Ecosisteme acvatice si terestre

1. Ecosisteme acvatice si terestre

Se diferentiaza n functie de caracteristicile mediului de viata, apa, n ecosisteme de

ape statatoare (ecosisteme lentice) si curgatoare (ecosisteme lotice).
Ecosisteme lentice
Sunt de mai multe tipuri n functie de dimensiuni, evolutie, compozitia chimica a apei.
Astfel, dimensiunea determina mpartirea n ecosisteme de lac, mlastina si balta, iar
compozitia chimica a apei le diferentiaza n functie de salinitate (de apa dulce si de apa
sarata) si aprovizionarea cu substante nutritive (oligotrofe, mezotrofe si eutrofe).

1.Lacul
A fost printre primele studiate de ecologi datorita usurintei cu care putea fi abordat.
Structura biotopului si structura functionala sunt bine individualizate, categoriile
identificate fiind utilizate si pentru cercetarea celorlalte tipuri de ecosisteme acvatice.
Structura spatiala este determinata de distributia temperaturii, luminii si oxigenului n
raport cu adncimea.

2.Balta

Are o adncime mai mica (3-5 m). n zona malurilor, apare rogozul, pipirigul, stuful si
papura, iar n larg sunt raspndite plante cu frunze plutitoare ca broscarita, plutnita,
nufarul alb si galben, lintita, ct si cele submerse ca srmulita apei, ciuma apei, bradis
etc. n structura fitoplanctonului intra algele albastre, algele verzi, algele silicoase, iar
a zooplanctonului populatii de rotifere. Balta este populata de crap, biban, stiuca,
salau, dar si de diferite specii de broaste, pasari si mamifere (guzgan, bizam, vidra,
oligotrofe care se ntlnesc n regiunile cu climat rece si umed, n zonele cu nurca
etc.).

3.Mlastina

La nivelul Romniei se diferentiaza doua categorii: mlastini eutrofe, cu vegetatie

caracteristica baltilor si mlastini sisturi cristaline, gresii, granite, sedimentare sau n
zonele montane unde substantele provin partial din mineralizarea materiei organice
animale si vegetale. Aici este prezent muschiul de turba (Sphagnum) si alte specii
vegetale (bumbacarita, rogoz, roua cerului).

4.Marea Neagra
Se caracterizeaza prin existenta a doua straturi de apa:
a)la suprafata, un strat relativ mai dulce ( cu salinitate de 16- 17%) si mai usor,
oxigenat, n care se situeaza cea mai mare parte a biocenozei.
b)un strat de adncime (peste 180-200 m), mai sarat (salinitate 21-22%) si mai
greu, ncarcat cu hidrogen sulfurat, lipsit de oxigen si, implicit, de formele aerobe de
viata.
ntre cele doua straturi nu exista schimb de ape, stratul superficial (mai usor) plutind
deasupra celui de adncime (mai greu).
Producatorii sunt reprezentati de algele planctonice, grupa consumatorilor incluznd
zooplanctonul, pesti obisnuiti (hamsii, stavrizi, guvizi); sturioni (nisetru, morun, cega,
pastruga) denumiti de Herodot pesti fara oase; rechini; delfini si, pna n 1984, foci.
Pe plaja de la Mamaia, Costinesti, Navodari esueaza n cantitati mari alge verzi cu
talul latit si marginile ondulate, denumite popular salatica de mare, precum si alge
brune si rosii, bogate n iod. n zona de litoral cuibaresc specii de pescarus argintiu,
chira
de mare, furtunar s.a. Printre dunele de nisip s-au identificat circa 120 de specii de
plante arenicole ca varza de nisip, crcelul, ridichea de nisip, scaiul vnat, pelin de
nisip, lucerna de nisip, castravetele de mare etc.

Ecosisteme lotice
Se diferentiaza n functie de particularitatile reliefului strabatut n praie si ruri:

a.De munte

n albia putin adnca si ngusta a rurilor si praielor substratul este neuniform format
din bolovanisuri, pietrisuri, nisip. Pantele mari, uneori discontinue, determina o viteza

de scurgere mare apei si formarea de cascade. Debitele sunt relativ mici, temperatura
apei coborta, variabila de la anotimp la anotimp. Transparenta apelor este mare
(anulndu-se nsa n perioadele de torentialitate ploi puternice, topirea zapezilor), iar
concentratia de saruri dizolvate este scazuta. Plantele (muschi, alge) si animalele
(rotifere, cladocere) prezente aici au cerinte mari fata de oxigen, manifestnd diferite
adaptari morfologice pentru a evita antrenarea de curentii puternici. Dintre vertebrate,
reprezentativ este pastravul, alaturi de care se ntlnesc zglavocul, lipanul, molanul
etc.

b.De zone deluroase

Fitoplancton permanent. Biocenoza saraca. Oxigenare buna. Malurile sunt mai joase,
albia este mai larga si adnca, fiind marginita de bolovanisuri, pietris, nisip. Pantele au
nclinatii mai mici, determinnd o viteza de scurgere mai mica. n apa sunt prezente
att substante n suspensie, ct si solvite (100-200 mg/l). Variatia termica mai larga n
cursul anului, de la anotimp la anotimp favorizeaza prezenta planctonului, ca o
componenta biocenotica permanenta, formata dintr-un numar mic de populatii
diatomee, alge verzi si albastre pentru fitoplancton si rotifere, cladocere, copepode
pentru zooplancton. n sectoarele cu viteza redusa, algele si numerose specii de
nevertebrate (insecte, larve,
viermi srma, crustacee mici, gasteropode) se fixeaza de elementele substratului
(pietre, nisip, ml) formnd comunitatea biocenotica bentala.

c.De cmpie

Cursul inferior al rurilor se caracterizeaza prin albii foarte largi, cu acumulari de ml

si nisip, cu viteza de scurgere si eroziune foarte reduse, dar si o concentratie de saruri
care depaseste 1 250-1 500 mg/l. Planctonul este mult mai diversificat dect n zona
colinara. n apa apar si plante superioare submerse. Nectonul este si el bine
reprezentat (mreana, clean, boarta, crap, stiuca etc.).

