ACTIUNI IN MATERIA INSOLVENTEI COMERCIALE

CUPRINS
CAPITOLUL I INTRODUCERE
1.1 DEFINIREA INSOLVENTEI
1.2 Administratorul judiciar
1

1.3 Lichidatorul
CAPITOLUL II Activitatea comerciala si dificultatile sale
2.1 Evolutia conceptiilor privind tratamentul comerciantilor in
dificultate
2.2 Efectele juridice ale deschiderii procedurii insolventei
CAPITOLUL III.Procedura insolventei comerciale
CAPITOLUL IV.CARACTERELE JURIDICE ALEPROCEDURII DE
INSOLVEN
CAPITOLUL V. PROCEDURA REORGANIZARII JUDICIARE SI A
FALIMENTULUI OBLIGATIILE COMERCIALE CONTRACTE
COMERCIALE TITLURILE COMERCIALE DE VALOARE
5.1 PROCEDURA REORGANIZARII JUDICIARE SI A
FALIMENTULUI
CAPITOLUL VI STUDIU DE CAZ
BIBLLIOGRAFIE

CAPITOLUL I INTRODUCERE
1.1 DEFINIREA INSOLVENTEI
Insolventa este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizeaz
prin insuficiena fondurilor bneti disponibile pentru plata datoriilor
exigibile. Insolvena este prezumat ca fiind vdit atunci cnd debitorul,
dup 30 de zile de la scaden, nu a pltit datoria sa fa de unul sau mai
2

muli creditori. Insolvena este iminent atunci cnd se dovedete c

debitorul nu va putea plti la scaden datoriile exigibile angajate, cu
fondurile bneti disponibile la data scadenei.
Una dintre cele mai vechi activiti umane o reprezint comerul, el prinznd
contur o dat cu apariia ideii de proprietate , cnd omul a contientizat c
anumite bunuri sunt ale sale i c acestea se delimiteaz de cele care aparin
altor persoane.
Dei iniial comerul a fost practicat sub forma schimbului (troc) doar pentru
satisfacerea necesitilor existeniale de zi cu zi ale oamenilor, odat cu
apariia banilor trocul a fost nlocuit cu vnzarea-cumprarea, comerul
devenind o profesie practicat de un anumit grup specializat n aceast
activitate, care nu mai urmrea realizarea propriilor trebuine, ci satisfacerea
nevoilor altora i obinerea de profit . Profitul fiind determinat de caracterul
speculativ al comerului, realizarea lui presupune un anumit risc, asumat de
comerciani, fr ca prin aceasta activitatea comercial s se transforme ntrun joc al hazardului, n care aleatoriul s domine. Totui, este posibil ca un
comerciant, n decursul activitii sale, ca o consecin a unor afaceri
nereuite, s ajung n situaia de a nu mai putea face fa datoriilor sale .
Angrenarea unui comerciant n relaii complexe i continue cu diveri
furnizori (creditori), pe de o parte, i cu clienii (debitori) pe de alt parte,
implic funcionarea mecanismului de ncasri i pli dintre acetia. Dac
mecanismul se ntrerupe, se blocheaz din cauza lipsei lichiditilor la o
verig din acest circuit, activitatea mai multor comerciani, legai prin
succesiunea operaiilor lor, este ameninat . Activitatea comercial se
fundamenteaz att pe promovarea creditului, ct i pe securitatea i
celeritatea operaiilor comerciale, acestea reprezentnd funcii vitale ale
mediului economic care sunt grav afectate de declanarea insolvenei
comerciale. Insolvena comercial, definit ca fiind incapacitatea unui
debitor de a face fa datoriilor sale exigibile cu sumele de bani disponibile,
produce n mediul economic aceleai efecte devastatoare pe care o maladie
grav le induce unui organism uman. Maladiile nu trebuie lsate s
prolifereze, i aa cum prevenirea i tratarea rului pe care ele l reprezint
pentru om constituie o preocupare a societii, tot astfel prevenirea i
remedierea efectelor insolvenei comerciale constituie, n rile civilizate, un
domeniu prioritar de aciune .
Buna funcionare a economiei de pia liber presupune, printre altele, i
existena unui cadru legal aplicabil comercianilor aflai n dificulti
financiare, mecanismul continuu al ncasrilor i plilor n activitatea
comercial trebuind a fi meninut n funciune. Acest lucru se realizeaz
uneori cu preul eliminrii din circuitul economic a celor care, cel mai
3

adesea din cauza acumulrii de pierderi, nu mai pot face fa datoriilor

exigibile angajate, adic nu mai pot continua plile. ntr-o economie aezat
pe principiile pieei, eliminarea comercianilor care nu mai pot face fa
obligaiilor scadente asumate are loc printr-o procedur denumit generic
faliment, organizat i condus dup reguli juridice stricte . De regul,
actele normative nu definesc instituiile juridice pe care le reglementeaz,
aceast sarcin revenind literaturii de specialitate. Cu toate c Legea nr.
85/2006, n conformitate cu tehnica legislativ modern, cuprinde n partea
sa introductiv (art. 3) o serie de definiii ale conceptelor pe care le
utilizeaz (35 de termeni i expresii au primit o explicaie din partea
legiuitorului), n mod voit sau nu s-a omis definirea procedurii de insolven.
In doctrina recent, aceasta a fost definit ca reprezentnd un ansamblu de
norme juridice, prin care se urmrete obinerea fondurilor bneti pentru
plata datoriilor debitorului aflat n insolven fa de creditorii si, n
condiiile stabilite difereniat pe categorii de debitori, prin reorganizare
judiciar bazat pe plan de reorganizare sau prin faliment . Din definiia
citat se poate deduce cu uurin care sunt caracteristicile procedurii de
insolven, ele fiind recunoscute ca atare de majoritatea doctrinarilor
romni . Apreciem c, n actuala reglementare, procedura insolvenei are
urmtoarele caractere: este o procedur judiciar, colectiv i concursual,
unitar i general, egalitar, precum i de remediu sau, dup caz, de
executare silit .
1. Caracterul judiciar
Acest caracter al procedurii de insolven este dat de faptul c ntreaga
procedur se desfoar sub controlul direct sau indirect al instanei
judectoreti, prin judectorul-sindic desemnat s gestioneze respectivul
dosar de insolven. Potrivit art. 6 din Legea nr. 85/2006, toate procedurile
prevzute de prezenta lege, cu excepia recursului prevzut la art. 8, sunt de
competena tribunalului n a crui raz teritorial i are sediul debitorul,
astfel cum figureaz acesta n registrul comerului, respectiv n registrul
societilor agricole sau n registrul asociaiilor i fundaiilor, i sunt
exercitate de un judector-sindic. De asemenea, legiuitorul a stabilit
principalele atribuii ale judectorului-sindic i cile de atac ce pot fi
exercitate mpotriva hotrrilor acestuia, care sunt tot de competena
organelor judectoreti. Este adevrat c noua Lege a insolvenei a mrit
responsabilitile administratorului judiciar i ale lichidatorului, precum i
prerogativele creditorilor prin creterea rolului adunrii creditorilor i a
comitetului acestora, ns, n opinia noastr, acest lucru nu altereaz
caracterul judiciar al procedurii n condiiile n care toate actele i
operaiunile pe care le implic procedura de insolven sunt reglementate de
4

lege i au rmas n continuare sub supravegherea i controlul de legalitate al

organului judiciar competent. De altfel, alineatul 1 al art. 5 statueaz fr
echivoc c organele care aplic procedura sunt: instanele judectoreti,
judectorul-sindic, administratorul judiciar i lichidatorul.
Procedura insolventei este reglementata prin Legea privind procedura
insolventei nr. 85/2006.
Prin procedura falimentului se intelege procedura de insolventa concursuala
colectiva si egalitara care se aplica debitorului in vederea lichidarii averii
acestuia pentru acoperirea pasivului, fiind urmata de radierea debitorului din
registrul in care este inmatriculat
Procedura se aplica societatilor comerciale, societatilor cooperative,
organizatiilor cooperatiste, societatilor agricole, grupurilor de interes
economic si oricarei alte persoane juridice de drept privat care desfasoara
activitati economice, comercianti care sunt in categoria debitorilor aflati in
stare de insolventa sau se insolventa iminenta.
Exista si comercianti, ce fac parte din categoriile de mai sus, exceptati de la
aceasta procedura si anume cei care indeplinesc una din urmatoarele
conditii:
- comercianti nu detin nici un bun in patrimoniul lor;
- actele constitutive sau documentele contabile nu pot fi gasite;
- administratorul nu poate fi gasit;
- sediul nu mai exista sau nu corespunde adresei din registrul comertului;
- debitori care nu au prezentat urmatoarele documente:
a) o lista completa a tuturor bunurilor debitorului, incluzand toate conturile
si bancile prin care debitorul isi ruleaza fondurile; pentru bunurile grevate se
vor mentiona datele din registrele de publicitate;
b) o lista a numelor si a adreselor creditorilor, oricum ar fi creantele
acestora: certe sau sub conditie, lichide ori nelichide, scadente sau
nescadente, necontestate ori contestate, aratandu-se suma, cauza si drepturile
de preferinta;
c) o lista a activitatilor curente pe care intentioneaza sa le desfasoare in
perioada de observatie si
d) o declaratie prin care debitorul isi arata intentia de intrare in procedura
simplificata sau de reorganizare, conform unui plan, prin restructurarea
activitatii ori prin lichidarea, in tot sau in parte, a averii, in vederea stingerii
datoriilor sale.
5

Toate cheltuielile aferente acestei proceduri vor fi suportate din averea

debitorului.
1.2 Administratorul judiciar
Administratorul judiciar este persoana fizica sau juridica, practician in
insolventa, autorizat in conditiile legii, desemnat sa exercite atributiile
prevazute la art. 20 in perioada de observatie si pe durata procedurii de
reorganizare.
Principalele atributii ale administratorului judiciar sunt:
a) examinarea situatiei economice a debitorului si a documentelor depuse
conform prevederilor art. 28 si 35 si intocmirea unui raport prin care sa
propuna fie intrarea in procedura simplificata, fie continuarea perioadei de
observatie in cadrul procedurii generale si supunerea acelui raport
judecatorului-sindic, intr-un termen stabilit de acesta, dar care nu va putea
depasi 30 de zile de la desemnarea administratorului judiciar;
b) examinarea activitatii debitorului si intocmirea unui raport amanuntit
asupra cauzelor si imprejurarilor care au dus la aparitia starii de insolventa,
cu mentionarea persoanelor carora le-ar fi imputabila, si asupra existentei
premiselor angajarii raspunderii acestora, in conditiile art. 138, precum si
asupra posibilitatii reale de reorganizare efectiva a activitatii debitorului ori
a motivelor care nu permit reorganizarea si supunerea acelui raport
judecatorului-sindic, intr-un termen stabilit de acesta, dar care nu va putea
depasi 60 de zile de la desemnarea administratorului judiciar;
c) intocmirea actelor prevazute la art. 28 alin. (1), in cazul in care debitorul
nu si-a indeplinit obligatia respectiva inauntrul termenelor legale, precum si
verificarea, corectarea si completarea informatiilor cuprinse in actele
respective, cand acestea au fost prezentate de debitor;
d) elaborarea planului de reorganizare a activitatii debitorului, in functie de
cuprinsul raportului prevazut la lit. a) si in conditiile si termenele prevazute
la art. 94;
e) supravegherea operatiunilor de gestionare a patrimoniului debitorului;
f) conducerea integrala, respectiv in parte, a activitatii debitorului, in acest
ultim caz cu respectarea precizarilor exprese ale judecatorului-sindic cu
privire la atributiile sale si la conditiile de efectuare a platilor din contul
averii debitorului;
g) convocarea, prezidarea si asigurarea secretariatului sedintelor adunarii
creditorilor sau ale actionarilor, asociatilor ori membrilor debitorului
persoana juridica;
h) introducerea de actiuni pentru anularea actelor frauduloase incheiate de
6

debitor in dauna drepturilor creditorilor, precum si a unor transferuri cu

caracter patrimonial, a unor operatiuni comerciale incheiate de debitor si a
constituirii unor garantii acordate de acesta, susceptibile a prejudicia
drepturile creditorilor;
i) sesizarea de urgenta a judecatorului-sindic in cazul in care constata ca nu
exista bunuri in averea debitorului ori ca acestea sunt insuficiente pentru a
acoperi cheltuielile administrative;
j) mentinerea sau denuntarea unor contracte incheiate de debitor;
k) verificarea creantelor si, atunci cand este cazul, formularea de obiectiuni
la acestea, precum si intocmirea tabelelor creantelor;
l) incasarea creantelor; urmarirea incasarii creantelor referitoare la bunurile
din averea debitorului sau la sumele de bani transferate de catre debitor
inainte de deschiderea procedurii; formularea si sustinerea actiunilor in
pretentii pentru incasarea creantelor debitorului, pentru aceasta putand
angaja avocati;
m) cu conditia confirmarii de catre judecatorul-sindic, incheierea de
tranzactii, descarcarea de datorii, descarcarea fidejusorilor, renuntarea la
garantii reale;
n) sesizarea judecatorului-sindic in legatura cu orice problema care ar cere o
solutionare de catre acesta.
(2) Judecatorul-sindic poate stabili administratorului judiciar, prin incheiere,
orice alte atributii in afara celor stabilite la alin. (1), cu exceptia celor
prevazute de lege in competenta exclusiva a acestuia.
1.3 Lichidatorul
Lichidatorul este persoana fizica sau juridica, practician in insolventa,
autorizat in conditiile legii, desemnata sa conduca activitatea debitorului si
sa exercite atributiile prevazute la art. 25 in cadrul procedurii falimentului,
atat in procedura generala, cat si in cea simplificata. Lichidatorul este
desemnat de catre judecatorul-sindic.
Principalele atributii ale lichidatorului sunt:
a) examinarea activitatii debitorului asupra caruia se initiaza procedura
simplificata in raport cu situatia de fapt si intocmirea unui raport amanuntit
asupra cauzelor si imprejurarilor care au dus la insolventa, cu mentionarea
persoanelor carora le-ar fi imputabila si a existentei premiselor angajarii
raspunderii acestora in conditiile art. 138, si supunerea acelui raport
judecatorului-sindic intr-un termen stabilit de acesta, dar care nu va putea
depasi 60 de zile de la desemnarea lichidatorului, daca un raport cu acest
obiect nu fusese intocmit anterior de administratorul judiciar;
7

b) conducerea activitatii debitorului;

c) introducerea de actiuni pentru anularea actelor frauduloase incheiate de
debitor in dauna drepturilor creditorilor, precum si a unor transferuri cu
caracter patrimonial, a unor operatiuni comerciale incheiate de debitor si a
constituirii unor garantii acordate de acesta, susceptibile a prejudicia
drepturile creditorilor;
d) aplicarea sigiliilor, inventarierea bunurilor si luarea masurilor
corespunzatoare pentru conservarea lor;
e) mentinerea sau denuntarea unor contracte incheiate de debitor;
f) verificarea creantelor si, atunci cand este cazul, formularea de obiectiuni
la acestea, precum si intocmirea tabelelor creantelor;
g) urmarirea incasarii creantelor din averea debitorului, rezultate din
transferul de bunuri sau de sume de bani efectuat de acesta inaintea
deschiderii procedurii, incasarea creantelor; formularea si sustinerea
actiunilor in pretentii pentru incasarea creantelor debitorului, pentru aceasta
putand angaja avocati;
h) primirea platilor pe seama debitorului si consemnarea lor in contul averii
debitorului;
i) vanzarea bunurilor din averea debitorului, in conformitate cu prevederile
prezentei legi;
j) incheierea de tranzactii, descarcarea de datorii, descarcarea fidejusorilor,
renuntarea la garantii reale sub conditia confirmarii de catre judecatorulsindic;
k) sesizarea judecatorului-sindic cu orice problema care ar cere o solutionare
de catre acesta;
l) orice alte atributii stabilite prin incheiere de catre judecatorul-sindic.
Desi pretutindeni in lume insolventa comerciala, falimentul si reorganizarea
judiciara se refera launa si aceeasi problema - intrarea debitorului
(comerciant) in stare de incetare de plati -, formeleprocedurale in care sunt
intalnite sunt diverse:
- in Statele Unite ale Americii, reglementarea acestora o regasim
in "Bankruptcy Code";
- in Uniunea Europeana (ca urmare a procesului de armonizare si unificare
legislativa) a fost
adoptata la 20 decembrie 2000 "Directiva asupra Statutului Societatii
Europene", reglementare
care a intrat in vigoare in iunie 2004. Analizand textul acestei directive
observam ca statele
8

membre ale Uniunii Europene au inteles ca procedurile de lichidare si

insolventa ale comerciantilor
sa fie reglementate pe mai departe de legislatiile lor nationale. Astfel, sunt in
continuare in vigoare
urmatoarele acte normative: in Anglia - "Insolvency Act" (1986); in
Germania -"Codul
comercial"; in Franta - "Legea privind redresarea si lichidarea judiciara"(1
98 5 );
- inRo mania - Legea privind procedura insolventei nr. 85/2006. In tara
noastra, Legea nr.
85/2006 privind procedura insolventei reglementeaza doua tipuri de
proceduri aplicabile starii de
insolventa comerciala: unage ne r al a si altasimplificata.

CAPITOLUL II Activitatea comerciala si dificultatile sale

Activitatea comerciala, adica activitatea de producere si circulatie a
marfurilor si serviciilor, se intemeiaza pe anumite raporturi juridice stabilite
intre comercianti, in special raporturi juridice contractuale. Prin asemenea
raporturi juridice se realizeaza aprovizionarea tehnico-materiala si
desfacerea marfurilor, executarea de lucrari si prestarea de servicii.
Desfasurarea normala a activitatii comerciale impune ca toti
comerciantii care si-au asumat obligatii, in baza raporturilor juridice la care

participa, sa isi execute aceste obligatii in stricta conformitate cu contractele

incheiate.
In privinta executarii obligatiilor, o importanta deosebita o are
executarea obligatiilor al caror obiect il constituie plata unor sume de bani
(pretul marfurilor, al lucrarilor si serviciilor, rambursarea imprumuturilor
etc.). Intr-adevar, neachitarea la scadenta a sumelor de bani datorate de catre
debitor il pune pe creditor in situatia de a fi lipsit de mijloacele financiare
necesare reluarii ciclului de productie.. Mai mult, avand in vedere ca, cel
mai adesea produsele, lucrarile si serviciile se realizeaza cu bani
imprumutati, creditorul nu va putea restitui creditele primite.
Prin urmare, neexecutarea obligatiilor banesti la scadenta produce
consecinte negative nu numai asupra creditorului si si fata de alti
comercianti cu care creditorul se afla in raporturi juridice.
Neexecutarea obligatiilor banesti la scadenta poate fi determinata de
lipsa de lichiditati a debitorului, cauzata de existenta unor dificultati
financiare cu care se confrunta debitorul in activitatea sa comerciala1.
Inca de la inceputul activitatii comerciale, cand au aparut si
dificultatile financiare unerente acesteia, s-a pus problema reactiei fata de un
atare comerciant a carui activitate necorespunzatoare cangreneaza activitatea
comerciala. Atitudinea fata de un astfel de comerciant nu a fost intotdeauna
aceeasi; ea a fost in functie de anumite conceptii care s-au manifestat de-a
lungul vremii.
2.1 Evolutia conceptiilor privind tratamentul comerciantilor in
dificultate
1. Perioada veche (antica). Fara sa faca distinctie intre
comercianti si necomercianti, dreptul roman a reglementat situatia juridica a
datornicilor, inlocuind executarea asupra persoanei debiorului cu executarea
asupra patrimoniului acestuia, dupa procedura executarii fiscale. Creditorii
erau trimisi in posesia bunurilor debitorului, in vederea vanzarii lor in masa.
Bunurile debitorului, in totalitatea lor, reveneau adjudecatarului care se
oferea sa plateasca cea mai mare cota din creantele creditorului.
2. Perioada Evului Mediu. In aceasta perioada, procedura avea
un caracter penal si corporatist si se aplica numai comerciantilor nu si
necomerciantilor. Comerciantii se bucurau de anumite avantaje privind
obtinerea creditelor. Cei care abuzau ori nu puteau restitui la scadenta
semele imprumutate erau tratati cu severitate.
3. Perioada moderna. Prin prima noua reglementare se urmarea
1

Ioan Schiau, Regimul juridic al insolventei comerciale, ed. All Beck, 2001

10

realizarea a doua scopuri : un scop imediat, constand in asigurarea platii

creantelor creditorilor si pedepsirea falitului si un scop imediat care viza
asanarea activitatii comerciale. Codul comercial francez organiza o
procedura de lichidare a bunurilor falitului si de distribuire a sumelor
rezultate intre creditorii falitului. In acest scop toate bunurile falitului erau
puse sub sechestru, cu privarea falitului de dreptul de a dispune de aceste
bunuri.. Cat il privea pe falit acesta era incarcerat in inchisoarea datornicilor
ori retinut la domiciliul sau pe durata procedurii.
4. Perioada contemporana. Incepand din a doua jumatate a
secolului trecut, conceptia privind tratamentul aplicabil comerciantului in
dificultate a suferit schimbari important. A fost fundamentata o noua
conceptie, care a abandonat ideea de faliment. A aparut ideea necesitatii
organizarii unei proceduri legale de redresare judiciara a activitatii, care sa
asigure supravietuirea comerciantului care merita sa fie salvat. In noua
conceptie, redresarea si lichidarea judiciara apare ca o procedura care
permite comerciantului aflat in dificultate sa esueze intr-un mod organizat.
Asa cum rezulta din reglementarea legala, dreptul intreprinderilor in
dificultate urmareste patru obiective : prevenirea dificultatilor, redresarea
intreprinderilor in situatii compromise, lichidarea intreprinderilor ale caror
dificultati financiare sunt iremediabile, sanctionarea conducatorilor
culpabili.
Definitia, scopul si caracterele procedurii insolventei
Procedura insolventei este o procedura colectiva (concursuala)
unitara, generala, indreptata impotriva debitorului care se afla in insolventa,
avand ca scop acoperirea pasivului debitorului, fie prin reorganizarea
activitatii acestuia, sau prin lichidarea unor bunuri din averea lui pana la
stingerea pasivului, fie prin faliment.
Scopul legii este instituirea unei proceduri colective pentru acoperirea
pasivului debitorului aflat in insolventa.
Caracterele procedurii insolventei
Procedura insolventei are caracter judiciar procedura la care este
supus debitorul aflat in insolventa este o procedura judiciara. Prin caracterul
sau judiciar, procedura insolventei constituie un mijloc de protectie atat
pentru creditori, cat si pentru debitor.
Procedura insolventei are un caracter personal. In functie de categoria
de persoane din care face parte, debitorul in stare de insolventa i se va aplica
procedura generala sau procedura simplificata.
Procedura insolventei are un caracter colectiv (concursual).
Procedura insolventei urmareste satisfacerea creantelor creditorilor
11

debitorului aflat in stare de insolventa.Caracterul colectiv al procedurii

insolventei reclama un tratament egal pentru toti creditorii, indiferent de
natura creantelor si de interesul public sau privat reprezentat de creditori.
Procedura insolventei are un caracter de remediu sau dupa caz, de
executare silita. Procedura insolventei are ca scop acoperirea pasivului
debitorului aflat in insolventa. Potrivit legii acest scop se realizeaza fie prin
procedura reorganizarii judiciare, fie prin procedura falimentului. Aplicarea
procedurii reorganizarii judiciare reprezinta remediul pentru activitatea
debitorului, pe cand procedura falimentului constituie un instrument de
executare silita asupra averii debitorului.
Semnificatia juridica a notiunii de insolventa comerciala
In absenta unei reglementari legale concisa si exhaustiva,
jurisprudenta si doctrina juridica au definit notiunea de insolventa
(stipulata in Legea nr. 64/1995), ca fiind incapacitatea vadita de plata a
datoriilor exigibile cu sumele de bani disponibile
Incapacitatea vadita este o stare de fapt obiectiva, constatata ca
rezultat al comparatiei aritmetice intre cuantumul total al datoriilor exigibile
si sumele de bani disponibile: soldul creditor al contului bancar plus
lichiditatile din casierie.
Cu alte cuvinte, ori de cate ori debitorul - societate comerciala nu
dispune de un sold pozitiv care sa acopere datoriile sale, legea prezuma ca
acesta se afla in stare de insolventa comerciala.
Totusi, nu orice refuz de plata poate fi interpretat ca o dovada a starii
de insolventa a pretinsului debitor. In acest sens, dupa cum s-a stabilit in
unanimitate in jurisprudenta, nici un debitor nu poate fi socotit in incetare de
plati, atunci cand la baza refuzului sau stau exceptii invocate de catre acesta
cu buna - credinta.
De aceea, in ipoteza intentarii de catre creditor a procedurii judiciare
specifice Legii nr. 64/1995, este imperativ necesara prezenta debitorului ca
parte procesuala, acesta avand posibilitatea legala de a constesta creanta
pretinsa a exista impotriva sa, si, pe cale de consecinta, sa rastoarne
prezumtia de insolventa generata de neplata la scadenta a datoriilor sale.
Legea privind procedura insolventei, legea nr 85/2006, publicata
in M.Of. partea I nr 359/21.04.2006
Comparativ cu dispozitiile anterioare existente in Legea nr. 64 / 1995
modificata, privind procedura reorganizarii judiciare si a falimentului, legea
actuala stabileste doua proceduri, respectiv procedra generala, aplicabila
anumitor categorii de debitori aflati in stare de insolventa sau de insolventa
12

iminenta si procedura sinplificata aplicabila debitorilor aflati in stare de

insolventa si care se incadreaza intr-una dintre categoriile prevazute in art. 1
alin.2.
Procedura generala se aplica societatilor comerciale, societatilor
cooperative, organizatiilor cooperatiste, societatilor agricole, grupurilor de
interes economic si oricarei alte persoane juridice de drept privat care
desfasoara activitati economice.
Procedura simplificata intervine in cazul in care debitorul intra direct
in procedura falimentului, fie odata cu deschiderea procedurii insolventei, fie
dupa o perioada de observatie de maxim 60 de zile.
In intelesul prezentei legi, termenii si expresiile de mai jos au
urmatoarele semnificatii:
Insolventa este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizeaza
prin insuficienta fondurilor banesti disponibile pentru plata datoriilor
exigibile;
Insolventa este prezumata ca fiind vadita atunci cand debitorul, dupa 30 de
zile de la scadenta, nu a platit datoria sa fata de unul sau mai multi creditori;
Insolventa este iminenta atunci cand se dovedeste ca debitorul nu va putea
plati la scadenta datoriile exigibile angajate, cu fondurile banesti disponibile
la data scadentei;
Averea debitorului reprezinta totalitatea bunurilor si drepturilor sale
patrimoniale - inclusiv cele dobandite in cursul procedurii insolventei - care
pot face obiectul executarii silite, in conditiile reglementate de Codul de
procedura civila;
Procedura colectiva este procedura in care creditorii recunoscuti participa
impreuna la urmarirea si recuperarea creantelor lor, in modalitatile prevazute
de prezenta lege;
Prin creditor se intelege persoana fizica sau juridica ce detine un drept de
creanta asupra averii debitorului si care a solicitat, in mod expres, instantei
sa ii fie inregistrata creanta in tabelul definitiv de creante sau in tabelul
definitiv consolidat de creante si care poate face dovada creantei sale fata de
patrimoniul debitorului, in conditiile prezentei legi. Au calitatea de creditor,
fara a depune personal declaratiile de creanta, salariatii debitorului;
Participantii la procedura insolventei
Organele care aplica procedura sunt: instantele judecatoresti,
judecatorul-sindic, administratorul judiciar si lichidatorul.
Instantele judecatoresti, judecatorul - sindic, administratorul judiciar
si lichidatorul trebuie sa asigure efectuarea cu celeritate a actelor si
operatiunilor prevazute de prezenta lege, precum si realizarea in conditiile
13

legii a drepturilor si obligatiilor celorlalti participanti la aceste acte si

operatiuni.
2.2 Efectele juridice ale deschiderii procedurii insolventei
Judecatorul - sindic investit cu solutionarea cererii de deschidere a
procedurii reorganizarii judiciare si a falimentului, in urma administrarii
probatoriului depus la dosarul cauzei va putea pronunta solutia deschiderii
procedurii de reorganizare judiciara impotriva debitorului, care nu a reusit sa
rastoarne prezumtia de insolventa.
Consecintele juridice esentiale ale deschiderii procedurii de
reorganizare judiciara sunt urmatoarele :
suspendarea actiunilor judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea
creantelor fata de averea debitorului;
interzicerea sub sanctiunea nulitatii a instrainarii actiunilor sau partilor
sociale ori a partilor de interes ale administratorilor debitorilor persoane
juridice, detinute la debitorul care face obiectul procedurii, fara acordul
judecatorului sindic;
obligatia debitorului de a pune la dispozitia administratorului judiciar (sau,
dupa caz, a lichidatorului) toate informatiile cerute de acesta cu privire la
activitatea si averea sa, precum si lista cuprinzand platile si transferurile
patrimoniale facute de acesta in cele 120 zile anterioare deschiderii
procedurii;
obligatia mentionarii in insolventa, in reorganziare judiciara pe actele
si corespondenta debitorului;
nulitatea tuturor actelor, operatiunilor si platilor efectuate de debitor,
ulterior deschiderii procedurii, cu exceptia cazurilor prevazute de Legea nr.
64/1995 si a celor autorizate de judecatorul-sindic;
ridicarea dreptului debitorului de a-si administra averea, daca nu si-a
declarat, conform legii, intentia de reorganizare;
hotararea prin care s-a deschis procedura reorganizarii judiciare va fi
notificata de administratorul judiciar tuturor creditorilor, precum si Oficiului
Registrului Comertului;
desemnarea unui administrator judiciar care va prelua, in tot sau in parte,
conducerea activitatii societatii, acesta avand obligatia de a intocmi si a
supune judecatorului-sindic, fara a depasi 60 de zile de la desemnarea
administratorului, un raport amanuntit asupra cauzelor si imprejurarilor care
au dus la aparitia insolventei debitorului, cu mentionarea persoanelor carora
le-ar fi imputabile. Totodata, administratorul judiciar va indica in raportul
sau posibilitatea reala de reorganizare efectiva a activitatii debitorului, ori,

14

dupa caz, motivele care nu permit reorganizarea si, in acest caz, raportul va
propune intrarea in faliment

CAPITOLUL III.Procedura insolventei comerciale

. Conditiile aplicarii procedurii insolventei comerciale
Conditiile aplicarii procedurii reorganizarii judiciare sunt similare in
legislatia Romaniei si in
legislatiile altor state.
Doua conditii trebuie intrunite pentru a fi aplicabile prevederile acestei legi:
Persoana careia i se aplica procedura insolventei sa faca parte din
categoriile de debitori prevazuti expres de lege
Procedura generala a insolventei este aplicabila:
- societatilor comerciale;

15

- societatilor cooperatiste;
- organizatiilor cooperatiste;
- societatilor agricole;
- grupurilor de interes economic;
- oricarei alte persoane juridice de drept privat care desfasoara activitati
economice.
Procedura simplificata a insolventei este aplicabila:
- comerciantilor persoane fizice;
- asociatiilor familiale;
- comerciantilor carora le este aplicabila procedura generala a insolventei
(aratati mai sus) si care
indeplinesc una din urmatoarele conditii (nu detin nici un bun in patrimoniul
lor; actele constitutive
sau documentele contabile nu pot fi gasite; administratorul nu poate fi gasit;
sediul nu mai exista sau nu corespunde adresei din Registrul Comertului);
- debitorilor carora le este aplicabila procedura generala a insolventei care nu
prezinta anumite documente (prevazute de lege) in termenul legal;
- societatilor comerciale dizolvate anterior formularii cererii introductive;
- debitorilor care si-au declarat prin cererea introductiva intentia de intrare in
faliment sau care nu au dreptul de a beneficia de procedura de
reorganizare judiciara.
Starea de insolventa in care trebuie sa se afle debitorul
Prin insolventa se intelege acea stare a patrimoniului debitorului
caracterizata prin insuficienta sumelor banesti disponibile pentru plata
datoriilor scadente.
Ne referim asadar la o lipsa de lichiditati.
Altfel spus, insolventa reprezinta acea stare a patrimoniului debitorului, care
exprima neputinta debitorului de a plati datoriile scadente din cauza lipsei de
lichiditati.
Insolventa poate fi:
- vadita - cand debitorul, dupa 30 zile de la scadenta, nu a platit datoria fata
de unul sau mai multi
creditori;
- iminenta - cand se dovedeste ca debitorul nu va putea plati la scadenta
16

datoriile exigibile cu
fondurile banesti disponibile la data scadentei.
In nici un caz insa, insolventa nu trebuie confundata cu insolvabilitatea
debitorului, reamintindu-ne prin insolvabilitatea debitorului se intelege
acea stare de dezechilibru financiar alpatrimoniului debitorului, in care
valoarea elementelor pasive este mai mare decat valoareaelementelor active.
Pentru o mai buna intelegere a diferentierii dintre insolventa si
insolvabilitatea debitorului,
recurgem la doua exemple:
Exemplul 1: Cazul societatii comerciale WorldCom, cunoscut si drept "cel
mai spectaculos caz de
faliment din istorie", care cu o valoare a activului de 107 miliarde dolari si
cu o valoare a pasivuluide aproximativ 50 milioane dolari a intrat la
jumatatea anului 2002 in reorganizare judiciara.
Asadar este posibil ca valoarea activului patrimoniului debitorului sa
depaseasca cu mult valoareaelementelor pasive si totusi, datorita lipsei de
lichiditati, debitorul sa fie in imposibilitate de a-si
plati datoriile comerciale ajunse la scadenta. Intr-o astfel de situatie,
debitorul se afla in stare de
insolventa, desi patrimoniul sau este solvabil.
Exemplul 2: Cazul X (ipotetic) care cu o valoare a activului de 4 miliarde
dolari si cu o valoare a pasivului de
5 miliarde de dolari nu intra in faliment si nici in procedura de reorganizare
judiciara.
Pe creditori ii intereseaza mai putin daca patrimoniul debitorului este sau nu
solvabil. Faptul ca
pasivul patrimoniului debitorului este mai mare decat activul nu ii afecteaza,
daca la scadenta
acesta isi plateste datoriile sale comerciale. Aceasta situatie este mai usor de
inteles daca avem in
vedere ca, in privinta comerciantilor, alaturi de elementele active ale
patrimoniului, un rol
important il are creditul de care se bucura comerciantul. Bucurandu-se de
credibilitate, debitorul,

17

chiar insolvabil, poate primi credite de la o banca si cu sumele de bani

primite isi va plati datoriile scadente.
Planul de reorganizare
Planul de reorganizare judiciara (care poate fi, in concret, sau un plan de
reorganizare a activitatiidebitorului sau un plan de lichidare a unor bunuri
din patrimoniul debitorului) este instrumentulprin care se realizeaza
reorganizarea judiciara.
Propunerea planului
a) Cine are dreptul sa propuna planul (art. 94 din Legea 85/2006)
In procedura Legii 85/2006, au dreptul sa propuna un astfel de plan:
debitorul, administratorul
judiciar, creditorii titulari a cel putin 20% din valoarea totala a creantelor
cuprinse in tabelul
definitiv de creante.
Nu va putea depune un plan de reorganizare debitorul care, intr-un
interval de cinci ani
anteriori formularii cererilor introductive, a mai fost subiect al procedurii
instituite in baza Legii nr.
85/2006 sau debitorul care a fost condamnat definitiv pentru falsificare sau
pentru infractiuni prevazute de Legea nr. 21/1996 sau ai carui administratori,
directori si/sau asociati, au fost condamnati definitiv pentru: bancruta
frauduloasa, abuz de incredere, inselaciune, delapidare,marturie mincinoasa,
infractiuni de fals ori infractiuni prevazute de Legea nr. 21/1996, in
ultimiicinci ani anteriori deschiderii procedurii.
In dreptul francez, in procedura obisnuita, planul este propus de
administrator, iar in procedurasimplificata, de debitor sau de administrator.
In dreptul american poate formula un astfel de plan debitorul si numai daca
debitorul nu apropus un plan sunt indreptatiti sa propuna un plan de
reorganizare creditorul, comitetulcreditorilor, actionarii sau un actionar al
societatii comerciale respective.
b) Termenul de propunere a planului
In procedura Legii nr. 85/2006, durata termenului este de 30 de zile si
momentul de la careincepe este determinat de data afisarii tabelului definitiv
de creante.

18

In legislatia americana, termenul difera in functie de "afacerea" pe care o

are debitorul. Astfel,daca debitorul are doar o mica afacere, el poate
introduce planul in 100 de zile de la inregistrareacererii introductive, iar
daca afacerea sa este mai mare, termenul este de 120 de zile de la
inregistrarea cererii introductive.
Cuprinsul planului de reorganizare
Planul de reorganizare va fi conceput cu respectarea urmatoarelor aspecte:
- aspectul financiar (modul de aducere la indeplinire a obligatiilor
debitorului fata de creditori
programul de plata a creantelor; mijloace financiare de stingere a creantelor;
garantii pentruexecutarea planului pe care le poate oferi debitorul din averea
proprie sau din partea altorpersoane);
- aspectul economic (structura functionala si specificul activitatii debitorului
in viitor - in raport cu sansele de redresare si cu sursele de finantare; masuri
de reorganizare si de reorientare a profilului economic);
- aspectul social (precizarea numarului de salariati care vor fi supusi
reducerii de personal, masuri de reorientare a personalului disponibilizat,
perspectivele reangajarii ulterioare);
- propunerea de inlocuire a uneia sau a mai multor persoane care se ocupa de
managementul societatii supuse reorganizarii.
In acest din urma caz, avem in vedere cu titlu de exemplu Cazul WorldComului. Punandu-se problema reorganizarii judiciare a societatii comerciale
americane in cauza, s-a optat pentru schimbarea intregii conduceri a
WorldCom-ului (in total noua directori), in frunte cu presedintele executiv al
WorldCom-lui. Astfel, noul presedinte executiv al acesteia a fost Michael D.
Capellas (foarte cunoscut in domeniul managementului companiilor care
aveau ca obiect de activitate telecomunicatiile, atata timp cat ani de zile el a
condus cu succes Compania Compaq Computer si Compania HewlettPackard). A fost un pas important pentru WorldCom, care urmarea sa iasa
invingatoare din perioada de reorganizare. De altfel, conform rapoartelor
prezentate lunar de WorldCom in perioada sa de reorganizare, compania
americana a inregistrat si inregistreaza lunar venituri de peste 20 miliarde
$.Legea nr. 85/2006 prevede, prin exceptie de la prevederile Legii nr.
31/1990, ca planul propus de a modificarea, fara acordul statutar al

19

membrilor sau asociatilor/actionarilor, a actului constitutiv, daca sunt

indeplinite cumulativ urmatoarele conditii:
- planul propus de catre debitor ofera o recuperare mai redusa a creantelor
debitorului;
- in caz de faliment, membrilor sau actionarilor/asociatilor debitorului nu li
s-ar cuveni nimic din distribuire;
- membrii sau asociatii/actionarii debitorului refuza sa participe la planul
propus de creditori.
Admiterea planului
Admiterea planului intra in atributiile judecatorului-sindic. Astfel,
judecatorul-sindic va admite
planul numai daca sunt indeplinite cumulativ doua conditii de forma
(1.Planul este propus de partile legal indreptatite si 2. Planul cuprinde toate
informatiile cerute) plus o conditie de fond(planul are sanse obiective de
realizare). In vederea admiterii planului, judecatorul-sindic va convoca o
sedinta, avand posibilitatea ca anterior pronuntarii sa consulte un practician
in insolventa.
In cazul respingerii planului, judecatorul-sindic va dispune inceperea
deindata a procedurii falimentului.
Publicitatea planului
Aceasta etapa este conditionata de admiterea planului de catre judecatorulsindic. Astfel, numai dupa admiterea planului, judecatorul-sindic va dispune
administratorului judiciar:
- convocarea adunarii generale a creditorilor;
- publicarea unui anunt privind propunerea planului in Buletinul procedurilor
de insolventa, cu precizarea celor care l-au propus, a datei votului privind
planul si a datei de confirmare a planului.
Din momentul efectuarii publicitatii planului, se prezuma ca toate partile
interesate au cunostinta
de plan, precum si de data exprimarii votului.
4.2.4.5. Votarea planului
Procedura votarii planului de toate categoriile de creditori este inspirata in
legislatia noastra de
Bankruptcy Code, Titlul 11, Sectiunea 1126. Asadar, in S.U.A., o categorie
de creditori este considerata ca a aprobat planul daca cel putin din
numarul creditorilor ce au votat in favoarea
20

planului reprezinta 2/3 din valoarea in dolari a creantelor si a dobanzilor.

