Bizuie-te pe ajutorul lui Dumnezeu la modul absolut

Omul, de la inceputul caderii pana la sfarsitul lumii, este omul grijilor desarte. Aceasta
pentru ca s-a rupt prin pacat de legatura dragostei cu Dumnezeu, legatura care il facea
implinit in toate, si lipsit de orice adiere a raului. In rai, ingerii si sfintii nu au nici o grija,
caci nimic necurat nu sta in imparatia cerurilor, numai noi cei de pe pamant avem griji.
Mai cu seama omul necredincios, sau putin credincios traieste in grija fiecarei clipe. Griji
ne facem toata ziua despre orice, dar majoritatea temerilor sunt inchipuite si mult
exagerate in mintea noastra: griji despre servici, bani, scoala, sanatate, copii si siguranta.
Insa tot omul care isi face griji, si le face pentru ca nu are incredere in purtarea de grija a
lui Dumnezeu fata de oameni. Si le face tot omul orfan de Dumnezeu, pentru ca asa sunt
orfanii, se simt mereu singuri in incercarile vietii.
Desi ne rugam mai mereu, ca Dumnezeu Tatal sa ne poarte de grija si sa ne fereasca de
vrajmasii cei vazuti si nevazuti, totusi noi mai degraba incercam sa ne purtam noi de grija
in loc sa ne lasam in voia Sa. De aceea ne punem la casa usa metalica cu sistem de
siguranta si eventual alarma, de aceea ne facem tot felul de asigurari de viata, asigurari
casco la masini, asigurari de sanatate sau alte lucruri, de aceea cautam mereu sa ne
protejam pe noi si lucrurile noastre, asemanandu-ne adesea cu femeia din povestea lui
Creanga cu drobul cu sare: Ne fatarnicim ca suntem in tot felul de pericole si ne plangem
de mila degeaba. Dar siguranta adevarata ne-o ofera doar Dumnezeu, pentru ca el este
singurul in stare sa ma izbaveasca din orice necaz.
Tot de aceea facem uraciunea ferelii de a face copii in casatorie, folosind tot felul de
lucruri care impiedica rodirea. Si de aceea tinerii fara prieten(a) isi cauta prieteni dupa
prieteni pana si in discoteca, de parca ar participa la concursul: "cu cat cauti mai mult cu
atat mai multe sanse ai sa gasesti", chiar daca se roaga Domnului sa le dea pe acel cineva
care sa ii insoteasca toata viata. Insa Dumnezeu ne smereste mereu si ne arata ca ceea ce
ne este de folos vine doar de la El, doar cum trebuie si doar atunci cand trebuie. Si tot
ceea ce trebuie sa facem noi este sa avem rabdare si incredere in purtarea Sa de grija.
Am sa va dau un exemplu, despre cum lipsa increderii in Dumnezeu duce la pacat. Ieri
dimineata, inainte sa plec la serviciu, mi-am amintit ca tin niste bani in casa (un rest de
salariu) si m-am gandit sa iau banii cu mine si sa-i duc in alta parte ca poate cumva s-ar
putea intampla sa-mi sparga cineva casa si sa-mi ia banii.
Apoi constiinta mi-a dat o palma: "Nu te rogi tu mereu Domnului sa-ti poarte de grija si
sa te fereasca de toate relele? Pentru ce dar porti griji desarte ca cineva iti poate sparge
casa?"...si-atunci am lasat banii frumos in locul lor pentru ca stiu ca Domnul are grija de
mine. Altfel daca i-as fi luat as fi fost si ipocrit, pentru ca daca m-am rugat ca Domnul sami poarte de grija eu acum defapt imi port eu singur de grija. Din intamplarea aceasta se

vede ca sunt si iubitor de arginti si cu griji inchipuite, neavand incredere deplina in

Dumnezeu.
Dumnezeu insa ne ingrijeste cu mult mai mult decat ingrijeste o closca de puii ei, si a-ti
vazut doar ce mama devotata este o closca. Acorda puilor tot timpul si toata atentia sa, le
da tot ceea ce este de folos, isi pune viata in pericol pentru ei, ii incalzeste noaptea de frig
si ii aduna pe toti sub aripile ei protectoare si pline de dragoste. Oare Dumnezeu nu face
cu mult mai mult de-atat? De aceea Sfantul Ioan de Kronstadt ne indeamna asa: "Bizuiete pe ajutorul Su la modul absolut."
Noi insa avem de ales: ori ne purtam noi de grija, ori il lasam pe Dumnezeu sa ne
poarte de grija in timp ce noi avem grija de poruncile lui, pentru ca
o vorba spune frumos:

Ai grija de ceea ce-i este drag lui Dumnezeu

si Dumnezeu va avea grija de ceea ce-ti este drag tie. Lui
Dumnezeu ii este draga o vietuire dupa poruncile Sale, deci daca o ducem pe
aceasta, ii ingrijeste Dumnezeu si pe cei dragi ai nostri si casa noastra, si pe noi
insine si tot ceea ce ne-a dat.
Un alt lucru pe care mi-l spunea parintele duhovnic era: "sa nu te arunci singur in
pericole si sa-l ispitesti pe Dumnezeu sa te pazeasca". Daca eu conduc masina
iresponsabil, cu viteza, neregulamentar si fac tot felul de manevre ca sa arat ca Dumnezeu
imi poarta de grija indiferent de ceea ce fac, asta inseamna ca ma arunc singur in pericol
si pot oricand sa fac o prostie. Dumnezeu ma pazeste o data, de doua ori, de 10 ori, de
100 de ori poate, dar isi va lua mana de pe mine odata si voi cadea, ca sa vad ca ceea ce
fac nu fac bine.
Trebuie sa ma pazesc si singur atat cat pot eu, si restul cat nu sta in putinta mea, ma va
pazi Dumnezeu.
Nu intamplator am ales aceasta imagine, pentru ca asa cum un copilas nu poate face
nimic fara mama sa, si are nevoie de atentie din clipa cand s-a nascut, secunda de
secunda, asa si noi avem nevoie de Dumnezeu la fiecare miscare.
Bebelusul nu poate manca singur, nu poate merge singur, nu poate adormi singur de
multe ori, nu se poate imbraca singur, nu poate invata sa vorbeasca fara mama, nu poate
face aproape nimic prin puterile lui. Copilasul face tot prin mama... asa sa facem si noi:
totul prin Tatal, Fiul si Duhul Sfant, pentru ca fara Dumnezeu nu putem sa facem nici o
iota de bine.