Sunteți pe pagina 1din 7

Principiul responsabilitatii si raspunderii in dreptul administrativ european

Dreptul administrativ ca ramura a dreptului si ca disciplina de studiu se


limiteaza cu preponderenta la analiza aspectelor teoretice ale ordinii legale
administrative interne, constituind in mare un sistem inchis, focalizat la nivel
national. Raportat la Uniunea Europeana, dreptul administrativ intern nu mai
sustine prezumtia potrivit careia statului ii revine competenta exclusiva in
exercitarea atributiilor fata de populatie, ci se integreaza intr-un sistem de
indepliniri de sarcini, fapt sustinut si de forta principiului subsidiaritatii, care
impune

distribuirea

competentelor

intre

varii

nivele

de

sarcini

ale

autoritatilor. Pe cale de consecinta, asa cum sustine si doctrina in materie, ne


aflam in prezenta unui concept nou, cel al statului constitutional deschis.
Notiunea de administratie publica europeana este susceptibila de doua sensuri: unul
material si altul formal. Abordarea materiala presupune analiza activitatii de organizare a
executarii si de executare in concret a legislatiei comunitare, realizata prin actiuni cu caracter de
dispozitie sau actiuni cu caracter de prestatie. Abordarea formala se bazeaza pe analiza
sistemului de institutii si structuri administrative europene care realizeaza aceasta activitate.
Conceptul de raspundere presupune ca o persoana sau o autoritate sa isi justifice propriile
actiuni, fapt care la nivel administrativ se poate traduce prin aceea ca orice organ administrativ
trebuie sa raspunda pentru actele sau faptele sale inaintea unei alte autoritati administrative,
legislative sau judiciare. Finalitatea raspunderii administrative consta in exercitarea unui control
pentru a stabili daca administratia isi exercita functiile in mod efectiv, eficient si prompt si daca
sunt respectate procedurile si principiile de functionare ale acesteia, principii intre care se
numara respectarea legii, impartialitatea, transparenta si egalitatea in fata legii.
Exista un bogat continut legislativ, cutumiar si jurisprudential referitor la aspectele
juridice ale unor sectoare administrative, ceea ce constituie acquis-ul comunitar. Acquis-ul
formalizat si neformalizat contribuie la formarea unei convergente la nivelul politicilor
administrative dezvoltate de guvernele nationale, conducand treptat la crearea unui spatiu
administrativ european. Atunci cand un stat membru esueaza in implementarea legislatiei
1

comunitare, exista importante consecinte legale. Statului i se antreneaza responsabilitatea noncontractuala, prin ilegalitatea savarsita in nereusita transpunerii unei Directive a Comunitatii
Europene sau in aplicarea unui Regulament al acesteia. Acest lucru creeaza o motivatie suficienta
oricarei persoane individuale pentru a solicita statului compensarea daunelor produse, printr-o
curte judecatoreasca.1
Administratiile europene au un dublu rol, acela de instrument prin intermediul caruia se
deruleaza programe de asistenta financiara, de aplicare a acquis-ului comunitar, precum si acela
de entitate autonoma dotata cu mijloace de actiune si de personal, care permite atat sporirea
eficientei si acuratetei actului administrativ, cat si democratizarea functiei publice.
Componenta jurisprudentiala are insa cel mai important rol in dezvoltarea dreptului
administrativ european, intrucat Curtea Europeana de Justitie a elaborat majoritatea principiilor
juridice generale recunoscute in prezent in dreptul comunitar si care sunt aplicabile actelor
administrative la nivel european.
Uniunea Europeana a fost caracterizata ca fiind un sistem de guvernare pe multiple
nivele. Crearea politicilor este divizata intre nivelele de guvernare subnational, national si
supranational, fenomen cunoscut in doctrina sub numele de model de multi-guvernare.
Prin noile forme de guvernare, statele membre utilizeaza o varietate de instrumente si de
institutii in vederea atingerii scopurilor politice. Chiar daca Uniunea Europeana nu reprezinta o
formatiune statala in adevaratul sens al cuvantului, aceasta nu exclude guvernarea ei pe principii
constitutionale. In acest sens, in literatura de specialitate au existat discutii relative la principiile
unei bune guvernari reglementate de Comisia Europeana in cadrul Cartei Albe, intrucat nu este
suficient ca aceste principii de buna guvernare sa fie reglementate ca valori abstracte intr-un
document oarecare, ci ar trebui modelate intr-un cadru constitutional bine gandit, astfel incat
structura ( reglementarea la nivel constitutional2) sa preceada valorile, si nu invers.
Intrucat Tratatul privind Uniunea Europeana arata ca principiile care stau la baza fondarii
Uniunii sunt aplicabile la nivelul tuturor statelor membre, rezulta ca interpretarea acestor

