Sunteți pe pagina 1din 22

Puterea in Relatiile Internationale

Stiinte politice

Puterea n Relatiile Internationale


Puterea se afla n epicentrul
sistemului international. Concepte precum
puteri regionale, mari puteri, superputeri
sau hiperputeri fac parte din limbajul de zi
cu zi. Comportamentul fiecarui stat ct si
dinamica sistemului international si au
izvorul n structura si distributia puterii
mondiale. Asa cum vom vedea n
continuare, puterea reprezinta o realitate
multidimensionala, ntruct se manifesta
att ca obiectiv ct si ca instrument al
statelor.

ALTE DOCUMENTE
POLITICI PUBLICE. DEFINITII. CONCEPTE.
TEORII.
Influenta religiei si pozitiei sociale asupra
comportamentului electoral
ROMANIA EUROPEANA
PERIOADE DE TRANZITIE SI DEROGARI
OBTINUTE DE ROMANIA
Ion Conea - viziunea strategica asupra
geopoliticii
REGIMUL NICOLAE CEAUSESCU
CADRUL STRATEGIC NATIONAL DE
REFERINTA 2007 - 2013
ACTIUNEA POLITICA SI AGENTII SAI
IDEOLOGIE SI DEZIDEOLOGIZARE
Politica comerciala si industriala a UE

Search

Pentru paradigma realista, puterea


reprezinta cheia de bolta a relatiilor
internationale. Toate teoriile realiste considera ca preocuparile legate de putere,
balanta de putere, dinamica puterii reprezinta motorul afacerilor internationale.
Puterea reprezinta un instrument principal, daca nu singurul, pentru mplinirea
intereselor nationale. Ca urmare, teoriile realiste postuleaza ca statele sunt ntr-o
continua competitie pentru putere. Dar, argumentele folosite sunt diferite de la un
curent la altul. Hans Morgenthau, ntemeietorul realismului clasic, supranumit
"realism al naturii umane, considera ca statele au o "pofta nemarginita pentru putere"
ntruct sunt conduse de fiinte umane care au "vointa de putere" nca de la nastere
si, n consecinta, sunt permanent n cautarea de oportunitati pentru a prelua ofensiva
si a-si impune dominatia asupra altor state[1]. Daca natura umana reprezinta cauza
profunda a competitiei pentru putere n viziunea lui Morgenthau, anarhia sistemului
joaca acelasi rol n opinia lui Keneth Waltz, ntemeietorul realismului defensiv. Waltz
postuleaza ca, desi urmaresc n primul rnd supravietuirea n sistem, fiind tentate sa
se comporte defensiv prin mentinerea balantei de putere, statele profita totusi de
stimulentele pe care le ofera sistemul international pentru a cstiga putere pe seama
rivalilor, ori de cte ori se iveste o asemenea oportunitate.[2] Pe o asertiune
asemanatoare se fundamenteaza si realismul ofensiv al lui John Mearsheimer, care
nsa merge mai departe, afirmnd ca anumite caracteristici ale sistemului
international ndeamna marile puteri sa se concureze pentru putere. Realismul
ofensiv considera ca scopul fundamental al unui stat este sa devina hegemon n
cadrul sistemului[3], adica un stat att de puternic nct sa domine toate statele din
sistem.
Astfel, competitia pentru putere pare sa fie o dominanta a comportamentului
sistemului international de state, competitie responsabila pentru majoritatea marilor
evenimente care au marcat istoria moderna, n special razboaiele n care au fost
implicate marile puteri n ultimele doua secole si ceva, mai precis de la razboaiele
franceze si napoleoniene din 1792-1815 si pna acum.
Pentru o lucrare precum cea de fata, care si propune sa descifreze
arhitectura de putere a sistemului international a secolului XXI, este foarte util sa

ncercam gasirea unui raspuns la ntrebarea: de ce statele concureaza pentru putere


si lupta pentru hegemonie? Aceasta ntrebare este esentiala pentru paradigma
realista, dar nu i lasa indiferenti nici pe adeptii liberalismului sau pe constructivisti.
Raspunsul la ntrebarea formulata mai sus decurge din cinci caracteristici ale
sistemului international de state. Nici una dintre aceste cinci caracteristici, luata
separat, nu conduce la concluzia ca statele trebuie sa fie n competitie, dar,
mpreuna, ele descriu o lume n care statele, n special marile puteri, sunt ncurajate
sa-si maximizeze puterea n raport cu alte state.
Prima trasatura este ca sistemul international este anarhic, alcatuit din state
independente, fara vreo autoritate deasupra lor[4]. A doua este ca statele, n special
marile puteri, detin o anumita capacitate militara, care le face reciproc periculoase,
pericol care este potentat de cea de-a treia caracteristica: statele nu pot fi niciodata
sigure de intentiile celorlalte state. A patra trasatura a sistemului international este ca,
pentru state, securitatea, adica supravietuirea, este obiectivul fundamental, chiar
daca la o prima vedere au obiective precum prosperitatea, pacea sociala s.a. n fine,
cea de-a cincia caracteristica este ca statele sunt actori rationali, care sunt
constiente de mediul lor si gndesc strategic despre cum sa supravietuiasca n acest
mediu. ntr-un sistem descris de aceste cinci caracteristici, statele au de ales ntre
trei modele de comportament[5]: 1) teama, 2) "self help" sau auto-ajutorare si 3)
maximizarea puterii. Daca statele mici sunt condamnate sa aleaga unul dintre
primele doua modele de comportament, pentru marile puteri, singura alegere
rationala este sa valorifice orice oportunitate de a-si spori puterea, ncercnd sa
ajunga la situatia ideala: dobndirea hegemoniei.
3.1. Definirea puterii n relatiile internationale
Puterea reprezinta un concept central n relatiile internationale, dar si un instrument fundamental de analiza n
stiintele politice si sociale. Definirea puterii s-a dovedit o sarcina extrem de dificila, ntruct este un concept
multidimensional, cu sensuri multiple si uneori eluzive. Ca urmare, exista o multitudine de opinii referitoare la ce este
puterea si cum poate fi ea masurata. Puterea a fost studiata nca din zorii istoriei cunoscute. Platon, Aristotel, Sun Tze,
Confucius, Machiavelli, Thomas Hobbes, Montesqieu si alte sute de autori prestigiosi au abordat, fiecare din unghiul
civilizatiei si vremurilor carora le apartineau, diversele aspecte si forme ale puterii. Din pacate, cti autori, cam tot attea
viziuni sunt! Unii o vad ca fiind relationala, n sensul ca A l influenteaza pe B, altii ca fiind comportamentala, n sensul
unui continuum de mijloace de actiune, mergnd de la atractivitate, convingere, plata, coercitie. Unii insista asupra
puterii data de resursele detinute, adica asupra puterii potentiale, ca un concept mai larg, care include dimensiunile
militara, economica, sociala si psihologica a unui stat, altii asupra efectelor exercitarii puterii si conditiilor n care
exercitarea puterii este ncununata de succes. Puterea potentiala rezultata din detinerea unei cantitati oarecare de
resurse este un concept clar, intuitiv si cuantificabil. Mai dificil de definit si de cuprins ntr-un model teoretic este puterea
exercitata, pentru ca ea este rezultatul mai multor categorii de factori: resursele de putere, capacitatea interna a unui
stat de transformare a acestor resurse n putere, conjunctura n care se exercita, caracteristicile subiectului asupra
caruia se exercita (caracterul relational) s.a. Aceasta este principala dificultate n definirea puterii: extrema complexitate
pe care i-o confera specificul sau relational, a aplicarii contextuale, a varietatii continutului, a diversitatii mecanismelor de
actiune, a conditionalitatilor de eficienta. Nu exista o definitie, daramite o teorie, care sa explice de ce o putere a avut
cstig de cauza ntr-o situatie si a esuat n alta. Spre exemplu, nici una dintre definitii nu explica convingator "paradoxul
puterii nerealizate", ilustrat, ntre altele de Statele Unite care au pierdut n fata unui Vietnam incomparabil mai slab dect
Uniunea Sovietica, pe care au nvins-o n Razboiul Rece.

3.1.1. Viziunea sociologica


Sistemul International este o comunitate a statelor, asemanatoare n esenta
unei comunitati umane oarecare, cu deosebirea ca partile componente nu sunt
indivizi, ci state-natiune. De aceea, multi cercetatori care s-au aplecat asupra
conceptului de putere n afacerile internationale s-au raportat ntr-un fel sau altul la
diversele definitii ale puterii din sociologie.
Una dintre abordarile cele mai complete ale conceptului de putere, este cea a
politologului american Rudolph Rummel[6]. Am ales aceasta abordare dintre multe

altele ntruct, asa cum se va vedea n Cap. 8, raspunde cel mai bine scopului
prezentei lucrari de cercetare: elaborarea unui model matematic al puterii n relatiile
internationale. Rudolh Rummel analizeaza puterea, conflictul si cooperarea din punct
de vedere sociologic si extrapoleaza concluziile la nivelul puterii si razboiului n
relatiile internationale. Rummel porneste de la premisa ca puterea este capacitatea
de a produce efecte si face o diferenta clara ntre puterea potentiala si puterea
exercitata, adica ntre de&# 131h77b 355;inerea resurselor puterii si utilizarea cu
succes a puterii. n opinia lui aceasta diferenta consta n distinctia dintre capacitatea
de a exercita puterea si resursele detinute pentru a o putea exercita cu succes, adica
ntre o potentialitate si o realitate, adica ntre efecte si resurse ale puterii. Rummel
investigheaza trei aspecte ale puterii exercitate: motivatiile, mecanismele si formele
exercitarii puterii si propune o ecuatie a puterii, ecuatie capabila sa ofere cheia
transpunerii resurselor n efecte ale puterii.
n opinia sa, motivatiile care fac posibila exercitarea puterii sunt interesele
pozitive, interesele negative si efectele constrngerii, iar mecanismele prin care se
exercita puterea sunt amenintarea, promisiunea, persuasiunea, legitimitatea,
admiratia sau dragostea, detinerea controlului asupra situatiei si oportunitatilor.
Viziunea lui Rudolph Rummel este sintetizata n Tabelul 3.1, n care, alaturi de
motivatii si mecanisme sunt schitate si formele n care se exercita puterea.
n opinia lui Rummel, formele prin care se exercita puterea sunt (cu exemple din sfera relatiilor internationale):
-

Puterea neutra: capacitatea unui individ/entitati de a produce efecte neintentionat, prin simplul fapt al
existentei sau activitatii sale (ex. ziua nationala a unui stat determina actiuni de felicitare din partea autoritatilor
altor state)

Puterea n sine: capacitatea de a produce intentionat efecte n mediul n care functioneaza/exista un


individ/entitate (ex. capacitatea Ucrainei de a executa lucrarile de amenajare a canalului Bstroe)

Puterea fizica: capacitatea existenta de a afecta intentionat integritatea unui individ/entitati (ex. existenta de
baze militare americane n Asia de Nord Est). n sfera relatiilor internationale, puterea fizica este totuna cu
puterea militara.

