Sunteți pe pagina 1din 3

Se savarseste ianuarie, iar zeul Ianus se uita din prag la luna inchinata lui, urmand

sa vegheze de acum inainte doar calendele, adica prima zi a fiecarei luni din an.
Zeu al tuturor inceputurilor si tata al zilei rasaritoare (Matutinus Pater), Ianus era
invocat de romani in fiecare zi, alaturi de zeii casei: Penati, Lari, Mani, Genii. Capul
familiei ('Pater familias') avea atributiunile unui preot, le aducea ofrande ce constau
in vin, paine si fructe, mentinea viu focul in vatra, ii invoca, inaltandu-le rugi in fata
altarului (larariu), a carei existenta era obligatorie in fiecare casa. Era locul in care,
in ajunul casatoriei, tinerele fete isi depuneau papusile, oferindu-le zeilor inocenta
copilariei lor.
Istoricii au demonstrat faptul ca vechea religie a romanilor era tributara familiei si
cultului stramosilor, insa, intrand in contact cu zeitatile popoarelor cucerite,
panteonul lor s-a imbogatit si diversificat cu noi divinitati. Chiar si in aceste conditii,
cultele private ('sacra privata') au ramas la fel de importante ca acelea ale cetatii
('sacra popularia'), iar 'fiecare tata de familie a fost ca un rege, preot la vatra lui'.
Ziua de 31 ianuarie era pe deplin consacrata acestor zeitati ale caminului, iar
sarbatoarea lor a fost cioplita cu litere vesnice de piatra in Calendarul roman:
Penetralia.
'Penatii se ingrijau de binele casei si al familiei, se bucurau sau se intristau cu totii,
precum familia sporea sau decadea, sau era in buna intelegere sau discordie; ei se
grijeau de posesiunea casei si o pazeau. Ei dadeau dorul de casa, celui indepartat ii
aducea aminte de parinti; cine pleca de acasa se ruga de penati pentru reintoarcere
norocoasa si, cand se intorcea, isi punea bata si armele langa icoanele lor.' (At. M.
Marienescu).
Fiind considerate divinitati protectoare ale casei si familiei, intre lari, penati, mani si
genii au existat confuzii. Potrivit lui Plaut exista un singur lar familial, in timp ce
numarul penatilor si al manilor era variabil. Geniul era cel care il ocrotea pe 'pater
familias', iar mani erau reprezentari ale spiritelor celor plecati, venerate atat la
comemorarea mortilor din neam, cat si la sarbatorile oficiale inchinate cultului celor
defuncti. Se credea ca daca ritualul nu a fost indeplinit sau pacatele din timpul vietii
au fost peste masura de grave, mortii se puteau preschimba in spirite demoniace
(lemures , larvae). Pentru a fi trimisi in lumea lor se organiza o ceremonie speciala,
in care duhurile erau rascumparate, aruncandu-li-se un bob negru in intuneric, dupa
care acestea paraseau casa.
Penatii, cei care asigurau belsugul si painea cea de toate zilele, se venerau in
centrul camerei celei mai spatioase, numite atrium. In acest spatiu central ('penus')
era situata si vatra casei ('focus'), loc considerat sacru, datator de viata, in care
familia se reunea pentru a lua masa impreuna, pentru a discuta despre problemele
de zi cu zi, pentru a face planuri. In acest centru spiritual al casei, capul familiei
aducea invatatura fiilor sai, comunica deciziile importante, mentinea focul viu in
cinstea zeilor caminului, iar fiecare ospat il inchina lor, drept ofranda. De aceea,
fiecare masa incepea cu o rugaciune pentru purificarea locului, continua cu imnuri

de lauda aduse penatilor si larului, iar in final se varsau cateva picaturi de vin si
pentru ei.
Interesant este faptul ca exista atat lari, cat si penati publici: larii de la raspantii,
protectori ai drumurilor si penatii oraselor, zei ai parintilor si poporului roman, in ale
caror temple se aduceau sacrificii si ofrande in fiecare zi de 31 ianuarie.