Sunteți pe pagina 1din 93

Modulul: Obiective si tehnici in kinetoterapie

Saptamanile: 15-30 IX, 1-30 X

CURS 1
Aparatul locomotor ndeplinete funciile de micare ale diverselor pri ale corpului.
Este alctuit din sistemul osteo articular specializat pentru funcia de susinere i sistemul
muscular pentru funcia de micare.
n alctuirea aparatului locomotor intr:
- oasele i articulaiile formeaz sistemul osteoarticular cu rol pasiv n micare;
- sistemul muscular reprezentat prin muchi cu rol activ n micare.
Totalitatea structurilor osose formeaz scheletul. Acesta constitue un fel de schela care
d forma general i proporiile corpului omenesc. Elementele scheletului contribuie la
meninerea posturii organismului, opunndu-se mpovrrii date de greutataea corpului, care se
afla sub aciunea gravitaiei terestre. Oasele sunt legate ntre ele prin structuri conjunctive de
diferite feluri, care le asigura mobilitatea, adic posibilitatatea deplasrii unora n raport cu altele.
Aceste structuri sunt articulaiile. Oasele i articulaiile formeaz partea pasiv a aparaului
locomotor. Pe oase se fixeaz muchii striai scheletici.
Acetia actioneaza asupra oaselor i articulatiilor ca asupa unor prghii, constituind partea
activ a aparatului locomotor, adic elemntele lui dinamice. n afar de imprimarea unor micri
segmentelor osoase, muchii mai intervin i n imobilizarea acestor segmente n anumite atitudini.
I. SISTEMUL OSTEO ARTICULAR
Osul reprezint elementul de baz al scheletului vertebratelor, caracterizat prin structura
lui dur, solid i rezistent. Cel mai lung os este femurul piciorului, de obicei de peste 50 cm, iar
cel mic este scria din ureche. Numrul total al oaselor care alctuiesc scheletul omului este de
223, din care 95 sunt oase perechi, iar 33 oase neperechi. Scheletul unui nou-nascut are mult mai
multe oase decat corpul unui adult, aproximativ 350. Crescand, oasele fuzioneaza intre ele,
numarul lor miscorandu-se la 206, o data ce procesul de crestere s-a incheiat. Depinde de la
individ la individ modul in care s-au sudat oasele determinand in final si numarul acestora.
Functiile tesutului osos

1. functia de suport - scheletul este baza corpului, suporta atat greutatea lui cat si ofera
puncte de conexiune pentru majoritatea muschilor. Confera pozitia bipeda a omului.

2. functia de protectie - scheletul ofera protectie mecanica pentru multe dintre organele
interne, reducand astfel riscul deteriorarii lor (oasele craniene protejeaza creierul,
vertebrele protejeaza maduva spinarii, coastele protejeaza inima si plamanii).
3. functia de asistenta in miscare - muschii care sunt atasati oaselor in momentul in care se
contracta determina miscarea oaselor.
4. functia de depozit de minerale - tesutul osos este o rezerva naturala de minerale cum ar
fi calciul si fosforul. Cand este necesar oasele elimina in sange mineralele in acest fel
echilibrand nivelul acestora in corp.

5. functia de producere a celulelor albe - acest proces are loc in maduva osoasa rosie, in
interiorul oaselor mari.

6. functia de inmagazinare a energiei - odata cu trecerea timpului in interiorul anumitor


oase maduva osoasa rosie se transforma in maduvaosoasa galbena. Maduva osoasa
galbena consta in mare parte din celule adipoase si doar cateva celule sanguine si
reprezinta o importanta resursa de energie chimica.
Oasele scheletului sunt mprite n patru grupe:

oasele lungi, care sunt alungite, cu rolul de a amortiza socurile. Acestea au o parte
interioara, numit diafiza si dou capete numite epifiza. Regiunile intre diafize si epifize
se numesc metafiza. Oasele lungi sunt mai compacte dect celelalte oase. Din aceast
categorie fac parte oasele membrelor, precum femurul, tibia si falangele.
oasele scurte, care sunt mai putin compacte compacte, destul de subtiri, mici. In
structura oaselor scurte intra periostul si masa osoasa, formata indeosebi din tesut osos
spongios asezat in partea interna,si dintr-un strat subtire de tesut osos compact asezat la
periferie. Exemple de asa oase sunt: oasele carpiene si metacarpiene, vertebre.
oasele neregulate, care au forme si dimensiuni variate, de exemplu: oasele bazinului.
oasele late, oase subtiri, curbate, de dimensiuni mici, exemple sunt: oasele pieptului,
oasele craniului. Oasele la care lungimea si latimea sunt aproimativ egale si mereu mai
mari decat grosimea. Exemple: ompolatul, oasele craniului, coxalul, etc.

Pe langa acestea mai avem si alte tipuri de oase: oasele pneumatice, in jurul foselor
nazale, frontal, maxilar, sfenoid, etnoid si oasele sesamoide, care se dezvolt n tendoane (rotula),
sunt un tip special de oase scurte.
Procesul de formare a osului se numeste osteogenoza. Invers, procesul de resorbtie
minerala si organica a osului, care se produce prin actiunea invadanta a tesutului de granulatie
bogat vascularizat, se numeste osteoliza.
Osteogeneza se realizeaza in doua etape:
1. Etapa de osificare primara, in care predomina procesele constructive,si care se finalizeaza cu
formarea osului primar, brut nefunctional.
2. Etapa de osificare secundara in care procesele constructive se desfasoara concomitent cu cele
de distrugere si care se finalizeaza cu formarea osului secundar functional.
Din punct de vedere al originii, exista doua categorii de oase:
- de membrana, dezvoltate prin osificare de membrana (desemala). Prin osificare desemala se
formeaza oasele boltii cutiei craniene, clavicule (partial) si mandibula. Acest proces se desfasoara
in trei etape:
a. etapa proteica consta in multiplicarea celulelor conjunctive (care se vor transforma in
osteoblaste si vor produce oseina) in jurul unor centre de osificare din membrana conjunctiva ;
b. etapa minerala consta in impregnarea oseinei cu saruri de calciu si formarea substantei
osoase.
Ulterior, osteoblastele se transforma in osteocite, iar osul este acoperit de un periost. n final se
formeaza osul primar, prin fuzionarea tuturor centrelor de osificare;
c. etapa de remaniere consta n modelarea structurii osului primar (adaptata functiilor sale) de
catre osteoclaste.
- de cartilaj, dezvoltate prin osificare de cartilaj (endocondrala). Prin osificare endocondrala se
formeaza oasele bazei craniului, oasele membranelor si vertebrele. Tot prin acest tip de osificare

se realizeaza si cresterea in lungime a osului. Se desfasoara tot in 3 etape :


a. etapa de distrugere a cartilajului celulele cartilaginoase se multiplica, se hipertrofizeaza si
apoi degenereaza, lasand in locul lor niste cavitati in care vor patrunde muguri de tesut
conjunctivo-vascular din pericondru si vor transforma cavitatile in canale;
b. etapa de osificare se desfasoara la nivelul tesutului conjunctiv de canale, unde apar
osteoblaste ce secreta oseina, care se va impregna cu saruri de calciu si va forma substanta
osoasa;
c. etapa de remaniere se realizeaza prin procese de osteoliza (eliberarea si mobilizarea
calciuluidin oseina, urmate de liza oseinei) si osteoclazie (distrugerea substantei osoase de catre
osteoclaclaste).
Se finalizeaza cu formarea osului secundar.
Odata formate, oasele cresc att in lungime ct si in grosime. Cresterea in lungime se
realizeaza prin sema cartilajelor de crestere situate la limita din epifize si diafiza. Cresterea in
grosime se realizeaza prin sema periostului.
Compoziia oaselor
Celulele vii sunt nglobate ntr-o matrice bogat vascularizata. Din greutatea osului 92%
este substana solid ( uscat ) iar 8% este apa.
Din greutatea uscat, 60 70 % este substana mineral ( anorganica ) formata din fosfat de
calciu, magneziu, iar 30 40 % este substana organic ( oseina si colagen ), care reprezint ns
95% din volum.Celulele reprezint 3% din volum. Aceste procente difera de la individ la individ.
Oasele sunt alcatuite la randul lor din urmatoarele tipuri de tesut:

tesut osos;
periost;
maduva osoasa rosie;
maduva osoasa galbena;
endost.

Tesutul osos este constituit din:

matricea osoasa: lama proteica, zona osteoida, compusa din:


componenta organic ce reprezint 34 % i este format din oseina (secretata de ctre
osteoblaste);
componenta mineral (anorganic) reprezint 66 % din substana fundamental i este
alctuit din miniscristale de fosfat tricalcic la suprafa cruia sunt absorbite substane
foarte fine de Mg i carbonat de Na (sodiu).
celule de trei tipuri:
- osteoblastele (celule tinere) si osteocitele (celule adulte), care elaboreaza matricea
osoasa;
- osteoclastele, care o distrug.

Vascularizare i inervaie
Osul primeste 10 % din debitul cardiac, fiind vascularizat prin arteriole ce provin din
artera nutritiva a osului respectiv. Oasele lungi primesc artere nutritive (diafizare) i artere

periostale. Arterele nutritive ptrund prin gurile de ordinul I i apoi prin canalele nutritive i
ajung n cavitatea medular. Arterele periostale provin din arterele care irig organele nvecinate.
La randul lor, venulele se aduna in venele medulare cu o capacitate de 6 8 ori mai mare
decat capacitatea arteriala. Este prezenta, in acelasi timp, si o vascularizare limfatica si o
importanta inervatie prin prelungiri nemielinizate ale nervilor.
n interiorul osului vasele celor dou sisteme se anastomozeaz (comunicaie natural sau
chirurgical ntre dou sau mai multe vase sangvine, adica se leaga intre ele).
Nervii ptrund n gurile nutritive mpreun cu arterele respective sau provin din periost.
Cei care merg cu arterele nutritive ajung n cavitatea medular, unde formeaz un plex nervos.
Din plex se desprind fibre care nsoesc vasele din canalele medulare.
Nervii periostali formeaz un plex bogat n receptori, proprioceptori, cu rol n locomoie.
Oasele scurte au numai artere periostale.
Tesuturile osoase sunt clasificate in tesut osos compact si tesut osos spongios - clasificarea
depinzand de modul in care celulele din structura osului sunt organizate.
Tesutul osos compact (cortical) alcatuieste stratul exterior al tuturor oaselor si se
gsete n diafiza oaselor lungi, la nivelul stratul external epifizelor i la suprafaa oaselor late i
scurte.
Contine doar putine spatii si confera protectie si suport osului in a carui componenta
intra. Oaselor lungi le ofera de asemenea capacitatea de a rezista la presiunea pe care o exercita
greutatea corpului asupra lor si la eforturile fizice.
Componenta de baza a tesutului osos compact este osteonul care este cunoscut si sub
numele de Sistemul Harvesian.
Fiecare Sistem Harvesian (fiecare unitate) are o structura cilindrica care consta din 4
parti:
- un canal central numit Canalul Harvesian care contine vasele de sange si nervii
- lamelele care sunt niste inele concentrice care alcatuiesc o structura puternica formata
din saruri minerale cum ar fi calciul, fosfatii si fibrele de colagen. Sarurile minerale sunt practic
structura de rezistenta a oaselor in timp ce fibrele de colagen contribuie de asemenea la marirea
rezistentei.
- lacunele sunt spatiile mici dintre lamele (numite osteocite);
- lacunele sunt conectate intre ele prin canale mici numite canaliculi. Acestia sunt caile prin care
nutrientii ajung la osteocite si substantele nefolositoare sunt eliminate.
Tesutul osos spongios (trabecular) nu contine osteoni (unitatea de baza a tesutului osos
compact). In locul acestora exista o retea de coloane numite trabeculi care contin lamele,
osteocite, lacune si canaliculi. La unele tesuturi osoase spongioase spatiile
dintre trabeculi sunt umplute cu maduva osoasa rosie. Se gsete n epifizele oaselor lungi i
n interiorul oaselor late i scurte.
Vasele de sange din periost patrund in reteaua de trabeculi permitand osteocitelor din
trabeculi sa primeasca substantele hranitoare din sange si sa le trimita inspre cavitatile cu
maduva. Un os lung este format din urmtoarele pri: corpul sau diafiza i dou capete
(extremitati), numite epifize.
ntre diafiz i epifiz se interpune metafiza, care la oasele tinere reprezint cartilajul de
cretere n lungime. ncheierea creterii se face n jurul vrstei de 25 de ani, cnd cartilajele
diafizo-epifizare sunt nlocuite de os i epifizele se sudeaz la diafiz.
n interiorul diafizei se gsete canalul medular, care conine la adult mduva osoas
galben. La nivelul epifizelor se gsete mduva roie, unde se formeaz elementele figurate ale
sngelui. Diafiza este acoperita la exterior de periost. (membrana conjunctiva vascularizata).
Diafiza este formata din tesut osos compact.

Epifizele contin tesut osos compact la periferie si tesut osos spongios la interior. Sunt
acoperite de periost, n portiunea care nu participa la formarea articulatiilor si de cartilaj articular
hialin la capetele care intra in alcatuirea articulatiilor. Epifiza situata mai aproape de scheletul
axial se numeste epifiza proximala iar epifiza aceluias os dar situata mai departe de scheletul
axial se numeste epifiza distala.
Periostul este o membran vasculo-conjunctiv care nvelete, la periferie, ntregul os,
cu excepia capetelor articulare, care sunt acoperite de cartilaje. Examenul microscopic al
periostului arat c aceast membran este format la adult din dou straturi, unul extern sau
superficial, numit periostul fibros, i altul intern sau profund, care vine n raport cu masa osoas,
numit periostul osteogen.
Maduva osoasa
Este o substan moale, semifluid, buretoas, care umple cavitile din interiorul
oaselor. Aceasta reprezinta pana la 4% din greutatea corporala totala. n funcie de localizare,
culoare i prezena elementelor sanguine sau osoase, distingem trei feluri de mduv osoas.
Mduva roie
Maduva rosie este prezenta mai ales in oasele copilului pana la 5 ani si a fatului iar la adult
se regaseste in principal in oasele plate, cum ar fi osul pelvisului, osul pieptului, coastele sau
vertebrele si la capatul oaselor lungi, fiind inlocuita de-a lungul timpului de atre maduva galbena.
Mduva roie ia dou aspecte: mduva roie osteogen, al crei rol principal este osteogeneza, i
mduva roie hematogen, al crei rol principal este hematopoieza.
a). Mduva roie osteogen este format din esut conjunctiv, ale crui celule fixe sunt
anastomozate prin prelungirile lor foarte fine, din care se difereniaz celule specifice numite
osteoblaste, i din numeroase vase sanguine, care formeaz o reea. Osteoblastele sunt celule
osoase tinere care produc substana osoas, contribuind astfel la formarea osului.
Prin diferenierea lor se formeaz dou categorii de celule: osteocite (celule osoase
adulte, de form ovoidstelat, fr funcie secretoare) i osteoclaste (celule gicantice, amiboide,
care distrug elementele osului vechi, n locul crora se formeaz elemente noi, contribuind astfel
la rennoirea esutului osos).
Pe msur ce individul nainteaz n vrst, numrul osteoblastelor scade, funcia osteogenic
slbete i, n cele din urm, dispare.
b). Mduva roie hematogen este o formaiune cu alctuire complex care se gsete n
cavitile oaselor. La copil, aproape toat mduva osoas este hematogen (se gsete numai n
diafiza oaselor). La adult dispare din diafiza oaselor lungi i este prezent numai n esutul osos
spongios unde i pstreaz proprietile hematogene. Mduva hematogen, la adult, se gsete n
corpul vertebrelor, stren, coaste, n oasele bazei craniului, oasele iliace, osul sacrum, i n
epifizele superioare ale humerusului i al femurului (n diafize, mduva i pierde proprietatea
hematogen).
La nastere, maduva din toate oasele formeaza hematii, fapt ce explica culoarea rosie (maduva
rosie). Cu timpul, o parte isi pierde reversibil aceasta capacitate, se incarca cu grasime si devine
galbena (maduva galbena).
Mduva galben
Se caracterizeaz prin aceea c cea mai mare parte din elementele hematogene au disprut,
iar majoritatea celulelor ei devin celule adipoase (lipocite), adic celule care acumuleaz picturi
de grsime; aceast acumulare i d culoarea galben. Ea se gsete n diafiza oaselor lungi i
reprezint pentru organism o rezerv nutritiv.
Mduva galben nu apare n mod normal n unele oase cum sunt: sternul, corpul vertebral,
sacrul, coaste, epifize, etc., n care mduva i pstreaz toat viaa caracterul hematopoietic.
Transformarea celulelor reticulare n celule adipoase este reversibil, ntruct n stare de anemie
aceste celule i reiau funcia hematopoietic.
Cu alte cuvinte, ntre mduva galben i mduva roie hematogen este un echilibru dinamic,
mduva galbena transformndu-se n mduv productoare de eritrocite ori de cte ori

organismul o cere.
La btrni, mduva cenuie este format, n cea mai mare parte, din fibre colagene i o substan
fundamental foarte abundent; ea se numete mduva cenuie fibroas. n cazul unor boli (la
tineri sau btrni), ea este format din celule conjunctive i o substan fundamental cu aspect
mucos; de aceea se numete mduva cenuie gelatinoas. Mduva cenuie nu ndeplinete nici un
rol n organism; numai de umplutur.
Endostul este o membran conjunctiv care cptuete la interior masa osoas att a diafizei, ct
i a epifizelor. Ca structur microscopic, endostul erste asemntor cu periostul, el fiind format
din fibre conjunctive, n special de reticulin, dintr-un numr restrns de celule conjunctive, din
puin substan fundamental i din rare vase sanguine.
Scheletul corpului uman
Scheletul axial este format din: craniu, coloana vertebral, coaste i stern. Scheletul axial
constituie axa de suport a organismului i asigur protecia organelor de la nivelul capului, gtului
i trunchiului.
Scheletul apendicular reunete centurile (scapular i pelvian) i membrele propriu-zise,
superioare i inferioare.
A. Scheletul capului este compus din :
a). Neurocraniu
Partea interioar a craniului se numete endocraniu, iar parte exterioar exocraniu. Pe de
alt parte, craniul poate fi segmetat pe vertical i n acest caz se vorbete despre craniul superior
sau bolta craniana i craniul inferior sau baza craniului:

patru neperechi frontal, etmoid, occipital, sfenoid.


dou perechi temporal i parietal.

b). Viscerocraniu ( splahnocraniu )


Craniul visceral (viscerocraniul, oasele fetei) este format din 14 oase, dintre care doua
neperechi: vomerul si mandibula, si 12 grupate in perechi: oasele maxilare, palatine, nazale,
lacrimale, zigomatice, cornetele nazale inferioare. In afara craniului mai exista un os asezat in
grosimea muschilor gatului, osul hioid si de el se prind o parte din muschii limbii.
Viscerocraniul prezinta o parte fixa si o parte mobila (mandibula). Cele doua parti sunt legate prin
articulatia temporo-mandibulara (singura articulatie mobila a craniului).
B . Scheletul trunchiului cuprinde coloana vertebral, sternul i coastele.
1. Coloana vertebral este alctuit din 33 34 de vertebre: 7 vertebre cervicale, 12 vertebre
dorsale (toracale), 5 vertebre lombare, 5 vertebre sacrale sudate ntre ele (sacrul) i 4 5 vertebre
coccigiene sudate ntre ele. Coloana vertebral prezint n plan antero-posterior (sagital) patru
curburi (curburi fiziologice): cervicala, toracala, lombara, sacrala i o uoar curbura lateral la
nivelul membrului superior.
O vertebr tip este format din corpul vertebrei situat anterior i arcul vertebral, situat
posterior, care delimi- teaza orificiul vertebral. Pe arcul vertebral se afl dou proeminente numite
apofize: o apofiza spinoas situat dorsal care servete pentru inseria muchilor, i dou
apofize transverse pe care se fixeaz coastele.
Organul axial este un complex structural i funcional la realizarea cruia participa:
- componenta dura osoas (vertebrele care alctuiesc coloana vertebral);

- componenta conjuctiva format din structuri fibroase i elastice de legtur dintre vertebre
(discurile intervertebrale, capsule articulare, ligamente);
- componenta muscular (muchii coloanei vertebrale);
- componenta neuro-vasculara (mduva spinrii, rdcinile nervoase, vase de snge).
Discul intervertebral este aezat n spaiile dintre corpii vertebrali, pe care i separ, dar i
i solidarizeaz n acelai timp. Discul intervertebral este lipsit de cavitatea articular, nu poseda
membran sinovial i nici lichid sinovial. De aceea se ncadreaz n rndul articulaiilor
nesinoviale.
Discul este format dintr-o poriune periferic, alctuit din esut conjuncitv fibros,
numit inelul fibros i o poriune central cu aspect gelatinos, care poart numele de nucleu
pulpos.
Corpii vertebrali sunt legai prin discurile intervertebrale care sunt articulaii nesinoviale
n timp ce apofizele articulare sunt legate prin articulaii sinoviale. ntre vertebre se mai gsesc i
ligamente care mpreun cu discul intervertebral i cu capsulele articulare formeaz segmentul de
mobilitate.
Componenta cea mai important a segmentului de mobilitate o constituie discul
intervertebral.
2. Sternul os lat pe linia median anterior toracelui. Segmentul inferior se numete
apendicele xifoid.
3. Coastele in numar de 12 perechi din care primele 10 se unesc cu sternul (7 direct i 3 ntre
ele apoi cu sternul).
4. Bazinul este regiunea inferioar a trunchiului, cuprinde vezica urinar, organele genitale
interne. Poriunea inferioar a bazinului este pelvisul. Bazinul este centura osoasa situata in josul
abdomenului ce sustine coloana vertebrala, careia ii sunt atasat membrelor inferioare. Bazinul
este format din cele doua oase iliace, care se articuleaza in spate, de o maniera rigida, cu
sacrumul, prelungit in jos cu coccisul.
Pelvisul are form de plnie i este format din oasele coxale (ilion, schion si pubis), sacru i
coccis.
Osul ilion, punctul de intersectie a numerosi muschi, formeaza aripa mare, proeminenta, la
nivelul soldului, creasta iliaca.
Osul ischium sau ischion. Partea sa inferioara, numita tuberozitate, este osul pe care ne
asezam.
Pubisul permite unirea celor doau oase iliace prin intermediul unui menisc (un
fibrocartilaj). La jonctiunea dintre osul iliac, ischion si pubis se afla cavitatea cotiloida, sau
acetabulum, care adaposteste capul femural.
Osul sacrum- Format din cinci vertebre sacrale sudate, care foarmeaza o creasta sacrala
pe partea sa posterioara, acesta are forma unei piramide al carei varf se numeste apex. Acesta
este legat, in partea din spate, de osul iliac prin cele doua articulatii sacroiliace pentru a forma
bazinul osos. Osul sacru este mai mare la femeie decat la barbat si formeaza, impreuna cu osul
coxal, centura pelviana.
Coccisul - Acest os mic situat la capatul coloanei vertebrale, sub osul sacrum, poate contine pana
la 5 vertebre sudate (4 la anumiti indivizi). Impreuna cu osul sacrum, el constituie elementul
central al bazinului.
C. Scheletul membrelor cuprinde scheletul membrului superior, scheletul membrului inferior
1. Scheletul membrului superior este alctuit din:

osul braului su humerus;


oasele antebraului: cubitus sau ulna (nuntru), radius (n afar);

oasele minii (carpiene 8, metacarpiene 5, falange 5).Scheletul umrului este


constituit din dou oase: clavicula (fixeaz membrul superior de torace) i scapula.

2. Scheletul membrului inferior este alctuit din:

osul coapsei sau femurul (cel mai lung os);


oasele gambei: tibia (nuntru) i peroneul sau fibula este mai subire dect tibia (n
afar);
rotula naintea genunchiului;
oasele piciorului (tarsiene 7, metatarsiene 5, falange 5).

Membrele inferioare se leag de trunchi prin centura pelvian i osul sacru.


Centura membrului inferior se compune din dou oase coxale. Oasele coxale se unesc
nainte ntre ele, napoi cu sacrul i coccigele, formand peretele osos al unei caviti importante
numit pelvis.
Cartilajele
Cartilajele sau zgrciul constituie componenta moale, rezistent, dar n acelasi timp
flexibil, a scheletului corpului. La adulti se gseste mai ales articulatii, acoperind extremittile
osoase si n alte puncte strategice ale scheletului, unde netezimea si flexibilitatea sunt necesare n
cel mai nalt grad.
Structura cartilajului nu este aceeai n tot scheletul. Aceasta variaz n raport cu funciile
specifice pe care le ndeplinete. Toate cartilajele sunt compuse dintr-o structur de baz, sau
matrice, n care sunt incluse celulele, i din fibre constituite din proteine denumite colagen i
elastina.
Consistenta acestor fibre variaz n diferite tipuri de esut cartilaginos, dar toate se
aseamn prin faptul c nu conin vase sanguine. n funcie de caracteristicile fizice, esutul
cartilaginos se mparte n cartilaj hialin, cartilaj fibros i cartilaj elastic.
a). Cartilajul hialin un esut traslucid de culoare albastr-alb i, dintre cele trei tipuri
histologice, conine cea mai mic cantitate de celule i de fibre. Toate fibrele pe care le conine
sunt formate din colagen. Formeaz scheletul embrionului i are o mare capacitate de cretere
care permite nou-nscutului s ajung de la dimensiuni de aproximativ 45cm pn la
dimensiunea adultului de 1,80 m. Dup ce creterea s-a oprit,cartilajul hialin rmne int-un strat
foarte subire de 1-2 mm pe suprafaa extremitilor osoase la nivelul articulaiilor.
b). Cartilajul fibros format din mai multe fascicule de colagen care i confer att elasticitate
ct i rezistena la compresii. Ambele nsuiri sunt necesare la locul n care este prezent, n spe
intre vertebre. n coloana vertebral, vertebrele sunt separate ntre ele printr-un disc
fibrocartilaginos. Discurile intervertebrale protejeaz coloana mpotriva traumelor i fac posibil
poziia ostostatica.
c). Cartilajul elastic i datoreaz denumirea prezenei fibrelor de elastina, cat i a celor de
colagen n structura sa. El este compact, dar flexibil i intr n constituia epiglotei, care acoper
intrarea n cile respiratorii n timpul deglutiiei (nghiirii). Cartilajul elastic formeaz pavilionul
urechii, ca i pereii conductului auditiv extern i ai tubelor Eustachio, care leag fiecare ureche
cu faringele posterior.
Articulaia
Articulaia este locul de contact ntre dou sau mai multe oase. O articulaie este format din
mai multe elemente: suprafeele articulare ale oaselor ce vin n contact, cartilajul articular care
acoper suprafeele articulare i o capsul articular, care nfoar zona de contact a oaselor,

delimitnd n interior un spaiu redus, numit cavitate articular, cptuit la rndul ei cu o


membran sinovial.
Membrana sinovial secret un lichid sinovial, care ajut alunecarea cartilajelor articulare.
La articulaiile fixe (suturi), cavitile articulare lipsesc.
Articulaiile sunt de mai multe feluri.
a). Fixe nu permit micarea oaselor ce vin n contact (de exemplu, articulaiile dintre oasele
craniului). Acestea se numesc suturi, deoarece sudeaz, solidarizeaz, oasele ntre ele.
b). Semimobile permit doar micri limitate, reduse cum sunt cele dintre coaste i stern, dintre
oasele pubiene.
c). Mobile permit micri largi ntr-o singur direcie (de ex, articulaia cotului permite doar
ndoirea (flexia) i dezdoirea (extensia) antebraului pe bra) sau n toate direciile (de ex,
articulaiile umrului i oldului n care membrul superior sau respectiv membrul inferior pot face
micri nainte, napoi, laterale i de rotaie).
Articulaiile utilizate pentru micri largi au o cavitate articulara cu lichid sinovial, iar
capetele articulare ale oaselor n contact sunt unul proeminent, cellalt scobit, de forme
corespunztoare tipului de micare. Pentru un sprijin mai bun al oaselor i pentru o mai bun
solidarizare a lor pot exista n articulaii cartilaje de forma corespunztoare (meniscuri la
genunchi) i ligamente intra-articulare care prind ntre ele capetele osoase.
Articulaiile, n special cele fixe, se pot osifica ctre btrnee, n locul cartilajului aprnd
esut osos. Acest fenomen se ntmpl n special la articulaiile cutiei toracice, avnd drept
consecin o diminuare a micrilor respiratorii.
Tendoanele
Tendoanele sunt asemenea unor corzi care au rolul de a lega muchii de oase. Fibrele ce
formeaz tendoanele sunt alctuite dintr-o substan asemntoare ntructva cauciucului, numit
colagen (protein care se gsete n esutul conjunctiv, osos i cartilaginos i care prin fierbere se
transform n gelatin). La o extremitate, ele se formeaz din corpul muchiului iar la cealalt
extremitate se fixeaz de os, unele dintre fibre fiind ncastrate chiar n structur osoas.
Orice micare a corpului, de la simpl plimbare pn la ridicarea greutilor are loc
deoarece contracia muchilor are ca urmare o traciune pe tendoane, care vor produce deplasarea
oaselor.
Ligamentele
Corzi alctuite din colagen, dar care au rolul de a lega oasele ntre ele, asigurnd tria
ncheieturilor. Ligamentele sunt tot structuri de legtur, care leag oasele unul de altul i menin
articulaiile. Ligamentele sunt alctuite tot din fibre albe, dar sunt mai subiri i mai puin elastice
dect tendoanele.
Ligamentele se ataeaz de oase. Ele se unesc cu fibrele care penetreaz nveliul extern al
osului (periostul). Periostul are o vasculahzatie i o inervaie care i permit s hrneasc osul, ct
i s fumizeze suprafaa de fixare pentru ligamente i muchi. Ligamentele i periostul se afla
ntr-o interaciune att de perfect nct periostul este frecvent afectat n urma unei leziuni a
ligamentului.
Spre deosebire de esutul muscular rou, tendoanele i ligamentele primesc o cantitate
foarte mic de snge. Chiar i oasele au o vascularizaie mai bun, ceea ce explica de ce un os
rupt se reface n 4-6 sptmni, iar un tendon sau un ligament n 9 luni.
II. SISTEMUL MUSCULAR

Totalitatea muchilor i formaiunilor contractile din diverse organe ale corpului uman
constituie sistemul muscular. Muchii asigur locomoia, munca fizic, activitile motoare ale
organelor interne, adaptarea i meninerea poziiei corpului.
Muchii conin: apa (75%), substane minerale, substane organice specifice (miozina,
actomiozina) i substane energetice (adenozintrifosfatul, fosfocreatina, glicogenul, acidul lactic).
Micrile pe care muchii le efectueaz n jurul axelor care trec prin articulaii sunt:
- flexia (apropierea a dou segmente legate printr-o articulaie, micorndu-se unghiul dintre ele);
- extensia (micarea contrara flexiei, unghiul dintre segmente putnd ajunge la 180 grade sau
chiar mai mult);
- abducia (ndeprteaz un segment sau membrul n ntregime de corp);
- adductia (apropie aceleai elemente de trunchi);
- rotaia intern (un segment sau ntreg membrul se rotete nspre corp, n jurul axului sau
vertical);
- rotaia extern (micarea invers prin care membrul se nvrte n afar n jurul aceluiai ax).
n funcie de poziia lor distingem dou categorii fundamentale de muchi: scheletici
(somatici) i viscerali (ai organelor cavitare interne, involuntari). Dac ne referim la structura
lor, distingem muchi striai (somatici) i muchi netezi (viscerali).
Pe lng aceste dou categorii exista o categorie special i anume miocardul, muchi striat
de tip cardiac.
Unitatea structural a muchilor scheletici este fibra muscular striata, care are o lungime
de 5 pn la 12 cm. Fibra muscular striata este alctuit din numeroase miofibrile (elementul
contractil al fibrei musculare). La un muchi scheletic se disting o parte crnoas numit corp
muscular i dou extremiti numite tendoane: una prin care se fixeaz de osul imobil n timpul
contraciei numit origine i alta prin care se prinde de osul mobil numit inserie.
Propriettile fundamentale ale muchilor sunt:
- elasticitatea proprietatea muchiului striat scheletic de a reveni la forma iniial dup
nceperea aciunii forei care a determinat extensia;
- plasticitatea proprietatea muchilor netezi vicerali de a-i menine constant tensiunea la
diferite grade de distensie.
- excitabilitatea proprietatea muchiului de a rspunde la aciunea unui excitant (mecanic, fizic
sau chimic). n organism, excitantul natural este influxul nervos care ajunge la muchi prin fibrele
nervoase motorii. Influxul nervos, venit prin fibrele motorii, este transmis fiecrei fibre musculare
din cadrul unitilor motorii prin intermediul plcii motorii sau sinapsa neuromuscular.
- contractibilitatea proprietatea specific a muchiului de a dezvolta o tensiune asupra
punctelor sale de fixare pe oase. n general, prin contracie, muchiul se scurteaz i poate pune n
micare prghiile osoase, realiznd o micare, care este de fapt rspunsul muchiului la aciunea
unui excitant din exterior sau la o comand venit pe calea nervilor.
Clasificare :
Dup pozitia n organism, muschii somatici se mpart n: muschii capului, gtului, trunchiului i
membrelor.
Muchii capului sunt: muchii mimicii, muchii cutanai grupai n jurul orificiilor orbitale,
nazale i orificiului bucal (orbicularul buzelor), muchii masticatori (maseteri i temporali),
muchii limbii i muchii extrinseci ai globului ocular.
Muchii gtului sunt: pielosul gtului, ternocleidomastoidieni i hiodieni.
Muchii trunchiului sunt: muchii spatelui i ai cefei (trapez, marele dorsal), muchii
toracelui (pectorali, dinai, intercostali, diafragma) i muchii abdomenului (drept abdominal,
oblici).

