Sunteți pe pagina 1din 18

Esenta sistemului de credit, structura si

functiile Sale
Autor: admin on 13 ianuarie 2013
Activitatea de credit
reprezinta o sfera a initiativei private (antreprenoriatului), al carei scop este atragerea si
acumularea mijloacelor temporar disponibile, apoi
repartizarea acestora intre anumite verigi economice in conditii de plata, exigibilitate si
rambursabilitate. Operatiunile de credit intra in
atributiile celor mai diverse institutii bancare si parabancare. De aceea sistemul de organizare a
deservirii financiare si de credit joaca un rol
important in dezvoltarea businessului subiectilor economici si al populatiei, precum si in
solutionarea problemelor sectorului cheltuieli a bugetului
de Stat. De eficacitatea si functionarea neintrerupta a mecanismului financiar si de credit, de
accesul liber la resursele banesti, de siguranta si
gradul de garantie a indeplinirii obligatiilor de catre debitori si creditori depinde in mare masura
nu numai obtinerea la timp si in cantitati
suficiente a mijloacelor necesare de catre anumite unitati gospodaresti, organizatii administrativteritoriale si alte structuri, ci si ritmurile
dezvoltarii economiei nationale in ansamblu.
Fiecarei etape a dezvoltarii economiei ii corespunde un anumit sistem de forme organizationale
si metode economice de realizare a obiectivelor
sus-enuntate, care corespund nevoilor efective ale productiei sociale. La rindul lor, formele si
mecanismele preponderente de gospodarire pot favoriza
dezvoltarea si perfectionarea relatiilor financiare si de credit, dar pot fi si un obstacol, frinind
realizarea fireasca si eficienta a scopurilor lor
practice.
Trecerea la reformarea sistemului directiv-distributiv de reglementare centralizata si rigida a
economiei, inclusiv a relatiilor financiare si de
credit, a facut sa devina necesara si reformarea radicala a sistemului de credit acest pivot al
activitatii vitale a societatii, in
special a sferei productiei materiale si serviciilor.
Sistemul de credit
modernizat, care a unit din punct de vedere organizational bancile si alte institutii financiare de
credit, in faza tranzitorie de constituire a
principiilor economiei de piata, se caracterizeaza prin forme juridice de organizare mult mai
progresiste, verificate de experienta mondiala, dispunind
de un mecanism adecvat realizarii operatiunilor de credit. Spre deosebire de finantarea bugetara

nerambursabila, gratuita, sistemul de credit a prins a stimula mai eficace atit intrebuintarea
propriului capital, cit si a mijloacelor imprumutate. Actualul
sistem de credit are ca scop mobilizarea capitalurilor si veniturilor temporar disponibile ale
societatii, acumularea si transformarea
acestora in capital de imprumut, pentru a-l oferi ulterior spre folosinta pe un anumit termen, cu
conditia rambursarii si achitarii unei plati
prestabilite, subiectilor economici, populatiei si statului (guvernului).
In tarile industriale avansate, unde functioneaza normal mecanismul de piata care autoregleaza
procesul de deservire a necesitatilor pietei prin
intermediul masei monetare, sistemul de credit s-a constituit, ca un ansamblu, un complex de
forme si functii organizational-juridice
specializate, in vederea implementarii relatiilor de credit. Acest sistem intruneste diverse forme
de credit si, respectiv, este diversa si structura
organizatiilor de credit, fiecare dintre acestea indeplinindu-si functiile specifice de acumulare si
distribuire a capitalului banesc. De aceea
impartirea functiilor intre anumite verigi ale sistemului de credit este motivata obiectiv prin
diversitatea metodelor si mijloacelor
de activitate ale acestora si rolul diferit pe care il au in procesul de reproductie a capitalului. Pot
fi evidentiate doua grupuri omogene de relatii
de credit specifice: cele din cadrul institutiilor bancare si cele din cadrul institutiilor nebancare.
Respectiv, ambele verigi ale sistemului de
credit, care reprezinta organizatiile bancare si parabancare, formeaza asa-numitele subsisteme
bancar si parabancar. Primul susbsistem include banci si
alte institutii de tip bancar (de exemplu, casele de scont). Cel de-al doilea sistem este reprezentat
de institutiile specializate financiare si de
credit si cele postale si de asigurari.
Pentru majoritatea tarilor puternic industrializate din Europa de Vest, S.U.A., Japonia, in
conditiile actuale, sunt caracteristice sistemele de credit cu trei sau patru niveluri. De regula, in
primele niveluri intra diverse tipuri de banci, iar in ultimele institutiile
specializate financiare si de credit nebancare. Gradul de dezvoltare a structurilor enumerate, care
alcatuiesc, in ansamblul lor, conceptul de sistem
de credit, in diferite tari, este diferit. Dupa numarul de verigi ale sistemului de credit si gradul
de dezvoltare a acestora, pot fi
definite particularitatile sistemelor de credit din diverse tari.
Sistemul de credit
, ca si orice ramura a economiei nationale, necesita o organizare corespunzatoare a verigilor sale,
o anumita ordine ierarhica a structurii elementelor
ce o alcatuiesc: evidentierea verigii centrale administrative si a organelor inferioare (functionale).
In vederea coordonarii activitatii acestora din
urma, organul administrativ este abilitat cu functia de supraveghere (monitorizare) a activitatii
institutiilor de credit, efectuind
totodata analiza acestei activitati si indreptind-o, prin folosirea pirghiilor existente, pe fagasul
necesar. Principala sarcina a organului

administrativ consta in a asigura continuitatea si siguranta functionarii sistemului de credit,


