Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
CURS 1
Aparatul locomotor ndeplinete funciile de micare ale diverselor pri ale corpului.
Este alctuit din sistemul osteo articular specializat pentru funcia de susinere i sistemul
muscular pentru funcia de micare.
n alctuirea aparatului locomotor intr:
- oasele i articulaiile formeaz sistemul osteoarticular cu rol pasiv n micare;
- sistemul muscular reprezentat prin muchi cu rol activ n micare.
Totalitatea structurilor osose formeaz scheletul. Acesta constitue un fel de schela care
d forma general i proporiile corpului omenesc. Elementele scheletului contribuie la
meninerea posturii organismului, opunndu-se mpovrrii date de greutataea corpului, care se
afla sub aciunea gravitaiei terestre. Oasele sunt legate ntre ele prin structuri conjunctive de
diferite feluri, care le asigura mobilitatea, adic posibilitatatea deplasrii unora n raport cu altele.
Aceste structuri sunt articulaiile. Oasele i articulaiile formeaz partea pasiv a aparaului
locomotor. Pe oase se fixeaz muchii striai scheletici.
Acetia actioneaza asupra oaselor i articulatiilor ca asupa unor prghii, constituind partea
activ a aparatului locomotor, adic elemntele lui dinamice. n afar de imprimarea unor micri
segmentelor osoase, muchii mai intervin i n imobilizarea acestor segmente n anumite atitudini.
I. SISTEMUL OSTEO ARTICULAR
Osul reprezint elementul de baz al scheletului vertebratelor, caracterizat prin structura
lui dur, solid i rezistent. Cel mai lung os este femurul piciorului, de obicei de peste 50 cm, iar
cel mic este scria din ureche. Numrul total al oaselor care alctuiesc scheletul omului este de
223, din care 95 sunt oase perechi, iar 33 oase neperechi. Scheletul unui nou-nascut are mult mai
multe oase decat corpul unui adult, aproximativ 350. Crescand, oasele fuzioneaza intre ele,
numarul lor miscorandu-se la 206, o data ce procesul de crestere s-a incheiat. Depinde de la
individ la individ modul in care s-au sudat oasele determinand in final si numarul acestora.
Functiile tesutului osos
1. functia de suport - scheletul este baza corpului, suporta atat greutatea lui cat si ofera
puncte de conexiune pentru majoritatea muschilor. Confera pozitia bipeda a omului.
2. functia de protectie - scheletul ofera protectie mecanica pentru multe dintre organele
interne, reducand astfel riscul deteriorarii lor (oasele craniene protejeaza creierul,
vertebrele protejeaza maduva spinarii, coastele protejeaza inima si plamanii).
3. functia de asistenta in miscare - muschii care sunt atasati oaselor in momentul in care se
contracta determina miscarea oaselor.
4. functia de depozit de minerale - tesutul osos este o rezerva naturala de minerale cum ar
fi calciul si fosforul. Cand este necesar oasele elimina in sange mineralele in acest fel
echilibrand nivelul acestora in corp.
5. functia de producere a celulelor albe - acest proces are loc in maduva osoasa rosie, in
interiorul oaselor mari.
oasele lungi, care sunt alungite, cu rolul de a amortiza socurile. Acestea au o parte
interioara, numit diafiza si dou capete numite epifiza. Regiunile intre diafize si epifize
se numesc metafiza. Oasele lungi sunt mai compacte dect celelalte oase. Din aceast
categorie fac parte oasele membrelor, precum femurul, tibia si falangele.
oasele scurte, care sunt mai putin compacte compacte, destul de subtiri, mici. In
structura oaselor scurte intra periostul si masa osoasa, formata indeosebi din tesut osos
spongios asezat in partea interna,si dintr-un strat subtire de tesut osos compact asezat la
periferie. Exemple de asa oase sunt: oasele carpiene si metacarpiene, vertebre.
oasele neregulate, care au forme si dimensiuni variate, de exemplu: oasele bazinului.
oasele late, oase subtiri, curbate, de dimensiuni mici, exemple sunt: oasele pieptului,
oasele craniului. Oasele la care lungimea si latimea sunt aproimativ egale si mereu mai
mari decat grosimea. Exemple: ompolatul, oasele craniului, coxalul, etc.
Pe langa acestea mai avem si alte tipuri de oase: oasele pneumatice, in jurul foselor
nazale, frontal, maxilar, sfenoid, etnoid si oasele sesamoide, care se dezvolt n tendoane (rotula),
sunt un tip special de oase scurte.
Procesul de formare a osului se numeste osteogenoza. Invers, procesul de resorbtie
minerala si organica a osului, care se produce prin actiunea invadanta a tesutului de granulatie
bogat vascularizat, se numeste osteoliza.
Osteogeneza se realizeaza in doua etape:
1. Etapa de osificare primara, in care predomina procesele constructive,si care se finalizeaza cu
formarea osului primar, brut nefunctional.
2. Etapa de osificare secundara in care procesele constructive se desfasoara concomitent cu cele
de distrugere si care se finalizeaza cu formarea osului secundar functional.
Din punct de vedere al originii, exista doua categorii de oase:
- de membrana, dezvoltate prin osificare de membrana (desemala). Prin osificare desemala se
formeaza oasele boltii cutiei craniene, clavicule (partial) si mandibula. Acest proces se desfasoara
in trei etape:
a. etapa proteica consta in multiplicarea celulelor conjunctive (care se vor transforma in
osteoblaste si vor produce oseina) in jurul unor centre de osificare din membrana conjunctiva ;
b. etapa minerala consta in impregnarea oseinei cu saruri de calciu si formarea substantei
osoase.
Ulterior, osteoblastele se transforma in osteocite, iar osul este acoperit de un periost. n final se
formeaza osul primar, prin fuzionarea tuturor centrelor de osificare;
c. etapa de remaniere consta n modelarea structurii osului primar (adaptata functiilor sale) de
catre osteoclaste.
- de cartilaj, dezvoltate prin osificare de cartilaj (endocondrala). Prin osificare endocondrala se
formeaza oasele bazei craniului, oasele membranelor si vertebrele. Tot prin acest tip de osificare
tesut osos;
periost;
maduva osoasa rosie;
maduva osoasa galbena;
endost.
Vascularizare i inervaie
Osul primeste 10 % din debitul cardiac, fiind vascularizat prin arteriole ce provin din
artera nutritiva a osului respectiv. Oasele lungi primesc artere nutritive (diafizare) i artere
periostale. Arterele nutritive ptrund prin gurile de ordinul I i apoi prin canalele nutritive i
ajung n cavitatea medular. Arterele periostale provin din arterele care irig organele nvecinate.
La randul lor, venulele se aduna in venele medulare cu o capacitate de 6 8 ori mai mare
decat capacitatea arteriala. Este prezenta, in acelasi timp, si o vascularizare limfatica si o
importanta inervatie prin prelungiri nemielinizate ale nervilor.
n interiorul osului vasele celor dou sisteme se anastomozeaz (comunicaie natural sau
chirurgical ntre dou sau mai multe vase sangvine, adica se leaga intre ele).
Nervii ptrund n gurile nutritive mpreun cu arterele respective sau provin din periost.
Cei care merg cu arterele nutritive ajung n cavitatea medular, unde formeaz un plex nervos.
Din plex se desprind fibre care nsoesc vasele din canalele medulare.
Nervii periostali formeaz un plex bogat n receptori, proprioceptori, cu rol n locomoie.
Oasele scurte au numai artere periostale.
Tesuturile osoase sunt clasificate in tesut osos compact si tesut osos spongios - clasificarea
depinzand de modul in care celulele din structura osului sunt organizate.
Tesutul osos compact (cortical) alcatuieste stratul exterior al tuturor oaselor si se
gsete n diafiza oaselor lungi, la nivelul stratul external epifizelor i la suprafaa oaselor late i
scurte.
Contine doar putine spatii si confera protectie si suport osului in a carui componenta
intra. Oaselor lungi le ofera de asemenea capacitatea de a rezista la presiunea pe care o exercita
greutatea corpului asupra lor si la eforturile fizice.
Componenta de baza a tesutului osos compact este osteonul care este cunoscut si sub
numele de Sistemul Harvesian.
Fiecare Sistem Harvesian (fiecare unitate) are o structura cilindrica care consta din 4
parti:
- un canal central numit Canalul Harvesian care contine vasele de sange si nervii
- lamelele care sunt niste inele concentrice care alcatuiesc o structura puternica formata
din saruri minerale cum ar fi calciul, fosfatii si fibrele de colagen. Sarurile minerale sunt practic
structura de rezistenta a oaselor in timp ce fibrele de colagen contribuie de asemenea la marirea
rezistentei.
- lacunele sunt spatiile mici dintre lamele (numite osteocite);
- lacunele sunt conectate intre ele prin canale mici numite canaliculi. Acestia sunt caile prin care
nutrientii ajung la osteocite si substantele nefolositoare sunt eliminate.
Tesutul osos spongios (trabecular) nu contine osteoni (unitatea de baza a tesutului osos
compact). In locul acestora exista o retea de coloane numite trabeculi care contin lamele,
osteocite, lacune si canaliculi. La unele tesuturi osoase spongioase spatiile
dintre trabeculi sunt umplute cu maduva osoasa rosie. Se gsete n epifizele oaselor lungi i
n interiorul oaselor late i scurte.
Vasele de sange din periost patrund in reteaua de trabeculi permitand osteocitelor din
trabeculi sa primeasca substantele hranitoare din sange si sa le trimita inspre cavitatile cu
maduva. Un os lung este format din urmtoarele pri: corpul sau diafiza i dou capete
(extremitati), numite epifize.
ntre diafiz i epifiz se interpune metafiza, care la oasele tinere reprezint cartilajul de
cretere n lungime. ncheierea creterii se face n jurul vrstei de 25 de ani, cnd cartilajele
diafizo-epifizare sunt nlocuite de os i epifizele se sudeaz la diafiz.
n interiorul diafizei se gsete canalul medular, care conine la adult mduva osoas
galben. La nivelul epifizelor se gsete mduva roie, unde se formeaz elementele figurate ale
sngelui. Diafiza este acoperita la exterior de periost. (membrana conjunctiva vascularizata).
Diafiza este formata din tesut osos compact.
Epifizele contin tesut osos compact la periferie si tesut osos spongios la interior. Sunt
acoperite de periost, n portiunea care nu participa la formarea articulatiilor si de cartilaj articular
hialin la capetele care intra in alcatuirea articulatiilor. Epifiza situata mai aproape de scheletul
axial se numeste epifiza proximala iar epifiza aceluias os dar situata mai departe de scheletul
axial se numeste epifiza distala.
Periostul este o membran vasculo-conjunctiv care nvelete, la periferie, ntregul os,
cu excepia capetelor articulare, care sunt acoperite de cartilaje. Examenul microscopic al
periostului arat c aceast membran este format la adult din dou straturi, unul extern sau
superficial, numit periostul fibros, i altul intern sau profund, care vine n raport cu masa osoas,
numit periostul osteogen.
Maduva osoasa
Este o substan moale, semifluid, buretoas, care umple cavitile din interiorul
oaselor. Aceasta reprezinta pana la 4% din greutatea corporala totala. n funcie de localizare,
culoare i prezena elementelor sanguine sau osoase, distingem trei feluri de mduv osoas.
Mduva roie
Maduva rosie este prezenta mai ales in oasele copilului pana la 5 ani si a fatului iar la adult
se regaseste in principal in oasele plate, cum ar fi osul pelvisului, osul pieptului, coastele sau
vertebrele si la capatul oaselor lungi, fiind inlocuita de-a lungul timpului de atre maduva galbena.
Mduva roie ia dou aspecte: mduva roie osteogen, al crei rol principal este osteogeneza, i
mduva roie hematogen, al crei rol principal este hematopoieza.
a). Mduva roie osteogen este format din esut conjunctiv, ale crui celule fixe sunt
anastomozate prin prelungirile lor foarte fine, din care se difereniaz celule specifice numite
osteoblaste, i din numeroase vase sanguine, care formeaz o reea. Osteoblastele sunt celule
osoase tinere care produc substana osoas, contribuind astfel la formarea osului.
Prin diferenierea lor se formeaz dou categorii de celule: osteocite (celule osoase
adulte, de form ovoidstelat, fr funcie secretoare) i osteoclaste (celule gicantice, amiboide,
care distrug elementele osului vechi, n locul crora se formeaz elemente noi, contribuind astfel
la rennoirea esutului osos).
Pe msur ce individul nainteaz n vrst, numrul osteoblastelor scade, funcia osteogenic
slbete i, n cele din urm, dispare.
b). Mduva roie hematogen este o formaiune cu alctuire complex care se gsete n
cavitile oaselor. La copil, aproape toat mduva osoas este hematogen (se gsete numai n
diafiza oaselor). La adult dispare din diafiza oaselor lungi i este prezent numai n esutul osos
spongios unde i pstreaz proprietile hematogene. Mduva hematogen, la adult, se gsete n
corpul vertebrelor, stren, coaste, n oasele bazei craniului, oasele iliace, osul sacrum, i n
epifizele superioare ale humerusului i al femurului (n diafize, mduva i pierde proprietatea
hematogen).
