Academia de Studii Economice, Bucuresti

Somajul si ocuparea deplina a fortei de

munca

Referat realizat de: Magarita Cristina- Daniela

Mirzac Bianca- Ioana
Seria B, Grupa 1708

Academia de Studii Economice, Bucuresti

Cuprins:
I. Ce este somajul?
II. Tipurile de somaj
III. Indicatorii somajului
IV. Somajul in teoriile economice
V. Ocuparea deplina a fortei de munca
VI. Implicatiile sindicatelor

Academia de Studii Economice, Bucuresti

I. Ce este somajul?
De-a lungul anilor, in economie, una din cele mai discutate probleme sunt cele legate de
somaj. Acesta prezinta un interes puternic atat la nivelul populatiei cat si la nivel de institutii.
Somajul reprezinta stadiul in care o persoana in varsta de munca, apta si disponibila
pentru a lucra in conditiile salariului actual nu isi gaseste un loc de munca.
De fapt nu orice persoana care nu are un loc de munca remunerat este considerata, n mod
sistematic, ca fiind n somaj. Pentru a fi in somaj, trebuie sa indeplineasca anumite conditii
specifice. De exemplu, Biroul International al Muncii considera somer orice persoana privata de
munca, care este apta pentru aceasta, si cauta un loc de munca remunerat. In mod similar,
defineste somajul si Confederatia Generala a Muncii din Franta, dar aceasta adaugat, in categoria
somerilor, si persoanele pensionate inainte de varsta legala, precum si o parte din studentii aflati in
ultimul an de studiu.
O persoana poate deveni somer prin mai multe modalitati:
- este nou intrata pe piata muncii si cauta, pentru prima data, un loc de munca;
- persoana paraseste un loc de munca in vederea cautarii altuia, care sa corespunda mai bine
aspiratiilor sale;
- persoana este suspendata temporar din functie de catre angajator si se reintoarce la locul de
munca atunci cand necesitatile de productie o vor cere (este o reactie a
firmei la reducerea cererii, care trimite in concediu fara plata o parte din angajati);
-

pierderea definitiva a slujbei, pentru ca persoana a fost concediata sau firma a dat faliment.
II. Tipurile de somaj
Somajul se imparte in primul rand din punct de vedere temporal (somaj pe termen scurt si

somaj pe termen lung).

Somajul pe termin scurt este caracterizat de fluctuatiile activitatii economice. Aceste
fluctuatii se refera la perioadele de recesiune si de prosperitate (boom economic) prin care
trece o economie.
Somajul pe termen lung este prezent atunci cand o rata a somajului se mentine o
perioada indelungata de timp.
O alta clasificare a somajului cuprinde trei segmente.

Academia de Studii Economice, Bucuresti

Primul poarta numele de somaj frictional. Acesta se refera la faptul ca in orice
economie, oamenii isi schimba locurile de munca lucru ce implica timpul alocat pana la gasirea
unui nou loc de munca.Acest lucru este prezent si in momentul in care pe piata muncii se
inregistreaza o crestere a locurilor de munca.
Cel de-al doilea segment este somajul structural sau conjunctural si in acesta se
incadreaza somajul care se modifica o data cu starea economiei (recesiune sau expansiune).
Somajul care este peste nivelul celui structural, si care apare atunci cnd productia este
sub nivelul de ocupare deplina, este somajul ciclic.
III. Indicatori somajului

Populatia
totala

Populatia
activa

Populatia in
varsta de
munca

Populatia
ocupata
Someri

Populatia
inactiva

Populatia in
afara varstei

Nivelul absolut al somajului existent la un moment dat poate fi exprimat prin rata
somajului, calculata n raport cu populatia activa.
Rs =

Someri
Populatie activa

100%

Gradul de ocupare a fortei de munca arata cate persoane sunt ocupate dintre cele aflate
in varsta de munca.