eficienta financiara si de credit a
ciclului economic, in a nu permite cresterea sau reducerea neintemeiata a volumului
operatiunilor de credit.
Conform specializarii functionale si volumului serviciilor financiare de credit, prestate catre
anumite unitati economice, nucleul sistemului de credit il alcatuieste sistemul bancar, caruia ii
revine cea mai mare pondere a sarcinii de deservire financiara si de
credit a ciclului economic. Unicul organ coordonator al activitatii instrumentelor de credit este
Banca Centrala (de emisiune), care indeplineste
functiile de gestiune a proceselor de organizare a deservirii financiare si de credit-decontare a
economiei.
Banca Centrala, insa, nu-si exercita direct influenta si nu-si indeplineste functiile de
reglementare, verificare si supraveghere decit privind
institutiile bancare, precum si alte institutii specializate in operatii pur bancare, care detin licenta
sa. Asupra celorlalte verigi ale sistemului de credit, Banca Centrala si institutiile sale nu-si pot
exercita influenta directa decit in anumite situatii, iar in majoritatea
cazurilor doar o influenta intermediata, ce se manifesta prin interconexiunea operatiunilor
financiare si de credit si prin raporturile reciproce
dintre diverse sectoare ale pietei serviciilor financiare si de credit.
In afara de aceasta, institutiile financiare si de credit specializate (I.F.C.S.) se caracterizeaza prin
subordonare dubla: pe de o parte, fiind legate
de efectuarea operatiunilor financiare si de credit, acestea sunt nevoite sa se conduca dupa
regulile in vigoare ale Bancii Centrale;
pe de alta parte, specializindu-se in anumite operatiuni financiare, de asigurare, investitionale
etc., I.F.C.S. nimeresc sub impactul actiunilor de
reglementare ale departamentelor de resort.
In felul acesta, verigile inferioare ale sistemului de credit se pot afla concomitent in
subordonare dubla sau tripla. Si nu rareori
se intimpla ca unele cerinte normative, de rigoare ale unui departament nu se potrivesc cu
indicatiile altui departament, situatie care permite
institutiilor de credit sa manevreze, facind uz de indicatiile normative cele mai convenabile lor.
Pentru a stabili contacte si relatii durabile intre veriga superioara, de conducere, si verigile
inferioare, e nevoie de existenta unor canale sigure
de legatura, de un mecanism de transmisie adecvat, care sa contribuie la aducerea cit mai
operativa la cunostinta verigilor inferioare a deciziilor
adoptate de conducerea de virf. Ca propagatori ai masurilor adoptate de Banca Centrala pot servi
institutiile sale regionale, iar la nevoie
institutiile special desemnate si abilitate de catre Banca Centrala.

In scopul cresterii gradului de eficacitate si operativitate a masurilor de reglementare ale Bancii


Centrale, se practica divizarea sistemului bancar si parabancar in sectoare, ce includ o serie de
institutii similare dupa caracteristicile lor functionale.
De exemplu, sectorul bancilor funciare, sectorul creditului de consum, sectorul companiilor
leasing s.a. Scopul principal al acestei
divizari consta in instituirea unor reguli si proceduri regulatoare diferentiate in functie de
specificul organizarii operatiunilor si activitatii
institutiilor fiecarui sector. Pentru realizarea principalelor obiective ale politicii Bancii Centrale,
aceasta din urma desemneaza o Institutie
Centrala a sectorului respectiv, abilitata cu organizarea actiunilor si masurilor de reglementare si
verificare.
In functie de modul de cosubordonare a institutiilor de credit, conform legislatiei bancare si
ierarhiei sistemului de credit, pot fi remarcate, in primul rind, doua tipuri de structura a
sistemului bancar: cu un singur nivel si cu doua
niveluri, care sunt parte integranta a intregului sistem bancar.
Sistemul bancar cu un singur nivel presupune predominarea relatiilor orizontale dintre banci,
universalizarea operatiunilor si functiilor lor. In
cadrul sistemului bancar cu un singur nivel, toate institutiile de credit, inclusiv Banca Centrala,
se afla pe aceeasi treapta
ierarhica, indeplinind functii analogice de prestare a serviciilor de credit si de decontare si plata
pentru clientela sa. Acest principiu structural
este caracteristic atit tarilor cu structuri economice in curs de dezvoltare, cit si tarilor cu regimuri
totalitare de guvernare (administrativa de
comanda).
Sistemul bancar cu doua niveluri se bazeaza pe relatiile reciproce dintre banci sub doua aspecte:
pe verticala si pe orizontala. Relatiile de
subordonare pe verticala sunt relatiile dintre Banca Centrala, ca centru administrativ, de
conducere, si verigile inferioare bancile comerciale specializate; relatiile pe orizontala
presupun relatii de parteneriat bazate pe drepturile egale dintre diferite
verigi. In cazul dat, se produce divizarea functiilor administrative si operationale, legate de
deservirea economiei. Banca Centrala nu mai ramine
banca, in sensul deplin al cuvintului, decit pentru doua categorii de clienti bancile comerciale
si cele specializate si structurile
guvernamentale, devenind insa prioritare functiile sale de banca a bancilor si de administrare a
activitatii institutiilor bancare, pentru
reglementarea si supravegherea functionarii pietei de servicii financiare si de credit.
Astfel, dupa cum rezulta din analiza structurii organizational-functionale, cele mai importante
unitati structurale, care ocupa primele doua niveluri
ale sistemului bancar, sunt bancile. Acesta este cel mai raspindit grup de institutii de credit (ele,
traditional, ocupa primul loc
dupa volumul propriilor resurselor), care presteaza partea majoritara a serviciilor si, in fond, sunt

institutii de profil universal (cu exceptia doar


a unui numar mic dintre acestea). In categoria operatiunilor bancare tipice intra:

atragerea mijloacelor in conturile de decontare (curente) si pentru depuneri (investitii) pe


termen;

darea cu imprumut a mijloacelor acumulate in conditii de plata, exigibilitate si


rambursabilitate;

executarea decontarilor.