Forta: capacitatea utilizata de a afecta intentionat integritatea sau interesele unei entitati, mpotriva vointei
acesteia (ex. atacul de la Pearl Harbour). n sfera relatiilor internationale forta provine din exercitarea puterii
militare, dar si a puterii economice (ex. embargoul impus Cubei castriste de catre SUA este o manifestare de
forta).

PUTEREA

Producere
a
de
efecte
intentionat
e

Motivatii

Mecanisme

Forme de
exercitare a
puterii

Interese negative

amenintari

Putere coercitiv
a

Interese pozitive

promisiuni

Putere de
negociere

Interese n general

persuasiune

Putere
intelectuala

legitimitate

Puterea
autoritatii

admiratie,
dragoste

Puterea bazata
pe altruism

C
apacitatea
de
a
produce
efecte

Control
asupra
situatiei si
oportunitatil
or

Puterea de
manipulare

Constrnger
e

Puterea fizica
Forta
Puterea n sine

Efecte
produse
fara
intentie

Puterea
ra

neut

Tabelul 3.1 Motivatiile, mecanismele si formele de manifestare a puterii


-

Puterea indirecta: capacitatea de a produce efecte prin intermediul altcuiva (ex. capacitatea de a implica
armata si serviciile secrete pakistaneze n lupta mpotriva talibanilor refugiati din Afganistan)

Puterea coercitiva: capacitatea de a folosi amenintarea pentru a determina pe cineva sa aleaga cel mai mic
dintre doua rele (ex. criza rachetelor din Cuba: "va retrageti rachetele nucleare sau vom ataca").

Puterea de negociere: capacitatea de a folosi promisiuni pentru a determina pe cineva sa aleaga una dintre
doua solutii/comportamente la fel de acceptabile (capacitatea Bruxelles-ului de a impune statelor candidate
unele conditionari nu tocmai convenabile n schimbul accederii n Uniunea Europeana)

Puterea intelectuala: capacitatea de a convinge pe cineva sa creada n ceva sau sa faca ceva anume (ex.
capacitatea de a convinge fostele state comuniste din centru si estul Europei sa mbratiseze statul de drept si
economia de piata)

Puterea autoritara: capacitatea de a apela la legitimitate pentru a convinge pe cineva sa faca ceva anume
(rezolutia Parlamentului European care cere Italiei sa se conformeze reglementarilor comunitare n materie de
drepturi ale omului n cazul amprentarilor copiilor romi)

Puterea bazata pe altruism: capacitatea de a face apel la admiratie sau dragoste pentru a convinge pe cineva
sa faca ceva anume (ex. activarea Articolului 5 al Tratatului NATO ca urmare a solidarizarii statelor membre cu
americanii dupa atentatele din Septembrie 2001)

Puterea de manipulare: capacitatea de a controla situatia si oportunitatile cuiva pentru a-l determina sa faca
sau sa nu faca ceva anume (sprijinul politic selectiv si santajul economic practicat Rusia fata de Republicii
Moldova pentru a reduce sprijinul populatiei pentru ideea unirii cu Romnia).

Rummel propune si o ecuatie a puterii, care inter-relationeaza capacitati, interese si vointa. Capacitatile se refera
la resurse si la posibila lor contributie la succesul unor interese manifestate de un individ/entitate pentru a obtine anume
efecte. Interesele sunt legate n principal de scopurile unui individ/entitate, iar vointa de taria dorintei sale de a-si atinge
acele scopuri. Privita dinspre capatul opus, vointa exprima ct de hotart este un individ/entitate sa-si utilizeze
capacitatile pentru atingerea unor scopuri precise. Astfel, ecuatia puterii lui Rummel este:
Ps = Cs x

Is x Vs

(3.1)

unde Cs reprezinta capacitatile unui individ/entitati disponibile pentru atingerea scopului s, I s este interesul acestuia
pentru atingerea lui, iar Vs reprezinta puterea vointei sale de a atinge scopul s.
Relatia ntre factorii acestei ecuatii este multiplicativa, ntruct daca unul dintre ei este nul, atunci puterea de a
atinge scopul s este nula. De exemplu, orict de puternic ar fi un stat, daca el nu are interes sa ocupe un teritoriu al unui
stat orict de slab fata de el, sau, daca ar avea un interes serios pentru ocuparea acelui teritoriu, dar nu considera ca
merita efortul - adica, daca nu are vointa necesara - atunci puterea lui este redusa. Invers nsa, statul slab pentru care
detinerea teritoriului este vitala si care are vointa de a merge pna la capat pentru pastrarea lui, se poate dovedi mai
puternic dect marea putere care l ameninta si si poate atinge scopul de a-si pastra n continuare teritoriul ipotetic
disputat. n concluzie, pentru a avea puterea de a reusi ceva, nu trebuie ca un stat sa aiba n mod egal capacitati,
interese si vointa. Fiecare dintre acesti factori joaca un anumit rol, n interactiune cu ceilalti doi, dar daca unul dintre ei
este absent n legatura cu un scop, asa este si puterea lui n legatura cu scopul respectiv.
Am descris n detaliu ecuatia lui Rummel, ntruct poate explica succesul lui David n lupta cu Goliath, a
Vietnamului n lupta cu Statele Unite, a Afganistanului n fata Armatei Rosii s.a. Desi reprezinta una dintre numeroasele

variante n care puterea poate fi clasificata, viziunea Rummel pare sa ofere instrumentele necesare pentru a descifra
toate tipurile posibile de manifestari ale puterii exercitate n relatiile internationale.

Abandonndu-l deocamdata pe Rudolph Rummel, trebuie precizat ca ntre


primii gnditori care au elaborat definitii ale puterii ce au rezistat probei timpului a fost
Max Weber, vestitul sociolog al guvernarii.

"Puterea este posibilitatea de a-ti impune vointa asupra comportamentului uneia


sau mai multor persoane", scria Max Weber n "Wirtschaft und
Gesellschaft"(Economie si Societate), n 1915

"Puterea este probabilitatea ca un actor ntr-o relatie sociala sa fie ntr-o pozitie
care sa-i permita sa-si impuna vointa n ciuda rezistentei altcuiva, indiferent de
fundamentul pe care se bazeaza aceasta probabilitate", adauga Max Weber
n "Theory of Social & Economic Organization: Role of Ideas & Subjectivism in
Action",din 1915

"Prin putere se ntelege oportunitatea existenta ntr-o relatie sociala care permite
cuiva sa-si impuna vointa chiar mpotriva rezistentei altcuiva si indiferent pe ce se
bazeaza aceasta oportunitate", concluzioneaza Max Weber n "Basic Concepts in
Sociology", 1920

Pornind de la baza teoretica exceptionala lasata mostenire de Max Weber, alti


cercetatori ai sferei relatiilor internationale au adaugat precizari sau nuante
suplimentare, fara nsa a produce vreo revolutie conceptuala:

"Puterea poate fi definita ca obtinerea efectelor dorite. A are mai multa putere dect B daca A obtine mai multe
efecte dorite, iar B doar cteva" (Bertrand Russell, 1938)

"Puterea reprezinta capacitatea de a utiliza forta" (Bierstedt, R.,1950).

"Puterea este procesul prin care se afecteaza politicile altora cu ajutorul (efectiv sau cu amenintarea folosirii) unei
pedepse severe pentru neconformarea cu politicile dorite" (Lasswell and Kaplan, 1950)

Asertiunea "A are putere asupra lui B" poate fi substituita cu asertiunea "comportamentul lui A determina
comportamentul lui B" (Herbert Simon, 1957).

"Ideea mea intuitiva despre putere este ceva de genul: A are putere asupra lui B pna acolo nct l poate
determina pe B sa faca ceva ceea ce nu ar fi facut daca nu ar fi fost nevoit" (Dahl, Robert, 1957)

"Puterea reprezinta capacitatea cuiva de a-si ndeplini dorintele prin controlul optiunilor si/sau preferintelor
altuia" (Kuhn, Thomas, 1957).

