Controlul cu ultrasunete

Masurarea grosimilor

Orice sistem mecanic capabil sa vibreze cu o frecventa cuprinsa in domeniul ultrasunetelor constituie o
sursa de ultrasunete.
In general trebuie facuta o distinctie in cadrul generatoarelor de ultrasunete intre sistemele care genereaza
energie si cele care primesc aceasta energie si o transfera altui sistem (mediu de propagare) sub forma frecventa
inalte de vibratie mecanica. Aceste sisteme apartin categoriei traductoarelor.
Energia generata de traductoare poate fi electrica sau mecanica. Traductoarele ultrasonice pot fi impartite in
doua grupuri in functie de energie folosita: electrica sau mecanica. Primului grup apartin urmatoarele traductoare,
enumerate in ordinea in care ele sunt folosite: traductoare piezoelectrice, traductoare magnetostrictive, traductoare
electrodinamice, traductoare electrostatice, traductoare prin scanteie. Al doilea grup include acele traductoare in care
presiunea sau viteza fluidului primind energie este modulat la frecventa inalta cu ajutorul unui element mecanic fixat
sau cu ajutorul unui element mecanic mobil.
Materialele utilizate ca traductori trebuie sa indeplineasca mai multe conditii ca:
a)

sa prezinte caracteristici piezoelectrice satisfacatoare pentru modurile de vibratie necesare;

b)

sa poata fi prelucrate in forma si marimea dorita;

c)

proprietatile lor sa aiba variatii mici cu temperatura;

d)

sa aiba frecari interne cat mai mici;

e)

sa fie stabile fizic si chimic;

f)

sa-si pastreze proprietatile piezoelectrice in intregul domeniu de temperaturi in care vor fi utilizate .In
plus, pentru eficienta maxima, traductorul trebuie sa se potriveasca atat cu circuitul electric cat si cu
mediul de propagare si sa nu dea nastere la vibratii parazite care pot apare atat din cuplarea diferitelor
moduri de vibrare cat si din armonici apropiate de modul de vibratie fundamentala.

TRADUCTOARE PEZOELECTRICE

Aceasta traductoare sunt bazate pe efectul piezoelectric.

Unele materiale cristaline se polarizeaza atunci cand sunt supuse unor tensiuni mecanice. Prin
inversarea directiei fortei de tensiune mecanica aplicata asupra materialului polarizarea isi schimba sensul. Pe de
alta parte, daca materialul este supus actiunii unui camp electric prin aplicarea unei diferente de potential intre 2 fete
opuse ale lui, materialul se deformeaza si forta de deformare isi schimba sensul cand sensul campului electric este
inversat.
O placuta dintr-un material piezoelectric poate fi astfel determinat sa genereze unde elastice. Intr-adevar, daca
diferenta de potential aplicata este alternativa, elementul vibreaza si vibratiile sale mecanice sunt transferate mediului
inconjurator.
Cele mai importante materiale piezoelectrice aplicate in acustica sunt: cuartul (SiO2), turmalina (cristalizata in
sistem trigonal), sulfatul de litiu (Li2SO4+H2O), fosfatul de amoniu dehidrogenat (NH4H2PO4) (tetragonal), sarea
Rochelle (NaKC4H4O6+4H2O) (rombic) si titanatul de bariu polarizat (BaTiO3) (tetragonal).
Cuartul si titanatul de bariu sunt cele main utilizate datorita stabilitatii proprietatilor lor mecanice, chiar si atunci
cand vibratia are o amplitudine considerabila. Traductorul de cuart consta dintr-o placuta taiata dintr-un cristal
natural. Traductorul din titanat de bariu este o ceramica in care proprietatile piezoelectrice sunt artificial induse.
a)

Traductorul din cuart.

Cuartul cristalizeaza in sistem trigonal formand o prisma hexagonala cu 2 capete romboedrice ca in fig.3.5.
Cele trei axe care unesc varful sectiunii transversale ale prismei se numesc axe piezoelectrice(x1,x2,x3). Axele prismei
ce trece prin centrul sectiunii se numesc axe mecanice(y1,y2,y3). Axa prismei ce trece prin centrul sectiunii este axa
de simetrie optica, numita si axa optica a cristalului. In lungul acestei axe lumina nu sufera fenomenul dublei refractii,
dar se observa fenomenul de polarizare rotatorie a luminii.