10

Muchii membrului superior sunt: muchii umrului ( deltoid ), muchii braului ( biceps i
triceps brahial), muchii antebraului ( pronatori i supinatori ai antebraului, flexori i extensori
ai degetelor ) i muchii minii.
Muchii membrului inferior sunt: muchii fesieri, muchii coapsei (croitor, cvadriceps
femural, biceps femural, adductori ai coapsei), muchii gambei (gastrocnemian, pronatori i
supinatori ai piciorului, flexori i extensori) i muchii piciorului (extensori ai degetelor i
plantari).
Muchiul croitor (Sartorius) cel mai lung muchi al corpului; permite rotirea piciorului
i ncruciarea picioarelor, controleaz miscarile n timpul mersului, statului pe loc, pstrrii
echilibrului.
III KINETOTERAPIA
Notiunea este o componenta a Kinetologiei, care se defineste ca stiinta care se ocupa cu
studiul miscarii organismelor vii si al structurilor care participa la aceste miscari.
Kinetoterapia reprezinta un termen creat de francezi pentru a definii o fiinta care se ocupa
cu studiul mecanismelor complexe (nervoase, musculare, osteoarticulare, ale organelor, aparatelor
si sistemelor etc) ale activitatii motrice normale a omului, in vederea stabilirii masurilor
profilactice si terapeutice cu scopul corectarii- prin folosirea exercitiului fizic ca mijloc de baza- a
tulburarilor, deficientelor si sechelelor generale de boala sau traumatism.
In tarile anglofone, notiunea este cunoscuta ca Physical Therapy si, la noi, este de multe
ori tradusa gresit fizioterapie, in loc de terapie prin miscare.
Kinetoterapia este procesul educativ-terapeutic-recuperator prin care se urmareste
imbunatatirea (optimizarea) starii de sanatate fizica si psihica in vederea integrarii sau reintegrarii
sociale si profesionale a persoanelor in situatii speciale.
De asemenea, prin metodele si procedeele folosite, kinetoterapia are un rol deosebit de
important atat in profilaxia primara, cat si in profilaxia secundara, folosirea exercitiului fizic
special structurat si asamblat, avand influente benefice in prevenirea imbolnavirilor, ca si in ceea
ce priveste instalarea unor deficiente, dismorfisme, ca urmare a unor sechele dupa imbolnaviri
sau traumatisme.
Kinetoterapia provine din grecescul kinesis=miscare si therapeia=tratament, adica terapie
prin miscare. Cunoscuta popular ca si gimnastica medicala, kinetoterapia este de fapt o
specialitate medicala care asigur prin tehnici si metode specifice recuperarea sau refacerea
funciilor si structurilor organismului uman compromise de boala sau traumatisme. Poate avea un
rol profilactic (mentinerea starii de sanatate si prevenirea bolii) sau curativ (vindecarea,
ameliorarea unor boli sau prevenirea agravarii unor afectiuni deja existente, refacerea rapida post
operatorie, dupa traumatisme, postpartum, dupa activitatea sportiva etc.).

11

Obiectivele Kinetoterapiei
- corectarea posturii si aliniamentului corpului ( ex: cifoze, scolioze etc.);
- cresterea mobilitii articulare ( ex: post imobilizare dupa fracturi, in afectiuni
reumatismale);
- recuperarea forei musculare (ex: post operatii de menisc, fracturi);
- recuperarea elasticitii si rezistentei musculare (ex: dupa rupturi musculare);
- imbunatatirea coordonrii neuromotorii, controlului i echilibrului (ex: dupa accidente
vasculare cerebrale, boala Parkinson);
- recuperarea cardio-respiratorie (ex: post infarct miocardic, afectiuni respiratorii);
- refacerea capacitii de efort (ex: pentru sportivii de performanta sau in convalescenta) ;
- imbunatatirea capacitatii de relaxare (ex: managementul stressului, atacul de panica);
- reeducarea sensibilitatii ( ex: parestezii, post accidente vasculare cerebrale).
Rolul Kinetoterapiei
Rolul kinetoterapiei este de a recistiga si pastra calitatea vietii, prin recuperarea cit mai
deplina a capacitatilor functionale ale individului. Tocmai de aceea, ea nu trebuie privita ca o
varianta optionala, ci ca o necesitate, avind in vedere ca orice afectiune netratata sau nerecuperata
la timp se poate agrava, uneori compromitind ireversibil starea de sanatate si echilibru a fiintei
umane.
Notiuni:
- contractie musculara- proprietate fundamentala a muschiului, constand din cresterea tensiunii
sale interne datorita actiunii unui excitant adecvat. Tensiunea interna astfel produsa se transmite
asupra punctelor de insertie ale muschiului si, in functie de conditiile biomecanice momentane,
determina apropierea, departarea sau ramenerea nemiscata a acestora.
- Coordonare a miscarii- activitate a sistemului nervos central datorita careia fiecare muschi
necesar efectuarii unei miscari se contracta cu intensitatea adecvata si numai cand este necesar
pentru a se asigura executia exacta a miscarii respective
- Mobilitate- caracteristica a motricitatii exprimata prin amplitudinea miscarilor efectuate,
reprezinta posibilitatea de a initia si realiza o miscare pe toata amplitudinea ei fiziologica.
Depinde de factori articulari si de factori musculari
- Ortostatism- pozitie verticala a corpului uman, in care acesta se sprijina in mod egal pe ambele
picioare
- Tonus muscular- stare de tensiune activa, usoara, permanenta, involuntara si variabila ca
intensitate a muschilor netezi si striati
- Agonist- muschi sau grupa musculara care, contractandu-se determina efectuarea unei miscari
- Antagonist- muschi sau grupa musculara care, contractandu-se, franeaza sau opreste miscarile
efectuate prin contractia muschilor agonisti. Actiunea acestor doua tipuri de muschi este fin si
permanent coordonata.
- Control motor- modalitatea de reglare a miscarii si de ajustare dinamica posturala. Controlul
motor reprezinta controlul creierului asupra miscarii voluntare, constiente. Este proprietatea de asi recastiga echilibru fara a cadea dupa ce acesta a fost perturbat
- Stabilitatea posibilitatea realizarii unei contractii normale, simultane a muschilor din jurul
unei articulatii
- Abilitatea este nivelul cel mai inalt al controlului motor care ajuta persoana sa manipuleze si sa
exploreze mediul inconjurator. Abilitatea este capacitatea de a misca segmentele in afara posturii
sau locomotiei.
- Controlul motor se materializeaza in 3 procese: controlul muscular, coordonarea si echilibrul
- Echlibrul este abilitatea de a mentine sau mobiliza corpul fara a cadea

12

- Redorile sunt limitari patologice ale mobilitatii articulare. Unele redori pot fi congenitale si de
la inceput sunt de domeniul chirurgiei corectoare. Redorile dobandite fac obiectul de lucru al
kinetoterapeutului, acestea fiind: leziuni tegumentare si ale tesutului celular subcutanat, leziuni
ale aponevrozelor (ex. Maladia Dupuytren), leziuni capsulo-ligamentare, leziuni sinoviale,
leziuni cartilaginoase si osoase (acestea sunt de obicei ireversibile), procesul de retractie, leziunile
musculotendinoase
- Anchilozele sunt pierderi definitive ale miscarilor dintr-o articulatie. Acestea pot fi fibroase
sau osoase
- Mobilitatea articulara exagerata reprezinta inversul redorilor si este cauzata de rupturi
ligamentare, elongatii tendinoase, hipotonii musculare
- Atrofia musculara - este o degenerare morfologica (micsorarea muschiului) si functionala
(scaderea fortei musculare) a unor grupe de muschi.
- Spasticitatea este o rezistenta excesiva a muschiului produsa printr-o leziune a neuronului
motor central
- Contractura musculara- este definita ca scurtarea muschiului sau mentinerea unei tensiuni
musculare, dureroasa sau nu, reversibila sau fixa, paroxistica sau permanenta. Exista 3 tipuri de
contracturi: contractura antalgica, contractura algica, contractura analgica, aceasta din urma
imbracand alte 3 forme: miostatica, miotatica, congenitala
- Retractura musculara este o contractura pe cale de organizare sau deja ireversibila
caracterizata prin diminuarea sarcomerelor si dezvoltarea tesutului conjunctiv cu elasticitate
scazuta. Retracturile musculare vechi reale, nu beneficiaza de kinetoterapie intrucat exista riscul
ruperii musculare.
- Distrofia musculara- este denumirea generica data unor boli degenerative ale muschiului striat,
conditionate genetic, cu evolutie lent progresiva.
- Oboseala musculara este o stare fiziopatologica constand in incapacitatea muschiului de a se
contracta, de a executa un travaliu muscular, este inversul rezistentei musculare.
- Rezistenta musculara- este capacitatea muschiului de a se activa repetat pe o perioada de timp,
la o performanta sub-maximala. Aceasta calitate a muschilor intervine atunci cand repetam o
miscare de un numar de ori fara a obosi sau cand mentinem o pozitie corporala pentru mai mult
timp. Pentru a cunoaste mai bine caracteristicile rezistentei fizice, este important de diferentiat 2
tipuri de fibre musculare:
a. tipul 1- muschi rosu contine cantitate mai mare de mioglobina, poate contine
mai mult oxigen, rezultand ca aceste fibre se contracta pentru o perioada lunga de
timp, dar cu o forta mai mica (rezistenta mare, forta mica)
b. tipul 2 muschi cu contractie rapida, avand 3 subtipuri in functie de viteza, de
contractie si de forta generata. Acest tip de fibra musculara se poate contracta
rapid si cu forta, dar oboseala apare repede
- exista 2 tipuri de rezistenta musculara: dinamica- capacitatea muschiului de a se
contracta si relaxa in mod repetat si rezistenta musculara statica capacitatea
muschiului de a ramane in contractie pentru o anumita perioada de timp
- Hipertonie musculara - exagerarea permanenta a tonusului muscular (gradul de rezistenta a unui
muschi striat in stare de repaus), de origine neurologica. Hipertonia este consecutiva unei leziuni
a sistemului nervos central, a carei cauza poate fi diversa (tumorala, vasculara, degenerativa).
- Rigiditatea este tot o hipertonie musculara, diferentiata clinic de spasticitate
- Hipotonia musculara tonusul muscular redus, adica gradul de tensiune sau rezistenta pentru a
intinde un muschi, implicand adesea forta musculara redusa.
- Atrofiile de denervare sunt situatia extrema a hipotoniilor musculare, cand muschiul este
complet privat de influxul nervos trofic prin lezarea neuronului motor periferic undeva pe
traiectul lui. Prin denervare, muschiul pierde din volum, pierde treptat unitatile contractile si
apare fibroza si infiltratia grasoasa

13

- Apraxia este o tulburare la nivelul de organizare a schemelor motorii sau i ncapacitatea de a


executa micri coordonate ca urmare a unor leziuni ale creierului
- Ataxia este o tulburare motorie de coordonare a directiei, intensitatii, preciziei, vitezei,
limitelor unei miscari voluntare, astfel incat miscarea este inadecvata scopului propus
- Discoordonarea este o tulburare polimorfa generata de leziuni ale sistemului senzitiv, motor
sau de reglare a miscarii.
- Cartilaj- tesut conjunctiv elastic i rezistent care se gsete n organism, separat sau formnd
nveliul suprafeelor articulare ale oaselor
- Paraplegie - paralizie complet a ambelor membre inferioare
- Hiperestezie - stare patologic manifestat printr-o sensibilitate exagerat a unui organ de sim
- Raynaud- boala Raynaud se caracterizeaza prin accese paroxistice (debut brusc) de paloare si
cianoza (culoare vinetie a tegumentelor) localizate simetric bilateral la nivelul degetelor urmate
de eritem (roseata). Aceste accese sunt precipitate de frig si tulburari emotionale si se amelioreaza
la caldura. Sindromul Raynaud este caracteristic in special femeilor tinere.
- Monoplegie - paralizie localizat la un singur membru al corpului sau la un singur muchi
- Lordoza - curbur cu convexitatea anterioar a coloanei vertebrale n regiunea lombar, care
apare n rahitism, malformaii etc.
- Cifoza- proeminen patologic pe spate, care deformeaz trunchiul; cocoa; gheb; gibozitate
- Scolioza - boal care const n deviaia lateral a coloanei vertebrale, mai ales n regiunea
dorsal, din cauza slbirii ligamentelor vertebrelor sau a mbolnvirii vertebrelor
- AINS sunt medicamente antiinflamatoare nesteroidiene, care insumeaza proprietati
analgezice, antipiretice, antiinflamatorii, fiind utilizate ca antireumatice, pentru tratamentul
durerilor de intensitate slaba, mijlocie si pentru combaterea febrei
- Postura - situaie n care se afl cineva la un moment dat.
Postura si locomotia umana
Este capacitatea aparatului locomotor de a mentine statiunea verticala bipeda (functia de
postura si echilibru) si de a deplasa diferitele sale segmente si intregul corp. Cele doua functii
sunt inseparabile si se conditioneaza reciproc, astfel incat orice postura se mentine sau se schimba
printr-o miscare si orice miscare porneste de la o postura armonioasa si perfect coordonata.
Termenul de "pozitie" desemneaza o anumita orientare a corpului in spatiu, (ex: statiunea
bipeda). Pozitiile fiziologice de clinostatism (decubit dorsal si ventral) sau de ortostatism
(statiunea verticala). La acestea se adauga diverse pozitii (stand pe un picior, pe genunchi,
ghemuit, sezand, stand pe maini sau sprijinit culcat), intalnite obligatoriu in executarea unor
activitati motrice sau impuse in diverse exercitii de cultura fizica.
Pozitiile particulare pot fi observate in diverse boli, in atitudini antalgice sau create de procesul
patologic in plina evolutie.
Mijloacele kineziterapeutice actuale, asociate diverselor procedee electro si mecanofizice ce au ca
scop recuperarea unor defectiuni ale diferitelor segmente ale aparatului locomotor, intra in
preocuparea centrelor de reeducare si recuperare functionala inainte de utilizarea recuperarii se
impune evitarea aparitiei unor deformari in statica si locomotia umana prin utilizarea pozitiilor
corecte in diverse conditii de munca. Ex: (studiul acestor pozitii si obtinerea unui randament
maxim al muncii prestate fac obiectul unei stiinte relativ tinere pe plan mondial, cunoscuta sub
numele de ergonomie). Aceasta furnizeaza principiile generale privind organizarea muncii si a
locurilor de munca, pozitiile fiziologice direct legate de o functionare optima a aparatului
locomotor uman. Mentinerea pozitiei se gaseste in conflict cu forta gravitationala (statiunea
bipedica) si acest fapt pune in joc mecanisme de conservare a echilibrului static si dinamic.
Criterii anatomo-biomecanice si fiziologice ale starii de postura

14

In studiul unei anumite pozitii de fond se va respecta obligatoriu tratarea urmatoarelor probleme:
Descrierea pozitiei diferitelor segmente. Fiecare stare posturala impune o descriere a
pozitiei segmentelor implicate si a raporturilor dintre ele. Unghiurile unui segment fata de
celalalt, precum si planurile (orizontal, frontal, sagital) in care se gasesc acestea in pozitiile de
flexie, extensie, rotatie, abductie sau adductie, suspinatie sau pronatie etc.
Baza de sustinere (poligonul de sustentatie). Este suprafata geometrica variabila delimitata
fie de marginile exterioare, fie de punctele prin care segmentele corpului omenesc iau contact cu
solul. Poate fi redusa la un punct (balet), sau la o linie (patinajul sau mersul pe sarma).
Mentinerea echilibrului devine cu atat mai dificila, cu cat baza de sustinere isi diminueaza
suprafata.
Pozitia centrului de greutate. Determinarea acesteia se face luand in consideratie locul
centrului de greutate si greutatea fiecarui segment in parte.
Cunoscand pozitiile mijlocii ale centrelor de greutate si greutatea a doua segmente
vecine izolate, se poate gasi centrul de greutate al ambelor segmente reunite.
Prin combinarea din aproape in aproape a centrelor de greutate ale diferitelor parti ale
corpului, se poate gasi pozitia centrului de greutate al intregului corp aflat intr-o pozitie oarecare.
Unghiul de stabilitate. Este proiectia centrului de greutate cu dreapta care il uneste cu
marginea bazei de sustinere. Cu cat acest unghi este mai mare, cu atat stabilitatea devine mai
mare. Teoretic, unghiul de stabilitate este cu atat mai mare, cu cat centrul de greutate este situat
mai jos, iar baza de sustinere mai mare.
Mecanisme posturale. Diverse pozitii sau stari posturale se mentin datorita travaliului
static al grupelor musculare, prin contractiile lor izometrice, declansate si reglate prin reflexele de
postura.
Mecanismele de postura reflexe si de echilibru sunt provocate de stimuli de origine
diferita, informatiile fiind primite de la organele proprioceptive ale urechii interne (labirintice)
privind pozitia capului in spatiu, de la proprioceptorii musculaturii gatului asupra pozitiei capului
fata de trunchi, de la proprioceptorii musculaturii trunchiului si membrelor (fusurile neuromusculare) asupra pozitiei membrelor in spatiu, de la receptorii retinieni vizuali asupra pozitiei
intregului corp fata de corpurile inconjuratoare si exteroreceptorii cutanati care intra in contact cu
punctele de sprijin ale corpului pe sol sau cu obiectele inconjuratoare.
Toate aceste informatii ajung la diferite etaje ale axului cerebro-spinal (maduva, trunchi
cerebral, nucleii cenusii cerebrali, scoarta cerebrala si cerebel), declansand o serie de reactii:
-

reactii statice locale, reactii statice segmentare si reactii statice generale.

Elementul de baza in mecanismul posturii este reflex, participarea centrilor superiori


corticali este indispensabila, iar mentinerea pozitiilor (posturii) nu este posibila fara mentinerea
echilibrului corpului.
Conform legii echilibrului, starea de echilibru se realizeaza atunci cand proiectia verticala
a centrului de greutate al corpului cade in interiorul bazei de sustinere.
Pozitia anormala a capului in spatiu modifica perceptiile senzoriale la nivelul retinei si
labirintului, determinand reflexe de redresare a muschilor cefei, care readuc capul si, succesiv,
corpul in pozitie normala.
Grupele musculare posturale principale. Practic intervin toate grupele musculare cu
precadere grupul extensorilor intervine si cu efectuarea unui travaliu static. Toate grupele agoniste
si antagoniste actioneaza ca niste cupluri de forta, neutralizandu-se reciproc.

15

Mijloacele de stabilizare pasiva si participarea parghiilor osteo-articulare. Un rol


deosebit revine echilibrului intrinsec al coloanei vertebrale, capsulei si ligamentelor unor
articulatii hiperextinse, punerea sub tensiune a fasciilor si aponevrozelor sau intrarea in contact a
unor segmente osoase care blocheaza miscarea.
Pozitia ortostatica bipeda
In statiunea bipeda, centrul de greutate este localizat la incrucisarea planului dorso-sacral,
care trece prin partea superioara a celei de-a doua vertebre lombare (L 2), cu planul medio-frontal.
Din fata cade in mijlocul bazei de sustinere, reprezentata de o suprafata trapezoidala, limitata de
marginile externe ale plantelor. In sprijinul biped, centrul de greutate principal mai are doi centri
secundari, plasati in mijlocul articulatiilor coxo-femurale, astfel incat proiectia lor cade in zonele
plantare undeva mai la mijloc si mai inapoia lor.
Obligatia impusa picioarelor si gambelor de a suporta greutatea corpului a dus la
dezvoltarea si intarirea acestor elemente. Pelvisul s-a adaptat, de asemenea, la statiunea verticala,
in timp ce trunchiul a suferit o angulatie la nivelul articulatiei lombo-sacrate, ce reprezinta o zona
de extrema slabiciune pe plan mecanic (dicopatiile lombare).
Apar modificari structurale ale organelor de sustinere, in psecial asezarea traveelor
osoase, s-a orientat in directie verticala, dupa liniile principale de forta ce actioneaza vertical
asupra corpului omenesc.
Mecanisme posturale ortostatice.
Mecanismul de mentinere a statiunii bipede se realizeaza prin rezistenta opusa
greutatii corpului, care tinde sa flecteze genunchii si soldurile. Aceasta atrage dupa sine intinderea
extensorilor, stimularea fusurilor neuro-musculare, contractia reflexa a extensorilor care fixeaza
genunchii restabilind dupa sine pozitia ortostatica.
Un om in pozitie verticala pasiva poate cadea in orice directie: inainte, inapoi, sau intro parte. Muschii care se opun caderii, in special cei din grupul extensorilor, joaca un rol
antigravitational. Cand corpul se apleaca in fata, extensorii trunchiului si flexorii gambei se
contracta cu o forta suficienta pentru a restabili echilibrul, ca urmare a unor reflexe miotatice
declansate si coordonate de un veritabil dispozitiv kinestezic. Cand corpul se rastoarna in spate ,
se contracta marii drepti abdominali si extensorii gambei.
Aceste raspunsuri sunt de origine reflexa si rezulta de la receptorii de intindere din
trunchi, membrele inferioare si de la receptorii cefalici, mai ales ai ochilor. Se constata ca
statiunea verticala cu ochii inchisi este putin stabila, fiind insotita de oscilatii ale trunchiului.
Aceasta observatie poate usor dovedi ca aferentele vizuale joaca un rol important in mentinerea
reflexa a stationarii verticale la om. Reglarea posturii normale la corpul intact depinde, in
consecinta, de activitatea integrala a tuturor mecanismelor reflexe.
Mecanismele generale ale locomotiei
Miscarea corporala in ansamblu sau a diferitelor sale segmente reprezinta unul din
mijloacele principale de relatie si adaptare continua a organismului la conditiile mediului.
Nou-nascutul vine pe lume cu o activitate motorie de baza si o dotare in miscari
dezordonate care ,ulterior se vor putea individualiza in raport cu evolutia sa.
In primele saptamani de viata, nou-nascutul prezinta chiar un "mers automat tip
primar", in cazul in care este sustinut de axile. Acesta dispare si reapare abia catre sfarsitul
primului semestru sau chiar al primului an de viata. In tot acest interval, se instaleaza o stare de
astazie, caracterizata prin absenta echilibrului in pozitie ortostatica. Cand statiunea bipeda este pe
deplin castigata, la 4-5 ani, se poate vorbi de un inceput al educatiei motorii. Schemele motorii in
vederea insusirii unor miscari elementare se dezvolta in cursul primilor 3 ani de viata.

16

Notiuni generale de dinamica si cinematica locomotorie


Locomotia - deplasarea apare ca o modificare a pozitiei corpului, in general, sau a unor
parti din acesta, in particular.
Miscarile care realizeaza locomotia corpului omenesc sunt rezultatul actiunii combinate
a unui ansamblu de componente biomecanice active si pasive, care fac parte integranta din
alcatuirea aparatului locomotor. In acest sens intra in joc elemente anexate aparatului locomotor
(receptori, nervi, centri nervosi) si, pe de alta, a unor componente proprii ale acestuia (muschi,
parghii osoase, articulatii).
Incepand cu mesajul senzitiv, mesajul motor (voluntar sau reflex), contractia musculara
si terminand cu mobilizarea sau fixarea pozitionala a componentelor osteo-articulare.
O miscare poate fi declansata voluntar printr-un mesaj senzitiv, particular vizual, care
initiaza suita ulterioara de evenimente in ordinea amintita. In cazul unei miscari reflexe, de
redresare, are loc o antrenare initiala a componentelor osteo-articulare, cu solicitarea ulterioara a
receptorilor de intindere fusali si tendinosi declansatori ai unui mesaj senzitiv inconstient, urmat
de succesiunea celorlalte evenimente.
Implicati in realizarea miscarilor voluntare, semivoluntare sau reflexe, in exercitarea unui
act motor intervin, in afara muschilor principali (agonisti), si alte grupe musculare, din care
deosebim:
Motorul primar este muschiul care controleaza efectuarea continua si gradata a miscarii.
Muschii de fixare sustin segmentul in pozitia cea mai utila.
Muschii neutralizatori sunt antagonistii care suprima miscarea "motorului principal",
intervenind dupa terminarea miscarii.
Interactiunea dintre muschii sinergici si antagonisti mareste supletea si precizia miscarii,
care creste odata cu cresterea numarului de muschi antrenati in miscare. Cu cat relaxarea
antagonistilor este mai mare, cu atat miscarea este mai rapida si mai puternica.
Prin actiuni armonice sincronizate intr-o anumita succesiune, dezvolta intreg ansamblul
de miscari particulare unei anumite activitati motorii.
In conditiile intregului organism, contractiile sunt obtinute in majoritatea cazurilor de
ambele tipuri (contractie de tip izotonic sau izometric) si in special sub forma lor fuzionata se
secuse multiple - cunoscute sub denumirea de tetanos, generate prin impulsurile nervoase reflexe
sau voluntare.
Scheletul poate fi considerat ca o combinatie de parghii ce alcatuiesc dispozitivul pasiv
osteo-articular. Tipul, amplitudinea si forta miscarilor sunt guvernate de lungimea parghiilor
osoase si natura articulatiilor care leaga segmentele mobile de dispozitia, forma si numarul
muschilor care actioneaza asupra acestora si de sarcinile care trebuie sa fie mobilizate.
Se precizeaza 3 puncte de aplicare a fortelor la nivelul parghiei: doua apartin fortelor
statice de sprijin (S) si rezistenta (R); al treilea punct apartine fortei motorii (F).
La parghia reprezentata de un oarecare segment osos, sprijinul (S) este reprezentat de axa
biomecanica a miscarii sau de punctul de sprijin pe sol; rezistenta (R) este data de greutatea
corpului sau a segmentului care se deplaseaza, la care se poate adauga si greutatea sarcinii de
mobilizat, iar forta (F) este reprezentata de insertia pe segmentul osos a muschiului care
realizeaza miscarea. Parghiile se clasifica in: parghii de gradul I (cu sprijinul la mijloc), de gradul
II (cu rezistenta la mijloc) si de gradul III (cu forta la mijloc).
Parghiile de gradul I sunt cunoscute ca parghii de echilibru, cele de gradul II ca parghii de
forta, iar cele de gradul III ca parghii de viteza. Parghiile in care forta de aplicare este mai
apropiata de punctul de sprijin sunt etichetate ca fiind si de viteza, iar cele in care aceasta este
apropiata de punctul de rezistenta sunt utilizate ca parghii de forta, actionand insa cu viteze mult
mai scazute. Mobilitatea articulara trebuie considerata ca un factor activ, in acest caz, articulatiile
nu au numai un simplu rol pasiv in executarea miscarilor, forma lor si gradul de libertate de
miscare pe care il ofera reprezentand factori importanti care dirijeaza si sensul miscarilor, putand

17

limita, in acelasi timp, si amplitudinea acestora.


