Sunteți pe pagina 1din 23

Autonomia locala.

Caractere generale
Cuvantul autonomie deriva din limba greaca veche, in care prefixul
auto=singur, de la sine, independent, iar nomos=lege. Prin urmare, in sens
etimologic, prin notinea de autonomie urmeaza sa se inteleaga libertatea (dreptul) de a
se guverna prin propriile sale legi. Raportandu-ne la pozitia in stat a diferitelor
colectivitati umane aflatoare pe teritoriul lui, ele vor putea fi considerate autonome in
cazul in care vor fi in situatia de a adopta norme juridice in conditii de independenta
fata de autoritatea publica centrala.
Trebuie observat insa ca notiunea de autonomie astfel definita nu poate fi corect
inteleasa daca nu se are in vedere faptul ca in societatea moderna, apare o ierarhizare
a normelor juridice in functie de forta lor juridica mai mare sau mai mica, in cadrul
careia actele autoritatilor administrative centrale si locale trebuie sa fie conforme
legilor. Avand in vedere aceasta diversificare a normelor juridice, gradul de autonomie
a organului, care le emite, va putea varia la randul sau dupa cum el este abilitat sa
emita legi, adica acte normative cu cea mare forta juridica sau acte juridice
subordonate legilor. Astfel va putea exista o autonomie legislativa atunci cand unor
colectivitati umane li se recunoaste dreptul de a adopta, fie direct, fie prin intermediul
unor reprezentanti, norme cu cea mai mare forta juridica, adica legi constitutionale,
organice sau ordinare. Dimpotriva se va putea vorbi de o autonomie administrativa,
atunci cand respectivei colectivitati umane i se recunoaste numai dreptul ca pe baza si
in conformitate cu legile in vigoare, sa emita, prin vot, fie direct, fie indirect, norme
obligatorii de interes local. Dupa cum se vede, clasificarea autonomiilor in autonomii
legislative si administative nu este decat o reflectare a distinctiei mai generale intre
functia legislativa si cea executiva a statului. Daca unei colectivitati umane i se
recunoaste dreptul de a exercita ea insasi sau prin reprezentanti alesi de ea functia
legislativa, se va putea spune ca ea se bucura de autonomie legislativa. Acesta este
cazul stateler membre ale statelor federale, in structura carora organele legislative
proprii sunt competente sa adopte legi in toate domeniile de raporturi sociale, cu
exceptia celor date, prin insusi textul Constitutiei, in competenta organului legislativ
federal. In schimb, daca ceea ce i se recunoaste unei colectivitati umane este numai
dreptul de a adopta, direct sau prin reprezentanti, norme juridice cu o cu o forta
juridica subordonata legilor, vom fi in prezenta unei autonomii administrative. Asa
fiind, intrucat in sensul Constitutiei si a art. 1 alin. (2) din Legea nr.69/1991, organele
alese ale comunelor, oraselor si judetelor se bucura numai de autonomie
administrativa, consecinta este ca ele nu vor putea emite acte normative care sa
modifice, sa abroge sau sa suspende legile in vigoare, ci vor trebui sa li se conforme
in intreaga lor activitate.
Definitia data autonomiei locale de Legea nr. 69/1991 si de Carta europeana
lasa deschisa problema criteriului sau a criteriilor de departajare a competentelor intre
organele centrale si locale, caci aceste texte se marginesc sa vorbeasca despre

dreptul si capacitatea autoritatilor locale de a rezolva o parte importanta a treburilor


publice, fara sa dea alte precizari.
In art. 119, Constitutia tarii noastre consacra principiul autonomiei locale dupa
care este organizata si functioneaza administratia publica din unitatile administrativteritoriale. Totodata, determinat de caracterul unitar al statului nostru, Constitutia
consacra si cel de-al doilea principiu de organizare si functionare al administratiei
publice din unitatile administrativ-teritoriale, si anume principiul descentralizarii
serviciilor publice. Faptul ca aceste doua principii sunt cuprinse in acelasi articol
demonstreaza ca aceste doua principii actioneaza concomitent si ca cerintele lor se
intrepatrund astfel incat sa se asigure, pe de o parte, autonomia locala, iar pe de alta
parte, conducerea unitara intregii tari.
Un criteriu de departajare a competentelor intre autoritatile publice locale si cele
centrale pare a fi oferit de art. 120 alin. (2) al Constitutiei, potrivit caruia consiliile
locale si primarii rezolva treburile publice din comune si orase, prevedere care lasa sa
se inteleaga ca ceea ce revine autoritatilor publice locale sunt treburile de interes
local, spre deosebire de treburile de interes national, care apartin competentei
organelor centrale.
In practica, o delimitare categorica intre treburile de interes local si cele de interes
general este de foarte multe ori greu de facut. Aceasta pentru ca interesul public
general nu este altceva decat o rezultanta a ansamblului intereselor publice locale, pe
care le inglobeaza si le amalgameaza. Asa, de exemplu, mentinerea ordinii publice in
comune si orase este in primul rand o problema de interes national, caci, la nivelul
intergii tari, ordine publica nu va exista decat daca ea este infaptuita in toate
localitatile. Asa fiind, ramae deschisa intrebarea de a sti ce sarcini legate de
mentinerea ordinii publice urmeaza sa revina organelor centrale si care dintre ele sa
revina organelor locale. Situatia este asemanatoare si in sfera altor interese, cum sunt
cele legate de ocrotirea sanatatii publice, de asigurarea aprovizionarii cu alimente si
bunuri de consum ale populatiei, de buna desfasurare a circulatiei pe drumuri publice,
de aparare a tarii, etc.
Intrucat criteriile de delimitare a sferei de competenta a organelor locale in raport
cu cea a organelor centrale oferite de Constituita din 1991, revizuita in 2003 si de
Carta autonomiei locale sunt foarte elastice, a revenit Legii nr. 69/1991 sarcina de a
concretiza cateva conditii minimale pentru a putea fi vorba de o adevarata autonomie
locala. Aceste conditii sunt:
a). O prima conditie este ca diferitele comunitati locale (comuna, orasul si
judetul) sa dispuna de organe proprii, alese in mod liber prin votul direct sau indirect
al tuturor cetatenilor maturi, demni si capabili, domiciliati in raza lor.
b). O a doua conditie pentru a considera o colectivitate locala ca fiind autonoma
este ca ea sa fie inzestrata atat cu personalitate juridica civila, cat si cu personalitate
de drept public.

c). O a treia conditie, care-si gaseste reflectare in Legea nr.69/1991, se refera la


faptul ca, pentru a fi autonoma, o colectivitate locala trebuie sa dispuna de un minim
de atributii in ceea ce priveste in stabilirea propriei sale organizari .
d). Pentru a fi vorba de o autonomie a colectivitatilor locale este necesar, in al
patrulea rand, ca acestora sa li se recunoasca dreptul de a exercita independent
atributii functionale cat mai largi.
e). Autonomia comunitatilor locale presupune, in sfarsit, diminuarea pana la
disparitie a conrolului administrativ ierarhic.
f). Autonomia locala vizeaza nu numai activitatea organelor colegiale ale
comunitatilor locale, ci si pe cea a organelor individuale alese prin vot de cetateni.
In acest sens, art. 120 alin. (2) al Constitutiei prevede: consiliile locale si
primarii functioneaza, in conditiile legii, cu autoritati administrative autonome si
rezolva treburile publice din comune si orase.
Pentru a da un cat mai larg spatiu de manevra legiuitorului organic si ordinar in
reglementarea organizarii si functionarii administratiei publice locale, Constitutia din
1991,revizuita in 2003, s-a marginit doar sa creioneze in 4 articole cateva repere cu
totul generale in materie.
Un prim reper se refera la insasi notiunea de administratie publica locala.
In aceasta privinta, unul din primele articole ale Constitutiei: art.3 alin.(30)
determina foarte precis sfera acestei notiuni, atunci cand prevede ca teritoriul
Romaniei este organizat, sub aspect administrativ, in comune, orase si judete,
adaugand apoi ca, in conditiile legii, unele orase sunt declarate municipii. In lumina
acestei dispozitii este limpede ca, in sensul Constitutiei, in notiunea de administratie
publica locala sunt cuprinse numai cele trei unitati administrativ-teritoriale mentionate
mai sus. De aici consecinta ca principiile de baza stabilite de Constitutie cu privire la
administratia publica locala si anume principiul autonomiei locale si cel al
descentralizarii serviciilor publice, sunt aplicabile exclusiv in raporturile cu organele
care functioneaza cadrul comunelor, oraselor si judetelor.
Constitutia nu defineste notiunea de autonomie locala. Totusi, una din notele
caracteristice ale acestei notiuni isi gaseste reflectare in acea dispozitie a Constitutiei,
potrivit careia consiliile comunale, orasenesti si judetene, ca si primarii din comune si
orase sunt organe alese de corpul electoral. De asemenea, dispozitiile Constitutiei, in
sensul carora consiliile locale si primarii coordoneaza activitatea consiliilor locale si
orasenesti in vederea realizarii serviciilor publice de interes judetean, pot oferi
anumite indicii cu privire la domeniile in care principiul autonomiei urmeaza sa
opereze in cadrul administratiei publice locale.
Autonomia administratiei publice locale consta in dreptul autoritatilor publice
locale, reprezentative, de a dispune toate masurile pentru realizarea, pe plan local, a
sarcinilor puterii executive - satisfacerea intereselor generale ale locuitorilor din
unitatea administrativ-teritoriala in care functioneaza organul administratiei publice
locale. Conform art. 3 alin. (1), din Legea administratiei publice locale nr.215/2001,
3

