Sunteți pe pagina 1din 23

DOCTRINA SI DEONTOLOGIE VAR 2

2. Care sunt atributiile Consiliului Superior al CECCAR?


Consiliul superior exercit drepturile Corpului, aferente statutului su de persoan juridic de utilitate
public; n mod esenial, are ca atribuie reprezentarea profesiunii n faa autoritilor publice prin preedintele
su i coordonarea aciunilor consiliilor filialelor judeene.Consiliul superior cuprinde maximum 24 de membri,
inclusiv preedintele, i 8 supleani. Reprezentarea experilor contabili i contabililor autorizai se stabilete n
funcie de procentajul experilor contabili n raport cu totalul membrilor Corpului la nivelul rii, conform
tabelului urmtor:
a) alege dintre membrii si 5 vicepreedini ai Consiliului superior: 4 dintre acetia sunt alei dintre
experii contabili, iar unul, dintre contabilii autorizai;
b) asigur elaborarea i completarea Regulamentului de organizare i funcionare a Corpului,
solicitnd avizele Ministerului Economiei i Finanelor i Ministerului Justiiei; regulamentul de organizare i
funcionare nu va fi naintat pentru aprobare fr avizele favorabile ale celor dou ministere;
c) asigur elaborarea i completarea Codului etic naional al profesionitilor contabili pe baza Codului
etic IFAC;
d) asigur administrarea i gestionarea patrimoniului Corpului;
e) delibereaz asupra tuturor problemelor privind profesia de expert contabil i de contabil autorizat;
f) vegheaz ca reglementrile privind dobndirea calitii de expert contabil i contabil autorizat s fie
aplicate strict;
g) asigur coordonarea activitii consiliilor filialelor; aprob metodologia de elaborare a bugetului de
venituri i cheltuieli al Corpului;
h) aprob statele de funcii ale Corpului la nivel central i teritorial;
i) asigur participarea membrilor si n cadrul unor comisii de studii i cercetri destinate a face s
progreseze profesia i tiina contabil sau n diverse grupe de lucru din cadrul instituiilor guvernamentale i
neguvernamentale, la solicitarea acestora;
j) decide n termen de 30 de zile asupra contestaiilor fcute mpotriva hotrrilor luate de Comisia
superioar de disciplin;
k) aprob normele privind desfurarea activitii curente a compartimentelor i verigilor organizatorice
ale Corpului;
l) ia toate msurile necesare pentru desfurarea n bune condiii a activitii de acordare a vizei
anuale pentru exercitarea profesiei i a celei de asigurare a riscului profesional de ctre toi membrii Corpului;
m) analizeaz activitatea membrilor i preedinilor comisiilor de disciplin, experi contabili, i ia
msuri administrative, organizatorice, inclusiv de natur disciplinar; pentru preedintele i membrii Comisiei
superioare de disciplin, experi contabili, rezultatele analizei sunt prezentate Conferinei naionale, care
hotrte;
n) ndeplinete alte atribuii prevzute de lege, de prezentul regulament i de hotrrile Conferinei
naionale a experilor contabili i contabililor autorizai.
Biroul permanent al Consiliului superior este compus din preedinte, ales de Conferina naional, i
din vicepreedini, alei de Consiliul superior.
Preedintele Consiliului superior este i preedintele Biroului permanent.
Vicepreedinii Biroului permanent sunt alei prin vot secret dintre membrii Consiliului superior.
Alegerea la primul tur de scrutin este valabil cu votul a dou treimi din numrul celor prezeni, care trebuie
s fie de cel puin trei ptrimi din numrul membrilor Consiliului superior. La al doilea tur, candidaii sunt alei
pe baza majoritii simple, dintr-o participare de cel puin 40% din numrul membrilor; la egalitate de voturi,
este ales cel mai n vrst. Dup expirarea mandatului vicepreedinii Biroului permanent pot fi realei dup o
perioad egal cu cea a mandatului deinut.
n cazul n care postul devine vacant sau dac un membru este n imposibilitate de a-i ndeplini
mandatul, se procedeaz la o nou alegere.
1

DOCTRINA SI DEONTOLOGIE VAR 2

Biroul permanent al Consiliului superior se ntrunete lunar i ori de cte ori este necesar i ia decizii
cu votul majoritii simple a membrilor si. Biroul permanent asigur nfptuirea hotrrilor Conferinei
naionale i ale Consiliului superior n perioadele dintre edinele acestuia. Deciziile emise de Biroul
permanent ntre edinele Consiliului superior se prezint acestuia pentru validare.
Biroul permanent, cu dou luni naintea nceperii anului, stabilete normativele de cheltuieli la nivelul
Corpului i al filialelor, ce trebuie avute n vedere la elaborarea bugetului, privind:
- cheltuielile de deplasare n ar i n strintate;
- cheltuielile de reprezentare la reuniunile Biroului permanent, ale seciunilor, departamentelor i ale
invitailor acestora;
- cheltuielile ocazionate de demersurile, sarcinile i obligaiile diverse ce revin membrilor Consiliului
superior, innd seama de funciile acestora.
11.Care sunt atributiile reprezentantului Ministerului Economiei si Finantelor pe langa consiliile
filialelor?
a) particip la lucrrile adunrii generale, ale consiliului filialei, ale Biroului permanent i ale comisiei de
disciplin, fr drept de vot;
b) sesizeaz Corpul Experilor Contabili i Contabililor Autorizai din Romnia cu privire la aprobarea
sau refuzul de nscriere n evidena acestuia de ctre consiliile filialelor, pe care le consider nelegale;
c) sesizeaz Comisia superioar de disciplin cu privire la hotrrile comisiei de disciplin a filialei pe
care le consider nelegale;
d) sesizeaz persoanele desemnate de Ministerul Finanelor Publice s efectueze supravegherea
public a activitii Corpului Experilor Contabili i Contabililor Autorizai din Romnia asupra hotrrilor
consiliului filialei, care contravin reglementrilor legale, precum i cu privire la cazurile prevzute la lit. b) i
c)."
(1) Pentru exercitarea ndatoririlor i atribuiilor prevzute la art. 38 i 39, materialele supuse dezbaterii
organelor respective se transmit persoanelor desemnate de Ministerul Finanelor Publice cu cel puin 7 zile
nainte.
(2) n cazul netransmiterii ctre persoanele desemnate de Ministerul Finanelor Publice a materialelor
supuse dezbaterii organelor respective, hotrrile i deciziile luate n ceea ce privete aceste materiale sunt
nule de drept."
- particip, fr drept de vot, la lucrrile adunrii generale, ale consiliului filialei, ale biroului permanent
i ale comisiei de disciplin; materialele care se dezbat se vor transmite cu 7 zile nainte de data ntrunirii;
- sesizeaz Biroul Permanent al Consiliului Superior cu privire la aprobarea sau refuzul de nscriere n
Tabloul Corpului de ctre consiliul filialei, pe care le consider nelegale;
- sesizeaz Comisia superioar de disciplin cu privire la hotrrile comisieide disciplin a filialei pe
care le consider nelegale;
- sesizeaz pe reprezentantul Ministerului Finanelor Publice de pe lng Consiliul Superior asupra
hotrrilor i msurilor consiliului filialei care contravin reglementrilor legale, precum i cu privire la cazurile
prevzute mai sus.
3.Care sunt atrinutiile presedintelui CECCAR?
Preedintele Consiliului superior asigur executarea hotrrilor Consiliului superior i a deciziilor
Biroului permanent i coordoneaz activitatea curent a Corpului.
Preedintele Consiliului superior are urmtoarele atribuii:
2

