Portretul fizic se reduce la o singura trasatura, exprimata direct, "un om span",

(barbat caruia nu-i creste barba - n.n.) naratorul sugerand concepfia populara potrivit
careia unei anomalii fizice ii corespunde o deficienta caracteriala majora. Conform
acestei idei stravechi, "omul insemnat" este periculos si trebuie sa te feresti de el:
"De obicei, acestia (oamenii insemnati - n.n.) sunt rai, cruzi, perfizi si lingusitori"
(O.Barlea).Portretul moral reiese in mod indirect, din faptele, vorbele si atitudinea
personajului, precum si din relatiile cu celelalte personaje.La intalnirea cu Harap-Alb,
Spanul este lingusitor si umil, "sa nu-ti fie cu suparare, drumetule", "nu ai cumva
trebuinta de sluga, voinice?", laudandu-se cu harnicia: "muncesc, muncesc si nu salege -nimica de mine, pentru ca tot de stapani calici mi-am avut parte". Se
autocompatimeste, plangandu-se de ghinionul care se tine scai de el si exprima, cu
prefacuta modestie, filozofia sa de viata,: "la calic slujesti, calic ramai. Cand as da
odata peste un stapan cum gandesc eu, n-as sti ce sa-i fac sa nu-l smintesc" (sa nu-l
supar - n.n.). Viclean peste masura, nu se da in laturi sa pacaleasca un "boboc"
(nepriceput, lipsit de experienta - n.n.) cum era mezinul craiului si-l atrage in capcana
din fantana prin minciuni si tentatii ce dovedesc o buna cunoastere de oameni, o
pricepere uimitoare de a sesiza si de a profita de slabiciunile celorlalti. De indata ce
pune capacul pe gura fantanii in care se afla filul craiului, Spanul devine rautacios si
amenintator si-l sileste sa jure pe palos: "Daca vrei sa mai vezi soarele cu ochii si sa
mai calci pe iarba verde, atunci jura-mi-te pe ascutisul palosului tau ca mi-i da
ascultare si supunere intru toate, chiar si-n foc de ti-as zice sa te arunci". Numele de
Harap-Alb, pe care i-l da Spanul, intregeste umilinta la care este supus fiul de crai:
"D-acum inainte sa stii ca te cheama Harap-Alb; aista ti-i numele, si altul nu".Dupa ce
"pune mana pe cartea, pe banii si pe armele fiului de crai", principiul dupa care se
conduce Spanul este acela al stapanului tiran, avid de putere, considera ca slugile
seamana cu animalele, "ca si intre oameni, cea mai mare parte sunt dobitoace care
trebuiesc tinuti din frau, daca ti-i voia sa faci treaba cu dansii". Din proprie
experienta, stie ca "sa te fereasca Dumnezeu, cand prinde mamaliga coaja",
deoarece el, cum vede ca "i s-au prins minciunile de bune" si ca este primit cu toate
onorurile de catre imparatui Verde, devine amenintator si violent cu sluga, li da o
palma, cu scopul "sa faca pe Harap-Alb ca sa-i ieie si mai mult frica". Asadar, relatia
Spanului cu Harap-Alb contureaza un individ impulsiv si agresiv, cu un caracter
degradant, definit prin invidie, perfidie, viclenie diabolica.
Vazandu-se ajuns urmas, la tronul imparatesc, Spanul devine arogant, dispretuitor si
laudaros, toate meritele lui Harap-Alb si le insuseste el, pentru ca stie sa fie stapan
adevarat si sa-si struneasca slugile, astfel ca acestea sa indeplineasca intocmai toate
poruncile, oricat ar fi de greu de dus la bun sfarsit: "Nu stiti dumneavoastra ce
poama-a dracului e Harap-Alb aista. Pana l-am dat pe brazda, mi-am stupit sufletul cu
dansul. Numai eu ti vin de hac. Vorba ceea: frica pazeste bostanaria. Alt stapan in
locul meu nu mai face branza cu Harap-Alb cat ii lumea si pamantul".