Delta Dunarii
Reprezinta o asociere complexa de ecosisteme interconectate, dependente de regimul
hidrologic al Dunarii care, prin fluctuatiile sale, contribuie la modificari substantiale ale
biotopurilor cu o periodicitate mai mult sau mai putin constanta. Diversitatea mare a
conditiilor de mediu, ntrepatrunderea si suprapunerea acestora nu permit o delimitare
stricta a ecosistemelor, aflate si ele ntr-o permanenta interactiune unele cu altele. Cu
toate acestea, se individualizeaza urmatoarele categorii:

a)Apele curgatoare

Sunt reprezentat de cele trei brate ale Dunarii (Chilia, Sulina si Sf. Gheorghe), canale
si grle. Fitoplanctonul reprezinta clasa producatorilor, n timp ce un zooplancton variat
si numeroase specii de vertebrate (crap, salau, stiuca, somn, sturioni) compun clasa
consumatorilor.

b)Apele stagnante

Permit dezvoltarea macrofitelor sub suprafata apei (broscarita, bradis, cosor, inarita,
ciuma apei), cu frunze plutitoare (nuferi) sau plutitoare (lintita, pestisoara, otratel) si
n marginile mlastinoase (ciulini, limba broastei, sageata apei, stuf etc.). Consumatorii
sunt bine reprezentati de pesti din familia Cyprinidelor (crap, cosac, babusca), precum
si de biban, salau, stiuca, somn. n afara acestora, molustele, larve, insectele se
asociaza tulpinilor plantelor sau populeaza zona bentala.

c)Terenurile mlastinoase

Acumulari de ml si nisip.Cel mai ntins biotop al deltei cuprinde regimul hidrologic al

Dunarii.Servesc n timpul viiturilor la reproducerea pestilor de balta, fiind intercalate
ntre baltile permanente si terenurile inundabile. Practic, formeaza cel mai ntins biotop
al deltei actuale. Multe terenuri mlastinoase sunt acoperite cu stufarisuri permanente,
a caror limita spre uscat o constituie o centura de papura si rogozuri. Printre plantele
nsotitoare se numara papura, pipirigul, rogozul, sageata apei, stnjeneii, macrisul-deapa etc. Prezenta lor depinde de durata si intensitatea inundatiilor de primavara, fiind
invers
proportionala cu acestea. Consumatorii micro- si macroscopici sunt mai mult sau mai
putin, comuni cu cei din ecosistemele acvatice descrise anterior. Regiunile ntinse de
stufarisuri, mai ales cele cu substrat nisipos, dau nastere, cu timpul, la o formatiune
specifica si anume zonele de plaur. Desi este format din stuf, el prezinta asociatii de

organisme constituindu-se ntr-un adevarat ecosistem care si-a creat suportul

ecologic.

d)Terenurile inundabile

Se acopera cu apa n timpul viiturilor, iar pe durata apelor mici sunt uscate, acoperite
de pamnt aluvionar si resturi organice. Apropierea de mlastini a unora permite
extinderea biocenozelor acestora, atta timp ct uscaciunea nu este excesiva, iar pe
cele cu substrat nisipos s-au format asociatii vegetale caracteristice, mai cunoscute
fiind cele de popndaci, alcatuite din specii de rogoz prin acumularea si turbificarea
materialului organic mort, astfel nct sa permita supravietuirea speciei n conditiile
alternantei dintre uscat si apa. Tot aici se ntlnesc zaloagele, respectiv tufe de salcii n
care predomina zalogul sau salcia cenusie. Importanta lor este data de conditiile
prielnice pe care le asigura pentru cuibarit, transformndu-se n adevarate colonii de
pasari pentru speciile:
tiganus, cormoran pitic, strc-de-noapte, strc galben, egreta mica etc. Aceste
terenuri, ca si cele mlastinoase, sunt importante pentru reproducerea faunei piscicole
(mai ales a ciprinidelor).

e)Grindurile

Constituie suportul ecologic al padurilor de salcii si plopi (Letea, Caraorman) care

