Cea mai cunoscuta opera sadoveniana, Baltagul, a fost publicata in 1930, avand ca punct de plecare, asa

cum sugereaza autorul chiar din moto - Stapane, stapane/ iti cheama s-un cane!" -, balada Miorita, ca
text reprezentativ pentru o intreaga lume de semnificatii populare pe care le ascunde textul. Pe schema
epica a baladei - un cioban este ucis de alti doi pentru a i se lua turmele -, Baltagul dezvolta o filosofie
profunda asupra vietii si a mortii, a iubirii si a datoriei, a devotamentului si a onoarei.
Constructia epica adopta formula traditionala a romanului bazat pe naratiunea de aspect obiectiv, la
persoana a IlI-a, facuta de un narator omniscient, putand fi delimitate trei parti: de la inceput pana la
plecarea in cautarea lui Lipan (expozitiunea si intrigA), de aici pana la gasirea mortului (desfasurarea
actiunii si punctul culminanT), din acest punct pana la sfarsit (deznodamantuL).
Romanul incepe cu schitarea unei sociogonii mitice, cu punctul de plecare in mitologia biblica: DomnulDumnezeu, dupa ce a alcatuit lumea, a pus randuiala si semn fiecarui neam La urma, au venit si muntenii
s-au ingenunchiat la scaunul imparatiei. Domnul-Dumnezeu s-a uitat la ei cu mila (). Apoi ati venit cei din
urma, zice domnul cu parere de rau. Dragi imi sunteti, dar n-am ce va face. Ramaneti cu ce aveti. Nu va
mai pot da intr-adaos decat o inima usoara ca sa va bucurati cu al vostru. Sa va para toate bune; sa vie la
voi cel cu cetera; si cel cu bautura; si s-aveti muieri frumoase si iubete". Povestea, spusa adesea de Lipan
pe la petreceri, are valoarea unui discret pretext narativ si este totodata o cheie de interpretare a
textului. Ea este inclusa in amplul portret pe care Sadoveanu il face, direct si indirect, munteanului,
amintindu-ne de fragmentele similare din Descrierea Moldovei a lui Dimitrie Cantemir.
Muntenii traiesc intr-un univers inchis, cu legi proprii, majoritatea nescrise, intr-un spatiu suficient siesi,
plasat la o distanta considerabila de lumea civilizata, a orasului. Este o lume patriarhala, descrisa de
Sadoveanu in toate aspectele ei. Barbatii sunt plecati cu oile cea mai mare parte din an, iar grija
gospodariei si a copiilor o are nevasta, care trebuie sa aiba pricepere, curaj, vigoare si autoritate, astfel
incat sa faca fata singura greutatilor. Muntenii sunt iuti si nestatornici, rabdatori in suferinta, firi deschise
si prietenoase, avand insa radacini la locul lor, ca si bradul". Existenta lor este guvernata de datina si de
natura, nimic nu iese din traditie. Cine incalca obiceiul e impotriva firii, asa cum ii explica Vitoria
Minodorei, certand-o ca este preocupata de coc, valt si bluza".
Scrierea nu poate produce emotii estetice veritabile decat aceluia care o reduce la notiunea unei civilizatii
arhaice. Acum suntem in Dacia, in teritoriul muntenesc al oierilor, ca punct de plecare. Intriga romanului
e antropologica. in virtutea transhumantei, pastori, turme, caini migreaza in cursul anului calendaristic, in
cautare de pasune si adapost, intorcandu-se la munte la date intru vesnicie fixe." (G. Calinescu, Istoria
literaturii romane de la origini pana in prezenT)

Pe acest fundal spatio-temporal este proiectata drama familiei lui Nechifor Lipan, exegeza distingand
astfel doua planuri ale naratiunii - unul amplu, care infatiseaza o lume. cea a muntenilor, altul mai
restrans, care surprinde o familie a acestei lumi. Un nivel il implica pe celalalt, cel de-al doilea il ilustreaza
pe primul.

