Economia turismului

Curs nr.1
Turismul Definitii concepte si clasificari
Pentru a se putea ntelege specificul activitii turistice, a sectoarelor implicate n
desfaurarea acestei activiti i a interdependenelor care exist ntre ele, este nevoie de o
clarificare conceptual.
1.1 Concepte i clasificri folosite n turism
Etimologic, cuvntul turism provine din termenul englez tour (cltorie), sau to
tour, to make a tour (a cltori, a face o cltorie), termen creat n Anglia, n jurul anilor
1700, pentru a desemna aciunea de voiaj n Europa n general i n Frana n special. La
rndul su, acest termen englez deriv din cuvntul francez tour (cltorie, plimbare, micare),
fiind preluat de majoritatea limbilor europene cu sensul de cltorie de agrement. Termenul
francez are rdcini i mai adnci, el deriv din cuvntul grec tournos i, respectiv, din cel latin
turnus i nseamn tot cltorie n circuit. Din termenul turism a derivat i cel de turist,
adic persoana care efectueaz cltoria pentru plcerea proprie.
Se pune problema clarificrii unor aspecte legate de termenul turist. Profesorul englez
F. W. Ogilvie, n 1933, considera ca fiind turiti ... toate persoanele care satisfac cel putin dou
condiii, i anume sunt deprtate de cas pentru o perioad care nu depete un an i
cheltuiesc bani n acele locuri fr ca s-i ctige. Asemntor se pronuna i compatriotul su
A. C. Norwal (1936), care considera c turistul este acea persoan care intr ntr-o ar strin
pentru orice alt scop dect de a-i stabili o reedin permanent sau pentru afaceri i care
cheltuiete, n ara unde se stabilete temporar, banii ctigai n alt parte1. Cel care a
elaborat o definiie a turismului acceptat pe plan mondial, a fost profesorul elveian dr. W.
Hunziker, acesta apreciind c: Turismul este ansamblul de relaii i fenomene care rezult din
deplasarea i sejurul persoanelor n afara domiciliului lor, atta timp ct sejurul i deplasarea
nu sunt motivate printr-o stabilire permanent i o activitate lucrativ oarecare (1940).
Zece ani mai trziu The Shorter Oxford English Dictionary (Oxford, 1950) definete
turismul ca fiind ...teoria i practica din sfera cltoriilor; cltoria fiind de plcere, iar
turistul drept cel care face un tur sau mai multe tururi, n special cel ce face aceasta pentru

recreere; cel care cltorete de plcere sau pentru motive culturale, vizitnd diverse locuri
pentru obiectivele interesante ale acestora, pentru peisaj sau altele asemntoare.
Dicionarul Enciclopedic Romn (1966, vol. IV) propune urmtoarea definiie a
turismului: Activitate cu caracter recreativ sau sportiv, constnd din parcurgerea pe jos sau cu
diferite mijloace de transport a unor distane, pentru vizitarea regiunilor pitoreti, a localitilor,
a obiectivelor culturale, economice, istorice etc.
Dictionnaire Touristique International (1969) conine i el o formulare: Turismul
reprezint ansamblul de msuri puse n aplicare pentru organizarea i desfurarea unor
cltorii de agrement sau n alte scopuri, realizate fie prin intermediul unor organizaii,
societi sau agenii specializate, fie pe cont propriu, pe o durat limitat de timp, precum i
industria care concur la satisfacerea nevoilor turitilor i tot n Dicionarul turistic
internaional (1980) se precizeaz c turismul se distinge de cltorie prin aceea c implic
pentru persoana n cauz, pe de o parte, alegerea deliberat a intei, pe de alta, preocuparea
exclusiv pentru satisfacerea plcerii sale.
1 I. Ionescu, Turismul fenomen social-economic i cultural, Bucureti, Editura Oscar
Print, 2000, p. 11 Turism clarificri conceptuale

Sintetiznd cele enunate, prin turism se nelege:

n primul rnd, ansamblul de activiti prin care omul i petrece timpul liber
cltorind n alt localitate sau ar, pentru a vizita oameni i locuri, monumente i
muzee, pentru a-i mbogi cunotinele generale, pentru a se distra i a face sport,
pentru odihn sau tratament;
n al doilea rnd, industria creat pentru satisfacerea tuturor bunurilor i serviciilor
solicitate de turiti la locul de destinaie, la un nalt nivel calitativ i n condiiile
proteciei i conservrii resurselor turistice, n special, i a mediului nconjurtor, n
general.

Lund n considerare rapida schimbare pe care a suferit-o mediul economico-social n

care se desfoar turismul n perioada de la ultima Conferin Internaional a ONU privind
turismul (Roma 1963), Conferina Internaional asupra turismului i statisticii turismului de la
Ottawa din iunie 1991 a recomandat noi definiri ale conceptelor de baz n turism:
Turismul se refer la activitile unei persoane care cltorete n afara mediului su
obinuit, pentru mai puin de o perioad specificat de timp i al crei scop principal de
cltorie este altul dect exercitarea unei activiti remunerate la locul de vizitare.
Din perspectiva acestei definiii i a normelor elaborate recent de Organizaia Mondial a
Turismului este considerat turist orice persoan care se deplaseaz spre un loc situat n afara
reedinei obinuite pentru o perioad mai mic de 12 luni i ale crei motive principale de
cltorie sunt altele dect exercitarea unei activiti remunerate n locul vizitat. Astfel sunt
considerai turiti persoanele care:
efectueaz o cltorie de agrement (vacan, concediu);
se deplaseaz n staiunile balneo-climaterice n scopul tratamentului sau mbuntirii
strii de sntate;
se deplaseaz n alte localitai n scopul de a participa sau de a asista la competiii
sportive;
cltoresc n scopuri profesionale, adic particip la conferine internaionale, reuniuni
tiinifice sau misiuni religioase etc.;
3

 se deplaseaz n scopuri culturale.

1.2 Forme ale activitii turistice
n cadrul activitilor turistice se pot identifica urmtoarele forme:
turismul intern (domestic tourism) rezidenii unei ri care cltoresc n propria ar;
turismul internaional receptor (inbound/international-receptor tourism) vizitarea unei
ri date de ctre non-rezideni;
turismul internaional emitent (outbound/outgoing tourism) rezidenii unei ri date
care viziteaz alte ri.
Aceste trei forme de baz se pot combina, rezultnd alte trei forme derivate de turism:
turism interior incluznd turismul intern i turismul receptor;
turism naional incluznd turismul intern i turismul emitor;
turism internaional incluznd turismul receptor (incoming) i turismul emitor
(outgoing).
Evenimentele de dup 1989 au reprezentat un nou punct de plecare pentru turismul
romnesc. Managerii au fost obligai s fac fa concurenei destinaiilor externe, interzise
pn atunci n Romnia. Marile orae din vest i staiunile de la Marea Neagr au fost
principalele inte. La nceput, majoritatea romnilor au preferat tot litoralul romnesc. n
prezent, agenii de turism spun c destinaiile externe se vnd foarte bine. Dup ce a pierdut
clar cursa cu Turcia i Grecia, iar destinaii precum Spania sau Egipt sunt din ce n ce mai
solicitate, din acest an i litoralul bulgaresc pare s fi luat o felie consistent din piaa
romneasc. n ultimii ani, turismul romnesc a suferit modificri semnificative. Importana
litoralului a sczut, iar infrastructura nvechit i-a determinat pe muli turiti s se orienteze
ctre alte locuri. Marii ctigtori par a fi agroturismul, zonele montane i Delta Dunarii.
Specialitii sunt de prere c ar putea aprea noi staiuni cu potenial turistic.
n ara noastr sunt prezente aceste forme de turism i sunt intrate de mai multe decenii
att n teoria turismului, ct i n activitile turistice desfurate de ctre unitile prestatoare
de servicii turistice.

Activitatea turistic, datorit complexitii i multiplelor abordri pe care le suport, se

mai poate clasifica i n funcie de urmtoarele criterii:
a) dup motivele cltoriei:
loisir, recreere i vacan (odihn);
vizite la rude i prieteni;
afaceri i motive profesionale;
tratament medical;
religie/pelerinaje;
alte motive.
b) dup gradul de mobilitate al turistului distingem:
turismul de sejur:
o lung/rezidenial;
o mediu;
o scurt.
turismul itinerant (de circulaie);
turismul de tranzit.
c) n funcie de caracteristicile sociale i economice ale cererii:
turismul particular;
turismul social;
turismul de mas.
d) dup modul de angajare al prestaiilor turistice distingem:
turismul organizat;
turismul neorganizat;
turismul mixt.
e) dup vrsta participanilor:
turismul pentru precolari;
turismul pentru elevi;
turismul pentru tineret (18-31 ani);
turismul pentru aduli (31-60 ani);
turismul pentru vrsta a III-a.

Aceste forme de turism nu trebuie privite n mod izolat, ele suprapunndu-se prin anumite
caracteristici comune.
Capitolul II
IMPACTUL TURISMULUI ASUPRA ECONOMIEI
n ansamblul unei economii nationale, turismul actioneaza ca un element dinamizator al
sistemului economic global, el presupunnd o cerere specifica de bunuri si servicii, cerere care
antreneaza o crestere n sfera productiei acestora. De asemenea, cererea turistica determina o
adaptare a ofertei, care se materializeaza n dezvoltarea structurilor turistice si indirect n
stimularea productiei ramurilor participante prin: construirea si realizarea de noi mijloace de
transport, instalatii de agrement pentru sporturi de iarna, nautice etc. Dezvoltarea turismului
conduce astfel, la un semnificativ spor de productie.
Impactul macroeconomic al turismului
Cu toate ca are un aport semnificativ la crearea PIB, turismul are si o contributie aparte la
realizarea valorii adaugate. Avnd ca specific consumul mare de munca vie, de inteligenta si
creativitate, turismul participa la crearea valorii adaugate ntr-o masura mai mare dect alte
ramuri apropiate din punct de vedere al nivelului de dezvoltare.
De asemenea, turismul antreneaza si stimuleaza productia din alte domenii. Studiile de
specialitate au evidentiat faptul ca activitatea unor ramuri este determinata n mare parte de
nevoile turismului.
Turismul reprezinta totodata un mijloc de diversificare a structurii economiei unei tari.
Astfel, necesitatea de adaptare a activitatii turistice la nevoile tot mai diversificate, mai complexe
ale turistilor determina aparitia unor activitati specifice de agrement, transport pe cablu.
Pe lnga toate acestea, turismul reprezinta si o cale (n unele cazuri chiar singura) de
valorificare superioara a tuturor categoriilor de resurse si n special a celor naturale: frumusetea
peisajelor, calitatile curative ale apelor minerale sau termale, conditiile de clima.
Trebuie mentionat si faptul ca turismul este capabil sa asigure prosperitatea unor zone
defavorizate, putnd fi un remediu pentru regiunile dezindustrializate. Aceasta prin dezvoltarea
unor zone mai putin bogate n resurse cu valoare economica mare, dar cu importante si atractive

resurse turistice naturale si antropice. Datorita acestui fapt el este considerat o prghie de
atenuare a dezechilibrelor interregionale.
O alta forma de manifestare a efectelor economice ale turismului o reprezinta contributia
sa la asigurarea unei circulatii banesti echilibrate, realizata deopotriva pe seama turismului intern
si international.
Efectul multiplicator al turismului
Este vorba, n primul rnd, despre un asa-numit efect direct care consta n cresterea
veniturilor n sectorul turistic (salarii, profituri ale hotelurilor, restaurantelor, agentiilor touroperatoare), ca urmare a cheltuielilor diverse efectuate de turisti n decursul unei anumite
perioade de timp, de obicei un an. n al doilea rnd, avem n vedere efectul indirect care vizeaza
impactul cresterii cheltuielilor pentru serviciile turistice asupra ramurilor producatoare de bunuri
de consum la care firmele turistice apeleaza n mod inevitabil pentru a-si sustine oferta turistica
la parametri competitivi. In fine, n al treilea rnd, poate fi urmarit si un efect indus asupra
ntregii economii nationale, deoarece att veniturile celor ce lucreaza nemijlocit n turism, ct si
cele ce revin sectorului producator de bunuri de consum sunt reinvestite n vederea procurarii
altor marfuri si servicii de care au nevoie. Asistam astfel la un proces de multiplicare a cererii
agregate la scara macroeconomica.
Potrivit Organizatiei Mondiale a Turismului efectul multiplicator poate fi definit ca
volumul suplimentar de venituri realizat de o unitate de cheltuieli a turistului, care va fi utilizat n
economie.
Rolul statului n turism
nca de la sfrsitul secolului trecut, dar mai ales n perioada interbelica si pna n zilele
noastre, dezvoltarea turismului a atras atentia cercurilor guvernamentale din diverse tari cu
potential turistic, care au nceput sa traga importante foloase de pe urma acestei activitati. Cu
toate acestea, problema promovarii turismului a fost lasata n ntregime n seama initiativei
private, fara o coordonare pe plan central a eforturilor institutiilor si firmelor care participau la
dezvoltarea turismului (companii feroviare si de navigatie maritima, firme hoteliere, asociatii de
propaganda, turing-cluburi etc).
n afara rolului de coordonator (de exemplu n cazul ncheierii unor acorduri
guvernamentale de colaborare turistica, a elaborarii unor proiecte de legi, decrete etc. legate de
reglementarea unitara pe plan national a activitatilor turistice etc), statele exercita totodata o
7

