Sunteți pe pagina 1din 17

2.2.

COMBUSTIA SUBTERANA
2.2.1. Principii generale
Dup cum s-a artat anterior, zona ncalzit n cazul injectrii n strat a unui agent cald
(abur) este limitat datorit pierderilor de cldur prin acoperiul i culcuul stratului
productiv.
Pentru acest motiv s-a cutat s se creeze un front radial de ardere a ieiului din strat
n jurul sondei de injecie, front care s fie ulterior extins. Intreinerea i extinderea frontului
de ardere se face injectnd de la suprafa aerul necesar pentru a ntreine arderea.
Prin urmare, o parte din hidrocarburile aflate iniial n zcmnt sunt consumate n
procesul de combustie subteran.
Tieiul este aprins n strat prin nclzirea zonei din vecintatea sondei n prezena
oxigenului. Inclzirea zonei vecine sondei n vederea aprinderii se poate realiza utiliznd
nclzitoare electrice, arztoare de gaze amorsate electric sau arztoare cu combustibil lichid,
de exemplu propan, C3L.
Inaintea aprinderii este recomandabil s se fac o prob de receptivitate, pentru a
exista sigurana ca stratul poate primi debitul de aer necesar pentru ntreinerea arderii.
C.S. a fost patentat in SUA, nc din 1923, cand E.R.Wolcott si F.A.Howard au expus
principiile teoretice de baz ale procesului.
Primul experiment de antier a avut loc n URSS n anul 1935, fr succes, deoarece
nu s-a putut realiza aprinderea n strat a amestecului aer iei.
Pe scar industrial, procedeul s-a aplicat cu rezultate satisfactoare abia din 1952 n
SUA, iar n Romnia din anul 1964, pe zcmntul Suplacu de Barcu.
Combustia poate avea un caracter ciclic sau poate fi folosit n vederea creterii
recuperrii ieiurilor cu viscozitate mare.
Aplicarea acestei metode n cazul ieiurilor foarte viscoase se bazeaz n principal pe
efectul de mrire a mobilitii acestora datorit reducerii viscozitii la temperaturi ridicate
(m=kt / t ).

2.2.2. Mecanismul combustiei subterane directe (CSD)


In cazul C.S.D., frontul de ardere se deplaseaz de la sonda de injecie ctre cea de
reacie, n sensul curgerii aerului injectat.
Se consider c operaia de aprindere poate avea loc la o temperatur cuprins ntre
315 i 530 0C (sau mai mare). Deoarece spaiul poros este extrem de redus pentru a se forma
flacra (de aceea nisipul se foloseste la stingerea incendiilor) trebuie asigurat un nivel
energetic suficient de ridicat pentru reacia dintre ieiul din zcmnt i oxigenul din aerul
injectat, astfel ca procesul de combustie s se poat ntreine. Temperatura de autontreinere a
arderii este estimat, pe baza cercetrilor efectuate n laborator, la minim 315C. Pentru
asigurarea acestei minime temperaturi, este necesar un debit minim de aer cuprins ntre 1,2 i
2,7 m3N/m2.h .
Viteza frontului de ardere poate s varieze ntre 24 cm /zi i 20 cm/zi, n cele mai
multe cazuri fiind de aproximativ 8 10 cm /zi; limea frontului este, dup experimentele de
laborator, relativ mic, de aproximativ 10 cm.
Pentru simplificare, se consider c pierderile de cldur sunt reduse i c ele au un
efect neglijabil asupra propagrii zonei de combustie.

53

Ceea ce arde n zcmnt nu este ieiul propriu-zis, ci un combustibil rezidual, imobil,


cocsul care rmne n urma procesului de distilare a fraciei majoritare i a cracrii unei
mici cantiti de iei, imediat n faa frontului de ardere.
Fraciile grele din iei, care sunt supuse cracrii pentru a depune cocsul necesar,
reprezint circa 15 37 kg (uneori mai mult) la 1 m3 de zcmnt ars (consum unitar).
Limitele largi de variatie sunt date de utilizarea unor ieiuri diferite, caracterizate prin
valoarea raportului atomic hidrogen carbon : n =H/C al cocsului depus. Raportul n =H/C
poate fi calculat din date de laborator sau de antier, pe baza analizei gazelor de combustie
extrase din sonde i a bilanului stoechiometric.
Raportul atomic n scade cu creterea greutii specifice a ieiului. In antier s-au
obinut pentru n valori ntre 0,5 1,8, n condiii de solubilitate stabilizat a gazelor de
combustie n fluidele din zcmnt i la temperatur de combustie mare.
Consumul de aer necesar pentru arderea cocsului depus este funcie i de raportul
m =CO2 /CO, care poate lua valori ce variaz ntre 3 i 30 (uneori mai mult), fiind cu att mai
mare cu ct arderea este mai complet.
Astfel, consumul de aer variaz ntre 170 400 m3N pentru 1 m3 de nisip ars, ceea ce
ar corespunde unui consum mediu de 11 12 Nm3 aer pentru 1kg de iei consumat.
Dac se consider c debitul de aer i viteza de ardere sunt constante, atunci viteza de
avansare a frontului de ardere este invers proporional cu cantitatea de combustibil rezidual,
avnd n vedere c frontul de ardere se deplaseaz numai dup ce tot cocsul este ars, iar n
spatele frontului ramne nisip ars, curat, fr saturaie n hidrocarburi.
Profilul temperaturii (variaia acesteia cu distana) are forma unui val care poate fi
mprit n 5 zone, cldura fiind transferat de la o zon la alta prin procese de conducie n
roca colectoare i de convecie, datorat fluidelor care se deplaseaz prin pori ( fig. 27.

