Argument

Contabilitatea este o tiin constituit prin mpletirea timp de peste cinci

secole a preocuprilor teoreticienilor si practicienilor.
Evoluia contabilitii este strns legat de evoluia societii omeneti, n general,
i de progresul economic, n special. In decursul timpului, contabilitatea a cunoscut
un permanent proces de perfecionare, determinat de legatura ntre sistemele
economice si practicile contabile.
Apariia contabilitii a fost determinat de preocuprile oamenilor de a ordona si
cunoate datele referitoare la procese, fenomene, bunuri,operaii i activiti, cnd
existena i modificarea acestora nu mai putea fi memorata, necesitnd consemnarea
lor n acte scrise. Ca urmare, contabilitatea a aprut i s-a dezvoltat n strnsa legatur
cu dezvoltarea activitilor economice.
In decursul evoluiei sale, contabilitatea a fost considerat o art deoarece s-a
apreciat c ea putea fi inut numai de persoane nzestrate n acest sens.
De ali autori a fost considerat o tiin a conturilor care ne nva cum s
stabilim conturile i s le folosim pentru ncheierea socotelilor unei ntreprinderi.
Dup ali autori, contabilitatea ar constitui o tehnic de lucru, deoarece ar
presupune nregistrarea si inerea de socoteli, pe baza unui sistem de nregistrri
contabile, fr a avea o teorie, la baz, care s studieze diversele aspecte ale
fenomenelor economice, ci numai sarcina de a le nregistra.
Literatura de specialitate consider contabilitatea ca o tiin de gestiune,
deoarece ea are rolul de a consemna activiti i fapte social economice, legate de
gestiunea averii i a afacerilor, furnizeaz informaii unei sfere largi de utilizatori si
influeneaz comportamentul acestora, determinnd schimbri economice i sociale.

CUPRINS

ARGUMENT............2

CAPITOLUL 1 Bilantul procedeu al contabilitatii...4

1.1. Dubla reprezentare a patrimoniului cu ajutorul bilantului...4
1.2. Lucrari de inchidere a exercitiului financiar...6

CAPITOLUL 2 Contabilitatea trezoreriei..12

2.1. Caracterizarea operatiilor de trezorerie12
2.2. Delimitari si structuri privind trezoreria...15
2.3. Contabilitatea incasarilor si platilor fara numerar...18

BIBLIOGRAFIE.22

CAPITOLUL I BILANUL- PROCEDEU AL CONTABILITII

1.1 DUBLA REPREZENTARE A PATRIMONIULUI CU AJUTORUL

BILANULUI
Bilanul este documentul oficial ce trebuie s dea o imagine fidel, clar i
complet a patrimoniului, a situaiei financiare i a rezultatelor obinute.
Bilanul se intocmete obligatoriu anual sau n cazul fuzionrii ori ncetrii
activitii.
Dubla reprezentare reprezint un principiu de baz al contabilitii care const n
prezentarea sub dublu aspect al patrimoniului, din dou puncte de vedere, material i
pe de alt parte din punct de vedere abstract, al provenienei. Prezentarea sub dublu
aspect al patrimoniului este dat de necesitatea cunoaterii situaiei economicofinanciare a oricrei uniti patrimoniale. Privit din punct de vedere concret-material
patrimoniul poart denumirea de active, iar din punct de vedere abstract poart
denumirea de pasive.
Noiunea de active este rezultatul faptului c elementele patrimoniale particip
nemijlocit n cazul proceselor economice, deci au un rol activ n cazul acestor procese.
n schimb, pasivele nu particip nemijlocit n cadrul proceselor economice, deci au un
rol pasiv, se modific ca urmare a modificrii activelor.
Intr-o alt abordare, patrimoniul este privit sub dublu aspect i prin noiunile de
resurse si utilizri .
Deoarece dubla reprezentare realizeaz o privire sub dublu aspect al aceluiai
patrimoniu se pot deduce relaiile:
ACTIVE = PASIVE i UTILIZRI = RESURSE
Dubla reprezentare se realizeaz practic cu ajutorul bilanului contabil. Pentru a
putea reprezenta patrimoniul sub dublu aspect, bilanul contabil a fost conceput s
aib cele dou pari distincte i anume, o parte pentru a prezenta existentele de active
la un moment dat care se numeste activ i cealalt parte pentru a prezenta existentele
de pasive la un moment dat, care se numeste pasiv.
Noiunea de bilan este de origine latin, derivnd din bilanx, care nseamn
balan cu dou talere. Bilanul contabil este o sintez a informaiilor ce caracterizeaz
la un moment dat elementele constitutive ale patrimoniului fiecrei ntreprinderi n
parte. Acesta marcheaza etapa final cu care se ncheie lucrrile contabile dintr-o
perioad dat i prezint punctul de plecare al contabilitii din perioada urmatoare de
gestiune.
Bilanul contabil are urmatoarele funcii:
3

- este un mijloc de conducere si analiz, fiind numit oglinda ntreprinderii

- este mijlocul principal de informare a tuturor celor interesati n ceea ce privete
activitatea ntreprinderii.
- constituie un instrument pentru calcularea indicatorilor macroeconomici si a
elaborrii prognozelor.
ntocmirea bilanului propriu-zis
Bilanul este o reprezentare a bunurilor economice, a drepturilor i obligaiilor unei
entiti contabile. Aceast reprezentare se face sub forma unei egaliti care reflect
echilibrul activelor si pasivelor patrimoniale. Bilantul prezinta distinct la sfarsitul
exercitiului financiar situatia patrimoniului intreprinderii rezultand capitalurile proprii.
Situaia neta a patrimoniului = Active Datorii
Bilanul se ntocmete pe baza de verificare sintetice. El cuprinde soldurile
debitoare si creditoare ale conturilor de bilan privind exerciiul financiar ncheiat
precum si ale celui precedent. In ceea ce privete, forma sa de prezentare, sistemul
contabil romanesc a optat pentru varianta lista, ncepndu-se cu enumerarea activelor
patrimoniale, care sunt apoi urmate de pasive patrimoniale. Completarea bilanului se
face pe rnduri numerotate cu valoarea neta contabil a elementelor patrimoniale
existente la nchiderea exerciiului. Din punct de vedere al structurii sale, bilanul
contabil pstreaz n general, clasamentul valorilor contabile prezentate n Planul de
conturi. Bilanul final al unui exerciiu trebuie sa fie egal cu bilanul iniial al
exerciiului urmtor.
Posturile de activ ale bilanului sunt clasate dup criteriul destinaiei astfel:
a) active imobilizate,
b) active circulante,
c) conturi de regularizare si asimilate activ,
d) prime de rambursare a obligaiunilor.
Posturile de pasiv ale bilanului sunt structurate dup proveniena lor astfel:
a) capitaluri proprii,
b) provizioane pentru riscuri si cheltuieli,
c) datorii,
d) conturi de regularizare i asimilate pasiv.
Pe baza recomandrilor naionale si internaionale de normalizare contabil, n
practic se cunosc dou forme de prezentare a bilanului :
- o form de tablou cu doua pari , numit i schema bilanului orizontal,
- o form tip list numit schema bilanului vertical .
Bilanul sub forma de tablou cu doua pari pune n eviden egalitatea existent
ntre active i pasive ceea ce se mai numete egalitate bilanier. Aceast form de
prezentare este cea mai ntalnita n lume.
Modelul de bilan sub forma listei verticale ordoneaza structurile patrimoniale n
active,datori, capitaluri, rezerve i alte componente ale situaiei nete, scopul final fiind
reprezentat de prezentarea acestei situaii nete care se mai numete capital propriu sau
patrimoniu economic net.