La nastere, maduva din toate oasele formeaza hematii, fapt ce explica culoarea rosie (maduva
rosie). Cu timpul, o parte isi pierde reversibil aceasta capacitate, se incarca cu grasime si devine
galbena (maduva galbena).
Mduva galben
Se caracterizeaz prin aceea c cea mai mare parte din elementele hematogene au disprut,
iar majoritatea celulelor ei devin celule adipoase (lipocite), adic celule care acumuleaz picturi
de grsime; aceast acumulare i d culoarea galben. Ea se gsete n diafiza oaselor lungi i
reprezint pentru organism o rezerv nutritiv.
Mduva galben nu apare n mod normal n unele oase cum sunt: sternul, corpul vertebral,
sacrul, coaste, epifize, etc., n care mduva i pstreaz toat viaa caracterul hematopoietic.
Transformarea celulelor reticulare n celule adipoase este reversibil, ntruct n stare de anemie
aceste celule i reiau funcia hematopoietic.
Cu alte cuvinte, ntre mduva galben i mduva roie hematogen este un echilibru dinamic,
mduva galbena transformndu-se n mduv productoare de eritrocite ori de cte ori
organismul o cere.
La btrni, mduva cenuie este format, n cea mai mare parte, din fibre colagene i o substan
fundamental foarte abundent; ea se numete mduva cenuie fibroas. n cazul unor boli (la
tineri sau btrni), ea este format din celule conjunctive i o substan fundamental cu aspect
mucos; de aceea se numete mduva cenuie gelatinoas. Mduva cenuie nu ndeplinete nici un
rol n organism; numai de umplutur.
Endostul este o membran conjunctiv care cptuete la interior masa osoas att a diafizei, ct
i a epifizelor. Ca structur microscopic, endostul erste asemntor cu periostul, el fiind format
din fibre conjunctive, n special de reticulin, dintr-un numr restrns de celule conjunctive, din
puin substan fundamental i din rare vase sanguine.
Scheletul corpului uman
Scheletul axial este format din: craniu, coloana vertebral, coaste i stern. Scheletul axial
constituie axa de suport a organismului i asigur protecia organelor de la nivelul capului, gtului
i trunchiului.
Scheletul apendicular reunete centurile (scapular i pelvian) i membrele propriu-zise,
superioare i inferioare.
A. Scheletul capului este compus din :
a). Neurocraniu
Partea interioar a craniului se numete endocraniu, iar parte exterioar exocraniu. Pe de
alt parte, craniul poate fi segmetat pe vertical i n acest caz se vorbete despre craniul superior
sau bolta craniana i craniul inferior sau baza craniului:
- componenta conjuctiva format din structuri fibroase i elastice de legtur dintre vertebre
(discurile intervertebrale, capsule articulare, ligamente);
- componenta muscular (muchii coloanei vertebrale);
- componenta neuro-vasculara (mduva spinrii, rdcinile nervoase, vase de snge).
Discul intervertebral este aezat n spaiile dintre corpii vertebrali, pe care i separ, dar i
i solidarizeaz n acelai timp. Discul intervertebral este lipsit de cavitatea articular, nu poseda
membran sinovial i nici lichid sinovial. De aceea se ncadreaz n rndul articulaiilor
nesinoviale.
Discul este format dintr-o poriune periferic, alctuit din esut conjuncitv fibros,
numit inelul fibros i o poriune central cu aspect gelatinos, care poart numele de nucleu
pulpos.
Corpii vertebrali sunt legai prin discurile intervertebrale care sunt articulaii nesinoviale
n timp ce apofizele articulare sunt legate prin articulaii sinoviale. ntre vertebre se mai gsesc i
ligamente care mpreun cu discul intervertebral i cu capsulele articulare formeaz segmentul de
mobilitate.
Componenta cea mai important a segmentului de mobilitate o constituie discul
intervertebral.
2. Sternul os lat pe linia median anterior toracelui. Segmentul inferior se numete
apendicele xifoid.
3. Coastele in numar de 12 perechi din care primele 10 se unesc cu sternul (7 direct i 3 ntre
ele apoi cu sternul).
4. Bazinul este regiunea inferioar a trunchiului, cuprinde vezica urinar, organele genitale
interne. Poriunea inferioar a bazinului este pelvisul. Bazinul este centura osoasa situata in josul
abdomenului ce sustine coloana vertebrala, careia ii sunt atasat membrelor inferioare. Bazinul
este format din cele doua oase iliace, care se articuleaza in spate, de o maniera rigida, cu
sacrumul, prelungit in jos cu coccisul.
Pelvisul are form de plnie i este format din oasele coxale (ilion, schion si pubis), sacru i
coccis.
Osul ilion, punctul de intersectie a numerosi muschi, formeaza aripa mare, proeminenta, la
nivelul soldului, creasta iliaca.
Osul ischium sau ischion. Partea sa inferioara, numita tuberozitate, este osul pe care ne
asezam.
Pubisul permite unirea celor doau oase iliace prin intermediul unui menisc (un
fibrocartilaj). La jonctiunea dintre osul iliac, ischion si pubis se afla cavitatea cotiloida, sau
acetabulum, care adaposteste capul femural.
Osul sacrum- Format din cinci vertebre sacrale sudate, care foarmeaza o creasta sacrala
pe partea sa posterioara, acesta are forma unei piramide al carei varf se numeste apex. Acesta
este legat, in partea din spate, de osul iliac prin cele doua articulatii sacroiliace pentru a forma
bazinul osos. Osul sacru este mai mare la femeie decat la barbat si formeaza, impreuna cu osul
coxal, centura pelviana.
Coccisul - Acest os mic situat la capatul coloanei vertebrale, sub osul sacrum, poate contine pana
la 5 vertebre sudate (4 la anumiti indivizi). Impreuna cu osul sacrum, el constituie elementul
central al bazinului.
C. Scheletul membrelor cuprinde scheletul membrului superior, scheletul membrului inferior
1. Scheletul membrului superior este alctuit din:
Totalitatea muchilor i formaiunilor contractile din diverse organe ale corpului uman
constituie sistemul muscular. Muchii asigur locomoia, munca fizic, activitile motoare ale
organelor interne, adaptarea i meninerea poziiei corpului.
Muchii conin: apa (75%), substane minerale, substane organice specifice (miozina,
actomiozina) i substane energetice (adenozintrifosfatul, fosfocreatina, glicogenul, acidul lactic).
Micrile pe care muchii le efectueaz n jurul axelor care trec prin articulaii sunt:
- flexia (apropierea a dou segmente legate printr-o articulaie, micorndu-se unghiul dintre ele);
- extensia (micarea contrara flexiei, unghiul dintre segmente putnd ajunge la 180 grade sau
chiar mai mult);
- abducia (ndeprteaz un segment sau membrul n ntregime de corp);
- adductia (apropie aceleai elemente de trunchi);
- rotaia intern (un segment sau ntreg membrul se rotete nspre corp, n jurul axului sau
vertical);
- rotaia extern (micarea invers prin care membrul se nvrte n afar n jurul aceluiai ax).
n funcie de poziia lor distingem dou categorii fundamentale de muchi: scheletici
(somatici) i viscerali (ai organelor cavitare interne, involuntari). Dac ne referim la structura
lor, distingem muchi striai (somatici) i muchi netezi (viscerali).
Pe lng aceste dou categorii exista o categorie special i anume miocardul, muchi striat
de tip cardiac.
Unitatea structural a muchilor scheletici este fibra muscular striata, care are o lungime
de 5 pn la 12 cm. Fibra muscular striata este alctuit din numeroase miofibrile (elementul
contractil al fibrei musculare). La un muchi scheletic se disting o parte crnoas numit corp
muscular i dou extremiti numite tendoane: una prin care se fixeaz de osul imobil n timpul
contraciei numit origine i alta prin care se prinde de osul mobil numit inserie.
Propriettile fundamentale ale muchilor sunt:
- elasticitatea proprietatea muchiului striat scheletic de a reveni la forma iniial dup
nceperea aciunii forei care a determinat extensia;
- plasticitatea proprietatea muchilor netezi vicerali de a-i menine constant tensiunea la
diferite grade de distensie.
- excitabilitatea proprietatea muchiului de a rspunde la aciunea unui excitant (mecanic, fizic
sau chimic). n organism, excitantul natural este influxul nervos care ajunge la muchi prin fibrele
nervoase motorii. Influxul nervos, venit prin fibrele motorii, este transmis fiecrei fibre musculare
din cadrul unitilor motorii prin intermediul plcii motorii sau sinapsa neuromuscular.
- contractibilitatea proprietatea specific a muchiului de a dezvolta o tensiune asupra
punctelor sale de fixare pe oase. n general, prin contracie, muchiul se scurteaz i poate pune n
micare prghiile osoase, realiznd o micare, care este de fapt rspunsul muchiului la aciunea
unui excitant din exterior sau la o comand venit pe calea nervilor.
Clasificare :
Dup pozitia n organism, muschii somatici se mpart n: muschii capului, gtului, trunchiului i
membrelor.
Muchii capului sunt: muchii mimicii, muchii cutanai grupai n jurul orificiilor orbitale,
nazale i orificiului bucal (orbicularul buzelor), muchii masticatori (maseteri i temporali),
muchii limbii i muchii extrinseci ai globului ocular.
Muchii gtului sunt: pielosul gtului, ternocleidomastoidieni i hiodieni.
Muchii trunchiului sunt: muchii spatelui i ai cefei (trapez, marele dorsal), muchii
toracelui (pectorali, dinai, intercostali, diafragma) i muchii abdomenului (drept abdominal,
oblici).
10
Muchii membrului superior sunt: muchii umrului ( deltoid ), muchii braului ( biceps i
triceps brahial), muchii antebraului ( pronatori i supinatori ai antebraului, flexori i extensori
ai degetelor ) i muchii minii.
Muchii membrului inferior sunt: muchii fesieri, muchii coapsei (croitor, cvadriceps
femural, biceps femural, adductori ai coapsei), muchii gambei (gastrocnemian, pronatori i
supinatori ai piciorului, flexori i extensori) i muchii piciorului (extensori ai degetelor i
plantari).
Muchiul croitor (Sartorius) cel mai lung muchi al corpului; permite rotirea piciorului
i ncruciarea picioarelor, controleaz miscarile n timpul mersului, statului pe loc, pstrrii
echilibrului.
III KINETOTERAPIA
Notiunea este o componenta a Kinetologiei, care se defineste ca stiinta care se ocupa cu
studiul miscarii organismelor vii si al structurilor care participa la aceste miscari.
Kinetoterapia reprezinta un termen creat de francezi pentru a definii o fiinta care se ocupa
cu studiul mecanismelor complexe (nervoase, musculare, osteoarticulare, ale organelor, aparatelor
si sistemelor etc) ale activitatii motrice normale a omului, in vederea stabilirii masurilor
profilactice si terapeutice cu scopul corectarii- prin folosirea exercitiului fizic ca mijloc de baza- a
tulburarilor, deficientelor si sechelelor generale de boala sau traumatism.
In tarile anglofone, notiunea este cunoscuta ca Physical Therapy si, la noi, este de multe
ori tradusa gresit fizioterapie, in loc de terapie prin miscare.
Kinetoterapia este procesul educativ-terapeutic-recuperator prin care se urmareste
imbunatatirea (optimizarea) starii de sanatate fizica si psihica in vederea integrarii sau reintegrarii
sociale si profesionale a persoanelor in situatii speciale.
De asemenea, prin metodele si procedeele folosite, kinetoterapia are un rol deosebit de
important atat in profilaxia primara, cat si in profilaxia secundara, folosirea exercitiului fizic
special structurat si asamblat, avand influente benefice in prevenirea imbolnavirilor, ca si in ceea
ce priveste instalarea unor deficiente, dismorfisme, ca urmare a unor sechele dupa imbolnaviri
sau traumatisme.
Kinetoterapia provine din grecescul kinesis=miscare si therapeia=tratament, adica terapie
prin miscare. Cunoscuta popular ca si gimnastica medicala, kinetoterapia este de fapt o
specialitate medicala care asigur prin tehnici si metode specifice recuperarea sau refacerea
funciilor si structurilor organismului uman compromise de boala sau traumatisme. Poate avea un
rol profilactic (mentinerea starii de sanatate si prevenirea bolii) sau curativ (vindecarea,
ameliorarea unor boli sau prevenirea agravarii unor afectiuni deja existente, refacerea rapida post
operatorie, dupa traumatisme, postpartum, dupa activitatea sportiva etc.).
