Adrian Luca

Ana Hondru
Andra Culita
Transfer Pricing Services
www.transferpricing.ro

Preturile de transfer si industria asigurarilor

Conditiile economice dificile si competitia intre companiile de asigurare din Romania pe anumite
segmente de business (spre exemplu asigurari auto) au avut ca rezultat atat scaderea primelor brute
subscrise, cat si obtinerea unor rezultate financiare nefavorabile comparativ cu anii trecuti pentru mai
multe dintre companiile din aceasta industrie.
Totodata, volumul primelor cedate in reasigurare de catre companii de asigurare din Romania a
inregistrat o tendinta ascendenta, multe dintre aceste tranzactii fiind desfasurate cu parti afiliate (companii
ce fac parte din acelasi grup).
Daca luam in calcul si fuziunile si restructurarile din ultimii ani de pe piata asigurarilor din Romania,
precum si interesul crescut al autoritatilor fiscale in investigarea preturilor de transfer practicate in cadrul
companiilor multinationale, ne asteptam ca societatile din aceasta industrie sa faca in curand obiectul
unor inspectii fiscale.
Din perspectiva preturilor de transfer, atunci cand ne referim la industria asigurarilor, activitatea de
reasigurare ar putea sa devina una dintre cele mai atent investigate tranzactii in viitorul apropiat.
Scopul acestui articol din seria Preturile de transfer pe intelesul tuturor este de a atrage atentia asupra
abordarilor ce pot fi utilizate in vederea justificarii valorii de piata a preturilor de transfer aferente
tranzactiilor constand in prestarea de servicii de reasigurare. Sectiunile urmatoare ale acestui articol
contin o prezentare a specificului industriei asigurarilor si a notiunii de reasigurare, a specificului formei si
a tipurilor de contracte de reasigurare, precum si abordari tehnice ce pot fi utilizate in vederea analizarii
conformitatii preturilor de transfer aferente tranzactiilor de reasigurare intra-grup cu principiul valorii de
piata.
1.

Specificul industriei asigurarilor si notiunea de reasigurare

Asigurarea este o forma de protectie bazata pe un contract prin care o persoana fizica sau juridica numita
asigurat cedeaza anumite riscuri unei persoane juridice numita asigurator, platind acestuia o suma de
bani numita prima de asigurare. Asiguratorul se obliga prin acest contract sa plateasca asiguratului
despagubiri in cazul in care evenimentele prevazute in contract vor avea loc.
In cazul in care asiguratorul decide sa nu pastreze in portofoliu toate riscurile acceptate in asigurare
poate opta pentru reasigurare. Reasigurarea consta in cedarea totala sau partiala a riscurilor asumate,
respectiv a obligatiilor de plata ale unui asigurator (numit reasigurat/cedent) catre o companie de
reasigurare numita reasigurator. La randul sau, reasiguratorul poate opta sa cedeze mai departe catre o
alta companie de reasigurare riscurile acceptate de la reasigurat. In acest caz, operatiunea poarta
numele de retrocesiune.
Practic, activitatea de reasigurare presupune impartirea riscurilor si a responsabilitatilor intre reasigurat si
reasigurator. Graficul de mai jos suprinde modalitatea in care poate fi realizata aceasta impartire de
responsabilitati, strict legata de activitatile de asigurare si reasigurare.

Adrian Luca
Ana Hondru
Andra Culita
Transfer Pricing Services
www.transferpricing.ro

prime cedate

comision de administrare pentru

activitatea de overriding

REASIGURAT

REASIGURATOR

dobanzi

dezvoltarea de produse de asigurare

marketing

negocierea cu companiile de asigurari

vanzari

managementul programelor de reasigurare

activitati de subscriere

negocierea cu alte companii de reasigurare cu privire

managementul daunelor si al relatiilor comerciale

dezvoltarea de programe de reasigurare

la activitatile de retrocesiune

managementul riscurilor si reasigurarea

managementul activelor

plata daunelor
activitati de investitii

comision de reasigurare

comision din profit

daune

Graficul 1: Procesul de reasigurare si principalele activitati desfasurate de catre companiile implicate

La baza desfasurarii tranzactiilor de reasigurare stau o serie de avantaje de care reasiguratul beneficiaza.
Intre acestea sunt evidentiate in cele ce urmeaza urmatoarele:

obtinerea unui nivel mai ridicat de stabilitate financiara;

obtinerea unei capacitati suplimentare de a accepta noi riscuri in asigurare, retinand pe contul
propriu numai partea de risc pe care reasiguratul o poate suporta in functie de capitalurile proprii;

transferul riscurilor asigurate atunci cand riscul inregistrarii de pierderi depaseste un anumit nivel;

diversificarea riscurilor asumate;

reducerea volatilitatii rezultatelor anuale prin cedarea in reasigurare a riscurilor care pot atrage
pierderi semnificative;

imbuntatirea rezultatelor anuale prin cedarea in reasigurare a acelor linii de business care sunt
mai putin profitabile, dar pe care reasiguratul doreste sa le mentina in portofoliu din diverse
motive (spre exemplu produsele de asigurare aferente respectivelor linii de business sunt oferite
in mod complementar pentru a pastra anumiti clienti catre care sunt vandute si alte produse de
asigurare);

