Sunteți pe pagina 1din 8

ILUMINISM DE TALIE EUROPEANA: INOCHETIE MICU

ILUMINIST
INOCHENTIE

DE

TALIE
MICU

EUROPEANA

:
KLEIN

Iluminismul se caracterizeaza prin cosmopolitism, o perspectiva universala asupra lucrurilor, e


deschis fata de diversitatea culturilor. Iluministul vorbeste mai multe limbi, are explicatii
pentru tot ceea ce se intampla, trece la dimensiunea rationala a lucrurilor, la interpretarea si
coordonarea lor. Ca si miscare culturala, iluminismul porneste de la o eroare politica, si anume
increderea in posibilitatea de a schimba structurile sociale existente, cele feudale, prin
lamurirea organelor de decizie, monarhia si curtea, asupra primarii unor institutii socialpolitice si economice, a necesiatii modernizarii lor. Ceea ce va declansa, in ultimele decade ale
secolului al XVIII-lea in Europa Centrala unde se profileaza ideile curentului, o ampla
campanie de propagare a ideologiei iluministe, asociindu-se acestei tentative de revolutionare
politica pe cale culturala si eforturi de comunicare in jos pe scara sociala, mai ales catre
elemente
ale
tinerei
burghezii
in
ascensiune.
Ceva mai tardiv, in tarile din estul Europei, iluminismul isi asociaza in plus si revendicari
nationale acolo unde este cazul, si anume in Imperiul Habsburgic. Iluminismul a insemnat
peste tot unde si-a implantat radacinile, primul pas efectiv catre faurirea Europei moderne,
rationaliste
si
pragmatice.
Romanii din Transilvania se raportau la Bucuresti, nu la Viena. Ei nu aveau drepturi egale cu
sasi si secui din Transilvania, iar ortodoxia din Transilvania nu avea aceleasi drepturi cu cea
catolica sau calvina. Greco-catolicismul a constituit ocazia Transilvaniei, reprezenta prima
legatura intre lumea romaneasca si Occident. Inochentie Micu Klein e primul lider al acestei
biserici, este primul episcop, in jurul lui se formeaza un mediu intelectual si religios. Este
primul illuminist la noi, iar in lucrarea de fata ma voi opri asupra actiunilor si revedicarilor sale
pentru
drepturi
sociale,
culturale
si
confesionale.
In comparatie cu Occidentul, Centrul si Sud-Estul au resimtit mai tarziu valul de cultura. Cu
toate acestea vedem ca acolo unde intelectualii luministi au ajuns la practica sociala, acolo au
avut un oarecare succes. in provinciile Imperiului Habsburgic s-au intalnit cele mai diverse
popoare
si,
deci,
cele
mai
diverse
miscari
de
idei.
Pe acest fond, fiecare popor a luptat pentru a-si pastra sau a-si dobandi drepturile, libertatea,
identiatea spirituala; romanii, sarbii, croatii, maghiarii sau slovacii au descoperit posibilitatea
legaturii cu Europa, au gasit calea de acces spre scrieri, ideologii, concepte politice si
religioase. Mai tarziu, reformismul lui Iosif al II-lea a deschis drumul iluminismului, a cucerit
intelectualitatea progresista a popoarelor aflate in inferioritate politica. Noile scoli infiintate in
Transilvania, in Serbia si Ungaria, dar mai ales frecventarea marilor centre universitare precum
Viena, Roma si Gttingen au contribuit la formarea unei elite in randul careia exceleaza clerul
si
profesiunea
.
"Luminile" au patruns in tinuturile romanesti venind din doua directii opuse. Din vest si din
est. Eugen Lovinescu nu greseste sustinand in "Istoria civilizatiei romane moderne", ca dupa
ce, in epoca veche religioasa, nu venise lumina din rasarit, in perioada redactarii marilor
cronici moldave- din Polonia,adica din nord, in epoca moderna lumina se revarsa spre noi din
apus, insa aceste formulari fixeaza - memorabil-, doar repere, fara mentionarea cailor pe care
s-a
realizat
"luminarea".
Dupa Renastere, societatile din estul si sud-estul Europei nu puteau primi lumina, de la sine