DOCTRINA SI DEONTOLOGIE VAR 2

a) convoac i conduce edinele Consiliului superior i ale Biroului permanent;


b) conduce i coordoneaz dezbaterile potrivit condiiilor prevzute n anexa nr. 2 la prezentul
regulament;
c) prezint anual Consiliului superior, spre adoptare, proiectul de buget pentru exerciiul viitor;
d) urmrete ca angajarea i efectuarea cheltuielilor s se fac cu ncadrarea n bugetul aprobat de
Conferina naional;
e) prezint situaiile financiare anuale spre adoptare Consiliului superior i spre aprobare Conferinei
naionale;
f) reprezint Corpul n faa autoritilor publice, a terilor sau organizaiilor naionale i internaionale,
aprnd prestigiul i independena profesional ale membrilor si;
g) ndeplinete orice alte atribuii stabilite de Conferina naional, de Consiliul superior i de Biroul
permanent.
Preedintele Consiliului superior, cu acordul Biroului permanent, are acces la lucrrile consiliilor
filialelor, seciunilor i departamentelor Corpului, participnd la dezbateri fr drept de vot.
Preedintele Consiliului superior poate s delege un membru al acestuia pentru o aciune sau
activitate determinat.Preedintele Consiliului superior are competena s reuneasc preedinii consiliilor
filialelor sau reprezentanii lor, n vederea examinrii unor probleme deosebit de importante ale aprrii unor
interese generale ale profesiei, de studiere a oricror msuri de ordin colectiv.
46.Care sunt caracteristicile esentiale ale profesiei contabile?
Caracteristicile eseniale ale unei profesii contabile sunt:
- deinerea unei competene intelectuale specifice,
obinut prin formare i nvmnt;
- respectarea de ctre membri a unui ansamblu de valori
i de reguli stabilite de organismul profesional, cu deosebire cele care se refer la obiectivitate;
- recunoaterea unei datorii vizavi de public, n ansamblu.
Uneori datoria membrilor, vizavi de profesiunea lor i de public, poate fi n contradicie cu interesul lor
personal pe termen scurt, sau cu obligaiile lor de loialitate, vizavi de angajator.
innd seama de remarcile precedente, este de datoria organismelor profesionale naionale s
defineasc regului de rtic pentru membrii lor, nct s garanteze o calitate optim a serviciilor i s
pstreze ncrederea publicului n profesie. Profesia contabil liberal este bazat pe moralitate ireproabil,
pe independen, pe tiin n profesie, pe competen.
9.Care sunt conditiile pentru a deveni expert contabil?Precizati nivelul de pregatire teoretica si
practica necesar.
Accesul la profesia contabila se face pe baza de examen de admitere, dupa promovarea caruia urmeaza
efectuarea unui stagiu de 3 ani si sustinerea examenului de aptitudini la terminarea stagiului.Conditiile de
inscriere sunt prevazute in OG65/1994, aprobata prin Legea 42/1995 cu modif si compl ulterioare.Pentru
inscrierea la examenul de acces candidatul tb sa aiba capacitate deplina de exercitiu, sa nu fi suferit
condamnari care, potrivit legislatiei in vigoare, duc la interzicerea dreptului de gestiune si de administrare a
societatilor comerciale, precum si conditii de studii diferentiate(are diploma de studii economice superioare,
recunoscuta de Min Ed, Cercetarii si Tineretului), functie de profesia pentru care opteaza.Nu mai este
prevazuta conditia de vechime.
Verificare nivelului de pregatire teoretica a candidatilor se face pe baza de examen scris, diferentiat in
functie de profesia pentru care a optat candidatul.Se sustin doua probe scrise din urmatoarele discipline:
-Contabilitate, fiscalitate si drept
3

DOCTRINA SI DEONTOLOGIE VAR 2

-Auditul financiar contabil, Evaluare economica si financiara a intreprinderilor, Doctrina si deontologie


profesionala, Expertiza contabila
Se declara admisi candidatii care au obtinut cel putin media 7 si minimum nota 6 la fiecare disciplina
38.Care sunt lucrarile care pot fi executate de contabilii autorizati ?
Tine contabilitate operatiunilor economico-financiare prevazute in contract, dar conform modificarii Legii
contabilitatii, pana la balanta de verificare.
37.Care sunt lucrarile care pot fi executate de expertii contabili?
a. Tinerea sau supravegherea contabilitatii Si intocmirea bilantului contabil:
acordarea asistentei privind organizarea si tinerea contabilitatii, inclusiv in cazul sistemelor informatice;
elaborarea si punerea in aplicare a procedeelor contabile, a planului de conturi adaptat unitatii, a
contabilitatii de gestiune, a tabloului de bord, a controlului de gestiune si controlului prin buget, in baza si cu
respectarea normelor generale.
b. efectuarea de analize economico-financiare:
analiza structurilor financiare;
analiza gestiunii fmanciare si a rentabilitatii capitalului investit;
tehnici de analiza si de gestiune a fondului de rulment;
sistem de credit leasing, factoring etc.;
determinarea situatiilor financiare si de gestiune prin rapoarte procentuale;
elaborarea de tablouri de finantare si planuri de trezorerie;
elaborarea de tablouri de utilizari si resurse;
asistenta in prevenirea i inlaturarea dificultatilor unitatii.
c. efectuarea de audit financiar contabil, ca:
diagnostic-financiar;
cresterea, rentabilitatea, echilibrul si riscurile financiare;
audit intern, organizarea sau controlul regularitatii si sinceritatii sistemului;
studii, asistenta pentru realizarea de investitii financiare;
audit si certificarea bilantului contabil.
d. efectuarea de evaluari patrimoniale:
evaluari de bunuri si active patrimoniale;
evaluari de intreprinderi si de valori mobiliare pentru vanzari, succesiuni, partaje, donatii sau la cererea celor
interesati;
evaluari de elemente intangibile.
e. efectuarea de expertize contabile:
amiabile (la cerere);
contabil-judiciare;
arbitraje n cauze civile;
expertize de gestiune.
f. executarea de lucrri cu caracter fmanciar-contabil, ca:
ntocmirea de situaii periodice;
consolidarea conturilor i bilanului;
ntocmirea de planuri de finanare pe termen mediu i lung.
g.executarea de lucrri cu caracter fiscal, ca:
studii i consultaii pe probleme de ordin fiscal;
participarea la ntocmirea i depunerea declaraiilor fiscale;
4

DOCTRINA SI DEONTOLOGIE VAR 2

asisten n probleme de T.V.A. i impozite;


fiscalitate imobiliar;
asisten n aplicarea tarifului vamal;
asistarea contribuabilului cu ocazia verificrilor.
h. efectuarea de lucrri de organizare administrativ i informatic;
organigrame, structuri, definiri de funcii;
legturi ntre servicii, circulaia documentelor i informaiilor;
analiza i organizarea fluxului informaional;
formarea profesional continu;
contribuii la protecia patrimoniului unitii;
mecanizarea i automatizarea prelucrrii informaiilor, alegerea echipamentelor;
alegerea softurilor necesare.
4.Care sunt organele si structurile Corpului cu atributii de investigare, judecare si tragere la
raspundere?
Organele si structurile Corpului cu atributii de investigare, judecare si tragere la raspundere sunt:
La nivel central: Comisia Superioara de Disciplina
La nivel teritorial: Comisia de Disciplina a Filialei
18.Care sunt principalele orientari strategice ale CECCAR pentru perioada 2005-2010?
Principalele orientari strategice ale CECCAR in perioada urmatoare are la baza Programul- cadru cu
Normele aferente nr.4180/2001,precum si ultimele recomandari elaborate de Comitetul de educatie al IFAC.
1. Organizarea profesiei. Corpul trebuie sa se transforme treptat dintr-un organism inchis, intr-un
institut profesional in serviciul economiei;
2. Exercitarea profesiei: Corpul trebuie sa-si intensifice in continuare preocuparile pe linia gestionarii
profesiei de EC si CA indiferent de lucrarile pe care acestia le efectueaza si de organismul profesional care
gestioneaza lucrarea;
3.Interesul public. Acceptarea satisfacerii interesului public in conditii de competenta si deplina
responsabilitate este cea mai inalta misiune pe care membrii Corpului o au de indeplinit in continuare;
4.Educatie. Indeplinirea misiunii de satisfacere a interesului public este conditionata de formare si
instruire-principalele cai pentru mentinerea competentei membrilor Corpului .
5. Parteneriatul sector public-sector privat. Una din preocuparile fundamentale ale Corpului o constituie
si in perioada urmatoare constituirea unor relatii de parteneriat cu sectorul public si in mod deosebit cu
Parlamentul, Guvernul si cu celalate organisme guvernamentale. Corpul trebuie sa valorifice in interesul
general al tarii pozitia sa de membru in organismele internationale si sa sprijine introducerea IFRS-urilor
pentru sectorul public si privat.
6. Dezvoltarea serviciilor pentru membrii-trebuie sa constituie in continuare o preocupare majora
pentru Corp; identificarea de noi servicii, elaborarea de norme profesionale si ghiduri de aplicare , in serviciul
membrilor, imbunatatirea sistemului de comunicare cu membrii si de participarea acestora la luarea deciziilor
5

DOCTRINA SI DEONTOLOGIE VAR 2

spijin pentru rezolvarea unor probleme financiare si sociale ale acestora.