facilitarea cresterii cotei de piata a unui produs de asigurare al reasiguratului sau facilitarea
introducerii unei noi linii de business spre exemplu, prin intermediul unui contract de
reasigurare de tip cota-parte, reasiguratul poate primi un comision in avans de la reasigurator pe
care il poate folosi in vederea finantarii unei parti din cheltuielile de dezvoltare si vanzari. De
asemenea, reasiguratul poate beneficia de expertiza reasiguratorului referitoare la noua linie de
business lansata;

imbunatatirea imaginii/reputatiei reasiguratului acoperirea prin intermediul reasigurarii poate

transmite un mesaj cu privire la stabilitatea companiei de asigurare (reasiguratul) si capacitatea
acesteia de a face fata obligatiilor pe care si le asuma fata de clienti.

In ceea ce priveste centrele de profit ale companiilor de asigurari, in general, pot fi identificate doua mari
astfel de centre. In primul rand, companiile de asigurare obtin profituri din activitatea de vanzare a
produselor de asigurare oferite. In al doilea rand, profiturile companiilor de asigurare sunt generate si de
activitatea de investitii a primelor colectate aferente produselor de asigurare vandute. Graficul de mai jos
2

Adrian Luca
Ana Hondru
Andra Culita
Transfer Pricing Services
www.transferpricing.ro
prezinta o imagine de ansamblu asupra principalelor tipurilor de venituri ce pot fi obtinte de companiile de
asigurare, precum si tipurile de cheltuieli inregistrate in vederea generarii acestor venituri.

VENITURI

prime subscrise

comisioane de reasigurare

comisioane din profit

venituri din investitii

(dobanzi, dividende, venituri obtinute din investitii in active imobilizate, etc.)

CHELTUIELI

alte venituri

cheltuieli de achizitie

(comisioane pentru agentii de vanzari si brokeri, costuri de emisiune a politelor, examene medicale, etc.)

cheltuieli de colectare a primelor

daune si alte sume platite beneficiarilor politelor de asigurare

cheltuieli administrative/operationale

cheltuieli financiare

(dobanzi, comisioane bancare, cheltuieli cu diferente de curs valutar, costuri de reevaluiare, etc.)

alte cheltuieli

Graficul 2: Tipurile de cheltuieli si venituri obtinute de o companie de asigurare

In acest context, pentru a fi profitabila, o companie de asigurare va urmari urmatoarele:

valoarea primelor subscrise sa depaseasca valoarea daunelor materializate si platite;

obtinerea unei rentabilitati din investitii peste costurile generate de desfasurarea acestei activitatii;

obtinerea unor economii de costurile administrative (rata efectiva a costurilor administrative sa fie
mai mica decat rata bugetata a acestor costuri).

2.

Tipuri de contracte si forme de reasigurare

2.1

Tipuri de contracte de reasigurare

In ceea ce priveste tipurile de contracte de reasigurare, exista doua metode utilizate in vederea cedarii
riscurilor in reasigurare: reasigurarea obligatorie si reasigurarea facultativa. In continuare sunt prezentate
principalele caracteristici ale contractelor de reasigurare ce pot fi incadrate in una din cele doua categorii
mentionate anterior.

Contracte de reasigurare obligatorie (tratate de reasigurare)

In baza contractelor de reasigurare obligatorie, reasiguratul se obliga sa cedeze si reasiguratorul se

obliga sa accepte in reasigurare categoriile de riscuri prevazute in contract, in proportiile si conditiile
stabilite. Reasiguratul nu are posibilitatea selectionarii riscurilor si va ceda o parte din toate riscurile
subscrise (atat pe cele de valori mici pe care reasiguratul le-ar putea acoperi singur, cat si pe cele de
valori mari pe care nu le-ar putea suporta fara ajutorul reasiguratorului).

Contracte de reasigurare facultativa

In baza contractelor de reasigurare facultativa reasiguratul propune si reasiguratorul poate sa accepte

sau sa refuze reasigurarea fiecarui risc propus in mod individual. De obicei, aceste tipuri de contracte
3

Adrian Luca
Ana Hondru
Andra Culita
Transfer Pricing Services
www.transferpricing.ro
sunt incheiate pentru acele riscuri care nu sunt acoperite de contractele de reasigurare obligatorie, pentru
pierderile peste un anumit nivel generate de riscuri acoperite de contracte de reasigurare obligatorie si
pentru riscuri deosebite.
2.2

Forme de reasigurare

Formele de reasigurare utilizate in practica de companiile de reasigurare se impart in doua categorii:

proportionale si neproportionale.