Adept al principiului "sluga-i sluga si stapanu-i stapan", Spanul este dictatorial si
aspru cu supusii, ca "nu-mi sufia nimene in bors; cand vad ca mata face marazuri
(nazuri, mofturi - n.n.), \-o Strang de coada de mananca si mere padurete, caci n-are
incotro...".
Alte insusiri reies indirect din vorbele personajului si din relafia lui cu imparatul Verde.
Obraznic, infatuat si cu totul lipsit de bun simt, Spanul nu se sfieste sa-i spuna

imparatului Verde ca daca o vrea Dumnezeu "sa ma randuiesti mai degraba in locul
dumitale" o sa schimbe regulile acestuia care, "prea intri in voia supusilor", iar
imparatia nu va mai arata atat de pasnica, "n-or mai sedea lucrurile tot asa moarte,
cum sunt", pentru ca "omul sfinteste locul...".Limbajul Spanului este popular, ca si al
celorlalte personaje ale basmului, pe care Creanga le-a umanizat, sugerand o
intreaga galerie umana humulesteana: "Da-mi, doamne, ce n-am avut,/ Sa ma mier
ce m-a gasit". Uneori zicalele capata sensul unor adevaruri universal-valabile, ca
aceea rostita de Span - "de ce te-ai pazit n-ai scapat" - exprimand ideea ca omul este
supus sortii, ca nimeni nu poate evita sau schimba destinul si ca fiecare trebuie sa
treaca prin ceea ce i-a fost scris.Spanul "este demascat si pedepsit in numele
dreptatii, aspiratiei etern-umane" ca raufacatorii sa fie osanditi, intrucat Ion Creanga
realizeaza - prin "Povestea lui Harap-Alb" - o sinteza a "spiritualitatii romanesti,
cumuland o intreaga filozofie asupra vietii, prin care profilul roman fiinteaza in lume,
inscriindu-se astfel in randul valorilor eterne si ale umanitatii".(Maria Nastase,
"Povestea lui Harap Alb")
Sfanta Duminica este un personaj fabulos prin aparitiile ei ciudate, o data ca
cersetoare, apoi locuind pe o insula misterioasa, in ipostaza Sfintei Duminici. Ea este
menita a face sa invinga binele, ajutand pe cei care merita, care au calitatile
necesare sa razbata in viata.
Sfanta Duminica beneficiaza si de un portret fizic, conturat succint si sugestiv prin
descrierea directa a naratorului -"o baba garbova de batranete" - si prin
autocaracterizare: "Nu cauta ca ma vezi garbova si stremturoasa [...]. Dar uite ce
vorbeste garbova si neputincioasa!".
Trasaturile morale si fantastice ale Sfintei Duminici reies mai ales prin caracterizare
indirecta, din faptele si vorbele sale, precum si din relatiile cu celelalte personaje.
Batrana are puteri supranaturale, demonstrate inca de la inceputul basmului,
disparand in vazduh ca o fiinta imateriaia: "si pe cand vorbea baba aceste, o vede
invaluita intr-un hobot (val - n.n.) alb, ridicandu-se in vazduh, apoi inaltandu-se tot
mai sus, si dupa aceea n-o mai zari defel".
In plan uman, Sfanta Duminica intruchipeaza femeia inteleapta a satului, la
sfaturile careia apeleaza taranii atunci cand se afla la ananghie. La inceput, HarapAlb este neincrezator, "ia lasa-ma-ncolo, matusa, nu ma supara", desi ea ii da un sfat,
devenit adevar universal-valabil, "nu te iuti asa de tare, ca nu stii de unde-ti poate
veni ajutor". Sub infatisarea unei babe garbovite, "care umbla dupa milostenie",
vocea auctoriala sugereaza, indirect, umilinta inteleptului care vazuse destule in
viata lui si sub care se ascunde harul prorocirii: "Putin mai este si ai sa ajungi
imparat, care n-a mai stat altul pe fata pamantului, asa de iubit, de slavit si de
puternic". Batrana ii dezvaluie lui Harap-Alb destinul si secretul reusitei, prin
reconsiderarea si valorificarea traditiilor stramosesti, pe care tinerii le ignora.