importanta functie de dezvoltare a turismului si n politica de investitii si amenajari turistice. Este

vorba de coordonarea eforturilor investitorilor pentru realizarea unor amenajari turistice de mari
proportii, cum este cazul crearii unor noi zone si statiuni de interes turistic, - montane sau de
litoral, - unde dezvoltarea infrastructurii turistice (dotarea retelei de cai ferate, de autostrazi,
sosele, canalizare, aeroporturi, asigurarea echilibrului ecologic etc.), depaseste puterea financiara
a agentilor economici investitori.
Direct sau indirect, statul are un rol nsemnat si n procesul de orientare a cererii turistice.
Turismul modern este produsul direct al dezvoltarii social-economice a tarilor, respectiv al unui
nivel determinat de venituri, al unui timp i liber sporit etc. Dezvoltarea turismului de masa a
creat probleme serioase cu privire la sezonalitatea cererii turistice si la esalonarea concediilor si
vacantelor; statele au facut si continua sa faca eforturi pentru rezolvarea acestor probleme.
Statele participa la actiunile de promovare a turismului si prin procesul elaborarii
diverselor reglementari legate de activitatea turistica. Importantele beneficii pe care le aduce
turismul economiilor nationale au determinat majoritatea tarilor sa faciliteze dezvoltarea
circulatiei turistice internationale, prin desfiintarea sau simplificarea la maximum a formalitatilor
de trecere a frontierei nationale pentru turistii straini.
Evident, legislatia turistica trebuie sa tina pasul permanent cu orientarea si dezvoltarea n
perspectiva a circulatiei turistice si cu noile circumstante n cadrul carora se deruleaza fluxurile
turistice.
Organizarea si coordonarea activitatilor turistice
Turismul este un sector de activitate cu profil complex, un agregat de servicii si activitati
cu implicatii multiple n toate ramurile vietii nationale. Apare evident, n acest caz, ca turismul,
ca sector de activitate social- economica, nu poate fi limitat exclusiv la activitatea unui singur
departament sau organism guvernamental. De aceea, n turism, mai mult ca n alte sectoare de
activitate, trebuie sa se consolideze o strnsa coordonare ntre diversele departamente
guvernamentale si organizatii care se ocupa cu activitatea turistica. n consecinta, n afara
coordonarii centrale a activitatii turistice la nivelul economiei nationale, trebuie sa existe o
coordonare si ntre reprezentantii organismelor guvernamentale de turism la nivel zonal si,
respectiv, local.
Functia de coordonare a ntregului ansamblu de masuri de promovare a turismului se
realizeaza prin intermediul organismelor nationale de turism. Organismele nationale de turism
8

sunt menite sa coordoneze politica turistica nationala, constituind totodata si instrumentul de

executare, ndrumare si control al activitatii turistice nationale.
Organizatia Mondiala a Turismului (O.M.T.), a carei membra este si tara noastra, a
elaborat urmatoarea tipologie a organismelor nationale de turism:
- ministere de sine statatoare (ex: Ministerul Turismului);
- ministere mixte sau combinate {ex., Ministerul Comertului si Turismului, Ministerul
Turismului si Transporturilor Aeriene, Ministerul Turismului si Culturii sau Spectacolelor,
Ministerul Turismului si Sporturilor etc);
- secretariate de stat pentru turism, organisme de sine statatoare sau n cadrul unor ministere
mixte;
- departamente n cadrul unor ministere mixte;
- comitete de stat sau comisariate pentru turism;
- oficii nationale de turism (guvernamentale);
- autoritati nationale de turism;
- directii generale de turism, n cadrul unor ministere mixte sau al unor departamente etc
Organismele nationale de turism sunt menite sa coordoneze politica turistica nationala,
constituind totodata si instrumentul de executare, ndrumare si control al activitatii turistice
nationale.
Organismele turistice care functioneaza ca intermediare ntre firmele economice
angrenate n industria turismului, sau care ndeplinesc pe plan teritorial un rol de coordonare a
activitatii turistice desfasurate n aceste firme, pot fi clasificate, n sens orizontal si vertical, n
urmatorul mod:
1. Organizatii orizontale (organizatii profesionale):
1.1. Organizatii nationale:
- organizatii private (de transport, de hotelarie, agentii de voiaj etc);
- organizatii publice.
1.2. Organizatii internationale:
- organizatii private;
- organizatii publice.
2. Organizatii verticale:
2.1. Organizatii nationale:
9

2.1.1. Organizatii private

- cu caracter local ( societati de dezvoltare, sindicate de initiativa, asociatii de interes);
- cu caracter regional (oficii si asociatii regionale);
- cu caracter national (asociatii si oficii nationale)
2.1.2. organizatii publice:
- cu caracter national (directii, Oficii Nationale de Turism, Comisariate, Ministere ale
Turismului);
- cu caracter regional (oficii si administratii regionale de turism);
- cu caracter local (oficii si administratii turistice)
2.2. Organizatii internationale:
- organizatii private (de exemplu: F.I.T.E.C., B.I.T.S.)5.
- organizatii publice (de exemplu: O.M.T., O.C.D.E.)6.
3.4. Agentiile de turism, veriga de baza a institutiilor care activeaza n industria calatoriilor si
turismului
Aceste firme turistice pot mbraca, dupa caz, cele mai diverse forme organizatorice,
purtnd n consecinta, variate denumiri.
Agentiile de turism private formeaza veriga de baza a institutiilor care activeaza n
industria turismului. Pot fi considerate ca agentii de turism unitatile economice care dispun de
mijloace de productie si fonduri circulante adecvate pentru conceperea si prestarea de servicii n
vederea satisfacerii cererii turistice.
Una din clasificarile mai des ntlnite n literatura turistica de specialitate mparte
ntreprinderile economice care activeaza n turism, n functie de prestatiile oferite, n doua
categorii principale:
- firme turistice primare, care se consacra exclusiv sau preponderent activitatii de turism
si, n consecinta, existenta lor este direct dependenta de rezultatele economice ale acestei
activitati.
Printre firmele turistice primare pot fi amintite: stabilimentele care ofera servicii de cazare,
alimentatie si servicii speciale (ghizi, instructori de sport, interpreti etc), sanatoriile si clinicile
din statiunile turistice care ofera servicii de tratament balneomedical, societatile comerciale
specializate n transporturi turistice (carreers), firmele producatoare de marfuri pentru
necesitatile turistilor (cadouri, amintiri etc), firmele prestatoare de servicii de agrement etc.
10

- firmele secundare sau indirecte, a caror activitate principala de prestari de servicii are
un caracter general, subordonata intereselor si cerintelor populatiei locale, dar care ntr-o anumita
masura presteaza si servicii turistice.
Practic, n aceasta categorie pot fi inclusi deci toti prestatorii de servicii generale, care
dintr-un considerent sau altul nu au fost cuprinsi ca firme turistice primare Din cete de mai sus se
poate desprinde urmatoarea situatie ierarhica a organizatiilor turistice, a agentiilor de voiaj si a
birourilor de turism care actioneaza pe pietele turistice din tarile economic dezvoltate: - marile
concerne turistice, agentiile de voiaj de marime mijlocie, agentiile si birourile de turism mici
Agentiile de voiaj ndeplinesc, indiferent de formele lor de proprietate si de volumul tor
de activitate, urmatoarele functii de coordonare a activitatii turistice;
- de creatie: agentiile de voiaj promoveaza si organizeaza pentru public noi excursii catre noi
destinatii; unele din aceste actiuni pot fi comandate de firmele turistice specializate, fiind doar
executate de agentia de voiaj;
- de promovare: agentiile de voiaj trezesc interesul publicului pentru vizitarea unor tari, zone,
statiuni etc, prin intermediul diferitelor forme de propaganda, publicitate si informare turistica;
- de informare; agentiile de voiaj acorda toate informatiile turistice solicitate de clientii potentiali
la sediul acestora;
- de distribuire; agentiile de voiaj vnd calatorii si servicii ale prestatorilor: bilete de transport, de
spectacole culturale, sportive etc;
- de realizare; agentiile de voiaj organizeaza aranjamente (programe) special comandate pentru
turisti individuali si pentru grupuri organizate.
O definitie mai cuprinzatoare, ce pare a fi tot mai larg acceptata, este urmatoarea:
"Agentia de voiaj este un organism complex, ce cuprinde misiuni intelectuale, comerciale,
industriale, care constau n procurarea directa sau indirecta - o parte prin el nsusi, o parte prin
terti (contra unui comision) - de programe turistice (transportul, cazarea, hrana etc) solicitate-de
turisti."
Pornind de la specificul activitatii turistice desfasurate, responsabilitatea agentiilor de
voiaj poate fi:
- limitata la atributiile unui simplu intermediar (mandatar), n cazul n care toate serviciile sunt
oferite n numele prestatorilor de servicii turistice;

11

- sporita, pentru activitatea desfasurata, n situatia n care creste rolul de organizator (de
antreprenor) al agentiilor de voiaj pentru serviciile contractate, ca de exemplu n cazul voiajelor
forfetare practicate la un pret global (n cazul "I.T'-urilor si al "Package-Tour"-urilor) si n cazul
activitatii desfasurate direct (pentru mijloacele de transport sau unitatile de cazare nchiriate de
agentiile de voiaj n sistemul pausal).

12

Capitolul III
PIATA TURISTICA
3.1. Semnificatia si particularitatile pietei turistice
Turismul, ca domeniu socio-economic, face parte din categoria celor ce ofera produse
'invizibile', abstracte, ce nu pot fi definite cantitativ si calitativ decat partial si indirect. Totusi, ca
si celelalte activitati producatoare de bunuri economice utile, turismul si-a constituit in timp o
piata proprie a serviciilor pe care le furnizeaza, definita prin factori cu manifestare specifica si
determinanti de natura motivationala, geografica, social-economica si politica.
Prin prisma sensului contemporan al notiunii de piata, anterior subliniat, putem spune ca
piata turistica reprezinta sfera economica de interferenta a intereselor purtatorilor ofertei
turistice, materializata prin productia turistica, cu cele ale purtatorilor cererii turistice,
materializata prin consum. Si cum, in cazul turismului, locul ofertei coincide cu locul
consumului, dar nu si cu locul de formare a cererii, interferenta se va transforma in suprapunere
in timp si spatiu a celor doi factori (oferta si cererea), prin intermediul consumului turistic.
Dar, daca piata turistica se aseamana cu alte forme de existenta ale pietei in general, prin
rolul si functiile ce-i revin, se distinge de celelalte prin cateva particularitati ale raportului ce-o
reprezinta, respectiv:
a) este o piata cu o finalitate specifica, turistul in calitate de client neurmarind
achizitionarea si consumarea unor bunuri si servicii, deci pur si simplu a unor marfuri obisnuite,
comune si generalizate la nivelul intregii populatii, ci procurarea unor satisfactii pe care le induc
actiunile din cadrul acestui sector de activitate;
b) este o piata fragmentata, are un caracter 'peticit' ('patch', termenul englezesc), deoarece
satisfactiile se individualizeaza, pe plan obiectiv, prin oferta cu caracteristicile ei si, pe plan
subiectiv, prin cererea cu preferintele sale. De aceea, confruntarea eterogenitatii ofertei turistice
cu fiecare din modalitatile de percepere ale componentelor acesteia, prin prisma fiecarei categorii
de turisti, genereaza existenta unei multitudini de subpiete turistice, a unei unitati intr-o
diversitate tot mai accentuata;
c) este o piata de o complexitate aparte in timp si spatiu, relatiile ce-o compun incep a se
contura, mai intai, prin perceperea ofertei turistice de catre cerere sub forma unei 'imagini'
13

construite prin sintetizarea tuturor informatiilor primite de fiecare turist potential, deci cu o
incarcatura subiectiva deosebit de accentuata. Cu alte cuvinte, decizia de consum se adopta
numai in raport cu imaginea ofertei. Apoi, actiunea turistica propriu-zisa, mai exact contactul
direct cu oferta turistica, se realizeaza de-abia in timpul consumului;
d) este o piata multidimensionala , in sensul ca nu intotdeauna turistul (consumatorul) este
si cel care decide asupra procurarii unui produs turistic. Pe piata turistica se manifesta asa numitii
'participanti la cumparare' - persoanele care influenteaza, decid sau platesc consumul turistic;
e) este o piata cu o incarcatura de risc mult mai accentuata, ofertantii de servicii turistice
confruntandu-se cu o suita de incertitudini, mult mai numeroase decat cele ale pietei bunurilor
materiale.
Toate aceste particularitati fac din turism un domeniu ce nu poate fi abordat practic de
catre oricine. In consecinta, pentru delimitarea si diminuarea inconvenientelor specifice
sectorului turistic, se justifica cresterea rolului stiintei in aprofundarea conceptelor specifice
acestei forme de piata si folosirea unor tehnici de prevenire sau micsorare a riscurilor de piata,
dintre care pe primul loc se situeaza neconcordanta cantitativ-calitativa dintre oferta si cererea
turistica. In acest sens, una dintre tehnicile utilizate este cea a simularii, prin construirea unui
model-matrice1 care cuprinde verigile pietei turistice si variabilele ce le determina in procesul
interactiunii simultane a cererii cu oferta turistica: conturarea optiunii de participare la actul
turistic, prin prisma importantei functionale a imaginii produselor turistice pentru fiecare
categorie de consumatori; derularea propriu-zisa a actiunii turistice in functie de greutatea
specifica a deciziei consumatorului in favoarea achizitionarii unui anumit produs turistic.
Analiza stiintifica a pietei turistice implica o dezvoltare corespunzatoare si standardizare a
terminologiei din domeniu. Astfel, evaluarea cantitativa a acestei forme specifice de piata
presupune cunoasterea semnificatiei urmatoarelor notiuni: capacitatea pietei, potentialul pietei,
volumul pietei produsului turistic si locul pe piata al unui anumit produs turistic. Pentru un
nespecialist, continutul acestor termeni s-ar identifica in buna masura, in realitate existand
diferente semnificative ce nu pot fi neglijate nici de stiinta din domeniu si nici de activitatea
practica.
. Capacitatea pietei turistice semnifica necesitatea, exprimata sau nu, pe o anumita piata,
pentru un produs turistic, independent de nivelul preturilor produsului si al veniturilor
consumatorilor.
14

