Sunteți pe pagina 1din 5

Apa. Faina. Sare.

Jurnalul unui tanar brutar artizan si alte cateva povestiri

Jurnal: Apa +Faina = o maia noua sau un esec? -O MAIA NOUAPosted on June 8, 2011 by codruta

Ati intrebat, ati comentat, m-am bucurat foarte tare si va multumesc pentru interes.
Asta e, trebuie sa o fac din nou. Am gresit cand mi-am imaginat ca voi scapa asa simplu: ce a fost in capul meu?! era clar de la inceput:
daca vreau sa faceti paine, si vreau, credeti-ma, ca doar asta e ideea majora a blogului, si inca paine cu maia salbatica, nu de oricare,
trebuie sa fiu in stare sa fac si eu o maia noua, cot la cot cu voi. Nu stiu daca voi reusi, asta ramane de vazut, dar indiferent de rezultat,
cateva concluzii tot voi putea trage la sfarsit. Ce a fost bine, ce a fost rau, ce sa faceti sau sa nu faceti.
Jurnalul acest va fi lung sau scurt, in functie de rezultat. Iau cazul optimist si, timp de o saptamana, cu cate un update zilnic, va voi tine la
curent cu ce se intampla in borcanul meu. Eu astept sa se intample o mica minune, dar nu am nici o garantie ca asa va fi. Daca nu merge
din prima, eh in cazul asta, va fi un jurnal lung si plictisitor. Imi doresc sa mearga!
ZIUA 0 dimineata ora 7:00
-Urmarind indicatiile de aici, intr-un borcan curat de 800ml, am amestecat bine de tot: apa 100g, faina de secara 50g, faina alba 50g. Am
lipit o banda adeziva pe borcan si am facut semn cu markerul.

- Pe parcursul zilei a fost foarte cald, temperatura in camera a ajuns si la 31C)


- Pana, seara la ora 19 nu am observat nici o miscare, am amestecat din nou cu o lingura, sperand sa bag fortat niste oxigen care sa
porneasca fermentarea. Dupa vreo ora, doua a inceput sa creasca volumul.
ZIUA 1 dimineata ora 7:00
Volumul s-a triplat, mirosul e puternic si imi aminteste de grau umed incoltit.

pe scotch am scris day one


Am pastrat 75g intr-un bol, restul am aruncat, am spalat borcanul cu apa si l-am uscat. Am adaugat in bol 75g apa, am amestecat bine,
apoi 25g faina de secara si 50g faina alba. Am omogenizat tot, si am transferat inapoi in borcan.

am lipit un scotch nou si am marcat nivelul


- ora 15: volumul e dublu, cand ridic capacul simt ca emana caldura, iar mirosul e destul de greu, intre lapte batut si grau incoltit. (sunt
din nou 30C)

ora 15, volum dublu


- seara ora 19: volumul a scazut din nou, se vede urma pe borcan unde a fost maximul, miroase mai degraba a iaurt dulceag decat a grau.
Imi displace mirosul, fac asociatie in minte cu mirosul de vopsea lavabila amestecat cu aracet.

- Am procedat ca si dimineata, am pastrat 75g de compozitie intr-un bol, am aruncat restul si am spalat borcanul doar cu apa calduta,
apoi am amestecat in bol apa si faina. Am mutat totul in borcan si am asezat capacul deasupra.
PS. Apa de la robinet a fost murdara in timpul zilei, dar seara parea curata nu stiu daca a fost bine ca am folosit-o.
Seara tarziu am mutat borcanul intr-un vas cu apa rece (de la robinet), ca sa scad putin temperatura, macar temporar.
ZIUA 2 dimineata ora 7:00
Volumul nu s-a modificat, poate a crescut cativa milimetri, dar se vad multe bule deasupra si un pic de lichid printre bule. Mirosul parca e
usor mai acid decat ieri, ceea ce e bine, ca mirosul de iaurt mi se parea respingator. Oricum nu mai predomina mirosul dulceag. Am
inlocuit capacul borcanului cu o farfurioara de portelan (capacul era metalic, mai bine sa fiu prevazatoare decat sa risc sa se atinga de
capac).

Am procedat cu hranirea ca in ziua dinainte, nici nu m-am straduit sa omogenizez foarte bine (se vede si in poze ca au ramas cateva
cocoloase de faina, dar nu e bai, vor fi digerate pana deseara)

Sunt curioasa ce se intampla mai departe. Keep you posted!


