Sunteți pe pagina 1din 16

Substante medicamentoase antidepresive

1.Clasificarea substantelor antidepresive


Principalele medicamente din aceasta grupa farmacodinamica au fost imipramina
si alti compusi de iminodibenzil,asemanatori structural cu fenotiazinele (de care se
deosebesc prin prezenta unei grupari etilen in locul atomului de sulf care uneste cele
doua cicluri benzenice).
Ulterior au fost introduse in terapeutica alte medicamente cu proprietati
asemanatoare avand o structura triciclica, dar diferita derivati de dibenzociclohepten
iminostilben dibenzodiazepina, dibenzoxepina. In ultimul timp au aparut antidepresive
tetraciclice, diciclice sau cu mai multe nuclee mult deosebite chimic de compusii initiali.
Reprezentantii cei mai cunoscuti se clasifica dupa structura chimica astfel:
1.Antidepresive triciclice

amine tertiare: imipramina, clomipramina, trimipramina, amitriptilina, doxepina

amine secundare: protriptilina, desipramina

Antidepresive tetraciclice

maprotilina
loxapina
mianserina

3.Antidepresive dibenzoxazepine

amoxapina

4.Antidepresive biciclice

viloxazina
fluoxetina
zimeldina
5.Antidepresive atipice

trazodona

Antidepresivele se mai pot clasifica dupa efectele lor astfel :

Antidepresive triciclice sau policiclice:

1. Amitriptilina
2. Amoxapina
3. Desipramina
4. Doxepin
5. Imipramina
6. Maprotilina
7. Nortriptilina
8. Protriptilina
9. Trimipramina

Inhibitori de recaptare ai serotoninei

1. Fluoxetina
2. Trazodona

Inhibitori de monoamin oxidaza

1. Isocarboxazid
2. Fenelzina
3. Tranilciclopromina

Farmacocinetica
Farmacocinetica antidepresivelor triciclice si inrudite, desi prezinta unele diferente
in functie de substanta, are multe elemente asemanatoare.
Absorbtia digestiva este buna, iar datorita naturii lor lipofilice, se distribuie larg,si
rapid penetreaza in structurile SNC. Aceasta liposolubilitate este la originea timpilor
mari de injumatatire a antidepresivelor de ex. 4-17 ore pentru
imipramina. Disponibilitatea sistemica este limitata si variata, datorita metabolizarii la
prima trecere prin ficat.
Concentratiile plasmatice maxime se realizeaza la 2-6 ore de la administrarea
orala; pentru dozele mari, absorbtia poate fi incetinita, datorita efectelor
parasimpatolitice importante, cu intarzierea golirii stomacului.
Legarea de proteinele plasmatice se face in proportie mare (peste 90%).
Distribuirea este larga. Cantitati apreciabile se fixeaza in diferite tesuturi, la
inceput indeosebi in cele bogat vascularizate.
Epurarea se face predominant prin metabolizare hepatica. La nivelul catenei
laterale alifatice se pot produce N-demetilari si N-oxidari. Metabolitii monodemetilatidesipramina pentru imipramina, nortriptilina pentru amitriptilina se formeaza in proportii
diferite si sunt activi biologic, fiind responsabili, in parte, de efectele farmacologice.
Metabolizarea antidepresivelor de tip triciclic prezinta importante diferente individuale,
ceea ce explica variatiile mari ale concentratiile plasmatice pentru o aceeasi doza.
Acesta poate influenta raspunsul clinic. Rezultatele terapeutice sunt superioare atunci
cand dozarea se face in functie de concentratia plasmatica, ceea ce este de dorit in
cazurile rebele la tratament, daca apar fenomene toxice sau daca sunt suspectate
interactiuni de ordin farmacocinetic.
Alta cale de metabolizare consta in modificarea nucleului triciclic prin hidroxilare si
glucuronoconjugare .in ultima instanta metabolitii sunt excretati ca metaboliti inactivi pe
cale renala.
Timpul de injumatatire este lung (15-90 ore), ceea ce face posibila folosirea unei
singure doze pe zi, in tratamentul cronic.
3. Farmacodinamica antidepresivelor
3.1.Mecanisme de actiune ale antidepresivelor
Mecanismul de actiune al antidepresivelor triciclice si inrudite nu este bine
cunoscut. La animalele de laborator ele antagonizeaza efectele dozelor mari de
rezerpina: activitate motorie redusa, hipotermie, bradicardie, modificari pupilare,