"Realitatea esentiala a puterii, acel ceva fara de care nici nu ar putea exista, este COMANDA" (Bertrand de
Jouvenal, 1962)

"Puterea este capacitatea de a provoca sau mpiedica schimbarea" (Michael M. May, 1972)

n "Theory of Social & Economic Organization", Max Weber face o distinctie


extrem de importanta ntre "putere" si "autoritate": autoritatea este puterea exercitata
legitim. Ei bine, de aici se desparte analogia dintre puterea n sociologie si puterea
n relatiile internationale! Pentru ca daca n comunitatile omenesti, ca sisteme
complexe, de la ceata si pna la stat, prin legitimare puterea se transforma n
autoritate, n sistemul international autoritatea legitima lipseste.
Din perspectiva weberiana, marea problema a puterii n relatiile internationale
este faptul ca sistemul international, datorita caracterului sau anarhic, nu confera
autoritate dect ntr-o masura redusa. n lipsa unui mecanism de legitimare autentica
a puterii n sistem, statele accepta autoritatea unei mari puteri din alte motive dect
legitimitatea: din frica, din interes, din admiratie. Aceasta autoritate este temporara,
fiind "acceptata", doar atta vreme ct exista frica, interesul sau admiratia.

ntr-un plan general, se poate afirma ca n deceniile care au urmat formularilor


lui Max Weber, s-au conturat trei categorii de abordari teoretice ale puterii:

abordarea psihologica.

abordarea sistemic-structurala

abordarea calcului cifrelor,

Definitiile puterii trecute n revista mai sus raspund viziunii uneia sau mai
multor asemenea abordari. De altfel, aceste trei curente de gndire asupra puterii si
gasesc confirmarea n comportamentul statelor si dinamica puterii internationale. Iar
principalele teorii realiste despre puterea n Relatiile Internationale, se articuleaza tot
pe aceste trei directii de abordare teoretica. Realismul clasic "al naturii umane"
elaborat de Hans Morghentau, este construit pe abordarea psihologica, iar realismul
structural defensiv al lui Kenneth Waltz si realismul ofensiv al lui John Mearsheimer,
si au bazele n abordarea sistemic-structurala. Toate celelalte viziuni cantitative
despre puterea potentiala, adica puterea ca resurse, si trag radacinile din abordarea
teoretica bazata pe calculul cifrelor.
Hans Morgenthau[7], afirma ca puterea este o relatie psihologica ntre cei care
exercita puterea si cei asupra carora este exercitata. Pentru Morgenthau, cei care
exercita puterea influenteaza deciziile celor care au mai putina putere. Cei slabi
accepta situatia fie pentru ca astepta unele foloase, fie din teama, fie din respect
pentru indivizii sau institutiile care exercita puterea. Morgenthau merge mai departe,
definind interesul national n termeni de putere: orice actiune sau politica ce
maximizeaza puterea statului este n interesul national si invers. Pentru Morgenthau,
puterea este si mijloc si scop.
Realistii
structurali
precum
Kenneth
Waltz[8] si
John
Mearsheimer[9] concluzioneaza ca structura sistemului, caracterizata de anarhia
rezultata din absenta unei autoritati superioare care sa oblige statele sa respecte
regulile jocului, de comportamentul statelor care urmaresc n primul rnd
supravietuirea n sistem, de incertitudinea privind intentiile celorlalti, de capacitatea
ofensiva inerenta a oricarei structuri militare, obliga statele la sporirea puterii proprii
si la urmarirea atenta a balantei de putere din sistem, tintind hegemonia ca scop
final. Acesta a fost rationamentul Frantei napoleoniene, al Germaniei wilhelmiene si
apoi naziste, tari care n diverse momente ale istoriei ultimelor doua secole au cautat
sa obtina hegemonia europeana, dar au esuat. Acelasi rationament a fost facut si de
Japonia primei jumatati a secolului XX cnd a urmarit hegemonia n Asia de Nord
Est. Acesta a fost resortul care, n secolul al XIX-lea, a facut din Marea Britanie
gardianul ncununat de succes al balantei de putere europene. Acesta a fost si
resortul care i-a scos pe americani din izolationismul timid al nceputului de secol XX,
atunci cnd s-au implicat n Primul Razboi Mondial si din izolationismul acut de la
mijlocul aceluiasi secol XX, cnd s-au implicat n al Doilea Razboi Mondial, ntr-un
moment n care sistemul era amenintat de aparitia a doi noi hegemoni regionali,
Germania nazista n Europa si Japonia n Orientul ndepartat.
n fine, o pleiada de cercetatori precum Ray Cline, Klaus Knorr, Wilhelm
Fucks, Asley Tellis, Huang Sonfeng prefera abordarea calcului cifrelor si definesc un
set de variabile reprezentnd surse de putere, care, maximizate, asigura
predominanta n sistem. n lipsa confruntarilor directe de putere, adica a razboaielor
ntre marile puteri, dar cu teama/speranta ca balanta de putere se va putea schimba,
statele puternice sunt preocupate sa-si mbunatateasca resursele care pot spori

puterea si sa calculeze care dintre aceste resurse conteaza mai mult ntr-o viitoare
confruntare calda sau rece. De aici s-au nascut o serie de modele matematicostatistice, care pornind de la nvatamintele istoriei, prescriu solutii cantitative de
sporire a puterii potentiale a unui stat, stat vazut ca resources box. Se admite totusi
ca masurarea puterii este extrem de dificila, daca nu imposibila, stiinta neoferind nca
instrumente si modele teoretice suficient de rafinate. Data fiind natura relationala a
puterii si caracterul contextual al aplicarii ei, este dificil sa atribui o valoare obiectiva
chiar si celor mai tangibile elemente ale sale. Eventual, puterea ar putea fi masurata
cu acuratete doar prin efectele consecutive exercitarii ei.
Dintre multele viziuni posibile n definirea puterii n relatiile internationale, am
ales-o pe cea care pare sa descrie cel mai bine caracterul relational si contextual al
puterii:
Puterea reprezinta capacitatea unui actor international de a influenta
comportamentul altor actori internationali pentru a-i determina sa ndeplineasca sau
sa nu ndeplineasca unele actiuni, n conformitate cu interesele si obiectivele acelui
actor international care exercita puterea.
Aceasta este definitia puterii pe care vom construi ntreaga argumentatie
teoretica a prezentei lucrari.
3.2. Caracteristicile puterii n relatiile internationale
Puterea n afacerile internationale, are unele caracteristici care o diferentiaza
de alte forme de putere care se manifesta n domeniul politic si social. ntre acestea
se afla caracterul dual, caracterul altruist, cel relational si cel contextual.
3.2.1. Caracterul dual al puterii
n relatiile internationale, puterea are un caracter dual: reprezinta un mijloc n
vederea atingerii unui scop si, totodata, un scop n sine. Puterea ca scop n sine
nseamna detinerea ct mai multor resurse militare, economice, tehnologice,
diplomatice etc., adica un potential de putere ct mai mare. Puterea ca mijloc de
atingere a unui scop, reprezinta utilizarea efectiva a acestor resurse, acestui
potential pentru obtinerea rezultatului dorit.
De aici rezulta ca, n relatiile internationale, puterea are cel putin doua
aspecte: potentialul de putere al unui stat si manifestarea de putere a statului
respectiv. Puterea potentiala, orict de mare ar fi ea, nu conteaza n sistem dect
daca produce efecte. Spre exemplu, n primii ani ai ambelor razboaie mondiale,
considerabila putere potentiala a Statelor Unite nu a mpiedicat Germania
wilhelmiana si apoi Germania nazista sa declanseze razboaiele mondiale sau
Japonia Imperiala sa se extinda n Asia de Nord Est, atta vreme ct nu s-a
manifestat ca putere. Sporirea resurselor de putere, deci a puterii potentiale a unui
stat, reprezinta un scop n sine, n vreme ce exercitarea puterii, adica puterea ca
manifestare, reprezinta un mijloc n vederea atingerii unui scop. Se poate afirma ca
puterea este instrumentul principal si obiectivul suprem al ntregului proces politic, fie
el intern, fie extern.
3.2.2. Caracterul altruist al puterii n relatiile internationale
Sistemul international de state este anarhic, dar nu haotic, irational, iar
structura mondiala de putere nu este amorfa, neutra. Dimpotriva, este o structura
ierarhizata, hegemonica, cu un centru dezvoltat la nivelul caruia se concentreaza
decizia si care are relatii asimetrice cu restul sistemului. Istoria arata ca sistemul

relatiilor internationale a functionat ntotdeauna ca o structura hegemonica de putere,


sau a tins catre o situatie de hegemonie. Cele mai stabile perioade din istoria
moderna a relatiilor internationale au fost acelea n care hegemonia nu era pusa n
discutie. A fost cazul Concertului de putere European din secolul al XIX-lea cu
preeminenta quasi-hegemonica a Marii Britanii. A fost cazul Razboiului Rece, cu
structura sa hegemonica bipolara. Este cazul acestor ani de nceput de secol, cu
hiperputerea americana. Dimpotriva, cele mai instabile si sngeroase perioade au
fost cele n care hegemonia a putut fi pusa n discutie, spre exemplu, de Franta
Napoleoniana, de Germania Wilhelmiana, Japonia Imperiala sau de Germania
nazista.
Am putea fi tentati sa privim puterea cu atributele sale hegemonice doar n
termeni negativi, raportndu-ne doar la latura egoista a puterii. Trebuie notat nsa, ca
un stat care se bucura de privilegiul puterii, ndeplineste totodata si unele functii n
beneficiul sistemului mondial, precum acoperirea de securitate pe care a asigurat-o
n secolul al XIX-lea Marea Britanie n Asia de Sud si n Orientul ndepartat sau cea
pe care SUA o asigura de aproape 6 decenii n Europa, Asia de Nord Est si, dupa
2001, n Asia Centrala. Astfel o putere hegemonica are, pe lnga dimensiunea
egoista, si o componenta altruista.
Istoria ultimelor doua secole demonstreaza ca puterea, att n manifestarile
sale pozitive - conservarea stabilitatii si securitatii sistemului international, adncirea
institutionalizarii, largirea domeniului reglementarii internationale etc., ct si negative
-coercitia, amenintarea cu razboiul, santajul s.a., reprezinta un ingredient permanent
al relatiilor internationale. Trebuie subliniat nca o data ca puterea, ca atribut esential
al statelor-natiune, unitatile componente ale sistemului international, este n primul
rnd un concept al paradigmei realiste. ntreaga teorie realista se nvrte n jurul
manifestarilor de putere, esentiale att pentru latura descriptiva ct si pentru cea
prescriptiva a paradigmei realiste.
3.2.3. Caracterul relational al puterii
Precum n orice comunitate si n sistemul international de state, puterea este un ingredient al relatiilor dintre
partile componente ale sistemului, adica dintre state. Puterea unui stat este relevanta numai daca ea si gaseste
utilitatea n relatiile cu celelalte state. Apelnd la acelasi exemplu, puterea SUA nu a produs nici un efect nainte ca
americanii sa se implice n conflict, adica sa stabileasca un anumit gen de relatii cu partile beligerante, de alianta cu unii,
de razboi cu altii.
n general, manifestarile de putere nu sunt bidirectionale, ci produc efecte dinspre cel puternic spre cel slab. Un
actor puternic poate forta sau influenta un actor mai putin puternic sa-si schimbe politica. si acest actor mai putin
puternic poate, la rndul sau, sa forteze un actor slab sa-si schimbe obiectivele. Indirect, actorul puternic si poate
impune vointa asupra politicii actorului slab. Invers nsa, statul slab nu este capabil sa determine schimbarea obiectivelor
statului mai putin puternic si nici acesta din urma nu are instrumentele care sa i permita sa schimbe politica statului
puternic.

