Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
CUPRINS
*Colaborare permanentă
Catedra AS
Şcoala noastră îşi propune să formeze personalitatea elevilor, să-i pregătească pentru
viaţă, ţinând seama mai ales de perspectivele viitorului previzibil, acordând atenţia cuvenită
bogăţiei de forme pe care se structurează comunicarea umană contemporană, întrucât o abordare
exhaustivă nu i-ar sta în putere şi nici nu i-ar fi necesară, ea trebuie să se oprească la acele forme
ale comunicării care prezintă un interes practic
imediat, pe linia scopului formativ esenţial
urmărit.
Prin comunicare, oamenii îşi împărtăşesc
cunoştinţele, interesele, atitudinile, simţămintele,
ideile. Analiştii consideră că omul comunică
pentru a (se) informa, a impresiona, a provoca o
reacţie, a amuza, a se face înţeles, a exprima
punctul de vedere, a obţine o schimbare de
comportament sau atitudine. în funcţie de
numărul participanţilor,comunicarea poate avea
loc la unul din nivelurile: intrapersonale,
interpersonale, în grupuri mici, în cadrul comunităţilor locale, regionale şi naţionale.
Elementele care stau la baza comunicării sunt: emiţătorul, receptorul, mesajul, canalele
de comunicare, codificarea, decodificarea, feed-back-ul. Calitatea comunicării depinde enorm de
educaţia pe care fiecare o primeşte în familie şi pe diferitele trepte ale sistemului de învăţământ
.În şcoală elevii nu trebuie doar să răspundă la întrebări, ci şi să înveţe arta comunicării,
să iniţieze şi să poarte o conversaţie, să-şi exprime punctele de vedere, să se implice în
rezolvarea de probleme, să-şi argumenteze ideile şi atitudinile, să interiorizeze valoarea
comunicării. De aceea activitatea educativă trebuie să cuprindă o varietate de forme de
comunicare, orală şi scrisă.
Noul curriculum echilibrează cele două forme ale comunicării.
Elevii învaţă cel mai bine atunci când exersează comunicarea în grupuri mici, cu sarcini
de conversaţie conţinute în contexte naturale şi autentice.
Educaţia se realizează prin acţiuni educative. Unele dintre aceste acţiuni educative se află
în afara sistemului de învăţământ, dar este menit să atingă scopurile pedagogice identificabile.
Serbările şcolare dedicate unor evenimente importante din viaţa de elev (1 Iunie, 8
Martie, Carnavalul fulgilor de nea, 1 Decembrie, Sărbătoarea abecedarului etc.) sunt un prilej de
a îmbina frumos arta cântecului cu euritmia. De altfel, pe aproape întreaga perioadă şcolară,
Bibliografie
Călin, Marin, (2003), Teoria şi metateoria acţiunii educative, Ed. Aramis, Bucureşti. Voiculescu,
Elisabeta, (2001), Pedagogie preşcolară, Educaţia XXI.„
Catedra AS
Serbările copilăriei, momentele acestea de maximă bucurie, atât pentru copii, cât şi pentru
părinţi, întăresc şi fortifică sufletele viitorilor adulţi.Toate acestea aduc lumină în suflete, dau
aripi imaginaţiei, entuziasmului şi stimulează gândirea creatoare.
Lectura artistică, dansul, cântecul devin puternice stimulări ale sensibilităţii estetice.
Valoarea estetică este sporită şi de cadrul organizatoric: sala de festivităţi, un colţ din natură
(parcul sau grădina şcolii) amenajate în chip sărbătoresc.
Este un succes extraordinar, o trăire minunată, când micul artist reuşeşte să trezească o
emoţie în sufletul spectatorilor. Reuşita spectacolului produce ecou în public, iar reacţia promptă
a spectatorilor îi stimulează pe copii să dea tot ce sunt în stare.
A afla cine suntem, de unde venim, cine ne sunt strămoşii, care le era portul, obiceiurile,
tradiţiile, toate acestea prin intermediul serbărilor şcolare, a şezătorilor, iată un mod minunat de
a aduce trecutul aproape de sufletele copiilor.Valorificând frumuseţea tradiţiilor şi obiceiurilor
populare în cadrul serbărilor reuşim să înfrumuseţăm viaţa copiilor, îi ajutăm să cunoască
tradiţiile româneşti şi rolul important pe care-l au în viaţa oamenilor din cele mai vechi timpuri,
modul cum aceste tradiţii au dăinuit peste timp. Prin conţinutul serbărilor îi ajutăm pe copii să
înţeleagă mesajul şi conţinutul acestor obiceiuri populare, adaptându-le particularitaţilor de
vârstă şi aptitudinilor artistice individuale. Cu acest prilej introducem copiii într-o lume frumoasă
a cântecului, dansului, poeziei, poveştilor, glumelor, proverbelor, zicătorilor şi strigăturilor, a
unor evenimente tradiţionale - Crăciunul, Paştele, Moş Nicolae, etc – copiii având posibilitatea
să cunoască frumuseţea şi bogaţia folclorului, diversitatea tradiţiilor şi obiceiurilor româneşti,
armonia limbii române. Textele cântecelor şi poeziilor, a colindelor, pluguşorului, sorcovii,
transmit urările de bine în legătura cu unele îndeletniciri străvechi ale românilor: uratul,
semănătul, păstoritul. Cu aceste ocazii copiii îşi îmbogăţesc vocabularul cu expresii populare,
proverbe, zicători, strigături, pătrund în tainele limbii materne şi în comorile înţelepciunii
populare.