concentreaza o diversitate ecologica ridicata, att a speciilor vegetale, ct si a celor
animale. Astfel, alaturi de numeroasele specii de salcii (Salix) si plopi (Populus),
arbustii (catina alba, catina rosie, maces, dracila, lemn cinesc, corn, snger, calin),
subarbusti, liane (curpen, vita salbatica, mur, iedera, hamei, volbura mare) si plante
parazite (vsc) edifica, ntr-o arhitectura specifica, paduri cu aspect luxuriant.
Paduri cu aspect luxuriant. Padurile Letea si Caraorman sunt fitocenoze foarte
interesante si rare n flora Europei si arata, comasate pe un spatiu relativ mic, o
variatie multipla a diverselor fenotipuri de plante caracteristice stepelor aride,
nisipurilor umede, padurilor, marginii baltilor si lacurilor. Dintre consumatori,
caracteristici sunt soarecii cu botul
ascutit, iepurii si coropisnitele, diferite specii de pasari, vipera, sarpele de apa,
spurcaciul, sitarul de padure, vulturul codalb, bufnita mare, mistret, lup (mai ales
iarna). n stufarii si tufarisurile dinspre mare, n anii favorabili, se pot dezvolta
lacustele migratoare, deosebit de daunatoare pentru culturile agricole, fapt pentru care
s-au folosit mijloace chimice n
combaterea lor, cu efecte poluante si asupra celorlalte specii.
f)Zona marii
Loc de reproducere a lacustelor ca latoare. Este reprezentata de mediul marin n care
se simte influenta apelor Dunarii. Aceasta zona este populata cu puieti din familia
sturionilor. n regiunile mai departate de litoral, avnd o salinitate variabila, se produce
o continua ploaie de organisme moarte spre fundul platformei continentale,
alimentnd bancurile de scoici, hrana preferata a morunului si nisetrului, care-si vor
petrece aici mare parte din viata. n ncercarea de a reda o imagine ct mai sintetica,
dar n acelasi
timp relevanta, s-au facut numeroase simplificari. Cu toate acestea, Delta Dunarii
constituie un ansamblu complex de ecosisteme, cu functionalitate proprie, capabil de
autoreglare si caracterizat de stabilitate, important prin functiile sale de filtru biologic,
statiune temporara a unor pasari, loc de reproducere a numeroase specii de pesti,
respectiv de conservare a biodiversitatii.

BIOCENOZA
Alternanthera reineckii In acvaristica a fost introdusa sub numele
de Telanthera osiris. Planta este raspandita in zona tropicala a
Americii de Sud. Este o planta erbacee mica, care traieste in
mlastini, avand doua forme: emersa (la care frunzele se intind la
pamant), submersa (la care frunzele cresc in sus). Frunzele sunt in
cruce late, lanceolate pana la eliptice, care se ingusteaza in zona in
care ar trebui sa fie petiolul sau au un petiol foarte scurt. Au 4 cm
lungime si 15 mm latime. Partea de sus a frunzei este verde deschis
pana la verde oliv, iar partea inferioara este verde deschis pana la
roscat deschis.

Alternanthera reineckii "lilacina" care creste pana la o

lungime de 6 cm si o latime de 20 mm. Partea superioara a frunzei este verde oliv deschis
sau verde roscat in care apar zone rosii, iar partea inferioara este de la rosu deschis pana
la rosu inchis. Pentru acvarii nu este inca o planta perfect adaptata avand nevoie de o
perioada mai mare de adaptare si chiar si atunci creste foarte incet.

Anubias nana Specia face parte din familia Araceae genul

Anubias, fiind studiata de Engler in 1899. Este o planta de mlastina cu rizom. Frunzele
pornesc din rizom si au forma lanceolata de un verde inchis cu o suprafata lucioasa, ca si
cum ar fi cerate. Creste foarte lent, avand nevoie de foarte multa lumina, o apa limpede si
o temperatura in jur de 25 C. Planta se inmulteste prin rizom. In acelasi timp, pe rizom
pot exista 6-8 pui. Acestia nu se vor separa decat in momentul in care au radacini proprii.
Lungimea maxima este de 10 cm.
Aponogeton crispus Este originara din Asia de Sud-Est, fiind o planta submersa cu rizom,
care este sferic si ajunge pana la 3 cm in diametru. Frunzele au dimensiuni variabile intre
15-60 cm lungime, puternic ondulate pe margini, avand o coloratie de la verde deschis
pana la maro ruginiu. Planta are in general o forma sferica. Face o singura floare de
culoare alba. Temperatura optima este de 20-30 C. Lumina poate merge de la foarte
puternica pana la penumbra, acest lucru avand drept urmare variatia coloritului frunzelor.
Substratul trebuie sa fie bogat in substante minerale, fiind format din nisip, argila si turba
fiarta. La incetinirea ritmului de crestere al plantei, rizomul se scoate din acvariu si se
pune timp de 8 saptamani in alt acvariu la o temperatura de circa 15 C. Se inmulteste
numai prin seminte, care au o forma eliptica, lungi de 5-6 mm cu un diametru de circa 2
mm. Au 2 mustati, care in pozitie orizontala a semintei stau in sus apoi se indoaie si
patrund in nisip formand radacinile. Este bine ca in cazul obtinerii de seminte, cand
acestea au cazut pe nisip, sa le plantam intr-un acvariu mai mic (cu o coloana de apa pana
in 30 cm).
Aponogeton madagascariensis Mai este cunoscuta si ca Aponogeton fenestralis, fiind una
din plantele cele mai ciudate. Frunza nu este acoperita pe toata suprafata ci are doar o
retea de nervuri, lipsind tesutul frunzelor, de aici si denumirea de "fenestralis". Frunza
seamana cu o racheta de tenis de camp (nu ca forma). Planta este raspandita in
Madagascar, unde o gasim in ape lent curgatoare, in zone mai umbroase. Forma frunzei
este ovala, lunguiata, cu o culoare verde inchis pana la verde roscat. Este o planta inca
neadaptata acvariului, de aceea nu rezista decat un an. Are nevoie de schimbari dese de
apa. In acvariu este necesar sa introducem pesti care consuma alge. Inmultirea se face

prin taierea rizomului sau prin seminte.

