Sunteți pe pagina 1din 2

Handicapul de auz - surditatea (hipoacuzia)

Dr. Georgiana Ilie


Medic specialist O.R.L.
Auzul reprezinta unul dintre simturile fundamentale ale omului. Alterarea
functiei auditive produce tulburari in orientarea pacientului in mediul
inconjurator, dar mai ales dificultati de comunicare cu semenii. Scaderea
auzului, denumita si surditate (sau hipoacuzie), nu este de fapt o boala ci un
simptom ce poate avea cauze multiple.
Surditatea (hipoacuzia) copilului constituie o preocupare aparte a medicinii
deoarece, spre deosebire de adult, pierderea de auz suferita la o varsta frageda
influenteaza profund si grav formarea intelectuala si psihologica a copilului.
Copilul surd traieste cu un sentiment de frica si de izolare.
Surditatea (hipoacuzia) copilului se manifesta in principal prin semne
generale care trebuie cunoscute atat de familie, cat si de alte persoane, care se
ocupa de ingrijirea si educarea copiilor. Acestea sunt reprezentate prin
tulburari de limbaj, tulburari de dezvoltare intelectuala si tulburari
psihoafective. Copilul care este surd nu poate acumula bagajul de cuvinte
necesar vorbirii si nu-si formeaza automatismele nervoase necesare
limbajului. Defectiunea de vorbire este cu atat mai severa cu cat surditatea
copilului se instaleaza mai devreme. Surditatile congenitale si cele aparute
dupa nastere, pana la varsta de 2 - 3 ani, care este varsta de insusire a
limbajului, produc surdomutitate.
In lipsa auditiei, care este suportul unei anumite forme de gandire, copiii surzi
nu-si pot forma si dezvolta gandirea conceptuala, lipsindu-le reprezentarea
acustica a cuvintelor vorbite. Copilul surd are un sentiment de izolare,
evenimentele la care asista i se par incoerente, de neinteles pentru el,
anturajul i se pare strain si ostil. Copiii cu hipoacuzie usoara pot fi descoperiti
la scoala prin greselile pe care le fac la scrisul dupa dictare.
Testarea auzului cu aparatura speciala din spitale permite stabilirea tipului de
surditate
Surditatea (hipoacuzia) copilului pot fi genetice si negenetice, se pot manifesta
de la nastere, fiind vorba in acest caz de surditati congenitale, sau se pot
manifesta tardiv, dupa un interval de timp variabil. Prezenta surditatii si la alti
membri ai familiei constituie un element de mare valoare in stabilirea unei
cauze genetice. Cele mai frecvente cauze negenetice, care pot produce
surditatea la copil sunt: prematuritatea, traumatismul obstetrical, rubeola
materna, sifilisul congenital, hipotiroidia, administrarea de medicamente
ototoxice (Gentamicina, Neomicina, Kanamicina, Streptomicina), boli

infectocontagioase (tusea convulsiva, rujeola, varicela, meningoencefalita). Un


interogatoriu atent al mamei poate decela cauza surditatii copilului.
Testarea auzului cu aparatura speciala din spitale permite stabilirea tipului de
surditate, gravitatea acesteia si orientarea asupra tratamentului. Examenul
auditiv la sugari si la copiii mici este foarte dificil din cauza posibilitatii reduse
de cooperare, cat si din cauza starii de frica indusa de manevrele si aparatele
de testare.
Tratamentul cel mai bun este in primul rand profilactic, prin combaterea
tuturor cauzelor posibile. O latura importanta a terapiei este reprezentata de
reeducarea in centre speciale, mai ales in sensul castigarii sau mentinerii
limbajului, rezultatele depinzand de o buna colaborare intre logoped si
ortofonist. Unele cazuri pot beneficia de tratament medicamentos sau
chirurgical, iar in alte situatii protezarea aditiva sau implantul cohlear pot
compensa functia auditiva in raport cu indicatia otologului.
Rezultate bune se obtin cand parintii se prezinta la medic cu copilul dupa
primele semne care pot sugera o scadere a auzului. Cu cat vin mai tarziu, cu
atat tratamentul este mai indelungat, mai costisitor si cu rezultate functionale
mai slabe.

S-ar putea să vă placă și