Ordonarea n activul bilanului a activelor si n pasivul bilanului a pasivelor se

face avnd n vedere urmtoarele principii:
- n activ, principiul lichiditii,
- n pasiv, principiul exigibitii.
Principiul lichiditii nseamna posibilitatea transformrii elementelor patrimoniale n
bani. Aceasta posibilitate este mai indelungata in timp la imobilizari fata de stocuri
sau creante. Acest principiu se aplica diferit in tarile ce aplica sistemul de contabilitate
anglo-saxon fata de tarile care aplica sistemul continental asa cum este si in tara
noastra. Astfel ca in tara noastra se inscriu mai intai elementele patrimoniale care se
pot transforma in bani intr-un termen mai indelungat de timp si apoi cele care se pot
transforma intr-un timp mai scurt.
Respectand acest principiu, elementele partimoniale se ordoneaza in activul
bilantului in urmatoarele subgrupe:
- imobilizari necorporale,
- imobilizari corporale,
- imobilizari financiare,
- alte active circulante.
Principiul exigibilitatii presupune posibilitatea achitarii datoriilor la anumite
termene. In sistemul agreat si de tara noastra se inscriu in pasivul bilantului mai intai
pasivele cu termenul de exigibilitate cel mai mare si apoi cu termene din ce in ce mai
mici. Astfel avem:
- capitaluri proprii,
- provizioane pentru riscuri si cheltuieli
- datorii.
Detalierea informatiilor in cadrul celor doua parti ale bilantului se face in functie
de necesitatile de informare pana la ultima pozitie care se numeste post de bilant.
1.2 LUCRARI DE INCHIDERE A EXERCITULUI FINANCIAR
In principiu a fost adoptata regula potrivit careia, exercitiul financiar incepe la 1
ianuarie si se incheie la 31 decembrie. In acest scop, pe baza situatiilor financiare se
determina pozitia financiara, performanta si trezoreria intreprinderii.
Documentele oficiale folosite pentru finalizarea incheierii exercitiului financiar
sunt situatiile financiare. Pe baza acestora se asigura o imagine fidela, clara si
completa a pozitiei financiare, performantei si trezoreriei. Situatiile financiare
reprezinta documentele contabile de sinteza prin care sunt comunicate informatii
comune necesare majoritatii utilizatorilor.
Situatiile financiare sunt alcatuite din:
- bilant,
- contul de profit si pierdere,
- situatia modificarilor pozitiei financiare,
- note explicative,

- alte situatii si alte materiale suplimentare care sunt parte integranta a situatiilor
financiare.
Intocmirea situatiilor financiare cu intreaga lor formatie de documente de sinteza
reprezinta un proces complex de agregare a datelor in vederea construirii indicatorilor
economico-financiari privind situatia patrimoniului si rezultatele obtinute. Derularea
acestui proces se concretizeaza intr-o suita de lucrari, dintre care unele cu caracter
preliminar, iar altele referitoare la redactarea sau completarea propriu-zisa a bilantului.
Lucrarile de inchidere a exercitiului financiar sunt structurate astfel:
1 Stabilirea balantei conturilor inainte de inventeriere,
2 Inventarierea generala a patrimoniului,
3 Contabilitatea operatiilor de regularizare privind:
- diferentele de inventar,
- amortizarile,
- provizioane pentru deprecieri,
- provizioane pentru riscuri si cheltuieli,
- diferentele de conversie si diferentele de curs valutar,
- delimitarea in timp a cheltuielilor si veniturilor,
4 Stabilirea balantei conturilor dupa inventariere,
5 Determinarea rezultatului exercitiului si distribuirea profitului sau finantarea
pierderii,
6 Redactarea bilantului contabil.
Stabilirea balantei conturilor inainte de inventariere
Pentru centralizarea si controlul exactitatii datelor inregistrate in conturi se
intocmeste balanta de verificare inainte de inventarierea patrimoniului. Din acest
punct de vedere, balanta pregateste datele de referinta necesare compararii soldurilor
din inventarul contabil si inventarul faptic. Balanta conturilor inainte de inventariere
poate fi abordata ca un inventar contabil.
Relatiile de control proprii balantei sunt cele dintre debitul si creditul conturilor,
inregistrarea sintetica si analitica. Dintre acestea, cea care ofera informatii de control
privind inregistrarea in conturi a tuturor documentelor justificative este aceea ca
totalul rulajului debitor sau creditor din balanta trebuie sa fie egal cu totalul rulajului
calculat in Registrul-jurnal. Situatia de referinta a inventarului faptic o reprezinta
soldurile finale calculate in balanta. De aceea, balanta poate fi interpretata si ca un
inventar contabil.
Balanta conturilor poate fi discutata si prezentata si ca instrument de verificare a
continutului soldurilor conturilor contabile, in sensul ca acestea sa reflecte operatii
economice si financiare reale consemnate in documentele justificative si inregistrate
in concordanta cu normele metodologice de utilizare a conturilor.
Inventarierea generala a activelor si datoriilor
Aceasta inventariere reprezinta lucrarea preliminara prin care se stabileste situatia
reala a activelor si datoriilor. Nu se poate concepe un bilant, adica nu se pot determina
pozitia financiara si rezultatele unei intreprinderi la un anumit moment si pe o anumita
perioada de timp, fara sa se alcatuiasca in prealabil inventarul.
6