Ea se calculeaza prin produsul dintre numarul consumatorilor potentiali (Nc) si capacitatea

medie de consum (kc):
Cpt = Nc kc ,
unde:
Cpt = capacitatea pietei turistice;
Nc = numarul consumatorilor potentiali;
kc = capacitatea medie de consum.
Se calculeaza astfel cererea solvabila pentru un produs turistic. Dimensiunile sale
sunt mai reduse decat cele ale capacitatii pietei, cu o marime ce reprezinta acele categorii de
consumatori fara posibilitati financiare pentru cumpararea produselor turistice respective sau nu
se manifesta ca cerere efectiva din alte motive (incapacitate fizica, reconsiderare a ierarhiei
nevoilor de consum, lipsa de timp, conservatorism, uzante etc.).
. Locul pe piata al unui anumit produs turistic cuprinde acea parte a volumului pietei
acoperita prin vanzarile realizate pentru respectivul produs. Aceasta marime indica pozitia unui
produs turistic in raport cu altele sau pozitia unui intreprinzator in raport cu concurentii sai
pentru produsul turistic in cauza.
3.2. Cererea si consumul turistic
3.2.1. Continutul, particularitatile si determinantii cererii turistice
Economic vorbind, cererea poate fi definita drept cantitatea de bunuri si servicii care pot fi
cumparate la un anume pret de-a lungul unei perioade date de timp. Conceptul de 'cantitate' este
insa dificil de definit in turism.
Evitand complicatiile semantice, potrivit conceptiei din domeniu, ne raliem intelegerii
dupa care 'cererea turistica' este formata din ansamblul persoanelor care isi manifesta dorinta de
a se deplasa periodic si temporar in afara resedintei proprii pentru alte motive decat prestarea
unei activitati remunerate la locul de destinatie'1. Sau, in acelasi mod de intelegere, dupa Robert
Lanquar, economist francez, 'desemnam prin cerere turistica, aceea a persoanelor care se
deplaseaza periodic si in mod temporar, in afara rezidentei obisnuite pentru motive de calatorie
altele decat pentru a munci sau pentru a desfasura o activitate remunerata.

15

Cererea turistica se manifesta la locul de resedinta al turistului, unde contureaza ceea ce se

cheama 'bazinul cererii', fiecare bazin autonomizandu-se, pe plan international, prin
caracteristicile economice, etnice, sociale s i politice ale teritoriului national caruia este integrat.
Specificul turismului ca activitate economica imprima cererii turistice o particularizare,
comparativ cu alte domenii, exprimata prin cateva trasaturi principale, respectiv:

este o cerere nationala, circa patru cincimi din cererea turistica mondiala se contureaza
si se satisface in interiorul granitelor nationale ale tarilor lumii, prin forma consumului

turistic national;
este o cerere concentrata in tarile si regiunile dezvoltate pe plan economic. Europa si
America de Nord exprima si satisfac aproape 90% din aceasta cerere, fiind totodata

continentele cele mai importante in materie de emisie turistica;

este o cerere prioritar intraregionala, in sensul ca cea mai mare parte a fluxurilor cererii
turistice internationale se deruleaza sub forma turismului intraregional. Studii realizate
de O.M.T. arata ca peste doua treimi din cererea turistica internationala consta in
deplasari intre tari ale aceluiasi continent. In cazul celor doua Americi, procentajul

turismului intraregional;
este de 80% din totalul miscarii turistice. Din contra, in Africa acesta este sub 25%,
motivul esential al acestei situatii fiind stadiul de dezvoltare al tarilor acestui continent

si posibilitatile reduse ale ofertei turistice din Africa;

este o cerere deosebit de dinamica, atat pana acum cat s i in perspectiva. Potrivit datelor
cuprinse intr-un studiu al Consiliului Mondial al Calatoriilor si Turismului
(W.T.T.C.),cifra de afaceri a industriei turistice mondiale a atins, in anul 1995, 3400
miliarde dolari, iar la inceputul mileniului viitor reteta realizata de industria turistica va
inregistra o cres tere de 56%1. Aceasta crestere urmeaza sa-si gaseasca si o reflectare
corespunzatoare in crearea de noi locuri de munca: astfel, numarul persoanelor ocupate

in acest sector va creste de la 121 la 338 milioane, la nivel planetar.

este o cerere cu o sezonalitate accentuata si rigida, ca urmare a unor legiferari
specifice, precum si datorita unor factori psiho-sociali, culturali si nationali.
Toate aceste trasaturi imprima pietei turistice caracterul de piata 'opaca', anevoios de

patruns, de cuantificat si de influentat.

Cererea turistica, ca orice fenomen economic, nu este imuabila, are elasticitatea sa, este

16

supusa influentei unor factori-cauza. De aceea, in 1972, Ren Baretje remarca, cu privire la
factorii determinanti ai cererii turistice: 'In fata multitudinii factorilor care antreneaza in serie
calcule, tentatia de a propune o clasificare este mare. Dar, o dificultate apare totusi; linia de
demarcatie intre criteriile retinute ramane imprecisa'2. Totusi, fara a incerca de a fi exhaustivi,
este posibil a delimita marile grupe de factori care explica dezvoltarea cererii turistice.
Literatura de specialitate propune o serie de modalitati de clasificare a factorilor
determinanti ai nivelului si evolutiei cererii turistice. Astfel de grupari cuprind, de exemplu:
factorii endogeni s i exogeni, factorii rationali s i motivationali, factorii cu actiune pe termen
scurt si pe termen lung etc. Fiecare din aceste clasificari ale factorilor-cauza ai cererii turistice
prezinta insa limite alimentate, in special, din dificultatea de a departaja elementele cuprinse in
fiecare categorie.
Cercetarea fenomenului turistic dezvaluie ca principala sa caracteristica este orientarea
spre consum. Cererea turistica se iveste dintr-o necesitate specifica si se regaseste intr-un
consum specific. Dar, pentru ca cererea sa se transforme intr-un act de consum, trebuiesc
indeplinite trei conditii: timp liber, venit disponibil si motivatie. Bugetul de timp cat si bugetul
financiar au o baza economico-sociala, iar motivatia o baza emotionala si/sau rationala.
Vom trata in continuare principalele grupe de factori care modeleaz nivelul, dinamica si
structura cererii turistice.
1. Disponibilitatea de timp liber - Recunoasterea concediilor platite de catre state,consecinta directa
a cresterii productivitatii muncii si a revendicarilor populatiei muncitoare din intreaga lume, a
fost factorul cel mai important ce a permis dezvoltarea cererii turistice moderne. In masura in
care acest drept a fost introdus efectiv in cel mai mare numar de tari, si ca segmente de populatie
tot mai mari au beneficiat de acesta, s-a creat o baza obiectiva, conditie necesara pentru
manifestarea unei cereri turistice potentiale si mai mari. De altfel, se observa, pe termen scurt si
mediu, o tendinta de reducere a timpului de munca si, ceea ce pare si mai important, o mai buna
valorificare a timpului liber.
Diminuarea timpului de lucru, observa analistii, se manifesta simultan in patru directii,
autonomizandu-se patru categorii de 'timp liber' ce genereaza patru categorii de recreere si
turism, respectiv:
- diminuarea zilei de munca, care de la 12-14 ore la inceputul secolului a scazut la 8 ore in
prezent, fapt ce favorizeaza evadarea cotidiana din marile aglomerari urbane;
17

- reducerea duratei saptamanale a muncii in tarile dezvoltate, si nu numai in acestea, de la

6 la 5 zile, realitate ce da nas tere la ceea ce numim concediu de 'week-end', cu o durata de 1-2
zile;
- reducerea numarului anual al saptamanilor de munca, efect al institutionalizarii,
generalizarii si apoi cresterii duratei concediului anual platit, a facut posibila existenta si
armonizarea intr-o mai mare masura a celor doua conditii necesare calitatii de turist: timp liber si
resurse financiare ce pot fi alocate procurarii satisfactiilor oferite de turism;
- cresterea duratei scolarizarii si formarii profesionale precum si, nu in putine cazuri,
retragerea precoce din viata activa, concomitent cu cresterea duratei medii a vietii, au redus la
mai putin de jumatate durata vietii active in cadrul duratei medii de viata a secolului nostru,
realitate care potenteaza atat cererea turismului pentru tineret, in timpul vacantelor s i chiar in
perioadele scolarizarii efective, cat si cea a turismului pentru varsta a treia.
Iata de ce, cu privire la repartizarea timpului de munca in tarile industrializate, statisticile
ne ofera urmatoarea imagine structurala:
- durata zilei de munca - 8 ore;
- durata saptamanii de munca - 4 zile si jumatate;
- durata concediilor anuale legale - 7 pana la 10 saptamani.
Acest standard al calitatii vietii, implementat la o scara extinsa, a disponibilizat o parte
semnificativa a timpului existentei noastre, care este destinata recreerii si calatoriei. Fireste,
turismul poate 'atenta' doar partial la aceasta in masura in care si ceilalti factori ai cererii
turistice, semnalati in continuare, il favorizeaza.
2. Factori economici - Venitul personal (sau familial) nelimitat a cunoscut, cel putin in
ultimele decenii, o crestere reala intr-un important numar de tari, stimuland consumul privat de
bunuri materiale si servicii, intre care s i cele turistice. Faptul ca venitul bugetului personal a fost
amplificat si ca a marcat aproape toate segmentele de populatie a permis, cel putin in tarile
dezvoltate, raportarea turismului la quasi-totalitatea straturilor sociale. Jocul preturilor relative,
in special in cazul turismului international, a concurat la extinderea vacantelor in afara locului de
resedinta. Elemente ca cele ale cursurilor de schimb, favorabile tarilor cu o economie in
expansiune au presupus preturi turistice net favorabile cererii turistice in aceste tari. Paralel, s-a
manifestat o reducere, in termeni reali si absoluti, a costurilor fixe ale consumului turistic. De
pilda, transportul aerian a devenit tot mai important pentru dezvoltarea turismului pe baza
18

eforturilor ce au fost intreprinse pentru a-l face economic accesibil, imprimandu-i mai multa
eficacitate pe plan energetic si facandu-l mai putin poluant prin zgomot si contaminare
atmosferica.
3. Factori demografici - Cand este vorba de turism, poate mai mult decat in alte domenii,
populatiile au un comportament diferit in functie de caracteristicile lor demografice.
In general, putem afirma ca grupurile sociale cu modele de viata urbana au o mai mare
inclinatie spre calatorie. Urbanizarea se sprijina pe o anumita structura a economiei, generatoare,
la randul ei, de impulsuri motivationale si disponibilitati financiare reflectate in cererea turistica.
Orasele constituie componentele esentiale ale bazinelor cererii turistice, grupand indivizi
care doresc sa evadeze din viata trepidanta provocata de ritmul de munca, atmosfera poluata,
viata in comun in locuinte si cartiere de mare capacitate etc. Cu cat gradul de urbanizare este mai
inalt, cu atat creste proportia cererii turistice pe plan national. Acest proces a fost deosebit de
dinamic in ultimul sfert de veac si va continua la cote inalte in viilor. Dupa unii autori, ponderea
populatiei urbane pe glob, in totalul populatiei, se prezinta evolutiv astfel: 1973- 37,4%, 198042,0%, 1990- 47,0% si in 2000- 51,0%. Procesul se va accentua in secolul urmator, cand
regiunile acum slab dezvoltate, pe masura dezvoltarii lor economice insotita de urbanizare, se
vor afirma si ele ca centre emitatoare de turisti.
Alte caracteristici, ca varsta, sexul, situatia familiala, numarul copiilor etc. influenteaza,
deasemenea, intr-o maniera neneglijabila decizia de a pleca in vacanta. Se observa, cel putin in
Europa occidentala, ca cu cat se avanseaza in varsta scade interesul de a pleca in vacanta, de a
parasi temporar domiciliul. Concomitent, categoria de varsta isi pune amprenta asupra
comportamentului turistului. De exemplu, in Europa, cei tineri prefera destinatii turistice
mediteraneene, utilizand diverse mijloace de transport si cazare. Cunoasterea acestui
comportament, in calitate de factor, permite celor ce amenajeaza turistic un teritoriu sa aleaga
intre resursele disponibile s i sa le echipeze in mod adecvat.
4. Factori sociali - Fara indoiala, valorificarea sociala a vacantelor antreneaza un efect de
imitatie, acela de a asimila modelele de consum ale persoanelor cu nivel superior al veniturilor.
Si totusi, acest comportament mimetic are astazi alte semnificatii. Faptul de a trai intr-o societate
mai deschisa si integrata intr-un context, de fiecare data mai bun, fara indoiala, a depas it
limitele geografice si politice, ceea ce a permis sa se creada ca turismul este predispus sa apropie
popoarele, comunitatile nationale si categoriile sociale. Aceasta realitate este cu atat mai evidenta
19

