Eutanasia: unde se sfarseste protectia dreptului la viata?

Mona-Maria Pivniceru *, Florin Dorian Dascalescu **

* Conf. Dr., Facultatea de Drept, Universitatea "Al. I. Cuza", Iasi
** Preparator, Facultatea de Drept, Universitatea "Al. I. Cuza", Iasi, dorudasc@yahoo.com
1. Eutanasia: definitie, tipuri, implicatii bioetice
Legalizarea eutanasiei suscita aprinse dezbateri etice, medicale, juridice si religioase, punand
practic in discutie limita pana la care trebuie exercitata protectia dreptului la viata. Paradoxal,
tocmai dreptul la viata - un principiu esential, constituind conditia indispensabila de a exercita
celelalte drepturi garantate, nu se bucura de stabilirea unor frontiere bine determinate[1].
Eutanasia reprezinta o problema extrem de complexa, care se situeaza practic la confluenta dintre
viata si moarte, dintre liberul arbitru si canoanele religioase, intre terapie si interventie medicala
deliberata pentru a provoca moartea [2].
Eutanasia sau crima infaptuita in numele compasiunii inseamna provocarea mortii unei persoane,
avand consimtamantul acesteia. Problema se pune in cazul bolnavilor aflati in stadiile terminale
ale unor boli incurabile (cum ar fi de exemplu cancerul), acestia suportand suferinte constante si
intolerabile, fara speranta de a obtine o ameliorare a starii lor.
Eutanasia poate fi de doua feluri: activa si pasiva . Eutanasia activa reprezinta comiterea unor
acte in vederea provocarii mortii (cum ar fi: scoaterea din functiune a unui aparat, administrarea
unui medicament intr-o doza capabila sa antreneze moartea, administrarea unei injectii letale,
etc.), in urma unei cereri repetate si a unei reflectii indelungate a unui pacient.
Eutanasia pasiva consta in neacordarea sau intreruperea unui tratament, stiind ca astfel urmeaza
sa se produca moartea pacientului in cauza, in special in cazul in care "solutia" ar consta in
incercarea de mentinere in viata a unui pacient printr-un tratament agresiv si inutil - practica de
altfel condamnata de etica medicala, cu atat mai mult cu cat persoana in cauza a refuzat acest
tratament [4].
Eutanasia este insa distincta de sinuciderea asistata, in cazul din urma medicul sau un alt membru
al personalului medical il ajuta sa se sinucida, la cererea repetata si bine analizata a acestuia (de
exemplu, pacientului i se prescrie o reteta cu o substanta letala, i se indica cum sa opreasca
singur aparatele de resuscitare sau i se ofera o masca si un tub cu un gaz ce provoaca moartea).
Totusi, in pofida acestei distinctii, mai ales din motive practice, diferenta dintre eutanasie si
sinuciderea asistata a fost stearsa, cele doua actiuni fiind asimilate deseori intr-o singura notiune,
cea de eutanasie.
Problema legalizarii eutanasiei se afla in centru atentiei opiniei publice in majoritatea tarilor vest
europene si in Statele Unite ale Americii [5]. In estul Europei (inclusiv in Romania) starea
precara a spitalelor si perioada dificila de tranzitie prin care trec sistemele medicale nu au oferit
prea des ocazia dezbaterii eutanasiei si mediatizarii numeroaselor controverse, desi cazuri au
existat si exista in continuare [6].

Din punct de vedere juridic, acest aspect a fost abordat din perspectiva stabilirii unei limite
superioare a dreptului la viata, unul din drepturile primare ale omului [7]. Practic, disputa se
articuleaza in jurul faptului daca un pacient poate cere sa i se puna capat suferintelor si daca
medicul are dreptul sa dea curs acestei solicitari, fara a fi sanctionat.
Fara a crea o falsa-problema, trebuie sa afirmam ca solutia care se va da in privinta legalizarii
eutanasiei va avea implicatii profunde in privinta relatiei dintre medic si pacient, a
reglementarilor juridice in materie, jurisprudentei instantelor nationale si internationale,
conceptelor religioase si chiar relatiilor familiale.