Pentru generarea undelor longitudinale placuta traductorului este taiata din cristal pe o directie perpendiculara
pe una din axele piezoelectrice. Placuta astfel obtinuta este de forma dreptunghiulara sau circularasi se numeste cu
taietuta x.

O schema simpla a unei retele cristaline nedeformate este aratata in fig.3.6.a. Se observa ca sarcinile ionice
pozitive de siliciu si cele negative de oxigen se neutralizeaza astfel incat pe fetele placutei nu apare o concentrare de
sarcini de un anumit tip.
Cand se aplica o forta de tensiune pe aceste suprafete in directia lui x (fig.3.6.b.) atunci ionii de siliciu sunt
impinsi spre fata superioara iar ionii negativi de oxigen spre fata inferioara, corespunzator deformarii [(d-d o)/ do]
cauzate. Echilibrul sarcinilor electrice de pe suprafetele placutei este perturbat si aceasta conduce la o diferenta de
potential V intre cele doua fete. Daca directia fortei de tensiune mecanica aplicata se inverseaza (fig.3.6.c), sensul de
deformare este de asemenea inversat si, din motive similare celor expuse mai sus, distributia de sarcina de pe fetele
placutelor isi va schimba semnul si diferenta de potential devine -V. Aceasta se numeste efectul piezoelectric
longitudinal.
Din aplicarea unei tensiuni mecanice perpendiculare pe axa x (in directia lui y), cum este aratat in fig.3.6.c. este
obtinuta o distributie de sarcina ce are ca rezultat efectul piezoelectric transversal . Invers,daca elementul este supus
unui camp electric in directia lui x prin aplicarea unei diferente de potential intre fetele placutei, sarcinile ionice sunt
determinate sa se miste in directia campului aplicat, dand nastere unei forte de comprimare proportionala cu
grosimea placutei (efectul piezoelectric invers).
Aceste comprimari produc efecte mecanice si electrice in diferite directii ale elementului. O descriere generala a
fenomenului este data de ecuatiile care stabilesc relatii corespunzatoare intre constantele piezoelectrice, elastice si
dielectrice ale cuartului.
Urmand notatiile lui Voigt putem reprezenta in fiecare caz prin cateva ecuatii tensoriale comportarea unui cristal
de forma paralelipipedica,taiat in directia axelor cristalului asa cum este indicat in figura 3.7.

b)

Titanatul de bariu.

Asa numitul efect piezoelectric al titanatului de bariu poate fi tratat prin fenomenul general de
electrostrictiune - o proprietate corespunzatoare materialelor dielectrice - si consta in proportionalitatea
deformarii cu patratul campului electric aplicat.
Acest efect este nesemnificativ in materiale dielectrice obisnuite dar atinge valori apreciabile in
ceramicile de titanat de bariu. Aceste ceramici sunt obtinute prin amestecarea titanatului de bariu in forma
cristalina cu alte saruri ce poseda proprietati electrostrictive si se incalzeste amestecul la o temperatura in jur
de 1300 - 1400C. Acestea conduc la obtinerea unui material caruia daca i se aplica un camp electric de
106V/m produce o tensiune de 3x10-4V.
Elementele de orice configuratie: placi, sfere, cilindrii etc. pot fi polarizate cu succes. Pentru folosirea
ceramicilor ca traductoare, acestea trebuie sa fie polarizate corespunzator. Daca este adaugata o
componenta alternativa campului de polarizare, se obtine o deformare mecanica periodica care variaza liniar,
in limitele stabilite,cu tensiunea electrica aplicata. Componentele continue si alternative ale campului sunt
orientate in directia grosimii materialului. Pe de alta parte, daca este aplicata o forta elementului polarizat in
directia orientarii campului atunci se va observa o variatie a campului electric direct proportionala cu
tensiunea mecanica observata in material.
Aceste proprietati dau nastere unor efecte similare cu cele observate in materialul piezoelectric. Pentru
aceste motive traductoarele de titanat de bariu sunt privite ca niste traductoare piezoelectrice.
Una din caracteristicile fundamentale ale acestor ceramici este faptul ca apare o polarizare permanenta
daca aplicam un camp de curent continuu in jurul a 2000 V/cm,in lungul grosimii elementului, la o temperatura
apropiata de punctul de tranzitie (120C) si este mentinut in timpul unei raciri treptate. In acest mod nu mai
este nevoie sa adaugam un camp electric direct tensiunii alternative.
Atat timp cat polarizarea reziduala depinde de tendinta domeniilor de dipoli de a ramane aliniati in
directia campului indus, este necesar sa ne asiguram ca efectul termic si campul alternativ nu vor modifica
apreciabil aceasta tendinta. Adaugarea de titanat serveste in acest scop prin ridicarea punctului de tranzitie.
Acest fapt impune limitarea valorilor tensiunii alternative si temperaturii. Pe de alta parte, proprietatile
piezoelectrice ale titanatului de bariu sunt superioare acelora ale cuartului.
Suprafetele traductorului intre care este aplicata o tensiune electrica sunt in general acoperite cu un strat
subtire de argint. Modurile de vibratie ale traductorului depind de forma, directia si prepolarizarea campului si
de configuratia fetelor pe care se aplica tensiunea.
In figura sunt prezentate unele tipuri de traductoare de titanat de bariu. Frecventele obtinute cu
traductoarele de titanat de bariu sunt mai joase decat ale celor de cuart, in primul rand din cauza pierderilor
datorate hesterezisului dielectric si dificultatii de a obtine traductoare foarte mici. Traductoarele sub forma de
placute sunt in general folosite pentru obtinerea frecventei de la cateva sute de kHz la cativa MHz.

