Sunteți pe pagina 1din 8

Stiintele pedagogice/educatiei reprezinta ansamblul disciplinelor teoretice si practice care

studiaza activitatea de formare-dezvoltare permanenta a personalitatii umane, prin strategii si


mijloace de cercetare specifice.
Saltul de la pedagogie la stiintele pedagogice/educatiei este realizat de-a lungul unui proces
istoric, care corespunde evolutiilor intra, inter si transdisciplinare inregistrate in domeniul
cercetarii activitatii de formare-dezvoltare a personalitatii umane.
Acest proces parcurge trei etape distincte ( Avanzini, Guy, , . -): a) etapa plasata
conventional la sfarsitul secolului XIX - inceputul secolului XX, care marcheaza, pe de o
parte "abolirea dominatiei filosofiei", care conferea pedagogiei un caracter exlusiv normativ,
cu diferite nuante teologice sau politice, iar pe de alta parte "reculul progresiv al termenului
de pedagogie in favoarea celui de stiinta a educatiei care tinde la o abordare obiectiva,
experimentala; b) etapa plasata conventional in prima jumatate a secolului XX, care
marcheaza tendinta "stiintifizarii" pedagogiei prin valorificarea progreselor inregistrate in
domeniul biologiei, psihologiei, sociologiei in directia dobandirii unui demers obiectiv, "pe
cai proprii unei pedagogii experimentale sau unei didactici experimentale"; c) etapa plasata
conventional in cea de-a doua jumatate a secolului XX, care marcheaza tendinta "emergentei
stiintelor educatiei" pe fondul extinderii obiectului sau de cercetare la nivelul unei activitati de
formare-dezvoltare permanenta a personalitatii care valorifica o pluralitate de abordari
metodologice, intra, inter si transdisciplinare.
Termenul de stiinte ale educatiei a fost lansat de Eduard Claparede in in conditiile elaborarii
unui proiect de cercetare care viza extinderea domeniului de studiu specific pedagogiei. Acest
proiect va fi transpus in practica in , prin infiintarea Institutului de Stiinte ale Educatie - JeanJacques Rousseau, cu sediul la Geneva.
Saltul de la "stiinta educatiei" la "stiintele educatiei", realizat in anii reflecta urmatoarele
tendinte de evolutie epistemologica ( Birzea, Cezar, , . -):
- tendinta de negare a pedagogiei care traieste un anumit complex de inferioritate de natura
istorica (in antichitate pedagogul/"paedagogus" era un sclav care avea sarcina de a conduce
copilul la scoala") si psihosociala (dilatarea/diluarea discursului prin "clisee verbale" si
"sloganuri ideologice" extrapolate pana la "apropierea extremelor de orice fel" - Olivier,
Reboul, );
- tendinta de afirmare a unor discipline auxiliare ale pedagogiei, care marcheaza un anumit
efort de sistematizare a domeniului la nivelul unor "raporturi de subsidiari-tate" intre
pedagogia generala si ramurile sale, "completate in diferite branse sau domenii de
specializare";
- tendinta de dezvoltare la nivelul unui "program de formare interdisciplinara", care
legitimeaza abordarile flexibile, "specializate chiar in interiorul catedrelor de pedagogie", in
contextul unor juxtapuneri create uneori artificial, intr-o "aglomeratie de discipline disparate";
- tendinta de extindere a unor "mini-stiinte autonome", care intretine riscul "parcelarii", al
unui "sectarism penibil" ( "variantele pedagogice ale stiintelor donatoare: psihologia,
sociologia, antopologia etc") in cadrul caruia "pedagogicul dispare ca obiect";
- tendinta de exprimare a pluralismului pedagogic, care angajeaza mai multe "axe
disciplinare" (psihologia pentru studiul persoanei; psihologia sociala pentru studiul
interrelatiilor si a grupelor; sociologia, pentru studiul organizatiilor la nivel de sistem etc.)
"care converg spre un teren unic, care este educatia".
Clasificarea stiintelor pedagogice/educatiei presupune delimitarea criteriilor metodologice
avansate direct sau indirect de diferiti autori in cadrul celei de-a treia etape de evolutie a
conceptului, stabilita conventional, dupa anii -. Vom rezuma urmatoarele modele de
clasificare care pot fi sesizate in literatura de specialitate, in plan mondial si national:

) Modelul propus de Rene Hubert () are in vedere doua criterii: a) criteriul bazei
experimentale a educatiei, realizata/realizabila la nivelul naturii si a activitatii psihologice si
sociale, care angajeaza diferite raporturi de interdiscipli-naritate:
- pedagogia biologica, fiziologica, igiena scolara;
- pedagogia psihologica, psihopedagogia, psihopedagogia generala, psihopedagogia speciala
- pedagogia sociologica, sociopedagogie, sociologia educatiei b) criteriul continutului
educatiei realizat/realizabil prin diferite "discipline educative" studiate la nivelul "teoriei
formale a educatiei":
- educatia corporala,
- educatia intelectuala,
- educatia profesionala,
- educatia practica si morala (sociala, politica, umana).
- educatia estetica (artistica, filetica, religioasa),
- educatia masculina si educatia feminina ( Hubert, Rene, ).
) Modelul propus de George F.Kneller (, ) are in vedere criteriul tipului de limbaj pedagogic
dezvoltat cu prioritate: a) pedagogia generala care promoveaza un limbaj normativ, prescriptiv
exersat in cadrul: teoriei educatiei, didacticii generale, filosofiei educatiei, eticii educatiei); b)
stiinta educatiei, care promoveaza un limbaj tehnic, descriptiv, exersat in cadrul: psihologiei
educatiei, sociologiei educatiei, pedagogiei comparate, administratiei invatamantului (...) Kneller, George, F., , . .
) Modelui propus de Emii Planchard () are in vedere criteriul metodoigiei de abordare a
educatiei care valorifica la varf /la suprafata "stiinta si arta educatiei" si incearca sa asigure, la
baza, constituirea "pedagogiei integrale": a) pedagogia generala sau filosofica: filosofia
educatiei, etica educatiei, politica educatiei, teoria educatiei b) pedagogia stiintifica sau
pozitiva: biologia educatiei, fiziologia educatiei, antropologia educatiei, pedagogia medicala,
sociologia pedagogica, psihologia pedagogica, istoria pedagogiei, statistica pedagogica,
pedagogia experimentala ( Planchard, Emil, La pedagogie scolaire coniemporaine, ,
Pedagogie scolara contemporana, ).
) Modelul propus de R.Dottrens si G.Miaiaret () are in vedere resursele principale angajate in
procesul de dezvoltare a stiintelor pedagogice: a) discipline care sustin reflectia asupra
problemelor generale ale educatiei (filoso-fia educatiei); b) discipline care asigura
documentatia asupra sistemelor de educatie din perspectiva temporala (istoria pedagogiei) si
spatiala/geografica (pedagogia comparata); c) discipline fundamentale care sprijina analiza
stiintifica a educatiei/ disciplinele din categoria stiintelor: biologice, psihologice, sociologice;
d) discipline care utilizeaza metodele si tehnicile stiintelor amintite anterior, "analizand din
punctul lor de vedere situatiile educative: biopedagogia, psihopedagogia, sociopedagogia; e)
discipline care studiaza si valorifica metodele de educatie din perspectiva cercetarii stiintifice:
pedagogia experimentala ( Dottrens, Robert; Mialaret, Gaston, , .).
) Modelul propus de Gaston Mialaret () are in vedere "o prima incercare de sinteza", care
angajeaza criteriul contextului in care are loc educatia: a) stiinte care studiaza conditiile
generale si locale ale institutiei scolare: istoria educatiei si invatamantului, sociologia scolara,
demografia scolara, economia educatiei, pedagogia comparata; b) stiinte care studiaza relatia
pedagogica existenta Ia nivelul actiunii educationale/didactice: fiziologia educatiei, psihologia
educatiei, psihosociologia grupurilor mici, stiintele comunicarii; didacticile speciale ale
diferitor discipline de invatamant/materii scolare; stiinta modelelor si a tehnicilor de predare
( didactica generala): stiinta evaluarii; c) stiinte consacrate reflectiei si evolutiei educatiei:
filosofia educatiei, planificarea educatiei, teoria modelelor ( Mialaret, Gaston, . .).
) Modelul propus de Stefan Barsanescu () are in vedere criteriul gradului de generalitate care
sustine unitatea sistemica a pedagogiei in calitatea sa de stiinta a educatiei: a) discipline care
formeaza trunchiul pedagogiei generale: pedagogia sistemica (teoria educatiei, didactica