2. Pozitia exprimata de Adunarea Parlamentara a Consiliului Europei prin Recomandarea

nr. 1418/1999
Ceea ce trebuie mentionat de la inceput este ca nu exista o pozitie legala unitara in privinta
eutanasiei. Un punct de plecare in acest sens l-ar putea constitui Recomandarea Consiliului
Europei nr. 1418/1999 vizand protectia drepturilor omului si demnitatii bolnavilor incurabili si
muribunzilor [8], adresata guvernelor statelor membre. Principiul general este exprimat la
punctul 1: "Consiliul Europei are ca vocatie protejarea demnitatii umane si drepturile ce decurg
din aceasta".
Recomandarea pune accentul pe largirea accesului bolnavilor incurabili la tratamentele paliative.
Tratamentele paliative reprezinta ansamblul ingrijirilor active oferite bolnavilor a caror maladie
nu raspunde la tratamentele curative; lupta contra durerii si luarea in considerare a problemelor
psihologice, sociale si spirituale sunt primordiale. Scopul ingrijirilor paliative este de a obtine
cea mai buna calitate posibila a vietii pentru bolnavi si familiile lor.
Constatand ca accesul bolnavilor incurabili la tratamente paliative adecvate este inca
nesatisfacator, Recomandarea nr. 1418/1999 propune o serie de masuri destinate sa protejeze
demnitatea bolnavilor incurabili si a muribunzilor:
a. consacrarea pe cale legala a dreptului la un acces echitabil la ingrijiri paliative;
b. asigurarea dotarii tehnice corespunzatoare, mai ales echipe si retele specializate, pentru ca
tratamentele paliative sa fie accesibile si la domiciliul bolnavilor, atunci cand tratamentul
ambulatoriu este posibil;
c. acordarea, la cererea bolnavilor incurabili sau muribunzilor, a unor tratamente paliative si antidurere adecvate, chiar daca tratamentul aplicat ar putea avea ca efect secundar diminuarea
duratei de viata pentru cel in cauza;
d. consacrarea dreptului pacientilor de a beneficia de o informare reala si completa cu privire la
starea sanatatii lor, respectand in acelasi timp si dreptul unei persoane de a nu dori sa fie
informata;

e. recunoasterea dreptului de a consulta si alti medici;

f. pregatirea personalului medical in vederea acordarii de ingrijiri medicale la cele mai inalte
standarde posibile;
g. crearea si dezvoltarea unor centre de cercetare si formare in domeniile medicinei si ingrijirilor
paliative;
h. aducerea la cunostinta publicului larg ca tratamentele paliative reprezinta unul din obiectivele
principale ale medicinei.
Recomandarea recunoaste ca fiind legala eutanasia pasiva (intreruperea sau neacordarea unui
tratament, la cererea pacientului), dar atrage atentia ca dorinta de intrerupere a tratamentului sa
nu fie luata la presiunile tertilor si nici ca urmare a motivelor de ordin economic (costul ridicat al
tratamentului).
Adunarea Parlamentara a Consiliului Europei recomanda guvernelor statelor membre prin acest
document mentinerea interdictiei de a practica eutanasia activa, invocand trei argumente.
In primul rand, dreptul la viata este garantat in toate statele membre, legislatiile interne trebuind
sa fie conforme cu articolului 2 al Conventiei Europene a Drepturilor Omului, care stipuleaza in
alin. 1: "Dreptul la viata al oricarei persoane este protejat prin lege. Moartea nu poate fi cauzata
cuiva in mod intentionat".
Al doilea argument se refera la faptul ca dorinta de a muri exprimata de un bolnav incurabil sau
de un muribund nu poate niciodata sa constituie un fundament juridic al mortii sale, provocate de
un tert.
In sfarsit, Recomandarea 1418/1999 invoca faptul ca dorinta de a muri exprimata de un bolnav
incurabil sau de un muribund nu poate prin ea insasi sa serveasca drept o justificare legala pentru
executarea unor actiuni destinate sa provoace moartea.
In sprijinul pozitiei de interzicere a eutanasiei active pot fi citate o serie de argumente. Cel mai
important dintre ele ar fi reprezentat de incompatibilitatea intre dreptul fundamental al omului la
viata si intreruperea voluntara a cursului acestuia. Acest argument este sprijinit si de formularea
amintita din Recomandarea 1418 din 1999. Interzicerea de a provoca intentionat moartea este
vazuta ca un fundament al oricarei relatii sociale, care se intemeiaza pe respectarea dreptului la
viata.
Cei care se opun legalizarii eutanasiei se folosesc si de argumentul ca ar fi contradictoriu sa se
militeze pentru abolirea completa a pedepsei cu moartea si totodata pentru acceptarea eutanasiei.
Din punct de vedere religios se sustine ca eutanasia este contrara vointei lui Dumnezeu, asa cum
este ea exprimata intr-una din cele zece porunci : "sa nu ucizi". Pentru cei care refuza sa se
serveasca de argumentul religios, dar doresc sa aduca in discutie problemele de etica, eutanasia
este contrara deontologiei specifice medicinei, mai exact principiului "primum non nocere" si
juramantului lui Hippocrate.