Bacopa amplexicaulis Face parte din familia Scrophulariaceae. Este raspandita in sudul si
centrul Americii de Nord, unde populeaza mlastinile, zonele inundabile, aici crescand mai
mult emers. Ca substrat se va folosi mai mult nisip si un adaos de argila. Daca
temperatura este prea mare (optima este 18-20 C) planta degenereaza usor. Pe o tulpina
carnoasa rigida, cresc frunze ovoidale, de culoare verde deschis. Frunzele sunt destul de
groase, carnoase. Prefera o apa mai moale si usor acida. Creste foarte incet, avand nevoie
de multa lumina. Poate rezista si la temperaturi in jur de 15 C, fiind sensibila doar la
temperaturile ridicate. Daca este supus o perioada indelungata la unde de lumina rosie,
planta va creste foarte mult in lungime dar va avea frunze rare.
Bacopa caroliniana Este cunoscuta si sub numele de Obolaria caroliniana, Monniera
amplexicaulis, Bacopa amplexicaulis. Apartine familiei Scrophulariaceae. Originara din
America Centrala, este o planta care creste destul de greu. Frunzele sunt ovale si opuse,
de o culoare verde deschis. Temperatura optima de crestere este de 18-26 C. Are nevoie
de multa lumina, iar daca aceasta nu este asigurata, frunzele vor cadea (incepand de la
baza) ramanand tulpina goala. Chiar daca este o planta care creste complet sub apa, poate
inflori daca ii sunt indeplinite conditiile necesare. Florile sunt albastre si au 4-5 petale
(inmultirea prin seminte este mult mai grea decat butasirea). In inaltime poate atinge 2030 cm in functie de inaltimea acvariului, pH-ul optim este de 6-6,5. Efectul decorativ este
mult accentuat daca se planteaza in grupuri de mai multe exemplare, cu tulpinile putin
rarite. Se inmulteste foarte usor prin sectionarea tulpinii si plantarea varfului in substrat
(butasire). (acelasi lucru este si recomandata in cazul caderii frunzelor - se poate sectiona
tulpina de la baza ultimelor perechi de frunze si replantarea partii superioare a plantei). In
unele cazuri, cand umiditatea aerului este foarte mare, poate creste si in exteriorul apei di
acvariu. Duritatea pe care o tolereaza cuprinde un interval destul de larg, 4-20 dH.
Barclaya longifolia Face parte din familia Nymphaeaceae, genul Barclaya, biotopul
natural fiind Birmania, Tailanda si Vietnam, unde traieste in ape putin adanci si limpezi,
umbrite de maluri. Frunzele sunt lungi, cu un petiol destul de scurt, mai late la baza si
care se ingusteaza spre varf, cu partea superioara de un verde maroniu, pe partea
inferioara roscate. Frunzele sunt delicate, avand partea superioara lucioasa (ca data cu
ceara). Nervurile frunzei sunt evidente, mai deschise la culoare decat restul frunzei.
Inmultirea se face prin butasi sau seminte. Au nevoie de bazine mari pentru ca pot atinge
30 cm lungime. Pe cat posibil in acvariu nu vom tine melci. Au nevoie de un substrat
hranitor din care nu va lipsi argila. Se vor planta in zone umbroase ale acvariului, sau
vom crea aceste zone prin plante plutitoare. Temperatura optima este de 20-28 C, dar in
nici un caz sub 20 C. Apa nu trebuie sa fie prea dura.
Bolbitis heudelotti Face parte din familia Polypodiaceae, fiind o feriga de rau. Este o
planta raspandita in zona tropicala din Africa. Specia a fost denumita initial, de Fee,
Gymnopteris heudelotti, dar in 1934 Alston a trecut-o ca facand parte din specia Bolbitis.
Are un rizom lung, aproape lemnos, pe care cresc frunze de-o parte si de alta. Lungimea
rizomului este de 30 cm, avand numeroase radacini. Totusi planta se va "ancora" pe un

