Sunteți pe pagina 1din 112

PROTECTIA

MEDIULUI

I. PROTECTIA SOLULUI /SUBSOLULUI SI A


APELOR

PROTECTIA SOLULUI /SUBSOLULUI SI A APELOR


Unul dintre conceptele de baz ale acestei Politicii Agricole Comune (PAC) l reprezint
conformarea activitilor la o serie de standarde privind protecia mediului, sigurana
furajelor i a alimentelor, protecia si sntatea animalelor.
n vederea implementrii noii politici agricole comunitare, statele membre trebuie s
dezvolte o serie de instrumente adaptate condiiilor locale pentru ndrumarea i
controlul activitilor din fermele agricole n vederea conformrii cu cerinele de
conservare a mediului.
O parte din aceste instrumente sunt reprezentate de coduri de bune practici orientate
ctre activiti specifice. Astfel, un prim set de reguli minimale pe care un fermier care
dorete s primeasc subvenii in cadrul schemei de pli directe este obligat s le
respecte este cuprins in Codul de bune practici agricole i de mediu (GAEC).
In zonele declarate vulnerabile la poluarea cu nitrai fermierii sunt obligai s respecte
regulile de utilizare a substanelor fertilizante (organice i/sau minerale) n acord cu
prevederile din Codul de bune practici agricole din zonele vulnerabile la poluarea cu
nitrai.

PROTECTIA SOLULUI /SUBSOLULUI SI A APELOR


Prevederile cuprinse n Codul de bune practici n ferma nu sunt obligatorii. Ele
reprezint ns un ndrumar pentru un management integrat al fermei care s permit
conformarea cu reglementrile naionale i europene privind protecia mediului n urma
activitilor din agricultur, precum i optimizarea parametrilor economici ai exploataiei
agricole.
In zonele declarate vulnerabile la poluarea cu nitrai fermierii sunt obligai s respecte
regulile de utilizare a substanelor fertilizante (organice i/sau minerale) n acord cu
prevederile din Codul de bune practici agricole din zonele vulnerabile la poluarea cu
nitrai.
In concluzie, fermierii pot beneficia de sprijin financiar din fondurile europene si de la
bugetul statului daca respecta normele de ecoconditionalitate .
Acestea se compun din:
A. Bunele Conditii Agricole si de Mediu - GAEC
B. Cerinte legale in materie de gestionare SMR
C. Cerinte minime privind utilizarea ingrasamintelor.

PROTECTIA SOLULUI /SUBSOLULUI SI A APELOR


Standarde pentru evitarea eroziunii solului :
GAEC 1: Pe timpul iernii, terenul arabil trebuie s fie acoperit cu culturi de toamn i / sau s rmn
nelucrat dup recoltare pe cel puin 20% din suprafaa arabil total a fermei;
GAEC2 :Lucrrile solului pe terenul arabil cu panta mai mare de 12%, cultivat cu plante pritoare, se
efectueaz de-a lungul curbelor de nivel;
GAEC 3 :Se menin terasele existente pe terenul agricol la 1 ianuarie 2007.
OBIECTUL
Eroziunea solului:
Protejarea solului prin msuri adecvate

STANDARDE
Acoperirea minima solului
Gestionarea minima terenului care sreflecte
condiiile locale specific
Terasele de reinere

PROTECTIA SOLULUI /SUBSOLULUI SI A APELOR


CLASIFICAREA PLATELOR FUNCTIE DE PROTECTIA OFERITA
foarte bune protectoare - gramineele (speciile de lolium si dactylis) si leguminoasele

perene (lucerna, trifoi, ghizdei);


bune protectoare - cereale paioase (gru, orz, ovaz, mei, iarba de Sudan etc.);
mediu protectoare - leguminoase anuale (mazare, mazariche, soia, lupin, fasole etc.);

slab protectoare - culturi prasitoare (porumb, floarea soarelui, cartofi, sfecla de zahar,
dovlecei, vitade vie etc.)

Pe terenurile cu pante de peste 10% se aplica sistemul de culturi n fsii cu benzi


nierbate, a caror latime variaza n functie de panta.

PROTECTIA SOLULUI /SUBSOLULUI SI A APELOR


n zone secetoase, cu pante de peste 15%, lungi si uniforme si cu soluri cu o textura medie se executa valuri de pamnt
la diferite distante, iar pe pante de peste 20% se executa agro terase.
Pentru ameliorarea calitatii solului si refacerea stratului de humus, se va aduce un aport dengrasaminte organice,
resturi vegetale, ngrasaminte verzi. Si n acest caz, practicarea culturilorascunse este foarte utila.
Pe solurile supuse eroziunii si pe cele vulnerabile se va evita dezmiristirea cu grape cu discurisi cu masini de frezat solul.
Pe terenurile situate n panta, atunci cnd nu este posibila nierbarea permanenta, se poatepracticacultura n fsii
alternate de plante bune si foarte bune protectoare cu benzi nierbate, pelungimea curbelor de nivel. Terenul va fi
protejat prin valuri de pamnt, agroterase, banchete netedesau garduri de nuiele.

Terenurile agricole supuse eroziunii eoliene vor fi protejate de perdele forestiere si gardurivii, n scopul limitarii
transportului particulelor de sol si a depunerii acestora ca sedimente n ape.
O practica extrem de daunatoare o constituie taierea padurilor si defrisarile precum si arareapasunilor permanente si a
fnetelor. Inevitabil, aceste terenuri vor pierde azotul din sol si se vor degrada rapid.

PROTECTIA SOLULUI /SUBSOLULUI SI A APELOR


Riscul erozional poate fi semnificativ redus printr-un management agricol ct mai bun.Evitarea lucrarilor
sau reducerea numarului lor, lucrarea solului sau intrarea pe soluri umede sunt de o mare importanta.
Pe solurile susceptibile la eroziune, compactarea de suprafata reduce abilitatea, capacitatea solului de a
absorbi apa, aceasta determinnd aparitia baltirii si intensificarea eroziunii.

Sa se evite pregatirea unui pat germinativ fin care determina aparitia proceselor de degradare fizica la
suprafata: colmatarea spatiului poros si crustificarea. Este necesar n aceste conditii cresterea continutului
de materie organica pentru prevenirea proceselor degradarii fizice de suprafata.
Pentru protectia solului, mai ales la suprafata, acoperirea cu vegetatie este cruciala.
patiile destinate trecerii masinilor agricole pentru efectuarea tratamentelor chimice, chiar ncazul culturilor
neprasitoare, vor fi deschise numai dupa rasarirea plantelor. Daca acest lucru nu esteposibil, datorita
managementului de cultivare al culturii respective, atunci n spatele rotilor masinilor agricole se recomanda
un sistem de afnare superficiala, care sa contribuie la reducerea compactariizonei respective si astfel a
riscului erozional.

PROTECTIA SOLULUI /SUBSOLULUI SI A APELOR


Eroziunea eoliana n mod normal afecteaza cu precadere solurile nisipoase, turboase,prafoase mai ales
daca nu sunt acoperite cu vegetatie.Solurile arabile dupa semanat pna la rasariresi la realizarea unui
covor vegetal ncheiat, de regula n sistemele tehnologice conventionale nu suntacoperite cu vegetatie, nu
sunt protejate, fiind expuse la actiunea directa a diferitilor factori de risc.
Daca solurile sunt predispuse la eroziune si sunt cultivate, atunci sunt necesare masuri de control, de
protectie. Pe terenurile cele mai vulnerabile unele culturi agricole, mai ales prasitoarele,vor fi evitate.
Procesul erozional eolian poate fi redus prin micsorarea vitezei vntului la suprafata solului,marind
stabilitatea suprafetei solului si imobiliznd (fixnd) particulele de sol n agregate structural stabile.

Pentru protectia solului mpotriva eroziunii eoliene, ca si pentru protectia culturilor agricolesunt necesare
perdele de protectie, pomi cultivati n rnduri sau garduri vii. Perdelele de protective conduc la reducerea
vitezei vntului cu pna la 3050%; cu ct distanta dintre perdeaua de protectiv si terenul protejat este
mai mare cu att sunt mai eficiente. Este recomandat, nsa ca aceasta distant sanu fie mai mare de 20 de
ori naltimea perdelei de protectie.

PROTECTIA SOLULUI /SUBSOLULUI SI A APELOR


Perdelele de protectie reduc eroziunea eoliana
Intercalarea materialului saditor cu plantele de primavara contribuie la diminuarea efectuluieroziunii
eoliene.
Cultivarea de material saditor (pepiniera) intercalat cu plante de primavara contribuie, att laprotectia
solului, ct si a culturilor de primavara.
Unele culturi de toamna, numite si de protectie, pot fi ncorporate primavara n sol printr-olucrare
superficiala sau uneori tratate chimic nainte de semanatul culturii de primavara. Procesele erozionale
eoliene, acele furtuni de praf au consecinte negative directe nu numaiasupra solului, dar si altor
componenete ale mediului ambiental, afectnd vegetatia, apele desuprafataprin depunerea particulelor

de praf, si nu n ultima instanta viata oamenilor si altor vietuitoare.

PROTECTIA SOLULUI /SUBSOLULUI SI A APELOR


Sunt necesare de la 300 la 1000 t/ha de material argilos pentru stabilizarea suprafetei unor astfel de
soluri.Continutul de argila al solurilor nisipoase n stratul superior trebuie sa ajunga la 810%pentru a fi
eficient.
Materialul argilos se lasa la suprafata o perioada relativ ndelungata pentru afi expus actiunii factorilor si
proceselor naturale-mai ales actiunii proceselor naturale de nghetdezghet,umezire-uscare, nainte de a fi
pregatit pentru semanat.

O masura destul de eficienta pentru controlul eroziunii eoliene o constituie aplicareamulciului vegetal, la
suprafata patului germinativ imediat dupa semanat, n cantitate de 515t/ha.
Alegerea ct mai atenta a practicilor agricole constituie o metoda eficienta pentru controluleroziunii pe
solurile nisipoase. Prin utilizarea sistemelor de lucrare conventionala, adica de afnare asolului prin
aratura cu ntoarcerea brazdei, un control eficient asupra eroziunii de suprafata se poateobtine numai
daca n stratul superficial este suficient de multa argila si praf.

PROTECTIA SOLULUI /SUBSOLULUI SI A APELOR


Odata cu semanatul este recomandata si tavalugirea, ntr-o singura
trecere, pe directive curbelor de nivel si pna la rasarire sa nu se mai
aplice nici o alta lucrare. Pentru a avea o suprafatasuficient de stabila la
tavalugire este necesar ca solul sa corespunda din punct de vedere a
starii de umiditate.
Pastrarea miristii pna la semanatul culturii urmatoare, ca si practicarea
sistemului fara lucrare sau semanat direct, mai ales n cazul culturilor de
primavara, contribuie la protectia solului mpotriva eroziunii eoliene.
Pentru asigurararea cresterii normale a covorului vegetal, acolo unde este
cazul, compactareade suprafata va fi ameliorata prin efectuarea lucrarilor
de afnare.

PROTECTIA SOLULUI /SUBSOLULUI SI A APELOR


Pentru a-si valorifica la maximum potentialul productiv, plantele cultivate au nevoie de cantitati
corespunzatoare de apa, lumina, dioxid de carbon si nutrienti minerali (azot, fosfor, potasiu,
calciu,magneziu, sulf, si o serie de microelemente).
Materia organica din sol:
Mentinerea continutului materiei organice din sol prin
practici adecvate

Standarde pentru rotatiile culturilor


unde este cazul
Managementul miristii pe terenurile
arabile

PROTECTIA SOLULUI /SUBSOLULUI SI A APELOR


Standarde pentru mentinerea continutului de materie organica in sol, prin aplicarea unor practici agricole
corespunzatoare:
GAEC 4: Floarea soarelui nu se cultiva pe acelasi amplasament mai mult de doi ani consecutivi;
GAEC 5: Nu este permisa arderea miristilor si a resturilor vegetale pe terenul arabil;
Solul este principala sursa de nutrienti minerali si de apa pentru plante. Capacitatea acestuia de a asigura
nutrientii necesari plantelor variaza n functie de nivelul lui de fertilitate.
Att din ratiuni economice ct si din exigente de protectie a mediului, se impune o corecta gestionare
sifolosire a ngrasamintelor (fertilizantilor) la nivelul fiecarei exploatatii agricole sau agrozootehnice.