atribuite epuizarii depozitelor de noradrenalina si serotonina; de asemenea potenteaza


efectele noradrenalinei.
Eficacitatea clinica este corelata cu potentialul de inhibare a recaptarii
noradrenalinei si /sau serotoninei de catre sinaptosomii obtinuti din creier si din
tesuturile periferice.
Actiunea biochimica principala consta in deprimarea transportului membranar
specific, care asigura trecerea noradrenalinei sau a serotoninei din fanta sinaptica in
citoplasma terminatiilor adrenergice, respectiv serotoninergice, in creier.
Consecutiv creste disponibilul acestor neurotransmitatori pentru receptorii
specifici de la nivelul neuronilor postsinaptici.
In timp se produc fenomene de down regulation cu scaderea compensatorie a
activitatii receptorilor, ceea ce corespunde instalarii lente a efectului terapeutic.
A fost dovedita o micsorare a capacitatii de legare a receptorilor beta-adrenergici
si serotoninergici, ca si reducerea raspunsului de stimulare a sistemului adenilat
ciclaza/AMPc.
In general se considera ca antidepresivele corecteaza tulburarile de la nivelul
sinapselor adrenergice si/sau serotoninergice din creier, prezente in starile depresive.
Diversele medicamente de tipul antidepresivelor triciclice si inrudite influenteaza diferit
recaptarea noradrenalinei sau serotoninei.
Studii controlate au aratat ca nu exista deosebiri semnificative in eficacitatea
terapeutica fata de tulburarile depresive a inhibitorilur selectivi ai recaptarii
noradrenalinei sau serotoninei.
Diferentele in functia neurotransmitatorilor la bolnavii depresivi (dovedite prin
dozarea in urina a 3-metoxi-4-hidroxifenilglicolului, un metabolit al noradrenalinei si prin
dozarea in lichidul cefalorahidian a acidului 5-hidroxiindolacetic, un metabolit al
serotoninei) nu au valoare prognostica, privind raspunsul la antidepresive.
Antidepresivele triciclice si in masura mai mica cele atipice, au afinitate variata
pentru diverse tipuri de receptori: muscarinici, alfa1, alfa2- adrenergici, H1histaminergici. Aceste actiuni biochimice pot contribui la eficacitate, ca si la reactiile
adverse-fenomene nedorite de natura anticolinergica, hipotensiune ortostatica, etc.
Unele antidepresive au efect sedativ si anxiolitic, care pot fi utile in depresiile
anxioase, dar apar uneori ca nedorite. Dintre compusii triciclici au efect sedativ marcat
imipramina, amitriptilina si doxepina, dintre compusii atipici-trazodona. Efectul sedativ
este evident la inceputul tratamentului si diminueaza , de regula , dupa 3-4 zile.

Unele antidepresive, asa-numite psihotone, au proprietati stimulante de exemplu:


protriptilina (antidepresiv.triciclic), fluoxetina, amfebupramona (antidepresive atipice).
3. Efecte ale antidepresivelor
Compusii triciclici clasici au, in conditii clinice proprietati antidepresive, efecte
sedative si anxiolitice sau efecte stimulante, efecte anticolinergice, pot provoca
hipotensiune ortostatica si pot afecta toxic inima (cu risc de aritmii si bloc).
Antidepresivele atipice aparute in ultimii ani, apartinand unei a doua generatii, nu se mai
incadreza in acest model farmacologic, avind particularitati care le diferentiaza de
compusii triciclici propriu-zisi.
La omul normal dozele terapeutice mari de antidepresive triciclice provoaca o
stare disforica cu senzatie de oboseala si somnolenta, anxietate, mers nesigur, insotite
uneori de o usoara hipotensiune arteriala, uscaciunea gurii, tulburari de vedere. La
animalele de laborator se produce sedare, temperatura corporala scade, durata
domnului barbituric este prelungita.
La bolnavii cu tulburari depresive, antidepresivele triciclice si inrudite provoaca
ameliorarea dispozitiei afective, cu atenuarea sau inlaturarea simptomelor
caracteristice: durere morala, autoacuzare si a simptomelor insotitoare, cum sunt
inhibitia psihomotorie, tulburarile de somn (indeosebi trezirea precoce ) diminuarea
apetitului cu pierderea in greutate, micsorarea libidoului.
Antidepresivele triciclice sunt eficace indeosebi in depresia primara severa de tip
endogen melancolie- unde reprezinta medicatia de prima alegere. Simptomele psihice,
de felul delirului sunt mai putin influentate, formele psihotice, delirante ale melancoliei
necesitand asocierea unui neuroleptic sau recurgerea la electrosoc.
Depresia ca simptom izolat poate fi de asemenea corectata, dar in acest caz
efectul nu este specific antidepresivelor, putand fi realizat si prin neuroleptice sau
tranchilizante.
Eficacitatea antidepresivelor a fost stabilita cu certitudine prin studii controlate,
desi interferentele legate de varietatea mare a starilor depresive si evolutia lor
spontana, ca si importanta influentelor de ordin placebo reprezinta dificultati
metodologice majore in cercetarea de farmacologie clinica a acestor medicamente.
Efectele favorabile se dezvolta lent, beneficiul terapeutic devenind evident dupa 1-3
saptamani de tratament.
Daca sunt administrate corect, sunt active in 70-80% din cazurile de sindroame
depresive.
Efectul stimulant poate fi util in depresiile cu inhibitie psihomotorie.Alteori apare ca
nedorit, fiind cauza de agitatie, insomnie si activarea starii de angoasa subiacenta.

Uneori se produce o inversare a starii de dispozitie afectiva, cu trecerea spre


manifestari maniacale, proba de eficacitate , dar si efect nedorit. Deoarece starea de
inhibitie poate fi indepartata inaintea ameliorarii efectului, riscul suicidar poate fi crescut.
Acest fenomen este periculos mai ales in depresiile grave (care trebuie tratate in spital,
sub surpaveghere) si poate fi favorizat de cresterea anxietatii sub influenta
antidepresivelor stimulante.
Este posibil ca bolnavii sa recurga pentru sinucidere chiar la antidepresivul folosit
terapeutic, imprejurare in care sunt periculoase indeosebi antidepresivele triciclice, care
au un indice terapeutic mic (egal cu 5).
Antidepresivele pot provoca efecte neurologice: tremor, disartrie, care apar ca
nedorite. Tremorul se dezvolta la circa 1/3 din bolnavii sub tratament prelungit.
Tulburarile de vorbire survin mai rar si semnaleaza supradozarea.
Exista posibilitatea aparitiei de crize convulsive, care nu contraindica tratamentul,
insa necesita supraveghere (inclusiv examene electroencefalografice). Convulsiile au o
frecventa relativ mare pentru maprotilina, un antidepresiv atipic.
4.Efecte adverse ale dozei terapeutice de antidepresive
Antidepresivele triciclice provoaca frecvent (circa 5%) reactii adverse; compusii
atipici introdusi mai recent in terapeutica sunt mai bine suportati.
Fenomenele atropinice, curente la majoritatea compusilor triciclici si la
maprotilina, pot fi suparatoare, mai ales in conditia psihologica a depresivului. Se pot
produce uscaciunea gurii, tahicardie cu palpitatii, tulburari de vedere, constipatie,
tendinta de retinere a urinii.
Dintre manifestarile nedorite de ordin psihic sunt mai comune oboseala ,
slabiciunea, inversarea afectului. La persoanele susceptibile pot fi favoriza convulsiile.
Hipotensiunea posturala este uneori marcata pentru amitriptilina, doxepina,
imipramina, trimipramina si parte dintre antidepresivele atipice (amoxapina, maprotilina,
trazodona); asemenea antidepresive pot fi riscante la batrani.