Din punct de vedere al mobilitatii articulare, pe plan functional nu se pot distinge decat
doua categorii de articulatii: unele concepute pentru miscarea pieselor scheletice (articulatiile
membrelor si mandibulei), mobile, iar altele dimpotriva au rol in sudarea acestora si fixitatea lor
(articulatiile oaselor craniene), sau articulatii imobile.
La realizarea functiei de locomotie li se opun o serie de factori ai mediului extern cu care
aparatul locomotor interactioneaza in timpul activitatilor sale specifice. Atrag atentia: greutatea
corpului impusa de forta gravitationala tinde sa atraga corpul spre pamant, inertia care tinde sa
prelungeasca si sa mentina o stare data, presiunea atmosferica ca o componenta a fortei
gravitationale, cu rol deosebit pentru mentinerea in contact a suprafetelor articulare, rezistenta
mediului care tinde sa se opuna miscarii corpului, forta de frecare in contactul componentelor
corporale cu solul si forta de reactie a suprafetei de sprijin, egala si de sens opus fortei
gravitationale.
Analiza cinematica a miscarii porneste de la stabilirea reperelor de miscare (planuri si
axe), a tipurilor, directiilor si amplitudinii miscarilor. Planurile anatomice sunt suprafete care
sectioneaza imaginar corpul omenesc sub o anumita incidenta:
planul sagital dispus pe directia suturii sagitale a craniului, pe directiile verticala si
antero-posterioara imparte corpul in doua jumatati, dreapta si stanga.
Planul frontal urmeaza directia suturii fronto-parietale sau coronare a craniului. Dispus
vertical si imparte corpul in intr-o parte anterioara si o parte superioara.
Planul transversal, orizontal imparte corpul in doua parti: superioara si inferioara.
Punctul de intersectie a celor trei planuri reprezinta centrul de greutate al corpului.
Axele biomecanice articulare. Articulatiile mobile (in special diartrozele) pot reprezenta unul,
doua sau chiar trei grade de libertate.
Axa de miscare reprezinta linia situata intr-un anumit plan (sagital, frontal sau transversal), in
jurul caruia unul din segmentele osoase se deplaseaza fata de celalalt.
Exista trei axe fundamentale perpendiculare una pe alta: axa sagitala, axa frontala, si axa
longitudinala.
axa sagitala este orientata si dirijata dinainte inapoi, permitand miscari de abductie si
adductie in plan frontal;
axa frontala situata in plan frontal, in directie orizontala si dirijata transversal; permite
miscari de flexie si extensie in plan sagital;
axa longitudinala este verticala, permite miscari de rotatie interna si externa in plan
transversal.
In functie de planurile si axele de referinta deosebim:
1) flexia si extensia
2) abductia si adductia, abductia departeaza, iar adductia apropie de acest plan toate
segmentele membrelor;
3) inclinarea (inflexia) laterala. Desemneaza miscari de lateralitate ale capului, gatului si
trunchiului, intr-un plan frontal, in jurul axei sagitale. La aceste miscari se asociaza si o rotatie;
4) rotatia. Se efectueaza in jurul axului longitudinal si in plan transversal pentru toate partile
corpului, in afara de omoplat si clavicula.
5) bascula se utilizeaza pentru a defini anumite miscari ale bazinului si omoplatului. In cazul
omoplatului, bascula traduce o rotatie in jurul axei sagitale, in timp ce pentru bazin aceasta poate
fi in anteversie (anterior), retroversie (posterior) sau laterala (spre stanga sau dreapta).
6) circumductia - miscarea care se executa simultan pe mai multe planuri, fiind o combinatie
succesiva de miscari de flexie, extensie, abductie si adductie, care descriu o miscare circulara

18

particulara;
7) glisarea si hiperextensia. Sunt miscari care depasesc limitele fiziologice. Glisarea se
produce la nivelul suprafetelor articulare plane sau foarte usor incurbate, in timp ce hiperextensia
semnifica depasirea limitelor fiziologice ale rezistentei.
Miscarile mai pot fi clasificare in: (1) miscari de tensiune slaba (scrisul, miscarile de finete
si indemanare); (2) miscari de tensiune rapida (miscari de forta); (3) miscari balistice (aruncari,
loviri etc.); (4) miscari de oscilatie (pendulari).
Fazele mersului. Primul impuls in pornirea mersului este declansat in apropierea centrului
de greutate, cand trunchiul se apleaca inainte pentru ca proiectia centrului de greutate sa treaca
inaintea bazei de sustinere; aproape concomitent, membrul inferior de sprijin se extinde si corpul
este proiectat inainte si putin mai sus, celalalt membru inferior, care devine pendulant, paraseste
solul si este proiectat inaintea membrului de sprijin si fixat din nou pe sol. Fazele se repeta apoi
cu membrele in pozitie inversa.
Mersul se compune astfel dintr-o serie de perioade de sprijin unilateral, separate intre ele
prin perioade de sprijin dublu.
In cazul alergarii sau al fugii, care ajuta la deplasarea mai rapida a corpului, inaintarea se
face prin trecerea succesiva a unui membru inferior inaintea celuilalt, sprijinul efectuandu-se insa
numai pe cate un picior. Intre doua momente de sprijin au loc mici sarituri prin aruncarea corpului
inainte si suspendarea sa pentru scurt timp in aer.
Centrii de greutate in aterizare nu se deplaseaza rectiliniu, descriind un traiect sinusoidal in
plan vertical si orizontal. Spre deosebire de mers, in fuga corpul se detaseaza de pamant inainte ca
piciorul anterior sa-l fi atins.
In saritura, omul realizeaza chiar o desprindere momentana de sol, in unele cazuri
suficient de mare (ex: in volei, baschet) saritura in lungime sau in latime etc. In toate aceste
desprinderi, participa aproape intreaga musculatura a aparatului locomotor pentru realizarea
echilibrului si miscarii.

Modulul: Obiective si tehnici in kinetoterapie


Saptamanile: 1 XI 24 I
CURS 2
SISTEMUL MUSCULAR
Este constituit din totalitatea muschilor din organism.
Muschii somatici sunt formati din tesut muscular striat,mbraca scheletul si,
mpreuna cu oasele si articulatiile corespunzatoare,asigura miscarea segmentelor
corpului.
Muschii viscerali sunt formati din tesut muscular neted si asigura motilitatea viscerelor.
1 MUSCHII SOMATICI au rol in mentinerea pozitiei corpului si a segmentelor
sale,precum si in miscarea si deplasarea acestora

19

Muschiul este format din corp si doua capete.Acestea din urma se fixeaza pe oase cu
ajutorul tendoanelor: tendon de origine,care se prinde pe osul fixeaza si tendon insertie
care se prinde pe osul mobil.Dupa numarul capetelor de origine,muschii pot fi cu un
singur capat(majoritate) si cu 2-3-4 capete(biceps,triceps,cvadriceps).
Corpul muschiului este invelit de o membrana conjunctiva elastica numita epimisium,din
care pornesc spre interior septuri ce alcatuiesc perimisium(tesut cojuctiv lax vase si
nervi ).Din pirimisium se desprind lame de tesut conjunctiv care invelesc fiecare fibra
lame de tesut conjuctiv care invelesc fiecare fibra musculara si formeaza endomisium
(fibre colagene si elastice). Peste epimisium se afla fascia musculara (membrana
conjunctiva) care inveleste atat corpul cat si extremitatile muschiilor. Muschiul este bogat
vascularizat si are o inervatie dubla, somatica si vegetativa. Inervatia vegetativa, pe cai
eferente, determina reactii vasomotorii. Inervatia somatosenzitiva este realizata de
dentritele neuronilor din ganglioni spinali, care se distribuie in portiunea centrala a
fusurilor neuromusculare, la corpusculii tendinosi Golgi si la corpusculii Vater-pacini.
Inervatia somato motorie este asigurata de axonii motoneuronilor a , care intra in
structura placii motore, si de axonii motoneuronilor ? , care se distribuie la extremitatile
fusului neuromuscular.
Compozitia chimica a muschiului
Dupa cum se observa, mai mult de jumatate din substantele solide sunt reprezentate de
proteine, care reprezinta suportul morfologic al contractiei musculare.Fibra musculara
striata contine miofibrile, alcatuite din miofilamente de miozina(groase) si de
actina(subtiri).
MIOZINA are structura fibrilara si manifesta mare reactivitate fata ioni si puternice
proprietati catalitice, favorizand desfacerea legaturilor macroergice din molecula de ATP.
Intervine n reglarea cantitatii de energie necesara contractiei musculare. Proprietatile sale
enzimatice sunt activate de Ca si Mg.
ACTINA are structura fibrilara si poseda proprietati enzimatice, cataliznd hidroliza
ATP.Un filament de actina este format din: actina, tropomiozina si troponina.
Tropomiozina este nfasurata n spirala n jurul actinei, npiedicnd atractia dintre
miofilamentele de actina si miozina n timpul contractiei.Troponina ataseaza
tropomiozina de actina si are o puternica afinitate pentru Ca, initiind contractia.
MIOGLOBINA are structura si proprietati asemanatoare hemoglobinei. Ea fixeaza
reversibil oxigenul molecular, formnd oximioglobina (re zerva locala de oxigen ) .
MIOGENUL este un amestec de enzime ce intervine n procesele biochimice ale
contractiei.
Propritatile muschilor
1.Excitabilitatea reprezinta capacitatea de a raspunde la excitanti prin modificari
specifice. n cazul muschilor, forma specifica de raspuns este contractia, iar excitantul
20

specific este influxul nervos. Trnsmiterea influxului nervos la nivelul muschilor striati se
realizeaza la nivelul placii motorii.
2. Contractilitatea este proprietatea muschilor de a raspunde la un excitant natural sau
artificial prin modificarea formei, de obicei prin contractie.
Contractia fibrei musculare este initiata n momentul cuplarii acesteia cu excitatia.
Momentul principal al cuplarii l reprezinta eliberarea de Ca din reticulul sarcoplasmic,
sub actiunea influxului nervos generat la nivelul placii motorii. Potentialul de actiune ce
ia nastere la acest nivel se propaga prin intermediul sistemului de tuburi (T) orientate
transversal, dinspre sarcolema spre interiorul fibrei si ajunge in final la cisternele
reticulului sarcoplasmic, care contin Ca . Are loc depolarizarea membranelor reticulului
sarcoplasmic, iar Ca eliberati din cisterne difuzeaza n vecinatatea protinelor contrctile,
declansnd contractia prin cuplarea miozinei cu actina si formarea actomiozinei.
Scurtarea fibrelor musculare in cursul contractiei apare ca o consecinta a scaderii
lungimii fiecarui sarcomer n parte. Aceasta se realizeaza fara scurtarea miofilamentelor,
ca urmare a glisarii miofilamentelor de actina printre cele de miozina.
Cnd influxurile nervoase inceteaza, Ca reintra n reticulul sarcoplasmic, complexul
actina-miozina se desface si fibra musculara se relaxeaza. n procesele de contractierelaxare, rolul principal l are mecanismul de transport activ al Ca prin intermediul
pompelor de Ca din peretii reticulului sarcoplasmic.
Aceleasi mecanisme se manifesta si n fibrele musculare netede, dar dispozitia particulara
a miofilamentelor, precum si unele partcularitati structurale ale proteinelor contractile la
acest nivel fac ca viteza de reactie sa fie mica, iar durata perioadei de contractie si
relaxare sa fie mare.
Contractia musculara se manifesta prin fenomene mecanice, electrice si termice.
Manifestarile mecanice sunt reprezentate de modificari de tonus musculra si de forma.
Exista doua tipuri principale de contractie:
- contractii izotonice,n care muschiul se scurteaza, dar tensiunea din interior ramne
constanta.Sunt caracteristice muschilor membrelor si realizeaza lucrul mecanic finalizat
cu diverse forme de miscare;
- contractii izometrice, n care muschiul nu-si modifica dimensiunile, dar tensiunea din
interior creste. Sunt caracteristice musculaturii postulare.
Cele doua tipuri de contractie se asociaza si se succed in timpul contractiei musculare
fiziologice. Contractia musculara simpla se numeste secusa si apare in urma aplicarii unui
stimul unic. Secusele se produc foarte rar in organism (un exemplu l reprezinta
frisoanele. Contractia musculara normala se numeste tetanus si apare n urma aplicarii
21

unor impulsuri repetate, succesive si de durata. Contractiile tetanice sunt de doua tipuri:
incomplete, n cazul aplicarii unor stimuli cu frecventa mai redusa, si complete, n cazul
aplicarii unor stimuli cu frecventa mare.
Manifestarile electrice constau n depolarizare si repolarizare la nivelul sinapsei de tip
placa motorie. Fenomenele bioelectrice se inregistreaza cu ajutorul electromiografelui.
Manifestarile termice constau in eliberarea unei cantitati mari de caldura
( termogeneza ) . n conditii de activitate ( efort fizic ) ntr-un mediu rece, termogeneza
creste prin cresterea tonusului muscular. Daca temperatura corpului nu poate fi
mentinuta, apar frisoanele, care au drept consecinta producerea de caldura.
Particularitatile contractiei musculare:
-tonusul muscular reprezinta starea de permanenta de tensiune ( contractie usoara ) a
muschilor in repaus. Mecanismul de producere si mentinere este neuroreflex;
-forta musculara reprezinta tensiunea dezvoltata de muschi n timpul contractiei sale.
Depinde de intensitatea stimulilor si de proprietatile morfofunctionale ale muschilor;
-oboseala musculara se manifesta prin scaderea fortei musculare si a preciziei
miscarilor, prin aparitia febrei musculare datorita acumularii acidului lactic n muschi.
Totodata, scade cantitatea de ATP, PC si glucoza, iar descompunerea ATP este mult mai
rapida
decat
sinteza
acestuia.
3. Extensibilitatea este proprietatea muschiului de a se ntinde sub actiunea unei forte;
4. Elasticitatea este proprietatea muschiului de a reveni la forma initiala dupa ce forta
care a actionat asupra sa a ncetat.

Coordonare si mobilitate
.
Prin control motor se nelege modalitatea de reglare a micrii i de ajustare dinamic
postural. Controlul motor reprezint controlul creierului asupra micrii voluntare,
contiente. El cuprinde 4 momente principale:
- motivaia determinat de condiia mediului exterior sau interior care informeaz
sistemul nervos central, respectiv sistemul limbic, de apariia unei necesiti.
- ideea - sistemul limbic informeaz cortexul senzomotor, cerebelul, ganglionii bazali,
nucleii subcorticali asociativi, i genereaz conexiuni suprasegmentare care se finalizeaz
n comanda micrii.
- programarea este conversia unei idei ntr-o schem de activitate muscular. Programul
cuprinde toi parametrii necesari: muchii implicai, mrimea forei dezvoltate,
amplitudinea micrii, durata ei. Programarea micrilor este realizat de ctre cortexul
motor, cerebel i ganglionii bazali. Comanda este transmis prin cile motorii
descendente spre mduv.
- execuia reprezint transmiterea specific i mereu aceeai a comenzii de la mduv la
muschi.
22

Controlul motor se dezvolt de la natere n 4 etape: mobilitatea, stabilitatea,


mobilitatea controlat i abilitatea. Prin aceleai etape se realizeaz i recuperarea
n cazul deficitelor motorii aprute n cursul vieii.
- Mobilitatea reprezint posibilitatea de a iniia i realiza o micare pe toat amplitudinea
ei fiziologic.
- Stabilitatea este capacitatea de a menine posturile gravitaionale, antigravitaionale i
poziiile mediane ale corpului sau altfel spus posibilitatea realizrii unei contracii
normale, simultane a muchilor din jurul unei articulaii (cocontracie). Stabilitatea se
realizeaz prin 2 procese:
1. reflexele tonice posturale menin contracia n zona de scurtare a muchiului contra
gravitaiei sau a unei rezistene;
2. cocontracia creaz stabilitatea n posturile de ncrcare i menine corpul n poziie
dreapt.
- Mobilitatea controlat este posibilitatea de a realiza micri n timpul oricrei posturi
de ncrcare prin greutatea corpului cu segmentele distale fixate, de a rota capul i
trunchiul n jurul axului longitudinal n timpul acestor posturi.
- Abilitatea este nivelul cel mai nalt al controlului motor care ajut persoana s
manipuleze i s exploreze mediul nconjurtor. Abilitatea este capacitatea de a mica
segmentele n afara posturii sau locomoiei.
Principiile generale ale kinetologiei
1.
Sa nu faci rau non nocere2.
Stabilirea precoce a diagnosticuluicunoasterea exacta a diagnosticului si a starii
functionale prezente a pacientului,presupune inarmarea specialistului cu suficiente
cunostinte de patologie medicala.
3.
Precocitatea instituirii tratamentului
4.
Progresivitatea sau dozarea si gradarea efortului-dozarea efortului se va face
gradat,trecand de la uso la greu,de la simplu la complex,de la cunoscut la necunoscut.
5.
Individualizarea tratamentului-se impune o stricta individualizare a tratamentului
si se considera ca se actioneaza nu numai asupra bolii propriuzise,ci si a bolnavului
tinand seama ca aceeasi afectiune se manifesta diferentiat de la individ la individ.
6.
Principiile psihopedagogice-solicitaqrea partilor active si constiente,explicarea
exercitiilor si efectele lor si demonstrarea exercitiilor.
7.
Asocierea cu alte mijloace terapeutice-agenti fizici naturali,agenti fizici artificiali.
8.
Continuarea tratamentului pana la recuperarea integrala
9.
Principiul constientizarii-pentru a obtine rezultate pe masura posibilitatilor,este
absolut nevoie de participarea activa si constienta a pacientului la procesul de tratament.
10.
Principiul activitatii independente-se indica continuarea tratamentului
kinetoterapeutic si dupa incheierea procesului clinic de vindecare.
11.
Principiul motivatiei

23

Clasificarea obiectivelor in kinetologie


Obiectivele morfologice :
-

favorizarea proceselor de crestere si dezvoltare fizica, prevenirea atitudinilor


incorecte ale corpului, corectarea atitudinilor incorecte si a deficientelor fizice.
Obiectivele functionale :

cresterea capacitatii generale de efort

cresterea capacitatii functionale a aparatului cardio-vascular

cresterea capacitatii functionale a aparatului respirator

cresterea capacitatii functionale a aparatului locomotor


Obiective neurologice

dezvoltarea capacitatii de relaxare fizica si psihica

dezvoltarea capacitatii coordonative

dezvoltarea capacitatii de invatare motrice a expresivitatii si cursivitatii miscarilor


Obiectivele social educationale

favorizarea integrarii sau reintegrarii in grupuri sociale (familie,colective de munca,


cluburi)

formarea obisnuintelor de a practica systematic exercitiile fizice in scop profilactic


si terapeutic.

formarea reflexului de atitudine corecta a corpului

Obiectivele generale ale kinetologiei


Obiectivele de baza ale kinetoterapiei, sunt 9:
1. relaxarea generala;
2. corectarea posturii si aliniamentului corpului;
3. cresterea mobilitatii articulare;
4. cresterea fortei musculare;
24

5. cresterea rezistentei musculare;


6. coordonarea, controlul si echilibrul;
7. antrenarea la efort;
8. reeducarea respiratorie;
9. reeducarea sensibilitatii.
1. Relaxarea - s-ar putea defini ca procesul prin care un sistem care a fost scos din starea
de echilibru revine la echilibrul initial sau la o alta stare de echilibru. Relaxarea in
kinetoterapie e un proces psihosomatic cu valoare terapeutica deosebita pentru ca ea se
adreseaza concomitent atat starii de tensiune musculara crescuta cat si starii psihice
tensionate.
2. Corectarea - pleaca de la urmatoarele trei realitati: defectele posturale din copilarie si
adolescenta se consolideaza la adult devenind factori determinanti pentru degradarea
ulterioara degenerativa a aparatului locomotor. Diverse afectiuni determina deposturari si
dezalinieri ale corpului care daca dureaza mai multa vreme raman fixate functional si
chiar organic. Recuperarea unui deficit functional nu poate fi conceputa decat in cadrul
restabilirii raporturilor fiziologice ale corpului. Dintre subobiective sunt alinierea
coloanei cervicale, a celei toracale si a centurii scapulare, a coloanei lombare si a
pelvisului, alinierea extremitatilor inferioare.
3. Cresterea mobilitatii articulare - se urmareste in primul rand obtinerea unghiurilor
functionale si in al doilea rand in masura in care e posibil redobandirea intregii
amplitudini de miscare pentru articulatia respectiva. Se trateaza cele trei tipuri de
redori:cele care necesita intinderea tesuturilor retractate, cele care necesita scaderea
hipertoniei musculare si cele ce necesita realizarea ambelor obiective.
4. Cresterea fortei musculare - forta musculara depinde de mai multi factori:diametrul de
sectiune al muschiului, numarul unitatilor motorii in actiune, frecventa impulsurilor
nervoase, sincronizarea activitatii unitatilor motorii active, marimea unitatilor motorii,
raportul forta-velocitate(viteza), raportul forta-lungime. Contractiile musculare sunt de
trei tipuri:a) izometrice; b) izotonice; c) izokinetice. a) Tensiunea interna creste fara
modificarea lungimei fibrei musculare. b) Tensiunea de contractie ramane aceeasi pe tot
parcursul miscarii, se produce cu modificarea lungimii muschiului determinand miscarea
articulara. c) Sunt contractii dinamice, viteza miscarii este reglata astfel incat rezistenta sa
fie in raport cu forta aplicata in fiecare moment al amplitudinii unei miscari. Rezistenta
trebuie sa varieze usor in functie de lungimea muschiului pentru a se mentine aceeasi
forta. Ca tehnici de crestere a fortei pot fi:exercitii izometrice, dinamice cu rezistenta si
altele.
5. Cresterea rezistentei musculare - rezistenta e capacitatea de a sustine un efort.
Rezistenta musculara depinde de forta musculara, valoarea circulatiei musculare,
25

integritatea metabolismului muscular si de factori comlexi ce tin de sistemul nervos


central si de starea generala.Rezistenta musculara este importanta in timpul muncii, este
starea contrara oboselii musculare.
6. Cresterea coordonarii - se adreseaza ultimelor doua etape din cele patru care realizeaza
controlul motor:reeducarea mobilitatii, a stabilitatii, a mobilitatii controlate si a abilitatii.
7. Antrenamentul - toleranta la efort a principala masura pentru aprecierea capacitatii de
munca a unui bolnav. Ca metode: mersul, activitati de autoingrijire si casnice, urcatul
scarilor si pantelor, bicicleta si covorul rulant, alergarea, inotul, terapia ocupationala,
sportul trapeutic si munca.
8. Corectarea deficitului respirator - se face printr-o gama larga de metode si metodologii;
relaxarea, posturarea, gimnastica corectoare, reeducarea respiratorie, antrenamentul la
efort dozat, educarea tusei, a vorbitului si terapia ocupationala.
9. Reeducarea - revine tot in sarcina kinetoterapeutului, e strans legata de recuperarea
motorie facand parte din aceasta.
Tehnicile de lucru reprezinta elementele componente de baza ale kinetoterapiei (ex.:
imobilizarea, posturarea, mobilizarea articulara pasiva, izometria simpla etc)
I Tehnici akinetice (anakinetice)
Tehnicile akinetice sau anakinetice au doua caracteristici de baza:
- absenta contractiilor musculare voluntare
- nu determina miscarea segmentului.
Din categoria aceasta fac parte:
- imobilizarea: de punere in repaus, de contentie, de corectie
- posturarea: corectiva si de facilitare
IMOBILIZAREA
Se caracterizeaza prin mentinerea si fixarea artificiala, pentru anumite perioade de
timp, a corpului in intregime sau doar a unui segment intr-o pozitie determinata, cu sau
fara ajutorul unor instalatii sau aparate.
Imobilizarea suspenda in primul rand miscarea articulara, ca si contractia
dinamica voluntara, dar conserva contractia tonostatica (permite efectuarea contractiilor
izometrice a muschilor din jurul articulatiilor respective).
Imobilizarea poate fi totala, daca antreneaza intregul corp sau poate fi regionala,
segmentara, locala, daca implica parti ale corpului.
Scopul imobilizarii totale este obtinerea repausului general, fiind utilizata in:
politraumatisme, arsuri intinse, boli cardio-vasculare grave, paralizii etc.
Tinand cont de scopul urmarit, putem clasifica imobilizarea in:
1. imobilizarea de punere in repaus- realizandu-se pentru segmentul interesat si
poate indica pe pat, pe suporturi speciale, in esarfe, orteze etc. Indicatie:
traumatisme craniocerebrale, medulare, toracice; procese inflamatorii localizate
26

(artrite, miozite etc), precum si alte procese ce determina algii intense de


mobilizare.
2. imobilizarea de contentie- consta in mentinerea cap la cap a suprafetelor
articulare sau a fragmentelor osoase, blocand un segment sau o parte dintr-un
segment intr-un sistem de fixatie externa (aparat gipsat, atela, plastice
termomaleabile, orteze, corsete etc). Indicatie: consolidarea fracturilor, luxatii,
entorse, artrite specifice, discopatii etc.
3. imobilizarea de corectie consta in mentinerea pentru anumite perioade de timp a
unor pozitii corecte, corective sau hipercorective in vederea corectarii unor
atitudini deficiente. Nu pot fi corectate decat posturile defectuoase care tin de
tesuturile moi (capsula, tendon, muschi etc) si niciodata de os. Avem caz
particular ce intereseaza osul, atunci cand este in crestere, folosind doar anumite
tipuri de imobilizare ce pot influenta forma sa. Indicatie: scolioze, devieri
articulare prin retracturi (genu flexum, genu recurvatum, paralitic, posttraumatic,
degenerativ), paralizii, rupturi tenomusculare etc.
Reguli de care trebuie sa se tina seama cand se doreste sa se faca o imobilizare (mai
ales in aparatele de contentie):
- aparatul sa nu jeneze circulatia si sa nu provoace leziuni ale tegumentelor sau
dureri
- sa nu permita jocul liber al segmentelor imobilizate (sa fie bine mulate)
- segmentele sa fie pozitionate, in pozitii functionale
- sub aparat sa se mentina tonusul musculaturii prin contractii izometrice
Dezavantajele imobilizarii (mai ales prelungite):
- induce hipotrofii musculare de inactivitate
- determina redori articulare, uneori greu reductibile
- tulbura circulatia de intoarcere, aparand edeme si tromboze venoase
- determina turlburari trofice de tipul escarelor
- creeaza disconfort fizic si psihic pacientului
POSTURAREA
Posturarile reprezinta atitudini impuse corpului intreg sau doar unor parti ale lui,
in scop terapeutic sau preventiv, pentru a corecta sau a evita instalarea unor devieri de
statica si pozitii vicioase sau pentru a facilita un proces fiziologic (Ionescu A.)
Posturari corective- ele sunt utilizate in kinetologia terapeutica sau de
recuperare. Ele se adreseaza doar partilor moi. Corectarea devierilor osoase nu este
posibila decat la copii si adolescenti in crestere. Mai pot fi recomandate dupa o incalzire
prealabila a zonei respective. Noaptea este cel mai potrivit interval pentru posturiimobilizari in diverse aparate, in scop corectiv sau de pastrare a amplitudinilor de miscare
castigate prin kinetoterapie pe parcursul zilei.
Clasificare:
- posturi libere sau autocorective sunt atitudini impuse pacientului si adoptate
vountar in acest sens, pentru corectarea progresiva a limitarilor amplitudinilor
articulare. Ele folosesc greutatea unui segment sau a intregului corp.
27

posturi liber-ajutate sau realizate manual - se realizeaza prin suluri, perne,


chingi
- posturi fixate cu ajutorul unor aparate sau instalatii (postura exterocorectiva)
acestea restabilesc mobilitatea articulara utilizand greutati directe (saculeti cu
nisip, suluri, perne) sau indirecte, cu ajutorul scripetilor. Aceste posturari
solicita mult articulatia, fiind indicate mai ales pentru articulatia genunchiului
si sold, mentinandu-se doar 15-20 minute.
Indicatii: reumatismul inflamator cronic, coxartroza, lombosacralgia cronica de
cauza mecanica, deviatiile de coloana etc
Posturari de facilitare- pozitii ale corpului ce favorizeaza functionarea normala a
unor organe.
Clasificare:
- posturari cu efect asupra aparatului respirator: pentru drenaj bronsic
- posturari cu efect asupra aparatului cardiovascular: - antideclive (proclive)
care faciliteaza circulatia de intoarcere venoasa si limfatica la nivelul
extremitatilor (staza edematoasa); declive (antigravitationale) faciliteaza
circulatia arteriala in capilare si se obtin prin mentinerea extremitatilor in sens
gravitational
- posturari de drenaj biliar
- posturari facilitatorii respiratorii sau cardiace
II. Tehnici kinetice
Aceste tehnici se bazeaza pe miscare si/sau contractia musculara.
Clasificare:
- tehnici kinetice dinamice
- tehnici kinetice statice
TEHNICI KINETICE DINAMICE se realizeaza cu sau fara contractie
musculara.
Clasificare:
A. Mobilizarea pasiva
B. Mobilizarea activa
Modalitati tehnice de realizare a mobilizarilor pasive:
1)Tractiunile;
2)Mobilizarea fortata sub anestezie;
3)Mobilizarea pasiva pura asistata;
4)Mobilizarea autopasiva;
5) Mobilizarea pasiva mecanica;
6)Mobilizarea pasivo-activa;
7)Manipularea;

28

1)Tractiunile reprezinta un grup de tehnici pasive care ar putea fi incorporate si


la tehnicile de imobilizare. Tractiunea trebuie sa se faca in axul segmentului sau
articulatiei, putandu-se executa manual sau prin diverse instalatii.
Tipuri de tractiuni:
a)Tractiunile continue
Aplicarea tractiunii continue se face prin brose transosoase, fie prin benzi
adezive la piele, fie prin corsete de fixatie, mansoane, ghete etc
b)Tractiunile discontinue
c)Tractiunile - fixatii alternante sunt mai mult o varianta a tehnicii de posturare
exterocorectiva, dar se mentin pe perioade mai lungi.
2)Mobilizarea fortata sub anestezie
Se executa in etape succesive, la cateva zile interval, fiecare etapa fiind urmata de
fixarea unei atele gipsate pentru mentinerea nivelului de amplitudine castigat.
Mobilizarile sub anestezie comporta destule riscuri, ca fracturi de epifize - mai ales la
copii - smulgeri de ligamente si chiar rupturi cutanate.
3)Mobilizarea pasiva pura asistata
Este cea mai obisnuita tehnica de mobilizare pasiva executata de mainile
kinetoterapeutului, in timp ce pacientul isi relaxeaza voluntar musculatura.
Trebuie sa respecte toate conditiile de realizare a miscarii pasive.
Parametrii acestei tehnici sunt:

pozitia pacientului si a kinetoterapeutului

prizele si contraprizele
manevrele de mobilizare
forta si ritmul de mobilizare
4)Mobilizarea autopasiva

Pacientul insusi poate fi instruit sa-si mobilizeze un segment cu ajutorul altei parti
a corpului, direct sau prin intermediul unor instalatii.
Modalitati de mobilizari autopasive:

prin presiunea corpului (sau a unui segment al corpului)

prin actiunea membrului sanatos - de exemplu intr-o hemiplegie, pacientul, cu


mana sanatoasa, va mobiliza mana paralizata;

prin intermediul unei instalatii: coarda-scripete (mobilizarea bratului in redori de


umar cu mana opusa, care trage de o coarda legata la o chinga de prins bratul si trecuta
peste un scripete);

prin intermediul unei instalatii de mecanoterapie mobilizata prin manivela, leviere


sau roata de catre insusi pacient.
5) Mobilizarea pasiva mecanica
29

Utilizarea diverselor sisteme mecanice de mobilizare tip Zender, adaptate pentru


fiecare articulatie si tip de miscare in parte, este azi mai putin raspandita ca in trecut.
Aceste aparate permit miscarea autopasiva, cum s-a aratat mai sus, sau o realizeaza prin
motorase electrice sau prin manevrarea de catre kinetoterapeut.
6)Mobilizarea pasivo-activa
E denumita si mobilizare pasiva asistata activ de bolnav, pentru a o diferentia de
mobilizarea activa ajutata.
In cazul unei forte musculare sub 2, cand muschiul se contracta fara sa poata
deplasa segmentul, eventual doar in afara gravitatiei, mobilizarea pasivo-activa se indica
pentru a ajuta efectuarea unei miscari sau a intregii amplitudini de miscare, conservand
capacitatea de contractie pentru un numar mai mare de repetitii.
Metoda este folosita pentru reeducarea fortei musculare, ca si pentru reeducarea
unui muschi transplantat, in vederea perfectionarii noului rol pe care il va detine in lantul
kinetic
7)Manipularea
Este o forma pasiva de mobilizare, dar prin particularitatile de manevrare, de
tehnica, este considerata ca facand parte din grupul metodelor si tehnicilor kinetologice
speciale
B. Mobilizarea activa se caracterizeaza prin implicarea contractiei musculare
proprii segmentului ce se mobilizeaza.
Forme:
1) Mobilizarea activa reflexa.
2) Mobilizarea activa voluntara
1) Mobilizarea activa reflexa.
Este realizata de contractii musculare reflexe necontrolate si necomandate
voluntar de pacient, aparand de fapt ca raspuns la un stimul senzorial in cadrul arcurilor
reflexe motorii.
Aceasta activitate motorie reflexa poate fi stimulata in mod dirijat si utilizata in
scop kinetoterapeutic, pentru facilitarea sau ameliorarea unor posturi, miscari.
2) Mobilizarea activa voluntara
Reprezinta dintotdeauna fondul oricarui program kinetologic profilactic,
terapeutic sau de recuperare. Caracteristica acestei tehnici este miscarea voluntara,
comandata, ce se realizeaza prin contractie musculara, prin consum energetic. In miscarea
voluntara contractia este izotonic, dinamica, muschiul modificandu-si lungimea,
capetele de insertie apropiindu-se prin deplasarea segmentului.
Obiectivele urmarite prin mobilizarea activa voluntara sunt:

cresterea sau mentinerea amplitudinii miscarii unei articulatii;

cresterea sau mentinerea fortei musculare;


30

recapatarea sau dezvoltarea coordonarii neuromusculare;


mentinerea unei circulatii normale sau cresterea turnoverului circulator;
mentinerea sau cresterea ventilatiei pulmonare;
ameliorarea conditiei psihice;
mentinerea echilibrului neuroendocrin, etc.