Curtea Europeana de Justitie, in cazurile comune, C-6/90 si C-9/90 A. Francovich et. Al. V. Italia, 1991

In Tratatul privind o Constitutie pentru Europa, conceptul de buna guvernare este prezentat ca fiind un obiectiv
care trebuie atins prin promovarea principiului transparentei, facandu-se referire doar la o buna guvernare globala.

principii se face in concordanta cu normele constitutionale comune statelor membre.3


In cadrul Cartei au fost enuntate cinci principii care stau la baza unei bune guvernari:
deschiderea, participarea, eficienta, coerenta si responsabilitatea. Finalitatea a constat in
determinarea cetatenilor si a organizatiilor acestora sa aiba un rol activ in procesul de elaborare si
punere in practica a politicilor Uniunii, astfel incat acestia sa aiba posibilitatea de a avea o
viziune mai clara asupra manierei in care statele membre, prin colaborarea lor in cadrul Uniunii,
sunt in masura sa raspunda mai eficient la preocuparile lor.
In prezent, dreptul la o buna guvernare se reflecta in obligatia institutiilor, organelor,
oficiilor si agentiilor Uniunii de a actiona in vederea respectarii indatoririlor si sarcinilor ce le
revin, atribuind principiului transparentei cel mai inalt grad in vederea atingerii obiectivelor
acestora.
La nivel comunitar, Curtea Europeana de Justitie si dreptul derivat fac eforturi
considerabile pentru ca guvernarea institutiilor Uniunii sa se faca prin transparenta si
responsabilitate. Concomitent, atat institutiile Uniunii Europene, cat si cele de la nivelul statelor
membre sunt tinute sa isi asume responsabilitatea pentru indeplinirea atributiilor care le revin,
fapt ce impune o delimitare clara a acestor responsabilitati, care vizeaza si sistemul social.
Curtea Europeana de Justitie are cel mai important rol in formarea principiilor
administrative comune in Uniunea Europeana. In timp ce legislatia secundara indeplineste mai
mult o functie sectoriala, deciziile Curtii Europene de Justitie duc la conturarea si dezvoltarea
unor principii administrative cu caracter general, chiar daca ele sunt stabilite pornind de la cazuri
particulare.
Incalcarea drepturilor si libertatilor garantate de lege sunt de natura sa angajeze
responsabilitatea Uniunii, un interes distinct prezentand responsabilitatea publica, in conditiile in
care se urmareste eficientizarea aplicarii mecanismelor de angajare a acesteia, atat la nivelul
institutiilor Uniunii, cat si al statelor membre.

L.Verhey, Good governance: lessons from constitutional law, Ed. Intersentia nv, 2005, p.52

Este evident ca respectarea principiului responsabilitatii nu este posibila fara aplicarea