Bibliografie:
Catedra AS
Bibliografie:
Barron, Frank and David M. Harrington, Creativity, Intelligence and Personality, 2003
Ion Albulescu, Pragmatica predării. Activitatea profesorului între rutina şi creativitate, Editura
Paralela 45, 2009
Metoda desemnează o cale pe care învăţătorul o urmeză pentru a ajuta elevii să găsească
ei înşişi o cale proprie de parcurs în vederea aflării unor adevăruri, consemnate în noi cunoştinţe,
în forme comportamentale,etc. Ea este o cale eficientă de organizare şi dirijare a învăţării, un
mod comun de a proceda al cadrului didactic cu elevii săi. Există o necesitate acută a pregătirii
elevilor pentru o viaţă activă şi creativă,pentru muncă,pentru o mai mare participare la rezolvarea
multiplelor si complexelor probleme ale vieţii şi ale practicii. Se pune accentul pe mobilurile
interioare, pe atitudinea activă,pe activitatea din proprie iniţiativă. Astfel de mobiluri, cum ar fi:
curiozitatea intrinsecă de a cunoaşte,dorinţa de a observa şi a explica,de a investiga şi a
construi,de a explora şi a descoperi,de a inventa şi a crea ,apar din primii ani de viaţă şi şcoala
trebuie să se bizuie pe ele.
Învăţarea este un act personal şi cere participare personală. Problema esenţială de care
depinde producerea învăţării eficiente este problema implicării,a angajării celui care învaţă în
actul învăţării. Metodele interactive,ca să poată implica pe cel care învaţă, pun accentul pe
procesele de cunoaştere şi nu pe produsele cunoaşterii. Ele sunt metode care ajută elevul să
Obiectivul major al pedagogiei interactive este de a responsabiliza copilul, de a-l ajuta să-
şi dezvolte, să-şi modeleze personalitatea şi de a-i dezvolta încrederea în sine, prin recurgerea la
practici pedagogice centrate pe activitatea de învăţare individuală sau colaborativă a elevului.
Accentul este pus pe liberatea intelectuală a elevului şi pe autonomie, considerate valori
fundamentale în educaţie. Modelul promova de pedagogia activă şi interactivă este de tip
ISSN 2247- 0778
ISSN-L 2247- 0778 Pag. 13
CATEDRA AS Anul V, Nr.1 (9), Mai 2015
Învăţătorul este cel care creează mediul educaţional favorabil, stimulativ şi interesant
pentru învăţare în clasă, iar elevul este cel care aduce ceva din viaţa lui, din afara şcolii, din
ciclul preşcolar sau experienţa lui de viaţă. În cadrul orelor de limba şi literatura română se pot
folosi o multitudine de metode care sa stârnească interesul copiilor. Printre acestea se pot utiliza
şi metode ale gândirii critice. Elevii citesc cu plăcere orice text dacă li se orientează atenţia,
curiozitatea şi interesul faţă de acesta. De cele mai multe ori, aceste metode îi solicită pe elevi să
formuleze întrebări referitoare la text, întrebări care să-i pună în dificultate pe colegii lor în
căutarea răspunsurilor. Nici unii, nici ceilalţi nu ar reuşi să facă acest lucru, dacă nu ar citi textul
cu atenţie. Animaţia îi cuprinde şi atunci când
întrebarea pusă are mai multe soluţii. Uneori,
metodele îi antrenează în citirea pe roluri, prin
dramatizări, prin organizarea şi distribuirea
rolurilor în echipă,precum şi prin folosirea
unui vocabular propriu în replicile lor.
Dezbaterea unor probleme care îi interesează,
folosind argumente”pro” şi “contra”, îi ajută să
decidă dacă acceptă sau nu valorile şi ipotezele
din text. Catedra AS
Pe lângă implicarea în citirea textelor, aceste metode solicită copiior şi comunicarea,
întrucât fiecare doreşte să comunice, crescând astfel motivarea învăţării. Lucrul în echipă
dezvoltă atitudinea de toleranţă faţă de ceilalţi, răspunsurile nu sunt ridicularizate, ci,prin
argumentele celorlalţi, cel care a emis o soluţie greşită îşi schimbă opinia, însuşind-o pe cea
corectă. Fiecare are respectul pentru cei din clasă şi le respectă opiniile. Nu sunt motive de stres,
iar emoţiile scad, se atenuează. Receparea mesajelor şi a informaţiilor se face prin comunicare
elev-elev sau învăţător-elev, ceea ce contribuie la învăţarea de tip activ.
Dintre metodele gândirii critice se pot enumera următoarele: ciorchinele, jurnalul dublu,
tabelul conceptelor, cadranele, stiu-vreau să ştiu-învăţ, brainstorming-ul, scrierea liberă, lectura
în perechi, turul galeriei. Una din metodele care pot fi folosite în cadrul orelor de limba şi
literatura română este jurnalul dublu.Începând din clasa I elevii pot reprezenta textul unei poveşti
prin benzi desenate. Folosindu-le, elevii pot observa că un text poate fi redat prin imagini şi
invers. De aici elevul îşi formează deprinderi de a împărţi textul în fragmente,folosirea unei
imagini în locul unui fragment şi invers. Obişnuiţi cu redarea textului prin benzi desenate ei
constată încă din clasa I că un text are un început (introducerea), o continuare a acestui început
(cuprinsul) şi apoi încheierea textului (sfârşitul), că textul nu poate fi lipsit de una dintre aceste
părţi.