Reasigurare proportionala

In cazul reasigurarii proportionale raspunderea reasiguratului si cea a reasiguratorului este stabilita sub
forma unui raport, a unei proportii din suma asigurata (spre exemplu 70% din suma asigurata reprezinta
raspunderea reasiguratorului). Ca urmare, atat primele, cat si daunele se repartizeaza in mod
proportional intre reasigurat si reasigurator. Principalele forme de reasigurare proportionala intalnite in
practica sunt reasigurarea cota-parte si reasigurarea de tip surplus. Pe langa acestea, mai pot fi utilizate
si reasigurarea proportionala mixta sau reasigurarea pe baza de pool.
Prin reasigurarea de tip cota-parte participarea reasiguratului se stabileste in baza unei cote procentuale
din suma asigurata, iar reasiguratorul preia o parte din aceasta suma tot sub forma unei cote procentuale
fixe (diferenta dintre 100% si cota procentuala reprezentand participarea reasiguratului). Contractele
incheiate sub aceasta forma au urmatoarele caracteristici:

ambii parteneri au aceeasi rata a daunei, deoarece acopera intr-o anumita proportie toate
riscurile subscrise ce fac obiectul contractului de reasigurare;

prin acest contract reasiguratul are posibilitatea de a subscrie riscuri de valori mai mari decat ii
permite capacitatea financiara, retinand in contul sau doar cota pe care o poate suporta, diferenta
fiind cedata in reasigurare;

cheltuielile de administrare ale unui astfel de contract sunt mai reduse datorita modului mai
simplu de administrare;

in general, aceste contracte se potrivesc foarte bine companiilor de asigurare mici sau celor care
sunt nou infiintate deoarece le sporeste capacitatea de subscriere.

Prin reasigurarea de tip surplus reasiguratorul consimte sa preia o parte dintr-un risc peste o anumita
limita retinuta de reasigurat pe contul sau (numita plin), primind in schimb echivalentul proportional din
prima de asigurare si angajandu-se sa suporte in aceeasi proportie daunele care vor aparea. Contractele
incheiate sub aceasta forma au urmatoarele caracteristici:

sunt structurate in plinuri, capacitatea contractuala exprimandu-se intr-un multiplu de plinuri. Un

plin reprezinta suma maxima pe care reasiguratul il retine pe cont propriu;

reasiguratul poate selecta riscurile cedate in reasigurare (acesta reprezentand un dezavantaj

pentru reasiguratori), fapt pentru care comisionul primit de reasigurat este mai mic;

reasiguratul poate retine pe cont propriu primele pentru riscurile subscrise dar care se afla sub
nivelul retinerii proprii. Prin cedarea sumelor ce depasesc retinerea proprie se reduc daunele
posibile ce il pot afecta pe reasigurat, acestea transferandu-se reasiguratorilor;

cheltuielile de administrare ale acestor contracte sunt mari pentru ambele parti, modul de
administrare fiind laborios;

Adrian Luca
Ana Hondru
Andra Culita
Transfer Pricing Services
www.transferpricing.ro

aceste contracte sunt benefice companiilor de asigurare deoarece prin intermediul lor plaseaza
doar acele riscuri carora nu le pot face fata. In ceea ce-i priveste pe reasiguratori, contractele de
acest tip nu sunt avantajoase si de aceea onorariile acestora sunt mari.

In general, in cazul contractelor de reasigurare proportionala sumele tranzactionate intre reasigurat si

reasigurator pot consta in:

prime cedate valoarea primelor cedate in reasigurare de catre o companie de asigurare se

determina proportional cu procentul de cedare in reasigurare;

comision de reasigurare acest comision este platit de catre reasigurator catre reasigurat si se
aplica la valoarea primelor cedate in reasigurare. Rolul sau este de a acoperi costurile
reasiguratului care a incheiat politele de asigurare;

comision din profit acest comision este un mijloc prin care reasiguratul primeste de la
reasigurator o parte din profitul aferent politelor de asigurare cedate in reasigurare. Acest profit a
fost obtinut de reasigurator datorita modalitatii in care au fost gestionate riscurile la nivelul
reasiguratului si prin urmare este invers proportional cu rata daunei inregistrata de reasigurat;

comision de administrare (pentru activitatea de overriding) acest comision este platit de catre
reasigurat unui intermediar (reasiguratorul) care retrocesioneaza catre o alta companie de
reasigurare riscurile primite de la reasigurat;

dobanzi pentru rezervele pentru prime sau rezervele pentru daune rezervele pentru prime sau
rezervele pentru daune constituie in baza contractului de reasigurare sunt de fapt sume de bani
care apartin reasiguratorului. Intrucat acestea nu se afla la dispozitia reasiguratorului, acesta nu
le poate investi. Prin urmare, reasiguratorul este indreptatit sa pretinda o dobanda compensatorie
de la reasigurat deoarece nu isi poate fructifica singur banii cuveniti;

daune atunci cand se materializeaza un risc, reasiguratorul are obligatia de a plati daune
proportional cu riscurile asumate prin contractul de reasigurare.