Constatarea existentei elementelor inventariate se face prin observarea directa

pentru bunurile corporale, pe baza de registre sau documente pentru bunurile
necorporale, creante si datorii. In ceea ce priveste evaluarea activelor si datoriilor
inventariate, aceasta se face la nivelul valorii actuale, denumita valoare de inventar.
Valoarea de inventar ca expresie a valorii actuale este estimata in functie de pretul
pietei, utilitatea bunului pentru economia intreprinderii, starea si amplasarea bunurilor.
Toate bunurile care se inventariaza se inscriu in listele de inventariere care pot fi
distincte sau reprezinta prima parte a registrului de inventar, diferentiata in raport de
felul si natura activelor si pasivelor constatate efectiv in teren.
Rezultatele inventarierii si modul lor de regularizare se consemneaza intr-un
proces-verbal de inventariere, in care se inscriu, in principal perioada de gestiune
inventariata, persoanele care au facut inventarierea, plusurile si minusurile constatate,
compensarile efectuate, bunurile depreciate, creantele si datoriile incerte si in litigii,
creantele, datoriile si lichiditatiile in devize, constituirea si regularizarea
provizioanelor,regularizarea amortizarilor, alte elemente specifice inventarierii.
Contabilitatea operatiilor de regularizare
Odata stabilite rezultatele inventarierii, plusurile si minusurile de inventar, se
procedeaza la inregistrarea si decontarea lor gestionara. A efectua aceasta operatie
inseamna a regulariza rezultatul inventarierii. In principiu, plusurile se inregistreaza ca
inregistrari in patrimoniul intreprinderii, iar minusirile se imputa. Daca lipsurile
constatate la inventariere nu sunt din vina cuiva, se deconteaza dupa caz, asupra
cheltuielilor sau veniturilor. De asemenea, se pot admite compensari cantitative ale
lipsurilor cu plusurile, in cazurile in care exista riscul de confuzie intre sorturile
aceluiasi produs, fara a se diminua patrimoniul untatii. Compensarea se admite, de
regula, numai pentru aceeasi valoare de gestiune si pentru acelasi gestionar.
Pentru bunurile materiale acceptate cu pierderi se acorda scazaminte fara a depasi
valoarea constatata in minus. De asemenea pentru aceste valori, in in cazul
compensarii lipsurilor cu plusurile stabilite la inventariere, scazamintele se calculeaza
numai in situatia cand cantitatile lipsa sunt mai mari decat cantitatile in plus. Calculul
se efectueaza in primul rand pentru valorile materiale la care s-au constatat
lipsurile,iar daca mai raman diferente cantitative in minus cotele de scazaminte se pot
aplica si pentru celelalte valori materiale admise in compensare, la care s-au constatat
plusuri sau la care nu au rezultat diferente. Diferenta stabilita in minus in urma
compensarii si aplicarii tuturor cotelor de scazaminte, reprezentand un prejudiciu
pentru patrimoniu, se recupereaza de la persoanele vinovate in conformitate cu
dispozitiile legale. Pentru bunurile lipsa sau depreciate calitativ constatate pe baza de
inventariere peste normele legale neimputabile se datoreaza TVA.
Lipsurile imputabile se evalueaza la valoarea de inlocuire. Aceasta reprezinta
costul de achizitie al bunului respectiv la data constatarii pagubei, format astfel:
pretul de cumparare practicat pe piata,
+ taxe nerecuperabile,
+ cheltuielile de transport-aprovizionare,

+ alte cheltuieli, accesorii necesare pentru punerea in stare de utilitate sau

pentru intrarea in gestiune.
Daca bunurile lipsa imputabile nu pot fi cumparate pe piata, valoarea de imputare
se stabileste de specialisti in domeniul respectiv. Cu ocazia stabilirii diferentelor de
inventar se inregistreaza si stocurile finale sau variatia stocurilor in cazul metodei
inventarului intermitent. Marimea stocurilor se determina prin inventarul fizic al
acestora, iar iesirile prin calcul pe baza relatiei:
Iesirile de stocuri = Stocul initial + Intrarile de stocuri Stoc final
Asa cum prevad ,, Normele privind organizarea si efectuarea inventarierii
patrimoniului , in cazul inventarului intermitent, valorile materiale, se evalueaza la
pretul de inregistrare a ultimei intrari in gestiune. Calitatea inventarului ca metoda de
evidenta si calcul se extinde si la determinarea unor indicatori economico-financiari
sau asigurarea unor date primare de intrare in contabilitate.
Rezultatele inventarierii se consemneaza in ,,Procesul- verbal de inventariere. In
principiu amortizarea activelor imobilizate se calculeaza si se inregistreaza pe baza
planului de amortizare sau a fiselor mijloacelor fixe. La inchiderea exercitiului
financiar cu ocazia inventarierii generale a patrimoniului, este normal ca valoarea de
inventar sa fie egala cu valoarea ramasa de amortizat. Daca valoarea de inventar este
mai mica decat cea ramasa de amortizat, diferenta se regularizeaza astfel:
a) inregistrarea unei amortizari, in cazul in care se constata o depreciere
ireversibila
b) constituirea unor presiuni pentru deprecierea imobilizarilor corporale in cazul in
care se constata o depreciere reversibila sau relativa ca urmare a unor cauze
cum sunt:
aparitia unor deprecieri de care nu s-a tinut seama cu ocazia amortizarii
supraevaluarea imobilizarilor corporale cu ocazia reevaluarii anterioare
lipsa de utilitate in momentul inventarierii
alte cauze care determina ca valoarea actuala sa fie mai mica decat valoarea
ramasa de amortizat
Provizioanele pentru deprecieri vizeaza acele elemente de activ neamortizabile a
caror valoare de inventar la data inchiderii exercitiului este mai mica decat valoarea
contabila de intrare. In acest scop se procedeaza astfel:
a) in situatia in care depreciera calculata pe baza inventarului este superioara
provizionului constituit, se constituie un provizion suplimentar
b) in cazul in care depreciera constatata pe baza inventarului este inferioara
provizionului constituit, se diminueaza provizionul inregistrat cu diferenta
corespunzatoare.
Pentru deprecierea stocurilor o importanta deosebita cu implicatii asupra marimii
provizioanelor o are structura luata in calcul ca unitate de observare. In acest sens pot
fi retinute pentru studiu prevederile Standardului de Contabilitate International nr. 2:

a) costul istoric al stocurilor poate sa nu fie recuperabil daca preturile de vanzare

