Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
CURS 4
De exemplu într-o aplicaţie de robotică este necesar să se reprezinte, într-o structură de date,
caracteristici descriptive cum ar fi "obiectul a este deasupra obiectului b şi lângă obiectul c".
Acest tip de expresie se reprezintă greu sub formă de număr, vector sau matrice.
Logica predicatelor (de primul ordin) este un formalism care permite rezolvarea problemelor
de tipul prezentat mai sus.
Numai predicatul este un concept nou şi deci trebuie explicat. Predicatul operează cu
variabile, funcţii şi constante. El defineşte:
fie o proprietate legată de acest simbol (dacă are un singur argument),
fie o relaţie între două sau mai multe simboluri (dacă are mai multe argumente).
unde "MARE" este un predicat care conferă o proprietate de mărime constantei "petrică".
¾ Afirmaţia universală
sau parafrazând E1
Simbolizând obţinem:
unde x este o variabilă care face obiectul unei cuantificări universale, iar ⇒ este implicaţia
(IF THEN).
¾ Negaţia universală
sau parafrazând:
Simbolizând obţinem::
sau parafrazând:
Simbolizând obţinem:
unde x este variabilă care face obiectul unei cuantificări existenţiale, iar simbolul & este
conjuncţia (AND).
¾ Negaţia particulară:
( E1' ) Există cel puţin un individ care este câine şi care n-are păr.
Logica predicatelor utilizată aici este de ordinul întâi în măsura în care predicatele nu fac
obiectul nici unei cuantificări.
¾ Disjuncţia
¾ Proprietăţi
Se spune ca urmare, că două formule simbolice sunt echivalente dacă ele sunt T sau F în
acelaşi timp oricare ar fi interpretarea pe care le-o dăm.
De exemplu în:
~(~F1) ≡ F1
F1 V F2 ≡ ~F1 ⇒ F2
~F1 V F2 ≡ F1 ⇒ F2
legile lui De Morgan
Se pot verifica echivalenţele cu ajutorul tabelului de valori de adevăr.
Unificarea constă în a găsi termenii (constante, variabile sau funcţii) care trebuie să substituie
variabilele unei expresii pentru a o face identică cu altă expresie simbolică.
Un aspect important care trebuie avut în vedere pentru utilzarea unificării în procesul de
inferenţă este cerinţa ca toate variabilele să fie cuantificate universal. În acest fel se va da
deplină libertate în utilizarea substituţiilor presupuse ca unificare. Variabilele cuantificate
existenţial trebuie eliminate prin înlocuirea lor cu constante care să dea afirmaţiilor respective
valoarea de adevar T (true).
În exemplul de mai sus pentru că y depinde de x, y poate fi înlocuit de o funcţie skolem s(x).
Aceasta conduce la un predicat ∀ x MAMA(x,s(x)).
Să presupunem că spaţiul de operare al unei aplicatii robotice este constituit dintr-o masă de
lucru şi patru cuburi a, b, c, d. Robotul este capabil să deplaseze aceste blocuri unul câte unul
în aşa fel încât să facă să evolueze configuraţia blocurilor către o configuraţie impusă.
a d c
b c d
Figura 3.1 Si şi Sf - configuraţiile iniţială şi finală pentru o aplicaţie din lumea de cuburi
PE(a, b) & PE(b, masă) & LIBER(a) & PE(d, c) & PE(c, masă) & LIBER(d) & CUB(a) &
CUB(b) & CUB(c) & CUB(d) & MASA(masă).
LIBER(a) & PE(a, b) & PE(b, c) & PE(c, d) & PE(d, masă) & CUB(a) & CUB(b) & CUB(c)
& CUB(d) & MASA(masă)
Pentru un anumit număr de acţiuni (care sunt de fapt reguli de producţie ale sistemului)
robotul va putea să facă să evolueze structura de date de la Si la Sf.
Deşi exemplul lumii de cuburi poate părea infantil la prima vedere, totuşi o astfel de lume
modelează corect o aplicaţie cu piese industriale în care nu interesează decât relaţia PE(x, y)
între piesele amintite.
Dacă scopul robotului este să apuce una dintre piese, atunci modelul lumii de cuburi asociat
situaţiei LIBER(piesă) va fi suficient pentru a face un plan de acţiuni care să permită să se
permită accesul la piesa respectivă.
Multe aplicaţii legate de planurile de acţiuni sunt legate de roboţii mobili care se deplasează
prin săli care sunt legate între ele prin uşi de acces. Roboţii sunt aici capabili să transporte
cutii între aceste săli. Un exemplu este dat în figurile 3.2 şi 3.3.
S1 S2
C1
Robot
P1 P2
S3 C2 S4
P3
S1 S2
P1 P2
C1
S3 S4
C2
P3
Se utilizează predicatele:
Din punct de vedere formal, expresia P “decurge logic” din expresiile iniţiale I1, I2,……In
dacă şi numai dacă expresia (I1 & I2 &……& In) ⇒ P este o tautologie (sau o expresie
validă), adică o expresie care are valoarea T (true = adevărat) oricare ar fi interpretarea care îi
corespunde.
Prin opoziţie, o propoziţie care este întotdeauna falsă, F (false = fals), oricare ar fi
interpretarea se zice inconsistentă (de exemplu P & (~P))
O expresie care nu este inconsistentă (adică nu este falsă pentru toate interpretările care i se
pot da) se zice consistentă.
Demonstrarea faptului că o expresie este o consecinţă logică a unui număr finit de alte
expresii, revine deci la a demonstra validitatea sau inconsistenţa unei anumite expresii
Expresia (I1 & I2 &……& In) ⇒ P se zice teoremă, iar P concluzia acestei teoreme.
Fie teorema:
“Oamenii nu sunt eterni
Confucius este etern
Deci, Confucius nu e om”
Se poate simboliza:
∀ x (OM(x) ⇒ ~ETERN(x))
ETERN (confucius)
Deci
~OM(confucius)
este validă.
1) ∀ x (OM(x) ⇒ ~ETERN(x))
2) ETERN(confucius)