Academia de Studii Economice, Bucuresti

G=

Populatia ocupata
Populatia varsta

100%

Rata de activitate reprezinta raportul dintre populatia ocupata si populatia in varsta,

exprimat procentual.
Ractiv =

Populatia activa
Populatiavarsta

100%

IV. Somajul in teoriile economice

A. Teoria clasica a somajului
Timp ndelungat, ideea de subutilzare si explicatia sa au fost legate de fenomene
naturale. Apoi, gandirea economica clasica explica somajul prin vointa indivizilor. Exista numai
somaj voluntar. Acesta este o ntmplare, o abatere de la normalitatea exprimata de "legea
debuseelor" a lui Say, dupa care orice productie isi creeaza automat cererea si nu exista nici un
motiv care sa reduca imboldul de a investi si de a crea noi locuri de munca.
Teoria clasica a folosirii mainii de lucru s-a intemeiat pe doua postulate fundamentale:
a) salariul este egal cu produsul marginal al muncii, adica salariul unei persoane este egal cu
valoarea care se pierde daca volumul folosirii mainii de lucru ar fi redus cu o unitate (cu rezerva
ca egalitatea poate fi perturbata daca concurenta si pietele sunt imperfecte);
b) utilitatea salariului, atunci cand este folosit un volum dat de mana de lucru, este egala cu
dezutilitatea marginala a acelui volum de folosire a mainii de lucru, adica salariul real al unei
persoane ocupate este cel suficient pentru a atrage mana de lucru in cantitatea solicitata de
cererea globala. Aici dezutilitatea este inteleasa ca ingloband motivele, de orice natura, care pot
determina un om
(sau un grup) sa prefere de a nu lucra, decat sa accepte un salariu al carui utilitate, pentru el, se
situeaza sub un anumit minim. Potrivit acestui postulat, toti cei care se afla la un anumit moment,
n somaj desi sunt dispusi sa lucreze la salariul curent, nceteaza sasi ofere serviciile, chiar si in cazul unei mariri de mici proportii a costului vietii.
Daca primul postulat da curba cererii de mana de lucru, al doilea da curba ofertei, iar
volumul ocuparii corespunde punctului in care utilitatea produsului marginal este egala cu
dezutilizarea ocuparii marginale a mainii de lucru.

Academia de Studii Economice, Bucuresti

Rigiditatea la reducere a salariului nominal ar fi principala cauza a somajului, in viziunea
clasica. O reducere a salariului nominal ar duce la absorbirea somajului si la o crestere a
productiei, atata timp cat pretul ramane constant. Daca masa monetara este constanta, o
crestere a productiei atrage, dupa sine, o scadere a pretului. Problema este daca scaderea pretului
este mai puternica decat cea a salariilor nominale. Daca scaderea este mai puternica,
intreprinderile nu recurg la angajarea suplimentara si, deci, se revine la situatia initiala de somaj.
Echilibrul implica o scadere mai mica a preturilor decat a salariilor, aceasta ducand la scaderea
salariului real, la cresterea productiei si la reducerea somajului.
Din analiza facuta reiese faptul ca teoria clasica da o explicatie insuficienta aparitiei
somajului, deoarece nu se poate concepe ca acesta sa scada daca se diminueaza simultan preturile si
salariile. Explicatia pe care o realizeaza se bazeaza pe ideea rigiditatii la scadere a salariului si
care este fixat la un nivel mai ridicat decat cel de echilibrul si, deci, sporeste cererea de locuri de
munca (creste oferta de munca).
B. Explicatia marxista a somajului
Dupa K. Marx, somajul isi are originea in structurile de valorificare a capitalului. Acumularea
capitalului, insotita de introducerea progresului tehnic, are drept consecinta cresterea mai rapida a
capitalului constant, decat a capitalului variabil, ceea ce conduce la formarea armatei industriale de
rezerva. Incercand sa inteleaga mecanismul formarii somajului si conceptia lui K. Marx,
economista britanica J. Robinson scria ca nivelul de folosire, la un moment dat, depinde de suma
capitalului utilizat si de tehnicile de productie. Odata cu trecerea timpului, capitalul se
acumuleaza, iar nivelul de folosire are tendinta sa descreasca. Forta de munca disponibila creste
si ca urmare a sporurilor demografice si a extinderii capitalului in noi sfere de activitate, de unde
arunca, pe piata muncii, o masa de artizani si de tarani deposedati de mijloacele lor de
subzistenta. Apare, in mod normal, o patura de muncitori nefolositi - armata industriala de
rezerva.
Asadar, "somajul marxist" este rezultatul insuficientei de capital variabil, n raport cu
rezerva de mna de lucru. Alocarea neadecvata a resurselor si posibilitatile tehnice limitate ale
substituirii muncii prin capitalul fix, fac ca partea variabila a capitalului sa nu fie n masura sa
absoarba mana de lucru disponibila, chiar si atunci cand stocul de capital total este integral.