Actualmente, cadrul operatiunilor bancare s-a largit considerabil, disparind treptat limita dintre
traditionalele operatiuni bancare si cvasibancare,
apoi, respectiv, si limita dintre operatiunile bancare si parabancare (din nivelurile 3 si 4 ale
sistemului de credit, pe care le vom
analiza la sfirsitul acestei prelegeri).
Totusi, specificul activitatii bancilor consta in faptul ca resursele bancare se formeaza pe baza de
titluri de creanta (depozite, depuneri) fixate pe
sume. Practicind intermedierea in sfera creditelor, decontarilor in numerar, bancile isi asuma
anumite riscuri (legate de pierderea
rezervelor si veniturilor banesti acumulate) fata de clientela si deponenti.
Prin urmare, sfera de activitate a bancilor include comertul (tranzactiile) cu bani si prestarea de
servicii, legate de acest gen de activitate,
persoanelor juridice si fizice (intermedierea platilor, servirea de casa, gestionarea depozitelor si
altor bunuri ale clientilor). In functie de
specificul functiilor indeplinite, bancile se clasifica in doua categorii de baza: cu drept de
emisiune si fara drept de emisiune.
Bancile de emisiuni.
Acestea, de regula, sunt bancile centrale, abilitate cu dreptul de emitente a semnelor monetare
destinate circulatiei. Principala sarcina a bancilor
care indeplinesc functiile de bancii centrale si care nu fac comert cu marfa monetara decit in
mediul bancar, fara a stabili nemijlocit relatii cu
anumite unitati economice, consta in gestionarea activitatii de emisiune, de credit si de decontare
si plata a sistemului bancar. Ele
nu reprezinta nici organizatii comerciale, nici organe ale conducerii (administratiei) de stat in
sensul traditional al cuvintului.
Statul, de regula, nu abiliteaza cu dreptul de emisiune decit o singura banca, caci daca ar fi
imputernicite toate bancile cu dreptul de emitere a
banilor, s-ar dezorganiza intreaga circulatie baneasca a tarii. Banca de emisiuni dispune de sume
foarte mari de bani, de care nu pot dispune alte
banci, fiindca pasivele sale includ mijloacele bugetare si numerarul aflat in circulatie. Aceasta

situatie ii o sfera posibilitatea de a acorda sprijin


tuturor celorlalte banci si de a dirija activitatea acestora. Banca de emisiuni devine un adevarat
centru de organizare a activitatii bancare a tarii,
in jurul caruia se grupeaza toate celelalte banci si institutii de credit.
Printre alte functii, cele mai caracteristicile pentru Banca Centrala sunt:

emiterea banilor si controlul asupra circulatiei banesti;

functia de centru de decontare si de rezerva al bancilor;

rolul de creditor in ultima instanta, banca a bancilor, bancher al guvernului;

stabilirea obiectivelor prioritare ale politicii monetare si de credit si ale politicii valutare a
tarii si realizarea lor;

determinarea bazelor juridice si precizarea principiilor de functionare a institutiilor


financiare si de credit, a pietelor de
operatiuni de credit pe termen scurt si pe termen lung, precum si a tipurilor documentelor
de plata care circula in tara data.

Practica mondiala cunoaste diferite metode de constituire a bancilor centrale, a structurii lor
organizationale. In ierarhia sistemelor bancare ale
tarilor cu o economie de piata dezvoltata, Banca Centrala ocupa un loc special. Ea nu numai ca
detine monopolul emiterii bancnotelor (biletelor de
banca), reglementarii circulatiei banesti, a creditului, nu numai ca pastreaza rezervele oficiale de
aur si valuta, ci si indeplineste functia de organ
al reglementarii de catre stat a economiei.
Abilitarea Bancii Centrale cu drepturile sus-enumerate si cu alte drepturi (acestea vor fi analizate
mai detaliat intr-o prelegere special rezervata)
asigura functionarea eficienta a primelor doua niveluri ale sistemului bancar. Pentru a-si putea
indeplini functiile, Banca Centrala
are nevoie de o larga retea de institutii regionale si de un aparat central.
In conformitate cu functiile sus-indicate, sunt sistematizate si operatiunile active si pasive ale
Bancii Centrale. Principala sursa a rezervelor sale
este emiterea semnelor banesti, care reprezinta unul din capitolele de baza ale pasivului
bilantului sau. Un rol important in organizarea operatiunilor
in pasiv ale Bancii Centrale il joaca resturile de mijloace (soldurile) in conturile bancare
corespondente si de rezerva, conturile structurilor si
organizatiilor guvernamentale, precum si capitalul (fondurile) si rezervele bancilor, alte pasive.
Dintre operatiunile active, cea mai mare importanta o au tranzactiile cu hirtii de valoare de stat,
depunerile de valori in aur si valuta, numerarul
(soldurile) de casa, operatiunile de credit si reescont.

Principalele forme juridice de organizare a activitatii Bancii Centrale, in conditiile actuale, sunt:

Banca Centrala unitara cu o participare de 100% a statului la formarea capitalului ei;

societatea pe actiuni, o parte din ale carei actiuni apartin statului (sau statul nu participa
de loc);

uniunea de tip asociativ (cu participarea sau fara participarea structurilor de stat);

sistemul de banci independente, care indeplinesc, in ansamblu, functiile de Banca


Centrala.
Bancile comerciale (universale)