Traductoarele de titanat de bariu au o impedanta mai mica decat cele de cuart, astfel incat pentru
obtinerea unei aceleiasi puteri de radiatie acustica este necesara aplicarea unei tensiuni electrice mai ridicate.
TRADUCTOARE MAGNETOSTRICTIVE

Daca un material feromagnetic este supus actiunii unui camp magnetic, in material apare o forta de
tensiune mecanica. Invers, daca acelasi material este deformat ca rezultat al aplicarii unor forte exterioare,
este observata o variatie a proprietatilor sale magnetice. In concordanta cu metodele experimentale s-au
investigat variatiile diferitelor aspecte ale acestor fenomene ca: variatia in lungime observate intr-o bara cand
este aplicat un camp magnetic coaxial asupra ei(efectul Joule). Efectul invers arata influenta unor forte
mecanice ce actioneaza asupra materialului (efectul Villari).
Principalele materiale ce preinta efectul magnetostrictiv sunt: nichelul, cobaltul si aliajele lor in diferite
combinatii. Astfel de aliaje contin de multe ori cantitati din alte metale: cupru, crom, vanadiu etc.
Intr-o bara alungirea datorata magnetostrictiunii depinde de tipul metalului si nu depinde liniar de variatia
intensitatii campului magnetic.
Dupa cum este aratat in figura, in cazul nichelului,apare o scurtare a barei la orice valoare a intensitatii
campului. Pe de alta parte o bara de fier se alungeste in prezenta unui camp slab si se scurteaza in prezenta
unui camp mai puternic.
Efectul magnetostrictiv depinde de temperatura si devine zero in punctul Curie, unde proprietatile
magnetice ale materialului dispar.
Figura arata tensiunea interna ca apare intr-o bara de nichel atunci cand este crescuta temperatura.
Curbele au fost desenate pentru cateva intensitati relative ale campului magnetic.

O relatie simpla leaga alungirea relativa a materialului si inductia B din material. Aceasta relatie se
pastreaza bine pentru valori mici incepand de la o inductie Bo data:
L/L = KB0B

(3.113)