ale acestora s-au redus, sau daca stocurile s-au deteriorat sau daca au devenit in
totalitate sau partial invechite,
b) deprecierile sunt calculate separat pentru fiecare articol, pentru o grupa de
articole similare, pentru no categorie intreaga de articole in stoc sau pentru
produsele aferente unui sector de activitate sau daca acestea sunt calculate
global pentru totalitatea stocurilor intreprinderii,
c) practica calcularii deprecierii stocurilor pe grupe, sector de activitate sau
globala are ca rezultat compensarea pierderilor generate prin profiluri
nerealizate,
d) in situatiile financiare stocurile trebuie evaluate la valoarea cea mai mica dintre
costul istoric si valoarea realizabila neta conform principiului prudentei adoptat
de contabilitate,
e) practica stabilirii deprecierii stocurilor sub costul istoric, in functie de valoarea
realizabila neta conform principiului prudentei adoptat de contabilitate,
f) stocurile normale de materii prime si materiale consumabile detinute pentru a fi
incorporate in productia de bunuri nu trebuie sa fie evaluate sub costul istoric
dat.
Provizioanele pentru riscuri si cheltuieli se constituie pentru finantarea acelor
cheltuieli si pierderi a caror realizare sau plata este incerta ori pentru cheltuieli care
devin exigibile in perioadele urmatoare. La inchiderea exercitiului, provizioanele
constituite efectiv se inregistreaza in debitul conturilor de cheltuieli si creditul
conturilor de provizioane pentru riscuri si cheltuieli. De asemenea, se analizeaza
provizioanele constituite la finele anului precedent si cele in cursul exercitiului,
regularizandu-se astfel:
a) prin debitul conturilor de cheltuieli in cazul majorarii provizionului
b) prin creditul conturilor de venituri cand provizionul trebuie diminuat sau anulat,
respectiv acesta devine total sau partial fara obiect
Pentru a stabili corect rezultatul exercitiului este necesara separarea in timp a
cheltuielilor si veniturilor inregistrate in cursul exercitiului sau preluate ca sold din
exercitiul precedent. In sfera regularizarii cheltuielilor si veniturilor se cuprind:
operatiile privind inregistrarea cheltuielilor de plata si veniturilor de realizat, operatii
privind regularizarea cheltuielilor determinate de facturi primite fara bunuri materiale
sau receptia prestatiilor, operatiile privind regularizarea cheltuielilor si veniturilor
inregistrate in avans, operatii privind etalarea cheltuielilor pe mai multe exercitii.
Balanta conturilor dupa inventariere
Dupa efectuarea inventarierii si contabilizarii regularizarii de inventar se
intocmeste o noua balanta a conturilor. Functia acesteia se msnifesta cu precadere
pentru pregatirea informatiei necesare determinarii rezultatului exercitiului si
asigurarea suportului informational necesar redactarii bilantului contabil. Balanta se
redacteaza inainte de stabilirea rezultatului exercitiului si nu dupa determinarea
acestuia. Ea se delimiteaza si ca suport informational pentru inchiderea conturilor de
cheltuieli si venituri.
9

Determinarea rezultatului exercitiului

Principial, formula generala a rezultatului contabil este:
Rezultatul contabil = Venituri - Cheltuieli
Din punct de vedere contabil pentru a stabili rezultatul exercitiului se procedeaza la
inchiderea conturilor de cheltuieli si venituri. Modul specific de calcul si impozitare a
profitului in Romania genereaza la inchiderea exrcitiului financiar definirea in plan
teoretic a relatiei de calcul a rezultatului contabil. In componenta cheltuieliloe
corespondente veniturilor realizate se includ si cheltuielile cu impozitul pe profitul
calculat si evidentiat in cursul exercitiului. De aceea se poate aprecia ca rezultatul
contabil inainte de impozitare este caracterizat prin formula:
Rezultatul contabil = Veniturile - Cheltuieli corespondente +
Cheltuieli cu
inainte de impozitare realizate
veniturilor realizate
impozitul pe profit
Impozitarea profitului
Impozitarea profitului se bazeaza pe determinarea rezultatului fiscal prin trecere de
la rezultatul contabil la profitul sau pierderea fiscala. Relatia de trecere este de forma:
Rezultatul = Rezultatul + Ajustarile
fiscal
contabil _
fiscale
Cota generala de impozit pe profit este de 16%.
Cheltuielile pentru care nu se admite deducerea sunt:
a) impozitul pe profit datorat si impozitul pe venitul realizat din strainatate;
b) amenzile si penalitatile datorate catre autoritatile romane sau straine;
c) cheltuielile pentru protocol, reclama si publicitate care depasesc limitele
prevazute de legea bugetara anuala;
d) sumele utilizate pentru constituirea sau majorarea rezervelor si provizioanelor
peste limitele legale;
e) cheltuielile de sponsorizare care depasesc limitele cotei prevazute in Legea nr.
32/1994 privind sponsorizarea;
f) sumele care depasesc limitele cheltuielilor considerate deductibile, conform
legii bugetelor anuale;
g) alte cheltuieli stabilite prin Legea nr. 414 privind impozitul pe profit.
Cheltuielile pentru care se admite deducerea sunt:
a) dividendele primite de la alta persoana juridica romana;
b) sumele utilizate pentru constituirea sau majorarea fondului de rezerva in limita
a 50% din profitul contabil anual, pana cand acesta va atinge 20% din capitalul
social;
c) veniturile din provizioanele pentru care nu s-a admis deducerea;
d) alte elemente stabilite prin normele legale.
Plata impozitului pe profit se efectueaza trimestrial, pana la data de 25 inclusiv a
primei luni din trimestrul urmator. Calculul impozitului pe profit se face pe baza
declaratiei privind impozitul pe profit depusa la organele fiscale pana la data
mentionata mai inainte, acesta fiind si termenul de plata a impozitului.

