http://www.ebooksread.

com/
INDESTRUCTIBILITATEA SUFLETULUI
- UN DIALOGArthur Schopenhauer
THRASYMACHOS--PHILALETHES
Tyrasymachos. - Spune-mi intr-un cuvint acum, Ce voi mai fi dupa moarte?
Si cauta te rog sa fii cit se poate de clar si precis.
Philaletes. -Totul si nimic.
Thrasymachos. -M-am gindit eu! Iti dau o problema si o rezolvi printr-o
contradictie! Acesta este un truc foarte rasuflat.
Philalethes. - Da, dar ai ridicat o chestiune transcendenta si te astepti ca sati raspund intr-un limbaj creat doar pentru cunostinte imanente. Prin urmare,
nu este deloc de mirare ca de aici a decurs o contradictie.
Thrasymachos. -Ce vrei sa spui printr-o intrebare transcendenta si
cunostinte imanente? Bineinteles ca am mai auzit aceste expresii si inainte;
nu sint noutati pentru mine. Profesorul era indragostit nebuneste de utilizarea
lor, dar asa, doar ca predicatii ale Divinitatii si niciodata nu mi-a vorbit despre
nimic altceva; ceea ce era dealtfel cit se poate de potrivit si de corect. El
argumenta astfel: daca Divinitatea este plasata undeva in lumea insasi, ea nu
poate fi decit imanenta; daca este aflata undeva in afara lumii, ea este
transcendenta. Nimic nu poate fi mai clar si mai evident decit asta! Tu stii
foarte bine unde te situezi. In timp ce nonsensurile Kantiene, nu sint capabile
sa duca nicaieri; ele sint azi destul de invechite, nemaiputind fi aplicabile
ideilor moderne. La ce bun am mai avut atunci o intreaga pleiada de oameni
eminenti care au studiat in metropolele din intreaga Germanie?
Philalethes. (deoparte) -Sarlatanii nemtesti, se intelege.
Thrasymachos. -Maretul Scleiermacher, de exemplu, si acel gigantic intelect,
Hegel; pe care, in aceste zile ale vremii noastre, noi i-am abandonat
considerind ca sustin niste absurditati. As dori sa spun mai degraba ca pina
acum ne situam mai presus de toate acestea, astfel incit in zilele noastre nu
ne mai putem impaca deloc cu ele. Care mai este folosul lor atunci? Ce mai
inseamna azi toate acestea?
Philalethes. -Cunostintele transcendente sint acele cunostinte ce trec dincolo
de granitele experientei posibile si incearca sa determine natura lucrului asa
cum el este in sine. Pe de alta parte, cunostintele imanente, sint acele
cunostinte care sint limitate in sine in intregime in aceste granite ale
experientei posibile; astfel incit, ele nu se pot aplica la nimic altceva decit la
fenomenele existente. Pe cita vreme tu reprezinti un individual, moartea va
reprezenta acest sfirsit al omului din tine. Dar individualitatea ta nu iti apartine

in realitate tie si nici acelei fiinte launtrice, ascunse; ci este doar o manifestare
vizibila, exterioara, a ei. Nu este _lucrul-in-sine_ ci doar o reprezentare a
fenomenului ce se manifesta in aceeasta forma a timpului; si de aceea ea
prezinta un inceput si un sfirsit. Dar fiinta ta reala se afla undeva dincolo de
timp, este fara de inceput si fara de sfirsit, nu cunoaste pina nici limitele
oricarui individual dat. Este prezenta pretutindeni si in fiecare individual; si
niciun individual nu poate exista in afara ei. Astfel ca atunci cind moartea
soseste, pe de o parte, tu esti anihilat ca individual; pe de cealalta parte, esti
si continui sa fii in tot si in toate. Asta este ceea ce am am avut in vedere,
atunci cind am spus ca dupa moarte vei fi totul si nimic. Este dificil in a gasi la
intrebarea ta un raspuns mult mai precis si care sa fie in acelasi timp si atit de
concis. In acelasi timp, admit ca raspunsul este contradictoriu; dar lucrurile
sint atit de simple! Pentru ca, in vreme ce viata ta se desfasoara in timp, acea
parte nepieritoare din tine se afla in eternitate. Poti pune chestiunea astfel:
acea parte nepieritoare din tine este in ultima instanta plasata undeva in afara
timpului si tocmai de aceea este indestructibila; dar aici vei intilni o alta
contradictie! Si in acest fel vei putea vedea ceea ce se intimpla atunci cind
incerci sa aduci transcendentalul in interiorul acestor limite proprii
cunostintelor imanente. Este intr-un anume fel o ducere pina la capat a
violentei, printr-o utilizare gresita a limitelor sale si pentru lucruri pe care n-a
intentionat niciodata sa le serveasca.