7. Activitatea internationala-Corpul va trebui sa-si sporeasca in continuare aportul la lucrarile
organismelor europene si inetrnatioanle din care face parte si sa-si consolideze pozitia de lider in cadrul
organismelor profesionale din Europa centrala si de est.
Prog National cap.1(1,2)-pg 209,cap.II(8-13)-pg.210
20.Care sunt sursele de finantare ale CECCAR?
-Taxa de inscriere la examenul de EC sau CA
-Taxa de inscriere in tabloul Corpului
-Cotizatii anuale fixe si variabile(asupra veniturilor0
-Donatii , vanzari de publicatii proprii
-Alte venituri
10. Care sunt, potrivit legii, atributiile CECCAR?
Corpul Expertilor Contabili si Contabililor Autorizati din Romania - CECCAR (Corp), este persoana
juridica de utilitate publica si autonoma, din care fac parte expertii contabili si contabilii autorizati, precum si
societatile comerciale de expertiza contabila si societatile comerciale de contabilitate.Activitatile Corpului se
desfasoara in cadrul sectiunilor, subordonate birourilor permanente, precum si departamentelor, directiilor si
sectoarelor, subordonate directorului general executiv si directorilor executivi ai filialelor, dupa caz.
a) organizeaza examenul de admitere, efectuarea stagiului si sustinerea examenului de aptitudini
pentru accesul la profesia de EC sau CA;
b) organizeaza evidenta EC si CA si a societatilor comerciale de profil, prin inscrierea acestora in
tabloul Corpului;
c)asigura buna desfasurare a activitatii EC si CA;
d)elaboreaza si publica normele privind activitatea profesionala si conduita etica a EC si CA, ghidurile
profesionale in domeniul financiar-contabil;
e)elaboreaza, impreuna cu institutiile guvernamentale si neguvernamentale, standardele privind
evaluarea societatilor comerciale, precum si a unor active sau bunuri ale acestora.
f) sprijina formarea si perfectionarea profesionala a EC si CA prin programe anuale de pregatire
continua organizate in diverse forme , astfel incat la acestea sa aiba acces toti membrii;
g)apara prestigiul si independenta profesionala a membrilor in raporturile cu autoritatile publice,
organisme specializate , precum si cu alte persoane juridice si fizice din tara si din strainatate;
h)colaboreaza cu asociatiile profesionale de profl din tara si din strainatate
i) editeaza publicatii de specialitate
j)alte activitati stabilite prin lege sau regulament;
21.Ce conditii trebuie sa indeplineasca o societate comerciala pentru a deveni membra a
Corpului?
- Sa aiba ca obiect de activitate exercitarea profesiei de expert contabil
- Majoritatea actionarilor sau asociatilor sa fie experti contabili si sa detina majoritatea actiunilor sau a partilor
sociale
6

DOCTRINA SI DEONTOLOGIE VAR 2

- Consiliul de Adm a societatii comerciale sa fie ales in majoritate dintre actionarii sau asociatii experti
contabili
- Actiunile sa fie nominative si orice nou asociat sau actionar sa fie admis de adunarea generala
14.Ce contine Declaratia Consiliului Superior al Corpului privind punerea in aplicare si insusirea
cerintelor etice?
Consiliul Superior al Corpului Experilor Contabili i Contabililor Autorizai din Romnia dorete s
atrag atenia tuturor profesionitilor contabili asupra necesitii de a da urmare prezentei Declaraii.
1. C.E.C.C.A.R., ca membru al IFAC, are responsabilitatea de a promova norme de nalt conduit
profesional i s se asigure c cerinele etice sunt respectate, iar nerespectarea lor va fi investigat, lunduse msurile care se cuvin.
2. Misiunea de a pregti cerine etice detaliate aparine Consiliului Superior al C.E.C.C.A.R.
3. Adoptarea cerinelor etice internaionale ale IFAC de ctre C.E.C.C.A.R. nu va asigura n mod
obligatoriu aplicarea acestor norme de conduit stabilite. De aceea, C.E.C.C.A.R. elaboreaz prevederi
normative adecvate cerinelor etice aplicabile tuturor misiunilor profesionitilor contabili.
4. C.E.C.C.A.R. asigur consultan i ndrumri care s ajute la rezolvarea conflictelor de etic ale
profesionitilor contabili.
Stabilirea unui compartiment de interpretare/ndrumare/consultan trebuie s aib urmtoarele
caracteristici:
- obiectivele lui i procedurile de funcionare trebuie s fie transparente i promovate larg n rndul membrilor;
- procedurile de funcionare trebuie s ofere sigurana c se va ine seama numai de ntrebri rezonabile din
partea membrilor i c cel care ntreab rspunde pentru formularea clar a faptelor i circumstanelor;
- cei nsrcinai s ofere consultan trebuie s aib un nivel corespunztor de autoritate i o experien
tehnic suficient pentru a acorda asemenea ndrumri;
- cererile vor fi fcute de obicei pe baz de confidenialitate iar rezultatele oricror
interpretri/consultan/ndrumri pot face obiectul publicrii (fr a da nume), ca modalitate de formare etic
pentru toi profesionitii contabili.
Pentru a rspunde cerinelor din prezentul paragraf, n cadrul Corpului Experilor Contabili i
Contabililor Autorizai funcioneaz Departamentul de etic, comisiile de apel i comisiile de disciplin,
atribuiile acestora fiind stabilite prin hotrri ale Consiliului Superior.
5. Punerea n aplicare a cerinelor etice va fi susinut de introducerea unui program menit s asigure
Corpul Experilor Contabili i Contabililor Autorizai din Romnia c membrii individuali cunosc toate cerinele
etice i consecinele nerespectrii acestor cerine. Asemenea informaii pot fi comunicate membrilor,
individual, prin manuale, publicaii tehnice, reviste profesionale, rapoarte n legtur cu audieri i activiti
disciplinare, programe referitoare la pregtirea profesional continu, publicaii, pres financiar i de afaceri
i rspunsuri privind cerinele de consultan de la comitetul specific.
6. Profesionitii contabili vor respecta cerinele etice care i privesc, fr s fie nevoie de constrngeri
sau sanciuni. n ciuda acestui fapt, se pot produce cazuri n care astfel de cerine sunt ignorate n mod
flagrant sau pe care acetia nu le respect din eroare, omisiune sau din lipsa de nelegere a lor. Este n
interesul profesiei i al tuturor membrilor ca publicul larg s aib ncredere c nerespectarea cerinelor etice
ale profesiei va fi investigat i, acolo unde este cazul, vor fi luate msuri disciplinare.
7. Profesionitii contabili trebuie deci s fie pregtii s justifice orice abatere, de la cerinele etice.
Nerespectarea cerinelor etice sau incapacitatea de a justifica abaterile de la acestea pot constitui abateri
profesionale care pot da natere unor aciuni disciplinare.
8. Puterea aciunii disciplinare este stabilit prin reglementrile C.E.C.C.A.R.
9. Msurile disciplinare pot aprea, de obicei, n urma unor probleme ca:
7

DOCTRINA SI DEONTOLOGIE VAR 2

- nerespectarea normelor generale de baz i specifice aplicabile tuturor misiunilor profesionitilor contabili;
- nerespectarea regulilor de etic;
- conduit discreditabil sau dezonorat.
10. Investigaiile disciplinare vor ncepe, de obicei, ca rezultat al unor plngeri; structurile centrale i
locale ale Corpului trebuie s ia n consideraie toate plngerile. Investigaiile pot, totui, s fie introduse din
oficiu de C.E.C.C.A.R. sau de ctre o entitate administrativ, fr s fie fcut o plngere. Investigaiile pot fi
fcute verbal sau prin coresponden. Trebuie ntotdeauna ntiinat membrul mpotriva cruia se face
plngere, precum i cel care a fcut plngerea. Acolo unde exist o disput, se poate ncerca o conciliere, fie
prin comisiile de disciplin ale filialelor, fie prin comisiile de arbitraj ale acestora.
11. Poate fi oportun s se fac publicitate procedurilor disciplinare i de apel. Astfel, sunt informai att
membrii, ct i publicul larg. Totui, aspectele de confidenialitate i tipul nclcrilor trebuie s fie luate n
consideraie atunci cnd se decide metoda de publicitate.
40.Ce este CECCAR?
Este persoana juridica de utilitate publica si autonoma din care fac parte expertii contabili si contabilii
autorizati, in conditiile prevazute de OG.65/1994, modificata.
44.Ce este Etica?
Stiinta care se ocupa cu studiul teoretic al valorilor conditiei umane din perspectiva principiilor morale
si rolul lor in viata sociala;totalitatea normelor de conduita etica morala. Corespunzatoare unui domeniu , unei
activitati sau unei colectivitati.
Etica este straina dictaturii si centralismului ;ea este sepcifica democratiei, deoarece democratia
presupune dereglementare, locul legilor fiind luate de principii etice, astfel se poate aluneca spre anarhie si
dezordine.
22.Ce este si ce contine Programul national de formare si dezvoltare profesionala continua?
Continua sa se adreseze tuturor membrilor CECCAR si este deschis tuturor profesionistilor contabili
din economie.Programul Cadru contine pregatirea profesionala continuaadrsata expertilor contabili si
contabililor autorizati profesionisti membrii ai CECCAR si a tuturor profesionistilor contabili din economie si
pregatirae profesionala initialapentru toate persoanele absolvente ale examenului de acces la profesie in
curs de efectuare a stagiului
Programul este structurat pe domenii obligatorii ale activitatilor ce constituie preocupari ale
profesionistilor contabili:
1.Intelegerea si aplicarea Standardelor Internationale de Contabilitate
2.Audit financiar
3.Contabilitatea financiara
4.Contabilitatea si control de gestiune
5.Fiscalitate
6.Evaluare economica si financiara a intreprinderilor
8