Contracte de reasigurare neproportionala

In cazul reasigurarii neproportionale raspunderea reasiguratorului este legata numai de acoperirea

daunelor ce depasesc o limita stabilita de reasigurat, si nu proportional cu suma asigurata. Astfel, nu
exista nici o legatura directa intre volumul primelor de asigurare incasate de reasigurat si cel cedat
reasiguratorului, dar nici intre daunele suportate de reasigurat si despagubirile platite de reasigurator.
Cea mai utilizata forma de reasigurare neproportionala este cea de tip excedent de dauna. Pe langa
aceasta forma mai poate fi utilizata si reasigurarea de tip oprire de dauna.
Prin reasigurarea de tip excedent de dauna reasiguratul stabileste o limita monetara in suma absoluta
prin care delimiteaza raspunderea proprie (denumita prioritate sau retinere), iar reasigurarea se
realizeaza doar peste valoarea prioritatii. Zonele de raspundere in care se divide excedentul de dauna se
numesc layere. Contractele incheiate sub aceasta forma au urmatoarele caracteristici:

prin intermediul acestor contracte reasiguratul cedeaza un volum relativ redus din primele de
asigurare;

Rezervele pentru prime reprezinta un procent din primele datorate reasiguratorului care este retinut de reasigurat ca garantie
pentru indeplinirea obligatiilor din contract ale reasiguratorului.
2
Rezerva pentru daune este constituita pentru a asigura securitatea reasiguratului cu privire la respectarea obligatiilor de catre
reasiguratori fata de solutionarea daunelor aflate in suspensie la sfarsitul anului contractual si care vor trebui platite ulterior.

Adrian Luca
Ana Hondru
Andra Culita
Transfer Pricing Services
www.transferpricing.ro

costurile de administrare ale contractului sunt relativ reduse;

aceste contracte se pot incheia pe baza de risc asigurat (cand reasiguratorul suporta daunele
cauzate de materializarea riscului asigurat in excesul unei sume predeterminate) sau pe baza de
eveniment asigurat (cand reasiguratorul plateste numai daca daunele cauzate de fiecare
eveniment asigurat depasesc o retinere predeterminata);

de asemenea, aceste tipuri de contracte au fixata si o limita superioara pentru fiecare dauna
suportata de reasigurator. Daca valoarea daunei depaseste aceasta limita, atunci reasiguratul, pe
langa partea sa de dauna, va trebui sa mai suporte si partea peste excedentul acoperit de
reasigurator;

exista situatii in care aceste tipuri de contracte nu sunt suficiente pentru protectia totala a
resiguratului. Spre exemplu, daca au loc o serie de evenimente separate si reasiguratul se
confrunta cu un numar mare de cereri de despagubire, dar care toate se incadreaza in limita
retinerii sale, atunci contractul de reasigurare nu opereaza.

In general, in cazul contractelor de reasigurare neproportionala sumele tranzactionate intre reasigurat si

reasigurator constau in primele cedate de reasigurat si daunele platite de reasigurator.
2.3

Activitatile de fronting

Tot in categoria activitatilor de reasigurare pot fi incluse si contractele de fronting. Acest tip de activitate a
aparut in urma colaborarii dintre grupuri de companii multinationale cu filiale in intreaga lume si companii
de asigurare. Astfel, o companie de asigurare incheie cu un grup de companii multinationale un contract
care acopera filialele sale din intreaga lume. Totusi, din diverse cauze (spre exemplu prevederi legale
obtinerea de autorizatii de functionare) compania de asigurare nu poate sa incheie polita de asigurare cu
una dintre filialele localizata intr-o anumita tara. Astfel, pentru a incheia aceasta polita compania de
asigurare apeleaza la o companie locala de asigurare (numita companie de fronting) care va incheia
polita direct cu respectiva filiala in conditiile impuse de compania de asigurare care are relatia
contractuala cu respectivul grup de companii multinationale. Riscul subscris de compania de fronting
impreuna cu primele incasate sunt transferate in general in proportie de 100% catre compania de
asigurare (cu rol de reasigurator) care are relatia contractuala cu respectivul grup de companii
multinationale. Pentru activitatea desfasurata, compania de fronting este remunerata cu un comision
exprimat procentual aplicat la valoarea primelor cedate in reasigurare.
Graficul de mai jos suprinde principalele activitati desfasurate de partile ce iau parte la un contract de
fronting (compania de fronting si compania de asigurare cu rol de reasigurator).

Adrian Luca
Ana Hondru
Andra Culita
Transfer Pricing Services
www.transferpricing.ro

transfer de know-how

comision de administrare

daune
COMPANIA DE ASIGURARI CU ROL DE REASIGURATOR

COMPANIA DE FRONTING

activitati de subscriere

dezvoltarea de produse de asigurare

emiterea politelor de asigurare

promovarea produselor de asigurare

colectarea primelor

identificarea clientilor

furnizarea de asistenta clientilor (persoane asigurate)

negocierea conditiilor contractuale cu clientii (persoanele

gestionarea si plata daunelor catre clienti (persoanele

asigurate)

asigurate)

gestionarea riscurilor ce decurg din politele de asigurare

recuperarea daunelor, a comisioanelor de brokeraj si a

incheiate de compania de fronting si acceptate in

taxelor locale de la reasigurator

reasigurare

managementul activelor

prime subscrise

Graficul 3: Principalele activitati desfasurate de companiile implicate in contracte de fronting

Activitatile de fronting aduc o serie de beneficii atat pentru compania de fronting, cat si pentru compania
de asigurare cu rol de reasigurator. In continuare sunt prezentate principalele astfel de avanteje.