PROTECTIA SOLULUI /SUBSOLULUI SI A APELOR


La nivelul unei exploatatii agricole, planul de fertilizare permite atingerea urmatoarelor obiective:
calculul anual al necesarului de elemente nutritive (n principal NPK), pentru fiecare cultura
(existentasau care urmeaza sa fie instalata) prin aplicarea unor modele de calcul care sa tina cont
deprincipiile unei fertilizari rationale, de sistemul de culturi existent n unitate (anuale, pomi, vita de vie,
pasuni, fnete) si de nivelul productiilor planificate.
stabilirea cantitatilor de ngrasaminte organice existente sau posibil de produs n unitate n cursulanului
agricol respectiv, a dozelor de ngrasaminte posibil de aplicat, pe culturi si parcele de fertilizare, precum
si a dozelor de ngrasaminte chimice pentru completare pna la nivelul necesarului estimat prin calcul
verificarea periodica (anual sau la 4-5 ani) a situatiei agrochimice a solurilor pe baza balantei intrarilor si
iesirilor din sistem (cantitatile de nutrienti introduse n sol minus cantitatile de nutrient exportate cu
recolta), poate furniza informatii utile privind conservarea, ameliorare sau diminuareaasigurarii solurilor
de sub culturi cu NPK (la dorinta si cu alti nutrienti) precum si pentru evaluareariscului de poluare a
apelor cu nutrienti de origine agricola (n special cu nitrati, posibil si cu compusiai fosforului);

PROTECTIA SOLULUI /SUBSOLULUI SI A APELOR

EVALUAREA NECESARULUI DE NGRASAMINTE ORGANICE SI MINERALE N CADRUL UNEI


EXPLOATATII AGRICOLE (SCHEMA SIMPLIFICATA).

Necesarul de fertilizare al culturilor cu ngrasaminte organice si minerale cu azot


Unele aporturi si exporturi de N din sol, mentionate n expresia (1) pot fi
nesemnificative sau se potcompensa. De exemplu, pierderile de azot prin
levigare n sol n afara sistemului radicular, care nu mai pot fi folosit productiv
de catre culturi, sunt n medie cam de acelasi ordin de marime cu aportul de
azot adus de precipitatii.
Din aceste considerente, se propune folosirea urmatorului model simplificat,
care ia n considerareelementele de bilant ale azotului cu pondere mai
nsemnata:

PROTECTIA SOLULUI /SUBSOLULUI SI A APELOR


Doza de N (din ngrasaminte naturale si minerale) = Nc- (Ns + NL + Nrez - Nrv) n care:
Nc este azotul preconizat a fi preluat de cultura n recolta (principala si secundara) scontata n
cadrulunui ciclu anual de vegetatie.
Se poate estima pe baza consumurilor specifice prezentate n tabelul 1
Ns este N disponibilizat din sol n cursul unui an agricol prin mineralizarea humusului.
Se poate estima prin calcul cu relatia urmatoare:
Ns = 0,1 * H * Cm * kh
n care:
H este rezerva de humus n stratul de suprafata cu grosimea de 25 cm (circa 3000t/ha),
Cm -continutul humusului n azot (n medie 4,84%);
kh - coeficientul de descompunere anuala a humusului (0,012 pentru culturi prasitoare si 0,018
pentru culturi neprasitoare).

PROTECTIA SOLULUI /SUBSOLULUI SI A APELOR

TABEL NR. 1
Consumurile (exporturile) medii de
elemente nutritive din sol pentru
formarea recoltelor (kg de elemente
nutritive/tona de recolta principala si
cantitatea corespunzatoare de recolta
secundara).

PROTECTIA SOLULUI /SUBSOLULUI SI A APELOR


Tabel 2
Cantitati de azot mineral disponibilizate anual n sol prin mineralizarea humusului n functie de valoarea
indicelui de azot IA = Humus*V/100

PROTECTIA SOLULUI /SUBSOLULUI SI A APELOR

Aporturi medii totale


de nutrienti majori
cu ngrasamintele
naturale (kg element
sau substanta
activa/tona)

PROTECTIA SOLULUI /SUBSOLULUI SI A APELOR

PROTECTIA SOLULUI /SUBSOLULUI SI A APELOR


GAEC 6:Standarde pentru mentinerea structurii solului:
Principalele procese ale degradarii solului , care afecteaza n diferite grade de intensitate mari suprafete,
sunt:
eroziunea hidrica si eoliana (care determina pierderea stratului fertil de sol de la suprafata,
deformarea terenului, colmatarea si sedimentarea),
compactarea,
excesul de apa,
saracirea solului n materie organica si elemente nutritive,
salinizarea,
acidifierea
poluarea

Protectia solului /subsolului si a apelor

PROTECTIA SOLULUI /SUBSOLULUI SI A APELOR


GAEC 6:Standarde pentru mentinerea structurii solului
Ca urmare a extinderii proceselor degradarii solului datorita agriculturii conventionale sia greselilor
tehnologice, de-a lungul anilor, au fost studiate si implementate n practica asa numitele tehnologii
agricole conservative.
Aceste tehnologii conservative au contribuit substantial la ameliorarea si mbunatatireastarii de
fertilitate si productivitate a solului si n consecinta a altor resurse de mediu.
Cea mai importanta componenta a sistemelor tehnologice conservative, ca si n cazul celor
conventionale,o reprezinta lucrarea solului - modul de afnare, de prelucrare - si introducere a
semintei.

PROTECTIA SOLULUI /SUBSOLULUI SI A APELOR


Pentru aprecierea si ncadrarea rapida a unui sistem tehnologic de lucrare a solului n categoria
conservativa, a fost introdus un indicator simplu si practic de evaluare directa si imediata n cmp, si
anume: gradul de acoperire a suprafetei solului cu resturi vegetale sau culturi protectoare.
In functie de gradul de acoperire a suprafetei solului cu resturi vegetale, de intensitateasi modul de
afnare a solului, sistemele de lucrare conservativa, sunt si anume:
fara lucrare de afnare, clasificate n cinci categorii majore
lucrare de afnare n benzi,
lucrare de afnare peverticala, lucrare de afnare n biloane,
lucrare de afnare

PROTECTIA SOLULUI /SUBSOLULUI SI A APELOR


Principalele concluzii, care se desprind din cercetarile efectuate pna acum, n tara noastra si care
corespund, n mare parte cu cele precizate de literatura internationala, se refera la:
sensibila crestere a indicatorilor de caracterizare a starii de compactitate (densitate aparenta,rezistenta la
penetrare) n stratul superficial, dar fara a depasi, de regula, valori care ar fi daunatoare calitatii solului sau
cresterii si dezvoltarii culturilor agricole;
reducerea, uneori importanta, a starii de compactitate n stratul imediat urmator celui superficial, deci
tendinta de disparitie a talpii plugului si a efectelor negative respective;
cresterea vitezei de infiltratie a apei n sol cu urmari pozitive pentru mbunatatirea regimuluiapei n sol si
evitarea excesului de apa;

PROTECTIA SOLULUI /SUBSOLULUI SI A APELOR


pe terenurile situate n panta conduce uneori la reducerea semnificativa a cantitatii de solerodat, avnd
rol deosebit de important n protectia solului, n prevenirea proceselor dedegradare prin eroziune;
n stratul superficial al solului are loc o acumulare mai mare a materiei organice cu efectedirecte asupra
reducerii proceselor de degradare fizica prin destructurare, crustificare;
are loc o mbunatatirea a activitatii biologice prin cresterea resurselor de hrana, ca urmare a unor
cantitati mai mari de resturi vegetale, si a prelucrarii mai reduse a solului
consumuri energetice si costuri mai reduse desi exista o sensibila sporire a costurilor pentru controlul
eficient al buruienilor, bolilor si daunatorilor.

PROTECTIA SOLULUI /SUBSOLULUI SI A APELOR

STANDARDE PENTRU MENTINEREA UNUI NIVEL MINIM DE INTRETINERE A TERENURILOR AGRICOLE


GAEC 7:Intretinerea pajistilor permanente prin asigurarea unui nivel minim de pasunat de 0 ,3 UVM/ ha si/ sau prin cosirea
lor cel putin o data pe an;
GAEC 8: Nu este permis arderea pajitilor permanente;
GAEC 9: Nu este permis arderea pajitilor si/ sau a grupurilorde arbori de pe terenurile agricole;
GAEC 10: Evitarea instalarii vegetatiei nedorite pe terenurile agricole, inclusiv pe terenurile care nu mai sunt exploatate
pentru productie

Valori minime ale septelului sau/siregimuri de crestere

NIVEL MINIM DE NTRETINERE:

corespunzatoare

ASIGURA UN NIVEL MINIM DE NTRETINERE SI EVITA -

Protectia pasunilor permanente

DETERIORAREA HABITATELOR

Retinerea caracteristicilor de peisaj

Evitarea aparitiei vegetatiei nedorite pe terenul agricol

PROTECTIA SOLULUI /SUBSOLULUI SI A APELOR


n contextul socio-economic prezent, ce poate face un fermier pentru a beneficia n modrezonabil de
efectele pozitive ale biodiversitatii ?
Sa conserve si sa mbunatateasca complexitatea mediului natural n jurul arealelor cultivate;
Sa protejeze fauna si flora spontana prin operatiile tehnologice derulate n ferma;
Sa nu practice destructia gratuita a peisajului natural si sa mentina ambianta naturala a fermei.

Deteriorarea terenului poate fi contracarata prin:


mentinerea sau plantarea unei retele transversale de gard viu pe terenurile cu pante sub3%;
plantarea unor garduri vii paralel cu liniile curbelor de nivel pe terenurile cu panta mare,n mod
compact, fara goluri, altfel eroziunea de suprafata se poate transforma n eroziunede adncime.

PROTECTIA SOLULUI /SUBSOLULUI SI A APELOR

STANDARDE PRIVIND PROTEJAREA I GESTIONAREA APEI

GAEC 11: Se respect normele legale privind utilizarea apei pentru irigaii n agricultur.
GAEC 12 :Este interzis aplicarea ngrmintelor de orice fel i a produselor de protecia plantelor pe
suprafeele de teren agricol care se constituie n fii de protecie n vecintatea apelor de suprafa, a cror
lime minim este de 1 m pe terenurile cu panta de pn la 12% i de 3 m pe terenurile cu panta mai mare
de 12%, panta terenului fiind panta medie a blocului fizic adiacent cursului de ap.

GAEC 13 ( nou introdus in 2014) : Este interzis poluarea apelor subterane prin deversarea directa sau prin
descrcarea pe teren i infiltrarea prin sol a produselor ce conin substane periculoase utilizate

agricultur, cu excepia cazului n care o astfel de deversare/descrcare este reglementat prin autorizaia

de gospodrire a apelor deinut de agricultor.

PROTECTIA SOLULUI /SUBSOLULUI SI A APELOR


Pentru a minimaliza pierderile de apa este necesar ca terenul sa fie acoperit
permanent cu vegetatie.
n practica fermelor este necesar sa fie respectate urmatoarele reguli:
Lucrarea solului sa se execute la momentul optim de umiditate.
Dupa recoltarea culturilor de vara la un interval minim de 5 zile, sa se efectueze
dezmiristireaterenului printr-o lucrare cu grapa cu discuri daca solul este foarte uscat
si prin aratura la oadncime de 15 -20 cm daca solul are umiditate optima.
Obligativitatea efectuari araturilor de toamna pe ntreaga suprafata cu exceptia
terenurilor cutextura grosiera (nisipos, nisip-Iutos, lut-nisipos).

Protectia solului /subsolului si a apelor

PROTECTIA SOLULUI /SUBSOLULUI SI A APELOR


nca din toamna, sa se execute imediat dupa aratura o lucrare de discuire, nivelare a araturii.
Pentru nfiintarea culturilor de primavara, se vor folosii unelte agricole care sa patrunda catmai putin n
sol, astfel ca afnarea sa se execute ct mai la suprafata solului.

Culturile sa fie mentinute ct mai curate de buriueni.

Prasitoarele sa fie ntretinute si mecanic pentru distrugerea


crustei si astfel, evitarea pierderii apei din sol prin evapotranspiratie

PROTECTIA SOLULUI /SUBSOLULUI SI A APELOR

CERINTE LEGATE IN MATERIE DE GESTIONARE- SMR MEDIU:


SMR 1: Conservarea psrilor slbatice;

SMR 3: Protecia mediului, n special a solului, atunci cnd se utilizeaz nmoluri de epurare n
agricultur;
SMR 4 : Protecia apelor mpotriva polurii cu nitrai provenii din surse agricole;
SMR 5: Conservarea habitatelor naturale i a speciilor de faun i flor slbatic.