Amfetamine
Amfetaminele sunt substante simpatomimetice de sinteza, inrudite structural cu
adrenalina (epinefrina), la care predomina efectele excitante centrale. De aceea sunt
numite si "amine de trezire" sau "amine tonifiante". Ele actioneaza prin eliberarea unui
exces de dopamina, principalele efecte fiind stimularea psihomotorie si actiunea
anorexigena. Cresterea performantelor si a capacitatii de efort se face pe seama
rezervelor energetice; daca acestea nu se refac in cantitate suficienta, cu timpul se
ajunge la epuizarea generala a organismului. Acest risc este cu atat mai mare, cu cat
prin efectul lor central, amfetaminele si derivatii lor suprima senzatia de foame,
determinand reducerea aportului alimentar.
Nevoia de somn dispare, iar senzatia de oboseala este suprimata (ceea ce face
ca oamenii surmenati sa resimta mult mai mult efectul amfetaminelor decat cei odihniti).
Capacitatea de gandire este accelerata pana la fuga de idei, initiativa crescuta. Sub
influenta amfetaminelor oamenii vorbesc mai usor si sunt mai convinsi de valabilitatea si
originalitatea celor spuse decat n mod normal. Munca de rutina face mai multa
placere, contradictiile sunt ignorate mai usor, iar relatiile sociale sunt mai bune.
Reprezentantul principal al clasei este amfetamina, sintetizata la sfarsitul
secolului XIX si utilizata initial pentru efectul sau decongestionant asupra mucoasei
nazale. Datorita potentialului ridicat de abuz si dependenta, amfetaminele au utilizare
limitata in terapie (in narcolepsie, sindromul hiperkinetic al copilului sau in obezitate, ca
anorexigene).
Pe piata drogurilor, amfetaminele provin fie din laboratoare clandestine, fie, in
mai mica masura, din circuitul farmaceutic. Analiza probelor poate indica sursa, prin
determinarea continutului in substanta activa (90-99% in preparatele farmaceutice,
aproximativ 40% in cele de origine ilicita).
Amfetaminele prezinta analogie structurala cu catecolaminele, dar, spre
deosebire de acestea, amfetaminele sunt lipofile si actioneaza asupra SNC ca
stimulante si asupra SNV ca simpatomimetice indirecte.
Efecte clinice:
- SNC - agitatie, confuzie, convulsii, coma, ischemie (dureaza 24 ore), psihoza;
- cardiovasculare - hipertensiune, tahicardie, disritmii, IMA, vasculite (abuzul cronic);hipertermie secundara metabolismului crescut;
- unele pot determina rabdomioliza si deshidratare.
"Designer" amfetamine

Sunt compusi de sinteza, derivati ai amfetaminei cu proprietati stimulante, dar si


halucinogene. Printre acestia se numara:
DOM (STP) - 2,5 dimetoxi-4-metilamfetamina;
DOB - brolamfetamina;
PMA - 4-metoxiamfetamina;
MDA (Love pill) - tenamfetamina, 3,4 metilendioxiamfetamina;
MDE (Eve) - 3,4-metilendioxietamfetamina;
MDMA (Ecstazy) - 3,4-metilendioximetamfetamina.
Acesti compusi sunt sintetizati in laboratoare clandestine, forma curenta de
prezentare pe piata drogurilor fiind de comprimate sau capsule.

