Ecuatii si sisteme de ecuatii

Metoda lui Newton

Fie sistemul neliniar:

f1 (x1 , x2 , . . . , xm ) = 0

f2 (x1 , x2 , . . . , xm ) = 0

...

fm (x1 , x2 , . . . , xm ) = 0

(1)

unde functiile fi : Rm R, 1 i m, au derivate partiale de ordinul ntai continue pe Rm .

Notam:

f1
f2

, F : Rm Rm ,
F =

.
.
fm
atunci sistemul (1) are forma
F (x) = 0,
m

(2)

unde F : R R .
Functia F este diferentiabila pe Rm si:


fi
0
F (x) =
, ()x Rm .
(x)
xj
1i,jm
Metoda lui Newton este o metoda de calcul a unui sir de aproximatii astfel:
x0 aproximatia initiala data
xn+1 = xn [F 0 (xn )]1 F (xn ), n 0.
In particular, metoda lui Newton se poate aplica pentru rezolvarea ecuatiilor de forma:
f (x) = 0,

(3)

unde f : I R R este o functie derivabila pe intervalul I.

Sirul (xn )n se construieste cu formulele urmatoare:
xn+1 = xn

f (xn )
, n0
f 0 (xn )

(4)

In acest caz metoda lui Newton are urmatoarea interpretare geometrica: xn+1 este abscisa punctului de
intersectie dintre axa Ox si tangenta la graficul functiei f dusa n punctul de abscisa xn . Din acest motiv
metoda lui Newton este cunoscuta si sub numele de metoda tangentei.
1

Algorithm 1 Metoda lui Newton pentru ecuatia f (x) = 0.

Date de intrare:
- Functia f
- Aproximatia initiala x
- Eroarea admisa
- Numarul maxim de iteratii ITMAX
Date de iesire:
- Ultima aproximatie calculata x
- Numarul de iteratii efectuate n
n=1
while |f (x)| > si n IT M AX do
f (x)
x=x 0
f (x)
n=n+1
end while
if n > IT M AX then
ITMAX iteratii nu a fost realizata aproximarea dorita
In
else
Aproximarea obtinuta este x
end if

Exemplul 1.1 Sa construim un procedeu iterativ pentru extragerea radicalului de ordin p (p > 1) dintr-un
numar real pozitiv a.
Consideram ecuatia xp a = 0 si functia f (x) = xp a.
Din (4) rezulta urmatoarea formula de calcul pentru iteratii:


a
1
(p 1)xn + p1 , n 0.
xn+1 =
p
xn
particular, pentru radicalul de ordinul al doilea rezulta formula:
In


a
1
xn +
, n 0.
xn+1 =
2
xn

acest caz: lim xn = a.

Daca x0 > 0, atunci xn > 0, () n. In
n

acest caz: lim xn = a.

Daca x0 < 0, atunci xn < 0, () n. In
n

Pentru a R \{0} fie acum sirul (xn )n definit astfel:



1
|a|
x0 = a, xn+1 =
xn +
, n 0,
2
xn
Conform celor stabilite anterior rezulta:

a daca a > 0,

lim xn = a daca a < 0.

lim xn =

n
n

Algorithm 2 Metoda lui Newton pentru

Date de intrare:

a.

- Numarul real, pozitiv a, Ordinul radicalului p

- Aproximatia initiala x, Eroarea admisa
- Numarul maxim de iteratii ITMAX
Date de iesire:
- Ultima aproximatie calculata x
- Numarul de iteratii efectuate n
n=1
while |xp a| > si n IT M AX do
a i
1h
(p 1)x + p1
x=
p
x
n=n+1
end while
if n > IT M AX then
ITMAX iteratii nu a fost realizata aproximarea dorita
In
else
Aproximarea obtinuta este x
end if

(5)

Observatie 1.1 Din definitia derivatei f 0 avem:

f 0 (xn ) = lim

xxn

f (x) f (xn )
.
x xn

Pentru x = xn1 facem aproximarea:

f (xn1 ) f (xn )
f 0 (xn )
.
=
xn1 xn
Cu aceasta aproximare, din (4) obtinem:
xn+1 = xn

f (xn )(xn xn1 )

.
f (xn ) f (xn1 )

Metoda iterativa descrisa de aceasta formula este cunoscuta sub numele de metoda secantei.

Algorithm 3 Metoda secantei pentru ecuatia f (x) = 0.