suport tare ca: radacina ornamentala sau o piatra. Rizomul se poate taia in mai multe
parti, rezultand mai multe plante. Are nevoie de o temperatura de 25 C, de o apa curata
si limpede, precum si de o lumina puternica. Cand introducem planta in acvariu, aceasta
are nevoie de o perioada destul de lunga de acomodare, apoi creste foarte repede,
crescandu-i o noua frunza la fiecare 4-5 zile. Prefera o apa cu duritate medie sau chiar
dura (4-13 dH). Are nevoie de un pH usor acid, 5-7.5. Injectarea de CO2 poate duce la
marirea ritmului de crestere. De asemenea sunt constatari de crestere mai rapida in
cazurile in care se afla in "bataia" curentului de la pompa.
Ceratopteris cornuta Face parte din familia Ceratopteridaceae, fiind una dintre cele mai
frecvente plante din acvariile noastre. Inca sunt discutii daca este o specie de sine
statatoare sau o forma plutitoare a speciei Ceratopteris thalictoides. Este raspandita peste
tot in zona tropicala. Frunzele sunt mari, carnoase, cu aspect buretos, dar foarte fragile.
Marginea frunzelor este puternic decupata. Au culoare verde deschis. Radacinile sunt
puternice, foarte ramificate, in acvarii avand si rolul de a filtra apa (in general plantele
plutitoare au radacini puternice si cand scoase afara din apa toate depunerile de pe ele
raman in apa, abia atunci observam rolul lor de filtru). Planta este folosita de speciile de
pesti care-si construiesc cuibul la suprafata apei. Are nevoie de o apa nu prea dura, cu o
temperatura de 22-30 C si de multa lumina, dar fara prea mult soare. Poate creste foarte
mare, atingand 25-50 cm. Pe suprafata frunzelor mai batrane cresc noi plante care pot fi
plantate in substrat sau lasate sa pluteasca, conferind un loc de refugiu pentru pui si
material organic pentru hrana infuzorilor.
Ceratopteris thalictroides Face parte din familia Ceratopteridaceae si este raspandita in
zonele tropicale ale globului, unde populeaza mlastinile si zonele inundabile, unde, in
functie de situatie, poate avea frunze submerse sau emerse. Plantele submerse pot creste
relativ mari, pana la 30 cm. Pot fi crescute atat ca plante plutitoare cat si ca plantate in
substrat. Datorita frunzelor mari, daca le plantam in substrat vom avea grija sa le ancoram
bine pentru a nu se smulge. Substratul va fi format din nisip cu o granulatie mai mare
amestecat cu argila. Se inmulteste prin lastari care cresc pe frunze. Temperatura apei va fi
de 18-20 C, dar suporta si temperaturi de 24-30 C. Apa va trebui sa fie moale,
maximum pana la 10dGH, iar acvariul bine iluminat. Este mai frumoasa cand este
folosita ca planta plutitoare decat plantata in nisip. Sub forma plutitoare este ideala ca
suport pentru construirea cuibului de bule la suprafata apei. Radacinile sale pot adapostii
alevinii pestilor vivipari.
Cryptocoryne balansae Toate speciile de Cryptocoryne fac parte din familia Araceae. Este
o planta raspandita in Tailanda si nordul Vietnamului. Frunzele sunt foarte lungi,
ajungand pana la 30 cm, relativ inguste 15-20 mm, puternic ondulate pe margini. Au o
culoare verde deschis, intensa. Cresc relativ repede, inmultindu-se prin stoloni. Pentru
toate Cryptocorynele substratul va fi format din nisip cu o granulatie mai mare, argila si
putina turba. Grosimea substratului va fi de 8-15 cm. Se va evita schimbarea intensitatii
luminii. Sunt plante care iubesc lumina, dar filtrata de plante plutitoare. Plantele tinere se
vor desprinde de pe planta mama si se vor replanta doar atunci cand au radacini

puternice. Apa va fi moale si usor acida (pH 6.5-7.5, 4-12 dH), cu o temperatura de 2427 C. In cazul in care toate frunzele mor, rizomul nu se va scoate din substrat pentru ca
dupa o perioada de timp va creste o noua planta.
Cryptocoryne becketii Dintre Cryptocoryne este cea mai cunoscuta si mai veche la noi.
Biotopul natural este in Sri Lanka. Are foarte multe varietati care in general seamana
putin una cu cealalta, ele putand fi recunoscute ca fiind din aceeasi specie doar dupa
inflorescenta. Are atat forme emerse cat si submerse. In continuare vom vorbi despre
forma submersa care are frunzele lunguiete, ascutite si foarte usor ondulate pe margini.
Pe fata frunzele sunt verde maronii, iar pe partea din spate sunt roscatepana la violet.
Frunzele au 12 cm lungime si 3-4 cm latime. O alta forma are frunzele la fel de lungi, dar
mai inguste, de 2 cm avand o culoare verde oliv pe fata, iar pe spate sunt purpurii. Specia
nu infloreste submers. Se inmulteste prin stoloni. Prefera zonele de semiumbra.
Temperatura optima este de 24-25 C, dar poate varia intre 22-30 C. Apa trebuie sa fie
moale si usor acida. Cand vom planta un acvariu vom tine cont ca nu toate plantele au
nevoie de aceleasi conditii, unele preferand o apa mai alcalina, care nu convine
Cryptocorynelor.
Cryptocoryne blasii Este o planta inalta, solida, care daca are spatiu suficient va creste
mare, formand tufe bogate. Este raspandita in Tailanda, unde o gasim in ape statatoare
sau lent curgatoare, mai ales in zonele de penumbra. Frunzele sunt ovale si ascutite, cu
forma de inima, fiind mari, pana la 15 cm lungime si 6 cm latime. Pe partea superioara
frunza are numeroase adancituri si are o culoare verde gri si rosu inchis pe spate.
Substratul va fi ca la C. balansae. Iubeste zonele de penumbra pe care le putem amenaja
cu ajutorul unor plante cu frunze mari. Se vor tine pe cat posibil in zone fara soare direct.
Temperatura va fi de 22-25 C, iar apa moale pana la semidura (4-10dGH). Are radacini
puternice, avand nevoie de un substrat destul de gros pentru a nu fi smulsa. Apa trebuie sa
aiba un pH aproape de neutru, acceptand variatii de 1 unitate in jurul valorii de 7. Dupa
lumina, factorul cel mai important pentru cresterea acestei plante este temperatura,
suportand foarte greu temperaturi mai mici de 20 C.
Cryptocoryne wendtii Face parte din familia Araceae, subfamilia Cryptocoryne. Este
originara din Tailanda, fiind specie care traieste si submers dar si emers, cu forme
complet diferite si foarte usor adaptabile. Ajunge pana la 30 cm. Sistemul radicular este
puternic si ramificat. Pe el cresc 5-10 frunze care in functie de mediu sunt foarte diferite
ca forma, marime si culoare. In general plantele crescute submers sunt mai mici, iar
frunzele ajung la maximum 10-15 cm. In functie de iluminare, frunzele sunt verzi sau
maro-roscate. Frunzele sunt ovale si usor alungite. Varfurile frunzelor sunt usor ascutite.
Marginea frunzelor este usor dar vizibil ondulata. La plantele crescute emers, culoarea
frunzelor este verde viu. Frunzele plantelor submerse mai au si benzi maronii cu pete
mici. Se poate ca frunza sa aiba si o culoare rozalie sau maro-oliv. Infloreste si sub apa,
dar florile nu se deschid. Crescuta emers infloreste foarte des si rapid. Inflorescenta este
scurta avand doar 5-8 cm. Sunt cazuri cand chiar crescuta emers, floarea nu se deschide.
Acest lucru se produce cand temperatura este sub 22 C, sau cand plantele sunt slab