generala, didactica specialitatilor/diferitelor obiecte de invatamant), pedagogia istorica/istoria


pedagogiei, pedagogia sociala, pedagogia comparata, pedagogia comunicarii internationale,
pedagogia prospectiva; b) discipline care formeaza ramurile pedagogiei diferentiale:
pedagogia profesionala, pedagogia varstelor, pedagogia curativa/defectologia ( Barsanescu.
Stefan, , ., ).
) Modelul propus de Guy Avanzini () are in vedere criteriul "categorisirii" stiintelor educatiei
in functie de raporturile prioritare stabilite de acestea cu stiintele fundamentale (istorie,
geografie, economie, sociologie; biologie, fiziologie, psihologie; matematica, lingvistica etc.):
a) stiinte care studiaza ideile si institutiile educative in mod diacronic - istoria pedagogiei si
sincronic: pedagogia comparata sau geografia educatiei, economia educatiei, sociologia
educatiei; b) stiinte care studiaza obiectul educatiei /elevul din perspectiva unor domenii de
cercetare care asigura cunoasterea si valorificarea acestuia: biologia educatiei, biopedagogia;
psihologia educatiei, psihopedagogia generala si speciala, psihosociologia educatiei; c) stiinte
care studiaza principiile didacticii generale (metode globale ale educatiei si invatamantului,
tehnologia educatiei, docimologia) si speciale (didactica aplicata la diverse discipline
particulare: matematica, limba materna, limbi straine, chimie, fizica, filosofie etc.)
) Modelul propus de A. Ferrandez, si J. Sarramona () are in vedere criteriul domeniului de
cercetare predominant: a) stiinte care studiaza finalitatile educatiei/stiinte teleologice: teologia
educatiei, filosofia educatiei; b) stiinte care studiaza determinismul bio-psiho-social al
educatiei/activitatii de formare-dezvoltare permanenta a personalitatii umane: biologia
educatiei, fiziologia educatiei, psihologia educatiei, sociologia educatiei, economia educatiei;
c) stiinte care studiaza modul de evolutie al educatiei in timp si spatiu/stiinte ilustrative:
istoria educatiei, pedagogia comparata; d) stiinte care studiaza principiile generale si specifice
de realizare a educatiei/stiinte normative: pedagogia generala, pedagogia diferentiala; e)
stiinte care studiaza aplicarea principiilor generale si specifice ale educatiei in diferite
domenii de activitate/stiinte aplicative: orientarea scolara si profesionala, gestiunea
invatamantului, planificarea invatamantului, didactica specialitatilor ( A. Ferrandez, A.si J.
Sarramona, I, ).
) Modelul propus de Th. Diterich () are in vedere criteriul mediilor educative de referinta: a)
pedagogia generala: antropologia pedagogica, filosofia educatiei, teoria sistemelor educative,
politica educatiei, b) pedagogiile specializate: pedagogia prescolara, pedagogia scolara (teoria
institutiei scolare, teoria curriculumului, teoria instruirii), pedagogia familiei, pedagogia
sociala, pedagogia intreprinderii; c) pedagogia comparata; d) pedagogia istoriei ( Diterich,
Th., Zeit und Grundfragen de Padagogik. Ei-ne Einfuhrung in padagogisches Denken, Juius
Klinkhardt, Bad Heilbrunn/Obb., ).
) Modelul propus de Cursul de pedagogie al Universitatii Bucuresti () are in vedere doua
criterii: a) criteriul gradului de generalitate:
- pedagogia generala - "teoria generala a educatiei";
- stiinte care studiaza educatia, din diferite perspective particulare "in forma in care ea se
integreaza in adevarata cultura pedagogica": filosofia educatiei, istoria educatiei; sociologia
educatiei, psihologia educatiei/pedagogica; fiziologia educatiei; economia educatiei;
planificarea educatiei; prospectiva educatiei; demografia scolara; psihopedagogia speciala;
stiinta conducerii invatamantului; igiena scolara, ergonomia scolara; b) criteriul tendintelor
constatate in procesul de diversificare a domeniului de studiu al pedagogiei, care impune
saltul de la pedagogie la sistemul stiintelor educatiei:
- stiinte care studiaza domeniul educatiei, din perspectiva diferitelor grade de institutionalizare a acesteia: pedagogia anteprescolara, pedagogia prescolara, pedagogia scolara,
pedagogia profesionala, pedagogia universitara, pedagogia organizatiilor de copii si tineret,
pedagogia familiei, pedagogia comunicatiilor mass-media. pedagogia militara etc.;
- stiinte care studiaza domeniul educatiei din perspectiva aprofundarii diferitelor laturi,