Coeficientul K nu este constant, el depinde de Bo . De exemplu, in cazul nichelului K=-2x103 daca Bo=
0,5Wb/,m2.
In constructia traductoarelor magnetostrictive valoarea lui Bo va fi aleasa in asa fel incat, pentru valori
egale ale lui B valoarea tensiunii mecanice devine maxima. In forma simpla, un traductor consta intr-o tija din
material magnetostrictiv introdus intr-un solenoid traversat de un curent electric ce are o componenta continua
necesara producerii inductiei magnetice Bo si o componenta alternativa capabila sa produca vibratii in tija astfel
incat oscilatiile sa atinga o amplitudine considerabila.
Polarizarea tijei datorita componentei continue este importanta pentru a impiedica tija sa oscileze la o
frecventa de doua ori mai mare decat aceea de excitare.
Intr-o substanta data efectul magnetostrictiv apare intotdeauna in aceeasi directie, chiar daca polarizarea
campului magnetic isi schimba semnul. In timpul fiecarei perioade de oscilatie de excitatie de bara se
contracta si dilata de doua ori in aceeasi maniera.
Nichelul pur, asa cum am vazut, are cele mai bune proprietati magnetostrictive, motiv pentru care este
frecvent folosit. Punctul sau Curie este la 360C iar rezistenta scazuta la oboseala il face sa fie mai putin
recomandat pentru producerea unor puteri acustice mari.
Fierul pur prezinta un efect magnetostrictiv mai slab decat nichelul iar la o anumita valoare a campului
magnetic magnetostrictiunea isi schimba semnul. De exemplu adaugarea unei cantitati mici de nichel este
suficienta pentru a produce magnetostrictiunea pozitiva pentru toate valorile campului magnetic care poate fi
aplicat. Aliajele de fier si cobalt comporta un efect magnetostrictiv pronuntat. Unul dintre aceste aliaje
(permendur) este folosit frecvent si consta din parti egale de cobalt si fier plus 2% vanadiu care are rolul de a
creste proprietatile magnetostrictive.
Partile esentiale ale generatorului magnetostrictiv sunt ilustrate in figura. Elementul magnetostrictiv (de
exemplu nichelul) sub forma unei tije sau tevi este fixat in centrul unei linii nodale cu un suport rigid capabil saI permita oscilatia libera in modul sau fundamental de vibratie extensionala. Elementul magnetistrictiv este
plasat in interiorul solenoidului L al circuitului rezonant al tijei.
Polarizarea elementului magnetostrictiv poate fi obtinuta in mai multe feluri:
a)
b)

c)
d)

folosind o componenta continua a curentului anodic a tubului de vid;

folosind o putere separata suplimentara, trimisa prin intermediul unei frecvente inalte, pentru
obtinerea curentului necesar solenoidului L;
cu ajutorul unui solenoid separat, coaxial cu L (vezi fig.3.9.);
prin plasarea unui magnet permanent sau a unui magnet permanent sau a unui electromagnet in
apropierea barei astfel incat fluxul magnetic rezultat de la expasiunea polara sa penetreze tija in
lungul ei.

In unele generatoare ce au o constructie simpla tubul de iesire care transmite oscilatiile traductorului este
autoexcitat prin intermediul unui feedback corespunzator si actioneaza ca un oscilator simplu a carui frecventa este
examinata de vibratia elementului magnetostrictiv.
In reglarea generatorului trebuie acordata atentie faptului ca inductia magnetica modifica(uneori foarte putin)
valoarea modulului lui Young E al elementului magnetostrictiv. Acest lucru conduce la o variatie a vitezei sunetului in
metal si, ca urmare, a freventei sale de vibratie mecanica.
Frecventa maxima ce poate fi obtinuta este limitata de pierderile electrice datorate histerezisului si curentilor
turbionari. Aceste pierderi sunt legate de permeabilitatea magnetica si de rezistivitate. Un sistem des folosit pentru
limitarea curentilor turbionari consta in efectuarea unor taieturi in lungul barei prin care circuitul lor electric este
intrerupt. Mult mai eficienta este laminarea miezului tijei in aceeasi maniera ca la transformatoare.

. CONSTRUCTIA SI FUNCTIONAREA PALPATOARELOR

Prin palpator se intelege ansamblul format din traductorul piezoelectric cu montura sa, completat de partea
electrica de conectare la aparat. Acesta trebuie realizat astfel incat zgomotul intern sa nu perturbe interpretarea
indicatiilor obtinute pe ecran, la sensibilitatea de lucru aleasa. Traductorul este confectionat dintr-un material
piezoelectric si reprezinta dispozitivul care transforma energia electrica in energie mecanica si invers. Dintre toate
materialele piezoelectrice, in defectoscopie cel mai des utilizate sunt cuartul si materialele ceramice sintetizate.
Cuartul prezinta o serie de avantaje cum ar fi: buna stabilitate chimica, electrica si termica; insolubilitate in cele
mai multe lichide; tarie si rezistenta la uzura si imbatranire. De asemenea, cuartul prezinta si un mare dezavantaj
prin faptul ca, dintre toate materialele piezoelectrice, acesta genereaza o energie acustica slaba, fiind nevoie de o
tensiune inalta, mai mare decat cea necesara materialelor ceramice sintetizate. Aceste materiale sunt bune
materiale generatoare de energie, dar fragile la temperaturi joase si solubile in apa.
Traductorul, indiferent de materialul din care este confectionat este montat intr-un ansamblu care permite
aplicarea tensiunilor electrice, protectia cristalului, precum si posibilitatea de a-l prea pe suprafata piesei
examinate. Ansamblul respectiv este format din traductor, pe suprafata caruia se aplica electrozi, corpuri de
amortizare si sistem electric de adaptare, toate acestea montandu-se intr-o carcasa metalica pentru a se obtine o
soliditate mecanica.
Daca traductorul este paralel cu suprafata piesei, undele emise sau receptionate sunt transversale iar
palpatorul se numeste normal sau drept.