Thrasymachos. -Asculta, nu dau doi bani pe imortalitatea ta, cu exceptia
cazului in care eu am sa ramin un individual.
Philalethes. -Bine, poate ca voi putea sa-ti dau satisfactie la acest punct.
Presupune ca pot garanta ca dupa moartea ta vei ramine un individual, dar
numai cu conditia si daca vei accepta mai intai, sa petreci trei luni de
inconstienta completa.
Thrasymachos. -Pina acum nu am nicio obiectie de facut.
Philalethes. -Dar reaminteste-ti, daca oamenii sint complet inconstienti, in
aceasta stare ei nu pot tine sub nicio forma socoteala timpului. Astfel incit,
atunci cind vei fi mort, iti va fi totuna daca au trecut cele trei luni, cit timp va
trebui sa stai inconstient, sau de au trecut zece mii de ani. Intr-unul din
cazuri, ca si in celalalt, este o simpla chestiune de ceea ce tu vei fi dispus a
crede din ceea ce ti se va spune atunci cind te vei trezi. De masura in care
vei fi dispus a-ti fi indiferent daca este vorba de trei luni, sau de zece mii de
ani, ce trebuie sa fi trecut pina cind ai sa-ti redobindesti individualitatea.
Thrasymachos. -Da, daca s-ar putea ajunge la asta, atunci cred ca ai putea
avea dreptate.
Philalethes. -Si daca printr-un noroc, dupa ce acesti zece mii de ani au trecut
si nimeni nu se va mai gandi sa te trezeasca, imi inchipui ca nu va fi o prea
mare nefericire pentru tine. Vei fi devenit atit de obisnuit cu aceasta stare a
non-existentei dupa petrecerea unui timp atit de indelungat in sfera sa -- ce a
urmat dupa o asemenea viata, ce numara in sine doar citiva ani! In orice caz,
poti fi sigur ca vei fi perfect ignorant asupra intregii problematici a vietii. Mai
mult inca, daca vei sti ca aceasta putere misterioasa, care te tine in prezenta

stare a vietii, n-a incetat niciodata in toti acesti zece mii de ani sa dea nastere
la alte fenomene asemeni tie si sa le inzestreze cu viata, acest lucru ti-ar
putea aduce linistea deplina.
Thrasymachos. -Intr-adevar! Astfel incit te vei gindi ca poti actiona linistit
pentru a-mi rapi individualitatea, cu plasa tesuta din toate aceste cuvinte
alese. Dar eu ma aflu situat undeva deasupra acestei intregi smecherii. Si iti
spun ca nu voi inceta sa exist, cu exceptia cazului cind voi putea dobindi
propria mea individualitate. N-am nicio clipa cheful sa fiu inlaturat de aceasta
"putere misterioasa" si de ceea ce atit de frumos numesti "fenomene", care
sint gata sa-mi poata lua locul! Nu pot exista fara aceasta individualitate a
mea si nu sint deloc gata sa renunt la ea.
Philalethes. -Presupun ca vrei sa spui ca individualitatea ta este un lucru atit
de incintator, atit de minunat, de perfect, aflat undeva dincolo de orice
comparatie -- astfel incit, nu-ti poti imagina nimic mai bun. Ca nu esti inca
pregatit sa-ti schimbi starea ta actuala pentru una care, daca judec bine
asupra la toate cite s-au spus, este posibil sa fie superioara si mult mai usor
de indurat?