- seara ora 19: nu s-a modificat volumul pe tot parcursul zilei. Mirosul nu e tocmai placut pentru nasul meu, parca e din nou dulceag, un
fel de iaurt statut, dar pana nu pute, am sperante. Suprafata e acoperita de bule mici, dupa cum se vede si in poza. Ceva viata exista acolo,
zbatandu-se sa supravietuiasca. Am hranit cultura ca si pana acum, in aceleasi cantitati.

ps: am citit din nou in sursele pe care le am, si cred ca mirosul pe care eu l-am asociat cu mirosul de iaurt, este normal sa apara dupa
prima sau a doua zi. In prima zi, productia de drojdie e mai rapida decat productia de acid, de unde si volumul triplu pe care l-a avut.
Imi pare rau ca nu am gustat atunci (desi pare cam bleah ideea), in mod normal gustul acid nu trebuia sa se simta. Incapand cu ziua
a doua, aciditatea ar trebui sa devina evidenta (ceea ce cred ca se intampla acum, activitatea bacteriilor de drojdie ramana pe plan
secund. In cazul fericit, dupa cateva zile cele doua vor convietui armonios impreuna, acidul lactic va da gust dulceag, iar acidul acetic
va da gustul acru, iar in timp gustul se va maturiza si stabiliza.
ZIUA 3 dimineata ora 7:00
Volumul e neschimbat, iar mirosul nu mai e asa puternic umed si dulceag. E foarte posibil ca acest lucru sa se datoreze faptului ca
noaptea e mai racoare decat ziua. Dimineata s-au inregistrat 24C, fata de ieri, in timpul zilei, cand erau probabil 28C. Bule de aer exista
din belsug, nici un motiv de ingrijorare inca. Ma astept totusi ca la un moment dat sa o ia din loc, poate de la ziua a 4-a incepand..?!

Am manevrat ieri borcanul nu cu foarte multa delicatete, de unde se si vede urma de pe peretii interiori (nu e semn ca ar fi crescut
volumul, doar semn ca trebuie sa fiu mai atenta cand asez borcanul sus pe dulap).

Momentan raman la aceeasi rutina cu hranirea, adica 75g cultura, 75g apa, 25g secara, 50g faina alba.

asa arata imediat dupa hranire.


- seara ora 19: volumul a crescut cu o treime. Mirosul e destul de placut, echilibrat, nici acru, nici dulceag. Azi nici nu a fost asa de cald, ~
24C in casa. Se vad bule la suprafata, cat si in interiorul borcanului. Consistenta e foarte buna, aerata, oarecum pufoasa, incepe sa semene
cu maiaua mea veche. Cand am adaugat apa, a plutit la suprafata, pana acum se ducea direct la fundul vasului. Poate e prea devreme sa
ma avant in afirmatii, dar am impresia ca e pe drumul bun, nu am nici un motiv sa cred altfel.

Am modificat putin hranirea, in sensul ca am pastrat 75 g cultura, am adaugat 75 g apa, 65 g faina alba si 10 g secara. Maine dimineata se
va vedea daca am procedat bine sau nu.
ZIUA 4 dimineata ora 7:00
A fost mai frig noaptea trecuta, la ora 7 temperatura in camera era 23C. Maiaua a crescut intre timp, dar nu cat m-as fi asteptat sa o faca,
adica nu s-a dublat, si apoi a scazut la loc. Se vede urma pe borcan unde a fost nivelul maxim. Mirosul e bun, familiar pentru mine de la
cealalta maia, deloc respingator, iar consistenta spumoasa, usoara. Bulele sunt mai marunte, daca va uitati comparativ cu prima zi, dar
asa trebuie sa fie. Am pastrat modul de hranire de aseara. Nu am mai facut poze dupa hranire, cred ca e destul de clar deja ce se intampla
si cum trebuie sa arate.

Stati pe aproape, ca in cateva zile, voi avea un cadou pentru voi.

UPDATE 12 iunie 2011:


- seara ora 19: maiaua si-a dublat volumul pe parcursul zilei, experimentul se apropie de un sfarsit fericit! Hurrah! Mirosul e bun, putin
acrisor, cu un vag iz dulceag, miroase a drojdie, ceea ce si e de fapt. O drojdie naturala, salbatica, elaborata pe parcursul a 5 zile. Inca
fragila si nesigura, dar ingrijita mai departe va deveni puternica aromata, cu personalitate.
In mod normal ar fi trebuit sa o hranesc doar cu faina alba, incepand de azi, dar nu mai am decat 65g faina alba la indemana, asa ca mai
primeste o ultima portie de secara acum seara. 75g maia, 75g apa, 65g faina alba, 10g secara.
la ora 19 arata asa:

ZIUA 5 dimineata ora 7:00


In timpul noptii a crescut mai mult decat dublu, si apoi a scazut treptat. Am hranit-o doar cu faina alba de data asta, si consider
experimentul aproape incheiat. Urmeaza testul final: o paine.
poze de dimineata:

- seara ora 19: Cred ca pot sa inchei postul cu aceste imagini si cu concluzia finala ca experimentul a reusit, ca nu a fost greu, si ca dupa 5
zile m-am ales cu o maia nou nouta.

Asa arata in final graficul dupa 5 zile

S-ar putea să vă placă și