Pentru a aplica această metodă copiii trebuie să-şi împartă pagina în două părţi, trasând o
linie vertical pe mijloc. În partea stângă se pot nota citate, fragmente, desene, benzi desenate, iar
în partea dreaptă le vor comenta, vor justifica alegerea făcută, vor scrie ce i-a determinat să facă
această alegere. Pot nota, de asemenea, impresii, sentimente, pareri, întrebări pe care şi le-au pus
atunci când au făcut alegerea sau dacă le-a fost impusă, pot să-şi spună părerea pro sau contra în
legătură cu cerinţa dată. Această metodă se poate aplica atât la textele în proză, cât şi la cele în
versuri pentru că le dă posibilitatea elevilor să exprime prin cuvintele lor tot ceea ce cred, simt,
ştiu, gândesc şi înţeleg despre text, fragment.
De exemplu metoda jurnalului dublu se poate utiliza în cadrul lecţiei ”În Ţara
Proştilor”(clasa a II-a). În partea stângă elevii scriu ideile principale sau rezumă într-o singură
propoziţie ceea ce e mai important dintr-un fragment,iar în partea dreaptă realizează un desen
corespunzător ideii formulate.
Bibliografie:
Catedra AS
Dintre metodele didactice specifice învăţării active, nou apărute în sistemul de predare-
învăţare, brainstorming-ul, ciorchinele, diagrama Wenn, jurnalul cu dublă intrare, metoda
cadranelor şi cubul am încercat să le aplic şi în lecţiile de matematică.
Brainstorming-ul, „furtuna în creier”, este prezent chiar în activitatea de compunere de
probleme. În momentul când în faţa copilului aşezăm două numere şi îi cerem să formuleze o
problemă în care să le integreze în mintea copilului apar o avalanşă de idei, de operaţii
matematice cărora le-ar putea asocia enunţul unei probleme. În scopul stimulării creativităţii,
învăţătorul trebuie să aprecieze efortul fiecărui copil şi să nu înlăture nici o variantă propusă de
elevi.
Exemplu: Compuneţi o problemă folosind numerele 45 şi 5.
Am observat că fiecare elev din clasă a reuşit să compună o problemă în care a sugerat
operaţii aditive, substractive, multiplicative sau de împărţire.
Metoda ciorchinelui am folosit-o cu succes când a trebuit să formăm numere prin
operaţii diverse.
Exemplu:
6•5-5 69-44
45-20
50:2 25
5•5
20+5
30-5
descăzut scăzător
adunare scădere
Operaţii
matematice
înmulţire
împărţire
rest cât
factori produs
deîmpărţit împărţitor
Diagrama Wenn are rolul de a reprezenta sistematic, într-un mod cât mai creativ,
asemănările şi deosebirile evidente dintre două categorii de operaţii matematice. Dă rezultate
deosebite la activitatea în echipă.
Exemplu:
Reprezentaţi în diagrama Wenn ceea ce ştiţi voi despre operaţia de adunare şi de scădere:
ADUNARE SCĂDEREA
Semnul
minus
Descăzut=
Metoda cadranelor am folosit-o frontal şi individual, îndiferenţă+scăzăto
rezolvarea problemelor prin
r
metoda figurativă, la clasa a III-a. Fişa de lucru este împărţită în patru cadrane destinate textului
problemei, reprezentării grafice, rezolvării şi, respectiv, răspunsuluiScăzător=
problemei. Am considerat
descăzut-
această metodă eficientă deoarece a delimitat clar în mintea copilului etapele pe care trebuie să le
diferenţă
parcurgă pentru a obţine rezultatul problemei. Apoi acoperind celelalte cadrane şi descoperind
doar pe cele cu nr. II, III sau IV am cerut elevilor să creeze probleme asemănătoare
(asemănătoare reprezentării grafice, sau planului de rezolvare sau al cărui răspuns să fie identic
cu cel obţinut în problemă).
I II
Pânză roşie
56
Bunica are 56 m de pânză roşie Pânză albă
m
şi albă. Pânza albă este de 7 ori
mai mare decât cea roşie. Care
este lungimea fiecărei bucăţi?
III IV
1. Care este lungimea pânzei
roşii?
Răspuns:
56 (m) : 8 (m) = 7 (m)
7 m pânză roşie
2. Care este lungimea pânzei
albe? 7 (m) • 7 (m) = 49 (m) 49 m pânză albă
Cubul este o metodă activă aplicată unei clase de elevi împărţită în şase grupe. Fiecare grupă are
o sarcină de lucru diferită ca grad de dificultate faţă de celelalte cinci grupe. Elevii dau cu zarul.
Fiecărei feţe a cubului, învăţătorul îi asociază o cerinţă, care trebuie neapărat să înceapă cu
cuvintele: „descrie”, „compară”, „explică”, „argumentează”, „analizează”, respectiv „aplică”.