Zona de
vaporizare

Zona de
condensare

Banc de
apa calda

Banc de
titei

Formatiunea
neafectata de
incalzire

Temperatura

Nisip ars
curat

Zona de
ardere

S.I.
Aer

II

III

IV

Temperatura normala
stratului productiv

Distanta catre sonda de reactie

Figura 27. Schematizarea procesului de combustie subterana

54

Zona I =este zona ars, prin care aerul injectat circul spre frontul de ardere.
Temperatura crete pe msur ce distana fa de front scade.
Zona II = este zona de combustie - caracterizat printr-o temperatur de 350 400
(chiar pn la 650) 0C. In aceasta zon are loc arderea cocsului, a crui formare ncepe de la
temperaturi mai mici (cca 270C);n zona II temperatura este aproximativ constant.
Zona III = este zona de vaporizare cu temperatur minim cuprins ntre 270 160 0C.
Datorit temperaturii ridicate n zona frontului de ardere (Z II), o parte din ieiul i
apa din faa frontului trec n stare de vapori. Fraciile grele ale ieiului, care nu se
vaporizeaz, sunt transformate in cocs, care ulterior servesc drept combustibil pentru
ntreinerea arderii.
Prin urmare, n faa frontului are loc un fenomen de distilare a fraciilor uoare i de
cracare a fraciilor grele din iei. Vaporii rezultai, combinai cu efectul scderii
viscozitii ieiului, duc la o splare foarte eficient a zonei din faa frontului de ardere,
prin efectul lor miscibil.
Gazele rezultate din arderea cocsului se deplaseaz cu vitez mai mare dect unda de
cldur i antreneaz n curentul de curgere toi componenii vaporizai n zona III, ctre zona
din fa, cu temperaturi mai sczute, unde acetia condenseaz (temperatura este aprox. 160
100 0 C).
Zona IV este zona de condensare, caracterizat printr-o degajare mare de cldur,
care menine o oarecare constan a temperaturii (aa numitul platou de aburi).
In urma condensrii, vaporii de hidrocarburi se dizolv n iei, rezultnd o scdere a
viscozitii acestuia. Un rol preponderent in aceast privin l are CO2, care se dizolv foarte
bine n petrol, micorndu-i viscozitatea, mrindu-i volumul (crete bt ) i antrennd unele
fracii spre starea supercritic (aa cum se va vedea la dezlocuirea miscibil cu CO2 ).
Per total, datorit acestor efecte rezult o mbuntire a condiiilor de curgere pentru
iei.
Zona V = este zona de temperatur joas, apropiat de temperatura de zcmnt.
Efectele artate mai sus (amestecare i dizolvare) mpreun cu cel al temperaturii fac ca ieiul
din aceast zon s poat fi dezlocuit mai uor.
Rezult c la un proces de C.S. mecanismele de dezlocuire sunt datorate efectului
combinat al sursei de presiune injecia de aer cu factorii generai de sursa de cldur, i
anume :
1). Splarea cu gaze la temperatur mare care are loc n zona de vaporizare i care, pe
de o parte, las pentru zona de ardere numai cocsul necesar, iar pe de alt parte antreneaz n
zona de condensare un amestec de vapori de ap, vapori de iei i gaze arse fierbini.
2) Splarea cu abur, care n urma condensrii formeaz bancul de ap i dezlocuiete
nemiscibil ieiul, antrennd i fraciile volatile rezultate din distilarea acestuia.
3). Splarea miscibil - care este datorat condensrii componenilor uori ai ieiului
vaporizat i intrrii n soluie a CO2 din gazele arse calde : ia natere o emulsie trifazic care

