Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Terorism Si Revolutie Eseu
Terorism Si Revolutie Eseu
In ultimii ani ne confruntam cu o recurudescenta a actelor teroriste la nivel mondial, nu doar in tarile unde
acest fenomen era cel mai des intalnit, de pilda in tarile arabe ori in orientul mijlociu, in Irak, Afganistan,
Palestina - Fasia Gaza, Siria, Liban, Iordania si Cisiordania, Israel etc.ori chiar pe continentul european, in
Irlanda de nord , ci se pune chiar problema amenintarilor de ordin terorist la adresa Romaniei, ca urmare a
implicarii tarii noastre in teatrele de operatiuni militare ale NATO, in Irak si Afganistan. De unde mai ieri
auzeam prima oara despre atentate teroriste, teroristi si acte teroriste, in zilele asa numitei Revolutii din
decembrie 1989, traind ingroziti cu gandul ca acesti teroristi vor inabusi in sange revolutia abia inceputa,
astazi acest termen a devenit un loc comun petru discursul politic la nivel global si un motiv sau chiar pretext
de interventie militara pe teritoriul altor state. Problema care se ridica este insa aceea de a vedea ambele
puncte de vedere, atat ale celor numiti teroristi, cat si a celor care ii denumesc astfel, anatemizand grupari
intregi de oameni, pentru ca se ridica si lupta (de regula militar si informational) impotriva unor regimuri
recunoscute legitim (de regula democratice, desi poti fi chiar autoritare). Cu alte cuvinte cum se vad teroristii
pe ei insasi si cum ii vad autoritatile legitime ale statului pe acestia.
Din primul punct de vedere, regula de-a lungul istoriei, incepand chiar din cele mai vechi timpuri, a
fost ca anumite grupuri de indivizi, legati prin afinitati ideologice, culturale, religioase si necesitati de
grup(economice sau identitare), au incercat sa-si afirme identitatea (culturala, religioasa etc), in vederea fie a
impunerii propriului scop ideologico-religios, fie in vederea obtinerii unor avantaje de ordin moral si material,
impotriva autoritatilor recunoscute sau acceptate ca atare pana in acel moment. Pana in momentul cand se
radicalizeaza modalitatea de abordare, trecandu-se la lupta armata, nu se pune problema de a incadra aceasta
miscare ca terorism. Abia ulterior, cand lupta armata devine modalitatea principale de abordare sau de
obtinere a scopului urmarit, se poate vorbi de calificarea de terorism. Insa insurgentii nu s-au privit niciodata
ca teroristi, ci s-au calificat ca luptatori pentru diverse cauze/scopuri (materiale, ideologico-religioase etc), ca
revolutionari (in perioada moderna a istoriei, sec.XIX-XX-XXI), ba chiar ca aparatori ai nationalismului si
valorilor traditionale ale poporului din randul carora provin. Asa de pilda in timpul razboiului sovietic din
Afganistan, mujahedinii din Afganistan se considerau revolutionari patrioti in numele lui Allah, pe cand
reprezentantii URSS ii considerau teroristi; similar, in Belfast, nationalist groups did not view themselves as
terrorists as they believed they were fighting for their countries. Unlike Anarchists wich were socially
isolated, nationalists could hope for the possibility of greater support. Governments labeled them as
terrorists, but nationalists saw themselves as unconventional soldiers in a national cause. Nationalists
believed they were fighting patriotic wars. They only adopted the tactics of the anarchists.
The nationalist Irish Republican Army (IRA) grew from this period. Unlike anarchists, the IRA believed
Ireland was entitled to self-government. They did not reject the notion of governmental control; the IRA
wanted to nationalize it. Their weakness caused them to use the terrorist tactics fostered by the anarchists. In
the twentieth century, other nationalist groups in Europe followed the example of the IRA.
In consecinta , prin prisma crezurilor politice si ideologico-religioase, asa zisii teroristi se considera a fi
luptatori/revolutionari pentru o cauza. De multe ori, istoria ii si retine ca atare, dupa cum s-a si intamplat in
Iran, cand regimul legitim al sahului Mohammad Reza Shah Pahlavi a fost rasturnat prin violenta de luptatorii
apartinand Islamic Revolution or the 1979 Revolution, cum mai este cunoscuta. Din Mujahedini, istoria ia calificat revolutionari. De cealalta parte, autoritatile legitime (indiferent ca sunt statale, suprastatale,
regionale etc) sunt tentate sa numeasca ca terorist, orice grup care lupta impotriva unei atari autoritati,
in vederea atingerii scopurilor ideologic-religioase, prin mijloace armate si proceduri armate destinate
sa raspandeasca teama generalizata, in vederea intimidarii partii inamice. Daca lupta s-ar purta prin
mijoace pasnice - a se vedea revolutia pasnica indiana a lui Gandi - , de nesupunere la lege, insa fara
violenta indreptata impotriva autoritatii recunoscute si a suporterilor ei, atunci promotorii ei nu ar mai
fi calificati teroristi. In consecinta, diferenta intre terorism si revolutie, de cele mai multe ori nu este
calitativa, ci cantitativa, intrucat poat exista o identitate de scop(transformarea si reformarea socialpolitica, institutionala, religioasa etc), de mijloace(lupta armata, de gherila) dar nu si de marime de
grup, intrucat ceea ce porneste ca o miscare terorista, poate la fel de bine sa sfarseasca ca o revolutie,
cand lupta nu mai este dusa doar de grupul initial ci crezul este impartasit de cvasimajoritatea
indivizilor de pe teritoriul controlat de autoritatea legimita, ce adera la realizarea scopului propus de
initiatori.