DOCTRINA SI DEONTOLOGIE VAR 2

7.Piete de capital
Pentru fiecare disciplina Programul este structurat pe 3 nivele:initiere, perfectionare si aprofundare
Pentru perfectionarea si aprofundarea cunostintelor in domeniile principale prezentate mai sus
Programul se poate structura pe un numar de 14 cursuri:
1.Pregatirea declaratiilor financiare
2.Informatia financiara pentru management
3.Managementul resurselor umane
4.Sisteme informatice
5.Legislatia afacerilor
6.Impozitarea afacerilor
7.Managementul financiar
8.Raportarea financiara
9.Auditul extern si intern
10.Servicii de audit si de certificare
11.Managementul informatiei in afaceri
12.Planificarea si dezvoltarea strategica a afacerilor
13.Raportarea corporativaavansata
14.Managementul financiar stategic
5.Ce este si cum functioneaza Comisia de disciplina a unei filiale CECCAR?
Comisia de disciplin a filialei este format dintr-un preedinte, 4 membri titulari i 5 membri supleani,
alei de adunarea general dintre membrii filialei, experi contabili, care se bucur de autoritate profesional
i moral deosebit.
Membrii supleani sunt desemnai n aceleai condiii, odat cu titularii. Mandatul membrilor comisiei
este de 4 ani.
Comisia de disciplin de pe lng consiliul filialei este competent s sancioneze abaterile disciplinare
svrite de experii contabili i contabilii autorizai, membri ai filialei, cu domiciliul n raza teritorial a
acesteia, chiar dac abaterile au fost svrite n raza teritorial a altei filiale.
Fac excepie plngerile privitoare la fapte svrite de membrii Consiliului superior i ai consiliilor
filialelor, de membrii i preedinii comisiilor de disciplin ale filialelor, de preedinii Consiliului superior i ai
consiliilor filialelor, precum i de persoanele fizice strine crora le-a fost recunoscut dreptul de a exercita
profesia de expert contabil sau contabil autorizat n Romnia, care se depun la Comisia superioar de
disciplin. Plngerile privitoare la fapte svrite de membrii i preedintele Comisiei superioare de disciplin
se depun la Consiliul superior, care le analizeaz i le prezint Conferinei naionale.
Procedura de judecat disciplinar
Toate reclamaiile privind fapte susceptibile de a antrena rspunderea disciplinar ndreptate contra
unui membru al Corpului sau a unei societi recunoscute de Corp se adreseaz comisiei de disciplin a
9

DOCTRINA SI DEONTOLOGIE VAR 2

filialei de care aparine cel reclamat. Aceasta ntiineaz preedintele consiliului filialei i reprezentantul
Ministerului Economiei i Finanelor cu privire la reclamaiile primite.
Fac excepie reclamaiile ndreptate mpotriva membrilor Consiliului superior, membrilor consiliilor
filialelor, membrilor i preedinilor comisiilor de disciplin ale filialelor sau profesionitilor i ai societilor
strine care se adreseaz Comisiei superioare de disciplin.
Plngerea ndreptat mpotriva unui membru al Corpului se adreseaz filialei din care face parte
acesta, cu excepia situaiilor n care competena aparine Comisiei superioare de disciplin, pentru care
plngerile se depun la Consiliul superior.
Plngerea astfel primit se transmite n termen de 48 de ore preedintelui comisiei de disciplin, care
va desemna ca raportor pe unul dintre membrii titulari ai comisiei.
Procedura de judecat disciplinar este reglementat prin Regulamentul comisiilor de disciplin,
aprobat de Consiliul superior al Corpului i publicat n Monitorul Oficial al Romniei, Partea I.
Fapta svrit de un membru al Corpului, indiferent de funcia deinut n structurile alese i
funcionale, prin care se ncalc dispoziiile legii, ale Regulamentului de organizare i funcionare a Corpului
Experilor Contabili i Contabililor Autorizai din Romnia, ale Codului etic naional al profesionitilor contabili,
hotrrile organelor de conducere ale Corpului, constituie abatere disciplinar.
Sunt abateri disciplinare urmtoarele fapte:
a) comportament necuviincios fa de membrii Corpului, reprezentanii Ministerului Economiei i
Finanelor sau fa de ali participani la reuniunile de lucru ale organelor de conducere i control ale Corpului;
b) absena nemotivat de la ntrunirea adunrii generale a filialei sau de la Conferina naional;
c) nerespectarea dispoziiilor Codului etic naional al profesionitilor contabili i a normelor Corpului
referitoare la publicitate;
d) absena nejustificat de la aciunile de pregtire i dezvoltare profesional reglementate prin
normele emise de Corp;
e) prestarea de servicii profesionale fr viza anual de exercitare a profesiei sau fr contract scris
ncheiat cu clientul sau pe baza unui contract n care nu a fost nscris calitatea profesional a celui care l
ncheie: expert contabil sau contabil autorizat;
f) nerespectarea obligaiei de pstrare a secretului profesional;
g) nedeclararea sau declararea parial a veniturilor, n scopul sustragerii de la plata cotizaiei
prevzute n prezentul regulament sau a impozitelor;
h) fapta membrului Corpului de a nu depune n termenele stabilite, la filiala de care aparine,
declaraiile anuale; pentru persoanele juridice rspunderea incumb preedintelui consiliului de administraie
sau administratorului unic, dup caz;
i) nclcarea dispoziiilor cu privire la incompatibiliti sau conflicte de interese;
j) refuzul de a pune la dispoziia organelor de control i auditorilor de calitate ai Corpului documentele
privind activitatea profesional;
k) nedepunerea declaraiilor sau declaraiilor neconforme cu realitatea, n relaiile cu Corpul sau cu
terii;
l) nscrierea n rapoartele de expertiz contabil sau n alte lucrri efectuate pentru teri de aprecieri la
adresa altor membri ai Corpului, fr consimmntul acestora sau fr s fi fost consultai;
m) nerespectarea normelor i standardelor profesionale emise de Corp cu ocazia efecturii lucrrilor
pentru teri;
n) nendeplinirea obligaiilor prevzute n Regulamentul privind auditul calitii serviciilor profesionale;
o) orice alte nclcri ale normelor i hotrrilor luate de organele de conducere ale Corpului.
La stabilirea i aplicarea sanciunilor disciplinare se va ine seama de gravitatea nclcrii i de
consecinele acesteia.
Aciunea disciplinar poate fi exercitat n termen de cel mult un an de la data svririi faptei.
10