354
Litera C L A U O E T R
Vecinul meu v-a trimis nişte baloane colorate. Cu numerele scrise pe fiecare balon şi
folosind adunarea şi scăderea, compuneţi diferite exerciţii, astfel încât să obţineţi rezultatele date:
60
70 5
20 30
70
= 50
= 90
= 40
=9
= 35
= 65
Broscuţa s-a rătăcit. Ajutaţi broscuţa să ajungă la şcoală, ştiind că trebuie să treacă numai
peste pietrele care au un număr ce se împarte exact la 3:
35
84
27
45 14
100 300 9
16 41 26 33
- +
+ = =
=
Bibliografie
Neacşu I., 1988, Metodica predării matematicii la clasele I – IV, EDP,
Bucureşti;
Săvulescu D., 2006, Metodica predării matematicii în ciclul primar, Ed.
„Gheorghe Alexandru”, Craiova;
Vlăsceanu I., 1989, Structuri, strategii, performanţe în învăţământ, Ed.
Academiei, Bucureşti;
Herescu G., Dumitru A., 2001, Matematica îndrumător pentru învăţători şi
institutori, Ed. Corint, Bucureşti;
Bocoş M., Jucan D., 2007, Teoria şi metodologia instruirii şi Teoria şi
metodologia evaluării. Repere şi instrumente didactice pentru formarea
profesorilor, Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj – Napoca;
Gliga L., Spiro J., 2001, Învăţarea activă – ghid pentru formatori şi cadre
didactice, MEC, Bucureşti;
Radu I., Miron I., 1995, Didactica modernă, Ed. Dacia, Cluj – Napoca;
Ancuţă F., Croitoru E., 2005, Matematica distractivă, Ed. Ştefan, Bucureşti;
Dumitru A., Herescu G., 1995, Matematică – ghidul învăţătorului, EDP,
Bucureşti;
Polya G., 1965, Cum rezolvăm o problemă, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti;
Dăncilă E., Dăncilă I.,2002, Matematica pentru bunul învăţător, Ed. Erc Press,
Bucureşti;
Şincan E., 1991, Creşterea eficienţei învăţării matematicii în clasele primare,
Învăţământul primar, vol. I;
www.edu.ro
www.didactic.ro.
Catedra AS
Educația non-formală înseamnă orice actiune organizată în afara sistemului școlar, prin
care se formează o punte între cunoștintele predate de profesori și punerea lor în practică. Acest
tip modern de instruire elimină stresul notelor din catalog, al disciplinei impuse și al temelor
obligatorii. Inseamnă placerea de a cunoaște și de a te dezvolta.
Educația non-formală este cea mai noua abordare aînvățării prin activități plăcute și
motivante. Avantajele sale multiple înglobează bifarea tuturor deprinderilor specifice sistemului
tradițional de învățământ, cu un aport suplimentar de abilități câștigate în condițiile unei libertăți
de exprimare maxime.
Obiectivele educației non-formale
Obiectivele educației non-formale nu urmăresc să excludă modul tradițional de educație, ci
să completeze instruirea pur teoretică prin activități atractive, la care să aiba acces un numar cât
mai mare de tineri.
Acestea sunt:
- completarea orizontului de cultuăa din diverse domenii
- crearea de conditii pentru formarea profesională
- spriijinul alfabetizarii grupurilor sociale defavorizate
- asigurarea unui mediu propice exersării și cultivării diferitelor inclinații, aptitudini și capacități.
BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ:
1. Păun, E. Şcoala- abordare socio –pedagogică , Polirom , Iaşi , 1999 .
2. Popescu, M. Implicarea comunităţii în procesul de educaţie , Corint , Bucureşti 2000
Catedra AS
Şcoala este spaţiul învăţării pluralităţii culturale prin preţuirea diversităţii, a notei
distincte aduse de cultura fiecărui actor social participant. Scopul acţiunii şcolii în optica
interculturalităţii este educaţia pentru diversitate prin diversitate.
Interculturalitatea este expresia următorului tip de raport: culturile intră în contact,
dialoghează, interacţionează, se influenţează mutual. Totuşi, această dinamică interculturală nu
este decât forma exterioară a dinamicii culturale umane.
Antropologii şi psihologii sociali vorbesc, de asemenea, de o dinamică interculturală,
punând în evidenţă o altă proprietate a culturii, care nu este doar un dinamism, rezultat al
interacţiunii dintre diferite culturi, ci şi calitatea fiecărei culturi de a fi dinamică, în interiorul ei.
În cele ce urmează vom trece în revistă câteva tipuri de activităţi posibile din perspectiva
favorizării şi promovării educaţiei interculturale. În principiu, putem considera că elementul
comun al acestor activităţi rezidă în punerea în contact şi în schimburile dintre elevi, cadre
didactice şi instituţii şcolare.
Corespondenţa şcolară reprezintă modalitatea cea mai ieftină care poate stimula atât
cooperarea transfrontalieră, cât şi colaborarea majoritate-minoritate în interiorul fiecărei şcoli. Ea
are de asemenea, avantajul că activităţile organizate pot fi inserate în programa normală şi că pot
contribui la atingerea obiectivelor pedagogice prevăzute de curriculum în fiecare şcoală. De
asemenea aceste activităţi pot constitui o bază pentru activităţi extraşcolare. În ambele cazuri, ele
reprezintă o importantă sursă de motivaţie atât pentru elevi, cât şi pentru cadre didactice.