Tot ca argument se mai poate sustine ca relatia de incredere care trebuie sa existe intre pacient si
medic ar fi atinsa daca cel din urma ar putea in mod legal sa puna capat vietii primului.
Interzicerea eutanasiei ar trebui mentinuta si pentru faptul ca majoritatea medicilor nu au
beneficiat de nici un fel de specializare pentru a pune capat vietii pacientului.
Din perspectiva bolnavilor incurabili se mai ridica o problema: unii dintre ei nu sunt afectati
numai fizic, ci si pe plan mental, suferind de depresii. In acest caz nu am putea sti sigur daca
decizia lor de a solicita eutanasierea este intr-adevar rationala.
In sfarsit, cei care se opun eutanasiei sustin ca nu s-ar putea gasi nici un cadru legal exonerator
de abuzuri. Astfel, sub masca eutanasiei sau "uciderii din compasiune" s-ar putea savarsi crime
veritabile, mobilul lor fiind reprezentat de anumite interese ale membrilor familiei, perspectiva
unor castiguri financiare, lipsa spatiilor din spitalele sau chiar motive politice [9].

3. Evolutia conceptiei privitoare la eutanasie la nivel european

Raportul asupra eutanasiei al Comisiei asupra problemelor sociale, de sanatate si de familie [10]
din cadrul Adunarii Parlamentare a Consiliului Europei (din 10 septembrie 2003, Raportor Dick
Marty, Elvetia) reflecta o schimbare de optica in problema eutanasiei, indemnand la
intensificarea dezbaterilor publice pe aceasta tema si la adoptarea unei legislatii care sa admita in
anumite conditii restrictive eutanasia activa. Aceasta schimbare de optica, in opinia noastra,
poate fi si rezultatul schimbarilor legislative intervenite dupa anul 1999, in Olanda si Belgia
intrand in vigoare legi speciale privind eutanasia [11].
Raportul critica pozitia adoptata prin Recomandarea Consiliului Europei nr. 1418/1999,
constatand ca desi in continutul acesteia se stipuleaza dreptul la autodeterminare al bolnavilor
incurabili si muribunzilor, acesta nu include dreptul de a alege momentul si modul de a muri,
interzicandu-se practicarea eutanasiei active. Raportul aminteste principalele argumente
exprimate impotriva legalizarii eutanasiei, dar le combate opunand contraargumente
convingatoare.
In primul rand principiul fundamental in materia Drepturilor Omului este ca acestea sunt
recunoscute in vederea respectarii demnitatii umane. Eutanasia este expresia autodeterminarii:
fiecare individ pentru respectarea demnitatii in contextul propriului sau sistem de valori are
dreptul de a lua decizii privind propria sa viata sau moarte. Toata problema poate fi redusa la
dreptul unei persoane de a muri in demnitate, fiind o chestiune de libertate si egalitate in fata
mortii. In plus, acest drept nu implica pentru personalul medical nici o obligatie de a lua parte la
un act de eutanasiere.
Adeptii eutanasiei subliniaza ca nimeni nu poate impune unui bolnav incurabil sa continue sa
indure suferinte intense si o angoasa permanenta, de vreme ce respectiva persoana si-a exprimat
in mod clar dorinta de a muri. In plus, nu ar fi prima abatere de la deontologia profesiei, o
situatie similara fiind in cazul avorturilor (desi impotriva preceptelor deontologice, avortul a fost
legalizat in majoritatea tarilor lumii) [12].
Tratamentele paliative, atat de des invocate, vizeaza ameliorarea efectelor si nu combaterea
cauzei, dovedindu-se inadecvate sau insuficiente pentru numerosi pacienti. Suferintele intense nu
trebuie privite doar din perspectiva durerii fizice, ci si a angoasei psihologice la care e supusa o