Subiectul este organizat riguros, pe saisprezece capitole, toate avand in centru, ca personaj principal, pe
Vitoria Lipan, in Odiseea montana" a cautarii si descoperirii ucigasilor sotului ei. Expozitiunea prezinta
satul, cu activitatile domestice ale oamenilor. Vitoria isi vede de treburile ei prin casa si se gandeste la
vorbele lui Nechifor, plecat la Dorna sa cumpere oi. Primeste o scrisoare de la Gheorghita, care o anunta
ca Nechifor nu a ajuns la ei si spera ca se afla acasa. La scurt timp dupa aceea vine si o a doua scrisoare,
in care i se spune ca sotul ei nu a trimis nici banii cu care trebuiau platiti bacii si ciobanii. Avand un vis
infricosator, femeia se duce la parintele Danila sa ceara sfat, hotaraste sa plateasca slujbe si sa tina post
negru douasprezece vineri, iar daca Lipan nu se intoarce sa porneasca in cautarea lui. Se sfatuieste si cu
baba Maranda, ghicitoarea satului, care ii spune ca sotul ei si-a gasit pe alta", una cu ochii verzi". Intriga
este momentul in care Vitoria porneste la drum impreuna cu Gheorghita, in cautarea sotului disparut,
dupa ce anunta autoritatile, isi duce fata la manastire si se ingrijeste de gospodarie. Calatoria celor doi
constituie desfasurarea actiunii. Ei merg prin locurile pe unde a trecut Lipan si opresc la carciumile pe la
care acesta avea obiceiul sa poposeasca. Astfel, la crasma lui Macovei afla ca pe acolo au trecut in
toamna trei ciobani cu trei sute de oi si un caine. La crasma lui Iorgu Vasiliu ajung doar doi, care sunt insa
recunoscuti de acesta: Calistrat Bogza si Ilie Cutui. Punctul culminant este reprezentat de gasirea lui
Lipan de catre cei doi, intr-o rapa dintre Suha si Sabasa, unde sunt condusi de cainele lui Nechifor, gasit
intr-o curte a unui gospodar din Sabasa. Vitoria il lasa pe Gheorghita acolo si se duce sa cheme
autoritatile. Deznodamantul cuprinde praznicul de inmormantare si demascarea vinovatilor, care are loc
asadar in mijlocul colectivitatii, ca un act de reparatie morala - un act justitiar cu incarcatura morala"
(PerpessiciuS).

Semnificatiile romanului pot fi urmarite la mai multe niveluri - social, moral, afectiv, initiatic, traditional toate aflate insa in interdependenta.
Axa simbolica a romanului o reprezinta calatoria Vitoriei Lipan, ale carei resorturi motivationale sunt
iubirea si datoria. Lipan era dragostea ei de douazeci si mai bine de ani", care, abia acum intelegea, se
pastrase ca-n tinerete". Baltagul poate fi interpretat, astfel, si ca romanul unei mari iubiri, impresionanta
prin discretia si daruirea cu care este traita in imprejurari dramatice. Datoria vizeaza atat ordinea morala
a existentei, cat si pe cea mitica. Cautarea se incadreaza intr-un proces de ritualizare a vietii, in aceasta
lume miscarea este milenara, neprevazutul nu intra in ea" (G. CalinescU). Autoritatea mitului suspenda
orice alta lege sociala, este modalitatea prin care omul simplu se conecteaza la marile mituri cosmice,
este relatia sacra cu spatiul divin. Desi nu are nici o dovada, eroina stie cu siguranta ca sotul ei a murit si
ca ii va gasi trupul. Este credinta care ii da forta sa mearga mai departe. indeplinind ritualul funerar,
Vitoria ii salveaza sufletul si-i reda linistea pe care altfel n-o poate dobandi. Este o experienta existentiala
ce nu apartine doar acestui spatiu, ci omenescului prin excelenta, indiferent de unde si de cand. Acest
conflict intre ordinea sociala si cea morala este specific si tragediei antice Antigona. Asa cum arata Al.
Paleologu in Treptele lumii sau calea catre sine a lui Mihail Sadoveanu, povestea Vitoriei Lipan in cautarea
ramasitelor lui Nechifor risipite intr-o vagauna este povestea lui Isis in cautarea trupului dezmembrat al
lui Osiris".