dezvoltate sau umiditatea este redusa. Prefera o apa acida si acvarii umbroase.
Temperatura optima este cuprinsa intre 24-30 C. In stare emersa rezista si la temperaturi
scazute, intr-un teren umed suportand temperaturi si de 12-14 C fara a-si pierde frunzele.
In starea submersa suporta greu temperaturi scazute, in cele mai multe cazuri contactand
boala Cryptocorynelor. Pentru a creste bine, are nevoie de o buna iluminare in timpul
iernii (ziua trebuie prelungita pana la 12 ore cu o lumina artificiala). Daca nu procedam
astfel, planta isi va pierde frunzele in timpul iernii. Doctor Karel Rataj apreciaza ca de la
forma de baza verde, in functie de conditiile exterioare de mediu, apar mai multe
varietati. El presupune ca exista 5 astfel de varietati, cea mai cunoscuta fiind varietatea
mare rosie, cunoscuta sub numele de Cryptocoryne wendtii "rubra". Ajunge la aceleasi
dimensiuni ca si planta de baza numai inflorescenta sa este mai inalta si difera din punc
de vedere coloristic. Frunzele, atat emerse cat si submerse, au culoare purpurie. O alta
varietate este Cryptocoryne wendtii "rubella", cu frunze de culoare maro-rosiatice sau de
culoarea bronzului, ajungand abia la jumatate din dimensiunile plantei de baza. Karel
Rataj nu indeparteaza ipoteza ca aceste 5 varietati sa fie Cryptocoryne de sine
statatoare,dar nestudiate riguros de botanisti.
Echinodorus amazonicus Este cunoscuta ca si Echinodorus brevipedicellatus. Face parte
din familia Alismataceae si este raspandita in Brazilia unde populeaza mlastinile si apele
cu adancime mica. Are forme atat emerse cat si submerse. Frunzele sunt lungi, pana la 25
cm, usor indoite catre spate si pe latime sunt tot usor indoite inspre spate. Culoarea lor
este verde deschis cunervuri mai deschise la culoare. Inmultirea se face prin tije florale,
lungi de pana la 1,5 m. O planta poate avea pana la 3-4 tije florale in aceeasi tulfina, iar
pe fiecare tulpina cate 5-6 pui. Din momentul in care apar primele tije, planta mama nu se
mai dezvolta, ea asigurand hrana pentru toti puii. Cam din 2-3 noduri pot aparea 1-2
plante care la inceput au 1-2 frunze mici. Este momentul sa prindem in nisip, cu ajutorul
unor agrafe din sticla, tija, cel mai aproape de tanara planta aparuta, pentru ca aceasta sa
se infiga cu radacinile in nisip si sa inceapa sa se hraneasca singura. De la o singura
planta mama putem obtine 20-30 plante tinere. Aceasta planta, ca toate din familia
Alismataceae, are nevoie de acvarii mari, cu inaltime mare, planta fiind foarte decorativa
si de multe ori ocupa singura o mare parte din suprafata acvariului. Este una din plantele
preferate de scalari, discusi, care-si depun icrele pe frunzele lor mari. Temperatura optima
este de 20-25 C, dar poate rezista bine si la 18 C sau la 30 C. Apa nu trebuie sa fie prea
moale, o duritate de 8-10dGH fiind cea mai potrivita. La noi a patruns la inceputul anilor
`70.
Echinodorus cordifolius Vechiul nume al plantei era Echinodorus radicans. Biotopul
natural in care o gasim este in Mexic si sudul SUA. Este o planta foarte decorativa si greu
ne imaginam un acvariu fara o specie de Echinodorus. Frunzele sunt late, ovoidale, de un
verde puternic, crud. Pe partea inferioara se disting 5 nervuri, din care cea din mijloc este
cea mai puternica. Suprafata frunzei este aspra. Inmultirea se face tot prin tija florala ca la
specia precedenta. Dintr-o planta mama puternica se pot obtine in jur de 20-30 noi plante.
Din timp in timp este necesara o indepartare a frunzelor vechi care au palit si au un aspect