Dand traductorului o inclinare fata de suprafata piesei de examinat undele emise sau receptionate sunt
transversale iar palpatorul se numeste unghiular sau inclinat.
In cazul uni palpator de unde longitudinale, fascicolul ultrasonic va avea doua zone distincte: zona campului
apropiat si zona campului indepartat. In zona campului apropiat intensitatea fasciculului variaza neregulat in
timp,deci inaltimea ecourilor variaza de o maniera complexa si nu se pot interpreta. In zona campului indepartat
intensitatea descreste continuu cu distanta, ecourilor de defect fiind proportionale cu aceasta. Ca urmare atunci
cand se face alegerea palpatoarelor pentru lucru, trebuie cunoscuta mai intai lungimea campului apropiat,
dependent de frecventa si diametrul traductorului, pentru a putea fi evitata aceasta zona. De asemenea, trebuie
determinate caracteristici cum ar fi rezolutia si sensibilitatea. Sensibilitatea se defineste ca fiind capacitatea unui
palpator de a depista discontinuitati mici, deci de a transmite spre partea de receptie a aparatului un impuls mare
de la un defect mic. Rezolutia se defineste ca fiind capacitatea unui palpator de a separa undele reflectate de
doua discontinuitati aflate la o diferenta de adancime cat mai mica. Aceste caracteristici ale palpatorului depind
de frecventa de lucru a cristalului si de marimea acestuia. Palpatoarele normale au frecventa de lucru cuprinsa
intre 0,5 si 15 MHz, iar cele inclinate intre 1 si 5 MHz, de obicei 2 MHz si 4MHz. Corect spus, traductoarele
lucreaza intr-o banda de frecvente. De exemplu, un palpator despre care se spune ca are frecventa de lucru de
4MHz va lucra in banda de frecvente (35)Mhz.
Frecventa unui palpator este dependenta si de marimea acestuia, de fapt marimea acestuia este limitata de
frecventa joasa. Se stie faptul ca un cristal mare si subtire este mai fragil decat unul de dimensiuni mai mici. Daca
avem de a face cu suprafete rugoase este necesara o mare putere de penetrare, se transmite de la piesa cu
pierderi mari din cauza faptului ca traductorul, avand dimensiuni mari, este fragil si pericolul de spargere este
mare. Ca urmare a acestui fapt, pentru a se obtine palpatoare cu dimensiuni mai mari se foloseste un mozaic de
cristale, avand insa dezavantajul ca intensitatea fascicolului este foarte mica.
Palpatoarele normale ca marime au diametre de 24mm sau de 34mm pentru frecvente sub 1 MHz. De
asemenea, exista palpatoare cu diametrul de 10 mm, numite miniaturale si cu diametre de 5 mm sau chiar mai
mici, numite subminiaturale.
Palpatoarele pot fi prevazute cu folie de protectie, aceasta nefiind insa o cerinta obligatorie. De asemenea,
exista palpatoare speciale, utilizate in cadrul metodei de examinare in imersie, si traductoare cu talpa adaptata
curburii in cazul examinarii unor suprafete curbe.
In cazul palpatoarelor curbe inclinate, unghiurile de refractie in otel sunt de 35, 45, 70, 80 si 90 , caz in
care avem de a face cu unde de suprafata. De asemenea se construiesc si palpatoare cu unghi variabil, in acest
caz palpatorul fiind umplut cu cuplant.
De o deosebita utilitate tehnica se bucura palpatoarele emisie-receptie cu dublu cristal. Cele doua unitati,
de emisie si de receptie sunt similare din punct de vedere constructiv, fiecare continand cate un traductor realizat
din titanat de bariu care se cupleaza cu materialul investigat prin intermediul unor blocuri de plexiglas si a
cuplantului folosit. Cele doua unitati ale palpatorului sunt izolate intre ele din punct de vedere acustic prin
intermediul unui strat subtire de pluta. Un asemenea tip de palpator are cea mai buna rezolutie, deoarece zona
moarta este redusa intre transmisie si receptie si nu are loc fenomenul de interferenta acustica. Palpatorul
emisie-receptie cu dublu cistal este folosit intr-o serie de aplicatii, cum ar fi: investigarea materialelor cu granulatie
mare, ce produc o imprastiere considerabila a fasciculului ultrasonic,aici folosindu-se palpatori dublu cristal
inclinati sub unghiuri convenabile; masuratori de grosimi; investigarea materialelor continand un numar mare de
incluziuni.