persoana, si pierderii demnitatii - lucruri pe care doar persoana afectata le poate aprecia.
In ceea ce priveste abolirea pedepsei cu moartea, aceasta nu vine in contradictie cu legalizarea
eutanasiei, fiind vorba de doua lucruri distincte: in timp ce in primul caz este vorba de o
pedeapsa inumana executata contra vointei individului, cazul secund priveste provocarea
deliberata a mortii tocmai in vederea pastrarii demnitatii umane si a curmarii unor suferinte
insuportabile.
Unul din dezideratele din domeniul dreptului este ca sistemul juridic sa corespunda permanent
nevoilor sociale si sa fie in acord cu dinamica relatiilor sociale. Sistemul juridic nu mai trebuie sa
fie defazat fata de realitate, de practica, ca urmare acest tip de relatii sociale care implica
eutanasia trebuie sa fie reglementat in mod corespunzator. Adversarii acestei masuri sustin ca
nici un cadru legal propus nu va putea inlatura abuzurile, dar care lege poate elimina total
abuzurile intr-un anumit domeniu?

4. Importanta fenomenului
Eutanasia va fi un subiect actual atata timp cat vor predomina acei factori care au adus-o in
actualitate, atata timp cat viata va da o lupta cu moartea si durerea. Insa, pana va mai inceta sa
mai fie de actualitate, va zdruncina sistemele religioase, practicile morale, gandirea filozofica,
intr-un cuvant morala si constiinta umana [13].
Dezbaterea nu este una sterila si numeroase anchete europene o confirma: eutanasia este
practicata zilnic [14]. In sprijinul acestei asertiuni vom cita rezultatele unor studii din Marea
Britanie si Olanda, remarcand in acelasi timp absenta unor asemenea studii pe plan intern.
Astfel, un studiu al carui obiect il constituie atitudinea doctorilor privind cererile de eutanasiere a
folosit ca esantion de evaluare 312 formulare completate si returnate (dintr-un total de 424
trimise practicienilor dintr-o anumita regiune din Marea Britanie, intre decembrie 1992 si martie
1993) [15].
Ancheta a dezvaluit ca unui procent de 60% din medici li s-a cerut de catre pacienti sa li se
grabeasca moartea prin procedeul eutanasiei pasive (14%), active (19%) sau prin ambele metode
(27%). Elocvent este faptul ca la intrebarea numarul 2 (daca au luat masuri pentru a
grabi/provoca moartea unui pacient, la cererea acestuia - eutanasia activa) 32 % dintre medicii
carora li s-a cerut acest lucru au raspuns "da". La intrebarea numarul 3 (daca ar practica la un
moment dat eutanasia pasiva - intreruperea cursului unui tratament pentru un pacient aflat in
stadiul terminat al bolii) raspunsurile au fost:
a. "Cu totul de acord": 39%;
b. "De acord": 52%;
c. "Nehotarat": 4%;
d. "Impotriva": 4%
e. "Cu totul impotriva": 1%
Ca o observatie generala, trebuie amintit faptul ca un pacient are dreptul sa refuze administrarea

