2.2.

Vnzarea bunurilor de gen

Potrivit art. 1.678 C. civ., atunci cnd vnzarea are ca obiect bunuri de gen,
inclusiv bunuri dintr-un gen limitat, proprietatea se transfer cumprtorului la data
individualizrii acestora. Individualizarea se realizeaz prin predare, numrare, cntrire,
msurare sau prin orice alt mod convenit sau impus de natura bunului. n cazul acestui tip
de vnzare, contractul se ncheie la momentul acordului de voin al prilor cu privire la
bunul vndut i cu privire la pre, dar proprietatea i riscurile pieirii bunului se transfer
la cumprtor abia n momentul individualizrii acestuia. Prin urmare, n caz de
neexecutare din partea vnztorului, cumprtorul poate solicita executarea silit sau
rezoluiunea vnzrii cu daune-interese.
Individualizarea bunurilor vndute are loc la locul i data stabilite potrivit
conveniei prilor, iar n lips de stipulaie n acest sens, individualizarea se va face la
data i locul predrii bunurilor vndute.
Ambele pri trebuie s participe la operaiunile de individualizare a bunurilor,
absena cumprtorului conducnd la concluzia c a acceptat individualizarea efectuat
de vnztor.
Drepturile reale mobiliare se constituie i se transmit prin individualizarea
bunurilor, dac vanzarea poart asupra unor bunuri de gen (art. 1273). Vanzarea unor
bunuri de gen sau dintr-un gen limitat este consensual, dar proprietatea nu se transfer
asupra cumprtorului decat la momentul individualizrii acestora. Operaiunea de
individualizare a bunurilor se poate realiza in variate feluri. Transferul proprietii se
realizeaz la momentul individualizrii, chiar dac acest moment nu corespunde cu
predarea bunurilor ctre cumprtor.
Riscul, in cazul vanzrii bunurilor de gen, se transfer cumprtorului la
momentul predrii, care poate fi o form de individualizare sau poate surveni ulterior
individualizrii. ntrucat vanztorul rmane proprietar, creditorii pot urmri marfa
vandut pan la momentul cantririi, numrrii sau msurrii
Dup art. 1300, mrfurile vandute cu numrul sau cu msur, rmanand in risico-

pericolul vanztorului pan ce vor fi numrate sau msurate cumprtorului, i vanztorul

nepredand productele cumprtorului prin numrtoare sau msurtoare, el devine
responsabil de daunele cauzate, de oarece nu poate fi liberat decat prin faptul tradiiunei
reale a lucrurilor vandute (Cas. I, 87/Mart. 13/79, B. p. 180, in C. Hamangiu, N.
Georgean, op. cit., voi. HI, p. 404). Art. 1300 nu are in vedere decat risicul-pericolul
mrfurilor vandute dar nemsurate, nenumrate sau necantrite inc, coninand o
excepiune la maxima res perit domino. Vinderea i in cazul art. 1300 e perfect in
privina translaiunei proprietii din momentul incheierei conveniunei, conform art. 971
combinat cu art. 1295, i proprietatea lucrurilor vandute trece de drept la cumprtor de
indat ce prile s-au ineles asupra obiectului i asupra preului, iar risicul-pericolul
privete pe vanztor pan la predare (Trib. Tutova, 241. Oct 18/83, Dr. 1/83, in C.
Hamangiu, N. Georgean, op. cit., voi. UI, p. 404).
Din combinaiunea art. 1295, 1299 i 1300 rezult c legiuitorul, prin art.
1300, a derogate la principiile generale introduse prin art. 1295 i 1299, care stabilesc
principiul c vanzarea e perfect intre pri i proprietatea de drept strmutat asupra
cumprtorului cand prile s-au invoit asupra unui lucru cert i asupra preului i cand
vanzarea unei mrfi e fcut cu grmada, adic cand obiectul mrfii e individualizat, pe
cand in ipoteza art. 1300 legiuitorul dispune c vanzarea nu e perfect i risicul-pericolul
rmane tot asupra vanztorului pan la cantrire, numrare i msurare, in caz cand
vanzarea unei mrfi e fcut dup greutate, numr i msur. Dup principiile de drept
risicul-pericolul e strans legat cu calitatea de proprietar; cu alte cuvinte e un corelativ al
dreptului de proprietate; un singur lucru, in adevr, nu piere, in tez general, decat pe
seama adevrului proprietar, afar de excepiuniie admise de lege, precum in materie de
vanzri condiionale, i afar bine ineles, dac prile convin contrariu, dar atunci voina
prilor constitue o lege special pentru danii care se abate de la principiile fundamentale
admise i statornicite de codul civil. De unde urmeaz dar c, in cazul prevzut de art.
1300 C. civ. 1864, vanzarea mrfii nu e perfect in acest sens c riscul pericol rmane
asupra vanztorului i proprietatea mrfei vandute nu trece la cumprtor decat numai in
momentul cantrirei, numrtoarei sau msurrei acelei mrfi, fiind c numai in acel