sarcini, forme de proiectare si de realizare a acesteia: didactica generala/teoria generala a


instruirii, didactica disciplinlor de invatamant/metodica predarii-mvatarii-evaluarii, teoria
educatiei intelectuale, teoria educatiei morale, teoria educatiei tehnologice, teoria educatiei
estetice, teoria educatiei fizice si sportului, metodologia educatiei, teoria obiectivelor
pedagogice, teoria continutului invatamantului, teoria evaluarii randamentului scolar,
tehnologia educationala, pedagogia activitatilor extrascolare etc;
- stiinte care studiaza unele aspecte speciale ale educatiei impuse la nivelul cercetarii
pedagogice: pedagogia comparata, pedagogia prospectiva, pedagogia experimentala,
pedagogia corectiva/terapeutica, pedagogia antropologica, pedagogia cazurilor patologice etc.
( Curs de pedagogie, coordonatori: Cerghit, Ioan; Vlasceanu, Lazar, , . -).
) Modelul propus de J.L.G. Garrido () are in vedere doua criterii complementare: a) criteriul
raportarii la obiectul de studiu al pedagogiei care este procesul educativ :
- stiinte care studiaza anumite aspecte ale procesului educativ:
- stiinte care studiaza finalitatile educatiei/stiinte teleologice: (filosofia educatiei, teologia
educatiei)
- stiinte care studiaza "actorii educatiei" si mediul educatiei/stiinte antropologice ale educatiei:
biologia educatiei, psihologia educatiei, sociologia educatiei, antropologia educatiei;
- stiinte care studiaza metodele procesului educativ /stiinte metodologice ale educatiei:
didactica generala, didactica specialitatii, politica educatiei, economia educatiei, planificarea
educatiei, orientarea scolara si profesionala, conducerea scolii;
- stiinte care studiaza procesul educativ in ansamblu! sau: istoria pedagogiei, pedagogia
comparata; pedagogia generala, pedagogia diferentiala; b) criteriul metodei de cercetare
angajate la nivelul obiectului de studiu al pedagogiei - procesul educativ:
- stiinte care studiaza anumite aspecte ale procesului educativ prin metode de cercetare
analitice /stiinte analitice ale educatiei: stiintele antropologice, stiintele metodologice, stiintele
teleologice;
- stiinte care studiaza procesul educativ in ansamblul sau prin metode de cercetare analiticosintetice: istoria pedagogiei, pedagogia comparata;
- stiinte care studiaza procesul educativ in ansamblul sau prin metode de cercetare sintetice:
pedagogia generala, pedagogia diferentiala;
( Garrido, Jose, Luis, Garcia, , , .-).
) Modelul propus de Viviane de Landsheere () are in vedere criteriul clarificarii
epistemologice a domeniului de cercetare al stiintei educatiei, din perspectiva specificitatii
activitatii deformare-dezvoltare permanenta a personalitatii umane: a) fundamentele stiintei
educatiei: filosofia educatiei, politica educatiei; psihologia educatiei; b) teoria generala a
curriculumului: teoria definirii si a construirii curriculumu-lui; organizarea sistemului de
invatamant; didactica generala, didactica disciplinelor de specialitate; tehnologia educatiei,
teoria evaluarii; c) probleme speciale ale educatiei: pedagogia speciala, educatia permanenta,
educatia familiei, educatia multiculturala; cercetarea in educatie/metodologia cercetarii in
educatie; d) cercetarea asupra educatiei: istoria educatiei, pedagogia comparata; etnologia
educatiei, sociologia educatiei, planificarea educatiei, economia educatiei, administrarea
educatiei ( De Landsheere, Viviane, . . V-XI; -).
) Modelul propus de Mialaret, Gaston, () urmareste definitivarea unui "tablou general al
stiintelor educatiei" care are in vedere doua criterii generale distincte dar complementare:
a) criteriul gradului si a tipului de complexitate externa si interna existent la nivelul
disciplinelor pedagogice:
- stiinte care studiaza conditiile generale si locale ale educatiei: istoria educatiei si a
pedagogiei; sociologia educatiei, etnologia educatiei, demografia scolara, economia educatiei,
administratia scolara, pedagogia comparata;