astazi, cand si alte popoare (ale Europei Centrale si de Est), optand pentru o societate deschisa,
vor avea un rol deosebit de important in determinarea cursului evolutiei societatii umane. Nivelul
si spiritul, la care este infaptuita aceasta apropiere, tind sa fie acelea ale unui respect si ale unui
interes mutual pentru valorile autentice ale fiecarei colectivitati, pe care le acceptam drept
complementare s i exclusiv de sine statatoare. Mai mult, intlnirea intre societati s i culturi
diferite antreneaza in anumite conditii dezvoltarea lor, nu numai prin concurenta lor, dar si prin
complementaritatea lor. In toate acestea, turismul este promotorul, dar concomitent si
beneficiarul.
5. Organizarea si promovarea - Pentru multe popoare turismul este o forta economica si o
realitate sociala foarte puternica care a suscitat interesul statelor, atat ca instrument pentru a
atinge obiective culturale, sociale, educationale, dar chiar si obiective politice.
Inceputul apartine initiatorilor si operatorilor turistici, care organizeaza structura
productiei, promovarea si distribuirea produselor turistice, intr-o maniera care sa permita o
rentabilitate maxima, absorbind cererea si controland oferta turistica.
Astazi, statele, care in majoritatea lor au intervenit deja, de curand sau de mai multa vreme,
intr-un grad mai mult sau mai putin important in promovarea activitatii turistice, sunt pe calea de
a-i da o prioritate s i mai mare, cu o viziune s i mai larga. Autoritatile statale, in existenta lor, nu
se intereseaza doar sa procure, pur si simplu, devize cat mai multe, ci si sa asigure o dezvoltare
adecvata a acestui sector de activitate, supraveghind costurile externe pe care le poate antrena in
relatie cu mediul inconjurator natural si uman, amenajarea teritoriului, formarea profesionala,
protectia consumatorilor etc.
In general, turismul prezinta o elasticitate a cererii sale, functie de venit, pozitiva. Este o
cheltuiala dependenta de libertatea de optiune a persoanei si, astfel, foarte sensibila la
modificarile venitului. Optiunea turistica, deci cheltuiala din buget aferenta serviciilor turistice,
este una dintre primele la care se poate renunta cand venitul scade, si la care ne putem astepta sa
creasca puternic cand venitul creste. Sunt insa si persoane care cred ca turismul este inelastic din
punctul de vedere al venitului (ey<1), cel putin in tarile bogate care pot asigura cresteri continue
ale veniturilor. Poate este adevarat ca elasticitatea cererii turistice scade pe masura ce o natiune
devine mai bogata, dar, consideram noi, nu exista suficiente dovezi care sa confirme
presupunerea ca cererea de calatorie este de fapt inelastica in raport cu venitul, chiar s i in cazul

20

tarilor dezvoltate. Cunoscand valoarea coeficientului de elasticitate, se poate determina

modificarea probabila a cererii turistice.
De exemplu, presupunand ca inregistram o reducere a pretului cu 25%. Daca, in acelasi
timp, coeficientul de elasticitate a unui produs turistic este de 0,668 si nu se modifica pe
parcursul perioadei analizate, atunci efectul total asupra cresterii cererii (numarul de turisti sositi)
pentru acel produs va fi de 16,7%.
De exemplu, considerand ca inregistram o crestere anuala a venitului real pe locuitor cu
25% si, in acelasi timp, coeficientul de elasticitate a unui produs turistic este de 1,25 si nu se
modifica de-a lungul intregului an, atunci efectul total asupra cresterii cererii turistice pentru acel
produs va fi de 31,25%.
In concluzie, apreciem ca, pe baza acestor corelatii matematice, se poate stabili o relatie
directa intre modificarea anuala a unui factor, coeficientul de elasticitate a unui produs si efectul
anual asupra cres terii (scaderii) pentru un produs turistic.
3.2.2. Semnificatia, particularitatile si tipologia consumului turistic
Cum am precizat deja, in partea de inceput a capitolului despre piata, consumul turistic
este cel ce asigura transformarea interfetei in suprapunere, in timp si spatiu, a celor doi factori:
cererea turistica si oferta turistica. Aceasta, intrucat in cazul turismului locul ofertei coincide cu
locul consumului, dar nu si cu locul de formare a cererii.
Consumul turistic se realizeaza in cadrul bazinului ofertei turistice pe mai multe trepte
desfasurate in timp si spatiu1:
1) inainte de inceperea deplasarii efective catre locul de destinatie turistica, dar legat de
aceasta (de pilda achizitionarea de material sportiv necesar pe circuit sau la destinatie);
2) in timpul deplasarii spre locul de destinatie (de exemplu transport);
3) la locul de destinatie (de exemplu cazare, alimentatie, agrement etc.).
Cu alte cuvinte, consumul turistic reprezinta o agregare, exprimata in termeni monetari,
referitoare la cheltuielile facute de client (turist), in calitatea lui de reprezentant al cererii, pentru
o serie de bunuri substantiale s i servicii2. Calificativul 'turistic' al consumului este functie de
calificativul subiectului ('turistul') care l-a realizat.

21

Specificul activitatii turistice face ca volumul consumului sa echivaleze cu volumul productiei,

ceea ce inseamna ca nu se poate produce decat ce va fi consumat. Altfel spus, serviciile turistice
nu pot fi produse pe stoc pentru a fi vandute ulterior.
In tarile dezvoltate europene si nord-americane, caracterizate printr-un turism deosebit de
civilizat, consumul turistic continua sa se particularizeze printr-o puternica concentrare, ce se
manifesta la nivele diferite, respectiv:
- in timp: consumul turistic coincide, in majoritatea formelor sale, cu perioadele de timp
liber institutionalizate prin reglementarile sociale si legile in materie de munca si scolarizare.
Sfarsiturile de saptamana, mini-vacantele de Pasti, Craciun s i vacantele anuale, cum se
exemplifica in literatura de profil, 'marcheaza timpul unui consum turistic maximal, in ciuda unei
<<cautari de esalonare a vacantelor>>'1;
- in spatiu: la nivelul destinatiilor turistice, ceea ce antreneaza utilizarea intensiva, daca
nu o saturatie, a spatiului turistic, de unde costuri sociale ridicate in exploatarea atractiilor
turistice determinate;
- in motivatie: consumul turistic fiind motivat prioritar prin 'odihna', 'recreere', 'vacanta',
mai putin prin 'afaceri', 'sanatate', 'religie', 'intruniri' etc.
In cazul tarilor mai putin avansate pe plan turistic, cu o dimensiune relativ redusa a cererii
interne si internationale, concentrarea nu este tot atat de prezenta. Pentru acestea prioritar este
turismul de afaceri, concentrarea in timp (sezonalitatea) fiind redusa, daca nu chiar inexistenta.
De retinut este si faptul ca efectele sezonalitatii sunt cu mult mai importante in destinatiile
turistice fara consumuri complementare. Mai precis, caracterul sezonier al consumului turistic nu
este omogen pe tot teritoriul tarii sau zonei turistice in cauza. Astfel, in zonele urbane clientela
rezidenta (locala) poate constitui un element de reducere a sezonalitatii in domeniul serviciilor de
alimentatie publica, iar turismul de afaceri, de intruniri si de alte consumuri neafectate de
sezonalitate, poate asigura o utilizare relativ unitara, etalata pe parcursul unui an, a spatiilor de
cazare hoteliera situate in marile orase. Din contra, in zonele turistice specializate si fara
presiunea nucleului de populatie locala, ne confruntam cu o exploatare discontinua a
echipamentelor turistice, ceea ce antreneaza inchiderea acestor stabilimente in perioadele de
extrasezon.

22

Din punctul de vedere structural, consumul turistic inregistreaza un evantai larg al gamei
consumurilor specifice, functie de: originea turistului (nationala sau internationala), de destinatia
aleasa, de motivatie etc.
Pentru a evita supraincarcarii dividem consumul turistic in doua categorii:
a) consumul turistic national, adica cel efectuat de rezidentii unei tari in interiorul tarii
analizate;
b) consumul turistic international sau exterior, deci cel efectuat intr-o tara, alta decat cea
de resedinta a turistului.
Pana in prezent este destul de dificil de cuantificat cu exactitate nivelul consumului turistic
national in lume. Statisticile internationale ale ultimului deceniu nominalizeaza un procent de
90% al consumului turistic mondial ca fiind national. Marea dependenta a industriei turistice de
consumul turistic intern s i nu atat de cel international, in majoritatea tarilor, se poate observa si
daca facem raportul intre consumul turistic intern si consumul turistic extern. Sub acest aspect,
specificul fiecarei tari va imprima o anumita atitudine in adoptarea strategiilor de dezvoltare
turistica pe diferite perioade si in construirea punctelor de sprijin ale acestora.
Un interes deosebit, in cazul turismului international, prezinta cunoasterea partii din
valoarea consumului turistic care ramane in tara receptoare de turisti, tinand seama de faptul ca o
parte din bunurile s i serviciile utilizate in consumul turistic nu se produc in tara receptoare, ci se
aduc din import, ceea ce antreneaza o scurgere a veniturilor in afara granitelor nationale. Acest
fenomen este intr-un fel firesc si cunoscut, dar de regula nu este cuantificat. Oricum, el se
manifesta intr-un sens invers gradului de dezvoltare si de integrare a structurii economice a tarii
receptoare. Cu cat nivelul dezvoltarii este mai inalt si structura economica mai complexa, mai
integrata, cu atat scurgerile de venit spre strainatate sunt mai putin ridicate.
Structural, aceste 'scurgeri' constau valoric din:
- bunuri si servicii importate destinate direct consumului turistic;
- bunuri si servicii importate alocate sectoarelor de productie furnizoare, la randul lor, ale
sectorului turistic;
- plati nete ale agentilor producatori straini (venituri, onorarii, comisoane etc.);
- cheltuieli de promovare s i publicitate in strainatate;
- importuri de capital pentru industria turistica.

23

Datele disponibile pentru cuantificarea acestor elemente sunt dispersate si deosebit de

eterogene. Dupa unii analisti, costul acestor scurgeri variaza, in functie de tara, pe un interval
cuprins intre 15-80% din venituri.
Traditional consumul turistic se descompune in urmatoarele componente, formand 'cosul
de consum turistic' care se prezinta astfel1:
- cheltuieli cazare
in general 40-50%
- cheltuieli alimentatie
aprox. 30%
- cheltuieli transport
- cheltuieli agrement si alte consumuri specifice cca.20-30%
- alte cheltuieli
Ponderile elementelor consumului turistic variaza insa, in functie de specificul national al
consumului, locul consumului turistic, motivatia de consum sau tipul de turism practicat,
categoria social-economica a consumatorului, unii factori psihologici conjuncturali etc.
Credem insa ca, in viitorul nu prea indepartat, consumul turistic, preluand restrictiile
impuse de caracterul limitat al resurselor economice s i de recesiunile economice, va ajunge la o
anumita stabilizare structurala. El va trebui totusi, apreciaza specialis tii, 'sa accentueze mai mult
una din valorile fundamentale ale turismului: relatia interpersonala si ocazia unei Inbogatiri
sociale si culturale pe care o poate facilita; ceea ce presupune o atitudine de participare, in acord
cu autenticitatea s i un mare respect al patrimoniului social, cultural s i fizic al zonei receptoare'2.
In consecinta, strategiile de dezvoltare turistica ale unei economii trebuie sa sesizeze
avantajul pentru perspectiva acestui sector, indus de reducerea timpului de munca si de o
speranta sporita de viata, ceea ce va insemna adaugarea unor noi dimensiuni conceptiei liniare a
existentei umane de pana acum: formare . munca . pensionare. Functiile de formare a
personalitatii, de munca, de viata personala si familiala, de organizare si petrecere cat mai
placuta a timpului liber petot parcursul existentei noastre umane trebuie sa existe simultan, des i
cu ponderi diferite, iar prin armonizarea lor se poate permite cres terea calitatii vietii individului
si colectivitatii umane.
3.3. Oferta si productia turistica
Oferta turistica este formata din cadrul i potenialul natural i antropic,
echipamentul de producie al serviciilor turistice, masa de bunuri materiale (alimentare,

24

industriale) destinate consumului turistic, fora de munca specializat n activitile turistice,

infrastructura turistic i condiiile de comercializare (pret, facilitati. etc.).
Productia turistica reprezinta ansamblul de servicii care mobilizeaz fora de
munca, echipament de producie i bunuri materiale care se materializeaz ntr-un consum
efectiv n cadrul unei ambiane specifice. Specificitatea relaiei ofert-producie turistic deriv
din particularitile de mai jos, care o difereniaz de aceeai relaie din cadrul pieei bunurilor
fizice: producia turistic este cel mult egal cu oferta, fa de piaa bunurilor fizice unde oferta e
cel mult egal cu producia; oferta turistic poate exista independent de producie, n timp ce
producia turistica nu se poate realiza n afara ofertei;

3.3.1. Semnificatii conceptuale si particularitatile ofertei turistice

Specificul industriei turistice determina distinctia ce trebuie facuta intre semnificatiile a
doua concepte cu care operam: 'oferta turistica' si 'productia turistica'.
Oferta turistica grupeaza ansamblul elementelor care concura la obtinerea
produsului turistic, respectiv: potentialul natural si antropic, echipamentul de 'productie' a
serviciilorturistice, diversitatea bunurilor materiale (industriale, alimentare) destinate
consumului turistic, forta de munca specializata in activitatile specifice turismului,
infrastructura turistica si conditiile de comercializare (pret, inlesniri etc.). In aceasta
acceptiune, am putea spune ca oferta integreaza ansamblul resurselor economice mobilizate in
calitate de factori ai productiei turistice.
Productia turistica reprezinta ansamblul de servicii care mobilizeaza forta de munca,
echipamentul de productie si bunurile materiale, si care, in cadrul unei ambiante specifice, se
materializeaza intr-un consum efectiv.
Asadar, intre oferta turistica si productia turistica exista o relatie stransa care, comparativ
cu aceeasi relatie de pe piata bunurilor fizice, este marcata de urmatoarele particularitati:

productia turistica (Pt) poate fi cel mult egala cu oferta turistica (Ot): Pt = Ot , in
timp ce pe piata bunurilor substantiale (materiale) oferta este cel mult egala cu

productia: O = P;
oferta turistica exista si independent de productia turistica, in timp ce productia
turistica nu se poate realiza in afara ofertei. Comparativ, in sectorul productiei
bunurilor materiale, oferta acestora nu se poate detasa de existenta unei productii;
25

structura ofertei turistice nu coincide intotdeauna cu structura productiei turistice, in

timp ce structura ofertei de bunuri materiale reflecta structura productiei respective;

oferta turistica este ferma - exista atata timp cat sunt prezente elementele ce intra in
structura ei, pe cand productia turistica este efemera - exista cat timp se manifesta
consumul, se intrerupe o data cu intreruperea consumului.