Alcatuiesc veriga inferioara a sistemului bancar (ocupind al doilea nivel in ierarhia sistemului
de credit), care consta dintr-o retea
de institutii bancare independente (autonome) si care presteaza nemijlocit servicii de credit si
decontare pentru clientela pe baze comerciale.
Principala componenta a acestei verigi o reprezinta bancile comerciale (universale) a caror
activitate este universala. Bancile celui de-al doilea
nivel asigura intermedierea in sfera creditelor si investitiilor, executarii platilor, altor servicii
bancare. Activitatea de intermediere a bancilor
face sa scada gradul de risc si incertitudine in sfera economica atit in tara cit si dincolo de
hotarele ei.
Concentrind cea mai mare parte a capitalului de imprumut, bancile comerciale se ocupa, practic,
cu toate tipurile de operatiuni
financiare, de credit si decontare, legate de deservirea ciclului economic al clientelei lor.
Principalele functii traditionale ale
bancii comerciale sunt:

acumularea mijloacelor, economiilor si sumelor banesti temporar disponibile;

asigurarea functionarii mecanismului de decontare si plati, organizarea decontarilor in


domeniul economiei nationale, sistematizarea
operatiunilor de efectuare a platilor;

creditarea
anumitor unitati economice, persoane juridice si fizice, prestarea serviciilor financiare si
de credit pentru ciclul economic intern si extern;

scontarea cambiilor si evidenta operatiunilor cu aceste titluri.

In ultima perioada, bancile comerciale universale, care executa, potrivit unor calcule, de la 100
la 300 de feluri de operatiuni, se

angajeaza din ce in ce mai mult intr-o activitate necaracteristica lor, patrunzind in anumite sfere,
netraditionale pentru banci, de antreprenoriat
financiar, leasing si factoring si practicind si alte genuri de servicii financiare si de credit, largind
mereu spectrul serviciilor prestate si
imbunatatind calitatea lor, concurind pentru atragerea noilor clienti cu perspectiva.
Bancile specializate
Activitatea bancilor specializate are ca scop prestarea, de regula, a unui sau doua servicii pentru
majoritatea clientilor lor. Drept un alt tip de
specializare poate servi prestarea de servicii doar unei anumite categorii de clienti (de exemplu,
bancilor bursiere, cooperatiste, comunale) sau
specializarea intr-o anumita ramura. Cel mai pregnant se manifesta specializarea functionala a
bancilor, caci acest tip de specializare influenteaza in
principiu caracterul activitatii bancii, determina specificul formarii activelor si pasivelor,
structurii bilantului bancii, precum si modul de
organizare a lucrului cu clientela. Aceste banci adesea sunt foarte eficiente atit din punct de
vedere a sistemului bancar insusi, cit
si a intregii ramuri industriale.
Bancile de investitii si de inovatii
sunt specializate in acumularea mijloacelor banesti pe termene lungi, inclusiv pe calea lansarii
imprumuturilor prin emiterea de obligatiuni si
acordarii de imprumuturi pe termen lung. O particularitate a activitatii bancilor de investitii
consta in orientarea acestora spre deservire si
participarea la activitatea de emisiune si de fundare a companiilor industriale, includerea lor in
componenta holdingurilor bancare sau a marilor
companii financiare ce pot presta un spectru larg de servicii financiare.
Bancile de scont si de depozit
sunt specializate in operatiuni de acordare a creditelor pe termen scurt (in medie, de la 3 la 6
luni), pentru atragerea si plasarea mijloacelor
banesti temporar disponibile, iar, in volumul total al operatiunilor active, o pondere esentiala au
operatiunile de credit si de scont cu polite
(cambii) comerciale cu scadenta scurta.
Bancile de economii
(banca de imprumut si economii, banca de imprumut si ajutor reciproc) acumuleaza venituri si
economiile populatiei si acorda imprumuturi pentru
necesitati de consum. Aceste banci isi organizeaza activitatea pe baza atragerii depunerilor mici
pe un anumit termen, desi, de regula, majoritatea lor
practica administrarea facturilor scadente cu diverse regimuri de utilizare, care permit retragerea
mijloacelor depuse la termen, practic, oricind si
fara nici o restrictie, cu exceptia sumelor deosebit de mari, pentru a caror retragere bancile cer sa
fie informate din timp, ca sa-si instiinteze
clientela. Termenul informarii difera in mod esential de la banca la banca. In volumul

operatiunilor active predomina depunerile ipotecare gajate cu


bunuri imobiliare si hirtii de valoare, precum si acordarea de credit populatiei.
Bancile ipotecare
(funciare) efectueaza operatiuni de credit pentru atragerea si plasarea mijloacelor pe termen lung,
gajate cu bunuri imobiliare (pamint, cladiri, alte
constructii). Specificul formarii pasivului bancilor ipotecare consta in ponderea considerabila a
fondurilor proprii si atrase pe calea lansarii de
obligatiuni ipotecare si a titlurilor de gaj, garantate cu imobile. Specializarea bancilor ipotecare
consta in acordarea de credit ipotecar garantat
(reipotecat) cu bunuri imobiliare.
Scopul organizarii si activitatii bancilor cooperatiste (cooperativelor) nu este obtinerea
profitului, ci satisfacerea
necesitatii de servicii bancare a membrilor cooperativei de credit sau, altfel zis, contribuirea la
deservirea financiara si de credit
si la dezvoltarea sferei cooperatiei. Factori ai bancilor cooperatiste sunt, desigur, cooperativele.
Specificul operatiunilor consta in existenta, pe
linga fondurile traditionale, si a fondurilor de rezerva cu destinatie speciala. In volumul
operatiunilor active se evidentiaza imprumuturile pe termen
scurt si pe termen mediu, inclusiv din fondurile speciale; operatiunile de scont si factoring,
operatiunile de andosare (prin procura), pastrarea
valorilor, operatiunile de leasing si factoring. Totodata, bancilor cooperatiste le este caracteristica
practica acordarii de imprumuturi, garantate,
de regula, cu valori financiare si materiale.
Crearea si activitatea bancilor comunale sau a bancilor care deservesc economia locala, au
capatat raspindire in mai putine
tari. Fundarea bancilor comunale (municipale) are ca scop contribuirea la dezvoltarea si prestarea
serviciilor financiare si de credit sferei economice
locale.
Forma organizational-juridica de activitate este un factor extrem de important pentru crearea,
consolidarea si dezvoltarea economica ulterioara a
persoanei juridice atit ca institutie bancara, cit si ca orice alta unitate economica. De alegerea
corecta a formei juridice, mai tirziu, depind
posibilitatile reale de sporire a fondurilor proprii si de atragere a mijloacelor banesti
imprumutate, caracterul si specificul organizarii procesului
de gestiune si, respectiv, a procesului de productie, formele si felurile de control, fapt ce are o
mare importanta pentru activitatea bancilor.
In functie de forma de organizare a activitatii, institutiile bancare se clasifica in banci unitare,
sociale (in participatie) si pe actiuni.