Mai multe clase pot fi, astfel, puse în relaţie prin corespondenţă şcolară, fie clasică, prin
utilizarea de scrisori si documente, fotografii, desene , etc., fie prin utilizarea noilor tehnologii.
Prin intermediul acestor activităţi, elevii pot învăţa, în funcţie de vârstă, de exemplu, să redacteze
un text, să deseneze, pot învăţa istoria şi geografia regiunii sau să scrie şi să citească. Ei vor
acumula cu uşurinţă cunoştinţe despre alte culturi, dar şi despre ei, pentru a putea să le prezinte
celorlalţi şi, probabil, vor dezvolta relaţii personale cu corespondenţii şi colegii lor provenind din
alte comunoităţi culturale.
O astfel de corespondenţă se poate continua cu vizite reciproce , care permit o mai bună
cunoaştere directă a persoanelor şi a locurilor, sau cu participarea la tabere de vară sau la
activităţi extraşcolare comune.
Taberele de vară sunt o ocazie excelentă de întâlnire pentru tineri într-un mediu diferit de
cel şcolar. Chiar dacă metodele inovatoare şi moderne de învăţământ au fost introduse, mediul
şcolar păstrează adeseori, prin structura sa, un caracter carefavorizează mai degrabă disciplina şi
conformismul decât dezvoltarea de personalităţi autonome şi deschise comunicării. Plecând de la
pentru sistemul educativ şi pentru toţi cei care sunt implicaţi: instituţii şcolare, cadre didactice şi
elevi, părinţi.
Aceste activităţi vor stimula introducerea în şcoală a unei pedagogii care:
- pune în centrul procesului de educaţie elevul şi dezvoltarea personalităţii sale autonome,
şi nu cunoştinţele şi achiziţia unui model;
- presupune o schimbare a rolurilor în raport cu învăţământul tradiţional;
- elevii au un rol activ, nu unul pasiv, participă la descoperirea şi la reconstruirea
cunoştinţelor, în loc să le primească ,,gata făcute” de la cadrul didactic;
- cadrul didactic devine moderator, consilier;
- pune accentul pe dezvoltarea abilităţilor de comunicare, bazată pe ascultarea activă, la
toate nivelurile: cadru didactic-elev, elev-elev, şcoală-şcoală, şcoală-comunitate;
- adaugă la dimensiunea cognitivă o dimensiune relaţională, contribuind la dezvoltarea
aptitudinilor sociale ale elevilor şi favorizând munca în echipă;
- revalorizează identităţile culturale într-un spirit de deschidere şi de respect al diferenţelor,
promovând comunicarea interculturală şi favorizând dezvoltarea unei dimensiuni
regionale a identităţii
- oferă posibilitatea de dezvoltare a unor relaţii între şcoală şi comunitate şi facilitează
participarea actorilor sociali comunitari la procesul de educaţie ( ONG, membri ai
comunităţii, părinţi ai elevilor, instituţii culturale, autorităţi locale).
M-am rezumat la prezentarea câtorva idei, cu toate că, pe de o parte, o analiză şi
prezentare mai detaliate sunt necesare pentru fiecare exemplu , precum şi o formare
adecvată a cadrelor didactice în utilizarea acestor metode, iar, pe de altă parte, că multe
cadre didactice îşi pot utiliza experienţa anterioară, precum şi creativitatea pentru a pune în
practică anumite activităţi şi pentru a-şi imagina altele.
Bibliografie:
1. DASEN, P., PERREGAUX, C., REY, M. (1999) – Educaţia interculturală. Experienţe,
politici, strategii, Polirom, Iaşi
2. CIOLAN, LUCIAN, Paşi către şcoala interculturală, Colecţia Sanse Egale, Ed.Corint, 2000
3. DOISE, W., DESCHAMPS, J.C., MUGNY, G (1996) – Psihologie socială experimentală,
Polirom, Iaşi
4. GOLU, P. (1974) – Psihologie socială, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti
5. COZMA, T., O nouă provocare pentru educaţie: interculturalitatea, Editura Polirom, Iaşi,
2001
6. www.isj.hd.edu.ro/phare/2005
Catedra AS
1. Introducerea în joc – ca etapă îmbracă forme variate în funcţie de tema jocului. Uneori,
atunci când este necesar să familiarizăm copii cu conţinutul jocului, activitatea poate să înceapă
printr-o scurtă discuţie cu efect motivator.
Alteori introducerea în joc se poate face printr-o scurtă expunere sau descriere care să
stârnească interesul şi atenţia elevilor. În alte jocuri introducerea se poate face prin prezentarea
materialului sau anunţând direct titlul jocului.
2. Anunţarea jocului – trebuie făcută sintetic, în termeni precişi, fără cuvinte de prisos, spre
a nu lungi inutil începutul acestei activităţi. Învăţătorul poate găsi formele cele mai variate de
anunţare a jocului astfel ca de la o lecţie la alta, ele să fie cât mai adecvate conţinutului acestuia.
3. Prezentarea materialului didactic – trebuie făcută explicit axându-se pe obiectivele
urmărite. Explicaţiile trebuie date atât pentru materialul model cât şi pentru cel individual, iar în
timpul prezentării putem aplica şi câteva exerciţii de mânuire şi folosire a materialului.
