Sunteți pe pagina 1din 4

Curente culturale/literare in perioada interbelica.

Modernism. Traditionalism. Orientari avangardiste


In perioada interbelica (1918-1944) se accentueaza tendinta de depasire a unui spirit oarecum
provincial si de integrare mai rapida in ritmul european de modernizare. Cultura noastra incepe sa se
raporteze staruitor la ceea ce reprezinta ea in relatie cu cultura europeana.
Aceasta preocupare da si prima nota a literaturii interbelice: tendinta de sincronizare, de
europenizare, si, concomitent, de valorificare, mai insisitenta ca oricand, a originalitatii nationale.
Daca, inainte de razboi, principalele discutii din reviste se purtau in jurul samanatorismului,
poporanismului sau simbolismului, in perioada interbelica disputele literare se duc in jurul modernismului
si traditionalismului.
Cel dintai termen apare ca urmare a tezelor lui Eugen Lovinescu, asupra dezvoltarii literaturii si
se refera la principalele elemente innoitoare in poezie, proza si critica literara, pe care doctrina
lovinesciana le propune in primele decenii ale sec. al XX-lea.
Traditionalismul este o reactie la modernism; continuand idei si forme vechi, fara insa a le repeta,
el promoveaza, in general, o literatura de orientare artistica moderata sau chiar retrograda, din perspectiva
modernista.
Sub acest aspect, principalele reviste care au creat adevarate curente de idei sunt Sburatorul
(reprezentand tendinta modernista, de sincronizare cu literatura europeana) si Gandirea (promotoare a
curentului traditionalist).
Sburatorul. Contributia lui Eugen Lovinescu la modernizarea literaturii romane
Gruparea de la "Sburatorul" cuprinde revista si canaclul literar cu acelasi nume. Revista a aparut
la Bucuresti, intre 1919-1922 si 1926- 1927, sub conducerea lui Lovinescu. Cenaclul a avut o existenta
mult mai indelungata (din 1919 pana in 1947, patru ani dupa moartea lui Lovinescu) si a jucat in epoca un
rol la fel de important cu cel jucat de Junimea in secolul trecut.
Obiectivele gruparii erau promovarea tinerilor scriitori si imprimarea unei tendinte moderniste in
evolutia literaturii romane.
Primul obiectiv s-a realizat prin lansarea unor nume ca: Ion Barbu, Camil Petrescu, George
Calinescu, Pompiliu Constantinescu, Vladimir Streinu, Camil Baltazar, Anton Hoban, Ilarie Voronca.
Eugen Lovinescu obtine si colaborarea unor scriitori mai vechi (Ion Minulescu, Victor Eftimiu) sau ii
incurajeaza pe cei care au debutat in alte reviste, dar dovedeau o orientare moderna a scrisului lor (Liviu
Rebreanu, Hortensia Papadat- Bengescu).
Al doilea obiectiv a cunoscut un proces mai indelungat de constituire. La inceput, Lovinescu nu
formuleaza un program ideologic si nu adopta o formula unica, propunandu-si sa castige de partea sa
talente mai vechi sau sa descopere altele noi.
Principalele carti de doctrina estetica ale lui Eugen Lovinescu sunt: Istoria civilizatiei romane
moderne (3 vol.) si Istoria literaturii romane contemporane (5 vol.).
In esenta, modernismul lovinescian porneste de la ideea ca exista un spirit al veacului, explicat
prin factori materiali si morali, care imprima un proces de omogenizare a civilizatiilor, de integrare intrun ritm de dezvoltare sincronica. In conditiile in care exista decalaje intre civilizatii, cele mai putin
dezvoltate sufera influenta binefacatoare a celor avansate. Influenta se realizeaza in doi timpi: mai intai se
adopta, prin imitatie, forme ale civilizatiei superioare, apoi, dupa implantare, se stimuleaza crearea unui
fond propriu.
Teoria imitatiei era preluata dupa francezul Gabriel Tarde, psiholog si sociolog, care
explica viata sociala prin interactiunea reactiilor sufletesti. Teoria, desi patrunzatoare, este deficitara prin
faptul ca nu acorda suficienta atentie factorilor interni, fundamentali pentru evolutia oricarui fenomen.
Fenomenul "formelor fara fond", de care vorbea Titu Maiorescu, este acceptat de Lovinescu, dar
criticul de la Sburatorul il socoteste inevitabil si creator: formele isi pot crea uneori fondul, sustine