Protectia solului /subsolului si a apelor

PROTECTIA SOLULUI /SUBSOLULUI SI A APELOR


In ceea ce priveste poluarea cu nitrati a apelor este necesar de la bun inceput sa
se delimiteze patru surse principale de poluare :
nitrati proveniti din mineralizarea deseurilor si dejectiilor menajere ;
nitrati proveniti din fermentarea nedirijata sau prost dirijata a deteurilor si
apeloruzate provenite din sectorul zootehnic ;
nitrati proveniti din ngrasaminte chimice ;
nitrati proveniti din mineralizarea humusului.
Ordinea in care au fost date aceste clase de poluanti reflecta ponderea acestora
ca poluatori.

PROTECTIA SOLULUI /SUBSOLULUI SI A APELOR


evitarea efecturii fertilizrii pe soluri lucrate n profunzime (scarificate, arate nprofunzime sau alte arturi
adnci), pentru a mpiedica penetrarea nitratilor spre apelesubterane.
pe terenurile n pant, la culturile pomicole sau viticole, unde sunt frecvente cazurile deeroziune a solului si
pericolele de pierdere a nutrientilor prin scurgeri de suprafat, estenecesar s se asigure toate conditiile
unei administrri corecte a ngrsmintelor.

n cadrul culturilor n sere este obligatoriu s fie evitat ca apele provenite din irigatii, carecontin printre alte
substante si fertilizanti, sa fie evacuate in afar. Aceasta cerinta serealizeaz prin recircularea ntregii
cantitti de ap rezultat din colectarea drenajuluicondensului si a apei de irigatii.
se vor utiliza ngrasaminte uscate si cu granulatia optima.
evitarea administrarii atunci cand umiditatea aerului este ridicata : pe timp de ceata, burnita sau ploaie.

PROTECTIA SOLULUI /SUBSOLULUI SI A APELOR


evitarea efecturii fertilizrii pe soluri lucrate n profunzime (scarificate, arate nprofunzime sau alte arturi
adnci), pentru a mpiedica penetrarea nitratilor spre apelesubterane.
pe terenurile n pant, la culturile pomicole sau viticole, unde sunt frecvente cazurile deeroziune a solului
si pericolele de pierdere a nutrientilor prin scurgeri de suprafat, estenecesar s se asigure toate conditiile
unei administrri corecte a ngrsmintelor.

n cadrul culturilor n sere este obligatoriu s fie evitat ca apele provenite din irigatii, carecontin printre alte
substante si fertilizanti, sa fie evacuate in afar. Aceasta cerinta serealizeaz prin recircularea ntregii
cantitti de ap rezultat din colectarea drenajuluicondensului si a apei de irigatii.
se vor utiliza ngrasaminte uscate si cu granulatia optima.
evitarea administrarii atunci cand umiditatea aerului este ridicata : pe timp de ceata, burnita sau ploaie.

II. REGIMUL INGRASAMINTELOR


CHIMICE SI AL PRODUSELOR DE
PROTECTIE A PLANTELOR

REGIMUL INGRASAMINTELOR CHIMICE SI AL PRODUSELOR DE


PROTECTIE A PLANTELOR
Legislatia comunitar privind calitatea ingrsmintelor este foarte riguroas si impune atat
productorilor, cat si importatorilor obligatii precise care trebuie aplicate simultan si unitar pe intreg
teritoriul Uniunii Europene. Regulamentul nr. 2003/2003 al Parlamentului si Consiliului European din 13
octombrie 2003 cu privire la ingrsminte se aplic produselor care sunt introduse pe piat ca
ingrsminte si sunt marcate cu mentiunea ngrsminte CE.
Ca urmare, au fost stabilite reglementri privind compozitia si definirea tipurilor de ingrsminte,
denumirea acestor tipuri, modalittile de indentificare si ambalare, elemente care asigura schimburi
comerciale facile si rapide in interiorul Comunitatii Europene.
De asemenea, pentru ngrsmintele CE s-au stabilit norme comunitare privind identificarea,
trasabilitatea si etichetarea acestora, precum si pentru modul de inchidere a ambalajelor.

REGIMUL INGRASAMINTELOR CHIMICE SI AL PRODUSELOR DE


PROTECTIE A PLANTELOR
Utilizatorii agricoli trebuie s aib certitudinea folosirii unor ingrsminte cu
un continut garantat de nutritie, pentru care sunt stabilite tolerante. Azotatul
de amoniu, care constitui o principal component pentru o serie de produse
utilizate ca fertilizanti, este folosit si pentru produse de tip explozibil.

Avand in vedere natura speciala a ingrsmintelor pe baz de azotat de


amoniu cu un continut ridicat de azot si cerintele care rezult sub aspectul
sigurantei publice, snttii si a protectiei muncii, reglementrile comunitare
prevd o serie de norme suplimentare pentru ngrsmintele CE de acest tip.

REGIMUL INGRASAMINTELOR CHIMICE SI AL PRODUSELOR DE


PROTECTIE A PLANTELOR
In interesul sigurantei publice s-au stabilit la nivel comunitar caracteristicile si propriettile pe care
trebuie s le aib in mod distinct ngrsmintele CE pe baz de azotat de amoniu cu un continut
ridicat de azot. De asemenea, producatorii acestor tipuri de ingrsminte trebuie s se asigure c
produsele respective au testul de rezistent la detonare inainte de a fi introduce pe piat. Pentru a
evita riscul ca ingrsmintele s fie contaminate cu substante nocive, atat pentru sntatea
oamenilor si a animalelor, cat si pentru mediu, se vor analiza si stabili modalitati de analiz si control
al acestor substante.
Statele membre UE supun ingrsmintele marcate ngrsminte CE unor controale oficiale de
verificare privind respectarea cerintelor Regulamentului 2003/2003 al CE.

Legislatia national, prin Ordinul MAPDR nr.648, prevede functionarea in cadrul Ministerului
Agriculturii, a unui compartiment de inspectii, care asigur verificarea conformitatii cu normele de
calitate a fertilizantilor, in conformitate cu prevederile normelor comunitare. In teritoriu,
functioneaza la nivelul Directiilor pentru Agricultur si Dezvoltare Rurala judetene si a Municipiului
Bucuresti organe de control judetene cu un numr de 42 de inspectori.

REGIMUL INGRASAMINTELOR CHIMICE SI AL PRODUSELOR DE


PROTECTIE A PLANTELOR
Compartimentul inspectii din cadrul Ministerului Agriculturii este serviciul unic de control responsabil in
fata Uniunii Europene pentru efectuarea controalelor de conformitate cu standardele de comercializare
pe filiera ingrsmintelor, in vederea aplicrii prevederilor Regulamentului 2003/2003 al CE.
Prin Ordin al Ministerului Agriculturii, Laboratorul Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Pedologie,
Agrochimie si Protectia Mediului (ICDPAPM) Bucuresti a fost desemnat ca institut abilitat pentru
efectuarea analizelor pentru ingrsmintele care circula pe piat Ingrsmintele care nu poart CE trebuie
s fie autorizate si omologate de ICDPAPM, dup care sunt desemnate RO ngrsminte si pot s circule
liber pe piata Romaniei.
A fost stabilit regimul penalittilor ce urmeaz a fi aplicate agentilor economici care incalca prevederile
Regulamentului 2003/2003 al CE, precum si cele legate de introducerea pe piat si autorizarea
ingrsmintelor in Romania.

REGIMUL INGRASAMINTELOR CHIMICE SI AL PRODUSELOR DE


PROTECTIE A PLANTELOR
Conform OUG nr. 195 din 22 decembrie 2005 privind protecia mediului, ingrmintele chimice i
produsele de protecie a plantelor sunt supuse unui regim special de reglementare stabilit prin
legislaie specific n domeniul chimicalelor. Regimul special de reglementare a ngrmintelor chimice
i a produselor de protecie a plantelor se aplic activitilor privind fabricarea, plasarea pe pia,
utilizarea, precum i importul i exportul acestora.

Autoritile publice centrale competente conform legislaiei specifice din domeniul chimicalelor, n
colaborare cu autoritatea public central pentru protecia mediului, au urmtoarele obligaii:
a) s reglementeze regimul ngrmintelor chimice i al produselor de protecie a plantelor;
b) s organizeze, la nivel teritorial, reeaua de laboratoare pentru controlul calitii ngrmintelor
chimice i al produselor de protecie a plantelor;
c) s verifice, prin reeaua de laboratoare, concentraiile reziduurilor de produse de protecie a
plantelor n sol, recolte, furaje, produse agroalimentare vegetale i animale.

REGIMUL INGRASAMINTELOR CHIMICE SI AL PRODUSELOR DE


PROTECTIE A PLANTELOR
Persoanele juridice si fizice care produc, stocheaz, comercializeaz i/sau utilizeaz ngrminte chimice
i produse de protecie a plantelor, au urmtoarele obligaii:
a)

s produc, stocheze, comercializeze i s utilizeze produse de protecia plantelor numai cu


respectarea prevederilor legale n vigoare;

b) s nu foloseasc ngrmintele chimice i produsele de protecie a plantelor n zonele sau pe


suprafeele unde sunt instituite msuri speciale de protecie;
c) s administreze produse de protecie a plantelor cu mijloace aviatice, numai cu avizul autoritilor
competente pentru protecia mediului, autoritilor competente n domeniul sanitar i al comisiilor
judeene de baz melifer i stuprit pastoral, potrivit reglementrilor n vigoare, dup o prealabil
ntiinare prin mass-media;

REGIMUL INGRASAMINTELOR CHIMICE SI AL PRODUSELOR DE


PROTECTIE A PLANTELOR
d) s aplice, n perioada nfloririi plantelor a cror polenizare se face prin insecte, numai acele tratamente cu
produse de protecie a plantelor care sunt selective fa de insectele polenizatoare;
e) s livreze, s manipuleze, s transporte i s comercializeze ngrmintele chimice i produsele de
protecie a plantelor ambalate cu inscripii de identificare, avertizare, prescripii de siguran i folosire,
n condiii n care s nu provoace contaminarea mijloacelor de transport i/sau a mediului, dup caz;
f) s stocheze temporar ngrmintele chimice i produsele de protecie a plantelor numai ambalate i n
locuri protejate, bine aerisite.

REGIMUL INGRASAMINTELOR CHIMICE SI AL PRODUSELOR DE


PROTECTIE A PLANTELOR
Persoanele juridice si fizice interesate n fabricarea i/sau plasarea pe pia a produselor de protecia
plantelor i ngrmintelor chimice au obligaia s solicite i s obin, n cazul n care legislaia
specific prevede aceasta, avizul de mediu pentru produse de protecie a plantelor, respectiv pentru
autorizarea ngrmintelor chimice, n vederea producerii, comercializrii i utilizrii acestora n
agricultur i silvicultur.
Pesticidele sunt mijloace chimice de protecia plantelor, obinute prin formularea i condiionarea unui
(unor) ingredint(e) biologic active. Cu foarte puine excepii (ca de ex. regulatorii de cretere vegetal,
folosii pentru controlul creterii plantelor, sau produsele care acioneaz prin activrea rezistenei
manisfestate sistemic n plante, i care sunt un fel de vaccinuri pentru plante) ingredientele active
biologic sunt ingrediente toxice.
In protecia plantelor sunt folosite produse chimice (pesticide) i produse biologice (biopreparate).
Pesticidele sunt clasificate, n funcie de organismul int combtut, ca ierbicide, insecticide, fungicide,
acaricide, nematocide, moluscocide, raticide i cu aciune mixt.

REGIMUL INGRASAMINTELOR CHIMICE SI AL PRODUSELOR DE


PROTECTIE A PLANTELOR
Utilizarea produselor n protecia plantelor este reglementata n Romnia prin lege.
Punerea pe pia a produselor se face numai dupa omologarea lor de catre Comisia Interministerial de
Omologare a Produselor de Uz Fitosanitar (nfiinat prin OG 4/1995). Potrivit Regulamentului de
funcionare al Comisiei Interministeriale de Omologare a Produselor de uz Fitosanitar, regulament
aprobat prin OM MAA 8343/1995, OM MS 718/95 i OM MPAMI 444/95,
Pentru realizarea unui produs fitosanitar nou este nevoie de parcurgerea urmtoarelor etape:
obinerea "Avizului de pilotare"
obinerea "Avizului de fabricaie"
obinerea "Avizului de mediu"
obinerea "Avizului sanitar"
obinerea datelor necesare pentru "Raportul biologic asupra eficacitii"
obinerea "Buletinului de analiz fizico-chimic".