Caracterul autarhic al unor state aduc distorsiuni severe procesului de


exercitare a puterii n relatiile internationale. Lipsa unor relatii normale cu celelalte
state - spre exemplu, izolarea Coreei de Nord si Iranului - ridica probleme serioase
de securitate pentru sistemul international din cauza amenintarii ca aceste state sa
ajunga n posesia armelor de distrugere n masa. Desi, practic toate statele sunt
ngrijorate de perspectiva ca aceste state sa ajunga n posesia unui asemenea
arsenal, din cauza precaritatii relatiilor cu aceste doua tari, nu se pot aplica
mecanismele uzuale practicii internationale actuale pentru a gestiona amenintarea.
Daca sistemul de relatii internationale ale acestor doua tari ar fi fost cel uzual,
regulile exercitiului de putere din sistemul international ar fi mpiedicat proliferarea,
asa cum s-a ntmplat cu alte state care au dorit sa se doteze cu arma nucleara. n
plus, izolarea aproape totala a regimurilor autarhice din Coreea de Nord si Cuba -

Iranul se afla ntr-o situatie mai fericita datorita petrolului - a condus la aparitia unor
probleme interne severe legate de saracie si napoiere, probleme care la un moment
dat se vor constitui n amenintari serioase la adresa securitatii statelor nvecinate.
3.2.4. Caracterul contextual
Pe lnga caracterul relational, puterea are si un pronuntat caracter contextual, ntruct se manifesta diferit n
contexte diferite. Puterea ca manifestare este orice, numai o constanta universala nu! Cineva, individ sau stat, care se
dovedeste puternic ntr-o situatie, poate fi lipsit de putere n alta. Aspectul relational simplu al puterii este complicat la
infinit de caracterul contextual al manifestarii puterii. Contextul n care este utilizata puterea poate face ca un parametru
al puterii sa aiba o mai mare relevanta dect altul, sau sa nu aiba nici o relevanta. Detinerea unei puteri militare sau
economice superioare este adeseori insuficienta. Istoria nu este ntotdeauna de partea marilor divizii sau a buzunarelor
adnci. Spre exemplu, tehnologia militara ultramoderna pe care o stapneste SUA nu i-a mpiedicat pe teroristii lui
Ossama bin Laden sa execute atentatele din 11 septembrie 2001. Ca sa gestioneze pericolul terorist, Washingtonul a
trebuit sa-si utilizeze aliantele si capacitatea diplomatica pentru a constitui o coalitie internationala de lupta mpotriva
terorismului international si sa articuleze o noua structura care sa asigure securitatea teritoriului national, Departamentul
pentru Securitate Interna. Tot aspectul contextual face ca un atribut al puterii unui stat sa poata produce efectele dorite
ntr-o situatie, dar sa fie irelevant ntr-alta. Pastrnd exemplul, armata SUA a fost suficient de puternica pentru a zdrobi
n cteva zile masinaria de razboi irakiana, dar este incapabila sa stavileasca valul de atentate teroriste din epoca post
Saddam.

Acelasi aspect contextual face sa nu existe o relatie de proportionalitate ntre


puterea potentiala si puterea manifestata ca efecte. Puterea potentiala a unui stat,
orict de mare ar fi ea, se poate dovedi incapabila sa obtina rezultatul dorit. De
exemplu, America nu a putut ndeparta regimul castrist din Cuba aflata la 100 de mile
de tarmul sau, dar a cstigat Razboiul Rece ntr-o competitie cu Uniunea Sovietica,
incomparabil mai puternica dect Cuba, n termeni de putere potentiala.
Datorita caracterului contextual, evaluarea raporturilor de putere, desi
importanta, nu este suficienta. Pentru a obtine efectele dorite n procesul de
exercitare a puterii, leadership-ul unui stat trebuie sa nteleaga bine regulile jocului,
pentru ca aceleasi resurse de putere pot furniza capacitati diferite, n contexte diferite
si la momente de timp diferite. Transformarea resurselor de putere n efectele dorite
ale exercitarii puterii presupune strategii bine articulate, precum si mecanisme de
comanda adecvate. Sunt cunoscute cazurile de strategii nepotrivite contextului sau
de lideri care au facut evaluari gresite. De exemplu, greselile uriase facute de
Germania si Japonia n 1941 cnd au atacat Uniunea Sovietica si Statele Unite, sau
eroarea grava a invadarii Kuweitului de catre Saddam Hussein n 1990.
Caracterul contextual al puterii este influentat de procesul intern, propriu
fiecarui stat la un moment dat, de a transforma puterea potentiala n putere
manifesta. Unui actor international, nu i este suficient sa detina resursele de putere
potentiala. Pentru a obtine efecte ale puterii, actorul respectiv trebuie sa parcurga un
proces de transformare n putere efectiva a potentialului reprezentat de resursele
sale. Cel mai cunoscut exemplu este Uniunea Europeana, care poseda majoritatea
resurselor de putere potentiala, dar este incapabila sa le transforme n putere
efectiva. Cea mai buna ilustrare a fost prilejuita de razboiul din fosta Iugoslavie,
cnd, ani la rnd, europenii nu au reusit sa produca puterea necesara pacificarii.
Doar interventia puterii Statelor Unite, prin NATO, n 1999 n Kosovo a provocat
ncheierea fazei fierbinti a ostilitatilor.
3.3. Balanta puterii

Conceptul de balanta a puterii se utilizeaza n cel putin trei situatii. n primul


rnd, balanta puterii se poate folosi pentru a descrie orice forma de distribuire a
puterii. Astfel, termenul poate desemna status quo-ul de la un moment dat, adica
distributia puterii ntr-un anumit moment al istoriei relatiilor internationale. Orice
modificare a distributiei de putere - spre exemplu, aparitia regimului castrist n Cuba -

modifica balanta de putere. Ca sa nu mai vorbim despre caderea regimurilor


comuniste din Europa Centrala si de Est. n special n perioada Razboiului Rece,
balanta puterii era privita ca o stare de echilibru, n care puterea este distribuita n
mod egal. Pornind de aici, unii realisti sustin ca stabilitatea este atinsa atunci cnd
exista o balanta egala; altii sustin, dimpotriva, ca stabilitate avem atunci cnd una
dintre parti are superioritatea, astfel nct cealalta parte nu ndrazneste sa atace.
Teoria stabilitatii hegemonice sustine ca puterea ne-balansata, adica hegemonul,
produce pace. Neorealistul Robert Gilpin descrie procesul prin care puterea
dominanta se poate eroda, concomitent cu ridicarea unui competitor, care l-a un
moment dat va declansa un asa numit razboi hegemonic, n urma caruia se va
ajunge la o alta stare de stabilitate, cu un nou hegemon[10].
O alta utilizare a conceptului se refera la balanta puterii ca politica de
echilibrare. Balanta puterii prezice sa statele vor actiona astfel nct sa mpiedice un
stat sa dezvolte suprematia puterii. O asemenea predictie se bazeaza n principal pe
comportamentul Marii Britanii din secolele al XIX-lea si al XX-lea fata de Franta si
apoi de Germania. Aici actioneaza doua supozitii fundamentale: 1) structura politicii
internationale este determinata de anarhia sistemului international de state si 2)
statele tin la independenta lor mai presus de orice. Asadar, pentru a se proteja de un
potential hegemon care le-ar putea ameninta independenta, statele vor ncerca sa
echilibreze, sa contrabalanseze puterea acestuia, fie prin dezvoltarea propriei
capacitati militare, fie prin formarea de aliante cu alte tari, dispuse sa se opuna
ascensiunii potentialului hegemon. Politica de echilibrare a balantei de putere, desi
una dintre cele mai elocvente n afacerile internationale, cunoaste nsa si unele
exceptii majore. Astfel, puterile occidentale s-au aliat Statelor Unite dupa al Doilea
Razboi Mondial, desi acestea erau considerabil mai puternice dect Uniunea
Sovietica. Explicatia este legata de perceptia amenintarii, mai precis de proximitatea
amenintarii: un vecin este posibil sa fie mai slab la scara globala, dar amenintator n
regiunea sa[11].
n fine, termenul de balanta a puterii mai este utilizat pentru a descrie cazurile
multipolare istorice. Europa secolului al XIX-lea este considerata un model al
sistemului multipolar de balanta clasica a puterii[12]. Aceasta balanta presupune
existenta unui numar de state ce accepta aceleasi reguli ale jocului. Este adevarat ca
sistemul multipolar al balantei puterii a produs cea mai ndelungata perioada de pace
ntre marile puteri, ntre 1815 si 1914, dar n cele din urma s-a sfrsit ntr-un sistem
bipolar de aliante militare, care a condus direct la Primul Razboi Mondial. Iar daca
mai trziu, n perioada Razboiului Rece, bipolaritatea s-a dovedit stabila n sensul
lipsei razboiului ntre marile puteri ale sistemului, bipolaritatea beligena de dinaintea
Primului Razboi Mondial arata ca sistemul bipolar, n sine, nu este neaparat
predestinat pacii.
3.4. Modele ale puterii n relatiile internationale
3.4.1. Behavioural Power/Resources Power