ruginiu.
O planta puternica are in permanenta
intre 10-15 frunze mari, verzi. Pentru ca planta sa nu creasca prea mare si repede se
recomanda ca substratul sa fie sarac in saruri minerale si nu prea gros. Este o planta
recomandata pentru Cichlidele mari. Temperatura optima este de 20-26 C, iar apa
trebuie sa aiba o duritate de 8-10dGH.
Echinodorus osiris In comert se poate intalni si sub numele de Echinodorus Rubra. Este
originara di estul Braziliei. Este o planta mare, pentru acvarii mari si va fi plantata in
zona de mijloc si de spate a acvariului. Frunzele sunt verzi, la o lumina potrivita devin
roscat-maronii. Se inmultesc prin tije florale, dar numarul de pui este mai mic, chiar de la
o planta puternica. La aceasta planta inmultirea se face si prin rizomi. In orice caz, puii
nu se vor desprinde prea repede de pe tija florala. Planta are nevoie de foarte multa
lumina, lucru necesar si pentru a o tine submersa. Ca mai toate speciile de Echinodorus,
daca nu are lumina suficienta atunci se lungeste ajungand pana la suprafata apei.
Temperatura apei va fi intre 15-30 C, iar duritatea va fi medie.
Echinodorus parviflorus In comert poate fi intalnita si sub denumirea de Echinodorus
peruensis sau E. tocantus. La noi este cunoscuta sub numele de E. negru, datorita culorii
verde inchis a frunzelor. Este raspandita in Bolivia, Peru si Brazilia. Frunzele sunt lungi,
dar nu cresc mai mult de 20 cm, chiar daca au o lumina potrivita. Petiolul frunzei este
scurt, frunza este puternica, cam de 30-35 mm latime, iar numarul de frunze pe o planta
poate ajunge la 25. Se inmulteste tot prin tije florale, dar numarul de pui este foarte mic.
Puii nu se vor desprinde de pe tija decat numai atunci cand au radacini puternice. Lumina
nu trebuie sa fie prea puternica, in acvarii avand nevoie si de plante plutitoare care sa
creeze o zona de penumbra. Temperatura optima este intre 18-30 C, iar apa va avea o
duritate medie pana la dura.
Echinodorus tenellus Este o planta potrivita pentru zona din fata a acvariului pentru ca nu
ajunge decat pana la 10 cm inaltime. Este cea mai mica planta din aceasta familie. Intr-un
substrat bine ales, in circa 3-4 luni va umple tot acvariul cu plante mici si verzi. Frunzele
sunt inguste. Substratul va fi format din nisip fin, argila, turba cernuta. Se inmulteste prin
lastari. Frunzele sunt de un verde deschis. Au nevoie de multa lumina artificiala si de
putina lumina solara directa. Temperatura optima este de 20-22 C, iar apa nu trebuie sa
fie prea dura. Are un efect deosebit daca se asociaza mai multe plante pentru a forma tufe.
Eleocharis acicularis Fac parte din familia Cyperaceae si a fost botezata de Linne in 1753
ca Scirpus iar in anul 1817 a fost transferata de Roemer si Schultes la genul Eleocharis.
Planta este raspandita in Europa, Asia, Australia si America de Nord, in ape statatoare,
unde traieste pe langa mal. Are o radacina puternica din care pornesc frunzele sub forma

de ac, lungi de circa 25 cm, tari si cu o culoare verde deschis. In forma submersa nu
infloreste. Inmultirea se face prin stoloni sau prin fragmentarea radacinii. Are nevoie de o
iluminare puternica si daca se poate, nu lumina rece de tub fluorescent ci bec.
Exemplarele indigene rezista foarte bine la temperatura camerei, iar in ceea ce priveste
calitatea apei, aceasta nu are importanta.
Hydrocotyle verticillata Face parte din familia Apiaceae si este raspandita in America de
Nord si Centrala, precum si in vestul Indiei. Este tot o planta de mlastina. Are atat forme
emerse cat si submerse. Are o tulpina taratoare pe care cresc, pe tije subtiri si nu prea
lungi, frunze rotunde. Pozitia frunzelor este perpendiculara pe tulpina. Frunzele sunt de
un verde deschis. Diametrul frunzelor poate atinge pana la 4 cm (in acvarii maximum 2,5
cm), iar inaltimea tijelor cu frunze poate atinge 8-15 cm. Daca coloana de apa are o
inaltime mica, atunci frunzele ajung la suprafata, ramanand plutitoare sau cresc afara. Au
nevoie de foarte multa lumina si de o temperatura de 15-25 C, fara pretentii deosebite
fata de calitatea apei.

Parcuri nationale
PARCUL NATURAL BALTA MICA A BRAILEI

Parcul Natural Balta Mica a Brailei este situat in lunca inundabila a Dunarii, intre Campia
Brailei si Insula Mare a Brailei.Tot ce crease aici natura in secole de evolutie a fost
fulgerator distrus prin indiguirile, desecarile si defrisarile din deceniile 6 si 7 ale secolului
trecut. Astfel zona umeda s-a redus de 5 ori, la cele 17.529 ha protejate in Parcul Natural
Balta Mica a Brailei, suprafata care reprezinta 11% din fosta Balta a Brailei si 0,5% din
fosta Lunca Inferioara a Dunarii (segmentul fluviului de la Silistra pana la confluenta cu
Prutul).In trecut, la ape mari vasele pescariei circulau pe canalul Filipoiu, astazi sunt
undeva in mijlocul Insulei Mari a Brailei.Daca nu ar fi avut loc indiguirile, la Braila ar fi
existat un bogat potential pentru turism, vanatoare si pescuit sportiv pe 149 mii ha.Pe
teritoriul parcului au fost identificate numeroase tipuri de habitate, clasificate in 13 grupe,
dintre care amintim: paduri de salcii, lacuri eutrofe naturale, zavoaie cu plopi si salcii,
mlastini cu Typha, tufarisuri (zalog, rachita), mlastini cu Phragmites, pajisti umede de
lunca, pajisti stepice. Din cele 13 tipuri de habitate identificate, in Ballta Mica a Brailei

sunt 7 pe Lista
Directivei Habitate Fauna
si Flora. Dintre ecosistemele identificate aici, 50% sunt naturale, 30% sunt seminaturale
si 20% sunt antropizate.