55

este antrenat n continuare, crescnd i mai mult saturaia n iei in faa bancului de ap i
formnd astfel bancul de iei care se deplaseaz ctre sondele de producie.
Conform celor artate mai sus, frontul de ardere ntlnete ntotdeauna numai cocsul
rmas din procesul de distilare i cracare. Cantitatea de cocs este cu att mai mare cu ct
greutatea specific a ieiului este mai mare (deci atunci cnd acesta conine mai multe fracii
grele).
In cazul n care cocsul rezultat din ardere este insuficient, se poate injecta n zcmnt
un amestec suplimentar de aer i gaze n diferite proporii, care trebuie ns bine controlate.
n general, cocsul ars nu depete dect rareori 10% din ieiul coninut in zcmnt.
Se apreciaz c viteza de deplasare a frontului de ardere este de circa 10 -15 cm/ zi
pentru stratele cu grosimi de 6 10 m. Viteza depinde mult ns de debitul de aer injectat,
precum i de poziia frontului de ardere. La debit constant, viteza scade n timp i numai spre
finalul procesului ncepe din nou s creasc, ca urmare a canalizrilor care apar ctre sondele
de reacie).
Debitul de aer injectat (necesar) depinde la rndul su de grosimea zcmntului i de
presiunea la care se face injecia.
Intr-un sistem limitat de combustie, n 5 puncte, debitul de aer i cumulativul de aer
injectat variaz ca n figura 28.
Creterea iniial a debitului de aer
se datoreaz mririi frontului de ardere pe
msura deprtrii de sonda de injecie;
scderea lui ctre final are ca scop
evitarea canalizrilor ce pot apare la
apropierea frontului de sonda de reacie.

Referitor la problema distribuiei


temperaturilor n strat la un moment dat,
au fost facute o serie de ncercri de
tratare analitic, fiind elaborate diferite
modele matematice.
O rezolvare acceptabil a fost
propus de Thomas, al crui model
pornete de la ideea c frontul de ardere
nu acoper ntreaga grosime a stratului
productiv, din cauza pierderilor de
caldur prin acoperiul i culcuul
mpermeabil.

Figura 28. Variaia debitului i


cumulativului de aer injectat

Thomas a fcut urmtoarele presupuneri, ca ipoteze simplificatoare ale procesului :


1. coeficienii de conductivitate i difuzivitate termic nu sunt influenai de
schimbrile de temperatur i presiune;
2. oxigenul este utilizat n procesul de ardere n proporie de 100%;
3. zona de combustie este foarte ngust;
4. proporia de O2 n aerul injectat este constant;
5. concentraia combustibilului este constant, cocsul fiind ars 100%;

56

6. la debit de aer injectat constant, debitul masic de gaze care curge prin zcmnt
este de asemenea constant;
7. n zona de combustie nu curge lichid.
Presupunerile 4 i 5 duc la concluzia inserat deja mai nainte c, la debit constant de aer,
viteza de avansare a frontului de ardere scade n timp.
Pe msur ce frontul avanseaz, temperatura se reduce deoarece cantitatea de O2
injectat este constant, n timp ce faa frontului de combustie se extinde. Exist posibilitatea
ca, la un moment dat, datorit pierderilor din ce n ce mai mari de cldur care se transfer
prin acoperiul i culcuul stratului, arderea s nceteze, deoarece crete continuu suprafaa
prin care se pierde caldura.
Pornind de la conservarea energiei n cazul curgerii radiale a gazului, scris n
coordonate cilindrice, Thomas a gsit o relaie analitic de forma :
z=h/2; 2z/h=1

T= f (z, r, t)
n care (fig. 29) :

z=0; 2z/h=0

z - este distanta pe verticala de la linia


mediana a stratului,
r = coordonata radiala
t = timpul de la initierea combustiei.

z=h/2; 2z/h=1

Figura 29

Temperatura, grd. C

Astfel, pentru valori pentru t si z date, se


poate determina distributia de temperatura din zacamant. Reprezentand grafic solutia obtinuta
prin integrare numerica a ecuatiei stabilite de Thomas, avand in vedere un debit injectat
constant si valori bine determinate pentru concentratia de oxigen si concentratia in
combustibil, forma profilului de temperatura are aspectul unui val.

100 zile
=0
/ h 0,5
z
2
1

300 zile
0 ,5
/ h= 0 1
z
2

315

600 zile
0
2z/ h=
5
,
0

Limita de ardere

Distanta radiala fata de sonda de injectie


Figura 30. Evolutia n timp a distribuiei temperaturii n frontul de ardere

57

Se observ ca daca debitul de aer injectat este constant, pe masura ce frontul de ardere
se departeaza de sonda de injectie, el primeste tot mai putin aer, iar cantitatea de aer ce revine
la 1m3 de zacamant ars (cocs depus) scade. In consecinta, se inregistreaza o scadere a
temperaturii frontului de ardere, deci apare posibilitatea ncetrii arderii.
Conform experientelor efectuate de Nelson si McNiel, temperatura la care se stinge
flacara este de aproximativ 3150C (aceasta ar putea fi o limit minim). Apare deci
necesitatea alegerii unei zone limitate pentru combustie, dac se ine seama ca debitul de aer
nu poate fi mrit, fiind limitat de capacitatea staiei de compresoare.