Modalitati tehnice:

mobilizarea libera (activa pura)

mobilizarea activo-pasiva (activa asistata)


mobilizarea activa cu rezistenta

TEHNICI KINETICE STATICE se caracterizeaza prin modificarea tonusului


muscular fara sa determine miscarea segmentului.
Clasificarea tehnicilor kinetice statice:
Contractia izometrica (creterea tonusului muscular) - consta din creterea tensiunii
musculare fara modificarea lungimii muchiului. Muchiul lucreaza impotriva unei
rezistente care depaete forta sa.
Clasic, se practica doua tipuri de exercitii:
- exercitii unice scurte izometrice zilnice - practic, o contractie de 6 secunde pe zi;
- exercitii repetitive scurte izometrice zilnice - 20 de contractii de 6 secunde cu o
pauza de 20 de secunde intre ele, o edinta pe zi.
Se mai poate lucra i intr-un grupaj de trei contractii a 6 sec. cu pauza de 30 - 60
sec. intre ele, repetate de 2-3 ori pe zi. Contractia izometrica nu poate fi mentinuta mult
timp, deoarece este obositoare, blocand circulatia sangelui din muschi.
Relaxarea musculara (scaderea tonusului muscular) - la fel de necesara de multe ori
ca i creterea forei in cursul unui tratament fizical-kinetic judicios, se realizeaza prin
imbinarea tehnicilor specifice relaxarii generale cu acelea ale relaxrii locale.
Exista mai multe metode:

contientizarea starii de relaxare musculara;

scuturarea ritmica a membrului respectiv;


masaj bland al corpului muscular contractat sau prin vibrarea segmentului;

baie generala calda etc.


Relaxarea musculara se produce cand tensiunea de contractie a muschiului
respectiv scade, deci muschiul se decontractureaza. Relaxarea reprezinta un proces
psihosomatic, pentru ca se adreseaza concomitent atat starii de tensiune musculara
crescuta, cat si starii psihice tensionate, vizand o reglare tonico-emotionala optima.
III. Tehnici speciale
Stretching reprezinta o tehnica utilizata in kinetoterapie pentru recuperarea
deficitului de mobilitate articulara determinata de scurtarile adaptative ale tesutului moale
31

si consta in intinderea (elongarea) acestuia si mentinerea acestei intinderi o perioada de


timp.
Limitarea de mobilitate ce are la baza afectarea tesuturilor moi se numeste contractura.
Contractura de natura musculara se numeste contractura miostatica
Tehnici de transfer
Transferul reprezinta procedeul prin care pacientului i se modifica pozitia in
spatiu sau se muta de pe o suprafata pe alta.
Tehnici de facilitare neuromusculara proprioceptiva (Tehnici FNP)
Facilitarea neuromusculara proprioceptiva reprezinta usurarea, incurajarea sau
accelerarea raspunsului motor voluntar, prin stimularea proprioceptorilor din muschi,
tendoane, articulatii, adaugandu-se si stimularea extero-si telereceptorilor.
- tractiunea si compresiunea
Metodele de kinetoterapie sunt complexe de exercitii fizice standardizate si
inlantuite intr-o anumita ordine, fiind executate mereu la fel in situatii similare, au un
scop precis si se desfasoara intotdeauna sub supravegherea sau chiar participarea
kinetoterapeutului (ex.: metoda Kabat, Bobath etc)
Clasificarea metodelor kinetoterapeutice:
- metode de relaxare: Jacobson si Schultz
- metode de educare/reeducare neuromotorie: Conceptul Bobath, metoda
Brunngstrom, Conceptul Vojta, Conceptul Castillo Morales, Metoda Frenkel
- metode de facilitare neuro-proprioceptiva: metoda Margaret Rood, metoda
Kabat
- metode de reeducare posturala: metoda Klapp, metoda von Niederhoeffer,
metoda Schroth
- metode de recuperare a afectiunilor lombare: metoda Williams, metoda
McKenzie
Metoda Bobath - se bazeaza pe miscarea normala a individului si deviatiile de la normal.
Scopul este de a permite pacientului sa experimenteze un input normal aferent si modele
de miscare normala in timp ce este inhibat inputul aferent anormal si miscarile anormale.
Are ca obiectiv diminuarea excesului de activitate tonica reflexa ce perturba schema
normala a motilitatii active.
Metoda Kabat - are la baza tehnicile de facilitare neuromusculara proprioceptiva (FNP),
ce pot fi definite ca ,,metode de incurajare sau grabire a raspunsului mecanismului
neuromuscular, gratie stimularii propriceptive".
Metoda Frenkel - este folosita pentru recastigarea coordonarii in tulburarile cerebeloase.
Se considera ca tulburarile de coordonare ale miscarilor pot fi facilitate cu ajutorul
vederii. Aceasta metoda urmareste doar calitatea executiei si nu intensitatea acesteia.
Metoda De Lorme-Watkins - urmareste cresterea fortei musculare prin exercitii cu
32

rezistenta progresiva.
Metoda Phelps - se refera la reeducarea fiecarui muschi in parte pornind de la miscarea
pasiva pana la cea activa, asociind la nevoie ajutorul chirurgiei ortopedice si a celei
plastice si reparatorii.
Metoda Brunnstrom - incurajeaza recuperarea miscarilor voluntare la pacientii cu
hemiplegie utilizand activitatea reflexa spinala (reeducarea functionala si in absenta
posibilitatilor de participare activa a pacientului) si stimularea - senzoriala.
Metoda Margaret Rood - urmareste obtinerea unui raspuns motor cat mai normal si
unde este posibil automat. Stimulii senzoriali sunt utilizati pentru a activa sau inhiba
reactii posturale sau miscari ce urmeaza o anumita secventa de dezvoltare.
Metoda Vogler - este folosit pentru realinierea corpului si pentru asuplizarea articulara.
Metoda Knott si Voss - maximizand inputul periferic se urmareste promovarea miscarii
si a sinergiilor functionale de miscare. Tehnicile FNP permit invatarea motorie prin
stimuli senzoriali variati si realizarea activitatilor intr-o anumita ordine de dezvoltare. Ca
input periferic se foloseste stretching-ul si miscarile cu rezistenta pentru a intari raspunsul
motor existent. Nu sunt permise miscarile anormale, activitatile nedorite sunt inhibate si
nu se adreseaza tonusului anormal.
Metoda Von Niederhoffer-Egidy - este utilizata pentru corectarea scoliozelor.
Metoda Klapp - este utilizata pentru redresarea scoliozelor.
Metoda Johnstone - se refera la controlul spasticitatii si la facilitarea miscarii in timp ce
tonusul a fost controlat. Tratamentul se concentreaza asupra trunchiului, cu miscari totale
ale corpului de la rostogolire pana la tarare. Se incurajeaza implicarea familiei. Nu se
folosesc miscarile anormale.
Modulul Hidrotermoterapie
Saptamanile:15-30IX; 1-11 X

CURS 1
Prin hidroterapie se intelege aplicarea metodica a apei de diferite
temperature si stari de agregare (solida, lichida sau gazoasa), in scop terapeutic si
profilactic.
Dupa starea de agregare in care se gaseste, apa are diferite roluri terapeutice:
1. instare gazoasa (vapori): inhalarea vaporilor de apa in care s-au pus anumite
plante sau esente, baile de aburi
2. in stare lichida: terapia prin bai, hidromasajele, masajele cu jet de apa
33

3. in stare solida: crioterapia, adica folosirea ghetii in scop terapeutic cu rol


dezinflamant si vasoconstrictor.
De asemenea, unele proceduri ca cele cu: aer cald, bai de lumina, namol, parafina
etc, a caror tehnica de aplicare este in stransa legatura cu procedurile hidrice, au intrat si
ele in domeniul hidroterapiei , avand astazi conceptul de = hidrotermoterapie.
Factorul cel mai activ in hidroterapie este cel termic, la care se adauga implicit
factorul mecanic si factorul chimic. De aici rezulta ca hidroterapia (actionand prin factori
fizici) este o ramura a balneofizioterapiei, unul din felurile terapiei nespecifice.
Hidroterapia este o terapie nespecifica, deoarece:
a. cu diferite forme de energie fizica putem sa obtinem reactii de raspuns din partea
organismului
b. cu aceeasi forma de energie putem sa obtinem reactii diferite, adesea
contradictorii, in raport cu dozarea excitantului si cu reactivitatea bolnavului.
In functie de temperatura aplicata, putem imparti hidrotermoterapia in:
1. Crioterapie- adica terapia prin frig, cand se folosesc temperaturi joase (de la zero
grade in jos)
2. hidroterapia propriu-zisa, cand se folosesc temperaturile cuprinse intre aprox. 5
grade pana la 42 grade
3. termoterapia, cand se folosesc temperaturi de 45-80 grade, folosindu-se apa sub
forma de vapori de apa, nisip, namol, parafina.
Proprietatile fizice ale apei:
- apa are o capacitate termica mare
- apa are capacitatea de a transmite energie calorica- termoconductibilitatea
- capacitatea termica si termoconductibilitatea mare a apei conditioneaza si
temperatura de indiferenta mare a apei pentru corpul omenesc, care este destul de
apropiata de temperatura tegumentelor.
Temperatura indiferenta= nu produce senzatie nici de frig, nici de cald.
Temperatura tegumentelor nu este uniforma: in axila= 36,5 grade, pe antebrate si
gambe 34 grade, iar la talpi scade la 30 sau chiar 28 grade.
Temperatura de indiferenta a apei este de 34-35 grade si e conditionata de starea de
nutritie a organismului si de irigatia tegumentului. La pacientii bine nutriti,
temperatura de indiferenta e mai joasa, iar la cei astenici sau anemici, mai urcata.
Pielea nu este numai un organ cu rol mecanic de protejare a organismului fata de
mediul extern. Tegumentul cuprinde o bogata retea vasculara, iar procedurile
hidroterapeutice influenteaza foarte mult dinamica vasculara, deci putem vorbi si de o
repartitie a sangelui.
Deasemenea, in tegument se afla reteaua de receptori. Unii receptori cutanati sunt
terminati prin corpusculii lui Krause, fiind receptori pentru rece. Alte fibre sensitive din
tegument se termina prin corpusculii Ruffini, fiind receptori pentru caldura.
Pielea este si principalul organ al schimbului de caldura. Prezenta a numeroase
glande sudoripare si posibilitatea de a secreta o cantitate insemnata de sudoare, constituie
un factor important al termoreglarii.
34

Procesul termoreglarii presupune doua aspecte: cel al termogenezei si cel al


termolizei. Mentinerea la valori constante a temperaturii centrale (Temperatura central a
corpului uman prezint un ritm circadian, cu valori minime ntre orele 4-6 dimineaa
(36,4 C rectal) i valori maxime (37,4 C seara n jurul orei 18 ) este rezultatul starii de
echilibru care se obtine intre procesele de termogeneza si de termoliza.
Aceste procese sunt stimulate prin excitarea receptorilor termici de catre stimulii
sau agentii termici, indiferent de temperatura acestora si controlate la nivelul centrilor
hipotalamici.
Dupa cum spuneam, centrii termoreglatori sunt localizai la nivel hipotalamic:
hipotalamusul anterior care regleaz termoliza (pierderea de cldur) i hipotalamusul
posterior (centrul frisonului) care regleaz termogeneza (producerea de cldur).
Conexiunile dintre cele 2 grupuri de neuroni se realizeaz prin intermediul unor
mediatori chimici: serotonina i catecolaminele.
Centrii hipotalamici ai termoreglrii primesc informaii de la nivelul pielii
(termoreceptorii cutanai difereniai pentru cald i rece), de la nivelul mediului intern
(termoreceptorii centrali stimulai de modificrile temperaturii centrale). Cile eferente
sunt asigurate pe cale nervoas sau a glandelor endocrine.
Calea nervoas este reprezentat de sistemul nervos vegetativ care prin
intermediul acetilcolinei, controleaz activitatea glandelor sudoripare, iar prin aciunea
exercitat asupra calibrului vaselor, redistribuia sngelui, deci transportul de cldur.
Glandele endocrine (tiroida, hipofiza,suprarenalele) intervin n anumite situaii
cum ar fi expunerea la frig, determinnd creterea termogenezei.
Termogeneza se realizeaz prin intensificarea proceselor metabolice: creterea
tonusului musculaturii striate i prin frison, senzatia de foame, secretia de adrenalina, de
noradrenalina si a hormonilor tiroidieni, vasoconstrictia cutanata si piloerectia.
Termoliza se realizeaz prin pierderea de cldur la suprafaa corpului prin
urmtoarele procese fizice: radiaie, convecie, conductibilitate, evaporare. Mecanismele
fiziologice cu rol important n termoliz sunt reprezentate de vasodilataia periferic i
secreia glandelor sudoripare, respectiv transpiraia.
Termoliza se realizeza in proportie de 85 % la nivelul tegumentului, prin cele
patru mecanisme prezentate, restul de 15% pierzandu-se pe cale respiratorie.
In consecinta, in conditii de temperatura crescuta a mediului ambiant, sunt
activate mecanismele de termoliza, precum: vasodilatatia cutanata, sudatia, polipneea,
anorexia, apatia, inertia, scaderea secretiei hormonilor tiroidieni.
Sub actiunea termica si mecanica a procedurilor, se constata modificari
functionale ale inervatiei la sanatosi si bolnavi. Sub actiunea procedurilot fierbinti, calde,
caldute, racoritoare sau reci, se xercita asupra nervilor sensitivi si motori influente ce
merg de la anestezie pana la exagerarea sensibilitatii, sau de la paralizie pana la excitatii
neuromotorii.
Hidroterapia este o puternica terapie de reglare, deoarece poate influenta de la
periferie cresterea sau scaderea functiilor celulare.
Diferitele efecte ale procedurilor hidrotermoterapeutice se datoresc actiunii
combinate a trei feluri de excitatii: mecanica, termica si chimica.

35

La majoritatea procedurilor actiunea predominanta este data de excitatia termica,


cea mecanica ocupa locul al doilea, iar cea chimica se manifesta numai la un numar mic
de proceduri.
Hidroterapia este o procedura terapeutica ce foloseste ca agent apa. Poate fi apa
simpla de la robinet, pot fi epe minerale cu diferite compozitii chimice, ape in care se
adaufa saruri, extracte de plante etc.
Termoterapia terapia prin caldura.
Efecte produse:
a. prin excitarea termica:
Pielea este un tampon si in acelasi timp o veriga de legatura intre mediul intern si
cel extern. Ea receptioneaza si transmite informatii si tot ea raspunde adecvat dupa ce
aceste informatii au fost prelucrate central. Temperatura cutanata este influentata de
valoarea temperaturii excitantului termic. La rece temperatura cutanata scade brusc in
primul minut, pentru ca apoi scaderea sa fie mai lenta timp de 1-2 minute si apoi se
mentine la un anumit nivel.
La 20-30 minute de la incetarea aplicatiei reci, temperatura cutanata revine la
valoarea normala. In primele 2 minute de la incetarea aplicatiei reci, revenirea este
brusca, iar ulterior mai lenta. Excitatia cu rece determina cresterea tonusului simpatic.
La cald creste temperatura cutanata brusc, apoi lent, putand chiar inregistra o
scadere.
Tesuturile subiacente se incalzesc mai bine daca:
- tesutul adipos este slab reprezentat
- aportul sangvin este eficient
- se afla mai in vecinatatea pielii
Aplicatia calda determina secretie de acetilcolina, determinata de cresterea tonusului
parasimpatic.
b. prin actiunea excitantilor mecanici:
- proprii apei: impingerea in sus si presiunea hidrostatica
- factori mecanici adaugati procedurilor
Impingerea se face in conformitate cu legea lui Arhimede. Aceasta deposedare
partiala de greutate a organismului este cu atat mai mare cu cat concentratia de saruri a
apei este mai mare, rezulta ca miscarile se fac mai usor. Modificari cardiovascularecreste usor frecventa si debitul cardiac si modificari respiratorii- creste frecventa si
amplitudinea respiratorie.
Presiunea hidrostatica= presiunea cu care apasa apa. Ea se sumeaza cu procesul de
impingere.
Factorii mecanici adaugati sunt variati: frictiuni, presiune-dusuri, masaj
c. prin actiunea excitatiei chimice:
- este mai modesta
- agentul chimic poate fi:
intrinsec legat de apa- ape minerale
36

adaugat apei simple decocturi.


REGULI GENERALE ALE PRACTICII HIDROTERMOTERAPIEI
1. Inspectia bolnavului inainte de a intra in cada
2. Balneatia majora nu se executa dupa mese abundente, ci in cursul diminetii
3. Daca se aplica doua proceduri majore in cursul aceleiasi dimineti, intre ele trebuie
sa fie obligatoriu o pauza de 2 ore
4. Se va evita incarcarea prescriptiei cu prea multe proceduri
5. Nu se fac aplicatii hidrotermoterapice majore dupa stres, eforturi, stari tensionale
6. Aparitia menstruatiei contraindica orice tratament balnear in primele 2-3 zile, apoi
se permit aplicatii minore la membrele superioare
7. Golirea emoctoriilor (emoctoriu= organ sau deschizatura naturala a corpului prin
care se elimina secretiile si umorile)
8. Asitentul nu va efectua decat prescriptia din fisa de tratament, neputand sa adauge
decat excitanti minori- frictiunea si periajul pentru a grabi aparitia reactiilor
dermo-vasculare
9. Aplicatia de hidrotermoterapie rece se va face pe tegumentele calde sau incalzite
10. Aplicatiile calde, fierbinti vor fi obligatoriu urmate de un dus rece pentru a
combate vasoplegia ce urmeaza. In timpul procedurilor hiperterme, pacientul va
avea o compresa rece pe frunte
11. Stergerea cu un cearceaf dupa aplicatie, in raport cu intentia urmarita, va fi mai
tare sau mai incet.
12. Aplicarea exacta a prescriptiei: temperatura, durata, regiune
13. Asigurarea suportului psihic prin evitarea discutiilor cu pacientii
14. Asistentul va urmari aparitia unor incidente sau chiar accidente
Modulul Hidrotermoterapie
Saptamanile:21 X 24 I

CURS 2
Termoterapia are domenii de aplicare strns legate de reacia organismului la
aplicarea factorului termic: cald-rece
Reacia organismului este generat prin reacia locoregional dermovascular i
prin reacia general asupra aparatelor i sistemelor (modificarea frecvenei cardiace, a
frecvenei respiraiei i intensitatea reaciei subiective a pacientului) la aplicarea
stimulului.
Aplicarea de rece produce vasoconstricie local pentru 1-2 minute, paloarea
tegumentului, urmate de hiperemia activ obinut prin vasodilataie.

37

Aplicarea de cald produce vasoconstricie de scurt durat, 10-20 secunde, urmat


de faza de hiperemie activ cu o durat de n x 10 secunde i de faza final - hiperemie
pasiv, cu vasodilataie.
Reacia dermovascular este o reacie circulatorie local, ca rspuns la aplicarea
agentului termic. Poate fi nsoit de reacii asemntoare la nivelul circulaiei generale
(tegumentare i mucoase), reaciile consensuale, dar de intensitate mai redus, la nivelul
vaselor de profunzime ale organelor interne, i mai puin la nivel cerebral, precum i de
reacii inverse fa de cele menionate, la nivelul vaselor hepatice.
Reacia general a factorului termic asupra organismului uman:

Efect relaxant al cldurii asupra sistemului nervos central, recele avnd efect
excitant
Efect analgezic pn la anestezie i reducerea sensibilitii n muchi i tendoane
prin aplicarea locoregional de rece
Creterea randamentului muscular la aplicrile de rece i de cald de scurt durat
Scderea tensiunii arteriale la aplicarea de cald
Creterea frecvenei respiratorii la temperaturi crescute i scderea ei, cu respiraii
ample, la aplicarea de rece sub 18-28C
Vasoconstricie periferic la aplicare de rece cu scderea inflamaiei acute
Creterea elasticitii esutului conjunctiv la aplicare de cald
Creterea catabolismului glucidic i lipidic la aplicare de cald i stimulare
anabolic la aplicare de rece
Modularea adaptabilitii organismului la aplicrile generale de cald (peste 25C)

Indicaii generale pentru aplicarea de cld :

Sindrom algic/dureros
Spasm i contractur muscular
Durere muscular tensional
Hiperemie i accelerarea proceselor metabolice
Resorbia hematoamelor
Bursite, tenosinovite, fibrozit, fibromialgie
Tromboflebita superficial
Inducerea vasodilataiei pe cale reflex
Boli de colagen vasculare

Principalele contraindicaii i precauii n aplicarea de cald :

Inflamaie acut, traumatism i hemoragie


Tulburri ale mecanismelor de coagulare i sngerare
Tulburri de sensibilitate
Incapacitate de a reaciona, rspunde i comunica fa de durere
Reglare termic sczut
Neoplazie/cancer
38

Edem/inflamaie, ischemie
Tegumente atrofice
Cicatrici tegumentare

Indicaii generale pentru aplicarea local de rece :

Traumatism musculoscheletal acut; edem, hemoragie, analgezie


Sindrom algic
Spasm muscular
Spasticitatea
Metoda adjuvant n reeducarea muscular
Scderea activitii metabolice locale i sistemice

Principalele contraindicaii i precauii n aplicarea de rece :

Ischemia
Intolerana le rece
Boala sau fenomenul Raynaud
Rspuns presional sever la rece
Alergia la rece
Tulburri de sensibilitate

COMPRESE
Sunt aplicati asupra diverselor regiuni ale corpului cu ajutorul unei bucati de panza
de forme si dimensiuni variate si inmuiate in apa de diferite temperaturi.
Calitatea unei comprese bune:

aplicarea pe tegument a compresei care nu trebuie sa permita intrarea aerului;

umezeala compresei trebuie sa fie corespunzatoare ( comprese calde sau reci);

compresa uscata de acoperire trebuie sa depaseasca cu 1-2 laturi de deget pe cea


umeda;

daca compresele stimulante nu se incalzesc dupa 10-15 minute sau pacientul are
frisoane compresa trebuie intrerupta.

Clasificarea compreselor:

Dupa temperatura: reci, calde, alternante si cu aburi.


Dupa regiune: la cap, ceafa, gat, torace, precordiale, abdomen, trunchi si
gambe.
39

Compresa stimulata de Prissnitz:


Este o compresa rece acoperita.Panza inmuiata se stoarce bine si se aseaza pe zona
respectiva.
Peste compresa umeda astfel realizata se aplica o bucata de panza uscata ceva mai
mare decat cea umeda si de aceiasi grosime.
Mod de actiune: In timpul aplicatiei reci apare vasoconstrictia urmata de hiperemia
activa cu evaporare care scade temperatura ducand din nou la vasoconstrictie si ciclul se
reia. Efectul se bazeaza pe aceasta evaporare discontinua ritmica.
Compresa Prissnitz se mentine 2 - 6 ore pana ce se usuca. Actiunea ei este de
stimulare influentand sistemul nervos, cordul, activarea circulatiei si a metabolismului
local.
Compresa cu abur:
Pe regiunea interesata se plaseaza o flanela uscata peste care se aplica altele inmuiate
in apa fierbinte la 60-70 grade C si bine stoarsa peste care se aplica o a 3 a flanela uscata
si eventual o panza impermeabila (4 straturi).
Ea are o importanta actiune vasodilatatoare si rezorbtiva pe langa efectul analgezic si
antispasmotic.
CATAPLASME.
Sunt proceduri care constau din aplicarea in scop terapeutic a diverselor substante de
natura organica sau anorganica, la temperaturi variate asupra diverselor regiuni ale
corpului.
Cataplasmele- se impart in 2 categorii:

umede - Materiale necesare: substante organice variate sau diverse plante


medicinale, care capata prin preparare un aspect pastos (cele mai folosite sunt: paine,
taratele, faina integrala, faina de grau,orz, ovaz sau porumb, seminte de in, musetel,
florile de fan, malva, althea, menta, mustarul, hreanul namol, lut, etc.), 2 bucati de panza
sau un saculet, o sursa de caldura resou.

uscate- Sunt proceduri care se realizeaza cu ajutorul unor substante cum sunt:
taratele de grau, de secara, de porumb, sare, nisip.
In ceea ce priveste temperatura pot fi:

calde,

40

reci.

Efectele cele mai importante ale lor sunt: hiperemizant si resorbtiv, antispastic si
analgezic.
La cataplasmle cu plante medicinale, pe langa factorul termic, se adauga si cel
chimic, reprezentat de diferitele uleiuri eterice pe care le contin.
Indicatiile: cele mai frecvente sunt: mialgii, nevralgii cu diverse localizari, artralgii
in cadrul afectiunilor reumtismale subacute si cronice, perivisceritele adbominale, etc.
Cataplasmele cu mustar si hrean se indica pentru efectul lor derivativ important, mai
des in afectiunile cu caracter inflamator acut si cronic ale organelor abdominale si
toracice, in nevralgii, spasme si contracturi musculare etc.
HIDROFOARE
Sunt dispozitive speciale formate din metal sau cauciuc prin care curge apa si care se
aplica peste compresele reci sau calde carora dorim sa le mentinem temperatura la nivelul
dorit, evitand astfel schimbarea prea deasa a compreselor.
FRICTIUNILE
Sunt proceduri de hidroterapie cu actiune tonifianta, al caror efecte se bazeaza pe
factorul termic si factorul mecanic.
Clasificare:
Dupa temperatura:

reci

alternante.

Dupa regiunea corpului:

Partiale, cand intereseaza separat sau impreuna membrele superioare si


inferioare
Complete, cand intereseaza intreaga suprafata a corpului.

Acestea din urma, in functie de tehnica de aplicare, se impart in frictiuni partial


complete, care realizeaza functionarea intregului corp prin frictionarea separata a
diferitelor segmente si frictiuni complete propriu-zise.
41

BAILE - sunt procedurii de hidroterapie care se practica cu apa simpla la diferite


temperaturi sau cu apa la care se adauga diferite ingrediente.
Clasificare:
Dupa caracterul lor: bai simple si bai medicinale.
Dupa temperatura:

Bai reci sub 20 de grade C

Bai racoroase 21-33 de grade C

Bai la temperaturi de indiferente 34-35 de grade C

Bai calde 36-40 de grade C

Bai fierbinti 40-45 de grade C

Dupa durata:

Bai de scurta durata-pana la 5 min.

Bai de durata medie-intre 10-20 min.

Bai de durata lunga-peste 20 min

Dupa suprafata corpului interesata:

Partiale

Generale.
Bai generale- pot fi: la temperatura de indiferenta 34-35 de grade C, =proceduri

slabe.
Bai generale sub temperatura de indiferenta peste 36 grade C=proceduri puternice.
Baile sub temperatura de indiferenta:

Bai reci complete- in cada sau piscina.

Baile de imersiune reci (corpul este scufundat in totalitate in apa).

Baile cu valuri.
42

Baile de jumatate (halbbad)

Baile cu peria.

Baile peste temperatura de indiferenta:

Baile calde cuprind:

baia simpa calda,

baia kinetoterapica

baie cu masaj.

Baile fierbinti pot fi:

bai simple fiebinti

bai ascendente

Bai partiale:

Clasificare in functie de temperatura:

Bai reci,

Bai calde,

Bai alternante,

Bai ascendente

In functie de regiunea corpului:

Bai de maini,

Bai de picioare,

Bai de sezut 20-30 min.

Baile medicinale:

Cu ingrediente chimice: iod, sublimat, sapun, sare.

43

Cu plante medicinale si substante organice inrudite.

Flori de musetel sau menta,

Faina de mustar,

Cu malt, tarate de grau si amidon,

Cu coaja de stejar sau castan

Cu diferite gaze: dioxid de carbon

Bai cu dioxid de carbon uscate numite mofete

Bai cu bule de oxigen si bule de aer.

Bai sulfuroase.

Bai cu spuma.

Bai radioactive.
SAUNA

Aceasta procedura termica, de mult cunoscuta, se efectueaza intr-un spatiu inchis.


Aplicatia clasica si originara utilizeaza o cabana din lemn de pin, in care sursa de caldura
este reprezentata de pietre incinse peste care se toarna apa. Mai pot fi utilizate si in
incaperi obisnuite, din pereti ziditi, in care sursa de incalzire este electrica, dar unde se
cauta a fi respectate caracteristicile sale fizice.
Astfel, in incinta ei se realizeaza o temperatura de 100 0 C, cu o umiditate foarte mica
(1-5%) care ii confera caracter de aer cald, uscat, cu un gradient de temperatura spre
organism foarte mare, de 600 C (de la 1000 C, temperatura aerului, la 400 C, temperatura
tegumentului incalzit).
In aceste conditii, fluxul termic nu este prea mare (5-10cal/min/m 2), temperatura
nucleului crescand doar 10C in interval de 10-12 min.
Fiind o procedura cu transfer moderat de caldura, atat cantitativ, cat si in timp (lent),
nu este solicitata, fiind teoretic suportata si de indivizi cardiaci compensati.
Aplicatia se mai complecteaza prin turnarea de apa (cate 0,5 l) peste pietrele incinse,
producandu-se astfel aburii care se evapora instantaneu. Dupa inceierea ei se practica o
imersiune in bazin mic, de circa 2m adancime, cu apa rece (18 0 C 200 C si chiar sub 180
C).
44

Principalele scopuri si indicatii ale saunei sunt: calirea organismului, corectarea


termoreglarii deficitare; preancalzirea inainte de aplicarea procedurilor de kinetoterapie
recuperatorie.
DUSURILE
Dusurile sunt proceduri hidroterapice reprezentate prin coloane de apa, aburi sau de
aer cald de diferite temperaturi si presiuni proiectata de la o anumita distanta pe anumite
suprafete ale corpului sau pe tot corpul.
Aici actioneaza factorul mecanic si factorul termic.
Materiale necesare-catedra de dusuri fixe sau mobile, gratar de lemn si cearceaf.
Clasificarea dusurilor:
In functie de dispozitivul de la care pleaca coloana de apa:

Dus rozeta

Dus sul

Dus eventai.