Lovinescu, spre deosebire de Maiorescu. Eugen Lovinescu propune eliminarea rapida a decalajelor
culturale si modernizarea literaturii romane, deci sincronizarea cu spiritul veacului.
Principiul sincronismului in literatura inseamna, in mod practic, acceptarea schimbului de valori,
a elementelor ce confera noutate si modernitate fenomenului literar. Nu e vorba de o imitatie servila, de
un imprumut fara discernamant, ci de o integrare a literaturii intr-o formula estetica viabila, in pas cu
evolutia artei europene.
Prin modernizare, Lovinescu intelege depasirea unui "spirit provincial", deci nu opozitie fata de
traditie, de specificul national.
In consecinta, pentru sincronizarea literaturii cu spiritul veacului, deci cu chiar ritmul de
dezvoltarea a propriei societati, cu ideile, cu fortele si problemele ei, sunt necesare, dupa Eugen
Lovinescu, cateva mutatii esentiale in plan tematic si estetic. Aceste mutatii constau in: trecerea de la o
literatura cu tematica rurala la o literatura de inspiratie urbana; cultivarea prozei obiective; evolutia
poeziei de la epic la liric; intelectualizarea prozei si poeziei; dezvoltarea romanului analitic.
In activitatea de critic literar ( volumele de "Critice"), Lovinescu nu a ramas prizonierul propriilor
teze, apreciind cu generozitate teze care nu raspundeau pe de-a-ntregul ideilor sale. Exemplul cel mai
cunoscut este pretuirea acordata romanului "Ion", de L. Rebreanu.
Asadar, programul modernist al lui Eugen Lovinescu a fost sustinut de o remarcabila capacitate
de perceptie a valorii, ceea ce l-a salvat, de multe ori, de rigiditate, spiritul sau critic fiind mai cuprinzator
decat propria lui ideologie.
Modernsimul lovinescian, bazat pe teoria imitatiei si pe principiul sincronismului, aplicand
criteriul estetic in judecata operei de arta, militand pentru integrarea traditiei, a specificului national intr-o
formula estetica aflata la nivelul de dezvoltare a sensibilitatii europene, poate fi considerat un moment
pozitiv evolutia culturii si a literaturii romane.

Orientari avangardiste
Un modernism categoric, de fronda, alcatuind asa-zisa miscare de avangarda artistica, a fost
promovat la noi de revistele Contimporanul, Punct, Integral, Urmuz, unu, Alge.
In acceptie estetica, avangarda este o miscare artistica specifica primelor decenii ale secolului al
XX-lea, care isi propune sa impuna noi structuri artsitice, in dauna celor traditionale, considerate depasite.
Avangarda in poezie este legata de cateva curente: futurismul, expresionismul, dadaismul,
suprarealismul, constructivismul. Este pentru prima data in istoria poeziei cand manifestul, programul
anticipeaza poezia cu pricina, cand manigestul este inceputul absolute.
Principala trasatura a poeziei de avangarda este negatia, actiunea ei fiind, inainte de toate, una
distructiva. Avangardistii spulbera discursul poetic traditional. Poezia avangardista renunta la poemul
regulat prosodic. Avangardistul nu mai are coerenta formal ape care o are poetul clasic. Textul este spart,
asa cum sensurile sunt sparte.
Avangardismul european are drept punct de plecare curentul nonconformist si anarhic cunoscut
sub numele de dadaism, initiat la Zurich, in 1916, de romanul Tristan Tzara (devenit, ulterior, poet de
limba franceza). Impreuna cu alti intelectuali de diverse nationalitati (Marcel Iancu, Hugo Ball, Hans
Arp), veniti intr-o tara neutral pentru a nu participa, in niciun fel, la marea conflagartie mondiala care
izbucnise in 1914, lanseza o miscare culturala si artistica de discreditare completa, de negare a artei
traditionale, ca semn al unui dispret teribilist, aproape adolescentin, fata de o lume incapabila sa opreasca
barbaria si crima.
Dadaismul cultiva antiliteratura, antimuzica, antipictura, inventand cele mai nastrusnice tehnici
de creatie, toate avand la baza incoerenta, lipsa de logica, absurdul. Miscarea se autodizolva in 1921.