prin autonomia locala se intelege dreptul si capacitatea efectiva a autoritatilor


administartiei publice locale de a solutiona si de a gestiona, in numele si in interesul
colectivitatii locale pe care le reprezinta, treburile publice, in conditiile legii.
Desi aceste doua principii al autonomiei locale si al descentralizarii serviciilor
publice actioneaza concomitent si cu intensitati diferite, este de observat ca in
legatura cu ele se manifesta doua tendinte, pe de o parte, aceea a organelor
administratiei publice locale si chiar a locuitorilor, care reclama o cat mai mare
autonomie locala, iar, pe de alta parte, aceea a organelor de specialitate ale
administratiei publice centrale care, in virtutea caracterului unitar al statului nostru,
sustin conducerea de la centru a tuturor laturilor puterii executive.
Aceste doua tendinte se vor manifesta pana la realizarea unui echilibru intre
aceste doua principii, astfel incat organele administratiei publice centrale sa se ocupe
de satisfacerea acelor interese generale ale societatii care nu pot fi realizate pe plan
local de catre organele administratiei publice locale cum ar fi : apararea tarii, paza
frontierelor, siguranta statului, politica externa si altele asemenea. Este adevarat ca
orice stat prin organele administrative publice centrale trebuie sa se preocupe de
nivelul de educatie al locuitorilor sai, de sanatatea acestora, dar aceasta nu inseamna
ca organele de specialitate ale administratiei publice centrale trebuie sa le rezolve, de
la centru, toate aspectele care se ivesc in practica. Aceste organe de specialitate ale
administratiei publice centrale trebuie sa asigure numai conducerea generala a acestor
laturi ale activitatii puterii executive.
Spre deosebire de descentralizarea serviciilor publice administrative, care a
constituit, evident, un progres, inca de la proclamarea acestui principiu, in primii ani
ai Marii Revolutii Franceze, sau la noi prin Regulamentele Organice, dar cu deosebire
prin Constitutia din 1866, autonomia locala, desi s-a manifestat cu intensitati diferite
in tara noastra, constituie viitorul in ceea ce priveste conducerea unitatilor
administrativ-teritoriale. Organizarea si functionarea organelor administratiei publice
locale potrivit cerintelor principiului autonomiei locale asigura satisfacerea intereselor
cu caracter local ale locuitorilor unitatilor administrativ-teritoriale in care acestea sunt
alese si functioneaza.
Pentru organizarea si functionarea organelor administratiei publice locale
potrivit cerintelor principiului autonomiei locale si realizarea atributiilor ce le au, este
necesar ca aceste organe sa dispuna de venituri proprii, constituite din surse realizate
pe teritoriul unitatilor administrativ-teritoriale in care functioneaza. Fara baza
materiala necesara realizarii atributiilor ce le revin, de satisfacere a intereselor
locuitorilor, consideram ca autonomia locala ramane numai un deziderat.
Principiul autonomiei locale, dupa care sunt organizate si functioneaza organele
administratiei publice locale, implica, dupa cum rezulta din prevederile art. 3-5 din
Legea administratiei publice locale nr. 215/2001, urmatoarele aspecte :
a). Aceste organe sa fie alese prin vot universal, egal, direct, secret si liberexprimat al locuitorilor cu drept de vot, care au domiciliul in unitatea administrativteritoriala in care vor functiona acele organe;
4

b). Sa aiba initiativa, in conditiile legii, in toate domeniile cu exceptia celor care
sunt date in mod expres in competenta altor autoritati publice;
c). Sa organizeze functionarea, competentele si atributiile, precum si gestionarea
resurselor care, potrivit legii, apartin comunei, orasului sau judetului, dupa caz.
Alegerea acestor organe, prin votul direct al cetatenilor cu drept de vot din
unitatile administrativ-teritoriale, evidentiaza si faptul ca, spre deosebire de unele
organe care functioneaza isi desfasoara activitatea la nivelul unitatilor, unor unitati
administrativ-teritoriale,care sunt numite de la centru, consiliile locale, primarii,
consiliile judetene, precum si presedintii acestora sunt organe reprezentative alese de
cei in interesul carora isi desfasoara activitatea. Sunt numiti de la centru prefectii
judetelor, de catre Guvern, si conducatorii serviciilor publice descentralizate, de catre
ministrii si conducatorii celorlalte organe de specialitate ale administratiei publice
centrale, cu avizul prefectilor.
Autonomia locala implica si dreptul organelor administratiei publice locale de a
adopta, in mod independent fara nici un amestec al altor organe actele juridice
necesare in vederea realizarii atributiilor ce le revin potrivit legii. Altfel spus,
autonomia locala se exercita conform legilor statului, iar in cazul in care, in virtutea
autonomiei locale, un consiliu adopta o hotarare care incalca legea, aceasta hotarare
este lovita de nulitate. In acest sens vom da urmatorul exemplu:
Un consiliu comunal a adoptat o hotarare care cuprindea, printre altele, obligatia
locuitorilor comunei de a contribui, prin munca, la executarea unor lucrari
gospodaresti si de infrumusetare a localitatii.
Constatand ca acasta parte din hotararea consiliului comunal contravine
prevederilor art.39 alin. (1) din Constitutie, potrivit carora munca fortata este
interzisa, prefectul judetului a cerut instantei de contencios administrativ competente
anularea partiala a hotararii consiliului comunal.
Solutionand litigiul, instanta de contencios administrativ a admis actiunea astfel
cum aceasta a fost formulata.
Impotriva acestei solutii, consiliul comunal in cauza, a cerut instantei supreme
desfiintarea hotararii pronuntate de instanta de fond.
Judecand recursul, Sectia de contencios administrativ a Curtii Supreme de
Justitie, prin Decizia nr. 75/1993,a respins recursul formulat de recurentul parat.
Intr-o alta cauza, prefectul judetului a cerut instantei de contencios
administrativ competente anulareahotararii unui consiliu local municipal prin care sau stabilit taxe speciale pentru oficierea casatoriilor in zilele de sambata si duminica.
Solutionand cauza, instanta de fond a admis actiunea astfel cum a fost
formulata. Judecand recursul, instanta suprema a retinut ca, printre atributiile pe care
le exercita primarul, potrivit art. 44din Legea nr. 69/1991 astazi art. 68 lit.) din
Legea nr. 215/2001 este si aceea prevazuta la lit.t) referitoare la faptul ca
indeplineste functia de ofiter de stare civila. Fiind un serviciu legal datorat el este, in
esenta, gratuit si nu poate deveni oneros prin hotararea consiliului local, daca se
exercita in zile nelucratoare si, cum instituirea de impozite si taxe constituie atributii
5