REGIMUL INGRASAMINTELOR CHIMICE SI AL PRODUSELOR DE


PROTECTIE A PLANTELOR
Depozitarea pesticidelor se face n locuri special amenajate,
prevzute cu dispozitive:
PSI (prevenire i stingerea incendiilor);
(PM/TSM (Protecia Muncii/Tehnica Securitii Muncii)
de msurre avizate metrologic (cntare, mensuri).

REGIMUL INGRASAMINTELOR CHIMICE SI AL PRODUSELOR DE


PROTECTIE A PLANTELOR
Depozitarea pesticidelor se realizeaza in conditiile respectarii anumitor reguli:
depozitele de pesticide nu vor fi amplasate n apropierea maselor de ape i nici n zone n care apa este
prezent la mica adncime. Amplasarea se va face la cel puin 200 m fata de locuine, surse de ap,
furaje, cmpuri i terenuri agricole, ferme i depozite de animale.
depozitele vor fi construite din materiale durabile, neinflamabile, cu capaciti suficiente i
corespunzatoare de stocare.
depozitul de pesticide trebuie s poat pstra produsele n condiii de securitate, n eventualitatea
producerii unor scurgeri sau mprtieri. Podeaua trebuie s fie impermeabil i situat mai jos dect
suprafaa solului pentru a forma un bazin de retenie sau trebuie s existe praguri la ui i perei care s
nu permit trecerea lichidelor prin ei i care s rein materialul mprtiat.
pentru protecia mediului n cazul incendiilor, este important ca depozitul s fie nconjurat cu un an
betonat, acoperit, n care se va colecta hidrantul.

REGIMUL INGRASAMINTELOR CHIMICE SI AL PRODUSELOR DE


PROTECTIE A PLANTELOR
manipularea pesticidelor se va face exclusiv cu haine de protecie i cu echipamentul de protecie
specficat prin normele de tehnica securitii muncii (ca de ex. masc n cazul produselor de gazare).
pesticidele depozitate n condiii necorespunzatoare sunt periculoase pentru mediu n general, i direct
pentru sntatea oamenilor. Depozitele de pesticide se organizeaz exclusiv de ctre utilizatorii de
dimensiuni medii sau mari (exploataii agricole de peste 120 ha la es i 90 ha n zonele de deal-munte,
prestatorii de servicii de protecia plantelor).
numai acestor utilizatori de pesticide li se permite existena unor stocuri mai mari pe o durat mai
lung. Micii utilizatori nu au dreptul s-i constituie rezerve semificative de pesticide, care s depeasc
consumul estimat pe perioada ciclului de vegetaie.

REGIMUL INGRASAMINTELOR CHIMICE SI AL PRODUSELOR DE


PROTECTIE A PLANTELOR
chiar i n cazul micilor utilizatori, pesticidele trebuie stocate n condiii corespunztoare (ferite de
cldur, lumin i umiditate excesive), separat de alte materiale (i mai ales de furaje sau de alimente).
Produsele lichide se depoziteaz n ncaperi cu temperaturi de min. 1C i max. 25C.
in toate cazurile pesticidele vor fi pstrate exclusiv n ambalajele lor originale, pe rafturi sau pe palei.
Ambalajele mai grele de 20 kg vor fi manipulate exclusiv cu dispozitive mecanice de manipulare
(crucioare hidraulice, motostivuitoare etc.).
toi utilizatorii de pesticide care dein stocuri, indiferent de dimensiunile lor, trebuie s in i s
completeze un registru de eviden. In registrul de eviden al pesticidelor vor fi incluse toate operaiile
implicate de utilziarea pesticidelor, inclusiv informaii despre data achiziionrii, data fabricaiei
produsului, furnizorul de pesticide i preul de achiziionare. In cazul depozitelor de pesticide,
descrcarea de gestiune a stocurilor de pesticide din grupa I-a i a II-a de toxicitate se va face numai pe
baza de proces-verbal contra-semnat de operatorii autorizai.

REGIMUL INGRASAMINTELOR CHIMICE SI AL PRODUSELOR DE


PROTECTIE A PLANTELOR
Aplicarea produselor utilizate n protecia plantelor i msuri de protecie a apelor i solului
Strategiile de reducere a impactului asupra mediului prin aportul de pesticide pot fi abordate pe diverse
ci, de la prevenirea la surs la tratamentul simtomelor ce privesc efectele ecologice nefaste. Iat cteva
dintre acestea :
a) diminuarea necesitilor fundamentale de protecie a culturilor cu mijloace chimice prin utilizarea
unor practici i metode care reduc mbolnavirile culturilor (rotaia judicioas a culturilor, cultivarea
soiurilor rezistente la boli i duntori, a seminelor, rsadurilor, puieilor, butailor liberi de boli i
duntori, msuri de igien corespunztoare pentru limitarea extinderii atacurilor de boli i duntori)
precum i prin utilizarea stricta la minimul necesar a substanelor chimice, n scopul combaterii
mbolnvirii culturilor ;
b) alegerea cu mare discernamant numai a pesticidelor autorizate care nu aduc prejudicii mediului, cum
ar fi cele selective ;
c) personalul care utilizeaz aceste produse s fie instruit, atestat i autorizat;
d) supraveghere stricta a regimului i a utilizrii pesticidelor ;

REGIMUL INGRASAMINTELOR CHIMICE SI AL PRODUSELOR DE


PROTECTIE A PLANTELOR
e) interdicia de a utiliza tratamente din aer, mai ales cnd terenurile agricole tratate se afl in apropierea
maselor de ape ;
f) limitarea administrarii ngrmintelor deoarece exist situaia ca anumite boli i duntori s fie favorizai
de creterea randamentului i productivitii culturilor ;
g) reducerea utilizarii n scop preventiv a pesticidelor innd cont de faptul c prezena organismelor
parazitare constituie o situaie normal, problema acestora fiind reconsiderat numai cnd exist un
pericol estimat sau se depete un anumit grad de nocivitate ;
h) nlocuirea n parte a utilizarii pesticidelor prin mijloace i metode curate ecologic, diferite de cele chimice
(metode biologice, metode preventive, capcane, ndeprtarea manual a cuiburilor de duntori, etc.).

REGIMUL INGRASAMINTELOR CHIMICE SI AL PRODUSELOR DE


PROTECTIE A PLANTELOR
Se recomand urmtoarele msuri complementare pentru reducerea cantitii de pesticide dispersate n
mediu :
echiparea dispozitivelor de pulverizare cu ecrane antidispersie care limiteaz mprtierea pesticidelor n
afara zonelor strict vizate;
pulverizatoarele i in special componenta cea mai important a acestora duza- s fie meninute n cea
mai bun stare de funcionare la parametrii optimi ; n acest scop se vor efectua verificrile periodice cu
nlocuirea imediat a pieselor defecte, uzate sau necorespunztoare; stricta corelare ntre capacitatea i
randamentul utilajelor de pulverizare i ncrcarea de pesticide suportat de mediu;

REGIMUL INGRASAMINTELOR CHIMICE SI AL PRODUSELOR DE


PROTECTIE A PLANTELOR
Dozele trebuie calibrate inainte de stropire.
1 Alegeti duze cu aceeasi capacitate de imprastiere.
2 Alegeti inaltimea de stropire astfel incit sa fie obinuta cea mai omogena distributie a
pesticidelor fata de plante.
2a cazul in care exista suprapunere intre jeturi,
2b cazul in care nu exista suprapunere

REGIMUL INGRASAMINTELOR CHIMICE SI AL PRODUSELOR DE


PROTECTIE A PLANTELOR
Tratamentele chimice de combatere se aplc curativ sau preventiv, fie n vegetaie, fie prin tratament la
smn, fie prin tratarea solului. Pesticidele se aplic de obicei prin tratamente umede, sub form de stropiri,
pulverizri sau aerosoli (cea toxica). Numeroase pesticide larg utilizate (bentazona, atrazinul, simazinul,
dinozebul, etc.) sunt cuprinse n categoria substanelor cu nalt risc de poluare a apelor de suprafa ct i a
apelor subterane.
Atunci cnd se identific astfel de pesticide n apele subterane, se poate presupune c se va produce o
cretere a concentraiei acestora avnd n vedere c micarea de traversare a coloanelor pedologice se poate
desfura ntr-un timp relativ lung.
In general, toate pesticidele sunt substane biologic active care prezint efecte secundare asupra mediului i
sntii omului. Atunci cnd exist posibilitatea de alegere se va opta ntotdeauna pentru produsul care are
cel mai mic impact asupra mediului i prezint riscul cel mai redus pentru sntatea omului.
Forma cea mai convenabil de aplicare a pesticidelor din punctul de vedere al mediului este tratamentul la
smn. Dei este preventiv, aceast form de tratament trebuie s fie preferenial utilizat n zonele cu ape
de suprafa.

REGIMUL INGRASAMINTELOR CHIMICE SI AL PRODUSELOR DE


PROTECTIE A PLANTELOR
Tratamentele cu pesticide trebuie anunate n prealabil (n scris) autoritilor locale, cu precizarea:
felului tratamentului;
culturilor care urmeaz s fie protejate;
parcelelor pe care se vor aplica tratamente;
perioadei de aplicare;
tipului(rilor) de pesticid(e) utilizat(e);
Nu se vor face tratamente la temperaturi foarte ridicate i n timpul amiezii, iar la produsele cu
coeficient invers de temperatur se va respecta temperatura maxim indicat.
Nu se vor face tratamente pe ploaie (sau nainte i dup) i nu se vor aplica produse pesticide cnd
umiditatea amosferic este ridicat.
Viteza maxim a vntului pe care se vor face tratamente va fi de 4 m/s. In caz de vnt puternic
tratamentele se vor efectua dimineaa sau seara.

REGIMUL INGRASAMINTELOR CHIMICE SI AL PRODUSELOR DE


PROTECTIE A PLANTELOR

Nu se fac tratamente cind viteza maxima a vintului este mai


mare de 4 m/s

REGIMUL INGRASAMINTELOR CHIMICE SI AL PRODUSELOR DE


PROTECTIE A PLANTELOR

Nu se fac tratamente pe timp de ploaie

REGIMUL INGRASAMINTELOR CHIMICE SI AL PRODUSELOR DE


PROTECTIE A PLANTELOR
Aplicarea tratamentelor cu pesticide se face cu respectarea regulilor specifice de protecia mediului i de
securitatea muncii. Cele mai importante reguli sunt urmtoarele:
Aplicarea pesticidelor se face numai de personal instruit, care au cunotiin de caractersiticile
produselor i de prevederile regulilor de protecia muncii i de prevenire i stingere a incendiilor;
Personalul care aplic pesticidele trebuie s fie ntr-o stare bun de sntate, atestat conform legii de
medicul de medicina muncii;
In timpul tratamentelor cu pesticide se vor respecta regulile de igien i sntate public;
Personalul care aplic pesticide trebuie s verifice existena agrementului tehnic i certificrii utilajelor;
n cazul n care utilajul funcioneaz necorespunztor personalul trebuie s opreasc aplicarea
tratamentului i s ia msurile necesare pentru remedierea defeciunilor;
ngrmintele chimice au o concentraie mare n nutrieni i posibiliti multiple de combinare. Se pot
produce sub diferite forme, sunt manipulate cu uurin iar administrarea lor se face mecanizat, cu mare
precizie. Se recomand numai folosirea ngrmintelor omologate n Romnia.