11
Obiectivele Kinetoterapiei
- corectarea posturii si aliniamentului corpului ( ex: cifoze, scolioze etc.);
- cresterea mobilitii articulare ( ex: post imobilizare dupa fracturi, in afectiuni
reumatismale);
- recuperarea forei musculare (ex: post operatii de menisc, fracturi);
- recuperarea elasticitii si rezistentei musculare (ex: dupa rupturi musculare);
- imbunatatirea coordonrii neuromotorii, controlului i echilibrului (ex: dupa accidente
vasculare cerebrale, boala Parkinson);
- recuperarea cardio-respiratorie (ex: post infarct miocardic, afectiuni respiratorii);
- refacerea capacitii de efort (ex: pentru sportivii de performanta sau in convalescenta) ;
- imbunatatirea capacitatii de relaxare (ex: managementul stressului, atacul de panica);
- reeducarea sensibilitatii ( ex: parestezii, post accidente vasculare cerebrale).
Rolul Kinetoterapiei
Rolul kinetoterapiei este de a recistiga si pastra calitatea vietii, prin recuperarea cit mai
deplina a capacitatilor functionale ale individului. Tocmai de aceea, ea nu trebuie privita ca o
varianta optionala, ci ca o necesitate, avind in vedere ca orice afectiune netratata sau nerecuperata
la timp se poate agrava, uneori compromitind ireversibil starea de sanatate si echilibru a fiintei
umane.
Notiuni:
- contractie musculara- proprietate fundamentala a muschiului, constand din cresterea tensiunii
sale interne datorita actiunii unui excitant adecvat. Tensiunea interna astfel produsa se transmite
asupra punctelor de insertie ale muschiului si, in functie de conditiile biomecanice momentane,
determina apropierea, departarea sau ramenerea nemiscata a acestora.
- Coordonare a miscarii- activitate a sistemului nervos central datorita careia fiecare muschi
necesar efectuarii unei miscari se contracta cu intensitatea adecvata si numai cand este necesar
pentru a se asigura executia exacta a miscarii respective
- Mobilitate- caracteristica a motricitatii exprimata prin amplitudinea miscarilor efectuate,
reprezinta posibilitatea de a initia si realiza o miscare pe toata amplitudinea ei fiziologica.
Depinde de factori articulari si de factori musculari
- Ortostatism- pozitie verticala a corpului uman, in care acesta se sprijina in mod egal pe ambele
picioare
- Tonus muscular- stare de tensiune activa, usoara, permanenta, involuntara si variabila ca
intensitate a muschilor netezi si striati
- Agonist- muschi sau grupa musculara care, contractandu-se determina efectuarea unei miscari
- Antagonist- muschi sau grupa musculara care, contractandu-se, franeaza sau opreste miscarile
efectuate prin contractia muschilor agonisti. Actiunea acestor doua tipuri de muschi este fin si
permanent coordonata.
- Control motor- modalitatea de reglare a miscarii si de ajustare dinamica posturala. Controlul
motor reprezinta controlul creierului asupra miscarii voluntare, constiente. Este proprietatea de asi recastiga echilibru fara a cadea dupa ce acesta a fost perturbat
- Stabilitatea posibilitatea realizarii unei contractii normale, simultane a muschilor din jurul
unei articulatii
- Abilitatea este nivelul cel mai inalt al controlului motor care ajuta persoana sa manipuleze si sa
exploreze mediul inconjurator. Abilitatea este capacitatea de a misca segmentele in afara posturii
sau locomotiei.
- Controlul motor se materializeaza in 3 procese: controlul muscular, coordonarea si echilibrul
- Echlibrul este abilitatea de a mentine sau mobiliza corpul fara a cadea
12
- Redorile sunt limitari patologice ale mobilitatii articulare. Unele redori pot fi congenitale si de
la inceput sunt de domeniul chirurgiei corectoare. Redorile dobandite fac obiectul de lucru al
kinetoterapeutului, acestea fiind: leziuni tegumentare si ale tesutului celular subcutanat, leziuni
ale aponevrozelor (ex. Maladia Dupuytren), leziuni capsulo-ligamentare, leziuni sinoviale,
leziuni cartilaginoase si osoase (acestea sunt de obicei ireversibile), procesul de retractie, leziunile
musculotendinoase
- Anchilozele sunt pierderi definitive ale miscarilor dintr-o articulatie. Acestea pot fi fibroase
sau osoase
- Mobilitatea articulara exagerata reprezinta inversul redorilor si este cauzata de rupturi
ligamentare, elongatii tendinoase, hipotonii musculare
- Atrofia musculara - este o degenerare morfologica (micsorarea muschiului) si functionala
(scaderea fortei musculare) a unor grupe de muschi.
- Spasticitatea este o rezistenta excesiva a muschiului produsa printr-o leziune a neuronului
motor central
- Contractura musculara- este definita ca scurtarea muschiului sau mentinerea unei tensiuni
musculare, dureroasa sau nu, reversibila sau fixa, paroxistica sau permanenta. Exista 3 tipuri de
contracturi: contractura antalgica, contractura algica, contractura analgica, aceasta din urma
imbracand alte 3 forme: miostatica, miotatica, congenitala
- Retractura musculara este o contractura pe cale de organizare sau deja ireversibila
caracterizata prin diminuarea sarcomerelor si dezvoltarea tesutului conjunctiv cu elasticitate
scazuta. Retracturile musculare vechi reale, nu beneficiaza de kinetoterapie intrucat exista riscul
ruperii musculare.
- Distrofia musculara- este denumirea generica data unor boli degenerative ale muschiului striat,
conditionate genetic, cu evolutie lent progresiva.
- Oboseala musculara este o stare fiziopatologica constand in incapacitatea muschiului de a se
contracta, de a executa un travaliu muscular, este inversul rezistentei musculare.
- Rezistenta musculara- este capacitatea muschiului de a se activa repetat pe o perioada de timp,
la o performanta sub-maximala. Aceasta calitate a muschilor intervine atunci cand repetam o
miscare de un numar de ori fara a obosi sau cand mentinem o pozitie corporala pentru mai mult
timp. Pentru a cunoaste mai bine caracteristicile rezistentei fizice, este important de diferentiat 2
tipuri de fibre musculare:
a. tipul 1- muschi rosu contine cantitate mai mare de mioglobina, poate contine
mai mult oxigen, rezultand ca aceste fibre se contracta pentru o perioada lunga de
timp, dar cu o forta mai mica (rezistenta mare, forta mica)
b. tipul 2 muschi cu contractie rapida, avand 3 subtipuri in functie de viteza, de
contractie si de forta generata. Acest tip de fibra musculara se poate contracta
rapid si cu forta, dar oboseala apare repede
- exista 2 tipuri de rezistenta musculara: dinamica- capacitatea muschiului de a se
contracta si relaxa in mod repetat si rezistenta musculara statica capacitatea
muschiului de a ramane in contractie pentru o anumita perioada de timp
- Hipertonie musculara - exagerarea permanenta a tonusului muscular (gradul de rezistenta a unui
muschi striat in stare de repaus), de origine neurologica. Hipertonia este consecutiva unei leziuni
a sistemului nervos central, a carei cauza poate fi diversa (tumorala, vasculara, degenerativa).
- Rigiditatea este tot o hipertonie musculara, diferentiata clinic de spasticitate
- Hipotonia musculara tonusul muscular redus, adica gradul de tensiune sau rezistenta pentru a
intinde un muschi, implicand adesea forta musculara redusa.
- Atrofiile de denervare sunt situatia extrema a hipotoniilor musculare, cand muschiul este
complet privat de influxul nervos trofic prin lezarea neuronului motor periferic undeva pe
traiectul lui. Prin denervare, muschiul pierde din volum, pierde treptat unitatile contractile si
apare fibroza si infiltratia grasoasa
13
14
In studiul unei anumite pozitii de fond se va respecta obligatoriu tratarea urmatoarelor probleme:
Descrierea pozitiei diferitelor segmente. Fiecare stare posturala impune o descriere a
pozitiei segmentelor implicate si a raporturilor dintre ele. Unghiurile unui segment fata de
celalalt, precum si planurile (orizontal, frontal, sagital) in care se gasesc acestea in pozitiile de
flexie, extensie, rotatie, abductie sau adductie, suspinatie sau pronatie etc.
Baza de sustinere (poligonul de sustentatie). Este suprafata geometrica variabila delimitata
fie de marginile exterioare, fie de punctele prin care segmentele corpului omenesc iau contact cu
solul. Poate fi redusa la un punct (balet), sau la o linie (patinajul sau mersul pe sarma).
Mentinerea echilibrului devine cu atat mai dificila, cu cat baza de sustinere isi diminueaza
suprafata.
Pozitia centrului de greutate. Determinarea acesteia se face luand in consideratie locul
centrului de greutate si greutatea fiecarui segment in parte.
Cunoscand pozitiile mijlocii ale centrelor de greutate si greutatea a doua segmente
vecine izolate, se poate gasi centrul de greutate al ambelor segmente reunite.
Prin combinarea din aproape in aproape a centrelor de greutate ale diferitelor parti ale
corpului, se poate gasi pozitia centrului de greutate al intregului corp aflat intr-o pozitie oarecare.
Unghiul de stabilitate. Este proiectia centrului de greutate cu dreapta care il uneste cu
marginea bazei de sustinere. Cu cat acest unghi este mai mare, cu atat stabilitatea devine mai
mare. Teoretic, unghiul de stabilitate este cu atat mai mare, cu cat centrul de greutate este situat
mai jos, iar baza de sustinere mai mare.
Mecanisme posturale. Diverse pozitii sau stari posturale se mentin datorita travaliului
static al grupelor musculare, prin contractiile lor izometrice, declansate si reglate prin reflexele de
postura.
Mecanismele de postura reflexe si de echilibru sunt provocate de stimuli de origine
diferita, informatiile fiind primite de la organele proprioceptive ale urechii interne (labirintice)
privind pozitia capului in spatiu, de la proprioceptorii musculaturii gatului asupra pozitiei capului
fata de trunchi, de la proprioceptorii musculaturii trunchiului si membrelor (fusurile neuromusculare) asupra pozitiei membrelor in spatiu, de la receptorii retinieni vizuali asupra pozitiei
intregului corp fata de corpurile inconjuratoare si exteroreceptorii cutanati care intra in contact cu
punctele de sprijin ale corpului pe sol sau cu obiectele inconjuratoare.
Toate aceste informatii ajung la diferite etaje ale axului cerebro-spinal (maduva, trunchi
cerebral, nucleii cenusii cerebrali, scoarta cerebrala si cerebel), declansand o serie de reactii:
-
15
16
17
18
particulara;
7) glisarea si hiperextensia. Sunt miscari care depasesc limitele fiziologice. Glisarea se
produce la nivelul suprafetelor articulare plane sau foarte usor incurbate, in timp ce hiperextensia
semnifica depasirea limitelor fiziologice ale rezistentei.
Miscarile mai pot fi clasificare in: (1) miscari de tensiune slaba (scrisul, miscarile de finete
si indemanare); (2) miscari de tensiune rapida (miscari de forta); (3) miscari balistice (aruncari,
loviri etc.); (4) miscari de oscilatie (pendulari).
Fazele mersului. Primul impuls in pornirea mersului este declansat in apropierea centrului
de greutate, cand trunchiul se apleaca inainte pentru ca proiectia centrului de greutate sa treaca
inaintea bazei de sustinere; aproape concomitent, membrul inferior de sprijin se extinde si corpul
este proiectat inainte si putin mai sus, celalalt membru inferior, care devine pendulant, paraseste
solul si este proiectat inaintea membrului de sprijin si fixat din nou pe sol. Fazele se repeta apoi
cu membrele in pozitie inversa.
Mersul se compune astfel dintr-o serie de perioade de sprijin unilateral, separate intre ele
prin perioade de sprijin dublu.
In cazul alergarii sau al fugii, care ajuta la deplasarea mai rapida a corpului, inaintarea se
face prin trecerea succesiva a unui membru inferior inaintea celuilalt, sprijinul efectuandu-se insa
numai pe cate un picior. Intre doua momente de sprijin au loc mici sarituri prin aruncarea corpului
inainte si suspendarea sa pentru scurt timp in aer.
Centrii de greutate in aterizare nu se deplaseaza rectiliniu, descriind un traiect sinusoidal in
plan vertical si orizontal. Spre deosebire de mers, in fuga corpul se detaseaza de pamant inainte ca
piciorul anterior sa-l fi atins.
In saritura, omul realizeaza chiar o desprindere momentana de sol, in unele cazuri
suficient de mare (ex: in volei, baschet) saritura in lungime sau in latime etc. In toate aceste
desprinderi, participa aproape intreaga musculatura a aparatului locomotor pentru realizarea
echilibrului si miscarii.
19
Muschiul este format din corp si doua capete.Acestea din urma se fixeaza pe oase cu
ajutorul tendoanelor: tendon de origine,care se prinde pe osul fixeaza si tendon insertie
care se prinde pe osul mobil.Dupa numarul capetelor de origine,muschii pot fi cu un
singur capat(majoritate) si cu 2-3-4 capete(biceps,triceps,cvadriceps).