inteles, decat din Occident, insa traseele pe care lumina le-a urmat pana sa ajunga la noi nu au
fost
intotdeauna
directe.
Pentru cunoasterea Occidentului, romanii nici nu trebuiau, de altminteri, sa plece neaparat de
acasa. Venea Occidentul la ei. Venea din doua- trei parti: direct din spatiul propriu, sub
infatisarea unor dascali, refugiati politici, preceptori, artisti, dar mai ales prin sud-est, adus in
permanenta de tot mai numerosii greci atrasi de Principatele Romane, intermitent si prin Rusia.
In Ardeal situatia era diferita fata de cea din celelalte tari romanesti. Principat inclus in
Imperiul Habsburgic, Ardealul se gasea, politic, sub regimul absolutismului luminat, instaurat
de imparatul Iosif al II-lea. in conformitate cu principiile din care se revendica, fusesera
introduse anumite reforme, insa de pe urma lor nu beneficiau, in Ardeal locuitorii lui de cea
mai veche obarsie si care formau covarsitoarea majoritate a populatiei. Asadar, romanii nu erau
inclusi in randul "natiunilor politice", fiind considerati doar "tolerati" in propria lor tara,
exclusi de la drepturile acordate in principiu tuturor cetatenilor imperiului. Nici macar unirea,
in 1701, a unei bune parti a romanimii ardelene cu biserica Romei nu a determinat o schimbare
radicala. Un castig real il reprezenta si posibilitatea de a se trimite bursieri romani in institutiile
de invatamant catolice din Budapesta, Viena si Roma, cultura si constiinta nationala datorand
mult
acestei
posibilitati.
Iluminismul nu descurajaza studiile istorice nici in tarile estului si sud-estului, trezirea la o
constiinta activa realizandu-se sub puterea " luminilor". De altfel in epoca imparatilor Maria
Tereza si Iosif al II-lea se iau masuri in vederea dezvoltarii culturale, ceea ce avea sa
favorizeze aparitia unor sinteze asupra trecutului. Desigur ele se datoreaza unui climat spiritual
in care, inainte de toate, fusese extinsa reteaua de scoli elementare cu predarea obiectelor de
invatamant in limbile romana, sarba, germana, se acordase dreptul infiintari de tipografii, scoli
evreiesti, se tiparisera manuale, se incurajase circulatia cartilor, se acordase posibilitatea
tipariri
primelor
ziare
sau
reviste
.
Pretextul invocat in permanenta de catre nobilimea maghiara in refuzul ei de a permite accesul
romanilor la civilizatie era inapoierea acestora. in replica episcopul unit Ion Inochentie MicuKlein, cea mai lucida constiinta romaneasca a epocii a initiat o actiune fara de precedent de
luminare a poporului si rezultatele nu au intarziat sa apara. Baza instruirii fiind scoala,
Inochentie a intreprins, cu o energie titanica, ceea ce era necesar pentru transformarea
rusticului Blaj, devenit dupa unirea cu Roma resedinta episcopala, intr-un orasel al scolilor.
Opera de intemeiere a lacaselor de invatamant inceputa de el a fost dusa la implinire de urmasii
sai,
Blajul
devenind
pentru
natiunea
romana
"mica
Roma".
Manifestarea relativ tarzie a luminilor la acest nivel in Banat in comparatie cu realitatile din
Transilvania, se explica prin relatiile confesionate si politice diferite. Romanii din Banat au
beneficiat de avansul Transilvaniei (cu un deceniu si jumatate), miscarea luminilor de aici
actionand ca valoare de model pentru intreg spatiul romanesc, inclusiv Banatul, unde opera
tiparita
a
scolii
Ardelene
s-a
bucurat
de
o
larga
popularizare.
Momentul Supplexului reprezinta o faza de apogeu a miscarii luminilor la romanii din
Transilvania, dupa care punctul ei de greutate se deplaseaza spre alte parti diseminand
miscarea in jurul unor centre iluministe, un real ascendent inregistrand Oradea, Arad sau
localitatile urbane din provincia banateana. in acest context, la inceputul secolului al XIX-lea
initiativa culturala se transfera in aceste zone, care vor detine intaietatea in miscarea luminilor
pana in deceniul patru al secolului al XIX-lea, cand travaliul principal al miscarii iluministe
romanesti
se
deplaseaza
in
Principate.
Pornita de la Blaj era firesc ca miscarea romaneasca de "luminare" sa-si fixeze obiectivele in
functie de necesitatile cele mai presante. Declansatorii ei nu puteau gandi problemele in
abstract, nu se gaseau in situatia de a cultiva principiile luministe ca valori in sine.
Primul act politic al Habsburgilor in Transilvania a fost trecerea preotilor romani la unirea cu
Biserica Romei, deoarece catolicismul reprezenta formula ideologica si politica menita sa