Avantaje ale companiei de fronting:

posibilitatea de a intra pe o piata noua, beneficiind de suportul financiar si tehnic al

companiei de asigurare cu rol de reasigurator;

posibilitatea de a dezvolta noi linii de produse;

cresterea veniturilor, fara asumarea unor riscuri semnificative. In plus, aceste venituri pot
fi utilizate in vederea acoperirii costurilor personalului sub-utilizat al companiei de
fronting.

Avantaje ale companiei de asigurare cu rol de reasigurator:

cresterea veniturilor prin vanzarea (indirecta) a produselor de reasigurare in tari in care

aceste companii nu au autorizatii de functionare;

reducerea costurilor cu privire la obtinerea si administrarea autorizatiilor de functionare

sau cu privire la indeplinirea obligatiilor de raportare catre autoritatile competente;

pastrarea clientilor in portofoliu intrucat nevoile de asigurare ale acestora pot fi

satisfacute indiferent de tara in care acestia opereaza;

pastrarea clientilor in portofoliu sau extinderea acestuia de catre compania de asigurare

cu rol de reasigurator prin utilizarea rating-ului mai bun al companiei de fronting. Intrucat
pot fi situatii in care anumiti clienti colaboreaza doar cu societati ce au un anumit nivel al
rating-ului, iar compania de asigurare cu rol de reasigurator nu indeplineste aceste
conditii, atunci aceasta apeleaza la serviciile unei companii de fronting cu un rating mai
bun.

Adrian Luca
Ana Hondru
Andra Culita
Transfer Pricing Services
www.transferpricing.ro
3.

Serviciile de reasigurare si principiul valorii de piata

3.1

Potentiale aborari tehnice

Analiza conformitatii preturilor de transfer aferente serviciilor de reasigurare cu principiul valorii de piata
reprezinta o activitate complexa ce presupune examinarea in detaliu a tuturor fluxurilor desfasurate intre
companiile ce fac parte din acelasi grup (companii afiliate). Realizarea unei astfel de analize ar trebui sa
porneasca de la:
(i)

intelegerea modului in care sunt impartite functiile, riscurile si activele intre partile afiliate care iau
parte la tranzactiile de reasigurare;

(ii)

identificarea tipurilor de linii de business cedate in reasigurare (spre exemplu asigurari de viata
sau asigurari generale) si a diferentelor dintre acestea;

(iii)

identificarea partii afiliate care genereaza efectiv business-ul;

(iv)

identificarea raspunsurilor la urmatoarele doua intrebari:

a)

se poate demonstra ca in determinarea sumelor tranzactionate intre parti afiliate (spre

exemplu: comisioane, prime cedate, daune platite de reasiguratori, dobanzi) au fost tinut
cont de principiul valorii de piata?

b)

s-ar fi angajat reasiguratul intr-o asemenea tranzactie daca aceasta ar fi fost desfasurata
cu parti independente?

Analiza conformitatii preturilor de transfer aferente serviciilor de reasigurare cu principiul valorii de piata
trebuie sa tina cont si de gradul de risc implicat de aceste tranzactii. Spre exemplu, tranzactiile cu un grad
relativ scazut de risc pot fi considerate acele tranzactii care:

sunt desfasurate in baza unor contracte de reasigurare proportionala desfasurate atat cu parti
afiliate, cat si cu parti independente in conditii similare;

vizeaza cedarea in reasigurare a anumitor riscuri catre parti afiliate care, la randul lor,
retrocesioneaza respectivele riscuri catre parti independente in aceleasi conditii stabilite in
momentul cedarii in reasigurare intre partile afiliate;

sunt desfasurate in relatia cu parti afiliate in baza acelorasi conditii stabilite in relatia cu parti
independente.

Tranzactiile de reasigurare ce presupun realizarea unei analize detaliate si pot fi considerate a avea un
grad ridicat de expunere pot fi cele care:
4

sunt desfasurate in baza unor contracte de reasigurare de tip excedent de dauna ;

constau in cedarea in reasigurare a unor portofolii mari de produse de asigurare aferente

bunsiness-ului generat de reasigurat;

constau in cedarea in reasigurare a unor linii de business cu o profitabilitate ridicata in situatia in

Acest principiu mentioneaza ca tranzactiile intre companii afiliate trebuie sa se realizeze conform principiului pretului pietei libere
potrivit caruia tranzactiile intre persoane afiliate se efectueaza in conditiile stabilite sau impuse care nu trebuie sa difere de relatiile
comerciale sau financiare stabilite intre intreprinderi independente. La stabilirea profiturilor persoanelor afiliate se au in vedere
principiile privind preturile de transfer.
4
Contractele de tip excedent de dauna sunt contracte neproportionale, in cadrul carora nu exita o corelatie directa intre primele
cedate si daune si prin urmare o astfel de analiza este mai dificil de realizat.

Adrian Luca
Ana Hondru
Andra Culita
Transfer Pricing Services
www.transferpricing.ro
care reasiguratul poate suporta pe cont propriu riscurile ce decurg din desfasurare acelor
activitati;

constau in cedarea unor riscuri complexe si unice, cu putine sanse de a identifica tranzactii
similare desfasurate cu parti independente in vederea testarii respectarii principiului valorii de
piata.

