Sunteți pe pagina 1din 5

Curs 2

Formele de testament in dreptul clasic


In dreptul clasic, romanii au cunoscut 3 forme nesolemne de
testament.

testamentul noncumpativ -se intocmea in forma verbala, in


prezenta a 7 martori (in Legea Tarii- testament cu limba de moarte)

testamentul pretorian- se intocmea in forma scrisa si purta sigiliile


celor 7 martori

testamentul militar- nu presupunea respectarea unor conditii de


forma, ci numai exprimarea clara a vointei testatorului.In acest sens,
jurisconsultii spuneau ca putea fi facut cu sange pe pajura.
Pentru ca un testament sa fie intocmit in mod valabil, era necesar ca
testatorul, martorii, mostenitorii si legatarii sa aiba capacitate
testamentara, care este denumita testamenti factio si este de 2 feluri:
testamenti factio activa-capacitatea persoanei de a-si intocmi
testamentul sau de a asista in calitate de martor la intocmirea unui
testament.Regula era ca au testamenti factio activa toti aceia care
sunt capabili de fapt si de drept.Cu toate acestea, au fost admise
mai multe exceptii de la regula.Spre ex. fiul de familie care avea
peculium in calitate de soldat (peculium castrese) avea posibilitatea
sa dispuna de acel peculiu prin testament.De asemenea, servii
publici puteau dispune prin testament de jumatate din peculiul
lor.La origini, femeia sui iuris nu-si putea face testamentul, dar
imparatul Hadrian a hotarat ca femeia sui iuris sa-si poata face
testamentul numai cu autoritatis tutoris.
testamenti factio pasiva- capacitatea persoanei de a veni la succesiune
fie in calitate de mostenitor, fie in calitate de legatar.In mod
simetric, regula era ca au testamenti factio pasiva toti aceia care
sunt capabili de fapt si de drept.Dar si in aceasta materie s-au
admis exceptii: s-a admis sa fie instituiti mostenitori si fiii de familie
si sclavii, insa ei puteau dobandi succesiunea numai cu aprobarea
expresa a lui pater sau a lui dominus (daca era vorba de un
sclav).Femeia putea fi instituita mostenitor, dar printr-o
lege(Coconia) s-a stabilit ca femeia nu poate veni la succesiunea
unui patrimoniu in valoare mai mare de 100 000 asi.
De asemenea, pentru ca un testament sa fie intocmit in mod valabil
era necesara instituirea de mostenitori despre care Gaius spunea ca este
fundamentul juridic al oricarui testament , instituire care presupunea
unui conditii de forma si de fond.Astfel, orice testament incepea cu
instituirea de
mostenitori, care se facea in fruntea testamentului, termeni imperativi si
solemni.Spre ex. daca era instituit Octavian, in fruntea testamentului se
mentiona :
Octavos heres esto.Iar conditiile de fond si-au gasit expresia in 2
principii fundamentale ale dreptului succesoral roman.

-Primul principiu : nemo pro parte testatus pro parte intestatus


decedere potest = nimeni nu poate muri in parte cu testament si in
parte fara
testament.Prin efectul acestui principiu, mostenirea legala nu se putea
deschide alaturi de mostenirea testamentara, iar daca testatorul dispunea
numai pentru o parte din bunurile sale (pro parte), el dobandea totusi
intreaga succesiune deoarece altminteri ar fi insemnat sa se deschida
succesiunea legala alaturi de cea testamentara , ceea ce nu este permis.
-Al doilea principiu: semel heres semper heres= odata mostenitor,
pentru totdeauna mostenitor, ceea ce inseamna ca instituirea de
mostenitori nu se putea face cu termen, ci se face pentru totdeauna,
intrucat succesiunea este un mod de dobandire al proprietatii, iar
proprietatea nu are caracter temporar, ci caracter perpetuu.
Pe langa instituirea de mostenitori, romanii au cunoscut si
substituirea de mostenitori, care este tot o instituire, dar de gradul 2
(conditionala) pentru ipoteza in care cel instituit mostenitor nu
dobandeste succesiunea, in acest caz vine la succesiune cel substituit.Ea
este de 3 feluri:

substitutio vulgaris - este cea obisnuita si se facea pentru ipoteza in


care cel instituit mostenitor nu voia sau nu putea sa accepte
succesiunea

substitutio cupilaris-se facea numai pt ipoteza in care cel instituit


mostenitor ar fi murit inainte de varsta pubertatii (14 ani)