suplineasca lipsa de unitate a imperiului. Maghiarii, trecuti la protestantism in marea lor


majoritate, au repins atat catolicismul cat si centralizarea habsburgica si au pornit o rascoala.
Dar miscarea, care a beneficiat de o participare romaneasca larga, a fost infranta, iar pacea de
la Satu Mare (1711) a marcat instaurarea definitiva a regimului Casei de Austria in
Transilvania. Unirea bisericii ortodoxe cu cea catolica, relizata practic in 1701 , se limita la
recunoasterea a trei puncte dogmatice si la primatul papei. Biserica rezultata , numita grecocatolica, urma sa-si pastreze neschimbat ritul, calendarul, sarbatorile si canoanele ortodoxe
Pentru romanii din Transilvania, conditiile unirii s-au transformat in revendicari cu caracter
politic: ei au cerut sa le fie recunoscuta egalitatea in drepturi cu celelalte natiuni componente
ale principatului si dreptul de a ocupa functii politice si administrative in stat. in realitate insa,
romanii au ramas in continuare o natiune tolerata. Inochentie Micu, episcopul unit al
romanilor, a incercat sa foloseasca evenimentele ca un argument al luptei sale. in 1744,
Sinodul de la Blaj a amenintat ca daca revendicarile romanesti nu aveau sa fie satisfacute,
unirea cu biserica catolica avea sa fie abandonata. Dar Micu-Klein, initiatorul luptei politice a
romanilor din Transilvania, cel care i-a fixat programul si argumentarea istorica, a fost inlaturat
in
1744.
Pe numele laic Ioan Micu s-a nascut intr-un sat de margine, Sadu, judetul Sibiu.tara fusese
stapanita mai mult de un secol si jumatate, cu putine exceptii, de principii calvini si era
tributara
turcilor.
Transilvania nu fusese cucerita de austrieci prin batalii sangeroase, ci prin iscusinta unui iezuit
diplomat, Antide Dunond, si a unor generali-administratori, al caror rol, a fost de a subordona,
prin masuri severe si drastica supraveghere, cele trei natiuni recunoscute . Astfel, prin diploma
imparatului Leopold I din 1961, nu s-a schimbat decat stapanirea, mult mai periculoasa si mai
pradalnica decat cea turceasca. Vechile legi ale principatului au ramas aceleasi: Unio trium
nationum, Tripartitum, Approbatae si Compilatae constitutiones care consfinteau drepturile
celor trei natiuni si ale celor patru religii. Populatia majoritara a Transilvaniei, romanii, a fost
mentinuta si pe mai departe in afara legii, fiind considerata "schismatica" si "eretica". E
adevarat ca actul uniatiei de la 1701 a pledat , ca momeala, pentru egala indreptatire.
Autoritatile l-au declarat insa pierdut. Evenimentele ulterioare au fost determinate de o darza si
necrutatoare opozitie a nobilimii maghiare, a cancelariei si dietei transilvane, ca si de perfidia
cancelariei aulice vieneze, care au convenit ca el sa nu mai fie republicat. Curtea aulica din
Viena a incurajat, asadar, atitudinea nobilimiii, dar a adus-o la fidelitate prin armata de
ocupatie, prin acordarea de privilegii, ranguri, feude, titluri nobiliare, functiuni prestigioase si
adeseori
prin
importante
sume
de
bani.
Sadu, teritoriul ce li s-a atribuit sasilor cand au fost adusi in Transilvania, ramasese ca si mai
inainte, un sat de oamneni liberi. incercarile nenumarate ale noilor veniti de a le impune sarcini
iobagesti au fost respinse, de cele mai multe ori, cu succes. Raportat la spatiul general
romanesc, momentul de inceput al luminilor in Transilvania e reprezentat de Inochentie Micu
unde actiunea lui politica a creat premisele si cadrul problematic pentru manifestarea unei
miscari
iluministe,
pe
cale
de
structurare
in
acea
perioada
.
Ion Micu a vazut lumina in acest sat, in 1692. Era fiul unui taran liber. in primii ani, copilul a
urmat cursul unei vieti "prescrise" din strabuni , cu o mama plina de grija, de dragoste si de
emotii pentru pruncul nascut din sangele sau, cu un tata pe care indeletnicirile il tineau zile
intregi departe de casa, muncindu-si pamintul, ori, poate, cautand fier la Puntea Baii, trudind la
joagare sau la doboritul de fagi si de stejari din padurile de sub poalele muntilor Lotru si
Cindrelu.
Cu timpul mama a inceput sa-i vorbeasca, amuzat pruncul dadea semne ca intelege totul, dar
nu articula nici un semn. Simtamintele si le exprima doar cu privirea. Speranta parintilor nu
pierise, totusi. Credeau ca macar cand va putea merge pe picioarele lui la joaca cu ortacii de
varsta lui si indemnat de ei, Ionut va putea deprinde vorbirea. Dar anii treceau si copilul lor