CONSTRUCTIA SI FUNCTIONAREA DEFECTOSCOAPELOR

La baza unui echipament de examinare ultrasonic stau o serie de elemente comune: aparatul generatorindicator, palpatoarele, cablurile de legatura, adaptoarele, blocurile de calibrare, reglare si accesoriile specifice
aparatului.
Aparatul generator-indicator produce trenuri de unda foarte scurte de cate 2, 3 oscilatii puternic amortizate.
Oscilatiile sunt generate si receptionate de un singur palpator (tehnica reflexiei), sau generate de unul si
receptionate de altul(tehnica transmisiei).
Metoda reflexiei presupune generarea de impulsuri scurte, introducerea lor in piesa de examinat prin
intermediul palpatorului si urmarirea timpului de propagare al undelor si amplitudinii impulsurilor reflectate de
orice suprafata separatoare de mediu. Impulsurile ultrasonice generate si reflectate sunt prezentate pe ecranul
tubului catodic la o distanta pe axa orizontala proportionala cu distanta parcursa de unda pana la discontinuitatea
de care se reflecta.
Schema bloc a unui defectoscop ultrasonic cuprinde:
(1) - tubul catodic;
(2) - blocul de inalta tensiune;
(3) - blocul de baleiaj;
(4) - blocul emitator;
(5) - amplificator;
(6) - monitor;
(7) - palpator
Impulsul de inalta frecventa este ransformat de palpator intr-un tren de oscilatii mecanice. La receptie, sub
actiunea undelor mecanice, cristalul piezoelectric produce un tren de oscilatii mecanice care se aplica blocului
amplificator. Acesta ridica semnalul atenuator calibrat care serveste la aprecierea marimii defectului. Amplificatorul
este de banda larga si zgomot mic. Emitatorul genereaza impulsuri de inalta frecventa pentru excitarea traductorului
simultan cu amorsarea cursei de baleiaj pe orizontala. Timpul de emisie are o durata scurta comparativ cu durata
dintre doua impulsuri pentru a se putea desfasura semnale din piesa. De asemenea, acest bloc comanda momentul
generarii impulsului de emisie, viteza sa fiind reglata de sincronizator. Monitorul serveste la avertizarea automata
(acustica sau optica) asupra aparitiei unor semnale de discontinuitate care depasesc un anumit nivel din inaltimea
ecranului si la inregistrarea semnalelor de defect.
Pentru realizarea sincronizarii emisiei impulsurilor si receptiei semnalelor reflectate, aparatul dispune de un
generator sincronizator care comanda baleiajul intre placile orizontale ale tubului catodic, formand baza de timp
necesara masuratorilor. Afisarea pe ecran se realizeaza propotional cu distanta parcursa de fasciscul in urmatoarea
succesiune: impulsul de emisie, impulsul reflectat de la defect, impulsul reflectat de suprafata opusa.
Baza de timp apare pe ecranul aparatului la scurt timp de la comutarea butonului de pornire, ca o linie
luminoasa orizontala, si marcheaza timpul in care ultrasunetul parcurge piesa, de la suprafata de intrare la suprafata
opusa acesteia si inapoi. La unele aparate exista posibilitatea reglarii focalizarii, latimii acestei linii, in acest caz fiind
necesar ca acesta sa fie cat mai stralucitoare. Pe ecranul aparatului, partea din stanga se considera ca punct de
intrare a ultrasunetului in piesa, ca urmare examinarea acestuia se face de la stanga la dreapta.