unui tratament si deci nu apare surprinzator faptul ca 91% din subiectii studiului amintit ar fi de
acord sa practice eutanasia pasiva. In ciuda faptului ca eutanasia activa era ilegala in Marea
Britanie, studiul arata ca 32 % dintre medicii carora li s-a cerut acest lucru l-au dus la indeplinire.
Un alt studiu, efectuat de aceasta data in Olanda [16] arata ca in aceasta tara in anul 1990 au fost
2300 de cazuri de eutanasie si 400 de cazuri de sinucideri asistate (1,8% si respectiv 0,3% din
totalul deceselor). Numarul initial al cererilor era de 3 ori mai mare, dar in multe dintre cazuri sau gasit alternative, pacientii s-au razgandit, doctorul a refuzat cererea sau viata pacientului a luat
sfarsit in mod natural.
Ca observatie, intre anii 1986-1989 s-a estimat ca ar fi existat in jur de 1500 de cazuri de
eutanasiere si 500 de cazuri de sinucidere asistata, dintr-un total de 5000 de asemenea cereri
(pentru aceasta estimare s-au folosit: chestionare adresate doctorilor si rapoarte ale politiei)[17].
In majoritatea cazurilor de eutanasie si sinucidere asistata pacientii se aflau in stadiul terminal al
bolii. Aproape trei sferturi din pacientii cerand eutanasia erau bolnavi de cancer. Cele mai
importante motive pentru a cere eutanasierea erau: suferintele fara rost 29%, evitarea unei situatii
umilitoare 24% sau suferintele insuportabile 18%.
In Olanda medicii au fost autorizati sa eutanasieze pacienti (desi in conditii foarte restrictive)
incepand cu anul 1973, desi era vorba mai degraba de o situatie tolerata, decat de o reglementare
juridica precisa [18]. Eutanasia practicata in anumite cazuri nu mai constituie o infractiune in
Olanda din anul 1984, cand la recomandarea instantelor judecatoresti, Societatea Medicala
Regala Olandeza a emis o serie de zece reguli precise privind eutanasia activa [19].
Primele reglementari care autorizau, in anumite conditii, eutanasia in Olanda au intrat in vigoare
abia in 1994 (pana atunci eutanasia fiind pedepsita cu pana la 12 ani inchisoare) [20], numarul
medicilor care au fost urmariti in justitie pentru aceasta fapta fiind extrem de mic in comparatie
cu numarul cazurilor inregistrate. Inainte de 1985 doctorii eliberau de obicei un certificat de
moarte naturala si nu raportau eutanasia. Din 1986, numarul cazurilor raportate (politiei,
procurorului sau judecatorului de instructie) a crescut simtitor.
Statistica prezentata de autori [21], bazata pe raportul anual al Procurorului general si pe un
mesaj al ministrului olandez al justitiei adresat Parlamentului arata ca in 1986 au fost raportate
84 de cazuri de practicare a eutanasiei (aproximativ 3% din numarul total). Numarul cazurilor
raportate a crescut de la 454 in 1990 (reprezentand 17% din totalul cazurilor) la 1322 (49%) in
1992.
Cele doua studii, englez si olandez, arata in mod clar ca eutanasia este practicata frecvent de
catre medici, concluzia care se impune fiind aceea ca fenomenul are o amploare deloc neglijabila
in viata medicala.