DOCTRINA SI DEONTOLOGIE VAR 2

Membrii Corpului suspendai sau radiai din Tabloul Corpului vor fi nlocuii, cu acceptul beneficiarilor, n
lucrrile n curs de executare, din oficiu sau la cererea prii interesate. Beneficiarii au dreptul s retrag
membrilor Corpului care au fost suspendai sau radiai din Tabloul Corpului lucrrile ce le-au fost ncredinate,
fr despgubiri de vreo parte, dar cu obligaia, pentru membrii Corpului, de a restitui toate documentele,
precum i sumele primite, care nu reprezint rambursarea unor cheltuieli deja efectuate.Membrii Corpului
radiai din Tabloul Corpului trebuie s plteasc salariailor lor care i nceteaz activitatea o indemnizaie de
concediere n condiiile prevzute de lege.Membrul Corpului care a fost suspendat trebuie s plteasc
salariailor si, pe durata suspendrii sale, salariile i indemnizaiile de orice natur prevzute de contractele
individuale sau colective de munc i de dispoziiile legale n vigoare.n cazul suspendrii preedintele
consiliului filialei desemneaz imediat pe membrul sau pe membrii Corpului nsrcinai s continue
executarea lucrrilor ncredinate profesionitilor care fac obiectul acestei msuri, sub rezerva acceptrii lor
de ctre clieni.Sunt nule toate actele, contractele i conveniile care ncearc s permit, direct sau indirect,
exercitarea profesiei de expert contabil sau de contabil autorizat de ctre persoanele care nu au exerciiul
dreptului de a practica profesia de expert contabil sau contabil autorizat, conform legii i prezentului
regulament.Membrul Corpului supus de ctre comisia de disciplin a filialei la o sanciune disciplinar este
obligat la plata cheltuielilor care rezult din aciunea angajat mpotriva lui, cu excepia cazului n care
Comisia superioar de disciplin decide c nu trebuie aplicat nicio sanciune celui n cauz.
Aplicarea unei sanciuni disciplinare definitive trebuie s fie adus la cunotina publicului prin:
a) afiarea unui extras al hotrrii de sancionare la sediul filialei Corpului, nsoit de publicarea
acestuia n revista Corpului;
b) comunicarea msurii, n scris, direciei generale a finanelor publice judeene, respectiv a
municipiului Bucureti, i tribunalului, n cazul aplicrii sanciunilor prevzute la art. 17 alin. (1) lit. c) i d) din
Ordonana Guvernului nr. 65/1994, republicat.n cazul aplicrii sanciunii de suspendare a dreptului de
exercitare a profesiei printr-o hotrre definitiv, cel n cauz este obligat s depun, sub luare de semntur,
la filiala de care aparine carnetul de expert contabil sau de contabil autorizat i parafa; acestea i vor fi
restituite la expirarea termenului de suspendare.Aceeai obligaie exist i n cazul aplicrii msurii de
interzicere a dreptului de exercitare a profesiei.Membrul care refuz s se conformeze va fi radiat din Tabloul
Corpului, efectundu-se publicitatea corespunztoare.Membrii comisiilor de disciplin sunt obligai s
pstreze secretul profesional n exercitarea funciilor lor. Reprezentantul Ministerului Economiei i Finanelor
Reprezentantul Ministerului Economiei i Finanelor pe lng consiliul filialei are urmtoarele atribuii:
- particip, fr drept de vot, la lucrrile adunrii generale i ale consiliului filialei; materialele care se
dezbat se vor transmite cu 7 zile nainte de data ntrunirii;
- sesizeaz pe reprezentantul Ministerului Economiei i Finanelor de pe lng Consiliul superior
asupra hotrrilor i msurilor consiliului filialei care contravin reglementrilor legale.
6. Ce este si cum functioneaza Comisia Superioara de disciplina?
Comisia superioar de disciplin are urmtoarele competene:
a) analizeaz plngerile referitoare la abateri de la conduita etic i profesional ale preedinilor i
membrilor consiliilor filialelor i aplic sanciuni; analizeaz plngerile referitoare la abateri de la conduita
etic i profesional ale membrilor Consiliului superior, fcnd propuneri de sancionare a acestora
Conferinei naionale, care hotrte;
b) soluioneaz plngerile referitoare la abaterile de la conduita etic i profesional a preedinilor i
membrilor comisiilor de disciplin de pe lng consiliile filialelor, precum i a persoanelor fizice strine crora
le-a fost recunoscut dreptul de a exercita profesia de expert contabil sau contabil autorizat n Romnia i
aplic, dup caz, sanciunile prevzute n art. 17 alin. (1) din Ordonana Guvernului nr. 65/1994, republicat;
c) rezolv contestaiile formulate mpotriva hotrrilor disciplinare pronunate de comisiile de disciplin
ale filialelor;
11

DOCTRINA SI DEONTOLOGIE VAR 2

d) aplic sanciunea interzicerii dreptului de a exercita profesia de expert contabil sau contabil autorizat
membrilor Corpului care au svrit abateri grave, prevzute de regulament.
Comisia superioar de disciplin este format din 7 membri titulari i 7 membri supleani, astfel:
a) preedintele i 2 membri, experi contabili, alei de Conferina naional dintre membrii Corpului,
care se bucur de autoritate profesional i moral deosebit;
b) 2 membri desemnai de ministrul economiei i finanelor;
c) 2 membri desemnai de ministrul justiiei.
n aceleai condiii sunt desemnai supleanii.
Mandatul membrilor Comisiei superioare de disciplin este de 4 ani.
Pot face contestaii la Comisia superioar de disciplin mpotriva hotrrilor comisiilor de disciplin ale
filialelor toi cei interesai, precum i consiliile filialelor.
Termenul de contestare este de 30 de zile de la data comunicrii hotrrii comisiilor de disciplin ale
filialelor.
n perioada de judecare a contestaiei se suspend aplicarea prevederilor hotrrii de sancionare,
pentru lucrrile ncepute.
Pregtirea, audierea, deliberarea, natura i comunicarea hotrrilor se fac n aceleai condiii ca i n
cazul celor prevzute pentru faptele din competena de judecare a comisiilor de disciplin ale
filialelor.Raportorul dispune de cel mult 30 de zile pentru a pregti raportul i pentru a-l susine n faa
Comisiei superioare de disciplin la termenul stabilit.n cazurile prevzute la pct. 41 lit. a) teza a doua,
hotrrea de sancionare se supune dezbaterii Conferinei naionale, care o poate confirma sau
infirma.Membrii Comisiei superioare de disciplin sunt rspunztori de pstrarea secretului profesional n
exercitarea mandatului lor.Hotrrile Comisiei superioare de disciplin pot fi contestate la Consiliul superior n
termen de cel mult 15 zile calendaristice de la luarea la cunotin. Contestaia nu suspend aplicarea
hotrrii.Pentru constituirea jurisprudenei disciplinare Comisia superioar de disciplin ntocmete o culegere
cu toate soluiile proprii pronunate, precum i cu cele pronunate de comisiile de disciplin ale filialelor,
publicndu-le anual n revista Corpului.
25.Ce intelegeti prin competenta profesionala si prudenta?
Competenta profesionala are doua componente de baza:
-obtinerea si mentinerea
Competenta profesionala presupune ca profesionistul contabil trebuie sa frnizeze servicii profesionale
cu competenta, grija si sirguinta si este obligat sa mentina in permanenta un nivel de cunostinte si de
competenta profesionala care sa justifice asteptarile unui client sau ale angajatorului, aceasta presupunand
ca el sa fie la curent cu ultimele evolutii si noutati din practica profesionala, din legislatie si tehnici de lucru.
Dobandirea cere un inalt standard de pregatire iar mentinerea cere cunoasterea continua a evolutiilor in
profesia contabila, indeplinirea sarcinilor profesionale in conformitate cu normele nationale si internationale.
Competentele profesionale-Un profesionist contabil salariat care lucreaza in diverse domenii de activitate si in
nici unul dintre aceste cazuri nu trebuie sa-si induca in eroare angajatorul cu privire la nivelul real al
competentelor sale, creand consultanta sau asistenta unui specialist.
27.Ce intelegeti prin comportamentul profesional?
12

DOCTRINA SI DEONTOLOGIE VAR 2

Profesionalismul comportamentul profesional


Profesionistul contabil trebuie sa actioneze intr-o maniera conforma cu buna reputatie a profesiei si sa
se abtina de la orice activitate care ar discredita profesia . Obligatia de a se abtine de la orice activitate care
ar discredita profesia presupune existenta unor responsabilitati ale profesionistului contabil fata de clienti, fara
de terti, de alti membrii ai profesiei contabile, de angajati, colaboratori, patroni si fata de publicul larg.Un
profesionist contabil trebuie sa-si indeplineasca sarcinile profesionale in conformitate cu normele tehnice si
profesionale relevante.Are datoria de a executa cu grija si abilitate instructiunile clientului sau patronului in
masura in care sunt compatibile cu cerintele de integritate, obiectivitate si in cazul liber profesionistilor
contabili, cu independenta.In plus trebuie sa se conformeze normelor profesionale si tehnice emise
de:IFAC(Standarde Internationale de Audit), Consiliul pentru Standarde Internationale de contabilitate, Min
Fin Publice, C.E.C.C.A.R si Camera Auditorilor financiari, Legislatia relevanta
26.Ce intelegeti prin independenta?
Independenta reprezinta un ansamblu de mijloace prin care expertul contabil demonstreaza publicului
ca isi poate exercita misiunea(serviciul profesional0 intr-o maniera obiectiva si corecta.
Sa se manifeste liber de orice interese care ar putea fi avut in vedere, ca incompatibil cu integritatea si
obiectivitatea sa :
-implicare financiara directa sau indirecta;
-implicarea in ativitatile unui client;
-acte de comert sau slujbe asigurate in acelasi timp cu exercitarea unei profesii liberale ce pot genera
conflict de interese, in contradictie cu exercitarea liberala a profesiei;
-incidenta relatiilor familiale si personale asupra independentei;
-conditiile in care onorariile primite de la un client constituie un procentaj neacceptabil de ridicat fata de
cea a expertului;
-acceptarea executarii de lucrari in baza unor onorarii eventuale, neprecizate anticipat;
Independenta se manifesta prin:
-independenta rationamentului profesional- starea de spirit care permite formarea unei opinii, fara sa
fie afectata de influenta ce compromit acest rationament(de spirit);
-independenta comportamentala- evitarea unor fapte sau imprejurari care pot fi atat de semnificative
incat o terta persoana logica si informata, detinand toate informatiile relevante si aplicand toate masurile de
prevedere necesare, ar ajunge in concluzia normala ca integritatea , obiectivitatea si prudenta profesionala au
fost compromise de aparenta;
Profesionistul contabil este obligat de a fi independent atunci cand isi exercita activitatea ca liber
profesionist evitand orice situatie care ar presupune o lipsa de independenta.
23.Ce intelegeti prin integritate?
Un contabil profesionist trebuie sa fie DREPR, SINCER si CORECT in realizarea sarcinilor
profesionale
Principiul integritii impune ca obligaie tuturor profesionitilor contabili de a fi drepi i oneti n
relaiile profesionale i de afaceri. Integritatea implic, de asemenea, tranzacii corecte i juste.
13