Intoxicatia acuta
Dozele mai mari de 20 mg pot determina la persoane, care nu sunt obisnuite cu
efectul substantelor, fenomene adverse deosebit de neplacute ce umbresc actiunea
stimulatoare: palpitatii, uscaciunea gurii, dureri de cap, greata cu varsaturi, neliniste si
insomnie chinuitoare.
Supradozarea determina psihoze; este posibila colabarea sistemului circulator, la
fel ca instalarea unei stari profunde de inconstienta (coma). Fara tratament, o intoxicatie
de acest tip (cu 100 - 200 mg) duce de regula la deces.
Intoxicatia cronica
Consumul de droguri are urmatoarele particularitati stadiale:
- consumul experimental (in scop recreational);
- consumul regulat - consumatorul incepe sa lipseasca din ce ince mai mult de la
scoala/serviciu, se ingrijoreaza sa nu piarda sursade procurare a drogului;
- preocuparea zilnica - consumatorul pierde motivatia (scoala/serviciul ii devin
indiferente);
- dependenta - consumatorul nu poate face fata treburilorzilnice fara drog, neaga
problema pe care o are, se produceinrautatirea conditiei fizice, dupa consum isi pierde
controlul.

Consumul cronic de amfetamine este caracterizat de:


1. Dependenta psihica - de fapt singura caracteristica, atat necesara cat si
suficienta pentru a defini dependenta de drog. Dependenta fizica si toleranta pot fi
prezente, dar niciuna nu este nici necesara, nici suficienta, prin ea insasi pentru a defini
dependenta de drog. Dependenta psihica reprezinta necesitatea de ordin psihologic de
a lua drogul, denumita in terminologia actuala "craving" (dorinta intensa de a retrai
efectele substantei psihoactive), si reprezinta cauza recaderilor dupa perioade lungi de
abstinenta.
2. Toleranta - caracterizata prin necesitatea de doze semnificativ crescute pentru
a obtine starea de intoxicatie sau efectul dorit sau prin efect diminuat substantial la
continuarea folosirii aceleiasi cantitati.
In cazul unui consum regulat de amfetamina sau metamfetamina, toleranta se
dezvolta rapid, ajungandu-se la administrarea zilnica a unor doze masive (de exemplu,
in cazul metamfetaminei, se ajunge la administrarea zilnica a unor doze de cateva sute
de ori mai mari decat doza terapeutica zilnica si de cel putin 3 ori mai mari decat cele
auto administrate de un dependent de amfetamina, ce foloseste doze mari i.v.).

3. Dependenta fizica - implica dezvoltarea tolerantei si a simptomelor de


retragere (abstinenta) la incetarea folosirii drogului, ca o consecinta a adaptarii
organismului la prezenta continua a unui drog. In cadrul sindromului de dependenta,
dependenta fizica reprezinta factorul de conditionare secundara, legat de teama de
privare de drog si de incercarea permanenta de a evita senzatiile neplacute cauzate de
absenta drogului.
Dependenta fizica se dezvolta ca rezultat al unei adaptari a organismului in ceea
ce priveste raspunsul la administrarea repetata a unei substante (drog), aceasta
afectand echilibrul a diverse sisteme;ca rezultat, aceste sisteme sufera adaptari pentru
a ajunge la un nouechilibru, pe fondul interventiei repetate a substantei respective. In
acord cu aceste mecanisme, dependenta fizica este definita ca o stare de adaptare a
organismului in care efectele primare ale unei substante (drog) si recontroalele
generate de organism se echilibreaza deasemenea maniera incat nu functioneaza
normal decat in conditiile prizelor regulate de substanta (drog). La oprirea brutala a
administrarii, recontroalele nu mai sunt compensate de efectele substantei, conducand
la o tulburare functionala, adesea cu manifestari clinice zgmomotoase, care pot imbraca
aspecte periculoase, cu risc vital - sindromul de retragere.

4. Sindrom de abstinenta - este caracterizat prin simptomele (incadrare si grad


de severitatevariabile) care apar la incetarea sau reducerea dozei unui drog, inspecial
narcotic, la care individul este adictiv si care a fost consumata in mod repetat, obisnuit,
pe o perioada prelungita si/sau indoze mari. Exista tendinta ca in prezent sa se
inlocuiasca termenul de "sindrom de abstinenta" cu "sindrom de retragere". Sindromul
de retragere, expresie a dependentei fizice, este unul din indicatorii sindromului de
dependenta.