MEDIUL DE CUPLARE SI ROLUL SAU IN DEFECTOSCOPIE

Datorita rugozitatii suprafetelor materialelor care se examineaza, intre palpator si piesa apare un strat de aer
care joaca rolul unui ecran ultraacustic. Acest lucru este urmarea faptului ca palpatorul nu realizeaza un contact
100% cu suprafata investigata pe de o parte, iar in aer undele longitudinale se atenueaza foarte repede si undele
transversale nu se propaga. Pe de alta parte, stiindu-se ca ultrasunetele se propaga foarte bine in solide si lichide,
acest neajuns poate fi eliminat prin introducerea unui strat de cuplant intre palpator si suprafata examinata. Mediul de
cuplare se poate prezenta sub forma lichida, semilichida, sub forma de pasta sau chiar solida, in cazul cleiurilor de
oase sau de piele.
Cel mai bun cuplant este mercurul, dar are marele dezavantaj al unei toxicitati ridicate, si, in plus, este foarte
scump.
Un cuplant bun trebuie sa aiba urmatoarele caracteristici:
a)

sa adere bine la suprafata de examinare pentru a elimina aerul;

b)

sa fie omogen, fara particule solide sau bule de aer;

c)

sa nu intre in reactie chimica cu materialul examinat;

d)

continutul de halogeni si sulf sa nu depaseasca cerintele proiectantului.

Atunci cand se alege mediul de cuplare trebuie sa fie luate in considerare urmatoarele: pozitia suprafetei
de examinat, rugozitatea suprafetei, compozitia materialului investigat, temperatura materialului.
Inainte de aplicarea mediului de cuplare este recomandata utilizarea aceluiasi cuplant, atat pentru
operatiile de calibrare pe blocurile de referinta, cat si pentru cele de examinare.
BLOCURI DE CALIBRARE SI CALIBRAREA PALPATOARELOR
3.5.1. BLOCUL DE CALIBRARE A1
Blocul A1 este confectionat din otel carbon armat, elaborat in cuptoare Siemens-Martin sau electrice, si
trebuie sa aiba o granulatie uniforma, cu marimea grauntelui 8. Forma si dimensiunile sale sunt prezentate in
figura. Din punct de vedere acustic blocul de calibrare nu trebuie sa prezinte variatii locale mai mari de 1 dB,
iar viteza de propagare a ultrasunetului sa fie de 5920 20m/s. Brunarea ori durificarea suprafetelor este
interzisa. Calibrarile si verificarile pe blocul A1 raman valabile numai pentru examinarea unei piese din otel
nealiat, unde viteza ultrasonica este egala cu cea din bloc. La oteluri inalt aliate, viteza ultrasunetului este mai
mica decat cea a blocului A1, ceea ce impune calibrari pe un bloc corespunzator. Astfel, la un otel ci 13% Cr, a
rezultat, la un palpator de 70, abateri ale unghiului de refractie de 10, fapt ce conduce la erori mari in
determinarea pozitiei defectelor.
Blocul de calibrare A1 are inglobata o piesa cilindrica din plexiglas, cu diametrul de 50mm si grosimea de
23mm, care corespunde cu timpul de propagare total (dus-intors) a undelor longitudinale prin 50mm otel. Una
din suprafetele cilindrului din plexiglas este acoperita cu un strat conducator de argint, ce serveste la

calibrarea cu palpatoare prin contact direct al cristalului de emisie-receptie cu suprafata de examinare. Pe

langa orificiul cu diametrul de 50mm, blocul mai este prevazut cu un orificiu cu diametrul 1,5mm si cu doua
fante, de unde se obtin ecouri la plasarea palpatoarelor pe suprafetele plane ale blocului. Prin electrogravura
ori prin atac chimic, mai sunt marcate pozitiile relative, corespunzatoare unghiurilor de refractie ale
palpatoarelor inclinate si o scara gradata de unitati de lungime. Pe latura de 200 mm a blocului de calibrare
sunt marcate pozitiile relative corespunzatoare unghiurilor de refractie ale palpatoarelor inclinate si o scara
gradata in unitati de lungime. Pe latura de 200 mm a blocului de calibrare, sunt marcate pozitiile relative
corespunzatoare palpatoarelor cu unghiuri de refractie de 35, 45, 50, 55, 60, 80. Pe fata opusa acestei
laturi, este marcata o scara gradata cu diviziuni din 5 in 5 mm. Latura blocului cu lungimea de 300mm este
prevazuta cu marcaje pentru pozitiile relative corespunzatoare unghiurilor de refractie de 60, 70 si 76. Pe
fata opusa acestei laturi, este gradata zona din jurul pozitiei centrului sectorului circular cu raza de 100mm,
prin diviziuni milimetrice in domeniul 10mm.