Corpul muschiului este invelit de o membrana conjunctiva elastica numita epimisium,din
care pornesc spre interior septuri ce alcatuiesc perimisium(tesut cojuctiv lax vase si
nervi ).Din pirimisium se desprind lame de tesut conjunctiv care invelesc fiecare fibra
lame de tesut conjuctiv care invelesc fiecare fibra musculara si formeaza endomisium
(fibre colagene si elastice). Peste epimisium se afla fascia musculara (membrana
conjunctiva) care inveleste atat corpul cat si extremitatile muschiilor. Muschiul este bogat
vascularizat si are o inervatie dubla, somatica si vegetativa. Inervatia vegetativa, pe cai
eferente, determina reactii vasomotorii. Inervatia somatosenzitiva este realizata de
dentritele neuronilor din ganglioni spinali, care se distribuie in portiunea centrala a
fusurilor neuromusculare, la corpusculii tendinosi Golgi si la corpusculii Vater-pacini.
Inervatia somato motorie este asigurata de axonii motoneuronilor a , care intra in
structura placii motore, si de axonii motoneuronilor ? , care se distribuie la extremitatile
fusului neuromuscular.
Compozitia chimica a muschiului
Dupa cum se observa, mai mult de jumatate din substantele solide sunt reprezentate de
proteine, care reprezinta suportul morfologic al contractiei musculare.Fibra musculara
striata contine miofibrile, alcatuite din miofilamente de miozina(groase) si de
actina(subtiri).
MIOZINA are structura fibrilara si manifesta mare reactivitate fata ioni si puternice
proprietati catalitice, favorizand desfacerea legaturilor macroergice din molecula de ATP.
Intervine n reglarea cantitatii de energie necesara contractiei musculare. Proprietatile sale
enzimatice sunt activate de Ca si Mg.
ACTINA are structura fibrilara si poseda proprietati enzimatice, cataliznd hidroliza
ATP.Un filament de actina este format din: actina, tropomiozina si troponina.
Tropomiozina este nfasurata n spirala n jurul actinei, npiedicnd atractia dintre
miofilamentele de actina si miozina n timpul contractiei.Troponina ataseaza
tropomiozina de actina si are o puternica afinitate pentru Ca, initiind contractia.
MIOGLOBINA are structura si proprietati asemanatoare hemoglobinei. Ea fixeaza
reversibil oxigenul molecular, formnd oximioglobina (re zerva locala de oxigen ) .
MIOGENUL este un amestec de enzime ce intervine n procesele biochimice ale
contractiei.
Propritatile muschilor
1.Excitabilitatea reprezinta capacitatea de a raspunde la excitanti prin modificari
specifice. n cazul muschilor, forma specifica de raspuns este contractia, iar excitantul
20
specific este influxul nervos. Trnsmiterea influxului nervos la nivelul muschilor striati se
realizeaza la nivelul placii motorii.
2. Contractilitatea este proprietatea muschilor de a raspunde la un excitant natural sau
artificial prin modificarea formei, de obicei prin contractie.
Contractia fibrei musculare este initiata n momentul cuplarii acesteia cu excitatia.
Momentul principal al cuplarii l reprezinta eliberarea de Ca din reticulul sarcoplasmic,
sub actiunea influxului nervos generat la nivelul placii motorii. Potentialul de actiune ce
ia nastere la acest nivel se propaga prin intermediul sistemului de tuburi (T) orientate
transversal, dinspre sarcolema spre interiorul fibrei si ajunge in final la cisternele
reticulului sarcoplasmic, care contin Ca . Are loc depolarizarea membranelor reticulului
sarcoplasmic, iar Ca eliberati din cisterne difuzeaza n vecinatatea protinelor contrctile,
declansnd contractia prin cuplarea miozinei cu actina si formarea actomiozinei.
Scurtarea fibrelor musculare in cursul contractiei apare ca o consecinta a scaderii
lungimii fiecarui sarcomer n parte. Aceasta se realizeaza fara scurtarea miofilamentelor,
ca urmare a glisarii miofilamentelor de actina printre cele de miozina.
Cnd influxurile nervoase inceteaza, Ca reintra n reticulul sarcoplasmic, complexul
actina-miozina se desface si fibra musculara se relaxeaza. n procesele de contractierelaxare, rolul principal l are mecanismul de transport activ al Ca prin intermediul
pompelor de Ca din peretii reticulului sarcoplasmic.
Aceleasi mecanisme se manifesta si n fibrele musculare netede, dar dispozitia particulara
a miofilamentelor, precum si unele partcularitati structurale ale proteinelor contractile la
acest nivel fac ca viteza de reactie sa fie mica, iar durata perioadei de contractie si
relaxare sa fie mare.
Contractia musculara se manifesta prin fenomene mecanice, electrice si termice.
Manifestarile mecanice sunt reprezentate de modificari de tonus musculra si de forma.
Exista doua tipuri principale de contractie:
- contractii izotonice,n care muschiul se scurteaza, dar tensiunea din interior ramne
constanta.Sunt caracteristice muschilor membrelor si realizeaza lucrul mecanic finalizat
cu diverse forme de miscare;
- contractii izometrice, n care muschiul nu-si modifica dimensiunile, dar tensiunea din
interior creste. Sunt caracteristice musculaturii postulare.
Cele doua tipuri de contractie se asociaza si se succed in timpul contractiei musculare
fiziologice. Contractia musculara simpla se numeste secusa si apare in urma aplicarii unui
stimul unic. Secusele se produc foarte rar in organism (un exemplu l reprezinta
frisoanele. Contractia musculara normala se numeste tetanus si apare n urma aplicarii
21
unor impulsuri repetate, succesive si de durata. Contractiile tetanice sunt de doua tipuri:
incomplete, n cazul aplicarii unor stimuli cu frecventa mai redusa, si complete, n cazul
aplicarii unor stimuli cu frecventa mare.
Manifestarile electrice constau n depolarizare si repolarizare la nivelul sinapsei de tip
placa motorie. Fenomenele bioelectrice se inregistreaza cu ajutorul electromiografelui.
Manifestarile termice constau in eliberarea unei cantitati mari de caldura
( termogeneza ) . n conditii de activitate ( efort fizic ) ntr-un mediu rece, termogeneza
creste prin cresterea tonusului muscular. Daca temperatura corpului nu poate fi
mentinuta, apar frisoanele, care au drept consecinta producerea de caldura.
Particularitatile contractiei musculare:
-tonusul muscular reprezinta starea de permanenta de tensiune ( contractie usoara ) a
muschilor in repaus. Mecanismul de producere si mentinere este neuroreflex;
-forta musculara reprezinta tensiunea dezvoltata de muschi n timpul contractiei sale.
Depinde de intensitatea stimulilor si de proprietatile morfofunctionale ale muschilor;
-oboseala musculara se manifesta prin scaderea fortei musculare si a preciziei
miscarilor, prin aparitia febrei musculare datorita acumularii acidului lactic n muschi.
Totodata, scade cantitatea de ATP, PC si glucoza, iar descompunerea ATP este mult mai
rapida
decat
sinteza
acestuia.
3. Extensibilitatea este proprietatea muschiului de a se ntinde sub actiunea unei forte;
4. Elasticitatea este proprietatea muschiului de a reveni la forma initiala dupa ce forta
care a actionat asupra sa a ncetat.
Coordonare si mobilitate
.
Prin control motor se nelege modalitatea de reglare a micrii i de ajustare dinamic
postural. Controlul motor reprezint controlul creierului asupra micrii voluntare,
contiente. El cuprinde 4 momente principale:
- motivaia determinat de condiia mediului exterior sau interior care informeaz
sistemul nervos central, respectiv sistemul limbic, de apariia unei necesiti.
- ideea - sistemul limbic informeaz cortexul senzomotor, cerebelul, ganglionii bazali,
nucleii subcorticali asociativi, i genereaz conexiuni suprasegmentare care se finalizeaz
n comanda micrii.
- programarea este conversia unei idei ntr-o schem de activitate muscular. Programul
cuprinde toi parametrii necesari: muchii implicai, mrimea forei dezvoltate,
amplitudinea micrii, durata ei. Programarea micrilor este realizat de ctre cortexul
motor, cerebel i ganglionii bazali. Comanda este transmis prin cile motorii
descendente spre mduv.
- execuia reprezint transmiterea specific i mereu aceeai a comenzii de la mduv la
muschi.
22
23
28
prizele si contraprizele
manevrele de mobilizare
forta si ritmul de mobilizare
4)Mobilizarea autopasiva
Pacientul insusi poate fi instruit sa-si mobilizeze un segment cu ajutorul altei parti
a corpului, direct sau prin intermediul unor instalatii.
Modalitati de mobilizari autopasive:
Modalitati tehnice:
rezistenta progresiva.
Metoda Phelps - se refera la reeducarea fiecarui muschi in parte pornind de la miscarea
pasiva pana la cea activa, asociind la nevoie ajutorul chirurgiei ortopedice si a celei
plastice si reparatorii.
Metoda Brunnstrom - incurajeaza recuperarea miscarilor voluntare la pacientii cu
hemiplegie utilizand activitatea reflexa spinala (reeducarea functionala si in absenta
posibilitatilor de participare activa a pacientului) si stimularea - senzoriala.
Metoda Margaret Rood - urmareste obtinerea unui raspuns motor cat mai normal si
unde este posibil automat. Stimulii senzoriali sunt utilizati pentru a activa sau inhiba
reactii posturale sau miscari ce urmeaza o anumita secventa de dezvoltare.
Metoda Vogler - este folosit pentru realinierea corpului si pentru asuplizarea articulara.
Metoda Knott si Voss - maximizand inputul periferic se urmareste promovarea miscarii
si a sinergiilor functionale de miscare. Tehnicile FNP permit invatarea motorie prin
stimuli senzoriali variati si realizarea activitatilor intr-o anumita ordine de dezvoltare. Ca
input periferic se foloseste stretching-ul si miscarile cu rezistenta pentru a intari raspunsul
motor existent. Nu sunt permise miscarile anormale, activitatile nedorite sunt inhibate si
nu se adreseaza tonusului anormal.
Metoda Von Niederhoffer-Egidy - este utilizata pentru corectarea scoliozelor.
Metoda Klapp - este utilizata pentru redresarea scoliozelor.
Metoda Johnstone - se refera la controlul spasticitatii si la facilitarea miscarii in timp ce
tonusul a fost controlat. Tratamentul se concentreaza asupra trunchiului, cu miscari totale
ale corpului de la rostogolire pana la tarare. Se incurajeaza implicarea familiei. Nu se
folosesc miscarile anormale.
Modulul Hidrotermoterapie
Saptamanile:15-30IX; 1-11 X
CURS 1
Prin hidroterapie se intelege aplicarea metodica a apei de diferite
temperature si stari de agregare (solida, lichida sau gazoasa), in scop terapeutic si
profilactic.
Dupa starea de agregare in care se gaseste, apa are diferite roluri terapeutice:
1. instare gazoasa (vapori): inhalarea vaporilor de apa in care s-au pus anumite
plante sau esente, baile de aburi
2. in stare lichida: terapia prin bai, hidromasajele, masajele cu jet de apa
33
35
CURS 2
Termoterapia are domenii de aplicare strns legate de reacia organismului la
aplicarea factorului termic: cald-rece
Reacia organismului este generat prin reacia locoregional dermovascular i
prin reacia general asupra aparatelor i sistemelor (modificarea frecvenei cardiace, a
frecvenei respiraiei i intensitatea reaciei subiective a pacientului) la aplicarea
stimulului.
Aplicarea de rece produce vasoconstricie local pentru 1-2 minute, paloarea
tegumentului, urmate de hiperemia activ obinut prin vasodilataie.
37
Efect relaxant al cldurii asupra sistemului nervos central, recele avnd efect
excitant
Efect analgezic pn la anestezie i reducerea sensibilitii n muchi i tendoane
prin aplicarea locoregional de rece
Creterea randamentului muscular la aplicrile de rece i de cald de scurt durat
Scderea tensiunii arteriale la aplicarea de cald
Creterea frecvenei respiratorii la temperaturi crescute i scderea ei, cu respiraii
ample, la aplicarea de rece sub 18-28C
Vasoconstricie periferic la aplicare de rece cu scderea inflamaiei acute
Creterea elasticitii esutului conjunctiv la aplicare de cald
Creterea catabolismului glucidic i lipidic la aplicare de cald i stimulare
anabolic la aplicare de rece
Modularea adaptabilitii organismului la aplicrile generale de cald (peste 25C)
Sindrom algic/dureros
Spasm i contractur muscular
Durere muscular tensional
Hiperemie i accelerarea proceselor metabolice
Resorbia hematoamelor
Bursite, tenosinovite, fibrozit, fibromialgie
Tromboflebita superficial
Inducerea vasodilataiei pe cale reflex
Boli de colagen vasculare
Edem/inflamaie, ischemie
Tegumente atrofice
Cicatrici tegumentare
Ischemia
Intolerana le rece
Boala sau fenomenul Raynaud
Rspuns presional sever la rece
Alergia la rece
Tulburri de sensibilitate
COMPRESE
Sunt aplicati asupra diverselor regiuni ale corpului cu ajutorul unei bucati de panza
de forme si dimensiuni variate si inmuiate in apa de diferite temperaturi.