Dupa temperatura:

Reci

Calde

Alternante cu aburi

Cu aer cald

Dupa directia coloanei de apa:

Verticale

Ascendente si descendente

Orizontale

Dusuri speciale:

Dusi masaj
45

Dus subacval.
IMPACHETARILE

Definitie: Sunt proceduri de hidroterapie care constau din invelirea unei parti sau in
intregime a corpului conformunei anumite tehnici.
Impachetarile in functie de tehnica de aplicare se impart in:

Impachetari uscate

Impachetari umede

Impachetari cu parafina

Impachetari cu namol

Impachetari cu nisip.
IMPACHETARILE CU PARAFINA

Consta in aplicarea, conform unei anumite tehnici pe o regiune limitata de corp, a


parafinei topite.
Materiale necesare canapea sau scaun, parafina alba de pachet, un vas pentru topit,
tavi de tabla, pensule late de 8 cm, bucati de flanela, o patura, mansoane pentru
articulatiile mari, baie de apa, resou, o galeata cu apa la temperatura camerei si un
prosop.
Tehnica de aplicare: se ia o cantitate de parafina ( 150-200g) si se topeste intr-un
vas la temperatura de 65-700, in asa fel incat sa mai ramana cateva bucati netopite, in
scopul evitarii supraancalzirii.
Daca regiunea pe care dorim sa aplicam parafina este paroasa, se rade sau se unge cu
ulei inainte de aplicarea parafinei.
Cu ajutorul unei pensule late (8 cm) se pensuleaza repede regiunea interesata.
Pentru a avea o temperatura constanta, vasul cu parafina se introduce intr-un vas mai
mare cu apa fierbinte. Ca sa evitam senzatia neplacuta data de primul strat de parafina
care este putin cam fierbinte, se sufla asupra regiunii, grabindu-se astfel solidificarea.
Ulterior se poate continua pensularea, fara ca bolnavul sa mai acuze vreo senzatie
neplacuta.

46

Grosimea stratului de parafina este de 0,5-1. Peste stratul de parfina se aplica bucati
de vata sau flanela si apoi se acopera regiunea cu patura.
Durata este de 20-60 min. Inlaturarea parafinei se face cu usurinta din cauza
transpiratiei care are loc sub stratul de parafina. Procedura se termina cu o spalare la 20220.
La nivelul articulatiilor - (genunchi, cot) se pot folosi mansoane potrivite regiunii,
legate deasupra si dedesuptul articulatiei, prevazute cu un orificiu prin care se toarna, cu
ajutorul unei palnii, parafina topita.
Ele sunt confectionate din panza cauciucata si permit realizarea unui strat mai gros
de parafina. Peste mansoane se aplica o flanela si apoi o patura.
Pentru maini si picioare se folosesc baile de parafina. Pacientul introduce
extremitatea pentru scurta vreme in parafina lichida, in care mai inoata bucati netopite.
Se scoate apoi si se asteapta pana ce parafina s-a solidificat pe tegument. Se repeta
manevra de 2-3 ori, introducandu-se de fiecare data pana la un nivel inferior
precedentului.
Cand temperatura devine suportabila, extremitatea se lasa in parafina topita timpul
indicat.
Pe articulatiile mici se pot aplica fasi parafinate. Din cauza termo-conductibilitati
relativ mici parafina poate fi folosita la temperaturi ridicate fara a produce arsuri.
O tehnica mult mai simpla pentru aplicarea parafinei, care se foloseste pe scara larga
astazi, este tehnica sovietica.
Parafina topita se toarna intr-o tava de tabla cu dimensiunile 60/25 cm si inaltimea de
5 cm, intr-un strat de 1,5 cm. Tabla se lasa putin deoparte, pana cand stratul superficial
se solidifica. Cu ajutorul unui cutit se desprinde de pe pereti si se aplica pe regiunea
interesata.
Parafina se poate folosi de mai multe ori cu conditia sa se sterilizeze in prealabil la
110-1200, timp de 10 minute.
Inainte de sterilizare, parafina spalata bine si uscata, evitandu-se urmele de apa din
parafina, care ar provoca arsuri in timpul aplicarii pe tegument.
Deoarece parafina isi pierde din plasticitate dupa ce a fost incalzita de 2-3 ori, trebuie
sa adaugamca 20-25% parafina proaspata la cea intrebuintata.
Modul de actiune-impachetarea cu parafina are o actiune locala, care se datoreste pe
de o parte factorului termic, pe de alta parte compresiunii vaselor superficiale.
47

Ea provoaca o incalzire profunda si uniforma a tesuturilor,


In timpul procedurii, suprafata pielii se incalzeste pana la 38-40 0C. La locul de
aplicare se produce o hiperemie puternica si o transpiratie locala abundenta.
Indicatii: Bolile aparatului locomotor: osteomielite cronice, contuzii, artrite subacute
si cronice, artrite infectioase si deformate. Boli ale aparatului digestiv si glandelor anexe:
hepatite cronice, periviscerite, boala ulceroasa, gastrite. Boli ale sistemului nervos
periferic: nevralgii, nevrite in stadiu subacut si cronic. Afectiuni ginecologice: anexite
cronice.
Contraindicatii: piodermite, eczeme, tuberculoza,neoformatii maligne, tendinta la
hemoragii.
IMPACHETAREA CU NAMOL
Constau in aplicarea pe o regiune limitata sau pe intreg corpul a namolului, incalzit la
o anumita temperatura.
Materiale necesare: un pat sau o canapea, o patrura, o panza impermeabila, un
cearsaf, o compresa, un dus, un termometru si un ceas semnalizator.
Tehnica de aplicare se aseaza patura pe pat, peste aceasta panza impermeabila, iar
apoi deasupra cearsaful. Namolul pregatit la temperatura prescrisa (prin incalzire
electrica cu aburi sau amestec cu apa fierbinte) se pune pe cearsaf intr-un strat de 2-3 cm.
Bolnavul este invitat sa se aseze cu regiunea pe care vrem sa o impachetam peste acest
strat. Se aplica repede namolul pe partile laterale si anterioare ale regiunii. Se inveleste
cu cearsaful, apoi cu materialul impermeabil si la urma cu patura.
Pentru evitarea congestiei cerebrale se pune o compresa rece pe frunte.
Temperatura la care se poate aplica namolul oscileaza intre 38-44 0. Durata
impachetarii este de 20 si 40 min. Dupa terminarea procedurii, bolnavului i se aplica un
dus cald.
Modul de actiune potrivit parerii lui Aleksandrov, mecanismul de actiune a
namolurilor se datoreste mai multor factori, si anume:

Excitarii nervilor cutanati de catre factorul termic,

Reactiilor reflectorii

Formarii in piele de substanta de tip II (histamina),

Cresterii permeabilitatii cutanate


48

Actiunii specifice a substantelor resorbite in organism.

Indicatiile:cele mai importante le constituieafectiunile aparatului locomotor si


afectiunile ginecologice.
Dintre afectiunile aparatului locomotor beneficiaza: reumatismul secundar,
reumatismul degenerativcelulitele, bursitele, mialgiile, sechelele rahitice, poliomielitice.
Dintre bolile aparatului genital beneficiaza afectiunile cronice inflamatoare
uteroanexiale si sterilitatea.
Contraindicatii: formele reumatismale cu evolutie febrila, hipertensiune si
hipotensiunea arteriala, astmul bronsic, afectiunile renale.
Namolul se mai poate utiliza si sub forma de bai si ungeri.
IMPACHETARILE CU NISIP
Sau baia cu nisip este o procedura de hiroterapie care consta in invelirea corpului cu
nisip la o anumita temperatura.
Materiale necesare o cada, instalatii speciale pentru incalzit nisipul, compresa
pentru cap, o galeata cu apa rece si prosop.
Tehnica de aplicare bolnavul asezat intr-o cada este acoperit partial sau total cu
nisip incalzit la temperatura de 45-500. la cap i se aplica o compresa rece.
Procedura dureaza 20-40 minute si se termina cu o spalare la 20-220 sau dus.
Modul de actiune - factorii pe care se bazeaza actiunea aceastei proceduri sunt:
factorul termic si cel mecanic, realizat de iritatia pe care o provoaca firicelele de nisip pe
tegument.
Procedura se incadreaza in categoria procedurilor termoterapice. Influenta asupra
organismului este generala si asemanatoare cu a procedurilor hiperterme.
Indicatiile si contraindicatiile sunt identice cu ale acestora.
Nisipul absoarbe transpiratia care are loc. Pentru a putea fi reutilizat, se spala cu
ajutorul unor instalatii speciale. In lipsa acestora se arunca.
Impachetarile cu nisip se pot realiza, in locurile calduroase, pe malul marii sau a unui
rau, cu nisip incalzit la soare dupa procedura se poate face o baie in mare sau in rau.

49

Afuziunile- sunt procedurile prin care asupra corpului este proiectata o coloana
de apa fara presiune, fiind clasificate in: reci: 18-22 grade C, alternante 38-42 grade C si
18-22 grade C; precum si in afuziuni complete sau partiale
TERMOTERAPIE
Termoterapia este partea hidroterapiei care foloseste temperaturi ridicate de obicei
intre 40-80 grade C in scop terapeutic.
Pentru aplicarea excitantului termic se intrebuinteaza un element cu conductibilitate
mai redusa decat a apei cum sunt vaporii de apa, aerul incalzit si nisipul.
Cele mai folosite proceduri termo-terapice sunt:

baile de aburi

baile cu aer calde

baile de lumina

baile de soare

baile de nisip
Crioterapia- reprezinta aplicarea la nivelul tegumentului de temperaturi sub zero
grade in scop terapeutic. Vectori utilizati: gheata, aerul rece si apa aproape de
temperatura de inghet.

Modulul: Terapia cu curenti de joasa, medie si inalta frecventa


Saptamanile: 15-30 IX, 1 - 11 X

CURS
Electroterapia este partea terapeuticii care utilizeaza energia electrica in scop
curativ-profilactic.
Electroterapia reprezint totalitatea acelor metode de tratament care vindec cu
ajutorul curentului electric, undelor electrice. Tratamentul se poate realiza la frecven
joas, medie i mare. (Unitatea de msur a frecvenei este hertz-ul, Hz.).
Curentul electric reprezinta o deplasare de sarcini electrice (electroni) de-a lungul
unui conductor. Conductorul electric este corpul prin care poate trece un curent electric
continuu.
Corpul omenesc este considerat ca un conductor de gradul II, fiind privit ca un
electrolit. Exista cateva grade de conductibilitate:
- Gradul I- foarte buni conducatori: sange, limfa, lichid cefalorahidian,
50

Gradul II buni conducatori: grandele sudoripare, muschii, tesutul subcutanat,


organele interne
- Gradul III rau conducatori: tesutul nervos, tesut adipos, glande sebacee,
tesut osos
- Gradul IV foarte rau conducatori: parul si epiderma
Utilizarea curentului electric in medicina se poate face sub forma de:
1. curent continuu- sau curentul galvanic sau de frecventa zero
2. curenti de joasa frecventa cu frecventa pana la 1000 Hz: sunt curenti cu
impulsuri dreptunghiulare ex TENS, Trabert; impulsuri triunghiulare,
trapezoidale, exponentiale; Curenti Diadinamici sau Bernard
3. Curenti de medie frecventa- cu frecventa intre 1000 si 10000 Hz, dar cea mai
buna este frecventa de 2500 Hz: curenti de medie frecventa pura, curenti de
medie frecventa redresata, salve de medie frecventa, Curenti Interferentiali
4. Curenti de inalta frecventa cu frecventa peste 100000Hz:
- unde lungi (curenti DArsonval- 150000-1 mil. Hz
- unde medii (curenti de diatermie)- 1 mil. 2 mil.Hz
- unde scurte continue 10 mil 100 mil. Hz
- unde scurte pulsatile- 27,12 MHz
- microunde 1000 30000 MHz
5. Terapia cu ultrasunete
6. actinoterapia sau fototerapia
7. magnetoterapia
8. laserterapia
1. CURENTUL GALVANIC
Curentul galvanic este baza electroterapiei. Actiunea curentului galvanic se
bazeaza pe continutul de saruri, acizi si baze din tesuturile umane. Dupa cum spuneam,
din punct de vedere chimic, corpul omenesc este un conductor de gr. II (sarcinile de semn
contrar se atrag).
La polul + se aduna si se descompun oxigen, acizi si baze, fiind nocive (se pot
produce arsuri).
Efectele sale directe asupra organismului sunt termice i analgetice la polul
pozitiv i de hiperexcitabilitate la polul negativ.
Modalitati de aplicare a curentului galvanic:
1. galvanoterapia sau curent galvanic simplu se aplica electrozi de diferite
marimi, sub forma de placi
2. iontoforeza (ionogalvanizare)- tot cu ajutorul electrozilor placa, dar se
introduc substante medicamentoase prin tegument cu ajutorul curentului
electric
3. baia galvanica, care poate fi: partiala (patru-celulara) si generala sau completa
sau Stanger
Intre electrod si tegument se pune un strat hidrofil intermediar, bine umezit, dar
avand grija sa nu curga apa din el, existand pericolul de arsura. Acest strat hidrofil are
caracter izolant, in scopul contracararii efectelor polare sub electrozi si a prevenirii
arsurilor cutanate.

51

Acesta poate fi confectionat din panaza, tifon, frotir, avand o grosime de 1-1,5 cm
sau din burete poros de cauciuc sau textura sintetica, cu o grosime de 2 cm. Se umezeste
in apa calduta si dupa fiecare utilizare se spala cu apa distilata, iar la 2-3 zile va fi
sterilizat prin fierbere.
Observatie: in galvanizare- arsura este pericolul cel mai mare.
Electrozii sunt confectionati din placi metalice (plumb laminat) si au dimensiuni
diferite. In mod obisnuit au forme dreptunghiulare si marimi variabile, intre 50 cm patrati
si 800 cm patrati. Exiata si electrozi speciali: pentru aplicatii transorbitare, pentru
hemifata- masca Bergonie, pentru ceafa- gulerul Scerbac.
Modalitati de asezare a electrozilor placa:
- transversal- de o parte si de alta a regiunii afectate, pe care o incadreaza fata in
fata. Aceasta se poate utiliza la genunchi, umar, glezna
- longitudinal- cu electrozi plasati la distanta
- paravertebral
Actiunile biologice ale curentului galvanic
- efectele polare- care se rezuma la modificarile survenite la locul de contact al
tegumentului cu electrozii aplicati si nu se remarca prin nici un efect deosebit.
Efectele polare depind de:
calitatea electrodului (forma, dimensiunea, compoziia chimic)
calitile curentului (intensitatea, direcia, sensul, densitatea, durata)
anumite proprieti ale organismului (starea tegumentului, rezistena
electric,capacitatea, conductibilitatea diferitelor esuturi, reactivitatea general).
- efectele interpolare- care au loc la distan, n profunzime, n zona cuprins ntre cei doi
electrozi. Acestea sunt indiscutabil importante pentru terapie fiind consecina
modificrilor fizico-chimice tisulare generate de trecerea curentului ce constau n procese
de bioelectroliz, ionoforez, electroosmoz, efecte termice i de inducie
electromagnetic
Polarizarea biologic const n faptul c paralel cu suprafaa de contact
aelectrozilor cu tegumentul,prin deplasarea cationilor spre catod i a anionilor spre
anod,se formeaz o concentraie de sarcini electrice de semn contrar cu electrodul.
Prin polarizare nelegem apariia n esuturi a unei tensiuni sau a unei diferene
de potenail. Cnd aceasta se produce la trecerea curentului, ea reprezint
oantitensiune, adic o tensiune de semn opus curentului polarizat. Datorit producerii
acesteia, tensiunea curentului polarizat se reduce.
Cu alte cuvinte, dupa ce incetam tratamentul, inceteaza actiunea curentului
galvanic si organismul tinde sa-si restabileasca echilibrul sau electrolitic, rezuntand
curentul inversat ce dureaza 60 de minute, adica curent de polarizare. Aceste 60 de
minute sunt cele in care actioneaza curentul galvanic. Creste reactivitatea nervilor si
muschilor.
Efectele fiziologice ale curentului galvanic

52

Efectele curentului galvanic se manifest asupra esuturilor uor excitabile:


Aciunea curentului galvanic asupra fibrelor nervoase
Aciunea asupra fibrelor nervoase sezitive
Asupra fibrelor nervoase senzitive curentul galvanic are o aciuneANALGETIC, mai
ales la ANOD.
Aciunea asupra fibrelor nervoase motorii
Acesta este un efect de STIMULARE - EXCITARE care apare la CATOD,realiznd
contracii musculare.
Aciunea asupra sistemului nervos central
La aplicarea n sens descendent a curentului galvanic - cranial (+), distal (-), s-a constatat
un efect SEDATIV.
Aciunea asupra sistemului nervos vegetativ
Un efect de reglare nespecific neurovegetativ apare n cazul aplicrii n regiunea
cervical prin aciune asupra zonei reflexogene gulerul Scerbac.
Aciunea asupra fibrelor vegetative vasomotorii
Curentul galvanic are o aciune hiperemiant, de activare a circulaiei debutnd cu o
scurt perioad de vasoconstricie, urmat de vasodilataie reactiv cu hiperemie,
manifestat printr-un eritem cutanat care persist i dup ntrerupereacurentului fiind mai
pronunat la electrodul negativ.
Prin nbuntirea circulaiei sanguine curentul galvanic are efect BIOTROFIC.
Electrodul pozitiv se comport asemntor cu gheaa determinnd reducerea circulaiei
n zona unde exist tumefacie.
Electrodul negativ se comport precum cldura mbuntind circulaia i mrind viteza
de vindecare.
Aciunea curentului n raport cu modalitatea de amplasare a electrozilor
Efectul aplicaiilor terapeutice ale curentului galvanic n raport cu amplasarea
electrozilor:
n aplicaiile transversale
efect analgezic sub polul pozitiv prin creterea excitabilitii celulare sub catod
n aplicaiile longitudinale
domin efectele polare
efectul asupra reactivitii generale a SNC, datorat sensului convenional al
curentului sensul descendent cranio-caudal are efect sedativ, relaxant, antispastic i
trofotrop.
Galvanoterapia sau curent galvanic simplu
Se pot utiliza electrozi de marimi egale sau electrozi cu marimi diferite, dar
electrodul trebuie sa fie mai mare decat zona dureroasa. Electrozii trebuie foarte bine
aplicati pe tegument, fara discontinuitati, fixandu-se cu benzi, saculeti cu nisip.
Dozarea intensitii are o importan deosebit n aplicarea procedurilor de
galvanoterapie depinznd de:
> 1.sensibilitatea i tolerana individual
> 2.mrimea electrozilor
> 3.durata aplicaiilor
> 4.efectele terapeutice urmrite
> 5.stadiul de evoluie al afeciunii
53

1. Prin prag de sensibilitate nelegem producerea senzaiei de furnicturi uoare,


suportabile, la introducerea lent a curentului. n limite fiziologice sensibilitatea cutanat
este diferit de la individ la individ, iar aceeai persoan are sensibilitatea diferit pe
suprafeele corporale - mai mare pe prile mediale i flexoare sau mai mic pe cele
laterale i extensoare. Patologic putem ntlni cazuri prezentnd hiperestezie sau
hipoestezie cutanat. La cei cu hiperestezie vom doza intensitatea la pragul de toleran
al regiunii respective, iar la cei cu hipoestezie se va testa pragul, urmrindu-se cu
atenie reacia cutanat produs pe zonele cu sensibilitate normal din vecintate sau pe
regiuni. Daca este roseata a pielii, mai ales la polul - este normal, dar daca este
dermatita nu este bine. Limita de toleran a curentului este doza de intensitate maxim
pe care o suport pacientul, care nu trebuie depit.
2. n relaie cu mrimea (suprafaa) electrozilor, se obinuiete ca nivelul de intensitate al
curentului introdus s fie stabilit de raportul 0,1 mA/ 1 cm de suprafaa de electrod, care
este egal cu nivelul pragului de sensibilitate.
3. Durata de aplicare a curentului const n relaia reciproc dintre intensitatea curentului
i durata unei edine de galvanizare deoarece tolerana pielii la voltaj este redus, se
compenseaz printr-o durat mai mare de aplicaie.
4. Efecte terapeutice urmrite:
pentru efect antialgic dozm o intensitate la prag
pentru efect antihiperestezic dozm intensitatea sub prag
pentru efect vasodilatator apreciem intensitatea peste prag
5. Stadiul de evoluie al afeciunii:
n stadiile acute se prefer intensiti sub prag
n stadiile cronice folosim intensiti peste prag
Numrul i ritmul edinelor de galvanizare depinde de:
diagnosticul afeciunii tratate
stadiul evolutiv (n afeciunile acute se aplic 8-10 edine zilnic, iar n cele cronice,
12-20 edie zilnic sau la 2 zile.
rezultatele obinute
Tehnica de aplicare:
-

pacientul va fi aezat pe pat inndu-se cont de posturile cele mai antalgice i


regiunile pe care dorim s le tratm. Se va evita aplicarea electrodului pe zona
proas i se vor ndeprta naintea fiecrei edine unguentele topice,
calmante. Dup terminarea procedurii se va urmri reacia zonei cutanate
aflate sub electrozi. nroirea pielii pe locul aplicrii electrozilor este normal
atta timp ct nu apare o leziune tegumentar. Dup un numr de aplicaii
apare o uoar reepitelizare,zona respectiv tinznd spre nsprire.

Observatie: Dupa prima sedinta de curent galvanic se poate intampla o activare a


durerii (dupa 2 ore), iar daca si dupa a doua sedinta se intampla se renunta la curentul
galvanic.
Iontoforeza

54

Pentru denumirea acestui procedeu se ntlnesc mai multe sinonime: ionoterapie,


galvanoionoterapie, ionoforez, iontoforez, ionizare sau ionogalvanizare.
Iontoforeza este procedeul prin care se introduc n organism diferite substane
medicamentoase cu ajutorul curentului electric, care le transport prin tegument i
mucoase. Principiul acestei forme de terapie se bazeaz pe disocierea electrolitic a
diverselor substane farmacologice adugate polilor aplicai i pe transportarea anionilor
(-) i cationilor (+), spre electrozii de semn contrar ncrcrii lor electrice, prin
respingerea lor de ctre electrozii de acelai semn i atragerea catre polii de semn contrar.
Pot trece dincolo de bariera cutanat exploatnd proprietile curentului galvanic, avnd
efect antalgic mai pregnant. Particularitile de aciune a ionogalvanizrii const n:
efecte benefice:
efect local demonstrat i recunoscut
efect de ptrundere pn la stratul cutanat profund
posibil aciune reflex la nivelul dermatomioamelor
efect de depozit realizat de acumularea de substane farmacologice intruduse
posibil dozarea precis a substanelor medicamentoase
inconveniene:
deoarece majoritatea medicamentelor conin ioni bipolari, n aplicarea curent
acioneaz, de obicei, numai componenta inflenat de semnul polului respectiv,cealalt
rmnnd neutilizat.
viteza de migrare a ionilor este diferit.
Parametrii importani pentru a fi luai n considerare sunt tipul agentului
farmaceutic, aciunea agentului farmaceutic i farmacokinetica acestuia, concentraia
optim pentru transportul iontoforetic, amplitudinea curentului i durata tratamentului.
La aplicarea procedurii inem cont de cteva aspecte particulare practice cum ar
fi: testarea sensibilitii bolnavului la produsul utilizat, soluia se va prepara
extemporaneu (pretarat si administrat imediat), utilizarea soluiilor de protecie, compresa
utilizat trebuie s fie individual i durate mari ale timpului de aplicare.

Bile galvanice
Bile galvanice reprezint metoda care combin aciunea curentului continuu cu
efectul termic al apei, recomandndu-se pentru tratarea unor regiuni mai ntinse sau a
ntregului corp.
Bile galvanice patru-celulare
Apa introdus n cele patru vase numite i celule trebuie s fie la temperatura
corpului (34C pn la 38C). n ap cald (37-38C), putem s aplicm intensiti mai
mari, mai bine tolerate spre deosebire de apa rece care accentueaz senzaia neplcut
dat de trecerea curentului.
Se pot face aplicaii patru-celulare,tricelulare, bicelulare sau unicelulare.
n cazurile de aplicaii uni- sau bicelulare putem s adugm un electrod de plumb
sau zinc pe o alt regiune corporal: lombar, lombo-sacral, abdominal sau cervical.
n funcie de scopul terapeutic, direcia curentului poate fi ascendent (polul pozitiv-

55

caudal, iar cel negativ- cranial) sau descendent (polul pozitiv- cranial, iar cel negativcaudal).
Cantitatea de ap din vase definete mrimea suprafeei de contact a tegumentului
cu apa, astfel nct dac dorim s avem un pol mai activ, reducem la minimum cantitatea
de ap din vana membrului asupra cruia vrem s acionm.
Aparatura actual este format din dou componente principale:
electrostimulatorul i ansamblul de celule (2 pentru membrele superioare/ 2 pentru
membrele inferioare), precum i de dou componente auxiliare: scaunul reglabil i
etajera pe care se monteaz electrostimulatorul.
Electrostimulatorul genereaz curent galvanic, fiind prevzut cu patru borne,cte
una pentru fiecare membru. Amplitudinea curenilor, frecvena i durata de tratament sunt
programabile. Prin intermediul a patru comutatoare, pe fiecare electrod din celule poate fi
aplicat un curent pozitiv, negativ sau poate fi lsat fr curent.
n fiecare celul, exist un electrod care este conectat la bornele corespunztoare
ale electrostimulatorului. Celulele se umplu cu ap prin intermediul celor patru robinete.
Sistemul de nchidere a scurgerii celulelor, care asigur i prea plinul, este proiectat n aa
fel nct s reduc la minimum posibilitatea scurgerilor nedorite.
Bile galvanice generale (Stnger)
Actual vanele propriu-zise sunt construite din material plastic izolant. Sunt
prevzute cu 8 electrozi din grafit fixai i conectai n peretele czii: 3 pe prile laterale,
unul cranial la nivelul regiunii cervico-cefalice i unul caudal la nivelul plantelor. Sensul
curentului poate fi dirijat n multiple variante ntre electrozi: descendent, ascendent,
transversal (cu polaritatea pozitiv sau negativ fixat de partea stng sau dreapt) i n
diagonal.
Intensitatea curentului aplicat este mai mare dect la baia patru-celular, fiind
repartizat pe ntreaga suprafa corporal. Dozarea intensitii la nivelul pragului senzitiv
se realizeaz pn la senzaia de furnictur plcut i de uoar cldur. Se pot aduga
diferite preparate farmaceutice sau extracte de plante, astfel la efectul electric se adaug
cel chimic produs de substanele adugate.
Observatie: Exista posibilitatea ca dupa 2-3 sedinte, pacientul sa faca dermatita,
de aceea nu se dau intensitati mari, doar excitatia la prag si pacientul trebuie sa se unga
de 2-3 ori/zi, cu conditia ca sa se degreseze bine de fiecare data cand revine la tratament.
MSURI GENERALE DE PRECAUIE
- Examinarea atent a tegumentului zonei de tratat pentru:
decelarea unor escoriaii, plgi, leziuni dermatologice, aplicaii de creme cosmetice, n
scopul evitrii acestora.
depistarea unor alergii cutanate la diverse substane decelate anamnezic,naintea
aplicrii ionizrilor cu diverse substane farmacochimice.
se vor aplica pe zonele cu leziuni, materiale gumate, muama cauciucat sau latex,
pentru protejare.
- Verificarea integritii i calitii electrozilor:
orice senzaie de arsur sau neptur, sub electrod trebuie evitat
prile netede i electrozii cablului de curent nu trebuie s vin n contact cu pielea
56

- Respectarea condiiilor de utilizare a materialului hidrofil de protecie:


grosime corespunztoare a stratului
s depeasc marginile electrodului metalic
s fie bine netezit
s fie mbibat uniform cu ap sau soluie medicamentoas
- nainte de aplicarea unor ionogalvanizri transorbitare trebuie s ne asigurm de
absena:
unor leziuni conjunctivale
a leziunilor de fund de ochi
a glaucomului
CONTRAINDICAII
Curenii galvanici nu se aplic n regiunile n care sunt ncorporate piese metalice
de osteosintez, endoproteze (chiar nemetalice, cum este proteza total de old),sterilete;
tumori maligne
infecii sau boli ale pielii n zona tratat
pacemaker implantat
osteomielit
epilepsie
pericol acut de hemoragie
tromboflebite venoase superficiale i profunde
regiunea abdominal n timpul menstruaiei i a uterului gravid
pe regiunea precordial
INDICAII

Afeciuni ale aparatului locomotor


Reumatice:
reumatism al esutului moale:
mialgii
tendinite
tenosinovite
epicondilite
periartrite
reumatism degenerativ cu diverse localizri
reumatism inflamator:
poliartrit reumatoid
spondilit anchilozant
Ortopedice:
sechele posttraumatice
Afeciuni ale sistemului nervos
nevralgii i nevrite:
nevralgii intercostale
nevralgie occipital
nevralgie femuro-cutanat
radiculopatie sciatic
nevralgie parestezic, pareze i paralizii: parez facial
57

Afeciuni ale aparatului circulator:


- tulburri de circulaie periferic, boal hipertensiv n stadiu neurogen (de
origine nervoasa)
CONCLUZII
n caz de supradozare a curentului electric se produc efecte extreme: arsuri i necroze la
locul de aplicare.
Deoarece segmentele lungi cu diametru mic au rezistivitate mai mare, aplicaiile
longitudinale pe membre necesit tensiuni de curent mult mai mari, care nu pot fi aplicate
n terapie, rezultnd eficacitatea redus a acestor aplicaii pe membre.
Efectele curentului galvanic se manifest asupra esuturilor uor excitabile, fiind n
raport direct cu amplasarea electrozilor.
Prin mbuntirea circulaiei sanguine curentul galvanic are efect biotrofic.
Principalele efecte terapeutice ale curentului galvanic sunt: analgetic la nivelul polului
pozitiv; de stimulare neuro-muscular la nivelul electrodului negativ; sedativ prin sensul
descendent cranio-caudal i vasodilatator.
Este obligatorie respectarea unei prescripii medicale corecte i complete, precum i a
unor reguli generale de tehnic pentru obinerea unor efecte ct mai pregnante din punct
de vedere terapeutic.
Alegerea polaritii polului activ- pozitiv sau negativ- va fi n funcie deefectul urmrit
(analgetic sau excitant).
Limita de toleran a curentului este doza de intensitate maxim pe care o suport
pacientul, care nu trebuie depit.
Pentru a fi eficient o aplicaie de curent galvanic trebuie s dureze n jur de 30minute,
dar in cabinete se folosesc in general 15 minute
Pentru baile galvanice se pot face aplicaii patru-celulare, tricelulare, bicelulare sau
unicelulare