Bancile unitare
reprezinta institutii bazate pe o conducere autoritara, unipersonala si au un singur proprietar
statul sau o persoana privata.
Bancile sociale (in participatie)
sunt bazate pe participarea colectiva, de parteneriat a diferitelor persoane fizice si juridice la
formarea propriului capital. Exista doua tipuri
principale: asociatii si societati pe actiuni.
Asociatia
reprezinta o uniune de intreprinderi si organizatii (precum si de cetateni), fundata in baza unui
acord si asocieri a unei parti din patrimoniul
membrilor care o alcatuiesc dupa principiul calitatii de membru, in scopul desfasurarii activitatii
economice in comun si obtinerii profitului.
Societatea pe actiuni
este principala, iar actualmente si cea mai eficienta forma juridica de organizare a activitatii,
fiind si una din cele mai raspindite varietati de
societati cu raspundere limitata. In functie de caracterul relatiilor reciproce cu compania-pilot,
societatile pe actiuni pot avea statut de companie
subordonata sau de filiala.
In scopul coordonarii si elaborarii de comun acord a actiunilor, sporirii eficientei politicii
promovate, sunt create diverse uniuni bancare,
interbancare si asociatii intergospodaresti, bazate atit pe principiile de asociere benevola a unor
structuri independente, cit si pe drepturile de
proprietate, control si administrare centralizata, subordonare si dependenta directa.
Bancile, in scopul protectiei intereselor lor profesionale, infiinteaza diverse uniuni, grupari
bancare, sau devin membre ale asociatiilor interbancare
sau intergospodaresti, bazate pe sistemul de participare mutuala la capital sau pe relatii
contractuale.
Specializarea se manifesta cel mai pregnant in activitatea si structura organizatorica a uniunilor
asociative si corporative, iar intre cele asociative
in activitatea organizatiilor necomerciale (asociatii, uniuni, ligi) si comerciale (carteluri,
sindicate, consortii).
Asociatiile si uniunile
Principalele particularitati si caracteristici ale activitatii structurilor asociative sunt:

caracterul benevol al calitatii de membru bazat pe comunitatea de interese;

delegarea unei serii de imputerniciri uniunii asociative in baza deciziilor adoptate de


membrii sai;

forma conventionala (pe baza de contract) de organizare a relatiilor dintre asociatie si


membrii acesteia.

Uniunile si asociatiile reprezinta organizatii de sine statatoare infiintate ca unitati structurale


independente, ce s-au unit dupa principiul benevol
si pe baza comunitatii de interese economice.
Principalul obiectiv al activitatii lor este asigurarea imbinarii intereselor dezvoltarii economice
cu satisfacerea intereselor comerciale ale
membrilor si favorizarea dezvoltarii si sporirii volumului de productie a marfurilor si serviciilor
prestate organizatiilor, intreprinderilor,
cooperativelor si populatiei.
Asociatiile si uniunile au statut de persoana juridica, balanta si patrimoniu autonom, iar membrii
lor isi pastreaza independenta economica deplina si
drepturile de persoana juridica. Toate relatiile economice si de productie si celelalte raporturi
reciproce dintre membrii asociatiei si dintre acestia
si asociatie se stabilesc pe baza de contract.
Pentru administrarea diverselor tipuri de structuri asociative poate fi instituit un aparat executiv
care sa asigure functionarea organului superior si
celui executiv, procesele de pregatire si realizare a deciziilor.
Pentru conducerea intregii activitati, in perioada dintre intrunirile generale, adunarea generala
alege organul administrativ (consiliul de conducere).
Intreaga activitatea operativa valutar-financiara si contractual-juridica este realizata de aparatul
de specialisti calificati inclusi in schema de
personal.
Ligile.
In majoritatea lor, reprezinta sau asociatii internationale, sau uniuni pur interbancare, sau alte
uniuni profesionale. Membri ai ligilor pot fi bancile comerciale, uniunile si asociatiile bancare,
organizatiile financiare si de credit, precum si alte persoane
juridice si fizice, care contribuie la dezvoltarea sferei bancare si participa energic la activitatea
bancilor. Toti membrii ligilor sunt egali in
drepturi.
Sensul principal al activitatii ligii bancilor consta in unirea eforturilor tuturor membrilor lor in
vederea perfectionarii sistemului bancar. Functiile de baza ale ligii bancare sunt: favorizarea
dezvoltarii independente a tuturor varietatilor si tipurilor
de banci si institutii de credit, participarea la formularea bazei legislative si normative pentru
prosperarea activitatii bancare,
tinind cont de practica mondiala, si coordonarea activitatii bancilor comerciale, uniunilor bancare