Calitatea unei comprese bune:
daca compresele stimulante nu se incalzesc dupa 10-15 minute sau pacientul are
frisoane compresa trebuie intrerupta.
Clasificarea compreselor:
uscate- Sunt proceduri care se realizeaza cu ajutorul unor substante cum sunt:
taratele de grau, de secara, de porumb, sare, nisip.
In ceea ce priveste temperatura pot fi:
calde,
40
reci.
Efectele cele mai importante ale lor sunt: hiperemizant si resorbtiv, antispastic si
analgezic.
La cataplasmle cu plante medicinale, pe langa factorul termic, se adauga si cel
chimic, reprezentat de diferitele uleiuri eterice pe care le contin.
Indicatiile: cele mai frecvente sunt: mialgii, nevralgii cu diverse localizari, artralgii
in cadrul afectiunilor reumtismale subacute si cronice, perivisceritele adbominale, etc.
Cataplasmele cu mustar si hrean se indica pentru efectul lor derivativ important, mai
des in afectiunile cu caracter inflamator acut si cronic ale organelor abdominale si
toracice, in nevralgii, spasme si contracturi musculare etc.
HIDROFOARE
Sunt dispozitive speciale formate din metal sau cauciuc prin care curge apa si care se
aplica peste compresele reci sau calde carora dorim sa le mentinem temperatura la nivelul
dorit, evitand astfel schimbarea prea deasa a compreselor.
FRICTIUNILE
Sunt proceduri de hidroterapie cu actiune tonifianta, al caror efecte se bazeaza pe
factorul termic si factorul mecanic.
Clasificare:
Dupa temperatura:
reci
alternante.
Dupa durata:
Partiale
Generale.
Bai generale- pot fi: la temperatura de indiferenta 34-35 de grade C, =proceduri
slabe.
Bai generale sub temperatura de indiferenta peste 36 grade C=proceduri puternice.
Baile sub temperatura de indiferenta:
Baile cu valuri.
42
Baile cu peria.
baia kinetoterapica
baie cu masaj.
bai ascendente
Bai partiale:
Bai reci,
Bai calde,
Bai alternante,
Bai ascendente
Bai de maini,
Bai de picioare,
Baile medicinale:
43
Faina de mustar,
Bai sulfuroase.
Bai cu spuma.
Bai radioactive.
SAUNA
Dus rozeta
Dus sul
Dus eventai.
Dupa temperatura:
Reci
Calde
Alternante cu aburi
Cu aer cald
Verticale
Ascendente si descendente
Orizontale
Dusuri speciale:
Dusi masaj
45
Dus subacval.
IMPACHETARILE
Definitie: Sunt proceduri de hidroterapie care constau din invelirea unei parti sau in
intregime a corpului conformunei anumite tehnici.
Impachetarile in functie de tehnica de aplicare se impart in:
Impachetari uscate
Impachetari umede
Impachetari cu parafina
Impachetari cu namol
Impachetari cu nisip.
IMPACHETARILE CU PARAFINA
46
Grosimea stratului de parafina este de 0,5-1. Peste stratul de parfina se aplica bucati
de vata sau flanela si apoi se acopera regiunea cu patura.
Durata este de 20-60 min. Inlaturarea parafinei se face cu usurinta din cauza
transpiratiei care are loc sub stratul de parafina. Procedura se termina cu o spalare la 20220.
La nivelul articulatiilor - (genunchi, cot) se pot folosi mansoane potrivite regiunii,
legate deasupra si dedesuptul articulatiei, prevazute cu un orificiu prin care se toarna, cu
ajutorul unei palnii, parafina topita.
Ele sunt confectionate din panza cauciucata si permit realizarea unui strat mai gros
de parafina. Peste mansoane se aplica o flanela si apoi o patura.
Pentru maini si picioare se folosesc baile de parafina. Pacientul introduce
extremitatea pentru scurta vreme in parafina lichida, in care mai inoata bucati netopite.
Se scoate apoi si se asteapta pana ce parafina s-a solidificat pe tegument. Se repeta
manevra de 2-3 ori, introducandu-se de fiecare data pana la un nivel inferior
precedentului.
Cand temperatura devine suportabila, extremitatea se lasa in parafina topita timpul
indicat.
Pe articulatiile mici se pot aplica fasi parafinate. Din cauza termo-conductibilitati
relativ mici parafina poate fi folosita la temperaturi ridicate fara a produce arsuri.
O tehnica mult mai simpla pentru aplicarea parafinei, care se foloseste pe scara larga
astazi, este tehnica sovietica.
Parafina topita se toarna intr-o tava de tabla cu dimensiunile 60/25 cm si inaltimea de
5 cm, intr-un strat de 1,5 cm. Tabla se lasa putin deoparte, pana cand stratul superficial
se solidifica. Cu ajutorul unui cutit se desprinde de pe pereti si se aplica pe regiunea
interesata.
Parafina se poate folosi de mai multe ori cu conditia sa se sterilizeze in prealabil la
110-1200, timp de 10 minute.
Inainte de sterilizare, parafina spalata bine si uscata, evitandu-se urmele de apa din
parafina, care ar provoca arsuri in timpul aplicarii pe tegument.
Deoarece parafina isi pierde din plasticitate dupa ce a fost incalzita de 2-3 ori, trebuie
sa adaugamca 20-25% parafina proaspata la cea intrebuintata.
Modul de actiune-impachetarea cu parafina are o actiune locala, care se datoreste pe
de o parte factorului termic, pe de alta parte compresiunii vaselor superficiale.
47
Reactiilor reflectorii
49
Afuziunile- sunt procedurile prin care asupra corpului este proiectata o coloana
de apa fara presiune, fiind clasificate in: reci: 18-22 grade C, alternante 38-42 grade C si
18-22 grade C; precum si in afuziuni complete sau partiale
TERMOTERAPIE
Termoterapia este partea hidroterapiei care foloseste temperaturi ridicate de obicei
intre 40-80 grade C in scop terapeutic.
Pentru aplicarea excitantului termic se intrebuinteaza un element cu conductibilitate
mai redusa decat a apei cum sunt vaporii de apa, aerul incalzit si nisipul.
Cele mai folosite proceduri termo-terapice sunt:
baile de aburi
baile de lumina
baile de soare
baile de nisip
Crioterapia- reprezinta aplicarea la nivelul tegumentului de temperaturi sub zero
grade in scop terapeutic. Vectori utilizati: gheata, aerul rece si apa aproape de
temperatura de inghet.
CURS
Electroterapia este partea terapeuticii care utilizeaza energia electrica in scop
curativ-profilactic.
Electroterapia reprezint totalitatea acelor metode de tratament care vindec cu
ajutorul curentului electric, undelor electrice. Tratamentul se poate realiza la frecven
joas, medie i mare. (Unitatea de msur a frecvenei este hertz-ul, Hz.).
Curentul electric reprezinta o deplasare de sarcini electrice (electroni) de-a lungul
unui conductor. Conductorul electric este corpul prin care poate trece un curent electric
continuu.
Corpul omenesc este considerat ca un conductor de gradul II, fiind privit ca un
electrolit. Exista cateva grade de conductibilitate:
- Gradul I- foarte buni conducatori: sange, limfa, lichid cefalorahidian,
50
51
Acesta poate fi confectionat din panaza, tifon, frotir, avand o grosime de 1-1,5 cm
sau din burete poros de cauciuc sau textura sintetica, cu o grosime de 2 cm. Se umezeste
in apa calduta si dupa fiecare utilizare se spala cu apa distilata, iar la 2-3 zile va fi
sterilizat prin fierbere.
Observatie: in galvanizare- arsura este pericolul cel mai mare.
Electrozii sunt confectionati din placi metalice (plumb laminat) si au dimensiuni
diferite. In mod obisnuit au forme dreptunghiulare si marimi variabile, intre 50 cm patrati
si 800 cm patrati. Exiata si electrozi speciali: pentru aplicatii transorbitare, pentru
hemifata- masca Bergonie, pentru ceafa- gulerul Scerbac.
Modalitati de asezare a electrozilor placa:
- transversal- de o parte si de alta a regiunii afectate, pe care o incadreaza fata in
fata. Aceasta se poate utiliza la genunchi, umar, glezna
- longitudinal- cu electrozi plasati la distanta
- paravertebral
Actiunile biologice ale curentului galvanic
- efectele polare- care se rezuma la modificarile survenite la locul de contact al
tegumentului cu electrozii aplicati si nu se remarca prin nici un efect deosebit.
Efectele polare depind de:
calitatea electrodului (forma, dimensiunea, compoziia chimic)
calitile curentului (intensitatea, direcia, sensul, densitatea, durata)
anumite proprieti ale organismului (starea tegumentului, rezistena
electric,capacitatea, conductibilitatea diferitelor esuturi, reactivitatea general).
- efectele interpolare- care au loc la distan, n profunzime, n zona cuprins ntre cei doi
electrozi. Acestea sunt indiscutabil importante pentru terapie fiind consecina
modificrilor fizico-chimice tisulare generate de trecerea curentului ce constau n procese
de bioelectroliz, ionoforez, electroosmoz, efecte termice i de inducie
electromagnetic
Polarizarea biologic const n faptul c paralel cu suprafaa de contact
aelectrozilor cu tegumentul,prin deplasarea cationilor spre catod i a anionilor spre
anod,se formeaz o concentraie de sarcini electrice de semn contrar cu electrodul.
Prin polarizare nelegem apariia n esuturi a unei tensiuni sau a unei diferene
de potenail. Cnd aceasta se produce la trecerea curentului, ea reprezint
oantitensiune, adic o tensiune de semn opus curentului polarizat. Datorit producerii
acesteia, tensiunea curentului polarizat se reduce.
Cu alte cuvinte, dupa ce incetam tratamentul, inceteaza actiunea curentului
galvanic si organismul tinde sa-si restabileasca echilibrul sau electrolitic, rezuntand
curentul inversat ce dureaza 60 de minute, adica curent de polarizare. Aceste 60 de
minute sunt cele in care actioneaza curentul galvanic. Creste reactivitatea nervilor si
muschilor.
Efectele fiziologice ale curentului galvanic
52
54
Bile galvanice
Bile galvanice reprezint metoda care combin aciunea curentului continuu cu
efectul termic al apei, recomandndu-se pentru tratarea unor regiuni mai ntinse sau a
ntregului corp.
Bile galvanice patru-celulare
Apa introdus n cele patru vase numite i celule trebuie s fie la temperatura
corpului (34C pn la 38C). n ap cald (37-38C), putem s aplicm intensiti mai
mari, mai bine tolerate spre deosebire de apa rece care accentueaz senzaia neplcut
dat de trecerea curentului.
Se pot face aplicaii patru-celulare,tricelulare, bicelulare sau unicelulare.
n cazurile de aplicaii uni- sau bicelulare putem s adugm un electrod de plumb
sau zinc pe o alt regiune corporal: lombar, lombo-sacral, abdominal sau cervical.
n funcie de scopul terapeutic, direcia curentului poate fi ascendent (polul pozitiv-
55
caudal, iar cel negativ- cranial) sau descendent (polul pozitiv- cranial, iar cel negativcaudal).
Cantitatea de ap din vase definete mrimea suprafeei de contact a tegumentului
cu apa, astfel nct dac dorim s avem un pol mai activ, reducem la minimum cantitatea
de ap din vana membrului asupra cruia vrem s acionm.
Aparatura actual este format din dou componente principale:
electrostimulatorul i ansamblul de celule (2 pentru membrele superioare/ 2 pentru
membrele inferioare), precum i de dou componente auxiliare: scaunul reglabil i
etajera pe care se monteaz electrostimulatorul.
Electrostimulatorul genereaz curent galvanic, fiind prevzut cu patru borne,cte
una pentru fiecare membru. Amplitudinea curenilor, frecvena i durata de tratament sunt
programabile. Prin intermediul a patru comutatoare, pe fiecare electrod din celule poate fi
aplicat un curent pozitiv, negativ sau poate fi lsat fr curent.
n fiecare celul, exist un electrod care este conectat la bornele corespunztoare
ale electrostimulatorului. Celulele se umplu cu ap prin intermediul celor patru robinete.
Sistemul de nchidere a scurgerii celulelor, care asigur i prea plinul, este proiectat n aa
fel nct s reduc la minimum posibilitatea scurgerilor nedorite.
Bile galvanice generale (Stnger)
Actual vanele propriu-zise sunt construite din material plastic izolant. Sunt
prevzute cu 8 electrozi din grafit fixai i conectai n peretele czii: 3 pe prile laterale,
unul cranial la nivelul regiunii cervico-cefalice i unul caudal la nivelul plantelor. Sensul
curentului poate fi dirijat n multiple variante ntre electrozi: descendent, ascendent,
transversal (cu polaritatea pozitiv sau negativ fixat de partea stng sau dreapt) i n
diagonal.