10

CAPITOLUL II CONTABILITATEA TREZORERIEI

2.1 CARACTERIZAREA OPERATIILOR DE TREZORERIE
Operatiile de trezorerie desfasurate de o unitate patrimoniala cuprind totalitatea
operatiilor financiare si monetare prin care sunt dirijate si se controleaza fluxurile
banesti intre agentii economici, sunt derulate si finalizate relatiile financiar-bancare, se
realizeaza in fapt circulatia capitalului financiar.
Gestiunea trezoreriei a cunoscut o tot mai mare dezvoltare. Managerii firmelor siau dat seama efectiv de importanta financiara legata de o mai buna gestionare pe
termen scurt a preturilor de cost si de limita fluxurilor si activelor financiare.Gestiunea
de trezorerie trebuie sa fie detasata de contabilitate, de indata ce functia financiara
justifica punerea in aplicare a unui intreg serviciu separat. Gestiunea de trezorerie
poate deveni un centru de profit important al intreprinderii.
Pentru a atinge obiectivul care-i este atribuit si tinand cont de situatia centrala pe
care o ocupa serviciul sau in firma, trezorierul trebuie: sa sensibilizeze ansamblul
gestionarilor cu efect de trezorerie legat de orice hotarare de gestiune;sa declanseze
si sa participe la punerea la punct a procedurilor care permit accelerarea circulatiei
informatiei contabile si financiare; sa stie sa convinga directia generala a actiunilor
financiare negativecare pot fi antrenate la anumite alegerisau comportamente in
materie de politica financiara sau comerciala.
Daca luam in considerare factorul timp, la operatiile financiare se disting doua
mari categorii de operatiuni:
- operatii financiare care genereaza aranjamente pe termen lung,
- operatii financiare ce au caracter operational pentru asigurarea lichiditatilor si
efectuarea decontarilor curente.
Situatia trezoreriei este larg determinata de un ansamblu de constrangeri situate
deasupra functiei de trezorerie. In acest cadru cele cinci functii principale de asigurare
sunt: elaborarea estimarilor de trezorerie; stapanirea si controlul instrumentelorsi
termenului de plata; relatiile cu bancile; hotararile de gestiune de pe o zi pe alta;
gestiunea riscurilor financiare.

11

In structura trezoreriei unitatii patrimoniale, potrivit actualului Plan Contabil

General din Romania se cuprind urmatoarele:
- titlurile de plasament reprezentate prin actiuni, obligatiuni si alte titluri
achizitionate de unitate in vederea revanzarii pentru obtinerea de mijloace
banesti si a unor venituri financiare;
- valorile de incasat depuse la banci sub forma cecurilor si efectelor de incasat;
- disponibilitatile banesti aflate in conturi la banci;
- dobanzile datorate de unitate pentru creditele acordate de banci prin conturile
curente si dobanzile de incasat aferente disponibilitatilor aflate in conturi
curente;
- creditele bancare pe termen scurt, inclusiv dobanzile aferente acestora;
- mijloacele banesti aflate in casieria unitatii patrimoniale si alte valori de
trezorerie;
- acredeitivele si avansurile de trezorerie.
Organizarea conntabilitatii trezoreriei trebuie sa asigure capacitatea de plata
curenta a unitatilor, prin luarea in considerare a urmatoarelor obiective:
- efectuarea platilor la termenele scadente;
- respectarea legislatiei financiar-bancare si fiscale;
- valorificarea disponobilitatilor banesti prin plasamente de trezorerie;
- evidenta si controlul operativ al operatiilor banesti in numerar;
- gestiunea si valorificarea disponibilitatilor banesti din conturile de la banci si a
efectelor de primit depuse la banca;
- utilizarea judicioasa a creditelor bancare pe termen scurt pentru reglarea
lichiditatilor si mentinerea capacitatii de plata continua a agentilor economici .a.
Elaborarea previziunilor de trezorerie
Prima etapa in gestiunea de trezorerie consta in anticiparea evolutiei soldurilor de
trezorerie, astfel incat sa previna riscurile dezechilibrului. Ea necesita punerea in
aplicare a instrumentelor de interpretare a datelor cu atat mai mult cu cat orizontul
estimarilor este scurt.
Utilizarea micro-informaticii in interpretarea datelor, usureaza simularea bugetelor
de trezorerie precum si o actualizare mai rapida, ea induce un efort de formalizare in
special in interpretarea variabilelor dupa tipul relatiilor care pot exista si anume:
- relatii mecanice
- relatii statistice
In acest sens sunt folosite doua metode in special:
a) Metoda de incasari-plati este cea mai utilizata si ea autorizeaza mai usor
trecerea intre diferite niveluri de estimare si apropiere intre previziune si
realizare.
b) Metoda bilanturilor sau termenelor de scazamant, in al carui context, o
aproximare a evolutiei soldurilor estimate poate fi obtinuta pe baza unei lucrari
sintetice a trezoreriei dupa relatia:
Trezorerie = fonduri de rulment necesitati in finantarea de exploatare

12

Aceasta metoda este adaptata intreprinderilor de talie mare pentru care evaluarea de
ansamblu este mai usoara decat cea a fiecarui flux luat separat. Ea este in schimb
contraindicata in cazul intreprinderilor supuse unei puternice variatii sezoniere de
activitate pentru care este greu de calculat statistic.
Planul trezoreriei de pe o zi pe alta in date de valori
Planul trezoreriei pozitioneaza fluxurile financiare dupa data lor de valoare, in
interiorul unui registru de scadente, divizat in unitati zilnice pentru prima luna si
decadal pentru lunile urmatoare. Obiectivul planului fiind acela de a lua o hotarare de
acoperire sau plasare a soldurilor estimative, elaborarea sa trebuie facuta inaintea
oricaror proceduri de noi finantari si plasamente.
Stapanirea si controlul instrumentelor si termenelor de plata
Optimizarea gestiunii trezoreriei conduce spre reducerea riscurilor care completeaza
fluxurile financiare. Gradul riscului este in functie de: alegerile efectuate in privinta
suportului de plata si al monedei de facturare; riscurile nelichidarii prin detinerea
activelor financiare.
Trezorierul trebuie sa intervina in gestiunea creditului clientului si a creditului
furnizorului, in special in politica instrumentelor de plati, de acesta depinzand
stabilirea datelor incasarilor si platilor care revin trezorierului. Folosirea biletelor la
ordin sau tratatelor sunt de regula cele mai importante pentru achitarea clientilor cu
plata furnizorilor.
Relatiile cu bancile si conditiile bancare
Trezorierul trebuie sa stie cel mai bine sa profite de banci si sa negocieze la cel mai
mic cost serviciile pe care ele le fac intreprinderii. Alegerea partenerilor financiari
trebuie sa se bazeze pe urmatoarele trei intrebari: Cate banci? Ce banci? Cum sa
folosesti bancile alese? Numarul bancilor va trebui sa fie determinat in functie de trei
imperative: imperativul simplitatii administrative; imperativul punerii in concurenta;
imperativul echilibrului trezoreriei.
Trezorierul trebuie sa stie sa aleaga bancile cu care lucreaza, tinand cont de
dificultatile legate de : calitatea situatiei financiare a intreprinderii; specializarea
serviciilor bancare; afinitatea sau animozitatea intre banci; participarea unei banci sau
a uneia dintre filialele sale la capitalul intreprinderii sau relatiile privilegiate intre
banca si conducatorul intreprinderii.
Reforma pietei monetare, dereglarile bancare si noile instrumente financiare
favorizeaza concurenta bancilor si pun in aplicare notiunea de pod bancar care
devine o constrangere excesiva, o sursa de rigiditate si o cauza de suprasolicitare in
gestiunea de trezorerie pe termen scurt.
Un mijloc simplu de a reduce dificultatea consta in concentrarea esentialului
miscarilor aleatoare la o singura banca numita banca pivot. Urmarirea trezoreriilor
devine astfel mai simpla si usureaza considerabil munca trezorierului.
Pentru a cunoaste cu precizie conditiile bancare, trezorierul trebuie sa se informeze
la fiecare banca in parte. Remunerarea serviciilor bancare produce interventia a trei
componente: dobanzile, comisioanele fixe si zile de actiune sau zile de banca.

