Sunteți pe pagina 1din 1

Este aproape esenial ca fie ntr-o relaie, fie n orice activitate

sau sarcin important pe care ne-o asumm, s ne concentrm mai


ales asupra a tot ceea ce este foarte important i semnificativ,
urmrind s privim totul DIN PUNCTUL DE VEDERE AL LUI
DUMNEZEU. Pentru aceasta, este necesar s ne interiorizm, fiind
plini de umilin i iubire (fa de EL) i s-I implorm ghidarea i
inspiraia, manifestnd ferm i clar urmtoarea INTENIE:
Aspir ca Dumnezeu Tatl s fie acum prezent n totalitate n
universul meu luntric i m deschid n totalitate, implorndu-L ca
s se manifeste total prin mine, aici i acum. ASPIR CA EL S
SE MANIFESTE N NTREGIME N LOCUL MEU,
INTENIONEZ S SIMT ASTFEL PUNCTUL SU DE
VEDERE
INSPIRAT,
PLIN
DE
BUN-SIM
I
NELEPCIUNE.
Apoi trebuie s ne deschidem n totalitate sufletul, mintea i
fiina ctre strile, ideile i revelaiile care nu vor intarzia s vin
de la EL, la scurt timp dup aceea.
Nu trebuie s ne ateptm ca ntruparea i revelarea acestui
PUNCT DE VEDERE AL LUI DUMNEZEU s se fac imediat,
dar vom constata, adeseori, c la captul a 7 zile de la aceast
cerere, rspunsul la aceast rugminte a noastr va apare i ni se va
dezvlui n toat splendoarea sa inspiratoare.

S-ar putea să vă placă și