Intensitatea curentului aplicat este mai mare dect la baia patru-celular, fiind
repartizat pe ntreaga suprafa corporal. Dozarea intensitii la nivelul pragului senzitiv
se realizeaz pn la senzaia de furnictur plcut i de uoar cldur. Se pot aduga
diferite preparate farmaceutice sau extracte de plante, astfel la efectul electric se adaug
cel chimic produs de substanele adugate.
Observatie: Exista posibilitatea ca dupa 2-3 sedinte, pacientul sa faca dermatita,
de aceea nu se dau intensitati mari, doar excitatia la prag si pacientul trebuie sa se unga
de 2-3 ori/zi, cu conditia ca sa se degreseze bine de fiecare data cand revine la tratament.
MSURI GENERALE DE PRECAUIE
- Examinarea atent a tegumentului zonei de tratat pentru:
decelarea unor escoriaii, plgi, leziuni dermatologice, aplicaii de creme cosmetice, n
scopul evitrii acestora.
depistarea unor alergii cutanate la diverse substane decelate anamnezic,naintea
aplicrii ionizrilor cu diverse substane farmacochimice.
se vor aplica pe zonele cu leziuni, materiale gumate, muama cauciucat sau latex,
pentru protejare.
- Verificarea integritii i calitii electrozilor:
orice senzaie de arsur sau neptur, sub electrod trebuie evitat
prile netede i electrozii cablului de curent nu trebuie s vin n contact cu pielea
56
CURS 2
CURENTII DIADINAMICI sunt curenti de joasa frecventa, descoperiti de
Bernard, de unde si denumirea de curenti Bernard, fiind curenti redresati de 50 Hz si 100
Hz.
Principalele efecte: analgetice, hiperemiante si dinamogene. Intensitatea
curentilor se regleaza progresiv, pana la senzatia de vibratii bine tolerate, nedureroase.
Deci, pacientul trebuie sa simta senzatia de vibratie sau contractie usoara, apoi se mai
creste intensitatea deoarece intervine fenomenul de acomodare.
Formele curentilor diadinamici:
- Monofazat fix (MF) - este un curent pulsatil obtinut din curentul sinusoidal de
50 Hz prin anularea semiundei negative. MF are efect excitator, crescand tonusul
58
Curentii stohastici
60
Hipersensibilitatea la curent,
Sarcina in primul trimestru,
Tulburarile de sensibilitate cutanata sau leziunile tegumentare,
Sindroamele dureroase de origine talamica.
63
curentilor interferentiali,aceasta forma de aplicare are avantajul unui masaj intens facut
pe musculatura dureroasa.
Se folosesc doua tehnici de aplicare: statica si cinetica.
Indicaii
Afeciunile aparatului locomotor:
Afeciuni ginecologice:
Contraindicatii:
- afectiuni febrile de diferite etiologii
- tuberculoza activa si cronic evolutiva cu diferite localizari
- neoplazii
- stari casectice
- toate procesele inflamatorii purulente
- aplicatiile toracice in aria precordiala in cazurile cu tulburari cardiace organice,
functionale si la cele cu stimulator cardiac
Tipuri de electrozi:
-
electrozi clasici, sub forma de placa (plati), fiind fixati prin benzi de cauciuc
electrozi punctiformi
electrozi pentru ochi
64
aparat si rezonator - bolnavul) avand lungilmea de unde mica acest tip de ultrascurte
inving rezistenta tegumentului si patrund usor in profunzime. In practica dozarea acestui
tip de terapie se face dupa senzatia subiectiva. Se recunosc 4 trepte de dozare:
1. doza I atermica sau rece, nu produce nici o senzatie-5-10 wati
2. doza II, slaba, oligotermica, senzatie de caldura abia perceptibia 35 wati
3. doza III, medie sau termica, produce o senzatie de caldura evidenta, suportabila 75100 wati
4. doza IV, puternica, forte sau hipertermica, produce o senzatie de caldura puternica,
uneori greu suportabila
Electrozii utilizati erau de trei tipuri:
1.
perforata
68
69
Artroze
Artrite
Mialgii
Tendinoze
Psh
Epicondilita
Fracturi
Contuzii
Entorse
Luxatii
Hematoame
Nevralgii si nevrite
Contraidicatiile ultrasunetelor:
Contraindicatiile generale:
Contraindicatii speciale:
Este contraindicata aplicarea ultraunetelor pe zonele corespunzatoare unor organe si
tesuturi precum:
Creierul
Maduva spinarii
Ficatul
Splina
Uterul gravid
70
Glandele sexuale
Plamanii
Cordul
Marile vase
(raze infrarosii)
71
Contraindicatiile actinoterapiei:
avansate
-
Modulul: Masoterapie
Saptamanile: 15-30 IX, 1- 25 X
CURS 1
Metoda cea mai la indemana, care reduce stresul si tensiunile acumulate in muschi si alte
organe este MASAJUL.
Pentru cuvantul masaj se propun mai multe etimlogii< astfel:
- cuvantul francez massage = a misca, a framanta, a mesteca
- cuvantul ebraic massesch (mases) = a palpa
- cuvantul grecesc massein = a frictiona
- cuvantul arab mas = a freca, a pipai, a atinge usor.
Din cele mai vechi timpuri, oamenii au cutat mijloace ajuttoare ca s vindece sau s
uureze suferinele i durerile lor. Au utilizat proprietile terapeutice primare ale apei, luminii
solare si ale micrii. Cel mai probabil este c aplicarea iniial a masajului a fost un gest
instinctiv, rezultat prin experiena imediat a proprietilor curative ale acestuia.
Se poate afirma deci c masajul, ca disciplin curativ, a aprut ntr-o manier oarecum
simultan la popoarele lumii, n paralel cu dezvoltarea celorlalte ramuri ale medicinii populare, i
asta nc din vremea culturilor primitive.
Au existat perioade cand masajul a fost considerat o ramura importanta a medicinei, apoi
s-a renuntat la practica lui din diferite considerente.
Din punct de vedere istoric, nu exist date precise care s localizeze n timp exact
apariia masajului i a tehnicilor aferente acestuia. Exist afirmaii care susin c ar fi fost
descoperit de chinezi dar i altele care spun c ar fi fost inventat de greci sau de vreun alt popor,
ns certitudinea originii apariiei acestuia se pierde n negura timpurilor.
Practica masajului a evoluat n timp la aproape toate popoarele lumii. Cel mai vechi
tratat cunoscut despre masaj este considerat manuscrisul Kung-Fu aprut n anul 3000 .e.n. n
anul 2500 .e.n. apare lucrarea Huoang-Ti Nei King Sou-Wen, cel mai vechi tratat de medicin
intern din lume, care constituie sursa tuturor lucrrilor de specialitate n domeniu.
n India n anul 1800 .e.n., Ayurveda (medicina tradiional a plantelor) prezint toate
procedeele de masaj folosite de brahmani (neteziri, friciuni, ciupituri, rsuciri), mpreun cu baia
purificatoare i uleiurile aromate.
72
73
n 1939, dr. Adrian Ionescu redacteaz lucrarea Automasajul, sub form de curs
pentru studenii A.N.E.F., apoi n 1940 lucrarea Masajul, ambele fiind considerate de o valoare
inestimabil, fiind valabile i n zilele noastre.
In Transilvania, sub impulsul dat de Marius Sturza inspirat din starinatate- se introduce
masajul in statiunile balneoclimaterice.
n anii comunismului tehnicile de masaj nu au fost neglijate, dar a fost evitat
considerarea lor ca terapie de sine stttoare, fiind aplicat mai degrab ca metod
complementar. Abia n anii ce au urmat cderii regimului comunist, n tara noastr masajul a
cunoscut o implementare tot mai spectaculoas, att prin multele publicaii i scrieri de
specialitate care au aprut pe pia, ct i prin creterea numrului de terapeui i al colilor n
care acetia s-au format ca adevrai specialiti.
Astazi,in tara noastra, exista scoli de masaj numeroase, scoli de masaj pentru orbi si
ambliopi, sunt programe in cadrul invatamantului superior de Kinetoterapie care prevad ore de
masoterapie, in cadrul Scolilor postliceale sanitare cu specialitatea de balneofiziokinetotarapie.
In China, masajul este pe deplin integrat sistemului sanitar, iar spitalele au sectii
specializate. In Germania se fac asigurari pentru tarapia prin masaj. In Franta, specialistii se
formeaza atat in cadrul invatamantului de Kinesitherapie (4-5 ani), cat si prin invatamant superior
special de scurta durata (2-3 ani). In SUA, dupa infiintarea Colegiului de Masaj Suedez din
Chicago in 1943, a aparut si Asociatia Americana de Terapie prin Masaj.
DEFINITII:
Dupa Adrian Ionescu masajul este o prelucrare metodic a prilor moi ale
organismului, manual sau instrumental, n scop fiziologic sau curativo-profilactic.
Prile moi ale organismului asupra crora se acioneaz prin masaj sunt:
Muchii;
Tendoanele i ligamentele
Vasele i nervii;
Organele profunde;
Sngele i limfa;
Elementele articulare.
Dupa D. Marza masajul consta in aplicarea manuala, mecanica sau electrica,
metodica si sistematica, a unor procedee specifice asupra partilor moi ale corpului, in scop igienic
(fiziologic), profilactic si terapeutic-recuperator.
Aplicarea procedeelor de masaj se poate realiza manual, mecanic sau electric. Dar
aparatele mecanice sau electrice, foarte des folosite astazi, nu pot inlocui in nici un caz- mana,
singurul instrument care poseda calitatile necesare adaptarii corecte si permanente a gestului
terapeutic in functie de reactiile subiectului: mana se muleaza perfect pe regiunile masate in
functie de relieful lor, are aproximativ aceeasi temperatura cu tegumentele masate, simte exact
gradarea si dozarea intensitatii de actionare, transmite energie, examineaza in permanenta si
comunica- prin tehnica executata- cu organismul pacientului; oferindu-i exact ceea ce are nevoie.
MASAJUL I SCOPURILE SALE
Scopul masajului este deopotriv unul profilactic el reprezint o metod eficient
pentru prevenirea bolilor, prelungirea vieii i ncetinirea proceselor de mbtrnire ct i unul
terapeutic este o metod de tratament curativ a diferitelor afeciuni i dezechilibre patologice
din organismul uman.
Scopul fiziologic al masajului const n obinerea unei funcionri normale a aparatelor, organelor
i sistemelor organismului.
S-a constat c masajul :
- mbuntete circulaia sngelui i a limfei, care la nivelul celulei aduc nutrieni i oxigen,
ndeprtnd deeurile i toxinele;
74
75
Dup cum am artat mai sus, pielea este primul organ al omului care primete excitaiile
produse prin diferitele aciuni ale masajului, deoarece pielea indeplineste multiple functii; dar
pentru masaj, importanta au urmatoarele aspecte:
- pielea ca organ neurologic la acest nivel existand zone de etalare a receptorilor tactili,
termici si durerosi, ceea ce da nasterea unui impuls nervos orice contact cutanat
- pielea ca organ vascular- prin supletea si amplitudinea modificarilor determinate de
vasomotricitatea vaselor sanguine aflate la acest nivel, permitand adaptarea si
repartizarea volumului sanguin in functie de necesitati
- pielea ca organ de excretie- prin glandele sudoripare si glandele sebacee
- pielea ca organ de protectie.
Masajul contribuie astfel, prin actiune asupra pielii la prevenirea unor aspecte patologice
precum: vergeturi, escare, ulceratii, acnee, infiltrate, distrofii, edeme, procese de imbatranire
precoce, aderente cicatriceale etc.
2. INFLUENA MASAJULUI ASUPRA ESUTURILOR CONJUNCTIVE
esutul conjunctiv (sau de umplutur), are rolul de a face legtura dintre piele i celelalte
esuturi. Acest esut ndeplinete un mare numr de funcii mecanice i fiziologice:
- Completeaz funcia de protecie pe care o ndeplinete pielea;
- Contribuie la funciile de sprijin si de deplasare n spaiu, prin raporturile pe care le are cu
elementele aparatului locomotor;
- n acest esut se ramific o vast reea vascular i nervoas;
- Au loc o serie de fenomene de natur hormonal de regenerare i protecie a esuturilor;
- Aici se depoziteaz grsimea i alte rezerve necesare bunei funcionri a organismului
esutul conjunctiv prezint o suplee foarte mare, dat de un numr important de fibre
elastice ce intr n constituia sa. Pierderea elasticitii prin cicatrizare, fibrozare, sclerozare sau
degenerare, scade considerabil rolul su fiziologic i mecanic.
Se poate spune c masajul ntreine i reface elasticitatea sa, care favorizeaz micrile
corpului, dar dezvolt i tonusul i rezistena elementelor care au rolul de a fixa i proteja
esuturile i organele. Activnd circulaia sanguin, se stimuleaz schimburile nutritive locale i
are loc un efect de intensificare a eliminrii reziduurilor metabolice.
n mod normal, rezervele de grsime se depun n straturile de esut conjunctiv subcutanat,
fie uniform, fie mai mult n anumite regiuni ale corpului. n cazurile de obezitate, exerciiile fizice
i masajul contribuie la resorbia i scderea acestor depozite din esuturi.