Amfetaminele sunt substante tipice dadatoare de dependenta fizica si psihica, in


sensul ca doza poate fi crescuta rapid si foarte mult - pana la cantitati care, pentru
persoane neobisnuite, sunt letale (200-300 mg). Toleranta farmacologica este mare, dar
nu este egala in toate cazurile. Dependentul trebuie sa-si creasca din ce in ce mai mult
doza, pentru a atinge starea de euforie dorita, in acelasi timp insa doarme din ce in ce
mai prost. Dependentii de amfetamina dorm doar cateva ore pe noapte, timp de luni de
zile. Dependentul de amfetamine ajunge la clinica de psihiatrie adesea intr-o stare ce se
deosebeste foarte putin de psihoza acuta. El se simte amenintat si urmarit de orice
persoana necunoscuta, are halucinatii auditive si este complet derutat.
In cazurile mai putin grave, dispozitia persoanei este constant negativa si
tensionata. Euforia initiala dispare aproape total; chiar si dozele crescute asigura doar o
dispozitie lamentabila. Dimineata este cea mai neplacuta. Toate miscarile par a necesita
un efort urias - o reactie a organismului la efectul constant de stimulare a stupefiantului.

Amfetaminele sunt frecvent implicate in asa-numita politoxicomanie, consumul


concomitent al mai multor droguri. Amfetaminele sunt utilizate de exemplu de alcoolici,
dar si de dependentii de opiacee care vor sa se euforizeze dimineata (in mod evident,
pot suprima fenomenele de abstinenta, fiind chiar mai eficiente, in aceasta privinta,
decat cocaina). Combinatia de amfetamine si alcool poate provoca in multe situatii un
comportament agresiv nefondat.

Tratamentul intoxicatiei acute


Tratamentul intoxicatiei acute cu amfetamine presupune:
- tratament de intretinere, inclusiv rehidratare si racire daca pacientul este
hipertermic;
- tratament farmacologic cu benzodiazepine administrate pana la sedare.

Tratamentul intoxicatiei cronice


In abstinenta, este tipica nevoia enorma de somn. Adesea, bolnavul doarme timp
de mai multe zile si, mai tarziu, cate 12 - 14 ore pe noapte, timp de mai multe luni.
Somnul se normalizeaza foarte incet; chiar si in timpul zilei, bolnavul devine repede
somnoros si este mai tot timpul abatut.

NEUROLEPTICE

Neurolepticele pot influenta functiile cognitive: perceptiile, senzatiile, gandirea.


Daca se administreaza in doze suficient de mari, produc semne i simptome ce
constituie un sindrom neuroleptic caracterizat prin:
1. Sedare
2. Efect antipsihotic
3. Sindrom extrapiramidal
4. Sindrom vegetativo-litic i endocrin.

1). Sedarea - reprezinta diminuarea globala a activitatii psihomotorii sub toate


aspectele: scade activitatea motorie, psihointelectuala, crete latenta cu care raspunde
la stimuli (in special la cei intelectuali). Difera de sedarea produsa de sedative i
hipnotice. Este mai degraba o stare de indiferenta activa. Pacientul raspunde mai lent la
stimuli pentru ca nu prezinta interes pentru stimulii respectivi, nu pentru ca intarzie
elaborarea raspunsului.
Pe animalele de laborator s-a demonstrat diminuarea pana la abolire a
comportamentelor invatate, in functie de complexitatea acestora: cu cat aceste sunt mai
complexe, cu atat sunt mai uor influentate. Oricat s-ar mari doza, profunzime sedarii
nu crete foarte mult. Coma apare la doze foarte mari.
Neurolepticele produc scaderea agresivitatii; efectul antiagresiv este utilizat in
psihiatrie pentru calmarea bolnavilor furioi i agresivi.