4. Explicarea jocului – un moment hotărâtor pentru succesul jocului didactic este explicarea
şi demonstrarea acestuia.
Să activeze toţi copii la joc, găsind mijloace potrivite pentru a-i antrena şi pe cei timizi;
Să urmeze felul în care să respecte regulile jocului.
Sunt situatii când pe parcursul jocului pot interveni elemente noi:
- autoconducerea jocului (copiii devin conducătorii jocului, îl organizează în mod
independent);
- schimbarea materialului didactic între elevi (pentru a le da posibilitatea să rezolve probleme
cât mai diferite în cadrul aceluiaşi joc);
- complicarea sarcinilor jocului;
- introducerea unor elemente noi;
- introducerea unor materiale noi;
Valoarea formativă a jocurilor didactice sporeşte cu atât mai mult cu cât propunătorul dă
curs liber principiilor de bază care le călăuzeşte.
- rolul lor nu se reduce la contemplarea situaţiei în care a fost pus. Copilul reflectă asupra
acestei situaţii, îşi imaginează singur diferite variante posibile de rezolvare, îşi confruntă
propriile păreri cu cele ale colegilor săi, rectifică eventualele erori;
- copilul studiază diverse variante care duc la rezolvare, alegând-o pe cea mai avantajoasă,
mai simplă şi creează pe baza ei unele noi alternative de rezolvare, pe care să le formeze corect şi
coerent;
- copilul are deplina libertate în alegerea variantelor de rezolvare, el trebuie totuşi să
motiveze alegerea sa, arătând în faţa colegilor, avantajele pe care le prezintă ea;
- în timpul jocului s-ar putea face unele greşeli. Copilul învaţă multe lucruri corectându-şi
propriile greşeli; dacă nu poate el, îl vor ajuta colegii. Învăţătoarea nu poate interveni decât cu
sugestii;
- în desfăşurarea jocului este esenţială activizarea conştientă de continuă căutare, de
descoperire a soluţiilor. Verbalizarea acţiunilor, exprimarea rezultatelor obţinute, deşi sunt
importante, nu se situează pe acelaşi plan cu activitatea însăşi, putându-se folosi vocabularul
comun.
Realizarea acestor principii depinde în primul rând de modul în care propunătorul îşi
începe organizarea muncii, înţelegând să renunţe în mod deliberat la unele pregătiri tradiţionale
stabilite în relaţia „învăţător – elev”.
7. Încheierea jocului – În final, învăţătorul formulează concluzii şi aprecieri asupra felului în
care s-a desfăşurat jocul, asupra modului în care s-au respectat regulile de joc şi s-au executat
sarcinile primite, asupra comportamentului elevilor, făcând unele recomandări şi evaluări cu
caracter individual şi general.
În învăţământul primar, jocul didactic se poate organiza cu succes la toate disciplinele
şcolare în orice moment al lecţiei, ca activitate de sine stătătoare sau doar ca metodă, urmărindu-
se fie dobândirea noilor cunoştinţe, priceperi şi deprinderi, fie fixarea şi consolidarea acestora,
fie verificarea şi aprecierea nivelului de pregătire al elevilor.
Bibliografie:
PROBLEMATIZAREA
Bibliografie:
Catedra AS
(Filippo Turati)
adaugă şi alte deziderate: stimularea interesului pentru cunoaşterea realităţii, sporirea numărului
volumului de informaţii, îmbogăţirea vieţii sufleteşti, cultivarea unor trăsături morale pozitive
etc. Lectura ocupă un loc esenţial în devenirea umană, influenţând personalităţile aflate în
formare. Însă, deprinderile de lectură se formează cu adevărat în mod organizat şi sistematic în
Datorită faptului că bibliotecile personale sunt modeste, un rol important în viaţa elevilor
îl are biblioteca şcolară. Bibliotecarul s-a dovedit a avea un rol corespunzător menirii sale,
situându-se ca ordine a ariei de influenţă în urma cadrelor didactice, iniţiativa bibliotecarului
şcolar în purtarea discuţiilor cu adolescenţii cititori asupra cărţilor citite de aceştia fiind foarte
necesară. Bibliotecarii, prin vocaţie şi structură, asigură formarea gustului literar mediu, conferă
autenticitate modelelor literare, facilitează în timp contactul dintre standardele estetice înalte ale
capodoperelor si înţelegerea lor de către marele public. O dată cu progresele informatizării,
cititorul se află într-o relaţie mai directă cu informaţia. El are nevoie de ajutor, în relaţia cu
valoarea informaţiei, raportată la specificul cererii.
,,Ca să citeşti destule cărţi bune, trebuie să citeşti mai puţine cărţi proaste căci viaţa este
scurtă, timpul şi puterile limitate”.
(Arthur Shopenhauer)
Catedra AS
Am folosit această metodă la clasă în cadrul orelor de biologie îndemnându-i pe elevii clasei
aVII-a să realizeze un eseu despre SISTEMUL DIGESTIV. Înainte de a se apuca de redactarea
eseului i-am rugat să realizeze o hartă conceptuală după modelul celor realizate de noi până în
prezent, în care să-şi structureze ideile şi mai apoi pe baza lor să realizeze eseul. La final am
constatat că lucrările lor au fost foarte bine structurate, ideile exprimate de elevi erau logic
sintetizate, asemănător noțiunilor ce le-au fost transmise în orele precedente. Elevii s-au arătat
foarte deschişi şi receptivi la această metodă exprimându-şi dorinţa ca pe viitor să fie evaluaţi cât
de des cu putinţă în acest mod.