Pastratoare a randuielilor strabune, batrana ii transmite flacaului respectul si
pretuirea pentru valorile spirituale ale inaintasilor si-l sfatuieste sa plece in calatorie
cu hainele, armele si calul craiului "cu care a fost el mire, si atunci ai sa te poti duce
unde n-au putut merge fratii tai". "Baba "garbova de batranete" se dovedeste
priceputa in ritualuri tainice si vechi de cand lumea, cu o vasta si profunda experienta

de viata, conducandu-se dupa legi nescrise si credinte ancestrale: "Caci multe au

vazut ochii mei, de-atata amar de veacuri cate port pe umerele acestea".
Cand o intalneste doua oara, Harap-Alb este dus la batrana de catre prietenul sau
cel mai devotat, calul, dar de data aceasta ea traieste intr-un cadru mirific, aparte,
intr-un "ostrov mandru", locuind intr-o "casuta singuratica" acoperita cu "muschi
pletos [...] moale ca matasea si verde ca buratecul", unde flacaul afla cu mirare ca ea
este Sfanta Duminica. De aceasta data, Harap-Alb afla alta valoare existentiaia
izvorata din judecata profunda a batranei, aceea ca "puterea milosteniei si inima ta
cea buna" ajuta omului sa reuseasca in viata si-l sfatuieste pe baiat cum sa
procedeze ca sa pacaleasca ursul si sa ia "salatile". Cunoscatoare a practicilor oculte,
ea prepara o licoare magica, amestecand lapte si miere cu ierburi numai de ea stiute,
pe care, ca sa le culeaga, pornise "desculta prin roua". La povata Sfatei Duminici,
Harap-Alb se foloseste si el de un obiect magic, pielea de urs in care se deghizase
tatal sau, sprijinindu-l in acest fel pe flacau sa treaca si aceasta proba. Ea il invata ce
si cum trebuie sa procedeze pentru a putea lua pietrele pretioase ale cerbului fabulos
si ii da doua obiecte magice, "obrazarul (masca - n.n.) si sabia lui Statu-Palma-BarbaCot", de care are nevoie pentru a izbandiLa a treia intalnire, Harap-Alb pare deprimat,
deznadajduit si Sfanta Duminica il imbarbateaza in stil pedagogic, "parca nu te-as fi
crezut asa slab de inger, dar dupa cat vad, esti mai fricos decat o femeie!", ghicindu-i
parca viitorul, cu har de proroc: "Pan-acum t-a fost mai greu, dar de acum inainte tot
asa are sa-ti fie, pana ce-i iesi din slujba Spanului, de la care ai sa tragi multe
nacazuri, dar ai sa scapi din toate cu capul teafar, pentru ca norocul te ajuta".
Profetica, batrana ii explica apoi ca atunci cand flacaul va ajunge "mare si tare" va
crede celor "asupriti si nacajiti", pentru ca el avusese ocazia sa stie si "ce e
nacazul".Sfanta Duminica foloseste un limbajul popular specific personajelor lui
Creanga, ilustrat prin cuvinte si expresii tipice taranilor humulesteni: "Iarta-ma,
Doamne, ca nu stiu ce mi-a iesit din gura.'"; "Zica cine a zice si cum a vre sa zica", In
plan realist, ea este batrana inteleapta a satului, la sfaturile careia apeleaza taranii
atunci cand se afla la nevoie, ea recurge la pilde si proverbe populate, ilustrand o
data in plus harul pedagogic si dorinta de a transmite tinerilor invataturile strabune:
"nu-i dupa cum gandeste omul, ci-i dupa cum vrea Domnul"; "deal cu deal se ajunge,
dar inca om cu om"; "cand e sa dai peste pacat, daca-i inainte te silesti sa-l ajungi, iar
daca-i in urma, stai si-l astepti"; "Vorba ceea: leaga calul unde zice stapanul".Arta
naratiunii lui Ion Creanga se constituie din imbinarea umorului cu oralitatea, mijloace
artistice prin care marele povestitor contureaza personaje supranaturale impletind
realismul taranilor humulesteni cu elemente fantastice, ceea ce l-a facut pe Garabet
Ibraileanu sa considere ca "Povestea lui Harap-Alb este o adevarata "epopee a
poporului roman".