Curs 6-7

Membrana

plasmatica.

Rol

biologic .

Membrana

plasmatica

reprezinta singura suprastructura citoplasmatica permanenta a celulei

bacteriene, avand rolul de a delimita spatiul intracelular. Ea formeaza un
compartiment inchis, dar nu reprezinta o granita fizica inerta a celulei, ci
o structura functionala capabila sa asigure o deosebire neta intre
interiorul si exteriorul acesteia .
Aceasta

proprietate

este

consecinta

faptului

ca

membrana

plasmatica prezinta o asimetrie functionala , in sensul ca suprafata

interna functioneaza diferit de cea externa.
Aceasta asimetrie functionala are la baza o asimetrie de structura
moleculara, manifestata pe mai multe cai: 1. cele doua monostraturi
lipidice includ proportii variate ale diferitelor tipuri de molecule
lipidice ; 2) carbohidratii sunt prezenti numai pe suprafata externa a
membranei, in timp ce proteinele periferice sunt situate aproape
intotdeauna pe fata interna ; 3) fiecare tip de proteina integrata are o
orientare definita , care este aceeasi pentru fiecare molecula de acelasi
tip.
Rolul fiziologic al membranei plasmatice este dependent intr-o
masura mult mai mare de procesele dinamice dintre constituientii sai decat
de simpla sa arhitectura: 1. este asociata cu toate functiile (transport,
fosforilare) , care la organismele superioare sunt legate de structuri
diferentiate;

2.

functioneaza

ca

bariera

osmotica,

dotata

cu

impermeabilitate cvasitotala fata de multe tipuri de molecule, permitand

trecerea nestanjenita a altora.
Ea asigura in acest fel schimburile necesare si selective intre
mediul extern si cel intracelular , mentinand constanta compozitia
chimica si ionica a celulelor; 3. membrana plasmatica si structurile
derivate din ea formeaza baza structurala a aparatului fotosintetic si a
celui respirator ; 4. este implicata in mobilitatea bacteriana , datorita
faptului ca una dintre structurile corpului bazal al flagelului este strans

legata de structura sa; 5. participa la formarea si eliminarea unor

proteine, ca enzimele si exotoxinele .6.unele proteine de membrana sau
aflate in contact lax cu ea joaca rolul de chemoreceptori .

Mezosomii

sunt

structuri

membranare

intracitoplasmatice,

caracterizate prin trei particularitati definitorii: 1) deriva ultrastructural

din membrana celulara ca o invaginare in forma de "sac" sau "punga", care
contine corpi membranosi; 2) pot fi eliminati din sacul mezosomal in
spatiul periplasmic; 3) sunt asociati cu replicarea cromosomului, cu
formarea septului de diviziune si cu sporularea. Au fost descrise trei tipuri
morfologice de mezosomi: lamelari, veziculari sau saciformi si tubulari,
iar ca localizare: mezosomi septali periferici si nucleari.
Mezosomii au caracteristicile structurale ale membranei plasmatice
din care deriva (structura triplustratificata si grosimea de 7,5-8,0 nm).
Sunt mai numerosi si mai bine dezvoltati la bacteriile Gram-pozitive, in
timp ce la bacteriile Gram-negative sunt relativ mai greu de observat,
fiind in general rudimentari. Formarea mezosomilor este un proces
complex, care incepe cu invaginarea membranei plasmatice si sfarseste cu
legarea de genomul bacterian. Invaginarea initiala duce la formarea unui
sac sferic, conectat cu membrana printr-un peduncul de lungime variabila,
deschis spre mediul extern si/sau spatiul periplasmic.
Mezosomul simplu, sferic, sufera in continuare modificari rezultate
din diferite grade de turtire, insotite de invaginari secundare, care duc la
formarea de lamele, vezicule si tubuli.
Rol biologic . Considerati de unii autori ca structuri vestigiale sau
redundante,

mezosomii

sunt

structuri

versatile

si

multifunctionale,

neesentiale pentru viabilitatea bacteriilor.

Formarea lor reprezinta o modalitate prin care celula bacteriana are
posibilitatea de a-si mari, prin invaginare si pliere, suprafata membranei
plasmatice, ca raspuns la conditiile de mediu. Au un rol important in

controlul replicarii cromosomului si al plasmidelor bacteriene, prin

transmiterea semnalului biochimic care ia nastere la suprafata celulei.
Mezosomii participa la reactiile de fosforilare, oxidoreducere si
transport de electroni, care au insa loc cu o pondere mult mai mica decat
in membrana plasmatica. Au, de asemenea, rol in unele procese secretorii
ca,

de

exemplu,

in

producerea

si

eliberarea

unor

exoenzime

ca

penicilinaza.
Citoplasma. Citoplasma bacteriana este considerata un sistem
coloidal complex format din proteine, glucide, lipide, apa si substante
minerale. Se caracterizeaza prin mentinerea permanenta a starii a starii de
gel - ceea ce are ca rezultat o imobilitate a continutului - si reprezinta o
conditie

indispensabila

metinerii

nemiscibilitatii

nucleului

cu

citoplasma, avand in vedere absenta unor membrane intracelulare.

Citoplasma bacteriana nu are o organizare definita, similara celei
din celulele eucariote, care contine organite diferentiate si delimitate de
membrane. Aspectul ei este variabil in functie de varsta culturii si de
conditiile de mediu. La celulele tinere si in conditii normale de
dezvoltare, citoplasma adera de peretele celular si se prezinta ca o masa
densa, omogena si intens colorabila. La celulele batrane, citoplasma isi
pierde treptat afinitatea tinctoriala, se retracta, indepartandu-se de perete,
si capata o structura granulara cu vacuole din ce in ce mai evidente la
microscopul electronic. In interiorul citoplasmei se gasesc materialul
nuclear, incluziunile, vacuolele si ceilalti constituienti ai protoplastului.
Intre particulele coloidale aflate in suspensie in citoplasma si lichidele
intracelulare exista o interdependenta continua si un schimb permanent de
diferiti atomi si molecule, o distributie variabila de forte electrice si de
atractii chimice, etc., toate procesele intracitoplasmatice evoluand intr-o
stare

de

ecchilibru

relativ

stabil.

Rezultatul

acestor

interferente

intracelulare, la care se adauga acela al schimburilor bilaterale dintre

celula si mediu, este viata celulei cu toate manifestarile ei de metabolism,
crestere si multiplicare.

O carateristica a citoplasmei bacteriene este prezenta unei mari

cantitati de ARN, ceea ce explica bazofilia ei intensa, mai evidenta la
celulele tinere. Celulele moarte se coloreaza mai putin intens, ca si
celulele batrane, la care sinteza ARN a incetat.