Daca o categorie decreditori nu este defavorizata (adica planul nu modifica
drepturile acestei categorii fara sentimentul lor), acea categorie va fi
considerata ca si-a dat aprobarea pentru plan.In dreptul francez au fost
suprimate adunarea generala a creditorilor si votul lor cu privire la plan.
Astfel, tribunalul hotaraste aprobarea planului de redresare dupa examinarea
raportului
administratorului si dupa ascultarea debitorului, administratorului, a
reprezentantului creditorilor si reprezentantilor comitetului de intreprindere.
Conform Legii nr. 85/2006, fiecare creanta beneficiaza de un drept de vot,
titularul creantei espective exercitandu-l in categoria de creante din care face
parte. Planul se considera a fi cceptat de o categorie de creante daca in
categoria respectiva planul este acceptat de o ajoritate absoluta din valoarea
creantelor din acea categorie.Confirmarea planului
Confirmarea planului este facuta de judecatorul-sindic in conditiile aratate
expres prin lege:
- cel putin jumatate plus una dintre categoriile de creante mentionate in
programul de plati(creditorii cu creante garantate, creditorii bugetari,
creditorii chirografari reprezentati de furnizoriide servicii fara de care
activitatea debitorului nu se poate desfasura si care nu pot fi inlocuiti si
ceilalti creditori chirografari) accepta sau sunt socotite ca accepta planul, cu
conditia ca cel putin na dintre categoriile defavorizate sa accepte planul;
- fiecare categorie defavorizata de creante care a respins planul va fi supusa
unui tratament corectsi echitabil prin plan. Tratamentul corect si echitabil
exista atunci cand sunt indeplinite urmatoarele conditii:
a. nici una dintre categoriile care resping planul si nici o creanta care
respinge planul nu primesc ai putin fata de cat ar primi in cazul falimentului;
b. nici o categorie sau nici o creanta apartinand unei categorii nu primeste
mai mult decat aloarea totala a creantei sale;
c. in cazul in care o categorie defavorizata respinge planul, nici o categorie
de creante cu rang nferior categoriei defavorizate neacceptate, astfel cum
rezulta din ierarhia prevazuta la art. 100alin. 3 (creditorii cu creante
garantate, creditorii bugetari, creditorii chirografari reprezentati de urnizorii
de servicii fara de care activitatea debitorului nu se poate desfasura si care
nu pot fi inlocuiti si ceilalti creditori chirografari), nu primeste mai mult
decat ar primi in cazul falimentului.
21

Reorganizarea
Dupa confirmarea planului de reorganizare, debitorul are obligatia de a
efectua schimbarile destructura prevazute in plan. El isi va conduce
activitatea sub supravegherea administratoruluijudiciar, cu respectarea
intocmai a prevederilor planului.
In perioada de reorganizare (executarea planului neputand depasi 3 ani),
furnizorii de servicii nu a dreptul sa schimbe, sa refuze ori sa intrerupa
temporar un astfel de serviciu.
Nerespectarea planului sau inregistrarea de pierderi are drept consecinta
intrarea debitorului in
stare de faliment.
Tot in aceasta perioada, ulterioara confirmarii planului, exista obligatia
debitorului reorganizat de a prezenta rapoarte periodic ( in legislatia romana
- trimestrial, in legislatia americana - lunar) comitetului creditorilor.
La finalul perioadei de reorganizare, judecatorul-sindic va dispune, motivat,
sau incheiereaprocedurii insolventei si luarea tuturor masurilor pentru
reinsertia debitorului in activitateacomerciala, sau incetarea reorganizarii si
trecerea la faliment.
Falimentul
Intrarea debitorului in stare de faliment este conditionata de existenta uneia
dintre urmatoarele conditii, prevazute de art. 107 alin. 1 din Legea nr.
85/2006:
- debitorul si-a declarat intentia de a intra in procedura simplificata;
- debitorul nu si-a declarat intentia de reorganizare sau, la cererea
creditorului de deschidere a procedurii, a contestat ca ar fi in stare de
insolventa, iar contestatia a fost respinsa de judecatorulsindic;
- nici unul dintre celelalte subiecte de drept indreptatite nu a propus un plan
de reorganizare in conditiile prevazute de lege sau nici unul dintre planurile
propuse nu a fost acceptat si confirmat;
- debitorul si-a declarat intentia de reorganizare, dar nu a propus un plan de
reorganizare ori planul propus de acesta nu a fost acceptat si confirmat;
- obligatiile de plata si celelalte sarcini de plata nu sunt indeplinite in
conditiile stipulate prin planul
confirmat sau desfasurarea activitatii debitorului in decursul reorganizarii
22

sale aduce pierderi averii

sale;
- a fost aprobat raportul administratorului judiciar prin care se propune
intrarea debitorului in faliment.
In cazul intrarii debitorului in stare de faliment, activitatea acestuia este
condusa de catre
lichidator.
Masurile premergatoare lichidarii presupun inventarierea si punerea sub
sigiliu a averii debitorului (magazine, magazii, depozite, birouri,
corespondenta comerciala, arhiva, dispozitive de
stocare si prelucrare a informatiei, contracte, marfuri si orice alte bunuri
mobile) de catre lichidator.
Lichidarea consta in vanzarea bunurilor din averea debitorului sau in bloc,
sau individual.
Fondurile obtinute in urma operatiunii de lichidare vor fi repartizate
creditorilor, respectandu-se
ordinea stabilita de art. 123 din Legea nr. 85/2006:
1. taxele, timbrele sau orice alte cheltuieli aferente procedurii instituite
prin prezenta lege, inclusiv
cheltuielile necesare pentru conservarea si administrarea bunurilor din
averea debitorului, precum plata remuneratiei persoanelor angajate in
vederea desfasurarii procedurii insolventei (de
exemplu a administratorului judiciar, a lichidatorului);
2. creantele izvorate din raportul de munca;
3. creantele reprezentand creditele, cu dobanzile si cheltuielile
aferente, acordate de institutii de
credit dupa deschiderea procedurii, precum si creantele rezultand din
continuarea activitatii
debitorului dupa deschiderea procedurii;2
4. creantele bugetare;
5. creantele reprezentand sumele datorate de catre debitor unor terti, in
baza unor obligatii de
intretinere, alocatii pentru minori sau de plata a unor sume periodice
2

R. Bufan, Drept falimentar romn, Ed. Mirton, Timioara, 1998, pag. 1

23

destinate asigurarii
mijloacelor de existenta;
6. creantele reprezentand sumele stabilite de judecatorul-sindic pentru
intretinerea debitorului si a
familiei sale, daca acesta este persoana fizica;
7. creantele reprezentand credite bancare, cu cheltuielile si dobanzile
aferente, cele rezultate din livrari de produse, prestari de servicii sau
alte lucrari, precum si din chirii;
8. alte creante chirografare;
9. creante subordonate, in urmatoarea ordine de preferinta:
a. creditele acordate persoanei juridice debitoare de catre un asociat
sau actionar detinand cel putin 10% din capitalul social, respectiv din
drepturile de vot in Adunarea Generala a Asociatilor ori, dupa caz, de
catre un membru al grupului de interes economic;
b. creantele izvorand din acte cu titlu gratuit.
In situatia in care bunurile alcatuind patrimoniul unei societati in nume
colectiv sau al unei societati in comandita sunt insuficiente pentru plata
creantelor, se va proceda la executarea silita a asociatilor cu raspundere
nelimitata ai acestor tipuri de societati.3
Inchiderea procedurii insolventei comerciale
Inchiderea procedurii intervine in situatiile urmatoare:
a. cand se constata ca nu exista bunuri in averea debitorului sau ca bunurile
existente sunt
insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative, nici un creditor
neoferind suma necesara in acest sens.
b. cand s-a propus reorganizarea debitorului in baza unui plan de
reorganizare ce a fost confirmat,
conditionat de indeplinirea tuturor obligatiilor de plata asumate prin plan.
c. cand s-a propus falimentul debitorului, judecatorul-sindic aproband
raportul final, fiind distribuite corespunzator fondurile sau bunurile din
averea debitorului.
3

St. D. Crpenaru, Drept comercial romn, ediia a VII-a revzut i adugit, Ed. Universul

Juridic, Bucureti, 2007, pag. 9;

24

In toate aceste cazuri, judecatorul-sindic pronunta o sentinta de inchidere a

procedurii insolventei
comerciale.
Ulterior, debitorul va fi radiat de la oficiul Registrului Comertului unde a
fost inmatriculat, aceastafiind notificata in vederea efectuarii mentiunii
corespunzatoare si directiei teritoriale a finantelorpublice

CAPITOLUL IV.CARACTERELE JURIDICE ALEPROCEDURII DE

INSOLVEN
Una dintre cele mai vechi activiti umane o reprezint comerul, el prinznd
contur o dat cuapariia ideii de proprietate, cnd omul a contientizat c
anumite bunuri sunt ale sale i cacestea se delimiteaz de cele care aparin
altor persoane.
Dei iniial comerul a fost practicat sub forma schimbului (troc) doar
pentru satisfacereanecesitilor existeniale de zi cu zi ale oamenilor, odat
cu apariia banilor trocul a fost nlocuitcu vnzarea-cumprarea, comerul
devenind o profesie practicat de un anumit grup specializatn aceast

25

activitate, care nu mai urmrea realizarea propriilor trebuine, ci satisfacerea

nevoiloraltora i obinerea de profit4.
Profitul fiind determinat de caracterul speculativ al comerului, realizarea
lui presupune unanumit risc, asumat de comerciani, fr ca prin aceasta
activitatea comercial s se transformentr-un joc al hazardului, n care
aleatoriul s domine. Totui, este posibil ca un comerciant, ndecursul
activitii sale, ca o consecin a unor afaceri nereuite, s ajung n situaia
de a nu maiputea face fa datoriilor sale.
Angrenarea unui comerciant n relaii complexe i continue cu diveri
furnizori (creditori), pede o parte, i cu clienii (debitori) pe de alt parte,
implic funcionarea mecanismului de ncasrii pli dintre acetia. Dac
mecanismul se ntrerupe, se blocheaz din cauza lipsei lichiditilorla o
verig din acest circuit, activitatea mai multor comerciani, legai prin
succesiuneaoperaiilor lor, este ameninat.
Activitatea comercial se fundamenteaz att pe promovarea creditului,
ct i pe securitateai celeritatea operaiilor comerciale, acestea reprezentnd
funcii vitale ale mediului economiccare sunt grav afectate de declanarea
insolvenei comerciale.
Insolvena comercial, definit ca fiind incapacitatea unui debitor de a
face fa datoriilorsale exigibile cu sumele de bani disponibile, produce n
mediul economic aceleai efectedevastatoare pe care o maladie grav le
induce unui organism uman. Maladiile nu trebuie lsates prolifereze, i aa
cum prevenirea i tratarea rului pe care ele l reprezint pentru om5
constituie o preocupare a societii, tot astfel prevenirea i remedierea
efectelor insolveneicomerciale constituie, n rile civilizate, un domeniu
prioritar de aciune.
Buna funcionare a economiei de pia liber presupune, printre altele,
i existena unuicadru legal aplicabil comercianilor aflai n dificulti
financiare, mecanismul continuu alncasrilor i plilor n activitatea
comercial trebuind a fi meninut n funciune. Acest lucru serealizeaz
uneori cu preul eliminrii din circuitul economic a celor care, cel mai
adesea dincauza acumulrii de pierderi, nu mai pot face fa datoriilor
exigibile angajate, adic nu mai potcontinua plile.

S. Angheni, Drept comercial, Ed. Oscar Print, Bucureti, 1997, pag. 7;

I. Schiau, Regimul juridic al insolvenei comerciale, Ed. ALL Beck, Bucureti, 2001, pag. V-

VI;

26

ntr-o economie aezat pe principiile pieei, eliminarea comercianilor

care nu mai pot facefa obligaiilor scadente asumate are loc printr-o
procedur denumit generic faliment,organizat i condus dup reguli
juridice stricte.
De regul, actele normative nu definesc instituiile juridice pe care le
reglementeaz, aceast sarcin revenind literaturii de specialitate.
Cu toate c Legea nr. 85/2006, n conformitate cu tehnica legislativ
modern, cuprinde npartea sa introductiv (art. 3) o serie de definiii ale
conceptelor pe care le utilizeaz (35 determeni i expresii au primit o
explicaie din partea legiuitorului), n mod voit sau nu s-a omisdefinirea
procedurii de insolven.
In doctrina recent, aceasta a fost definit ca reprezentnd un ansamblu
de norme juridice,prin care se urmrete obinerea fondurilor bneti pentru
plata datoriilor debitorului aflat ninsolven fa de creditorii si, n
condiiile stabilite difereniat pe categorii de debitori, prinreorganizare
judiciar bazat pe plan de reorganizare sau prin faliment6.
Din definiia citat se poate deduce cu uurin care sunt caracteristicile
procedurii de insolven, ele fiind recunoscute ca atare de majoritatea
doctrinarilor romni.
Apreciem c, n actuala reglementare, procedura insolvenei are
urmtoarele caractere: este oprocedur judiciar, colectiv i concursual,
unitar i general, egalitar, precum i de remediusau, dup caz, de
executare silit7.
1. Caracterul judiciar
Acest caracter al procedurii de insolven este dat de faptul c ntreaga
procedur sedesfoar sub controlul direct sau indirect al instanei
judectoreti, prin judectorul-sindicdesemnat s gestioneze respectivul
dosar de insolven.
Potrivit art. 6 din Legea nr. 85/2006, toate procedurile prevzute de
prezenta lege, cu excepiarecursului prevzut la art. 8, sunt de competena
tribunalului n a crui raz teritorial i aresediul debitorul, astfel cum
figureaz acesta n registrul comerului, respectiv n registrulsocietilor
agricole sau n registrul asociaiilor i fundaiilor, i sunt exercitate de un
6

St. D. Crpenaru, op.cit., pag. 620;

M. N. Costin, A. Miff, Falimentul. Evoluie i actualitate, Ed. Lumina Lex, Bucureti, 2000,

pag. 36-40; St. D. Crpenaru, op.cit., pag. 621;

27

judector-sindic. De asemenea, legiuitorul a stabilit principalele atribuii ale

judectorului-sindic i cilede atac ce pot fi exercitate mpotriva hotrrilor
acestuia, care sunt tot de competena organelorjudectoreti.
Este adevrat c noua Lege a insolvenei a mrit responsabilitile
administratorului judiciari ale lichidatorului, precum i prerogativele
creditorilor prin creterea rolului adunriicreditorilor i a comitetului
acestora, ns, n opinia noastr, acest lucru nu altereaz caracteruljudiciar al
procedurii n condiiile n care toate actele i operaiunile pe care le implic
procedurade insolven sunt reglementate de lege i au rmas n continuare
sub supravegherea i controlulde legalitate al organului judiciar competent.
De altfel, alineatul 1 al art. 5 statueaz fr echivocc organele care aplic
procedura sunt: instanele judectoreti, judectorul-sindic,administratorul
judiciar i lichidatorul.
2. Caracterul colectiv i concursual
Unii autori privesc cei doi termeni ca fiind sinonimi, vorbind astfel de
caracterul colectiv (concursual)al procedurii11. Din punctul nostru de
vedere, dei cele dou noiuni sunt strns legate una de alta, totuinu putem
s punem semnul de egalitate ntre ele, pentru c fiecare noiune desemneaz
o anumittrstur specific distinct a procedurii de insolven.
Astfel, caracterul colectiv const n faptul c, n urma deschiderii
procedurii, fie la iniiativadebitorului, fie la solicitarea creditorilor, fie la
cererea oricrei alte persoane sau instituiiprevzute expres de lege (Comisia
Naional a Valorilor Mobiliare, Banca Naional a Romniei,Comisia de
Supraveghere a Asigurrilor), orice urmrire silit individual nceteaz,
eanemaiputnd continua8. Altfel spus, procedura insolvenei este colectiv
pentru c i oblig pe toticreditorii debitorului fa de care s-a dispus
deschiderea acestei proceduri s se reuneasc ntr-osingur procedur
comun.
n termenul stabilit de judectorul-sindic i fixat prin sentina de
deschidere a procedurii, carenu poate fi mai mare dect 60 de zile de la
pronunare (art. 62 alin. 1 lit. b), toi creditorii alecror creane sunt
anterioare datei deschiderii procedurii trebuie s depun cererea de admitere
acreanelor, sub sanciunea decderii din dreptul de valorificare a creanei pe
calea proceduriiinsolvenei, excepie fcnd doar salariaii ale cror creane
vor fi nregistrate de administratoruljudiciar din oficiu conform evidenelor
contabile ale debitorului (art. 64 alin. 1).
8

St. D. Crpenaru, Drept comercial. Procedura falimentului, Ed. Global Print, Bucureti, 1998,
pag. 19;Ibidem, Drept comercial romn, op.cit., pag. 621;S. Angheni, M. Volonciu, C. Stoica,op. cit., pag.
247; I. Adam, C. N. Savu, Legea procedurii insolvenei.Ed. C.H. Beck, Bucureti,2006

28

Legea nr. 85/2006 impune o serie ntreag de modaliti de publicitate

pentru a facecunoscut tuturor creditorilor debitorului insolvent faptul
deschiderii procedurii fa de acesta,pentru a le da astfel posibilitatea de a-i
declara creanele deinute i a participa mpreun laprocedur. Acesta este
sensul avut n vedere de legiuitor atunci cnd prin pct. 3 al art. 3 a
statuatc procedura colectiv este procedura n care creditorii recunoscui
particip mpreun la
urmrirea i recuperarea creanelor lor, n modalitile prevzute de prezenta
lege.
Cu alte cuvinte, procedura insolvenei asigur o reparare echitabil i
just a prejudiciilorsuferite de creditori prin intrarea debitorului lor sub
incidena Legii nr. 85/2006, n sensul csumele realizate n cadrul procedurii
de executare colectiv vor fi repartizate ctre creditoriproporional cu
ponderea pe care o are creana deinut n totalul masei credale. Procedura
esteconcursual pentru c interesul individual al fiecrui creditor intr n
concuren cu intereselecelorlali.
3. Caracterul unitar i general
n ceea ce privete acest caracter al procedurii de insolven, unii autori
apreciaz c celen dou noiuni desemneaz aceeai caracteristic distinct
a procedurii urmrirea tuturorbunurilor aflate n patrimoniul debitorului
falit, att cele existente la data declanriifalimentului, ct i cele ieite n
mod fraudulos i readuse n patrimoniul su.
n opinia noastr, procedura insolvenei se aplic averii debitorului,
punctul 2 al art. 3
definind aceast noiune ca reprezentnd totalitatea bunurilor i drepturilor
salepatrimoniale inclusiv cele dobndite n cursul procedurii insolvenei,
care pot faceobiectul executrii silite, n condiiile reglementate de Codul de
procedur civil.
Caracterul unitar al procedurii de insolven se pstreaz i n ipoteza n
care un debitor estesupus, succesiv, att procedurii de reorganizare judiciar,
ct i procedurii de faliment, fie nprocedura simplificat, fie n cea general,
pentru c mpotriva aceluiai subiect nu pot fideschise concomitent dou sau
mai multe proceduri, ci doar una singur9.
Este adevrat c Legea insolvenei nglobeaz practic patru componente
concretizate n celedou regimuri juridice amintite regimul general i
9

A. Miff, Noua procedur a insolvenei actualitate, tradiie i perspective, n R.R.D.A. nr.

1/2007, pag. 57;

29

regimul simplificat i cele dou proceduriprin care se obiectiveaz acestea

procedura falimentului i procedura reorganizrii judiciare,ns, acest lucru
nu afecteaz caracterul unitar al procedurii de insolven, trstura
fiindconferit de concepia care se afl la baza legiferrii i finalitatea pentru
care a fost ea creat.
4. Caracterul egalitar
Acest caracter al procedurii de insolven decurge din caracterul
colectiv i concursual,ntruct toi creditorii interesai particip la procedura
reglementat de Legea nr. 85/2006constituidu-se n masa credal, urmnd ca
ei s fie satisfcui deodat i proporional cu mrimeacreanelor deinute, n
ordinea de prioritate stabilit de lege, indiferent de natura creanelor i
deinteresul public sau privat reprezentat de creditori14. Altfel spus, aceast
procedur reprezint oaprare comun a intereselor i drepturilor creditorilor
prin intermediul creia se realizeazacoperirea tuturor creanelor direct
proporional cu ponderea pe care fiecare crean o are asuprapatrimoniului
debitorului1.
n acest sens, potrivit pct. 23 al art. 3, prin procedura falimentului se
nelege
procedura de insolven concursual colectiv i egalitar care se aplic
debitorului nvederea lichidrii averii acestuia pentru acoperirea
pasivului, fiind urmat de radiereadebitorului din registrul n care este
nmatriculat.
5. Caracterul de remediu sau de executare silit
Procedura insolvenei are un caracter de remediu sau, dup caz, de
executare silit (chiardac este o procedur execuional colectiv), n sensul
c Legea nr. 85/2006 pune la ndemnacreditorilor un instrument eficace
pentru a-i putea recupera creanele deinute fa de debitorulaflat n stare de
insolven, fie prin procedura reorganizrii judiciare, fie prin
procedurafalimentului, adic executarea silit a bunurilor ce compun averea
falitului prin intermediul foreicoercitive a statului.10
Procedura reorganizrii judiciare are caracter de remediu deoarece
urmrete plata pasivuluidebitorului prin reorganizarea acestuia. Cu alte
cuvinte, n faza de redresare judiciar proceduraeste astfel organizat nct
s confere comerciantului debitor posibilitatea restructurrii activitiisale n
scopul creterii performanelor economice i, n special, a celor financiare
ale afacerii. Deaceea, n aceast etap se consider c procedura are un
10

A. Avram , Procedura insolvenei. Partea general, Ed. Hamangiu, Bucureti, 2008, pag. 11;

30

caracter de sprijin, de remediu, oferindtermene de respiro, posibilitatea

denunrii unor contracte dezavantajoase etc.

CAPITOLUL V. PROCEDURA REORGANIZARII JUDICIARE SI A

FALIMENTULUI OBLIGATIILE COMERCIALE CONTRACTE
COMERCIALE TITLURILE COMERCIALE DE VALOARE
5.1 PROCEDURA REORGANIZARII JUDICIARE SI A
FALIMENTULUI
. Consideratii generale
Din punct de vedere etimologic, denumirea de procedura a falimentului
deriva din faillir, cuvant care inseamna in limba franceza a esua si din
cuvantul latinesc fallo fallere, cu sensul de a insela, a nu izbuti, a gresi.
Reorganizarea judiciara si falimentul reprezinta o institutie juridica
complexa de drept comercial (fiind aplicabila exclusiv comerciantilor), care,
31

pe de o parte, se refera la starea si capacitatea persoanelor, iar pe de alta

parte, se refera direct la bunurile acestor persoane, asupra carora instituie un
regim de indisponibilizare si le afecteaza scopului procedurii, fie de
redresare, fie de lichidare a activului in vederea acoperirii pasivului. 2.
Cadrul legal Legea nr. 64/1995- denumita in continuare Legea publicata in
M.Of. 130/29.06.1995 a reprezentat introducerea unei reglementari unitare
in materie. Legea nr. 64/1995 a fost modificata prin O.G. 38/1996, abrogata
prin O.U.G. 58/1997 si ulterior prin Legea nr. 99/1999. in baza art. XI din
Legea 99/1999, Legea nr. 64/1995 a fost republicata in M. Of. Nr.
608/13.12.1999, rectificata in M.Of. 89/28.02.2000, iar ulterior a mai fost
modificata prin O.G. 38/2002 (aprobata prin Legea nr. 82/2003). in temeiul
dispozitiilor art. VIII alin. (1) din Legea nr. 149/2004, Legea 64/1995 a fost
republicata in M.Of. 1066/17.11.2004. 3. Notiunea de procedura a
reorganizarii judiciare si a falimentului in reglementarea legala in vigoare
3.1. Definitie legala. Conform Legii (art. 2.), procedura reorganizarii
judiciare si a falimentului este acea procedura instituita in vederea acoperirii
pasivului debitorului, in insolventa, prin reorganizarea comerciantului si a
activitatii acestuia, prin lichidarea unor bunuri din averea lui pana la
stingerea pasivului sau prin faliment. 3.2. Insolventa. Notiunea de insolventa
implica o situatie patrimoniala dificila sau de criza a unui comerciant,
determinand imposibilitatea indeplinirii de catre acesta la termen si in bune
conditii a obligatiilor de plata asumate. Conform legii, insolventa este "acea
stare a patrimoniului debitorului, caracterizata prin incapacitatea vadita de
plata a datoriilor exigibile cu sumele de bani disponibile" art. 1 alin (2) din
Lege. 4. Caracterele procedurii -Caracter colectivist, de aparare in comun a
intereselor tuturor creditorilor comerciantului aflat in stare de insolventa,
prin efectuarea unei publicitati avand ca scop informarea creditorilor in
scopul inscrierii acestora la masa credala. Prin aceasta, procedura
falimentului se deosebeste de procedura executarii silite, exercitata in
conditiile Codului de Procedura Civila in mod individual de fiecare creditor.
-Caracter generalizat. Procedura falimentului este o procedura care vizeaza
intreaga "avere a debitorului", si nu doar unul sau unele bunuri din
patrimoniul acestuia, cum este cazul executarii silite mobiliare sau
imobiliare de drept comun. Legea precizeaza in art. 3: "Averea debitorului
cuprinde totalitatea bunurilor si drepturilor patrimoniale ale acestuia inclusiv
cele dobandite in cursul procedurii stabilite de prezenta Lege care pot face
obiectul unei executari silite, in conditiile Codului de procedura civila."
Remarcam faptul ca procedura falimentului se poate aplica si asupra unor
bunuri, care la data declansarii procedurii nu se mai afla in patrimoniul
debitorului, dar care sunt readuse cu efect retroactiv prin anularea unor acte
32

"suspecte" incheiate de catre debitor in perioada anterioara deschiderii

procedurii. -Caracter egalitar. Egalitatea de tratament a creditorilor este
realizata prin acordarea tuturor creditorilor a posibilitatii de a participa
concomitent la masa credala si de a-si satisface creantele proportional cu
ponderea pe care fiecare dintre acestia o detine in pasivul patrimoniului
debitorului. -Caracter unitar. Procedura falimentului este unica si se
desfasoara simultan pentru toate creantele detinute impotriva patrimoniului
debitorului. Nu se poate concepe desfasurarea in acelasi timp a doua sau mai
multe proceduri cu privire la averea aceluiasi debitor. De asemenea,
procedura are un caracter unic sau unitar, in sensul ca este aceeasi pentru
oricare comerciant, indiferent de forma de organizare sau de marimea
patrimoniului acestuia, cu exceptia unor cazuri reglementate expres, cum ar
fi procedura falimentului bancilor. -Caracter judiciar. Procedura reorganizarii
judiciare si a falimentului se realizeaza prin intermediul si cu participarea
organelor judecatoresti, fiind astfel o procedura judiciara fortata in cadrul
careia de cele mai multe ori se realizeaza in mod colectiv o executare silita a
activelor din patrimoniul debitorului. -Caracter profesionist. Se aplica
persoanelor fizice sau juridice care au calitatea de comerciant, dar si
persoanelor fizice care lucreaza in mod individual, asociatiilor familiale si
societatilor agricole. 5. Conditiile aplicarii procedurii 5.1. Conditii cu privire
la persoanele carora li se aplica procedura Procedura reorganizarii judiciare
si a falimentului se aplica exclusiv comerciantilor persoane fizice sau
juridice, notiunea de comerciant avand sensul conturat de prevederile
Codului Comercial. Art. 1 din Legea nr. 64/1995 defineste sfera de aplicare a
procedurii, prin mentionarea categoriilor de comercianti fata de care aceasta
se aplica. Articolul mentionat prevede: "Procedura se aplica oricareia dintre
urmatoarele categorii de comercianti, aflati in insolventa si denumiti
debitori: a) comerciantii; b) societatile agricole; c) grupurile de interes
economic". Din dispozitiile textului de lege rezulta ca pentru aplicarea
procedurii reorganizarii judiciare si a falimentului, legea impune doua
conditii: - debitorul sa faca parte din categoriile de persoane carora li se
aplica procedura; - debitorul sa se afle in insolventa. Legea nr. 64/1995 se
aplica urmatoarelor categorii de comercianti: 1) societatile comerciale; 2)
cooperativele de consum si cooperativele mestesugaresti, denumite
organizatii cooperatiste, asociatiile teritoriale ale cooperativelor de consum
si mestesugaresti, constituite potrivit Decretului-lege nr. 66/1990 privind
organizarea si functionarea cooperatiei mestesugaresti, cu modificarile
ulterioare, respectiv Legii nr. 109/1996 privind organizarea si functionarea
cooperatiei de consum si a cooperatiei de credit, cu modificarile ulterioare,
precum si societatile cooperative; 3) persoanele fizice care actioneaza
33

individual sau in asociatii familiale. Anumite categorii de comercianti sunt

exceptate de la aplicarea procedurii prevazute de Legea nr. 64/1995, fiind
supuse unor reglementari legale specifice, dupa cum urmeaza: a) societati
comerciale cu capital majoritar de stat; b) regiile autonome conform art. 149
din lege, procedura aplicabila regiilor autonome aflate in stare de insolventa
se va stabili prin lege speciala; c) societatile bancare procedura de
reorganizare judiciara si faliment a bancilor se realizeaza in baza unei legi
speciale Legea nr. 83/1998; d) societatile de asigurari in baza Legii nr.
32/2000 cu modificarile ulterioare. 4) societatilor agricole, constituite si
functionand in baza Legii nr. 36/1991, si celor care exercita profesiuni
liberale (avocati, medici, meseriasi, agricultori etc.), care nu sunt considerati
comercianti. Procedura se poate aplica si unui comerciant strain, persoana
fizica sau juridica, in cazul in care are in Romania un sediu secundar o
sucursala, agentie, reprezentanta, carora le sunt aferente bunuri aflate in
Romania. Grupurile de interes economic (GIE) constituie o entitate noua,
reglementata prin Legea nr. 161/2003. Potrivit art. 118 din Lege, grupul de
interes economic este o asociere intre doua sau mai multe persoane fizice
sau juridice , constituita pe o perioada determinata, in scopul inlesnirii sau al
dezvoltarii activitatii economice a membrilor sai, precum si al imbunatatirii
rezultatelor activitatii respective. Potrivit art. 127 din Lege, grupul de interes
economic poate avea calitatea de comerciant sau de necomerciant, in functie
de caracterul comercial sau necomercial al activitatii pe care o desfasoara. in
temeiul art. 1 din Legea nr. 64/1995, grupul de interes economic este supus
procedurii reorganizarii judiciare si a falimentului, atat in cazul in care are
calitatea de comerciant, cat si in cazul in care are calitatea de necomerciant.
5.2. Conditii cu privire la insolventa Procedura se aplica exclusiv
comerciantilor aflati in insolventa definita de lege ca fiind "acea stare a
patrimoniului debitorului, caracterizata prin incapacitatea vadita de plata a
datoriilor exigibile cu sumele de bani disponibile" art. 1 alin (2) din Lege.
Insolventa exista chiar in cazul in care, din lipsa de disponibilitati banesti, nu
poate fi achitata o singura datorie scadenta. Sarcina probei starii de
insolventa incumba persoanei care afirma existenta acesteia. Starea de
insolventa poate fi probata prin orice mijloace de proba admisibile in dreptul
comercial. Definirea notiunii de insolventa se bazeaza pe notiunea relativa
de incapacitate vadita de plata. 5.3. Conditii cu privire la bunurile asupra
carora se aplica procedura Procedura se aplica asupra intregii averi a
debitorului. "Averea debitorului cuprinde totalitatea bunurilor si drepturilor
patrimoniale ale acestuia inclusiv cele dobandite in cursul procedurii
stabilite de prezenta lege care pot face obiectul unei executari silite, in
conditiile Codului de procedura civila" art. 3 din Lege. Averea debitorului
34

cuprinde atat bunurile si drepturile aflate in patrimoniul debitorului la data

declansarii procedurii, cat si bunurile iesite din patrimoniul debitorului, dar
readuse in acesta ca urmare a procedurii. 6. Organele care aplica procedura
Organele care aplica procedura (art. 5 alin 1 din Lege) sunt: instantele
judecatoresti; judecatorul-sindic; administratorul judiciar si lichidatorul.
Organele mentionate au indatorirea sa asigure efectuarea cu celeritate a
actelor si a operatiunilor prevazute de lege, precum si realizarea in conditiile
legii, a drepturilor si obligatiilor participantilor la aceste acte si operatiuni.
La realizarea procedurii reorganizarii judiciare si a falimentului participa si
alte persoane: adunarea creditorilor, comitetul creditorilor, adunarea generala
a membrilor sau asociatilor/actionarilor si reprezentantul membrilor sau
asociatilor/actionarilor. Potrivit legii (art. 6), procedura reorganizarii
judiciare si a falimentului este de competenta exclusiva a tribunalului in a
carui raza teritoriala se afla sediul debitorului, astfel cum figureaza acesta in
registrul comertului, respectiv in registrul societatilor agricole, si sunt
exercitate de un judecator-sindic desemnat de presedintele tribunalului. in
afara de tribunal, competenta este si Curtea de apel. Potrivit art. 8 alin. 1 din
lege, Curtea de apel este instanta de recurs, pentru hotararile date de
judecatorul-sindic. Termenul de recurs este de 10 zile de la comunicarea
hotararii, daca legea nu prevede altfel (art. 8 alin. 2). Recursul va fi judecat
de complete specializate, in termen de 30 de zile de la inregistrarea dosarului
la curtea de apel. Citarea partilor se face prin publicitate. in vederea
solutionarii recursului, se trimit la curtea de apel in copie certificata, sub
semnatura grefierului-sef al tribunalului, numai actele care intereseaza
rezolvarea recursului (art. 8 alin. 3). Hotararile judecatorului-sindic nu vor
putea vi suspendate de instanta de recurs (art. 8 alin. 4). Prevederile alin. (4)
nu se aplica in cazul judecarii recursului impotriva urmatoarelor hotarari ale
judecatorului-sindic: a) hotararea de respingere a contestatiei debitorului; b)
hotararea prin care se decide intrarea in faliment; c) hotararea de solutionare
a contestatiei la planul de distribuire a fondurilor obtinute din lichidare si din
incasarea de creante (art. 8 alin. 5). Judecatorul-sindic are statutul juridic al
unui judecator al tribunalului. Articolul 50 din Legea nr. 304/2004 privind
organizarea judiciara prevede ca presedintii instantelor desemneaza
judecatorii care urmeaza sa indeplineasca, potrivit legii, si alte atributii decat
cele privind activitatea de judecata. in temeiul acestei dispozitii a legii,
presedintele tribunalului ii desemneaza pe judecatorii tribunalului care vor
avea calitatea de judecator-sindic si, deci, vor exercita atributiile prevazute
de lege pentru aplicarea procedurii reorganizarii judiciare si a falimentului.
Potrivit art. 11 alin. 1, Principalele atributii ale judecatorului-sindic, in
cadrul prezentei legi, sunt: a) darea hotararii de deschidere a procedurii; b)
35

judecarea contestatiei debitorului impotriva cererii introductive a creditorilor

pentru inceperea procedurii; c) desemnarea, prin hotarare, a
administratorului sau a lichidatorului, stabilirea atributiilor acestora,
controlul asupra activitatii lor si, daca este cazul, inlocuirea lor; d) judecarea
cererilor de a se ridica debitorului dreptul de a-si mai conduce activitatea; e)
judecarea actiunilor introduse de administrator sau de lichidator pentru
anularea unor transferuri cu caracter patrimonial, anterioare deschiderii
procedurii; f) judecarea contestatiilor debitorului ori ale creditorilor
impotriva masurilor luate de administrator sau de lichidator; g) confirmarea
planului de reorganizare sau, dupa caz, de lichidare, dupa votarea lui de catre
creditori; h) hotararea de a se continua activitatea debitorului, in caz de
reorganizare; i) solutionarea obiectiilor la rapoartele trimestriale si la cel
final ale administratorului sau ale lichidatorului; j) autentificarea actelor
juridice incheiate de lichidator, pentru a caror validitate este necesara forma
autentica; k) darea hotararii de inchidere a procedurii. Potrivit art. 12,
"hotararile judecatorului-sindic sunt definitive si executorii. Ele pot fi
atacate separat cu recurs". Administratorul. Potrivit art. 23 alin. 1 din Lege, "
in cadrul primei sedinte a adunarii creditorilor sau ulterior, creditorii care
detin cel putin 50% din valoarea totala a creantelor pot decide desemnarea
unui administrator - persoana fizica sau societate comerciala -, stabilindu-i si
remuneratia". Potrivit art. 23 alin. 4 "administratorul, persoana fizica sau
societate comerciala, inclusiv reprezentantul acesteia, trebuie sa aiba
calitatea de practician in reorganizare si lichidare, in conditiile legii". "Nu
poate fi desemnat administrator sau lichidator persoana fizica care nu poate
fi fondator, administrator, director, cenzor sau reprezentant al unei societati
comerciale, potrivit art. 6 alin. (2) si art. 138 din Legea nr. 31/1990 privind
societatile comerciale, republicata" (art. 23 alin. 5). "inainte de desemnarea
sa administratorul trebuie sa faca dovada ca este asigurat pentru raspundere
profesionala, prin subscrierea unei polite de asigurare valabile care sa
acopere eventualele prejudicii cauzate in indeplinirea atributiilor sale. Riscul
asigurat trebuie sa reprezinte consecinta activitatii administratorului pe
perioada exercitarii calitatii sale". (art. 23 alin. 7) "Este interzis
administratorului, sub sanctiunea revocarii din functie si a repararii
eventualelor prejudicii cauzate, sa diminueze, in mod direct sau indirect,
valoarea sumei asigurate prin contractul de asigurare" (art. 23 alin. 8). Art.
24 din Legea nr. 64/1995 stabileste ca " Principalele atributii ale
administratorului, in cadrul prezentei legi, sunt: a) examinarea activitatii
debitorului in raport cu situatia de fapt si intocmirea unui raport amanuntit
asupra cauzelor si imprejurarilor care au dus la aparitia starii de insolventa,
cu mentionarea persoanelor carora le-ar fi imputabila, precum si asupra
36