Asa cum am evocat deja, majoritatea cercetatorilor sunt de acord ca puterea


n relatiile internationale poate fi abordata din doua unghiuri complementare:
potentialul de putere si manifestarea de putere. Prin populatia sa, prin avutie,
suprafata, bogatia subsolului, arsenalul militar s.a. Statele Unite, Rusia, China,
Japonia, India au un potential de putere mult mai mare dect, de exemplu, Nigeria,
Elvetia, Bangladeshul, Turkmenistanul etc. Potentialul de putere al unui stat sta n

buna masura la baza puterii percepute a statului respectiv. Puterea potentiala poate fi
evaluata si eventual sporita n timp prin politici interne adecvate sau, dimpotriva,
poate suferi procese de reducere drastica. Este cazul Chinei si Indiei care au rate
ridicate de sporire a puterii potentiale, pe de o parte, si al Rusiei anilor '90 ai secolului
trecut, de cealalta parte.
A doua dimensiune a puterii n relatiile internationale este reprezentata de
efectele exercitarii puterii, puterea manifestata, adica rezultatele obtinute prin
exercitarea puterii n sistem. Un stat poate avea o putere potentiala uriasa, dar poate
esua n obtinerea rezultatelor dorite. Un exemplu este esecul usturator nregistrat n
Aprilie 1961 de Statele Unite n Golful Porcilor din Cuba, n ciuda unei utilizarii unor
resurse considerabile si a planificarii atente, dar neinspirate[13]. Puterea manifestata
nu poate fi evaluata dect a posteriori, dupa consumarea exercitarii puterii. Puterea
manifestata ca efect reprezinta de fapt scopul real si ultim al fiecarui stat, pentru ca
de ea depinde securitatea statului respectiv. Puterea ca rezultate este cea avuta n
vedere de fapt de factorii de decizie politica sau militara, pentru ca ea pune n
valoare puterea potentiala. Sau o risipeste!
n lucrarea sa "Bound to lead: The Changing Nature of American
Power", politologul american Joseph Nye Jr. defineste astfel cele doua aspecte ale
puterii:
Fixarea agendei

Behavioural Power, puterea ca manifestare, se refera la finalitatea exercitiului puterii si reprezinta capacitatea de a
obtine rezultatele dorite. n opinia lui Nye, Behavioural Power poate fi privita ca un continuum[14] precum cel din
Figura 3.1. La o extrema se afla puterea de comanda (hard power), adica abilitatea de a provoca schimbari n
comportamentul celorlalti prin coercitie, urmata pe acest continuum de convingere - Inducement - utiliznd forta militara
sau economica. La cealalta extrema se afla puterea de cooptare - soft power, adica abilitatea de a influenta ceea ce
doresc ceilalti prin atractivitate, precedata de fixarea prioritatilor - Agenda Setting.

Puterea coercitiva (hard power) se materializeaza pe principiul "morcovului si


batului" pentru a-i determina pe ceilalti sa faca ceea ce nu aveau de gnd sa faca. n
schimb, puterea de cooptare (soft power) urmareste sa-ti cstigi prieteni si sa-ti
influentezi dusmanii prin abilitatea de a-i determina pe altii sa urmareasca de buna
voie rezultatele pe care le doresti. Evident, puterea soft este mult mai ieftina si n
plus, mai eficienta, ntruct nu strneste adversitate.
Pentru exercitarea laturii de comanda (hard) si de cooptare (soft) a puterii ca
manifestare (Behavioural Power) sunt necesare unele resurse definite. Forta militara
sau economica este, n general, legata de puterea coercitiva (hard power), n vreme
ce atractivitatea propriei culturi sau stapnirea mecanismelor si tehnologiilor menite
sa disemineze unele informatii persuasive, sunt legate de puterea de cooptare (soft
power). Un exemplu cunoscut de utilizare eficienta a soft powereste cinematografia

americana, care a promovat si promoveaza cu remarcabil succes valorile SUA,


determinnd un comportament favorabil intereselor americane nu numai n Europa
Centrala si de Est, ci chiar si state cu o civilizatie de lunga traditie din Europa
Occidentala.
Resource Power, puterea ca resurse, este cea de-a doua fateta a puterii
identificata de Joseph Nye Jr. si se refera la instrumentele pe care se sprijina puterea
privita ca potentialitate. Resource Power reprezinta posesia resurselor si atributelor
asociate uzual cu abilitatea de a obtine rezultatele dorite - populatie, avutie,
tehnologie, suprafata, resurse minerale etc. Din acest punct de vedere, statele
reprezinta Resource Power ca o masura a puterii percepute sau a puterii ca
potential. n opinia lui Joseph Nye[15], deoarece abilitatea de a-i controla pe altii este
adesea asociata cu posesia anumitor resurse, liderii politici definesc n mod obisnuit
puterea ca posesia resurselor necesare. Avantajul acestei definitii este ca transforma
puterea n ceva concret, cuantificabil si predictibil, ceea ce nu ofera definirea puterii
ca manifestare (Behavioural Power).
3.4.2. Hard Power si Soft Power
Ulterior, n "The Paradox of American Power: Why the World's Only
Superpower Can't Go It Alone" si n "Soft Power: The Means to Succes in World
Politics",Joseph Nye, adnceste aceste concepte. Nye clasifica puterea ca
manifestare n trei categorii generale[16], constatnd ca, pentru a putea obtine
rezultatele dorite poti: 1) fie sa constrngi prin amenintari, 2) fie sa convingi prin
recompensa, 3) fie sa cooptezi oamenii sa-si doreasca acelasi lucru cu tine. Primele
doua categorii reprezinta hard power, a treia este soft power. Societatea
informationala n care traim astazi a facut ca eficienta soft power-ului sa sporeasca
spectaculos, datorita scaderii costurilor comunicatiilor si vitezei cu care se propaga
informatia. Din punctul de vedere al celui care exercita puterea, este evident mai
eficient si mai ieftin sa obtina rezultatele dorite prin soft power, dect prin hard
power. Mai mult dect att, detinerea unei puteri militare sau economice superioare
nu este suficienta. "Istoria nu a fost ntotdeauna de partea marilor divizii sau a
buzunarelor adnci. Jucatorul de poker cu cea mai buna mna, nu ia ntotdeauna
potul", afirma Nye[17]. Hard power,puterea coercitiva, se bazeaza pe forta militara si
cea economica a unui actor international, precum si pe toate celelalte resurse
materiale ale puterii si asigura securitatea sa vitala, fizica si economica.
Efectele hard power se materializeaza prin principiul "morcovului si batului", coercitie
sau recompensa, pentru a-i determina pe ceilalti sa faca ceea ce nu aveau de gnd
sa faca, sau sa nu faca ceea ce intentionau sa faca.
Forta militara continua sa ramna un factor major al puterii asa cum
demonstreaza evenimentele recente din Irak si Afganistan, dar si din Georgia. Forta
militara poate juca un rol de stabilizator al relatiilor instabile. Trupele americane sunt
binevenite n multe state asiatice si europene - exemplul Romniei si Bulgariei, care
se ntrec n a oferi baze militare pentru armata Statelor Unite - pentru ca securizeaza
statele respective fata de vecini imprevizibili si are capacitatea de a modela favorabil
mediul economic si de securitate. Chiar daca natiunile lumii resping la nivel oficial
utilizarea directa a fortei, argumenteaza Joseph Nye[18], statele pot mandata grupuri
teroriste pentru a purta campanii mpotriva adversarilor, cum este cazul Siriei n
relatia cu Hezbollahul si alte grupari teroriste anti-israeliene. n plus, din de n ce mai
mult, grupuri teroriste private, fara o legatura vizibila cu vreun guvern, pot sa-si
execute propriile campanii teroriste, cum este cazul lui Osama bin Laden cu a sa al
Qaeda. Nye compara gruparile teroriste moderne cu piratii care au actionat adeseori