In vederea justificarii respectarii principiului valorii de piata a preturilor de transfer aplicate in cadrul
serviciilor de reasigurare trebuie analizata aplicabilitatea metodelor clasice de preturi de transfer
mentionate de legislatia in vigoare si de Liniile directoare privind preturile de transfer emise de
Organizatia pentru Cooperare si Dezvoltare Economica. Avand in vedere particularitatile acestei industrii
si natura tranzactiilor este posibil ca aceste metode clasice sa nu poata fi utilizate. Imposibilitatea aplicarii
lor nu trebuie sa duca la concluzia ca preturile de transfer nu sunt la valoare de piata. Dimpotriva, analiza
va trebui extinsa pentru a vedea in ce masura pot fi identificate alte metode ce pot fi utilizate in vederea
testarii conformitatii cu principiul valorii de piata a preturilor de transfer aferente serviciilor de reasigurare.
In continuare sunt prezentate principalele abordari ce pot fi utilizate in acest sens.
A.

Metoda compararii preturilor

In general, utilizarea metodei compararii preturilor in vederea analizarii respectarii principiului valorii de
piata a serviciilor de reasigurare este posibila atunci cand:

reasiguratul a fost implicat in tranzactii de cedare in reasigurare similare desfasurate cu parti

independente in perioada imediat anterioara tranzactiilor desfasurate cu parti afiliate;

un reasigurator parte independenta participa la contractul de reasigurare incheiat cu o parte

afiliata ca si co-reasigurator sau retrocesionar;

pot fi obtinute informatii cu privire la prevederile stipulate in contractele de reasigurare incheiate

de o companie care a fost achizitionata recent (si prin urmare face parte din acelasi grup de
companii) si care, pana la momentul achizitiei, desfasura tranzactii de reasigurare cu parti
independente.

Totusi, in vederea utilizarii tranzactiilor desfasurate cu parti independente pe post de tranzactii

comparabile, este necesara realizarea unei analize de comparabilitate care sa evidentieze gradul de
similaritate al acestor tranzactii. O astfel de analiza de comparabilitate ar trebui sa tina cont de:

tipul de riscuri acoperite, zona geografica in care sunt subscrise riscurile cedate in reasigurare si
tipurile de contracte de reasigurare utilizate;

valoarea riscurilor cedate in reasigurare;

termeni si conditii specifice (spre exemplu limitari sau exluderi);

conditiile pietei in cazul tranzactiilor desfasurate cu parti independente in perioade diferite fata
de cele in care sau desfasurat tranzactiile cu partile afiliate.

Un avantaj major al aplicarii metodei compararii preturilor este reprezentat de faptul ca, in general, prin
utilizarea unor contracte comparabile incheiate cu parti independente, pot fi documentate toate tipurile de
sume tranzactionate intre partile afiliate (spre exemplu: comisioane de reasigurare, comisioane din profit,
comisioane de administrare, dobanzi, valoarea primelor cedate, valoarea daunelor).

Adrian Luca
Ana Hondru
Andra Culita
Transfer Pricing Services
www.transferpricing.ro
Cu toate acestea, identificarea unor tranzactii comparabile desfasurate intre parti independente ridica
probleme serioase in practica si, prin urmare, aceasta metoda nu este usor de aplicat.
B.

Utilizarea cotatiilor oferite de brokeri

Avand in vedere gradul ridicat de dificultate in vederea identificarii unor tranzactii comparabile
desfasurate cu parti independente, in practica poate fi utilizata o abordare alternativa. Aceasta abordare
este reprezentata de utilizarea cotatiilor oferite de brokeri pentru servicii de reasigurare similare. Insa,
aceste cotatii nu surprind in detaliu conditiile stabilite efectiv intr-un contract de reasigurare. Prin urmare
intre cotatiile oferite de brokeri si prevederile contractelor de reasigurare pot exista mici diferente ce pot
avea impact asupra comisioanelor si asupra celorlalte sume tranzactionate intre parti. Toate aceste
aspecte trebuie avute in vedere in momentul in care se opteaza pentru aplicarea acestei abordari in
vederea justificarii valorii de piata a preturilor de transfer aferente tranzactiilor de reasigurare desfasurate
intre parti afiliate.
C.