Modulul: Terapia cu curenti de joasa, medie si inalta frecventa


Saptamanile: 21X 24 I

CURS 2
CURENTII DIADINAMICI sunt curenti de joasa frecventa, descoperiti de
Bernard, de unde si denumirea de curenti Bernard, fiind curenti redresati de 50 Hz si 100
Hz.
Principalele efecte: analgetice, hiperemiante si dinamogene. Intensitatea
curentilor se regleaza progresiv, pana la senzatia de vibratii bine tolerate, nedureroase.
Deci, pacientul trebuie sa simta senzatia de vibratie sau contractie usoara, apoi se mai
creste intensitatea deoarece intervine fenomenul de acomodare.
Formele curentilor diadinamici:
- Monofazat fix (MF) - este un curent pulsatil obtinut din curentul sinusoidal de
50 Hz prin anularea semiundei negative. MF are efect excitator, crescand tonusul
58

muscular, actioneaza ca un adevarat masaj electric profound, evidentiaza zonele


dureroase din cadrul neuromialgiilor reflexe.
Actioneaza vasoconstrictor si tonifica peretii arteriali. Pentru aceasta forma nu
trebuie marita intensitatea pentru ca apare contractia.
- Difazat fix (DF) - este un curent pulsatil obtinut din curentul sinusoidal de 50
Hz prin redresare, adica prin transformarea semiundei negative in semiunda pozitiva,
rezultand un current cu frecventa de 100 Hz. Este considerat ca cel mai analgetic,
ridicand pragul sensibilitatii la durere. Efect de imbunatatire a circulatiei arteriale prin
inhibarea simpaticului. Utilizat ca forma de introducere in aplicatiile cu scop primordial
analgetic.
- Perioada scurta (PS) - alternante de trenuri de 50 Hz si 100 Hz, care se succed
la fiecare secunda: 1 s 50 Hz, 1 s 100 Hz etc. sau la intervale regulate de 1 secunda se
alterneaza brusc monofazatul de 50 impulsuri/sec cu difazatul de 100 impulsuri /sec. se
poate creste durata perioadelor de impulsuri de la 1 la 10 sec.
Are un efect excitator, tonicizant, actionand ca un masaj profound mai intens,
efect resorbtiv pentru hematoame, edeme, efect dinamogen, dupa mai multe minute
produce o analgezie secundara cu o durata destul de lunga.
Este foarte utilizat in diversele traumatisme ale sportivilor.
- Perioada lunga (PL) - schimbarea frecventelor 50 Hz si 100 Hz la 12 secunde12 s 50 Hz, 5 s 12 Hz etc. PL are un efect puternic analgesic si miorelaxant, acest efect
este persistent timp indelungat. Efect anticongestiv, este indicat in starile dureroase
profunde si persistente.
- Curentul Ritm sincopat (RS)- este o succesiune neregulata a frecventelor 50 Hz si
100 Hz 3 secunde 50 Hz, 5 secunde 100 Hz etc. Are cel mai pronuntat character
excitomotor, realizand electrogimnastica musculara, fiind indicat in atoniile
normoinervate, postoperatorii.
Ritmic sincopat (RS):
reprezint o form compus, obinut dintr-un MF modulat n
timp;
efectul predominant este de electrostimulare (electrodiamic).
Modalitati de aplicare:
1. Aplicarea direct pe punctele dureroase: Se folosesc electrozi de plumb mici rotunzi sau
chiar punctiformi. Electrodul negativ-este asezat direct pe locul dureros. Electrodul
pozitiv-este asezat la 2-3 cm. distanta.
2. La nivelul articulaiilor mari i n zonelor musculare de la nivelul trunchiului i
membrelor . Electrozii de dimensiuni mari i plai se aaz de o parte i de alta a zonei cu
probleme.
3. Longitudinal (de-a lungul unui nerv sau al unei vas de snge).
4. Paravertebral (pe regiunile rdcinilor nervoase). Mrimea electrozilor se stabilete n
funcie de dimensiunea zonei afectate.
5. Pe ganglioni. Electrozii, mici i rotunzi, se aaz cu polul negativ pe ganglionul
dureros i cu cel pozitiv la circa doi-trei centimetri distan de el.
Tehnica de executie:
-

pacientul asezat pe pat din lemn, in pozitie de repaus


59

invelis de protectie a electrozilor bine umeziti, dupa asezare se fixeaza cu benzi de


cauciuc sau saci cu nisip
se citeste forma de curent prescrisa si se introduce curentul cu intensitate treptata
pana simte o senzatie de vibratie nedureroasa
Observatie:
Inainte de CD se aplica 3 minute de CG.
Durata sedintelor de tratament este stabilita in functie de scopul urmarit. Pentru
efect analgetic- 4-8 minute, pentru efect hiperemiant, vasculotrop- pana la 20-30 minute.
Numar de sedinte 7- 10 zile.
Indicatii:
- afectiuni ale aparatului locomotor
- stari posttraumatice, nefiind indicat in fracturi si rupturi ligamentare sau
meniscale
- afectiuni reumatice
- Tulburari circulatorii periferice
Curentii Trabert - inventati in 1957, in scoala germana
Curentii Trabert sunt curenti dreptunghiulari, cu efecte analgezice si hiperemiante,
aplicatia lor constand intr-un veritabil masaj cu impulsuri excitatorii. Au cel mai
analgezic efect din domeniul joasei frecvente. Se mai numesc si curenti de ultrastimulare.
Tehnica de aplicatie este bipolara si consta in aplicarea electrodului negativ pe
locul dureros, iar cel pozitiv proximal de catod. Efectul analgezic trebuie sa se instaleze
la sfarsitul sedintei de tratament. Intensitatea curentului se creste pana la aparitia senzatiei
de vibratie suportabila. Scaderea acestei senzatii arata aparitia procesului de acomodare.
Va trebui sa se creasca in mod suplimentar intensitatea curentului aplicat. Durata 20
minute. Se recomanda aplicatiile zilnice, timp de 6-10 sedinte.
Principalele indicatii terapeutice sunt:

Manifestarile dureroase din radiculopatiile de cauza vertebrogene artrozica,


artroze dureroase, indiferent de localizare (in lumbago electrozii se amplaseaza
paravertebral in sens transversal, in lombosciatica catodul se amplaseaza distal, pe
punctul de durere maxima).
Reumatism inflamator cronic (spondilita ankilopoetica),
Reumatismul abarticular (PSH, epicondilite),
Status posttraumatic (contuzii, intinderi sau rupturi ligamentare sau musculotendinoase).

Curentii stohastici

60

Curentii stohastici, aperiodici sau neregulati au calitatea de a reduce la maximum reactiile


de adaptare/obisnuinta sau acomodare, crescand astfel efectul analgetic prin ridicarea
pragului la durere, precum si durata acestui efect.
Stimularea nervoasa electrica transcutanata (SNET) sau TENS
TENS reprezinta o modalitate netraumatizanta de combatere a sindromului algic
acut si cronic, de diverse cauze, utilizand curenti cu impulsuri dreptunghiulare de joasa
frecventa.
Aparatele moderne utilizate permit obtinerea unei forme dreptunghiulare a impulsurilor,
permit acoperirea unui domeniu mai larg de reglare a frecventei, duratei si amplitudinii
impulsurilor, cat si dimensiuni, cheltuieli si consum minime ale aparatului si procedurii in
sine.
Tehnica aplicatiei curentilor de stimulare nervoasa presupune:

Pozitionarea adecvata a electrozilor cu amplasarea lor pe locul dureros, in


vecinatatea lui, la nivelul radacinii nervoase principale a nervului periferic ce
strabate regiunea dureroasa, pe zonele de referire a durerii si a punctelor trigger.
Polaritatea electrozilor nu are importanta.
Dozarea intensitatii, care trebuie aleasa in asa fel incat sa se inchida poarta pentru
influxurile dureroase. Pacientul va resimti o senzatie de vibratie sau furnicatura.
Alegerea frecventei se face prin tatonare.
Durata impulsului trebuie sa fie reglabila si adaptata frecventei.
Durata sedintei poate fi aleasa intre 20 minute, o ora, 2 ore pana la 4 ore prin
crestere progresiva
Frecventa sedintelor in timp se stabileste de comun acord cu medicul specialist, in
concordanta cu patologia tratata.
Acesti electrozi sunt pusi sa stimuleze selectiv fibrele alfa si atunci trebuie sa aiba
senzatie de vibratie

Sfera indicatiilor acestei metode electroterapeutice este larga si cuprinde:

Afectiunile reumatice cronice degenerative, inflamatorii si abarticular,


Starile dureroase posttraumatice,
Sindromul algic din afectiunile neurologice periferice, nevralgiile postherpetice,
durerile fantoma post amputatie de membre,
Sindromul algic post anestezie, starile dureroase acute si cronice postoperatorii,
Cicatricile, aderentele dureroase postoperatorii,
Durerile din anurii si neoplazii.

Principalele contraindicatii ale aplicatiei TENS sunt:

Starile dureroase tratabile prin alte mijloace,


Purtatorii de pacemaker cardiac sau de stimulator al nodului sinocarotidian,
61

Hipersensibilitatea la curent,
Sarcina in primul trimestru,
Tulburarile de sensibilitate cutanata sau leziunile tegumentare,
Sindroamele dureroase de origine talamica.

Avantajele acestei metode constau in gama larga a suferintelor dureroase ce poate fi


abordata. Se adreseaza starilor dureroase care nu raspund la alte metode terapeutice sau
care se constituie contraindicatii pentru alte terapii fizicale ce ar putea fi recomandate.
Este o metoda fiziologica, netraumatizanta, usor de aplicat, desi este doar un tratament
simptomatic. Aparatul este simplu, de dimensiuni mici si poate fi utilizat de pacient la
domiciliu. Are electrozi mici care pot fi pusi cu fese umede, dar de obicei au electrozi cu
acoperire de cauciuc si se pun direct pe piele.
Electropunctura
Electropunctura reprezinta o metoda de combatere a durerii, facand parte din
metodele reflexoterapice. Locul de actiune se afla la nivelul punctelor dureroase reflexe
identice, in marea lor majoritate, cu punctele situate pe meridianele energetice din
acupunctura.
Patologia indicata este reprezentata de tulburarile functionale, cat si diverse contracturi
musculare produse prin mecanisme neuroreflexe.
Contraindicatiile sunt reprezentate de afectiunile organice cu terapie etiopatogenica
cunoscuta, neoplasmul, psihonevrozele, depresia, schizofrenia, sarcina.
Se utilizeaza curenti de joasa frecventa reglabila, la fel si intensitatea este reglabila, pana
la senzatia de usoare furnicaturi. Se aplica mai multi electrozi, care pot trata simultan mai
multe puncte. Varfurile electrozilor efectueaza electrostimulari cu durate de la cateva
secunde la cateva minute, pana la reducerea durerii si contracturii musculare. In functie
de stare initiala, se pot stimula mai multe puncte, concomitent sau succesiv. In fazele
acute pot fi suficiente 2-6 sedinte, in timp ce in fazele cronice pot fi necesare 10-20
sedinte.
Mecanismul de actiune al electropuncturii il constituie teoria controlului portii.
Electropunctura nu inlocuieste sau nu se suprapune peste procedura TENS.
Contraindicatiile curentilor de joasa frecventa
Curentii de joasa frecventa nu vor fi aplicati pe regiunea precordiala si nici pe tegumentul
care prezinta solutii de continuitate, afectiuni dermatologice sau diferite unguente
aplicate anterior.
Se va verifica calitatea si integritatea electrozilor. Intensitatea nu va depasi valoarea
pragului (0,1 mA/ cm) in cazurile pacientilor cu tegument sensibil si se va evita
regiunea care prezinta in corporate piese metalice de osteosinteza, endoproteze, sterilete.
62

Se vor evita starile hemoragice locale, trombozele venoase superficiale si profunde,


uterul gravid, perioada de menstruatie, zonele de edem localizat, cicatricile si aderentele
musculare, pierderea sensibilitatii cutanate, leziunile dermatologice, infectiile localizate.
CURENTII DE MEDIE FRECVENTA
Curentii de medie frecventa apartin intervalului 1000-100000 Hz si au efecte
multiple, dintre care specific
este efectul excitomotor de profunzime.
Curentii de medie frecventa sunt curenti sinusoidali alternativi si au o penetrabilitate
cutanata
foarte
buna
,deci
permit
efecte
de
profunzime.
Daca se folosesc doi curenti de medie frecventa , cu amplitudine constanta fiecare in
parte, dar cu frecvente diferite si orientati pe directii perpendiculare , rezultatul este un
nou curent , numit curent interferential.
Curentii Interferentiali
Procedura de fizioterapie prin cureni interfereniali creeaz excitaii electrice
localizate n interiorul unei regiuni din corp, prin interferena (amestecul) care rezult din
ncruciarea a doi cureni sinusoidali de medie frecven (3,6 i 10,0 kHz).
Principalele efecte fiziologice ale curentilor interferentiali

Efect excitomotor pe musculatura striata.


Efect decontracturant
Efect vasculotrofic,hiperemiant si resorbtiv
Efect analgetic
Efect excitomotor pe musculatura neteda

Curentii interferentiali sunt des aplicati in tratamentul de fizioterapie,deoarece este o


procedura foarte placuta, care poate fi suportata chiar si de acei pacienti cu dureri foarte
intense.
Electrozii,in numar de 4,se aplica imprejurul zonei dureroase,niciodata fix pe zona
dureroasa.
Se trateaza intreaga zona care se regaseste in interiorul electrozilor.Procedura de
fizioterapie este una foarte placuta,electrozii facand un masaj intens, vibratoriu, acolo
unde sunt aplicati.
O alternativa de a aplica acesti curenti interferentiali(si alti curenti),este aplicarea
cu Vacuum. Pe sistemul ventuzelor clasice, pe care cei mai in varsta le cunosc, iar cei
mai tineri nu sunt familiarizati cu termenul,se aplica niste electrozi tip ventuza,conectati
la un aparat care realizeaza suctii(ca si cum cineva ar trage usor de niste ventuze
aplicate pe spatele dumneavoastra).Ca si procedura de fizioterapie,pe langa efectul

63

curentilor interferentiali,aceasta forma de aplicare are avantajul unui masaj intens facut
pe musculatura dureroasa.
Se folosesc doua tehnici de aplicare: statica si cinetica.
Indicaii
Afeciunile aparatului locomotor:

stri postraumatice (algoneuro-distrofie, entorse, luxaii, contuzii, hematoame),


afeciuni reumatismale (artrite, periartrite, artroze,
discopatii, mialgii, neuromialgii, scolioze,cifoze.
nevralgii i nevrite, diferite sechele paretice ale membrelor.

Afeciuni vasculare periferice:

tulburri de circulaie periferic, edeme vasculogene

Afeciuni ginecologice:

anexite, metroanexite, parametrite, dismenoree

Afeciuni ale organelor interne:

dischinezia biliar, hepatita cronic persistent, pancreatite cronice, gastrite, boala


ulceroas, distonii funcionale intestinale

Contraindicatii:
- afectiuni febrile de diferite etiologii
- tuberculoza activa si cronic evolutiva cu diferite localizari
- neoplazii
- stari casectice
- toate procesele inflamatorii purulente
- aplicatiile toracice in aria precordiala in cazurile cu tulburari cardiace organice,
functionale si la cele cu stimulator cardiac
Tipuri de electrozi:
-

electrozi clasici, sub forma de placa (plati), fiind fixati prin benzi de cauciuc
electrozi punctiformi
electrozi pentru ochi
64

electrozi inelari toracici


electrozi palmari
electrozi ventuza.

Intensitatea este crescuta progresiv, iar la sfarsitul sedintei se va reduce progresiv,


prin manvrarea lenta a potentiometrelor. Duarata sedintei 15-20 minute- la electrozi placa
si 10 minute- electrozi ventuza. Sedinte- 6-8; 14-16.

CURENTII CU INALTA FRECVENTA


Sunt curenti alternativi a caror frecventa este mai mare de 100.000Hz. Producerea
a trecut prin mai multe etape. Se utilizau circuite electrice in care se realiza o incarcare
oscilanta intr-un sens si in celalalt, in vreme ce la aparatele electromedicale moderne se
utilizeaza lampile electronice. Avantajul acestor lampi consta in faptul ca oscilatiile au
frecvente mai mari si deci lungimi de unda mai mici.
Lampa care a fost folosita clasic pentru producerea curentilor de inalta frecventa
este lampa cu trei electrozi (trioda).
Cuprinde un electrod - placa - care joaca rolul de anod (+), catodul (-) un filament
si al treilea electrod este sita (grila) care se gaseste intre primele doua.
Filamentul incalzit la incandescenta emite electroni, placa este incarcata pozitiv.
Sita poate fi incarcata pozitiv si atunci favorizeaza trecerea electronilor sau incarcata
negativ si atunci impiedica trecerea. Are loc o modificare a potentialului pozitiva sau
negativa generata de incarcarea diferentiata a grilei si care da un circuit oscilant.
Tensiunea circuitului este mare, de obicei, intre 10.000 si 100.000 V.
Aparatele care produc asemenea curenti beneficiaza de doua circuite.
1. generator - care se gaseste in interiorul aparatului si produce curentul
2. rezonator - in care sta pacientul si in care rezistenta circuitului (R )
este formata de rezitenta organismului si a spatiilor izolate dintre electrozi si corp
si in acest circuit rezonator exista un condensator variabil (capacitate variabila) si
care se poate regla pana cand circuitul exterior rezonator al bolnavului intra in
rezonanta cu circuitul rezonator.
Curentii de inalta frecventa creaza un fenomen numit diatermie. Prin diatermie
intelegem incalzirea profunda a tesuturilor prin intermediul curentilor de inalta frecventa.
Clasic se recunostea diatermia cu unde medii - cu lungimi de unda de la 100 la 1000 m,
in care clasic, lungimile de unda utilizate des erau cele cuprinse intre 150 si 300 m si
diatermia cu unde scurte in care lungimea de unda era intre 10 si 100 m, domeniul utilizat
des intre 20 si 150m.
65

Utilizarea diatermiei cu unde medii:


Utilizau electrozi metalici de grosime 0,5mm, cu colturile rotunjite si cu
marginile netede pt a evita arsurile. Acestia erau fixati intins si apasat. Prin studiile de
inceput s-a cosntatat ca, curentii de inalta frecventa patrund mai usor prin tesuturile mai
putin rezistente si mai bine irigate si ocolesc tesuturile rezistente cum ar fi tesuturile
fibroase sau osoase. Daca electrozii sunt inegali, electrodul mai mic va fi mai puternic
(mai activ) iar daca electrozii sunt neparaleli apare efectul de marginatie (se constata
concentrarea curentului intre marginile apropiate ale electrozilor).
Efectele fiziologice ale undelor medii clasice.
Se fundamenteaza pe efectul termic de profunzime deci acestea incalzesc in
profunzime
1. Nu da eritem sub electrozi;
2. Incalzirea produsa persista 2,3 ore dupa procedura;
3. Diferite tesuturi se incalzesc inegal;
4. Puterea de patrundere este invers proportionala cu lungimea de unda
Ex: curentii cu lambda () mare (300m) au patrundere mica - nu inving tesuturile
superficiale, efectul termic fiind superficial. Curentii cu mica (100m) au o patrundere
mult mai buna iar senzatia termica este mai mica la suprafata.
Tesuturile si organele bogat vascularizate se incalzesc mai greu datorita efectului
refringent al sangelui si datorita rezistente ohmice mai mica.
Asociaza efect vasodilatator.
Datorita acestor efecte fiziologice aplicatiile de unde medii erau utile in: afectiuni
articulare, afectiuni ale sistemului nervos (periferic) afectiuni ale aparatului circulator,
unele afectiuni ale aparatului respirator (ORL), afectiuni digestive spastice (colicativ) sau
genito-urinare.
Diatermia cu unde scurte - clasic intre 10 si 100m - realizeaza o penetratie mai
mare, patrunderea avand loc si prin izolatori.
Senzatia de caldura este mai mica dar caldura profunda este mai mare.
Terapia cu ultrascurte - clasic - cu frecventa mai mare de 30MHz pana la
300MHz. La acesta corespundea intre 1 si 100 cm. Aparatura care furniza undele
ultrascurte clasic cu lampi electronice cu trei electrozi, care reclama prezenta
condensatorului reglabil pentru punerea in rezonanta a celor doua circuite (generator 66

aparat si rezonator - bolnavul) avand lungilmea de unde mica acest tip de ultrascurte
inving rezistenta tegumentului si patrund usor in profunzime. In practica dozarea acestui
tip de terapie se face dupa senzatia subiectiva. Se recunosc 4 trepte de dozare:
1. doza I atermica sau rece, nu produce nici o senzatie-5-10 wati
2. doza II, slaba, oligotermica, senzatie de caldura abia perceptibia 35 wati
3. doza III, medie sau termica, produce o senzatie de caldura evidenta, suportabila 75100 wati
4. doza IV, puternica, forte sau hipertermica, produce o senzatie de caldura puternica,
uneori greu suportabila
Electrozii utilizati erau de trei tipuri:
1.
perforata

flexibili izolati in cauciuc, aplicati pe regiunea izolata de o pasla

2. metalici aflati in capsule de sticla


3. electrozi de forme speciale (axila, vagin, nas etc.) sau sub forma de
banda sau sul.
Modalitatea de aplicare recunoaste 3 posibilitati:
1. in circuit conductor inchis - direct pe tegument (tot mai rara din cauza
riscului arsurilor)
2. in camp condensator - in conditiile in care exista un dielectric intre
electrozi si tegument (cauciuc, pasla sau aer) - nu trebuie sa existe corpuri
metalice in camp (bijuterii) si subiectul nu trebuie sa fie transpirat sau lenjerie
umeda. Sau in capsule de sticla iar dielectricul aerul din sticla.
3. in camp solenoid - electrozi de tip cordon sau banda sau cablu izolat
intre electrozi si tegument interpunandu-se un strat de cauciuc poros. Electrodul
se infasoara in spirala in jurul segmentului de tratat.
Actiunea biologica a undelor ultra scurte este complexa
Temperatura profunda (endotermica) , temperatura nu scade dupa procedura si
se mentine 48 - 72 ore ceea ce dovedeste ca procedura modifica functia centrului
termoreglator (efect remanent)
Datorita aceste incalziri profunde, aplicatia are o actiune biologic specifica
antimicrobiana. In plus se mai constata cresterea ratei de diviziune celulara, deci
67

creste ritmul de inmultire a celulelor mai ales in epiderm ceea ce concorda cu


cresterea metabolismului. Temperatura tesuturilor profunde este cu mult mai mare ca
temp. Tesuturilor superficiale. Se mai constata ca la doze slabe creste consumul de
glicogen in schimb la doze mari scade acest consum. Creste concentratia Ca sanguin
(calcemia) in timp ce sarurile scad daca transpira.
Se produce o vasodilatatie importanta ceea ce duce la cresterea circulatiei
arteriale si scaderea circ venoase si o actiune calmanta.
Actualmente spectrul inaltei frecvente a fost reconsiderat.
Curentii de inalta frecventa pot fi transmisi corpului uman prin mai multe
modalitati:
1. straturile de aer;
2. in camp inductor prin electrozi izolati sau in camp solenoid;
3. emitator la distanta - unde decimetrice sau centimetrice.
Electrozii:
1. contact direct
2. cu aplicatie in camp condensator
a. electrozi cu aer reglabili - schlifake - cu diametru intre 10 si 25
cm si la care profunzimea aplicatiei este invers proportionala cu distanta atentie la efectul de marginatie - spin efect b. cu aer nereglabili - pentru suprafete mari - diatermie
generalizate
c.

electrozi suplii - dielectricul care se aseaza este cauciuc

3. cu aplicatie in camp inductor sau solenoid


a. cablu de inductie sau solenoidul propriuzis intre tegument si
spira exista o izolatie
b. electrod de tip self - conductorul tubular in loc sa creeze
spirala in jurul segmentului creaza o spirala plana intr-o cutie de
plexiglass. Are dimensiuni standardizate - diametru de 14 cm se numeste
monoda; daca este de 5,5 cm se numeste minoda.

68

In stadiile acute se recomanda dozele mici I-II cu durata de 3-5 minute, in


serii scurte, cu ritm zilnic sau la 2 zile.
In stadiile cronice se recomanda doze mari III-IV, cu durata prelungita
20-30 minute, zilnic sau la interval de 2-3 zile o sedinta
ULTRASUNETUL
Aparatele utilizate in fizioterapie furnizeaza ultrasunete cu frecventa cuprinsa in
general intre 800 si 1000 kHz. Transferul de energie ultrasonica aplicata si masurata in
w/cm patrat defineste intensitatea ultrasunetului. Unda ultrasonora este neintrerupta si are
actiune continua asupra mediului prin care trece, astfel incat realizeaza un micromasaj
tisular intern.
Efecte:
fizice: efect mecanic- microvibratie care se transmite in linie dreapta din
aproape in aproape; efect termic, efect de cavitatie, efect de difuziune
chimice: oxidare, reducere, depolarizare
biologice: efecte de doza- o dozare 0,1-0,4 w/cm patrat- produce
modificari biologice celulare minime si reversibile; 0,5-0,7 w/cm patrat- efecte biologice
maxime; peste 0,8 w/cm patrat efecte ireversibile pe tesuturi
Exista 2 tipuri de ultrasunet: camp continuu (cel mai frecvent) si cu impulsuri
(camp discontinu). Principalele efecte fiziologice: analgetice, miorelaxante, hiperemiante.
Formele de cuplaj:
a)
b)
c)

cuplaj direct- se aplica pe suprafetele plane, netede si fara leziuni,


folosind o substanta de contact, care nu trebuie sa fie rece.
Ultrasonoforeza- tot un cuplaj direct, incorporandu-se in solutia de
contact substante medicamentoase
Cuplaj indirect se face prin intermediul apei

Traductorul- se va alege in functie de marimea si forma suprafetei corporale


tratate. In cazul suprafetelor mai mari si plane, se va alege traductorul mare. Daca zona
tratata este de dimensiuni reduse, se alege traductorul mic. Traductorul se poate manevra
cinetic sau dinamic- adica se executa miscari lente, in ritm constant, in forma circulara,
liniara, in spirala sau sinusoidal. Metoda statica sau stationara se utilizeaza mai rar.Durata
procedurii maxim 8 minute daca se aplica pe mai multe zone; 5-6 minute pe o zona.
Numar de sedinte 6-15.
Recomandari:
-

aplicatia de ultrasunet sa nu fie urmata imediat de alta procedura

69

nu este indicata succesiunea terapeutica masaj ultrasunet sau ultrasunet-masaj in


aceeasi jumatate de zi
este contraindicata aplicarea concomitenta cu roentgenterapia pe aceeasi regiune
aplicatiile de ultrasunete pot precede sedintele de kinetoterapie datorita actiunii
analgetice si miorelaxante
in anumite afectiuni se recomanda terapia combinata de sonoterapie cu curenti
diadinamici
Ultrasunetele se indica in:

Artroze
Artrite
Mialgii
Tendinoze
Psh
Epicondilita
Fracturi
Contuzii
Entorse
Luxatii
Hematoame
Nevralgii si nevrite

Contraidicatiile ultrasunetelor:
Contraindicatiile generale:

Modificari tegumentare,afectiuni cutanate diverse,tuburari de sensibilitate


cutanata
Tulburari de coagulare sanguine,fragilitate capilara
Stari generale alterate
Tumorii in stadiile evolutive
Tuberculoza active
Stari febrile de cause necunoscute
Insuficienta cardio-respiratorie,coronariana
Tromblofebite ,tromboze, varice
Calcificarea progresiva a peretilor arteriali

Contraindicatii speciale:
Este contraindicata aplicarea ultraunetelor pe zonele corespunzatoare unor organe si
tesuturi precum:

Creierul
Maduva spinarii
Ficatul
Splina
Uterul gravid
70

Glandele sexuale
Plamanii
Cordul
Marile vase

Nu se vor face aplicatii pe cartilajele de crestere ale oaselor la copii si adolescenti!

ACTINOTERAPIA SAU FOTOTERAPIA


Fototerapia sau utilizarea terapeutica a energiei radiante luminoase reprezinta un
alt domeniu al medicinii fizice. Lumina utilizata in scop terapeutic poate fi naturala sau
artificiala, situatie in care, energia radianta luminoasa este furnizata de aparatele
medicale, ca fiind rezultatul transformarii energiei electrice.
Radiatiile luminoase propriu-zise, cele care fac obiectul fototerapiei, cuprind doar
zonele radiatiilor infrarosii, a radiatiilor vizibile si a celor ultraviolete, ocupand deci, o
gama restransa din intregul spectru electromagnetic.
Pentru RIR
clasificare:

(raze infrarosii)

in practica medicala se foloseste urmatoarea

A-sunt RIR penetrante in functie de pigmentatie, de temperatura, de doza etc. (lungimi de


unda cuprinse intre 760-1500 m).
B-sunt RIR absorbite de catre epiderm si derm (lungimi de unda cuprinse intre 15005000 m).
C-sunt RIR absorbite doar la nivelul suprafetei tegumentului (lungimi de unda mai mari
de 5000 m).
Radiatiile ultraviolete (RUV) au un grad scazut de penetrabilitate, oprindu-se in
straturile superficiale sle epidermului. Gradul de penetratie este raportat la lungimea lor
de unda. Pentru RUV se foloseste urmatooarea clasificare:
10. A-sunt RUV tip I sau unde lungi, abundente in spectrul solar (400-315 m).
11. B-sunt RUV tip II sau unde medii, emise de lampile cu mercur (315-280 m).
12. C-sunt RUV tip III sau unde scurte, utilizate in scop terapeutic, emise prin
descarcari electrice in vapori cu mercur (280-180 m).
Atat absorbtia, cat si penetratia RUV este diferita, in functie de lungimea de unda, cele
mai scurte fiind cele mai penetrante si cu actiune profunda. Actiunea RUV este in stransa
legatura cu activarea terminatiilor nervoase senzitive si cu vasomotricitatea
locoregionala, de la nivelul aplicatiei sau expunerii.

71

Contraindicatiile actinoterapiei:
avansate
-

tuberculoza pulmonara activa


neoplaziile
casexiile de orice cauza si inanitia
cardiopatiile decompensate, insuficienta cardiaca, ateroscleroza in stadii
insuficiente hepatice si renale, nefritele cronice si severe
stari hemoragipare
hipertiroidia
diabetul zaharat
pacientii nervosi si iritabili
sarcina
anomaliile de pigmentatie
hipertensiunile arteriale consecutive pigmentatiei
fotosensibilitatile cutanate solare

Modulul: Masoterapie
Saptamanile: 15-30 IX, 1- 25 X

CURS 1
Metoda cea mai la indemana, care reduce stresul si tensiunile acumulate in muschi si alte
organe este MASAJUL.
Pentru cuvantul masaj se propun mai multe etimlogii< astfel:
- cuvantul francez massage = a misca, a framanta, a mesteca
- cuvantul ebraic massesch (mases) = a palpa
- cuvantul grecesc massein = a frictiona
- cuvantul arab mas = a freca, a pipai, a atinge usor.
Din cele mai vechi timpuri, oamenii au cutat mijloace ajuttoare ca s vindece sau s
uureze suferinele i durerile lor. Au utilizat proprietile terapeutice primare ale apei, luminii
solare si ale micrii. Cel mai probabil este c aplicarea iniial a masajului a fost un gest
instinctiv, rezultat prin experiena imediat a proprietilor curative ale acestuia.
Se poate afirma deci c masajul, ca disciplin curativ, a aprut ntr-o manier oarecum
simultan la popoarele lumii, n paralel cu dezvoltarea celorlalte ramuri ale medicinii populare, i
asta nc din vremea culturilor primitive.
Au existat perioade cand masajul a fost considerat o ramura importanta a medicinei, apoi
s-a renuntat la practica lui din diferite considerente.
Din punct de vedere istoric, nu exist date precise care s localizeze n timp exact
apariia masajului i a tehnicilor aferente acestuia. Exist afirmaii care susin c ar fi fost
descoperit de chinezi dar i altele care spun c ar fi fost inventat de greci sau de vreun alt popor,
ns certitudinea originii apariiei acestuia se pierde n negura timpurilor.
Practica masajului a evoluat n timp la aproape toate popoarele lumii. Cel mai vechi
tratat cunoscut despre masaj este considerat manuscrisul Kung-Fu aprut n anul 3000 .e.n. n
anul 2500 .e.n. apare lucrarea Huoang-Ti Nei King Sou-Wen, cel mai vechi tratat de medicin
intern din lume, care constituie sursa tuturor lucrrilor de specialitate n domeniu.
n India n anul 1800 .e.n., Ayurveda (medicina tradiional a plantelor) prezint toate
procedeele de masaj folosite de brahmani (neteziri, friciuni, ciupituri, rsuciri), mpreun cu baia
purificatoare i uleiurile aromate.