expres prevazute de lege, prin Decizia nr. 494/1992 a Sectiei de contencios


administrativ a Curtii Supreme de Justitie, recursul a fost respins.
Autonomia locala implica respectarea legii in intreaga activitate de rezolvare a
treburilor publice, inclusiv in activitatea de adoptare de acte administrative,
desfasurata de consiliile locale si, in mod corespunzator, si de consiliile judetene.
Coroborand prevederile art. 120 din Constitutie cu cele ale art. 121 observam ca
notiunea de autonomie locala ca principiul dupa care sunt organizate si functioneaza
organele administratiei publice locale - este folosita numai in legatura cu consiliile
locale, in timp ce pentru consiliile judetene nu se mai foloseste aceasta notiune.
Astfel, potrivit art. 120 alin. (1), autoritatile administratiei publice prin care se
realizeaza administratia publica locala in comune si orase sunt consiliile locale alese
si primarii alesi, in conditiile legii, ca autoritati administrative autonome si rezolva
treburile publice din comune si orase. Cat priveste consiliul judetean, in art. 121 alin.
(1) se precizeaza ca el este autoritatea administratiei publice pentru coordonarea
activitatii consiliilor comunale si orasenesti, in vederea realizarii serviciilor publice de
interes judetean.
Din textul citat rezulta ca desi nu este folosita notiunea de autonomie locala,
aceasta nu inseamna ca, in raporturile cu centrul, consiliul judetean nu actioneaza
autonom in realizarea atributiilor ce-i sunt stabilite prin lege. Cu alte cuvinte,
autonomia locala este un principiu dupa care sunt organizate si functioneaza atat
consiliile locale si primarii comunelor si oraselor, cat si consiliile judetene si
presedintii acestora.
Desi principiul autonomiei locale actioneaza atat la nivelul organelor
administratiei publice locale, cat si la acela al organelor administratiei publice
judetene, trebuie sa subliniem faptul ca in ceea ce priveste autonomia locala, atat la un
nivel cel local -, cat si celalalt cel judetean nu se exclud reciproc, ci ele
actioneaza cu luare in considerare a prevederilor art. 6 alin. (2) din Legea
administratiei publice locale nr. 215/2001, conform carora in relatiile dintre
autoritatile administratiei publice locale si consiliul judetean, pe de o parte,precum si
intre consiliul local si primar, pe de alta parte, nu exista raporturi de subordonare.
In ce ne priveste, consideram ca dispozitiile cuprinse in alin. (1) al art. 6 din
aceeasi lege, potrivit carora, raporturile dintre autoritatile administratiei publice locale
din comune si orase si autoritatile administratiei publice de la nivel judetean se
bazeaza pe principiile autonomiei, legalitatii, responsabilitatii, cooperarii si
solidaritatii in rezolvarea problemelor intregului judet. Dar, adevarata natura a
raporturilor dintre consiliile locale si cele judetene este determinata de alin. (1) al art.
101 din aceeasi lege , potrivit caruia, consiliul judetea este autoritatea administratiei
publice locale, constituita la nivel judetean, pentru coordonarea activitatii consiliilor
comunale si orasenesti, in vederea realizarii serviciilor publice de interes judetean.
Autonomia locala a consiliilor locale si a celor judetene rezulta si din faptul
ca, dupa cum un consiliu judetean nu poate anula un act administrativ de autoritate
adoptat de consiliul local ori emis de catre primar, tot asa, nici Guvernul, si cu atat
6

mai putin un minister sau alt organ de specialitate al administratiei publice centrale nu
poate anula un act administrativ de autoritate adoptat de consiliul judetean sau emis
de presedintele consiliului judetean. In realizarea cerintelor principiului autonomiei
locale, actele ilegale ale consiliilor locale si a celor judetene pot fi anulate numai de
catre instantele judecatoresti de contencios administrativ, la sesizarea prefectului si a
celor care se considera vatamati in drepturile lor recunoscute de lege, in conditiile
Legii nr. 29/1990.
Al doilea principiu dupa care este organizta si functioneaza administratia
publica din unitatile administrativ-teritoriale este acela al descentralizarii serviciilor
publice, in temeiul caruia Guvernul, ministerele si celelalte organe de specialitate ale
administratiei publice centrale isi desemneaza propriile servicii publice care isi
desfasoara activitatea, de specialitate, in unitatile administrativ-teritoriale.
Prevederile art. 122 alin. (2) din Constitutie, potrivit carora prefectul este
reprezentantul Guvernului pe plan local si conduce serviciile publice descentralizate
ale ministerelor si ale celorlalte organe centrale, din unitatile administrativ-teritoriale,
stabilesc pozitia juridica a prefectului reprezentant al Guvernului si a serviciilor
publice descentralizate din unitatile administrativ-teritoriale servicii publice de
specialitate ale ministerelor si ale celorlalte organe de specialitate ale administratiei
publice centrale care isi desfasoara activitatea, nu la centru, ci in unitatile
administrativ-teritoriale in care au fost organizate.

Formele si limitele autonomiei locale


Autonomia locala, cum s-a exprimat si Anibal Teodorescu, in ordinea
evenimentelor istorice, este anterioara statului, ea pastrandu-se ca realitate sociopsihologica chiar si atunci cand puterea politica centrala a aplicat cele mai directe si
brutale mijloace de <<guvernare locala>>. Ca realitate juridica, autonomia locala a
variat si variaza dupa mai multi factori, intre care:
a) traditia istorica ;
b) cadrul geografic ;
c) resursele economice ;
d)gradul de instructie civica sau politica ;
e)stadiul atins de reglementarile nationale si internationale.
Se poate spune ca, la acest inceput de secol si de mileniu, cel putin in spatiul
european, problemele autonomiei locale li se acorda o importanta mare in ceea ce
priveste mentinerea pacii sociale si a stabilitatii politice,pe de o parte, si prefigurarea
viitoarei organizari politice a continentului, inclusiv intr-un cadru constitutional unic
7

al viitoarelor state unite ale Europei, pe de o parte. Aceasta este cu atat mai importanta
daca ne referim la asocierea care se face tot mai mult intre autonomia locala si
rezolvarea problemelor minoritatilor etnice, culturale sau lingvistice.
La ora actuala, ca regula, principiul descentralizarii sau ideea autonomiei locale
comporta doua forme:
a)descentralizarea teritoriala ;
b)descentralizarea tehnica.
Descentralizarea teritoriala presupune existenta unor interese comune ale
locuitorilor dintr-o fractiune geografica , ce reprezinta o portiune din interiorul unui
stat, interese ce conduc la afaceri locale in cele mai diverse domenii de activitate,
distincte de afacerile (problemele) nationale. Strict sociologic vorbind, solidaritatea
cetatenilor in jurul acestor interese depinde de dimensiunea cadrului teritorial, ea fiind
foarte puternica intr-o mica localitate rurala si foarte superficiala intr-o mare
aglomeratie urbana sau la nivelul unei regiuni.
In alti termeni, descentralizarea teritoriala presupune existenta unor autoritati
locale alese, care au competenta materiale generala.
Descentralizarea tehnica presupune existenta unor persoane morale de drept
public care presteaza anumite servicii publice, detasate din masa serviciilor prestate
de autoritatile statale. Aceste persoane morale sunt denumite, traditioanal,
stabilimente publice locale.
Doctrina actuala retine ideea dupa care descentralizarea teritoriala este o
repartizare de afaceri administrative comandata de diversitatea sociala si politica a
tarilor asupra ansamblului teritoriului, pe cand descentralizarea tehnica corespunde
exigentelor unei repartizari armonioase a functiilor intre diferitele ramuri ale
adimistratiei. Prima raspundere, astfel, unor aspiratii politice, pe cand a doua unor
preocupari de eficacitate , ceea ce face ca ideea de autogestiune sa fie mai putin
pronuntata in cazul descentralizarii tehnice, decat in cel al decentralizarii teritoriale.
Indiferent de forma, autorii contemporani sunt unanimi in a aprecia
descentralizarea ca o problema exclusiv de natura administrativa, spre deosebire de
federalism, care este o problema de natura politica, de putere politica, presupunand
Constitutia si clasica trinitate a separatiei puterilor. Oricat de larga este autonomia
locala, deci competenta autoritatilor alese sau, dupa caz, a stabilimentelor
publice(tehnice) de a rezolva problemele locale, aceste autoritati desfasoara o
activitate in cadrul unui stat(unitar) si nu in afara acestuia. Sunt doua lucruri total
distincte, anume natura de autoritati autonome fata de stat a autoritatilor, prin care se
realizeaza descentralizarea administrativa, si limita statala a activitatii acestora. Daca
nu s-ar admite aceasta limita, care este data, fireste, de Constitutie, de lege si de actele
autoritatilor centrale specializate, autoritatile locale autonome nu numai ca s-ar
transforma in autoritati politice, ca in cazul federatiei, dar, mai mult, s-ar transforma
in veritabile structuri statale independente, cu consecinte dintre cele mai dramatice pe
plan national si international. Este adevarat ca orice cetatean de pe mapamond cand
paraseste spatiul sau privat, adica domiciliul sau resedinta (fie aceasta si o camera de
8