posibilitatii reale de reorganizare efectiva a activitatii debitorului ori a

motivelor care nu permit reorganizarea si supunerea acelui raport
judecatorului-sindic intr-un termen stabilit de acesta, dar care nu va putea
depasi 60 de zile de la desemnarea administratorului; b) intocmirea actelor
prevazute la art. 33 alin. (1), in cazul in care debitorul nu si-a indeplinit
obligatia respectiva inauntrul termenelor legale, precum si verificarea,
corectarea si completarea informatiilor cuprinse in actele respective, cand
acestea au fost prezentate de debitor; c) elaborarea planului de reorganizare a
activitatii debitorului, in functie de cuprinsul raportului mentionat la lit. a) si
in conditiile si termenele prevazute la art. 91; d) supravegherea operatiunilor
de gestionare a patrimoniului debitorului; e) conducerea integrala, respectiv
in parte, a activitatii debitorului, cu precizarea expresa, in acest caz, a
atributiilor sale si a conditiilor de efectuare a platilor din contul averii
debitorului; f) stabilirea datelor sedintelor adunarii creditorilor; g)
introducerea de actiuni pentru anularea actelor frauduloase incheiate de
debitor in dauna drepturilor creditorilor, precum si a unor transferuri cu
caracter patrimonial, a unor operatiuni comerciale incheiate de debitor si a
constituirii unor garantii acordate de acesta, susceptibile a prejudicia
drepturile creditorilor; h) aplicarea sigiliilor, inventarierea bunurilor si luarea
masurilor corespunzatoare pentru conservarea lor; i) sesizarea de urgenta a
judecatorului-sindic in cazul in care constata ca nu exista bunuri in averea
debitorului ori ca acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile
administrative; j) mentinerea sau denuntarea unor contracte incheiate de
debitor; k) verificarea creantelor si, atunci cand este cazul, formularea de
obiectiuni la acestea; l) urmarirea incasarii creantelor referitoare la bunurile
din averea debitorului sau la sumele de bani transferate de catre debitor
inainte de deschiderea procedurii; m) cu conditia confirmarii de catre
judecatorul-sindic, incheierea de tranzactii, descarcarea de datorii,
descarcarea fidejusorilor, renuntarea la garantii reale; n) sesizarea
judecatorului-sindic in legatura cu orice problema care ar cere o solutionare
de catre acesta; o) orice alte atributii stabilite prin incheiere de catre
judecatorul-sindic, cu exceptia celor prevazute de lege in competenta
exclusiva a acestuia. Conform art. 25 alin. 1 "administratorul va depune la
dosarul cauzei un raport lunar, cuprinzand descrierea modului in care s-a
achitat de atributiile sale, precum si justificarea cheltuielilor efectuate".
"Debitorul persoana fizica, reprezentantul membrilor sau al
asociatilor/actionarilor, oricare dintre creditori, precum si orice alta persoana
interesata pot face contestatie impotriva masurilor luate de administrator".
(alin. 2) Potrivit alin. 3, "contestatia trebuie sa fie inregistrata in termen de 5
zile de la depunerea raportului prevazut la alin. (1)". "Judecatorul-sindic va
37

solutiona contestatia, in termen de 10 zile de la inregistrarea ei, in Camera de

consiliu, cu citarea contestatorului si a administratorului, putand, daca va
considera necesar, sa suspende executarea masurii contestate" (alin. 4).
"Judecatorul-sindic va sanctiona cu amenda judiciara de la 5.000.000 lei la
10.000.000 lei refuzul, fara motive temeinice, al practicianului in
reorganizare si lichidare de a accepta desemnarea ca administrator". (art. 26
alin. 1) "Procedura reorganizarii judiciare si a falimentului incepe pe baza
unei cereri introduse la tribunal de catre persoanele abilitate de lege. in
exercitarea atributiei de control prevazute la art. 11 alin. (1) lit. c)
judecatorul-sindic poate desfiinta masurile ilegale luate de administrator,
chiar daca nu au fost contestate, putand, daca va considera necesar, sa citeze
in Camera de consiliu administratorul si persoanele interesate". (alin. 2) "in
orice stadiu al procedurii, pentru motive temeinice, judecatorul-sindic poate
dispune, prin incheiere, inlocuirea administratorului". (alin. 3) "in vederea
adoptarii masurii mentionate la alin. (3), judecatorul-sindic ii va cita in
Camera de consiliu pe administrator si comitetul creditorilor". (alin. 4)
"Judecatorul-sindic va sanctiona administratorul cu amenda judiciara de la
5.000.000 lei la 20.000.000 lei in cazul in care acesta, din culpa sau cu reacredinta, nu isi indeplineste sau indeplineste cu intarziere atributiile
prevazute de lege sau stabilite de judecatorul-sindic". (alin. 5) "Daca prin
fapta prevazuta la alin. (5) administratorul a cauzat un prejudiciu,
judecatorul-sindic va putea, la cererea oricarei parti interesate, sa-l oblige pe
administrator la acoperirea prejudiciului produs". (alin. 6) Potrivit art. 27,
"in vederea indeplinirii atributiilor sale administratorul va putea desemna
persoane de specialitate. Numirea si nivelul retributiilor acestor persoane vor
fi supuse aprobarii judecatorului-sindic". Lichidatorul. in cazul cand se
dispune trecerea la procedura falimentului este necesara numirea unui
lichidator, care sa realizeze operatiunile de lichidare a bunurilor din
patrimoniul debitorului. in cazul in care dispune trecerea la faliment,
judecatorul-sindic va desemna un lichidator. Atributiile administratorului
inceteaza la momentul stabilirii atributiilor lichidatorului de catre
judecatorul-sindic (art. 28 alin. 2 din lege). Poate fi desemnat lichidator si
administratorul desemnat anterior (alin. 3). Potrivit art. 29, "principalele
atributii ale lichidatorului, in cadrul prezentei legi, sunt: a) examinarea
activitatii debitorului in raport cu situatia de fapt si intocmirea unui raport
amanuntit asupra cauzelor si imprejurarilor care au dus la insolventa, cu
mentionarea persoanelor carora le-ar fi imputabila, si supunerea acelui raport
judecatorului-sindic intr-un termen stabilit de acesta, dar care nu va putea
depasi 60 de zile de la desemnarea lichidatorului, daca un raport cu acest
obiect nu fusese intocmit anterior de administrator; b) conducerea activitatii
38

debitorului; c) introducerea de actiuni pentru anularea actelor frauduloase

incheiate de debitor in dauna drepturilor creditorilor, precum si a unor
transferuri cu caracter patrimonial, a unor operatiuni comerciale incheiate de
debitor si a constituirii unor garantii acordate de acesta, susceptibile a
prejudicia drepturile creditorilor; d) aplicarea sigiliilor, inventarierea
bunurilor si luarea masurilor corespunzatoare pentru conservarea lor; e)
mentinerea sau denuntarea unor contracte incheiate de debitor; f) verificarea
creantelor si, atunci cand este cazul, formularea de obiectiuni la acestea; g)
urmarirea incasarii creantelor din averea debitorului, rezultate din transferul
de bunuri sau de sume de bani efectuat de acesta inaintea deschiderii
procedurii; h) primirea platilor pe seama debitorului si consemnarea lor in
contul averii debitorului; i) vanzarea bunurilor din averea debitorului in
conformitate cu prevederile prezentei legi; j) incheierea de tranzactii,
descarcarea de datorii, descarcarea fidejusorilor, renuntarea la garantii reale
sub conditia confirmarii de catre judecatorul-sindic; k) sesizarea
judecatorului-sindic cu orice problema care ar cere o solutionare de catre
acesta; l) orice alte atributii stabilite prin incheiere de catre judecatorulsindic". Potrivit art. 30 alin. 1, "actele incheiate de lichidator, pentru a caror
validitate este necesara forma autentica, vor fi supuse autentificarii
judecatorului-sindic. Potrivit art. 30 alin. 2, "judecatorul-sindic va pronunta
o incheiere de autentificare, in baza careia actul va putea fi inscris in
registrele de publicitate". Adunarea creditorilor. Potrivit art. 14 alin. 1,
"adunarea creditorilor va fi convocata si prezidata de catre administrator sau,
dupa caz, de catre lichidator, daca legea sau judecatorul-sindic nu dispune
altfel; secretariatul sedintelor adunarilor creditorilor este in sarcina
administratorului sau, dupa caz, a lichidatorului". "Creditorii cunoscuti vor fi
convocati de administrator sau de lichidator in cazurile prevazute de lege si
ori de cate ori va fi necesar" (alin. 2). "Adunarea creditorilor va fi convocata
si la cererea creditorilor detinand creante in valoare de cel putin 30% din
valoarea totala a acestora" (alin. 3). Conform art. 15 alin. 1, "convocarea
creditorilor va trebui sa cuprinda ordinea de zi a sedintei". "Orice deliberare
asupra unei chestiuni necuprinse in convocare este nula, cu exceptia cazului
in care la sedinta participa titularii tuturor creantelor". (alin. 2) "Creditorii
pot fi reprezentati in adunare prin imputerniciti, pentru fiecare adunare, cu
procura speciala si legalizata sau, in cazul creditorilor bugetari si al
celorlalte persoane juridice, cu delegatie semnata de conducatorul unitatii".
(alin. 3) "Nu se va tine seama de declaratiile scrise trimise de creditori, cu
exceptia cazurilor in care legea admite votul prin adeziune. in cazul in care
este permisa votarea prin corespondenta, creditorii isi pot transmite votul
printr-un inscris in format electronic caruia i s-a incorporat, atasat sau
39

asociat o semnatura electronica extinsa, bazata pe un certificat calificat

valabil" (alin. 4) "La sedintele adunarii creditorilor vor participa 2 delegati ai
salariatilor debitorului, votand pentru creantele reprezentand salariile si alte
drepturi banesti". (alin. 5) "Daca examinarea chestiunilor supuse deliberarii
creditorilor nu se poate finaliza intr-o singura zi, deliberarea va continua de
drept in prima zi lucratoare urmatoare, fara o noua instiintare, procedandu-se
astfel in continuare pana la rezolvarea tuturor chestiunilor". (alin. 6)
"Procesul-verbal al adunarii creditorilor va fi semnat de presedintele sedintei
si va cuprinde in rezumat dezbaterile tinute, votul creditorilor pentru fiecare
chestiune si deciziile adoptate". (alin. 7) Comitetul creditorilor. Potrivit art.
16 alin. 1, "in cadrul sedintelor adunarii creditorilor acestia vor putea
desemna un comitet al creditorilor si vor avea dreptul sa analizeze situatia
debitorului, rapoartele intocmite de comitetul creditorilor, masurile luate de
administrator sau de lichidator si efectele acestora si sa propuna, motivat, si
alte masuri". "Cu exceptia cazurilor in care legea cere o majorare speciala,
sedintele vor avea loc in prezenta titularilor de creante insumand cel putin
30% din valoarea totala a creantelor impotriva averii debitorului, iar
deciziile adunarii creditorilor se adopta cu votul titularilor unei majoritati,
prin valoare, a creantelor prezente" (alin. 2). "Calculul valorii totale a
creantelor prevazute la alin. (2) impotriva averii debitorului se va determina
prin raportare la urmatoarele criterii: a) ulterior afisarii tabelului definitiv si
pana la confirmarea unui plan de reorganizare, astfel cum reiese din
cuprinsul tabelului definitiv; b) ulterior confirmarii planului de reorganizare
si pana la afisarea tabelului definitiv consolidat, astfel cum reiese din planul
de reorganizare confirmat; si c) ulterior afisarii tabelului definitiv consolidat,
astfel cum reiese din cuprinsul acestuia". (alin. 3) "Planul de reorganizare va
fi supus votului adunarii creditorilor". (alin. 4) Potrivit art. 17 alin. 1,
"judecatorul-sindic va desemna, daca este necesar, in raport cu proportiile
cazului, un comitet format din 3-7 creditori dintre cei cu creantele garantate
si chirografare cele mai mari, prin valoare". "Desemnarea se va face fie prin
hotararea de deschidere a procedurii, fie dupa prezentarea sau intocmirea
listei de creditori, daca lista nu este disponibila la data deschiderii
procedurii" (alin. 2). "in cadrul primei sedinte a adunarii creditorilor acestia
vor putea alege un comitet format din 3-7 creditori dintre cei cu creante
garantate si cei chirografari, care se ofera voluntar; comitetul astfel desemnat
va inlocui comitetul desemnat anterior de judecatorul-sindic". (alin. 3) "Daca
nu se va obtine majoritatea necesara, judecatorul-sindic va putea desemna
comitetul potrivit criteriilor prevazute la alin. (1) sau va putea mentine
comitetul desemnat anterior" (alin. 4). "in cursul activitatii sale judecatorulsindic va putea cere asistenta comitetului creditorilor sau a unui delegat al
40

acestuia" (alin. 5). Potrivit art. 18 alin. 1, "comitetul creditorilor face parte
dintre cei indreptatiti ca, atunci cand debitorul nu si-a declarat intentia de
reorganizare in conditiile art. 33, respectiv art. 39, ori nu a fost propus de
debitor sau nu a fost confirmat un plan de reorganizare, sa ceara
judecatorului-sindic sa ridice debitorului dreptul de administrare".
"Comitetul creditorilor poate fi autorizat de judecatorul-sindic sa introduca
actiuni pentru anularea unor transferuri cu caracter patrimonial - facute de
debitor in frauda creditorilor -, atunci cand astfel de actiuni nu au fost
introduse de administrator sau de lichidator" (alin. 2). Adunarea generala a
membrilor sau asociatilor/actionarilor. Reprezentantul membrilor sau
asociatilor/actionarilor. Potrivit art. 19. alin. (1), " pe perioada desfasurarii
procedurii prevazute de prezenta lege adunarea generala a
asociatilor/actionarilor va fi convocata ori de cate ori se va considera necesar
si va fi prezidata de administrator sau lichidator, daca legea ori judecatorulsindic nu dispune altfel". "Adunarea generala a asociatilor/actionarilor va fi
convocata si la cererea asociatilor/actionarilor reprezentand cel putin 10%
din capitalul social sau o cota mai mica, daca in actul constitutiv se prevede
astfel". (alin. 2) "Prevederile alin. (1) si (2) se aplica in mod corespunzator
adunarii generale a membrilor grupurilor de interes economic si, respectiv, ai
societatilor cooperative; in cazul acestor persoane juridice, procentul
prevazut la alin. (2) se raporteaza la numarul membrilor acestora". (alin.3)
"Membrilor sau, dupa caz, asociatilor/actionarilor li se vor notifica, in
conditiile legii, in mod obligatoriu: a) hotararea de deschidere a procedurii;
b) propunerea de indeplinire a unor acte, operatiuni si plati care depasesc
conditiile obisnuite de exercitare a activitatii curente; c) solicitarea de intrare
in faliment, precum si hotararea judecatorului-sindic de intrare in faliment a
debitorului; d) propunerea de vanzare in bloc sau de vanzare a imobilelor; e)
raportul final si bilantul general, intocmite de lichidator; f) hotararea de
inchidere a procedurii" (alin. 4). Potrivit art. 20 alin. 1, "in cadrul sedintelor
adunarii generale a membrilor sau, dupa caz, a asociatilor/actionarilor,
acestia vor desemna, pe cheltuiala lor, un reprezentant, persoana fizica sau
juridica, care sa le reprezinte interesele si vor avea dreptul sa analizeze
situatia debitorului, rapoartele intocmite de reprezentantul membrilor ori,
dupa caz, al asociatilor/actionarilor, masurile luate de administrator sau de
lichidator si efectele acestora si sa propuna, motivat, si alte masuri". "Cu
exceptia cazurilor in care legea cere o majoritate speciala, sedintele vor avea
loc in prezenta asociatilor/actionarilor reprezentand cel putin jumatate din
capitalul social, iar deciziile se adopta cu majoritate simpla, raportata la
capitalul social reprezentat. in toate cazurile insa deciziile se adopta doar cu
votul asociatilor/actionarilor reprezentand cel putin o treime din capitalul
41

social" (alin. 2). "Comunicarea sau notificarea oricarui act de procedura

catre membri sau, dupa caz, asociati/actionari se realizeaza la adresa
reprezentantului membrilor ori, dupa caz, al asociatilor/actionarilor, aleasa
de acesta" (alin. 4). "Reprezentantul membrilor sau, dupa caz, al
asociatilor/actionarilor este imputernicit sa exercite orice drepturi ori
atributii pe care le poate exercita debitorul persoana fizica, cu exceptia
cazurilor in care legea prevede ca acestea vor fi exercitate de membri sau,
dupa caz, asociati/actionari, individual ori in alte conditii" (alin. 5). "in
cazurile prevazute la art. 19 alin. (4) lit. b), c), d) si e), reprezentantul
membrilor sau, dupa caz, al asociatilor/actionarilor va putea formula obiectii
in conditiile stabilite de lege, dar nu va participa la exercitarea votului pentru
aprobarea masurilor respective, daca un astfel de vot este prevazut de lege"
(alin. 6). Conform art. 21 alin. 1, "judecatorul-sindic va desemna un
reprezentant dintre primii 3 asociati/actionari titulari ai partilor
sociale/actiunilor cele mai mari, prin valoare". "Desemnarea se va putea face
fie prin hotararea de deschidere a procedurii, fie ulterior" (alin. 2) "in cadrul
primei sedinte a adunarii generale a asociatilor/actionarilor sau ulterior,
acestia vor putea alege, pe cheltuiala lor, un reprezentant, persoana fizica sau
juridica; reprezentantul astfel desemnat va inlocui reprezentantul desemnat
anterior de judecatorul-sindic" (alin. 3) "in cursul activitatii sale judecatorulsindic va putea cere asistenta reprezentantului asociatilor/actionarilor sau a
unui delegat al acestuia" (alin. 4). Potrivit art. 22, "reprezentantul membrilor
sau, dupa caz, al asociatilor/actionarilor poate indeplini urmatoarele atributii:
a) propunerea de desemnare a unui administrator; b) consultarea cu
administratorul sau lichidatorul cu privire la desfasurarea si administrarea
procedurii; c) examinarea actelor savarsite de debitor, administrator sau
lichidator, a activitatii si situatiei financiare a debitorului, precum si a
posibilitatii de continuare a activitatii acestuia; d) formularea si negocierea
unui plan de reorganizare, precum si informarea si consilierea membrilor
sau, dupa caz, a asociatilor/actionarilor cu privire la continutul oricarui alt
plan propus; e) efectuarea oricaror alte activitati necesare pentru protejarea
intereselor membrilor sau, dupa caz, ale asociatilor/actionarilor" 7.
Declansarea procedurii. Aspecte procedurale 7.1. Cererea de deschidere a
procedurii Procedura reorganizarii judiciare si falimentului se declanseaza in
baza unor cereri adresate tribunalului de la sediul debitorului de catre (A)
debitor sau (B) creditori. Prin art. 31 alin. 2, se da o competenta speciala, in
sensul ca "Banca Nationala a Romaniei, Comisia Nationala a Valorilor
Mobiliare si Comisia de Supraveghere a Asigurarilor vor putea introduce
cerere impotriva persoanelor juridice aflate sub supravegherea si controlul
acestora, care, potrivit datelor de care autoritatile respective dispun,
42

indeplinesc criteriile prevazute de dispozitiile legale speciale pentru pornirea

procedurii prevazute de prezenta lege". Aceste cereri sunt denumite de lege
"cereri introductive". 7.1.1. Cererea debitorului A. Obligativitatea
introducerii cererii. in forma initiala a Legii nr. 64/1995 era prevazuta
posibilitatea acordata debitorului de a formula o cerere de declansare a
procedurii, dar in reglementarea actuala aceasta posibilitate a devenit o
obligatie. De altfel, potrivit art. 32 alin. 1 din Legea nr. 64/1995, "debitorul
aflat in stare de insolventa este obligat sa adreseze tribunalului o cerere
pentru a fi supus dispozitiilor prezentei legi, in termen de maximum 30 de
zile de la aparitia starii de insolventa." Exista, de asemenea, posibilitatea
formularii unei cereri de declansare a procedurii de catre debitorul care nu se
afla in insolventa, dar care cunoaste ca aparitia starii de insolventa este
iminenta. Pentru a impiedica cererile de declansare a procedurii reorganizarii
judiciare si a falimentului care ar putea fi introduse cu rea-credinta de catre
un comerciant, pentru a intarzia sau a se sustrage de la indeplinirea
obligatiilor asumate, Legea nr. 64/1995 prevede in art. 32 alin. 4 ca
"introducerea prematura, cu rea-credinta sau tardiva de catre debitor a unei
cereri de deschidere a procedurii atrage raspunderea patrimoniala a
debitorului persoana fizica sau a reprezentantilor legali ai persoanelor
juridice debitoare, pentru prejudiciile pricinuite". B. Conditii cu privire la
cerere si la admisibilitatea acesteia. Potrivit art. 32 din Legea nr. 64/1995,
debitorul aflat in stare de insolventa este obligat sa adreseze tribunalului o
cerere pentru a fi supus dispozitiilor acestei legi. Prin urmare, daca debitorul
constata ca, datorita starii in care se afla patrimoniul sau, este in incapacitate
vadita de plata a datoriilor exigibile cu sumele de bani disponibile, el trebuie
sa ceara tribunalului sa fie supus procedurii reorganizarii judiciare si a
falimentului. Cererea trebuie facuta in 30 de zile de la aparitia starii de
insolventa. Legea permite deschiderea procedurii chiar inainte de ivirea
starii de insolventa, daca aceasta este iminenta. Dar, in acest caz, cererea este
facultativa, fiind lasata la aprecierea debitorului. Potrivit art. 33 alin. 1, "
Cererea debitorului va trebui sa fie insotita de urmatoarele acte: a) bilantul si
copii de pe registrele contabile curente; b) o lista completa a tuturor
bunurilor debitorului, incluzand toate conturile si bancile prin care debitorul
isi ruleaza fondurile; pentru bunurile grevate se vor mentiona datele din
registrele de publicitate; c) o lista a numelor si a adreselor creditorilor,
oricum ar fi creantele acestora: certe sau sub conditie, lichide sau nelichide,
scadente sau nescadente, necontestate sau contestate, aratandu-se suma,
cauza si drepturile de preferinta; d) o lista cuprinzand platile si transferurile
patrimoniale efectuate de debitor in cele 120 de zile anterioare formularii
cererii introductive; e) contul de profit si pierderi pe anul anterior depunerii
43

cererii; f) o lista a membrilor grupului de interes economic sau, dupa caz, a

asociatilor cu raspundere nelimitata, pentru societatile in nume colectiv si
cele in comandita; g) o declaratie prin care debitorul isi arata intentia de
intrare in faliment sau de reorganizare, conform unui plan, prin
restructurarea activitatii sau prin lichidarea, in tot sau in parte, a averii, in
vederea stingerii datoriilor sale; daca aceasta declaratie nu va fi depusa pana
la expirarea termenului stabilit la alin. (2), se prezuma ca debitorul este de
acord cu inceperea falimentului; h) o declaratie pe propria raspundere sau un
certificat de la registrul societatilor agricole ori, dupa caz, oficiul registrului
comertului in a carui raza teritoriala se afla domiciliul profesional/sediul
social, din care sa rezulte daca a mai fost supus procedurii prevazute de
prezenta lege intr-un interval de 5 ani anterior formularii cererii introductive.
Conform art. 35 din Lege, nu vor fi primite de tribunal cererile de
reorganizare ale debitorilor care in ultimii 5 ani precedenti au mai facut o
astfel de cerere sau au fost obiectul unei astfel de cereri introduse de
creditori. 7.1.2. Cererea creditorilor A. Creditorii indreptatiti sa formuleze o
cerere introductiva. Cererea introductiva poate fi inregistrata de catre orice
creditor al debitorului, comerciant sau necomerciant, fara a se face in aceasta
faza nici o diferentiere intre creditorii chirografari si creditorii ai caror
creante sunt garantate (art. 36). Legea nu impune conditia existentei unei
pluralitati de creditori si nici cerinta formularii cererii de catre mai multi
creditori. Pe cale de consecinta, cererea poate fi formulata doar de un singur
creditor in mod independent si indiferent daca mai exista sau nu si alti
creditori. B. Conditii de admisibilitate. Admisibilitatea cererii creditorului
este conditionata de indeplinirea cumulativa a urmatoarelor conditii: Conditii cu privire la creanta: a) Caracterele creantei. Cererea creditorului
este admisibila numai in masura in care creanta acestuia este certa, lichida si
exigibila; b) Cuantumul creantei. Admisibilitatea cererii introductive a
creditorului este conditionata de "importanta" valorica a creantei. Cuantumul
creantei care conditioneaza admisibilitatea cererii introductive difera in
functie de raportul juridic din care izvoraste creanta: daca creanta izvoraste
din raporturi de munca sau raporturi obligationale civile, creanta trebuie sa
aiba un cuantum superior valorii insumate a 6 salarii medii pe economie,
stabilite in conditiile legii si calculate la data formularii cererii introductive
(art. 36 alin. 1 lit. a din Legea 64/1995); in celelalte cazuri, creanta trebuie sa
aiba un cuantum superior echivalentului in lei al sumei de 3.000 euro (art. 36
alin. 1 lit. b), calculat la data formularii cererii introductive; in cazul unui
creditor care detine creante din ambele categorii mentionate, cuantumul total
al creantelor trebuie sa fie superior valorii insumate a 6 salarii medii pe
economie, stabilite in conditiile legii si calculate la data formularii cererii
44

introductive (art. 36 alin. 1 lit. c). Conform art. 36 alin. 2, "daca intre
momentul formularii cererii de catre un creditor si cel al judecarii acestei
cereri de catre judecatorul-sindic sunt formulate cereri de catre alti creditori,
judecatorul sindic va dispune conexarea acestora si va stabili indeplinirea
conditiilor prevazute la alin. (1) referitoare la cuantumul minim al creantelor
in raport cu valoarea insumata a creantelor tuturor creditorilor care au
formulat cereri". - Conditii cu privire la debitor. Pe langa conditionarile
privind creanta, legea continua sa mentina conditia cu privire la incetarea
platilor de catre debitor timp de cel putin 30 de zile. 7.2. Opozitii la cererea
de declansare a procedurii 7.2.1. Opozitia creditorilor la cererea introductiva
a debitorului Creditorii debitorului pot depune opozitie impotriva deschiderii
procedurii. Legea nu prevede termenul in care trebuie formulata opozitia, ci
doar faptul ca, in cazul in care creditorii se opun deschiderii procedurii in
termen de 15 zile de la publicarea notificarii, judecatorul-sindic va tine, in
termen de 10 zile, o sedinta la care vor fi citati debitorul si creditorii care se
opun deschiderii procedurii, in urma careia va solutiona, deodata, printr-o
sentinta, toate opozitiile (art. 38 alin. 1 din Lege). 7.2.2. Contestatia
debitorului fata de cererile introductive ale creditorilor Debitorul poate face
contestatie in termen de 5 zile de la primirea copiei cererii
creditorului/creditorilor, care este comunicata de catre judecatorul sindic. La
cererea debitorului, pentru motive temeinice, judecatorul sindic ii poate
obliga pe creditorii care au introdus cererea sa consemneze, in termen de
maximum 15 zile, la o banca, o cautiune de cel mult 10% din valoarea
creantelor. Cautiunea va fi restituita creditorilor, daca cererea lor va fi
admisa. Daca cererea va fi respinsa, cautiunea poate fi folosita pentru a
acoperi pagubele suferite de debitor, ca urmare a introducerii cererii. in cazul
cand cautiunea nu este consemnata in termen, cererea introductiva va fi
respinsa (art. 38 alin. 4 din Lege). 8. Efectele deschiderii procedurii Potrivit
Legii nr. 64/1995, deschiderea procedurii reorganizarii judiciare si a
falimentului produce anumite efecte juridice. Efectele nu privesc persoana
debitorului, ci patrimoniul sau. Aceste efecte se refera la drepturile si
obligatiile debitorului, precum si la drepturile tertilor privind valorificarea
creantelor impotriva debitorului. 8.1. Deschiderea procedurii Daca cererea
debitorului indeplineste conditiile de admisibilitate judecatorul sindic va
pronunta o sentinta de deschidere a procedurii, data deschiderii procedurii
fiind data pronuntarii sentintei. 8.2. Efectele deschiderii procedurii asupra
debitorului, administratorilor statutari ai acestuia. Efecte neretroactive
asupra patrimoniului debitorului 8.2.1. Obligatiile debitorului derivand din
deschiderea procedurii: a) obligatia de a comunica acte si informatii; b)
obligatia de publicitate fata de terti a deschiderii procedurii. 8.2.2.
45

Indisponibilizarea actiunilor sau partilor sociale detinute de catre

administratori. Dupa deschiderea procedurii, administratorii statutari ai
societatii comerciale debitoare pot instraina actiunile sau partile lor sociale,
detinute la debitorul care face obiectul procedurii, numai cu acordul
judecatorului sindic. 8.2.3. Ridicarea dreptului de administrare a activitatii si
averii debitorului. Ridicarea dreptului de administrare intervine numai atunci
cand: debitorul nu a declarat intentia de reorganizare; judecatorul sindic a
dispus inceperea falimentului; la cererea creditorilor, comitetului
creditorilor, a reprezentantului membrilor sau, dupa caz, al
asociatilor/actionarilor, avand ca justificare pierderile continue din averea
debitorului sau lipsa probabilitatii de realizare a unui plan rational de
activitate(art. 50 alin. 5 din Lege). Potrivit alin. 6 al art. 50 din Lege,
judecatorul-sindic va examina in termen de 15 zile cererea de ridicare a
dreptului de administrare al debitorului , intr-o sedinta la care vor fi citati
debitorul, creditorii, administratorul, comitetul creditorilor si reprezentantul
membrilor sau, dupa caz, al asociatilor/actionarilor. Dreptul de administrare
al debitorului inceteaza de drept la data la care se dispune inceperea
procedurii falimentului. in toate cazurile de ridicare a dreptului debitorului
de administrare a averii, judecatorul-sindic va da dispozitie tuturor bancilor
la care debitorul are disponibil in conturi sa nu dispuna de acestea fara un
ordin al sau sau al administratorului/lichidatorului (art. 51 alin. 1 din Lege).
incalcarea acestor dispozitii ale judecatorului-sindic atrage raspunderea
bancilor, precum si o amenda judiciara de la 4.000.000 lei la 10.000.000 lei
(art. 51 alin. 2 din Lege). 8.2.4. Supravegherea activitatii. Dupa deschiderea
procedurii, desfasurarea activitatii debitorului se afla sub supravegherea
creditorilor, a adunarii actionarilor si a judecatorului sindic, indiferent daca
administrarea activitatii debitorului a fost ridicata sau nu. 8.2.5. Interdictia
constituirii de garantii Potrivit art. 55 din Legea nr. 64/1995, republicata,
bunurile instrainate de administrator sau lichidator, in exercitiul atributiilor
sale prevazute de aceasta lege, sunt dobandite libere de orice sarcini, precum
ipoteci, garantii reale mobiliare sau drepturi de retentie, de orice fel, ori
masuri asiguratorii. 8.2.6. intocmirea unui raport asupra cauzelor care au
condus la incetarea platilor 8.3. Efectele deschiderii procedurii fata de
creditori 8.3.1. Suspendarea tuturor actiunilor judiciare si extrajudiciare
pentru realizarea creantelor asupra debitorului sau a bunurilor sale Art. 42
din Lege prevede ca de la data deschiderii procedurii se suspenda toate
actiunile judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea creantelor asupra
debitorului sau bunurilor sale. Din textul legal rezulta ca toate actiunile
individuale, anterioare deschiderii procedurii, avand ca scop realizarea
creantelor asupra debitorului sau bunurilor sale, vor fi suspendate pe data
46

inceperii procedurii. Deci, ca efect al inceperii procedurii, orice urmarire

individuala impotriva debitorului se suspenda. Efectul suspensiv al inceperii
procedurii are menirea sa protejeze pe creditori. Procedura reorganizarii
judiciare si a falimentului este o procedura colectiva, prin care se urmareste
redresarea debitorului si plata pasivului sau lichidarea patrimoniului
debitorului, prin procedura falimentului, in vederea satisfacerii creantelor
creditorilor. Avand in vedere acest scop al procedurii, de la data inceperii ei,
nu mai sunt posibile urmari individuale, deoarece ele ar leza interesele
colective ale creditorilor. in conceptia Legii nr. 64/1995, suspendarea
interzice continuarea actiunilor incepute si, cu atat mai mult, inceperea unor
actiuni noi. Conform art. 43 alin. 1 din lege, creditorul titular al unei creante
garantate cu ipoteca, gaj sau alta garantie reala mobiliara ori drept de
retentie, de orice fel, poate solicita judecatorului-sindic ridicarea suspendarii
actiunii cu privire la creanta sa si valorificarea imediata, in cadrul procedurii,
a bunului asupra caruia poarta garantia sau dreptul de retentie, in una din
urmatoarele situatii: - atunci cand valoarea obiectului garantiei este pe deplin
acoperita de valoarea totala a creantelor si partilor de creante garantate cu
acel obiect; - obiectul garantiei nu prezinta o importanta vitala pentru reusita
unei reorganizari care, in cazul concret, ar avea sanse efective de realizare; atunci cand nu exista o protectie corespunzatoare a creantei garantate in
raport cu obiectul garantiei datorita: - diminuarii valorii partii garantate
dintr-o creanta cu rang inferior, ca urmare a acumularii dobanzilor,
majorarilor si penalitatilor de orice fel la o creanta garantata cu rang
superior; - lipsei unei asigurari a obiectului garantiei impotriva riscului
pieirii sau deteriorarii. 8.3.2. Suspendarea cursului prescriptiei Pentru a
proteja pe titularii actiunilor care au fost suspendate, legea reglementeaza si
suspendarea cursului prescriptiei privind aceste actiuni. Potrivit art. 44 din
lege, deschiderea procedurii suspenda orice termene de prescriptie a
actiunilor judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea creantelor asupra
debitorului sau a bunurilor sale. 8.3.3. Suspendarea curgerii dobanzilor
creantelor negarantate Articolul 45 din Legea nr. 64/1995 prevede ca nici o
dobanda, majorare sau penalitate de orice fel ori cheltuiala nu va putea fi
adaugata creantelor nascute anterior deschiderii procedurii si negarantate cu
ipoteca, gaj sau alta garantie reala mobiliara ori drept de retentie, de orice
fel, sau partilor negarantate din creantele garantate cu astfel de garantii, de la
data deschiderii procedurii, in afara de cazul in care, prin programul de plata
a creantelor cuprins in planul de reorganizare, se deroga de la prevederile de
mai sus. Prin urmare, deschiderea procedurii are efecte diferite asupra
curgerii dobanzilor, majorarilor si penalitatilor privind creantele nascute
anterior deschiderii procedurii. Dupa deschiderea procedurii curg si, deci, se
47

iau in considerare la stabilirea drepturilor creditorilor, numai dobanzile,

majorarile si penalitatile aferente creantelor garantate, nu si in privinta
creantelor chirografare, afara de cazul cand prin planul de reorganizare s-a
stabilit altfel. Aceeasi distinctie opereaza si in privinta cheltuielilor. 8.3.4.
Interdictia instrainarii actiunilor sau partilor sociale Potrivit art. 46 alin. 1
din lege, dupa deschiderea procedurii este interzis administratorilor
debitorilor, persoane juridice sa instraineze, fara acordul judecatoruluisindic, actiunile ori partile lor sociale sau de interes, detinute de debitorul
care face obiectulprocedurii reorganizarii judiciare si a falimentului.
Interdictia instrainarii actiunilor si partilor sociale sau de interes de catre
prsoanele mentionate are drept scop protejarea creditorilor. Pentru a asigura
o eficienta acestei interdictii, alin. 2 al art. 46 din lege prevede ca
judecatorul-sindic va dispune indisponibilizarea actiunilor ori a partilor
sociale sau de interes in registrele speciale de evidenta sau in conturile
inregistrate electronic. Actele facute cu incalcarea interdictiei sunt lovite de
nulitate. 9. Efectele retroactive ale deschiderii procedurii cu privire la actele
incheiate anterior deschiderii procedurii 9.1. Anularea actelor frauduloase
incheiate de debitor in dauna drepturilor creditorilor Art. 60 din Lege da
administratorului sau, dupa caz, lichidatorului posibilitatea de a initia actiuni
pentru anularea actelor frauduloase incheiate de debitor in dauna drepturilor
creditorilor, pe parcursul unei perioade de 3 ani, perioada anterioara
deschiderii procedurii. 9.2. Anularea constituirilor sau transferurilor de
drepturi patrimoniale catre terti 9.2.1. Actele a caror anulare se poate cere A.
Acte de transfer cu titlu gratuit efectuate in cei 3 ani anteriori deschiderii
procedurii, cu exceptia sponsorizarilor in scop umanitar, inclusiv actele
simulate cum ar fi donatiile deghizate in masura in care se poate proba
simularea. B. Operatiuni comerciale in care prestatia debitorului depaseste
vadit pe cea primita, efectuate in cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii. C.
Acte incheiate de debitor cu intentia de a leza drepturile creditorilor. Sunt
anulabile actele de orice natura incheiate de catre debitor in cei 3 ani
anteriori deschiderii procedurii. D. Transferuri de proprietate din perioada
imediat anterioara deschiderii procedurii. Se poate solicita anularea actelor
de transfer de proprietate catre un creditor pentru stingerea unei datorii
anterioare sau in folosul acestuia, efectuate in cele 120 de zile anterioare
deschiderii procedurii, daca suma pe care creditorul ar putea sa o obtina in
caz de faliment al debitorului este mai mica decat valoarea actului de
transfer. E. Constituirea ori perfectarea unei garantii reale pentru o creanta
care era chirografara, in cele 120 de zile anterioare deschiderii procedurii. F.
Platile anticipate ale datoriilor, efectuate in cele 120 de zile anterioare
deschiderii procedurii, daca scadenta lor fusese stabilita pentru o data
48

ulterioara deschiderii procedurii. G. Operatiuni comerciale, incheiate, in anul

anterior deschiderii procedurii, cu persoane aflate in raporturi juridice cu
debitorul, daca sunt in paguba intereselor creditorilor. 9.2.2. Situatia tertilor
dobanditori si subdobanditori in cazul anularii actului (art. 64 si 65) A. Tertul
dobanditor de buna-credinta in cadrul unui transfer patrimonial, anulat de
catre tribunal, va trebui sa restituie averii debitorului bunul transferat sau,
daca bunul nu mai exista, valoarea acestuia de la data transferului efectuat de
catre debitor. Ca urmare a acestei restituiri, tertul dobanditor va obtine o
creanta impotriva averii debitorului de aceeasi valoare cu restituirea, avand
alaturi de ceilalti creditori dreptul de a o recupera ca urmare a procedurii
colective. B. Tertul dobanditor de rea-credinta in cadrul unui transfer
patrimonial va restitui bunul sau valoarea acestuia la data transferului fara a
avea posibilitatea inregistrarii creantei sale impotriva averii debitorului. C.
Tertul dobanditor cu titlu gratuit de buna-credinta va restitui bunurile in
starea in care se gasesc, iar in lipsa acestora, va restitui diferenta de valoare
cu care s-a imbogatit. D. Tertul dobanditor cu titlu gratuit de rea-credinta va
restitui, in toate cazurile, bunul sau intreaga valoare, precum si fructele
percepute. E. Tertul subdobanditor va putea fi obligat sa restituie bunul sau
valoarea acestuia in cazul indeplinirii cumulative a doua conditii: o conditie
obiectiva: nu a platit valoarea corespunzatoare a bunului; o conditie
subiectiva: cunostea sau trebuia sa cunoasca faptul ca transferul initial este
susceptibil de a fi anulat. 9.3. Regimul juridic al actelor/contractelor aflate in
curs de derulare Legea consacra un drept de optiune al administratorului sau,
dupa caz, al lichidatorului de a mentine sau denunta contractele aflate in curs
de executare, care au fost incheiate de catre debitor anterior deschiderii
procedurii. Legea face diferentieri pe categorii de contracte si precizeaza
care sunt drepturile corelative ale cocontractantilor debitorului. 10.
Reorganizarea Procedura reorganizarii consta fie in reorganizarea activitatii
debitorului, fie in lichidarea unor bunuri din patrimoniul debitorului. Legea
consacra principiul preeminentei reorganizarii fata de faliment. Primele
masuri Art. 75 din lege prevede ca, in urma deschiderii procedurii,
administratorul va trimite o notificare tuturor creditorilor mentionati in lista
depusa de debitor in conformitate cu art. 33 sau art. 39 ori, dupa caz,
intocmita in conditiile art. 40, debitorului si oficiului registrului comertului
sau, dupa caz, registrului societatilor agricole unde debitorul este
inmatriculat, pentru efectuarea mentiunii. Daca creditorii cu sediul sau cu
domiciliul in strainatate au reprezentanti in tara, notificarea va fi trimisa
acestora din urma. Notificarea prevazuta se va publica totodata, pe cheltuiala
averii debitorului, intr-un ziar de larga circulatie. Conform art. 76 alin. 1,
notificarea va cuprinde: a) termenul limita de depunere, de catre creditori, a
49