in scopul realizarii programelor cu caracter


general bancar (informatie, comunicatii, programe investitionale etc.).
Organul suprem de conducere a ligii este adunarea generala a membrilor sai. In perioada dintre
adunarile generale, activitatea ligii bancare e dirijata
de un consiliu coordonator, iar conducerea curenta a activitatii ligii o infaptuieste organul ei
executiv directia ligii bancare.
Consortiul.
O formatiune asociativa foarte raspindita, de tip comercial, este consortiul, care reprezinta o
asociatie provizorie, pe baza contractuala, de diverse
unitati economice, inclusiv banci, a carei scop este implementarea unui proiect.
Dupa atingerea scopului realizarea programelor investitionale, sociale, tehnico-stiintifice sau
altor programe consortiul sau isi inceteaza
activitatea, iar patrimoniul sau este impartit proportional contributiei fiecarui participant
(membru), sau se incheie un nou contract consortial.
Activitatea consortiului este organizata dupa principiul finantarii comune in participatie a
lucrarilor, corespunzator specificului activitatii
organizatiilor fondatoare, precum si dupa principiul raspunderii materiale pentru neexecutarea
sau executarea lor inadecvata.
Sindicatele bancare.
Adesea uniunile consortiale bancare se mai numesc sindicate bancare. In practica bancara, sunt
cunoscute cu denumirea de sindicate si asociatiile
bancare provizorii, infiintate pentru realizarea unor lansari (emisiuni) importante de hirtii de
valoare, deservirea activitatii de emitere-fondare,
desfasurata de clienti.
Cartelul
este o asociatie de intreprinderi, organizatii, banci, la a carui baza sta acordul cu privire la cotarea
volumului de productie, marfuri si servicii,
preturile si tarifele de vinzare, conditiile de comercializare si delimitare a pietelor de desfacere.
Persoanele juridice-membre ale cartelului isi
pastreaza independenta economica, comercializeaza de sine statator productia in conformitate cu
contractul incheiat.
Sindicatul.
Este un tip de asociatie de intreprinderi, organizatii, banci, ce presupune centralizarea
aprovizionarii membrilor sai si desfacerii marfurilor produse
de ei, fapt care permite eliminarea concurentei dintre partenerii lui in domeniul achizitiilor de
materie prima si vinzarii productiei finite.
Sindicatul poate fi condus, conform unei intelegeri intre parteneri, de sindicat, sau de unul dintre
membrii sai, sau de un organ administrativ special

creat in acest scop, care trebuie sa fie abilitat cu drepturile corespunzatoare si sa aiba statut de
persoana juridica. Membri ai sindicatului pot fi
nu numai intreprinderile si bancile, ci si asociatiile acestora. In asemenea caz, acestea isi pierd
independenta comerciala complet, iar pe cea de
productie partial, desi toti membrii sindicatului continua sa fie persoane juridice de sine
statatoare. Directia, care asigura in mod centralizat
desfacerea si efectueaza achizitiile, aduna toate comenzile de productie, furnizata de
intreprinderile sindicatului, si le repartizeaza corespunzator
cotelor stipulate in contract.
Concernele.
Cea mai cunoscuta forma de tratare a notiunii de concerne este aceea de uniune a unui numar
mare de intreprinderi industriale, financiare si
comerciale, de organizatii, societati si banci, bazata pe forma publica de proprietate si detinere a
pachetului majoritar de actiuni.
Intreprinderile-membre al concernului, infaptuiesc o activitate in comun pe baza centralizarii
functiilor pentru dezvoltarea tehnico-stiintifica si de
productie, precum si o activitate investitionala, financiara, economica externa si administrativa.
In componenta concernului intra holdingul
(societate-pilot pe actiuni) si societatile pe actiuni subordonate lui.
Nivelurile trei si patru ale structurii ierarhice a sistemului de credit includ organizatiile
parabancare. Aceste institutii
financiare si de credit specializate difera de celelalte prin orientarea lor, sau prin faptul ca
deservesc anumite categorii de clienti, sau prin aceea
ca presteaza, in temei, unul ori doua tipuri de servicii. Activitatea lor se concentreaza, in fond,
asupra organizarii micului credit,
deservirii unui segment redus al pietei si, de regula, prestarii de servicii pentru o clientela mai
specifica (de exemplu, servicii de factoring).
Institutiile financiare si de credit nebancare completeaza spectrul operatiunilor efectuate de banci
pe piata capitalurilor de imprumut, unind diverse
structuri ale pietei respective intr-un singur sistem. Spre deosebire de banci, institutiile financiare
de credit nebancare isi
formeaza resursele pe baza creantelor specifice, fara calcularea precisa a sumei acestora.
Acumularile si economiile persoanelor juridice si fizice
sunt investite de institutiile financiare si de credit ale sferei nebancare in efecte corporative si de
stat.
In functie de gradul de strictete a reglementarii si licentierii activitatii institutiilor parabancare,
putem remarca doua tipuri de organizatii de
acest gen, care, in fond, determina in sistemul de credit, respectiv, nivelurile sale trei si patru:

creditul specializat, cind exista o delimitare precisa intre operatiunile bancare si cele
parabancare si cind se aplica interdictii si se impun

limite pentru banci privind efectuarea operatiunilor cvasibancare si nu este permisa


exercitarea functiilor bancare clasice ale institutiilor
financiare de credit specializate (I.F.C.S.);

creditul universal, care ofera, practic, tuturor tipurilor de institutii de credit posibilitatea
de a presta diferite genuri de servicii
financiare si de credit (ce-i drept, s-ar putea stabili unele restrictii).