substitutio quasi-cupilaris-se facea numai pt ipoteza in care cel


instituit mostenitor si-ar fi pierdut mintile.
Pe langa mostenirea legala si testamentara, romanii au cunoscut si
mostenirea deferita contra testamentului.Acest sistem succesoral
este expresia principiului simetriei (corespondentei formelor) , caci , in
conceptia vechilor romani, asa cum testatorul isi poate institui
descendentii ca mostenitori, tot asa de bine el poate sa-si
dezmosteneasca descendentii cu conditia sa respecte anumite forme
solemne.Astfel, fiul de familie era dezmostenit prin utilizarea formulei
solemne Octavius filius meus ex heres esto ( Octavian fiul meu sa fie
dezmostenit).Si intrucat dezmostenirea fiilor se facea individual, daca se
dezmostenea un altul, trebuia sa se mentioneze expres, individual, pe
cand fiicele si nepotii din fii erau dezmosteniti prin formula solemna
Cederi omnes ex heredes sunto (Toti ceilalti sa fie dezmosteniti).Daca
un fiu de familie era dezmostenit fara respectarea formelor solemne,
testamentul era ruptum (nul), iar daca erau dezmosteniti fara respectarea
formelor solemne fiice sau nepoti, testamentul nu era nul, ci se rectifica,
astfel incat cei dezmosteniti fara respectarea formelor solemne sa
dobandeasca totusi o parte din succesiune.
Aceleasi efecte juridice se produceau si in cazul omisiunii, iar
omisiunea aparea atunci cand descendentii nu erau nici instituiti, nici
dezmosteniti.Prin urmare, daca era omis un fiu, testamentul era nul.Daca
erau omisi nepoti/ fiice, era rectificat.

Cu timpul insa, spre sfarsitul republicii, ideile romanilor in materie


succesorala au evoluat astfel incat , in noile conditii, s-a impus ideea de
oficium = iubire pe care testatorul o datoreaza rudelor sale apropiate.Din
aceasta categorie, faceau parte descendentii, ascendentii, fratii si
surorile.Iar daca testatorul dezmostenea o ruda apropiata chiar cu
respectarea formelor solemne, acea ruda avea posibilitatea sa atace
testamentul in justitie printr-o actiune speciala denumita querela inoficiosi
testamenti = plangere pentru testamentul inoficios (lipsit de
oficium).Aceasta plangere era intentata in fata tribunalului centumvirilor,
iar centumvirii anulau testamentul, spunand ca testatorul a fost nebun
atunci cand si-a intocmit testamentul intrucat numai un nebun isi poate
dezmostenit rudele apropiate.Totusi existau anumite cauze care justificau
dezmostenirea rudelor apropiate, spre ex. tentativa de omor, insa acele
cauze nu erau prevazute in textele din legi, ci erau lasate la aprecierea
tribunalului, iar in decursul timpului, a sutelor de ani, s-a constatat ca
acea practica a centumvirilor nu este unitara, ci este contradictorie; de
aceea, Imparatul Justinian a intocmit o lista cu cauze care justifica
dezmostenirea rudelor apropiate si o alta lista cu cauzele care justifica
intentare querela inoficiosi testamenti in vederea incalcarii testamentului.
Alte texte romane se refera la dobandirea succesiunii, iar in functie de dobandirea
succesiunii, mostenitorii se clasifica in 3 categorii:

heredes sui et necessarium - fac parte toti aceia care, prin moartea lui pater
familias deveneau persoane sui iuris; (fiii, fiicele).Ei sunt denumiti mostenitori
necesari intrucat succesiunea le revine de drept, automat si, de aceea, in
cazul acestor mostenitori, nu se pune nici problema acceptarii mostenirii, caci
nu trebuie acceptata, nici problema repudierii succesiunii, pentru ca nu putea
fi repudiata, le revenea de drept.Acesti mostenitori puteau veni si la
succesiunea legala si la succesiunea testamentara.

heredes necessarii- fac parte sclavii instituiti mostenitori intrucat , din ratiuni
de ordin practic, romanii au admis si instituirea sclavului propriu si instituirea
sclavului altuia.Daca era instituit sclavul propriu, atunci clauza de instituire era
urmata de clauza dezrobirii sclavului , astfel incat la moartea testatorului,
sclavul instituit mostenitor dobandea succesiunea in calitate de dezrobit.Nici
acesti mostenitori nu puteau repudica succesiunea, insa sclavii instituiti
puteau veni numai la succesiunea testamentara.

heredes extraneii (voluntarii)- fac parte persoane straine de familie cu


precizarea ca , in materia dobandirii succesiunii, colateralii erau considerati si
ei straini de familie.Acesti mostenitori erau denumiti si mostenitori voluntari
intrucat ei aveau posibilitatea fie sa accepte succesiunea, fie sa o repudieze,
iar daca intelegeau sa accepte succesiunea, atunci era necesar sa recurga la
una din formele acceptarii mostenirii (in numar de 3) : cretio, pro herede
gestio si nuda voluntas.