Date de intrare:
- Functia f
- Aproximatiile initiale x0 , x1
- Eroarea admisa
- Numarul maxim de iteratii ITMAX
Date de iesire:
- Ultima aproximatie calculata x
- Numarul de iteratii efectuate n
n=2
while |f (x1 )| > si n IT M AX do
f (x1 )(x1 x0 )
x = x1
f (x1 ) f (x0 )
x0 = x1
x1 = x
n=n+1
end while
if n > IT M AX then
ITMAX iteratii nu a fost realizata aproximarea dorita
In
else
Aproximarea obtinuta este x
end if

Metoda aproximatiilor succesive

Fie ecuatia:
x = F (x),

(6)

unde F : R R.
Pentru un element oarecare x0 R prin metoda aproximatiilor succesive se determina sirul (xn )n astfel:
xn+1 = F (xn ), n 0

Algorithm 4 Metoda aproximatiilor succesive pentru ecuatia x = f (x).

Date de intrare:
- Functia f
- Aproximatia initiala x
- Eroarea admisa
- Numarul maxim de iteratii ITMAX
Date de iesire:
- Ultima aproximatie calculata x
- Numarul de iteratii efectuate n
n=1
while |x f (x)| > si n IT M AX do
x = f (x)
n=n+1
end while
if n > IT M AX then
ITMAX iteratii nu a fost realizata aproximarea dorita
In
else
Aproximarea obtinuta este x
end if

(7)

Metoda lui Lobacevski

Fie ecuatia algebrica:

a0 xn + a1 xn1 + ... + an1 x + an = 0,

(8)

unde a0 , a1 , ..., an R, a0 an 6= 0.
Daca xi , 1 i n, sunt radacinile acestei ecuatii, atunci formulele lui Viete sunt:

x1 + x2 + . . . + xn = a1

x x + x x + . . . + x a0 x = a2
1 2
1 3
n1 n
a0
.
.
.

n
x1 x2 ...xn = (1) aan0

(9)

Consideram radacinile acestei ecuatii numerotate n ordinea descrescatoare a valorilor lor absolute, adica:
|x1 | |x2 | ... |xn |

(10)

Prima relatie din (9) se poate scrie sub forma:



x2
xn
a1
= .
x1 1 +
+ ... +
x1
x1
a0
Daca radacina x1 este mult mai mare n valoare absoluta decat celelalte radacini, adica fractiile
pot fi neglijate, atunci putem face aproximarea:

xi
x1 ,

i 2,

a1
x1
= .
a0
Considerand ca si celelalte radacini satisfac conditia xi mult mai mare n valoare absoluta decat xi+1 ,
2 i n 1, din formulele lui Viete deducem succesiv:

a2

x1 x2 = a0

x1 x2 x3
= aa30
. . .

x1 x2 ...xn1
= (1)n1 n1

a0

x x ...x = (1)n an
1 2
n
a0
Obtinem de aici formulele de aproximare:
ai
xi
,1in
=
ai1

(11)

Asadar, radacinile ecuatiei (8), x1 , x2 , ..., xn , sunt aproximatii ale radacinilor ecuatiilor de gradul ntai:
ai1 x + ai = 0, 1 i n.
In general, daca radacinile ecuatiei (8) se separa n p grupe, astfel ncat valorile absolute ale radacinilor
unei grupe sunt mult mai mari decat valorile absolute ale radacinilor din grupa urmatoare, atunci radacinile
x1 , x2 , ..., xn sunt aproximatii ale radacinilor a p ecuatii de grad inferior (fiecare grupa corespunzand unei
ecuatii).
Fie:
P (x) = a0 xn + a1 xn1 + ... + an .
Din:

P (x) = a0 (x x1 )(x x2 )...(x xn )

(1)n P (x) = a0 (x + x1 )(x + x2 )...(x + xn )
6

rezulta:
Q(x) = (1)n P (x)P (x) = a20 (x2 x21 )(x2 x22 )...(x2 x2n ).
Fie P1 polinomul obtinut din Q prin nlocuirea lui x2 cu x:
(1)

(1)

P1 (x) = a0 xn + a1 xn1 + ... + a(1)

n
Radacinile polinomului P1 sunt x21 , x22 , ..., x2n , iar coeficientii sai se calculeaza astfel:
(1)

ak = (1)k a2k + 2

n
X
(1)ks aks ak+s , 0 k n,

(12)

s=1

unde aj = 0 pentru j < 0 sau j > n.