opozitiilor la hotararea de deschidere a procedurii, pronuntata ca urmare a

cererii formulate de debitor, in conditiile art. 38 alin. (1), precum si termenul
de solutionare a opozitiilor, care nu va depasi 10 zile de la data expirarii
termenului de depunere a acestora; b) termenul limita pentru inregistrarea
cererii de admitere a creantelor asupra averii debitorului, care va fi de
maximum 60 de zile de la deschiderea procedurii, precum si cerintele pentru
ca o creanta inregistrata sa fie considerata valabila; c) termenul de verificare
a creantelor, intocmire, afisare si comunicare a tabelului preliminar al
creantelor, care nu va depasi 30 de zile de la expirarea termenului prevazut
la lit. b); d) termenul de definitivare a tabelului creantelor, care nu va depasi
30 de zile de la expirarea termenului prevazut la lit. c); e) locul, data si ora
primei sedinte a adunarii creditorilor. Daca debitorul are bunuri supuse
transcriptiei, inscriptiei sau inregistrarii in registrele de publicitate, va fi
trimisa instantelor, autoritatilor sau institutiilor care tin aceste registre o
copie de pe hotararea de deschidere a procedurii, spre a se face mentiune.
(art. 77) Cu exceptia salariatilor ale caror creante vor fi inregistrate de
administrator conform evidentelor contabile, toti ceilalti creditori, ale caror
creante sunt anterioare datei de deschidere a procedurii, vor depune cererea
de admitere a creantelor in termenul fixat in hotararea de deschidere a
procedurii; declaratiile de creante vor fi inregistrate intr-un registru care se
va pastra la grefa tribunalului. (art. 78 alin. 1). (2) Prevederile alin. (1) se
aplica, in mod corespunzator, titularilor de actiuni la purtator. (3) Cererea de
admitere a creantelor trebuie facuta chiar daca acestea nu sunt stabilite
printr-un titlu. (4) Creantele nescadente sau sub conditie la data deschiderii
procedurii vor fi admise provizoriu la masa credala si vor fi indreptatite sa
participe la distribuiri de sume in masura ingaduita de prezenta lege. (5) Sunt
considerate sub conditie si acele creante care pot fi valorificate impotriva
debitorului numai dupa executarea unui codebitor principal. Cererea va
cuprinde: numele/denumirea creditorului, domiciliul/sediul, suma datorata,
temeiul creantei, precum si mentiuni cu privire la eventualele drepturi de
preferinta sau garantii. (art. 79 alin.1). La cerere vor fi anexate documentele
justificative ale creantei si ale actelor de constituire de garantii (alin.2). (3)
Posesorii de titluri de valoare la ordin sau la purtator pot solicita
administratorului restituirea titlurilor originale si pastrarea la dosar a unor
copii certificate de acesta. Administratorul va face mentiunea pe original
despre prezentarea acestora. Originalele vor fi prezentate din nou la orice
repartitie de sume intre creditori, precum si la exercitarea votului in
adunarea creditorilor. Potrivit art. 80 alin.1, toate creantele vor fi supuse
procedurii de verificare prevazute de prezenta lege, cu exceptia creantelor
constatate prin titluri executorii. (2) Nu sunt supuse acestei proceduri
50

creantele bugetare rezultand dintr-un titlu executoriu necontestat in

termenele prevazute de legi speciale. (3) Prin creante bugetare, in sensul
prezentei legi, se intelege creantele izvorate din impozite, taxe, contributii,
amenzi si alte venituri bugetare, precum si accesoriile acestora, respectiv
dobanzi, penalitati si penalitati de intarziere. (4) Toate creantele prezentate
pentru a fi admise si inregistrate la grefa tribunalului vor fi prezumate
valabile si corecte daca nu sunt contestate de catre debitor, administrator sau
creditori. Conform art. 81 alin. 1, administratorul va proceda de indata la
verificarea fiecarei cereri si a documentelor depuse si va putea efectua o
cercetare amanuntita pentru a stabili legitimitatea, valoarea exacta si
prioritatea fiecarei creante. (2) in vederea indeplinirii atributiei prevazute la
alin. (1), administratorul va putea solicita explicatii de la debitor, va putea sa
poarte discutii cu fiecare creditor, solicitandu-i, daca considera necesar,
informatii si documente suplimentare. Art. 82. - Creantele negarantate si
partile negarantate ale creantelor garantate, care nu sunt scadente la data
inregistrarii cererii de admitere, vor fi inscrise in tabelul de creante cu
intreaga lor valoare, insa, in cursul falimentului, orice distribuire de suma
pentru astfel de creante se va face cu observarea dispozitiilor art. 124. Art.
83. - (1) Creantele constand in obligatii, care nu au fost calculate in valoare
monetara sau a caror valoare este supusa modificarii, vor fi calculate de catre
administrator si inscrise in tabelul de creante cu valoarea nominala pe care
ele o aveau la data deschiderii procedurii. Judecatorul-sindic va decide
asupra oricarei contestatii impotriva calculului facut de administrator pentru
astfel de creante. (2) Creantele exprimate in valuta vor fi inregistrate la
valoarea lor in lei, la cursul Bancii Nationale a Romaniei existent la data
deschiderii procedurii. Art. 84. - O creanta a unui creditor cu mai multi
debitori solidari va fi inscrisa in toate tabelele de creante ale debitorilor cu
valoarea nominala, pana va fi complet acoperita. Nici o reducere a sumei
creantei prevazute in tabelul de creante nu va fi facuta in vreunul dintre
tabelele de creante ale debitorilor, pana ce creditorul a fost deplin satisfacut,
in numerar sau in bunuri. Daca totalul sumelor distribuite creditorului, in
toate actiunile cu debitorii, va depasi totalul sumei care ii este datorata,
acesta va trebui sa restituie sumele primite in plus, care vor fi reinscrise ca
fonduri in averea debitorilor, proportional cu sumele pe care fiecare dintre
debitori le-a platit peste ceea ce era datorat. Art. 85. - (1) Un creditor care,
inainte de inregistrarea unei cereri de admitere, a primit o plata partiala
pentru creanta sa de la un codebitor sau de la un fidejusor al debitorului
poate avea creanta inscrisa in tabelul de creante numai pentru partea pe care
nu a incasat-o inca. (2) Un codebitor sau un fidejusor, care este indreptatit la
restituire ori la despagubire din partea debitorului pentru suma platita, va fi
51

trecut in tabelul de creante cu suma pe care a platit-o creditorului. in acest

caz, creditorul comun are dreptul de a cere sa i se plateasca, pana la
achitarea integrala a creantei sale, cota cuvenita codebitorului sau
fidejusorului, ramanand creditor al acestuia doar pentru suma neachitata. (3)
Codebitorul sau fidejusorul debitorului, care pentru asigurarea regresului sau
are asupra bunurilor acestuia un drept de garantie, concura la masa credala,
pentru a face posibila realizarea garantiei sale, dar pretul obtinut din
vanzarea bunurilor grevate va fi atribuit creditorului, scazandu-se din suma
ce este datorata. Art. 86. - (1) Ca rezultat al verificarilor facute,
administratorul va intocmi si va inregistra la tribunal un tabel preliminar
cuprinzand toate creantele impotriva averii debitorului, precizand ca sunt:
chirografare, garantate, cu prioritati, sub conditie sau nescadente si aratand
pentru fiecare numele/denumirea creditorului, suma pentru care s-a cerut
verificarea si suma cu care a fost trecut in tabel. (2) La creantele garantate cu
un drept de preferinta se vor arata titlul din care izvoraste preferinta, rangul
acesteia si motivele pentru care creantele sau drepturile de preferinta au fost
trecute partial in tablou sau au fost inlaturate. (3) Tabelul preliminar va fi,
totodata, afisat de grefa la usa instantei, intocmindu-se in acest sens un
proces-verbal de afisare, si va fi comunicat debitorului. (4) O data cu
afisarea tabelului, administratorul va trimite imediat notificari creditorilor,
ale caror creante sau drepturi de preferinta au fost trecute partial in tabelul
preliminar sau inlaturate, precizand totodata si motivele. Art. 87. - (1)
Debitorul, creditorii si orice alta parte interesata vor putea sa formuleze
contestatii cu privire la creantele si drepturile de preferinta trecute de
administrator in tabelul preliminar al creantelor. (2) Contestatiile trebuie
depuse la tribunal cu cel putin 10 zile inainte de data stabilita, prin sentinta
de deschidere a procedurii, pentru definitivarea tabelului de creante. (3) La
termenul stabilit prin sentinta de deschidere a procedurii pentru definitivarea
tabelului de creante, judecatorul-sindic va solutiona deodata, printr-o singura
sentinta, toate contestatiile, chiar daca pentru solutionarea unora ar fi nevoie
de administrare de probe; in acest din urma caz, judecatorul-sindic poate sa
admita, in tot sau in parte, creantele, in mod provizoriu, la masa credala, atat
in ceea ce priveste deliberarile, cat si repartitiile. (4) Daca se admite creanta
fara dreptul de preferinta pretins, aceasta va participa la repartitiile sumelor
obtinute din valorificarea bunurilor negrevate de garantii. (5) Din sumele
care s-ar obtine din valorificarea bunurilor supuse dreptului de preferinta
contestat se va consemna partea ce s-ar cuveni acelei creante. Art. 88. - (1)
Dupa ce toate contestatiile la creante au fost solutionate, administratorul va
inregistra, de indata, la tribunal si va avea grija sa fie afisat la sediul acestuia
tabelul definitiv al tuturor creantelor impotriva averii debitorului, aratand
52

suma, prioritatea si situatia - garantata sau negarantata - a fiecarei creante.

(2) Dupa inregistrarea tabelului definitiv, numai titularii creantelor
inregistrate in tabelul definitiv pot sa participe la votul asupra planului de
reorganizare, la adunarile creditorilor si la orice repartitii de sume in caz de
faliment. Art. 89. - (1) Dupa expirarea termenului de depunere a
contestatiilor, prevazut la art. 87 alin. (2), si pana la inchiderea procedurii,
orice parte interesata poate face contestatie impotriva trecerii unei creante
sau a unui drept de preferinta in tabloul definitiv al creantelor, in cazul
descoperirii existentei unui fals, dol sau erori esentiale care au determinat
admiterea creantei sau a dreptului de preferinta, precum si in cazul
descoperirii unor titl
ri hotaratoare si pana atunci necunoscute. (2) Judecarea contestatiei se va
face de judecatorul-sindic, dupa citarea contestatorului si a celorlalte parti
interesate. (3) Pana la judecarea irevocabila a contestatiei, judecatorul-sindic
va putea declara creanta sau dreptul de preferinta contestat ca admis numai
provizoriu. Art. 90. - (1) Cu exceptia cazului in care notificarea deschiderii
procedurii s-a facut cu incalcarea dispozitiilor art. 7, titularul de creante
anterioare deschiderii procedurii, care nu depune cererea de admitere a
creantelor pana la expirarea termenului prevazut la art. 76 alin. (1) lit. b),
este decazut, cat priveste creantele respective, din urmatoarele drepturi: 1.
dreptul de a participa si de a vota in cadrul adunarii creditorilor; 2. dreptul de
a participa la distribuirile de sume in cadrul reorganizarii si falimentului; 3.
dreptul de a-si realiza creantele impotriva debitorului sau a membrilor ori
asociatilor cu raspundere nelimitata ai persoanei juridice debitoare, ulterior
inchiderii procedurii, sub rezerva ca debitorul sa nu fi fost condamnat pentru
bancruta simpla sau frauduloasa ori sa nu i se fi stabilit raspunderea pentru
efectuarea de plati ori transferuri frauduloase. (2) Decaderea va putea fi
invocata oricand, de orice parte interesata, pe cale de actiune sau exceptie.
10.1. Planul de reorganizare Reorganizarea se efectueaza in baza unui Plan
de reorganizare a activitatii sau de lichidare a unor bunuri din patrimoniul
debitorului propus de participanti, publicat, votat de catre creditori si
confirmat de catre judecatorul sindic. Art. 91. - (1) Urmatoarele categorii de
persoane vor putea propune un plan de reorganizare in conditiile de mai jos:
a) debitorul, o data cu formularea cererii sale introductive sau ulterior, pana
la afisarea tabelului definitiv al creantelor, daca acesta si-a prezentat intentia
de reorganizare in conditiile prevazute la art. 33, respectiv art. 39; b)
administratorul, de la data desemnarii sale si pana la implinirea unui termen
de 30 de zile de la data afisarii tabelului definitiv al creantelor; c) comitetul
creditorilor, reprezentantul membrilor sau, dupa caz, al
asociatilor/actionarilor, in termen de 30 de zile de la data afisarii tabelului
53

definitiv al creantelor. (2) La cererea oricarei parti interesate, judecatorulsindic poate scurta, pentru motive temeinice, perioadele prevazute la alin.
(1). (3) Planul va prevedea fie reorganizarea si continuarea activitatii
debitorului, fie lichidarea unor bunuri din averea acestuia. (4) Nu vor putea
propune un plan de reorganizare debitorul care, intr-un interval de 5 ani
anterior formularii cererilor introductive, a mai fost subiect al procedurii
instituite in baza prezentei legi si nici debitorul care a fost condamnat
definitiv pentru: bancruta frauduloasa, gestiune frauduloasa, abuz de
incredere, inselaciune, delapidare, marturie mincinoasa, infractiuni de fals
ori infractiuni prevazute in Legea concurentei nr. 21/1996, cu modificarile si
completarile ulterioare. (5) Nerespectarea termenelor prevazute la alin. (1)
conduce la decaderea partilor respective din dreptul de a depune un plan de
reorganizare si, ca urmare, la trecerea, din dispozitia judecatorului-sindic, la
faliment. Art. 92 (3) Executarea planului de reorganizare nu va putea depasi
2 ani, socotiti de la data confirmarii. (4) Planul de reorganizare va mentiona:
a) categoriile de creante care nu sunt defavorizate; b) tratamentul
categoriilor de creante defavorizate; c) daca si in ce masura debitorul,
membrii grupului de interes economic, asociatii din societatile in nume
colectiv si asociatii comanditati din societatile in comandita vor fi descarcati
de raspundere; d) ce despagubiri urmeaza a fi oferite titularilor tuturor
categoriilor de creante, in comparatie cu valoarea estimativa ce ar putea fi
primita prin distribuire in caz de faliment; valoarea estimativa se va calcula
la data propunerii planului. Art. 95. - (1) Se prezuma ca o categorie de
creante este defavorizata de plan daca, pentru oricare dintre creantele
categoriei respective, planul prevede o modificare fie a creantei, fie a
conditiilor de realizare a acesteia. (2) Nu se considera modificare a creantei
sau a conditiilor de realizare a acesteia situatia in care planul propus prevede
revenirea la conditiile de realizare a creantei anterioare survenirii
evenimentelor care au condus la modificarea conditiilor respective, cum ar fi
neplata uneia sau mai multor rate scadente ale unui imprumut, la termenele
si in conditiile stipulate in contract, care conduce la accelerarea platii
intregului rest al imprumutului. (5) Planul va specifica masurile adecvate
pentru punerea sa in aplicare, cum ar fi: A. pastrarea, in intregime sau in
parte, de catre debitor, a conducerii activitatii sale, inclusiv dreptul de
dispozitie asupra bunurilor din averea sa, cu supravegherea activitatii sale de
catre un administrator desemnat in conditiile legii; B. obtinerea de resurse
financiare pentru sustinerea realizarii planului si sursele de provenienta ale
acestora; C. transmiterea tuturor sau a unora dintre bunurile averii
debitorului catre una sau mai multe persoane fizice sau juridice, constituite
anterior sau ulterior confirmarii planului; D. fuziunea debitorului sau
54

absorbirea sa cu sau de catre o alta persoana juridica; E. lichidarea tuturor

sau a unora dintre bunurile averii debitorului, separat sau in bloc, libere de
orice sarcini, sau distribuirea acestora catre creditorii debitorului, in contul
creantelor pe care acestia le au fata de averea debitorului; F. modificarea sau
stingerea garantiilor reale, cu acordarea obligatorie, in beneficiul creditorului
garantat, a unei garantii sau protectii echivalente, in conditiile prevazute de
art. 43 alin. (2) lit. c); G. prelungirea datei scadentei, precum si modificarea
ratei dobanzii, penalitatii sau a oricarei alte clauze din cuprinsul contractului
sau a celorlalte izvoare ale obligatiilor sale; H. modificarea actului
constitutiv al debitorului, vizand inclusiv majorarea capitalului social; I.
emiterea de titluri de valoare de catre debitor sau oricare dintre persoanele
mentionate la lit. C. si D., in conditiile prevazute de Legea nr. 31/1990
privind societatile comerciale, republicata, si de Ordonanta de urgenta a
Guvernului nr. 28/2002 privind valorile mobiliare, serviciile de investitii
financiare si pietele reglementate*), prin urmatoarele metode: ___________
*) Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 28/2002 privind valorile mobiliare,
serviciile de investitii financiare si pietele reglementate a fost abrogata si
inlocuita prin Legea nr. 297/2004 privind piata de capital, publicata in
Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 571 din 29 iunie 2004. a) in
schimbul urmatoarelor categorii de bunuri: numerar, drepturi reale
principale, drepturi de proprietate intelectuala, titluri de valoare; b) prin
conversie a creantelor; sau c) prin orice alta metoda adecvata; J. inserarea in
actul constitutiv al debitorului - persoana juridica -sau al persoanelor
mentionate la lit. C. si D. a unor prevederi; a) de prohibire a emiterii de
actiuni fara drept de vot; b) de determinare, in cazul diferitelor categorii de
actiuni ordinare, a unei distributii corespunzatoare a votului intre aceste
categorii; si c) in cazul categoriilor de actiuni preferentiale cu dividend
prioritar fata de alte categorii de actiuni, de reglementare satisfacatoare a
numirii administratorilor reprezentand categoriile de actiuni respective in
ipoteza neonorarii obligatiei de plata a dividendelor. Art. 96. - Daca proiectul
planului de reorganizare, in vederea redresarii prin continuarea activitatii,
prevede restrangeri de personal din ratiuni economice, se vor indica masurile
deja luate si se vor expune actiunile si perspectivele de natura sa duca la
reorientarea profesionala a personalului. Art. 97. - (1) Cate o copie de pe
planul propus va fi depusa la grefa tribunalului si la registrul comertului sau,
dupa caz, la registrul societatilor agricole si va fi comunicata debitorului,
administratorului, comitetului creditorilor si reprezentantului membrilor sau,
dupa caz, al asociatilor/ actionarilor. (2) Judecatorul-sindic va convoca o
sedinta, in termen de 20 de zile de la inregistrarea planului la tribunal, la
care vor fi citati cei care au propus planul si persoanele mentionate la alin.
55

(1) si in care planul va fi admis sau respins de judecatorul-sindic, dupa

audierea persoanelor citate. (3) Judecatorul-sindic va putea admite un plan
propus de partile legal indreptatite, care contine toate informatiile si care
denota sanse obiective de realizare. Judecatorul-sindic poate sa ceara parerea
unui expert practician in reorganizare si lichidare autorizat, confirmand
posibilitatea de realizare a planului, inainte de admiterea lui. Plata expertului
va fi suportata din averea debitorului. (4) Daca mai multe planuri au fost
propuse si admise la intervale relativ scurte de timp, judecatorul-sindic va
cauta sa le supuna impreuna la vot in adunarea creditorilor. Art. 98. - (1)
Dupa admiterea planului, judecatorul-sindic va dispune convocarea adunarii
creditorilor intr-un termen cuprins intre 30 si 45 de zile, dar nu mai devreme
de afisarea tabelului definitiv al creantelor. Debitorul si administratorul vor
fi convocati. (2) Judecatorul-sindic va dispune, in termen de 48 de ore de la
admitere, publicarea unui anunt referitor la propunerea planului in Monitorul
Oficial al Romaniei, Partea a IV-a, si in doua ziare cu larga raspandire, cu
indicarea celui care l-a propus, a datei cand se va vota cu privire la plan si a
faptului ca este admisibila votarea prin scrisoare, cu legalizarea semnaturii
creditorului de catre notarul public, comunicata prin orice mijloace si
inregistrata la tribunal cu cel putin 5 zile inainte de data fixata pentru
exprimarea votului, precum si a datei de confirmare a planului, care va avea
loc in maximum 15 zile de la data exprimarii votului asupra planului. (3)
Actionarii si creditorii cu titluri de valoare la purtator vor trebui sa depuna
originalele la administrator cu cel putin 5 zile inainte de data fixata pentru
exprimarea votului, sub sanctiunea decaderii din dreptul de a vota. (4) Din
momentul publicarii, toate partile interesate vor fi socotite ca au cunostinta
despre plan si data de exprimare a votului. in toate cazurile, debitorul va
asigura posibilitatea consultarii planului la sediul sau, pe cheltuiala
solicitantului. Art. 99. - (1) La inceputul sedintei de vot, judecatorul-sindic
va informa creditorii prezenti despre voturile valabile primite in scris. (2)
Creditorii cu creante subordonate, membrii, asociatii si actionarii pot
participa la sedinta, dar pot vota cu privire la plan doar in cazul in care
acesta le acorda mai putin decat ar primi in cazul falimentului. (3) Nu vor fi
incluse in cvorum si nu vor participa la votarea asupra planului de
reorganizare, propus de debitorul persoana fizica, creantele al caror titular
este sot, ruda sau afin, pana la gradul al patrulea inclusiv, cu debitorul. (4)
Fiecare creanta beneficiaza de un drept de vot, pe care titularul acesteia il
exercita in categoria de creante din care face parte creanta respectiva. (5)
Sub rezerva prevederilor art. 93 alin. (1), urmatoarele creante constituie
categorii distincte de creante, care voteaza separat: a) fiecare creanta
garantata care depaseste 10% din valoarea tuturor creantelor impotriva averii
56

debitorului; b) toate celelalte creante garantate; c) creantele mentionate la

art. 122 pct. 3; d) creantele mentionate la art. 122 pct. 4; e) creantele
mentionate la art. 122 pct. 5; f) creantele creditorilor chirografari. (6)
Creantele urmatoarelor categorii de persoane vor constitui categorii distincte
de creante si vor participa la vot, in cazul in care titularii acestora sunt
indreptatiti sa voteze conform alin. (2): a) titularii fiecarei categorii de
creante subordonate, in conformitate cu prevederile art. 122 pct. 9; b)
membrii, asociatii si actionarii, pentru drepturile reziduale derivand din
calitatea lor. (7) Un plan va fi socotit acceptat de catre o categorie de creante
daca in categoria respectiva planul este acceptat in urmatoarele conditii
cumulative: a) de catre o majoritate de doua treimi din valoarea creantelor
din acea categorie; b) de catre cel putin jumatate din numarul titularilor de
creante din categoria respectiva. (8) in cazul categoriilor de creante care nu
sunt defavorizate de plan, se considera ca acestea au acceptat planul si nu e
necesara votarea planului de catre creantele categoriei respective. (9) in
cazul in care planul prevede ca, pentru creantele dintr-o anumita categorie,
nu se va primi nimic, se considera ca acestea au respins planul si nu e
necesara votarea planului de catre creantele categoriei respective. Art. 100. (1) La data stabilita, un plan va fi confirmat de catre judecatorul-sindic, daca
sunt intrunite cumulativ urmatoarele conditii: A. cel putin 3 dintre categoriile
de creante mentionate la art. 99 alin. (5) accepta sau sunt socotite ca accepta
planul, cu conditia ca minimum una dintre categoriile defavorizate sa
accepte planul; B. fiecare categorie defavorizata de creante care a respins
planul va fi supusa unui tratament corect si echitabil prin plan; C. fiecare
creanta care a respins planul va fi supusa unui tratament corect si echitabil
prin plan. (2) Tratament corect si echitabil exista atunci cand sunt indeplinite
cumulativ urmatoarele conditii: a) nici una dintre categoriile care resping
planul si nici o creanta care respinge planul nu primesc mai putin decat ar fi
primit in cazul falimentului; b) nici o categorie sau nici o creanta apartinand
unei categorii nu primeste mai mult decat valoarea totala a creantei sale; c)
in cazul in care o categorie defavorizata respinge planul, nici un membru,
asociat, actionar sau categorie de creante cu rang inferior categoriei
defavorizate neacceptante, astfel cum rezulta din ordinea de prioritate
prevazuta la art. 122, nu primeste nimic. Se considera ca membrii, asociatii
sau actionarii nu primesc nimic si in cazul in care planul prevede ca acestia
vor primi o valoare cel mult egala cu o noua contributie financiara pe care au
efectuat-o in favoarea debitorului, pana la data confirmarii planului, cu titlu
irevocabil si nesupusa vreunei alte conditii decat cea a confirmarii planului.
(3) Doar un singur plan de reorganizare va fi confirmat. (4) Daca in
conditiile alin. (1) pot fi confirmate mai multe planuri, judecatorul-sindic va
57

confirma planul debitorului. Daca planul debitorului nu intruneste conditiile

prevazute la alin. (1), judecatorul-sindic va confirma planul care este
acceptat de cele mai multe categorii defavorizate. (5) Confirmarea unui plan
de reorganizare impiedica propunerea, admiterea, votarea sau confirmarea
oricarui alt plan. Art. 101. - (1) Cand hotararea care confirma un plan intra in
vigoare, activitatea debitorului este reorganizata in mod corespunzator;
creantele si drepturile creditorilor si ale celorlalte parti interesate sunt
modificate astfel cum este prevazut in plan. in cazul unei executari silite,
planul confirmat va fi socotit ca o hotarare definitiva impotriva debitorului.
(2) Creditorii conserva actiunile lor, pentru intreaga valoare a creantelor,
impotriva codebitorilor si fidejusorilor debitorului, chiar daca au votat
pentru acceptarea planului. (3) Daca nici un plan nu este confirmat si
termenul pentru propunerea unui plan, in conditiile art. 91, a expirat,
judecatorul-sindic va dispune inceperea de indata a procedurii falimentului,
in conditiile art. 106 si urmatoarele. (4) Remuneratiile persoanelor angajate
in temeiul art. 10, al art. 23 alin. (1), al art. 27, al art. 28 si al art. 97 alin. (3)
si alte cheltuieli administrative vor fi achitate la momentul prevazut, dupa
caz, de lege, cu exceptia cazurilor in care partile interesate ar accepta, in
scris, alte termene de plata. Planul trebuie sa precizeze cum va fi asigurata
aceasta plata. (5) Plata va putea fi facuta trimestrial, pe baza de acte legale
10.2. Executarea planului de reorganizare implica: 10.2.1. Obligatia
indeplinirii masurilor stabilite prin planul confirmat de reorganizare in
indeplinirea planului de reorganizare, debitorului ii revin anumite obligatii.
in primul rand, activitatea debitorului trebuie reorganizata corespunzator
planului; creantele si drepturile creditorilor si ale celorlalte parti interesate
trebuie modificate astfel cum s-a prevazut in plan (art. 101 din lege). in cazul
unei executari silite, planul confirmat va fi socotit ca o hotarare definitiva
impotriva debitorului. in al doilea rand, debitorul este obligat sa puna in
practica masurile avute in vedere pentru redresarea activitatii. Este vorba de
masurile organizatorice, economice, financiare, juridice, care sunt menite sa
duca la insanatosirea activitatii debitorului si, implicit, la asigurarea
resurselor necesare pentru plata creantelor creditorilor. in acest sens, art. 102
alin. 3 din lege prevede ca debitorul va fi obligat sa indeplineasca, fara
intarziere, schimbarile de structura prevazute in plan. 10.2.2. Administrarea
activitatii si averii debitorului pe perioada reorganizarii Art. 102 alin. 1 din
lege prevede ca, in urma confirmarii unui plan de reorganizare, debitorul isi
va conduce activitatea sub supravegherea administratorului si in
conformitate cu planul confirmat. Deci, in cursul reorganizarii, debitorul are
dreptul de a-si conduce activitatea, dar sub supravegherea administratorului.
Se intelege ca dreptul de conducere a activitatii trebuie exercitat in sensul
58

aducerii la indeplinire a prevederilor planului de reorganizare. in cazul

reorganizarii unei persoane juridice, conducerea se asigura de catre
persoanele legal imputernicite sa le reprezinte, sub supravegherea
administratorului. Atributiile administratorului privind supravegherea sunt
cele stabilite de judecatorul-sindic. Legea (art. 102 alin. 2) prevede ca
actionarii, asociatii si membrii cu raspundere limitata nu au dreptul sa
intervina in conducerea activitatii ori in administrarea averii debitoarei, cu
exceptia si in limita cazurilor expres si limitativ prevazute in lege si in
planul de reorganizare. Dreptul de conducere al debitorului inceteaza atunci
cand judecatorul-sindic dispune, motivat, incetarea reorganizarii si trecerea
la procedura falimentului, in conditiile art. 106 si urm. din lege. 10.2.3.
Furnizarea utilitatilor pe parcursul reorganizarii Conform art. 103 alin. 1 din
lege, in cursul reorganizarii, furnizorii de servicii electricitate, gaze naturale,
apa, servicii telefonice si alte asemenea nu au dreptul sa schimbe, sa refuze
sau sa intrerupa temporar un astfel de serviciu catre debitor sau catre averea
acestuia. Evident, aceste interdictii sunt menite sa asigure debitorului
conditiile pentru continuarea activitatii si realizarea masurilor stabilite prin
planul de reorganizare. Potrivit legii (art. 103 alin. 2), la cererea furnizorului
de servicii, judecatorul-sindic poate sa dispuna ca debitorul sa depuna o
cautiune la o banca, ca o conditie pentru indatorirea furnizorului de a-i presta
serviciile sale in cursul desfasurarii procedurii reglementate de Legea nr.
64/1995. Cautiunea nu va putea depasi 30% din costul serviciilor prestate
debitorului si neachitate. 10.2.4. Obligatii de raportat in cursul reorganizarii,
debitorul sau, dupa caz, administratorul, trebuie sa prezinte judecatoruluisindic anumite rapoarte privind desfasurarea activitatii debitorului. Astfel,
debitorul sau, dupa caz, administratorul trebuie sa prezinte trimestrial
rapoarte asupra situatiei financiare a averii debitorului. Aceste rapoarte sunt
inregistrate la grefa tribunalului, iar debitorul sau, dupa caz, administratorul
va notifica aceasta tuturor creditorilor, in vederea consultarii rapoartelor
respective. Apoi, administratorul este obligat sa prezinte situatia cheltuielilor
efectuate pentru desfasurarea activitatii, in vederea recuperarii lor, in
conditiile art. 101 alin. 4 din lege. 10.3. incetarea reorganizarii Procedura
reorganizarii inceteaza in urmatoarele doua situatii: a) planul de reorganizare
a fost in intregime adus la indeplinire, creditorii recuperandu-si creantele
conform planului (art. 130); b) intrarea debitorului in faliment. Daca
debitorul nu se conformeaza planului sau desfasurarea activitatii aduce
pierderi averii sale, administratorul sau oricare dintre creditori poate solicita
judecatorului sa aprobe intrarea in faliment. 11. Falimentul Legea nr.
64/1995 reglementeaza, pe langa procedura reorganizarii judiciare,
procedura falimentului. Falimentul se aplica in cazurile prevazute de lege si
59

are drept scop prefacerea in bani a bunurilor din patrimoniul debitorului, in

vederea satisfacerii creantelor creditorilor. Procedura falimentului consta
intr-un ansamblu de acte juridice si operatiuni care privesc: hotararea de
intrare in faliment; stabilirea masei active; efectuarea lichidarii bunurilor din
patrimoniul debitorului; distribuirea sumelor de bani realizate din lichidarea
bunurilor din patrimoniul debitorului; inchiderea procedurii falimentului.
Toate actele juridice si operatiunile pe care le implica procedura falimentului
sunt realizate de organele abilitate de lege cu aplicarea acestei proceduri.
11.1. Cazuri de declansare a procedurii falimentului: Art. 106 alin. 1 din
lege, judecatorul-sindic va decide, prin incheiere, intrarea in faliment in
urmatoarele cazuri: A.a) debitorul si-a declarat intentia de a intra in faliment
ori nu si-a declarat intentia de reorganizare; si b) nici unul dintre celelalte
subiecte indreptatite nu a propus un plan de reorganizare, in conditiile
prevazute la art. 91, sau nici unul dintre planurile propuse nu a fost acceptat
si confirmat; B.a) debitorul si-a declarat intentia de reorganizare, dar nu a
propus un plan de reorganizare ori planul propus de acesta nu a fost acceptat
si confirmat; si b) nici unul dintre celelalte subiecte indreptatite nu a propus
un plan de reorganizare, in conditiile prevazute la art. 91, sau nici unul dintre
planurile propuse nu a fost acceptat si confirmat; C. obligatiile de plata si
celelalte sarcini asumate nu sunt indeplinite, in conditiile stipulate prin
planul confirmat, sau desfasurarea activitatii debitorului in decursul
reorganizarii aduce pierderi averii sale; D. a fost aprobat raportul
administratorului prin care se propune intrarea in faliment a debitorului,
potrivit art. 57. 11.2. incheierea prin care se decide intrarea in faliment
Potrivit art. 106 alin. 2 din legea nr. 64/1995, prin incheierea prin care se
decide intrarea in faliment, judecatorul-sindic va pronunta dizolvarea
societatii debitoare si va dispune: a) ridicarea dreptului de administrare al
debitorului; b) desemnarea unui lichidator, precum si stabilirea atributiilor si
a remuneratiei acestuia, in conformitate cu criteriile aprobate prin hotarare a
Guvernului; c) termenul maxim de predare a gestiunii averii de la
debitor/administrator catre lichidator, impreuna cu lista actelor si
operatiunilor efectuate dupa deschiderea procedurii, mentionata la art. 49
alin. (2); d) intocmirea si predarea catre lichidator, in termen de maximum
10 zile de la intrarea in faliment, a unei liste cuprinzand numele si adresele
creditorilor si toate creantele acestora la data intrarii in faliment, cu indicarea
celor nascute dupa deschiderea procedurii; e) notificarea intrarii in faliment.
Potrivit alin. 3 din lege, incheierea va indica si termenele prevazute la art.
107 alin. (2). Conform art. 107 alin. 2, notificarea va cuprinde: a) termenullimita pentru inregistrarea cererii de admitere a creantelor mentionate la alin.
(3), in vederea intocmirii tabelului suplimentar, care va fi de maximum 45 de
60

zile de la data intrarii in faliment, precum si cerintele pentru ca o creanta

inregistrata sa fie considerata valabila; b) termenul de verificare a creantelor
mentionate la alin. (3), intocmire, afisare si comunicare a tabelului
preliminar al acestora, care nu va depasi 30 de zile de la expirarea
termenului prevazut la lit. a); c) termenul de depunere la tribunal a
contestatiilor, care va fi de cel putin 10 zile inainte de data stabilita, prin
incheierea de intrare in faliment, pentru definitivarea tabelului suplimentar;
d) termenul de definitivare a tabelului suplimentar al creantelor mentionate
la alin. (3) si de intocmire a tabelului definitiv consolidat, care nu va depasi
30 de zile de la expirarea termenului prevazut la lit. b). Potrivit art. 107 alin.
3, vor fi supuse verificarii toate creantele asupra averii debitorului, nascute
dupa data deschiderii procedurii. Art. 108. - in cazul intrarii in faliment dupa
confirmarea unui plan de reorganizare, titularii creantelor participa la
distribuiri cu valoarea acestora, astfel cum au fost prezentate in planul
confirmat, mai putin cota incasata in cursul reorganizarii. Art. 109. Garantiile reale si personale constituite pentru indeplinirea obligatiilor
asumate prin planul de reorganizare raman valabile in favoarea creditorilor
pentru plata sumelor datorate acestora potrivit planului de reorganizare. Art.
110. - (1) Creditorii nu sunt obligati sa restituie sumele incasate in cursul
reorganizarii. (2) Actele cu titlu gratuit, efectuate intre data confirmarii
planului de reorganizare si intrarea in faliment, vor fi anulate. (3) Celelalte
acte efectuate in intervalul mentionat la alin. (2), exceptandu-le pe cele
facute cu respectarea dispozitiilor art. 52 alin. (1) si (2) si pe cele permise
expres de planul de reorganizare, sunt prezumate ca fiind in frauda
creditorilor si vor fi anulate, cu exceptia cazului in care cocontractantul
dovedeste buna sa credinta la momentul incheierii actului. 11.3. Masurile
procedurale care urmeaza intrarii in faliment (masuri premergatoare
lichidarii) Intrarea debitorului in faliment este urmata de masuri procedurale
desfasurate sub supravegherea judecatorului sindic si care vizeaza in
principiu: notificarea creditorilor cu privire la intrarea debitorului in
faliment; sigilarea bunurilor debitorului; inventarierea bunurilor din
patrimoniul debitorului; stabilirea masei credale. in sens juridic, obiectul
procedurii falimentului il constituie masa activa, formata din totalitatea
bunurilor si drepturilor patrimoniale cuprinse in patrimoniul debitorului. in
masa activa intra nu numai bunurile si drepturile existente in patrimoniul
debitorului la data deschiderii procedurii, ci si cele dobandite de debitor in
cursul procedurii, prin valorificarea unor creante ale debitorului, anularea
unor acte juridice incheiate anterior procedurii etc. in masa activa sunt
cuprinse numai bunurile si drepturile patrimoniale ale debitorului care sunt
susceptibile de executare silita, in conditiile Codului de procedura civila. in
61

masa pasiva sunt cuprinse datoriile debitorului. Art. 111. - (1) Vor fi puse sub
sigilii: magazinele, magaziile, depozitele, birourile, corespondenta
comerciala, arhiva, dispozitivele de stocare si prelucrare a informatiei,
contractele, marfurile si orice alte bunuri mobile apartinand averii
debitorului. (2) Nu vor fi puse sub sigilii: a) obiectele care vor trebui
valorificate de urgenta, spre a se evita deteriorarea lor materiala sau
pierderea din valoare; b) registrele de contabilitate; c) cambiile si alte titluri
de valoare scadente sau care urmeaza a fi scadente in scurt timp, precum si
actiunile ori alte titluri de participatie ale debitorului, care vor fi luate de
lichidator pentru a fi incasate sau pentru a efectua activitatile de conservare
cerute; d) numerarul pe care lichidatorul il va depune la banca in contul
averii debitorului. (3) Cand debitorul are bunuri si in alte judete, judecatorulsindic va trimite notificari tribunalelor din acele judete, in vederea sigilarii
de urgenta a bunurilor. (4) Documentele intocmite de alte tribunale,
certificand ca sigiliile au fost aplicate, vor fi trimise judecatorului-sindic. (5)
in timpul actiunii de sigilare, lichidatorul va lua masurile necesare pentru
conservarea bunurilor. Art. 112. - (1) Daca averea debitorului poate fi
inventariata complet intr-o singura zi, lichidatorul va putea proceda imediat
la inventariere, fara a aplica sigiliile. in toate celelalte cazuri el va proceda la
inventariere in cel mai scurt timp posibil. Debitorul va trebui sa fie de fata si
sa asiste la inventar, daca judecatorul-sindic dispune astfel. Daca debitorul
nu se va prezenta, el nu va putea contesta datele din inventar. (2)
Lichidatorul, pe masura desfasurarii inventarierii, ia in posesie bunurile,
devenind depozitarul lor judiciar. Art. 113. - (1) Inventarul va trebui sa
descrie toate bunurile debitorului, chiar si pe cele nepuse sub sigiliu, si sa
indice valoarea lor aproximativa la data inventarului. La cererea comitetului
creditorilor sau a lichidatorului, judecatorul-sindic poate numi un expert, pe
cheltuiala averii debitorului, pentru evaluarea bunurilor. (2) Actul de
inventar va fi semnat de lichidator, de debitor si de expert, daca este cazul
11.4. Efectuarea lichidarii Lichidarea bunurilor debitorului va incepe imediat
dupa afisarea tabelului creantelor definitiv consolidat si va fi efectuata de
lichidator sub controlul judecatorului sindic. Lichidarea se realizeaza prin
vanzarea bunurilor debitorului. Modalitati de vanzare a bunurilor (a)
Bunurile pot fi vandute in bloc, ca un ansamblu in stare de functionare. in
caz de necesitate sau utilitate a vanzarii in bloc, lichidatorul va prezenta
judecatorului sindic un raport in care vor fi indicate, descrise si evaluate
bunurile ce urmeaza a fi vandute impreuna, precizandu-se si sarcinile de
care, eventual, sunt grevate, insotit de propuneri vizand modalitatile de
vanzare. (b) Vanzarea bunurilor in mod individual. in masura in care nu se
aproba vanzarea bunurilor in bloc sau, daca este mai profitabil ca bunurile sa
62

fie vandute separat, lichidatorul va vinde bunurile in mod individual. (c)