drag ramanea mut ca o lebada. Localnicii spuneau, mai demult, ca Ion Micu din Sadu s-a
pornit sa vorbeasca, in al 15-lea sau 16-lea an al vietii, ca intamplarea a prins repede aripi si s-a
raspandit peste tot. Ion Micu a invatat scrisul si cititul in satul natal.
La Sadu nu a primit prea multa carte, dar cunoasterea buchiilor i-a dat tanarului Ion Micu "o
cheie care-l ispitea intr-una sa deschida usile unui nou fel de viata". Cand, la targul Sibiului, un
calugar, atras de infatisarea mandra si de voiciunea ochilor tanarului Ion, i-a cerut tatalui sau
sa-l duca la scoala, Ion raspunse cu hotarare: "Tata, eu ma duc". Nu se stie daca acel calugar l-a
tinut mai intai la scoala, la Sibiu, sau l-a dus direct la scoli inalte.
A plecat cu iezuitul acela intr-o zi din anul 1707 sau 1708. De atunci n-a mai revenit niciodata
in satul natal. Dar satul, odata cu trecerea timpului, i-a receptat ecoul faptelor, al gandurilor.
Inocentiu Micu si-a efectuat studiile medii la colegiul iezuit din Cluj . intre 1722-1725 a urmat
cursurile facultatii de filozofie din cadrul colegiului academic iezuit, tot la Cluj, unde l-a avut
ca profesor pe Franz Fasching, un iezuit de origine germana, adept al ideii romanitatii
romanilor. in 1725 a inceput studiul teologiei la Nagyszombat (azi Trnava- in romaneste
Tarnavia
sau
Sambata
Mare-,
in
vestul
Slovaciei).
Prin diploma imperiala din 25 februarie 1729, imparatul Carol al VI -lea l-a numit pe Ioan
Micu, inca student , episcop de Alba Iulia si Fagaras, ridicandu-l totodata in functia de
consilier imperial. Iezuitii reusisera din plin . Aveau convingerea, dupa indelungate staruinte,
ca noul ales, crescut si educat de ei, nu le va iesi din cuvant. Dezamagirea le-a fost insa amara.
Vreme de mai bine de douazeci de ani, cat a durat initierea in tainele canoanelor ecleziastice,
nu si-a marturisit nimanui gandurile pe care le purtase cu sine de cand plecase din sat, de a
ajunge intr-o functie oficiala superioara, ca, profitand de ea, sa intre cu toata convingerea
fiintei sale in batalia pentru drepturile furate romanilor din Transilvania.
In 1729 a cerut si i s-a acordat, ca si inaintasiului sau, titlul de baron, titlul atat de necesar
atunci pentru a te impune in viata publica sau politica, iar in 1732 i s-a acordat loc in dieta.
Instalarea
lui
in
scaun
s-a
facut
abia
in
28
septembrie
1732.
Aparitia ,in prima jumatate a secolului al 18-lea, a unei personalitati politice de talia lui
Inochentie Micu Klein cu o viziune atotcuprinzatoare, are o semnificatie deosebita in planul
efervescentei culturale politice . Lupta sa in care sunt angrenate largi paturi sociale, sunt
exprimate multiple interese, sunt formulate revendicari proprii fiecarei clase- "reprezinta
inainte de toate nazuintele unei paturi suprapuse care se ridica sau aspira sa se ridice tocmai
prin
revendicarile
formulate".
Prin tot ceea ce gandeste si scrie in memoriile sale, Inochentie Micu este un precursor al
luminismului romanesc, pentru care scoala, cultura in general, urma sa semnifice mijlocul
principal al afirmarii comunitatii si, in primul rand, al unei categorii sociale ce trebuia sa
intruchipeze elita intelectuala. Importanta programului politic al lui Inochentie Micu Klein se
va vedea in debutul interesului european pentru o comunitate situata la marginea rasariteana a
Imperiului
habsburgic.
Trebuie subliniat ca intreaga actiune a episcopului are loc inaintea marelui val de idei
luministe, si ca ea pregateste viitoare stiinta istorica, geneza unei importante scoli de idei
politice: Scoala Ardeleana. Prin urmare, un fapt ce vorbeste despre dorinta de emancipare,
despre racordarea gandirii intelectuale la aceea a Europei timpului, despre primele elemente
moderne, propunand alte structuri sociale, alte ierarhii politice si religioase, un sistem de
invatamant
.
Actiunea lui incepe inca inainte de instalare, la Viena. Lupta o porneste din cadrele bisericii, pe
firul perspectivelor deschise de unire. Inochentie Micu insa o largeste curand la cadre nationale
si taseaza o tinta precisa,nationala: natiunea romana sa numai fie numita "tolerata" si sa fie
recunoscuta si ea ca natiune politica, egala in drepturi cu celelalte trei .
Petitiile lui, nu mai putine de opt inca inainte de instalare incep cu revendicari in favoarea
preotimii. Dar originiile nemultumirilor le cauta cu deosebire in neexecutarea prevederilor din