Thrasymachos. -Nu poti intelege, ca individualitatea mea, orice ar putea fi
ea, este pina la urma, tocmai Eu-l meu? Pentru mine ea reprezinta cel mai
important lucru din lume.
_Pentru ca Dumnezeu este Dumnezeu si Eu sint Eu._.
_Eu_ vreau sa exist, _Eu _, Eu_, _Eu_! Acesta este lucrul de capetenie. Numi pasa absolut deloc de o existenta ce trebuie ca mai intai sa fie dovedita ca
este a mea, inainte inca ca eu sa pot crede asta.
Philalethes. -Gindeste bine ceea ce faci! Atunci cind spui _Eu_, _Eu_, _Eu_,
vreau sa exist, nu esti singur tu cel care spui asta. Pentru ca totul o spune,
absolut tot ce poseda cea mai slaba urma de constienta. Urmeaza deci, ca
aceasta dorinta este doar acea parte a ta, _care nu este individualul_ --acea parte care este comuna tuturor lucrurilor, fara nicio deosebire. Nu este
strigatul individualitatii, ci al existentei insasi; este acel element intrinsec,
prezent in tot ceea ce exista, ba mai mult, este cauza a tot ceea ce exista in
vreun fel. Aceasta dorinta ce nazuieste cu inflacarare catre -si este
satisfacuta cu- nimic altceva mai putin, decit existenta in general - si nu cu
existenta unui individual definit. Nu acesta este scopul sau! El pare doar a fi
asa, pentru ca aceasta nazuinta -- aceasta _Vointa_ -- atinge starea de
constiinta numai in individual si de aceea ea arata ca si cum ar fi preocupata
de nimic altceva decit de individual. Aici salasluieste iluzia -- este adevarat, o
iluzie ce stapineste in mod expres asupra individualului; dar daca el reflecta
asupra acestui lucru, poate rupe lanturile si se poate elibera de sub ea. Eu
sustin, ca individualul poseda setea violenta de existenta doar intr-un mod
indirect. Este doar o expresie a _vointei_de_a_trai_, aspirantul direct si real -asemenea si identic in toate lucrurile. Atunci, din moment ce existenta este o
actiune libera, ba mai mult, simpla reflectie a vointei, pe de alta parte, aici
unde este existenta, ea trebuie sa fie nimic altceva decit insasi vointa; si
pentru moment, vointa va gasi satisfactia sa in existenta; mai mult inca, pina

si cel care nu-si va gasi odihna niciodata si va avansa etern, chiar si acela
poate descoperi cindva anumite satisfactii. Vointa este indolenta fata de
individual; individualul nu ocupa sfera activitatii sale; desi, asa cum am spus,
tocmai asa ar parea sa fie cazul, deoarece individualul nu poseda o constiinta
directa a vointei decit numai in sine. Efectul acestei constiinte directe a
vointei, este acela de a determina individualul sa se preocupe atent de
pastrarea propriei existente; si daca acest lucru nu ar fi tocmai asa, nu ar
exista aici nicio garantie pentru conservarea speciilor. Din toate acestea
decurge destul de clar ca individualitatea nu este o forma de perfectiune, ci
mai degraba una de ingradire; tot asa cum a te elibera de sub mantia ei nu
inseamna a pierde, ci a cistiga. Nu te mai necaji singur asupra acestei
chestiuni. Odata ce ai recunoscut ceea ce esti cu adevarat, ceea ce este in
realitate existenta ta, si anume, vointa universala de a trai, intreaga
problematica iti va parea copilareasca, ba chiar de-a dreptul ridicola!
Thrasymachos. -Te copilaresti singur si te pui in situatia cea mai ridicola, la
fel ca toti filozofii, dealtfel! Si daca un om de virsta mea isi permite sa discute
pret de un sfert de ceas cu asemenea nebuni, este doar pentru amuzament
si pentru trecerea timpului. Am lucruri mult mai importante la care trebuie sa
particip, asa ca, La buna vedere!
Tr. -CasCarino-