hotel) se loveste de barbaria concretului de pe strada, din localitate (salubritate,


aprovizionare, asistenta de toate genurile, comunicatii, transport in comun etc.) si, in
consecinta, instinctiv, primul sau gand, primele sale rectii sunt indreaptate catre
primar sau consiliul local (eventual, departamentul sau regional), dar, nu este mai
putin adevarat, atata timp cat vorbim de un stat care are un Parlament, un Guvern, o
Constitutie, ministere etc. dorintele cetatenilor fata de primar, consiliul local, consiliul
departamental, nu pot fi nelimitate. Este de la sine inteles ca acestea nu pot fi decat
conforme ordinii constitutionale so ordinii juridice a tarii, de unde circumstantierea,
cel putin in aceste limite, si a competentei autoritatilor autonomiei locale.
Descentralizarea, cum am mai spus, se situeaza exclusiv pe terenul administrativ,
care este comandat de vointa legiuitorului.
Evolutia reglementarii privind autonomia locala in Romania.
Admitem si noi ca, pentru prima data, ideea de autonomie locala este prezenta in
Regulamentele Organice, dar numai pentru orase: Stapanirea, socotind ca ingrijirea
pentru toate cele ce privesc buna fericire a vreunui oras nu poate fi mai bine
incredintata decat acelora cari mai cu deosebire se folosesc dintrinsa, au socotit sa le
daruiasca drepturi de a-si redobandi ale lor interesuri prin sfaturi orasenesti alcatuite
de madulari alese de catre insusi locuitorii acelor orase(sub.ns.A.I).
Dreaptul de a fi alesi in stat il aveau cei care domiciliau in orasul respectiv si
aveau proprietati imobiliare in valoare de cel putin 8 000 de piastri. Aceste sfaturi
aveau ca atributii principale adiminstrarea si gospodrirea orasului in cele mai diverse
domenii si sectoare, regulamentle cuprindeau dispozitii foarte amanuntite care se
refereau la o gama larga de materii adiminstrative, de la votarea bugetului, incheierea
de contracte, pavarea si iluminatul oraselor pana la politica de infrumusetare a
orasului etc. Sfaturile respective erau tutelate si controlate in intreaga lor activitate de
catre Sfatul Administrativ (Guvernul, cum se exprima unii autori).
Satele au fost lasate de Regulamentele Organice in situatia lor anterioara, fiind
conduse de anumite comisii cu functii anuale, locuitorii satelor puteau sa-si aleaga
cate un parcalab (Tara Romaneasca) sau vornic (Moldova), insa cu stirea sau invoirea
atat a carmuitorului judetului, cat si stapanului mosiei, dupa vechiul obicei.
Cu toate aceste inovatii si tendinte de modernizare a organizarii administrative
locale, trebuie precizat ca Regulamentele Organice mentin orasele embaticate, adica
orasele proprietate particulara.
Aceasta idee, cum remarca si prof. Anibal Teodorescu, a devenit un punct
programatic in revendicarile miscarii de la 1848 din cele doua Principate, fiind
preluata de Conventia dela Paris (art. 46 alin.ultim), iar Legile lui Cuza din 1 si 2
aprilie 1864 au pus-o efectiv in practica, recunoscand personalitatea juridica atat
judetelor, cat si comunelor, inzestrandu-le cu organe deliberative si reprezentative.

Adevarata administratie moderna pe plan local in Romania se instituie deci prin


legile lui Cuza din 1864, Legea pentru infiintarea consiliilor judetene si Legea
comunala, ambele de influienta franceza. Interesant este de retinut ca, in conceptia
acestor acte normative, judetul si comuna erau circumscriptii teritorial-administrative
investite cu personalitate juridica, avand atributii cu caracter patrimonial si de putere
publica, ele erau administrate de consilii alese pe baza votului cenzitar. In judete, pe
langa consilii functiona cate un prefect, iar in comune cate un primar, ambii numiti de
guvern; prefectul era comisar al guvernului si executor al deciziilor consiliului
judetean, iar primarul-executorul deciziilor consiliului comunal.
Organizarile administrative ulterioare pe baza constitutiilor si a legilor ordinare,
ce au fost adoptate pana la instaurarea republicii, au cautat sa consacre solutii cu
privire la realizarea administratiei de stat pe plan local, osciland intre descentralizare,
desconcentrare, autonomie si centralizare, fara ca sa puna problema constituirii unor
organe administrative de specialitate. In linii generale, s-a mentinut formula organelor
colective si, respectiv, a organelor individuale ca organe menite a rezolva, cu o
autonomie mai mare sau mai mica, de la o lege la alta, toate problemele unitatii
administrativ- teritoriale, indiferent de natura acestora.
Cum s-a mentionat deja, Constitutia din 1948 introduce, dupa modelul sovietic,
organele locale ale puterii de stat, sub denumirea de cinsilii populare, reglementand si
comitetele executive, ca organe de directie si executie ale consiliilor populare. In
cadrul Facultatii de Drept consiliile populare devin o institutie a Dreptului
constitutional, fiind studiate la aceasta materie, iar comitetele executive au inceput sa
fie studiate la Dreptul administrativ, conceptie care s-a mentinut si la baza
Constitutiilor din 1952, 1969, precum si in baza legilor elaborate pe baza acestor
Constitutii. In plus, au aparut si autoritatile locale specializate (organe locale de
specialitate).
Astfel, organele locale de specialitate ale adiminiastratiei de stat, sub denumirea
sectiuni de pe langa comitetele executive ale sfaturilor populare, au fost create prin
Decretul nr.259/1950, emis in baza art. 85 al Constitutiei din 1948, problema la care
s-a referit expres si Constitutia din 1952 (art.62). In baza acestor reglementari, sectiile
respective se subordonau orizontal fata de comitetul executiv si vertical fata de
sectiunea corespunzatoare de pe langa comitetul executiv imediat superior, pana la
ministerul sau organul central administrativ din acel resort. A doua etapa a
reglementarii acestor organe este marcata de aparitia Legii nr. 6/1957 pentru
organizarea si functionarea sfaturilor populare. Acesata reglemantare, in redactarea sa
defectuasa, parea ca stabileste o legatura a sectiilor cu organele centrale din aceeasi
specialitate numai prin comitetul executiv respectiv, ceea ce determinat pe unii autori
sa sustina ca sectiunile si-au schimbat natura juridica, devenind compartimente ale
aparatului propriu. Cea de-a treia etapa in reglementarea acestor autoritati ale
descentralizarii tehnice a fost data de Constitutia din 1965 (art.93, devenit, dupa
modificarea din 1974, art.100) si, corespunzator, de Legea nr.57/1968, lege care
cuprindea un capitol special intitulat: Organele locale de specialitate ale
10

