Sunteți pe pagina 1din 2

Tratamentul farmacologic al vezicii hiperactive (VHA)

Rezumat
Vezica hiperactiva (VHA) se defineste prin prezenta senzatiei imperioase de mictiune, cu
sau fara incontinenta si urinari anormal de frecvente. Articolul pune accent pe
managementul farmacologic al afectiunii. Sunt discutate eficienta, profilul de siguranta,
dozele recomandate, cele mai comune reactii adverse si criteriile pe baza carora se
individualizeaza tratamentul in functie de particularitatile cazului.

Abstract
Overactive bladder (OAB) syndrome consists of urinary urgency with or without urge
incontinence, and urinary frequency. This article reviews the pharmacological
management of the overactive bladder. It also discusses the efficacy, safety profile,
recommended doses, the most common side effects and the criteria in choosing the best
option for each patient.

Conform definitiei ICS (International Continence Society), diagnosticul de vezica


hiperactiva se stabileste in prezenta a doua simptome asociate: urinarea frecventa si
senzatia imperioasa de mictiune. Dintre acestea, esentiala este senzatia puternica si
brusca de a urina, care poate fi controlata cu dificultate, pe perioade scurte de timp.
Uneori, se asociaza incontinenta urinara, alteori nu. De asemenea, poate fi prezenta
nicturia. In plus, pacientii cu VHA pot prezenta o stare de sanatate deficitara, limitari ale
activitatii desfasurate, izolare sociala, depresie si afectarea calitatii vietii. Afectiunea este
mai frecventa la varstnici, dar se poate manifesta de principiu la orice categorie de varsta.
Substratul ei este reprezentat de contractii involuntare anormale ale muschiului detrusor,
la nivelul caruia se gasesc receptorii muscarinici (M2, M3). La pacientii cu VHA,
detrusorul se contracta si, in faza de umplere a vezicii (faza in care in mod normal
muschiul este in repaus), duce la aparitia senzatiei de urinare. Cum contractiile
detrusorului rezulta prin stimularea via acetilcolina a receptorilor muscarinici mentionati,
antagonistii acestor receptori sunt considerati principala clasa de medicamente active in
tratamentul VHA.
Managementul vezicii hiperactive include un aspect comportamental (modularea
obiceiurilor legate de consumul de lichide, gestionarea stresului etc.), unul farmacologic
si unul bazat pe fizioterapie (exercitiile perineale recomandate pentru reeducarea
mictiunii fiind cel mai bun exemplu).
Trospium [SPASMEX]

Trospium este un compus cuaternar de amoniu cu efecte antimuscarinice care prezinta o


biodisponibilitate scazuta in administrarea orala, ceea ce determina o penetranta mai
redusa la nivelul sistemului nervos central (SNC). In consecinta, efectele secundare sunt
mai reduse asupra SNC fata de oxibutinina. Se administreaza pe stomacul gol, cu cel
putin o ora inainte de mese. Cele mai importante studii de eficienta sunt de tip dublu-orb,
randomizat, placebo-controlat (Zinner et al, 2004 si Rudy et al, 2006). In cadrul acestora
s-a observat instalarea efectului dupa circa 7 zile de tratament cu trospium. Cele mai
frecvente reactii adverse raportate au fost uscaciunea mucoasei bucale (20% dintre
pacientii inclusi) si constipatia (10%). Alte reactii adverse observate au fost cefaleea,
dispepsia, flatulenta, oboseala.
Este important de mentionat ca trospium poate interactiona cu alte clase de medicamente
excretate renal prin secretie tubulara activa (de exemplu digoxina, morfina, vancomicina
etc.), ceea ce poate duce la cresterea concentratiilor serice ale acestuia.
Concluzii
Medicamentele indicate in tratamentul VHA fac parte din categoria anticolinergicelor,
eficienta si siguranta lor fiind demonstrate in studii randomizate. Toate sunt
contraindicate la pacientii cu retentie urinara sau gastrica, ori glaucom cu unghi inchis
necontrolat. Reactiile adverse sunt de tip anticolinergic, cu intensitate variabila, cel mai
frecvent fiind insa citata uscaciunea mucoasei bucale care, desi nu este o consecinta
grava, poate agrava simptomatologia din cauza tendintei pacientului de a o contracara,
ingerand cantitati crescute de apa. In acest caz poate interveni medicul sau farmacistul,
recomandand pacientului un cub de zahar candel sau o bomboana fara zahar, pentru a
ameliora senzatia de uscaciune de la nivel bucal prin stimularea secretiei salivare. Pot fi
de folos si alte indicatii igieno-dietetice: evitarea bauturilor care usuca gura (cafeaua,
alcoolul, unele sucuri), evitarea fumatului, umidificarea atmosferei in camera de dormit
in timpul noptii, produse OTC special concepute pentru restabilirea hidratarii mucoasei
orale etc. Deoarece substantele prezentate au eficienta, profil de siguranta si reactii
adverse similare, alegerea medicamentului ideal pentru un pacient anume se bazeaza pe
evaluarea functiei renale si hepatice, dar si pe cunoasterea celorlalte medicamente pe care
pacientul le ia pentru diverse comorbiditati.