În concluzie această metodă precum şi celelalte metode alternative de evaluare sunt foarte
eficiente prin faptul că implică activ elevul, micşorează puntea dintre el şi cadrul didactic, iar de
cele mai multe ori elimină complet bariera dintre el şi colegi.
Bibliografie:
1. www.google.com
2. Gheorghiu, Alexandru. Spune-mi cum te hrăneşti // Ce trebuie să ştim pentru a fi mereu
sănătoşi. – Bucureşti, 1994.
3. Ene, Fănică-Voinea. Regimul alimentar // Să ne tratăm singuri. - Bucureşti, 2006.
4. Mincu, Iulian. Alimentaţia raţională şi sănătatea – Bucureşti : Ed. Sport-Turism, 1984.
5. Gheorghiu, Alexandru. Spune-mi cum te hrăneşti // Ce trebuie să ştim pentru a fi mereu
sănătoşi. – Bucureşti, 1994.
6. Alimentaţia : Strategii şi principii alimentare generale // Tu şi corpul tău pentru un nou secol.
–București , 2012.
In planning speaking activities, teachers need to decide whether students need high
structure (for example drills and controlled practice) for practice in learning or Getting It or low
structure (for example role plays, simulations) for Using It. Questions to consider in relation to
speaking include the following:
When developing activities, lessons or tasks around speaking, teachers should also be
aware of the 3 areas of knowledge that speaking encompasses. Each area should receive
attention, though not necessarily all at once. It is advisable to inform the students of these areas,
so they are aware of the purpose of the activities.
When assisting students in the development of their oral skills, there are some tips and
techniques that teachers can use to minimize students’ anxiety and to make the development as
efficient and practical as possible. This way, students will learn more and have increased
motivation to continue this skill development.
Provide scaffolding and support for each context; this means making sure students are
aware of the appropriate vocabulary and what social or cultural norms are appropriate
Don’t focus solely on errors; correct as much as each student can handle, more advanced
students can often handle more correction, but avoid excessive correction if it will
promote anxiety
Be aware of Higgs, what students at different levels can focus on
Give students options to use when responding to questions and teach them those options;
allow them to use minimal responses if it reduces anxiety but make sure all students are
aware of the possibilities. This allows for differentiation, as students can use the level of
response that they feel comfortable with
Develop routines involving certain scripts (ie greetings, compliments, asking certain
questions) so students become comfortable and familiar with those scripts
Use gestures to help get meaning across and encourage students to do the same;
emphasize that what is important is the meaning.
Make it fun!
Bibliography:
1. Internet sources
2. Cambridge Games for Grammar Practice, Cambridge University Press.
Catedra AS
Catedra AS
"Soarta multor oameni a atârnat de faptul că în casa părinţilor lor a fost sau nu o
bibliotecă".
(Edmondo de Amicis)
Din cea mai fragedă pruncie, copiii sunt atraşi de personajele din poveştile auzite de la
bunici şi părinţi. Ei trăiesc aceste întâmplări, învaţă să deosebească binele de rău, să simtă
dragostea şi prietenia faţă de eroii care îi încântă, să le formeze gusturi, convingeri şi sentimente
alese.
De aceea, în primii ani de şcoală, trebuie să trezim interesul pentru citit, să-l îndrumăm în
aşa fel încât lectura să devină o deprindere statornică, iar cu timpul elevul să conştientizeze că
lectura este o activitate individuală cu caracter permanent.
Cartea este o comoară fără de preţ, care adună cele mai frumoase gânduri ale autorilor,
pe care cititorii le pot folosi în voie.
Cartea dezvăluie tainele naturii, istoria neamului, calităţi şi defecte umane, motiv pentru
care este considerată un model, mai ales pentru copiii aflaţi pe drumul cunoaşterii şi al formării
lor ca viitori cetăţeni.
Cartea oglindeşte şirul de secole al omenirii, lupta sa pentru existenţă, speranţa într-un
viitor mai luminos, suferinţa şi bucuria; este un prieten credincios al omului, care arată drumul
spre izbândă, te bucură, te şi întristează; îţi este mereu la îndemână ca să o reciteşti sau să revii
asupra unui pasaj, capitol peste care ai trecut în grabă sau ţi-a plăcut în mod deosebit.
Personajele întâlnite în cărţi şi faptele lor îl transpun pe cititor într-o lume reală sau
imaginară în care şi el, cititorul, participă cu gândul, la lumea cărţilor, oferind răspuns la orice
întrebare.
O carte citită bine te trimite la altele şi te invită la studiu, la cercetare pentru descoperirea
de noi adevăruri – activitate permanentă ce stă la baza unei culturi generale trainice.