2). Efectul antipsihotic. Neurolepticele inlatura manifestari psihopatologice ce


apar in psihoze, indiferent de psihoza respectiva. Bolile psihice sunt:
- psihoze
- nevroze
- psihopatii
Manifestari psihopatologice ce pot fi tratate:
a. iluzii patologice
b. halucinatii i idei delirante
c. catatonia

d. autismul
a. Iluziile patologice sunt perceptii anormale (deformate) ale realitatii. Acestea
sunt considerate de bolnav ca fiind reale, dei contrazic realitatea obiectiva.
b. Halucinatiile sunt perceptii fara obiect (vizuale, auditive, tactile, etc.). Ideile
delirante sunt caracterizate prin contrazicerea flagranta a realitatii obiective (idei de
grandoare, de persecutie, de urmarire). Unele idei sunt uneori argumentate foarte logic
(delir sistematizat) ajungandu-se la convingerea unor persoane sanatoase delir a
deux. Acest de tip de delir poate apare intre soti: partenerul convins nu este influentat
de tratamentul cu neuroleptice, deoarece medicamentele actioneaza numai asupra
ideilor patologice.
Pacientul traiete in 2 lumi (cea reala i cea proprie) aflate in contradictie.
Trecerea frecventa de la una la alta este stresanta, necesitand efort de adaptare. Dupa
un timp, pacientul renunta la una din cele doua lumi (de cea reala de obicei) izolandu-se
de societate autism. In urma tratamentului cu neuroleptice, pacientul se poate
reinsera in societate.
Delirul halucinant nesistematizat - delir cu argumentarea mai putin logica a ideilor
schizofrenie.
Delirul sistematizat halucinator parafrenie.
Delirul sistematizat nehalucinator paranoia.
c. Catatonia - stare de imobilitate, ce apare in schizofrenie. Daca pacientului i se
imprima o anume pozitie, acesta i-o mentine aparent fara efort: perna psihica pacientul se aeaza in clinostatism i i se ridica capul, iar acesta ramane in aceasta
pozitie ca i cum ar avea o perna sub cap.

3). Sindromul piramidal (sindromul hiperton-hiperkinetic). Neurolepticele produc o


stare asemanatoare bolii Parkinson: rigiditate musculara cu lipsa supletei micarilor i
tremuraturi caracteristice ale membrelor. Uneori (mai ales la adolescenti), sindromul
piramidal, se manifesta la nivelul capului i gatului prin grimase, extensia capului, ochi
deviati in sus; acest grup de manifestari se numete criza de plafonare. Aceste
manifestari apar de la inceputul tratamentului, iar intensitatea lor este direct
proportionala cu doza; dispar la oprirea tratamentului.

4). Sindromul vegetativo-litic i endocrin este caracterizat prin:

- deprimarea centrului termoreglator cu transformarea organismului din


homeoterm in poikiloterm. Acest fapt este folosit in terapie, realizandu-se hipotermia
controlata: scaderea intensitatii proceselor biologice, creterea rezistentei la hipoxie. Se
poate utiliza in transplantul de cord, sau pentru scaderea febrei in cazuri de exceptie.
- efect antivomitiv la doze mult mai mici decat cele pentru producerea celorlalte
efecte. Se utilizeaza in tratamentul varsaturilor.
- cretere apetitul, fiind asociat cu creterea in greutate.
- hipotensiune ortostatica - se pot intampla accidente la trecerea din clino- in
ortostatism pacientul este sfatuit sa se ridice lent.
- crete secretia de prolactina, cu consecinte diferite:
la barbat produce impotenta cu scaderea libidoului.
la femeie produce amenoree, galactoree, creterea libidoului.

Mecanismul de actiune al neurolepticelor

Neurolepticele blocheaza receptorii dopaminergici. Intensitatea efectului este


direct proportional cu intensitatea blocarii receptorilor.
In SNC exista zone bogate in receptori dopaminergici, asupra carora
neurolepticele actioneaza:
1. Sistemul limbic - efectul antipsihotic se datoreaza blocarii receptorilor de la
acest nivel.
2. Sistemul nigrostriat - este responsabil de sindromul extrapiramidal.
3. Hipotalamusul - este responsabil de sindromul vegetativo-litic i endocrin
4. Nucleul motor al vagului - determina creterea apetitului
5. Fibrele intertalamice - nu se cunosc efectele produse.
In cazul sistemului nigrostriat, exista o situatie mai speciala: la acest nivel,
dopamina se afla in echilibru cu acetilcolina blocarea receptorilor dopaminergici
determina creterea ponderii relative a acetilcolinei, determinand efecte extrapiramidale
(boala Parkinson). Aceste efecte pot fi, deci, contracarate prin blocarea receptorilor

