Sunteți pe pagina 1din 3

Proprietati optice ale sistemelor disperse.

Difuzia luminii
Primele studii experimentale sistematice asupra proprietatilor optice ale coloizilor
se datoresc lui Faraday (1857) care a cercetat soluri de aur.
Proprietatile optice ale dispersiilor coloidale pot fi studiate prin intermediul metodelor
care implica interactiunea radiatiei cu materia. Cand un fascicul de lumina traverseaza
un sistem coloidal, o parte de lumina poate fi absorbita (ceia ce determina culoarea
sistemului), o alta parte este difuzata (imprastiata) si o parte este transmisa.
Metodele clasice de studiu al coloizilor se bazeaza pe difuzia luminii.
Prima teorie riguroasa asupra difuziei luminii apartine lui Rayleigh (1871).
El a explicat ca cerul are culoarea albastra datorita difuziei luminii de catre atmosfera
terestra. In schimb la rasaritul si apusul soarelui cerul apare rosiatic deoarece se observa
lumina transmisa si nu cea difuzata.
Difuzia luminii este cauzata de eterogenitatea optica a mediului de dispersie.
Investigarea proprietatilor optice ale sistemelor disperse permite studierea
structurii acestora, determinarea marimii si formei particulelor, determinarea
concentratiei.
In sistemele diosperse cu perticule mari (pseudocoloizi) are loc si reflectia
luminii pe suprafata particulelor.
Difuzia luminii reprezinta o cauza a numeroase fenomene naturale: culoarea
albastra a cerului, curcubeul, aurorele boreale, turbiditatea sau opalescenta unor sisteme
lichide sau solide. Fenomenul a fost descoperit de Tyndall (1868). Datorita luminii
difuzate sistemele coloidale pot fi usor recunoscute fata de sistemele moleculare prin
asa numitul efect Tyndall. Trecerea unui fascicul luminos printr-un sistem coloidal este
insotita de formarea unui con luminos stralucitor daca observarea se face pe directia
perpendiculara fata de directia de propagare a luminii.
Toate sistemele difuzeaz lumina ntr-o anumit msur, inclusiv sistemele
omogene cum sunt lichidele pure sau gazele; n acest caz difuzia luminii se explic prin
fluctuaiile de densitate care perturb omogenitatea mediului. Fenomenul este ns

pregnant (efect Tyndall) la dispersiile coloidale n care particulele au indicele de refracie


diferit de cel al mediului de dispersie sisteme neomogene din punct de vedere optic.
Astfel se explic turbiditatea pronunat a multor emulsii i suspensii la lumina
obinuit a zilei. Proiectnd un fascicul de lumin printr-o dispersie coloidal i privind
perpendicular pe direcia incident, drumul fasciculului devine vizibil.
Pe acest fapt se bazeaz funcionarea ultramicroscopului, fiecare punct luminos
aprut n cmpul ntunecat al aparatului indicnd prezena unei particule coloidale.
Nefelometria este o alt metod de studiu a sistemelor disperse n care se evalueaz
lumina difuzat.
Intensitatea, polarizarea i distribuia unghiular a luminii difuzate de un sistem
dispers depind de dimensiunile, forma i concentraia particulelor difuzante. Dac
dimensiunea particulelor (sferice) este mic n comparaie cu lungimea de und a luminii
i ele nu absorb lumina (sunt incolore), intensitatea luminii difuzate I d este, dup
Rayleigh:

9 2
Id = I 0
2R 2

n 12 n 22

n 2 2n 2
1
2

n vv2
4

(1 + cos2)

(1.40)

unde I0 reprezint intensitatea luminii incidente, R distana la care se face observarea,


unghiul dintre direcia de observare i cea incident, nv numrul de particule din unitatea
de volum a sistemului, v volumul fiecrei particule, n1 indicele de refracie al fazei
disperse, n2 cel al mediului i lungimea de und a luminii.
Printre altele, ecuaia (1.40) (Id = const4) explic faptul c lumina difuzat este
bogat n radiaii cu lungime de und mic (albastre) dac lumina incident este alb
(cazul culorii cerului).
Metode experimentale
Metoda difuziometrica - permite masurarea directa a intensitatii luminii difuzate dupa
diferite directii ce fac anumite unghiuri cu directia initiala depropagare a luminii.

Metoda turbidimetrica

- permite masurarea intensitatii luminii transmise . Se aplica

sistemelor coloidale cu difuzie puternica.


Metoda nefelometrica - permite analiza cantitativa in sisteme coloidale la concentratii
foarte mici.. Este o metoda mai precisa decat alte metode analitice. Se poate folosi la
determinarea urmelor de proteina in apa.
Metode fotometrice se folosesc pentru determinarea gradului de dispersie in soluri
incolore. Acestea nu absorb in vizibil. Totusi, datorita fenomenului de difuzie ele apar
usor colorate in albastrui. In 1930 Teorell a indicat o metola de determinare a gradului
de dispersie a solurilor incolore (Lucrare de laborator),
Metode microscopicea) Metoda ultramicroscopica -

poate face aprecieri

calitative privind

forma

particulelor coloidale. Dimensiunea particuleor nu poate fi estimata.


b) Microscopul electronic permite studiul direct al dimensiunilor si a formei
particuleor intr-un sistem coloidal.
c) Microscopul de forta atomica - permite determinarea directa a dimensiunii si a
formei particuleor pana la 1 nm
Difractia de raze X a dovedit ca majoritatea particulelor coloidale au o structura
organizata, cristalina. Partticulele coloidale sunt constituite din microcristale instabile
termodinamic, care in timp tind sa creacsa, dupa care are loc agregarea cristalelor..
Uneori particulele coloidale sunt amorfe, da in timp trec in forma cristalina, stabila.
De completat cu

lucrarea de laborator:Determinarea gradului de dispersie a

solurilor incolore (pag 107 -109)