Combustia subterana umed


Costul unui proces de combustie subterana este foarte mult influentat de costul aerului
injectat pentru intretinerea arderii. Cercetarile intreprinse, precum si experimentele de santier,
au aratat ca utilizarea caldurii dezvoltate in timpul procesului, avand numai aerul ca purtator
al cldurii, nu este suficienta. Caldura specifica a aerului injectat este prea mic pentru
transportul cldurii dezvoltate in zona arsa, inainte ca alta zona arsa sa fie creata de frontul de
combustie. Peste 50% din caldura realizata ramane astfel in spatele frontului, neutilizata, si se
pierde prin conductie in stratele adiacente.
Combustia subterana umeda reprezint o combinatie intre CSD si injectia de apa si se
bazeaza pe faptul ca, injectand apa, se mareste eficienta de inundare si creste capacitatea
fluidelor de a inmagazina caldura si de a o transporta in fata frontului de ardere, spre sondele
de reactie.
Apa si aerul sunt injectate simultan sau alternativ in aceeasi sonda, dupa ce s-a format
frontul de ardere prin combustie obisnuita (directa). O parte din apa umple porii rocii din
spatele frontului, iar alt parte il traverseaza. In contact cu roca fierbinte, apa se transforma in
abur, care se deplaseaza in fata frontului si mareste eficienta de dezlocuire a titeiului (in
zacamant exista o cantitate mai mare de agent de lucru abur).
Alte avantaje ale combustiei subterane umede :
- reducerea uneori pn la jumatate a necesarului de aer, datorita faptului ca se
depune mai putin cocs ;
- o mai rapida deplasare a frontului de combustie (din acest motiv) ;
- distributia si utilizarea mai eficienta a caldurii.
S-a constatat ca, in spatele frontului de ardere ramane o anumit cantitate de cocs
nears, spre deosebire de CSD unde frontul avanseaza numai dupa ce a ars tot cocsul format
prin cracare. Explicatia este aceea c aburul supraincalzit impinge frontul, fortndu-l sa se
deplaseze mai repede; rezult astfel viteze mai mari de deplasare si consumuri de aer mai
mici.

58

Combustia subterana invers (CSI)


Combustia subterana inversa sau in contracurent, presupune deplasarea frontului de
ardere de la sonda de productie ctre cea de injectie de aer (Bellamy, SUA 1965).
A fost conceput ca o metod de recuperare a titeiurilor foarte vascoase care in
conditiile normale din strat nu curg prin mediul poros. Este cazul, de exemplu, al
zacamintelor cu nisipuri bituminoase, la care, chiar daca se initiaza CSD, titeiul incalzit, cu
mult micsorata, intalneste in drumul spre sonda de productie zona rece, unde congeleaza.
Permeabilitatea pentru gazele arse se reduce astfel pana la zero si procesul inceteaza.
Combustia inversa consta in aprinderea stratului in sonda de productie, formarea unui
front de ardere si alimentarea lui in continuare prin injectie de aer in sonda de injectie.
In acest fel, aerul traverseaza zacamantul la temperatura formatiei, alimenteaza cu
cocsul necesar frontul de ardere, care avanseaza invers spre sonda de injectie, iar titeiul
incalzit este impins spre sonda de productie prin zona incalzita.
Prin urmare, frontul de ardere se deplaseaza in sens invers directiei de curgere a
aerului injectat (ca o tigara care se consuma si expirnd aerul in ea). Temperatura zonei arse
prin care curge titeiul este cuprinsa intre 250 370 0C.
Aici are loc o noua cracare, se depune din nou cocs, iar fractiile usoare rezultate ajung
la sondele de productie sub forma de vapori, care la suprafata sunt condensati in schimbatoare
de caldura.
Titeiul produs este deci de calitate superioara, fiind constituit n principal din fracii
uoare.
La CSI ard si fractile intermediare din vaporii de hidrocarburi care, odata formati, sunt
impinsi peste frontul de ardere, spre sonda de reacie.
Fractiile usoare nu ard, deoarece la temperatura pe care o are frontul de ardere,
acestea nu se aprind (CH4 se aprinde la peste 800 0 C).
Pe baza celor aratate mai sus, rezulta ca la CSI, comparativ cu CSD, se consuma mai
mult aer, deoarece in afara cocsului format in fara frontului de ardere, ard i unele fractii
intermediare.
Spre exemplu, ratia aer titei este pentru CSD de ordinul 1000 - 3 000 Nm3 / m3 titei
produs, n timp ce la la CSI ordinul de mrime este de 4000 7000 Nm3 / m3.
In plus, o parte din titei ramane in zacamant, formand o saturatie reziduala in titei.
Acest fenomen are loc in zone mai indepartate de frontul de ardere. Zona de formare a
saturatiei reziduale in titei creste insa in timp, pe masura ce frontul avanseaza; i datorit
acestui fapt factorul de recuperare este mult mai mic comparativ cu cel obtinut la CSD.
Acest inconvenient este oarecum compensat de calitatea superioara a titeiului obtinut.
Poate prea curios ca acel cocs depus in spatele frontului de ardere nu este ars.
Explicatia este lipsa oxigenului care proiectarea fiind corect - s-a consumat n totalitate n
frontul de ardere.
Pentru reuita procesului de CSI este necesar ca transferul de caldura prin conductie
in contracurent cu directia de curgere a aerului sa depaseasca caldura transportata de
catre gazele arse, ce se deplaseaza in acelasi sens cu aerul. Ar rezulta de aici o eficienta
sporita a procesului de vaporizare al titeiului din zacamant.