Vanzarea directa a imobilelor se poate face doar in baza aprobarii
judecatorului sindic, pe baza propunerii lichidatorului, in care sunt
identificate bunul si sarcinile de care este grevat. (d) Bunurile vor fi vandute
prin negociere directa, iar daca aceasta nu se poate prin licitatie, in conditiile
prevazute de Codul de procedura civila. (e) Valorile mobiliare vor fi vandute
in conformitate cu reglementarile privind pietele de capital si valorile
mobiliare. Evaluarea bunurilor Potrivit art. 114 alin. 3 din legea nr. 64/1995,
lichidatorul va angaja in numele debitorului un evaluator, persoana fizica sau
juridica, ce va evalua bunurile din averea debitorului, in conformitate cu
standardele internationale de evaluare. Colectarea sumelor care rezulta in
urma vanzarii bunurilor Contractele de vanzare-cumparare vor fi incheiate
de catre lichidator. Sumele realizate din vanzari vor fi depuse in contul
deschis in conformitate cu art. 4 alin. (2) din Lege, recipisele fiind predate
judecatorului sindic. Veniturile obtinute din administrarea cladirilor sau a
altor bunuri ale averii debitorului vor fi depuse in contul averii acestuia si
vor fi impartite creditorilor in acelasi timp cu pretul obtinut din vanzarea
acelor bunuri. 11.5. Distribuirea sumelor realizate in urma lichidarii 11.5.1.
Planul de distribuire Fondurile obtinute din vanzarea bunurilor debitorului se
distribuie catre creditori La fiecare 3 luni, calculate de la data inceperii
lichidarii, lichidatorul va prezenta judecatorului sindic un raport asupra
fondurilor obtinute din lichidare si din incasarea de creante si un plan de
distribuire intre creditori. Raportul va prevedea si plata retributiei sale si a
celorlalte cheltuieli cu taxele, timbrele si altele similare aferente procedurii.
11.5.2. Ordine de distribuire in elaborarea planului de distribuire se va tine
cont de ordinea platii creantelor indicata de art. 122. Potrivit art. 122,
Creantele vor fi platite, in cazul falimentului, in urmatoarea ordine: 1. taxele,
timbrele si orice alte cheltuieli aferente procedurii instituite prin prezenta
lege, inclusiv cheltuielile necesare pentru conservarea si administrarea
bunurilor din averea debitorului, precum si plata remuneratiilor persoanelor
angajate in conditiile prevazute de lege; 2. creantele reprezentand creditele,
cu dobanzile si cheltuielile aferente, acordate de institutii de credit dupa
deschiderea procedurii, precum si creantele rezultand din continuarea
activitatii debitorului dupa deschiderea procedurii; 3. creantele izvorate din
raporturi de munca, pe cel mult 6 luni anterioare deschiderii procedurii; 4.
creantele bugetare; 5. creantele reprezentand sumele datorate de catre
debitor unor terti in baza unor obligatii de intretinere, alocatii pentru minori
sau de plata a unor sume periodice destinate asigurarii mijloacelor de
existenta; 6. creantele reprezentand sumele stabilite de judecatorul-sindic
pentru intretinerea debitorului si a familiei sale, daca acesta este persoana
63

fizica; 7. creantele reprezentand credite bancare, cu cheltuielile si dobanzile

aferente, cele rezultate din livrari de produse, prestari de servicii sau alte
lucrari, precum si din chirii; 8. alte creante chirografare; 9. creantele
subordonate, in urmatoarea ordine de preferinta: a) creditele acordate
persoanei juridice debitoare de catre un asociat sau actionar detinand cel
putin 10% din capitalul social, respectiv din drepturile de vot in adunarea
generala a asociatilor, ori, dupa caz, de catre un membru al grupului de
interes economic; b) creantele izvorand din acte cu titlu gratuit; 10. creantele
membrilor, asociatilor sau actionarilor persoanei juridice debitoare, derivand
din dreptul rezidual al calitatii lor, in conformitate cu prevederile legale si
statutare. 11.5.3. Principiile dupa care se realizeaza distribuirea A. Principiul
egalitatii creditorilor din cadrul aceleiasi categorii. Conform art. 123,
creditorii cu acelasi rang de prioritate vor primi din sumele obtinute, ca
urmare a lichidarii, sume proportionale cu suma alocata pentru fiecare
creanta, prin tabelul definitiv consolidat. Altfel spus, creditorii din aceeasi
categorie sunt tratati in mod egal, participand la distribuire proportional cu
ponderea pe care o detin creantele lor in cadrul tabelului consolidat. in cazul
insuficientei sumelor necesare acoperirii valorii integrale a creantelor cu
acelasi rang de prioritate, titularii acestora vor primi o cota falimentara,
reprezentand suma proportionala cu procentul pe care creanta lor il detine in
categoria creantelor respective. (art. 124 alin 2). B. Principiul satisfacerii in
intregime a creantelor din categoria ierarhic superioara. Titularii de creante
dintr-o categorie vor participa la distribuirea sumelor rezultate din lichidare
numai dupa satisfacerea in intregime a titularilor de creante din categoria
ierarhic superioara, potrivit ordinii prevazute la art. 122. 11.5.4. Distribuirea
fondurilor obtinute din vanzarea bunurilor debitorului, grevate, in favoarea
creditorului, de ipoteci, gajuri sau alte garantii reale mobiliare (art. 120) Art.
120 alin. 1 din Lege prevede ca fondurile obtinute din vanzarea bunurilor din
averea debitorului, grevate, in favoarea creditorului, de ipoteci, gajuri sau
alte garantii reale mobiliare ori drepturi de retentie, de orice fel, vor fi
distribuite in urmatoarea ordine: 1. taxe, timbre si orice alte cheltuieli
aferente vanzarii bunurilor respective, inclusiv cheltuielile necesare pentru
conservarea si administrarea acestor bunuri, precum si plata retributiilor
persoanelor angajate in conditiile art. 28; 2. creantele creditorilor garantati,
cuprinzand tot capitalul, dobanzile, majorarile si penalitatile de orice fel,
precum si cheltuielile. Conform art. 120 alin. 2, in cazul in care sumele
realizate din vanzarea acestor bunuri ar fi insuficiente pentru plata in
intregime a respectivelor creante garantate, creditorii vor avea, pentru
diferenta, creante chirografare care vor veni in concurs cu cele cuprinse in
categoria corespunzatoare, potrivit naturii lor, prevazute la art. 122. Daca
64

dupa plata sumelor prevazute la alin. (1) rezulta o diferenta in plus, aceasta
va fi depusa, prin grija lichidatorului, in contul averii debitorului. De
asemenea, potrivit alin. 3 al art. 120, un creditor cu creanta garantata este
indreptatit sa participe la orice distribuire de suma, facuta inaintea vanzarii
bunului supus garantiei lui. Sumele primite din acest fel de distribuiri vor fi
scazute din cele pe care creditorul ar fi indreptatit sa le primeasca ulterior
din pretul obtinut prin vanzarea bunului supus garantiei sale, daca aceasta
este necesar pentru a impiedica un astfel de creditor sa primeasca mai mult
decat ar fi primit daca bunul supus garantiei sale ar fi fost vandut anterior
distribuirii. 11.6. Raportul final asupra lichidarii Art. 128. - (1) Dupa ce
bunurile din averea debitorului au fost lichidate, lichidatorul va supune
judecatorului-sindic un raport final impreuna cu un bilant general; copii de
pe acestea vor fi comunicate tuturor creditorilor si debitorului si vor fi
afisate la usa tribunalului. Judecatorul-sindic va convoca adunarea
creditorilor la un termen de maximum 30 de zile de la afisarea raportului
final. Creditorii pot formula obiectii la raportul final cu cel putin 5 zile
inainte de data convocarii. (2) La data sedintei, judecatorul-sindic va
solutiona, prin incheiere, toate obiectiunile la raportul final, il va aproba sau
va dispune, daca este cazul, modificarea corespunzatoare a acestuia. (3)
Creantele care la data inregistrarii raportului final vor fi inca sub conditie nu
vor participa la vreo distribuire. Art. 129. - Dupa ce judecatorul-sindic
aproba raportul final al lichidatorului acesta va trebui sa faca distribuirea
finala a tuturor fondurilor din averea debitorului. Fondurile nereclamate in
termen de 90 de zile de catre cei indreptatiti la ele vor fi depuse de catre
lichidator la banca, in contul averii debitorului, iar extrasul de cont, la
tribunal. 11.7. inchiderea procedurii falimentului Art. 130. - in orice stadiu al
procedurii prevazute de prezenta lege, judecatorul-sindic va putea da o
sentinta de inchidere a procedurii, daca se constata ca nu exista bunuri in
averea debitorului ori ca acestea sunt insuficiente pentru a acoperi
cheltuielile administrative si nici un creditor nu se ofera sa avanseze sumele
corespunzatoare. Art. 131. - (1) O procedura de reorganizare prin
continuarea activitatii sau lichidare pe baza de plan va fi inchisa, printr-o
sentinta, in urma indeplinirii tuturor obligatiilor de plata asumate in planul
confirmat. Daca o procedura incepe ca reorganizare, dar apoi devine
faliment, aceasta va fi inchisa in conformitate cu alin. (2). (2) O procedura
de faliment va fi inchisa atunci cand judecatorul-sindic a aprobat raportul
final, cand toate fondurile sau bunurile din averea debitorului au fost
distribuite si cand fondurile nereclamate au fost depuse la banca. in urma
unei cereri a lichidatorului, judecatorul-sindic va pronunta o sentinta,
inchizand procedura, iar in cazul persoanelor juridice dispunand si radierea
65

acestora. Art. 132. - Judecatorul-sindic va pronunta o sentinta de inchidere a

procedurii chiar inainte ca bunurile din averea debitorului sa fi fost lichidate
in intregime, daca creantele au fost complet acoperite prin distribuirile
facute. Art. 133. - (1) in cazul procedurii deschise in urma formularii cererii
introductive de catre debitor, in conditiile art. 32, daca judecatorul-sindic
constata, la expirarea termenului pentru inregistrarea cererilor de admitere a
creantelor, ca nu s-a depus nici o cerere, va pronunta o sentinta de inchidere
a procedurii si de revocare a hotararii de deschidere a procedurii. (2) in cazul
prevazut la alin. (1), inchiderea procedurii nu produce efectele prevazute la
art. 136. Cu toate acestea, operatiunile de administrare, legal facute asupra
averii debitorului, isi vor produce efectele, iar drepturile dobandite pana la
revocare raman neatinse. Art. 134. - Sentinta de inchidere a procedurii va fi
notificata de judecatorul-sindic debitorului, tuturor creditorilor, membrilor
sau, dupa caz, asociatilor/actionarilor, directiei teritoriale a finantelor publice
si oficiului registrului comertului sau, dupa caz, registrului societatilor
agricole unde debitorul este inmatriculat, pentru efectuarea mentiunii, si se
va afisa in extras la sediul tribunalului. . 11.8. Efectele inchiderii procedurii
11.8.1. Fata de judecatorul sindic, administrator si lichidator (Art. 135). Prin
inchiderea procedurii judecatorul-sindic, administratorul/lichidatorul si toate
persoanele care i-au asistat sunt descarcati de orice indatoriri sau
responsabilitati cu privire la procedura, debitor si averea lui, creditori,
titulari de garantii, actionari sau asociati. 11.8.2. Fata de debitor (Art. 136).
(1) Prin inchiderea procedurii de faliment, debitorul persoana fizica va fi
descarcat de obligatiile pe care le avea inainte de intrarea in faliment, insa
sub rezerva de a nu fi gasit vinovat de bancruta frauduloasa sau de plati ori
transferuri frauduloase; in astfel de situatii el va fi descarcat de obligatii
numai in masura in care acestea au fost platite in cadrul procedurii, cu
exceptia cazului prevazut la art. 90 alin. (1) pct. 3. (2) Nu beneficiaza de
descarcarea de obligatii prevazuta la alin. (1) debitorul persoana fizica care a
beneficiat, intr-o procedura de reorganizare sau de faliment anterioara, de o
masura similara, intervenita cu cel mult 5 ani anterior deschiderii procedurii
subsecvente. (3) Pe data confirmarii unui plan de reorganizare, debitorul este
descarcat de diferenta dintre valoarea obligatiilor pe care le avea inainte de
confirmarea planului si cea prevazuta in plan, cu exceptia cazului in care
sunt indeplinite cumulativ urmatoarele conditii: a) planul de reorganizare al
debitorului persoana fizica prevede lichidarea totala sau substantiala a
bunurilor din averea debitorului; b) planul prevede ca debitorul nu va mai
continua activitatea comerciala dupa executarea planului; si c) la momentul
confirmarii planului, debitorul nu ar beneficia de masura descarcarii de
obligatii in cazul in care s-ar afla intr-o procedura de faliment. (4)
66

Descarcarea de obligatii a debitorului nu atrage descarcarea de obligatii a

fidejusorului sau codebitorului principal. 11.8.3. Fata de creditori Cu
exceptia celor trei cazuri in care debitorul nu este descarcat de obligatiile
sale, creditorii care au participat la procedura falimentului nu-si vor mai
putea recupera partea din creante nesatisfacute in cadrul procedurii.
Creditorii care nu au luat parte la procedura si la distribuirea sumelor
rezultate nu-l vor mai putea urmari pe debitor, in conditiile dreptului comun,
pentru recuperarea creantelor anterioare deschiderii procedurii. 12.
Raspunderea membrilor organelor de conducere Judecatorul sindic poate
dispune ca o parte a datoriilor debitorului persoana juridica sa fie acoperite
de catre membrii organelor sale de conducere care prin fapta lor au generat
starea de insolvabilitate a debitorului. Aceasta prevedere legala este o
aplicare a principiului repararii prejudiciului cauzat, urmand practic regulile
raspunderii civile delictuale. in masura in care faptele persoanelor din
conducerea debitorului constituie infractiuni, acestea vor avea, evident, si o
raspundere penala, care se cumuleaza cu cea civila. Raspunderea pentru
acoperirea unei parti a pasivului debitorului intervine in cazul savarsirii
urmatoarelor fapte enumerate limitativ de art. 137 din lege: a) au folosit
bunurile sau creditele persoanei juridice in folosul propriu sau in cel al unei
alte persoane; b) au facut acte de comert in interes personal, sub acoperirea
persoanei juridice; c) au dispus, in interes personal, continuarea unei
activitati care ducea in mod vadit persoana juridica la incetarea de plati; d)
au tinut o contabilitate fictiva, au facut sa dispara unele documente contabile
sau nu au tinut contabilitatea in conformitate cu legea; e) au deturnat sau au
ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au marit, in mod fictiv,
pasivul acesteia; f) au folosit mijloace ruinatoare pentru a procura persoanei
juridice fonduri, in scopul intarzierii incetarii de plati; g) in luna precedenta
incetarii platilor au platit sau au dispus sa se plateasca cu preferinta unui
creditor, in dauna celorlalti creditori. 2) Aplicarea dispozitiilor alin. (1) nu
inlatura aplicarea legii penale pentru faptele care constituie infractiuni. Art.
138. - Sumele depuse potrivit art. 137 alin. (1) vor intra in averea debitorului
si vor fi destinate, in caz de reorganizare, completarii fondurilor necesare
continuarii activitatii debitorului, iar in caz de faliment, acoperirii pasivului.
Art. 139. - in vederea luarii masurilor prevazute la art. 137, judecatorulsindic va dispune masuri asiguratorii, din oficiu sau la sesizarea facuta de
catre administrator/lichidator, de catre oricare dintre creditori, membri sau,
dupa caz, asociati/actionari. Art. 140. - (1) Executarea silita impotriva
persoanelor prevazute la art. 137 alin. (1) se efectueaza potrivit Codului de
procedura civila, cu exceptia cazurilor in care legea speciala dispune altfel.
(2) Dupa inchiderea procedurii falimentului, sumele rezultate din executarea
67

silita vor fi depuse intr-un cont bancar distinct la dispozitia judecatoruluisindic pentru distribuirea acestor sume, in conditiile legii. CAPITOLUL II
OBLIGAtIILE COMERCIALE 1. Notiuni generale Una dintre problemele
mult discutate in literatura de specialitate este existenta unei teorii generale a
obligatiilor specifica obligatiilor comerciale. Dupa cum am vazut, raportul
juridic comercial prezinta o serie de particularitati, impuse indeosebi de
cerintele si exigentele comertului, exprimate succint in sintagma Credit,
Celeritate, Securitate. Raspunsul la problema sus-mentionata poate fi dat
numai tinand seama de cele doua mari tendinte ale dreptului comercial: in
cazul in care nu se recunoaste autonomia dreptului comercial, cum ar fi in
sistemul englez sau in cel elvetian, unde exista un unic "Cod al obligatiilor",
evident nu se recunoaste existenta unei teorii a obligatiilor distincte si
specifice dreptului comercial. in sistemul de drept francez, german si roman,
unde exista o reglementare distincta a raporturilor juridice comerciale sub
forma unor "coduri comerciale", care subliniaza si particularitatile
obligatiilor comerciale, au fost unii autori partizani ai existentei unei teorii
generale a obligatiilor comerciale specifice si distincte de dreptul privat.
Codul Comercial in vigoare cuprinde un titlu relativ restrans intitulat
"Despre obligatii comerciale in general" (art.46-59), care contine o serie de
reglementari derogatorii de la dreptul civil al obligatiilor, in special
referitoare la executarea contractului. in afara de aceasta scurta
reglementare, Codul Comercial mai cuprinde si o serie de reglementari
dedicate unor contracte, precum vanzarea-cumpararea, mandatul etc., care
sunt cunoscute si in dreptul civil, dar adaptate nevoilor comertului prezinta
anumite particularitati. Exista si unele reglementari date prin legi speciale
unor contracte care, prin esenta si finalitatea lor, au caracter comercial si
care constituie un important izvor al dreptului comercial, cum ar fi
contractul de consignatie, leasing, gaj comercial, franciza etc. Toate aceste
contracte urmeaza a fi examinate pe scurt in continuare, dupa ce, in
prealabil, vom evidentia trasaturile si reglementarile specifice dreptului
comercial in domeniul obligatiilor. 2. Reguli privind formarea obligatiilor
comerciale 2.1. Momentul formarii contractului. Teorii Stabilirea cu
exactitate a momentului incheierii contractului are o deosebita importanta.
Daca, in cazul contractelor incheiate intre prezenti, nu se ridica probleme in
ceea ce priveste momentul formarii contractului, in schimb, in situatia
contractelor incheiate prin corespondenta sau inter absentes, problema
momentului formarii contractului a suscitat o serie de discutii si teorii.
Momentul formarii contractului este important, pentru ca in raport cu acesta
se vor aprecia o serie de elemente esentiale, cum ar fi: capacitatea partilor
pentru ca respectivul contract sa fie valabil incheiat; existenta viciilor de
68

consimtamant; tardivitatea revocarii ofertei sau acceptarii; efectele pe care

urmeaza sa le produca contractul; termenele stipulate in contract, precum si
prescriptia extinctiva; determinarea pretului, daca pretul este cel curent din
ziua contractarii; solutionarea conflictelor de legi in timp (tempus regit
actum); determinarea locului contractului. in legatura cu formarea
contractelor s-au emis mai multe teorii, si anume: a.Teoria declaratiunii
acceptarii. Conform acestei teorii, con-tractul se considera incheiat in
momentul in care destinatarul ofertei isi manifesta vointa sa de acceptare. in
acest sens, pentru existenta consimtamantului este suficient ca cele doua
vointe identice sa existe fara a fi necesara si o informare reciproca a celor
doua parti. b.Teoria expeditiunii acceptarii. in temeiul acestei teorii, se
considera ca un contract este format in momentul in care acceptarea a fost
expediata sau, in orice caz, acceptantul a indeplinit toate formalitatile
necesare pentru ca acceptarea sa ajunga la ofertant. Fundamentul acestei
teorii este acelasi ca si in cazul teoriei declaratiunii acceptarii, fiind suficient
ca cele doua vointe identice sa existe pentru ca, astfel, contractul sa fie
format. Aceasta teorie a fost adoptata de numeroase legislatii, argumentele in
favoarea ei fiind, in primul rand, o oarecare certitudine cu privire la
momentul formarii contractului. c.Teoria receptiunii acceptarii. Conform
acestei teorii, contractul se considera incheiat in momentul in care
acceptarea ajunge in sfera de activitate a ofertantului. Temeiul acestei teorii
il reprezinta faptul ca, din momentul in care acceptarea a ajuns la destinatar,
depinde numai de ofertant sa ia cunostinta de acceptare. d.Teoria
informatiunii. in temeiul acestei teorii, contractul nu este considerat ca
incheiat pana cand acceptarea nu a ajuns la cunostinta ofertantului. Ea se
bazeaza pe considerentul ca intalnirea vointelor, necesara pentru formarea
contractului, nu are loc mai inainte ca ofertantul sa fi luat cunostinta de
acceptare, deoarece pentru a exista consimtamantul ambelor parti trebuie sa
existe o informare reciproca cu privire la vointele celor doua parti. Aceasta
teorie a fost adoptata si de sistemul roman de drept, art.35 din Codul
Comercial consacrand teoria informatiunii. 2.2. Oferta Oferta reprezinta
comunicarea pe care o persoana o adreseaza alteia in vederea incheierii unui
contract. Aceasta manifestare de vointa, prin insasi finalitatea ei, nu poate
produce efectele specifice decat in masura si din momentul in care este
adusa la cunostinta celeilalte parti. Oferta trebuie sa fie ferma, adica sa ateste
vointa autorului sau de a se angaja, sa fie precisa si completa, adica sa
precizeze suficient toate elementele contractului spre a carui incheiere tinde,
astfel incat sa se poata realiza perfectarea acestuia printr-o simpla acceptare.
Cu privire la forma ofertei exista numeroase divergente intre diferite sisteme
de drept. Astfel, unele legislatii prevad forma scrisa necesara ad validitatem
69

in privinta contractelor comerciale, iar in alte legislatii, forma scrisa este

necesara numai spre a putea fi prezentata instantelor de judecata in caz de
litigiu (ad probationem). insa practica celor mai multe state a statuat in
sensul ca pentru contracte comerciale nu se cere nici o conditie de forma. Ca
urmare, oferta poate fi dovedita prin orice mijloace de proba, inclusiv
martori, daca partile nu adopta o alta solutie, regula sus-mentionata fiind
dispozitiva. in ceea ce priveste revocarea ofertei, de asemenea, exista
practici diferite, in functie de momentul la care destinatarul a luat cunostinta
de aceasta revocare. Astfel, cele mai multe legislatii admit revocabilitatea
ofertei, continuand traditia dreptului roman, unde revocarea ofertei se
justifica prin absenta unui act formal (stipulatio), singurul care putea genera
actiunea in dreptul comun. Legislatia altor state consacra principiul
irevocabilitatii ofertei, care statueaza ca oricine accepta o oferta in termenul
prevazut de ofertant trebuie sa considere ca, prin efectul acceptarii sale,
contractul este format. Solutia acceptata de practica este urmatoarea:
revocarea ofertei nu poate sa produca efecte decat daca soseste la destinatar
mai inainte ca acesta sa fi expediat acceptarea ori sa fi savarsit un act
echivalent, desi contractul nu este inca incheiat. Oferta este irevocabila
numai cand ea contine un termen de acceptare sau arata in mod expres ca
este ferma sau irevocabila si cand revocarea nu e facuta cu buna-credinta.
2.3. Acceptarea ofertei Acceptarea consta, in genere, intr-o declaratie
adresata de destinatarul ofertei catre ofertant. Ea poate fi expresa sau sa
conste dintr-un alt fapt care sa exprime vointa de acceptare a destinatarului
ofertei, cum ar fi inceputul de executare a unui contract, expedierea lucrului
ori a pretului sau promisiunea de expediere a acestuia si orice alt act care ar
putea fi considerat ca echivalent al declaratiei de a accepta oferta. Vointa de
a accepta trebuie sa rezulte in toate cazurile dintr-un fapt pozitiv, care sa o
exprime in mod clar, si nu dintr-o atitudine pasiva a destinatarului sau din
tacerea sa, deoarece, in acest din urma caz, ar fi foarte greu sa se constate
vointa de acceptare si mai ales sa se poata preciza momentul
acceptarii.Conform art. 39 din Codul comercial, "acceptarea conditionata
sau limitata se considera ca un refuz al primei propuneri si formeaza o noua
propunere". in ceea ce priveste continutul sau, acceptarea, spre a-si produce
efectele specifice, trebuie sa corespunda in mod exact ofertei. Aceasta
decurge din insasi esenta contractului, care reprezinta intalnire de vointe
identice in continutul lor. 3. Reguli speciale in executarea obligatiilor
comerciale Obligatiile comerciale sunt prevazute in titlul V din Codul
comercial roman (art. 35-59), titlu intitulat "Despre obligatiile comerciale".
Codul comercial consacra anumite reguli speciale privind executarea
obligatiilor. Aceste reguli derogatorii de la dreptul comun se justifica prin
70

considerente care tin de specificul activitatii comerciale: asigurarea

creditului, a celeritatii executarii obligatiilor etc. 3.1. Solidaritatea intre
debitori Cu privire la obligatiile comerciale, art. 42 din Codul Comercial
instituie principiul solidaritatii debitorilor. Astfel, codebitorii se prezuma ca
s-au obligat solidar, fiecare din acestia fiind obligati la plata intregii datorii.
Dupa cum se observa, acest principiu este diferit de prevederile art.1041 din
Codul Civil, care stabileste ca solidaritatea nu se presupune si ca ea trebuie
sa rezulte dintr-un text al legii sau din conventia expresa a partilor, astfel
incat debitorii raspund in raporturile civile numai pro parte si pot in
consecinta sa invoce atat beneficiul diviziunii, cat si beneficiul discutiunii. in
temeiul alin. 2 al art. 42 Cod com., solidaritatea se extinde si la fidejusorul
necomerciant care garanteaza personal o obligatie comerciala. in schimb,
art.42 alin.3 din Codul Comercial restrange sfera solidaritatii, stipuland ca
"prezumtia solidaritatii nu se aplica debitorilor necomercianti". 3.2. Regimul
juridic al dobanzilor Conform art. 43 Cod com., "Datoriile comerciale
lichide si platibile in bani produc dobanda de drept din ziua cand devin
exigibile." in consecinta, nu este necesara punerea in intarziere ca in dreptul
civil. Astfel, dobanzile aferente intarzierilor la plata curg de drept in
favoarea creditorului obligatiei comerciale (Dies interpelat pro hominem),
deoarece in materie comerciala se aplica regula: "Banii au valoare prin
detinerea lor." De asemenea, in relatiile comerciale, spre deosebire de cele
civile, este permis anatocismul (calcularea si perceperea dobanzilor la
dobanda). Conform art. 1 din O.G. nr. 9/2000 privind nivelul dobanzii legale
pentru obligatii banesti, partile sunt libere sa stabileasca in conventii rata
dobanzii pentru intarzierea in plata unei obligatii banesti. Art. 2 din acelasi
text de lege precizeaza ca, in cazul in care, potrivit dispozitiilor legale sau
prevederilor contractuale, obligatia este purtatoare de dobanzi fara sa se
arate rata dobanzii, se va plati dobanda legala. Art. 3. - Dobanda legala se
stabileste, in materie comerciala, cand debitorul este comerciant, la nivelul
taxei oficiale a scontului stabilit de Banca Nationala a Romaniei. Potrivit art.
7 din Codul comercial, sunt comercianti cei care fac fapte de comert, avand
comertul ca o profesiune obisnuita, si societatile comerciale. in toate
celelalte cazuri dobanda legala se stabileste la nivelul taxei oficiale a
scontului stabilit de Banca Nationala a Romaniei, diminuat cu 20%. Nivelul
taxei oficiale a scontului, in functie de care se stabileste dobanda legala, este
cel din ultima zi lucratoare a fiecarui trimestru, valabil pentru intregul
trimestru urmator. Nivelul taxei oficiale a scontului se publica in Monitorul
Oficial al Romaniei, Partea I, prin grija Bancii Nationale a Romaniei. Art. 4.
- in relatiile de comert exterior sau in alte relatii economice internationale,
atunci cand legea romana este aplicabila si cand s-a stipulat plata in moneda
71

straina, dobanda legala este de 6% pe an. Art. 5. - in raporturile civile

dobanda nu poate depasi dobanda legala cu mai mult de 50% pe an.
Dobanda trebuie sa fie stabilita prin act scris. in lipsa acestuia se datoreaza
numai dobanda legala. Art. 6. - Prin dobanda se intelege nu numai sumele
socotite in bani cu acest titlu, dar si alte prestatii sub orice titlu sau
denumire, la care debitorul se obliga drept echivalent al folosintei
capitalului. Art. 7. - Plata anticipata a dobanzilor se poate efectua pe cel mult
6 luni. Dobanda astfel incasata ramane bine dobandita creditorului,
indiferent de variatiile ulterioare. Art. 8. - Dobanda se va calcula numai
asupra cuantumului sumei imprumutate. Cu toate acestea, dobanzile se pot
capitaliza si pot produce dobanzi in temeiul unei conventii speciale incheiate
in acest sens, dupa scadenta lor, dar numai pentru dobanzi datorate pe cel
putin un an. Dispozitiile alin. 1 si 2 nu se aplica contractului de cont curent,
precum si atunci cand prin lege s-ar dispune altfel. Art. 9. - in raporturile
civile obligatia de a plati o dobanda mai mare decat cea stabilita in conditiile
prezentei ordonante este nula de drept. Art. 10. - Dobanzile percepute sau
platite de Banca Nationala a Romaniei, de banci, de Casa de Economii si
Consemnatiuni, de cooperativele de credit - banci populare - si de Ministerul
Finantelor, precum si modul de calcul al acestora se stabilesc prin
reglementari specifice. Conform reglementarilor in vigoare (O.G. nr. 9/2000,
aprobata prin Legea nr. 356/2002), dobanda legala este stabilita in materie
comerciala pentru platile in lei la nivelul dobanzii de referinta a Bancii
Nationale a Romaniei, comunicata lunar de aceasta institutie. 3.3. Termenul
de gratie Conform art. 44 Cod com., judecatorul nu poate acorda in
obligatiile comerciale termenul de gratie prevazut de art. 1021 Cod civil.
Potrivit art. 1021 Cod civil, "partea in privinta careia angajamentul nu s-a
executat are alegerea sau sa sileasca pe cealalta a executa conventia, cand
este posibil, sau sa-i ceara desfiintarea cu daune-interese. Desfiintarea
trebuie sa se ceara inaintea justitiei, care, dupa circumstante, poate acorda un
termen partii actionate". Interdictia aplicarii termenului de gratie are ca
principal scop si efect asigurarea executarii la termen si intocmai a
obligatiilor comerciale. Din art. 44 Cod com. Rezulta conditiile in care
opereaza interdictia legala a acordarii termenului de gratie: a) obligatia
debitorului sa aiba caracter comercial; b) obligatia debitorului sa rezulte
dintr-un contract sinalagmatic; c) contractul trebuie sa prevada un termen
ferm de executare. 3.4. Retractul litigios Art. 45 din Codul comercial
prevede interdictia aplicarii retractului litigios, prevazut de art. 1402, 1403 si
1404 Cod civil cesiunilor de drepturi derivand din fapte comerciale. in
materie comerciala, cesiunea creantelor litigioase este curenta si, in aceste
conditii, retractul litigios (posibilitatea unui debitor a carui creanta a fost
72

cedata de a se elibera de intreaga sa obligatie prin plata catre cesionar a

pretului cesiunii, a spezelor contractului si a dobanzii ulterioare cesiunii) ar
fi impotriva principiilor comertului, care prezuma scopul speculativ, de
obtinere a unui profit, al operatiunilor comerciale. 3.5. Data actelor
comerciale in dreptul comercial este permisa proba datei actelor prin orice
mijloc de proba admis de lege (art. 57 Cod com.). Art. 57 alin. 1 Cod com.
prevede ca "data actelor si contractelor comerciale trebuie sa arate locul,
ziua, luna si anul". Admitand in dreptul comercial orice mijloc de proba
admis de legea civila, inclusiv prezumtiile, si statuand ca data din titlurile la
ordin (cambie, bilet la ordin, cec) si girurile lor se prezuma adevarate pana la
proba contrara art. 57, alin. 3, Cod com. (prezumtie relativa), sistemul nostru
de drept comercial sporeste increderea si puterea circulatorie a titlurilor la
ordin si usureaza proba actelor comerciale. 3.6. Stabilirea adevaratului pret
sau pretului curent Pretul este un element esential al contractelor bilaterale
(sinalagmatice), inclusiv al contractelor comerciale. Potrivit art. 1302 C. civ.,
"vinderea facuta pe incercate este intotdeauna presupusa conditionala pana
la incercare". Ca element al contractului, pretul se stabileste de catre partile
contractante sau de un tert (art. 1303 si 1304 Cod civil). in contractele
comerciale, partile se pot referi la "pretul curent" sau "adevaratul pret", care
poate fi determinat in functie de preturile de bursa sau dupa mercurialele
locului unde contractul a fost incheiat. in lipsa acestora, pretul poate fi
determinat prin orice mijloc de proba (art. 40, 41, art. 60, 61 Cod comercial),
in unele cazuri chiar de instanta de judecata. Daca pretul este stabilit in
moneda straina, iar cursul acesteia nu a fost stabilit de parti in contract, plata
va putea fi facuta si in moneda tarii respective, dupa cursul de schimb din
ziua scadentei, la locul platii. 3.7. Locul de executare a obligatiilor
comerciale Conform art. 59 Cod com., obligatiile comerciale se executa la
locul stabilit in contract sau la locul rezultat din natura operatiunii sau din
intentia partilor. Locul poate fi stabilit expres sau tacit. in lipsa unei clauze
exprese, contractul se va executa la sediul, domiciliul sau resedinta
debitorului. Art. 1104 Cod civil stabileste locul platii doar la domiciliul
debitorului: "plata se face in locul aratat in conventie. Daca locul nu este
aratat, plata se va face in locul in care se gasea obiectul obligatiei in timpul
contractarii. in orice alt caz, plata se face la domiciliul debitorului. 3.8.
Probele in materie comerciala Art. 46 Cod comercial enumera unele din
mijloacele de proba, cu precizarea ca in materie comerciala nu se aplica
interdictia probarii cu martori in contra sau peste cuprinsul unui inscris a
carui valoare depaseste 250 lei, interdictie prevazuta de art. 1191 Cod civ. Pe
langa mijloacele de proba admise de legea civila (inscrisuri, martori,
prezumtii), in dreptul comercial exista si mijloace specifice de proba, si
73

anume: facturile acceptate (inscrisuri constatatoare, intr-o anumita forma,

care prevede livrarea produsului, precum si pretul, TVA-ul, etc.),
corespondenta (prin mihjloace clasice sau prin mijloace moderne de
comunicare telegrame, fax, e-mail) si registrele comerciantilor. Cu privire la
registrele pe care trebuie sa le tina comerciantii (registrele comerciantilor),
acestea sunt reglementate de Legea contabilitatii, Legea nr. 82/1991 si sunt
urmatoarele: registrul-jurnal, registrul-inventar, registrul copier si registrul
cartea mare. Aceste registre, daca sunt tinute in regula, pot constitui probe in
justitie in favoarea comerciantului. Conform art. 52 C. com., "registrele
comerciantilor, chiar netinute in regula, fac proba contra lor (comerciantilor
respectivi)". Restrictii cu privire la probe: a) judecatorul poate primi proba
cu martori (acceptarea sau nu a probei cu martori este lasata la aprecierea
judecatorului); b) proba cu martori este admisa pentru actele unde este ceruta
forma scrisa. in materie comerciala modalitatile de proba sunt diverse,
tinand cont de faptul ca legiuitorul comercial este mai putin formalist. Cu
toate acestea, exista aspecte specifice dreptului comercial, in care forma
scrisa a actului este ceruta ad validitatem: cambia si biletul la ordin, cecul,
contractul de societate, contractul de inrolare, contractul de imprumut
maritim. in cazul altor acte comerciale, forma scrisa este ceruta doar ad
probationem: contractul de asociere in participatiune, contractul de
asigurare, contractul de gaj si contractul de consignatie. 3.9. Prescriptia
extinctiva in materie comerciala Codul comercial cuprinde in Cartea a IV-a,
Titlul II "Despre prescriptie" (art. 945- 956 C. com.), anumite dispozitii
privitoare la prescriptia extinctiva in materie comerciala. Decretul nr.
167/1958 reprezinta dreptul comun in materia prescriptiei, acest act
normativ abrogand in mod expres o serie de articole din Codul comercial
(cele care reglementau termene de prescriptie mai lungi de 3 ani). Cu toate
acestea, au ramas in vigoare unele dispozitii care stabilesc termene speciale
de prescriptie
n materie comerciala, adica termenele de 3 ani si mai scurte. Codul
comercial stabileste si anumite termene speciale de prescriptie: a) Art. 952
C.com. stabileste un termen de prescriptie de 2 ani pentru actiunile
mijlocitorilor pentru plata dreptului lor. b) Art. 956 C.com. reglementeaza
termene de prescriptie privind actiunile contra carausului in temeiul
contractului de transport: 6 luni, daca expedierea a fost facuta in Europa; un
an, daca expedierea s-a facut in tari extra-europene. Alte reglementari
specifice dreptului comercial prevad termene speciale de prescriptie, dupa
cum urmeaza: termenul de 6 luni pentru actiunile in daune ale fondatorilor
impotriva societatii (art. 34 din Legea nr. 31/1990), termen care curge de la
data publicarii in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea a IV-a, a hotararii
74