72

Egiptul antic, prin papirusurile, inscripiile i picturile rupestre rmase, pstreaz


mrturii incontestabile ale practicii masajului n scopuri terapeutice.
Asiria, Persia, Babylon foloseau de asemenea masajul pentru vindecarea i recuperarea
rzboinicilor.
Evreii promovau n crile de cult diferite tehnici de masaj i pstrarea igienei.
Grecia antic folosete pentru prima oar n istorie masajul i automasajul n pregtirea
fizic a sportivilor olimpici. Parintele gimnasticii medicale si masajului Herodicus din Lentini
spunea ca acestea contribuie la intarirea corpului si vindecarea bolilor. El a predat invataturile
sale lui Hippocrate, care spunea despre masaj: Executat cu putere, masajul tonifica tesuturile,
executat cu moderatie le inmoaie, subliniindimportanta sa astfel: medicul trebuie sa aiba
experienta in multe lucruri, dar cel mai bine trebuie sa stapaneasca tehnica frictionarii.
Hippocrate (460-377.e.n), printele medicinii, descrie efectele i influenele fiziologice
ale masajului.
n imperiul roman, gimnastica sportiv i masajul vor cunoate o mare nflorire prin
migrarea grecilor ctre Roma, mpreun cu arta lor. Practica masajului devine un mod de via al
celor puternici i bogai.
Tehnicile de masaj folosite de practicieni erau netezirile, friciunile, frmntatul,
ciupiturile, presiunile, alturi de folosirea pulberilor i uleiurilor aromate.
Celsus indica masajul pentru tratarea afectiunilor reumatismale si pentru combaterea
sechelelor dupa ranile capatate in razboi.
Galenus descrie ca principale procedee de masaj: frictiunile, netezirile, presiunile,
stoarcerile, impartindu-le in puternice, moderate sau usoare, lungi, medii si scurte.
Oribasius recomanda sportivilor sa se maseze in timpul antrenamentelor si competitiilor
rile arabe, alturi de lucrrile n domeniul tiinelor, pstreaz mrturii precise despre
practicarea masajului, hidroterapiei i dieteticii. Reprezentativ n acest sens este Cartea legilor
medicinei, opera marelui medic i nvat Avicena.
Renaterea aduce o nou lumin asupra tiinelor i medicinii antichitii. Hieronimus
Mercurialis, n lucrarea De arte gymnastica (Veneia, 1596), demonstreaz importana
masajului, exerciiilor fizice i a bilor.
Anglia, Frana Estrader, Lucas-Championniere, Germania i Rusia, promoveaz noi
idei despre aplicaiile masajului prin gnditori ca Jack, Fenelon, Hobbes, J.J.Rousseau, Hoffman
n Suedia, Pehr Henrik Ling (1776-1837), pune bazele tiinifice ale masajului i
gimnasticii moderne. i urmeaz Gustaf Zander din Gemania (1835-1920), inovator al unor
aparate speciale pentru masajul mecanic.
Poporul romn a cunoscut i practicat masajul din cele mai vechi timpuri. Scopul era
deopotriv de a obine efecte curative i de a ntreine sntatea organismului. De asemenea, tot
prin tehnici de masaj se cuta eliminarea oboselii. n satele i oraele de pe teritoriul rii noastre,
anumite metode empirice, tradiionale de masaj s-au transmis i sunt aplicate chiar i n zilele
noastre, alturi de alte mijloace de ngrijire a bolnavilor.
Masajul medical a nceput s se dezvolte n Romnia ncepnd cu a doua jumtate a
sec. XIX. Se pare c primii medici care au introdus aceast metod n spitale au fost cei de
ortopedie, chirurgii, traumatologii i reumatologii, mai trziu sfera de aplicare extinzndu-se i n
alte specialiti medicale.
Sunt de mentionat lucrarile aparute in tara noastra: Masajul, istoricul, manipulatiile,
actiunea fiziologica si tratamentul catorva maladii prin acest remediu, scrisa in 1885 de R.P.
Manga; Masajul si mobilizarea, ca tratament in unele fracturi scrisa in 1889 de N. Halmagiu.
coala romneasca de masaj ncepe s se formeze cu adevrat n jurul anilor 1930, la
Institutul de Educaie Fizic din Bucureti, n cadrul catedrei de Gimnastic medical. Aici avea
s predea studenilor, cu mult convingere i miestrie, profesorul doctor Ioan Lascr. In 1933
apare in tara noastra lucrarea Masajul practic si teoretic, general si partial , tradusa de
Theodora Atanasiu, dupa lucrarea lui M. De Frumerie.

73

n 1939, dr. Adrian Ionescu redacteaz lucrarea Automasajul, sub form de curs
pentru studenii A.N.E.F., apoi n 1940 lucrarea Masajul, ambele fiind considerate de o valoare
inestimabil, fiind valabile i n zilele noastre.
In Transilvania, sub impulsul dat de Marius Sturza inspirat din starinatate- se introduce
masajul in statiunile balneoclimaterice.
n anii comunismului tehnicile de masaj nu au fost neglijate, dar a fost evitat
considerarea lor ca terapie de sine stttoare, fiind aplicat mai degrab ca metod
complementar. Abia n anii ce au urmat cderii regimului comunist, n tara noastr masajul a
cunoscut o implementare tot mai spectaculoas, att prin multele publicaii i scrieri de
specialitate care au aprut pe pia, ct i prin creterea numrului de terapeui i al colilor n
care acetia s-au format ca adevrai specialiti.
Astazi,in tara noastra, exista scoli de masaj numeroase, scoli de masaj pentru orbi si
ambliopi, sunt programe in cadrul invatamantului superior de Kinetoterapie care prevad ore de
masoterapie, in cadrul Scolilor postliceale sanitare cu specialitatea de balneofiziokinetotarapie.
In China, masajul este pe deplin integrat sistemului sanitar, iar spitalele au sectii
specializate. In Germania se fac asigurari pentru tarapia prin masaj. In Franta, specialistii se
formeaza atat in cadrul invatamantului de Kinesitherapie (4-5 ani), cat si prin invatamant superior
special de scurta durata (2-3 ani). In SUA, dupa infiintarea Colegiului de Masaj Suedez din
Chicago in 1943, a aparut si Asociatia Americana de Terapie prin Masaj.
DEFINITII:
Dupa Adrian Ionescu masajul este o prelucrare metodic a prilor moi ale
organismului, manual sau instrumental, n scop fiziologic sau curativo-profilactic.
Prile moi ale organismului asupra crora se acioneaz prin masaj sunt:

Tegumentele (pielea i mucoasele);

esutul conjunctiv subcutanat

Muchii;

Tendoanele i ligamentele

Vasele i nervii;

Organele profunde;

Sngele i limfa;

Elementele articulare.
Dupa D. Marza masajul consta in aplicarea manuala, mecanica sau electrica,
metodica si sistematica, a unor procedee specifice asupra partilor moi ale corpului, in scop igienic
(fiziologic), profilactic si terapeutic-recuperator.
Aplicarea procedeelor de masaj se poate realiza manual, mecanic sau electric. Dar
aparatele mecanice sau electrice, foarte des folosite astazi, nu pot inlocui in nici un caz- mana,
singurul instrument care poseda calitatile necesare adaptarii corecte si permanente a gestului
terapeutic in functie de reactiile subiectului: mana se muleaza perfect pe regiunile masate in
functie de relieful lor, are aproximativ aceeasi temperatura cu tegumentele masate, simte exact
gradarea si dozarea intensitatii de actionare, transmite energie, examineaza in permanenta si
comunica- prin tehnica executata- cu organismul pacientului; oferindu-i exact ceea ce are nevoie.
MASAJUL I SCOPURILE SALE
Scopul masajului este deopotriv unul profilactic el reprezint o metod eficient
pentru prevenirea bolilor, prelungirea vieii i ncetinirea proceselor de mbtrnire ct i unul
terapeutic este o metod de tratament curativ a diferitelor afeciuni i dezechilibre patologice
din organismul uman.
Scopul fiziologic al masajului const n obinerea unei funcionri normale a aparatelor, organelor
i sistemelor organismului.
S-a constat c masajul :
- mbuntete circulaia sngelui i a limfei, care la nivelul celulei aduc nutrieni i oxigen,
ndeprtnd deeurile i toxinele;

74

- Determin modificri n structura sngelui, mbogindu-l cu oxigen cu 10-15% mai mult;


- Ajut la detensionarea muchilor contractai i i poate stimula pe cei slbii, flaci; poate ntinde
uor muchii i esuturile, susinnd meninerea elasticitii lor;
- Mrete secreiile i excreiile corpului; s-a demonstrat c masajul mrete producerea sucurilor
gastrice, salivei i urinei, pe acest suport avnd loc o eliminare mrit de azot, fosfor anorganic i
clorur de sodiu, ceea ce mrete rata metabolic;
- Echilibreaz sistemul nervos, calmndu-l sau stimulndu-l, n funcie de nevoile individuale n
acel moment;
- Influeneaz organele interne, prin stimularea directa sau indirect a nervilor ce le alimenteaz,
vasele de snge ale acestor organe dilatndu-se i permind o alimentare mrit cu snge
Cunoaterea efectelor fiziologice ale masajului face posibil o mai bun nelegere a beneficiilor
asupra sntii i strii de bine a corpului. Ceea ce se produce n timpul unui masaj sub minile
terapeutului, are o influen profund pentru cei interesai de sntate, de armonia propriului corp.
EFECTELE MASAJULUI ASUPRA ORGANISMULUI
Efectele masajului sunt multiple si pot fi clasificate dupa mai multe criterii:
- efecte directe asupra tesuturilor si indirecte- profunde asupra organelor interne (masaj
profund), pe membrul opus, la distanta
- efecte stimulante, excitante si calmante, relaxante, linistitoare
- efecte partiale (locale)-calmarea durerii, hiperemie locala, cresterea criculatiei locale,
indepartarea stazelor, accelerarea proceselor de resorbtie si generale stimularea
functiilor aparatului respirator si circulator, cresterea metabolismului, imbunatatirea starii
psihice si a somnului, indepartarea oboselii
- efecte imediate si tardive
- efecte obiective, ce pot fi monitorizate de catre medic prin metode clinice si paraclinice
si subiective, declarate de catre bolnav
Efectele prezentate sunt datorate prezentei exteroceptorilor cutanati si a proprioceptorilor din
muschi, tendoane si ligamente, pe calea declansarii la nivelul sistemului nervos a reflexelor
regionale si la distanta.
1. INFLUENA MASAJULUI ASUPRA PIELII
Pielea are un rol important n fiziologia uman, fiind un organ protector, excretor i de
termoreglare, mpreun cu glandele sebacee, cu vasele sanguine i cu terminaiile nervoase.
Activitatea acesteia influeneaz foarte multe dintre procesele vitale ale organismului uman.
Pielea este dotat cu un numr foarte mare de receptori, aflai ntr-o strns interaciune
cu sistemul cerebral spinal i cel vegetativ; ea este cea care preia cele mai multe informaii legate
de lumea exterioar i le transmite mai departe creierului pentru a fi prelucrate i filtrate prin
procesul reflexogen.
Masajul are asupra pielii urmtoarele efecte:
- Elimin stratul de celule moarte ale epidermei, fapt ce nlesnete respiraia cutanat i ajut la
intensificarea proceselor de eliminare din organism a produselor de descompunere, prin glandele
sebacee i sudoripare;
- Dilat vasele sanguine din piele, intensificnd circulaia local iar nutriia pielii i a glandelor ei
sporete; deasemeni, dilatarea vaselor produce creterea temperaturii pielii, fenomen ce duce la
dilatarea porilor si intensificarea schimburilor cu exteriorul;
- Acioneaz asupra ntregului aparat nervos, prin terminaiile somatice i vegetative ale nervilor,
influennd n mod reflex repartiia sngelui n organism;
- Mrete activitatea vital a elementelor celulare din straturile profunde ale pielii, avnd rolul ce
mai important n funcia de secreie intern, n formarea histaminei i a substanelor similare
d.p.d.v. chimic, rezultate din descompunerea moleculei de albumin.
- Asuplizarea, cresterea pragului sensibilitatii cutanate, influentarea substantei fundamentale si a
fibrelor elastice

75

Dup cum am artat mai sus, pielea este primul organ al omului care primete excitaiile
produse prin diferitele aciuni ale masajului, deoarece pielea indeplineste multiple functii; dar
pentru masaj, importanta au urmatoarele aspecte:
- pielea ca organ neurologic la acest nivel existand zone de etalare a receptorilor tactili,
termici si durerosi, ceea ce da nasterea unui impuls nervos orice contact cutanat
- pielea ca organ vascular- prin supletea si amplitudinea modificarilor determinate de
vasomotricitatea vaselor sanguine aflate la acest nivel, permitand adaptarea si
repartizarea volumului sanguin in functie de necesitati
- pielea ca organ de excretie- prin glandele sudoripare si glandele sebacee
- pielea ca organ de protectie.
Masajul contribuie astfel, prin actiune asupra pielii la prevenirea unor aspecte patologice
precum: vergeturi, escare, ulceratii, acnee, infiltrate, distrofii, edeme, procese de imbatranire
precoce, aderente cicatriceale etc.
2. INFLUENA MASAJULUI ASUPRA ESUTURILOR CONJUNCTIVE
esutul conjunctiv (sau de umplutur), are rolul de a face legtura dintre piele i celelalte
esuturi. Acest esut ndeplinete un mare numr de funcii mecanice i fiziologice:
- Completeaz funcia de protecie pe care o ndeplinete pielea;
- Contribuie la funciile de sprijin si de deplasare n spaiu, prin raporturile pe care le are cu
elementele aparatului locomotor;
- n acest esut se ramific o vast reea vascular i nervoas;
- Au loc o serie de fenomene de natur hormonal de regenerare i protecie a esuturilor;
- Aici se depoziteaz grsimea i alte rezerve necesare bunei funcionri a organismului
esutul conjunctiv prezint o suplee foarte mare, dat de un numr important de fibre
elastice ce intr n constituia sa. Pierderea elasticitii prin cicatrizare, fibrozare, sclerozare sau
degenerare, scade considerabil rolul su fiziologic i mecanic.
Se poate spune c masajul ntreine i reface elasticitatea sa, care favorizeaz micrile
corpului, dar dezvolt i tonusul i rezistena elementelor care au rolul de a fixa i proteja
esuturile i organele. Activnd circulaia sanguin, se stimuleaz schimburile nutritive locale i
are loc un efect de intensificare a eliminrii reziduurilor metabolice.
n mod normal, rezervele de grsime se depun n straturile de esut conjunctiv subcutanat,
fie uniform, fie mai mult n anumite regiuni ale corpului. n cazurile de obezitate, exerciiile fizice
i masajul contribuie la resorbia i scderea acestor depozite din esuturi.
Influenele cele mai importante ale masajului asupra esutului conjunctiv sunt de natur reflex:
circulatia sangelui si limfei, schimburile metabolice si excretia, functiile hormonale si reactiile
neurovegetative, stimulnd ntregul organism.
3. INFLUENA MASAJULUI ASUPRA SISTEMULUI MUSCULAR
Una din proprietile fiziologice eseniale ale muchilor este aceea de a se contracta.
Contractarea acestora este provocat de excitani chimici, termici, mecanici i de alt natur. n
grupa excitanilor mecanici intr i masajul. Masajul, ca aciune mecanic asupra muchiului,
determin contracia acestuia i produce modificri complexe chiar la nivelul celulelor musculare:
- creste performanta musculara prin cresterea conductibilitatii, a excitabilitatii si a
contractibilitatii, prin cresterea elasticitatii muschilor
- intensific procesele metabolice din muchi;
- reface muchiul obosit prin creterea schimburilor vasculare cu aport de substane
nutritive proaspete i ndeprtarea reziduurilor;
- regenereaz i stimuleaz muchii atrofiai, traumatizai sau paralizai;
- combate depozitele patologice periarticulare
- creste sau scade tonusul si excitabilitatea, in functie de tehnica
4. INFLUENA MASAJULUI ASUPRA ARTICULAIILOR I TENDOANELOR
Datorit masajului, aparatul articular i ligamentar capt o mobilitate mai mare.
Tulburarea mobilitii normale poate avea loc n articulaiile coxo-femurale, ale umerilor i ale

76

gleznelor. n aceste cazuri are loc o ncreire a capsulelor articulare i o modificare a lichidului
intra-articular. Toate acestea pot fi ndeprtate prin diverse tehnici specifice de masaj, conducand
la:
- cresterea supletei si consistentei
- activarea circulatiei locale
- combaterea stazei sanguine si limfatice
- stimularea proprioceptorilor
5. INFLUENA MASAJULUI ASUPRA SISTEMULUI CIRCULATOR I LIMFATIC
Se manifest prin accelerarea scurgerii sngelui i a limfei, de la diferite organe spre
inim.
- Intensificarea curentului sanguin i a celui limfatic produce micorarea stazei i a exudatelor n
regiunea articulaiilor, a cavitii abdominale, etc., contribuind la resorbirea edemelor;
- Prin dilatarea moderat a vaselor periferice se uureaz activitatea aspiratoare a inimii;
- Prin masaj se favorizeaz creterea numrului de globule roii i de trombocite, avnd efecte
benefice asupra bolnavilor anemici
- circulatia limfatica este intensificata de aproximativ 25 ori
- valorile tensiunii pot fi controlate in functie de necesitati (scad la masajul relaxant si cresc la cel
excitant)
6. INFLUENA MASAJULUI ASUPRA SISTEMULUI RESPIRATOR
Influena direct asupra cutiei toracice produce o inspiraie i o expiraie profund.
Legturile fiziologice ale plmnilor cu sistemul nervos i cu celelalte organe sunt foarte
numeroase. Pentru domeniul masajului ns, un interes deosebit l prezint legturile care au la
baz aciuni nervoase reciproce de ordin reflex.
7. INFLUENA MASAJULUI ASUPRA SISTEMULUI NERVOS
Se realizeaz prin aciunea pe care masajul o exercit asupra aparatului receptor i asupra
terminaiilor senzitive ale sistemului nervos vegetativ din piele.
- Se produc efecte stimulatoare la nivelul sistemului nervos, mrind reactivitatea nervilor prin
manevre executate energic;
- Se produc efecte de relaxare, calmante, linititoare prin manevre executate lent;
- Se creeaz stare de relaxare, deconectare, destindere sau de cretere a energiei;
- Se atenueaz intensitatea durerilor prin stimularea terminaiilor nervilor periferici.
8. INFLUENA MASAJULUI ASUPRA METABOLISMULUI
Cea mai important influen a masajului asupra metabolismului este eliminarea urinei n
cantiti foarte mari, datorit aciunii mecanice directe asupra esutului muscular sau indirecte,
prin intermediul sistemului nervos.
In cazul combinrii masajului cu procedee termice (bi calde i fierbini), procedee cu
nmol, se constat o cretere a eliminrii prin urin a fosfailor, sulfailor i acizilor organici, i n
acelai timp eliminarea prin transpiraie a excesului de bioxid de carbon. Aceeai intensificare a
metabolismului se poate observa si atunci cnd exerciiile fizice sunt folosite mpreun cu
masajul.
9. INFLUENTA MASAJULUI ASUPRA ORGANELOR PROFUNDE
Prin masajul peretelui abdominal apar efecte directe mecanice cu reglarea
secretiei/excretiei si motilitatii viscerelor.
Viscerele beneficiaza de o protectie care previne aparitia unor disfunctii si chiar a unor
imbolnaviri de natura morfologica.
10. EFECTELE MASAJULUI GENERAL:
- se stimuleaza in sens reglator circulatia, procesele endocrine,hematopoeza, procesele
coagularii
- se intensifica schimburile nutritive cu cresterea temperaturii corpului
- se produce relaxarea, scaderea sensibilitatii, reducerea tonusului neuromuscular sau
dimpotriva cresterea acestora cu stimularea organismului, in functie de tehnica folosita.

77

MODIFICARI INREGISTRATE IN URMA APLICARII MASAJULUI


- pielea se intinde si devine mai fina
- masajul prelungit creste pragul sensibilitatii la durere
- masajul modifica tensiunea arteriala maxima, in sensul cresterii (dupa un masaj
stimulativ) sau al descresterii (dupa un masaj relaxator); variatiile fiind de ordinul a 2-3
cm mmHg
- determina cresterea fluxului limfatic
- imbunatateste forta musculara
- masajul poate reduce atrofia, in mod indirect, contribuind la resorbtia edemelor si a
fibrozei care deranjeaza activitatea muschiului
- are efecte psihologice
- hipovolemia produce o crestere a diurezei
- determina o usoara crestere a volumului secretiilor glandelor endocrine si exocrine etc
CONTRAINDICAIILE MASAJULUI
Utilizarea masajului fr a se ine seama de contraindicaii poate avea un efect duntor,
chiar dac a fost corect executat. Schematic, contraindicaiile masajului se mpart n: generale i
pariale; definitive i temporare.
Contraindicaia general presupune interzicerea aplicrii oricrei tehnici de masaj;
Contraindicaia parial se refer fie la aplicarea manevrelor de masaj doar pe anumite zone
ale corpului, fie doar la aplicarea anumitor manevre;
Contraindicaia definitiv se hotrte doar n cazul unor boli cronice grave incurabile, care
s-ar putea inruti prin masaj;
Contraindicatile temporare ntlnite frecvent sunt impuse de boli, tulburri sau leziuni
uoare i trectoare.
Cele mai frecvente contraindicaii sunt date de bolile de piele. Este foarte important de reinut c
masajul trebuie aplicat doar pe o piele perfect sntoas. Nu se va executa masaj celor care
prezint: eczeme, erupii, plgi, arsuri sau alte manifestri patologice, care prin masaj s-ar putea
extinde, agrava sau contamina. Nu se va aplica masajul pe regiuni ale pielii care acoper un
proces inflamator profund (furuncule, abcese, flegmoane sau alte colectri purulente).
Masajul este contraindicat n toate strile patologice febrile, nsoite de agitaie, oboseal acut i
debilitate intens; n toate bolile infecto-contagioase; n inflamaia centrilor nervoi; n
hemoragiile cerebrale recente.
Se interzice categoric masajul n bolile sau leziunile cu caracter hemoragic i atunci cnd exist
pericolul unor complicaii grave cum ar fi: bolile de cord i ale aparatului circulator miocardita,
endocardita, infarctul miocardic i emboliile, hipertensiunea arterial, flebite, anevrismele aortei,
varice voluminoase i inflamate, ulcerul varicos, hemofilia, leucemia.
Contraindicaiile masajului sunt prezente i n cazul bolilor acute ale plmnilor i pleurelor
(pneumonii i pleurezii), tuberculoz pulmonar, dar mai ales n abcesele pulmonare i pleureziile
purulente.
Masajul abdominal este interzis n inflamaiile acute i cronice de orice natur, n tulburrile
digestive, n bolile acute ale organelor abdominale cu caracter hemoragic (ex.: ulcer), tumoral,
inflamator (ex.: apendicit-peritonit). n orice form de abdomen acut, masajul abdominal este
cu desvrire interzis.
Masajul este contraindicat cu desvrire n cazul tumorilor canceroase dar i n unele boli
psihice cu caracter excitant i confuzional, sau stare de ebrietate. Nu se face masaj mai devreme
de 2-3 ore dup servirea mesei, n timpul unei furtuni, dup mese copioase. Ca regul general, se
recomand ca n toate cazurile n care masajul ar putea produce efecte negative, s aplicm
principiul hipocratic Primum Non Nocere! (In primul rnd s nu faci ru) i s se renune la
masaj.
INDICATIILE MASAJULUI:
Indicatiile masajului tin cont de:

78

scopul urmarit sedative sau stimulant


locul de actiune superficial sau profound
de modul de actiune direct sau indirect
mecanismele de actiune
extinderea actiunii partiala, segmentara sau generala
durata de timp dupa care se evidentiaza efectele asteptate immediate sau tardive
localizarea influentelor masajului
CLASIFICAREA PROCEDEELOR DE MASAJ

A. PROCEDEELE PRINCIPALE ALE MASAJULUI


1. NETEZIREA (sau EFLEURAJUL)
Netezirea consta in alunecari ritmice si usoare, aplicate cu diferite parti ale mainilor, in
sensul circulatiei de intoarcere.
Netezirea este cel mai rspndit procedeu de masaj. Ea acioneaz direct asupra pielii avnd
urmtoarele efecte:

Cur pielea de celulele descuamate de pe stratul superficial;

mbuntete funcia glandelor sudoripare i sebacee;

Mrete temperatura local a pielii;

Accelereaz circulaia sngelui i a limfei n vase;

Influeneaz terminaiile periferice ale nervilor;

Influeneaz sistemul nervos central.


Efectul ce mai important al netezirii este scurgerea mai puternic a limfei i a sngelui n vase.
Prin neteziri energice, circulaia sngelui i a limfei se intensific. Acest lucru are o
influen major asupra distribuirii sngelui n poriunile masate, i deci contribuie la nlturarea
manifestrilor de staz i edeme.
S-a constatat c prin netezire de la periferie spre centru, circulaia sngelui i a limfei se
amelioreaz i n vasele mai mari, nu numai n cele aflate imediat sub piele. n cursul masajului
absorbia lichidelor din esutul celular subcutanat se accelereaz cu 1618%, i aceast accelerare
este direct proporional cu durata netezirii.
Adresndu-se pielii, esutului subcutanat i celui conjunctiv, execuia acestei manevre
cunoate tehnici variate. Specialitii masajului practic efleurajul executat simultan sau alternativ,
cu o mn sau cu ambele mini, folosind suprafaa palmar sau dorsal a minilor, cu degetele
apropiate sau ndeprtate.
Micrile descrise pot fi lungi sau scurte, n linie dreapt, erpuit, n zig-zag, dispuse
transversal sau longitudinal, n cerc, elipsoidal sau cu priz n brar, alunecnd sacadat sau
nentrerupt, n funcie de particularitile anatomice ale suprafeelor masate.
Pe suprafeele mici se recomand efleurajul executat cu 1,2,3 sau toate degetele, sau
numai cu faa palmar a policelor.
Segmentele cilindrice ale membrelor superioare i inferioare necesit netezirea executat
n brar, cuprinznd regiunile masate ntre degetul mare i degetele opozante, naintnd sacadat
cu pai mici, dinspre extremiti.
Indicaii metodice generale:
a) sensul de execuie al efleurajului este determinat de circulaia limfatic a organismului,
convergent spre ganglionii limfatici din regiunea cefei i gtului, axial i inghinal i regiunea
poplitee pentru membrele inferioare;
b) direcia minii maseurului este determinat totdeauna de direcia anatomic a vaselor limfatice,
deoarece scopul principal este de a realiza o mai bun scurgere a limfei;
c) netezirea nu se face prea rapid, ci ritmic, linitit, pentru c limfa circul ncet prin vase; se face
fr ntreruperi, n aa fel nct s ajung pn la ganglionii limfatici cei mai apropiai;

79

d) presiunea minii care face masajul trebuie s creasc progresiv pe prima jumtate a
segmentului masat i s scad apoi pe cea de-a doua jumtate;
e) minile maseurului nu trebuie sa se lipeasc de poriunea masat, ci dimpotriv, s alunece
uor i liber;
f) orice masaj trebuie s nceap i s se termine prin netezire, pentru a nltura staza limfei i a
contribui la scurgerea produselor metabolice n vase;
g) n timpul unei edine de masaj nu trebuie n mod obligatoriu s folosim toate felurile de
neteziri. Fiecare procedeu de masaj depinde de scopul urmrit, de configuraia poriunii de masat,
ct i de timpul rezervat masajului;
h) netezirea este de obicei considerat un masaj pregtitor n edeme i atunci cnd partea masat a
corpului este foarte dureroas. n acest caz, n primele zile masajul se reduce exclusiv la neteziri
concentrice circulare;
i) n chirurgie i ortopedie, n traumatismele articulare, netezirile i friciunile au un rol hotrtor
n masajul pregatitor.
Tehnicile netezirii:
- din punct de vedere al tehnicii de executie: neteziri executate cu degetele si neteziri executate cu
fata palmara sau dorsala a mainii
- din punct de vedere al intensitatii: neteziri usoare, superficiale si neteziri profunde
- din punct de vedere al modului cum lucreaza mainile: neteziri simultane si neteziri alternante
- din punct de vedere al sensului de actionare: neteziri longitudinale, transversale, oblice, neteziri
in cerc, serpuire sau zig-zag
- din punct de vedere al lungimii lor: neteziri lungi, medii, scurte si foarte scurte
- din punct de vedere metodic: netezire introductiva (initiala) si netezire finala (de incheiere)
- din punct de vedere al specificului regiunii: neteziri cu o mana, cu ambele maini, neteziri in
pieptene, neteziri in bratara.
2. FRICIUNEA
Friciunea este cel de-al doilea procedeu din sistemul manevrelor de masaj.
Frictiunea este apasarea si deplasarea pielii si a tesuturilor moi subcutanate pe tesuturile profunde
sau pe plan dur si are efectul analgezic cel mai profund.
Procedeele care alctuiesc friciunea se deosebesc de netezire prin aceea c pielea mpreun cu
esuturile profunde se fricioneaz n diverse poziii. Ele se efectueaz printr-o micare de apsare
i deplasare a esuturilor moi pe planul osos, n limita elasticitii proprii.
Friciunile au ca efect intensificarea circulaiei locale i mresc absorbia diferitelor
produse patologice care se acumuleaz n piele sau sub piele.
Friciunea este procedeu de baz terapeutic n urmtoarele situaii:

traumatisme articulare;

traumatisme sportive;

transsudate i exudate vechi;

pentru restabilirea mobilitii normale a pielii;

mrete supleea i elasticitatea esuturilor;

dureri n nevrite i nevralgii.