DOCTRINA SI DEONTOLOGIE VAR 2

Un profesionist contabil nu trebuie s se asocieze cu rapoartele, evidenele, comunicatele sau alte


informaii cnd apreciaz c acestea:
- conin o declaraie n mod semnificativ fals sau care induce n eroare
- conin declaraii sau informaii eronate;
- omit sau ascund informaii, atunci cnd aceste omisiuni induc n eroare.
24.Ce intelegeti prin obiectivitate?
Obiectivitatea presupune ca profesionistul contabil rebuie sa fie impartial, fara prejudecati, sa nu se
afle in situatii de incompatibilitate, de conflict de interese sau alte asemenea, care sa conduca la
determinarea unui tert de a pune la indoiala obiectivitatea sa
28.Ce intelegeti prin respectul fata de normele tehnice si profesionale?
Un profesionist contabil trebuie s-i ndeplineasc sarcinile profesionale n conformitate cu normele
tehnice i profesionale relevante. Profesionitii contabili au datoria de a executa cu grij i abilitate
instruciunile clientului sau patronului n msura n care sunt compatibile cu cerinele de integritate,
obiectivitate i, n cazul liber-profesionitilor contabili, cu independena (dup cum se va vedea n Seciunea 8
de mai jos). n plus, ei trebuie s se conformeze normelor profesionale i tehnice emise de: IFAC (de ex.
Standardele Internaionale de Audit), Consiliul pentru Standarde Internaionale de Contabilitate, Ministerul
Finanelor Publice ,C.E.C.C.A.R. i Camera Auditorilor Financiari ,Legislaia relevant.
17.Ce intelegeti prin Supravegherea Publica?
Profesia contabila se distinge prin acceptarea responsabilitatii sale vizavi de public.
Public inseamna:
-clienti
-guvern
-investitori
-angajatori
-oameni de afaceri
-comunitati financiare
-donatori de fonduri
-orice persoana
Acestia dau incredere in obiectivitatea si integritatea profesionistilor contabili, pentru buna functionare
a economiei.Aceasta incredere acordata de public impune profesiei contabile o responsabilitate in materie de
interes public.Supravegherea publica semnifica si urmarirea persoanelor si institutiilor pentru care lucreaza
profesionistii contabili.
13.Ce reprezinta Codul etic national al profesionistilor contabili?
14

DOCTRINA SI DEONTOLOGIE VAR 2

Reprezinta o baza pentru cerintele de etica ale profesionistilor contabili din Romania.
Codul etic naional al profesionitilor contabili din Romnia stabilete norme de conduita pentru
profesionitii contabili i formuleaz principiile fundamentale care trebuie respectate de ctre profesionitii
contabili n vederea realizrii obiectivelor comune. Profesionitii contabili din Romnia acioneaz n diferite
entiti i ramuri ale economiei naionale ca liber-profesioniti sau ca angajai; scopul de baza al Codului,
trebuie insa ntotdeauna respectat.
Consiliul Superior al C.E.C.C.A.R. stabilete cerinele etice detaliate, pentru ca membrii si sa asigure
cea mai nalta calitate prestrii serviciilor profesionale i sa menin ncrederea publicului n profesie.
Codul recunoate ca obiectivele profesiunii contabile sunt stabilite sa ndeplineasc cele mai nalte
standarde de profesionalism, sa ating cele mai nalte nivele de performanta i sa rspund cerinelor
interesului public.
42.Ce se intelege prin autonomia CECCAR?
Autonomia este in general situatia celui care nu depinde de nimeni, care are deplina libertate in
actiunile sale.Autonomia Corpului face din aceasta un organism de autoreglementare in profesie, ceea ce
presupune nesubordonarea autoritatii.
Corpul, prin regulamentul sau, prin statutul sau, nu este subordonat vreunui organism
statal.Dimpotriva, prin delegatia primita din partea autoritatilor publice, acorda si retrage dreptul de exercitare
a profesiei de expert contabil si de contabil autorizat si are dreptul sa controleze competenta si moralitatea
membrilor.Prin organele alese, Corpul este reprezentat in fata autoritatilor publice, precum si in raporturile cu
persoanele fizice si juridice din tara si din strainatate. Corpul colaboreaza cu organele de specialitate ale
statului in elaborarea de norme legate de profesia contabila, normele de lucru, specifice profesiei care sunt
rezultatul activitatii Corpului.
41.Ce se intelege prin calitatea de persoana juridica a Corpului?
Se infiinteaza CECCAR, persoana juridical de utilitate publica si autonoma, din care fac parte expertii
contabili si contabilii autorizati, in conditiile prevazute de OG.65/94, modificata, avand sediul in municipiul
Bucuresti. CECCAR are constituite filiale, fara personalitate juridica, in resedintele de judet si in municipiul
Bucuresti
Corpul este infiintat cu statut de persoana juridica si, prin urmare, indeplineste sau are atributele unei
persoane juridice. Dupa Adrian Varlan, in lucrarea "Drept comercial si economic romanesc", (cartea de curs
nr. 5 al cursului "Formare profesionala in domeniul comercial", Editura Mirton, Timisoara, 1998), la pagina 14,
se arata, in legatura cu persoana juridica, urmatoarele:
"Persoana juridica e o colectivitate de oameni, constituita in con-ditiile legii, care capata anumite
drepturi i anumite obligafii necesare atingerii scopului lor ".
Elementele constitutive ale persoanelor juridice sunt (acelasi autor):
- organizarea de sine - statatoare
15

DOCTRINA SI DEONTOLOGIE VAR 2

- patrimoniul propriu;
- scopul determinat.
Aceste elemente le are si C.E.C.C.A.R., are, de asemeni, capacitatea de folosinta care se refera la
drepturile si obligatiile care corespund scopu¬lui pentru care a fost infiintata (persoana juridica) si
capacitatea de exercitiu.
Are capacitatea de exercitiu din momentul constituirii organelor sale de conducere.
Corpul reprezinta profesia, in raport cu alte institujii din Romania si din afara tarii.
- Relatiile cu bugetul directe;
- Are cont in banca;
- Intocmeste b.v.c.;
- Organizeaza contabilitate proprie, intocmeste bilant propriu, potrivit legii;
- Gestioneaza intregul patrimoniu al Corpului, inclusiv pe cel dat in administrare operativa filialelor;
- Continutul capacitatii de folosinta si de exercitiu este dat de atributiile ce le are Corpul (interne si
externe).
29.Ce se intelege prin competenta expertului contabil?
Profesionistul contabil trebuie s ndeplineasc serviciile profesionale cu bunvoin, competen,
asiduitate i are datoria permanent de a-i menine cunotinele profesionale i aptitudinile la nivelul cerut
pentru a se asigura c un client sau un patron este beneficiarul unui serviciu profesional competent, bazat pe
ultimele evoluii din domeniul practicii, legislaiei i tehnicii.
45.Ce sunt serviciile profesionale?
Orice serviciu care acere aptitudini contabile inrudite, prestat d eun contabil profesionist.
-servicii de contabilitate
-audit
-fiscalitate
-consultanta manageriala
-management financiar
Serviciu -o munca prestata in folosul sau interesul cuiva, sar potrivit normelor si regulilor profesiei
prestatorului
- indeplinirea unei indatoriri fata de cineva;
34.Cine este contabilul autorizat?
Este persoana care a dobandit aceasta calitate in conditiile OG.65/1994 si care are capacitatea de a
tine evidenta contabila, dar conform modificarii legii contabilitatii , cu exceptia intocmirii alantei de verificare si
16

DOCTRINA SI DEONTOLOGIE VAR 2

a situatiilor financiare, care se realizeaza de catre expertul contabil(persoana fizica/juridica membre


CECCAR0, personal calificat cu studii superioare, director economic, acolo unde exista compartiment distinct
organizat sau alta persoana imputernicita .
33.Cine este expertul contabil?
Expertul contabil este persoana care a dobndit aceast calitate n condiiile Ordonanei (O.G. nr.
65/1994) i are competena profesional de a verifica i de a aprecia modul de organizare i de conducere a
acti¬vitii economico-financiare i de contabilitate, de a supraveghea gestiu¬nea societilor
comerciale i de a verifica legalitatea bilanului contabil i a contului de profit i pierderi.
Expertul contabil este specialistul care a dobndit cea mai nalt calificare n domeniul contabilitii i care are
acces nengrdit la efec¬tuarea tuturor lucrrilor profesionale, inclusiv verificarea i certificarea situaiilor
financiare.
Calitatea de expert contabil i de contabil autorizat se dobndete pe baz de examen.

