Sunteți pe pagina 1din 1

Cercettorii au reuit n premier s transforme celule sanguine n neuroni pentru sistemul nervos

central i periferic. Aceast tehnic ar putea s i ajute pe medici s creasc celule nervoase
pentru pacieni i astfel s ajung cu un pas mai aproape de "medicina personalizat".
"Problema este c, spre deosebire de snge, o mostr de piele sau chiar de esut obinut prin
biopsie, nu poi lua o bucic din sistemul nervos al pacientului. Acesta funcioneaz ca o reea
complex rspndit n tot corpul i poriuni din ea nu pot fi prelevate i studiate", spune Mick
Bhatia, cel care a condus studiul.
"Acum putem obine cu uurin mostre de snge i putem crea principalele tipuri de celule are
sistemului neurologic ntr-un recipient care sunt specializate pentru fiecare pacient n parte", a
mai adugat el.
Medicii au cunotine limitate legate de durere, felul n care aceasta apare i, mai ales, felul n
care o pot trata. Sistemul nervos periferic este responsabil de felul n care o persoan simte
durerea, temperatura i mncrimea. Dac acesta ncepe s funcioneze greit, spre exemplu n
urma unor leziuni ale nervilor, poate aprea senzaia de amoreaz sau de slbiciune. Acum c
este posibil s creti aceste celule de la pacieni individuali, oamenii de tiin ar putea s nceap
s neleag de ce unii oameni simt n anumite situaii o senzaie de amoreal n timp ce alii
simt durere.
Aceast premier ar putea reprezenta un pas nainte i n dezvoltarea unor medicamente care s
aib efecte intite clare. "Dac a fi un pacient i a simi durere sau a avea o neuropatie,
antinevralgicul ar inti neuronii din sistemul nervos periferic, dar nu ar face nimic pentru
sistemul nervos central, evitnd astfel efectele secundare ale medicamentului care nu dau
dependen", explic Bhatia, vorbind aici despre efecte adverse precum somnolena.

S-ar putea să vă placă și