Seminar 8

Cazul Pinochet
In octombrie 1998, un judecator spaniol a cerut autoritatilor din Marea Britanie sa-l
aresteze pe Augusto Pinochet, fostul dictator chilean (1973-1990), aflat in vizita in Marea
Britanie. Acuzat fiind de grave incalcari ale drepturilor omului, cu precadere tortura si
disparitii fortate, acesta a fost arestat de catre autoritatile britanice. Mai apoi, atat Spania,
cat si Belgia si Franta au cerut extradarea acestuia. Pinochet a invocat impotriva arestarii
si a cererilor de extradare imunitatea sa de jurisdictie penala in calitate de fost sef de stat.
Instantele engleze au respins de doua ori acest argument si intr-un final au decis in
favoarea extradarii. Insa, in martie 2000, in urma unor examinari medicale, s-a ajuns la
concluzia ca Pinochet era incapabil sa suporte procesul, acesta fiind pus in libertate si
intorcandu-se apoi in Chile. In 2004, un magistrat chilean a decis ca fostul dictator putea
totusi face fata unui proces. Au fost initiate proceduri penale impotriva sa, insa Pinochet a
murit in arest la domiciliu in 2006, inainte de finalizarea procesului.
I.

Jurisdictia universala

Ceea ce surprinde cel mai mult la cazul Pinochet este ca un judecator spaniol a avut
autoritatea de a cere arestarea lui Pinochet, aflat in Marea Britanie, pentru crime comise
in Chile si in cea mai mare parte impotriva unor cetateni chilieni. Aceasta autoritate
deriva din doctrina jurisdictiei universale (in cartea de DIP se foloseste denumirea de
competenta universala), un principiu de drept international conform caruia toate statele
lumii au un interes in a judeca si pedepsi persoanele care au comis crime internationale,
indiferent de locul unde acestea au fost comise si de nationalitatea victimelor. De obicei,
jurisdictia penala se exercita in virtutea unei legaturi, in esenta teritoriala ori personala,
intre statul care exercita jurisdictia, autor, victima ori fapta comisa. Totusi, doctrina
jurisdictiei universale recunoaste tribunalelor interne competenta de a judeca infractiunile
internationale comise in strainatate, indiferent de locul in care au fost comise, de
nationalitatea autorului sau a victimei.
Jurisdictia universala se imparte in doua categorii: permisiva si obligatorie. Atunci
cand deriva din cutuma, aceasta este in esenta permisiva, statele avand doar posibilitatea
1

de a o exercita. Din pacate, statele se abtin sa uzeze de acest concept, cele care uzeaza de
el fiind acele state care l-au implementat in legislatia nationala (ex: Belgia). Atunci cand
conceptul deriva dintr-o conventie, el este adesea exprimat sub forma aut dedere aut
judicare, care impune statelor membre la o asemenea conventie o obligatie alternativa, de
a exercita jurisdictia ori de a extrada acuzatul (ex: Conventia impotriva torturii,
documentul international in baza caruia s-a decis in cele din urma in favoarea extradarii
lui Pinochet).
II.

Crimele internationale

Pentru a determina care crime internationale dau nastere jurisdictiei universale, sunt
relevante dispozitiile Conventiei impotriva torturii (instituie obligatia aut dedere aut
judicare), precum si cele ale Conventiei impotriva genocidului (instituie obligatia aut
dedere aut judicare), precum si cele ale Conventiilor de la Geneva privind crimele de
razboi (instituie obligatia aut dedere aut judicare) si nu in ultimul rand, normele de drept
cutumiar, conform carora genocidul, crimele impotriva umanitatii si crimele de razboi
sunt crime internationale asupra carora se poate exercita jurisdictie universala (instituie
asa-zisa jurisdictie universala permisiva).
a) Tortura
Dispozitiile Conventiei impotriva torturii stipuleaza obligatia unui stat pe teritoriul
caruia se afla o persoana suspectata de a fi comis tortura de a judeca, ori in caz contrar, de
a extrada acea persoana (aut dedere aut judicare). Conventia defineste tortura ca fiind
orice act prin care se provoaca unei persoane, cu intentie, o durere sau suferinte
puternice, de natura fizica sau psihica, in special, cu scopul de a obtine, de la aceasta
persoana sau de la o persoana terta, informatii sau marturisiri, de a o pedepsi pentru un
act pe care aceasta sau o terta persoana l-a comis sau este banuita ca l-a comis, de a o
intimida sau de a face presiune asupra unei terte persoane sau pentru orice alt motiv bazat
pe o forma de discriminare, oricare ar fi ea, atunci cand o asemenea durere sau suferinta
sunt provocate de catre un agent al autoritatii publice sau orice alta persoana care
actioneaza cu titlu oficial sau la instigarea sau cu consimtamantul expres sau tacit al

unor asemenea persoane. Tortura poate constitui si chiar constituie in general un