REGIMUL INGRASAMINTELOR CHIMICE SI AL PRODUSELOR DE


PROTECTIE A PLANTELOR
ngrmintele minerale, n special cele cu azot, fiind solubile, au calitatea de a putea asigura aproape n
totalitate nutrienii necesari plantelor i ntr-o form care s permit plantelor absorbia lor direct.
Aceste avantaje favorizeaz utilizarea lor cu preferin n detrimentul ngrmintelor organice, a cror
manipulare i administrare este mai dificil i mai costisitoare. Un alt avantaj important al
ngrmintelor minerale este acela c permit asocierea lor cu ngrminte organice sau ngrminte
verzi.
Disiparea nutrienilor aplicai n sol n alte compartimente ale mediului (n mod special n mediul
acvatic) depinde de solubilitatea fiecrui tip de ngrmnt utilizat. Astfel, n marea lor majoritate,
ngrmintele chimice cu azot sunt solubile aproape n totalitate n apa din sol, ceea ce creeaz
posibilitatea pierderilor de nitrai n anumite circumstane i concentrarea lor n timp n apele subterane
i de suprafaa.
Fosfaii prezint solubilitate mult mai redus, acumulndu-se n fraciunea mineral coloidal a solului n
care sunt reversibil adsorbii. Cantitatea de fosfai solubilizat de ctre apa din sol este n mare parte
absorbit de ctre rdcinile plantelor, cantitatea antrenat prin micarea apei n straturile mai
profunde ale solului este foarte redus.

REGIMUL INGRASAMINTELOR CHIMICE SI AL PRODUSELOR DE


PROTECTIE A PLANTELOR
Cunoscnd regulile, se poate aprecia c:
riscul de poluare a apelor subterane cu fosfai este foarte limitat, cu excepia situaiei n care
ngrmintele de acest tip sunt utilizate necorespunztor pe soluri nisipoase, foarte permeabile,
care permit trecerea particulelor de ngrminte fr s le adsoarb;
riscul de poluare a apelor de suprafa cu fosfai este ridicat, putnd fi asociat cu procesele
erozionale de scurgere care provoac transportul i acumularea particulelor de sol ncrcate cu
fosfai n apele de suprafa.
riscul de poluare cu nitrai este mare datorit solubilitii lor ridicate n apa din sol i uurinei cu care
sunt transportai n adncime n apele de percolare;

REGIMUL INGRASAMINTELOR CHIMICE SI AL PRODUSELOR DE


PROTECTIE A PLANTELOR
Sunt necesare o serie de precautii atunci cnd se efectueaz fertilizarea cungrsminte chimice:
evitarea fertilizrii cu azot toamna.
fertilizarea cu azot primvara sa fie precedat obligatoriu de analize privind rezerva denitrati din sol
pentru a se administra cantitatea strict necesar pentru completareacontinutului de azot specific tipului
de cultur practicat.
adoptarea unei maxime prudente atunci cnd terenul agricol prezint fenomenul de scurgerede suprafat;
riscul este maxim cnd terenul este saturat de ap sau inghetat.
adoptarea unor msuri maxime de sigurant n cazul stocrii, manipulrii si adminstrriingrsmintelor
chimice lichide. Astfel, rezervoarele de stocare trebuie s fie realizate dinmateriale rezistente la coroziune
si s aib volume corespunztoare, iar la administrarea ncmp se vor utiliza pulverizatoare speciale, ce
impiedic dispersia in vnt, atunci cnd selucraz n apropierea unor mase de ap.

REGIMUL INGRASAMINTELOR CHIMICE SI AL PRODUSELOR DE


PROTECTIE A PLANTELOR
evitarea efecturii fertilizrii pe soluri lucrate n profunzime (scarificate, arate nprofunzime sau alte
arturi adnci), pentru a mpiedica penetrarea nitratilor spre apelesubterane.
pe terenurile n pant, la culturile pomicole sau viticole, unde sunt frecvente cazurile deeroziune a solului
si pericolele de pierdere a nutrientilor prin scurgeri de suprafat, estenecesar s se asigure toate conditiile
unei administrri corecte a ngrsmintelor.
n cadrul culturilor n sere este obligatoriu s fie evitat ca apele provenite din irigatii, carecontin printre
alte substante si fertilizanti, sa fie evacuate in afar. Aceasta cerinta serealizeaz prin recircularea ntregii
cantitti de ap rezultat din colectarea drenajuluicondensului si a apei de irigatii.

se vor utiliza ngrasaminte uscate si cu granulatia optima.


evitarea administrarii atunci cand umiditatea aerului este ridicata : pe timp de ceata, burnita sau ploaie.

REGIMUL INGRASAMINTELOR CHIMICE SI AL PRODUSELOR DE


PROTECTIE A PLANTELOR
Masuri de protectie pentru utilizarea ingrasamintelor azotoase:
azotatul de amoniu se pstreaz in locuri curate, uscate, ferite de cldur si foc;
la transportul si manipularea ingrsmantului sunt interzise fumatul si
lucrrile cu foc deschis in apropiere;
se va evita contactul cu alte substante chimice, in special cu cele organice;
praful de ingrsmant irit pielea, de aceea se recomand splarea cu
multa ap a pielii dup venirea in contact cu ingrsmantul;
animalele nu vor fi lsate la pscut pe psunile proaspt fertilizate;
se interzice utilizarea pungilor sau a sacilor ce au continut ingrsminte
spre a ambala alimente;

in caz de aprindere, stingerea se face cu ap din abundent.

REGIMUL INGRASAMINTELOR CHIMICE SI AL PRODUSELOR DE


PROTECTIE A PLANTELOR
n conformitate cu legislatia n vigoare (OUG nr. 200/2000,
HG nr. 95/2003, pct. 15.2), azotatul de amoniu ngrsmnt
NU este clasificat ca substant periculoas, produsul fiind
considerat substant periculoas numai la transport, n
conformitate cu ADR, RID si IMDG (Acord International
privind transportul rutier, feroviar, si maritim al substantelor
periculoase), ca fiind substant oxidant.
n consecint, transportul azotatului de amoniu
ngrsmnt, n cantitti ce depsesc 1000kg, se poate
efectua doar n conditiile legii, detinnd autorizatie n acest
sens.

REGIMUL INGRASAMINTELOR CHIMICE SI AL PRODUSELOR DE


PROTECTIE A PLANTELOR
Msuri de protectie privind utilizarea nitrocalcarului:
depozitarea si transportul se face in magazii si cu mijloace de transport curate, uscate si aerisite, la
temperaturi intre -10C si 30C;
mijloacele de transport trebuie sa fie curate, uscate, cu acoperis impermeabil, fr obiecte ascutite care ar
putea tia sau spinteca sacii;
se poate transporta si in vrac, in vagoane acoperite cu prelate impermeabil neinflamabil sau in vagoane
TADS metalice;
sacii nu vor fi depozitati in apropierea surselor de cldur sau impreun cu alte substante chimice sau
inflamabile;
in timpul operatiilor de manipulare, incrcare-descrcare, fumatul este strict interzis

REGIMUL INGRASAMINTELOR CHIMICE SI AL PRODUSELOR DE


PROTECTIE A PLANTELOR
Masuri de protectie pentru utilizarea ureeiei:
ureea se livreaz ambalat in saci de polietilen sau in saci dubli (polietilen si polipropilen) de 50kg
sau poate fi livrata in vrac;
depozitarea se face in magazii inchise, curate si uscate, iar transportul se efectueaz cu mijloace de
transport inchise, uscate si curate si prevzute cu prelate impermeabile, fr prti ascutite care ar putea
duce la deteriorarea sacilor prin taiere sau spintecare, marfa fiind ferit de btaia direct a razelor
solare; atat depozitarea cat si transportul se efectueaz la temperaturi cuprinse intre -10C si 30C;
ureea se poate transporta in vrac, in vagoane acoperite cu prelate impermeabil sau in vagoane TADS
metalice.
produsul nu prezint pericol de aprindere sau explozie;
pentru a evita actiunea asupra pielii, dup terminarea manipulrii produsului, splarea este obligatorie.

REGIMUL INGRASAMINTELOR CHIMICE SI AL PRODUSELOR DE


PROTECTIE A PLANTELOR
Msuri de protectie pentru utilizarea ingrasamintelor complexe NPK:
ingrsmintele complexe NPK se livreaz uzual in saci de polietilen sau in saci dubli (polietilen sau
polipropilen) de 50 kg sau pot fi ambalate in saci de 20 kg, 25 kg, 500 kg, 1000 kg sau se pot
transporta si in vrac, in vagoane acoperite cu prelat impermeabil sau in vagoane TADS metalice ;
depozitarea se face in magazii inchise, curate si uscate, iar transportul se efectueaz cu mijloace de
transport inchise, uscate si curate si prevazute cu prelate impermeabile, fr prti ascutite ce ar putea
duce la deteriorarea sacului(tiere sau spintecare), marfa fiind ferit de btaia razelor de soare ; atat
depozitarea, cat si trasportul se efectueaz la temperaturi cuprinse intre -10C si 30oC;
pentru micii productori (in gradini de zarzavaturi sau flori) se livreaz in pungi de polietilen de 3 kg
respectiv de 10 kg ;
sacii de polietilen sau polipropilen, dup golire, nu pot fi utilizati in scopuri casnice (ambalare,
pstrare alimente)

REGIMUL INGRASAMINTELOR CHIMICE SI AL PRODUSELOR DE


PROTECTIE A PLANTELOR
In anumite conditii de temperatur, ingrsmintele complexe, in prezenta substantelor combustibili
(lubrifianti, motorina, petrol, etc.), a substantelor organice si a anumitor impuritti (metale sub forma de
praf) si in prezenta surselor directe de cldur (flacr) pot sa se descompun lent in intreaga mas de
ingrsmint, degajandu-se nori masivi de gaze toxice. In acest caz, zona afectat se inund cu ap.
Pentru a folosi cel mai eficient ingrsmintele, modul si perioada de administrare a acestora prezint o
important deosebit. Stabilirea modului corect de administrare a ingrsmantului constituie factorul
care determin gradul de eficient a acestuia. In principiu, trebuie urmrit ca substantele nutritive s se
afle la cit mai mult in zona rdcinilor active ale plantelor, ca si raza pan la care se rspandesc , difer de
la o specie la alta, in functie de soi, hibrid etc
Perioada administrrii ingrsmintelor difer in functie de conditiile pedoclimatice, cit si de tipul
plantelor. Solul, prin caracteristicile sale fizice, chimice, biologice, influenteaza in mare masur perioada
de administrare a ingrsmintelor. Ceea ce este important este c, in perioada de incoltire a semintei,
alturi de radacinile in ivire ale plantei, sa existe in cantitate suficienta substante nutritive. Aceasta este
criteriul de baz a stabilirii perioadei optime de administrare a ingrsmintelor.

REGIMUL INGRASAMINTELOR CHIMICE SI AL PRODUSELOR DE


PROTECTIE A PLANTELOR
Datorita faptului ca ingrsmintele azotoase sunt foarte active in sol si putind fi usor splate de apele
pluviale sau de cele de irigatii sau evaporindu-se sub forma de gaz, pot da nastere la pagube. Pentru
preintampina aceste pierderi, pentru a pstra in sol substantele nutritive in momentul in care este cel
mai mult nevoie de ele, cateodata nu se administreaz toat cantitatea de azot in perioada insmantarii
sau de crestere a plantelor , administrarea facandu-se in etape, in anumite perioade de crestere a
plantelor.
La pioase, odat cu insmantarile se administreaz ureea, care prin splare are pierderi mici in sol.
Inainte de infrtirea semintei se va folosi ingrsmantul pe baz de azotat de amoniu si calciu,
nitrocalcar(CAN), iar dac acesta nu poate fi achizitionat se foloseste ureea inainte de ploi.
In regiunile in care cultura graului este preponderent, in anii secetosi trebuie sa se renunte la o a doua
administrare de ingrsminte azotoase. In solurile unde s-au fcut straturi adanci, in anii cu precipitatii
normale este obligatorie administrare in cantitati suficiente a ingrsmintelor azotoase.

REGIMUL INGRASAMINTELOR CHIMICE SI AL PRODUSELOR DE


PROTECTIE A PLANTELOR
Dac la plantatiile cu pomi fructiferi se va observa lipsa de azot, toamna si inainte de eflorescent, se va
administra prin pulverizare uree in concentratie de 0,5-1%. De asemenea, se poate administra
ingrsmant azotos in sol, prin stropire de jur imprejurul tulpinei pomului, dupa care se incorporeaza in
sol cu ajutorul unei greble. Totodat, in livezile cu pomi fructiferi, in situatia in care este posibil lucrarea
slolului dintre randuri cu tractorul, ingrsmintele vor fi administrate un an in directia N-S intre randuri,
iar in cel de-al 2-lea an in directia E-V intreranduri.
In vii, din ingrsmintele azotoase se va administra jumatate nitrocalcar, in timpul lucrarilor din februarie
martie, iar la jumtate sub forma de uree, dupa prima sap.
La legume, ingrsmintele se administreaz o data sau de doua ori, tinandu-se seama de perioada de
vegetatie. Administrarea se face la 15 zile dupa plantare, iar cealalta jumatate dupa legarea rodului,
ingrsmantul fiind administrat la cca. 10-15 cm fata de tulpin plantei si amestecandu-se cu solul.