Metodologia de determinare a preturilor

O alta abordare ce poate fi utilizata in vederea analizarii respectarii principiului valorii de piata a serviciilor
de reasigurare presupune demonstrarea ca preturile de transfer aferente tranzactiilor constand in
prestarea de servicii de reasigurare desfasurate intre parti afiliate sunt determinate utilizand aceeasi
metodologie aplicata in cazul serviciilor de reasigurare desfasurate cu parti independente. O alternativa
indirecta similara cu aceasta abordare poate fi reprezentata de compararea pretului pe care un
reasigurator ar fi dispus sa il accepte in situatia in care riscurile ar fi fost cedate de o parte independenta.
In acest mod, utilizand modele actuariale de determinare a preturilor, poate fi aratat ca pretul pentru
serviciile de reasigurare oferite de partea afiliata este similar cu pretul pentru servicii similare oferite catre
parti independente.
In general, aceasta abordare ar trebui sa fie suficient de solida pentru a demonstra conformitatea cu
principiul valorii de piata. Insa, pentru a sustine o astfel de abordare in fata autoritatilor fiscale sunt
necesare documente care sa ateste ca o astfel de politica exista si este aplicata, ca modelele actuariale
se bazeaza pe aceleasi ipoteze, ca partile afiliate implicate in tranzactii de reasigurare detin suficienta
expertiza si know-how in vederea determinarii preturilor si ca un proces de negociere a avut loc intre
partile afiliate inaintea incheierii contractelor de reasigurare.
Principalul avantaj al acestei abordari este reprezentat de faptul ca, in masura in care poate fi demonstrat
ca, atat in relatia cu parti afiliate, cat si in relatia cu parti independente se aplica aceeasi metodologie de
determinare a preturilor, pe baza acesteia pot fi documentate o serie larga de tranzactii de reasigurare
intra-grup. De asemenea, utilizand aceasta abordare pot fi documentate toate tipurile de sume
tranzactionate intre partile afiliate (spre exemplu: comisioane de reasigurare, comisioane din profit,
comisioane de administrare, dobanzi, valoarea primelor cedate, valoarea daunelor).
D.

Metoda marjei nete

Testarea valorii de piata a preturilor de transfer aplicate in cadrul serviciilor de reasigurare desfasurate
intre parti afiliate poate fi realizata utilizand metoda marjei nete. Prin intermediul acestei metode se va
analiza daca reasiguratul a obtinut o remuneratie adecvata pentru activitatile desfasurate (spre exemplu:
activitati de subscriere, vanzari, managementul daunelor). O alta modalitate de a testa activitatea
reasiguratului poate fi reprezentata de urmatoarea abordare: testarea masurii in care remuneratia
aferenta activitatii de cedare in reasigurare este stabilita la un nivel care sa permita obtinerea unei
rentabilitati a capitalului cel putin la acelasi nivel inregistrat inainte de cedarea in reasigurare.
10

Adrian Luca
Ana Hondru
Andra Culita
Transfer Pricing Services
www.transferpricing.ro
De asemenea, aplicarea acestei metode se poate realiza si prin testarea reasiguratorului in vederea
stabilirii daca rentabilitatea capitalului obtinuta de acesta este la valoare de piata.
E.

Cea mai buna alternativa disponibila

Abordarea cea mai buna alternativa disponibila poate fi utilizata in vederea justificarii conformitatii
preturilor de transfer cu principiul valorii de piata. In acest sens partea afiliata care cedeaza in reasigurare
ar trebui sa faca dovada ca a analizat toate alternativele disponibile in mod realist si implicatiile lor inainte
de a se angaja intr-o asemenea tranzactie. In urma analizei desfasurate, concluziile trebuie sa prezinte
faptul ca a fost selectata cea mai buna alternativa disponibila la momentul respectiv.
Dezavantajul acestei metode este reprezentat de faptul ca o astfel de analiza a oportunitatilor efectiv
disponibile la momentul desfasurarii tranzactiei de cedare in reasigurare este destul de dificil de realizat
si, in plus, consuma foarte mult timp.
F.

Activitatile de fronting

Justificarea valorii de piata a preturilor de transfer aferente activitatilor de fronting poate ridica probleme
serioase companiilor implicate in asemenea tranzactii.
Aceasta problema poate fi abordata plecand de la analiza functiilor indeplinite, a riscurilor asumate si a
activelor utilizate de fiecare parte afiliata implicata in astfel de tranzactii. In general, rezultatul acestei
analize va arata ca o companie de fronting presteaza servicii cu o valoare adaugata mica, ce pot fi
incadrate in categoria activitatilor suport. In principiu, remuneratia acestor tipuri de servicii ar trebui sa
acopere costurile inregistrate de compania de fronting cu prestarea acestora, precum si o marja de profit
corelata cu gradul de sofisticare/specializare al acestor servicii. Astfel, justificarea valorii de piata a
pretului de transfer aferent activitatilor de fronting trebuie sa tina cont de aceste doua elemente: baza de
cost si marja de profit aplicata.
O alta alternativa ce poate fi utilizata este reprezentata de utilizarea metodei compararii preturilor. Astfel,
trebuie identificate initial tranzactii similare desfasurate intre parti independente. In vederea identificarii
acestora se poate porni de la investigarea posibilitatii ca, pentru a-si dezvolta activitatea, compania de
fronting sa desfasoare tranzactii similare si cu parti independente. De asemenea, compania de asigurare
cu rol de reasigurator poate desfasura astfel de activitati si cu alte companii ce nu fac parte din acelasi
grup. Totusi, in selectarea acestora, o importanta sporita trebuie acordata analizei de comparabilitate
intrucat pot exista diferente cu privire la tipurile de activitati desfasurate in relatia cu parti afiliate si tipurile
de activitati desfasurate in relatia cu parti independente. Aceste diferente pot avea un impact semnificativ
asupra remuneratiei companiei de fronting, impact dificil de eliminat prin intermediul ajustarilor.
3.2