adunarii generale a actionarilor care a decis dizolvarea anticipata; termenul

de 3 ani pentru restituirea dividendelor fictive (art. 67 din Legea nr.
31/1990), termenul de un an pentru actiunea in daune pentru prejudiciile
cauzate prin fapte de concurenta neloiala (art. 12 din Legea nr 11/1991).
Suspendarea si intreruperea prescriptiei Prescriptia se suspenda in conditiile
stabilite de art. 13-15 din Decretul nr. 167/1958. Astfel, prescriptia se
suspenda: - pe perioada cat cel impotriva caruia curge este impiedicat de un
caz de forta majora sa faca acte de intrerupere; - pe timpul cat creditorul sau
debitorul face parte din fortele armate ale Romaniei, care sunt pe picior de
razboi; - pana la rezolvarea reclamatiei administrative; Prescriptia se
intrerupe prin: -recunoasterea dreptului a carui actiune se prescrie, facuta in
folosul celui caruia curge prescriptia; -introducerea unei cereri de chemare in
judecata ori de arbitrare; -act incepator de executare. Prescriptia curge de
cand se naste dreptul la actiune. CAPITOLUL III CONTRACTE
COMERCIALE Consideratii generale privind contractele comerciale
Contractul, respectiv acordul de vointa al partilor trbuie sa indeplineasca
conditiile prevazute de art. 942-969 C. civ., dobandind insa natura juridica
de contract comercial, datorita faptului ca obiectul pe care il trateaza este
comercial. Codul comercial exprima in mod sintetic acelasi punct de vedere
in cele doua alineate ale art. 1. Astfel, in primul alineat, referindu-se la
obiectul codului comercial, se face precizarea de principiu conform careia:
"in comert se aplica legea de fata". Codul comercial, in enumerarea
multiplelor fapte (acte) sau operatii pe care le considera comerciale se refera
si la anumite contracte (art. 374-490). Pentru constituirea lor, este insa
nevoie sa se recurga la codul civil, condul comercial precizand in alineatul 2
al primului articol ca: "Unde ea (legea, respectiv codul comercial) nu
dispune, se aplica Codul civil". in concluzie, in materia contractului
comercial, acesta, sub aspect formal, este de drept civil, dar sub aspect
substantial este de drept comercial. Cauzele care au determinat constituirea
unor forme paralele ale unor contracte, care la origine au fost civile, isi
gasesc explicatia in incompatibilitatea acestora cu functia economica a
comertului. Cu titlu, de exemplu, contractele de vanzare-cumparare, mandat
sau comision. Aceste contracte civile pot sa indeplineasca si una din functiile
economice ale comertului, devenind comerciale. Pentru aceasta a fost insa
necesar ca regulile sale originare sa se modifice pentru ca activitatea
contractuala sa devina compatibila cu functia economica a comertului. Or,
comertul are nevoie de reguli juridice si de institutii favorabile celeritatii
tranzactiilor si sigurantei creditului, ceea ce nu ofera dreptul comun.
CONTRACTUL DE VaNZARE-CUMPaRARE COMERCIALa 1.Notiunea
contractului de vanzare-cumparare comerciala Din punct de vedere
75

economic, vanzarea este o varianta mai evoluata a schimbului, in care isi are
originea. Datorita importantei sale pentru activitatea comerciala, contractul
de vanzare-cumparare comerciala face obiectul unei reglementari legale
speciale, sediul materiei acestui contract regasindu-se numai in parte in
Codul comercial, regulile generale fiind cuprinse in Codul civil, Cartea a IIIa, Titlul V (art. 1294-1404). Distinct de regulile aplicabile oricarui contract
de vanzare-cumparare comerciala, unele legi speciale reglementeaza si
reguli specifice privind anumite vanzari. in concluzie, contractul de vanzarecumparare comerciala este supus unei duble subordonari legale, civila si
comerciala, dupa principiul instituit de art. 1 C.com. Codul comercial nu
ofera o definitie a contractului de vanzare-cumparare comerciala, astfel ca,
apeland la Codul civil (art. 1294 C.civ.), vom defini contractul de vanzarecumparare comerciala ca un contract prin care o parte (vanzatorul) se obliga
sa transmita dreptul de proprietate asupra unui bun catre cealalta parte
(cumparatorul), care se obliga in schimb sa plateasca vanzatorului o suma de
bani drept pret, adaugand la aceasta elementul de comercialitate prevazut de
art. 3 C.com., si anume intentia de revanzare si obtinerea de profit. 2.
Caracterele juridice ale contractului de vanzare-cumparare comerciala Din
definitia data mai sus rezulta ca acest contract este sinalagmatic (bilateral),
cu titlu oneros, comutativ, consensual si translativ de proprietate. Vanzarea
este un contract sinalagmatic (bilateral), deoarece prin incheierea sa da
nastere la obligatii reciproce intre partile contractante. Vanzatorul are
obligatia sa predea efectiv marfa vanduta; sa-l asigure pe cumparator de
conformitatea marfii predate cu clauzele contractuale si sa-i predea
vanzatorului documentatia tehnica (pentru bunuri de folosinta indelungata,
de ex.: televizor, computer, bunuri electrocasnice robot de bucatarie).
Cumparatorul are doua obligatii: plata pretului si luarea in primire a lucrului
vandut. Vanzarea este un contract cu titlu oneros. Ambele parti urmaresc
anumite interese patrimoniale, adica primirea unui echivalent in schimbul
prestatiei la care se obliga. Vanzatorul urmareste sa primeasca pretul, iar
cumparatorul urmarste sa primeasca bunul cumparat in schimbul pretului
stabilit. Vanzarea este un contract comutativ, deoarece existenta si intinderea
obligatiilor reciproce sunt cunoscute de parti din momentul incheierii
contractului si nu depind, ca in contractele aleatorii, de un eveniment viitor
si incert, care ar face sa existe sanse de castig si pierdere pentru ambele parti
contractante. Vanzarea este un contract consensual, putand fi incheiat prin
simplul acord de vointa al partilor (solo consensu), fara indeplinirea vreunei
formalitati si fara remiterea lucrului (marfii) vandut si a pretului in
momentul incheierii contractului ("vinderea este perfecta...indata ce partile
s-au invoit..." art. 1295 C. civ.). Prin exceptie de la principiul
76

consensualismului, in cazurile special prevazute de lege vanzarea devine un

contract solemn. De exemplu, terenurile indiferent ca sunt situate in
intravilanul ori extravilanul localitatilor pot fi instrainate (dobandite) prin
acte juridice intre vii, sub sanctiunea nulitatii absolute (virtuale), numai daca
actul a fost incheiat in forma autentica (art. 46 alin. 1 din Legea nr. 18/1991).
Notiunea de "instrainare" (a terenurilor) vizeaza transmiterea proprietatii.
Astfel fiind, pentru constituirea sau transmiterea dezmembramintelor
dreptului de proprietate (uzul; uzufructul; dreptul de abitatie; dreptul de
servitute; dreptul de superficie) nu se cere respectarea formei autentice.
Forma autentica nu este ceruta nici in cazul instrainarii dreptului de
proprietate asupra constructiilor, care nu au fost scoase niciodata din
circuitul civil general. Daca instrainarea are ca obiect o constructie cu
terenul aferent, dar contractul nu a fost autentificat, cumparatorul dobandeste
numai un drept de superficie (drept de proprietate asupra constructiei si un
drept de folosinta asupra terenului), in privinta proprietatii terenului actul
valorand numai ca un antecontract de vanzare-cumparare. Vanzarea este un
contract translativ de proprietate din momentul incheierii lui. Aceasta
inseamna ca, prin efectul realizarii acordului de vointa (solo consensu) si
independent de predarea lucrului vandut si de plata pretului, se produce nu
numai incheierea contractului, dar opereaza si transferul dreptului de
proprietate de la vanzator la cumparator. Pentru a fi translativ de proprietate,
un contract de vanzare-cumparare trebuie sa indeplineasca mai multe
conditii: - obiectul contractului sa-l formeze bunuri individual determinate
(res certa), pentru ca in cazul unor bunuri determinate numai generic (res
genera), dreptul de proprietate se transfera in momentul individualizarii
bunului; - vanzatorul sa fie proprietarul lucrului vandut; - partile sa nu fi
amanat transferul proprietatii printr-o clauza speciala pentru un moment
ulterior incheierii contractului. Din momentul dobandirii dreptului de
proprietate, cumparatorul suporta si riscul pieirii lucrului, potrivit
principiului res perit domino (lucrul piere pentru stapan, pentru proprietar),
daca vanzatorul-debitor al obligatiei de predare dovedeste intervertirea unei
cauze straine exoneratoare de raspundere, adica natura fortuita, iar nu
culpabila, a pieirii lucrului. in cazul cand cauza straina a fost dovedita,
vanzatorul va suporta riscurile numai daca a fost pus in intarziere cu privire
la executarea obligatiei de a preda lucrul vandut (art. 1074 alin. 2 C. civ.) si
nu reuseste sa dovedeasca faptul ca lucrul ar fi pierit si la cumparator daca lar fi predat la termen (art. 1156 alin. 2 C. civ.). 3. Delimitarea contractului de
vanzare-cumparare comerciala de alte contracte Pentru a intelege mai bine
natura contractului de vanzare-cumparare comerciala este necesar ca acesta
sa se delimiteze de alte contracte asemanatoare, cum ar fi: contractul de
77

schimb; contractul de report; aportul de bunuri adus in societatile

comerciale; contractul de antrepriza; contractul de furnitura; contractul de
leasing. 4. Comercialitatea contractului de vanzare-cumparare comerciala
Vanzarea-cumpararea comerciala se distinge prin elemente de comercialitate
din care decurg particularitati ce ii sunt proprii si care o individualizeaza ca
institutie juridica distincta fata de vanzarea-cumpararea din dreptul civil.
Trasatura caracteristica a vanzarii-cumpararii comerciale o constituie
intentia interpunerii in schimbul marfurilor, materializata prin intentia de
revanzare. Cumpararea este facuta in scop de revanzare sau inchiriere, iar
vanzarea este precedata de o cumparare facuta in scop de revanzare (art. 3
pct. 1 si 2 C.com.). Deosebirea intre cele doua tipuri de vanzari nu este
scopul imediat de dobandire a bunului in schimbul pretului, ci scopul
mediat, care este revanzarea bunului si care confera caracter de
comercialitate contractului, fiind evidenta functia economica a acestui
contract de interpunere in schimbul bunurilor. Conditiile pe care trebuie sa le
indeplineasca, cumulativ, intentia de revanzare sunt: sa existe in momentul
cumpararii; sa fie cunoscuta cocontractantului; sa priveasca, in principal,
bunul cumparat. Bunurile ce pot face obiectul vanzarii-cumpararii
comerciale sunt numai bunurile mobile (cuprinse in prevederile art. 3 C.com.
si 963 C.civ.), intrucat operatiunile cu imobile sunt considerate inca civile. 5.
Conditiile de validitate ale contractului de vanzare-cumparare comerciala
Conform art. 948 C.civ., conditiile de validitate ale oricarui contract sunt
consimtamantul partilor, capacitatea acestora de a contracta, obiectul
determinat si cauza licita. in continuare vom expune numai aspectele care
difera de cele ale contractului de vanzare-cumparare civila si care
intereseaza astfel activitatea comerciala. A. Consimtamantul partilor.
Promisiunea de vanzare sau de cumparare. Dintre viciile de consimtamant,
numai dolul imbraca o forma speciala in materia vanzarii comerciale.
Particularitatile dolului in materie comerciala deriva din faptul ca acesta nu
se apreciaza cu aceeasi rigoare ca in dreptul civil, instanta de judecata fiind
chemata sa aprecieze calitatea mijloacelor folosite de vanzator pentru a-si
vinde marfa. Reticenta (tacerea) este sanctionata ca dol numai atunci cand
vanzatorul nu a adus la cunostinta cumparatorului faptul determinant in
darea consimtamantului. Promisiunea de vanzare este un antecontract care se
incheie in vederea perfectarii in viitor a contractului de vanzare-cumparare
propriu-zis. B. Capacitatea partilor. Pe langa conditiile generale privind
capacitatea de a incheia acte juridice, contractul comercial de vanzarecumparare este supus unor interdictii speciale, cum ar fi interdictia incheierii
de catre prepus a unor operatiuni de natura comertului cu care este insarcinat
art. 397 C.com. si interdictia incheierii de catre asociati cu raspundere
78

nelimitata a unor operatiuni care ar atinge interesele societatii comerciale art.

82 din Legea nr. 31/1990. C. Obiectul contractului. Se aplica, in acest sens,
conditiile generale in materie civila, cu precizarea ca bunurile imobile nu pot
face obiectul contractului comercial, cu exceptia mentionata (categoria
imobilelor prin destinatie). Astfel, obiectul contractului il formeaza marfa
vanduta (bunul vandut), in schimbul careia cumparatorul ploateste
vanzatorului pretul stabilit. Ex. de bunuri mobile: producte, marfuri,
obligatii ale statului (titluri de credit) sau alte titluri de credit (mobiliare)
care circula in comert. Obiectul contractului de vanzare-cumparare poate fi,
astfel cum prevede art. 1310 C.civ., orice bun care este in comert si care are
o valoare de schimb, afara numai daca vreo lege a oprit aceasta. De la regula
libertatii depline de vanzare a bunurilor care sunt in comert si care pot forma
obiect de cesiune, codul comercial a consacrat doua derogari, si anume:
operatiile asupra bunurilor imobile si vanzarea lucrului altuia. Jurisprudenta
si doctrina, in absenta unei interdictii a vanzarii lucrului altuia au statuat ca
vanzarea lucrului altuia poate avea loc in cazul vanzarii lucrurilor mobile
"de gen", cand transferul proprietatii are loc prin "numarare, cantarire,
masurare". in recunoasterea vanzarii lucrului altuia, jurisprudenta romana a
socotit ca transmisiunea proprietatii nu este de esenta vanzarii. Pozitia
vanzarii lucrului altuia a fost transata in mod diferit in legislatia italiana.
Codul civil italian nu preia in art. 1429 opinia transata din art. 1599 Cod
civil francez, dar instituie o nulitate relativa. Solutia este insa total diferita in
materie comerciala. Codul comercial italian, in art. 59, legalizeaza vanzarea
lucrului altuia. in sistemul dreptului civil roman, care nu a reprodus nulitatea
unei astfel de conventii, s-a facut aplicatia art. 1306 si 1310, acceptandu-se
tacit valabilitatea unei astfel de conventii. Solutia a fost teoretic argumentata
pe coexistenta, in momentul vanzarii, a doua obligatii. Prima, obligatia de a
da (de predare a lucrului) si a doua, obligatia de a procura bunul care a
format obiectul unei astfel de vanzari, obligatia de a face. Adevarata
dimensiune a problemei validitatii vanzarii lucrului altuia a aparut in materie
comerciala. Codul comercial roman nu contine o prevedere care sa
reglementeze o astfel de vanzare, desi ea este frecventa in materie
comerciala. Datorita dezvoltarii comertului si in scopul legalizarii unei
practici in materie comerciala, proiectul din anul 1940 al Codului comercial
a introdus o prevedere care sa legitimeze vanzarea lucrului altuia. Astfel, art.
397 prevedea ca: "Vanzarea lucrului altuia este valabila. Vanzatorul este
obligat sa dobandeasca bunul si sa-l predea cumparatorului; in caz contrar,
raspunde de daune". Textul respectiv a fost inspirat de proiectul francoitalian al obligatiei, care a instituit o nulitate relativa. S-a argumentat ca in
interesul comertului este valabila o astfel de obligatie a vanzatorului de a
79

procura lucrul vandut, contractul reziliindu-se in caz de neexecutare.

Proiectul de cod comercial din 1940, care, datorita evenimentelor nu a mai
putut fi aplicat, consacra, in acelasi ritm cu evolutia comertului modern,
legitimarea in materie comerciala a vanzarii lucrului altuia. Bunul vandut
este obiectul prestatiei vanzatorului si trebuie sa indeplineasca urmatoarele
conditii: - bunul trebuie sa existe; - vanzatorul sa fie proprietarul bunului
vandut; - pretul sa fie sincer (real, pe care partile sa-l fi stabilit nu in mod
fictiv, ci in scopul de a fi cerut si platit in realitate) si serios (adica sa nu fie
derizoriu, disproportionat in raport cu valoarea lucrului vandut). 6. Efectele
contractului de vanzare-cumparare comerciala Efectele juridice produse de
contractul comercial, desi sunt aceleasi ca in dreptul civil, prezinta totusi
unele particularitati: A. Transmiterea dreptului de proprietate si a riscurilor
Partile contractante pot cadea de acord ca numai dupa plata integrala a
pretului lucrului asupra caruia s-a convenit, iar proprietatea poate trece din
acel moment de la vanzator la cumparator. in materie comerciala, unde
obiectul conventiei consta intotdeauna dintr-un bun imobil, conventia
pactum reservati domini este frecvent aplicata. Validitatea conventiei de
rezerva a dreptului de proprietate pana la plata pretului sau pana la plata
ultimei rate, cand s-a convenit ca plata pretului se face in acest mod, poate
gasi numeroase justificari legale. Astfel, poate fi invocata existenta unei
clauze suspensive care produce, temporar, efectul stoparii conventionale a
transmisiunii de drept a proprietatii. Derogarea de la regula de drept comun,
in materie comerciala, a transferului de drept a proprietatii, poate avea
consecinte directe asupra riscului provenit prin disparitia lucrului. Astfel, in
cazul clauzei de rezerva a proprietatii pana la plata pretului, riscul va fi
suportat de vanzator fiindca nu si-a pierdut dreptul de proprietate. O
particularitate in materie comerciala are loc in cazul transmiterii dreptului de
proprietate ulterior incheierii contractului pentru bunuri determinate generic
apartinand vanzatorului ori procurate de acesta. in acest caz, se face
distinctia intre bunuri de gen nelimitat si bunuri de gen limitat. Sunt de gen
nelimitat acele bunuri determinate prin anumite calitati particulare si de gen
limitat cele care sunt astfel specificate, incat se deosebesc de genul caruia
apartin (fara a se confunda cu bunurile individual determinate),
imprumutand efecte juridice si de la cele de gen nelimitat si de la cele
individual determinate (exemplu: produse ale unei anumite fabrici).
Conform art. 62 C.com. (care se refera la bunuri de gen nelimitat exemplu:
produse comercializate de un distribuitor), putem concluziona ca
imposibilitatea subiectiva de executare nu exonereaza de raspundere, in
schimb cea obiectiva si absoluta antreneaza asemenea efecte. Pentru
bunurile de gen limitat, vanzatorul este insa exonerat de raspundere in caz
80

fortuit. Alte reguli speciale stabilite de Codul comercial se refera la

transmiterea dreptului de proprietate si a riscurilor produsa intr-un moment
diferit de acela al acordului de vointa intre parti: in cazul bunurilor
determinate generic care circula de pe o piata pe alta prin intermediul
carausului si in cazul marfurilor care se transporta pe apa. Pentru prima
situatie, transferul proprietatii si al riscurilor se efectueaza in momentul
predarii bunurilor catre caraus, in vederea transportului. Individualizarea
marfurilor se face la predarea lor pentru transport carausului, aceasta
operatiune producand efecte si in raporturile dintre vanzator si cumparator,
operand transmiterea proprietatii si a riscurilor in baza contractului de
vanzare-cumparare comerciala. Astfel, daca bunurile pier fortuit in cursul
transportului, riscul este suportat de catre cumparator. Cea de a doua situatie
este reglementata de art. 63 C.com., care consacra conditia suspensiva a
sosirii in buna stare a vasului transportator la destinatie. in consecinta, daca
bunurile pier fortuit in cursul transportului riscurile cad in sarcina
vanzatorului (art. 1018 C.civ.). Pentru producerea acestor efecte sunt
necesare anumite conditii stipulate in art. 63-66 C.com. in legatura cu
desemnarea vasului si termenul pentru sosirea la destinatie. Aceste reguli
sufera modificari in cazul aplicarii conditiilor INCOTERMS CIF si FOB. B.
Obligatiile partilor in afara de obligatiile reglementate de dreptul comun in
materie (art. 1313 C.civ.), partile, prin vointa lor, pot stabili si alte obligatii
in sarcina lor. a) Obligatiile vanzatorului Obligatiile vanzatorului sunt
urmatoarele: obligatia de predare si obligatia de garantie. Alaturi de in afara
acestor obligatii, vanzatorul mai are o obligatie subsidiara. El va trebui sa
conserve lucrul pana la preluarea acestuia fata de catre cumparator, devenind
un simplu detentor precar, deoarece a pierdut proprietatea. Aceasta este o
obligatie accesorie obligatiei principale de predare. Ea instituie pe "debitor"
intr-un "custode" al bunului. incetarea starii de custodie intervine in
momentul in care creditorul obligatiei de predare se prezinta sa ridice bunul.
in privinta obligatiei de predare a lucrului, Codul comercial, in art. 59,
prevede ca aceasta trebuie executata "la locul aratat in contract sau la locul
care ar rezulta din natura operatiei sau din intentia partilor contractante..."
Sintetizand ampla redactare a art. 59 se desprinde ca acesta are in vedere trei
situatii de predare a lucrului: a) la locul aratat in contract sau care rezulta din
intentia partilor sau din natura contractului; b) la locul unde cel obligat isi
avea stabilimentul sau comercial sau cel putin domiciliul ori resedinta la
data semnarii contractului; c) la locul unde se gasea lucrul in momentul
contractarii, daca nu s-a dispus altfel. Obligatia de garantie Modul de
realizare a acestei obligatii este precizat de art. 1336 C.civ. si consta in
asigurarea linistitei posesiuni a lucrului, precum si de raspundere pentru
81

viciile lucrului. in materia dreptului comercial aceasta obligatie are unele

particularitati. a) Asigurarea linistitei posesii a lucrului Obligatia de
asigurare a linistitei posesii a lucrului este definita de art. 1337 C.civ. ca
fiind raspunderea de evictiune. b) Situatia speciala a raspunderii pentru
evictiune in cazul bunurilor mobile, respectiv in materia dreptului comercial.
Obiectul garantiei de evictiune are in vedere numai bunurile imobile, nu si
bunurile mobile. Acest lucru este confirmat de prezumtia de proprietate a
bunurilor mobile, rezultand din faptul posesiunii. Conform art. 1909 C.civ.,
"lucrurile miscatoare se prescriu prin faptul posesiunii lor, fara sa fie
trebuinta de vreo curgere in timp". in aceste conditii nu poate subzista
obligatia de garantie pentru bunurile mobile vandute, daca acestea sunt
bunuri corporale, cat timp cumparatorul nu poate invoca prevederile art.
1909 C.civ. Per a contrario, o astfel de raspundere subzista insa in cazul
vanzarii bunurilor mobile incorporale, cum ar fi fondul de comert,
universalitati de drept, drepturi de proprietate intelectuala, drepturi de
proprietate industriala, brevete de inventie. c) Raspunderea de viciile
lucrului vandut Normele de drept civil, inscrise in art. 1352-1359, referitoare
la raspunderea vanzatorului de viciile lucrului vandut sunt completate in
materia comerciala cu prevederile art. 70 C.com. Desi acest text se refera la
"marfuri sau producte din alta piata", el completeaza prevederile dreptului
comun, adaugand un element deosebit de insemnat, referitor la viciile
lucrului, derogand de la dreptul civil. Conform art. 1352 C.civ. vanzatorul
este raspunzator de viciile ascunse ale lucrului vandut. Art. 70 C.com.
extinde raspunderea vanzatorului , in cazul buunurilor provenind din alta
piata, si la viciile aparente. Pentru a exista raspunderea comerciala, atat
pentru viciile ascunse, cat si pentru cele aparente, este nevoie ca, din cauza
acestora, lucrul sa nu mai poata fi intrebuintat potrivit destinatiei sale, sau
intrebuintarea sa fie micsorata astfel incat cumparatorul nu l-ar fi cumparat.
Raspunderea specifica dreptului comercial, prevazuta de art. 70 C.com.
Textul respectiv este derogator de la prevederile Codului civil, el instituind o
raspundere a vanzatorului si pentru viciile aparente ale lucrului. Prevederea
respectiva se refera la situatia cumparatorului unor bunuri, marfuri sau
producte provenind din alta piata. Astfel, daca viciile sunt aparente,
cumparatorul trebuie sa le denunte vanzatorului in termen de 2 zile de la
primire. De asemenea, in acelasi termen de 2 zile el trebuie sa denunte si
viciile ascunse. Pentru verificarea calitatii si starii in care se afla lucrul
vandut, la cererea cumparatorului sau a vanzatorului, instanta judecatoreasca
competenta teritorial va dispune, conform art. 71 C.com., numirea unui
expert sau indisponibilizarea lucrului la un depozitar public. Obligatia de
informare a cumparatorului Alaturi de obligatiile prevazute, tind sa obtina o
82

individualitate proprie alte doua obligatii ale vanzatorului: obligatia de

informare a cumparatorului si obligatia de securitate, reglementate prin
Ordonanta Guvernului nr. 21/1992 privind protectia consumatorilor in
vederea asigurarii calitatii produselor si serviciilor. in general, obligatia de
informare este considerata ca fiind accesorie obligatiei de predare sau chiar
de prelungire a acesteia. b) Obligatiile cumparatorului Cumparatorul are trei
obligatii: a) preluarea bunului cumparat; b) plata spezelor de incheiere a
contractului si de preluare a lucrului; c) plata pretului a) Obligatia de
preluare a bunului Obligatia de preluare este o consecinta fireasca si directa
a consensualitatii contractului de vanzare. Conform art. 1295 C.civ.,
"vinderea este perfecta intre parti si proprietatea este de drept stramutata la
cumparator, indata ce partile s-au invoit asupra lucrului si asupra pretului,
desi lucrul inca nu se va fi predat si pretul inca nu se va fi numarat". Din
momentul perfectarii acordului de vointa, vanzatorul devine un detentor
precar al lucrului, iar cumparatorul, ca titular al dreptului de proprietate,
trebuie sa se ingrijeasca de lucrul devenit proprietatea sa si sap suporte riscul
pierderii lucrului. Preluarea bunului devine astfel "cherabila". b) Plata
spezelor de incheiere a contractului de vanzare-cumparare, precum si
spezele referitoare la preluarea bunului vor fi suportate de cumparator, astfel
cum dispun prevederile art. 1305 si 1317 C.civ. c) Obligatia de plata a
pretului Principala obligatie a cumparatorului, inscrisa in art. 1361 C.civ.
consta in plata pretului. Aceasta este obligatia sa corelativa fata de
dobandirea dreptului de proprietate asupra lucrului care a format obiectul
vanzarii. Codul comercial contine, intr-o anumita masura, norme deosebite
fata de cele ale dreptului civil. Prevederile art. 1303 si 1304 C.civ. sunt insa
cele aplicabile si in materie comerciala, pretul urmand sa fie serios si
determinat de parti sau de un arbitru. Deosebirea fata de prevederile amintite
este evidentiata de art. 60 C.com. care prevede ca: "vanzarea facuta pe un
pret nedeterminat in contract este valabila" daca partile au convenit asupra
unui mod de a-l determina. Prevederea respectiva constituie o derogare de la
regula inscrisa in art. 1303 C.civ. conform careia in mod riguros "pretul
vanzarii trebuie sa fie serios si determinat de parti". Derogarea facuta de
catre Codul comercial evidentiaza particularitatile modului de constituire a
contractului comercial. in caz de neplata a pretului, conform art. 43 C.com.,
cumparatorul urmeaza a fi obligat sa plateasca dobanzi, care vor curge de
drept. Totodata, este indreptatit sa ceara rezolutiunea contractului in
conditiile art. 1021 C.civ. Dovada platii se poate face de catre cumparator in
conditiile art. 46 C.com., cu mentiunea ca dovada platii nu se poate face prin
dispozitie de plata in copie, ci numai prin extrase de cont care dovedesc
efectuarea platii prin virament. 7. Consecintele nerespectarii obligatiilor
83

contractuale Exceptia de neexecutare a contractului (exceptio non adimpleti

contractus) Definitia Exceptia de neexecutare a contractului este un mijloc
de aparare aflat la dispozitia uneia dintre partile contractului sinalagmatic, in
cazul in care i se pretinde executarea obligatiei ce-i incumba, fara ca partea
care pretinde aceasta executare sa-si execute propriile obligatii. Prin
invocarea acestei exceptii, partea care o invoca obtine, fara interventia
instantei judecatoresti, o suspendare a executarii propriilor obligatii, pana in
momentul in care cealalta parte isi va executa obligatiile ce-i revin. De
indata ce aceste obligatii vor fi indeplinite, efectul suspensiv al exceptiei de
neexecutare a contractului inceteaza. Reglementare in codul nostru civil nu
exista un text general care sa reglementeze exceptia de neexecutare a
contractului, dar ea este consacrata in cateva cazuri, in materie de vanzare,
de schimb si depozit remunerat. Vanzatorul nu este dator sa predea lucrul,
daca cumparatorul nu plateste pretul si nu are dat de vanzator un termen
pentru plata", dispune art. 1322 Cod civil. Tot astfel, cumparatorul are si el
dreptul de a opune exceptia de neexecutare. in cazul contractului de schimb,
partea ce a primit lucrul ce i s-a dat in schimb de catre cealalta parte, fara ca
acesta sa fi fost proprietarul lucrului respectiv, nu poate fi constransa sa
predea lucrul pe care, la randul sau, l-a promis, ci numai sa intoarca pe cel
primit (art. 1407 Cod civil). in materia contractului de depozit, depozitarul
poate sa opreasca depozitul pana la plata integrala cuvenita din cauza
depozitului"(art. 1619 Cod civil). Temeiul juridic in doctrina, exceptia de
neexecutare a contractului este fundamanetata, de majoritatea autorilor, pe
reciprocitatea si interdependenta obligatiilor nascute din contractele
sinalagmatice., dar este sustinut si punctul de vedere potrivit caruia
fundamentul exceptiei de neexecutare este principiul bunei-credinte si
echitatii, in baza caruia nici una dintre parti nu ar putea solicita celeilalte
parti executarea angajamentelor sale, fara a oferi si ea ce datoreaza.
Conditiile invocarii exceptiei de neexecutare a contractului Pentru invocarea
exceptiei de neexecutare a contractului se cer intrunite urmatoarele conditii:
-obligatiile reciproce ale partilor sa-si aiba temeiul in acelasi contract. De
exemplu, cumparatorul nu poate refuza sa plateasca pretul pe motiv ca
vanzatorul ii datoreaza o suma de bani pe care i-a imprumutat-o; -este
necesar ca din partea celuilalt contractant sa existe o neexecutare, chiar
partiala, dar suficient de importanta; -neexecutarea sa nu se datoreze faptei
insesi a celui ce invoca exceptia, fapta ce l-a impiedicat pe celalalt sa-si
execute obligatia; -partile sa nu fi convenit un termen de executare a uneia
dintre obligatiile reciproce. Daca un astfel de termen a fost convenit,
inseamna ca partile au renuntat la simultaneitatea de executare a obligatiilor
si deci nu mai exista temeiul pentru invocarea exceptiei de neexecutare;
84

-pentru invocarea exceptiei de neexecutare nu se cere ca debitorul sa fi fost

pus in intarziere. Invocarea exceptiei de neexecutare are loc direct intre parti,
fara a fi necesar sa se pronunte instanta judecatoreasca. Este insa posibil ca
partea careia i se opune aceasta exceptie sa sesizeze instanta judecatoreasca
ori de cate ori pretinde ca invocarea ei s-a facut in mod abuziv. Exceptia de
neexecutare poate fi opusa nu numai celeilalte parti, ci tuturor persoanelor
ale caror pretentii se intemeiaza pe acel contract. Asadar, ea poate fi invocata
si fata de un creditor al celeilalte parti care solicita obligarea la executare pe
calea actiunii oblice. in schimb nu poate fi opusa acelor terti care invoca un
drept propriu si absolut distinct nascut din contractul respectiv. Efectul
invocarii exceptiei de neexecutare a contractului Efectul invocarii exceptiei
de neexecutare a contractului consta in suspendarea obligatiei asumate de
partea care foloseste aceste mijloc de aparare, pana la momentul la care
cealalta parte isi va indeplini obligatia a carei neexecutare a determinat
invocarea exceptiei. . Rezolutiunea contractului se produce de drept cand o
parte ofera executarea si cealalta nu isi executa obligatia sa. Clauzele
contractuale exprese prin care partile prevad rezolutiunea contractului pentru
neexecutarea obligatiilor uneia din ele se numesc pacte comisorii. Aceste
clauze sau pacte comisorii exprese nu trebuie confundate cu conditia
rezolutorie expresa care constituie o modalitate a contractului. in cazul
conditiei rezolutorii, rezolutiunea depinde de un eveniment viitor si nesigur,
strain de comportamentul debitorului si nu are caracter sanctionator.
Dimpotriva, in cazul pactului comisoriu, rezolutiunea se datoreaza
neexecutarii obligatiilor contractuale de catre debitor si se pune in valoare la
initiativa creditorului. Avand in vedere consecintele lor asupra fiintei
contractelor, pactele comisorii sunt interpretate de practica judiciara
restrictiv si cu mai mare severitate. Intentia partilor de a stipula o asemenea
clauza trebuie sa rezulte fara echivoc din cuprinsul actului juridic. Dupa
modul in care sunt redactate, respectiv intensitatea cu care produc efectele
rezolutiunii, pactele comisorii sunt de patru tipuri: a)Pactul comisoriu de
gradul I este clauza contractuala prin care partile prevad ca, in cazul in care
una dintre ele nu executa prestatiile ce le datoreaza, contractul se
desfiinteaza; b) Pactul comisoriu de gradul II este clauza prin care partile
convin ca in cazul in care o parte nu-si executa obligatiile, cealalta parte este
in drept sa considere contractul ca desfiintat. Instanta sesizata de partea care
nu si-a executat obligatia va putea totusi sa constate ca, desi obligatia nu a
fost indeplinita la termen totusi ea a fost executata inainte de a fi avut loc
declaratia de rezolutiune. Astfel, instanta nu poate acorda un termen de
gratie, dar va putea sa constate ca rezolutiunea nu a avut loc; c)Pactul
comisoriu de gradul III consta in clauza prin care se prevede ca, in cazul in
85

care una dintre parti nu isi va executa obligatiile sale, contractul se considera
rezolvit de plin drept. Aceasta inseamna ca instanta de judecata nu este
indreptatita sa acorde termen de gratie si sa se pronunte referitor la
oportunitatea rezolutiunii contractului. d) Pactul comisoriu de gradul IV este
acea clauza contractuala prin care partile prevad ca, in cazul neexecutarii
obligatiei, contractul se considera desfiintat de drept, fara a mai fi necesara
punerea in intarziere si fara interventia instantei de judecata. O asemenea
stipulatie are drept efect desfiintarea neconditionata a contractului, de indata
ce a expirat termenul de executare, fara ca obligatia sa fi fost adusa la
indeplinire. Instanta de judecata sesizata de una dintre parti nu va avea alta
posibilitate decat aceea de a constata faptul ca rezolutiunea contractului a
operat de plin drept. in legatura cu toate pactele comisorii este necesar a fi
facuta observatia generala ca singurul in drept a aprecia daca este cazul sa se
aplice rezolutiunea este creditorul care si-a executat sau se declara gata sa-si
execute obligatiile. inscrierea in contract a unui pact comisoriu expres nu
inlatura posibilitatea acestuia de a cere executarea silita a contractului si de a
nu se ajunge la rezolutiune. Debitorul care nu si-a executat obligatiile nu are
dreptul de a pretinde rezolutiunea contractului, chiar daca in cuprinsul
acestuia a fost inserat un pact comisoriu expres de tipul cel mai sever. Reguli
speciale sunt reglementate de Codul comercial cu privire la rezolutiunea
contractului prin art. 67, care stabileste conditiile ce trebuie indeplinite
pentru ca rezolutiunea de drept sa opereze. Astfel, "cand, mai inainte de
expirarea termenului fixat pentru executarea conventiei, una din parti a oferit
celeilalte predarea lucrului vandut sau plata pretului si acesta nu-si
indeplineste la termenul fixat obligatiunea sa, atunci conditiunea rezolutorie
se inedeplineste de drept in favoarea partii care isi executase obligatiunea
sa". De asemenea, art. 69 C.com. reglementeaza aplicarea art. 1370 C.civ. in
comercial (rezolutiunea pentru nerespectarea termenului esential). Pentru a
deveni operanta rezolutiunea de drept prevazuta de art. 69 este necesar ca fie
vanzatorul, fie cumparatorul sa se afle in fata unui contract care contine o
data fixa pentru executarea obligatiei de plata a pretului sau de predare a
marfii vandute. in aceste conditii, mai inainte de scadenta obligatiei si de
plata sau de livrarea marfii, contractantul care urmareste executarea
contractului trebuie sa ofere executarea la termen a prestatiei sale. Daca
partea cocontractanta nu vine in intampinarea partenerului de contract care a
facut propria sa oferta, contractul se considera rezolutionat de drept,
rezolutiunea operand ca si cum ar fi intervenit un pact comisoriu de gradul
II-III. in alineatele 2 si 3 ale art. 67 se prevede ca, in cazul in care a
intervenit intre parti o astfel de oferta, in conditiile precizate, rezolutiunea nu
va putea fi dispusa decat prin hotarare judecatoreasca, prin aplicatiunea
86

reguliiu de drept comun a conditiei rezolutorii tacite. 8. Executarea coactiva

Codul comercial, prin art. 68, reglementeaza executarea coactiva
(participarea partii interesate in obtinerea executarii obligatiei). Sunt
reglementari speciale atat pentru situatia neexecutarii de catre vanzator a
obligatiei de predare a lucrului, cat si pentru situatia neexecutarii de catre
cumparator a obligatiei de a lua in primire lucrul vandut. Astfel, conform art.
68 C.com., "cand cumparatorul uhnui lucru miscator nu-si indeplineste
obligatia sa, vanzatorul are facultatea sau a depune lucrul vandut la o casa
acreditata de comert, pe socoteala si cheltuiala cumparatorului, sau de a-l
vinde". Din acest text de lege rezulta ca executarea coactiva nu este
obligatorie. Precizam ca aceasta executare coactiva trebuie sa aiba loc
imediat dupa indeplinirea termenului. Potrivit art. 69 C.com., "daca termenul
stipulat intr-un contract de vanzare a unui lucru imobil este esential naturii
operatiei, partea care voieste executarea conventiei fara sa tina seama de
expirarea termenului stipulat in favoarea sa, trebuie sa instiinteze pe cealalta
parte in termen de 24 de ore de la expirarea termenului". Singurul element
nou care il aduce art. 69 pentru institutia vanzarii coactive este urgentarea
procedurii vanzarii lucrului. Sensul de termen esential inscris in art. 69 este
o consecinta a caracterului sau conventional, fixat de parti prin conventii.
Prin analogie, in afara caracterului conventional constituie termen esential si
acela care este intim legat de executarea obligatiei. Termenul "esential"
constituind o exceptie de la regula inscrisa in art. 68, este de stricta
interpretare. in caz de dubiu, vanzarea coactiva trebuie facuta cu indeplinirea
procedurii prevazute de art. 68. 9. Reguli speciale privind anumite vanzari in
anumite cazuri, datorita particularitatilor lor, exista unele reglementari
specifice, cum ar fi pentru vanzarea dupa greutate, numar si masura (se are
in vedere vanzarea bunurilor determinate generic), vanzarea pe incercate si
vanzarea cu plata pretului in rate, aceasta din urma fiind reglementata de HG
nr. 280/1990 (vanzarea afectata de modalitati), vanzarea drepturilor
litigioase, vanzarea in afara spatiilor comerciale, reglementata prin OG nr.
106/1999. CONTRACTUL DE MANDAT COMERCIAL 1. Consideratii
generale in vederea dezvoltarii comertului sau, in conditiile unei piete
concurentiale deschise, si in vederea optimizarii randamentului factorilor de
productie, comerciantul a simtit nevoia crearii si dezvoltarii unor relatii
bazate pe incredere, ce implica participarea unui numar diversificat de
persoane la realizarea activitatii sale comerciale. Importanta si rolul acestor
persoane auxiliare in materia obligatiilor comerciale implica reglementarea
in Codul comercial a contractului de mandat comercial si de comision. 2.
Notiune si definitie Mandatul comercial se deosebeste de cel reglementat in
materie civila nu prin structura, cat prin functie. Mandatului comercial ii
87