administratiei de stat. In baza acestor reglementari cu caracter general au fost


adoptate o serie de acte normative cu caractere special-organic, la care ne-am referit
pe larg in lucrarea din 1983. Retinem, pentru o mai buna edificare asupra acestei
conceptii de organizare administrativa, dispozitiile Constitutiei din 1965: Consiile
populare organizeaza, potrivit legii, pe langa comitetele lor executive sau, dupa caz,
birourile executive, organe locale de specialitate ale administratiei de stat. Organele
locale de specialitate ale administratiei de stat sunt subordonate atat consiliului
popular si comitetului executiv sau, dupa caz, biroului executiv, cat si organelor locale
si centrale ale administratiei de stat ierarhic superioare.
Se poate spune ca prin Constitutia din 1991 se marcheaza nu numai a patra etapa
in ceea ce priveste reglementarea oragnelor locale de specialitate, dar si schimbarea
fundamentala a filozofiei care sta in spatele acestei reglemantari. Legiuitorul
constituat, dupa ce arata care este rolul consiliilor locale, al primarilor si al consiliilor
judetene, ca autoritati ale descentraliazarii teritoriale, vorbeste si despre rolul
prefectului ca reprezentant al Guvernului pe plan local, deci ca autoritate
deconcentrata. In acest context de idei, in redactarea din 1991 a art.122 alin.(2) se
arata ca prefectul conduce serviciile publice descentralizate ale ministerelor si ale
celorlalte organe centrale din unitati administrativ-teritoriale. In Comisia de redactare
a Proiectului de Constitutie s-au purtat multe discutii asupra aceste formulari, in final
a fost preferata expresia descentralizate, mai uzuala, in locul expresiei desconcentrate,
mai tehnica, dar mai precisa din punct de vedere al stiintei dreptului administrativ.
Este unul din locurile in care redactorii au fost nevoiti sa se indeparteze de exigentele
tehnico-juridice pentru a ne incadra in cele politice, ceea ce nu ne-a putut impiedica
ca, la vremea respectiva, intr-un discurs teoretic sa stabilim adevarata semnificatie.
Ca dovada, in cele din urma, rigoarea stiintifica a prelevat asupra considerentelor
de alta natura iar Legea de revizuire a Constitutiei din 2003 a adaugat la cele doua
principii ale textului din 1991 si principiul deconcentrarii serviciilor publice. Acest
principiu dobandeste, asadar, dimensiune constitutionala iar prin inscrierea lui
expresa, shiar daca pana la revizuirea legii fundamentale in 2003 principiul
descentralizarii includea si sensul deconcentrarii, inlatura acum orice dubiu.
De asemenea, prin revizuirea art.122, devenit in urma renumerotarii art.123, este
clar prevazut acum si ca prefectul conduce pe plan local serviciile din teritoriu ale
ministerelor, deci serviciilor, statale, care sunt calificate ca servicii decincentrate si nu
descentralizate. Autoritatile descentralizate nu sunt decat cele care realizeaza
autonomia locala, autoritati alese de cetateni, adica consiliile locale, primarii si
consiliile judetene, cum se mentioneaza in art.121 si 122.
Organele locale de specialitate ale administratiei de stat au, asadar, o subordonare
functionala, pe orizontala, fata de prefect si o subordonare organica, pe verticala, fata
de ministru. Existenta acestora nu exclude, insa, formarea de catre consiliile locale
sau consiliile judetene, deci autoritatile descentralizarii teritoriale, de regii autonome,
societati comerciale sau institutii publice, care, in viziunea occidentala infatisata, ne
apar ca veritabile autoritati ale descentralizarii tehnice.
11

Prefectul, ca autoritate de tutela administrativa


Autonomia locala, mai ales intr-un stat unitar, cum s-a aratat mai sus, nu poate fi
conceputa decat in anumite limite. Aceste limite sunt inerente, unele avand o
determinare economica obiectiva, altele fiind determinate de considerente politice.
Este de neconceput intr-un stat de drept ca sa fie nesocotita legea, autoritatea
executivului central sau a justitiei pe motiv de autonomie locala. Autonomia locala nu
poate fi realizata decat in cadrul principiilor statului de drept, principiul autonomiei
locale insasi fiind unul din acestea. De aici, legatura organica trebuie sa existe intre
autonomia locala si lege, dintre interesele locale si interesele nationale exprimate prin
lege. Asa se explica de ce in toate tarile democratice, la nivelul unitatii administrativteritoriale cu gradul cel mai mare de extensie este un reprezentant al statului, mai
exact al executivului central, cu rolul de a veghea asupra aplicarii legii de catre
autoritatile administrativ publice locale, inclusiv ale comunitatilor autonome. Dupa
sistemul francez, traditional, acest rol la noi l-a avut prefectul.
AUTONOMIA LOCAL I REGLEMENTAREA EI N CONSTITUIILE
RILOR UNIUNII EROPENE
Pentru a analiza modul de reglementare a autonomiei locale la nivelul
constituional al fiecrui stat membru al Uniunii Europene trebuie s facem o prim
distincie ntre statele care au constituii adoptate nainte de deceniul ase al secolului
XX i cele care au adoptat constituii ulterior acestei date.
Astfel, dac constituiile unor state ca Germania (1949), Belgia (1831), Regatul
Unit al Marii Britanii i Irlandei de Nord(1215,1628, 1679, 1689, 1911, 1949, 1958),
Irlanda (1937), Danemarca (1953), nu utilizeaz expres termenul de autonomie local,
n schimb state care au adoptat constituii mai recente: Spania (1978), Grecia (1975),
Luxemburg (1868 cu revizuire n 1948 i 1993), Portugalia (1976), au consacrat n
reglementrile lor fundamentale aceast terminologie.
O a treia categorie o formeaz statele care nu utilizeaz n mod expres o atare
terminologie , dar care dispun de o legislaie intern ce conine conceptul de
autonomie local. Este cazul Franei.
Exist, n principiu, dou modaliti de recunoatere a autonomiei locale:
- ca regim juridic unic i general;
- ca regim juridic excepional i particular.
n prima categorie se ncadreaz acele state care asigur o identitate de tratament
juridic comunitilor locale, utiliznd o baz juridic unic. De exemplu, Constituia
Greciei reglementeaz organizarea administraiei de stat pe baza unui sistem de
desconcentrare, ncredinnd gestiunea afacerilor locale colectivitilor locale, care se
bucur de autonomie administrativ (art.102, pct.2). Constituia Luxemburgului,
12

comunele formate din comuniti autonome, constituite pe baz teritorial, posednd


personalitate juridic i girnd, prin propriile organe, propriul patrimoniu i interes
(art.107, pct.1).
n a doua categorie se ncadreaz acele state care, prin legea lor fundamental,
avnd n vedere particularitile istorice i lingvistice ale constituirii lor, atribuie un
anumit sistem particular de autonomie fie comunitilor locale, fie comunitilor
lingvistice, fie anumitor structuri teritoriale.
Astfel, Constituia Italiei, dup ce consfinete organizarea statului n regiuni,
provincii i comune (art.114), recunoate, pe de o parte, calitatea regiunilor de
organisme autonome ce dispun de puteri particulare i funcii proprii (art.115), iar pe
de alt parte, atribuie Sardiniei, Siciliei etc., forme i condiii particulare de
autonomie n termenii unor statute speciale adoptate prin legi constituionale.
n Spania exist dou regimuri juridice aplicabile, distingndu-se ntre
autonomia comunal, guvernat i administrat de consilii municipale i comunitile
autonome. Art.113, pct.1 din Constituia Spaniei recunoate provinciilor limitrofe,
avnd caracteristici istorice, culturale i economice comune, teritoriilor insulare i
provinciilor avnd o identitate regional istoric, posibilitatea de a se guverna ele
singure, prin constituirea n comuniti autonome. n art.2 se recunoate i garanteaz
dreptul de autonomie a naionalitilor i a naiunilor care o compun i solidaritatea
dintre ele.
n Portugalia este reglementat un anumit regim politic i administrativ
arhipelagului Azorelor i Maderelor, bazat pe caracteristicile geografice, economice,
sociale i culturale a acestor regiuni i pe imemoriabilele aspiraii autonomiste ale
populaiilor insulare (art.227 pct.3).
Dei autonomia regiunilor vizeaz participarea cetenilor la viaa democratic a
acestora i la promovarea propriilor interese economice i sociale, ea este limitat prin
aceea c Autonomia politic i administrativ regional nu poate atenta la
suveranitatea statului. Ea se exercit n cadrul conferit de Constituie (art.227 pct.3).
Situaia Franei este oarecum diferit, deoarece Constituia acesteia din 1958 nu
utilizeaz n mod expres termenul de autonomie local, colectivitile teritoriale
(comunele, departamentele i comunitile de peste mri) se administreaz liber prin
consilii alese n condiiile prevzute de lege (art.72 alin.2).
Din punctul de vedere al tehnicii juridice utilizate de legiuitorul constituant n
consacrarea autonomiei locale, se pot distinge dou sisteme: unul ce const din simpla
enunare a termenului i altul coninnd elementele definitorii ale autonomiei locale.
Din cel de-al doilea sistem face parte i Constituia Belgiei, care d competen
legii de a reglementa instituiile provinciale i comunale, pe baza urmtoarelor
principii:
- alegerea direct a membrilor consiliilor provinciale i comunale;
- exercitarea atribuiilor consiliilor n limita determinat de interesul provincial i
comunal;
- descentralizarea atribuiilor ctre instituiile provinciale i comunale;
13

- publicitatea edinelor consiliilor;