REGIMUL INGRASAMINTELOR CHIMICE SI AL PRODUSELOR DE


PROTECTIE A PLANTELOR
In functie de perioada de aplicare a ngrsmintelor , se disting 3 metode principale, si anume:
fertilizarea inainte de semnat/plantat, numit fertilizare de baz
fertilizare odata cu semnat/plantat
fertilizare in timpul vegetatiei

REGIMUL INGRASAMINTELOR CHIMICE SI AL PRODUSELOR DE


PROTECTIE A PLANTELOR
Fertilizare inainte de semnat/plantat
Se imbin cu sistemul de lucrare a solului ; odat cu artura adanc, sub brazd se incorporeaz
cea mai mare parte(de baz)din doza de ingrsminte. O parte din ingrsminte pot fi incorporate
si cu lucrrile dinaintea semnatului ; in acest caz se folosesc ingrsminte usor solubile, care sa fie
utilizate de plante la inceputul pornirii in vegetatie.
Fertilizarea odat cu semnatul sau plantatul
Pentru plantele care se seamn in randuri sau in cuiburi, ingrsmintele se aplic cu semntori
speciale, care las pe acelasi rand cu semnatul la cuib atat semintele, cat si ingrsmintele. O asfel
de ingrsare asigur nutritia plantelor pe o perioad de 20-30 zile
de la rsrire. La porumb, una dintre plantele de cultur care raspunde cel mai bine la aplicarea
ingrsmintelor chimice, aceasta se aplic in dou faze :
inainte de semnat sau odat cu semnatul, pe rand, la 5-6 cm lateral de smant si la 2-3 sub
aceasta
in faza in care planta are 5-7 frunze,tot pe rand, folosind cultivatorul echipat cu dispozitive de
administrat ingrsminte.
Fertilizarea in timpul vegetatiei
Este cunoscut si sub numele de ingrsare suplimentar si are ca scop completarea nevoilor
plantelor in elemente nutritive in anumite perioade critice ale nutritiei acestora.

III. REGIMUL DESEURILOR PERICULOASE


SI NEPERICULOASE

REGIMUL DESEURILOR PERICULOASE SI NEPERICULOASE


O consecinta importanta a cresterii animalelor este reprezentata de producerea unor cantitati
insemnate de dejectii sau reziduuri organice.
In general, aceste reziduuri organice din zootehnie sunt valorificate, in special, ca sursa importanta de
materie organica si elemente minerale pentru solurile agricole.
Fermele industriale de crestere a animalelor sunt cele mai mari producatoare de reziduuri organice
zootehnice dar, adesea, acestea sunt si echipate cu un intreg sistem de colectare, tratare, depozitare
si/sau reciclare a acestor reziduuri.
Pentru a pune in evidenta productia si importanta economica a reziduurilor organice din zootehnie vom
face, mai intai, o prezentare a principalelor tipuri de reziduuri organice, care provin din acest sector
economic foarte important.
Intre cele mai importante reziduuri organice din zootehnie se numara: gunoiul de grajd, mustul de gunoi
de grajd, urina, dejectiiile lichide (numite si tulbureala) si dejectiile semifluide (pasta sau namol).

REGIMUL DESEURILOR PERICULOASE SI NEPERICULOASE


n fiecare an, cel puin jumtate din cantitatea de gunoi rezultat n timpul iemii, trebuie mprtiat pn la 1 iulie, iar restul pn la 30
septembrie.
Nu se aplic gunoi n perioadele de interdicie valabile la nivel national i pentru care nu sunt admise excepii, aa cum sunt
prezentate n tabelul de mai jos.

Perioadele de interdicie a aplicrii gunoiului de grajd

Teren arabil

Culturi
toamna

Alte culturi

Puni

Gunoi grajd

1 Noiembrie
15 Martie

1 Noiembrie
15 Martie

1 Noiembrie 15
Martie

1 Noiembrie
15 Martie

Lichid provenit din gunoiul de


grajd

1 Noiembrie
1 Martie

1 Octombrie
15 Martie

1 Octombrie
15 Martie

REGIMUL DESEURILOR PERICULOASE SI NEPERICULOASE


Trebuie s fie evitat aplicarea lor n perioadele de
extrasezon (n afara fazelor de vegetaie activ), care
variaz n cadrul rii, depinznd de condiiile
climatice locale, ntre lunile octombrie i februarie,
perioada maxim fiind specific pentru zonele umede
i reci, n care sezonul de vegetaie ncepe mai trziu.
Sunt permise excepii de la aceast regul general
acolo unde planul de management stabilete ca
mprtierea ngrmintelor organice se poate
realiza dea lungul perioadei de extrasezon, fr
riscul de producere a polurii apelor sau unde sunt
condiii meteorologice excepionale.
.
GUNOI DE GRAJD INCORPORAT IN ARATURA
DE TOAMNA

REGIMUL DESEURILOR PERICULOASE SI NEPERICULOASE


Gunoiul se administreaz de regul toamna, la lucrarea de baz a
solului (prin aratur cu intoarcerea brazdei),
n
condiii
meteorologice favorabile, n special pe timp noros i cu vnt slab.
Pe msura ce gunoiul se mprtie, terenul este arat cu plugul,
care amestec i ncorporeaz bine gunoiul. ncorporarea se face
mai adnc, pn la 30 cm, pe terenurile uoare (nisipoase) i n
zonele secetoase i mai puin adnc, pn la 18 25 cm pe
terenurile grele, reci i n regiuni umede. n zonele mai umede se
poate administra i primvara.
Un alt element cu o deosebit importan practic l reprezint
modul i condiiile de aplicare.

GUNOI DE GRAJD INCORPORAT IN TERENUL PREGATITI


PENTRU CULTURILE IN SOLARII

REGIMUL DESEURILOR PERICULOASE SI NEPERICULOASE


Atunci cnd aplicarea gunoiului se face mecanizat, materialul trebuie bine omogenizat n timpul
ncrcrii, liber de impuriti i corpuri straine (pietre, bulgri, deeuri metalice, srm, etc.), iar stratul
de gunoi din buncrul mainii de administrat s fie uniform ca grosime

Eficiena gunoiului de grajd este mai mare dac se completeaz prin amestec cu ngrminte minerale,
n special cu cele fosfatice. Aceasta permite i reducerea normelor de aplicare, fr ca sporul de
producie s scad.
Nu toate ngrmintele minerale se pot aplica mpreun cu gunoiul de grajd. De exemplu, azotaii de
amoniu, calciu i sodiu, clorura de amoniu, urea, zgura lui Thomas, nu se recomand s fie aplicate
mpreun cu gunoiul de grajd. Srurile potasice, naturale sau de sintez, fosforitele, superfosfatul i
sulfatul de amoniu se pot administra mpreun cu gunoiul de grajd
Unele culturi, cum ar fi cerealele pioase, cartofii timpurii, sfecl roie, ceap, mazrea, mrarul i altele,
utilizeaz cel mai bine gunoiul n anul al doilea de la aplicare.

REGIMUL DESEURILOR PERICULOASE SI NEPERICULOASE


n timpul administrrii ngrmintelor organice naturale lichide i
pstoase se vor adopta bunele practici n scopul evitrii trecerii
acestora n masele de ap:
s se aib n vedere condiiile meteorologice i starea solului; astfel
se va evita mprtierea pe timp cu vnt, cu soare puternic, n timpul
ploilor, iar iarna n timpul ninsorilor sau pe solul ngheat sau acoperit
cu zpd.
s se evite orice descrcare accidental sau intenionat a acestor
lichide, din rezervorul sau cisterna utilajului .

GUNOIUL DE GRAJD NU SE ADMINISTREAZA


IN APROPIEREA SURSELOR DE APA

REGIMUL DESEURILOR PERICULOASE SI NEPERICULOASE


Se va evita administrarea gunoiului, ca i a oricrui tip de ngrmnt n urmtoarele situaii :

pe timp de ploaie;
pe timp de ninsoare;
cnd este soare puternic;
pe terenurile cu exces de ap;
pe terenurile acoperite cu zpad;
solul este puternic ngheat;
solul este crpat (fisurat) n adncime, sau spat n vederea instalrii unor drenuri sau pentru a servi la
depunerea unor materiale de umplutur;
cmpul a fost prevzut cu drenuri sau a suporat lucrri de subsolaj n ultimele 12 luni.

REGIMUL DESEURILOR PERICULOASE SI NEPERICULOASE


Pe astfel de terenuri fertilizarea trebuie fcut numai prin
ncorporarea ngrmintelor n sol i innd cont de prognozele
meteorologice (nu se aplic ngrminte, mai ales dejecii
lichide, cnd sunt prognozate precipitaii intense).

O atenie deosebit trebuie acordat culturilor pomicole i


viticole, situate de regul pe astfel de terenuri, la care procesele
de eroziune a solului i, implicit, pericolele de pierdere a
nutrienilor prin iroire, sunt mai frecvente i mai intense.

PE TERENURILE IN PANTA GUNOIUL DE GRAJD


SE INCORPOREAZA NUMAI PRIN ARATURA

REGIMUL DESEURILOR PERICULOASE SI NEPERICULOASE


Aplicarea ngrmintelor pe terenuri adiacente cursurilor de
ap i a captrilor de ap potabil

Msuri speciale la aplicarea ngrmintelor se impun pe


terenurile din vecintatea cursurilor de ap, lacurilor,
captrilor de ap potabil, care sunt expuse riscului de
poluare cu nitrai (i n unele situaii cu fosfai) transportai cu
apele de drenaj i scurgerile de suprafa.
Se impune pstrarea unei fii de protecie fa de aceste
ape, late de minimum 5 6 m n cazul cursurilor de ap, cu
excepia dejeciilor lichide, la care banda de protecie trebuie
s fie lat de cel puin 30 m pentru cursuri de ap i de 100 m
pentru captri de ap potabil. n zonele de protecie nu se
aplic i nu se vehiculeaz ngrminte.

REGIMUL DESEURILOR PERICULOASE SI NEPERICULOASE


De ce trebuie depozitat gunoiul de grajd ?
Sunt trei motive majore pentru care se depoziteaz gunoiul de grajd:
Poluarea surselor de ap i a solului, ceea ce conduce la mbolnviri cauzate de intoxicaiile cu nitrai ;
Pierderea nutrienilor, pierdere ce determin costuri mai ridicate pentru fermieri n exploatarea
terenurilor;
Conformarea cu msurile de agromediu.

Poluarea apelor i bolile cauzate de intoxicrile cu nitrai


Intoxicaiile cu nitrai afecteaz n primul rnd copiii sub 1 an, prin apariia bolii albastre sau
methemoglobinemie, ce poate fi letal pentru sugari. Afeciunea poate s apar i la aduli, ns cu o
manifestare mai tears i uneori fr a se exterioriza prin semne. Femeile gravide pot fi afectate chiar
i asimptomatic cu nitriii din apa de fntn i pot nate copii cu malformaii.
Consumul apei cu nitrii mai determin ntrzieri mintale la copii, n timp ce aduli pot fi afectai de
cancer la colon i probleme de circulaie.

REGIMUL DESEURILOR PERICULOASE SI NEPERICULOASE

REGIMUL DESEURILOR PERICULOASE SI NEPERICULOASE


Pierderea nutriienilor
Atunci cnd fermierul decide s nu aplice gunoiul de grajd, pe lng efectul de poluare al apelor produs, se pierd beneficii economice
semnificative prin obinerea unor producii sczute sau prin profituri mai mici, cnd fermierul utilizeaz ngrminte chimice.