altor principii precum legalitatea, integritatea, eficienta, care conduc si la cresterea gradului de
incredere al cetatenilor relativ la rolul si activitatea autoritatilor administrative.
Responsabilitatea este esentiala pentru activitatea functionarilor, iar nerespectarea
dreptului secundar atrage rigorile controlului jurisdictional, moment de la care principiul
raspunderii pentru faptele savarsite devine corolarul activitatii judecatorilor.
La nivel unional, principiul angajarii raspunderii este privit ca o masura aplicabila in
ultima instanta, prin care abuzurile grave si evidente de putere trebuie deferite justitiei
comunitare. Fiind privita ca masura extrema, raspunderea este mai putin considerata ca un
instrument de control al activitatii de rutina a institutiilor Uniunii.4
In cuprinsul tratatelor primare s-a stipulat in mod expres ca orice incalcare a prevederilor
tratatului, nerespectarea legislatiei comunitare, neexecutarea hotararilor Curtii Europene de
Justitie sau incalcarea conditiilor unui acord incheiat de Uniunea Europeana cu un stat tert atrag
sanctiuni severe pentru statele membre, pentru institutiile comunitare si pentru persoanele fizice
sau juridice care se fac vinovate de astfel de abateri. Aceste sanctiuni au in vedere atat faptele
savarsite prin comisiune (actiune), cat si pe cele savarsite prin omisiune (inactiune).
Tot Curtea Europeana de Justitie, de la care emana toate principiile enuntate mai sus, a
clarificat semnificatia notiunii de nerespectare a obligatiilor prevazute in tratate de catre un stat
membru, aratand ca dispozitiile tratatului au caracter de ordine juridica de drept international, in
beneficiul careia statele si-au limitat drepturile suverane, iar efectul direct vine sa duca la bun
sfarsit ambitiosul program economic si politic definit in tratate. In consecinta, Curtea statueaza
metode riguroase de aplicare a legislatiei comunitare de catre statele membre.5

N. Reich, Understanding EU Law: objectives, principles and methods of Community law, Ed. a II-a, Ed. Intersentia
nv, 2005, p. 321
5

P. Craig, G.de Burca, Dreptul Uniunii Europene. Comentarii, jurisprudenta si doctrina, editia a IV-a, Ed. Hamagiu,
Buc., 2009, p. 339-342

Din analiza legislatiei comunitare reiese ca principiul raspunderii statului pentru


incalcarea dreptului Uniunii a dobandit forta juridica totala. Respectarea tratatelor este
imperativa pentru statele membre, cu atat mai mult cu cat ele sunt parte integranta a dreptului
intern de la data ratificarii lor.
Aceasta obligatie ii incumba si statului roman, care, in urma semnarii Tratatului de
aderare la Uniunea Europeana, este tinut sa garanteze, prin mijloace procedurale specifice,
indeplinirea obligatiilor care rezulta din tratate si care, ca orice alt stat membru, ia toate masurile
de drept intern necesare in vederea punerii in aplicare a actelor juridice obligatorii ale Uniunii.
Factorul comun atat conceptului de responsabilitate, cat si celui de raspundere in dreptul
administrativ European il constituie necesitatea convietuirii sociale armonioase a indivizilor
umani. Desi sunt doua notiuni tratate distinct in literatura si practica de specialitate,
responsabilitatea si raspunderea juridica impartasesc si caracteristici commune, interactionand si
determinandu-se reciproc, pentru ca, asa cum am aratat si in paragrafele anterioare,
responsabilitatea persoanelor de a se conforma sau nu legii sta la baza raspunderii juridice.
Astfel, responsabilitatea constituie regula, fiind o conduita care de principiu insoteste
persoana in activitatea zilnica, in timp ce problema antrenarii raspunderii juridice se pune in mod
exceptional, ca si coercitie in urma incalcarii exigentelor normative.
Orice persoana de drept public, deci inclusiv parte a administratiei publice europene, este
responsabila pentru faptele si actele sale, din perspectiva administrativa, civila, penala, insa
raspunderea nu este antrenata pentru toate acestea. Responsabilitatea se manifesta la nivel
ipotetic, in timp ce raspunderea juridica este obligatoriu a fi stabilita in concret, de catre o
autoritate competenta in acest sens (de exemplu, instantele judecatoresti).
Pentru intelegerea interdependentei celor doua notiuni, responsabilitatea este anterioara
unei abateri savarsite si, pe cale de consecinta, este anterioara si raspunderii juridice, care
intervine ulterior savarsirii faptei si care este cel mai frecvent insotita si de coercitia
administrative, daca reparatia prejudiciului cauzat nu se executa de bunavoie.
Delimitarea intre responsabilitate si raspundere juridica opereaza si la nivelul efectelor
juridice, sociale si economice pe care le produc. Responsabilitatea, care se manifesta cu
5