5. Reglementarea eutanasiei pe plan european

Avand in vedere amploarea fenomenului, se pune problema reglementarii situatiilor in care
eutanasia este practicata. Pe plan european, in opinia noastra, putem structura trei conceptii

legislative pentru reglementarea eutanasiei. Astfel, exista tari ca Franta, Romania si majoritatea
tarilor est-europene care ignora problema eutanasiei [22]. In a doua categorie se afla tarile care
sanctioneaza aceasta fapta dar de obicei cu o pedeapsa atenuata pentru autor (Germania,
Portugalia, Austria). In sfarsit, a treia categorie e reprezentata de tarile in care practicarea
eutanasiei este admisa, dar in anumite conditii strict enuntate de lege (Olanda, Belgia) [23].
Analizand cea de a doua categorie amintita, este elocvent a cita articolul 216 din Codul Penal
german:
"Art. 216 - Omorul la cerere
(1) Daca o persoana este determinata sa comita un omor, la cererea explicita si serioasa a
victimei, pedeapsa este inchisoarea de la sase luni pana la cinci ani.
(2) Tentativa se pedepseste".
Dreptul de a dispune asupra propriei vieti nu poate duce la nepedepsirea executarii unei cereri de
a fi ucis. Autorul faptei prevazute la art. 216 dispune asupra unei vieti straine, ceea ce este un
motiv suficient pentru a fi pedepsit [24].
La fel Codul Penal portughez [25] prevede:
"Articolul 134 - Omorul la cererea victimei
(1) Cel care ucide o persoana la cererea serioasa, spontana si expresa a acelei persoane e pedepsit
cu inchisoarea pana la 3 ani.
(2) Tentativa se pedepseste".
In ciuda existentei acestui text de lege care reglementeaza cazurile de eutanasie, prevazand o
pedeapsa atenuata, articolul 134 nu prezinta importanta practica, nici un caz de acest gen
neajungand in fata instantelor judecatoresti din Portugalia [26].
In ceea ce priveste tarile unde eutanasia este permisa, trebuie amintita in primul rand Legea
olandeza privind controlul intreruperii cursului vietii la cererea pacientului si sinuciderea asistata
[27], care a reglementat amanuntit practicarea eutanasiei.
Legea este fundamentata pe rezultatele comisiilor de ancheta guvernamentale, studiile stiintifice,
dezbaterile publice si parlamentare si, mai ales, luand in considerare hotararile anterioare ale
tribunalelor in acest domeniu. Desi Codul Penal interzicea aceasta fapta in articolele 293
("Omorul comis la cererea victimei") si 294 ("Inlesnirea sinuciderii"), reglementarile autorizand
eutanasia dau dreptul unui medic sa intrerupa viata unui pacient, dupa completarea unei
declaratii scrise si daca sunt indeplinite cumulativ anumite conditii:
a. existenta convingerii ca bolnavul a facut o cerere voluntara si indelung chibzuita;
b. existenta convingerii ca suferintele bolnavului sunt intolerabile si ca nu exista nici o
perspectiva de ameliorare;
c. pacientul sa fie corect informat asupra situatiei sale si a perspectivelor existente;
d. sa se ajunga, impreuna cu bolnavul la concluzia ca nu exista alte alternative posibile in situatia
data;
e. bolnavul sa mai fie consultat de cel putin inca un medic independent, acesta dand un aviz scris
asupra criteriilor enuntate in paragrafele a.-d.;
f. intreruperea vietii bolnavului sa se faca cu toate precautiile medicale necesare;