element al celorlalte crime internationale.
b) Genocidul
Conform Conventiei impotriva genocidului, precum si a dispozitiilor Statutului Curtii
Penale Internationale, crima de genocid se refera la orice acte comise cu intentia de a
distruge, in tot sau in parte, un grup national, etnic, rasial sau religios prin: a)
uciderea membrilor grupului; b) atingerea grava a integritatii fizice si psihice a membrilor
grupului; c) supunerea intentionata a grupului la conditii de existenta care sa conduca la
distrugerea sa fizica totala sau partiala; d) masuri vizand impiedicarea nasterilor in cadrul
grupului; e) transferul fortat de copii de la un grup la altul (ex: genocidele din Bosnia si
Ruanda, in legatura cu care au fost infiintate tribunalele ad-hoc).
c) Crimele impotriva umanitatii
Potrivit Statului Curtii Penale Internationale, prin crime impotriva umanitatii se
intelege oricare dintre actele mentionate in continuare, atunci cand sunt comise in
cadrul unui atac generalizat sau lansat sistematic asupra populatiei civile: ucidere,
exterminare, sclavaj, deportare sau transfer fortat de populatie, condamnarea la inchisoare
sau alte forme de privare grava de libertate, tortura, viol, sclavie sexuala, prostitutie
fortata, sarcina sau sterilizare fortata sau orice alta forma de violenta sexuala de gravitate
comparabila, persecutarea unui grup pentru motive de ordin politic, rasial, national, etnic,
cultural, religios sau bazat pe sex, sau in functie de alte criterii universal recunoscute ca
inadmisibile in dreptul international, crima de apartheid si alte acte inumane cu un
caracter similar, cauzatoare de suferinte puternice si care aduc atingere grava integritatii
fizice sau mentale (ex: recentele evenimente din Siria, fosta Iugoslavie etc.).
d) Crimele de razboi
Prin crime de razboi se intelege, in mod traditional, incalcarea grava a Conventiilor
de la Geneva din 1949 si a Protocoalelor Aditionale privind dreptul umanitar,
precum si a altor conventii si cutume internationale. Crimele de razboi, in special

acele crime care se inscriu in cadrul unui plan sau al unei politici elaborate, pot da nastere
posibilitatii ori obligatiei de a exercita jurisdictie universala.
III.

Dubla incriminare

Cand persoana acuzata de savarasirea unor crime internationale se afla pe teritoriul

unui alt stat decat cel care doreste sa-si exercite jurisdictia asupra crimelor savarsite, se
va cere extradarea acesteia (ex: Spania cere Marii Britanii extradarea lui Pinochet; stat
solicitant - stat solicitat). Procedura extradarii este supusa unor conditii, printre care se
regaseste si cerinta dublei incriminarii. Potrivit acestei reguli, faptele pentru care se cere
extradarea trebuie sa fie incriminate atat in statul solicitant cat si in statul solicitat.
In cazul Pinochet, Camera Lorzilor (instanta britanica) a interpretat aceasta regula ca
impunand dubla incriminare la momentul in care au fost savarsite actele de tortura si nu
doar la momentul in care s-a cerut extradarea. Tortura extrateritoriala (in acest caz comisa
in Chile si nu in Marea Britanie) devenise pentru britanici crima internationala asupra
careia se poate exercita jurisdictia universala doar in 1998, cand Marea Britanie
incorporase Conventia impotriva torturii in sistemul national. Avand in vedere ca
majoritatea actelor de tortura fusesera comise inaintea acestei date, Camera Lozilor a
restrans in mod considerabil sfera crimelor pentru care putea fi extradat Pinochet. Totusi,
o asemenea abordare poate fi catalogata ca fiind gresita, avand in vedere ca inainte de a fi
codificata in cadrul Conventiei impotriva torturii, interdictia privind tortura exista si
exista in continuare ca regula de drept cutumiar. Mai mult, aceasta regula face parte din
categoria normelor jus cogens, ceea ce inseamna ca instantele britanice ar fi putut analiza
conditia dublei incriminari prin prisma dreptului cutumiar si nu doar a celui conventional.
IV.

Imunitatea de jurisdictie

Avand in vedere ca in general s-a incercat si se incearca judecarea si pedepsirea celor

mai responsabili pentru savarsirea crimelor internationale (sefi de stat, fosti sefi de stat
ori alti oficiali publici), chestiunea imunitatii de jurisdictie a fost si va fi mai mereu pusa
in discutie.
Este un principiu recunoscut la nivel international ca un stat suveran nu poate supune
judecatii comportamentul unui alt stat suveran. Ca atare, statele beneficiaza de imunitate
4

de jurisdictie. Imunitatea de jurisdictie a statelor in fata instantelor domestice dintr-un alt

stat deriva in esenta din principiul egalitatii suverane a statelor. Un sef de stat, ca
reprezentant al statului, beneficiaza de imunitate de jurisdictie intr-un al stat. Orice
imunitate este insa a statului si nu a persoanei, de aceea un stat poate sa ridice acea
imunitate. Din pacate, acest lucru este improbabil, mai ales atunci cand avem de-a face cu
state care sunt recunoscute pentru grave incalcari ale drepturilor omului.
Un sef de stat va fi aproape intotdeauna considerat ca fiind imun jurisdictiei penale a
instantelor nationale dintr-un alt stat (imunitate absoluta). O asemenea imunitate se
bazeaza pe statutul persoanei (imunitate rationae personae) si nu pe faptele comise
(imunitate rationae materie). Totusi, o asemenea imunitate nu poate fi invocata in fata
tribunalelor penale internationale, a caror statute prevad ca imunitatea nu constituie un
impediment in calea exercitarii jurisdictiei penale internationale. Situatia unui fost sef de
stat, precum Pinochet, este insa mai complexa. Mai precis, conform dreptului cutumiar,
un fost sef de stat se bucura de imunitate doar pentru actele oficiale indeplinite in
exercitiul functiei (imunitate functionala). Potrivit primei decizii a instantelor engleze,
crimele de tortura de care era acuzat Pinochet nu puteau fi considerate ca facand parte din
categoria actelor oficiale indeplinite in exercitiul functiei. In cea de-a doua decizie a
judecatorilor britanici, argumentul imunitatii a fost respins pe baza unei teorii mai
restranse decat cea dintai, anume pe aceea ca atat Chile cat si Marea Britanie ratificasera
Conventia impotriva torturii, eliminand astfel impedimentul imunitatii.