Din punct de vedere intelectual, lectura pregăteşte pentru reflecţie, pentru formarea
spiritului şi creşterea câmpului de cunoştinţe. Lectura îndeamnă la introspecţie, angajează valori
formative care îşi pun amprenta pe întregul comportament al cititorului. Tocmai de aceea lectura
ar trebui să fie una dintre cele mai răspândite şi intense activităţi ale omului modern. În acest
context, principala menire a bibliotecii şcolare constă în deprinderea elevilor cu tehnica muncii
intelectuale, în obişnuirea lor cu folosirea mijloacelor moderne de informare puse la dispoziţie de
aceasta. Este de la sine înţeles că această sarcină se realizează în strânsă colaborare cu cadrele
didactice din şcoală sub directa îndrumare a
acestora.
trezirea interesului şi dezvoltarea gustului pentru o lectură „bună”. Lectura sistematică şi bine
îndrumată ajută elevul să-şi lărgească orizontul cunoştinţelor, contribuie la dezvoltarea gândirii şi
a limbajului.
Cartea este învăţătorul care te conduce la bine, te face să te bucuri, să râzi şi să plângi.
Cartea este atât de înţelegătoare, încât atunci când n-ai înţeles-o nu se supără, nu jigneşte, te
aşteaptă să revii. Acest prieten tăcut îţi oferă ori de câte ori ai nevoie acelaşi răspuns fidel la
fiecare întrebare şi-l repetă cu nesfârşită răbdare până ce l-ai înţeles.
Apariţia bibliotecii digitale s-a dovedit a fi una din căile de transmitere la distanţă a
informaţiilor. Prin metode oferite de tehnica ultimilor ani, rafturi întregi cu cărţi îşi găsesc locul
în doar câteva CD-uri ce pot fi accesate şi la distanţă. Digitalizarea, modalitate de modernizare a
bibliotecilor, nu trebuie să înlocuiască definitiv biblioteca tradiţională, să o distrugă. Biblioteca
virtuală are nevoie de câştigurile tradiţionale ale lecturii publice.
Televizorul, jocurile video şi calculatorul sunt cele care au „furat” interesul copiilor şi
chiar al adulţilor pentru a citi o carte. Concurenţa făcută cărţii de către acestea este una de
suprafaţă. În ciuda progresului rapid al ştiinţei, cartea rămâne nemuritoare în educarea şi
formarea personalităţii fiecărui om.
Bibliografie:
4. www.didactic.ro
Catedra AS
Fiecare din noi putem fi definiţi pe baza comportamentelor noastre. Personalitatea este un
construct complex, care derivă din observarea sistematică a unor secvenţe comportamentale,
specifice unei persoane. Ca urmare, „noi suntem ceea ce facem!”. Cu toate că elementul vizibil al
personalităţii este comportamentul, frecvenţa cu care o persoană este definită în termeni de
trăsături este mult mai crescută, comparativ cu frecvenţa definirii aceleiaşi persoane în termeni
comportamentali. Trăsăturile psihologice reprezintă caracteristici relativ stabile şi durabile ale
unei persoane. În contrast cu caracteristicile fizice, cum ar fi de pildă sexul, culoarea ochilor,
înălţimea, caracteristicile psihologice nu pot fi observate direct. Simpla scanare a caracteristicilor
fizice ale unui individ nu ne oferă indici suficienţi pe baza cărora să generăm inferenţe privind
onestitatea, creativitatea sau ipocrizia lui. În consecinţă, avem nevoie de informaţii concrete,
relevante, rezultate pe baza unor observaţii sistematice ale comportamentului, care să evidenţieze
acele trăsături.
Conform teoriei sistemelor de interacţiune ale personalităţii afectivitatea negativă reduce
capacitatea individului de accesare a unor informaţii din reţeaua semantică a memoriei de lungă
durată, şi totodată creşte sensibilitatea pentru perceperea obiectelor desprinse de context. Astfel,
prin alocarea preferenţială a resurselor cognitive în direcţia procesării elementelor izolate ale
unor structuri judecăţile intuitive ale individului privind coerenţa de ansamblu a structurii vor fi
afectate. În consecinţă, un elev care manifestă una din formele afectivităţii negative va întâmpina
dificultăţi în a stabili relaţii între datele unei probleme şi în a construi o imagine de ansamblu a
modelului rezolutiv al acesteia, fiind prea concentrat în a procesa elementele în mod izolat.
Afectivitatea negativă este consecinţa unor reprimări emoţionale recurente şi se manifestă cu
precădere prin: anxietate, depresie, iritabilitate, frustrare, senzaţii de disconfort. Una din cele mai
frecvente forme ale afectivităţii negative o reprezintă anxietatea.
Una din sursele de anxietate în şcoală o reprezintă tipul de interacţiune profesor-elev, în
timpul predării şi îndeosebi în timpul evaluării. Metoda de predare poate constitui o sursă
apreciabilă de anxietate pentru elevi. Unul din experimentele realizate de către Trown & Leith
(apud Eysenck & Eysenck, 1998) evidenţiază rolul metodei de predare ca moderator al relaţiei
dintre nivelul de anxietate şi performanţele şcolare ale elevilor. Scopul experimentului a fost de a
testa efectul a două strategii de predare (directă şi exploratorie) asupra achiziţiei unor cunoştinţe
de matematică de către elevi. În condiţiile prezentării directe a materialului, etapele de predare
erau următoarele: (a) expunerea principiului teoretic de către profesor, (b) operarea cu modelele
Bibliografie:
Catedra AS