Poezii

Mihai Eminescu
Criasa din poveti
Neguri albe, strlucite
Nate luna argintie,
Ea le scoate pest Mihai

Eminescu

Criticilor mei
Multe flori sunt, dar puine
Rod n lume o s poarte,
Toate bat la poarta vieii,
Dar se scutur multe moarte.
E uor a scrie versuri
Cnd nimic nu ai a spune,
nirnd cuvinte goale
Ce din coad au s sune.
Dar cnd inima-i frmnt
Doruri vii i patimi multe,
-a lor glasuri a ta minte
St pe toate s le-asculte,
Ca i flori n poarta vieii
Bat la porile gndirii,
Toate cer intrare-n lume,
Cer vetmintele vorbirii.
Pentru-a tale proprii patimi,
Pentru propria-i via,
Unde ai judectorii,
Ne'nduraii ochi de ghea?

Ah! atuncea i se pare

C pe cap i cade cerul:
Unde vei gsi cuvntul
Ce exprim adevrul?
Critici voi, cu flori deerte,
Care roade n-ai adus E uor a scrie versuri
Cnd nimic nu ai de spus.e ape,
Le ntinde pe cmpie;
S-adun flori n eztoare
De painjen tort s rump,
i anin-n haina nopii
Boabe mari de piatr scump.
Lng lac, pe care norii
Au urzit o umbr fin,
Rupt de micri de valuri
Ca de bulgri de lumin,
Dndu-i trestia-ntr-o parte,
St copila lin plecat,
Trandafiri arunc roii
Peste unda fermecat.
Ca s vad-un chip, se uit
Cum alearg apa-n cercuri,
Cci vrjit de mult e lacul
De-un cuvnt al sfintei Miercuri;
Ca s ias chipu-n fa,
Trandafiri arunc tineri,
Cci vrjii sunt trandafirii
De-un cuvnt al sfintei Vineri.
Ea se uit... Pru-i galben,
Faa ei lucesc n lun,

Iar n ochii ei albatri

Toate basmele s-adun.