sunt astfel aplicabile principiile generale referitoare la mandatul civil, cu

specificatia ca functia deosebita a mandatului comercial este de a mijloci
afaceri comerciale. Pentru aceasta, normele speciale ce reglementeaza
mandatul comercial sunt cuprinse in art. 374 391 C. com. Conform art. 374
C.com., "mandatul comercial are de obiect tratarea de afaceri comerciale pe
seama si pe socoteala mandantului. Mandatul comercial nu se presupune a fi
gratuit". 3. Natura juridica si caracterele contractului de mandat comercial
a)Caracterul civil sau comercial al contractului de mandat se determina in
functie de obiectul acestuia. Mandatul civil are ca obiect incheierea actelor
juridice, pe cand mandatul comercial are ca obiect incheierea unor acte
juridice care sunt fapte de comert pentru mandant. Asadar, deosebirea consta
in natura actelor juridice pe care mandatarul urmeaza sa le incheie cu tertul.
b) Dupa scopul urmarit de parti, mandatul comercial este intotdeauna cu titlu
oneros, fiecare parte urmarind procurarea unui avantaj. Deci, mandatul
comercial nu se presupune a fi gratuit niciodata si chiar daca in contract nu a
fost stabilita o suma pentru remuneratia mandatarului, aceasta se poate
determina de catre instanta, conform art. 386 Cod comercial. c) Dupa
continutul contractului, mandatul comercial este un contract sinalagmatic
(bilateral). Mandatul civil, fiind in principiu un contract cu titlu gratuit, este
considerat un contract sinalagmatic imperfect, deoarece obligatia
mandantului de a plati remuneratia datorata pentru executarea mandatului nu
se naste din contractul insusi, chiar daca se naste cu ocazia contractului. d)
Dupa modul de formare, este un contract consensual, care se incheie prin
simplul acord de vointa al partilor. De retinut insa ca daca mandantul il
insarcineaza pe mandatar cu incheierea unor acte pentru care este ceruta
forma scrisa solemna ad validitatem, contractul de mandat trebuie sa
respecte aceeasi forma solemna, de regula forma autentica. in practica,
mandatul este constatat de obicei printr-un inscris numit procura sau
imputernicire. e) Mandatul nu se confunda cu reprezentarea. Mandatul civil
implica in mod obisnuit reprezentarea, pe cand mandatul comercial se poate
executa atat prin reprezentare, cat si fara reprezentare, caz in care
mandatarul incheie acte juridice in nume propriu (cazul contractului de
comision). f) O alta deosebire a mandatului comercial fata de cel civil se
refera la puterile mandatarului. in civil, puterile mandatarului trebuie sa fie
riguros reglementate, mandatul fiind de doua feluri: general si special. Si
mandatul comercial poate fi de doua feluri: general, cand mandatul se da
pentru toate afacerile mandantului, sau special, cand mandatul se da pentru o
anumita afacere in particular a mandantului. Art. 375 alin. 3 C.com. prevede
ca "mandatul pentru o anume afacere cuprinde imputernicire si pentru toate
actele necesare executarii lui chiar cand nu ar fi anume aratate". Puterile
88

mandatarului nu sunt la fel de riguros delimitate in mandatul comercial,

acesta conferind mandatarului o mai mare libertate de actiune si
independenta decat in cel civil, libertate reclamata de natura si cerintele
activitatii comerciale. 4. Delimitarea contractului de mandat comercial de
alte contracte: fata de contractul de comision; contractul individual de
munca; contractul de antrepriza; contractul de agent; contractul de
management. 5. Conditiile de valabilitate ale mandatului comercial Conform
art. 948 C.civ., pentru a fi valabil incheiat, contractul de mandat comercial
trebuie sa respecte conditiile cerute pentru validitatea oricarui contract:
consimtamantul partilor, capacitatea acestora de a contracta, obiectul
determinat si cauza licita. in cele ce urmeaza, vom evidentia numai unele
aspecte specifice. a) Capacitatea partilor. indeplinirea conditiilor cerute de
lege impune ca mandantul sa aiba capacitatea deplina de exercitiu necesara
incheierii de catre el insusi a actelor juridice (fapte de comert pentru
mandant) ce formeaza obiectul contractului, deci capacitatea de a incheia
acte de comert, si ca mandatarul sa aiba capacitate deplina de exercitiu
(pentru a-si exprima un consimtamant valabil) in incheierea actelor de
comert. b) Consimtamantul partilor. Precum am mentionat mai sus,
mandatul comercial se incheie prin acordul de vointa al ambelor parti.
Specific mandatului comercial este faptul ca, potrivit art. 376 Cod comercial,
comerciantul care nu vrea sa primeasca insarcinarea mandantului are
obligatia sa instiinteze pe acesta de refuzul sau cat mai urgent posibil. Legea
il considera mandatar chiar daca nu a acceptat mandatul, obligandu-l sa
pastreze bunurile care i s-au expediat si sa le conserve pe cheltuiala
mandantului, pana cand acesta va putea sa ia masurile necesare. c) Obiectul
contractului. Acest aspect a fost tratat mai sus la punctul 3, a). Precizam ca
actele juridice care se incheie in baza mandatului privesc, cel mai adesea,
vanzarea-cumpararea de marfuri. 6. Efectele contractului de mandat
comercial Efectele contractului de mandat comercial ridica trei probleme:
obligatiile partilor, privilegiul mandatarului si efectele pe care le produce
executarea mandatului. a) Obligatiile partilor. intocmai ca orice contract, si
contractul de mandat comercial da nastere la obligatii in sarcina partilor
contractante, obligatii ce sunt atat cele prevazute la contractul de mandat
civil, cat si cele prevazute de Codul comercial. Obligatiile mandatarului
sunt: i) obligatia de a executa mandatul; ii) obligatia de a isi indeplini
obligatiile izvorate din contract cu buna-credinta si diligenta unui bun
proprietar; iii) obligatia de a aduce la cunostinta tertului cu care incheie actul
imputernicirea in baza careia actioneaza (contemplatio domini); iv) obligatia
de a face cunoscuta mandantului executarea contractului; v) obligatia de a
plati dobanzi la sumele cuvenite mandantului. Obligatiile mandantului sunt:
89

i) obligatia de a pune la dispozitia mandatarului toate mijloacele necesare

executarii mandatului; ii) obligatia de a plati remuneratia datorata
mandatarului pentru executarea contractului; iii) obligatia de a restitui
cheltuielile facute de mandatar pentru executarea mandatului. b) Privilegiul
mandatarului. Acest privilegiu special de retentie asupra lucrurilor
mandantului pe care mandatarul le detine in vederea executarii contractului,
sau care se gasesc la dispozitia sa, sau pentru care poate proba prin
posesiunea legitima a politei de incarcare sau a celei de transport ca i s-au
expediat, este prevazut in art. 387 C.com., care prevede totodata ca acest
privilegiu persista chiar in cazul vinderii lucrurilor, purtand in continuare
asupra pretului. Conform dispozitiilor legale, creantele amintite au precadere
asupra oricaror creante impotriva mandantului sau chiar vanzatorului care
revendica, desi platile si cheltuielile au fost facute inainte sau dupa ce
lucrurile au intrat in posesia mandatarului. Valorificarea privilegiului de
catre mandatar se face conform art. 388 C.com. c) Efectele executarii
mandatului. incheierea de catre mandatar a actelor juridice in baza
contractului de mandat comercial creeaza raporturi juridice intre mandant si
tert, dar numai in limita puterilor conferite mandatarului sau a ratificarii
mandantului a celor facute peste aceste limite. 7. incetarea contractului de
mandat comercial Contractul inceteaza conform art. 1552 C.civ. si art. 390
C.com., art. 391 C.com. reglementand si situatia renuntarii sau revocarii
contractului fara justa cauza, caz in care intreruperea executarii contractului
conduce la raspundere pentru prejudiciile cauzate cu daune-interese. intrucat
increderea care este baza mandatului nu se poate impune, singurul drept al
mandatarului, cand contractul este arbitrar retras, este o actiune in daune, nu
in reintegrare. Art. 391 alin. 2 C.com. dispune ca, in cazul incetarii
contractului prin moartea unei parti, retributia cuvenita mandatarului va fi
determinata dupa ceea ce s-a executat, proportional cu ceea ce s-ar fi datorat
pentru executarea integrala a mandatului. CONTRACTUL DE COMISION
1. Consideratii generale in realizarea activitatii lor, comerciantii folosesc in
multe ocazii un mandat special, fara reprezentare, denumit contract de
comision, acesta fiind specific dreptului comercial si reglementat de art.
405-412 C.com. 2. Notiune si definitie Conform art. 405 C.com.,
"comisionul are ca obiect tratarea de afaceri comerciale de catre comisionar
in socoteala comitentului". Acest contract comercial presupune ca o
persoana (comitentul) sa dea altei persoane (comisionarul), care accepta,
imputernicirea de a face un act sau o serie de acte comerciale in nume
propriu, dar in interesul acestui comitent. in aceste conditii, comisionarul se
afla exclusiv in raporturi cu reprezentantul (comitentul), in timp ce in
relatiile cu tertii actioneaza in nume propriu, ca si cum ar fi vorba despre
90

actiunea comisionarului. 3. Natura juridica si caracterele contractului de

comision Caracterele juridice ale contractului de comision reies din definitia
de mai sus si din dispozitiile legale in materie si sunt, succint, urmatoarele:
a) contract (sinalagmatic) bilateral; da nastere la drepturi si obligatii in
sarcina ambelor parti, atat a comisionarului, cat si a comitentului; b) contract
cu titlu oneros; prin incheierea contractului, ambele parti urmaresc
procurarea unui avantaj patrimonial; c) contract consensual; se incheie prin
simplul acord de vointa al partilor. 4. Conditiile de valabilitate ale
comisionului Conform art. 948 C.civ., pentru a fi valabil incheiat, contractul
de comision trebuie sa indeplineasca conditiile cerute pentru validitatea
oricarui contract: consimtamantul partilor, capacitatea acestora de a
contracta, obiectul determinat si cauza licita. Aspectele specifice sunt
asemanatoare cu acelea de la contractul de mandat, cu mentiunea expresa ca
pentru comisionar este necesara capacitatea sa deplina de exercitiu (pentru
ca incheie acte juridice proprio nomine), el dobandind astfel si calitatea de
comerciant. 5. Efectele contractului de comision Se creeaza doua categorii
de raporturi juridice: intre comitent si comisionar si intre comisionar si tert
(comisionarul se obliga direct si personal fata de terti), fiindca intre comitent
si tert nu se nasc nici un fel de raporturi juridice. Obligatiile comisionarului
sunt: i) obligatia de a executa mandatul incredintat de comitent; ii) obligatia
de a-si indeplini obligatiile izvorate din contract cu buna-credinta si diligenta
unui bun proprietar; iii) obligatia de a da socoteala comitentului asupra
indeplinirii mandatului primit. Obligatiile comitentului sunt: i) obligatia de a
plati remuneratia (comisionul) datorata comisionarului pentru executarea
contractului; ii) obligatia de a restitui cheltuielile facute de comisionar
pentru executarea contractului. 6. Efectele executarii contractului de
comision Comisionarul incheie acte juridice in nume propriu, actionand in
baza imputernicirii primite si, conform art. 406 C.com., fiind parte
contractanta cu tertul, are calitatea de debitor sau creditor fata de tert. in baza
contractului de comision, intre comitent si tert nu se stabilesc nici un fel de
raporturi juridice, in cazul nerespectarii obligatiilor din contractul incheiat
intre comisionar si tert, raspunderea apartinand partii contractante in culpa.
in situatia nerespectarii obligatiei de catre tert, comitentul poate cere
comisionarului, in temeiul contractului de comision, sa intenteze actiunea
corespunzatoare impotriva tertului sau sa-i cedeze lui aceasta actiune.
Mentionam ca legea dispune raspunderea comisionarului fata de comitent
numai pentru incheierea actelor juridice, nu si pentru executarea lor,
conform art. 412 C.com. Tot acest articol prevede posibilitatea stabilirii de
catre parti prin contract a unei obligatii de garantie a executarii contractului,
numita provizionul star del credere sau pentru credit. 7. incetarea
91

contractului de comision Fiind vorba de o varietate a contractului de mandat,

se aplica identitatea cauzelor de incetare a comisionului cu cele ale
mandatului, datorita naturii juridice a comisionului ca mandat fara
reprezentare. CONTRACTUL DE CONSIGNAtIE 1. Consideratii generale
Codul comercial nu contine nici o reglementare referitoare la "contractul de
consignatie". S-a elaborat o reglementare detaliata prin Legea nr. 178 din 30
iulie 1934, "pentru contractul de consignatie", publicata in "Monitorul
Oficial" nr. 173/1934 si modificata ulterior prin Legea nr. 34/1936, publicata
in "Monitorul Oficial" nr. 77 din 1 aprilie 1936, care este si in prezent in
vigoare. 2. Notiune si definitie Art. 1 din Legea 178/1934 defineste
contractul de consignatie ca fiind conventia prin care una din parti, numita
consignant, incredinteaza celeilalte parti, numita consignatar, marfuri sau
obiecte mobile spre a le vinde pe socoteala consignantului. Caracteristica
acestei forme de vanzare consta in interpunerea in raporturile dintre
proprietarul-furnizor si cumparator a consignatarului, care indeplineste
functii de intermediar. Din punctul de vedere aratat, consignatia se
analizeaza ca o specie a contractului de comision, deoarece cosignantul
detine, analogic vorbind, pozitia de comitent, iar consignatarul pe cea de
comisionar. Pe baza acestor elemente, contractul de consignatie poate fi
definit ca "acel contract prin care o parte, numita consignant, incredinteaza
celeilalte parti, numita consignatar, anumite bunuri mobile pentru a fi
vandute, in nume propriu, dar pe seama consignantului, la un pret stabilit
anticipat, cu obligatia consignatarului de a remite consignantului pretul
obtinut sau de a-i restitui bunul nevandut". 3. Natura juridica si caracterele
contractului de consignatie Contractul de consignatie, asa cum este
reglementat de Legea 178/1934, a fost caracterizat in doctrina vremii ca
fiind un contract consensual, oneros, sinalagmatic, de comandament,
incheiat intuitu personae, principal, comutativ si, in sfarsit, comercial.
Contractul de consignatie se incheie in scris, deoarece, potrivit art. 2 din
Legea 178/1934, el se poate dovedi numai prin proba scrisa. Deci, forma
scrisa a contractului este ceruta ad probationem. Delimitarea contractului de
mandat comercial de alte contracte: a) fata de contractul de comision; b) fata
de contractul de mandat comercial; c) fata de contractul de depozit; d) fata
de contractul de vanzare sub conditie. 4. Conditiile de valabilitate ale
contractului de consignatie Pentru a fi valabil incheiat, contractul de
consignatie trebuie sa indeplineasca conditiile cerute pentru validitatea
contractului de comision, cu observatia ca art. 1 din Legea nr. 178/1934 se
refera numai la "marfuri sau obiecte mobile". 5. Efectele contractului de
consignatie Contractul de consignatie da nastere la anumite obligatii intre
partile contractante. Totodata, prin incheierea actelor de vanzare-cumparare
92

se nasc anumite obligatii intre consignatar si terti. a) Obligatiile partilor.

intre parti se nasc raporturi juridice asemanatoare celor izvorate din
contractul de mandat privitor la raporturile dintre mandant si mandatar. in
acest sens, pot fi invocate dispozitiile art. 405 alin. 2 C.com., care, desi se
refera la contractul de comision, sunt aplicabile si contractului de
consignatie. Obligatiile consignantului sunt: i) obligatia de a preda
consignatarului bunurile care urmeaza sa fie vandute; ii) obligatia de a plati
remuneratia datorata consignatarului pentru executarea contractului; iii)
obligatia de a restitui cheltuielile facute de consignatar cu indeplinirea
insarcinarii primite. Obligatiile consignatarului sunt: i) obligatia de a lua
masurile necesare pentru pastrarea si conservarea bunurilor primite (art. 5-9
din Lege); ii) obligatia de a executa mandatul dat de consignant (art. 11-14
din Lege); iii) obligatia de a da socoteala consignantului asupra indeplinirii
mandatului sau. Sanctiuni Conform art. 23 din Legea nr. 178/1934 "se va
pedepsi cu inchisoare de la 2 luni pana la 2 ani si cu amenda de la 10000 100000 lei, fara a se putea acorda circumstante atenuante, consignatarul: 1.
Care-si va insusi bunurile incredintate in consignatie, sau le va instraina in
alt mod sau in alte conditiuni decat acelea prevazute in contract, sau nu le va
restitui consignantului la cerere. 2. Care nu va remite consignantului sumele
de bani, cambiile sau valorile incasate sau primite de el, drept pret al
bunurilor vandute. 3. Care la cererea consignantului nu va face de indata
notificarile prevazute la art. 13, al. 3 din prezenta lege. Art. 24. - Se va
pedepsi cu inchisoare de la o luna pana la un an, fara a se putea acorda
circumstante atenuante, consignatarul: 1. Care, cu rea credinta, nu va face
consignantului instiintarile prevazute la art. 18 din prezenta lege. Se
considera de rea credinta consignatarul care, in termen de trei zile libere de
la cererea scrisa a consignantului, nu i-a facut instiintarea sus aratata. 2.
Care, cu buna stiinta, va face consignantului instiintari neexacte privitoare la
situatiunea vanzarilor si incasarilor facute de el 3. Care nu va notifica
consignantului orice urmarire indreptata asupra bunurilor incredintate lui in
consignatie sau asupra valorilor rezultate din vanzarea lor, de indata ce va fi
avut cunostinta de acele urmariri. 4. Care va inlatura, va distruge, va
deteriora sau va face sa se inlature, distruga sau deterioreze ambalajele,
etichetele, marcile sau orice alte semne exterioare aplicate de consignant
asupra marfurilor incredintate in consignatie. 5. Care va depozita sau muta
marfurile incredintate lui in consignatie in contra dispozitiunilor contractului
6. Care nu va pune la dispozitia consignantului, la cererea acestuia, registrele
speciale de consignatie in cazul cand contractul prevede tinerea unor
asemenea registre. b) Efectele executarii contractului de consignatie. in cazul
efectelor executarii contractului de consignatie sunt aplicabile regulile
93

comisionului. Prin intermediul reprezentarii indirecte se realizeaza o

transmitere automata catre reprezentat a drepturilor dobandite de catre
comisionar de la tert. Nerespectarea obligatiilor din contractul de consignatie
atrage raspunderea partii in culpa. Potrivit legii, aceasta raspundere este o
raspundere civila sau o raspundere penala. 6. incetarea contractului de
consignatie in privinta incetarii contractului de consignatie, avand in vedere
natura sa juridica si caracterul intuitu personae, sunt aplicate regulile
mandatului. CONTRACTUL DE CONT CURENT 1. Notiunea contractului
de cont curent Institutie tipica comertului de banca, contractul de cont curent
reglementeaza creantele reciproce in afaceri. Sub aspect juridic, acest
contract este cel prin care doua persoane care se gasesc in raporturi de
afaceri (de regula, o banca si clientul ei), denumiti corentisti, se invoiesc ca
in loc sa-si remita reciproc si succesiv bani sau alte valori izvorate din
prestatiile facute de una catre alta, sa le inscrie intr-un cont, in partide de
debit si credit, iar la inchiderea contului, la un anumit termen, soldul creditor
rezultat din compensare sa fie achitat de partea debitoare. Prestatiile sau
transmisiunile de valori care se concretizeaza prin creante in favoarea uneia
dintre parti, care sunt depuse in contul curent, se numesc remize sau rimese,
care pot fi obligatorii sau facultative. Dupa trecerea rimesei in contul curent,
aceasta ia denumirea de post, partida sau articol. Contractul de cont curent
este reglementat de art. 370-373 C.com., care se refera la efectele pe care le
produce intre partile contractante, fiind mentionat si in art. 6 C.com., care
stabileste ca contractul de cont curent este civil sau comercial, dupa calitatea
persoanelor contractante si cauza pentru care a fost incheiat. Contractul de
cont curent se deosebeste de alte operatiuni juridice sau contracte cu
functiuni apropiate, cum ar fi contractul de deschidere de credit sau de
deschidere de credit in cont curent, contractul de depozit in cont curent etc.
2. Caracterele juridice ale contractului de cont curent: contract consensual:
contract cu titlu oneros; contract sinalagmatic (bilateral); contract neformal;
contract de executare succesiva; contract accesoriu. 3. Efectele contractului
de cont curent Contractul de cont curent produce efecte juridice principale
(esentiale) transferul de proprietate, novatia, indivizibilitatea si compensatia
si efecte juridice secundare dobanzile, comisionul si diverse cheltuieli. 4.
incheierea contului curent incheierea contului curent spre a se constata care
dintre corentisti este creditor si pentru ce suma (sold creditor) se realizeaza
la scadenta termenelor stabilite prin conventie si, in lipsa, la 31 decembrie,
in fiecare an. 5. incetarea contractului de cont curent Acest contract poate
inceta de drept in cazurile expres prevazute de lege si la cererea unei parti,
conform art. 373 C.com. CONTRACTUL DE REPORT 1. Notiunea
contractului de report Contractul de report este folosit in general in situatia
94

in care o persoana proprietara a unor titluri de credit are nevoie de numerar.

Conform art. 74 C.com., contractul de report consta in cumpararea pe bani
gata a unor titluri de credit care circula in comert si revanzarea simultana cu
termen si pe un pret determinat catre aceeasi persoana a unor titluri de
aceeasi specie. Acest contract se dovedeste a fi un contract juridic complex,
o dubla vanzare, cea de a doua fiind cu termen si la un pret determinat.
Persoana care vinde (temporar) sau da in report se numeste reportat, iar cea
care cumpara reportator. Reportatorul primeste de la reportat o remuneratie,
denumita pret de report sau premiu, care constituie pretul serviciului prestat
de reportat. Diferenta dintre suma data si cea incasata de reportator (profitul)
poarta denumirea de report. 2. Conditiile reportului: a) sa existe acordul de
vointa al ambelor parti; b) manifestarile de vointa sa fie simultane si sa aiba
loc intre aceleasi persoane; c) vanzarea si revanzarea sa aiba ca obiect titluri
de credit care circula in comert. 3. Natura juridica a contractului de cont
curent Acest contract este unul sui generis, deosebit de vanzare-cumparare
prin faptul ca necesita remiterea materiala a titlurilor de credit, operand un
dublu transfer de proprietate intre aceleasi persoane si la termene diferite
asupra unor titluri de credit de aceeasi specie. 4. Efectele contractului de
report Contractul de report produce efecte juridice privitoare la transferul de
proprietate asupra titlurilor de credit si fructele civile ale acestora. Daca in
privinta efectului translativ de proprietate sunt aplicabile dispozitiile
dreptului comun, referitor la fructele civile produse de titlurile de credit
precizam ca acestea se cuvin reportatorului (el a devenit proprietarul
acestora) in lipsa de stipulatie contrara intre parti in cadrul contractului. 5.
incetarea contractului de report Acest contract inceteaza ca urmare a
producerii efectelor sale, partile putand opta pentru prelungirea contractului
pentru unul sau mai multe termene succesive (art. 75 C.com)., dar cu
pastrarea conditiilor initiale.
CONTRACTUL DE GARANTIE REALA MOBILIARA Contractul de
garantie reala mobiliara, cunoscut si sub numele de contract de gaj,
reprezinta un contract numit, in baza caruia debitorul constituie in favoarea
creditorului o garantie asupra unui bun mobil corporal sau incorporal in
vederea garantarii executarii unei obligatii civile sau comerciale. Garantia
reala mobiliara este reglementata in Titlul VI al Legii nr. 99/1999 privind
unele masuri pentru accelerarea reformei economice ("Legea"), care a
abrogat in mod expres prevederile din Codul Comercial referitoare la gaj si
are urmatoarele caractere juridice: a) este un contract solemn in sensul ca
este necesara forma scrisa a acestuia ad validitatem; b) este un contract
unilateral, creand obligatii numai in sarcina debitorului obligatiei de
garantie; c) este un contract cu titlu oneros comutativ, in baza acestui
95

contract urmarindu-se crearea unor avantaje materiale uneia dintre partile la

acest contract; d) este un contract constitutiv de drepturi reale; e) este un
contract accesoriu contractului prin care se creeaza obligatia principala; f)
contractul este un titlu executoriu prin efectul legii. Conform prevederilor
Titlului VI din Legea 99/1999, garantia reala mobiliara are urmatoarele
caracteristici: a) reprezinta un drept real creat in vederea garantarii
indeplinirii unei obligatii; b) garantia se poate constitui cu sau fara
deposedarea proprietarului bunului respectiv; c) confera creditorului
garantiei dreptul de a urmari bunul respectiv in mainile oricarei persoane sar afla respectivul bun; d) garantia poate avea ca obiect orice tip de obligatie,
inclusiv obligatii viitoare sau sub conditie, determinata sau determinabila; e)
garantia astfel creata acopera atat obligatia garantata, cat si accesoriile
acesteia: dobanzi, penalitati sau alte costuri. Obiectul garantiei reale
mobiliare il constituie orice bun mobil corporal sau incorporal, conform art.
6 alin. 1 din Lege, ca si bunurile enumerate in acest scop in art. 6 alin. 5,
cum ar fi: stocurile de marfa, soldurile creditoare ale conturilor bancare,
certificate de depozit, actiunile si partile sociale; drepturi de proprietate
intelectuala; instrumente negociabile, politele de asigurare, drepturile de
creanta garantate, fondul de comert sau universalitatea bunurilor mobile ale
debitorului, inclusiv bunurile viitoare, echipamente, masini agricole.
impreuna cu bunurile afectate garantiei, legea considera constituita garantia
si asupra produselor obtinute din valorificarea acestor bunuri. Garantia reala
mobiliara se constituie de regula printr-un inscris sub semnatura privata sau
incheiat in forma autentica. in cazul unor bunuri al caror regim juridic este in
mod special reglementat de alte acte normative, in afara formalitatilor
precizate in Lege, este necesara si indeplinirea unor formalitati specifice. De
exemplu, in cazul actiunilor afectate unei obligatii de garantie, acestea vor fi
indisponibilizate potrivit regulilor pietei pe care sunt tranzactionate sau prin
mentiune in registrul actionarilor societatii conform regulilor de drept
comun. in principal, ca efect al contractului de garantie, creditorul are
dreptul sa intre in posesia bunului, sa il retina si sa il valorifice in cazul in
care debitorul nu isi executa obligatiile astfel garantate la termen sau in
conditiile agreate. Mai mult, creditorul are dreptul de a inspecta bunul pe
durata contractului si dreptul de a trece la executarea garantiei daca are
temeiuri comercial rezonabile de a crede ca bunul este pus in pericol sau
plata este pe cale a fi impiedicata. Debitorul, avand posesia bunului, are
dreptul de a administra bunul pe toata durata contractului si de a dispune de
acesta si de produsele acestuia, inclusiv prin inchiriere, constituirea unei alte
garantii sau vanzarea acestuia. Debitorul are obligatia de a pastra bunul in
cele mai bune conditii si de a evita orice degradare sau depreciere a acestuia,
96

sa intretina si sa foloseasca bunul cu diligenta unui bun proprietar si sa tina o

evidenta clara a bunului si a produselor acestuia, daca este cazul. Contractul
de garantie inceteaza prin executarea obligatiei al carei accesoriu este, prin
actul eliberator al creditorului sau prin hotarare judecatoreasca. Legea
stabileste un anumit sistem specific de publicitate a garantiilor reale
mobiliare prin intermediul Arhivei Electronice de Garantii Reale Mobiliare
(A.E.G.R.M.) un sistem informatic de evidenta a prioritatii garantiilor reale
mobiliare structurat pe persoane si bunuri. in cazul neindeplinirii sau
indeplinirii defectuoase a obligatiei garantate, creditorul poate trece la
executarea garantiei, Legea punand la dispozitia sa doua posibilitati: fie
procedura de executare mobiliara reglementata de Codul de Procedura
Civila, fie procedura speciala reglementata de Lege. CONTRACTUL DE
LEASING Contractul de leasing este un contract prin care o parte, denumita
locator/finantator, transmite, pentru o perioada determinata, dreptul de
folosinta asupra unui bun al carui proprietar este, celeilalte parti, denumita
utilizator, la solicitarea acesteia, contra unei plati periodice, denumita rata de
leasing, iar la sfarsitul perioadei de leasing locatorul/finantatorul se obliga sa
respecte dreptul de optiune al utilizatorului de a cumpara bunul, de a
prelungi contractul de leasing ori de a inceta raporturile contractuale.
Contractul de leasing este reglementat de Ordonanta Guvernului nr. 51
privind operatiunile de leasing si societatile de leasing aprobata in baza
prevederilor Legii nr. 90/1998 si modificata in baza prevederilor Legii nr.
99/1999. Contractul de leasing are urmatoarele caractere juridice: este un
contract consensual, in sensul ca forma scrisa a acestuia nu este necesara ad
validitatem; este un contract bilateral, creand obligatii numai in sarcina
debitorului obligatiei de garantie; este un contract cu titlu oneros comutativ,
in baza acestui contract urmarindu-se crearea unor avantaje materiale uneia
dintre partile la acest contract; contractul este titlu executoriu prin efectul
legii in cazul in care utilizatorul nu preda bunurile la sfarsitul perioadei de
leasing. Obiect al contractului de leasing il pot constitui bunuri imobile,
precum si bunuri mobile de folosinta indelungata, aflate in circuitul civil, cu
exceptia inregistrarilor pe banda audio si video, a pieselor de teatru,
manuscriselor, brevetelor si a drepturilor de autor. Din punct de vedere al
legislatiei fiscale din Romania, sunt identificate doua tipuri de contracte de
leasing, si anume: 1. Contractul de leasing financiar, care reprezinta orice
contract de leasing ce indeplineste cel putin una dintre urmatoarele conditii:
a) riscurile si beneficiile dreptului de proprietate asupra bunului care face
obiectul leasingului sunt transferate utilizatorului la momentul cand
contractul de leasing produce efecte; b) contractul de leasing prevede expres
transferul dreptului de proprietate asupra bunului ce face obiectul leasingului
97

catre utilizator la momentul expirarii contractului; c) perioada de leasing

depaseste 75% din durata normala de utilizare a bunului ce face obiectul
leasingului; in intelesul acestei definitii, perioada de leasing include orice
perioada pentru care contractul de leasing poate fi prelungit. 2. Contractul de
leasing operational orice contract de leasing incheiat intre locator si locatar,
care nu indeplineste conditiile contractului de leasing financiar. in calitate de
utilizator poate figura orice persoana fizica sau juridica romana sau straina,
iar in calitate de finantator, orice societate de leasing persoana juridica
romana sau straina care indeplineste conditiile prevazute de lege in acest
sens obiectul de activitate al societatii este unic, activitati de leasing, si
capitalul social este de minimum 500 milioane lei. in conformitate cu art. 6
din OG 51/1997 republicata, contractul de leasing trebuie sa prevada in mod
obligatoriu urmatoarele clauze: partile, obiectul contractului, valoarea totala
a contractului, valoarea ratelor de leasing, perioada de utilizare in sistem de
leasing a bunului, clauza privind obligatia asigurarii bunului. in principal, in
baza contractului de leasing, locatorul are obligatia de a respecta dreptul
utilizatorului de a-si alege furnizorul si asiguratorul bunului, sa incheie
contractul de vanzare-cumparare al bunului cu furnizorul indicat de
utilizator; sa respecte dreptul de optiune al utilizatorului la incetarea
contractului; sa garanteze folosinta linistita si utila a bunului. La randul sau,
utilizatorul are obligatia de a primi bunul obiect al contractului de leasing, de
a exploata bunul conform destinatiei acestuia, de a achita ratele de leasing,
sa suporte cheltuielile de intretinere a bunului, sa nu greveze bunul respectiv
cu sarcini fara acordul finantatorului. Raspunderea partilor este reglementata
in mod separat si se refera atat la cauzele exprese de raspundere stabilite de
lege in sarcina finantatorului, cat si la cazurile de raspundere ale
utilizatorului, atat in ceea ce priveste raspunderea contractuala, cat si
raspunderea pentru bunul obiect al contractului de leasing. in afara de
prevederile exprese ale legii in acest sens, partile sunt libere sa stabileasca
atat alte clauze aditionale in cadrul contractului de leasing, cat si clauze de
agravare a raspunderii acestora in ceea ce priveste executarea obligatiilor
decurgand din respectivul contract. CAPITOLUL IV TITLURILE
COMERCIALE DE VALOARE Despre titluri de valoare in general 1.
Consideratii generale Titlurile de valoare sau de credit reprezinta inscrisuri
care incorporeaza anumite valori patrimoniale si care constata existenta unei
obligatii comerciale sau drept de creanta pe care posesorul acestuia il poate
executa dupa trecerea unui anumit interval de timp. Circulatia acestor titluri
care incorporeaza valori patrimoniale nu este conditionata de efectuarea unor
formalitati, cum ar fi cele prevazute de legislatia civila pentru cesiunea de
creanta, ci, prin incorporarea drepturilor in titlu, se simplifica circulatia
98

acestora, iar exceptiile personale ale debitorului fata de titularul initial nu

mai pot fi ridicate. Emiterea si circulatia titlurilor de valoare sau a titlurilor
de credit reprezinta fapte de comert obiective, conform prevederilor art. 3
din Codul Comercial. 2. Caracteristici comune ale titlurilor de valoare: a)
caracter constitutiv dreptul de creanta este incorporat direct in titlul de
valoare respectiv si poate fi exercitat numai in temeiul inscrisului respectiv;
b) caracter formal inscrisul care constata dreptul respectiv trebuie sa imbrace
o anumita forma si sa contina toate mentiunile prevazute cu caracter
obligatoriu de lege; c) caracter literal intinderea si natura dreptului continut
in titlu se pot determina numai in masura si in conditiile mentionate in
inscrisul respectiv. Astfel, nu pot fi admise nici un fel de alte mijloace de
proba in vederea determinarii cuprinsului sau intinderii
obligatiilor/drepturilor respective in afara titlului insusi. Titlul confera
posesorului legitim certitudinea dreptului sau in conditiile mentionate in
acesta; d) titlul confera un caracter autonom creantei respective dupa
emiterea titlului, emitentul acestuia nu este obligat in virtutea raportului
juridic originar (fundamental), ci exclusiv in virtutea semnarii titlului. Mai
mult, in circulatia titlului, fiecare nou posesor este considerat a avea un drept
nou, originar propriu, autonom si nu un drept cedat. Deci, dobanditorul are
un drept autonom, adica un drept care este independent fata de dreptul
transmitatorului. Ca o consecinta a acestui fapt, dobanditorului titlului nu se
pot opune exceptiile care puteau fi opuse transmitatorului. 3. Utilitatea
comerciala a titlurilor de valoare: a) instrumente de plata pot servi la
stingerea unei obligatii banesti; b) instrumente de credit pot fi cedate inainte
de scadenta fie in proprietate, fie in garantie, pentru a se obtine un credit,
mobilizand o creanta baneasca; c) instrumente de garantie avand in vedere
caracterul constitutiv si autonom al titlurilor de valoare, acestea pot fi
folosite ca mijloace alternative de garantare a executarii unor obligatii
comerciale, aceasta fiind functia cea mai des utilizata in practica pentru
titlurile de valoare. 4. Clasificarea titlurilor de valoare: a)Dupa continutul
acestora: titluri de valoare care dau dreptul la plata unei sume de bani efecte
de comert, negociabile, care reprezinta si titluri de credit: cambia, biletul la
ordin si cecul; titluri care confera drepturi complexe patrimoniale si
nepatrimoniale valorile mobiliare, in principal actiunile si obligatiunile
emise de societatile comerciale detinute public; titluri de valoare care
confera dreptul la anumite cantitati de marfuri titluri reprezentative ale
marfurilor: conosamentul, recipisa de depozit, warantul. Conosamentul este
inscrisul eliberat de comandantul sau armatorul navei cu care se transporta
marfurile, care atesta incarcarea marfurilor pentru a fi transportate. Posesorul
legitim al inscrisului este considerat proprietarul marfurilor. Recipisa de
99

depozit este un inscris care confera titularului dreptul de proprietate asupra

marfurilor depozitate in magazii specializate (docuri, antrepozite etc.).
Warantul este inscrisul care confera calitatea de titular al unui drept de
garantie reala mobiliara asupra marfurilor depozitate. b) Dupa modul de
circulatie al acestora: titluri nominative, in cuprinsul carora este mentionat
numele posesorului legitim. Potrivit legii, titlul nominativ se poate transmite
prin cesiune. Cesiunea consta in inscrierea in titlu a numelui cesionarului si
predarea titlului; titlurile la ordin titlurile care cuprind drepturi ce pot fi
exercitate numai de catre o anumita persoana si care se transmit prin gir
cambia si biletul la ordin. Operatiunea girului, prin care se realizeaza
transmiterea titlului, consta dintr-o mentiune translativa de drepturi facuta de
posesorul titlului, chiar in titlu, cu precizarea numelui dobanditorului;
titlurile la purtator, care nu determina persoana titularului drepturilor si care
se transmit prin simpla traditiune a titlului respectiv (transmiterea materiala
a inscrisurilor). c) Dupa cauza: titlurile cauzale, care mentioneaza cauza
obligatiei actiunile, conosamentul; titlurile abstracte, care incorporeaza
dreptul respectiv, fara a mentiona cauza obligatiei, avand valoare juridica
prin ele insele cambia, biletul la ordin, cecul. in activitatea comerciala sunt
folosite unele inscrisuri care inprumuta anumite caracteristici ale titlurilor de
valoare, fara a fi veritabile titluri comerciale de valoare. De aceea, ele sunt
denumite titluri de valoare improprii. Sunt avute in vedere: biletele de
calatorie cu mijloacele de transport (metrou, tranvai, troleibuz, autobuz, tren
etc.), biletele de loterie, biletele pentru statiunea de odihna, biletele de
intrare la teatru etc. CAMBIA 1. Consideratii generale Cambia este unul
dintre titlurile de credit cu mare aplicabilitate in activitatea comerciala.
Cambia este un titlu de valoare in baza caruia o persoana, numita tragator, da
ordin unei alte persoane, numita tras, sa plateasca la scadenta o anumita
suma de bani unei terte persoane beneficiar sau la ordinul acesteia. Asa cum
rezulta din definitie, cambia implica participarea a trei persoane: tragatorul
(emitentul), trasul si beneficiarul. Tragatorul (emitentul) este persoana care
emite titlul; el da dispozitia sa se plateasca o suma de bani. Prin semnatura
sa, tragatorul isi asuma obligatia de a face sa se plateasca suma de bani
beneficiarului de catre tras. Emitentul inscrisului poarta denumirea de
tragator, deoarece "trage" titlul asupra debitorului care este obligat sa
efectueze plata. Trasul este persoana careia i se adreseaza dispozitia
(ordinul) de a plati o suma de bani. Beneficiarul este persoana careia sau la
ordinul careia urmeaza sa se faca plata catre tras. Cambia este emisa sau
transmisa in principal in scopul stingerii unui raport juridic fundamental
izvorat dintr-un contract comercial. in cadrul mecanismului cambial, un rol
important este jucat nu numai de catre raportul fundamental in baza caruia
100

cambia a fost emisa initial, dar si de functia acesteia de titlu de valoare

formal si complet. Astfel, in baza raportului fundamental, debitorul urmarit
poate opune creditorului o exceptie specifica raporturilor lor personale, dar
fiecare semnatar ulterior al cambiei, in virtutea titlului insusi, este tinut
raspunzator de plata acestuia fata de posesorul legitim al cambiei. Pe de alta
parte, raportul juridic fundamental in baza caruia cambia a fost emisa este
exterior si, de regula, preexistent fata de raportul juridic cambial. Prin
emiterea cambiei catre beneficiar se sting, de fapt, doua obligatii: obligatia
trasului fata de tragator, ca si obligatia tragatorului fata de beneficiar.
Beneficiarul poate stinge mai departe alte obligatii ale sale prin transmiterea
cambiei prin gir in favoarea creditorului sau, inscriind pe spatele acesteia
ordinul de a se plati acea suma de bani creditorului sau. Noul raport juridic
de drept cambial nu antreneaza desfiintarea raportului fundamental, astfel ca
posesorul cambiei accepta un instrument de plata simplificat, dar nu renunta
la garantiile suplimentare ce pot fi atasate raportului fundamental. in acest
fel se poate explica faptul ca obligatia cambiala, desi este o obligatie
abstracta, este nula daca este semnata fara cauza sau daca se bazeaza pe o
cauza ilicita. Legislatia aplicabila in materie este Legea nr. 58/1934, care
corespunde principiilor fundamentale mentionate in Conventia
Internationala referitoare la legea uniforma a cambiei si biletului la ordin din
1930, semnata la Geneva,cuprinzand legea uniforma asupra cambiei si
biletului la ordin, modificata si completata de catre Ordonanta Guvernului
nr. 11/1993 impreuna cu reglementarile specifice emise de catre Banca
Nationala a Romaniei. 2. Caracterele juridice Pe langa caracterele generale
ale titlurilor de valoare, cambia are si urmatoarele caractere proprii: a) titlu
de credit utilizat ca efect de comert sau efect financiar datorita caracterului
abstract si literal al inscrisului; b) are ca obiect intotdeauna plata unei sume
de bani; c) este un titlu complet in sensul ca va trebui sa cuprinda toate
mentiunile necesare pentru identificarea obligatilor cambiali sau a sumelor
de bani ce vor fi platite; lipsa unor astfel de mentiuni nu poate fi suplinita cu
alte documente, iar calitatea obligatului cambial mentionata pe titlu nu poate
fi contestata; d) titlu la ordin , transmisibil prin gir. Dreptul cuprins in
cambie poate fi exercitat de beneficiar sau de persoana careia acesta i-a
transmis cambia prin gir. Clauza "la ordin" este subinteleasa in orice cambie.
Deci, emitentul cambiei autorizeaza pe posesorul ei sa o transmita altei
persoane oricand doreste si la infinit. Legea permite transmiterea cambiei si
pe calea dreptului comun a cesiunii de creanta. in acest scop, in cambie
trebuie sa se faca mentiunea "nu la ordin"; e) titlu abstract in sensul ca, odata
emisa cambia, drepturile si obligatiile decurgand din aceasta devin
independente de raportul juridic fundamental in baza caruia cambia a fost
101

emisa; f) creeaza obligatii autonome, in sensul ca obligatiile create in baza

raportului juridic cambial sunt independente, fiecare semnatura pusa pe
cambie fiind sursa unui nou raport juridic distinct; g) creeaza obligatii
neconditionale, in sensul ca obligatiile create in baza raportului juridic
cambial nu pot fi afectate de nici un fel de conditie; h) creeaza obligatii
juridice solidare in sensul ca, prin transmiterea cambiei pe calea girului,
ultimul posesor legitim al acesteia poate cere plata sumei de bani prevazute
in cambie de la oricare dintre semnatarii acesteia, fara a exista o ordine
prestabilita. Functiile cambiei sunt urmatoarele: a) instrument de schimb
valutar. Cambia a aparut ca o necesitate impusa de nevoile existentei unui
instrument juridic prin care sa se realizeze schimbul valutar. Notiunea de
cambie este preluata din dreptul italian si are la baza cuvantul "cambio", care
inseamna schimb. in dreptul francez se foloseste expresia "lettre de change",
care inseamna "scrisoare de schimb". Deci, cambia era menita sa realizeze
un schimb. La origine era vorba de un schimb de moneda. Functia cambiei
de instrument de schimb valutar are, in prezent, o valoare istorica. Ea ar mai
putea prezenta interes in raporturile comerciale internationale. b) instrument
de credit. Principala functie a cambiei este aceea de instrument de credit.
intr-adevar, deoarece suma de bani prevazuta in cambie nu trebuie achitata
imediat, ci la un anumit termen, prin intermediul cambiei se acorda
debitorului un credit pe intervalul de timp determinat de acesta. c)
instrument de plata. Cambia are si functia de instrument de plata. Aceasta
functie este asemanatoare functiei pe care o indeplineste moneda. Cambia
prezinta insa avantajul ca evita folosirea de numerar. 3. Conditiile de
validitate ale cambiei 3.1. Conditiile emiterii cambiei: 3.1.1. Conditii de
fond: sunt supuse legilor comerciale, cambia fiind, in baza art. 3 din Codul
Comercial, o fapta de comert. Trebuie indeplinite conditiile prevazute de
Codul civil pentru validitatea actelor juridice: consimtamantul, capacitatea,
obiectul si cauza (art. 948 C.civ.). Astfel, conditiile de fond ale cambiei sunt:
consimtamantul si cauza; capacitatea si obiectul. a) Consimtamantul si cauza
cambiei prezinta o particularitate. in aprecierea lor trebuie avut in vedere
caracterul general si abstract al obligatiilor cambiale. Orice obligatie
cambiala se desprinde de cauza care i-a dat nastere si se manifesta ca o
obligatie de sine-statatoare. b) Capacitatea ceruta pentru asumarea unor
obligatii cambiale este cea prevazuta de dispoizitiile Decretului nr. 31/1954
pentru incheierea actelor juridice. intr-adevar, Codul comercial contine
dispozitii speciale pentru capacitatea ceruta persoanei fizice pentru a fi
comerciant, dar nu reglementeaza nici o conditie de capacitate pentru
incheierea actelor juridice comerciale. c) Obiectul cambiei il constituie
prestatiile la care se obliga persoanele implicate in raporturile cambiale.
102