Academia de Studii Economice, Bucuresti

In gandirea marxista, somajul este rezultatul fie al unei cresteri excesive a populatiei n
raport cu capitalul, fie al unor nivele prea scazute ale venitului, care
determina un flux neadecvat al economiilor, situatie combinata cu o tehnologie rigida.Economisirea redusa si cererea insuficient de eficienta impiedica dezvoltarea productiei.
Somajul este considerat ca un fenomen specific economiilor de piata si este reprezentat de
acea parte a populatiei active care nu poate gasi de lucru si devine "suplimentara", nu absolut in
raport cu nevoile generale de munca ale societatii si cu posibilitatile sale reale de a oferi locuri de
munca, ci relativ in raport cu posibilitatea de valorificare profitabila a capitalului. Marx
considera ca principalele cauze ale suprapopulatiei relative se gasesc in modul specific capitalist
de aplicare a progresului tehnic, in ruinarea micilor producatori si comercianti, ca urmare a
concurentei marilor firme si a crizelor economice de supraproductie. In stransa legatura cu aceste
cauze, suprapopulatia relativa se imparte in:
a) suprapopulatia flotanta, adica partea fortei de munca atrasa si respinsa din
activitatea datorita dezvoltarii inegale a ramurilor si a desfasurarii ciclice a reproductiei capitaliste;
b) suprapopulatia latenta, formata din populatia excedentara din agricultura si din alte sectoare
ale micii productii de marfuri, care este temporar ocupata, de regula in locuri de munca
necalificata si slab remunerata;
c) suprapopulatia stagnanta, formata din persoane care, permanent sau in cea mai mare parte a
anului, nu au de lucru, formand somajul cronic.
Marx vedea solutia problemei somajului intr-o societate care sa fie capabila sa organizeze
stiintific intreaga activitate economica astfel incat sa resoarba suprapopulatia relativa.
C. Explicatia keynesista a somajului
In conceptia lui J.M. Keynes, ceea ce determina, in mod esential, gradul de folosire a fortei
de munca este nivelul cererii efective. Somajul de tip keynesist are drept fundament o
insuficienta a cererii efective, in ambele sale componente - consum si investitii.
D. Teoria economica actuala despre cauzele somajului
Teoria lui Keynes a marcat si influentat, pentru o lunga perioada de timp, problematica
ocuparii mainii de lucru. Evolutia economiei contemporane a generat, insa tendinte noi n
abordarea cauzelor somajului. Astfel, in literatura economica, se formuleaza mai multe concluzii
cu privire la factorii cauzatori:

Academia de Studii Economice, Bucuresti

a) somajul nu provine, in intregime, dintr-o cerere insuficienta. Desi aceasta este esentiala,
somajul poate avea si alte cauze si forme de manifestare, cum sunt:

un numar redus al locurilor de munca, determinat de slabele investitii anterioare sau de un

excedent de oferta de munca, in raport cu capitalul fix existent, ca urmare a unui exod sau o
imigratiei. Deci, somajul clasic - explicat prin capacitati de productie insuficiente pentru a
absorbi forta de munca - coexista cu somaj de tip keynesian determinat de insuficienta
investitiilor;

se manifesta un somaj clasic deosebit, in sensul ca, in timp ce unele capacitati de productie

raman neutilizate, pentru ca sub efectul concurentei, indeosebi internationale, sunt preferate
investitii de productivitate, in detrimentul celor de capacitate, si, deci, o rentabilitate comparativ
nesatisfacatoare face ca anumite locuri de munca sa ramana neocupate;

somajul frictional are tendinta de sporire independent de relansarea cererii efective, datorata