PRODUCIA ANUAL DE NUTRIENI (KG/ TON GUNOI GRAJD)

Specia

Azot

Fosfor

Potasiu

Vaci de lapte

Bovine 12 ani

cai

porci

REGIMUL DESEURILOR PERICULOASE SI NEPERICULOASE


Conformarea cu msurile de agromediu
HG 964 / 2000 privind aprobarea planului de aciune pentru protecia apelor mpotriva polurii cu nitrai
provenii din surse agricole, emis de Ministerul Mediului i Schimbrilor Climatice i de Ministerul
Agriculturii i Dezvoltrii Rurale prevede urmtoarele obligaii pentru fermieri:
S dispun de capaciti de depozitare a gunoiului de grajd, fr defecte structurale care s permit
scurgeri de eflueni/dejecii, a cror mrime trebuie s depeasc necesarul de stocare a gunoiului de
grajd, innd seama de perioadele cele mai lungi de interdicie pentru aplicarea ngrmintelor organice.
Depozitarea gunoiului de grajd se realizeaz n spaii special amenajate (platforme i/sau bazine de
colectare impermeabile) n conformitate cu prevederile cap. VIII din Codul de bune practici agricole
pentru protecia apelor mpotriva polurii cu nitrai din surse agricole, aprobat prin Ordinul ministrului
mediului i gospodririi apelor i al ministrului agriculturii, pdurilor i dezvoltrii rurale nr.
1.182/1.270/2005, denumit n continuare Codul de bune practici agricole.

REGIMUL DESEURILOR PERICULOASE SI NEPERICULOASE


S respecte perioadele de aplicare a gunoiului de grajd pe terenul agricol, respectiv calendarul de interdicie
pentru aplicarea ngrmintelor organice prevzut n anexa 7 la Codul de bune practici agricole:

S nu depeasc cantitatea de 170 kg azot/ha provenit din aplicarea ngrmintelor organice pe terenul
agricol n decursul unui an;
S nu aplice ngrminte organice pe terenuri acoperite de zpad, pe terenuri cu ap n exces sau pe
terenuri ngheate;
S asigure ncorporarea n sol a ngrmintelor organice aplicate pe terenurile arabile cu panta mai mare
de 12%, n cel mult 24 de ore de la aplicarea acestora i n condiii meteo favorabile;
S nu aplice ngrminte organice sau minerale pe fiile de protecie existente pe terenurile agricole
situate n vecintatea apelor de suprafa sau pe terenurile agricole situate n zonele de protecie sanitar
a captrilor de ap potabil stabilite n condiiile legii;
S urmeze un plan de fertilizare pentru culturile agricole i s distribuie uniform ngrmintele pe terenul
agricol;

REGIMUL DESEURILOR PERICULOASE SI NEPERICULOASE


Metode de depozitare a gunoiului de grajd
nc din stadiul de proiectare i construcie a depozitelor, bazinelor i incintelor pentru depozitarea
ngrmintelor organice se va acorda cea mai mare atenie prevenirii i proteciei apelor i mediului
mpotriva polurii, prin urmtoarele msuri:
amplasarea n afara zonelor sensibile i departe de sursele de ap;
capacitate de stocare suficient;
construcie corespunztoare, care s nglobeze toate sistemele de siguran i protecie;
condiii de exploatare n siguran, optime i eficiente;
ci corespunzatoare de acces;
protecie mpotriva incendiilor;
protecie mpotriva eventualelor scurgeri din hidrani.

REGIMUL DESEURILOR PERICULOASE SI NEPERICULOASE


Depozitarea sau lsarea gunoiului n grmezi pe cmp, chiar i pentru
un timp relativ scurt, este considerat o practic agricol greit. Acest
fapt implic att poluarea solului i apei prin scurgerile din gunoiul
splat de ploi, ct i irosirea i pierderea azotului pe carel conine.
Cerina privind aria platformei, se stabileste n funcie de perioada de
stocare. nlimea de depozitare a gunoiului pe platform nu trebuie
s depeasc 1,2 m, limea platformei nu trebuie s fie mai mare de
8 m iar lungimea este variabil n funcie de cantitatea de gunoi
rezultat.
Inalimea pereilor trebuie s fie de 1,5 m, pentru a se crea o zona
liber de 300 mm ntre nivelul dejeciilor i partea superioar a
peretelui.

INTRE FANTANA SI LOCUL DE


DEPOZITARE A GUNOIULUI DE GRAJD
TREBUIE SA EXISTE O DISTANTA DE
MINIM 30 METRI!

REGIMUL DESEURILOR PERICULOASE SI NEPERICULOASE


Fundul platformei trebuie s aib o nclinare de cca 2 3 % spre una din marginile platformei, unde se
amplaseaz ntro sptur un bazin de colectare a mustului de gunoi rezultat n timpul fermentrii. Bazinul de
colectare trebuie astfel poziionat nct, atunci cnd este plin, partea de sus a lichidului s fie la cel puin 0,7 1
m sub punctul cel mai de jos al platformei.
Locaia potrivit pentru spaiile de depozitare trebuie s ia n considerare factori ca accesibilitatea, distana
fa de grajduri i locuin, pentru transportul i gestionarea eficient i confortabil a gunoiului de grajd,
resturilor organice i compostului, cu risc i neplceri minime pentru fermier i vecini.
Vaci
Boi

de lapte
(450

kg)

Juninci

Vi ei (140

(560

kg)

4 , 25 m
3 , 37 m
1 , 89 m

kg)

1 , 08 m

2
2
2
2

REGIMUL DESEURILOR PERICULOASE SI NEPERICULOASE


Spaiul de depozitare trebuie aezat pe o suprafa orizontal sau cvasiorizontal, de preferin joas.
Cnd este situat la baza unei pante, apa scurs de pe urma precipitaiilor trebuie deviat la distan de
zona de stocare. Gunoiul de grajd nu trebuie depozitat n calea apei din anuri sau burlane.
Dac spaiul de depozitare este prevzut cu acoperi, apa scurs pe acesta trebuie direcionat departe
de gunoiul de grajd. Scopul este de protejare a blegarului de a deveni prea umed i de prevenire a
contaminrii oricrui flux de ap.
Dac substratul este un sol nisipos sau orice alt suprafa permeabil, solul trebuie protejat de
infiltraii prin aplicarea unui strat gros de argil compact sau sol argilos. n mod ideal, locul de
depozitare va avea o baz din material impermeabil cum ar fi o plac de beton sau un pat impermeabil
cum ar fi polietilena cu densitate mare.
O podea de beton sau orice alt material impermeabil durabil va reduce la minimum infiltraia i va oferi
o suprafa ideal pentru ndeprtarea sau rsturnarea cu uurin a gunoiului de grajd. Lichidele
drenate din grmad, dac exist, trebuie colectate pe ct posibil i reintroduse n grmad.

REGIMUL DESEURILOR PERICULOASE SI NEPERICULOASE


Pentru o depozitare adecvat i sigur, trebuie asigurat o capacitate suficient. Capacitatea necesar va depinde n principal de
numrul i speciile de animale deinute, de tipul de blegar produs (acesta depinde de tipul sistemului de stabulaie) i de durata
necesar de stocare. n general sunt necesare 6 luni pentru legarea perioadelor cnd aplicarea gunoiului de grajd este interzis.
Producia anual de nutrieni la diferite specii de animale

Specia

Greutate medie

Producia anual

Producia anual de nutrieni

de gunoi de grajd

(kg)

(kg)

(kg)

Azot

Fosfor

Potasiu

Viei (0,3 1 an)

50250

4.930

35

26

Bovine (1 2 ani)

250600

7.746

55

20

43

Vaci de lapte

>400

11.408

81

15

54

Porci

98

1.733

13

Oi/ Capre

45

843

Cai

450

9.000

45

28

REGIMUL DESEURILOR PERICULOASE SI NEPERICULOASE


Msuri generale de prevenire a pierderilor de nutrieni n aer, sol i ap
Gunoiul de grajd i compostul reprezint fertilizani valoroi, de aceea orice efort pentru evitarea pierderilor acestor
proprieti este util.
Indiferent de tipul de depozitare, este important s se aplice urmtoarele msuri, n scopul prevenirii pierderii
materiei organice i nutrienilor ctre apa subteran, sol sau ap i al prevenirii ncetinirii sau ntreruperii procesului
de compostare din cauza umiditii excesive, a secetei sau a schimbrilor brute de temperatur.
Igiena: mirosul neplcut i insectele
Pentru reducerea mirosului neplcut i al numrului de insecte, trebuie luate urmtoarele msuri:
adugarea de compost maturat peste fiecare nou ncrctur de material proaspt ntro proporie de circa 1 la 4;
amestecarea diverselor tipuri de materiale (gunoi de grajd, resturi provenite din buctrie, iarb, fragmente de
lemn) pentru obinerea unui raport C:N favorabil i a unei consistene solide i totui uoare;
produsele gtite sau alte materiale ce pot atrage mute trebuie acoperite imediat cu alte materiale pentru a
mpiedica mutele s depun ou;
aerarea suficient a grmezii pentru evitarea fermentaiei anaerobe, de exemplu prin aezarea la baz a unui strat
de crengue sau alte materiale lemnoase.

REGIMUL DESEURILOR PERICULOASE SI NEPERICULOASE


Depozitarea n cmp n cazuri excepionale
Depozitarea n cmp deschis a gunoiului de grajd i a compostului trebuie evitat pe ct posibil, deoarece
sporete riscul de pierdere a materiei organice i nutrienilor prin scurgere la suprafa, infiltrare i
volatilizare, diminunduse astfel calitile de fertilitate i sporind riscul de poluare.
Cu toate acestea, n unele cazuri este necesar depozitarea temporar pe cmp, de exemplu din motive de
transport sau de depozitare n gospodria proprie. n asemenea cazuri, ar trebui s se ia n considerare:
perioada de depozitare n cmp s fie ct mai scurt;
grmada de gunoi de grajd sau compost s fie aezat pe o suprafa dreapt, departe de apa ce se scurge
la suprafa;
instalarea unui pat de paie sau alte materiale organice dac gunoiul de grajd prezint un grad ridicat de
umiditate;
s se pstreze permanent o distan de cel puin 100 metri fa de orice corp de ap;
interzis depozitarea blegarului n locuri susceptibile la inundaii.
interzis utilizarea de dou ori a aceluiai loc de depozitare temporar.

REGIMUL DESEURILOR PERICULOASE SI NEPERICULOASE


In concluzie, in afar de asigurarea capacitii necesare pentru depozitarea gunoiului de grajd i a
reziduurilor organice pe perioada cnd mprtierea este interzis, toate amenajrile trebuie s
ndeplineasc urmtoarele condiii generale:
toate sistemele trebuie s protejeze solul, apa subteran i apa de suprafa mpotriva infiltraiilor
nutrienilor i mpotriva scurgerilor de eflueni;
ct posibil prin protejarea materialelor mpotriva razelor directe ale soarelui;
toate sistemele trebuie s permit rsturnarea materialelor la intervale regulate pentru nlesnirea
proceselor de compostare; trebuie s existe suficient spaiu pentru dispunerea i rsturnarea grmezilor
de compost.
toate sistemele trebuie instalate departe de apele de suprafa, fntni i alte zone sensibile; distana
minim depinde de tipul de sistem de depozitare;
toate sistemele ce pot produce scurgeri de lichide, n special n timpul cderii precipitaiilor, trebuie
echipate cu un bazin de colectare a materialelor lichide;
este de preferat ca spaiile de depozitare s fie dotate cu acoperi pentru a evita splarea materialelor de
ctre ploile abundente.

REGIMUL DESEURILOR PERICULOASE SI NEPERICULOASE


Pentru atingerea unor temperaturi de compostare
suficient de mari pentru a distruge paraziii, bacteriile i
seminele de buruieni, grmada de material de
compostat trebuie s fie de cel puin 1 metru nlime.
Altfel, cldura generat n etapele iniiale se va disipa
rapid nainte ca grmada s ating temperaturi suficient
de mari.
Din motive practice, i pentru a menine o bun aeraie,
nlimea grmezii nu trebuie s depeasc 1,5 m.

IV. PROTECTIA
ASEZARILOR UMANE

PROTECTIA ASEZARILOR UMANE


Rapoarte recente precizeaza ca, datorita diferitelor forme ale degradarii, aproximativ 1 ha de teren
productiv este pierdut la fiecare sase secunde, multe tari atingnd deja valoarea limita a suprafetei cu
soluri arabile. De aceea, n viitor, continua expansiune a agriculturii n plan orizontal nu mai este
posibila, practic la nivel mondial rezervele terenurilor productive sunt epuizate, iar suprafata necultivata
nu mai este corespunzatoare pentru dezvoltarea agriculturii performante, profitabile, viabila, durabila.
n consecinta, trebuie, sa existe interes major pentru tehnologii inovative, pentru sisteme de folosinta
durabila a terenurilor agricole, care sa previna sau sa minimizeze degradarea solului, sa restaureze
capacitatea productiva si procesele vitale ale solurilor degradate.
n ciuda acumularii acestor cunostinte, degradarea antropica este n continua crestere, reprezentnd
pericol evident pentru sanatatea ecosistemelor terestre.