59

Demararea combustiei subterane


Inainte de aprinderea stratului, in sonda se injecteaza aer la un debit de 20 000 25 000
Nm3/zi, timp de cateva zile, in vederea saturarii cu aer a zonei din jurul gurii de sond (g.s.).
Aceasta saturare cu aer este necesara pentru a realiza ulterior o deplasare normala a frontului
de ardere si a stabili o permeabilitate efectiva pentru aer.
Dup saturarea zonei din jurul g.s. cu aer, debitul este redus foarte mult, astfel incat el
sa corespunda amestecului necesar de gaze aer, a carui ardere trebuie sa produca aprinderea
titeiului.
Pentru a realiza aprinderea, trebuie sa se dezvolte in g.s. o cantitate de caldura de
aproximativ 15.10 6 kcal, n timp de 3-4 zile. In functie de puterea calorica a gazului injectat,
rezulta debitul cu care trebuie s se injecteze gazele, precum si volumul i debitul de aer
corespunzator arderii complete a acestora ( aproximativ 350 400 Nm3 /zi gaze si 3500
4000 Nm3 /zi aer).

Observatii :
Presiunea de injectie variaza in functie de caracteristicile zacamantului si este mai mare daca in formatiune nu
exista o saturatie iniial n gaze, sau dac aceasta este redusa.
Creterea presiunii in timpul injectrii aerului se poate datora in cazul ieiurilor grele unei oxidri a acestora,
sau chiar a unei aprinderi spontane. Aprinderea spontana poate avea loc in strat la o oarecare distanta de
gaura de sond i nu este de dorit: frontul de ardere va veni napoi spre sursa de oxigen i va fi alimentat de
ieiul care curge spre sond, rezultnd temperaturi mai mari.
Daca arderea nu este controlata, temperatura mare la peretele sondei poate deteriora coloana.
Avantajul aprinderii cu ajutorul unui aprinztor de strat este acela c, aprinznduse faa formaiunii, creste
posibilitatea unei bune distribuii a aerului i a deplasrii uniforme a frontului.

Pentru aprinderea amestecului, la noi n ar se poate


utiliza un aprinzator de strat construit de Gh. Aldea si
V. Petcovici (fig 33).
Sondele de injecie sunt echipate cu dou rnduri de
evi de extracie, concentrice, de 1 si 3 in (sau de
1,315 si 2 7/8 in.). Prin evile interioare se injecteaz
gazele necesare pentru aprinderea zcmntului, iar
prin spaiul inelar dintre cele doua garnituri de TE se
injecteaz aerul necesar arderii acestora.

Semnificaia notaiilor de pe figur:


1. Coloana de exploatare perforat
2. Camera de ardere (material ceramic, protejat n
tub metalic perforat)
3. Rezisten electric pentru aprinderea gazelor
4. Termocuplu
5. Camera de amestec cu orificii n contracurant
6.Tevi de extracie exterioare, diametru 31/2 (sau 27/8) in
7. Cablu electric pentru termocuplu
8. Tevi de extracie interioare, diametru 11/2 (sau 1,315) in
9. Cablu electric pentru rezisten.
Figura 31
60

Aerul ptrunde n camera de amestec prin nite orificii executate n contracurent,


pentru o mai bun omogenizare a amestecului combustibil format din gaze i aer.
Dispozitivul de aprindere este alctuit dintr-o rezistent electric, nvelit ntr-o manta
metalic perforat i introdus n arztor cu cablu electric (de perforare).
Camera de ardere este alcatuita dintr-un cilindru de ceramic, invelit cu o manta de
otel si este prevazuta cu o serie de orificii prin care ies lateral flacari ce produc incalzirea si
aprinderea titeiului din formatie.
In afara cablului rezistentei, plasat n interiorul evilor de diametru mic, pe exteriorul
tubingului de 3 in (sau 27/8 in) se prinde cu cleme un alt cablu electric, care face legatura intre
termocuplul de form liniar fixat pe camera de ardere i dispozitivul de inregistrare a
temperaturii, aflat la suprafata.
Dupa stabilizarea debitului de gaze si aer, se face contactul electric. In 23 minute
amestecul se aprinde, fapt sesizat prin temperatura inregistrata la suprafata (peste 800 0C ).
Imediat dupa aprindere se intrerupe alimentarea cu curent a rezistentei electrice.
Debitele de aer si de gaze se pastreaza inca 3 4 zile, pentru realizarea celor 15*106
kcal, dupa care injectia de gaze se intrerupe. Se continu n schimb injectia de aer, la debitul
necesar pentru intretinerea si deplasarea frontului de ardere prin zacamant (pn la 20-25 000
Nm3/zi).
Tinand cont ca temperatura gazelor arse este foarte mare (1800 0C), prin spaiul inelar
dintre evile exterioare i coloana de exploatare se introduce aer pentru rcirea coloanei, cu un
debit ce poate ajunge la 10 12 000Nm3 /zi (se numete aer secundar).
Instalaia de suprafa a unei sonde echipate pentru combustie este schematizat n fig. 32.

