Sunteți pe pagina 1din 2

RELATIA TERAPEUTICA

Prin relatie terapeutica se intelege, in general, legatura ce se stabileste intre psiholog si


clientul caruia ii acorda asistenta . Se apreciaza ca importanta calitatii pozitive a acestei relatii
este foarte mare, estimandu-se ca ponderea sa in atingerea obiectivelor finale ale terapiei
ajunge pana la o treime. Altfel spus, o buna relatie intre terapeut si client are capacitate
vindecatoare prin ea insasi.
Orice legatura interpersonala este construita in mod egal de cei doi participanti,
responsabilitatea privind calitatea relatiei fiind distribuita in mod egal acestora. Desi acest
principiu se mentine si atunci cand vorbim de o relatie terapeutica, in aceasta situatie
particulara, raspunderea terapeutului este semnificativ mai mare de 50%, ceea ce se datoreaza
faptului ca psihologul e constient de puterea de influenta a acestei relatii asupra clientului
sau. Aceasta observatie se refera strict la relatie, si nu la responsabilitatea privind intregul
proces terapeutic, care se centreaza pe client si are drept fundamente motivatia, dorinta si
intelegerea necesitatii de schimbare, asumarea unui rol activ in proces.
Modul in care terapeutul stie sa construiasca relatii poarta amprenta puternica a
personalitatii sale. Acest a sti reprezinta atat rodul unui efort caracteristic, deliberat, de a
invata despre sine si de acumulare de tehnici specifice de interactiune,
si, intr-o masura importanta, un fel de a fi, un anumit talent si inclinatie de a stabili contacte
personale socio-profesionale.
Intre factorii esentiali ce tin de personalitatea terapeutului se numara: empatia,
flexibilitatea, deschiderea, increderea in oameni, capacitatea de acceptare a diferentelor
interindividuale la nivel de principii, valori, alegeri si prioritati, rabdarea, interesul si
curiozitatea, obiectivitatea, caldura, sinceritatea. Aceste caracteristici, care se releva in relatie,
sunt completate de altele, ce tin de atingerea unui echilibru personal - emotional, cognitiv si
comportamental. Aceasta inseamna: atitudinea matura, gandirea pozitiva orientata spre lume
si viata, depasirea si integrarea experientelor autobiografice, stabilirea de obiective si
standarde realiste, cunoasterea propriilor limite si acceptarea lor, autenticitatea.
Aceste cerinte fac parte integranta din structura psihologica a terapeutului, dar pentru a
putea fi utilizate cu maxim de beneficiu ele necesita ore lungi de prelucrare si slefuire (ceea
ce se intampla in cursul procesului formativ al psihoterapeutului, mai ales in partea destinata
dezvoltarii personale), similar oricarui alt talent ce trebuie educat si perfectionat.

Odata subliniat rolul deosebit al relatiei terapeutice, devine evidenta necesitatea de a


acorda suficient timp si energie construirii si mentinerii acestei relatii, in parcurgerea cu
succes a oricarui demers curativ psihologic. Orice incercare de a forta patrunderea in
universul interior al clientului, orice tentativa de a intra in spatiul sau intim si, cu atat mai
mult, orice interventie ce vine prematur, cand nu exista inca acea legatura speciala cognitiv
emotionala, sunt resimtite ca negative si intruzive, se soldeaza cu esec in majoritatea
cazurilor si pot compromite definitiv evolutia terapiei.