Aceasta relatie speciala dintre oferta turistica si productia turistica reliefeaza rolul
primordial al ofertei ca sursa a productiei turistice, dar si rolul productiei in mobilizarea ofertei
date. Specificul turismului ca activitate economica, ca s i in cazul cererii si consumului orientat
spre acest domeniu, imprima ofertei si respectiv productiei turistice cateva caracteristici
(particularitati):
A. Principala caracteristica a ofertei turistice o reprezinta complexitatea si eterogenitatea
sa. Aceasta vizeaza atat structura ofertei, cat si structura productiei si a intreprinzatorilor din
turism.
Totusi, cu toata diversitatea lor, elementele structurale ale ofertei pot fi grupate in doua
categorii:
1) elemente de atractie, cele care stimuleaza interesul potentialilor turisti pentru a le vizita
si intrebuinta, compuse din resursele naturale si cele umane (atractiile socio-culturale,
tehnologice), avand o importanta relativa in timp si spatiu in cadrul ofertei turistice;
2) elementele functionale, alcatuite din echipamentul si serviciile care fac posibila
desfasurarea productiei turistice.
Cele doua categorii de elemente formeaza un sistem, ale carui elemente structurale se pot
completa, substitui sau influenta, in diferite proportii, reciproc. Fiecare din componentele celor
doua categorii de elemente, la randul lor, prezinta o mare diversitate de concretizari. De exemplu,
echipamentul de transport este format din: mijloace terestre de transport (automobil, autocar,
tren), mijloace de transport naval, mijloace de transport aerian s.a.
Sau, echipamentul de primire s i cazare (industria ospitalitatii, cum mai este denumita) este
format din hoteluri, moteluri, resedinte secundare, pensiuni. camping, caravaning, sate de
vacanta etc., toate de diverse categorii sau clase calitative.
Industria turistica ce mobilizeaza aceste elemente (de atractie s i functionale), ofera o mare
diversitate de produse turistice, corespunzator motivatiei consumatorilor. De aceea, oferta
turistica, din ratiuni de sistematizare, ar putea fi clasificata in patru grupe mari:
26

a) oferta turismului de vacanta: turism de odihna si recreere (individuala sau familiala),

turism balnear, turism sportiv;
b) oferta turismului de sanatate: turism de tratament, turism profilactic;
c) oferta turismului de afaceri: turismul itinerant, turismul de congrese si conventii,
turismul cu titlu stimulator, etc.
d) oferta turismului cultural: turismul de studii, schimb de experienta si initiere tehnica,
artistica, festivaluri, turismul religios, etc.
Fiecare din tipurile de oferta mentionate se individualizeaza, cantitativ si calitativ, functie
de specificul national si gradul de dezvoltare economica al tarii sau zonei careia apartine.
Rolul de mijlocitor in mobilizarea s i angrenarea elementelor ofertei, intr-un mecanism
functional, revine asa numitilor ofertanti de produse turistice. Acestia sunt 'fabricanti' sau
prestatori ai diferitelor produse si servicii, intre care: intreprinderi din sectorul comercial,
touroperatori, agenti turistici, asociatii si organisme cu vocatie sociala, comunitati sau organizatii
teritoriale. Complexitatea produsului turistic induce un grad inalt de segmentare pe specialitati a
producatorilor, imprimand totodata, un caracter eterogen si complex organizarii productiei
turistice.
In consecinta, practic este imposibila furnizarea de catre un singur producator a tuturor
prestatiilor oferite consumatorului din turism. De aceea, producatorii-ofertanti sunt specializati in
patru categorii de prestatii turistice:
* cazare si restaurare;
* transport;
* animatie, agrement s i informare;
* 'proiectarea' si organizarea derularii diverselor tipuri de calatorii de
catre touroperatori (TO).
Referitor la rolul celei de-a patra categorii, daca initial touroperatorii erau preocupati de toate
componentele realizarii unei calatorii, treptat functia TO s-a conturat mai bine prin concentrarea
asupra modului de grupare a elementelor primelor trei categorii intr-o oferta turistica globala si
comercializarea ei direct catre consumator.
Gradul inalt de specializare a prestatorului de servicii turistice i se alatura si un caracter
artizanal al preocuparilor din domeniu. Concret, mai mult decat in alte domenii, in majoritatea

27

activitatilor turistice predomina existenta unor afaceri mici ('smoll business'), deci a unor
intreprinderi mici si mijlocii. Aceasta nu exclude insa integrarea sectoriala sau gruparea
profesionala. Concomitent, mai ales in ultimii ani, se accentueaza tot mai mult tendinta de
centralizare s i concentrare a ofertantilor de turism pe domenii de specialitate1.
B. Cea de a doua caracteristica a ofertei turistice o constituie rigiditatea sa. Aceasta
imbraca mai multe aspecte, si anume:

imobilitatea ofertei si productiei turistice care, pentru a-si dovedi utilitatea prin consum,
presupune deplasarea consumatorului in bazinul acesteia, si nu a produsului in bazinul

cererii;
imposibilitatea stocarii ofertei, deci a racordarii cantitative a ofertei la nivelul cererii;
rigiditatea in amplasarea capacitatilor de productie turistica care sunt localizate 'la sursa',
deci in perimetrul sau in apropierea elementului atractiv, ceea ce exclude alte posibilitati

ale localizarii productiei;

imposibilitatea adaptarii ofertei la oscilatiile cantitative de tip sezonier ale cererii turistice
si la restructurarile calitative ale cererii generate de diversificarea motivatiilor,
mobilurilor si intereselor. Aceasta ultima fateta a rigiditatii are consecinte economice
majore, regasite in profitabilitatea si gradul de risc al investitiilor in oferta turistica.
De neignorat este faptul ca rigiditatea ofertei turistice antreneaza, alaturi de alte cauze,

unele consecinte socio-economice negative in ramurile economiei antrenate in crearea sa. Astfel,
subutilizarea unora dintre elementele functionale ale ofertei din turism atrage marirea duratei de
amortizare a investitiilor, uzura morala a mijloacelor fixe si amanarea momentelor de
retehnologizare a productiei turistice.
C. Cea de-a treia caracteristica a ofertei turistice, conturata ca o alternativa la rigiditatea
acesteia, cu efecte de atenuare a fenomenelor negative retinute mai sus, este existenta in cadrul
unor limite a unui efect de substituire a unui tip de oferta cu altul care satisface motivatii ce se
pot substitui intre ele. De exemplu, in conditiile in care productia turistica mobilizeaza numai o
mica parte din oferta turismului de odihna si recreere, capacitatile suplimentare din perioada
respectiva pot fi valorificate prin productia turismului de afaceri, intruniri etc. Pentru viabilitatea
acestei alternative se impune ca elementele constitutive ale ofertei in cauza sa aiba un caracter
polifunctional, sa poata satisface mai multe alternative de consum fara cheltuieli speciale
suplimentare.

28

5.3.2. Factori determinanti ai ofertei turistice

Asa cum am procedat in cazul cererii, vom trata in continuare principalii factori care
determina nivelul si structura ofertei turistice.
1. Teritoriul. Teritoriul inseamna 'pamant', o anumita suprafata sau arie care, pe langa
faptul ca se constituie intr-un suport al varietatii resurselor naturale, se reliefeaza prin el insusi ca
spatiu geografic finit. Cu alte cuvinte, pamantul este o sursa limitata si finita, cererea pentru el
fiind nelimitata. Intr-adevar, J.Fourasti avea perfecta dreptate precizand ca, cel mai mare deficit
cu care se vor confrunta oamenii secolului XXI va fi lipsa de spatiu. De asemenea, Herman
Kahn, un alt viitorolog celebru, exprima aceeasi opinie admitand ca daca, pe de o parte, turismul
secolului viitor va avea o rata dezvoltata, pe de alta parte, in mod obiectiv va fi restrictionat
datorita 'multimii de turisti s i putinelor asezari (destinatii turistice - n.n.)'.
Oricum, vrand-nevrand, o conditie esentiala pentru existenta ofertei turistice o reprezinta
teritoriul sau spatiul sau cadrul natural si antropic tot asa cum factorul demografic constituie
pentru cererea turistica sursa sau suportul acesteia.
In cadrul acestui domeniu distinct al activitatii social-economice, cel al turismului,
teritoriul spatiul) are o dubla determinare: cantitativa, prin 'capacitatea de primire' a teritoriul, si
calitativa, prin 'atractivitatea' sa sau 'valoarea turistica' a teritoriul, care poate fi naturala sau
creata. Abordat astfel, pentru oferta turistica teritoriului nu va reprezenta numai suportul
echipamentului din componenta sa, ci s i 'materia prima' ce-ar putea fi valorificata prin produsele
turistice in a caror componenta se regaseste, mai mult sau mai putin, in expresie monetara.
Derularea unor actiuni turistice de calitate trebuie sa ia in calcul, alaturi de celelalte fatete
ale fenomenului in discutie, aspectul cantitativ prin determinarea capacitatii optime de primire,
respectiv numarul maxim de turisti care pot fi primiti de un teritoriu fara a prejudicia mediul
ambiant sau organizarea vietii in spatiul respectiv.
Metodologia determinarii componentelor calitative contureaza valoarea turistica a
teritoriului, mai mica sau mai mare, functie de frecventa elementelor de atractie naturala, de
dimensiunea fluxului spontan de vizitatori ai teritoriului si de eficienta prezumata a investitiilor
necesare echiparii ofertei de servicii in cadrul teritoriului. Valoarea turistica sau atractivitatea
unui teritoriu are un caracter relativ, ea fiind apreciata in raport cu inexistenta oricarei surse de
atractie turistica, deci cu un teritoriu virtual.
29

Practica amenajarii turistice intrebuinteaza si o alta metoda, in definirea pe plan calitativ a

unui teritoriu, constand in descompunerea spatiului in elemente ce ar putea servi ca rezerva de
materie prima turistica, fiecarui element atribuindu-i-se o anumita valoare, in functie de:
originalitatea estetica, accesibilitatea si functionalitatea sa. De exemplu, o posibila descompunere
a teritoriului cuprinde variabile cum ar fi1:
a) frumusetea naturala a peisajului;
b) configuratia geografica (munti, lacuri, litoral, cascade, pesteri s.a.);
c) conditiile meteorologice: tipul climatului, nivelul s i frecventa precipitatiilor,
directia curentilor de aer, intensitatea activitatii solare, frecventa fenomenelor negative
(furtuni, ingheturi, seisme etc.);
d) valoarea terapeutica a ambiantei naturale (namol, izvoare minerale si termale
etc.);
e) flora si fauna: originalitate, frecventa, diversitate;
f) patrimoniul cultural si istoric: arta, arheologie, obiective istorice, religioase, folclor.
Intre mediul natural si cel social-economic exista o stransa interdependenta. In cazul in
speta, asupra resurselor turistice ale teritoriului isi pun amprenta doua procese ireversibile:
dezvoltarea economica de ansamblu si dezvoltarea turistica. Ambele nu pot fi evitate, dar
efectele lor daunatoare turismului pot fi atenuate. Analistii sunt de acord cu constatarea, dupa
care, principala manifestare negativa a celor doua procese este poluarea, atat turistica
(supraaglomerarea autorutelor, poluarea aerului, zgomotul, pericole de incendii etc.) cat si
industriala (fata de care tot mai multe state au adoptat masuri de prohibire a fenomenelor si
efectelor sale).
Acesteia i se alatura degradarea unor valori turistice, reorientarea unor resurse ale
patrimoniului turistic spre alte activitati de productie, precum s i valorificarea excesiva a unor
resurse turistice, ceea ce incarca teritoriul peste limita data de capacitatea sa optima de primire.
Un exemplu deosebit de sugestiv al acestei interrelatii, invocat in studiile si programele
internationale, este cel al ofertei mediteraneene. Potrivit estimarilor, bazinul mediteranean va fi
asaltat de proximativ 350 mil. vizitatori la inceputul secolului urmator, de circa 3 ori mai mult
decat in 1970.
Acest aflux de turis ti genereaza venituri dar si o serie de efecte negative, dintre care cel
mai grav este poluarea, a carei principala cauza o reprezinta sezonalitatea accentuata, deci
30