61

Sistem de etansare pe cablu

Cablul rezistentei electrice

GAZE

AER PRIMAR
Tubing head
AER
SECUNDAR

Flansa coloanei
Coloana de
exploatare
Cablu termocuplu
Tubing 3
Tubing 1
Cablul rezistentei

Figura 32

62

Caracteristicile pe care trebuie sa le ndeplineasc zcmintele supuse la C.S. :


-

Adncimea stratului trebuie sa fie mai mare de 70 -100 m. Limita superioara este
condiionata de presiune, care ridica costul comprimrii aerului . La zcminte depletate,
se poate ajunge la 1500 2000 m.

Grosimea efectiva a stratului sa fie mai mare de 2,5 3 m . Pentru valori mai mici rezulta
o pierdere mare ctre stratele adiacente, ceea ce poate duce odat cu extinderea frontului
la scderea temperaturii si stingerea flcrii. Pe de alta parte, grosimea nu trebuie sa
depeasc 15m, deoarece realizarea unei viteze minime de deplasare a frontului de min. 7
8 cm/zi necesita cantiti mari de aer, care pot depi capacitatea compresoarelor.

Porozitatea mai mare de 1820 %.

Permeabilitatea mai mare de 100 mD la ieiuri grele si vscoase, in special in cazul


zcmintelor cu adncime mica unde presiunea de injecie este limitata; n cazul ieiurilor
uoare ( cu < 0,85) si pentru adncimi de 1200 1500 m, se admite k > 25 50 mD.

Greutatea specifica ieiului -ntre 0,825 0,985 kgf / dm3.


Pentru valori mai mici, ieiul nu depune suficient cocs; pentru valori mai mari, ieiurile
sunt prea vscoase pentru a curge in fata frontului de combustie unde temperaturile sunt
mici. In acest caz se recomanda combustia inversa.

Vcozitatea mai mare de 2 cP. Valoarea superioar este limitat de posibilitatea


realizrii curgerii prin mediul poros i de costul procesului.

Tipul rocii rezervor n general nisipuri i gresii; la nisipurile murdare, prezena


argilelor crete capacitatea de adsorbie a cocsului pe suprafaa porilor; s-a aplicat i n
roci calcaroase.

Saturaia n iei corespunztoare unui coninut n iei la iniierea procesului mai mare
de 90 l/m3 roca, ceea ce, la o porozitate de 30%, nseamn St > 30%.

Calitatea ieiului ieiurile care conin asfaltene si naftene depun cocs suficient si care
arde mai bine dect la ieiurile parafinoase.

Factori favorabili temperatura formaiunii mai mare


- permeabilitatea pe verticala mica
- viituri de nisip slabe sau lipsa

Se recomanda ca zcmintele supuse la C.S. sa nu aib cap de gaze sau apa de talpa.
Existenta acestor zone cu mobilitatea fluidelor mai mare dect a ieiului, favorizeaz
canalizarea aerului, lipsind zona combustiei de oxigenul necesar.
In ceea ce privete mrimea zcmntului, aceasta trebuie s corespund unei
suprafee minime de 40 ha.

63

Cauze de nereuit ale procesului de C.S. :


1.
2.
3.
4.
5.
6.
7.

depunerea de cocs in cantitate insuficienta pentru ntreinerea arderii


injectivitate sczut pentru aer
canalizri importante ale aerului injectat in formaie sau in afara ei.
consum mare de aer
saturaie sczut n iei la nceputul procesului
blocajul formaiunii productive
starea tehnic necorespunztoare a sondelor de reacie pentru a putea sesiza si produce
debitele de iei mai mari, ca urmare a combustiei.
Masurile care trebuie luate pentru a atenua sau nltura aceste cauze, pot fi :

1. injectarea mpreuna cu aerul a unui gaz combustibil cu stabilirea foarte precisa a


injeciei pentru prevenirea amestecurilor explozive.
2. operaii de mrire a injectivitii (acidizri, fisurri).
3. injecie de dopuri de apa sau de iei vscos in sondele de injecie pentru micorarea
permeabilitii efective pentru aer pe cile de canalizare,
4. injectarea de dopuri de apa alternativ cu injecia de aer (combustie subteran umed),
5. injecie de dopuri de iei in sondele de injecie i reglarea alimentarii cu aer,
6. stimularea sondelor de producie prin injecia de abur sau combustie de scurta durata.
7. recondiionarea sondelor de producie.