Influenele cele mai importante ale masajului asupra esutului conjunctiv sunt de natur reflex:
circulatia sangelui si limfei, schimburile metabolice si excretia, functiile hormonale si reactiile
neurovegetative, stimulnd ntregul organism.
3. INFLUENA MASAJULUI ASUPRA SISTEMULUI MUSCULAR
Una din proprietile fiziologice eseniale ale muchilor este aceea de a se contracta.
Contractarea acestora este provocat de excitani chimici, termici, mecanici i de alt natur. n
grupa excitanilor mecanici intr i masajul. Masajul, ca aciune mecanic asupra muchiului,
determin contracia acestuia i produce modificri complexe chiar la nivelul celulelor musculare:
- creste performanta musculara prin cresterea conductibilitatii, a excitabilitatii si a
contractibilitatii, prin cresterea elasticitatii muschilor
- intensific procesele metabolice din muchi;
- reface muchiul obosit prin creterea schimburilor vasculare cu aport de substane
nutritive proaspete i ndeprtarea reziduurilor;
- regenereaz i stimuleaz muchii atrofiai, traumatizai sau paralizai;
- combate depozitele patologice periarticulare
- creste sau scade tonusul si excitabilitatea, in functie de tehnica
4. INFLUENA MASAJULUI ASUPRA ARTICULAIILOR I TENDOANELOR
Datorit masajului, aparatul articular i ligamentar capt o mobilitate mai mare.
Tulburarea mobilitii normale poate avea loc n articulaiile coxo-femurale, ale umerilor i ale
76
gleznelor. n aceste cazuri are loc o ncreire a capsulelor articulare i o modificare a lichidului
intra-articular. Toate acestea pot fi ndeprtate prin diverse tehnici specifice de masaj, conducand
la:
- cresterea supletei si consistentei
- activarea circulatiei locale
- combaterea stazei sanguine si limfatice
- stimularea proprioceptorilor
5. INFLUENA MASAJULUI ASUPRA SISTEMULUI CIRCULATOR I LIMFATIC
Se manifest prin accelerarea scurgerii sngelui i a limfei, de la diferite organe spre
inim.
- Intensificarea curentului sanguin i a celui limfatic produce micorarea stazei i a exudatelor n
regiunea articulaiilor, a cavitii abdominale, etc., contribuind la resorbirea edemelor;
- Prin dilatarea moderat a vaselor periferice se uureaz activitatea aspiratoare a inimii;
- Prin masaj se favorizeaz creterea numrului de globule roii i de trombocite, avnd efecte
benefice asupra bolnavilor anemici
- circulatia limfatica este intensificata de aproximativ 25 ori
- valorile tensiunii pot fi controlate in functie de necesitati (scad la masajul relaxant si cresc la cel
excitant)
6. INFLUENA MASAJULUI ASUPRA SISTEMULUI RESPIRATOR
Influena direct asupra cutiei toracice produce o inspiraie i o expiraie profund.
Legturile fiziologice ale plmnilor cu sistemul nervos i cu celelalte organe sunt foarte
numeroase. Pentru domeniul masajului ns, un interes deosebit l prezint legturile care au la
baz aciuni nervoase reciproce de ordin reflex.
7. INFLUENA MASAJULUI ASUPRA SISTEMULUI NERVOS
Se realizeaz prin aciunea pe care masajul o exercit asupra aparatului receptor i asupra
terminaiilor senzitive ale sistemului nervos vegetativ din piele.
- Se produc efecte stimulatoare la nivelul sistemului nervos, mrind reactivitatea nervilor prin
manevre executate energic;
- Se produc efecte de relaxare, calmante, linititoare prin manevre executate lent;
- Se creeaz stare de relaxare, deconectare, destindere sau de cretere a energiei;
- Se atenueaz intensitatea durerilor prin stimularea terminaiilor nervilor periferici.
8. INFLUENA MASAJULUI ASUPRA METABOLISMULUI
Cea mai important influen a masajului asupra metabolismului este eliminarea urinei n
cantiti foarte mari, datorit aciunii mecanice directe asupra esutului muscular sau indirecte,
prin intermediul sistemului nervos.
In cazul combinrii masajului cu procedee termice (bi calde i fierbini), procedee cu
nmol, se constat o cretere a eliminrii prin urin a fosfailor, sulfailor i acizilor organici, i n
acelai timp eliminarea prin transpiraie a excesului de bioxid de carbon. Aceeai intensificare a
metabolismului se poate observa si atunci cnd exerciiile fizice sunt folosite mpreun cu
masajul.
9. INFLUENTA MASAJULUI ASUPRA ORGANELOR PROFUNDE
Prin masajul peretelui abdominal apar efecte directe mecanice cu reglarea
secretiei/excretiei si motilitatii viscerelor.
Viscerele beneficiaza de o protectie care previne aparitia unor disfunctii si chiar a unor
imbolnaviri de natura morfologica.
10. EFECTELE MASAJULUI GENERAL:
- se stimuleaza in sens reglator circulatia, procesele endocrine,hematopoeza, procesele
coagularii
- se intensifica schimburile nutritive cu cresterea temperaturii corpului
- se produce relaxarea, scaderea sensibilitatii, reducerea tonusului neuromuscular sau
dimpotriva cresterea acestora cu stimularea organismului, in functie de tehnica folosita.
77
78
79
d) presiunea minii care face masajul trebuie s creasc progresiv pe prima jumtate a
segmentului masat i s scad apoi pe cea de-a doua jumtate;
e) minile maseurului nu trebuie sa se lipeasc de poriunea masat, ci dimpotriv, s alunece
uor i liber;
f) orice masaj trebuie s nceap i s se termine prin netezire, pentru a nltura staza limfei i a
contribui la scurgerea produselor metabolice n vase;
g) n timpul unei edine de masaj nu trebuie n mod obligatoriu s folosim toate felurile de
neteziri. Fiecare procedeu de masaj depinde de scopul urmrit, de configuraia poriunii de masat,
ct i de timpul rezervat masajului;
h) netezirea este de obicei considerat un masaj pregtitor n edeme i atunci cnd partea masat a
corpului este foarte dureroas. n acest caz, n primele zile masajul se reduce exclusiv la neteziri
concentrice circulare;
i) n chirurgie i ortopedie, n traumatismele articulare, netezirile i friciunile au un rol hotrtor
n masajul pregatitor.
Tehnicile netezirii:
- din punct de vedere al tehnicii de executie: neteziri executate cu degetele si neteziri executate cu
fata palmara sau dorsala a mainii
- din punct de vedere al intensitatii: neteziri usoare, superficiale si neteziri profunde
- din punct de vedere al modului cum lucreaza mainile: neteziri simultane si neteziri alternante
- din punct de vedere al sensului de actionare: neteziri longitudinale, transversale, oblice, neteziri
in cerc, serpuire sau zig-zag
- din punct de vedere al lungimii lor: neteziri lungi, medii, scurte si foarte scurte
- din punct de vedere metodic: netezire introductiva (initiala) si netezire finala (de incheiere)
- din punct de vedere al specificului regiunii: neteziri cu o mana, cu ambele maini, neteziri in
pieptene, neteziri in bratara.
2. FRICIUNEA
Friciunea este cel de-al doilea procedeu din sistemul manevrelor de masaj.
Frictiunea este apasarea si deplasarea pielii si a tesuturilor moi subcutanate pe tesuturile profunde
sau pe plan dur si are efectul analgezic cel mai profund.
Procedeele care alctuiesc friciunea se deosebesc de netezire prin aceea c pielea mpreun cu
esuturile profunde se fricioneaz n diverse poziii. Ele se efectueaz printr-o micare de apsare
i deplasare a esuturilor moi pe planul osos, n limita elasticitii proprii.
Friciunile au ca efect intensificarea circulaiei locale i mresc absorbia diferitelor
produse patologice care se acumuleaz n piele sau sub piele.
Friciunea este procedeu de baz terapeutic n urmtoarele situaii:
traumatisme articulare;
traumatisme sportive;
80
81
n nuiele;
percutat;
tocat;
bttorit;
plescit;
cu palma n cu;
cu pumnul seminchis;
cu pumnul nchis.
Tapotamentul se execut cu ambele mini, uor deprtate ntre ele, prin loviri care cad pe piele n
ritm foarte viu.
Efectele tapotamentului sunt:
ajut la micorarea i ncetarea durerilor, cnd gradul de excitaie al nervului este mrit;
82
relaxarea muchilor;
de nviorare i stimulare general, dac sunt executate ntr-un ritm mai viu.
4. TENSIUNI I TRACUNI
Tensiunile i traciunile sunt procedee de masaj care acioneaz asupra articulaiilor i
esuturilor periarticulare, cu scopul de a mbunti mobilitatea acestora.
Traciunea se aplic membrelor superioare i inferioare, la sfritul edinelor de masaj,
asociate cu scuturrile. Trunchiul se ntinde din poziia eznd prin apucarea peste brae, ridicarea
i scuturarea energic a ntregului corp.
Tensiunile constau n creterea sau scderea presiunii intraarticulare, prin mobilizri
pasive sau activo-pasive, n sensul amplificrii micrii normale.
Efecte:
83
Tehnica de execuie: se execut energic prinznd i ridicnd ntre degete o cut de esut
subcutanat sau chiar muchi, se strnge uor i se ridic att ct permite elasticitatea acestor
esuturi, apoi se elibereaz brusc.
Efectul este excitant.
Ridicrile sunt o manevr energic ce se execut mai ales pe regiunea spatelui.
Tehnica de execuie: se prinde cu putere o cut de piele, esut subcutanat i muchi, ntre police i
restul degetelor i se trage n sus ca i cum am vrea s o desprindem de pe planul profund sau
osos. Masarea se repet n sens ascendent sau descendent.
Efectul este excitant.
6. PRESIUNILE
Presiunile se execut pe poriuni mai reduse sau mai ntinse ale corpului, ntrind
aciunea netezirilor, friciunilor i frmntatului. Ele sunt recomandate persoanelor sntoase,
robuste, i mai puin btrnilor, copiilor i femeilor.
Tehnica de execuie a presiunilor difer dup particularitile anatomo-fiziologice ale regiunilor
pe care se aplic. Ele se aplic cu pulpa degetului, axial, cu palmele sau cu pumnul, n timpul sau
la sfritul edinei de masaj.
Pentru mbuntirea circulaiei limfatice se pot executa presiuni pe vasele limfatice ale
membrelor i trunchiului, de la regiunile proximale spre cele distale i invers.
7. CIUPITUL
Ciupitul reprezinta formarea unei cute din piele si tesut subcutanat sau chiar muschi,
strangerea (pensarea) usoara si ridicarea ei cat permite elasticitatea acestor tehnici.
Tehnica de executie:
- ciupitul cu rulare
- ciupitul cu taiere
- ciupitul cu tragare
- ciupitul cu presiune
Reguli generale:
- se executa mai ales pe regiunea spatelui, dar si pe portiunile carniase ale membrelor
- cuta poate fi deplasata in sens ascendent sau descendent, ridicand mereu alte cute, sau
poate fi lasata sa scape brusc din stransoare
- masarea se executa, cel mai adesea, intr-un ritm energic
Efecte: excitant, mareste supletea tesuturilor.
Modulul: Masoterapie
Saptamanile: 28 X- 24 I
CURS 2
Masajul membrelor inferioare
Masajul membrelor inferioare se ncepe cu partea posterioar a piciorului.
Pentru masajul prii posterioare a piciorului, pacientul trebuie s adopte poziia decubit
ventral.
Acest masaj incepe cu regiunea fesiera, se continua cu coapsa si se incheie cu gamba.
Masajul regiunii fesiere
84
Se executa neteziri cu ambele maini, alunecand in sus spre regiunea lombara, in jos spre
coapse si lateral spre solduri se folosesc tehnici puternice cu partea dorsala a mainilor,
cu nodozitatile degetelor, cu marginea cubitala a mainilor si pumnilor. Miscarile se
executa simultan sau alternativ.
Urmeaza frictiunile executate energic, cu palmele sau cu pumnii, apoi framantatul
executat cu ambele maini, folosind si tehnica de stoarcere si presare cu pumnii.
Tapotamentul se executa cu marginea cubitala a mainilor, cu pumnul inchis sau
semiinchis, iar in incheiere netezire combinata cu vibratie.
Masajul coapsei
Efleurajul se incepe cu ambele maini cu alunecari lungi si lente, apoi alunecari scurte si
patrunzatoare, care accelereaza ritmul miscarilor. Ca si tehnica se folosesc palmele,
radacina mainii, pumnul inchis, nodozitatile degetelor.
Frictiunea se executa cu palma, radacina mainii, pumnul, mana peste mana.
Framantatul este procedeul de baza si se aplica in cerc, serpuit, in cuta.