cu mandat mpotriva unor adversari ai statelor comanditare, pna la suprimarea lor


de catre marina britanica n secolul al XIX-lea[19]. Forta economica, tinnd tot
de hard power - posibilitatea de a "cumpara" o atitudine favorabila propriilor interese are o influenta sporita n situatia n care interesele economice capata o importanta
din ce n ce mai mare pentru statele moderne. Adeseori, o moneda puternica poate
proiecta la distanta puterea mult mai eficient dect prin transportarea de oameni si
materiale. n opinia lui Joseph Nye, consolidarea factorilorhard power trebuie sa
reprezinte principala preocupare a politicii externe a Statelor Unite, ntruct doar hard
power are capacitatea de a asigura securitatea fizica si economica a unui stat,
securitate fara de care componenta soft power este inutila.
Soft power este capacitatea unui actor de a-i determina pe altii sa-si doreasca
ceea ce si doreste si el, de a-i co-opta n loc de a-i constrnge. Puterea de cooptare
urmareste cstigarea prieteniei si atenuarea adversitatii prin abilitatea de a-i atrage
pe altii sa urmareasca aceleasi rezultate cu cele care corespund interesului tau
national. Soft power-ul unui stat sporeste atunci cnd politicile sale publice sunt
considerate legitime de catre alte state. Soft Power reprezinta forta culturala,
ideologica si institutionala a unui stat. Include propaganda, dar este considerabil mai
complexa dect actiunile clasice legate de promovarea imaginii, obtinerea unei
popularitati efemere sau de Public Relations. Soft power are drept obiectiv adoptarea
unor institutii si asumarea unor credinte si valori care conduc la o agenda comuna si
creeaza un cadru favorabil pentru dezbatere. Mai mult dect simpla influentare sau
persuasiune, soft power reprezinta abilitatea de a-i atrage, de a-i ispiti pe ceilalti,
ceea ce are drept efect acceptarea sau dorinta de a imita, favoriznd preluarea
initiativei. Cele mai importante elemente de exercitare a soft power sunt valorile
exprimate de cultura nationala, politicile si institutiile interne si comportamentul pe
arena internationala.
Statele Unite se bucura de un urias soft power n relatia cu Europa si o parte
din Asia. Acest soft power are radacini istorice adnci, mergnd pna la Primul
Razboi Mondial, ntruct Statele Unite sunt percepute de catre europeni ca cele care
i-au protejat de agresivitatea Germaniei wilhelmiene, de atrocitatile nazismului sau
de pericolul mortal al caderii Occidentului sub influenta Uniunii Sovietice. Valorile
politice americane au influentat Europa dupa cel de-al doilea Razboi Mondial,
inclusiv n spatele Cortinei de Fier, prin Radio Europa Libera sau Vocea Americii.
Prabusirea sistemului comunist de tip sovietic si adoptarea benevola, rapida si fara
rezerve, a modelului de societate democratica si liberala de catre toate statele din n
Europa Centrala si de Est a fost n buna masura rezultatul soft power-ului Americii.
Un exemplu cunoscut de utilizare eficienta a soft power este cinematografia
americana, care a promovat cu remarcabil succes valorile SUA, determinnd un
comportament favorabil intereselor americane nu numai n Europa, dar si Orientul
ndepartat. Adoptarea de catre Japonia si Coreea de Sud a modelului democratic si
liberal american s-a facut pe o matrice culturala si ideologica substantial diferita de
traditia europeana. n anii din urma, alte posturi de radio si televiziune i sustin si
stimuleaza pe cetatenii Iranului, Chinei, Afganistanului care au mbratisat valorile
economice si politice occidentale. Soft power-ul este o conditie obligatorie a
succesului razboiului mpotriva terorismului, pentru ca necesita cooperarea benevola
a altor oameni, institutii si natiuni.
Invers, o soft power deficitara poate fi extrem de costisitoare.
Antiamericanismul activ ce se manifesta n lumea musulmana este alimentat de
deficienta istorica de soft power a Americii determinata de sustinerea consecventa si

aproape neconditionata a Israelului, considerat inamic ireductibil al lumii arabe.


Cazurile de tratament brutal de care s-a facut vinovata armata americana la
nchisoarea din Abu Ghraib au dat o lovitura mortala soft power-ului Statelor Unite.
La fel de costisitoare este aroganta de care este acuzata America nu numai n
Orientul Mijlociu, dar si n Europa. Iar n ultimii ani, cautionata de evenimentele din 11
Septembrie 2001, Administratia americana dominata de neo-conservatorii lui George
W. Bush a actionat n mai multe rnduri fara a tine cont de sensibilitatile partenerilor
sau opiniei publice mondiale. Nye citeaza o declaratie simptomatica n acest sens a
generalului Wesley Clark, fostul comandant al trupelor americane din Europa: "Soft
power"-ul ne-a conferit o influenta mult dincolo de ceea ce ar fi permis politica
traditionala de balanta a puterii. Dar, atractia se poate transforma n repulsie daca noi
vom actiona ntr-o maniera aroganta si vom deforma mesajul real al valorilor
noastre"[20]. Dar, nimic nou sub soare! Deficit de soft power au mai suferit Statele
Unite chiar si n Europa n cteva momente ale istoriei postbelice: criza Suezului din
1956, miscarea "Ban the Bomb" din Marea Britanie si Franta anilor '50, de interzicere
a bombei atomice, perioada razboiului din Vietnam, desfasurarea rachetelor nucleare
cu rada medie de actiune din Germania la nceputul anilor '80.
Soft power emana att de la leadership-ul unui stat, de la structurile oficiale
ale puterii, dar si de la societate n ansamblul ei: indivizi, agentii, oameni de stiinta,
oameni de afaceri, artisti, sportivi s.a. Aroganta, indiferenta la opinia altora,
promovarea agresiva a propriului interes sunt mijloace sigure de subminare a soft
power.Organizatii internationale precum ONU, OSCE, Organizatia Mondiala a
Comertului, diferite ONG-uri, organizatii profesionale sau diverse religii se sprijina n
mare masura pe influente de tip soft power.
Un exemplu de actor international cu o componenta uriasa de soft
power este Uniunea Europeana. UE a reusit sa determine unele natiuni sa-si
modifice credinte altadata sustinute cu ardoare si sa transforme n prietenie
adversitatea seculara a unor state. Sistemele legislative si de guvernare sunt
modificate, barierele protectioniste fata de producatorii din alte state sunt ndepartate
de buna voie, doar pentru a satisface cerintele integrarii n Uniunea Europeana. Se
pune ntrebarea daca adncirea constructiei europene este rezultatul soft power sau
al componentei economice, adica rezultatul hard power? Pentru ca nu se poate
neglija faptul ca "morcovul" prosperitatii economice, ca si securitatea militara pe care
o comporta apartenenta la NATO si Uniunea Europeana reprezinta motivatii majore
n procesul de integrare europeana. Fara ndoiala, amndoua formele de putere au
avut contributia lor ! Influentele de tip soft power au permis Uniunii Europene sa
obtina rezultate remarcabile n reconstructia natiunilor din Europa Centrala si de Est,
iar fortele militare ale UE joaca un rol nsemnat n eforturile de peacekeeping ale
ONU si NATO. Multilateralismul si atasamentul fata de organizatiile internationale
sunt caracteristici naturale ale natiunilor Uniunii Europene. Luate separat, majoritatea
statelor membre sunt prea slabe pentru a conta n raporturile de putere mondiale, dar
apartenenta la UE le transfera putere, iar co-participarea la actul de decizie colectiva
le permite promovarea intereselor proprii.
Soft power permite statelor mici si chiar actorilor non-statali sa atinga obiective
care sunt mult peste capacitatile lor de tip hard power. State mijlocii, cu hard
power redus, precum Olanda sau Canada, au un cuvnt respectat pe arena
internationala datorita exercitarii de soft power prin ajutoarele economice acordate
sau prin activitati de peacekeeping. Revolutia din domeniul informatiei si
comunicatiilor permite cu larghete actorilor minori sa beneficieze de tehnologia

moderna pentru a genera fluxuri financiare si de sprijin public. Soft power devine si
mai importanta n conditiile dezvoltarii societatii informationale, cnd informatiile si
ideile circula mult mai rapid si n rndurile unor populatii din ce n ce mai numeroase,
provocnd efecte adnci n societate. n plus, asa cum am mai spus, soft power este
mult mai ieftina dect hard power si n plus, mai eficienta, ntruct nu strneste
adversitate.
Pe de alta parte, se pot semnala abuzuri n utilizarea soft power. Unele
corporatii multinationale nu au ezitat sa utilizeze practici incorecte de business, iar
diverse ONG -uri au abuzat de instrumentele soft power. Mai mult, soft power-ul
poate scapa de sub control, ntorcndu-se mpotriva celui care a vrut sa-l utilizeze
pentru a obtine un anumit rezultat. Un exemplu este soft power deturnat este
ideologia islamista radicala, mpreuna cu gruparile asociate. Secta fundamentalista
wahhabita a luat nastere n secolul al XVIII-lea, n Peninsula Arabica si, n timp, s-a
bucurat de sprijin politic si financiar - evaluat la aproximativ 70 de miliarde de dolari,
numai n ultimii 30 de ani! - din partea familiei conducatoare din Arabia Saudita, care
dorea sa atraga de partea sa clericii wahhabiti prin care sa si legitimeze domnia.
Ulterior, precum n pilda "ucenicului vrajitor" radicalii wahhabiti s-au ntors mpotriva
sponsorilor lor, catalognd familia regala saudita ca fiind corupta si vnduta infidelilor
occidentali. n loc sa securizeze familia regala, soft power-ul islamismului radical s-a
deplasat catre Osama bin Laden si sustine obiectivul acestuia de a rasturna
guvernarea saudita. Osama a devenit o figura foarte populara n lumea musulmana,
influenta sa de tip soft power transformndu-se n mase de aderenti, sute de luptatori
si sustinere financiara.
Razboiul mpotriva terorismului international declansat de SUA dupa 11
Septembrie 2001 comporta si o dimensiune de razboi civil ntre radicalii si moderatii
civilizatiei musulmane. Este evident ca America si Occidentul trebuie sa actioneze nu
numai n plan militar, ci si n termenii soft power pentru a consolida tabara
musulmana moderata. n Statele Unite este n curs o dezbatere academica serioasa
pentru a ntelege resorturile antiamericanismului lumii musulmane si a gasi modalitati
de a umple falia dintre civilizatiile occidentala si islamica. S-au ntreprins si actiuni
concrete pentru consolidarea soft power-ului american n lumea musulmana. Dupa
ndepartarea regimului sadhamist din Irak, n conditiile escaladarii terorismului intern,
americanii au investit nu numai n refacerea infrastructurilor distruse sau napoiate,
dar si n aparitia de posturi de radio si televiziune care sa promoveze moderatia si
valorile occidentale, precum odinioara Europa Libera si Vocea Americii n lumea
comunista.
Hard power si soft power se ntrepatrund n modalitati complexe. Exercitarea
unui tip de putere poate amplifica sau, dimpotriva, anula efectele celuilalt tip de
putere aplicata. Obiectivele specifice cer forme diferite fata de obiectivele generale.
Scopurile specifice depind n general de hard power, n vreme ce scopurile cu
caracter general se ating mai eficient prin soft power. Spre exemplu, este mai usor
sa-i atragi pe oameni catre democratie, dect sa-i fortezi sa se comporte
democratic[21]. n schimb, forta militara poate consolida aliante favorabile. Sau
dimpotriva, prost utilizata, nensotita de soft power, poate provoca teama, conducnd
la cimentarea unor aliante adverse! Pornind de la acest exemplu, succesul razboiului
mpotriva terorismului va depinde n mare masura de cum vor reusi Administratiile
post - Bush sa mpace aceste doua tendinte n mediul extrem de volatil din Orientul
Mijlociu.