Diploma leopoldina, cea trecuta sub tacere. Ochiul lui Inochentie a vazut clar ceea ce inaintasii
lui nu vazusera- textul se oferea ca o arma de valoare exceptionala pentru lupta politica,
intrucat prevedea recunoasterea intre starile privilegiate nu doar a preotilor ci si a plebei unite.
Porneste cu energie la consolidarea episcopiei sale, cauta sa-i impuna autoritatea asupra tuturor
romanilor.
Reuseste sa schimbe domeniile Gherlei si Sambeti de Jos cu unul mai valoros, al Blajului.
Muta episcopia de la Fagaras la Blaj. Pune temeliile unei manastiri, a bisericii catedrale de aici.
Totodata duce o lupta hotarata impotriva oricarei alterari a continutului ortodox al bisericii
sale, impotriva "latinizarii", adica a catolicizarii. Poporul roman sa fie si el reprezentat in viata
publica, pe toata scara ierarhica, in guvern, in dieta, in comitate, districte, scaune, comunitati.
Cere ca Blajul, noua sa resedinta, sa fie declarat oras, cu drept de a fi reprezentat prin doi
deputati in dieta. Romanii sa fie si ei reprezentati peste tot unde se hotaraste asupra lor .
Dar diploma a doua leopoldina pe care se intemeiau noile revendicari nu fusese recunoscuta, in
sprijinul revendicarilor sale, pe masura ce se contureaza mai bine, Inochentie Micu aduce, in
consecinta, si alte temeiuri. inainte de toate numarul poporului sau natiunii sale, care- o
demonstreaza succesiv cu mai multe cifre- intrece pe ale celorlalte popoare sau natiuni ale
tarii, deci argumentele pe care le aducea Inochentie Micu Klein in sprijinul revendicarilor sale
se intemeiau pe vechimea, originea si continuitatea romanilor in Dacia .
Inochentie Micu depune o insistenta care nu cedeaza nici un moment pentru aplicarea
punctului al treilea al Diplomei leopoldine, pentru numararea si a celor de jos (plebei) intre
Stari. in lupta pentru ridicarea poporului roman , Inochentie Micu e preocupat cu deosebire de
scoala, de cultura. El initiaza scolile din Blaj, planuieste un seminar la Cluj, sub episcopatul lui
pleaca si primii bursieri la Roma. E preocupat si de invatamantul satesc, insista pentru
ridicarea de scoli la sate, pentru dreptul de a le ridica. Revendicarile sale plecau de la premiza
trecerii tuturor romanilor transilvaneni la religia greco-catolica. Aceasta era dupa parerea lui I.
Micu Klein, singura cale de rezolvare a problemelor care framantau pe romanii din
Transilvania. Solutia propusa de episcop, cu toate bunele ale intentii, era, evident, utopica si
periculoasa, iar romanii transilvaneni n-au acceptat-o niciodata, decat in numar destul de
redus
.
Actiunea lui Inochentie Micu starneste reactii puternice. Petitiile sale se adresau, ocolind
forurile politice ale tarii, de-a dreptul imparatului. Fara raspunsul asteptat, actiunea lui
Inochentie
nu
conteneste
totusi,
petitiile
se
inmultesc
mereu.
Revendicarile sale nu numai ca nu au fost satisfacute, ci dimpotriva, episcopul a fost chemat la
Viena in 1744 si pus in fata unei comisii de ancheta. Refuzand sa raspunda la intrebarile
comisiei, pleaca in ascuns la Roma, in speranta unui sprijin din partea Papei, insa numeroasele
sale memorii si proteste din Roma raman tot farar rezultat, Papa fiind sub influenta Vienei.
Nepermitandu-i-se reintoarcerea in Transilvania, Inochentie, infrant , abdica, sponte et libre, la
7 mai 1751. Ramane sa traiasca mai departe din pensia oferita, in exilul sau.
Revendicarile concepute, tezele si argumentele mobilizate de Inochentie Micu, distribuite intro serie impresionanta de acte si actiuni diferite, se imbina deci intr-un ansamblu coerent, se
incheaga intr-un complex program de lupta, tintind la o ridicare generala, sociala, politica,
culturala
a
poporului
roman
din
Transilvania
.
Lupta lui Inochentie se concretizeaza intr-un program politic: ridicarea poporului roman la
natiune politica. Lupta sa e conceputa pe plan national. Revendicarile lui sociale sunt
concepute in cadru national, in interesul nobilimii, preotimii, meseriasilor, taranimii romane.
Lupta e nationala nu numai in obiectivele ale, ci si in armele sale, in termenii sai, in limbajul
sau. La originiile relelor de care sufera poporul roman, Inochentie Micu vede nu numai
apasarea sociala, ci si ostilitatea celorlalte natiuni, ura lor nationala si religioasa. Textele lui
acuza mereu intreita asuprire, sociala, nationala, religioasa, cum am vazut, adesea sub cele mai
tari expresii: tiranie, jug despotic, ura despotica de neam, sclavie si alte asemenea.