13

Plata creditelor pe termen scurt se bazeaza pe dobanda compusa din doi parametri:
dobanda de referinta si comisioanele prorata temporis. Dobanda de referinta se
impune tuturor intreprinderilor. Dobanda de referinta cuprinde doua situatii majore:
- reforma pietei monetare. Intreprinderile pot emite chitante de trezorerie si sa
obtina astfel costul finantarii lor direct indexat prin dobanda pietei monetare.
- suprafluiditatea pietei monetare. In situatia unei piete monetare putin incordate,
bancile emit credite spot a caror dobanda este indexata prin dobanda pietei
monetare. Aplicabile, in prima faza, numai pentru intreprinderile mari aceste
credite pot fi extinse in mod progresiv si la intreprinderile mai mici.

2.2 CONTABILITATEA TREZORERIEI

Trezoreria reprezinta activitatea in cadrul careia se cuprind tranzactiile si
evenimentele prin care se gestioneaza instrumentele financiare pe termen scurt,
valorile de incasat, disponibilitatile banesti aflate in conturi la societatile bancare,
disponibilitatile banesti aflate in casieria societatilor comerciale, creditele bancare pe
termen scurt, disponibilitatile banesti aflate sub forma de acreditive la societatile
bancare si alte valori de trezorerie.
In cadrul trezoreriei intra toate instrumentele de decontare pe care le foloseste
intreprinderea. Decontarea se poate face in mai multe moduri: in numerar sau prin
banca. Tot in cadrul trezoreriei intra si instrumentele financiare. Pentru a fi instrument
de trezorerie, instrumentele financiare trebuie sa indeplineasca mai multe criterii:
- scadenta lor este pe termen scurt si sunt extrem de lichide;
- sunt usor convertibile in sume cunoscute de numerar;
- pierderea de valoare in cazul in care se transforma in numerar inainte de scadenta
trebuie sa fie cunoscuta si minima.
Un instrument financiar reprezinta orice contract care genereaza simultan un activ
financiar pentru o ntreprindere si o datorie financiara sau un instrument de capital
pentru o alta ntreprindere.
Activul financiar este orice activ care reprezinta:
- numerar;
- un drept contractual de a incasa numerar sau alte active financiare de la alta
ntreprindere;
- un drept contractual de a schimba instrumente financiare cu alta intreprinderein
conditii in care sunt potential favorabile;
- un instrument de capital propriu al unei alte intreprinderi.
O datorie financiara este orice obligatie contractuala:
- de a varsa numerar sau un alt activ financiar unei alte intreprinderi;
- de a schimba instrumente financiare cu alta ntreprindere in conditii care sunt
potential nefavorabile.
14

Activele si datoriile financiare monetare sunt de asemenea considerate drept

instrumente financiare monetare si reprezinta active si datorii financiare care urmeaza
a fi incasate sau platite in sume de bani determinabile
Valoarea justa este valoarea pentru care un activ poate fi tranzactionat sau o
datorie poate fi stinsa de bunavoie, intre parti aflate in cunostinta de cauza, in cazul
unei tranzactii cu pretul determinat obiectiv.
Valoarea de piata este valoarea care se obtine din vanzarea unui instrument
financiar pe piata activa sau acea valoare care se plateste la achizitia uni instrument
financiar pe piata activa. Instrumentele financiare pot fi primare sau derivate.
Cele mai cunoscute instrumente financiare sunt: actiunile, obligatiunile,optiunile,
contractele forword, contractele futures si warantul.
Actiunile sunt titluri financiare primare emise de o societate, care dau dreptul
detinatorilor asupra capitalului societatii emitente.
Posesorii denumiti actionari au dreptul de a incasa dividendele in functie de profitul
obtinut de societate.
Obligaiunile atest dreptul de creant al posesorului asupra societatii emitente.
Creditorul imprumut societatea cumparand titluri de valoare, in schimb el avand
dreptul de a incasa periodic o dobanda fixa.
Optiunile contractele pe baza de optiuni permit acoperirea impotriva unor variatii
nefavorabile de cursuri, oferind insa si posibilitatea de a profita de o eventuala
evolutie favorabila a acestora.
Warantul este un titlu de valoare care da dreptul detinatorului sa cumpere actiunile
societatii care l-a emis, la un pret fix, intr-o perioada de timp determinata.
Contractele futures reprezinta o intelegere intre doua parti de a vinde, respectiv de
a cumpara un anumit activ la o scadenta viitoare. Ele au rolul de acoperire la risc, pot
fi speculative sau pot fi executate in natura in functie de obiectul lor. Cele mai
cunoscute instrumente de trezorerie sunt bonurile de tezaur, biletele de trezorerie,
obligatiunile de tezaur si certificatele de depozit cu dobanda.
Bonurile de tezaur sunt titluri de valoare emise de stat cu reducere. Ele sunt emise
pe termen scurt, cea mai mare scadenta fiind de un an, cea obisnuita fiind de 90 de
zile. Riscul asociat bonurilor de tezaur este cel mai scazut, fiind emise de stat, iar rata
dobanzii este mica.
Notele si obligatiunile de tezaur sunt titluri de valoare emise de stat, pe termen
scurt, cea mai mica scadenta fiind de un an, de obicei intre un an si zece ani. Pot
constitui instrumente de trezorerie doar in masura in care societatea nu intentioneaza
sa le detina pana la scadenta, ci sa speculeze o diferenta de curs.
Certificatele de depozit cu dobanda sunt instrumente de credit specifice pietei
romanesti si sunt emise ori de catre stat ori de catre banci. De obicei sunt pe o
perioada mica, sub un an de zile si sunt titluri de valoare, nominale sau nu care la
scadenta asigura valoarea nominala plus o dobanda cuvenita.
Titlurile de plasament, denumite si investitii financiare pe termen scurt sau valori
mobiliare de plasament, sunt titluri de valoare achizitionate in vederea vanzarii si
realizarii pe aceasta cale a unui castig pe termen scurt. Aceste castiguri se determina
15