- stiinte care studiaza "situatiile si faptele educatiei" la nivelul problematicii:


- conditiilor de realizare a actului educativ: psihologia educatiei, psihosociologia grupurilor
mici, stiintele comunicarii;
- procesului de invatamant: didactica generala, didactica specialitatilor, teoria programarii
instruirii (n.n. teoria proiectarii didactice);
- metodelor si tehnicilor de instruire: metodologia generala, metodologia specifica unor
obiecte de invatamant;
- evaluarii activitatii de instruire: docimologia, teoria evaluarii;
- stiinte care vizeaza analiza reflexiva si prospectiva a viitorului: filosofia educatiei,
planificarea educatiei; b) criteriul functiilor pedagogice asumate in contextul practicii
educative (functia de activare-gestionare si administrare-decizie):
- stiinte care vizeaza realizarea functiilor pedagogice la nivelul ansamblului educatiei
(institutie, actiune, continut, produs) sau la nivelul diferitilor parteneri (deci-denti, gestionari,
actori): filosofia educatiei, istoria pedagogiei, pedagogia comparata;
- stiinte care vizeaza realizarea prioritara a unei functii a educatiei
- stiinte care vizeaza realizarea prioritara a functiei de activare a educatiei/de stimulare a
"actorilor educatiei": stiintele metodologice, stiintele evaluarii si comunicarii; didactica
generala si didacticile diferitelor obiecte de invatamant; fiziologia educatiei, psihologia
educatiei, psihosociologia educatiei;
- stiinte care vizeaza realizarea prioritara a functiei de gestionare si de administrare a
educatiei: teoria conducerii scolii, economia educatiei, psihologia sociala;
- stiinte care vizeaza realizarea prioritara a functie de decizie: sociologia educatiei, etnologia
educatiei; demografia scolara, planificarea educatiei ( Mialaret. Gaston. , .-).
Elaborarea unei iaxonomii a stiintelor pedagogice/educatiei ramane o problema deschisa in
conditiile in care "actualmente nu exista criterii suficient de elaborate si acceptate de toti
pentru a putea vorbi de o clasificare definitiva" (Mialaret. Gaston. . . ).
Criteriile prezentate anterior, aleatorii prin diversitatea lor. persistenta uneori chiar Ia nivelul
aceluiasi autor ( Mialaret, Gaston. , , ). solicita o abordare epistemologica unitara. Aceasta va
permite depasirea situatiilor critice cu care se confrunta pedagogia, evidente in conditiile in
care: a) "nu dispune de un concept care sa acopere in mod global, campul de cercetare al
educatiei"; b) obiectul sau de cercetare, educatia, este revendicat de mai multe stiinte "si
dincolo de acestea de mai multe metode" ( Avanzini. Guy. . .-; ); c) baza de experimentare este
extinsa astfel incat "de fapt toate stiintele pot fi mai mult sau mai putin ale educatiei" ( Birzea,
Cesar, , . ).
Taxonomia stiintelor pedagogice/educatiei presupune astfel, elaborarea unui concept global
capabil sa reflecte mutatiile inregistrate la nivelul educatiei, a obiectului sau de cercetare
abordabil in plan intra, inter si /rcns-disciplinar.
Elaborarea acestui concept global devine o necesitate obiectiva in contextul extinderii
obiectului de studiu al pedagogiei - educatia - in conditiile specifice societatii postindustriale
de tip informational. Din aceasta perspectiva, educatia angajeaza: a) toata perioada vietii, nu
numai perioada scolaritatii; b) toate continuturile posibile, (intelectuale-morale-tehnologiceestetice-fizice), nu numai continutul educatiei intelectuale; c) toate formele posibile (formalanonformala-informala). nu numai forma "educatiei formale" - Mialaret, Gaston, , . -; d) toate
directiile de evolutie (educatia permanenta, autoeducatia. valorificarea deplina a educabilitatii,
proiectarea curriculara) - , . . C. .-.
O asemenea abordare permite reinterpretarea termenului de pedagogie dincolo de semnificatia
sa etimologica, redusa la capacitatea de "a conduce copilul" - paidagogia = a conduce copilul
(in limba greaca, paid = copil; agoge = a conduce). Pedagogia reprezinta, in fond, stiinta care
conduce disponibilitatile formative maxime ale personalitatii umane. Aceste disponibilitati,
exemplare in perioada copilariei, sunt inepuizabile practic pana la sfarsitul vietii, fapt