Expresionismul este un curent important al avangardei europene, a carui esenta este data de
intensitatea expresiei, de tendinta de a da forma trairii launtrice, sentimentelor si trairilor omenesti, alaturi
de o covarsitoare aspiratie spre absolut.
Creatiile artistice expresioniste, fie literare, fie plastice, reflecta criza societatii in preajma primei
conflagratii mondiale, contradictiile sociale, progresul tehnic, dezvoltarea industriala dublate de alienarea
insului ce isi presimte inutilitatea, agonia marilor imperii, o profunda criza a valorilor morale si estetice.
Subiectivitatea, sentimentul, tarirea patetica sunt termenii-cheie in poetica expresionista,
instaurand si ideea unui destin uman comun, cu radacini in mit.
Se remarca influentele filozofiei lui Nietzsche.
Trasaturi ale acestui curent regasim in literatura noastra in operele lui Lucian Blaga, Alexandru
Philippide, Tudor Arghezi, Adrian Maniu, Vasile Voiculescu.
Constructivismul romanesc s-a grupat in jurul revistei Contimporanul, condusa de Ion Vinea,
ecare a solicitat colaborarea nu numai a scriitorilor, dar si a altor artsiti (pictori, sculptori, actori, regizori):
Tudor Arghezi, Ion Barbu, Camil Petrescu, Felix Aderca, B. Fundoianu, Ilarie Voronca, Constantin
Brancusi. Ideea esentiala a contructivistilor era necesitatea unei corespondente intre arta si spiritul
contemporan al tehnologiei moderne, care inventeaza forme noi, concurand natura. Arta trebuie sa imite
tehnica moderna, plasmuind si ea forme pure, complet imaginare. Se incuraja, astfel, pictura abstracta,
nonfigurativa sau cubismul, stilizarea energica a sculpturii (Constantin Brancusi), sincretismul artelor (se
vorbea de pictopoezie si de jazzbandul frazelor), colajul poetic.
Aceste tendinte nu toate dupa ce au deposit faza teribilismului theoretic si a unor experimente
gratuite si-au confirmat valoarea si au impus mari artisti (Constantin Brancusi).
Alte reviste constructiviste au fost Punct si Integral.
Suprarealismul a fost teoretizat si practicat la revistele unu, Urmuz, Alge. In paginile lor
semneaza si unii colaboratori de la Contimporanul si Integral, precum Tristan Tzara, Ilarie Voronca,
B. Fundoianu, dar si nume noi, ca Geo Bogza, Sasa Pana, Gellu Naum, Miron Radu Paraschivescu.
Pornind din dadaism, manifestand deci acelsi spirit teribilist al negatiei, suprarealismul initiat
de poetul francez Andr Brton a dat cateva nume ilustre in arta europeana, cum ar fi scriitorii Louis
Aragon, Paul Eluard, Jacques Prvert sau pictorii Salvador Dali, Pablo Picasso.
Programul suprarealismului urmarea patrunderea artei in planul inconstientului, al visului, al
delirului, in acele spatii care scapa controlului constiintei. Suprarealistii considerau ca adevarata realitate
a omului apare deformata de cenzura constiintei.
Patrunzand direct in subconstient, arta ar aseza omul in realitatea lui integrala, adevarata, intr-o
suprarealitate autentica, neipocrita.
Aceste teorii se bazau pe tezele filozofului francez Henri Bergson si, mai ales, ale medicului
vienez Sigmund Freud (creatorul psihanalizei), asupra inconstientului. Tehnica de realizare artistica era
dicteul automat, care consta in incercarea de transcriere rapida a cuvintelor, a propozitiilor, a frazelor (in
picture a senzatiilor cromatice, vizuale) ca si cum ar iesi din fluxul spontan al subconstientului. Conditia
esentiala era ca ratiunea sa nu exercite niciun fel de control.
Influenta suprarealismului s-a exercitat in mod deosebit asupra picturii si poeziei.
Futurismul (futuro it.= viitor) s-a manifestat in Italia, incercand o ruptura totala cu trecutul.
Operle futuriste au un caracter agresiv, violent, dramatic. Arta, in conceptia futuristilor, nu exista decat in
masura in care ea exprima dinamismul prezentului si increderea in viitor.
In literatura romana, futurismul nu are efecte vizibile la nivelul creatiilor poetice, insa unele
manifeste ale avangardei romanesti au o certa coloratura futurista (Manifestul activist catre tineri Ion
Vinea).

In avangardismul romanesc, o pozitie singulara detine Urmuz (Demetru Dem. DemetrescuBuzau), autor al unor bucati in proza (Palnia si Stamate, Ismail si Turnavitu, Dupa furtuna) si al
fabulei Cronicari, adevarate exercitii dadaiste, in care se cultiva un umor negru, bazat pe absurd.
Gandirea. Traditionalismul
Gandirea apare, initial, la Cluj, in 1921, sub directia lui Cezar Petrescu; in 1922, se muta la
Bucuresti si trece sub conducerea lui Nichifor Crainic. Isi inceteaza activitatea in 1944. Printre
colaboratori s-au numarat: Lucin Blaga, Adrian Maniu, Ion Pillat, Vasile Voiculescu, Cezar Petrescu,
Tudor Vianu, Mateiu Caragiale.
Gandirea se situeaza, de la inceput, pe o linie traditionalista. Pozitia este mai veche in cultura
noastra, dar ideologii de la Gandirea considerau ca intre formele de viata imprumutate din Apus si
sufletul poporului roman, caracterizat de o simtire frageda, aproape copilareasca, de o tinerete
primitiva, exista o incompatibilitate de sens.
Din vechile curente traditionaliste, existente la noi inainte de razboi (poporanism, samanatorism),
se preluase ideea ca istoria si folclorul sunt domeniile relevante ale specificului unui popor. Insa acestor
factori gandiristii adauga unul nou, de factura spirituala -credinta religioasa ortodoxa- care ar fi, dupa
parerea lor, element esential de structura a sufletului. Consecinta era ca opera de cultura cu adevarat
romaneasca trebuia sa includa neaparat, in substanta ei, ideea de religiozitate.

S-ar putea să vă placă și