concentrarea consumului turistic in timp si spatiu (populatiile tarilor mediteraneene marindu-se,

in timpul lunilor de vara cu 75%, din care 90% se indreapta spre litoral). Atenuarea fenomenelor
negative se afla insa numai in puterea autoritatilor, atat din tarile primitoare cat s i din tarile
emitatoare, prin adoptarea unor solutii ce pot determina o etalare mai armonioasa in timp si
spatiu a circulatiei turistice, cum ar fi: etalarea si multiplicarea vacantelor, schimbarea structurii
timpului de scolarizare, crearea de noi produse turistice, promovarea unor noi regiuni potential
turistice, cooperarea intre organizatiile de turism in vederea partajarii fluxului turistic etc. In
paralel, daca fenomenele economice si sociale de tip inflationist si infractional s-ar diminua,
imaginea ofertei turistice ar avea de cas tigat atat in turismul intern cat si in turismul
international.
Valoarea teritoriului in calitate de determinant al ofertei turistice, se gaseste intr-o relatie
directa si cu pozitia acesteia fata de bazinul cererii, respectiv fata de fluxurile circulatiei turistice.
Acest raport exprimat prin 'distanta' fata de destinatia turistica sau 'accesibilitatea
teritoriului' detine o cota de importanta deosebita, mai ales pentru turismul de vacanta, forma cea
mai puternic dependenta de pozitionarea teritoriului.
Asa cum se observa, se inregistreaza doua zone de atractie: o zona (A-B) in care atractia
creste proportional cu distanta si apoi o zona (B-C) in care atractia este invers proportionala fata
de distanta. S-ar putea vorbi si de o distanta optima (d0) care poate fi, de exemplu, distanta
parcursa in decursul unei singure zile (ce-ar presupune un grad de oboseala acceptabil) sau
distanta exprimata prin costul transportului si care se afla intr-un raport optim fata de costul unei
vacante.
De retinut este si faptul ca in practica influenta factorilor-cauza se interfereaza, in sensul ca
marirea costului implica, de regula, o scadere a oboselii si invers, mentinerea costului atrage o
marire a oboselii ca urmare a utilizarii unor mijloace de transport mai putin rapide sau
confortabile, respectiv a scaderii calitatii transportului folosit la parcurgerea distantei.
2. Sectorul tertiar. Componenta esentiala a oricarui complex economic national, sectorul
tertiar, care grupeaza activitati de prestare de servicii, s-a autonomizat ca un domeniu distinct al
economiei moderne, urmare a dezvoltarii si diversificarii nevoii sociale. Drept urmare, nivelul de
dezvoltare economica al unei tari este prioritar apreciat astazi, alaturi de alti indicatori, si de
ritmul in care forta de munca se elibereaza din sfera productiei materiale si este asimilata in
domeniul serviciilor. Ponderea populatiei ocupate in sectorul tertiar a atins in actualul deceniu
31

60-75% in tarile dezvoltate si 30-50% in tarile in curs de dezvoltare. Se vorbeste astfel de o

'tertiarizare' a ocuparii fortei de munca si a categoriilor profesionale1, proces inceput cu multi ani
in urma, dar continuat si astazi in ritmuri dintre cele mai inalte. Intr-un asemenea cadru evolutiv,
se apreciaza, pe buna dreptate, ca ponderea populatiei ocupate in sectorul tertiar dobandeste
valoarea unui 'barometru' al dezvoltarii unei societati, economiilor moderne fiindu-le specifica
sporirea ponderii fortei de munca ocupate in sfera serviciilor. In privinta tarii noastre, nivelele de
27,5-32,0%, corespunzatoare anilor 1990 s i 1995, redau sugestiv, dupa aprecierile specialistilor,
'nu numai decalajul referitor la dezvoltarea economica, ci si eforturile ce trebuie facute pentru
apropierea de structurile celorlalte tari'.
Aprecierea dimensiunilor sectorului tertiar impune determinarea si a altui indicator
sugestiv, respectiv aportul acestora la crearea produsului intern brut (ponderea serviciilor in PIB).
Normalizarea unui astfel de indicator in analizele economice presupune acceptarea faptului
ca si in sfera serviciilor se presteaza o munca productiva, se creaza si/sau se adauga valoare ce
intra in componenta indicatorilor macroeconomici. Ca urmare, in balanta producerii, consumului
si acumularii PIB se poate evalua partea realizata prin functionarea serviciilor.
Din analiza datelor statistice rezulta concluzia dupa care, in concordanta cu ponderea
detinuta in ocuparea fortei de munca, serviciile au un aport substantial la crearea PIB, intre 6575% in tarile dezvoltate, si intre 30-60% in tarile in curs de dezvoltare. Totodata, urmare a
faptului ca, pe masura patrunderii progresului tehnic, se inregistreaza o sporire a volumului
serviciilor, concomitent cu cresterea ponderii lor, in numeroase tari s-a produs deja o schimbare a
raportului intre productia materiala si servicii in ce priveste crearea PIB; o atare situatie
circumscrie, ca si in cazul populatiei ocupate, tendinta de 'servicizare' a produsului national,
respectiv a ramurilor economiei.
Masura participarii serviciilor la realizarea reproductiei sociale evidentiaza, pe de o parte,
potentialul, structura si caracterul dezvoltarii economiei; se reflecta astfel proportia in care
cresterea economica se bazeaza pe factorii intensivi (ridicarea nivelului pregatirii profesionale,
aplicarea descoperirilor stiintei si tehnicii, perfectionarea managementului etc.). Pe de alta
parte, aceasta pondere reliefeaza eficienta mai inalta a activitatilor derulate in sectorul serviciilor,
eficienta particularizata prin volumul relativ mai mic al cheltuielilor materiale, prin faptul ca
rezultatele lor finale inglobeaza o cantitate mai mare de munca vie, de creativitate, de inteligenta.

32

Pentru tara noastra, dupa informatiile statistice oficiale, aportul tertiarului la crearea PIB
este relativ modest, de la cca.30% la inceputul anilor '80 la 39% in anul 1995. Totusi, faptul
Inbucurator este prezenta unei tendinte pozitive, efect al recunoasterii importantei s i
rolului serviciilor pentru progresul social general.
In sfarsit, evolutia globala a dimensiunilor sectorului tertiar poate fi exprimata si prin
marimea fondurilor fixe - expresie a dimensiunilor resurselor materiale antrenate, precum s i
prin raportul acestora cu cele din alte sectoare. In Romania, prin prisma acestui indicator,
statisticile arata ca la sfarsitul anului 1995 valoarea fondurilor fixe din sectorul tertiar reprezenta
27% din totalul pe economia nationala, iar 42,3% din valoarea investitiilor anului 1995 a revenit
acestui sector.
Important de retinut este si faptul ca indicatorii prezentati anterior (ponderea populatiei
ocupate, ponderea serviciilor in PIB si marimea fondurilor fixe) ilustreaza, in principal, latura
cantitativa a activitatii desfas urate in sectorul tertiar, completarea imaginii privind locul s i rolul
acestuia necesitand examinarea diverselor aspecte calitative legate de functionalitatea serviciilor.
Mai mult, avand in vedere faptul ca activitatea din sfera serviciilor este de o mare
complexitate, neputand fi cuprinsa in totalitatea sa in cativa indicatori macroeconomici, analizele
privind realitatea si perspectivele acestora se cer intregite cu indicatorii specifici ce pot reflecta
continutul fiecarei ramuri componente.
In cazul turismului, ca parte integranta a complexului economic national, inclusiv a
sectorului serviciilor, oferta sa este formata din elemente materiale (capital s i resurse ale naturii)
si forta de munca, deci factori de productie. Factorii de productie ai turismului sunt practic
inclusi in sectorul tertiar al economiei, sectorul de servicii.
Existenta si gradul de dezvoltare, precum si structura sectorului tertiar vor reprezenta,
deci, un alt determinant al ofertei turistice.
Apartenenta turismului ca activitate economica la sectorul tertiar il face dependent de
volumul si dinamica acestuia in diferitele sisteme economice nationale; unele din componentele
sectorului tertiar reprezinta chiar premise si factori pentru dezvoltarea ofertei de servicii turistice
(de exemplu, serviciile de transport, serviciile medicale etc.) care, des i sunt destinate satisfacerii
nevoilor individuale ale membrilor societatii, contribuie si la constituirea ofertei turistice.
Oferta turistica, in calitatea sa de subsistem al sistemului pietei, cuprinde prestatiile
turistice sub forma unei succesiuni de servicii cu caracter specific sau nespecific a caror prestare
33

este dependenta de materializarea prin consum a cererii turistice. Caracterul foarte eterogen si
individualizat la nivelul consumatorului fac imposibila standardizarea serviciilor la nivelul
intregii oferte turistice. Totodata, posibilitatea de largire a gamei 'sortimentale' a serviciilor
turistice se amplifica foarte mult odata cu diversificarea motivatiei de consum si cu posibilitatile
oferite de sectorul tertiar. In plus, nu trebuie sa uitam ca in turism, comparativ cu activitati ale
sectorului primar sau secundar, volumul fortei de munca, calitatea si calificarea sa se transmit
prestatiei ca element al ofertei turistice, ca urmare a faptului ca sectorul tertiar este mai putin
receptiv la consecintele revolutiei tehnico-stiintifice.
Activitatile cuprinse in prestatia turistica sunt grupate de specialisti in cinci categorii de
servicii: serviciile de organizare si comercializare a ofertei turistice; servicii de transport; servicii
de cazare si restaurare; servicii de productie si distributie a bunurilor de consum turistic; servicii
de agrement, tratament etc., deci cu caracter neeconomic, legate de motivatia consumatoruluiturist.
Combinarea acestor componente ale sistemului serviciilor turistice, in diferite proportii, da
nas tere la oferte turistice diferite, iar clasa calitativa a fiecarui tip de serviciu imprima
ansamblului ofertei turistice un anumit nivel calitativ.
3. Baza tehnico/materiala in turism
Transformarea ofertei potentiale n oferta efectiva este conditionata de existenta unor
resurse materiale capabile sa permita turistilor sa beneficieze de elementele de atractie aflate ntro anumita zona, sa ofere conditii pentru petrecerea agreabila a vacantei.
n acceptiunea larga a conceptului, baza tehnico-materiala a turismului cuprinde
totalitatea mijloacelor materiale pe care le utilizeaza turismul pentru realizarea functiilor sale
economice si sociale. Desi specificul activitatii turistice impune prezenta n structura bazei
tehnicomateriale, alaturi de mijloace de munca comune tuturor ramurilor, a unor mijloace
caracteristice si particularizante, clasificarile uzuale pot fi utilizate si n acest domeniu. Baza
tehnico-materiala specifica turismului, prin volumul si structura sa reflecta gradul de nzestrare si
dezvoltare turistica, att pe ansamblu ct si la nivel comunitar-teritorial.
Interdependenta dintre cererea turistica si baza materiala este foarte pronuntata si nu este
usor de distins care este variabila dependenta si care este cea independenta, deoarece ntre
acestea exista o relatie strnsa. Cazarea este, de pilda, conditia prealabila a unei miscari turistice
care determina necesitatile n aceasta directie.
34