moment obiectul vandut devine un corp cert i individualizat pentru cumprtor. Dei
jurispruden francez a variat in privina interpretaiunei art. 1585, care corespunde cu
art. 1300 roman, i care variaiune a fost provocat prin imprejurarea c textul francez
dispune in termenii urmtori: Vanzarea nu e perfect in acest sens c risicul-pericolul
rmane asupra vanztorului", legiuitorul nostru, cunoscand desigur acea deosebire de
vederi din jurispruden francez, precum i motivul care i-a dat natere, a suprimat din
textul nostru (art. 1300) expresiunea in acest sens", tocmai in scop de a face s dispar
aceast controvers. De asemenea, nu se poate susine cu success ideea c, in ipoteza art.
1300, inteniunea legiuitorului nu a putut fi ca proprietatea obiectului vandut s nu treac
la cumprtor pan la msurare sau cumprare, cci dac in adevr aceasta ar fi fost
inteniunea sa, el s-ar fi grbit a o declara in termeni pozitivi, precum a fcut in art. 1301
i 1302 unde dispune c vanzare nu exist pan ce mai intai cumprtorul nu a gustat i
incercat obiectul cumprat i nu a declarat c-i convine. Acest mod de interpretaiune este
inadmisibil i nefundat pentru cuvantul c, in cazurile prevzute de art. 1301 i 1302,
motivul juridic care face s nu existe vanzare este lipsa de consimmant din partea
cumprtorului pan la gustare sau incercare, cand atunci el este chemat a-i manifesta
voina sa dac ii convine sau nu obiectul despre care a tratat cu vanztorul; atunci, dar
intervine sau nu consimmantul su definitiv. Nu se poate ins argumenta tot astfel i in
ipoteza art. 1300; consimmantul ambelor pri nu lipsete aci inc din momentul
contractrei i prin urmare i vanzare exist; obiectul vandut numai, neconstituind inc un
corp cert nu trece in proprietatea cumprtorului pan la msurare, fapt care sigur are de
la lege atributul de a da obiectului vandut individualitatea ce-i lipsete. Aceast deosebire
insemnat intre ambele aceste dou specii a condus desigur pe legiuitor de a stabili expres
prin art. 1300 facultatea pentru cumprtor de a cere, la caz de neexecutare din partea
vanztorului, sau predarea lucrurilor vandute sau daune-interese; pe cand in ipoteza art.
1300 i 1302 cumprtorul este lipsit de aceast facultate. Astfel dar rmane constant c
dac marfa s-a vandut dup greutate sau msur, in conformitatea art. 1300, atat
proprietatea lucrului vandut i risicul-pericolul rman asupra vanztorului i nu trec la
cumprtor decat in momentul cantrirei sau msurrii. Prin urmare creditorii

vanztorului pot urmri mrfurile vandute inainte de a se fi msurat sau cantrit.

Dup principiul stabilit de art. 1300, in caz cand mrfurile s-au vandut dup
msur, dup greutate sau dup numr, vanzarea nu e perfect in privina transmiterei
proprieteiia risicului asupra cumprtorului, ci lucrul rmane pan la msurtoare in
risicul-pericolul vanztorului. Prin urmare, dac in intervalul de la vanzare i pan la
msurtoare graul, care fcea obiectul vanzrei a pierit din cauza unui incendiu, pericolul
privete pe vanztor i graul din magazie este considerat c a pierit pentru vanztor. Dac
dar s-a vandut atatea chile din graul aflat in magazia vanztorului, lucrul vandut nefiind
determinat i individualizat, nu se poate ti dac a ars graul vandut sau alt grau i, prin
urmare, riscul nu privete pe cumparator.
Aceasta varietate de vanzare (pe unitate de masura) are ca obiect lucruri de gen,
dar dintr-un lot determinat, deci dintr-un gen limitat (genus limitatum) si este necesar sa
se procedeze la cantarire, numarare sau masurare fie pentru individualizarea cantitatii
vandute din lot (de exemplu, se vand 100 kg cartofi cu 500 lei - kg dintr-o cantitate mai
mare), fie pentru determinarea pretului (se vinde tot lotul cu 500 lei - kg).
Contractul de vanzare - cumparare dupa greutate, numar sau masura este
valabil incheiat din momentul in care partile au convenit asupra lucrului si asupra
pretului, conform art. 1300 C. civ., permitand cumparatorului in caz de neexecutare a
obligatiei de catre vanzator sa ceara in justitie fie executarea contractului, fie
rezolutiunea cu daune - interese.
Caracteristic acestei varietati de vanzare - cumparare este faptul ca
transferul dreptului de proprietate asupra bunului de la vanzator la cumparator are loc
ulterior incheierii contractului, si anume, in momentul individualizarii bunurilor prin
cantarire, numarare sau masurare. Pana in momentul cantaririi, numararii ori masurarii,
proprietatea si, deci, riscurile nu se transmit, deoarece bunul vandut nu este individualizat
sau pretul nu este determinat, iar in caz de pieire determinarea obiectului nu mai este
posibila.

Locul si data cantaririi, numararii ori masurarii lucrului vandut se

stabileste de catre parti in contract. Daca partile nu au stabilit nimic in acest sens, atunci
cantarirea, masurarea ori numararea se vor face la locul unde lucrul urmeaza a fi predat.

Operatiunile necesare pentru individualizarea lucrului vandut vor trebui

facute in prezenta cumparatorului sau a reprezentantului sau. Daca lucrurile au fost
primite de cumparator fara a fi cantarite, masurate ori numarate se prezuma ca
cumparatorul a renuntat la aceste operatii. In cazul in care bunul vandut piere inainte de
cantarire, masurare sau numarare, din caz fortuit, vanzatorul nu va putea fi obligat la
plata de daune - interese, dar nici nu va putea pretinde pretul, suportand riscul pieirii
lucrului ca proprietar si riscul neexecutarii contractului, ca debitor al obligatiei imposibil
de executat.