- intervenia autoritii de tutel ori a puterii legislative pentru asigurarea respectrii
legii i a
protejrii interesului general (art.108 aln.1).
Exemplele utilizate permit surprinderea contextului constituional european al
reglementrii autonomiei locale la care se adaug concluzia diversitii modalitilor
de a concepe autonomia local.
Practic fiecare Constituie nglobeaz o form particular de reglementare a
autonomiei locale ce ine de condiiile istorice ale formrii statului respectiv, de
structura acestuia i forma de guvernmnt, de coloratura etnic a populaiei i de
tradiiile i aspiraiile cetenilor respectivi.
Concluzia lui Henri Oberdorff, n lucrarea Les Constitusions de LEurope de
Douze, este c aceste diferite constituii europene, prin demersul lor
descentralizator, autorizeaz nflorirea unei Europe infraetatic complementar unei
Europe a comunitii de state .
Eugen Popa, n lucrarea Autonomia local n Romnia, nu este ntru totul de
acord cu afirmaia lui H. Oberdorff susinnd c n marea majoritate a cazurilor
autonomiile locale nu exercit atribuii de suveranitate intern sau extern, la care se
adaug i neutilizarea terminologiei respective n ase din cele dousprezece
constituii ale statelor Uniunii Europene. Autorul lucrrii scoate n eviden dou
tendine ce, n opinia sa, se contureaz cu claritate:
- preocuparea statelor de a integra autonomia local n contextul mai general
al principiilor democratice, al participrii comunitilor locale la afirmarea propriilor
interese, tendin afirmat mai pregnant n legislaia special;
- conturarea conceptului de autonomie local, n ultimii patruzeci de ani,
culminnd cu adoptarea Cartei europene a autonomiei locale, la Strasbourg, n anul
1985 .
Document politic i juridic deopotriv, Carta european a autonomiei locale a
fost deschis semnrii la 15 octombrie 1985 i a intrat n vigoare la data de 1
septembrie 1988. importana a fost apreciat n felul urmtor: Carta european a
autonomiei locale este pentru comunitile locale ceea ce este pentru popoarele
europene Convenia pentru aprarea drepturilor omului i a libertilor fundamentale.
Este de remarcat n acelai timp faptul c, n cadrul primei sesiuni a Congresului
Puterilor Locale i Regionale din europa, desfurat la Strasbourg ntre 31 mai 3
iunie 1994, s-a adoptat iniiativa pregtirii unei Carte europene pentru autonomie
regional care ar urma s utilizeze ca model Carta european pentru autonomie local.
Scopul principal urmrit de o asemenea cart este crearea mecanismelor de
realizare i concentrare n vederea eliminrii dublei impuneri i de asigurare a
complementaritii aciunii colectivitilor locale. n acest context se recomand
autoritilor naionale realizarea cadrului juridic corespunztor n cadrul dreptului
intern care s permit promovarea i aprofundarea cooperrii interregionale i
transfrontaliere.

14

Problema secuilor din Romania


Problema secuimii este un subiect extrem de delicat. Dorinta secuilor din Ardeal
de a obtine autonomia teritoriala, de a deveni stat in stat, reprezinta o amenintare la
adresa Constitutiei, dar si a ordinii si sigurantei nationale. Autonomia teritoriala pe
criterii etnice este acceptata in aproape toate tarile occidentale pe al caror teritoriu
exista regiuni populate majoritar de o minoritate nationala. Este cazul Spaniei, Marii
Britanii, Finlandei, Belgiei, Italiei. De regula, autonomia presupune existenta unui
guvern si a unui parlament local, ca si o legislatie care protejeaza identitatea nationala
a minoritatilor, inclusiv ponderea acesteia in respectiva regiune.
De ani de zile, la fiecare sarbatoare de 15 martie politicienii din zona HarghitaCovasna reitereaza cunoscutele cereri de autonomie locala, prezentand cele mai
diverse argumente. Cele care se refera la specificul cultural al secuimii, la o anume
identitate de grup pastrata ca atare chiar sub monarhia austro-ungara, cred ca merita
atentie si trebuie luate in considerare cu seriozitate. Alaturi de acestea, apare insa si
argumentul redistributiei de resurse in cadrul statului roman, care se zice ca ar fi net
defavorabil zonei secuiesti. Dupa cum spunea un lider din zona la inceputul acestui
an, "vrem ca taxele si impozitele noastre sa se intoarca inapoi la noi, nu sa sustina
zonele sarace ale Moldovei". Dac asa ar sta lucrurile, sa zicem ca enervare ar scuza
franchetea cam meschina a ideii. De partea cealalta, adversarii autonomiei speciale in
tinutul secuiesc rspund de regula cu chemari la solidaritate la nivel national, pentru

15

dezvoltare echilibrata, etc.Vestea proasta pentru ambele tabere este ca disputa lor pe
impartirea resurselor este inutila, pentru ca pleaca de la o iluzie: anume, ca zona
respectiva ar fi autosuficienta economic, ca ar fi donatoare neta de resurse publice si
ar avea de castigat dintr-o marire a autonomiei financiare locale (adica, autoritatile sa
se bazeze mai mult pe surse locale de bani, cu mai putina redistributie prin
intermediul guvernului central). Daca toate aceste elanuri pro sau contra
descentralizarii, cu regim special de autonomie pentru secui sau nu, ar fi
fundamentate de ambele parti mai putin pe poezie romantic de secol XIX si pe
cantece patriotice, si mai mult pe analiza aplicata a ceea ce se intampla de fapt pe
teren, am avea cu totii de castigat, minoritari si majoritari. Adevarul este ca, asa cum
reiese din incasarile bugetare, tinutul secuiesc, inteles in sens larg ca incluzand
judetele Harghita, Covasna si Mures, se plaseaza sub media national ca nivel al
veniturilor proprii pe cap de locuitor ale judetelor si localitatilor. Daca excludem
Muresul, judetele Harghita si Covasna nu sunt mult pestemedia Moldovei ca incasari
la bugetele locale. Cum aceste venituri proprii ale autoritatilor locale includ
impozitele pe terenuri, cladiri, vehicule, precum si cota-parte fixa din impozitul pe
veniturile personale ale cetatenilor cu loc de munca in circumscriptia respectiva, ele
constituie cea mai buna masura a fortei economice reale a unei regiuni. Fara aceste
venituri proprii, autoritatile locale fie nu cu ce sa finanteze serviciile locale, fie depind
de transferurile speciale prin intermediul bugetului national, adica au autonomie
scazuta. Harghita se numara printre judetele cel mai puternic subventionate din
Romania, alaturi de Vrancea, Suceava, Botosani, Tulcea si Salaj. Cu alte cuvinte,
plecarea de resurse de aici catre alte zone este un mit al politicianismului regionalist,
realitatea stand exact pe dos. Clivajul etnic nu joaca nici un rol in mecanismul de
finantare a judetelor si localitatilor n Romania, dupa cum o arata cifrele. Prin urmare,
daca e sa se discute in acesti termeni, singurele entitati care pot sa pretinda intemeiat
ca sunt donatoare nete de resurse bugetare sunt Muntenia industriala, Constanta si
cele 4-5 judete dezvoltate de peste munti (Cluj, Brasov, Sibiu si Banatul). Servicii
mari consumatoare de resurse precum educatia sunt obiectiv mai scumpe in zonele cu
minoritati, din cauza diversitatii lingvistice si de curriculum care trebuie asigurata, iar
acest lucru este luat in calcul in formulele de alocarea banilor pentru scoli, in pregatire
la Ministerul Educatiei, ca parte a descentralizarii invatamantului preuniversitar. E
trist ca tehnocratii care stiu ce se intampla, de exemplu cei din inspectoratul scolar
Harghita (practic, cu toti maghiari si membri UDMR), judet-pilot in simularea de
descentralizare, ce muncesc impreun cu Ministerul pentru a gasi solutii sa impace
autonomia locala cu o finantare mai mare de la centru, nu-si fac curaj sa informeze
politicienii locali si publicul asupra realitatilor din sistem. SAR este un mare
sustinator al descentralizarii, autonomiei locale si consolidarii institutiilor direct alese
de comunitati, pentru ca acestea sunt partea administratiei romanesti care merge
realmente spre bine n ultimii ani. Spre deosebire de presedintele Basescu, credem ca
descentralizarea asimetrica poate fi luata in calcul: adica drepturi si atributii speciale
ale comunitatilor in anumite zone, care nu exista in altele (unele deja s-au introdus de
16

altfel, cum ar fi folosirea limbii materne n administratie n localitatile cu peste 20%


minoritati, deci n-avem de ce sa ne speriem de acest principiu). Astfel se raspunde
unor nevoi identitare autentice ale cetatenilor. Descentralizarea trebuie sa fie una
rezonabila, asigurand un echilibru al resurselor, pentru ca altminteri e usor s accezi
in Europa cu Bucurestiul, Valea Prahovei, litoralul, Timisoara si Clujul, lasand restul
trii de izbeliste. Si, oricum, nimic nu este mai contraproductiv decat guvernarea pe
baza de mituri si legende, care creaza asteptari mari dar nerealiste, apoi esec
inevitabil, urmat de tot felul de teorii conspirationiste la fel de rupte de realitate,
folosite politic pentru a explica nereusitele, perpetuand astfel ciclul frustrarii
cetatenesti.