cresterii mobilitati mainii de lucru si reducerii timpului de angajare, ca urmare a unor rapide si
profunde restructurari industriale, a noilor modalitati de gestionare a mainii de lucru si a
modalitatilor de acordare a indemnizatiei de somaj.
b) Crearea unui anumit numar de locuri de munca nu diminueaza, in acelasi timp, somajul, pentru ca
numarul solicitantilor de munca a crescut, datorita sporirii varstei de pensionare, a ratei de
activitate a femeilor si a aparitiei somajului aditional.
Elementul nou consta in aceea ca oferta de munca nu este independenta de cerere si se poate
sustine chiar ca oferta de locuri de munca creeaza cererea pentru ele. Rezulta ca o crestere a
locurilor de munca nu poate absorbi somajul, deoarece determina ca un anumit numar de persoane
sa paraseasca situatia anterioara, de "inactivi", pentru a deveni persoane active, care solicita locuri
de munca.
c) Cresterea productiei nu inseamna, in mod automat, o sporire a numarului de locuri de
munca. Vechiul mit al masinii distrugatoare de locuri de munca a reaparut recent, in special in
legatura cu dezvoltarea informaticii, sub forma somajului tehnologic. Combaterea acestuia se
bazeaza pe trei argumente:

in primul rand, fabricarea materialului informatic determina crearea de locuri de munca;

in al doilea rand, cresterea productivitatii ntreprinderilor utilizatoare permite reducerea

costurilor si extinderea pietelor;

Academia de Studii Economice, Bucuresti

in al treilea rand, intreprinderile vor propune ansamblului economiei bunuri noi sau noi

servicii.
In economia contemporana, nu inceteaza sa aiba loc rasturnari tehnice; investitia nu este,
in mod necesar, o investitie de extindere a capacitatilor, ci una de productivitate, adica investitia
efectuata in zone de productivitate maxima sau pentru ameliorarea productivitatii unor factori de
productie, rar deficitari. Desigur, nu trebuie omis efectul de multiplicare pe care il are progresul
tehnic si care genereaza crearea de noi locuri de munca, in principal, in domeniul serviciilor.
V. Ocuparea deplina a fortei de munca
Folosirea populatiei apte la munca constituie fenomenul ocuparii.
Intr-o tara in care populatia in varsta de munca creste, factorul ce determina nivelul
ocuparii fortei de munca si al somajului este capacitatea economiei de a-si spori numarul de
locuri de munca prosuctive.
Se considera ca ocuparea deplina ar trebui sa aiba nu un prag, ci doua limite. Intre aceste
limite, care sunt si ele mobile, stabilite in raport cu nivelul dezvoltarii economice, ar trebui sa se
gaseasca, de fiecare data, un optim stabilit al ocuparii astfel incat somajul sa nu fie prea mare. Se
admite ca ocuparea deplina este asigurata daca pna la 3 % din populatia activa este in somaj.
Somajul frictional atinge 2-3% din forta de munca. Daca indicele statistic al somajului se
afla la acest nivel, economia respectiva cunoaste o ocupare deplina a fortei de munca.
VI. Implicatiile sindicatelor
Credinta ca sindicatele pot creste substantial salariile reale, pe termen lung si pentru toata
populatia activa, este una dintre cele mai mari iluzii din zilele noastre. Acesta este in principal
rezultatul incapacitatii de a recunoaste ca salariile sunt in primul rand determinate de
productivitatea muncii.
Se discuta despre salarii si despre ocuparea fortei de munca de parca nu ar avea nici o
legatura cu productivitatea si cu productia. Desi s-a dovedit ca productia este un factor de
influenta pentru ocuparea fortei de munca aceasta concluzie este trecuta cu vederea sau
minimalizata de conducatorii sindicatelor. Concluzia nu se bazeaza asa cum presupun acestia, pe
ipoteza ca patronatul este format din persoane care sunt toate la fel de amabile, generoase si

Academia de Studii Economice, Bucuresti

dornice sa faca doar lucruri bune. Se bazeaza exact pe opusul acesteia si anume pe faptul ca
fiecare patron in parte este dornic sa isi maximizeze profiturile.
Functia principala pe care o au sindicatele este sa imbunatateasca conditiile locale de
munca si sa lupte pentru ca toti membrii sindicatelor sa fie platiti la valoarea reala ( stabilita pe
piata) a muncii lor.
Dar competitia muncitorilor pentru locuri de munca si competitia patronilor pentru
muncitori nu functioneaza perfect. Un muncitor oarecare nu poate, de regula, sa stie cat
valoreaza serviciile sale pentru un anumit patron. Din acest motiv s-ar putea afla intr-o pozitie
slaba de negociere, greselile de rationament constandu-l mai mult pe el decat pe patron. Nu
numai ca ar fi posibil sa nu gaseasca o slujba mai buna, dar si ca multa vreme sa nu gaseasca un
loc de munca nici pe departe la fel de bine platit. Deci, el ar putea sa fie mai tentat sa accepte o
slujba platita, dupa parerea lui, cu mult sub valoarea sa reala, decat sa isi asume aceste riscuri.
O notiune stranie, dar persistenta, este ca interesele tuturor muncitorilor sunt aceleasi si
ca marirea salariilor unei categorii de muncitori i-ar ajuta pe toti ceilalti. De fapt, daca un
sindicat reuseste, prin costrangere sa obtina cresterea salariilor muncitorilor sai cu mult deasupra
valorii de piata, aceasta va dauna celorlalti muncitori, precum si tuturor membrilor societatii.
In continuare vom lua drept exemplu o comunitate alcatuita din doar 6 grupuri de
muncitori care au initial fonduri de salarii egale, iar valoarea pe piata a productiei este aceeasi.
Salariile au crescut in procente diferite in functie de grupul de apartenenta. Acest lucru a
facut ca preturile si nivelul de trai sa creasca cu 25%
Nr.