ca diferenta intre pretul de vanzare si costul achizitie al titlurilor de plasament. Un alt

tip de castig asociat lor ar fi venitul din dividende sau dobanzi.
Disponibilitatile banesti se prezinta sub forma numerarului din casieria
societatilor, a depozitelor pastrate la societatile bancare in conturile curente deschise
in acest scop, precum si sub forma valorilor de incasat in sfera carora intra cecurile de
incasat, efectele de incasat si efectele remise spre scontare.
Numerarul din casieria societatilor comerciale se prezinta in lei, in devize sau atat
in lei cat si in devize.
Echivalentele de numerar sunt investitiile financiare pe termen scurt si extrem de
lichide, care sunt usor convertibile in sume cunoscute de numerar si al caror risc de
schimbare a valorii este insignifiant. In categoria echivalentelor de numerar pot fi
incluse depozitele la termen cu scadenta sub trei luni, actiunile, obligatiunile si alte
titluri foarte lichide.
Depozitele la termen pentru a fi considerate instrumente de trezorerie trebuie sa
fie scadente pe o perioada mai mica de un an, de obicei neputand fi utilizate inainte de
termen.
Acreditivul reprezinta mijloacele banesti pastrate la banca intr-un cont distinct la
dispozitia furnizorului, din care urmeaza a se efectua platile catre acesta pe masura
livrarilor marfurilor si produselor, executarii de lucrari si prestarii de servicii.
Avansurile de trezorerie reprezinta disponibilitatile banesti, in lei sau in devize,
acordate administratorilor sau altor persoane imputernicite de ntreprindere in scopul
efectuarii unor plati in numele intreprinderii sau sumele acordate salariatilor pentru
deplasari.
Dreptul de subscriere reprezinta privilegiul acordat de societate actionarilor sai de
a avea prioritate in cazul achizitionarii de actiuni nou emise, proportional cu numarul
de actiuni vechi detinute.
Exista patru categorii de instrumente financiare.
Un activ financiar sau o datorie detinute in scopul tranzactionarii, este acela ce a
fost achizitionat sau produs in scopul de a genera un profit, ca rezultat al fluctuatiilr de
pret pe termen scurt sau din marja retinuta de dealer.
Investitiile pastrate pana la scadenta reprezinta active financiare cu plati fixe sau
determinabile si scadenta fixa pe care o ntreprindere are intentia ferma si posibilitatea
de a le pastra pana la scadenta, altele decat imprumuturile si creantele generate de
ntreprindere.
Imprumuturile si creantele create de ntreprindere sunt active financiare create de
ntreprindere prin furnizare de bani, marfuri sau servicii direct unui debitor.
Activele financiare disponibile pentru vanzare sunt acele active financiare ce nu
sunt:
- imprumuturi si creante generate de ntreprindere;
- investitii retinute pana la maturitate;
- active financiare retinute pentru tranzactionare.

16

2.3 CONTABILITATEA INCASARILOR SI PLATILOR FARA NUMERAR

GRUPA 51 CONTURI LA BANCI
Din grupa 51 conturi la banci fac parte:
Contul 511 Valori de incasat
Cu ajutorul acestui cont se tine evidenta valorilor de incasat, cum sunt cecurile si
efectele comerciale primite de la clienti. Contul 511 Valori de incasat este un cont
de activ.
In debitul contului 511 Valori de incasat se inregistreaza:
- valoarea cecurilor si a efectelor comerciale primite de la clienti (411, 413);
In creditul contului 511 Valori de incasat se inregistreaza:
- valoarea cecurilor si a efectelor comerciale incasate (512);
- valoarea sconturilor acordate (667).
Soldul contului reprezinta valoarea cecurilor si a efectelor comerciale neincasate.
Contul 512 Conturi curente la banci
Cu ajutorul acestui cont se tine evidenta disponibilitatilor in lei si in valuta aflate in
conturi la banci, a sumelor in curs de decontare, precum si a miscarii acestora. Contul
512 Conturi curente la banci este un cont bifunctional.
In debitul contului 512 Conturi curente la banci se inregistreaza:
- sumele depuse sau virate in cont, rezultate din incasarile in numerar, din cecuri,
din alte conturi bancare, din acreditive (581);
- valoarea subventiilor primite si incasate (131, 445);
- creditele bancare pe termen lung si scurt incasate (162, 519);
- sumele incasate de la societatile comerciale ce detin titluri de participare ale
unitatii, de la alte societati din cadrul grupului sau de la alte societati legate prin
participatii (166, 451, 452);
- sumele incasate reprezentand alte imprumuturi si datorii asimilate (167);
- valoarea creantelor imobilizate si a dobanzilor aferente incasate precum si a
garantiilor restituite (267);
- sumele incasate de la clienti (411, 413, 419);
17

- sumele recuperate din debite ale personalului (428);