Autonomia Tinutului Secuiesc - conditie pentru aderarea Romaniei la UE


Jozsef Csapo, presedintele Consiliului National Secuiesc (CNS), a declarat ca
Legislativul de la Budapesta ar trebui sa aprobe Tratatul de aderare a Romaniei la UE
doar daca Bucurestiul acorda autonomie teritoriala secuilor si autonomie individuala
etnicilor maghiari. El a transmis o scrisoare deschisa adresata parlamentarilor ungari.
Jozsef Csapo le-a reamintit ca au o responsabilitate constitutionala fata de etnicii
maghiari din alte tari. Potrivit radicalului maghiar, Parlamentul European a mentionat
in raportul sau din 13 aprilie, privitor la aderarea Romaniei, ca trebuie sa adopte
masuri speciale pentru protejarea comunitatii maghiare din Transilvania si pentru
respectarea principiilor guvernarii locale si ale subsidiaritatii. "Am solicitat UE si
Parlamentului European ca Romania sa nu fie primita in organizatie atat timp cat nu
garanteaza autonomia Tinutului Secuiesc", a afirmat Jozsef Csapo. Presedintele
Comisiei de politica externa din Parlamentul Ungar, Zsolt Nemeth, declara, in luna
aprilie, ca Ungaria sprijina integrarea Romaniei in UE, insa nu fara conditii. Iata
viziunea lui Nemeth: "Consideram ca este important sa atingem scopul strategic al
maghiarilor din Romania, respectiv autonomia comunitatii maghiare, scop ce a fost
conceput dupa schimbarea de regim, in concordanta cu hotararea Comisiei de politica
externa a Parlamentului European, potrivit careia trebuie reglementata situatia
maghiarilor din Romania.
Iorgovan: Autonomia teritoriala, atac la Constitutie
Senatorul PSD Antonie Iorgovan a combatut, cu argumente
constitutionale, cererea radicalilor secui de a obtine autonomia teritoriala a
Tinutului Secuiesc. Iorgovan a precizat ca in articolul 1, alineatul 1, din Legea
Fundamentala, se arata: "Romania este stat national, suveran si independent,
unitar si indivizibil". In acest sens, el a precizat ca articolul 152, alineatul 1,
specifica faptul ca "dispozitiile prezentei Constitutii privind caracterul national,

17

independent, unitar si indivizibil al statului roman, forma republicana de


guvernamant, integritatea teritoriului, independenta justitiei, pluralismul politic
si limba oficiala nu pot forma obiectul revizuirii". "Mai mult decat atat, articolul
40, alineatul 2, subliniaza ca partidele sau organizatiile care, prin scopurile ori
prin activitatea lor, militeaza impotriva pluralismului politic, a principiilor
statului de drept ori a suveranitatii, a integritatii sau a independentei Romaniei
sunt neconstitutionale"
Situatia Transnistriei
Transnistria este o regiune de circa 4000 de kilometri patrati, aflata pe malul
stang al Nistrului, teritoriu ce apartine de jure Republicii Moldova. La 2 septembrie
1990, slavii de pe acest teritoriu isi declara independenta, iar in 1992 izbucneste un
razboi civil care va duce la moartea a aproximativ 1500 de oameni. Intr-un final,
fortele armate ale Republicii Moldova nu au mai putut face fata fortelor separatiste
ajutate de militarii Armatei a 14-a din Rusia, si conducerea de la Chisinau a fost
nevoita sa semneze un acord cu puterea separatista si cu conducerea de la Moscova,
acord ce a pus capat confruntarii armate intre cele doua parti.
Desi toate statele de sine statatoare, toate organismele internationale privesc
Transnistria ca un teritoriu al Republicii Moldova si nu recunosc legitimitatea
Republicii Moldovenesti Nistrene, aceasta s-a constituit ca un stat independent, cu o
Constitutie, cu institutii ale puterilor legislative, executive si judecatoresti, cu armata
si organe de militie in teritoriu. Nu este un lucru necunoscut faptul ca multe din
regimurile totalitare din ultima jumatae de secol au avut un cadru teoretic bine
intocmit care sa reglementeze drepturile omului, desi in practica lucrurile stateau mai
intotdeauna altfel. Vom vedea daca acesta este si cazul autoproclamatei Republici
Moldovenesti Nistrene.
Sa ne oprim intai la prevederile Constitutiei Republicii Moldovenesti Nistrene
care fac referire la etniile ce convietuiesc pe teritoriul tarii si la drepturile acestora.
Astfel, articolul 12 din Partea I a Constitutiei spune ca Statutul de limba oficiala este
conferit in mod egal limbilor moldoveneasca, rusa si ucraineana. Mai apoi, partea a
II-a a Constitutiei se intituleaza Drepturile omului si cetateanului, libertate, datorii si
garantii. Articolul 17 prevede egalitatea drepturilor si libertatilor si egalitatea in fata
legii indiferent de sex, rasa, nationalitate, religie, origine sociala, opinii, statut social
si personal. Mai apoi, articolul 41 statueaza dreptul la educatie al tuturor, iar articolul
43 spune ca Fiecare are dreptul sa-si pastreze identitatea nationala. Nimeni nu poate
fi fortat sa-si aleaga identitatea nationala. Umilirea demnitatii nationale este interzisa
prin lege. Fiecare are dreptul sa foloseasca limba sa nativa, sa aleaga limba de
comunicare. Toate aceste drepturi si libertati sunt incluse in tabloul teoretic al
drepturilor si libertatilor fundamentale, garantate de Constitutia Transnistreana.
Insa, avand in vedere faptul ca vorbim despre un regim totalitar, majoritatea
acestor drepturi si libertati sunt incalcate in mod continuu de catre regimul de la

18

Tiraspol, lucru cunoscut prin prisma rapoartelor realizate de Misiunea OSCE in


Moldova, de catre Ambasada Statelor Unite ale Americii din Chisinau, dar si prin
prisma numeroaselor relatari si articole din presa internationala.
Autoritatile din Tiraspol au pus in miscare un process de asimilare a grupului etnic
moldovenesc, prin construirea unei identitati artificiale: cea a poporului transnistrean.
Diferentele dintre etnii sunt vizibile cel mai mult in privinta limbii folosite, iar
procesul de asimilare fortata se va axa in cea mai mare proportie pe politicile
lingvisitice duse de puterea separatista.
Prima politica lingvistica dusa in acest sens a fost implementarea unui hibrid
format din limba romana si cea slava, si anume folosirea limbii moldovenesti cu
grafie chirilica. Astfel, in majoritatea scolilor procesul de invatamant se realizeaza pe
baza limbilor rusa si ucraineana, iar in 2004, din totalul de 79 000 de elevi din
sistemul de invatamant transnistrean, 11 200 invatau in scoli cu predare in limba
moldoveneasca cu grafie chirilica. Acest lucru este fundamentat pe mai vechea teorie
sovietica potrivit careia moldovenii sunt un popor aparte, cu identitate etnica diferita
de cea a romanilor si cu limba proprie. Nemultumirile aduse de invatarea in aceasta
limba-hibrid nu sunt putine. Atat profesorii, cat si parintii si elevii se plang de faptul
ca limba moldoveneasca in grafie chirilica este iesita din uz si nu ofera nici un fel de
perspective de viitor. Procesul de invatamant se desfasoara pe baza unor manuale
vechi, uzate moral si fizic. Destul de dese sunt cazurile in care profesorii ii invata in
mod clandestin pe elevi grafia latina, pentru a putea urma o scoala in Republica
Moldova sau in Romania.
In afara de aceste scoli cu predare in limba moldoveneasca pe baza grafiei
chirilice, mai exista cateva scoli in care procesul educational se realizeaza in limba
moldoveneasca (romana), pe baza grafiei latine, scoli care au fost mereu supuse
persecutiei si presiunilor puterii de la Tiraspol. Potrivit relatarilor mai multor cadre
didactice care lucrau in aceste institutii, de-a lungul anilor elevii au fost brutaliuzati in
repetate randuri, perchezitionati, le-au fost confiscate caietele si cartile tiparite in baza
grafiei latine, iar cadrele didactice care predau in limba romana, au fost deseori duse
la sediile militiei pentru interogatorii, arestate si chiar concediate. De asemenea, unii
parinti care nu vroiau sa-si dea copiii la scoli cu predare pe baza grafiei chirilice erau
mustrati, persecutati, urmariti, concediati. Mai mult decat atat, aceste institutii au fost
sicanate de catre autoritati in numeroase moduri: ba nu primeau autorizatii de
functionare, ba li se taia alimentarea cu apa sau energie electrica, ba nu primeau spatii
corespunzatoare pentru defasurarea cursurilor. Din aceasta reiese clar faptul ca
membrii unui anumit grup etnocultural au fost supusi discriminarii lingvistice de catre
autoritatile republicii separatiste din stanga Nistrului.
Apogeul acestei discriminari a fost atins in vara anului 2004, cand toate cele sase
scoli cu predare in grafia latina de pe teritoriul autoproclamatei Republici
Moldovenesti Nistrene au fost inchise. Astfel, in data de 15 iulie 2004, militia si
fortele speciale au ocupat cu forta localul scolii Lucian Blaga din Tiraspol,
impiedicand profesorii si elevii sa mai intre in interiorul ei. Apoi, la 29 iulie, liceul din
19