Pentru

dobndi

calitatea,

se

cer

ndeplinite

cumulativ

mai

multe

condiii.

Pot fi, la cerere, experi contabili, persoanele care au titlul de academician, profesori i confereniari
universitari, doctorii n economie i doctorii doceni cu specialitatea finane sau contabilitate, ns cu
ndeplinirea condiiilor i susinerea unui interviu privind Normele de organizare i funcionare ale CECCAR.
31.Cine poate exercita profesia de expert contabil si profesia de contabil autorizat?
Se exercita de catre persoane care au dobandit legal acesta calitate. Exercitarea se realizeaza numai
de catre persoanele fizice sau juridice, membre ale Corpului, inscrise in tablou. Tabloul se publica in M.Of.
Atat EC cat si CA pot exercita profesia individual ori in societati comerciale de expertiza contabila sa/sau
contabiliate.
Atat EC cat si CA nu pot efectua lucrari pentru angenti economici sau pentru institutii unde sunt
salatriati si pentru cei cu care angajatii lor sunt in raporturi contractuale ori se afla in concurenta. Le este
interzis sa efectueze lucrari pentru angentii economici , in cazul in care sunt rude sau afini pana la gradul al
patrulea, inclusiv soti/ sotii ale administratorului, ori in situatia in care exista elemente care atesta starea de
conflict de interese sau de incompatibilitate.
39.Cum se exercita profesia de expert contabil si cea de contabil autorizat?
Expertii contabili pot sa-si exercite profesia individual sau se pot constitui in societati comerciale potrivit legii.
Contabilii autorizati pot sa-si exercite profesia individual ori in societati comerciale de expertiza
contabila.
Societatile de expertiza contabila au:
- cel putin 51 % actionari experti contabili sau contabili autorizati c
17

DOCTRINA SI DEONTOLOGIE VAR 2

- cel putin 51% din numarul membrilor Consiliului de Administrate sunt experti contabili sau contabili
autorizati, membri ai Corpului.
Societafile de expertiza contabila nu pot avea participari financiare in unitati patrimoniale industriale,
comerciale, agricole, bancare sau de asigurari si nici in societati civile.
Membrii Corpului nu pot fi asociati sau acfionari la mai multe societati comerciale de expertiza
contabila.
Societatile comerciale de expertiza pot fi romane, straine sau mixte.
Societatile de expertiza se bucura de aceleasi drepturi si au aceleasi obligatii impuse membrilor
Corpului. Exceptie: dreptul de a alege sau de a fi ales in organele de conducere ale Copului.
Angajarea raspunderii societafilor comerciale de expertiza contabila si a membrilor care le alcatuiesc
se realizeaza prin exercitarea drepturilor administrative si a celor de natura tehnica de catre:
- conducatorul (administratorul) societatii: drepturile administrative si sociale (de exemplu: fata de
banca, reprezentarea societatii in fata tertilor si a administratiei publice etc.), acesta dispunand de semnatura
sociala a societatii;
- expertii contabili. contabilii autorizati si ceilalti asociati sau actionari ai societatii, care asigura cerintele
de natura tehnica ale pr-priilor lor lucrari executate, prin semnarea acestora, alaturi de semnatura autorizata a
conducerii societatii.
36.Cum se obtine calitatea de contabil autorizat?
Prin examen de acces, stagiu si examen de aptitudini.Ca si expertul contabil, dar cu tematica
specifica.Pentru accesul la examen se cer indeplinite anumite conditii specifice.
35.Cum se obtine calitatea de expert contabil ?
Prin examen.Examenul se desfasoara in baza normelor Corpului si a regulamentului pentru efectuarea
stagiului si prin examenul de aptitudini, in vederea accesului la calitatea de expert contabil si contabil
autorizat.
Examenul de acces(media minim 7, nota pe discipline minim60
Stagiu 3 ani(tutore/sistem colectiv)
Examen de aptitudini9examen scris, proba orala)
12.Enumerati opt atributii ale adunarii generale a filialei CECCAR?
a) ia cunotin, dezbate i aprob prin vot deschis raportul consiliului filialei pentru exerciiul financiar
expirat i raportul cenzorilor asupra gestiunii financiare a consiliului filialei;

18

DOCTRINA SI DEONTOLOGIE VAR 2

b) aprob, prin vot deschis, bugetul de venituri i cheltuieli al filialei pentru exerciiul financiar viitor i
execuia bugetului pentru exerciiul financiar expirat;
c) ia cunotin de raportul consiliului filialei privind rezultatul analizei activitii profesionale a experilor
individuali i a societilor comerciale controlate, n vederea asigurrii bunei exercitri a profesiei de expert
contabil i de contabil autorizat pe teritoriul filialei. Adunarea general aprob lista experilor individuali i
societilor comerciale ce vor fi analizate n anul urmtor;
d) alege i revoc preedintele i doi membri ai comisiei de disciplin a filialei;
e) alege i revoc preedintele i membrii consiliului filialei i ai comisiei de cenzori;
f) propune, dintre membrii si, candidai pentru funcia de preedinte i de membru al Consiliului
Superior;
g) adopt lista cuprinznd membrii de onoare ai filialei;
h) ndeplinete orice alte atribuii prevzute de lege, regulament, de Codul de conduit etic i
profesional sau hotrte de Consiliul Superior.
32.In ce consta diferenta dintre expertul contabil si economistul salariat?Dar cea dintre
contabilul autorizat si contabilul salariat?
Expertul contabil este persoana care a dobndit aceast calitate, n condiiile O.G. nr. 65/1 994, avnd
competena profesional de a verifica i de a aprecia modul de organizare i de conducere a activitii economico-financiare i de contabilitate, de a supraveghea gestiunea socie¬tilor comerciale i de a verifica
legalitatea bilanului contabil i a con¬tului de profit i pierdere.
Prin urmare, ne gsim n faa unei arii de competene mult mai largi fa de cea a unui economist
salariat; economistul este subordonat unui ef ierarhic i execut atribuiile specifice fiei postului su. De
asemeni, economistul este specializat n multe domenii: turism, servicii, marketing, management, planificare,
salarizare, financiar-contabil.
Expertul contabil este un economist, absolvent al specializrii financiar-contabile, independent fa de
societatea comercial. El nu primete, pentru lucrrile executate, un salariu, ci un ONORARIU pre¬vzut
prin contractul ncheiat cu referire la misiunea sa.
Contabilul autorizat este persoana care a dobndit aceast calitate n condiiile O.G. nr. 65/1994 i are
capacitatea de a ine contabilitatea i de a ntocmi bilanul contabil. Contabilul autorizat, ca i expertul
contabil, este un profesionist independent, nesalarizat de o entitate economic.
Contabilul salarizat este subordonat efului ierarhic i execut sarcinile ce i revin din fia individual.
Rareori, n cazul unei ntreprinderi mari, mijlocii, execut toate lucrrile contabile. De regul, este specializat
pe un sector al contabilitii.
19

DOCTRINA SI DEONTOLOGIE VAR 2

Ca i economistul salariat, contabilul salariat rspunde fa de calitatea lucrrilor executate, putnd fi