Ion Micu e primul care cuprinde intr-un ansamblu coerent problema poporului roman. El asaza
temeliile pe care se va cladi intreaga lupta politica romaneasca de aici, inclusiv Supplex
Libellus Valachorum. Cu el incepe lupta programatica impotriva asupririi nationale.
Ridicarea natiunii romane la natiune politica, Inochentie o intelege prin egalizarea cu celelalte
natiuni, printr-o egalitate de drept in raporturile sociale existente. Lupta politica intreprinsa de
Inochentie Micu, obiectivul ei: emanciparea poporului roman din starea de inferioritate in care
era tinut, ridicarea lui la natiune politica, o data conceput, in ciuda insuccesului se fixeaza
durabil, ca o inevitabila necesitate a procesului de dezvoltare. Lupta lui e un punct de plecare
nu numai in lupta de emancipare a poporului roman din Transilvania, e si unul din punctele de
plecare in lupta de emancipare a intregului popor roman, moment istoric de temelie in lupta lui
pentru
libertate
nationala
.
Ca nobil, a intrat in dieta Ardealului (fiind primul roman din Dieta) si a cerut drepturi pentru
poporul roman cu argumente bine precizate: romanii sunt cei mai vechi locuitori ai tarii;
romanii sunt populatia cea mai numeroasa din Ardeal; romanii lucreza pamantul ti ocnele
(muncile cele mai grele); romanii dau cele mai mari contributii si in virtutea vointei imperiale
exprimata prin cele doua diplome leopoldine trebuie sa se faca dreptate si poporului roman. si
romanii au dreptul sa fie recunoscuti ca natiune, a patra din Ardeal. Dar cele trei natiuni
privilegiate, (ungurii, sasii si secuii) s-au impotrivit, spunand ca acasta cerere cuprinde "niste
lucruri
pe
care
nu
le-a
mai
cerut
nimeni
pana
acum"
.
A murit la 23 septembrie 1768. A fost inmormantat in biserica Madona del Pascolo din Roma.
in scrierile sale, isi exprimase dorinta de a fi inmormantat in catedrala ctitorita de el, la Blaj. La
22 iunie 1997, a fost exhumat si transferat la biserica Buneivestiri a Colegiului Roman din
Roma. La 2 august 1997, sicriul, continand ramasitele pamantesti ale episcopului, a fost adus
in tara si depus in altarul Catedralei Blajului. La 19 octombrie 1997 a fost asezat la locul de
cinste, care i se cuvine, in mormantul din Catedrala "Sfanta Treime", ctitorita de el de la Blaj.
Inochentie Micu Klein a fost un pedagog al poporului in treburile politice. Locul in care a
semanat cu foloase remarcabile l-a constituit patura atat de subtirica a unui cler putin luminat.
Neluat in seama de dieta si de guvern, acest cler a fost trezit la viata nationala de caldura
sufletului sau, sugerandu-i ganduri si deziderate care pana atunci nu intrasera in preocupaarile
lui.
Astfel, episcopul Inocentiu si-a asigurat o baza sociala care i-a ingaduit sa desfasoare
temeralele lui idei revendicative, preotii si protopopii dovedindu-se a-i fi tovarasi statornici in
tot ce a intreprins pina la sfarsitul vietii. Adeseori protopopii s-au comportat ca adevarati
parteneri. Nu o data, cand dieta din Sibiu a reusit sa-i nege lui Inocentiu temeiurile actiunilor
sale, ei reluau lupta pe cont propriu, demonstrand in felul acesta ca infrantul din dieta
principatului nu era agitator, ci reprezentantul autorizat al unui popor .
Clerul din subordinea episcopului si-a exprimat cu indrazneala dezacordul fata de amenintarile
si insultele adresate conducatorului sau. Chiar si atunci cand a luat drumul Vienei si apoi al
Romei,
clerul
a
reclamat
intoarcerea
episcopului
sau.
Zarurile fusesera insa aruncate: Maria Tereza nu s-a aratat catusi de putin interesata sa lase
prada din mana; ea considera, poate, in forul sau interior, ca este mai potrivit ca Inochentie sa
se multumeasca a trai in exil la Roma cu o pensie decat sa munceasca in vreo temnita unde i sar fi pierdut urma. Pe Petru Pavel Aaron, banuit de infifelitate, multi l-au detestat. Cand acesta
a decedat, in 1764, clerul a cerut revenirea lui Inochentie, dar Maria Tereza s-a opus. Episcop a
fost ales Atanasie Rednic (1765-1772) care obtinuse in sinodul electoral mai putine voturi ca
degetele
de
la
ambele
maini
.
Steagul ridicat de Inochentie Micu Klein in 1732 a fost preluat de generatiile urmatoare si lasat
sa falfaie in lumina stralucitoare a adevarului. Patriotismul lui, intransigenta intru apararea
acestui patriotism si sacrificiul ce si-a impus constituie pentru generatiile de azi un exemplu
vrednic
de
a
fi
urmat
cu
perseverenta.