Corealatia foarte strnsa dintre nivelul de dezvoltare al bazei tehnico-materiale,

patrimoniul turistic si evolutia cererii, presupune si existenta unui echilibru optim ntre acestea,
deoarece orice ruptura a lui poate genera dificultati n valorificarea resurselor si atragerea
fluxurilor turistice.
Din cele prezentate rezulta nu numai rolul important pe care baza tehnico-materiala l joaca
n desfasurarea si dezvoltarea turismului, ci si cresterea continua a acestuia, ca rezultat al sporirii
exigentelor turistilor, al varietatii tot mai largi a cerintelor manifestate odata cu participarea
circulatia turistica a unor noi segmente ale populatiei, al diversificarii agrementului, formelor de
turism, locurilor si zonelor ce se nscriu n circuitul turistic.
Baza tehnico-materiala a turismului poate fi delimitata, avnd n vedere criteriul destinatia
principala, n doua categorii: baza tehnicomateriala specific turistica si baza materiala generala
(infrastructura).
n prima grupa se ncadreaza resursele materiale care si datoreaza activitatea existenta
activitatii circulatiei turistice, iar n cea de-a doua resursele materiale existente independent de
activitatea turisrica, dar care sunt utilizate si pentru turism, sau pot fi prelungite de infrastructura
turistica, favoriznd dezvoltarea turismului.
Fiecare din cele doua mari grupe sunt alcatuite din mai multe subgrupe si tipuri de resurse
materiale. Astfel, baza tehnico-materiala specific turistica cuprinde: reteaua unitatilor de cazare,
o parte din reteaua unitatilor de alimentatie publica, mijloacele de agrement, o parte din
mijloacele de transport rutiere si teleferagele, instalatiile pentru tratamente balneare, iar cea
generala include caile de comunicatie, mijloacele de transport urban si interurban, retele de
alimentare cu apa, gaze, energie electrica, energie termica, unitati comerciale si de prestari
servicii etc.
n cadrul bazei tehnico-materiale a turismului cel mai important loc l ocupa reteaua
unitatilor de cazare. Acest fapt se datoreaza stringentei necesitatii pe care o acopera, respectiv
nnoptarea. Un consum touristic nu s-ar putea desfasura fara a apela la una din componentele
structurilor de primire cu functiune de cazare turistica. Mai mult chiar, de volum si structura
bazei tehnico-materiale a cazarii depinde cantitativ si structural celelalte elemente functionale ale
ofertei turistice.
Structurile cazarii turistice nglobeaza o multitudine de forme, functie de mai multe criterii:
investitia (grea sau usoara), considerente de rentabilitate, regimurile de amortizare, tarifele
35

practicate sau specificul clientelei. Prin cumulul semnificatiei acestor criterii cea mai cunoscuta
grupare a bazei materiale a cazarii cupinde urmatoarele forme:
- unitati de cazare hoteliera propriu-zise si asimilate lor (moteluri, pensiuni, hanuri,
hoteluri-apartament, bungalow-uri etc.);
- unitati de cazare complementare sau cazarea extrahoteliera (terenuri de camping si
caravaning, casute, sate de vacanta, camine si hanuri pentru tineri, cabane si refugii montane,
camere, case si apartamnete de nchiriat, sanatorii si stabilimente de sanatate, tabere si colonii de
vacanta.
Structurile hoteliere reprezinta forma traditionala de cazare turistica. Ele sunt o
importanta sursa de venituri si debuseu semnificativ de locuri de munca. n functie de
dimensiune, grad de echipare, confort, varietatea si calitatea serviciilor, acestea sunt clasificate
conform unui sistem de norme.
Alte structuri de primire din cele mai solicitate pe plan mondial si ndeosebi n Europa
sunt:
resedintele secundare;
pensiunile turistice;
locuintele rurale;
campingurile;
formele sociale de cazare.
Resedintele secundare devenite una din formele principale de cazare si deci de petrecere a
vacantelor, n special n Europa, reprezinta una din formulele avantajoase de practicare a
turismului ce efecte economice deosebite, n principal induse, cum ar fi:
_ pastrarea si chiar favorizarea dezvoltarii activitatilor economice de artizanat, servicii si
comert en detail, stimularea investitiilor, a amenajarilor n regiunile rerale, montane sau maritime
n care industriile manufacturiere sunt putin dezvoltate;
_ cumpararea resedintelor secundare de catre persoane fizice straine permite cresterea
ncasarilor n devize si poate juca un rol deloc neglijabil n balanta de plati ca urmare a faptului
ca existenta acestor resedinte fixeaza si fidelizeaza sejururile turistice;
_ cresterea numarului resedintelor secundare permite cresterea capacitatii de primire
turistica, n special cnd sunt utilizate integral sau partial pentru nchiriere;

36

_ crearea de locuri de munca,n special n cazul resedintelor secundare cu servicii colective

si a resedintelor secundare n proprietate multipla, ntlnite n special n statiuni montane
de mare altitudine, statiuni balneare sau de litoral.
Apartamente, studiouri si vile mobilate, nchiriate pentru turism pentru perioade n general
ntre o saptamna si trei luni, care au permis crearea unor produse turistice noi (incluznd
transport si cazare) la preturi scazute adaptate turismului de masa; este cazul statiunilor noi de pe
tarmul Marii Mediterane, n Franta si Spania.
Locuinte rurale (case si camere de oaspeti n mediul rural nchiriate sezonier pentru
turism), forme de cazare noi, din ce n ce mai solicitate de turisti si care permit populatiei rurale
obtinerea de venituri suplimentare si ntretinerea patrimoniului imobiliar din spatiile rurale.
Cazare la particulari n sistem bed and breakfast, respective camere amenajate pentru
primirea turistilor cu servirea micului dejun, sistem care a luat amploare mai ales n Marea
Britanie, Austria, Irlanda, Grecia etc.
Cazare turistica de tip social, reprezentata n general de satele de vacanta, amenajarile
turistice pentru tineret cuprinznd structuri de primire de tip motel, han, cabane, case familiale de
vacanta si campingurile.
O alta componenta importanta a bazei tehnico-materiale a turismului o reprezinta reteaua
unitatilor de alimentatie publica destinata sa satisfaca att nevoilor de hrana ale turistilor ct si a
rezidentilor, este tot att de divers reprezentata ca structura ca si baza materiala a cazarii, ele
influentndu-se si sustinndu-se reciproc n practica. Cu toate acestea, poate fi identificat un
segment al retelei unitatilor de alimentatie care, nu numai conventional, ci si prin caracteristici,
orientari, apartine domeniului turismului. Reprezentative sunt unitatile cu accentuat profil culinar
si cele cu caracter recreativ, amplasate n zonele turistice sau pe marile artere de circulatie, cu o
varietate tipologica si de confort similara celei hoteliere, functionnd, cel mai adesea, ntr-o
relatie de interdependenta cu unitatile de cazare si nscriindu-se n privinta organizarii, n
tendinta de concentrare n lanturi.
Baza materiala a transportului cuprinde mijloacele rutiere, destinate n exclusivitate
pentru deplasarea n spatiu, a turistilor sau pentru transportul marfurilor si instalatiile de transport
pe cablu.
Desi n alcatuirea acestei componente sunt prezente toate tipurile de mijloace, n practica
turistica nu se regasesc cele feroviare; structural, proportia covrsitoare revine celor rutiere; lor li
37

se adauga cele aeriene organizate independent sau integrate societatilor hoteliere si, n foarte
mica masura, cele navale. Toate acestea reprezinta sectorul comercial, care este completat de
mijloacele proprietate a turistilor de regula, automobile (sectorul noncomercial).
Referitor la instalatiile de transport pe cablu, ele servesc ca mijloace de continuare a
calatoriei (transport) sau de acces spre altitudinile nalte, spre destinatiile de vacanta sau ca
mijloace de agrement. Recunoasterea acestui rol, paralel cu evolutia exploziva a interesului
pentru schiul amator s-au concretizat n eforturi investitionale remarcabile n domeniu si ntr-o
echipare pe masura.
Baza de agrement. n conceptia actuala agrementul constituie o latura predominanta a
activitatii turistice n general si, n mod special, n oferte turistice a caror specificitate este nsasi
forma de agrement (turism montan, turismul de litoral etc.).
Gradul de atractie a unui produs turistic ct si de punere n valoare a patrimoniului turistic
este n stnsa corelatie cu nivelul dotarilor si a mijloacelor de agrement.
Baza tehnico-materiala de agrement, destinata sa asigure turistului posibilitati ct mai
variate de petrecere a timpului liber, are un continut eterogen adaptat gusturilor si preferintelor
beneficiarilor serviciilor oferite. Unele caracteristici comune fac totusi posibila gruparea lor n
cteva categorii: parcuri de distractie, jocuri, mijloace pentru divertisment muzical, mijloace de
agrement sportiv si mijloace de transport de agrement.
Fiecare dintre aceste grupe cuprind o varietate, mai larga sau mai restrnsa, de componente
specifice, n permanenta diversificare si multiplicare.
Baza tehnico-materiala de tratament are un continut eterogen determinat de diversitatea
afectiunilor tratate, de natura resurselor folosite (ape minerale, namoluri, mofete etc.) si de
profilul statiunilor. Astfel, ea include toata gama instalatiilor de fizioterapie, echipamentul pentru
administrarea externa a resurselor minerale (bai de namol, mpachetari etc.) si pentru
administrarea interna (buvete, aerosoli etc.), amenajarile saline, instalatiile pentru gimnastica
medicala etc.
Din structura bazei tehnico-materiale specifice mai fac parte satele turistice si satele de
vacanta.
Satele turistice sunt localitati rurale situate ntr-un cadru nepoluat, dispunnd de elemente
atractive posibil de valorificat, precum: arhitectura locala, port popular, traditii, mestesuguri etc.,

38

amenajate astfel nct sa ofere temporar sau permanent gazduire, alimentatie si activitati
recreativdistractive.
Satele de vacanta sunt ansambluri mari, de factura moderna, ce cuprind unitati de cazare
individuala sau familiala (vile, bungalow-uri), grupate n jurul unor spatii comune pentru masa,
distractie si sport.
Caracteristica fundamentala a acestor mijloace o constituie desfasurarea n comun, n
formula club, a activitatilor recreative, ceea ce conduce la crearea unei atmosfere specifice.
Produsul turistic denumit club de vacanta este comercializat la un pret forfetar, ce include att
pensiunea, ct si distractiile.
Fundamentarea stiintifica a deciziilor de amplasare si diversificare a bazei tehnicomateriale a turismului reprezinta una din conditiile desfasurarii unei activitati racordata la
nevoile consumatorilor si a realizarii parametrilor de eficienta. Teoria localizarii turistice,
influentata de cercetarile efectuate n celelalte ramuri ale economiei, s-a cristalizat pe parcursul
unei perioade ndelungate si s-a adaptat nevoilor, aspiratiilor, motivatiilor fundamental diferite de
cele ale localizarii altor activitati economice.
Amplasarea judicioasa a dotarilor si coordonarea spatiala a acestora trebuie sa tina seama,
mai nti, de particularitatile activitatii turistice. Produsul turistic rezultat prin folosirea bazei
materiale, respective serviciul prestat, este netransferabil n timp, este rigid n sensul ca nu poate
fi divizat sau adaptat la variatiile sezoniere ale cererii, investigatia facuta pentru crearea
obiectivelor turistice este specializata si nu permite transformari sau alternative de utilizare.
Rigiditatea n spatiu a produsului turistic echivaleaza cu o localizare de sursa, la locul materiei
prime (munte, plaja, monumente arheologice etc.) si implica deplasarea turistilor care
presupune dotari de etapa. Fiecare localizare turistica reprezinta un caz singular, deoarece
patrimoniul are o mare varietate de forme n ceea ce priveste valorile materiale si antropice.
Apoi, trebuie avute n vedere aptitudinile acestora n fiecare din zone, departarea lor fata de
bazinele cererii, variabila complexa ce integreaza elemente ca: durata deplasarii, oboseala
provocata de calatorie, costul ei.
Localizarile turistice sunt favorizate n zonele cu un nivel mai ridicat de dezvoltare
economica, unde exista o infrastructura bine amenajata, un urbanism accentuat, o industrie
diversificata etc. Elemente ce stimuleaza dezvoltarea turismului.

39

O prima delimitare a formelor de amplasare are drept criteriu dispersia atractivitatilor

turistice. Astfel, localizarea dotarilor se poate face n apropierea unor monumente istorice,
curiozitati naturale etc., fiind numita univoca. Un asemenea tip de amplasare este geographic
determinata deci de existenta izolata a unor obiective de interes turistic. n alte cazuri, localizarea
se face n arii geografice cu un caracter specific subliniat tarm de nisip, zona termala, munte cu
zapada etc. si poarta denumirea de amplasare plurivoca. Localizarea este mai elastica si
foloseste, de obicei, ca baza o asezare existenta. Un alt gen de amplasare este cea echivoca
regasita n cazul zonelor turistice omogene, larg raspndite si slab particularizate, de obicei din
preajma marilor aglomerari urbane. Dotarile sunt localizate avndu-se n vedere o relatie sumara
ntre tipul necesar pentru deplasare, comoditatea acesteia si cheltuiala pe care o presupune.
Conceptia de amplasare a dotarilor turistice, influentata de dezvoltarea economica a
zonelor, abandoneaza treptat idea unor centre turistice izolate, punctiforme si abordeaza
problemele la nivelul unor regiuni integrate, tinnd seama de patrimoniul turistic de ansamblu,
densitatea cailor de comunicatie, interferentele de drumuri etc. Statiunile turistice, cu
particularitatile lor, reprezinta puncte de cristalizare pe suprafata larga a acestor regiuni.
Solutiile de amplasare se diferentiaza, n al doilea rnd, n functie de natura spatiului
geografic litoral, balnear, montan etc. particularizat el nsasi.
n zonele de litoral se are n vedere geografia care defineste plaja si faptul ca aceasta este,
n general, o arie cu latime si profunzime mica.
Baza materiala este localizata de-a lungul coastei, ct mai aproape de plaja si apa, nct
deplasarea sa fie ct mai facila. O prima solutie este aceea a microurbanizarii, respectiv statiuni
turistice cu concentrari imobiliare, formate n jurul unor centre locuite sau de tipul unui centru
locuit, cu posibilitati ulterioare de dezvoltare. O a doua varianta o reprezinta amplasamentele
izolate, cu structuri nepermanente (popasuri turistice, terenuri pentru corturi proprii etc.),
localizate n apropierea microurbanizarilor.
n zonele balneare amplasarea bazei materiale se face aproape exclusiv sub forma
microurbanizarilor, constituite din complexe balneare, care reunesc, n cadrul aceleasi constructii
ansamblul serviciilor de care are nevoie turistul Si n acest caz solutiile de implementare a
dotarilor mbraca forme variate, datorita necesitatilor impuse de sistematizare si urbanismul
balnear. Amplasarea se poate realiza sub forma rectangular (tabla de sah), poate lua configuratia