stimulat ori penalizat de eful Irarhic sau la propunerea acestuia.
Expertul contabil, contabilul autorizat, chiar dac sunt independeni, rspund civil i penal fa de
ntreprindere. De asemeni, ei pot pierde ntreprinderea de client i, prin aceasta, sursa de venit.
In schimb, economistul i contabilul, salariai, pierd cu greu postul sau n urma unor proceduri
anevoioase.
> Este n discuie starea de salariat al unei firme i al unui cabinet de experi contabili sau de contabili
autorizai.
> Trebuie fcut distincia ntre auditorii interni i cei externi, prin prisma independenei.
> Economistul, contabilul profesionist salariat sunt angajai n industrie, comer, sectorul public,
nvmnt .a.
> Contabilul profesionist independent este acela care efectueaz, unui client, n mod curent, lucrri de
audit sau eviden contabil, fiscalitate i alte servicii profesionale similare.
> Contabilul profesionist lucreaz independent (inclusiv practicieni individuali, parteneri sau corporaie)
n industrie, comer, sectorul public, nvmnt .a. i este membru ale unei organizaii afiliate IFAC.
30.In ce constau secretul profesional si confidentialitatea expertului contabil?
Expertul contabil trebuie sa respecte secretul si caracterul confidential al informatiilor la care a avut
acces si de care a luat cunostinta cu ocazia efectuarii expertizelor contabile , trebuind sa se abtina de la
divulgarea lor catre terti, cu exceptia cazurilor in care a fost autorizat expres in acest scop sau daca are
obligatia legala sau profesionala sa faca o astfel de divulgare.
16.Prezentati principalele prevederi ale Codului etic referitoare la confidentialitate.
Principiul confidenialitii impune ca obligaie profesionitilor contabili, de a se abine de la:
(a) Dezvluirea de informaii confideniale n afara firmei sau organizaiei angajatoare ca urmare a
unei relaii profesionale sau de afaceri, cu excepia cazului n care a fost autorizat n mod special s fac
public o anumit informaie sau dac exist o obligaie legal sau profesional de a face publice acele
informaii.
(b) Folosirea informaiilor confideniale dobndite n timpul executrii sarcinilor de serviciu n avantajul
personal sau n avantajul unei tere pri.
Un profesionist contabil trebuie s respecte ntotdeauna confidenialitatea, chiar i ntr-un mediu
social. Profesionistul contabil trebuie s fie contient de posibilitatea unor scurgeri de informaii, n special n
situaii ce implic o asociere de afaceri pe termen lung cu un asociat sau cu un afin.
Un profesionist contabil trebuie, de asemenea, s menin confidenialitatea n prezentarea de
informaii ctre un posibil client sau angajator.
Un profesionist contabil trebuie, de asemenea, s ia n considerare meninerea confidenialitii n
cadrul firmei sau al organizaiei angajatoare.
20

DOCTRINA SI DEONTOLOGIE VAR 2

Un profesionist contabil trebuie s fac tot posibilul pentru a se asigura c personalul aflat sub
controlul su i persoanele care i furnizeaz consultan sau asisten respect principiul confidenialitii.
Obligaia de confidenialitate continu i dup ncheierea relaiei dintre profesionistul contabil i client
sau angajator. Cnd profesionistul contabil schimb organizaia angajatoare sau obine un nou client el are
dreptul s utilizeze experiena anterioar. Profesionistul contabil nu ar trebui, totui, s foloseasc sau s
divulge informaii confideniale primite sau obinute dintr-o relaie profesional sau de afaceri.
n urmtoarele situaii profesionitii contabili sunt sau pot fi obligai s divulge informaii confideniale:
- Atunci cnd divulgarea este autorizat de ctre client sau angajator;
- Atunci cnd divulgarea este autorizat prin lege, de exemplu:
pentru a furniza documente sau alte probe n cursul unor proceduri judiciare; i
pentru a aduce la cunotina autoritilor publice n msur eventuale nclcri ale legii.
- Atunci cnd exist o obligaie profesional sau un drept de a le divulga atunci cnd nu este interzis
prin lege:
pentru a se conforma controlului calitii unui corp membru sau al organismului profesional;
pentru a rspunde unei anchete sau unei investigaii din partea organizaiei membre sau al unui
organism normalizator.
pentru a proteja interesele profesionale ale unui profesionist contabil n cursul procedurilor judiciare;
i
pentru a respecta standardele tehnice i cerinele etice.
Atunci cnd profesionistul contabil a determinat c informaia confidenial poate fi divulgat, trebuie
avute n vedere urmtoarele aspecte:
- Dac interesele tuturor prilor, inclusiv ale terelor pri ale cror interese ar putea fi afectate, ar fi
prejudiciate n cazul n care clientul sau angajatorul consimt ca profesionistul contabil s divulge informaii;
- Dac sunt cunoscute sau nu toate faptele semnificative i dac pot fi susinute cu dovezi, n msura
n care acest lucru este posibil; cnd situaia implic fapte sau opinii nefondate, trebuie s se recurg la
raionamentul profesional pentru a se determina tipul de prezentare care trebuie fcut, dac este disponibil;
i
- Ce tip de comunicare este preconizat i cui i se adreseaz; mai exact, profesionistul contabil
trebuie s fie convins c prile crora li se adreseaz comunicarea sunt destinatarii adecvai i c au
responsabilitatea s reacioneze ca atare.
15.Prezentati si explicati cele sase principii fundamentale prevazute in Codul etic national al
profesionistilor contabili.
Principiile fundamentale sunt:

Integritatea
Un profesionist contabil trebuie s fie sincer i corect n realizarea serviciilor profesionale.

Obiectivitatea
Profesionistul contabil trebuie s fie imparial i nu trebuie s admit prejudeci sau abateri, conflicte

de interese sau influenarea sa de ctre alii n privina nclcrii obiectivitii.

Competena profesional i bunvoina


Profesionistul contabil trebuie s ndeplineasc serviciile profesionale cu bunvoin, competen,

asiduitate i are datoria permanent de a-i menine cunotinele profesionale i aptitudinile la nivelul cerut
21

DOCTRINA SI DEONTOLOGIE VAR 2

pentru a se asigura c un client sau un patron este beneficiarul unui serviciu profesional competent, bazat pe
ultimele evoluii din domeniul practicii, legislaiei i tehnicii.

Confidenialitatea
Profesionistul contabil trebuie s respecte confidenialitatea informaiilor dobndite n timpul ndeplinirii

serviciilor profesionale i nu trebuie s utilizeze sau s divulge aceste informaii fr autorizare clar i
expres sau numai dac exist un drept legal sau profesional sau datoria de a face acest lucru.

Comportamentul profesional
Profesionistul contabil trebuie s acioneze ntr-o manier conform cu buna reputaie a profesiei i s

se abin de la orice comportament care ar putea discredita profesia. Obligaia de a se abine de la orice
activitate care ar discredita profesia ceea ce presupune existena unor responsabiliti ale profesionistului
contabil fa de clieni, fa de teri, de ali membri ai profesiei contabile, de angajai i colaboratori, de
patroni, i fa de publicul larg.

Normele tehnice i profesionale


Un profesionist contabil trebuie s-i ndeplineasc sarcinile profesionale n conformitate cu normele

tehnice i profesionale relevante. Profesionitii contabili au datoria de a executa cu grij i abilitate


instruciunile clientului sau patronului n msura n care sunt compatibile cu cerinele de integritate,
obiectivitate i, n cazul liber-profesionitilor contabili, cu independena (dup cum se va vedea n Seciunea 8
de mai jos). n plus, ei trebuie s se conformeze normelor profesionale i tehnice emise de: IFAC (de ex.
Standardele Internaionale de Audit), Consiliul pentru Standarde Internaionale de Contabilitate, Ministerul
Finanelor Publice ,C.E.C.C.A.R. i Camera Auditorilor Financiari ,Legislaia relevant.
19.Prezentati structura si partile componente ale Codului etic natinal al profesionistilor contabili
Obiectivele si principiile fundamentale nu sunt destinate sa fie folosite pentru a rezolvaproblemele
etice ale profesionistilor contabili intr-un caz bine determinat.Totusi, Codul ofera anumite linii directoare in
ceea ce priveste aplicareain practica a obiectivelor si principiilor fundamentale cu privire la numarul situatiilor
tipice care se intalnesc in profesia contabila.
Structura si partile componente ale Codului etic national al profesionistilor contabili:

Partea A-APLICABILA TUTUROR PROFESIONISTILOR CONTABILI-in afara de cazul cand s-a

specificat ceva contrar


SECTIUNEA I-Integritate si obiectivitate
SECTIUNEA II-Rezolvarea conflictelor de etica;asocierea
SECTIUNEA II-Competenta profesionala
22

DOCTRINA SI DEONTOLOGIE VAR 2

SECTIUNEA IV-Confidentialitatea
SECTIUNEA V-Activitatea de consultanta fiscala
SECTIUNEA VI-Exercitarea profesiei peste hotare
SECTIUNEA VII-Publicitatea

Partea B-APLICABILA LIBER PROFESIONISTILOR CONTABILI

SECTIUNEA VIII-Independenta
SECTIUNEA IX-Competenta profesionala si responsabilitatile privind folosirea expertilor si specialistilor
SECTIUNEA X-Onorarii si Comisioane
SECTIUNEA XI-Activitati incompatibile cu exercitarea profesiei de liber profesionist contabil
SECTIUNEA XII-Relatiile profesionistilor contabili cu clientii
SECTIUNEA XII-Relatiile cu colegii liber-profesionisti contabili
SECTIUNEA XIV-Publicitatea si cererea de oferta de servicii

Partea C-APLICABILA PROFESIONISTILOR CONTABILI ANGAJATI

SECTIUNEA XV-Conflictul de loialitate


SECTIUNEA XVI-Sprijinul colegilor angajati
SECTIUNEA XVII-Competenta profesionala
SECTIUNEA XVIII-Prezentarea informatiilor

23

S-ar putea să vă placă și