colinergici. Deci, in tratamentului bolii Parkinson, se fac asocieri cu blocante colinergice


centrale: Trihexifenidilul (Romparkin).
Receptorii dopaminergici sunt cuplati cu o proteina G:
- receptorii D1 sunt cuplati cu Gs crete cantitatea de AMPc
- receptorii D2 sunt cuplati cu Gi scade cantitatea de AMPc
- receptorii D3 (D2-like) este o varietate de D2, fiind deci cuplati cu Gi
- receptorii D4 (D2-like) este o varietate de D2, fiind deci cuplati cu Gi
- receptorii D5 (D1-like) este o varietate de D1, fiind deci cuplati cu Gs
De efectele antipsihotice i extrapiramidale sunt responsabili doar D2-like nu i
D1-like.

Utilizarea neurolepticelor

1). In tratamentul psihozelor - unele neuroleptice au efect sedativ foarte mare in


comparatie cu efectul extrapiramidal; acestea se numesc neuroleptice de tip sedativ cu
potenta relativ mica. Alte neuroleptice sedeaza putin, dar au efect extrapiramidal intens;
se numesc neuroleptice de tip incisiv (acestea au potenta crescuta).
In tratament se fac asocieri intre acestea i blocantele colinergice centrale.

2). Cura cu neuroleptice are mai multe etape:


I. Initial se administreaza doze, ce cresc pana la atingerea unui platou cu
obtinerea raspunsului maxim posibil.
II. Apoi doza se scade pana se obtine doza minima, la care bolnavul are
comportament normal.
III. Se mentine doza minima pentru o perioada lunga de timp, deoarece astfel
scade frecventa recaderilor. Recaderile frecvente determina evolutie spre dementa.
Dozele administrate i suportate de bolnavul psihic sunt foarte mari in
comparatie cu o persoana normala.

Grupele chimice
A). Fenotiazine - pe o structura de baza, sunt 2 radicali:
1. R1 de la carbonul 2 este de obicei arid de electroni.
2. R2 de la carbonul 10 poate fi (catena laterala):
- radical alifatic - Clorpromazina (cp de 25 mg) - este un neuroleptic de tip
sedativ, avand efect antidepresiv. In doze mari (600-800 mg) se folosesc ca
antiagresive, ca sedative majore sau pentru cura cu neuroleptice. In doze mici (1 cp de
25 mg) are efect antivomitiv. Exista, insa, risc de sindrom extrapiramidal chiar i la doze
mici. Au spectru farmacodinamic larg, dar intensitatea efectelor este moderata.
- nucleu piperidinic - Tiolidazina - este un neuroleptic sedativ, avand efect
anxiolitic. Se administreaza singur sau asociat cu alte medicamente. Au potenta medie.
- nucleu piperazinic - Trifluoperazina i flufenazina - neuroleptice de tip incisiv
sau dezinhibitorii. Sunt neuroleptice majore.

B). Neuroleptice de tip tioxantinice - nucleu asemanator cu fenotiozinele, dar


atomul de N din inelul mijlociu este inlocuit de carbon. Flupentixolul i Clorprotixenul sunt folosite in tratamentul de intretinere.

C). Neuroleptice butirofenonice - Haloperidolul - este un neuroleptic incisiv (cu


potenta mare) cu proprietati antipsihotice i activitate antihalucinatorie i antimaniacala
maxima. Alte neuroleptice butirofenonice sunt: Clozapina i Olanzapina; acestea au
reactii adverse de mai mica intensitate, blocheaza foarte putin receptorii D2 i
blocheaza probabil 5HT2 sau receptorul histaminergic H1. De asemenea, blocheaza i
receptorii D4 i D5.