Nye mai subliniaza un aspect interesant: influenta formelor diferite de putere


variaza functie de tipul statului asupra caruia se exercita puterea. Soft power se
poate dovedi mai eficienta n state moderne dect n state pre-industriale despotice
precum n Africa sau Orientul Apropiat sau n state recent industrializate, precum
China sau India[22].
n concluzie, n lumea moderna, doar utilizarea hard power - putere militara
sau economica - nu garanteaza succesul. Totusi, hard power-ul este necesar atunci
trebuie respins un atac, pazite granitele sau protejati aliatii. Hard power-ul asigura
securitatea fizica si suportul economic pentru toate cele. Acesti factori de putere
trebuie nca sa predomine n preocuparile de politica externa ale statelor.
3.4.3. Modelul tridimensional al puterii
n "Descifrarea conflictelor internationale", acelasi Joseph Nye Jr. opineaza ca,
n momentul de fata distributia de putere se face pe trei straturi aflate ntr-o relatie de
interdependenta. El construieste o metafora potrivit careia puterea este distribuita
ntr-o maniera care seamana cu un joc de sah tridimensional, n care statele joaca
att pe orizontala, ct si pe verticala. n partea de sus a tablei de sah se afla stratul
puterii militare, care este n mare masura unipolar. Statele Unite sunt unica
hiperputere cu o ntindere internationala. Chiar si n acest strat unipolar, exista puteri
locale sau regionale, precum China si Rusia, care au o capacitate militara suficienta
pentru a mpiedica SUA sa actioneze n vecinatatea lor. Stratul puterii economice se
afla la mijloc si are o distributie tripolara de putere. n chestiuni vitale precum
comertul, reglementarea pietelor financiare, reguli comerciale si antitrust, acordul se
stabileste ntre Statele Unite, Uniunea Europeana, Japonia, si numerosi alti actori
internationali minori. Acest strat ar putea deveni quadripolar daca China si va
continua ascensiunea economica. n partea de jos se afla stratul relatiilor
transnationale, relatii care traverseaza granitele n afara controlului guvernelor,
incluznd bancheri, corporatii multinationale, schimbarile climaterice, crima
organizata, grupari teroriste, organizatii non-guvernamentale. Puterea n acest ultim
strat este larg dispersata si organizata haotic n jurul actorilor statali si non-statali[23].
Complexitatea acestei structuri, afirma Joseph Nye, nu ar conta daca puterea
militara ar fi asa de usor de nlocuit precum banii si ar produce efecte n toate
domeniile relatiilor internationale. Totusi puterea militara reprezinta un indicator
insuficient pentru rezultatele din straturile economic si transnational ale sistemului
international. Principala problema a puterilor din linia a doua - Uniunea Europeana,
Japonia, China, competitori potentiali pentru SUA, este reprezentata de dificultatea
de a-si transforma forta economica n putere militara.
3.4.4. Cele trei niveluri ale puterii (RAND)
Ashley Tellis de la RAND National Security Reasearch Division, considera ca
puterea unui stat poate fi conceputa pe trei niveluri: 1) resursele sau capabilitatile,
adica potentialul de putere (power-in-being), 2) modul n care potentialul de putere
este convertit prin procese nationale n 3) putere ca rezultate (power-in-outcomes),
sau care stat prevaleaza n circumstante particulare. Chiar daca mai eluziv dect
primele doua concepte, procesul intern de conversie a potentialului n rezultate este
totusi extrem de important, pentru ca reprezinta o punte ntre resurse si puterea
utilizabila, n particular n putere militara. Procesul intern de conversie a potentialului
este o conditionalitate severa a succesului unui participant la balanta de putere
internationala[24]. Punctul de pornire pentru dezvoltarea unui sistem de evaluare a
puterii unui stat este de a-l privi ca pe un "container de capabilitati". Aceste

capabilitati, fie ele demografice, fie economice, tehnologice si altele asemenea, devin
relevante, adica se pot manifesta, doar n urma unui proces de conversie. Statele
trebuie sa-si converteasca resursele materiale n instrumente utile, precum
capacitatea de lupta. n ultima instanta, pe decidentii politici nu i intereseaza att
puterea ca resurse, ca potential, adica power-in-being, chiar si convertita prin
procese nationale tinnd de politica, coeziune sociala, etos national. Pe ei i
intereseaza rezultatele puterii. Acest al treilea nivel este de departe cel mai eluziv,
pentru ca este imprevizibil si relativ, ntruct depinde pentru ce si mpotriva cui.

Fig. 3.2 Trei nivele conceptuale ale puterii unui stat


Sa luam drept exemplu cazul Uniunii Europene. Din evaluarea resurselor sale
materiale - populatie, suprafata, avutie, tehnologie, efective militare cumulate Uniunea Europeana ar trebui sa fie la paritate cu Statele Unite, daca nu chiar
naintea lor ca putere mondiala. si totusi, n afara componentei economice, Uniunea
Europeana nu exista pur si simplu n balanta de putere mondiala si asta pentru ca
procesul intern de conversie a resurselor materiale continua sa ramna la nivel de
deziderat.
n ceea ce priveste potentialul de putere, Ashley Tellis considera ca doar patru
categorii principale de capabilitati conteaza n evaluarea puterii: 1) produsul intern
brut, 2) populatia, 3) cheltuielile de aparare si 4) un factor care reflecta capacitatea
de inovare tehnologica. n opinia lui Ashley Tellis, pentru a viza puterea ca rezultate,
statele trebuie analizate dincolo de dimensiunea lor de "containere de capabilitati".
Astfel, trebuie cercetate ideologiile, organizatiile si politicile care transforma
resursele n putere utilizabila, adica "abilitatea de a obtine rezultate specifice n
circumstante specifice". El defineste un set de "motoare (drivers) ale puterii unui
stat"[25] care sunt, n cele din urma responsabile pentru rezultatele puterii (v. Tabelul
3.2), dar nu propune o formula sau o metoda de calcul a puterii.
Caracteristicile sociopolitice interne

Politica externa

Populatie

Economia

Agricultura

Energie

Tehnologia

Resursele mediului si calitatea lor

Tabelul 3.2 Sursele de putere ale unui stat


3.4.5. Puterea relationala vs. puterea structurala
O nuantare interesanta a puterii n relatiile internationale a fost propusa de
economista britanica Susan Strange[26], care face distinctia ntre puterea relationala
si puterea structurala. Puterea relationala corespunde conceptului de putere descris
anterior si anume capacitatea unui actor de a-l influenta pe altul sa faca un lucru, pe
care altfel nu l-ar fi facut. n schimb, puterea structurala este capacitatea unui actor
de a defini "cadrul n care statele si stabilesc raporturile reciproce, raporturile dintre
ele si cetateni, dintre ele si corporatii". Puterea structurala, spre exemplu capacitatea

de agenda setting pe care o au Statele Unite sau tara care detine presedintia rotativa
a Uniunii Europene, este diferita de puterea bruta prin care ar putea obtine aceleasi
rezultate. n opinia lui Strange, puterea structurala se manifesta n patru structuri
separate: controlul asupra securitatii cetatenilor, controlul asupra productiei, controlul
asupra creditului si controlul asupra cunoasterii, credintelor si ideilor. n perioada
globalizarii, este clar ca interdependenta economica, accesul la cunoastere sau la
tehnologii de vrf sau asigurarea de catre terti a propriei securitati (Statele Unite care
asigura umbrela de securitate pentru Uniunea Europeana si Japonia) reprezinta un
avantaj remarcabil pentru actorii bine plasati. Actiunea acestei puteri structurale
potenteaza specializarea actorilor relevanti pe anumite paliere ale puterii, care se
manifesta n lumea contemporana[27]. Spre exemplu, Uniunea Europeana, care este
mai ales o putere civila si economica, dar cu un deficit pe palierul militar, are n mod
evident capacitatea ei de a modela comportamentul statelor candidate la aderare
prin asumarea liber-consimtita a valorilor si normelor sale politico-juridice. De aceea,
unii autori considera ca Uniunea Europeana este o "putere normativa"[28].
3.5. Utilizarea fortei
Atitudinea mediului international fata de utilizarea fortei merita o scurta analiza.
n anii '90 ai secolului trecut, utilizarea fortei, chiar a fortei multilaterale, a devenit din ce n ce mai putin populara n
comunitatea internationala. Eforturile internationale au fost reorganizate pentru obiective mai limitate dect n timpul
Razboiului Rece. Spre exemplu, initiativele de securitate internationale n Balcani au fost pur reactive.
Criza irakiana a demonstrat o adnc nradacinata aversiune a comunitatii internationale fata de utilizarea fortei.
Marturie stau zecile de mii de demonstranti care au iesit n strada la nceputul acestui an.
Se pot imagina mai multe explicatii pentru aversiunea opiniei publice internationale fata de folosirea fortei (hard
power). Una ar fi dezvoltarea unor norme internationale mpotriva utilizarii agresive a fortei. Alta ar putea fi legata de
neputinta unei mari parti a comunitatii internationale n fata coplesitoarei superioritati militare a SUA. Iar manifestarile de
anti-americanism care au nsotit criza irakiana arata opozitia fata de utilizarea fortei de catre americani si mai putin fata
de utilizarea fortei n sine.
Adevarul este probabil, undeva, la mijloc. Este evident ca dezvoltarea institutiilor n interiorul lumii libere a
delegitimat folosirea fortei, pe masura ce opinia publica internationala a considerat ca institutiile mai capabile sa rezolve
disputele dect forta armelor. Puterea militara a devenit "oaia neagra" a relatiilor internationale, n special ntre natiunile
europene, care prin intermediul Uniunii Europene s-au obisnuit cu beneficiile cooperarii multilaterale institutionalizate.
Practica europeana a consensului a devenit foarte atragatoare, ntruct regula consensului presupune ca nimeni nu are
de pierdut. Pe de alta parte, deoarece din punct de vedere militar sunt slabi, europenii au tot interesul sa delegitimeze,
daca nu sa mpiedice, utilizarii puterii militare, care totusi reprezinta ultima reduta a interesului national al unui stat.
Anti-americanismul mai are o explicatie. Daca n timpul Razboiului Rece, Europa a trebuit sa faca eforturi
pentru propria aparare, astazi europenii se bucura ntr-o masura nemaintlnita de o securitate gratuita, deoarece
majoritatea amenintarilor se manifesta n afara Europei, n zone unde numai SUA au capacitatea de a-si proiecta
puterea militara. Practic, nici Irakul, nici Coreea de Nord, nici Iranul nu reprezinta o problema de care europenii sa se
poata ocupa. si europenii si americanii sunt de acord ca asta nu poate fi dect sarcina SUA. De aceea, sarcina de a-l
ngradi pe Saddam le revenea americanilor si nu europenilor, lucru pe care l stia toata lumea, inclusiv Saddam, de
aceea Irakul, ca si Coreea de Nord sau Iranul, considera ca Statele Unite sunt principalul lor adversar, si nu Europa.
Statele Unite, cu uriasa lor putere, au devenit astfel principala si adesea singura tinta a adversarilor ordinii internationale,
fie ei teroristi, fie state paria. De aceea, n actuala conjunctura internationala, Statele Unite sunt practic nevoite sa
reactioneze cu toata hotarrea, inclusiv prin forta militara.