demonstrat de cercetarile realizate in psihologia varstelor si in pedagogia adultilor si a


educatiei permanente.
Mentinerea termenului, de pedagogie - "asa cum se intampla in limbile romanice, germanice
si slave" presupune dezvoltarea urmatoarelor argumente epistemologice: a) raportarea
obiectului de studiu la "copil" nu trebuie privita in sens propriu deoarece "nu e posibil sa
educi o fiinta umana care sa nu se simta cat de cat copil", predispus la un amplu proces de
maturizare si de dezvoltare (Garrido, Jose, Luis. Garcia. , . ); b) dificultatile metodologice
existente la nivelul lipsei de rigurozitate a limbajului de specialitate trebuie intelese in
contextul in care "obiectul" de studiu al pedagogiei este in acelasi timp si "subiect in curs de
formare" ( Avanzini. Guy. . . ). c) unitatea procesului educational trebuie sustinuta
interdisciplinar si nu "hartuita de discipline fragmentare (...) numite cand "stiinte aplicate la
educatie", cand "stiinte ale educatiei" promovate "de specialisti din diferite domenii (filosofic
psihologie, sociologie, economie etc.) care nu au avut aproape nici un contact cu practica
educativa (...), incapabili sa inteleaga natura si structura complexa a acesteia" (Garrido, Jose,Luis,Garcia, , . -).
Existenta unui astfel de domeniu epistemic critic, situat intre normele (relativ) stabile si
conditiile (mereu) variabile ale actiunii educationale/didactice solicita o delimitare exacta a
obiectului de studiu specific al pedagogiei. Aceasta exigenta deontologica devine si mai
presanta in conditiile extinderii continue a campului de actiuni si de influente al educatiei, in
contextul societatii postindustriale, informatizate
Cercetarile cu implicatii pedagogice, realizate in diferite domenii (psihologie, sociologie,
politologie, economie, lingvistica, filosofie, logica etc.) nu pot fi integrate, neconditionat, in
sfera "stiintelor educatiei". in mod analogic, pedagogia care studiaza, de exemplu, fenomene
psihologice de amploarea invatarii sau a personalitatii umane, aflata in diferite stadii de
dezvoltare, nu are pretentia de a patrunde in sfera "stiintelor psihologice".
Ca stiinta socioumana cu statut independent ( Freud. Julien. . ). pedagogia, in general, stiintele
pedagogice, in special, studiaza nucleul functional-structural al educatiei: finalitatile activitatii
de formare-dezvoltare permanenta a personalitatii umane realizabile prin orientarea corelatiei
dintre subiectul si obiectul educatiei, angajata psihosocial la nivelul actiunii
educationale/didactice. Aceasta presupune valorificarea deplina a functiei culturale a educatiei
care are o pondere specifica in activitatea de formare-dezvoltare permanenta a personalitatii
umane in raport cu celelalte functii ale educatiei: functia economica si functia politica. Ele
sunt subordonate functiei culturale a educatiei, care fundamenteaza domeniul de cercetare
specific stiintelor pedagogice.
Celelalte stiinte socio-umane - care sprijina, direct sau indirect, pedagogia - abordeaza
fenomenul educatiei dintr-o perspectiva diferita. in mod obiectiv, ele nu vizeaza aprofundarea
cercetarii la nivelui nucleului functional-structural al activitatii de formare-dezvoltare
permanenta a personalitatii umane, intervenind doar: a) dinspre lateralitatea campului
psihosocial care inconjura actiunea educationala ( actiunea educationala, Nicola, Ioan, , .; . . ,
C. .); b) prin patrunderea in interiorul actiunii educationale. Ia suprafata acesteia - in cadrul
ambiantei educationale sau a comunicarii pedagogice - sau in raport cu unele elemente ale
acesteia, analizate separat si dintr-o perspectiva unilaterala (psihologica. sociologica,
economica, filosofica, logica etc); c) pentru evaluarea functiei economice sau/si politice a
educatiei in contextul valorilor specifice acestora, extrapolate dincolo de particularitatile
sistemului de educatie/invatamant.
Delimitarea exacta a obiectului sau de studiu specific pedagogiei/stiintelor pedagogice
permite activarea unor metodologii specifice de abordare inierdisciplinara a fenomenului
educatiei la nivelui functiei si a structurii sale specifice. Aceasta asigura dezvoltarea nucleului
epistemic tare ai stiintelor pedagogice la nivelul unor principii si legitati specifice, care
trebuie sa reflecte raporturile reale/potentiale dintre:

- conceptele pedagogice fundamentale/de maxima stabilitate epistemica (educatie. finalitatile


educatiei, sistem de educatie/invatamant, proces de invatamant, proiectare pedagogica);
- conceptele operationale/aplicative in diferite contexte sociale, psihologice, didactice etc,
care au o arie de variabilitate epistemica adecvata si adaptata situatiilor respective.
Stabilitatea epistemica a conceptelor fundamentale ca si deschiderea conceptelor operationale,
permite intelegerea corespondentelor si a contradictiilor functionale care asigura evolutia
structurilor educatiei, mobilitatea si echilibrul acestora, dinamica lor specifica studiata de
stiintele pedagogice.
Optiunea pentru formula stiintele pedagogice urmareste eliminarea ambiguitatii intretinuta
prin formula stiintele educatiei. Aceasta genereaza, pe de o parte, o inflatie de stiinte,
ministiinte, macrostiinte, metastiinte ale educatiei care se ocupa doar tangential de educatie
( Birzea. Cezar, ), iar pe de alta parte. intretine slabiciunile pedagogiei care nu si-a definitivat
nucleul epistemic tare, incurajand astfel: mentinerea limbajului descriptivisi, formalist, diluat,
redundant; preluarea nediferentiata a altor metodologii de cercetare; promovarea
condescendenta a unor "mijloace" dependente doar de "arta pedagogica"; acceptarea
"specialistilor" fara o practica pedagogica/didactica elementara.
Dincolo de aceste observatii fundamentale, cele doua formule, stiintele pedagogice/stiintele
educatiei pot fi folosite simultan sau/si alternativ in masura in care ele acopera, in fond.
aceiasi realitate epistemologica, angajata la nivelul obiectului de studiu. al metodologiei de
cercetare, al normelor si legitatilor implicate in activitatea de formare-dezvoltare permanenta
a personalitatii umane.
Taxonomia stiintelor pedagogice presupune avansarea unor criterii de validitate adaptabile la
nivelul dimensiunii functional-structurale a educatiei, care constituie obiectul de studiu
specific pedagogiei, abordabil prin strategii de cercetare specifice, in contextul unor norme,
principii si legitati specifice.
Stiintele pedagogice studiaza functionalitatea educatiei care vizeaza activitatea de formaredezvoltare permanenta a personalitatii, proiectabila si realizabila la nivelul structurii actiunii
educationale, bazata pe corelatia dintre subiectul si obiectul educatiei. Ele studiaza deci
nucleul functional-structural al activitatii de educatie.
Aceasta delimitare - analizata pe larg anterior - permite clasificarea stiintelor pedagogice in
functie de modul lor de raportare la:
- obiectul specific de cercetare - dimensiunea functional-structurala a educatiei;
- metodologia specifica de cercetare a dimensiunii functional-structurale a educatiei;
- interdisciplinaritatea specifica angajata in domeniul cercetarii dimensiunii functionalstructurale a educatiei.
Valorificarea celor trei criterii ofera solutiile posibile pentru depasirea situatiilor critice
evocate anterior care pun sub semnul intrebarii insasi statutul pedagogiei, de stiinta socioumana autonoma. Ele pot sustine urmatoarea taxonomie posibila a stiintelor
pedagogice/educatiei ( , , , C, .-):
) Dupa modul de raportare la obiectul de cercetare - dimensiunea functional-structurala a
educatiei:
.. Stiinte pedagogice fundamentalei studiaza domeniile de maxima generalitate ale educatiei:
- Teoria educatiei;
- Teoria instruirii/didactica generala;
- Teoria curriculumului;
.. Stiinte pedagogice aplicative/ studiaza domenii aplicative ale educatiei a) stiinte pedagogice
aplicative pe domenii de activitate:
- pedagogie speciala: pedagogia deficientelor(defectologie): pedagogia ocrotirii; pedagogia
aptitudinilor speciale;
- pedagogia sociala: pedagogia familiei; pedagogia muncii; pedagogia mass-mediei;