PROTECTIA ASEZARILOR UMANE


Agricultura durabila are ca obiective majore optimizarea productivitatii, si n acelasi timp conservarea
resurselor naturale de baza Aceasta nseamna ca, n sistemele de productie agricola se va pastra
echilibrul ntre inputuri si outputuri, ntre investitii si beneficii, n conditiile asigurarii calitatii mediului
nconjurator si ale promovarii, n ansamblu, a unei economii durabile.
Aceasta dilema a fost generata, la nceput, n principal, de utilizarea n agricultura a ngrasamintelor
chimice n cantitati exagerate pentru asigurarea unor recolte mari si mai ieftine, care n acelasi timp, a
condus la grave consecinte asupra echilibrului diferitelor elemente din sol, determinnd degradarea altor
resurse ale mediului nconjurator, cu precadere calitatea apelor de suprafata si de adncime.
Dezvoltarea tehnicilor agricole mecanizate, respectiv utilizarea de tractoare si masini din ce n ce mai
mari si mai grele, cu avantaje privind productivitatea si eficienta economica, a condus, de asemenea, la
aparitia, intensificarea si extinderea unor procese n degradarea fizica a solului, n special a destructurarii
si compactarii antropice

PROTECTIA ASEZARILOR UMANE


Asigurarea unui mediu nconjurator sanatos si armonios, adica a calitatii: solului, apelor, aerului,
vegetatiei si hranei n cantitate suficienta si de calitate, reprezinta drepturi fundamentale ale omului,
chiar daca mare parte din populatia globului nu poate beneficia de ele n prezent.
Romnia, desi nu face parte din categoria tarilor foarte sarace, se confrunta totusi cu probleme
deosebite, ntruct pe mari suprafete tehnologiile agricole sunt extensive, cu resurse limitate, baznduse pe nivel minim de mecanizare, pe forta de munca umana si pe pe tractiune animala.
n agricultura energo-intensiva, cu inputuri mari: lucrare excesiva a solului, masini agricole grele, doze
foarte mari de fertilizanti minerali si alte produse agrochimice utilizate n combaterea bolilor,
daunatorilor si buruienilor, este posibila accentuarea si chiar provocarea unor noi forme ale degradarii
solului si altor resurse.

PROTECTIA ASEZARILOR UMANE


n aceste conditii, dintre cele mai raspndite procese negative mentionam:
miscarea si levigarea n adncime a nutrientilor si a altor compusi chimici determinnd contaminarea
resurselor freatice
translocarea lor din sol n masa vegetativa, si de aici n ntregul lant trofic; cresterea excesiva a starii de
compactitate a solului, a excesului de apa de suprafata si a riscului erozional; cresetrea emisiilor din sol
conducnd la degradarea si ncalzirea globala a atmosferei.
Nu poate fi neglijata nici influenta negativa a sistemului tehnologic agricol asupra modificarii si reducerii
biodiversitatii datorata modului excesiv de afnare a solului, eliminarii resturilor vegetale de la suprafata,
fertilizarii minerale excesive, scaderii continutului si degradarii materiei organice din sol.

PROTECTIA ASEZARILOR UMANE


Pentru protectia mediului nconjurator, prima si cea mai simpla masura luata n diferite state ale lumii,
inclusiv la nivelul Uniunii Europene, a fost interzicerea prin lege a arderii resturilor vegetale de la suprafata
solului dupa efectuarea recoltatului culturilor agricole si pastrarea lor n mare parte la suprafata solului.
In scopul prevenirii si evitarii degradarii solului este necesar sa se respecte , cel putin, cateva reguli deosebit
de importante,care se refera la:
evitarea efectuarii lucrarilor agricole pe solurile prea umede chiar daca acestea sunt bine structurate;
evitarea traficului pe terenurile umede;
evitarea formarii santurilor, urme adanci produse de rotile masinilor agricole, prin reducerea trecerilor
repetate;
practicarea lucrarilor conservative in acord cu indicatorii de pretabilitate a solului si tetenului. in special a
araturilor superficiale si cu intoarcerea partiala a brazdei mai ales dupa recoltarile culturilor tarzii precum
porumbul si cartofii.
In oricare ferma, inainte de a fi cultivate, trebuie evaluate solurile predispuse la compactare pentru a se
stabili masurile corrective necesare.

PROTECTIA ASEZARILOR UMANE


De asemenea, daca se constata ca, starea structurala a solurilor intens cultivate este sever degradata, si
aceasta este corelata si cu un continut redus de materie organica, este necesar, o perioada de cativa ani,
sa se cultive plante perene graminee si leguminoase, in diferite amestecuri, aceasta solutie conducand la
regenerarea formatiunilor structurale si imbunatatirea ansamblului de caracteristici fizice, chimice si
biologice.
Uneori, este posibil ca degradarea solului, sa aiba loc chiar in cursul procesului de ameliorare, daca in
timpul efectuarii diferitelor lucrari de afanare adanca nu s-a luat in considerare starea de lucrabilitate
care este determinata de continutul momentan de apa si capacitatea de retinere si cedare pentru apa;
subsolul devenind si mai puternic afectat de compactare. Un astfel de strat puternic compactat, de
obicei situat si la o adancime de peste 40-50 cm, practic este
Foarte greu de ameliorat daca nu chiar imposibil. Oricand se doreste ameliorarea solului afectat de
compactare prin aplicarea lucrarilor de afanare adanca trebuie sa se tina cont de conditia initiala a
solului si numai dupa aceea se va trece la realizarea ei.

PROTECTIA ASEZARILOR UMANE


Lucrari conservative ale solului
Lucrarea conservativa este o expresie generala care defineste diferite modaltati, practice in
managementul agricol de afanare si prelucrare a solului in vederea semanatului, in conditiile excluderii
intoarcerii brazdei si mentinerii acoperite cu mulci vegetal a cel putin 30 % din suprafata, dupa semanat.
Sistemele tehnologice conservative au evolut rapid dupa perioada 1950-1960, atat pe plan international
cat si in tara noastra, in functie de posibilitatile de mecanizare odata cu cresterea capacitatii tractoarelor
si a masinilor agricole, si a diversificarii echiamentelor de afanare, prelucrare a solului si semanat.
Expresia lucrare conservativa, cuprinde procedee extrem de variate, de la semanatul direct in sol
neprelucrat pana la afanare adanca fara intoarcerea brazdei, intre aceste doua extreme regasindu-se
numeroase variane ca: lucrari reduse, lucrari partiale sau in benzi, lucrari rotationale, lucrari rationale,
lucrari in mulci vegetal, lucrari in trafic controla, lucrari in biloane.

PROTECTIA ASEZARILOR UMANE


scaderea semnificativa a riscului a riscului erozional si cresterea rezervei de apa, ca urmare a prelucrarii
mecanice foarte reduse si prezentei mulciului vegetal de la suprafata, care practic o acopera in
totalitate, fiind cel mai util pe solurile pretabile situate pe pante. Reducerea proceselor erozionale
contribuie la scaderea riscului de poluare a apelor de suprafata din aval, care sunt afectate de
procesele de transport ale particulelor de sol incarcate cu diferiti compusi chimici;

cresterea rezervei de apa din sol, datorita reducerii evaporatei de la suprafata si cresterii spatiului
microporos, reduce, in zonele cu un climat mai uscat, cerintele pentru apa de irigatie;
imbunatatirea regimului miscarii apei si aerului in sol, ca urmare a modificarii configuratiei
macroporilor

PROTECTIA ASEZARILOR UMANE

AVANTAJE ALE LUCRARII CONSERVATIVE A SOLULUI


sporirea continutului de materie organica in stratul de la suprafata solului;

reducerea mineralizarii azotului organic; odata cu scaderea mineralizarii materiei organice se reduce si
pierderea in atmosfera a bioxidului de carbon;
stimularea activitatii biologice, mai ales pe cea a macro si mezofaunei;
stimularea biodiversitatii prin noi conditii de habitat si hrana pentru diferite speci de vietuitoare si plante;

reducerea sensibila a temperaturii si mai ales a variatiilor termice in primii 10 cm de;

PROTECTIA ASEZARILOR UMANE


imbunatatirea, in timp, a caracteristicilor de traficabilitate si lucrabilitate ale solului din perioadele de
semanat si recoltat, astfel ca, acestea se pot efectua in cadrul unui interval mai larg de umiditate,
comparative cu sistemul conventional, facilitand, de asemenea, recoltatul in climatele mai umede;
cresterea, pe termen lung, cu cel putin o clasa a gradului de fertilitate a solului, datorita ameliorarii si
imbunatatirii conditiilor sale fizice, chimice si biologice si a reducerii riscului degradarii solului prin
destructurare, compactare, eroziune;

reducerea timpilor de lucru si a necesarului de forta de munca cu aproximativ 50 %, datorita numarului


extrem de redus de util in lucrari mecanice. Acest avantaj devine foarte perioadele critice, atunci cand, de
ex. semanatul trebuie sa se efectueze intr-o perioada de timp foarte scurta; de asemenea, reducerea
timpului de lucru face acest sistem sa fie mai flexibil, in unele conditii se pot obtine chiar doua recolte pe
an;

PROTECTIA ASEZARILOR UMANE


recolta care se obtine, frecvent este aproape egala sau mai redusa cu 5-10 % fata de cea realizata in
sistemul conventional, dar in anii secetosi poate fi chiar mai mare;
sisteme de masini agricole necesara pentru efectuarea diferitelor lucrari si operatii, de la semanat la
recoltat, nu este atat de complexa ca in sistemele conventionale, astfel incat, pentru fermier este mai
usor de intretinut si reparat,
sisteme de masini agricole utilizata are si o sarcina pe osie mai redusa, astfel incat presiunea exercita pe
sol este mai redusa
reducerea destul de serioasa a consumului de carburanti, adesea, cu 40 pana la 50 %, datorita numarului
extrem de redus de lucrari efectuate, nu poate fi neglijata de niciun fermier; in cultivarea porumbului si a
soiei prin acest sistem reducerile de combustibil pot atinge chiar si 50-70 %.

PROTECTIA ASEZARILOR UMANE


In acest caz, fermierii isi asigura potentiale beneficii:
Reducerea sau eliminarea unor costuri diverse;
Incadrarea in timpul optim de semanare si in perioadele optime de incoltire sicrestere a culturii;
Protectia solului cu resturi vegetale;
Depunerea pe sol a unui strat de materie organica care in timp va duce la imbunatatirea structurii
solului si a capacitatii de drenaj a acestuia;
Mineralizarea scazuta a azotului organic si reducerea spalarii nitratilor;
O data cu scaderea mineralizarii materiei organice se reduce si pierderea in atmosfera a bioxidului de
carbon;
Se favorizeaza in sol dezvoltarea faunei benefice cum ar fi ramele;
Cresc conditiile de habitat si hrana pentru pasari.

PROTECTIA ASEZARILOR UMANE


Cele mai importante avantaje ale pastrarii acoperite a suprafetei solului se refera la:
cresterea nivelului de protectie a solului si indirect a altor resurse de mediu si implicit a beneficiilor;
imbunatatirea starii solului in ansamblul sau;
evitarea diferitelor costurilor asociate cu lucrarile privind decolmatarea si drenarea santurilor si a
drumurilor;
protectia si imbunatatirea altor resurse de mediu, cum sunt apele de suprafata;
asigura un habitat important pentru dezvoltarea si conservarea biodiversitatii.

PROTECTIA ASEZARILOR UMANE


Masurile strict necesare care trebuie aplicate se refera la:

stabilirea corecta, in asolament, in timp si spatiu, in functie de


conditiile specific locale, a culturilor acoperitoare sau
protectoare;
identificarea terenurilor vulnerabile la destructurare si procese
erozionale, mai ales a celor situate pe pante si pastrarea lor
acoperita
includerea culturilor protectoare pe intregul ciclu de rotatie a
culturilor.

VA MULTUMIM PENTRU ATENTIE

Acest material a fost elaborat de ctre urmtorii experi


formatori:
TRIC CARMEN-LENUA
IGNAT RALUCA
GHIDIU-BTA IOANA-MARIA
TUREK-RAHOVEANU ADRIAN
Februarie 2015