Companiile de asigurari
sunt cele mai importante dintre institutiile financiare si de credit specializate, care infaptuiesc
asigurarea, adica isi asuma obligatia sa
recompenseze pagubele o data cu intrarea in vigoare a cazului de asigurare. Mijloacele
acumulate, din contul vinzarii politelor de asigurare
cetatenilor si oamenilor de afaceri (intreprinzatorilor) sunt folosite pentru cumpararea
obligatiunilor companiilor industriale si comerciale,
actiunilor, efectelor de stat. Deoarece afluxul de mijloace banesti sub forma de prime si venituri
din asigurari este cu mult mai mare decit sumele
platilor anuale catre detinatorii de polite, companiile de asigurari pot face investitii substantiale
in efecte de mare rentabilitate cu termene fixe
de stingere. Marile societati de asigurari se organizeaza sub forma de companii mutuale, cind
fiecare posesor de polita de asigurare este totodata
coproprietar al companiei, iar cotele lui de participare reprezinta partea sa sociala. O alta forma
de organizare a societatilor de asigurari sunt
societatile pe actiuni.
Companiile de investitii
au capatat o raspindire larga in tarile cu economie de piata avansata si reprezinta societati pe
actiuni care se ocupa cu acumularea de fonduri banesti
de la investitorii particulari prin metoda emiterii propriilor hirtii de valoare si plasarea ulterioara
a acestora in actiuni si obligatiuni ale
persoanelor juridice din tara si din strainatate. Deoarece capitalul poate fi investit in diferite hirtii
de valoare, riscul acestor investitii scade
considerabil pentru investitorii privati, care si-au incredintat propriile economii companiilor de
investitii. Producindu-se in calitate de intermediar
financiar, aceste companii tind, in definitiv, sa-si asigure lor si investitorilor beneficii cit mai
mari si mai sigure.
In functie de metodele de acumulare a resurselor, companiile de investitii se clasifica in doua
categorii principale: de tip inchis (cu un numar fix de
actiuni emise, care se coteaza pe piata titlurilor de valoare si nu pot fi rascumparate pina in
momentul lichidarii companiei); de tip deschis (aceste
companii oricind isi pot vinde si rascumpara noile actiuni emise de ele). In afara propriilor
mijloace, companiile de investitii sunt in drept sa
foloseasca in proportii limitate, mijloacele luate cu imprumut: companiile de tip inchis pot lansa
(emite) obligatiuni de imprumut plasabile pe piata
hirtiilor de valoare, iar companiile de tip deschis pot atrage credite bancare.

Fondurile de pensii
sunt create de companiile private sau de stat pentru a executa plata pensiilor muncitorilor si
functionarilor care au atins virsta respectiva.
Resursele lor se acumuleaza din varsamintele regulate ale persoanelor juridice si fizice, precum
si din veniturile provenite din operatiunile active
(in temei, efectuate cu hirtii de valoare ale fondurilor). Aceste mijloace se investesc, mai cu
seama, in efectele intreprinderii care a creat fondul,
precum si ale companiilor conexe si subordonate (fondurile de pensii constituite din fondul
centralizat), iar plata pensiilor este executata din
incasarile si veniturile curente (fonduri de pensii care n-au fost constituite din fondul centralizat).
Fondurile pot fi gestionate de catre intreprinderi sau, prin procura, de catre banci (fondurile
neasigurate) si companiile de asigurare (fonduri
asigurate).
Companiile financiare
acorda credit solicitantilor (clientelei) cumparind titlurile lor de creanta. Exista trei tipuri de
companii financiare: cele de credit pentru consuma,
destinate cumpararii marfurilor de folosinta indelungata; cele de intermediere, cind companiile
industriale isi acorda reciproc credite comerciale;
cele specializate in acordarea unor imprumuturi mici solicitantilor individuali. In mediul
companiilor financiare, ocupa un loc important holdingurile.
Principalele surse de mijloace ale companiilor financiare sunt depozitele pe termen. In plus,
acestea acumuleaza un numar mare de actiuni de la firmele
industriale si comerciale, institutiile financiare si populatie, fapt ce le permite sa controleze
activitatea acestora. Companiile financiare, in
ultima perioada, isi extind spectrul de operatiuni si servicii prin efectuarea tranzactiilor leasing,
factoring etc.
Camerele de decontare (de cliring
) sunt instituite pentru efectuarea platilor prin compensarea reciproca a datoriilor si creantelor
intre banci. Camera de decontare nu efectueaza
compensarile decit in baza de cecuri, cambii si alte documente prezentate bancilor-membre ale
Camerei. La sfirsitul zilei, Camera calculeaza soldul
global al fiecarei banci. Bancile care au sold debitor la decontarile zilei expirate, efectuate cu toti
ceilalti membri ai Camerei, trebuie sa verse
suma ce o datoreaza in contul Camerei de decontare, iar bancile cu sold creditor sa primeasca
banii cuveniti de la ea.
Sistemul postal si de economii
reprezinta o varietate deosebita a institutiilor financiare de credit specializate. Prin intermediul
oficiilor postale, acestea din urma acumuleaza
economii de la populatie, incaseaza si elibereaza mijloace banesti, efectuind totodata operatiuni
financiare de credit si coordonind toate actiunile.