Prin determinare geografica, dar mai ales prin intreaga deschidere spirituala precursoare a
epocii, Ardealul se afla cea dintai dintre tarile romanesti in situatia de a invoca, elogia si
cultiva modelul european. Pentru prima data, ideea europeana patrunde cu putere si convingere
in cultura romana. "Descoperirea Europei acum incepe sa se produca.
Lui Inochentie Micu Klein ii revine meritul de a fi schitat ideologic aceasta prima intrare in
Europa a romanilor, din epoca moderna. Cu energie uriasa si intr-un rastimp scurt, el a actionat
simultan, pe orizontala si verticala, in sensul valorificarii noilor facilitati politice. in plan
orizontal, a conceput si pus in actiune structuri institutionale care sa ridice romanimea
ardeleana de la starea de populatie, la aceea de natiune. Rezultatul primordial este intemeierea
Blajului, de unde vor iradia foarte curand idei avansate despre starea de fapt si despre soarta in
viitor a romanilor. in plan vertical, respectiv in relatia cu regimul politic, Inochentie a transmis
semnalul acestei noi perceptii, care presupunea un numar de revendicari pe seama romanilor.
Este primul roman care foloseste termenul de natiune in sensul european al momentului,
referindu se la neamul sau. isi semneaza numeroasele suplicii catre puterea politica in numele
clerului si natiunii romane, cu mesajul limpede ca aceasta, nu mai poate fi scoasa din calculul
politic al tarii. insasi existenta si activitatea lui Inochentie constituie o revolta politica
intruchipata original intr un singur combatant, insa puternic si eficient. Dupa Micu Klein,
nimic nu mai putea fi ca inainte in destinul romanilor, sageata era pornita din arc si ea va
marca
profund
viitorul
nostru
ca
natiune
politica.
Actiunea lui Inochentie Micu e, in general, o actiune proprie, personala, vehiculeaza
conceptiile lui de precursor. Ea este insa o actiune reprezentativa printr-o asociere larga la
lupta, prin exprimarea intereselor multiple ale diferitelor paturi sociale romanesti, a
revendicarilor proprii fiecareia. Unirea insasi in vederile lui e un instrument de cultura, de
ridicare
.
Consider ca actiunea lui a fost importanta pentru autorii Supplexului din 1791, dar si pentru
intreaga pleiada ce a urmat in secolul al XIX-lea, si nu numai, vazand in Inochentie un
exemplu, un intelectual care a vazut prin scoala si cultura in general mijlocul principal de
ridicare a poporului roman, din toate straturile sociale. in aceasta privinta consider ca este un
luminist, si un precursor in iluminismul romanesc. in opinia lui poporul trebuie cultivat nu