Denumire grup

Salariu initial

Salariul dupa

Salariul real

marire

Castig sau

Crt.
1
2

Lucratori agricoli
Vanzatori cu

X
X

X
X+10%

X+25%
X+25%

pierdere
pierdere
pierdere

amanuntul
Muncitori in

X+20%

X+25%

pierdere

4
5
6

confectii
Mineri
Constructori
Angajati ai cailor

X
X
X

X+30%
X+40%
X+50%

X+25%
X+25%
X+25%

castig
castig
castig

ferate

Academia de Studii Economice, Bucuresti

In aceste conditii, costul vietii a crescut, in medie, cu 25%. Lucratorii din agricultura,
desi nu au suferit nicio reducere nominala a salariilor, vor avea o situatie semnificativ mai grea
din punct de vedere real. Vanzatorii cu amanuntul, desi salariul lor nominal a crescut cu 10%, vor
avea o situatie mai grea decat la inceput. Chiar si muncitorii din confectii ale caror salarii au
crescut cu 20%, se vor afla intr-o situatie mai dezavantajoasa decat cea anterioara. Minerii, care
au beneficiat de o crestere de 30% a salariilor, nu isi vor imbunatatii decat putin puterea de
cumparare. Constructorii si lucratorii cailor ferate au castigat, bineinteles, dar si in cazul lor,
cresterea reala se situeaza mult sub cea nominala.

Se presupune ca marirea salariilor se face pe seama profitului patronilor.

Daca se forteaza cresterea salariilor intr-o anumita firma care se afla in concurenta cu alte
firme, concurenta care nu ii permite cresterea preturilor, cresterea salariilor va fi dedusa din
profit. Acest lucru este putin probabil sa se intample atunci cand cresterea salariilor se produce in
toata ramura respectiva.
Se poate concepe o situatie in care se reduc profiturile unui intreg sector fara sa scada si
ocuparea fortei de munca, cu alte cuvinte o situatie in care cresterea salariilor semnifica o
crestere corespunzatoare a fondurilor de salarizare si in care intregul cost se suporta din profituri,
in conditiile in care nicio firma nu este scoasa din circuitul economic.
Sa ne referim, de exemplu, la o ramura ca aceea a cailor ferate, care nu poate sa arunce pe
umerii publicului costurile rezultate din cresterile mari de salarii pentru ca reglementarile
guvernamentale nu permit asa ceva.
Ajungem astfel la concluzia ca sindicatele, desi ar putea sa asigure temporar o crestere a
salariilor nominale ale memrilor lor, in parte pe seama patronilor, in parte pe seama muncitorilor
nesindicalisti, nu pot sa asigure, pe termen lung si pentru absolut toti muncitorii, o crestere a
salariului real.
Bibliografie:
Hazlitt, H., 2008. Economia intr-o lectie. Ed. Libertas, pp. 58-60, pp. 126-137
Balcerowicz, L., 2001. Libertate si dezvoltare. Ed. Compania, pp. 93-104

Academia de Studii Economice, Bucuresti

Hayek, F., A., 2006. Drumul ctre servitute. Ed. Humanitas, pp. 224-241
http://www.ase.ro/upcpr/profesori/288/POPULATIA%20-tema%205-F.pdf
http://www.stiucum.com/economie/microeconomie-si-macroeconomie/Piata-fortei-de-munca-sisomaj53949.php