Rasnita a avut aceeasi soarta, iar unii profesori si parinti au fost arestati si
condamnati. Misiunea OSCE in Moldova s-a aratat dezamagita de decizia
Tiraspolului si a sustinut cauza profesorilor si a parintilor care doreau predarea limbii
romane pe baza grafiei latine.
Daca ne aplecam asupra rapoartelor Misiunii OSCE, a Ambasadei Statelor Unite
ale Americii la Chisinau, si asupra a ceea ce se scrie in presa internationala, vom
vedea ca incalcarea drepturilor minoritatilor si politica lingvistica discriminatorie dusa
de regimul coondus de Igor Smirnov sunt doar aspecte restranse din totalitatea
incalcarilor flagrante ale drepturilor si libertatilor fundamentale ce se petrec in
autoproclamata Republica Moldoveneasca Nistreana. Libertatea presei, libertatea de
opinie, libertatea religioasa, egalitatea in fata legii sunt lucruri straine locuitorilor
societii civile din Transnistria.
In cele din urma, Parlamentul de la Chisinau adopta la 22 iulie 2005 Legea cu
privire la prevederile de baza ale statutului juridic special al localitatilor din stanga
Nistrului (Transnistria), Nr. 173-XVI. Potrivit acesteia, Transnistria se va constitui
unitate teritoriala autonoma, pe baza referendumurilor locale, cu organe legislative si
executive, cu simboluri proprii. Legea organica a fost adoptata Bazandu-se pe
respectarea suprematiei legii, a drepturilor omului si minoritatilor nationale ()
precum si pe principiile democratizarii si demilitarizarii Transnistriei. Legea a fost
adoptata in cvasi-uninominalitate de catre Legislativul moldovean, insa ramana fara
acoperire in practica atata timp cat regimul de la Tiraspol nu renunta la putere si la
forma actuala de separatie, nu recunoaste legitimitatea conducerii de la Chisinau pe
teritoriul Transnistriei si mai ales, atata vreme cat trupele militare rusesti, aflate inca
in Transnistria sub pretextul stabilizarii conflictului si protectiei internationale sprijina
si protejeaza regimul separatist.
Aspectul care ar trebui sa ne preocupe cel mai mult este faptul ca la o distanta de
mai putin de 1000 de kilometri de frontiera estica a Romaniei, drepturile si libertatile
fundamentale sunt incalcate in mod flagrant, iar unii oameni care se revendica a fi de
aceeasi nationalitate cu noi (sau, macar de o nationalitate inrudita - moldoveneasca),
au de suferit de pe urma acestui lucru si nu se pot manifesta in mod liber, fiind supusi
unor numeroase nedreptati. Este greu de grezut ca in Europa anului 2006 se pot
intampla si astfel de lucruri.

SPETA 1 :
20

Competenta materiala. Fond funciar. Act administrativ. Decizie a


Prefectului de anulare a titlurilor de proprietate
Reclamantii A.V. si A.D. au chemat in judecata Prefectura Judetului Mehedinti, pentru
anularea deciziei nr.11787 din 7 decembrie 1993.
In motivarea actiunii, reclamantii arata ca, potrivit dispozitiilor Legii nr.18/1991, li s-a
reconstituit dreptul de proprietate si in acest sens li s-au emis titlurile nr.563/1991 si
564/1991 de catre Comisia comunei Butoiesti, pentru aplicarea Legii nr.18/1991.
Ulterior, Prefectura Judetului Mehedinti, prin decizia nr.11787/1993, le-a anulat
aceste titluri in mod abuziv.
Actiunea a fost introdusa la Curtea de Apel Craiova si aceasta prin sentinta civila
nr.47 din 27 aprilie 1994 si-a declinat competenta in favoarea Tribunalului Mehedinti
(desi in considerente se mentioneaza Judecatoria Strehaia).
Reclamantii au declarat recurs, care este intemeiat.
Pentru reconstituirea dreptului de proprietate, reclamantii au urmat procedura
prevazut de Legea nr.18/1991, art.11, in sensul ca li s-a reconstituit dreptul de
proprietate de catre comisia comunala si hot ararea acesteia a fost validata de comisia
judeteana, care nefiind atacata s-a procedat la emiterea titlurilor (provizorii) nr.563 si
564/1991.
Anularea de catre Prefectura Judetului Mehedinti a acestor titluri constituie un act
administrativ din cele prevazute de Legea nr.29/1990 si supus controlului Curtii de
Apel.
Astfel fiind, urmeaza a se admite recursul declarat de reclamanti, a se casa sentint
atacata si a se trimite cauza aceleiasi instante pentru a solutiona, in fond, cererea
reclamantilor.

21

SPETA 2 :

Tarife pt serviciilor prestate populatiei si agentilor economici de o regie


autonoma de interes local. Competenta organelor locale. Act adminisrativ.
Decizie a consiliului judetean
Prin adoptarea Legii nr.69/1991, s-a urmarit crearea unei autonomii proprii, a unor
organe ce fac parte din sistemul administratiei publice.
In acest sens, prin lege s-au stabilit in mod expres, competentele pe care le au fiecare
dintre aceste organe, cum si limitele in care anumite organe pot interveni pentru
verificarea respectarii legalitatii.
Depasirea oricarei dintre atributiile stabilite, ori preluarea lor sub orice forma,
constituie o incalcare a legii.
Potrivit art.21 din Legea nr.69/1991, consiliul local are initiativa si hotareaste, cu
respectarea legii, in probleme de interes local, cu exceptia celor care sunt date prin
lege in competenta altor autoritati publice.
Inte problemele de interes local, cu privire la care consiliul local are initiativa si
hotaraste, este si aceea de a stabili impozite si taxe locale, de a urmari, controla si
analiza activitatea agentilor economici si a institutiilor publice care se afla sub
autoritatea sa. In ce priveste consiliul judetean, el poate coordona activitatea
consiliilor locale in vederea realizarii de servicii publice de interes judetean, insa nu
are stabilite atributii si nici delegare de competenta, de a hotari in probleme care tin
exclusiv de interesele locale.
Intrucat in cauza este vorba de stabilirea unor tarife ce urmeaza a fi practicate de catre
o institutie de interes local, competenta de a emite decizii in acest sens apartinea
consililui local si nu consiliului judetean.
Ca urmare, Consiliul judetean Tulcea si-a depasit atributiile conferite de lege, astfel
22

incat, in mod corect prima instanta a admis actiunea formulata de prefect si a anulat
decizia, ca fiind emisa cu incalcarea competentelor conferite de lege.
Pentru considerentele aratate, urmeaza a se constata ca recursul Consiliului Judetean
Tulcea est nefondat si va fi respins.

BIBLIOGRAFIE :

1. Drganu, Tudor, Drept constituional i instituii politice, 2 vol., Editura Lumina


Lex, 1998;
2. Iorgovan, Antonie, Tratat de drept administrativ, Editura All Beck, Bucureti,
2002;
3. Vrabie, Genoveva; Popescu, Sofia, Constitutia Romaniei revizuita in anul 2003,
Editura Stefan Procopiu, Iasi, 2003;
4. Crisu, Constantin, Practica si literature juridica, Editura Juris Argessis, Arges

5. Internet .

23