- taxa pe valoare adaugata de recuperat, incasata de la bugetul statului (4424);
- sumele restituite de la buget, reprezentand varsaminte efectuate in plus din
impozite, taxe, alte datorii si creante (446, 448);
- sumele depuse in cont de catre asociati (455);
- sumele depuse ca aport in numerar la capitalul social (456);
- sumele primite ca rezultat al operatiilor in participatie (458);
- sumele incasate de la debitori diversi (461);
- sumele incasate si necuvenite unitatii (462);
- sumele incasate in avans si care privesc exercitiile urmatoare (472);
- sumele incasate, in curs de clarificare (473);
- sumele virate subunitatilor sau unitatii (481);
- valoarea investitiilor financiare pe termen scurt cedate (501, 502, 505, 508);
- valoarea cecurilor si a efectelor comerciale incasate (511);
- sumele incasate reprezentand redevente, locatii de gestiune si chirii (706);
- sumele incasate reprezentand dobanzile aferente disponibilitatilor in conturi la
banci (766);
- sumele incasate reprezentand subventiile acordate (741);
- sumele incasate reprezentand alte venituri din exploatare (758);
- sumele incasate reprezentand dividendele pentru participatiile la capitalul altor
societati (761, 762);
- sumele incasate reprezentand dobanzile aferente creantelor imobilizate (763);
- sumele incasate din investitiile financiare cedate (764);
- diferentele favorabile de curs valutar, aferente disponibilitatilor la banca, in
valuta, la incheierea exrcitiului financiar sau operatiunilor efectuate in valuta in
cursul exercitiului (765);
- valoarea sconturilor incasate de la furnizori sau alti creditori (767);
- sumele incasate reprezentand venituri extaordinare (771).
In creditul contului 512 Conturi curente la banci se inregistreaza:
- sumele ridicate din cont sau virate in alt cont de trezorerie (581);
- sumele platite reprezentand imprumuturile din emisiuni de obligatiuni
rambursate (161);
- creditele pe termen lung si scurt rambursate (162, 519);
- sumele platite reprezentand rambursarea altor imprumuturi si datorii asimilate
(167);
- sumele restituite societatilor care detin titluri de participare ale unitatii sau altor
unitati din cadrul grupului (166,451);
- valoarea de achizitie a investitiilor financiare cumparate (261, 262, 263, 265,
501, 502, 503, 505, 506, 508);
- varsamintele efectuate pentru titlurile imobilizate si investitiile financiare pe
termen scurt (269, 509);
- sumele achitate reprezentand interese de participare (452);

18

- sumele achitate coparticipantilor sau virate ca rezultat al operatiilor in

coparticipatie (458);
- suma dobanzilor platite (168, 518, 666);
- platile efectuate reprezentand avansuri acordate furnizarilor de imobilizari (232,
234);
- valoarea imprumuturilor acordate pe termen lung (267);
- platile efectuate catre furnizori de bunuri si servicii (401, 403, 404, 405, 409);
- platile efectuate catre personalul unitatii (421, 423, 424, 425, 426);
- sumele achitate tertilor, reprezentand retineri sau popriri din salarii (427);
- sumele achitate reprezentand contributia la asigurarile sociale (431);
- sumele achitate reprezentand contributia unitatii si a personalului la constituirea
fondului pentru ajutorul de somaj (437);
- sumele virate asigurarilor sociale reflectate ca alte datorii sociale (438);
- sumele platite la buget, reprezentand impozitul pe profit (441);
- plata catre buget a taxei pe valoarea adaugata si a taxei pe valoarea adaugata
platita in vama (4423, 4426);
- platile efectuate catre organismele publice privind taxele si varsamintele
asimilate datorate (447);
- plata catre bugetul de stat a accizelor, altor impozite, taxe si varsaminte asimilate
(446, 448);
- plata catre buget a impozitului pe venituri de natura salariilor (444);
- sumele achitate asociatilor (455, 456);
- sumele achitate actionarilor sau asociatilor din dividendele cuvenite (457);
- sumele achitate creditorilor diversi (462);
- restituirea sumelor aflate in curs de clarificare (473);
- platile efectuate reprezentand sume transferate intre unitate si subunitati (481);
- valoarea serviciilor bancare platite (627);
- diferentele favorabile de curs valutar aferente disponibilitatilor aflate in conturi
la banca in valuta, la inchiderea exercitiului financiar sau operatiunile efectuate
in valuta in cursul anului (665).
Soldul debitor reprezinta disponibilitatile in lei si in valuta, iar soldul creditor,
creditele primite.
Contul 518 Dobanzi
Cu ajutorul acestui cont se tine evidenta dobanzilor datorate, precum si a dobanzilor
de incasat, aferente creditelor acordate de banci in conturile curente, respectiv
disponibilitatilor aflate in conturile curente. Dobanzile datorate si cele de incasat,
aferente exercitiului in curs, se inregistreaza la cheltuieli financiare, respectiv venituri
financiare. Contul 518 Dobanzi este un cont bifunctional.
In debitul contului 518 Dobanzi se inregistreaza:
- dobanzile de incasat, aferente disponibilitatilor aflate in conturile curente (766);
- dobanzile platite aferente imprumuturilor primite(512);
In creditul contului 518 Dobanzi se inregistreaza:

19

- dobanzile datorate, aferente creditelor acordate de banci in conturile curente

(666);
- dobanzile incasate aferente disponibilitatilor aflate in conturile curente (512).
Soldul debitor reprezinta dobanzile de primit, iar soldul creditor, dobanzile de
platit.
Contul 519 Credite bancare pe termen scurt
Cu ajutorul acestui cont se tine evidenta creditelor acordate de banci pe termen scurt.
Contul 519 Credite bancare pe termen scurt este un cont de pasiv.
In debitul contului 519 Credite bancare pe termen scurt se inregistreaza:
- creditele bancare pe termen scurt, acordate de banca pentru nevoi temporare, prin
conturi bancare distincte, inclusiv dobanzile datorate (512, 666);
In creditul contului 519 Credite bancare pe termen scurt se inregistreaza:
- creditele bancare pe termen scurt restituite, inclusiv dobanzile platite (512).
Soldul contului reprezinta creditele bancare pe termen scurt nerestituite.

BIBLIOGRAFIE

1. Maria Criveanu,
Mihai Aristotel Ungureanu,
Petre Gongu

Contabilitatea financiara,
Editura Universitaria Craiova
(EUC) 1999

2. Mihai Ristea
Coordonator

Contabilitatea financiara a intreprinderii,

Editura Universitaria, Bucuresti 2004

3. Violeta Isai

Contabilitatea financiara, Editura

Didactica si Pedagogica, Bucuresti 2000

4. Ion si Mihaela
Nigescu

Contabilitatea intreprinderii,
Editura Tribuna Economica

5. Feleaga N.

Tratat de contabilitate
Editura Economica, Bucuresti

6. Barbacioru V.
si colaboratorii

Contabilitatea financiara,
Editura Certi, Craiova 1994

7. Bernard C.

Contabilitatea generala,
20

Editura Economique, Paris 1991

8. Sandu M.

Contabilitatea generala,
Editura Sitech, Craiova 1994

9. Pantea I. P. si
colaboratorii

Contabilitatea generala a economiei de

piata, Editura Dacia, Cluj 1992

10. Dumitran M.
Negrutu M.

Contabilitatea in comert si turism,

Editura Maxim, Bucuresti 1996.

21