COPILRIA MEA

Mi-i fraged sufletul, pn pe buze mi-i fraged,

poate de iarba ce creste acuma la noi;
cu bice de aur trec sub fereastra mea ploi
stau singur si-mi aduc aminte de multe:
Cnd eram mic legasem un leagn de-o creang.
Vreau s-ajung steaua de-acolo... strigam bunicului.
O, ct de sus s-au suit dusmnoasele stele...
Nu le mai vd, le-am uitat lumina curat.
Mi-i inima trist. Mama mi-a scris c-au tiat
pomii din fundul grdinii, leagnul putred;
odat cu dnsul, va fi czut n buruieni
copilria mea si o mnnc furnicile...
II
Cine povesteste n mine, cine
mi-aduce aminte c-am trit acolo,
n ara dintre sob si genunchii bunicului,
ntia poveste cu zmei?
V voi face s trii de-a pururi,
ani dusi, miraculoase rsrituri.
Deasupra gardului unde lumea sfrsea,
azi stiu, de-acolo ncepea trmul zmeului.
ns toate s-au sfrsit odat,
cnd ardeau lumnrile ziua.
Bunicul dormea ntr-o cutie frumoas
si l-au luat si l-au dus pe sub marii castani.
Toat noaptea m-am temut pentru dnsul.
Vznd c nu se mai ntoarce, ziceam:
Dac se-ntlneste cu scorpia? Haide,
Azor, s ne ducem la el.
Si singur mai trziu am plecat.
Pe trmul zmeului misun oameni.
n jurul inimilor lor un sarpe mic
se-ncolceste; ei sunt tristi si ri.
Dar pentru dnsii scriu poemele mele,
scutur deasupra lor copacii de-atunci si ploile:
amintii-v c sunt copii pe lume,
si plante albastre, si duiosii cni.
Magda Isanos