numai religios, nu pentru a fi catolic, ci pentru a fi mai constient, mai roman, mai util neamului
sau. scoala, cultura in vederile lui sunt nu numai scop in sine, trebuie nu numai sa cultive, sa
lumineze, ele trebuie sa ridice calitativ, sa trezeasca constiinta, sa ridice la lupta. El a stimulat
formarea
elitei
culturale
si
emanciparea
catorva
segmente
sociale.
Toate documentele au un caracter reformator, el nu se revolta impotriva imperiului, merge la
imparat si cere drepturi, nu face o revolutie ci o reforma, vrea o imbunptatire a vietii romanilor
pe
cale
pasnica.
Autor a peste 60 de lucrari pe diverse teme - istorie, gramatica, filosofie, literatura - a sustinut
originea latina si continuitatea neintrerupta a poporului roman pe acest teritoriu si a folosit
pentru
prima
data
in
tipariturile
romanesti
alfabetul
latin.
Inochentie Micu Klein are un loc aparte in istoria romanilor prin faptul ca a reluat la un nivel
superior lupta revendicativa din vremea tratativelor pentru unirea cu biserica Romei,
conturand, pentru prima data, prin numeroasele memorii adresate forurilor centrale si locale,
un program politic cristalizat, pentru recunoasterea romanilor ca natiune politica in
Transilvania
si
a
tuturor
drepturilor
lor.
Programul politic al lui Inochentie Micu traseaza sarcinile viitoarei stiinte istorice, el pune
bazele temeliei Scolii Ardelene . Meritul lui Inochentie e de a fi recunoscut clar, mai clar ca
oricine in timpul lui, procesul de dezvoltare a poporului roman din Transilvania si de a fi
activat cu toata energia in sensul lui lui. Are meritul de a fi ridicat problema lui pe plan politic,
inscriindu-se in istoria noastra, induscutabil, ca cea mai puternica personalitate politica a
poporului
roman
din
Transilvania
in
secolul
al
18-lea.

Bibliografie:
1.Albu Corneliu,Pe urmele lui Ion-Inochentiu Micu Klein, Editura Sport Turism, Bucuresti
1983.
2.Bocsan Nicolae, Contributii la istoria iluminismului romanesc, Editura Facla, Timisoara
1986.
3.Bunea Augustin, Din istoria romanilor. Episcopul Ioan-Inocentiu Klein (1728-1751), Blaj
1900.
4.Munteanu Romulus, Contributia scolii Ardelene la culturalizarea maselor, Editura Didactica
si
Pedagogica,
Bucuresti
1992.
5.Neumann Victor, Interferente luministe si romantice sud-est europene, extras din Revista de
istorie
si
teorie
literara
4
-1984,
-1-1985.
6.Neumann Victor, Tentatia lui Homo Europaeus, Editura Polirom, Iasi 2006.
7.Prodan David, Supplex Libellus Valachorum, Editura Stiintifica, Bucuresti 1997.

Materie: Referate istorie


Postat de: Anonim in 15 Mai 2008

Nota: 9.50 (2 note primite)