64

Metodologia de proiectare a unui proces de combustie subteran


Dup alegerea C.S. ca metod pentru exploatarea unui zcmnt, se procedeaz la
proiectarea procesului pe baza datelor obinute n laborator cu probe de roc i iei din
zcmnt, sau pe baza datelor cunoscute de la alte procese similare.
Principalii parametri care trebuie cunoscui pentru a proiecta un proces de combustie sunt
urmtorii:
1. cantitatea total de aer necesar;
2. debitul de aer injectat, durata procesului i presiunea de injecie;
3. cantitatea total de iei care va fi produs i factorul de recuperare;
4. echipamentul necesar i tehnologia de operare.
Intr- o prim faz C.S. se iniiaz ca experiment de antier ntr-un panou experimental n 5
puncte, cu suprafaa de 0.5, 1, sau 4 hectare. Acest experiment are scopul de:
- a verifica n condiii de zcmnt calitile de aprindere i de meninere a arderii de
ctre ieiul din porii rocii;
- a verifica i corecta rezultatele calculelor de prevedere bazate pe date de laborator sau
pe informaii din literatura de specialitate;
- a verifica soluiile pentru prevenirea sau combaterea coroziunii, nisipului i emulsiilor;
- a obine datele necesare proiectrii instalaiilor de injecie i pentru evaluarea tehnico
economic a procesului.
- a stabili tehnologia de aplicare pe scara industrial, precum i modul de urmrire i
dirijare a procesului.

Stabilirea debitului de aer i gaze necesar aprinderii ieiului din zcmnt


(Determinarea debitului de aer primar)
Presupunem ca aprinderea se face cu un gaz a crui compoziie, exprimat n fracii
volumetrice, este urmtoarea :
r CO2 = %
r CH4 = %
r C2H6 = %

r N2 = %

Volumul teoretic minim de oxigen necesar pentru a arde 1m3N de gaz cu compoziia de
mai sus, este dat de relaia :
y
Omin = ( x + )rCxHy ,
Nm3 O2 /Nm3 gaz,
4
relaie dedus din ecuaiile arderii :
CH4 +

2O2 =>

CO2 + 2 H2O

C2H6 + 7/2 O2 => 2CO2 + 3 H2O


Deoarece proporia de oxigen n aer este numai 21%, rezult pentru volumul minim de aer
relaia :

65

Omin
, Nm3 aer / Nm3 gaz
0,21
Deoarece n realitate nu se poate realiza o omogenizare perfect a combustibilului cu oxigenul
din aer, este necesar o cantitate mai mare de aer (exces) pentru a asigurara o ardere complet:
Amin =

A = .Amin , Nm3 aer / Nm3 gaz,


unde este coeficientul excesului de aer; pentru combustibili gazoi = 1,051,2.

Debitul de gaze necesar aprinderii ieiului din stratul productiv


Dup cum s-a artat anterior, pentru aprinderea ieiului din strat este necesar s se
realizeze n sond, la nivelul acestuia, o cantitate de cldur W =4 5.106 kcal /zi (sau 12
15.106 kcal n 3 zile). Acesta ar fi un debit de cldur (flux caloric).
Puterea caloric pentru 1 Nm3 de gaze, innd seama de compoziia sa, este dat de relaia:
kcal
,
Nm 3
unde Hi este puterea caloric a componentului i.
H = H i ri = H CH 4 rCH 4 + H C2 H 6 rC2 H 6 ,

Debitul zilnic de gaze va fi deci :


W
Qg =
, Nm3 gaze /zi,
H
Iar debitul de aer primar, necesar arderii gazelor este:
Q A. P. = Q g A , Nm3 aer /zi

Determinarea debitului de aer secundar


Tinand seama, pe de o parte, ca temperatura teoretic de ardere a metanului este de
1960 C , iar pe de alt parte c el se gsete n combustibilul gazos n proporie de 96,4 %,
temperatura real de ardere a combustibilului gazos este de 1 800 C. Prin urmare, gazele
arse trebuie rcite de la aceast temperatur pn la circa 800 C, pentru a nu distruge coloana.

Rcirea se poate face cu ajutorul aerului secundar introdus, la debit bine precizat, prin
ventilul de la coloana de exploatare. Metodologia de calcul se bazeaz pe echivalena ntre
cldura cedat de gazele arse i cea preluat de aerul secundar.
In general, cantitatea de cldur cedat sau preluat este dat de relaia
Q = cmT ,

iar pentru un volum unitar (1m3)

66

m=.

Pentru determinarea debitului de aer secundar este necesar s fie parcurse urmtoarele etape:
a.