- pedagogia artei;
- pedagogia sportului;
- pedagogia militara;
- pedagogia medicala (...); b) stiinte pedagogice aplicative pe perioade de varsta:
- pedagogia anteprescoiara;
- pedagogia prescolara;
- pedagogia scolara;
- pedagogia invatamantului profesional;
- pedagogia universitara;
- pedagogia adultilor; c) stiinte pedagogice aplicative pe discipline de invatamant
Ametodica/didactica specialitatii):
- metodica predarii limbii romane/didactica limbii romane;
- metodica predarii matematicii/didactica matematicii;
- metodica predarii fizice/didactica fizicii;
- metodica predarii chimiei/didactica chimiei;
- metodica predarii biologiei/didactica biologiei;
- metodica predarii istoriei/didactica istoriei;
- metodica predarii geografiei/didactica geografiei;
- metodica predarii educatiei tehnologice/didactica educatiei tehnologice;
- metodica predarii educatiei fizice/didactica educatiei fizice;
- metodica predarii desenului/didactica desenului;
- metodica predarii muzicii/didactica muzicii (...)
) Dupa metodologia specifica de cercetare a dimensiunii functiona l-structurale a educatiei:
.. istoria pedagogiei;
.. pedagogia comparata;
.. pedagogia experimentala;
.. pedagogia cibernetica;
.. politica educatiei;
.. planificarea educatiei;
. . managementul educatiei/pedagogic (...).
) Dupa interdisciplinaritatea specifica angajata in domeniul cercetarii dimensiunii functionalstructurale a educatiei:
.. pedagogia psihologica (psihologia educatiei, psihopedagogie, psihologia procesului de
invatamant, psihologia scolara...);
.. pedagogia sociologica (sociologia educatiei, sociopedagogia ...)
.. pedagogia filosofica (filosofia educatiei...):
.. pedagogia axiologica;
.. pedagogia antropologica;
.. pedagogia fiziologica;
. . pedagogia economica;
.. pedagogia politica (politica educatiei);
.. pedagogia informatica /informatizarea educatiei.
.. logica pedagogica/educatiei (...).

S-ar putea să vă placă și