Tocatul, plescaitul se executa cu vigoare, evitandu-se partea interna a coapsei si spatiul
popliteu.
Cernutul si rulatul coapsei se executa energic.
Netezirea de incheiere se executa lung si lent, cu efect linistitor.
Masajul gambei
Se executa cu genunchiul flectat si cu piciorul in usoara flexie plantara, pentru a relaxa
muschii.
Efleurajul se incepe prin alunecari lungi, ce pornesc de la calcai si depasesc in sus spatiul
popliteu, in miscari scurte si intense.
Frictiunile se executa cu palmele si degetele in jurul maleolelor si tendonului ahilian, cu
palmele si pumnii.
Framantatul in cerc, serpuit, cuta.
Cernutul si rulatul asupra muschilor partii posterioare a gembei.
Netezirea cu tehnici lungi.
La final scuturarea membrului inferior se aplica cu ambele maini deasupra gleznei, pentru
a se putea executa si tractiunea in ax.
Masajul membrelor inferioare continu apoi cu partea anterioar a piciorului.
Se executa incepand cu piciorul, apoi gamba, genunchiul si coapsa.
Pacientul asezat in pozitie decubit dorsal, cu capul usor ridicat.
Masajul piciorului
Neteziri alunecari scurte, la nivelul taltii, cu palma, pumnul inchis, lucrandu-se de la
degete spre glezna.
Frictiuni executate circular, in jurul maleolelor si calcaiului, precum si executand o
curatire intre tendoane.
Netezirea de incheiere, apoi scuturari la nivelul degetelor piciorului.
85
Masajul gambei:
Datorita lipsei tesuturilor moi se executa mai mult efleuraj in sensul circulatie de
intoarcere, frictiune si apoi netezire cu insistare asupra regiunii genunchiului.
Genunchiul este unul dintre punctele cele mai sensibile si delicate ale corpului si
trebuie sa contribuim la eliminarea toxinelor si acizilor ce se pot depozita la nivelul lui.
Masajul genunchiului:
Se executa cu membrul inferior intins, prin alunecari scurte si frictiuni usoare, executate
circular cu varfurile degetelor. Netezirile trebuie sa cuprinda toata articulatia,
Masajul coapsei
Incepe cu alunecari lungi, dar puternice, apoi neteziri scurte si dese.
Frictiunea se executa cu palma, radacina mainii sau pumnul inchis.
Framantatul in cuta, serpuit cu intensitati mari, dar mai moderat in partea interna a
coapsei, deoarece este o zona deosebit de sensibila.
Tapotamentul se aplica utilizand tehnicile de tocat, batatorit, ciupituri, apoi din nou
netezire.
Masajul membrelor superioare
Masajul degetelor i al palmei.
Din vrful degetelor spre palm se maseaz fiecare deget prin neteziri executate pe
ntreaga lungime a degetului i pe fiecare falang. Friciunile se aplic insistent, mai ales
pe faa palmar a degetelor. Masajul se ncheie prin traciuni i scuturri ale fiecrui deget
n parte, dup care se poate face o mobilizare activ a tuturor degetelor.
Urmeaz masajul palmei, care ncepe cu efleurajul se fac neteziri uoare pe partea
dorsal i mai apsate pe faa palmar, folosind toat palma sau chiar pumnul nchis.
Friciunea se face cu o micare liniar pe faa dorsal a palmei, n lungul tendoanelor i a
spaiilor inter-osoase, folosind degetul mare sau trei degete, apoi pe faa palmar cu o
micare circular, folosind degetele sau pumnul nchis. Se frmnt apoi muchii tenari i
hipotenari, ct mai apsat, folosind pentru aceasta degetele. Acest frmntat se poate
completa cu scuturarea spaiilor inter-osoase, care se face innd palma de marginile sale
ntre minile maseurului i tensionnd n sus i n jos falangele. Masajul degetelor i al
palmei se ncheie cu un efleuraj uor.
Masajul antebraului.
Efleurajul se face prin alunecri lungi i lente, executate cu ambele mini simultan,
plecnd de la nivelul pumnului, netezind antebraul pe toate feele i urcnd pn la cot.
Se pot face i alunecri scurte i repezi, executate cu ambele mini alternativ (mn pe
sub mn), pe toat lungimea antebraului. Friciunea se execut cu degetele mari de al
86
ambele mini, printr-o micare continu pe toat lungimea antebraului, innd degetele
unul lng altulsau unul sub altul pentru a da mai mare profunzime micrii. Pe partea
crnoas i pe tendoane se fac micri circulare folosind degetele ori podurile palmelor.
Frmntatul se poate executa n brar, erpuit i n cut. Masajul se ncheie de
asemenea cu un efleuraj uor.
Masajul cotului.
Se face uor i delicat, innd seama de conformaia special a zonei.
Efleurajul se face uor, cu toat palma, prim micri circulare att pe faa anterioar ct i
pe partea posterioar a ncheieturii. Friciunea pe partea anterioar a ncheieturii se face
cu micri liniare scurte, alunecnd policele, unul dup altul, dinspre antebra nspre bra.
Pe partea posterioar a cotului se folosesc degetele, care descriu cercuri n jurul oaselor
cotului. Tot pe partea posterioar a cotului se poate folosi podul palmei pentru a face
friciuni circulare relaxante. La sfrit, efleurajul de ncheiere.
Masajul braului.
Efleurajul se execut cu o mn sau dou, alunecnd din regiunea cotului pn la umr pe
toate feele braului. Friciunea se execut cu degetele sau cu podul palmei, n micri
circulare, pe toat lungimea braului, ncepnd de la umr i pn la cot. Frmntatul
poate fi n brar se cuprinde braul cu ambele mini i se prelucreaz muchii prin
manevre ondulatorii; erpuit cu ambele mini de aceeai parte a braului celui masat
se prinde o cut de piele i muchi i se prelucreaz erpuind din regiunea cotului i pn
n zona umrului; n cut se apuc o cut de muchi i piele, cu o mn sau cu
amndou, i se preseaz ntre degetul mare i restul degetelor. Tapotamentul se aplic n
lungul braului, cu partea lateral a degetelor. Se poate face un plescit uor cu degetele i
palmele pe partea anterioar i posterioar a braului.
Manevre secundare: rulatul se cuprinde braul ntre palmele maseurului i se ruleaz
energic cu micri laterale, alunecnd gradat de la umr i pn la cot; cernutul se face la
fel ca rulatul, dar mai uor, palmele maseurului fiind mai deprtate ntre ele i folosind n
special degetele (micarea este asemntoare cernutului cu o sit)
Masajul umrului.
Se fac neteziri circulare peste umr i n jurul lui, folosind o singur mn. Friciunea se
efectueaz tot cu o singur mn, circular, mai nti cu degetele iar apoi cu podul palmei;
se va insista cu degetele n special n jurul oaselor umrului. i n cazul umrului,
frmntatul se combin cu friciunea, executndu-se practic la fel dar cu mai mult for.
Tapotamentul se efectueaz cu ambele mini, folosind vrful degetelor.
MASAJUL SPATELUI SI AL CEFEI
Spatele este suprafata cea mai intinsa si reprezinta structura de rezistenta a
corpului.
87
Muchiul trapez.
Manevrele folosite n masajul spatelui sunt:
Netezirea;
Friciunea;
Frmntatul;
Tapotamentul;
Presiunile;
Vibraiile;
Tocatul.
MASAJUL GTULUI
Masajul regiunii anterioare a gtului, datorit complexitii anatomice i
funcionale, este indicat destul de rar.
Masajul regiuni posterioare a gtului (masajul cefei) se face din poziia decubit
ventral, cu fruntea rezemat pe dosul palmelor sau sezut.
Manevrele se executa numai de sus in jos.
MASAJUL ABDOMENULUI SI AL TORACELUI
Masajul abdominal este masajul facut in spatiul peretelui abdominal ,zona
sensibila fara suport osos intre rebordurile costale si pubis, hipocondrul drept epigastru
hipocondru stang.Este atat un masaj teraputic cat si un masaj estetic,sau amandoua in
acelasi timp!
Masajul abdominal are numeroase beneficii precum usurarea digestiei,o buna functionare
a splinei ,ficatului,bilei ,intestinului,stomacului precum si imbunatatirea calitatii
pielii,slabire,remodelare. Prin acest masaj se mbuntete digestia, absorbia i tranzitul
intestinal, prevenindu-se constipaia i ulcerul gastric.. Este i o metod eficient pentru
slbirea n zona abdomenului avnd n vedere c mbuntete circulaia sngelui n
aceast zon. Cu acest masaj, nlturm focul ficatului, ceea ce duce la o stare
emoional foarte si un psihic relaxat .Framantarea puternica a stomacului si a organelor
reproductive diminueaza durerile menstruale, cele de cap si amelioreaza simptomele
afectiunilor digestive
Pozitia este in decubic dorsal (asezat pe spate) cu genunchii indoiti astfel incat
musculatura abdominala sa fie relaxata sa putem lucra. Se respir normal n timpul
masajului. Se sta in dreapta pacientului. Se realizeaza mai intai o lubrifiere intinzad
crema ,apoi cu miscari ample se aplica din centru spre lateral, apoi cu miscare de
intoarcere iarasi spre centru, astfel incat sa acoperim toata zona abdominala.
88
89
Masajul general redus se practica cand nu este destul timp pentru a executa forma
extinsa de masaj sau daca masajul prea lung nu este indicat.
Pot fi folosite urmatoarele modalitati:
- se pot lasa nemasate unele regiuni sau segmente ale corpului, cum ar fi: degetele,
meinile, picioarele si chiar abdomenul si toracele
- se poate renunta la unele procedee: vibratii, presiuni, tractiuni
- se poate renunta la unele tehnici din cadrul fiecarui procedeu
- se poate lucra in acelasi timp pe membrele simetrice.
- Masajul general redus se poate limita la prelucrarea regiunii spatelui si feselor, a
membrelor inferioare si membrelor superioare.
DURATA EDINEI DE MASAJ
Masajul general executat pe segmente, dup o succesiune bine stabilit, presupune
aplicarea minuioas a manevrelor de masaj, adaptat caracteristicilor morfologice i
funcionale ale fiecrui sector al corpului.
Se apreciaz ca timpul necesar pentru realizarea unui masaj general este de 60-70min. Se
poate realiza i un masaj general redus, care necesit 45-50min.
n cadrul unei edine de masaj, timpul necesar pentru masajul fiecrui segment al
corpului este urmtorul:
spate 15 min.
ceaf i gt 5 min.
fa 5 min.
Cnd din anumite motive nu se urmrete realizarea formei extinse a masajului general,
se poate reduce durata acestuia prin:
combinarea unor regiuni nvecinate cum ar fi aplicarea manevrelor de masaj pe
toat ntinderea membrelor inferioare (gamb, coaps, fese) sau superioare (antebra, bra,
umr)
Masajul parial se adreseaz unor anumite regiuni (ex: spate, torace, abdomen), segmente
(ex: bra, antebra, gambe, coapse, olduri) sau zone (ex: grupe de muchi, articulaii,
degete). Timpul necesar de aplicare a masajului poate fi de 5, 10 sau 15 min.
SUCCESIUNEA MANEVRELOR DE MASAJ
Pentru a obine efectele cele mai bune n urma edinei de masaj, manevrele de masaj
trebuiesc executate ntr-o anumit ordine i anume:
efleurajul introductiv;
friciunea;
frmntatul;
pensri, ridicri;
tapotamentul;
cernutul i rulatul;
vibraii;
presiuni;
efleurajul de ncheiere.
SUCCESIUNEA REGIUNILOR DE MASAT
Masajul general este bine s se execute dup o anumit regul logic, fr
schimbri prea dese de poziie i fr discontinuiti n lucru.
Practicarea corect a masajului impune alegerea unei poziii ct mai favorabile, att
pentru pacient ct i pentru maseur. Este indicat ca maseurul s lucreze din poziii ct mai
lejere, care sa-i permit o abordare corect a regiunii de prelucrat.
Cea mai bun succesiune a regiunilor i segmentelor care vor fi masate se bazeaz pe cele
dou poziii fundamentale:
spatele;
regiunea fesier;
coapsa stng;
gamba stng;
coapsa dreapt;
gamba dreapt.
Se schimb poziia n culcat cu faa n sus, continund masajul de unde l-am lsat. Se
maseaz:
gamba dreapt;
genunchiul drept;
91
coapsa dreapt;
gamba stng;
genunchiul stng;
coapsa stng;
abdomenul, toracele;
ceaf, gt;
capul.
Masajul general, somatic sau al tesuturilor aflate la suprafata corpului, se
realizeaza prin prelucrarea succesiva a tuturor regiunilor si segmentelor anatomice.
Scopul acestui masaj este cel de relaxare si de inlaturare a senzatiei de oboseala, in
special musculara sau de stimulare generala a organismului, cu cresterea rezistentei
acestuia la agresiunile termice, microbiene sau toxice si de ameliorare a capacitatii sale
de efort.
92
93