Se determin volumul total de gaze arse pe baza ecuaiilor de ardere ale componenilor
combustibili din gazele folosite, metanul i etanul:
CH4 + 2O2

CO2 + 2H2O

C2H6 + 7/2 O2 2CO2 + 3H2O

Rezult c:
-

volumul total de CO2 la 1Nm3 de gaze este :

VTCO2 = r CH4 + 2 r C2H6 + r CO2

, Nm3 CO2 / Nm3 gaze

volumul total de H2O la 1Nm3 de gaze :

VT H2O = 2 r CH4 + 3 r C2H6 , Nm3 H2O vapori suprainclzii / Nm3 gaze

volumul total de O2 la 1Nm3 de gaze : (oxigen nears)

VTO2 = (2 r CH4 + 7/2 r C2H6 ). 0,2

, Nm3 O2 /Nm3 gaze (s-a considerat = 1,2)

ori :
VTO2 = (A Amin ) 0,21 ,

Nm3 O2 /Nm3 gaze

Sau, pentru excesul de aer, se mai poate scrie : ,


V aer exces = A - Amin , Nm3 aer /Nm3 gaze
Vaer .exces =

VT .O2

0.21

, Nm3 aer /Nm3 gaze

volumul total de azot la 1 Nm3 gaze :

N2 se gaseste i n combustibilul gazos, dar i n aerul injectat (79 % ) :


VT . N 2 = rN 2 +

0,79
VT .O2 + 0,79 Amin , Nm3 N2 /Nm3 gaze
0,21

sau :
VTN2 = rN2 + 0,79 A

Rezult c volumul total de gaze arse la 1 Nm3 gaze va fi :


VT = VTCO2 + VTH2O + VTO2 + VTN2

, Nm3 gaze arse / Nm3 gaze

sau, mai simplu, se poate scrie:

VT = 1 + A , Nm3 gaze arse / Nm3 gaze.

67

b. Se determin compoziia procentual a gazelor arse (exprimat n fracii volumetrice)


r 'CO 2 =

VT .CO2
VT

, r 'O 2 =

VT .O2
VT

, r'N 2 =

VT . N 2
VT

r ' H 2O =

VT . H 2O
VT

%.

c. Se determin compoziia gazelor arse exprimat n fracii masice:


Pe baza relaiei clasice ce leag fracia masic de fracia volumetric

gi =

r 'i M i
,
r 'i M i

se poate scrie c:

g CO2 =

g O2 =

g N2 =

r 'CO2 M CO2
r 'CO2 M CO2 + r ' H 2O M H 2O + r ' N 2 M N 2 + r 'O2 M O2
r 'O2 M O2

r 'CO2 M CO2 + r ' H 2O M H 2O + r ' N 2 M N 2 + r 'O2 M O2


r 'N2 M N2
r 'CO2 M CO2 + r ' H 2O M H 2O + r ' N 2 M N 2 + r 'O2 M O2

g H 2O =

r ' H 2O M H 2 O
r 'CO2 M CO2 + r ' H 2O M H 2O + r ' N 2 M N 2 + r 'O2 M O2

d. Se determin cldura specific medie a gazelor arse, care se rcesc de la 1800 la 800C:

c p.med . g .a = g i c pi

kJ/ kg C

c p . med . g . a = g CO 2 c p .CO 2 + g O 2 c p .O2 + g N 2 c p . N 2 + g H 2 O .c p . H 2 O

kJ/ kg C

e. Se calculeaz cantitatea de cldur cedat de 1 Nm3 gaze arse, cnd acestea se rcesc
de la 1800 la 800 C:
Qcedat = c p.med . g .a med . g .a T
T = 1800 800 = 1000

kJ / Nm3 gaze arse

, C

med . g .a = i r 'i = CO r 'CO + N r ' N + O r 'O + H O .r ' H O


2

68

f.

Se calculeaz cantitatea de cldur preluat de 1 Nm3 de aer care i mrete


temperatura de la 35 C la 800 C.

Q preluat = aer c p.aer T ' , ,

kJ / Nm3 aer

unde T ' = 800 35 = 765 C.


Se cunosc aer = 1.293 kg/Nm3 ; cp med aer=1,35 kJ/Nm3.C = 1,05 kJ/kg. C.

g. Se calculeaz volumul de aer necesar pentru a rci 1 Nm3 de gaze arse de la 1800C la
800C:

Vaer =

Qcedat
Q preluat

, Nm3 aer / Nm3 gaze arse

h. Debitul zilnic de gaze arse va fi deci:


Q gaze.arse = Q gVT
i.

, Nm3 gaze arse / zi

Se calculeaz debitul zilnic de aer secundar:


Q A.S . = Qgaze.arseVaer , Nm3 aer / zi
sau
Q A.S . = Qgaze.arse (1 + A) , Nm3 aer / zi

j.

Se calculeaz debitul total de aer ce trebuie furnizat zilnic:


Q AER total = Q A. P. + Q A.S . ,

Nm3 aer / zi.

69