Cu acest tip de bloc se executa urmatoarele operatiuni:

a)

calibrarea scarii distantelor;

b)

corectia de zero;

c)

verificarea liniaritatii scarii de masurare a distantelor (baza de timp) si a amplificarii;

d)

calibrarea scarii distantelor, in distante proiectate si distante proiectate reduse;

e)

verificarea si reproducerea sensibilitatii aparaturii si sensibilitatii de vdetectare;

f)

verificarea zonei moarte;

g)

verificarea puterii separatoare in adancime;

h)

verificarea si determinarea punctului de incidenta al palpatoarelor inclinate;

i)

trasarea caracteristicilor de directivitate in plan orizontal si vertical pentru palpatoare inclinate;

j)

verificarea unor diferente structurale intre materialul din care este confectionat blocul A1 si alte
sortimente din otel.

CALIBRAREA PALPATOARELOR CU AJUTORUL BLOCULUI DE CALIBRARE A1

In general calibrarea cu ajutorul blocului A1 se foloseste la palpatoare cu unde longitudinale.

Alegerea si reglarea cat mai precisa a scarii distantelor (numita si scara de profunzime) se face pentru
domeniul de lucru corespunzator parcursului ultrasunetelui in piesa. In acest scop pe blocul de calibrare A1 se alege
un domeniu cu o grosime de material care este foarte aproape de cea care trebuie sa fie verificata, sau un multiplu al
acesteia.
De remarcat este faptul ca la o reglare corecta, ecoul initial de emisie (situat pe partea stanga a ecranului) nu
se gaseste pe zero la scala aparatului, deoarece intre cristalul piezoelectric si piesa, exista cuplantul si eventual o
folie din plastic pentru protectie.
Pentru grosimi de peste 50mm este recomandat a se alege cel putin doua ecouri de fund, de exemplu pentru
grosimea de 80mm se fixeaza palpatorul pe blocul de calibrare A1 unde grosimea este de 100mm si se alege
domeniul de lucru 0-250mm.
Din punct de vedere practic se recomanda ca la etalonarea scarii de masurare a distantelor sa se aleaga pe
blocul de calibrare o anumita grosime pentru care va rezulta cel putin doua sau mai multe ecouri.
Pentru examinarea proportionalitatii distantelor se aseaza palpatorul pe blocul de calibrare A1, in zona cu
grosimea de 25 mm, aparatul fiind pe domeniul de 250mm si se obtin ecouri. In cazul in care ecourile 2 si 8 ale
scalei, ecourile intermediare nu trebuie sa depaseasca 1 diviziune din gradatiile scalei.
Pentru reglarea sensibilitatii se deosebesc doua cazuri. Primul caz este acela in care grosimea piesei este
inferioara grosimii blocului de etalonare. Pentru acesta se fixeaza palpatorul pe blocul de calibrare si se obtine al
doilea ecou cu o inaltime de h=50%. Se pune palpatorul pe piesa si se obtine al cincilea ecou cu h=50%.
Cand grosimea piesei este superioara rosimii blocului de etalonare al patrulea ecou obtinut prin fixarea
palpatorului pe blocul A1 are inaltimea de 50% si corespunde cu aceasi inaltime a ecoului 2 pe piesa ce se
examineaza. Trebuie mentionat ca la doua piese cu aceasi grosime ecourile nu au aceasi inaltime, datorita gradului
de absorbtie a ultrasunetului, respectiv a atenuarii ultrasunetului in materialul examinat.
Puterea separatoare se poate determina si cu ajutorul blocului de calibrare A1, caz in care scala de masurare a
distantelor va fi pe domeniul 0-100mm. Se fixeaza palpatorul pe suprafata etalonului cu lungimea de 300mm in zona
in care se obtin ecouri de la distantele de 85,91 si 100 mm - deci ecouri ce difera ca distanta cu 6 si 9 mm. In cazul in
care cele trei ecouri apar distincte pe ecran, se apreciaza ca puterea separatoare a palpatorului pentru zona 85100mm este satisfacatoare.