Fiecare obligatie cambiala are un obiect concret, care este determinat de

natura obligatiei asumate (tragator, tras, avalist etc.). Nerespectarea
conditiilor pentru validitatea cambiei atrage dupa sine sanctiunea nulitatii, in
conditiile reglementate in dreptul comun. 3.1.2. Conditii de forma: 3.1.2.1.
Forma scrisa. Legea nr. 58/1934 nu prevede in mod expres conditia formei
scrise. Aceasta conditie este subinteleasa de vreme ce art. 1 din lege se refera
la "textul inscrisului", iar cambia trebuie semnata si poate fi transmisa prin
gir tot prin semnatura. Cambia poate fi scrisa in limba romana ori intr-o
limba straina, indiferent daca persoanele implicate cunosc ori nu aceasta
limba. O cambie trebuie scrisa doar intr-o singura limba (romana sau straina)
pentru a nu crea confuzii. O cambie poate fi scrisa de mana, batuta la masina
ori tiparita. Se admit si formularele tipizate, care se completeaza in spatiile
libere. in toate cazurile insa, semnatura trebuie sa fie manuscrisa, adica sa
apartina persoanei care semneaza. 3.1.2.2. Mentiunile obligatorii: a)
denumirea de cambie intrucat legea impune ca in inscris sa fie inclusa
mentiunea de cambie, inseamna ca nu sunt admise expresii echivalente. in
consecinta, nu ar putea fi folosite notiunile de "trata" sau "polita", care erau
folosite de reglementarile anterioare, chiar daca in trecut erau larg cunoscute
; ordinul neconditionat de plata a unei sume de bani determinate. Ordinul de
plata trebuie exprimat sub forma unui ordin propriu-zis ("platiti", "veti plati"
etc.) sau in alta forma "mai politicoasa", "va autorizez sa platiti" etc. Daca
suma de bani a fost aratata in cifre si litere, in caz de necponcordanta intre
ele prevaleaza suma aratata in litere (art. 6 din lege). b) numele trasului
Legea cere ca inscrisul sa prevada numele persoanei care trebuie sa execute
plata, adica numele trasului. 11Se are in vedere numele si prenumele
persoanei fizice sau, dupa caz, denumirea (firma) persoanei juridice. in cazul
neindicarii trasului, cambia este lovita de nulitate. in calitate de tras poate fi
indicata orice persoana fizica sau juridica. Potrivit legii, in calitate de tras
poate fi indicat insusi tragatorul (art. 3). Legea permite si posibilitatea
indicarii mai multor persoane in calitate de tras, dar in mod cumulativ, adica
numai daca fiecare din aceste persoane accepta plata intregii sume (obligatie
solidara); indicarea scadentei. Potrivit legii, inscrisul trebuie sa indice
scadenta, adica data la care obligatia cambiala devine exigibila si posesorul
cambiei poate cere plata sumei de bani mentionata in inscris. Scadenta
trebuie sa fie unica. Legea interzice cambia cu plata in rate. O cambie cu
scadente succesive este lovita de nulitate (art. 36 din lege). Modalitatile de
stabilire a scadentei sunt prevazute de lege. Art. 36 din Legea nr. 58/1934
Ion Turcu, Insolventa comerciala, reorganizarea judiciara si falimentul, Editura Lumina
Lex, Bucuresti, 2002
11

103

prevede ca o cambie poate fi trasa: la vedere; la un anume timp de la vedere;

la un anumit timp de la data emisiunii; la o zi fixa. c) indicarea locului unde
trebuie facuta plata. inscrisul trebuie sa prevada locul unde debitorul (trasul)
va face plata. intrucat legea cere sa se indice locul platii, se considera ca
trebuie sa se arate numai localitatea, iar nu domiciliul ori sediul debitorului.
Deci, in cambie trebuie precizata localitatea unde se va face plata si nu
adresa completa a debitorului (strada, nr. etc.). Legea permite indicarea mai
multor locuri de plata. in acest caz, posesorul cambiei o poate prezenta
pentru acceptare sau plata la oricare idntre aceste locuri (art. 2 alin. 5 din
lege). in lipsa unei mentiuni privind locul unde trebuie facuta plata, legea
prezuma ca loc al platii, locul aratat langa numele trasului, care este
considerat si loc al domiciliului trasului (art. 2 alin. 5 din lege). d) numele
celui caruia sau la ordinul caruia se va face plata Potrivit legii, in cambie
trebuie sa se arate persoana careia i se va face plata sau la ordinul careia
plata trebuie facuta. in cambie pot fi indicati mai multi beneficiari, in mod
cumulativ ori alternativ. De asemenea, tragatorul este indreptatit sa se indice
pe sine in calitate de beneficiar (art. 3 din lege). e) data si locul emiterii
inscrisul trebuie sa cuprinda data si locul emiterii cambiei de catre tragator.
Data se indica prin ziua, luna si anul emiterii cambiei. in cazul cand in titlu
nu figureaza data de emisiune, cambia este lovita de nulitate. Totodata,
precizarea datei emiterii cambiei permite stabilirea capacitatii tragatorului in
momentul tragerii cambiei. in cambie ttrebuie sa se mentioneze locul
emisiunii. Deci, inscrisul ntrebuie sa cuprinda localitatea in care a fost emisa
cambia. Mentionarea locului emiterii cambiei prezinta interes pentru
determinarea legii aplicabile pentru formarea cambiei (locus regit actum). f)
semnatura tragatorului Faptul ca vointa exprimata in cambie apartine
tragatorului este atestat de semnatura acestuia pe inscrisul in cauza. De
aceea, pentru a produce efecte, cambia trebuie semnata de tragator. in
absenta semnaturii tragatorului, cambia este lovita de nulitate. Semnatura
trebuie sa fie autografa (manu proprio). Ea se compune din numele si
prenumele ori numele si initiala prenumelui, respectiv firma tragatorului (art.
8 din legea nr. 58/1934). 3.1.2.3. Mentiunile facultative 1) Clauze care
influenteaza obligatia cambiala. Legea permite mentionarea unor clauze care
influenteaza obligatia cambiala. a) clauza "nu la ordin". O atare caluza are ca
efect interzicerea transmiterii cambiei prin gir. in acest caz, cambia este
transmisibila numai in forma si cu efectele unei cesiuni din dreptul comun
(art. 13 alin. 2 din lege). b) clauza "fara cheltuieli" sau "fara protest".
Aceasta clauza inscrisa in cambie scuteste pe beneficiarul cambiei de
obligatia de a aresa protestul de neacceptare sau neplata, care este cerut
pentru exercitarea actiunii in regres (art. 51 din lege). 2) Clauze care nu
104

influenteaza obligatia cambiala. a) clauza "fara procura". Aceasta caluza

confirma ca posesorul cambiei pretinde suma mentionata in titlu in virtutea
unui drept propriu. b) clauza "valoare data in garantie". O asemenea
mentiune atesta faptul ca titlul a fost dat in scopul garantarii executarii altei
obligatii. Deci, clauza arata cauza transmiterii titlului, dar nu are nici un
efect asupra obligatiei cambiale. 3) Clauze considerate nescrise. Legea
interzice includerea in cambie a unor mentiuni. Dar, intrucat aceste mentiuni
nu sunt in contradictie cu obligatiunile cambiale, aceste mentiuni sunt
considerate nescrise. Clauza de descarcare a tragatorului de obligatia de
plata. Potrivit legii, tragatorul raspunde de acceptarea si plata cambiei. El se
poate descarca de raspunderea pentru acceptarea cambiei de catre tras, nu
insa si de raspunderea pentru plata cambiei12. Orice clauza prin care
tragatorul se descarca de raspunderea de plata a cambiei se socoteste
nescrisa (art. 11 din lege). 4) Clauze care atrag nulitatea obligatiei cambiale.
Unele clauze altereaza natura obligatiilor cambiale si, in consecinta, ele
conduc la nulitatea cambiei. Fac parte din aceasta categorie: clauza prin care
se stipuleaza o conditie a obligatiei cambiale; clauza privind plata cambiei
printr-o alta prestatie in locul sumei de bani; clauza privind completarea
elementelor esentiale ale cambiei prin alte inscrisuri etc. Cambia in alb
Cambia poate fi emisa de traigator, in mod deliberat, fasa a cuprinde toate
mentiunile obligatorii prevazute de lege, urmand ca acestea sa fie completate
ulterior, cu excluderea interventiei tragatorului, de catre primitorul cambiei
sau de un posesor succesiv al acesteia (art. 12 din lege). Di dispozitiile legii
rezulta ca poate fi lasata in alb oricare dintre mentiunile obligatorii, cu
exceptia semnaturii tragatorului. Fara semnatura tragatorului nu poate exista
o obligatie cambiala. Cambia in alb este completata fie de primitorul ei, fie
de posesorul succesiv al cambiei. Temeiul juridic al completarii este dreptul
de completare care se transmite dobanditorului odata cu remiterea titlului.
Acest drept poate fi exercitat in limitele intelegerii dintre tragator si
primitorul cambiei (contract de completare). intelegerea de completare poate
fi expresa ori tacita, in acest din urma caz intelegerea poate rezulta din
celelalte mentiuni ale cambiei ori din cuprindul raportului fundamental care
a determinat emiterea cambiei. Cambia in alb poate fi completata oricand,
insa inainte de prezentarea ei la plata. Dreptul de completare trebuie
exercitat in termen de 3 ani de la data emiterii titlului (art. 12 din lege). Dupa
expirarea acestui termen, posesorul cambiei decade din dreptul de
completare. 4. Transmiterea cambiei girul Girul este actul juridic prin care
posesorul cambiei girant transmite altei persoane giratar printr-o declaratie
Mariana Rudareanu, Drept civil II. Teoria generala a obligatiilor, Editura Fundatiei
Romania de Maine, Bucuresti, 2004
12

105

scrisa si semnata pe cambie si prin predarea titlului, toate drepturile izvorand

din titlul respectiv. Girantul este persoana titulara a dreptului, legitimata in
conditiile legii si care este posesoarea titlului. Giratarul poate fi orice
persoana, indiferent daca este o persoana straina sau care este implicata in
raportul cambial (tragator, tras etc.). La fel cum emiterea cambiei se justifica
prin existenta prealabila a unor raportri juridice intre persoanele implicate in
raportul cambial (raporturi juridice fundamentale), tot astfel si girul are la
baza un raport juridic preexistent intre girant si giratar. Prin gir, beneficiarul
ordona trasului sa plateasca suma de bani inscrisa pe titlu giratarului sau
altei persoane desemnate la ordinul acestuia. Prin gir se creeaza un nou
raport juridic distinct prin care se garanteaza si plata de catre obligatul
principal catre giratar a sumei de bani inscrise pe cambie. intre gir si cesiune
exista importante deosebiri. Astfel, prin gir, giratarul dobandeste un drept
propriu si autonom, fara sa i se poata opune exceptiile care puteau fi opuse
girantului; in cazul cesiunii, cesionarul dobandeste drepturile pe care le-a
avut cedentul si deci exceptiile pe care debitorul le putea invoca cedentului
pot fi opuse si cesionarului. Apoi, prin gir, girantul garanteaza plata de catre
obligatul principal (trasul) a sumei de bani fata de giratar; in cesiunea de
creanta, cedentul garanteaza numai existenta creantei, iar nu si
insolvabilitatea debitorului. Girul este trecut pe titlu, pe cand in cazul
cesiunii este necesara notificarea catre debitor sau acceptarea din partea
acestuia. Pentru a fi valabil, girul trebuie sa indeplineasca anumite conditii
de forma, si anume, trebuie scris pe cambie sub forma unui ordin de plata a
sumei de bani adresat debitorului principal. Efectele girului sunt
urmatoarele: a) efectul translativ ca efect al legii, prin gir se transmit toate
drepturile izvorate din cambie, inclusiv eventualele drepturi accesorii
acesteia; b) efectul de garantie in baza girului, girantul isi asuma obligatia de
a garanta acceptarea la plata a cambiei de catre tras astfel fiind tinut personal
pentru plata sumei de bani in cazul in care trasul refuza acceptarea la plata;
c) efectul de legitimare ca efect al girului, giratarul este legitimat in calitate
de creditor al sumelor mentionate in cambie si este socotit ca un posesor
legitim al acesteia. 5. Acceptarea cambiei Acceptarea la plata a cambiei
reprezinta manifestarea de vointa a trasului in sensul asumarii si executarii la
scadenta a obligatiei de a plati suma de bani mentionata in cambie.
Prezentarea cambiei la acceptare este o obligatie facultativa a posesorului
cambiei, astfel incat cambia poate fi prezentata de catre posesorul ei legitim
la plata fara o acceptare prealabila a acesteia. in cazul in care scadenta
cambiei este precizata ca fiind la un anumit timp de la vedere, prezentarea
cambiei spre acceptare este obligatorie. De asemenea, aceasta formalitate
este obligatorie in cazul in care tragatorul sau girantul au inserat in titlu o
106

clauza speciala in acest sens. Cambia se prezinta spre acceptare de catre

posesorul acesteia catre tras pana la data scadentei, cu exceptia cazurilor in
care acceptarea este obligatorie. Prezentarea cambiei spre acceptare se face
la domiciliul trasului. Acceptarea se va inscrie pe cambie prin cuvantul
"acceptat" sau orice alta expresie echivalenta. Simpla semnatura a trasului
poate echivala cu acceptare. Acceptarea cambiei la plata trebuie sa fie
neconditionata. 6. Avalul cambiei Avalul poate fi definit ca un act juridic
prin care o persoana, numita avalist, se obliga sa garanteze obligatia asumata
de unul dintre debitorii cambiali, numit avalizat. Plata unei cambii poate fi
garantata de catre un tert, pentru intreaga suma prevazuta in cambie sau
pentru o parte din ea. Avalul este deci o garantie inscrisa pe cambie, asumata
de un semnatar al cambiei sau de o terta persoana de a plati integral sau
partial suma mentionata pe cambie, in aceleasi conditii ca si cel garantat.
Avalul reprezinta o garantie pentru plata sumei de bani, si nu pentru
persoana debitorului. Spre deosebire de gir, al carui scop principal este
transmiterea cambiei si numai in subsidiar garantarea acceptarii la plata,
unicul scop al avalului il reprezinta constituirea unei garantii. Prin aval se
creeaza un nou raport juridic independent, de garantare a platii cambiei. 7.
Plata cambiei si consecintele neplatii acesteia Cambia trebuie prezentata la
plata in mod obligatoriu de catre posesorul legitim al titlului catre tras, chiar
in cazul in care acesta a refuzat acceptarea cambiei, sau avalistului, trasului
sau altor debitori in regres daca s-au indeplinit formalitatile legale. Plata
cambiei se poate cere la scadenta, care este determinata de la emiterea
titlului sau determinabila ulterior de catre posesorul acesteia. Cambia trebuie
prezentata la plata in ziua scadentei sau in maximum doua zile lucratoare
dupa expirarea scadentei acesteia. in cazul scadentei la vedere, cambia
trebuie platita la prezentare. Locul si adresa platii sunt cele indicate in titlu,
iar in lipsa acestora, plata se face la locul si adresa indicate langa numele
trasului. Pentru a fi valabila, plata trebuie sa fie facuta de o persoana
capabila si care nu a fost declarata in faliment. Plata la scadenta, in conditiile
legii, facuta de catre trasul acceptant duce la stingerea obligatiei cambiale a
trasului, ca si a celor ale tuturor debitorilor cambiali. Posesorul cambiei care
nu a primit suma de bani prevazuta in cambie poate obtine satisfacerea
dreptului sau prin mijloace cambiale actiunile cambiale sau prin mijloace
extracambiale, care sunt de fapt actiuni in justitie reglementate de dreptul
comun (imbogatirea fara justa cauza, actiunea cauzala formulata in baza
raportului juridic fundamental). Actiunile cambiale pot fi actiuni directe,
indreptate impotriva celor direct obligati la plata, si anume acceptantul la
plata si avalistul acestuia, sau actiuni in regres, care sunt actiuni contra
oricarui alt obligat cambial, adica impotriva tragatorului, girantilor si
107

avalistilor acestora13. Avand in vedere ca, in temeiul legii, cambia reprezinta

titlu executoriu, posesorul cambiei are la indemana executarea cambiala ca o
forma specifica de executare a obligatiilor asumate in baza raportului juridic
cambial. in aceste conditii, odata indeplinite formalitatile pentru constituirea
dreptului de regres, cambia poate fi investita cu formula executorie de catre
judecatoria locului platii si, pe baza cambiei astfel investite, se poate trece
direct la executarea silita a debitorului. 8. Exceptiile cambiale Debitorul
cambial se poate opune pretentiilor posesorului prin invocarea anumitor
exceptii, limitate insa de caracterul autonom al cambiei ca titlu de valoare.
Exceptiile cambiale sunt de doua tipuri: a) exceptii cambiale obiective:
absolute cele pe care le poate invoca orice debitor impotriva oricarui creditor
(prescriptia, nevalabilitatea formala a cambiei etc.) sau relative cele pe care
numai anumiti debitori le pot invoca impotriva oricaror posesori ai cambiei
(falsificarea semnaturilor, nevalabilitatea obligatiei cambiale etc.); b)
exceptii cambiale subiective: absolute pe care orice debitor cambial le poate
opune anumitor posesori ai cambiei (lipsa de legitimare, incapacitatea
posesorului cambiei etc.) sau relative care privesc un anumit raport cambial
si pot fi invocate de un anumit debitor si de un anumit posesor al cambiei
(vicii de consimtamant sau exceptii privind raportul juridic fundamental). 9.
Prescriptia Actiunile cambiale directe se prescriu in termen de 3 ani de la
data scadentei cambiei. Actiunile de regres se prescriu in termen de un an de
la data protestului de neacceptare a platii. Actiunile exercitate de debitorii de
regres contra altor debitori de regres se prescriu in termen de 6 luni de la
data platii cambiei sau de la data actiunii in regres impotriva respectivului
debitor. BILETUL LA ORDIN 1. Consideratii generale Biletul la ordin este
inscrisul prin care emitentul (debitorul) se obliga sa plateasca beneficiarului
sau la ordinul beneficiarului o suma de bani la locul si scadenta aratata in
titlu. Biletul la ordin este un titlu de valoare asemanator cambiei. De aceea,
biletul la ordin este reglementat, ca si cambia, de Legea nr. 58/1934 asupra
cambiei si biletului la ordin, modificata si completata de catre Ordonanta
Guvernului nr. 11/1993, impreuna cu reglementarile specifice emise de catre
Banca Nationala a Romaniei, printr-un numar restrans de articole art. 104107. in art. 106 se precizeaza in mod expres ca, in masura in care nu sunt
incompatibile, toate dispozitiile relative la cambie sunt aplicabile si biletului
la ordin. 2. Conditii de forma si de executare Conditiile esentiale pe care
trebuie sa le indeplineasca biletul la ordin sunt aceleasi ca si cele prevazute
13

Corneliu Turianu, Curs de drept civil. Contracte speciale, Editura Universitara,

Bucuresti, 2002 5. Raul Petrescu, Principalele contracte de drept comercial, Editura
Oscar Print, Bucuresti, 1999

108

pentru cambie, cu exceptia faptului ca intr-un bilet la ordin nu va figura

numele trasului si biletul la ordin nu poate fi acceptat la plata. Mentiunile
obligatorii ale biletului la ordin Biletul la ordin trebuie sa
cuprindamentiunile prevazute de art. 104 din lege. Aceste mentiuni sunt
urmatoarele: a) denumirea biletului la ordin b) promisiunea neconditionata
de a plati o suma de bani determinata c) indicarea scadentei d) locul unde
trebuie facuta plata e) numele aceluia caruia sau la ordinul caruia trebuie
facuta plata f) data si locul emiterii biletului la ordin g) semnatura
emitentului. inscrisul trebuie sa poarte semnatura personala a emitentului
(manu proprio) CECUL 1. Consideratii generale Cecul, ca titlu de credit,
este folosit de catre titularii de conturi bancare; prin intermediul lor,
tragatorul (titularul de cont) da ordin bancii la care are un disponibil banesc,
sa plateasca la prezentarea titlului o anumita suma de bani. in vederea
emiterii unui cec, tragatorul acestuia trebuie sa aiba disponibil in contul
bancar (acoperire). Suma de bani trebuie sa fie certa, lichida si exigibila si
asupra acesteia tragatorul (emitentul) sa aiba dreptul de a dispune prin cec.
Emiterea unui cec fara acoperire reprezinta infractiune. Mai mult, intre
tragator si banca trebuie sa existe o conventie cu privire la dreptul acestuia
de a emite cecuri pe formularele special puse la dispozitia sa de catre banca.
Regimul juridic al cecului este reglementat de Legea nr. 59/1934 asupra
cecului, modificata si completata prin Ordonanta Guvernului nr. 11/1993 si
normele speciale emise in acest sens de catre Banca Nationala a Romaniei.
2. Conditii de valabilitate si executare Cecul trebuie sa fie emis in forma
scrisa, eventual pe formularele special emise de catre banci in acest sens si
trebuie sa cuprinda urmatoarele mentiuni obligatorii: denumirea de cec,
ordinul neconditionat de plata a unei sume de bani, numele celui care trebuie
sa plateasca, locul platii, data si locul emiterii, semnatura emitentului. Cecul
este transmisibil prin gir, care trebuie scris pe cec si semnat de catre giratar.
Daca titlul contine clauza "nu la ordin", atunci acesta poate fi transmis prin
cesiune pe calea dreptului comun14. Cecul la purtator se transmite prin
simpla traditiune a titlului. Avalul reprezinta o garantie a platii integrale sau
partiale a cecului. Nu se admite un aval din partea bancii asupra careia cecul
este tras deoarece legea interzice in mod expres acceptarea de catre banca a
cecului tras asupra ei. Avalul trebuie dat in scris pe titlu prin cuvintele
"pentru aval" sau alte expresii echivalente. Avalistul este tinut responsabil
pentru plata cecului in acelasi mod ca si persoana pentru care a dat avalul.
Plata cecului nu este supusa nici unei formalitati de acceptare la plata, cecul
fiind un instrument de plata la vedere. Prezentarea cecului la plata se face la
banca, in termenele stabilite de lege: 8 zile de la emitere daca este platibil in
14

. Stanciu Carpenaru, Drept comercial roman, editia a 5-a, Editura All Beck, Bucuresti, 2004

109

localitatea in care a fost emis, si 15 zile in cazul in care cecul este platibil in
alta localitate decat cea in care a fost emis. Termenele se calculeaza de la
data mentionata pe cec ca si data a emiterii cecului. in cazul in care cecul nu
este platit la prezentare, beneficiarul acestuia nu are actiune directa
impotriva trasului, adica a bancii la care tragatorul isi are deschise conturile.
Refuzul la plata da dreptul beneficiarului platii la formularea actiunilor in
regres impotriva girantilor, tragatorilor si celorlalti obligati de regres. Pentru
exercitarea acestor actiuni, cecul trebuie sa fi fost prezentat la plata in
termenele prevazute de lege si refuzul de plata al trasului (bancii) sa fie
constatat printr-o declaratie oficiala a bancii semnata si datata pe cec. Aceste
formalitati trebuie indeplinite inainte de expirarea termenului de prezentare.
Beneficiarul cecului refuzat la plata are la dispozitie aceleasi mijloace ca si
in materie cambiala pentru a solicita executarea obligatiilor asumate de catre
obligati in baza titlului. Cecul reprezinta titlu executoriu pentru suma
inscrisa pe acesta si pentru accesorii. Competenta pentru investirea cu
formula executorie este judecatoria de la locul platii.

CAPITOLUL VI
Studiu de caz: Falimentul unei societatii agrozootehnice X
S.A.
Prezentarea situatiei de fapt a societatii X S.A. - in faliment, la
data cand societatea profesionala MOORE STEPHENS RVA S.A. a fost
desemnata lichidator judiciar

110

a) Judecatorul sindic respinge cererea creditorului si admite

contestatia debitorului X;
b) Urmare a formularii recursului de catre creditorul urmaritor,
Curtea de Apel Bucuresti il admite si stabileste ca debitoarea este in stare de
insolventa;
c) dupa reintoarcerea dosarului la Tribunalul Y, judecatorul sindic
desemneaza administrator judiciar o persoana fizica si nu ridica dreptul de
administrare al debitoarei. Administratorul judiciar desemnat solicita, la mai
putin de o luna, schimbarea sa pe motivul imposibilitatii ducerii la
indeplinire a atributiilor.
d) In data de 2.04.2005 judecatorul sindic desemneaza un alt
administrator judiciar si ulterior, completeaza incheierea de desemnare cu
precizarea atributiilor administratorului judiciar de conducere in tot a
activitatii debitoarei.
e) Avand in vedere complexitatea activitatii si marimea societatii
comerciale
debitoare, precum si impactul economic si social pe plan local al intrarii in
faliment a agentului economic, dar si numarul mare de creditori si volumul
masei credale, consideram o obligatie a judecatorului sindic analizarea
cu responsabilitate a capacitatii persoanei desemnate in cauza pentru
ducerea la indeplinire a masurilor legale.
f) La trei luni de la desemnare, la presiunea creditorilor nemultumiti de
modul de conducere a activitatii debitoarei de catre administratorul judiciar
si de masurile intreprinse, administratorul judiciar solicita judecatorului
sindic trecerea la procedura falimentului si numirea inca a unei persoane ca
lichidator judiciar, capabila sa sustina activitatea societatii debitoare in
vederea evitarii pierderii recoltarii in timp util a cerealelor.
Masuri intreprinse si decizii luate pe baza criteriilor economice
fundamentate pe o analiza economico-financiara a activitatii
debitoarei, de catre societatea profesionala in insolventa Moore
Stepehens RVA S.A. ca urmare a desemnarii in calitate de lichidator
judiciar al debitoaarei X S.A.
Particularitati ale societatii debitoare la data deschiderii procedurii de
faliment si a desemnarii MOORE STEPHENS RVA S.A. ca lichidator
judiciar
1. societate comerciala mare, cu profil agrozootehnic cu activitate
complexa;
111

2. societatea la data deschiderii procedurii de faliment avea un

numar de angajati de peste 300 persoane;
3. in perioada de la deschiderea procedurii de insolventa pana la
deschiderea procedurii de faliment, societatea nu achitase
drepturile salariale de mai bine de 7 luni, astfel ca relatiile cu
personalul muncitor erau foarte incordate;
4. societate ce detine in exploatare, in baza unor contracte valabile
pina in anul 2007, peste 3500 hectare teren agricol de cea mai
buna calitate;
5. societate ce detine in proprietate mijloace fixe prin natura lor
(recolta prinsa in radacini), respectiv 32 ha plantatii viticole si 100
ha pomi fructiferi plantate pe terenul altor persoane;
6. societate ce are in proprietate un efectiv de 450 vaci de lapte si
cateva zeci de capete de porci
7. societate al carei actionariat este implicat in mai multe societati
comerciale, cu acelasi obiect de activitate ca al debitoarei si care
pe piata locala constituiau un grup de interes economic destul de
important.
8. toata activitatea economica si administrativa a societatii pana la
data deschiderii procedurii de faliment, inclusiv pe perioada
administrarii judiciare, se desfasura in sediul social al actionarului
majoritar, al carui administrator era aceeasi persoana care
asigurase administrarea debitoarei pana la desemnarea
administratotului judiciar;
9. necesarul de fond de rulment pentru plata materialelor si
combustibililor pentru inceperea recoltatului era de minim 1,5
miliarde lei, iar fondul de rulment zero;
10. timpul necesar analizarii situatiilor de fapt si adoptarii in baza
analizei a celor mai bune decizii era foarte scurt, intrucat culturile
de rapita si grau erau deja la maturitate;
11. patru sute de vaci din efectivul de sapte sute, vandut unei
societati afiliate si neachitat pana la data desemnarii noastre ca
lichidator, au fost readuse in patrimoniul debitoarei prin rezilierea
contractului pentru neplata, iar stocul de furaje pentru asigurarea
hranei acestui efectiv de animale era zero;
12.
sistema de masini agricole necesare recoltatului necesita
urgente reparatii pentru a putea intra la recoltat;
13. personalul societatii debitoare necesita urgent o restructurare
intrucit o parte importanta dintre ei erau implicati in activitati
similare la societatile afiliate din grupul de interes economic al
112

actionarului majoritar;
14. modalitatea de decizie a lichidatorului trebuia corelata cu cea a
fostului administrator judiciar, care fusese desemnat si lichidator
alaturi de firma noastra, corelare care de multe ori necesita timp de
convingere si apelarea de cele mai multe ori la sustinera
membrilor Comitetului Creditorilor pentru adoptarea decizei
propuse;
Analizarea cu operativitate a situatiei de fapt si masurile
intreprinse
pentru maximizarea
veniturilor
Intrucat societatea profesionala MOORE STEPHENS RVA S.A.
dispune de personal de specialitate, atat economic cat si in
managementul activitatilor din domeniu agrozootehnic si pentru ca
are capacitatea de a dispune de resursele necesare finantarii activitatii
societatii debitoare, in baza analizelor economico-financiare dispune
urmatoarele masuri:
1.

Avand in vedere specificul activitatii continue si

inceperea campaniei de recoltat, lichidatorul MOORE
STEPHENS RVA S.A. instituie la sediul debitoarei,
comandamentul permanent insarcinat cu decizia pentru ineperea
recoltarii in timp util, functie de conditiile climatice;
2.
Detaseaza in acest scop, la sediul debitoarei personal de
specialitate care sa urmareasca activitatea de reparatii a
utilajelor agricole, recoltatul cerealelor, transportul si receptia
acestora in silozuri specializate, precum si negocierea celor mai
bune contracte pentru prestarea de servicii aferenta pastrarii,
uscarii si conditionarii cerealelor;
3.
Concomitent cu activitatea de recoltat lichidatorul
judiciar intreprinde masuri de verificare a tuturor contractelor
aflate in derulare si a necesitatii mentinerii sau denuntarii
acestora functie de interesul economic al debitoarei si
creditorilor.
4.
Constatand ca unele contracte incheiate cu societatii
afiliate ale grupului de interes, apartinand fostului administrator,
s-au semnat in defavoarea debitoarei procedeaza la denuntarea
acestora si eventual, la renegocierea unor noi contracte la
preturi competitive;
113

5.

S-a luat masura inventarierii bunurilor debitoarei,

constituindu-se echipe mixte din partea debitoarei si din partea
lichidatorului judiciar;
6.
Se ia masura renegocierii tuturor contractelor de prestari
servicii si livrari de produse astfel incat fiecare punct de lucru al
debitoarei sa devina centru producator de profit;
7.
Sunt dispuse masuri pentru mobilizarea tuturor fortelor
in vederea asigurarii hranei animalelor astfel incat centrul de
profit ferma zootehnica sa devina competitiv, urmarindu-se
zilnic productiile obtinute, sporul in greutate si consumul
specific pe cap de animal furajat;
8.
Se dispune analizarea listei tuturor debitorilor societatii
si se procedeaza la notificarea prealabila si introducerea de
actiuni pentru recuperarea creantelor;
9.
Practic, la sfarsitul lunii septembrie 2005, adica la mai
putin de 3 luni de la desemnarea in calitate de lichidator
judiciar, sunt achitate toate salariile restante pe ultimele 6 luni
de la deschiderea procedurii ale tutruror salariatilor, precum si
toate contractele de arenda incheiate cu proprietarii terenurilor;
10.
Constatandu-se o relaxare a activitatii companiei,
lichidatorul judiciar poate dispune mobilizarea fortelor catre
masura impusa de lege de analizare a cauzelor si imprejurarilor
care au dus la incetarea de plati, deplasand in acest sens la
sediul debitoarei o echipa de 5 persoane specializate care au
procedat la verificarea tuturor documentelor contabile.
Urmare a acestei analize s-a procedat la reajustarea documentelor
economice
functie de realitatea constatata si au fost pregatite actiunile pentru anularea
unor transferuri patrimoniale.
Concomitent cu aceste operatiuni s-a procedat la organizarea de
licitatii pentru angajarea de experti evaluatori si societati specializate in
cadastru, pregatind societatea pentru a fi transferata, prin vanzarea acesteia,
catre un potential investitor.
Analiza oportunitatii vanzarii in integrum si argumentele invocate de
lichidatorul judiciar in sustinerea acestei optiuni

114

Acest tip de societate agricola, cu activitate mixata, beneficiaza de o

legislatie specifica prin care statul acorda un drept de preemtiune
detinatorului de active agricole in concesionarea sau arendarea terenului
detinut de stat prin Agentia Domeniilor Statului.
Aceasta masura a fost gandita de legiuitor a oferi facilitati
investitorilor in domeniul cresterii animalelor, in a pune in valoare productia
agricola prin conversia acesteia in produse animaliere si sporirea valorii
adaugate a produselor15.

BIBLIOGRAFIE
1. Ioan Schiau, Regimul juridic al insolventei comerciale, ed. All Beck, 2001
2. Legea privind procedura insolventei, legea nr 85/2006, publicata in M.Of.
partea I nr 359/21.04.2006
3. Stanciu D. Carperaru, Drept Comercial Roman, ed. S.C. Universul Juridic
S.R.L.
4. Smaranda Angheri, Magda Volanciu, Camelia Stoica, Drept Comercial,
ed. All Beck
15

www.finmedia.ro

115

5. Mariana Rudareanu, Drept civil II. Teoria generala a obligatiilor, Editura

Fundatiei Romania de Maine, Bucuresti, 2004
Raul Petrescu, Principalele contracte de drept comercial, Editura Oscar
Print, Bucuresti, 1999
6. Ion Turcu, Insolventa comerciala, reorganizarea judiciara si falimentul,
Editura Lumina Lex, Bucuresti, 2002
7. Stanciu Carpenaru, Drept comercial roman, editia a 5-a, Editura All Beck,
Bucuresti, 2004
Ptulea V., Legea privind procedura reorganizrii i lichidrii judiciare,

8.A. Miff, Noua procedur a insolvenei actualitate, tradiie i perspective,

n R.R.D.A. nr.
1/2007,
9. A. Avram , Procedura insolvenei. Partea general, Ed. Hamangiu,
Bucureti, 2008,
10 M. N. Costin, A. Miff, Falimentul. Evoluie i actualitate, Ed. Lumina
Lex, Bucureti, 2000,
11. S. Angheni, M. Volonciu, C. Stoica, Drept comercial, Ed. C.H. Beck,
Bucureti, 2008,
12. Gh. Gheorghiu, Procedura reorganizrii judiciare i a falimentului,C.
Rotaru, Legea falimentului doctrin, jurispruden i legislaie,
;

116