Indicaii metodice generale:
a) n friciune, direcia minii nu este determinat de direcia vaselor limfatice, i poate fi
executat i n sensul contrar circulaiei sngelui i a limfei;
b) toate procedeele de friciune se reduc la micri rectilinii, n spiral sau circulare, la care
particip n funcie de necesiti o parte dintre degete sau toate;
c) eficacitatea fricionrii articulaiilor se mrete dac friciunea se face ntr-o baie de ap
fierbinte, aa cum o recomand specialitii n domeniul masajului;
d) friciunile energice n punctele dureroase scad starea de hiperexcitabilitate a nervilor,
accelereaz circulaia local i mbuntete considerabil nutriia esuturilor;

80

e) friciunea este un excelent mijloc profilactic, deoarece mpiedic n articulaii formarea


diverselor exudate care determin n poriunea afecat procese inflamatorii de lung durat;
f) cu ajutorul friciunilor, un masor cu experien ncepe s cunoasc modificrile patologice care
se produc n esuturile profunde, mai ales n regiunea articulaiilor.
Tehnicile frictiunii:
- pe suprafete foarte mici frictiuni cu varfuriel degetelor
- pe suprafetele mici frictiuni cu o mana
- pe suprafetele mari- frictiuni cu radacina mainii, cu marginea cubitala, cu fata palmara sau
dorsala a mainii, cu pumnul inchis
- pe suprafetele foarte mari- frictiuni cu ambele maini, simultan si simetric
- din punct de vedere al sensului de executie: frictiuni circulare, elipsoidale, liniare, zig-zag
- din punct de vedere al intensitatii frictiuni superficiale, medii, profunde
- din punct de vedere metodic frictiuni simple, combinate
3. FRMNTATUL
Frmntatul este unul din procedeele de baz ale masajului cu ajutorul cruia se maseaz
n principal masa muscular. n timpul acestui procedeu se trage de pe planul osos grupa
muscular masat, deci framantatul reprezinta prinderea muschilor si a altor tesuturi profunde,
ridicarea lor atat cat le permite elasticitatea proprie si stoarcerea prin comprimare sau prin
presiune pe planul profund.
Frmntatul are urmtoarele efecte:

produce o mrire vizibil a mobilitii tendoanelor;

fortific muchii i ajut la regenerarea esutului muscular;

activeaz circulaia limfei i a sngelui, mbuntind schimburile nutritive i ajutnd la


eliminarea toxinelor rezultate n urma activitii musculare;

procedeele de frmntare mresc puterea de contracie a muchilor, reprezentnd astfel o


gimnastic pasiv deosebit de important n cazul atrofierii muchilor.
Muli specialiti acord importan mrit frmntatului, afirmnd c a masa nseamn a
frmnta.
Tehnica frmntatului variaz n funcie de particularitile anatomice i fiziologice ale
suprafeelor pe care le masm. Astfel, pe regiunea spatelui, torace, brae, coapse este indicat un
frmntat n cut, cnd esutul se strnge ntre degete i podul palmei, dup care este ridicat i
presat fr deplasarea minii de pe piele i fr a scpa cuta, n aceeai direcie sau n sens invers,
n zig-zag sau circular, pn se maseaz ntreaga suprafa. Pe abdomen se poate aplica
frmntatul n cut sau cel n val, cu condiia de a nu presa esuturile n profunzime. Pe membre
se aplic tehnica frmntatului n clete, n cut sau n val.
Indicaii metodice generale:
a) frmntatul se face ntotdeauna ntr-un ritm lent;
b) se vor evita smuciturile brute, smulgerile, rsucirea muchiului, provocarea durerilor i nu se
va sri de la o parte a corpului la alta;
c) la frmntarea fasciculelor musculare izolate, masajul se va ncepe ntotdeauna din poriunea
de trecere a muchiului n tendon, deoarece produsele metabolismului i ale oboselii se adun n
cantiti mari n tecile tendoanelor. Tot aici sunt reinute timp ndelungat produsele infecioase de
orice natur.
4. TAPOTAMENTUL
Este o manevr principal care se adreseaz esuturilor superficiale, celor profunde i
terminaiilor nervoase.
El se caracterizeaz prin aplicarea unor lovituri scurte i ritmice, executate superficial
sau profund n funcie de scopul urmrit. Tapotamentul poate fi executat cu pulpa sau cu faa
palmar a degetelor, cu palmele, cu pumnii, cu antebraul sau cu minile fcute cu. Aceste
lovituri se execut din cderea moale a minilor i a degetelor.

81

Tapotamentul cunoate mai multe variante, n funcie de particularitile anatomo-fiziologice ale


suprafeelor pe care la masm:

n nuiele;

percutat;

tocat;

bttorit;

plescit;

cu palma n cu;

cu pumnul seminchis;

cu pumnul nchis.
Tapotamentul se execut cu ambele mini, uor deprtate ntre ele, prin loviri care cad pe piele n
ritm foarte viu.
Efectele tapotamentului sunt:

ajut la micorarea i ncetarea durerilor, cnd gradul de excitaie al nervului este mrit;

favorizeaz un aflux puternic de snge spre regiunea masat, determinnd astfel


nbuntirea nutriiei acelei regiuni;

are efect vasodilatator la nivelul pielii i al esutului conjunctiv;

produce modificri favorabile ale tensiunii arteriale;

influeneaz ritmul cardiac, rrete pulsul i corecteaz aritmia.


5. VIBRAIILE
Sunt micri ritmice oscilatorii i presiuni continue executate cu o singur mn sau cu
ambele mini, cu vrful degetelor sau cu faa lor palmar, cu podul palmei, cu rdcina minii, cu
toat palma, cu degetele ntinse, cu pumnul deschis sau nchis i se aplic pe suprafaa corpului
cu un grad diferit de presiune.
Vibraiile au urmtoarele efecte:

intensific funcionarea glandelor;

calmeaz durerile n diferite afeciuni (ginecologice, nevralgii, migrene);

mbuntesc capacitatea de efort;

au efect calmant, relaxant;

influeneaz organele i esuturile profunde (stomac, ficat, inim, muchii, pereii


abdominali i intestinali);

influeneaz secreia majoritii glandelor i organelor (stomac, glande salivare, glande


sexuale, etc.).
Vibraiile care au o amplitudine i o intensitate mai mare dect vibraiile obinuite se numesc
trepidaii. Ele se aplic pe spate i torace, asociate cu micrile respiratorii.
Scuturatul este tot o tehnic de baz a masajului care se aplic membrelor superioare i
inferioare.
Dac nu sunt nsoite de micri trepidante, vibraiile se transform n presiuni. Acest procedeu se
execut cu vrful degetelor unei singure mini. Procedeul se execut prin cteva presiuni scurte i
rapide, aplicate asupra trunchiului nervos, sau asupra ramurilor care au un sprijin osos sau
muscular. Scopul presiunii este de a nltura durerea.
Indicaii metodice generale:
a) vibraiile sunt unul dintre cele mai obositoare procedee pentru maseur i cer un antrenament
susinut din partea acestuia;
b) pentru a obine o execuie satisfctoare n vibraii, se va face urmtorul exerciiu: se aeaz
vrfurile degetelor pe o mas de mrime mijlocie, care are n centru un pahar cu ap, i se execut
micri tremurtoare, vibratoare; dac degetele vibreaz bine, suprafaa apei ncepe i ea s
vibreze n centrul paharului, n caz contrar se mic toat suprafaa apei, de la o margine la alta a
paharului;
c) braul care efectueaz vibraiile trebuie s fie puin flexat, iar muchii centurii scapulare nu se
contract puternic.

82

B. PROCEDEE AUXILIARE (SECUNDARE) ALE MASAJULUI


1. CERNUTUL
Este o manevr aplicat n mod special pe membrele superioare i inferioare, energic i
ritmic.
Tehnica de execuie: cu ambele mini, aezate de o parte i de alta a segmentului masat. Regiunea
crnoas a braului, antebraului, coapsei sau gambei se apuc cu degetele flexate, de jos n sus, i
se deplaseaz de jos n sus i lateral, ridicnd i presnd, asemenea cernutului printr-o sit.
Minile nu se ridic de pe regiunea masat, ci se deplaseaz din aproape n aproape.
Masa musculara se misca printr-o miscare asemanatoare cernutului cu o sita; se executa
in ritm viu, insistent, deplasand mainile din aproape in aproape.
Efecte:

aciune de relaxare a muchilor;

mrete supleea esuturilor;

activeaz funciile circulatorii i trofice.


2. RULATUL
Este o manevr asemntoare cernutului, executat foarte energic, i cu o presiune
crescut.
Tehnica de execuie: se apuc regiunea crnoas a organului de masat (mn sau picior)
n palme, innd degetele ntinse, i se ruleaz in toate sensurile, ntr-un ritm viu, energic, apsnd
mai puternic dect la cernut.
Efecte:

relaxarea muchilor;

mrete supleea esuturilor;

activeaz funciile circulatorii i trofice;


spre deosebire de cernut, rulatul acioneaz n mod uniform asupra esuturilor moi din
preajma zonei masate.
3. SCUTURATUL
Scuturatul const n micri oscilatorii mai ample, care se aplic segmentelor membrelor
superioare i inferioare, membrelor n ntregime sau ntregului corp.
Tehnica de execuie: se aplic ambele mini astfel nct degetele mari i poriunea
corespunztoare a palmelor s cuprind marginile minii sau ale piciorului pe care dorim s-l
masm i le scuturm cu vioiciune de sus n jos i dintr-o parte n alta, exercitnd n tot acest timp
i uoare traciuni n sensul lungimii membrului respectiv.
Efecte:

de relaxare dac sunt efectuate cu blndee;

de nviorare i stimulare general, dac sunt executate ntr-un ritm mai viu.
4. TENSIUNI I TRACUNI
Tensiunile i traciunile sunt procedee de masaj care acioneaz asupra articulaiilor i
esuturilor periarticulare, cu scopul de a mbunti mobilitatea acestora.
Traciunea se aplic membrelor superioare i inferioare, la sfritul edinelor de masaj,
asociate cu scuturrile. Trunchiul se ntinde din poziia eznd prin apucarea peste brae, ridicarea
i scuturarea energic a ntregului corp.
Tensiunile constau n creterea sau scderea presiunii intraarticulare, prin mobilizri
pasive sau activo-pasive, n sensul amplificrii micrii normale.
Efecte:

mbuntirea circulaiei locale;

crete supleea structurilor articulare i periarticulare;

optimizeaz funciile la nivelul articulaiilor.


5. PENSRILE I RIDICRILE
Pensrile se aplic pe poriunile crnoase ale membrelor.

83

Tehnica de execuie: se execut energic prinznd i ridicnd ntre degete o cut de esut
subcutanat sau chiar muchi, se strnge uor i se ridic att ct permite elasticitatea acestor
esuturi, apoi se elibereaz brusc.
Efectul este excitant.
Ridicrile sunt o manevr energic ce se execut mai ales pe regiunea spatelui.
Tehnica de execuie: se prinde cu putere o cut de piele, esut subcutanat i muchi, ntre police i
restul degetelor i se trage n sus ca i cum am vrea s o desprindem de pe planul profund sau
osos. Masarea se repet n sens ascendent sau descendent.
Efectul este excitant.
6. PRESIUNILE
Presiunile se execut pe poriuni mai reduse sau mai ntinse ale corpului, ntrind
aciunea netezirilor, friciunilor i frmntatului. Ele sunt recomandate persoanelor sntoase,
robuste, i mai puin btrnilor, copiilor i femeilor.
Tehnica de execuie a presiunilor difer dup particularitile anatomo-fiziologice ale regiunilor
pe care se aplic. Ele se aplic cu pulpa degetului, axial, cu palmele sau cu pumnul, n timpul sau
la sfritul edinei de masaj.
Pentru mbuntirea circulaiei limfatice se pot executa presiuni pe vasele limfatice ale
membrelor i trunchiului, de la regiunile proximale spre cele distale i invers.
7. CIUPITUL
Ciupitul reprezinta formarea unei cute din piele si tesut subcutanat sau chiar muschi,
strangerea (pensarea) usoara si ridicarea ei cat permite elasticitatea acestor tehnici.
Tehnica de executie:
- ciupitul cu rulare
- ciupitul cu taiere
- ciupitul cu tragare
- ciupitul cu presiune
Reguli generale:
- se executa mai ales pe regiunea spatelui, dar si pe portiunile carniase ale membrelor
- cuta poate fi deplasata in sens ascendent sau descendent, ridicand mereu alte cute, sau
poate fi lasata sa scape brusc din stransoare
- masarea se executa, cel mai adesea, intr-un ritm energic
Efecte: excitant, mareste supletea tesuturilor.

Modulul: Masoterapie
Saptamanile: 28 X- 24 I

CURS 2
Masajul membrelor inferioare
Masajul membrelor inferioare se ncepe cu partea posterioar a piciorului.
Pentru masajul prii posterioare a piciorului, pacientul trebuie s adopte poziia decubit
ventral.
Acest masaj incepe cu regiunea fesiera, se continua cu coapsa si se incheie cu gamba.
Masajul regiunii fesiere

84

Se executa neteziri cu ambele maini, alunecand in sus spre regiunea lombara, in jos spre
coapse si lateral spre solduri se folosesc tehnici puternice cu partea dorsala a mainilor,
cu nodozitatile degetelor, cu marginea cubitala a mainilor si pumnilor. Miscarile se
executa simultan sau alternativ.
Urmeaza frictiunile executate energic, cu palmele sau cu pumnii, apoi framantatul
executat cu ambele maini, folosind si tehnica de stoarcere si presare cu pumnii.
Tapotamentul se executa cu marginea cubitala a mainilor, cu pumnul inchis sau
semiinchis, iar in incheiere netezire combinata cu vibratie.
Masajul coapsei
Efleurajul se incepe cu ambele maini cu alunecari lungi si lente, apoi alunecari scurte si
patrunzatoare, care accelereaza ritmul miscarilor. Ca si tehnica se folosesc palmele,
radacina mainii, pumnul inchis, nodozitatile degetelor.
Frictiunea se executa cu palma, radacina mainii, pumnul, mana peste mana.
Framantatul este procedeul de baza si se aplica in cerc, serpuit, in cuta.
Tocatul, plescaitul se executa cu vigoare, evitandu-se partea interna a coapsei si spatiul
popliteu.
Cernutul si rulatul coapsei se executa energic.
Netezirea de incheiere se executa lung si lent, cu efect linistitor.
Masajul gambei
Se executa cu genunchiul flectat si cu piciorul in usoara flexie plantara, pentru a relaxa
muschii.
Efleurajul se incepe prin alunecari lungi, ce pornesc de la calcai si depasesc in sus spatiul
popliteu, in miscari scurte si intense.
Frictiunile se executa cu palmele si degetele in jurul maleolelor si tendonului ahilian, cu
palmele si pumnii.
Framantatul in cerc, serpuit, cuta.
Cernutul si rulatul asupra muschilor partii posterioare a gembei.
Netezirea cu tehnici lungi.
La final scuturarea membrului inferior se aplica cu ambele maini deasupra gleznei, pentru
a se putea executa si tractiunea in ax.
Masajul membrelor inferioare continu apoi cu partea anterioar a piciorului.
Se executa incepand cu piciorul, apoi gamba, genunchiul si coapsa.
Pacientul asezat in pozitie decubit dorsal, cu capul usor ridicat.
Masajul piciorului
Neteziri alunecari scurte, la nivelul taltii, cu palma, pumnul inchis, lucrandu-se de la
degete spre glezna.
Frictiuni executate circular, in jurul maleolelor si calcaiului, precum si executand o
curatire intre tendoane.
Netezirea de incheiere, apoi scuturari la nivelul degetelor piciorului.
85

Masajul gambei:
Datorita lipsei tesuturilor moi se executa mai mult efleuraj in sensul circulatie de
intoarcere, frictiune si apoi netezire cu insistare asupra regiunii genunchiului.
Genunchiul este unul dintre punctele cele mai sensibile si delicate ale corpului si
trebuie sa contribuim la eliminarea toxinelor si acizilor ce se pot depozita la nivelul lui.
Masajul genunchiului:
Se executa cu membrul inferior intins, prin alunecari scurte si frictiuni usoare, executate
circular cu varfurile degetelor. Netezirile trebuie sa cuprinda toata articulatia,
Masajul coapsei
Incepe cu alunecari lungi, dar puternice, apoi neteziri scurte si dese.
Frictiunea se executa cu palma, radacina mainii sau pumnul inchis.
Framantatul in cuta, serpuit cu intensitati mari, dar mai moderat in partea interna a
coapsei, deoarece este o zona deosebit de sensibila.
Tapotamentul se aplica utilizand tehnicile de tocat, batatorit, ciupituri, apoi din nou
netezire.
Masajul membrelor superioare
Masajul degetelor i al palmei.
Din vrful degetelor spre palm se maseaz fiecare deget prin neteziri executate pe
ntreaga lungime a degetului i pe fiecare falang. Friciunile se aplic insistent, mai ales
pe faa palmar a degetelor. Masajul se ncheie prin traciuni i scuturri ale fiecrui deget
n parte, dup care se poate face o mobilizare activ a tuturor degetelor.
Urmeaz masajul palmei, care ncepe cu efleurajul se fac neteziri uoare pe partea
dorsal i mai apsate pe faa palmar, folosind toat palma sau chiar pumnul nchis.
Friciunea se face cu o micare liniar pe faa dorsal a palmei, n lungul tendoanelor i a
spaiilor inter-osoase, folosind degetul mare sau trei degete, apoi pe faa palmar cu o
micare circular, folosind degetele sau pumnul nchis. Se frmnt apoi muchii tenari i
hipotenari, ct mai apsat, folosind pentru aceasta degetele. Acest frmntat se poate
completa cu scuturarea spaiilor inter-osoase, care se face innd palma de marginile sale
ntre minile maseurului i tensionnd n sus i n jos falangele. Masajul degetelor i al
palmei se ncheie cu un efleuraj uor.
Masajul antebraului.
Efleurajul se face prin alunecri lungi i lente, executate cu ambele mini simultan,
plecnd de la nivelul pumnului, netezind antebraul pe toate feele i urcnd pn la cot.
Se pot face i alunecri scurte i repezi, executate cu ambele mini alternativ (mn pe
sub mn), pe toat lungimea antebraului. Friciunea se execut cu degetele mari de al
86

ambele mini, printr-o micare continu pe toat lungimea antebraului, innd degetele
unul lng altulsau unul sub altul pentru a da mai mare profunzime micrii. Pe partea
crnoas i pe tendoane se fac micri circulare folosind degetele ori podurile palmelor.
Frmntatul se poate executa n brar, erpuit i n cut. Masajul se ncheie de
asemenea cu un efleuraj uor.
Masajul cotului.
Se face uor i delicat, innd seama de conformaia special a zonei.
Efleurajul se face uor, cu toat palma, prim micri circulare att pe faa anterioar ct i
pe partea posterioar a ncheieturii. Friciunea pe partea anterioar a ncheieturii se face
cu micri liniare scurte, alunecnd policele, unul dup altul, dinspre antebra nspre bra.
Pe partea posterioar a cotului se folosesc degetele, care descriu cercuri n jurul oaselor
cotului. Tot pe partea posterioar a cotului se poate folosi podul palmei pentru a face
friciuni circulare relaxante. La sfrit, efleurajul de ncheiere.
Masajul braului.
Efleurajul se execut cu o mn sau dou, alunecnd din regiunea cotului pn la umr pe
toate feele braului. Friciunea se execut cu degetele sau cu podul palmei, n micri
circulare, pe toat lungimea braului, ncepnd de la umr i pn la cot. Frmntatul
poate fi n brar se cuprinde braul cu ambele mini i se prelucreaz muchii prin
manevre ondulatorii; erpuit cu ambele mini de aceeai parte a braului celui masat
se prinde o cut de piele i muchi i se prelucreaz erpuind din regiunea cotului i pn
n zona umrului; n cut se apuc o cut de muchi i piele, cu o mn sau cu
amndou, i se preseaz ntre degetul mare i restul degetelor. Tapotamentul se aplic n
lungul braului, cu partea lateral a degetelor. Se poate face un plescit uor cu degetele i
palmele pe partea anterioar i posterioar a braului.
Manevre secundare: rulatul se cuprinde braul ntre palmele maseurului i se ruleaz
energic cu micri laterale, alunecnd gradat de la umr i pn la cot; cernutul se face la
fel ca rulatul, dar mai uor, palmele maseurului fiind mai deprtate ntre ele i folosind n
special degetele (micarea este asemntoare cernutului cu o sit)
Masajul umrului.
Se fac neteziri circulare peste umr i n jurul lui, folosind o singur mn. Friciunea se
efectueaz tot cu o singur mn, circular, mai nti cu degetele iar apoi cu podul palmei;
se va insista cu degetele n special n jurul oaselor umrului. i n cazul umrului,
frmntatul se combin cu friciunea, executndu-se practic la fel dar cu mai mult for.
Tapotamentul se efectueaz cu ambele mini, folosind vrful degetelor.
MASAJUL SPATELUI SI AL CEFEI
Spatele este suprafata cea mai intinsa si reprezinta structura de rezistenta a
corpului.

87

Pentru masajul spatelui pacientul rmne culcat pe partea anterioar a corpului


(decubit ventral) i cu braele pe lng corp.
Masajul ncepe de la bazin spre regiunea cervical.
Se maseaz urmtorii muchi:

Muchii lai ai spatelui;

Muchii lungi ai spatelui;

Muchiul trapez.
Manevrele folosite n masajul spatelui sunt:

Netezirea;

Friciunea;

Frmntatul;

Tapotamentul;

Presiunile;

Vibraiile;

Bttoritul cu pumnii i palmele;

Tocatul.
MASAJUL GTULUI
Masajul regiunii anterioare a gtului, datorit complexitii anatomice i
funcionale, este indicat destul de rar.
Masajul regiuni posterioare a gtului (masajul cefei) se face din poziia decubit
ventral, cu fruntea rezemat pe dosul palmelor sau sezut.
Manevrele se executa numai de sus in jos.
MASAJUL ABDOMENULUI SI AL TORACELUI
Masajul abdominal este masajul facut in spatiul peretelui abdominal ,zona
sensibila fara suport osos intre rebordurile costale si pubis, hipocondrul drept epigastru
hipocondru stang.Este atat un masaj teraputic cat si un masaj estetic,sau amandoua in
acelasi timp!
Masajul abdominal are numeroase beneficii precum usurarea digestiei,o buna functionare
a splinei ,ficatului,bilei ,intestinului,stomacului precum si imbunatatirea calitatii
pielii,slabire,remodelare. Prin acest masaj se mbuntete digestia, absorbia i tranzitul
intestinal, prevenindu-se constipaia i ulcerul gastric.. Este i o metod eficient pentru
slbirea n zona abdomenului avnd n vedere c mbuntete circulaia sngelui n
aceast zon. Cu acest masaj, nlturm focul ficatului, ceea ce duce la o stare
emoional foarte si un psihic relaxat .Framantarea puternica a stomacului si a organelor
reproductive diminueaza durerile menstruale, cele de cap si amelioreaza simptomele
afectiunilor digestive
Pozitia este in decubic dorsal (asezat pe spate) cu genunchii indoiti astfel incat
musculatura abdominala sa fie relaxata sa putem lucra. Se respir normal n timpul
masajului. Se sta in dreapta pacientului. Se realizeaza mai intai o lubrifiere intinzad
crema ,apoi cu miscari ample se aplica din centru spre lateral, apoi cu miscare de
intoarcere iarasi spre centru, astfel incat sa acoperim toata zona abdominala.
88

Masajul acestei zone se efectueaza intotdeauna in sensul acelor de ceasornic, al miscarii


peristaltice (de digestie,evacuare)Dac n timpul masajului se observ o senzaie de
cldur, de foame sau un sunet ca i cum ar fierbe ceva sau chiar flatulene, este normal.
n medicina tradiional chinez se spune c n aceast parte a abdomenului se afl
punctul de plecare al yinului i yangului, al energiei i sngelui. Masajul abdominal
regleaz energia organismului, scznd energiile negative i sporindu-le pe cele pozitive.
Pe langa stimularea interna vom lucra si asupra stratului superficial de grasime care
uneori este asociat cu celulita Se efectueaza miscari ample de incalzire cu toata palma de
jur imprejurul buricului dupa care se fac mici frictiuni care cuprind toata zona(miscari in
sensul acelor de ceasornic).Apoi se efectueaza framantari (dupa ce muschiul este
suficient deincalzit) si presiuni cu ambele palme.
Se poate incheia cu prinderea de o parte si de alta cu palmele (degetelefiind orientate spre
spate) si o tragere in sus in acelasi timp sprecentrul abdomenului si apoi usor in sus.
Acest procedeu confera oputernica stare de relaxare.
Masajul peretelui toracic se execut dup cum urmeaz: se ncepe cu neteziri
uoare i ritmice, minile alunecnd de la baza toracelui, peste regiunea sternala, spre
umeri, simultan sau alternativ. Se continu cu manevre blnde spre prile laterale ale
pieptului, i mai scurte i mai dese, pe coaste, stern i umeri. Se execut friciunile,
folosindu-se marginea cubitala i rdcina palmelor, pe toat suprafaa anterioar i
lateral a toracelui mai ales pe prile musculoase. Apo, se frmnt uor, dar insistent,
marginea inferioar a pectoralilor. Tocatul i percutatul, se interzic n regiunea mmar i
a inimi.
MASAJUL fetei si scalpului
Masajul feei const n masarea pielii, a muchilor feei i a nervilor. Nu trebuie
pierdut din vedere c n acest masaj procedeele generale se coordoneaz cu direcia
vaselor care pleac de la fa.
Scalpul trebuie sa se maseze prin puncte de presiune simultan ambele emisfere.
Masajul general extins si masajul general redus
Masajul general executat pe segmente este o forma analitica de prelucrare, care
permite executia tehnica minutioasa si adaptata dupa caracteristicile morfologice si
functionale ale fiecarei regiuni a corpului. Aceasta forma de masaj poarta numele de
masaj extis sau masaj general propriu-zis.
O problema foarte discutata a fost cea a ordinii in care trebuie sa se succeada
regiunile in timpul unei sedinte de masaj general extins.
Succesiunea recomandata este urmatoarea:
- partea posterioara a corpului (pacientul in decubit ventral), incepand cu spatele,
apoi regiunea fesiera, coapsa si gamba stanga distala si terminand cu coapsa si
gamba proximala

89

partea anterioara a corpului (pacientul in decubit dorsal), piciorul, gamba,


genunchiul, coapsa membrului distal, apoi membrul proximal; peretele
abdominal, peretele toracic doar la sexul masculin, pentru sexul feminin este
interzis, deoarece trebuie evitata glanda mamara; mambrele superioare drept si
stang; masajul cefei, fetei si scalpului.
Dupa realizarea intregii scheme de masaj se trece la conectarea masajelor
fragmentate ca intr-un joc de puzzel, pentru a ajuta organismul sa se echilibreze,
dand pacientului senzatia de beatitudine: - se aseaza mainile pe abdomen, in
centrul plexului solar, apoi o mana merge spre piciorul distal si cealalta spre umar
coborand spre varfurile degetelor mainii proximale; se intoarce pe acelasi traseu
pana in acelasi punct; apoi se continua in directie inversa si se revine la prima
pozitie.

Masajul general redus se practica cand nu este destul timp pentru a executa forma
extinsa de masaj sau daca masajul prea lung nu este indicat.
Pot fi folosite urmatoarele modalitati:
- se pot lasa nemasate unele regiuni sau segmente ale corpului, cum ar fi: degetele,
meinile, picioarele si chiar abdomenul si toracele
- se poate renunta la unele procedee: vibratii, presiuni, tractiuni
- se poate renunta la unele tehnici din cadrul fiecarui procedeu
- se poate lucra in acelasi timp pe membrele simetrice.
- Masajul general redus se poate limita la prelucrarea regiunii spatelui si feselor, a
membrelor inferioare si membrelor superioare.
DURATA EDINEI DE MASAJ
Masajul general executat pe segmente, dup o succesiune bine stabilit, presupune
aplicarea minuioas a manevrelor de masaj, adaptat caracteristicilor morfologice i
funcionale ale fiecrui sector al corpului.
Se apreciaz ca timpul necesar pentru realizarea unui masaj general este de 60-70min. Se
poate realiza i un masaj general redus, care necesit 45-50min.
n cadrul unei edine de masaj, timpul necesar pentru masajul fiecrui segment al
corpului este urmtorul:

spate 15 min.

membre inferioare 2 x 7 = 14 min.

abdomen i torace 5 min.

membre superioare 2 x 5 = 10 min.

regiunea fesier 3 min.

ceaf i gt 5 min.

fa 5 min.
Cnd din anumite motive nu se urmrete realizarea formei extinse a masajului general,
se poate reduce durata acestuia prin:

excluderea unor manevre secundare ca de exemplu: vibraiile, presiunile,


traciunile;

micorarea numrului de repetri a unei manevre;

combinarea unor manevre: friciuni + frmntri, traciuni + scuturri;


90


combinarea unor regiuni nvecinate cum ar fi aplicarea manevrelor de masaj pe
toat ntinderea membrelor inferioare (gamb, coaps, fese) sau superioare (antebra, bra,
umr)
Masajul parial se adreseaz unor anumite regiuni (ex: spate, torace, abdomen), segmente
(ex: bra, antebra, gambe, coapse, olduri) sau zone (ex: grupe de muchi, articulaii,
degete). Timpul necesar de aplicare a masajului poate fi de 5, 10 sau 15 min.
SUCCESIUNEA MANEVRELOR DE MASAJ
Pentru a obine efectele cele mai bune n urma edinei de masaj, manevrele de masaj
trebuiesc executate ntr-o anumit ordine i anume:

efleurajul introductiv;

friciunea;

frmntatul;

pensri, ridicri;

tapotamentul;

cernutul i rulatul;

tensiuni, traciuni, scuturri;

vibraii;

presiuni;

efleurajul de ncheiere.
SUCCESIUNEA REGIUNILOR DE MASAT
Masajul general este bine s se execute dup o anumit regul logic, fr
schimbri prea dese de poziie i fr discontinuiti n lucru.
Practicarea corect a masajului impune alegerea unei poziii ct mai favorabile, att
pentru pacient ct i pentru maseur. Este indicat ca maseurul s lucreze din poziii ct mai
lejere, care sa-i permit o abordare corect a regiunii de prelucrat.
Cea mai bun succesiune a regiunilor i segmentelor care vor fi masate se bazeaz pe cele
dou poziii fundamentale:

poziia culcat pe partea anterioar (decubit ventral);

poziia culcat pe spate (decubit dorsal).


Masajul se ncepe cu partea posterioar, prelucrnd fr a schimba poziia:

spatele;

regiunea fesier;

coapsa stng;

gamba stng;

coapsa dreapt;

gamba dreapt.
Se schimb poziia n culcat cu faa n sus, continund masajul de unde l-am lsat. Se
maseaz:

laba piciorului drept;

gamba dreapt;

genunchiul drept;
91


coapsa dreapt;

laba piciorului stng;

gamba stng;

genunchiul stng;

coapsa stng;

abdomenul, toracele;

masajul membrelor superioare (se ncepe cu masajul degetelor minii drepte, al


antebraului, braului i umrului respectiv; trecem apoi la membrul superior stng,
urmnd aceeai ordine);

ceaf, gt;

capul.
Masajul general, somatic sau al tesuturilor aflate la suprafata corpului, se
realizeaza prin prelucrarea succesiva a tuturor regiunilor si segmentelor anatomice.
Scopul acestui masaj este cel de relaxare si de inlaturare a senzatiei de oboseala, in
special musculara sau de stimulare generala a organismului, cu cresterea rezistentei
acestuia la agresiunile termice, microbiene sau toxice si de ameliorare a capacitatii sale
de efort.

92

93

S-ar putea să vă placă și