Firmele de leasing
cumpara masini si utilaj, apoi le dau cu chirie intreprinderilor arendase, care achita chiria pe
parcursul utilizarii obiectelor de arenda. De regula,
de procurarea masinilor si utilajului se ocupa companiile si firmele de leasing subordonate
bancilor. Leasingul este avantajos atit pentru
organizatiile de leasing, cit si pentru arendasi. Primele obtin din aceste tranzactii beneficii,
acestia din urma, fara a-si cheltui banii, se aleg cu
fondurile fixe de care au nevoie in activitatea lor economica.
Firmele de factoring
organizeaza vinzarea de conturi catre firma-factor, care poate fi reprezentata de orice banca
comerciala, companie financiara sau firma factoriala
specializata. In cazul acestor tranzactii, platitorul pe baza de cont (debitorul) primeste un aviz cu
privire la vinzarea creantelor sale si este dator
sa achite platile necesare nemijlocit factorului. Totodata, exista diverse tipuri de servicii
factoriale: cumpararea facturilor cu rabat si cu
achitarea platii catre factor; asumarea de catre factor a raspunderii pentru toate operatiunile de
evidenta a vinzarilor companiei si de administrare a
conturilor (facturilor) debitorilor acesteia, de intocmire regulata a situatiilor cu privire la starea
conturilor si incasarea datoriilor
(imprumuturilor); garantarea achitarii totale a platii pentru marfa livrata, chiar daca cumparatorul
depaseste termenul de plata.
Serviciile de factoring sunt prestate, de regula, marilor companii, firme, care efectueaza un
volum impunator de operatii comerciale. Deoarece intregul
risc de neplata a facturilor si-l asuma factorul, acesta, de regula, achita initial doar partea
majoritara din plata cuvenita (80-90% din suma totala a
facturilor), iar ceilalti bani ii trece in rezerva ce urmeaza sa fie restituita dupa achitarea de catre
debitor a intregii sume datorate.
Lombardurile
practica, in temei, acordarea de imprumuturi pe termen scurt, gajate cu bunuri imobiliare, ce
alcatuiesc 50-80% din valoarea bunului dat in gaj. Pe
linga acordarea de credite, ele efectueaza operatiuni de pastrare a valorilor depuse de clientii lor,
de vinzare pe baze de comision a bunurilor
lombardate. In functie de gradul de participare a statului si a capitalului privat la activitatea
lombardurilor, acestea din urma se clasifica in
lombarduri publice, private si mixte (cu capital privat si de stat).
Asociatiile (aliantele) de credit
sunt organizatii cooperatiste de economii, create, de regula, de catre sindicate sau grupuri de
persoane private, care se unesc pe baza de interese
materiale comune. Fondurile lor se acumuleaza din cotizatiile si cotele de participare ale
asociatilor si din mijloacele provenite din emisiunile de
obligatiuni. Activele asociatiilor de credit includ, in temei, imprumuturile de consum acordate
membrilor lor; scontarea politelor;

operatiunile de intermediere a tranzactiilor comerciale si de comision; serviciile de consultanta si


audit prestate membrilor asociatiei.
Societatile de credit
sunt create in vederea prestarii serviciilor de credit si plata pentru propriii membri. Fondurile lor
se formeaza din cotele de participare si taxele
nerambursabile de inscriere, din atragerea operatiunilor comerciale si de intermediere pe baze de
comision. Mijloacele acumulate sunt destinate
acordarilor de imprumutari.
Societatile de creditare reciproca
sunt destinate, in temei, deservirii businessului mic si mijlociu. Membri ai societatii pot fi atit
persoane fizice, cit si persoane juridice.
Capitalul societatilor se acumuleaza din taxele de inscriere (inregistrare) ale membrilor. Fiecare
membru al societatii, in momentul intrarii, varsa o
parte din suma creditului (ce i-a fost deschis) cu titlu de plata a cotei sale de asociat. La iesirea
din societate, achita creditul
(platind dobinda) si o parte din suma pagubelor societatii, apoi i se restituie taxa de inscriere si
bunurile depuse in gaj.
Asemenea societati sunt institutiile parabancare, care, de regula, practica organizarea sferei
micului credit si se specializeaza in
prestarea serviciilor pentru un cerc restrins de clienti, sau in efectuarea unor operatiuni strict
determinate. Mai mult decit atit, dupa cum s-a
remarcat deja, in ultima perioada organizatiile parabancare si-au extins spectrul de operatiuni,
insusind multe din tranzactiile analogice bancare
(receptionarea depunerilor, acordarea imprumuturilor, efectuarea calculelor s.a.), numai ca in
proportii mult mai mici.
Dezvoltarea sistemului bancar cu multe niveluri a facut sa se intensifice concurenta dintre
diferite institutii financiare de credit.
O data cu infiintarea noilor institutii de credit, a crescut nu numai rivalitatea dintre institutiile
noi si vechi, ci si
rivalitatea dintre noile organizatii nebancare financiare si de credit specializate.
Cresterea tensiunii concurentiale dintre diverse institutii financiare de credit reflecta situatia de
pe pietele capitalurilor de imprumut in diferite
faze ale ciclului economic. Astfel, in perioada de depresie, se inteteste lupta pentru investirea
capitalului de imprumut; in perioada de inviorare si
avint economic lupta pentru atragerea mijloacelor acumulate si a economiilor populatiei sub
forma de depuneri pe termen, taxe de asigurare si
varsaminte in fondul de pensii. Companiile de asigurari rivalizeaza cu fondurile de pensii pentru
atragerea economiilor viitorilor pensionari si
investirea lor in sfera creditului de consum.

Intre institutiile de credit se desfasoara o apriga lupta de concurenta atit a preturilor, cit si fara
acestea. De exemplu, bancile de economii folosesc din plin posibilitatile concurentei valorice
(de preturi). Sporind dobinzile la depuneri, bancile de
economii, obtin avantaje in lupta de atragere a economiilor populatiei.
Companiile de asigurari, fondurile de pensii utilizeaza metodele concurentei nonvalorice (fara
implicarea preturilor). De exemplu, presteaza clientilor
o gama mult mai variata de servicii, implementeaza noi tipuri de asigurare, cit mai flexibile,
asigura conditii avantajoase la incheierea contractelor.
Pentru a-si spori competitivitatea, institutiile financiare de credit mai mari au inceput sa presteze
servicii firmelor mici si mijlocii, fapt ce a
condus la cresterea considerabila a volumului operatiunilor si tranzactiilor lor active. Urmarind
acelasi scop, marile institutii financiare si de credit utilizeaza pe larg noile realizari ale tehnicii si
tehnologiile informationale avansate. Astfel, introducerea tehnicii
electronice de calcul in activitatea bancilor, companiilor de asigurari, altor institutii financiare si
de credit a facut sa scada considerabil
cheltuielile, sa creasca nivelul si calitatea administrarii acestora din urma.