precadere la nivel volitional si de constiinta a agentului, nu are forta juridica pentru a reglementa
relatiile sociale. Ea are caracter preventive si produce efecte juridice numai cand se
materializeaza in raspundere concreta, moment in care functiile sale nu mai sunt strict
preventive, ci si coercitive, reparatorii si educative.
Raspunderea juridica este o institutie in continua evolutie si poate avea ca subiecte atat
autoritatile publice, cat si membrii societatii civile. Din aceasta perspectiva, subiectele
raspunderii sunt delimitate in doua categorii: individuale si colective. Asa cum am subliniat
anterior, in prezent se pune accent pe raspunderea in fata legii nu numai a persoanei, cat mai ales
a statului , a organelor si institutiilor sale si a functionarilor.
Tragerea la raspundere se poate face prin diverse mecanisme: curti de justitie, apelul la
autoritati administrative superioare, sondarea opiniei publice, controlul exercitat de anumite
comisii parlamentare, presa etc.
In

conflictele

legate

de

reparatiile

pentru

daunele

rezultate

din

obligatiile

extracontractuale ale Comunitatii, competeneta de solutionare revine Curtii Europene de Justitie.


In cazul obligatiilor necontractuale, Comunitatea este obligata sa repare, conform principiilor
generale comune statelor member, orice dauna cauzata de catre institutiile sale sau de catre
agentii sai in procesul de indeplinire a sarcinilor ce le revin.
Conditiile cumulative si obligatorii pentru angajarea raspunderii extracontractuale a
Comunitatii sunt dovedrirea de catre reclamant a ilegalitatii conduitei institutiei respective,
existenta prejudiciului si a legaturii de cauzalitate intre aceasta conduita si dauna cauzata.
Omisiunile institutiilor comunitare nu sunt susceptibile a angaja raspunderea extracontractuala a
Comunitatii decat in masura in care institutiile au incalcat o obligatie legala emanand dintr-o
dispozitie comunitara.
De asemenea, nu va fi antrenata raspunderea Comunitatii in cazul in care o institutie sau
organ comunitar a adoptat sau a omis sa adopte un act normativ in limitele puterii sale
discretionare, exceptie facand situatia in care abaterea are un caracter evident si grav, incalcand
limitele exercitarii puterilor proprii.

In situatia in care persoanele fizice si juridice sunt vatamate prin acte emise de statele
membre in baza unei legi comunitare, se pot distinge doua ipoteze. In primul rand, daca
solicitarea de reparatii vizeaza neconformitatea masurilor nationale de punere in aplicare cu
reglementarea comunitara, Curtea Europeana de Justitie nu are competenta de solutionare. In
acest caz statele membre pot fi chemate in judecata in fata instantelor nationale pentru aplicarea
gresita a dreptului comunitar. In al doilea rand, daca daunele cauzate de masurile nationale de
punere in aplicare isi au originea in reglementarea comunitara, raspunderea Comunitatii poate fi
stabilita de Curtea Europeana de Justitie in baza dreptului comunitar.

BIBLIOGRAFIE:
-

Alexandru, I., Drept administrativ European, Ed. Universul Juridic, Bucuresti, 2008;
Craig,P., De Burca, G., Dreptul Uniunii Europene. Comentarii, jurisprudenta si

doctrina, editia a IV-a, Ed. Hamagiu, Buc., 2009;


Mazilu, D., Integrarea Europeana. Drept comunitar si institutii europene, Editia a II-a,

Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 2004;


Nedelcu, I., The Directions of Public Administration Reform Due to Romanias
Integration in the European Union, Conferinta Internationala Integrarea Europeana

Realitati si perspective, Universitatea Danubius din Galati, 2009;


Profiroiu, M., Andrei, T., Dinca, D., Carp, R., Reforma administratiei publice in
contextual integrarii europene, Institutul European din Romania, Studii de impact III,

Bucuresti, 2005;
Reich,N., Understanding EU law: objectives, principles, and methods of community

law, Editia a II-a, Ed. Intersentia nv, Antwerpen-Oxford, 2005;


Verhey, L., Good governance: lessons from constitutional law in Curtin, D., Wessel,
R.A., Good governance and the European Union: reflections on concepts, institutions
and substance, Ed. Intersentia nv, 2005.