Vitoria se inscrie intr-un model care exclude imprevizibilul, presupunand, in schimb, automatisme ce
amintesc de ritmul migratiilor. Astfel, desi se misca intr-o lume total necunoscuta, ea nu este nici
surprinsa, nici dezorientata, deoarece se inscrie in acelasi model cultural care guverneaza si propria ei
existenta. Este intampinata de aceleasi datini, credinte si superstitii. Descoperind adevarul, Vitoria
verifica, implicit, armonia lumii: afla ceva mai mult decat pe faptuitorii omorului, si anume ca lumea are o
coerenta pe care moartea lui Lipan n-a distrus-o." (N. Manolescu, Arca lui Noe, voi. I) Asa se explica modul
firesc in care eroina se intoarce la viata dinainte: S-apoi dupa aceea ne-om intoarce iar la Magura, ca sa
luam de coada toate cate-am lasat. Iar pe sora-ta sa stii ca nici c-un chip nu ma pot invoi ca s-o dau dupa
feciorul acela nalt si cu nasul mare al dascalitei lui Topor".
Rolul Vitoriei este unul deosebit de complex: ea este agentul justitiei, al dreptatii, joaca rolul initiatorului
ce modeleaza personalitatea unui initiat (Gheorghita), este vocea unei gandiri milenare si este femeia ce
cauta sa-si intregeasca unitatea pierduta a iubirii. in descoperirea adevarului o ajuta nu numai oamenii, ci
si natura, care la Sadoveanu capata atribute morale, devine un personaj. Dupa visul avut inaintea
plecarii, vremea se inrautateste - Soarele pierise, lumina se imputinase si vantul sfichiuia" -, cand
hotaraste sa porneasca la drum, vantul se alinase". La fel, cand la Vatra Dornei a facut cale intoarsa, s-a
rasucit vantul si a prins a bate de catre miezul-noptii", manand-o din spate pana la locul crimei, unde a
incetat dintr-o data.
Din punct de vedere moral si sufletesc, eroina, desi o taranca din Magura Tarcaului, este o aristocrata de
o inteligenta discreta, simpla in manifestarile exterioare, tenace, principiala, cinstita, subtila. Critica
literara a vazut in ea o Antigona apriga, voluntara si iluminata, care aplica cu tenacitate un mandat etic"
(PerpessiciuS), un Hamlet feminin care banuieste cu metoda, cerceteaza cu disimulatie, pune la cale
reprezentatiuni tradatoare" (G. CalinescU). Eroina se autoconstruieste permanent, este un personaj
rotund, complex, imprevizibil in manifestari. Portretul ei este construit de la exterior catre interior, de la
ochii ei caprui in care parca se rasfrangea lumina castanie a parului" pana la sufletul zbuciumat si rupt in
doua de grija si dorul celui plecat (Ea insa se socotea moarta, ca si omul ei, care nu era langa dansa.").
Vitoria comunica cu Nechifor dincolo de moarte, ca dovada a iubirii care supravietuieste timpului si legilor
firii: Dac-a intrat el pe celalalt taram, oi intra si eu dupa dansul! ". Ea stie sa lase deoparte tot ce
insemnase fiinta ei pentru a se identifica cu celalalt: Se curatise de orice ganduri, dorinti si dureri in afara
de scopu-i neclintit". Ratacind pe drumurile muntelui in cautarea adevarului, Vitoria reface un itinerar
labirintic sacru, al carui centru este rapa dintre Suha si Sabasa, unde zac oasele lui Nechifor Lipan.
Daca pe Gheorghita il initiaza in viata, responsabilizandu-1 si maturizandu-1 prin actul justitiar pe care el
insusi il infaptuieste, Vitoria se initiaza in moarte, coboara odata cu sotul ei in infern, de unde se intoarce
vindecata de ura si de jale. Se impaca pentru totdeauna cu sine, accepta moartea, deci si realitatea.
Drumul sau este cel al construirii unui mit.
Scriitorul recupereaza, prin limbaj si forta evocarii mai ales, o civilizatie si un tip de umanitate propriu
acesteia. Cel care apartine cel mai mult acestui spatiu, prin ocupatia si felul sau de a fi, este Nechifor
Lipan. Personaj construit in absentia, Nechifor este si adevaratul factor ordonator al miscarii si tensiunii
epice. Imaginea sa o urmareste permanent pe Vitoria si intervine constant pe durata actiunii, avand
functii diferite. intrebarea care contine si descrierea infatisarii sale fizice constituie laitmotivul romanului:
Sa-mi spuneti cine-ati vazut pe un om de la noi calare pe un cal negru tintat in frunte si-n cap cu caciula

brumarie".

Naratiunea este modul de expunere predominant, realizand intregul schelet al actiunii, care evolueaza
amplu, arborescent, avand un caracter veridic, in spiritul unui realism romantic" (Marian PopA).
Naratiunea sadoveniana este cadentata prin impartirea in unitati ritmice cu succesiune regulata,
melodica, fiecare respectand acelasi model sintactic. Atunci cand textul ia forma dialogului, modelul se
schimba, deoarece trebuie sa surprinda miscarile sufletesti ale personajelor. in naratiune domina verbele
la perfect simplu, pe cand in secventele dialogate apar conjunctivul prezent si conditionalul optativ,
timpuri ale viitorului. Descrierea este atat de atmosfera, autorul prezentand pana in cele mai mici detalii
locurile, timpul si cadrele naturale aparute in calea eroilor (Soarele batea de catra amiaza de pe tancul
Magurii.", In zori de ziua, vineri in 10 martie, munteanca si feciorul ei au inchingat caii cei pagi s-au
incalecat."), cat si portretistica (Purta caciula brumarie. Avea cojoc in dimuri de miel negru, scurt pana la
genunchi, si era incaltat cu botfuri."). Pe langa aceste modalitati clasice de expunere, Sadoveanu
apeleaza si la tehnici moderne: stilul indirect liber, monologul interior, memoria afectiva, involuntara,
care aduce in prezent secvente din trecutul comun al Vitoriei si al lui Nechifor Lipan. Totul este proiectat
pe un fundal liric, nascut din acel vizionarism al trecutului" (T. Vianu, Arta prozatorilor romanI) care
guverneaza intreaga opera sadoveniana.