Legea belgiana [28]asupra eutanasiei foloseste experienta olandeza in acest domeniu, prezentand
totusi si unele caracteristici proprii. Eutanasia este definita in articolul 2 ca fiind: "actul practicat
de un tert, care pune capat in mod intentionat vietii unei persoane, la cererea acesteia". Legea
belgiana autorizeaza partial eutanasia, in conditiile respectarii unor conditii restrictive de genul
celor precizate anterior.
Cererea de eutanasiere trebuie sa respecte anumite conditii de fond si de forma. Conditiile de
fond se refera la necesitatea ca pacientul sa fie, in momentul solicitarii major sau minor
emancipat, capabil si constient, cererea sa fie formulata intr-o maniera voluntara, chibzuita si
repetata, fara a fi rezultatul unor presiuni exterioare si pacientul sa se afle intr-o situatie medicala
fara iesire datorata unei stari de suferinta fizica si psihica constanta si insuportabila care nu poate
fi tratata si care este rezultatul unei afectiuni accidentale sau patologice grave si incurabile [29].
Conditiile de forma privesc forma scrisa a solicitarii pacientului (documentul trebuie redactat,
datat si semnat de insusi pacientul in cauza). Daca starea pacientului nu ii permite acestuia sa
scrie, cererea sa poate fi conceputa de o alta persoana majora, care nu trebuie sa aiba nici un
interes material de pe urma decesului pacientului. Persoana desemnata de pacient trebuie sa
mentioneze ca acesta nu este in stare sa-si formuleze singur cererea, indicand motivele. In acest
caz, cererea trebuie scrisa in prezenta medicului si sa contina numele acestuia, urmand sa fie
anexata la dosarul medical al pacientului [30].
Ca o masura suplimentara de control a posteriori, medicul care a efectuat eutanasia trebuie sa
declare acest act (intr-un interval de patru zile) unei Comisii federale de control si evaluare,
compusa din 16 membri: opt doctori in medicina (din care cel putin patru cadre universitare),
patru juristi si patru persoane cunoscand bine problematica pacientilor suferinzi de boli
incurabile [31].

6. In loc de concluzii
Prezentul articol este departe de a epuiza intreaga problematica privind eutanasia, iar autorii au
dorit sa ofere doar o perspectiva asupra acestui aspect controversat. Parerea noastra este ca
eutanasia ar trebui legalizata, iar conditiile in care aceasta urmeaza sa fie practicata sa fie bine
determinate. O lege permisiva bine structurata ar ajuta mai mult la prevenirea si diminuarea
abuzurilor, decat diferitele legi prohibitive.
Pentru ca legea vizand eutanasia sa constituie o reusita legislativa este necesara in primul rand
larga mediatizare a acestui subiect si disiparea caracterului sau "tabu". Reconsiderarea limitei
superioare a dreptului la viata prin legalizarea eutanasiei constituie unul dintre domeniile vitale
in care medicina si dreptul trebuie sa-si coopereze pentru reglementarea convingatoare a acestor
relatii sociale de maxima importanta, ce implica exercitarea unuia dintre drepturile esentiale ale
fiintei umane.