Dosarul preturilor de transfer

In vederea sustinerii preturilor de transfer aplicate, companiile de asigurare au obligatia (conform

Ordinului 222/2008 privind continutul dosarului preturilor de transfer) ca, la solicitarea autoritatilor fiscale
sa pregateasca si sa prezinte dosarul preturilor de transfer. In cadrul acestui dosar trebuie incluse toate
tranzactiile desfasurate cu parti afiliate, indiferent de natura acestora (spre exemplu: servicii de
reasigurare, acordarea/primirea de imprumuturi, transferuri de portofolii, servicii de instrumentare a
dosarelor de dauna, refacturari de costuri, servicii IT, etc.).
De asemenea, o parte importanta a dosarului preturilor de transfer este reprezentata de analiza
functionala. Asa cum am mentionat anterior intelegerea functiilor indeplinite, a riscurilor asumate si a
activelor utilizate de partile afiliate implicate in tranzactii intra-grup reprezinta un punct cheie in
11

Adrian Luca
Ana Hondru
Andra Culita
Transfer Pricing Services
www.transferpricing.ro
intelegerea preturilor de transfer aplicate.
Tinand cont de toate aceste aspecte, pregatirea dosarului preturilor de transfer este un proces complex si
consumator de timp. De asemenea, necesita constinte specializate de industrie pentru a putea surprinde
implicatiile in domeniul preturilor de transfer.
4.

Concluzii

Conditiile economice dificile si competitia acerba intre companiile de asigurare din Romania pe anumite
segmente de business au impactat in mod semnificativ rezultate financiare obtinute de companiile din
aceasta industrie.
Cresterea volumului primelor cedate in reasigurare catre parti afiliate, restructurarile care au loc pe piata
asigurarilor din Romania, precum si interesul crescut al autoritatilor fiscale in investigarea preturilor de
transfer va avea ca rezultat inceperea inspectiilor fiscale la companiile in industria asigurarilor.
Documentarea tranzactiilor constand in servicii de reasigurare implica eforturi semnificative si reprezinta o
activitate complexa si consumatoare de timp. Totusi, in vederea realizarii acesteia, companiile de
asigurare au la dispozitie o serie de alternative ce pot fi aplicate in functie de specificul si natura
tranzactiilor intra-grup desfasurate.
Astfel, utilizarea metodei comparari preturilor in vederea justificarii valorii de piata a preturilor de transfer
aferente serviciilor de reasigurare reprezinta un bun punct de plecare. Dar, din cauza imposibilitatii
identificarii unor tranzactii desfasurate cu parti independente care sa indeplineasca in mare masura
criteriile de comparabilitate, aceasta metoda este greu de aplicat.
O alternativa la metoda compararii preturilor este reprezentata de utilizarea unei abordari ce presupune
demonstrarea ca preturile de transfer aferente tranzactiilor constand in prestarea de servicii de
reasigurare desfasurate intre parti afiliate sunt determinate utilizand aceeasi metodologie aplicata in cazul
serviciilor de reasigurare desfasurate cu parti independente. In masura in care aceasta abordare poate fi
sustinuta de documente care sa arate ca o astfel de politica exista si este aplicata, pe baza acesteia pot fi
documentate o serie larga de tranzactii de reasigurare desfasurate intre companii ce fac parte din acelasi
grup.
Pe langa abordarile mentionate anterior, mai pot fi utilizate si urmatoarele alternative, fiecare din ele
avand propriile avantaje si dezavantaje: utilizarea cotatiilor oferite de brokeri pentru servicii de
reasigurare similare, metoda marjei nete sau cea mai buna alternativa disponibila.
Indiferent de abordarea tehnica utilizata in cadrul dosarului preturilor de transfer, autoritatile fiscale vor
dori sa constate faptul ca reasiguratul a retinut suficient profit in urma activitatii de cedare in reasigurare.
De asemenea, indiferent de abordarea utilizata in vederea justificarii valorii de piata a preturilor de
transfer aferente serviciilor de reasigurare, argumentarea motivatiei economice si comerciale care a stat
la baza desfasurarii acestor tranzactii constituie un punct cheie ce trebuie avut in vedere. In plus, analiza
functiilor indeplinite, riscurilor asumate si a activelor utilizate constituie un alt aspect ce trebuie luat in
considerare.

copyright 2012 Transfer Pricing Services

12

Adrian Luca
Ana Hondru
Andra Culita
Transfer Pricing Services
www.transferpricing.ro
Bibliografie:
1.

Codul Fiscal, articolul 19 (5) din Legea nr. 571/2003 cu modificarile ulterioare

2.

Transfer Pricing Guidelines for Multinational Enterprises and Tax Administrations, OECD, 2010

3.

Report on the attribution of profits to permanent establishments, OECD, 2008

4.

Intragroup reinsurance transfer pricing: a risk-based approach, Lisa Casley, Aamer Rafiq, Barry
Dennis, Junko Yamato, Lucia Fedina, Huw Jenkins, Vincent Branch, Irina Diakonova, Transfer
Pricing Report, 2008

5.

Insurance transfer pricing: issues for life reinsurance transactions, Christian DesRochers,
Taxing Times, 2009

13