Necesitatea ariilor protejate

Ariile Protejate sunt percepute inca de foarte multi oameni doar in sensul lor
"conservationist" fiind considerate adevarate oaze ale naturii salbatice intr-un desert al
dezvoltarii economice, care trebuiesc protejate numai pentru conservarea speciilor care le
populeaza. Foarte putin este recunoscut faptul ca zonele aflate in regim natural si
seminatural constituie de fapt suportul "vietii" si implicit al dezvoltarii socio-economice.
De asemenea, dezvoltarea socio-economica s-a facut avand la baza resursele si serviciile
oferite de capitalul natural, insa pana in prezent in foarte putine cazuri s-a tinut cont de
capacitatea productiva si capacitatea de suport a capitalului natural atunci cand s-a

proiectat dezvoltarea economica. Ariile protejate prin valoarea lor naturala si gradul redus
al interventiei umane pe teritoriul lor sunt cele mai bune exemple si modele pentru
sistemele ecologice naturale si seminaturale. Totodata pentru a realiza tranzitia de la
actualul model de dezvoltare la un model de dezvoltare durabila este necesara cercetarea,
cunoasterea si experimentarea teoriilor pentru implementarea conceptului de dezvoltare
durabila. Astfel, atat evaluarea si monitorizarea starii capitalului natural, cat si
dezvoltarea cunoasterii se poate realiza in cadrul unor zone pilot cum sunt ariile protejate.
"Capitalul Natural al tarii se constituie din reteaua sistemelor ecologice care functioneaza
in regim natural si seminatural si din reteaua sistemelor antropizate prin transformarea si
simplificarea primelor categorii. Resursele naturale regenerabile (inclusiv apa si solul) si
neregenerabile (petrol, carbune), precum si serviciile (controlul climei, al calitatii apei si
aerului etc.) asigurate de catre componentele Capitalului Natural constituie unul dintre
factorii cheie ai functiei de productie a sistemelor economice si de suport al dezvoltarii

sistemelor socio-economice. Capitalul Natural

si componentele sale au o anumita capacitate productiva care trebuie cunoscuta pentru a
evita supraexploatarea si, respectiv , o anumita capacitate de suport (parametru esential
pentru a dimensiona corect presiunea antropica si a evita deteriorarea). Pentru a garanta
dezvoltarea socio-economica durabila este absolut necesar sa se asigure conservarea unei
structuri diverse si echilibrate a CN si utilizarea resurselor si serviciilor produse de acesta
in limitele capacitatii de suport a componentelor sale." - Angheluta Vadineanu. Astfel
conservarea Capitalului Natural presupune in principal mentinerea unui raport acceptabil
intre ecosistemele naturale, seminaturale si antropizate, cu mentinerea heterogenitatii in
cadrul fiecarui tip de ecosisteme si asigurarea conectivitatii intre aceste ecosisteme.
"Pentru conservarea structurii ecologice la scara complexelor macroregionale de
ecosisteme este necesar sa se identifice configuratia viabila a unui mozaic de ecosisteme
naturale si seminaturale care sa includa toate tipurile de ecosisteme. Conectivitatea dintre

diferitele tipuri de ecosisteme naturale si seminaturale, asigurata prin coridoare naturale

si/sau obtinuta prin diferite lucrari de reconstructie ecologica, este o conditie
fundamentala pentru atingerea obiectivelor conservarii diversitatii habitatelor si a
sistemelor ecologice. In spatiile acestei matrice trebuie sa se distribuie ecosistemele
antropizate, ecosistemele urbane si rurale, complexele industriale si reteaua rutiera." Daca
am trai intr-o lume ideala, atunci toate aceste consideratii ar fi puse in practica si ar fi
integrate in toate politicile si strategiile sectoriale (agricultura, transporturi, industrie,
turism, ...). Dar totusi noi traim intr-o lume reala, in care sistemele ecologice naturale se
confrunta cu nenumarate amenintari la adresa biodiversitatii si in care exista tendinta
degradarii ireversibile a capitalului natural. Astfel infiintarea de arii protejate si
managementul eficient al acestora e o necesitate deoarece: - ariile protejate sunt
exponente ale ecosistemelor naturale si seminaturale care pot fi evaluate si monitorizate,
exprimand intr-o anumita masura starea acestora la un moment dat. Ecosistemele naturale
si seminaturale reprezinta principalele componente ale capitalului natural care asigura
resursele si serviciile ce stau la baza dezvoltarii socio-economice. - ariile protejate sunt
zone in care se dezvolta cunoasterea necesara pentru asigurarea tranzitiei la un model de
dezvoltare durabila. - ariile protejate sunt adevarate "sali de clasa in aer liber" in care
oamenii pot fi educati cu privire la rolul naturii si necesitatea conservarii naturii si a
dezvoltarii durabile.

Ecosistemele antropizate se extend incontinuu fiind in stransa legatura cu dezvoltarea

societatii omenesti.Exemple de ecosisteme antropizate:culturi agricole,livezile,lacurile de
acumulare.