3.6. Capacitatea de rennoire a puterii n sistemul international


Istoria este o nesfrsita nsiruire de cresteri si descresteri ale puterii unui stat n sistemul international. Imperii,
mari puteri, superputeri au aparut pe scena mondiala, s-au manifestat ct s-au manifestat, dupa care au decazut. n
majoritatea cazurilor au disparut dintr-o cauza sau dintr-o combinatie de cauze: pierderea unor razboaie de anvergura
(Rusia a pierdut Razboiul Rece, Germania si Japonia au pierdut al doilea Razboi Mondial), fenomenul de overstrech (cazul Imperiului Roman), macinarea interna (cazul Imperiului arist si al Imperiului Habsburgic), incapacitatea de
a face fata competitiei tehnologice cu alte puteri emergente (cazul Chinei n competitia cu puterile europene sau cazul
Imperiului Incas, zdrobit de o mna de spanioli dotati cu pusti). De aceea chestiunea rennoirii puterii este vitala pentru

supravietuirea actorilor internationali. Aici nu este vorba de refacerea puterii unui actor, asa cum sunt cazurile Rusiei,
Chinei, Germaniei sau Japoniei. Cu rare exceptii - Uniunea Sovietica nascuta pe ruinele Imperiului arist; posibil si
China, n urmatoarele decenii - reconsolidarea puterii unui actor s-a facut pe un palier inferior pozitiei detinute anterior.

Capacitatea de rennoire a puterii se refera la abilitatile unui actor


international de a-si conserva pozitia de putere n timp, traversnd perioadele de
criza, adaptndu-se noilor tendinte din sistem, extragnd mai multa putere din
resursele hard pe care le are la dispozitie. Deocamdata, chiar daca n ultimele luni se
confrunta cu o criza financiara amenintatoare, singurul actor international care
demonstreaza capacitatea de rennoire a puterii este SUA. La nceputul noului
mileniu, umanitatea se confrunta cu o situatie nemaintlnita n ntreaga sa istorie:
exista un stat care este detinatorul, fara competitor, al tuturor atributelor puterii, att
n domeniul militar, ct si economic, tehnologic, social, cultural. Nu numai ca Statele
Unite se afla mult naintea oricaror altor actori internationali n termeni de putere, dar,
pentru viitorul previzibil, par sa aiba si capacitatea de a rennoi atributele acestor
raporturi de putere. Mai cu luciditate, dar mai mult cu ciuda, fostul ministru de externe
francez, Hubert Vedrine[29], a denumit Statele Unite hiperputere, calificndu-le ntr-o
clasa superioara cunoscutei denumiri de superputere. Am facut aici aceasta
precizare, pentru ca n aceasta perioada si n viitorul previzibil, orice este legat de
conceptul si de raporturile de putere n relatiile internationale va fi vital influentat de
hiperputerea americana.
n privinta puterii militare, Statele Unite sunt cu o generatie naintea oricarei alte puteri. Explicatia este simpla si
tine de investitia n aparare pe care au facut-o si o fac americanii. Desi n procente, bugetul apararii al SUA este la fel cu
cel al urmatoarelor 12 sau 15 state importante ale lumii, n termeni absoluti, data fiind dimensiunea economiei
americane, Statele Unite consuma constant 40 - 45 % din ntregul volum al cheltuielilor militare ale tuturor statelor
sistemului international. n vreme ce toate cele 27 state ale Uniunii Europene cheltuiesc pentru aparare aproape 290
miliarde de dolari, Statele Unite au alocat pentru 2008 peste 710 de miliarde de dolari. n toata perioada post Razboi
Rece, bugetul american pentru aparare a depasit cu mult pe cel al restului lumii, n special n cercetare dezvoltare, unde
investitiile Statelor Unite reprezinta 85 % din totalul mondial. Washingtonul se bucura de un inegalabil avantaj n materie
de tehnologie militara, ncepnd cu diverse platforme de lupta si pna la tehnologia C 4ISR (Command, Control,
Communications, Computing, Intelligence, Surveillance, Reconnaissance) care permite americanilor sa domine autoritar
cmpul de lupta.

Fig. Bugetul militar American, vs. cheltuielile militare globale [30]


Ceea ce facut posibila "revolutia americana n materie de afaceri militare" a fost extraordinarul dinamism al
economiei americane din anii '80 si '90 ai secolului trecut, care a determinat ca substantialele cheltuieli de aparare sa
para nesemnificative din punct de vedere economic. Pe de alta parte, cresterea economica americana a fost
posibila deoarece institutiile politice ale Statelor Unite s-au dovedit remarcabil de pline de succes nca de la sfrsitul
primului Razboi Mondial, ceea ce i-a convins pe cetatenii americani sa plateasca taxele necesare pentru a mentine si a
ntari apararea nationala.
Statele Unite reprezinta vrful de lance al revolutiei n curs n domeniul tehnologiei informatiei si comunicatiilor,
proces care produce beneficii pentru ntreaga lume, dar din care americanii au partea leului. Sistemul de educatie si
uriasa retea din domeniul cercetarii-dezvoltarii asigura SUA n privinta reproducerii la cote ridicate a stiintei si
tehnologiei. Procesul de globalizare, care n opinia multora poarta eticheta "made in US", un proces care se adnceste
indiferent daca este sau nu acceptat de celelalte state, aduce Americii avantaje economice cotidiene dar si avantaje
strategice pe termen lung. Productivitatea companiilor americane este nentrecuta n lume, iar nivelul de trai al celor
peste 300 de milioane (300, si nu cteva milioane amarte !) de cetateni creste pe baze solide. SUA au stabilizat de mult
o politica creativa de imigrare, vestitul melting pot, ceea ce asigura un dinamism social pe care Europa si Japonia l
invidiaza.

Istoria americana reprezinta o poveste de succes desfasurata pe traseul


constitutie si institutii politice interne de succes - economie nfloritoare - putere
militara performanta. n afara de ipoteza unor evenimente cataclismice si n ciuda

actualelor dificultati financiare, Statelor Unite poseda o capacitate de rennoire a


puterii remarcabila si nemaintlnita n istorie.

[1] Hans Morgenthau - "Politics among Nations", p. 208


[2] Keneth Waltz - "Teoria politicii internationale", pp. 126-127
[3] John Mearsheimer - "Tragedia politicii de forta", p.20
[4] Kenneth Waltz - "Teoria politicii internationale", pp. 88 - 93
[5] John Mearsheimer - "Tragedia politicii de forla", pp. 27- 28.
[6] Rudolph Rummel - "Undestanding Conflict and War. Vol. 2: The Conflict Helix", Cap. 21: The Family of Power
[7] Hans Morgenthau - "Politics Among Nations: The Struggle for Power", pp. 192 - 208
[8] Kenneth Waltz - "Teoria Politicii Internationale", Cap. 6-7
[9] John Mearsheimer- "Tragedia politicii de forta", Cap. 2
[10] Robert Gilpin - "War and Change in World Politics", pp. 2-8
[11] Joseph Nye Jr. - "Descifrarea conflictelor internationale", p. 69
[12] Edward Gulick - "Europe's Classical Balance of Power", pp. 1-34
[13] http://www.u-s-history.com/pages/h1765.html
[14] Joseph Nye Jr. - "Bound to lead: The Changing Nature of American Power", p. 267
[15] Joseph Nye Jr. - "Bound to lead: The Changing Nature of American Power", p. 26
[16] Joseph Nye Jr. - "Soft Power: The Means to Succes in World Politics", pp. 29 - 33
[17] Joseph Nye Jr. - "Soft Power: The Means to Succes in World Politics", p. 36
[18] Joseph Nye Jr. - "The Paradox of American Power", p. 63
[19] ibid - pp. 81- 84
[20] Joseph Nye Jr. - "Soft Power", p. 18
[21] Joseph Nye Jr. - "Soft Power", p.67
[22] ibid - p. 71
[23] Joseph Nye Jr. - "Descifrarea conflictelor internationale", pp. 234 - 235
[24] Asley Tellis - "Measuring National Power in the Postindustrial Age", pp. 37-45

[25] Asley Tellis - "Measuring National Power in the Postindustrial Age", p. 47


[26] Susan Strange - "State si piete", pp. 37-42
[27] serban Cioculescu - "Introducere n teoria relatiilor internationale", p. 76
[28] Ian Manners - "Normative Power Europe: A Contradiction in Terms?", pp. 235-238
[29] Hubert Vedrine - "Face a l'hyperpuissanse", discurs rostit n 1998