Cretio - forma de acceptare a succesiunii care presupunea pronuntarea unor cuvinte


solemne, iar testatorul avea posibilitatea de a impune mostenitorului instituit sa
accepte succesiunea in aceasta forma.
Pro herede gestio- administrare in calitate de herede (mostenitor), astfel incat daca
mostenitorul face un act de administrare a bunurilor succesorale se interpreteaza ca
a inteles sa accepte succesiunea in mod tacit.Spre exemplu, daca mostenitorul vinde
un bun din succesiune, se interpreteaza ca a acceptat succesiunea in mod tacit.
Nuda voluntas- forma de acceptare a mostenirii nesolemna, dar expresa.
Acceptarea mostenirii presupune intrunirea anumitor conditii:
a. cel ce accepta mostenirea trebuie sa aiba capacitatea de a se obliga deoarece o
mostenire nu cuprinde numai lucruri corporale si drepturi de creanta, ci
cuprinde si datorii care trebuie sa fie platite de mostenitori.De aceea, fiul de
familie si sclavul, daca sunt instituiti mostenitori, nu pot accepta succesiunea
fara aprobarea expresa a lui pater familias / dominus , aprobare denumita
iusu patris sine domini.
b. era necesar ca cel instituit mostenitor sa aiba ius capiendi=dreptul de a culege o
succesiune.Acest drept a fost creat prin legile Iulia si Patria Popea, date in
vremea imparatului August si cunoscute sub denumirea de legi caducare, legi
care cuprind 2 categorii de dispozitii, denumite pars nuptiaria si pars
caducaria.
c.
Prin dispozitiile din pars nuptiaria, s-a prevazut ca femeile intre 20 si 50
ani si barbatii intre 25 si 60 ani sa traiasca in regimul casatoriei (sa fie
casatoriti).Iar daca cei instituiti mostenitori erau necasatoriti, nu primeau nimic
din succesiune, iar cei care erau casatoriti , dar nu aveau copii, primeau
numai jumatate din succesiunea pt care au fost instituiti, iar partea caduca din
succesiune revenea acelora care erau instituiti in acelasi testament si
intruneau conditiile legii (erau casatoriti si aveau copii).Daca insa nu existau
asemenea mostenitori, intreaga succesiune devenea caduca si trecea in
proprietatea statului roman.
d.
e.
f.
Pe de alta parte, acceptarea succesiunii produce si anumite efecte juridice (
efectele acceptarii mostenirii) :
g. -confuziunea patrimoniilor- in virtutea acestui efect, patrimoniul defunctului se
contopeste cu patrimoniul mostenitorului.Acest efect al acceptarii poate avea
consecinte
h. pagubitoare si pentru mostenitori, si pentru creditorii defunctului.Consecintele

pagubitoare pentru mostenitor se produc atunci cand succesiunea este


incarcata de indatoriri
i. deoarece, la origine, mostenitorul raspundea pentru indatoririle succesorale ultra
vires hereditatis, adica dincolo de limitele activului succesoral, ceea ce
inseamna ca dupa ce se
j. epuiza activul, mostenitorul trebuia sa plateasca datoririle succesorale din propriile
bunuri.
k. De aceea, pretorul a intervenit si a creat ius abstinendi=dreptul de a se abtine,
in
l. virtutea caruia mostenitorul raspundea pentru datoriile succesorale numai intra
vires hereditatis= in limitele activului succesoral.Tot pe aceasta linie, imparatul
Justinian a decis ca
m.
acel mostenitor care face un inventar al bunurilor succesorale sa raspunda
pentru datoriile succesiunii numai intra vires hereditatis.Acest drept creat de
Justinian a fost denumit
n. beneficium inventarii.Insa acceptarea mostenirii poate genera consecinte
pagubitoare si pt creditorul defunctului atunci cand mostenitorul este insolvabil
deoarece prin
o. confuziunea patrimoniilor, patrimoniul defunctului se contopeste cu patrimoniul
mostenitorului, iar creditorii defunctului vin in concurs cu creditorii
mostenitorului si intrucat
p. mostenitorul este insolvabil, creditorii defunctului nu vor putea sa-si valorifice
drepturile de creanta integral, ci numai in parte.Iata de ce pretorul a intervenit
si a creat separatio
q. bonorum, astfel incat ori de cate ori mostenitorul era insolvabil, bunurile
defunctului erau separate de bunurile mostenitorului, iar creditorii defunctului
isi valorificau drepturile de
r. creanta integral pe seama bunurilor defunctului si numai dupa aceea se producea
confuziunea patrimoniilor.
s.