Repetand procedeul vom construi polinoamele Pk :
(k)

(k)

Pk (x) = a0 xn + a1 xn1 + ... + a(k)

n , k 1,
n care coeficientii lui Pk se exprima n functie de coeficientii lui Pk1 dupa relatii de forma (12). Radacinile
polinomului Pk sunt:
k
k
k
x21 , x22 , ..., x2n .
Tratam n continuare cateva cazuri posibile relativ la natura si distributia valorilor absolute ale radacinilor
ecuatiei (8).
Cazul 1. Ecuatia (8) are radacini reale, diferite n valoare absoluta.
Fie:
|x1 | > |x2 | > ... > |xn |.
k

Dupa un numar suficient de pasi x2i este mult mai mare decat x2i+1 , 1 i n 1, astfel ncat sa putem
face aproximarile:
(k)
k
ai
, 1 i n.
x2i
= (k)
ai1
Rezulta de aici:

v
u
(k)
u
ai
k
2t

xi =
(k)
, 1in
ai1

(13)

Pentru fiecare radacina xi , din cele doua aproximari date de (13), se retine aceea care verifica (cel mai
bine) ecuatia data (8).
Sa presupunem ca dupa k etape se pot face, n limite admise, aproximarile (13). Atunci, n etapa
urmatoare se pot face aproximarile:
v
u (k+1)
u a
k+1
2 t

xi =
i(k+1) , 1 i n
(14)
ai1
Deoarece:
(k+1)

a0

h
i2
(k)
= a0

din (13) cu (14) obtinem:


 h
i
 (k+1)  (k) 2
, 0in
ai
 = ai

(15)

Asadar, coeficientii polinomului Pk+1 sunt n valoare absoluta aproximativ egali cu patratele coeficientilor
polinomului Pk .
7

Indeplinirea acestei reguli o vom lua ca reper pentru atingerea preciziei dorite. Vom vedea ca o astfel de
regula este posibila numai n acest caz.
Cazul 2. Ecuatia (8) are doua radacini complexe, conjugate:
xp+1 = u + iv, xp+2 = u iv,
iar celelalte sunt reale, distincte n valoare absoluta.
Fie:
|x1 | > |x2 | > ... > |xp | > |xp+1 | = |xp+2 | > |xp+3 | > ... > |xn |.
k

Pentru k suficient de mare radacinile reale x2i vor fi aproximativ egale cu radacinile ecuatiilor de gradul
ntai:
(k)
(k)
ai1 y + ai = 0, i = 1, 2, ..., p, p + 3, ..., n,
k

iar radacinile complexe x2p+1 , x2p+2 vor fi aproximativ egale cu radacinile ecuatiei de gradul al doilea:
(k)

(k)

2
a(k)
p y + ap+1 y + ap+2 = 0.

Pentru radacinile reale, din ecuatiile de gradul ntai, se obtin aproximarile:

v
u
(k)
u
ai
k
2
t
(k)
, i = 1, 2, ..., p, p + 3, ..., n
xi =
ai1

(16)

Pentru fiecare radacina xi , din cele doua aproximari date de (16), se retine aceea care verifica (cel mai
bine) ecuatia data (8).
Din ecuatia de gradul al doilea avem:
(k)

yp+1 yp+2 =

ap+2
(k)

ap

Dar:
k+1

2
2
yp+1 yp+2 = |yp+1 |
= |xp+1 |

Rezulta:

= u2 + v 2

v
u (k)
u
k ap+2
2
2 2t
u +v =
(k)
ap
x1 + ... + xp+1 + xp+2 + ... + xn =

1 a1
u= +
2 a0

n
X

(17)

Din:

rezulta:

2k

a1
a0

xi

(18)

i=1
i6=p+1,p+2

Din (17) si (18) se obtin aproximatiile pentru radacinile complexe xp+1 , xp+2 .
(k)
Prezenta radacinilor complexe este indicata de comportarea coeficientului ap+1 (n cazul unei perechi
de radacini complexe) care nu mai respecta regula: pentru k suficient de mare este n valoare absoluta
aproximativ egal cu patratul coeficientului corespunzator din pasul anterior. Aceasta regula este respectata
de toti ceilalti coeficienti.
In mod analog se trateaza cazul a doua sau mai multe perechi de radacini complexe.