Note

1. M.M. Pivniceru, F.D. Dascalescu, Limita inferioara a dreptului la viata: intre protectia
fetusului uman, dreptul la avort si progresul stiintelor biomedicale, in Revista Romana de
Bioetica, vol. I, nr. 4, octombrie-decembrie 2003, p. 114.
2. D. Marty, Raportul asupra eutanasiei al Comisiei asupra problemelor sociale, de sanatate si de
familie din cadrul Adunarii Parlamentare a Consiliului Europei, 10. 09. 2003, site-ul Internet:
http://assembly. coe.int/Mainf.asp?link=http://assembly.coe.int/
Documents/WorkingDocs/Doc03/FDOC9898.htm, p. 3.
3. Site-ul Internet al Senatului francez: www.senat.fr/index.html.
4. D. Marty, op. cit., p. 3.
5. Site-ul Internet al Senatului francez: www.senat.fr/index.html.
6. Ibidem.
7. J.-F. Renucci, Droit europeen des droits de l?homme, L.G.D.J. 3e ed., Paris, 2002, p. 81.
8. Site-ul Internet: http://assembly.coe.int/Mainf.asp?link=http%3A%2F%2Fassembly.coe.int%2
FDocuments%2FAdoptedText%2FTA99%2FFREC1418.HTM
9. D. Marty, op. cit., p. 12.
10. Disponibil pe Site-ul Internet: http://assembly.coe.int/
Mainf.asp?link=http://assembly.coe.int/
Documents/WorkingDocs
/Doc03/FDOC9898.htm.
11. Legea olandeza privind controlul intreruperii cursului vietii la cererea pacientului si
sinuciderea asistata (1 aprilie 2002) si Legea belgiana privitoare la eutanasie (22 septembrie
2002).
12. D. Marty, op. cit., p. 13.
13. V. Astarastoaie, O. Stoica, Impactul invatamantului bioetic asupra modului de perceptie a
unor notiuni controversate: eutanasia, in Revista Romana de Bioetica, vol. I, nr. 3, iulieseptembrie 2003, p. 101.
14. D. Marty, op. cit., p. 3.
15. B.J. Ward, P.A Tate, Attitudes among NHS doctors to requests for euthanasia, in Revista
British Medical Journal, Nr. 308/ 1994, p. 1332-1334.
16. Gerrit van der Wal, Robert J M Dillmann, Euthanasia in the Netherlands, in Revista British
Medical Journal, Nr. 308/ 1994, p. 1346-1349.
17. Ibidem.
18. W.J. Smith, Euthanasia in Europe, in revista National Review, 23 decembrie 2003, site-ul
Internet http://www.nationalreview.com/
comment/smith200312230101.asp.
19. B.A. Trif, V. Astarastoaie, Liviu Cocora, Euthanasia - Suicidul asistat - Eugenia: pro versus
contra, Ed. Infomedica, Bucuresti, 2002, p. 109.
20. Site-ul Senatului francez: www.senat.fr/index.html.
21. Gerrit van der Wal, Robert J M Dillmann, op. cit., p. 1346-1349.
22. Chestionarul relativ la eutanasie al Consiliului Europei pentru statele membre, site-ul
Internet: http://www.coe.int/T/E/Legal%
5FAffairs/Legal%5Fco%2Doperation/Bioethics/Activities/Euthanasia
/Answers%20Euthanasia%20Questionnaire%20E%2015Jan03.asp#TopOfPage.
23. J.-F. Renucci, op. cit., p. 81.
24. Hans-Heinrich Jescheck, Wolfgang Ru?, Gunther Willms, Strafgesetzbuch, Leipziger
Kommentar, Vol. 5, Editura Walter de Gruyter, 1989, p. 108 si urm.

25. Codul Penal portughez a fost adoptat prin Legea nr. 48 din 15 martie 1995 si a intrat in
vigoare la 1 octombrie 1995.
26. F. Dias, Comentario Conimbricense ao Codigo Penal, Ed. Universitatii Coimbra, 1999, p. 12.
27. Intrata in vigoare la 1 aprilie 2002.
28. Intrata in vigoare la 22 septembrie 2002.
29. W. De Bondt, La nouvelle loi belge relative a l?euthanasie: la consecration de l?autonomie
individuelle, in Revue de Droit International et de Droit compare, Ed. Bruylant, Bruxelles, Nr.
2/2003, p. 238.
30. Ibidem.,p. 240.
31. Art. 6 al Legii belgiene relativa la eutanasia (intrata in vigoare la 22.09.2002).

Resurse Internet
~jas: Bioethics Resources
Student Homepage at the University of Chicago ... Bioethics & The Ethos of Orthodoxy - A
summary of an article by Constantine Scouteris (University of Athens). ...
student-www.uchicago.edu/~jas/bioethics
BioFirst > Biotechnology in NSW > BioEthics
About the NSW Government BioEthics component of the BioFirst Strategy. (From here you can
access the full text of this component). ... What are bioethics? Bioethics could be thought of as
the study of moral or ethical issues arising from the principles ...
www.biofirst.nsw.gov.au/biotechnsw/bioethics.asp
Bioethics
Bioethics Wits University Bioethics Division Unesco International Bioethics Committee
Abortion Euthanasia Sexual Orientation Research US National Reference Centre for Bioethics
Literature Research Ethics Philosophy and History of Medicine
www.wits.ac.za/bioethics/bioethics.htm
November 3, 2000, Hour One: St. Paul, MN Remote: Bioethics
... Hour One: St. Paul, MN Remote: Bioethics. In the post-genetic-revolution world, discoveries
can move from the test tube ...
www.sciencefriday.com/pages/2000/Nov/hour1_110300.html