40

pnzei de paianjen, arterele radiale si circulare formndu-se n jurul unui centru, sau este radiocentrica, de forma unui plan circular cu o taietura provocata, de obicei, de un element geografic.
Amplasarea n regiunile montane urmareste, simultan, doua imperative: posibilitatile de
acces (permeabilitatea) si frumusetea peisajului.
Prin natura sa muntele este un spatiu de circulatie dificila, mai ales atunci cnd este vorba
de microcirculatia interioara si trebuie sa se tina seama de permeabilitatea zonei, diferentiata n
functie de mijlocul de acces si de nsasi turistul respectiv.
O prima solutie o reprezinta amplasarea periferica,clasica, n jurul masivului montan,
constituita adesea n centru economic si social. Ea poate fi de contact, periferica la limita
exterioara (de distributie) sau periferica la limta interioara (de releu), cel mai adesea ntr-o larga
vale de penetratie. O alta varianta de amplasare este n interiorul masivului muntos, care
formeaza aria de utilizare propriu-zisa si o ultima solutie este amplasarea terminus.
Amplasarea n zonele de munte este, n general, liniara si n cadrul unei sectiuni delimitate
a vaii se pot gasi centre turistice de importanta diferita, n functie de concentrarea dotarilor. n
statiunile montane de iarna la amplasarea echipamentului trebuie sa se tina seama de realizarea
unei legaturi rapide ntre hotel, mijlocul mecanic de transport si prtia de schi.
Amenajarea si dotarea unor asemenea statiuni trebuie sa-si gaseasca rezolvarea si n strnsa
corelatie cu punctele de atractie turistica din apropiere.
n zonele rurale amplasarea are n vedere constrngeri de ordin geografic mult mai putin
severe, comparativ cu cazurile precedente.
Vegetatia ambianta nu este de natura sa o influenteze determinant, relieful accidentat de
dimensiuni reduse, care poate constitui un obstacol pentru alte dezvoltari, ofera atractie pentru
localizarea unor dotari turistice, deoarece introduce elemente ce favoruzeaza arhitectura si
urbanismul (terase, nivele diferentiate etc.). factorii care determina amplasarea rurala sunt liniste,
spatiu, curiozitati naturale de ordin secundar (taluzuri, abrupt etc.), traficul rutier etc. Dotarile
rurale sunt, n cele mai frecvente cazuri, destinate traficului de tranzit si au n vedere fluxurile
vehiculelor, punctele de plecare, evaluarea aproximativa a sanselor de oprire. Baza
tehnicomateriala poate fi amplasata n cadrul unor localitati cel mai adesea n centrul acestora, la
intersectia unor cai rutiere importante sau de-a lungul lor, formula ntlnita tot mai des odata cu
dezvoltarea autostrazilor care evita localitatile.

41

Amplasarea n zonele silvestre se caracterizeaza prin grefarea pe asezari urbane existente si

mbraca forme specifice ca de pilda: amplasarea n luminisuri deschise sau nguste, n crnguri,
deliziera si izolata intrasilvestra.
La amplasarea dotarilor turistice o atentie deosebita trebuie acordata masurilor de protectie
a mediului nconjurator, a elementelor naturale valoroase paduri, lacuri etc. care au un rol
important n mentinerea microclimatului.
Dimensionarea bazei tehnico-materiale este conditionata de patrimoniul turistic,
ndeosebi cel natural si etalarea distributiei cererii. Capacitatea limitata de folosire a resurselor
naturale obliga la o optimizare a dimensiunilor si densitatii dotarilor turistice, astfel nct sa se
evite dezechilibrul ecologic. Pe de alta parte, imposibilitatea stocarii impune necesitatea
optimizarii n raport cu o distributie determinata a cererii, dependenta de stabilitatea acesteia n
timp si o anumita structura a ei, cu care capacitatea de primire trebuie armonizate.
Elementele patrimoniului turistic care intra n concurenta, la stabilirea dimensiunilor
dotarilor, se diferentiaza n functie de specificul conditiilor naturale. De exemplu, n cazul
zonelor balneare dimensiunile dotarilor sunt influentate de debitul sau volumul resurselor (ape
minerale, namoluri, mofete etc.) si necesarul pentru un tratament (major si/sau asociat). n
statiunile de litoral principalul element de dimensionare l reprezinta marimea plajei, pentru
fiecare loc de cazare fiind necesara o suprafata minima de plaja (5 m2). Pentru zonele montane
criteriul ce determina dimensiunile obiectivelor de pornire, este capacitatea prtiilor de schi,
stabilita cu ajutorul unor modele matematice.1
Amplasarea si dimensionarea optima a bazei tehnico-materiale reprezinta un obiectiv de
mare importanta deoarece conditioneaza dimensiunile pietei turistice careia se adreseaza
produsele respective. n alti termeni, ele reprezinta conditii esentiale ale dezvoltarii armonioase a
turismului, atenuarii sezonalitatii, cresterii calitatii ofertei, a atractivitatii acesteia si sporirii
eficientei activitatii desfasurate.
Resursele turistice - naturale i antropice - ale Romniei
A. Cadrul natural
Cadrul natural este bogat, variat i complex, cu o structur peisagistic deosebit de
armonioas. Complexitatea potenialului turistic, ca i gradul su de atractivitate, n general, sunt
n strns corelaie cu treapta de relief i cresc progresiv, de la cmpie ctre muni - excepie
fcnd Delta Dunrii i Litoralul Mrii Negre.
42

O important zona turistic n ansamblul turistic naional este zona Munilor Carpai
care acoper 36% din suprafaa rii. Carpaii romneti se difereniaz de puternicii
concureni din Europa - Munii Alpi, Balcani, Pirinei, Tatra prin posibilitile multiple pe care
le ofera n ceea ce privete practicarea unor sporturi de iarna ca alpinismul i drumeia montan;
prezint originalitate i atractivitate turistic prin diferitele tipuri de relief, prin prezena
depresiunilor, a culoarelor de vi, a reelei de ape i lacuri, fond cinegetic i piscicol.
Exist posibilitatea practicrii turismului de odihn i a turismului de cunoatere,
speoturism, vnatoare, sporturi de iarna. Romnia se situeaz pe locul al treilea n Europa n ceea
ce privete potenialul speologic: 10.900 de peteri, att peteri de mari dimensiuni ca Topolnia,
Cetile Ponorului, ura Mare, Petera de la Izvorul Tuoarelor, Ghearul de la Scrioara,
Cloani, multe intrate deja n circuitul turistic.
Configuraia Carpailor permite practicarea schiului de la 800-2.200 m altitudine i fr
pericolul avalanelor i viscolelor. Cele mai importante zone schiabile se situeaz n Munii
Bucegi, Parng, Muntele Mic, Postavaru, Retezat, Rodnei, Vldeasa. Unele zone montane ca
Parng, Muntele Mic, Fgra, Bucegi permit o prelungire a sezonului de sporturi de iarna pna
n aprilie-mai prin posibilitatea amenajrii de prtii i transport pe cablu n sistem cascad.
Carpaii romneti ofer posibilitatea practicrii alpinismului de vara i de iarna,
existnd trasee cu grade diferite de dificultate recunoscute pe plan naional i internaional: peste
325 trasee din care 218 n Piatra Craiului, 71 n Retezat, 69 n Apuseni, 42 n Cheile Bicazului,
11 n Fgra. Obiective turistice importante sunt i lacurile de munte Bucura i Zanoaga n
Retezat, Capra i Blea Lac n Fgra, Sfnta Ana n Harghita, Lacul Rou n Bicaz, dar i
circurile glaciare din Fgra, Rodna, Retezat.
Lacurile cu apa srat localizate n zona dealurilor i podiurilor sunt utilizate n
turismul balnear practicat n staiunile din apropiere: Sovata, Ocna Sibiului, Slnic Prahova.
i zona de cmpie ofer importante atracii turistice: balneare (Amara, Balta Alba, Lacul
Srat), agrement (Snagov, Cldruani).
Lacurile din jurul capitalei Struleti, Bneasa, Floreasca, Tei ofer posibiliti de
practicare a turismului, de recreare i odihn. Obiective turistice sunt i lacurile de acumulare de
la Vidraru, Izvorul Muntelui, Vidra, Porile de Fier.
Litoralul romnesc deine peste 45% din baza material de cazare a rii de-a
lungul a 70 de km de coast. Are un important potenial turistic prin apa srat a mrii (salinitate
43

17-18 mg/l) care ntrete organismul, prin bioclimatul marin, ape minerale sau mineralizate din
forjare, lacuri srate i nmoluri terapeutice. Plaja are o orientare ce permite expunerea la soare
n tot timpul zilei, ceea ce constituie o raritate pentru plajele din Europa, este natural, iar nisipul
este aproape n permanen uscat.
Litoralul romnesc al Mrii Negre cuprinde dou zone separate, regiunea staiunilor
turistice de pe litoral n jurul oraului Constana i zona Delta Dunrii, o zona ecologic
sensibil. Regiunea cu staiuni se ntinde de la grania romn la sud de Mangalia pn la
Nvodari n nord.
Produsul turistic este orientat catre litoral cu cele cteva centre de sntate, deoarece n
ntreaga regiune si n mprejurimi, cu excepia Deltei, exista puine alternative pentru agrement.
Dunarea i Delta Dunrii reprezint elemente foarte importante pentru turismul
romnesc. Pe teritoriul Romniei, Dunarea parcurge 1.075 km , traseul sau integral navigabil
prezentnd 4 sectoare cu trsturi turistice deosebite: cel mai lung defileu din Europa 144 km
pna la Porile de Fier; Porile de Fier-Clrai, Clrai-Brila i Brila-Marea Neagr (Dunarea
Maritima). Pe primele trei sectoare se poate practica navigaia fluvial de vase cu pescaj de circa
2 m, iar pe al patrulea navigaia maritim de vase cu pescaj pn la 7 m Acest sector mai prezint
i un alt punct de atracie turistic, unic n Europa: sectorul Delta Dunrii.
Delta Dunarii este cel mai nou pamnt romnesc, nc n formare,care mpreun cu
sistemul lagunar Reazelm are o suprafaa de 4.340 km ptrai i stimuleaz interesul turistic prin
varietatea vegetaiei i faunei existente.
Fauna rii noastre prezint valoare pentru turismul profesional, tiinific prin
speciile rare, endemice sau pe cale de dispariie (dropia, lostria) care sunt ocrotite de lege sau
cuprinse n rezervaii tiinifice cum sunt cele din Delta Dunrii (ornitologice), Carpaii Orientali
(lostria i cocosul de munte), Cmpia de Vest. Fauna acvatic reprezint o principal
component a potenialului natural de mare atractivitate.
Dunrea i Delta Dunrii dein o bogat fauna ihtiologic, de la crap, tiuca, somn, alau
la sturionide: nisetru, cega, pstrug. Zonele montane Climani, Harghita, Rodna, Maramure,
Ceahlu, Bistria, Tarcu, Godeanu sunt bogate n animale de interes vnatoresc, premiate la
numeroase expoziii internaionale.
Vegetaia este un alt element de valoare turistic cuprinznd specii declarate
monumente ale naturii, rezervaii cu caracter tiinific ca fgetele seculare din Semenic, codrii de
44

la Sltioara, pdurile Ciornuleasa, Comana, Frsinu. Defileul Dunrii, Munii Banatului i Valea
Cernei abund n vegetaie submediteranean, iar Pdurile de liliac de la Carasova i Eftimie
Murgu din Cara-Severin au valoare turistica prin srbtorile care se organizeaz anual.
Condiiile de clim ale Romniei se pot constitui n factori de cur.
Unele elemente climatice sunt indispensabile practicrii sporturilor de iarna (stratul de
zapada i temperatura aerului). Numrul mediu al zilelor cu strat de zapad este de 25 de zile pe
litoral, 50-70 de zile la cmpie, 100 de zile n zona dealurilor subcarpatice i depete 200 de
zile la peste 1.500 m altitudine. Masivele din partea de vest a rii beneficiaz de un interval de
timp mai mare cu strat de zpad chiar i la altitudini mai mici de 1.500 m, cum ar fi n Semenic
225 zile/an, Bioara, Stna de Vale i Muntele Mare 230 zile/an, iar la altitudini de 1.800
1.900 m de pna la 315 zile/an, aa cum este la Vldeasa i arcu. Stratul de zpad are grosimi
favorabile pentru schi o perioad de 4-5 luni/an.
Romnia deine i un fond de factori naturali de cur: mofetrii, nmoluri sapropelice i
de turb, ape mezotermale, sulfuroase. n cele peste 160 de staiuni balneare i localiti ce
posed ape minerale i ape termo-minerale, se poate asigura asistena balneo-medical
profilactic, curativ i de recuperare medical.
n balneo-turism, cele mai cutate staiuni sunt cele din cmpia Romna: Balta Alba,
Lacul Srat, Lacul Amara, Techirghiol apa sarata; Mangalia apa sulfuroas; lacurile din
masivele de sare de la Sovata, Ocna Mure, Bazna, Ocna Dej, Someeni, Cojocna, Ocna Sibiului,
Ocnele Mari. La Sngeorz Bi sunt nmoluri minerale, la Nicolina-Iai sedimente argilonmoloase mineralizate
Specifice Romniei sunt emanaiile de gaze terapeutice, ara noastr fiind printre
primele ri din Europa care dispun de o zona mofetic de mare extindere i valoare. Cele mai
cunoscute sunt emanaiile de bioxid de carbon i sulfuroase.
Salinele sunt un important factor de cura n terapia afeciunilor respiratorii cronice cu
baze de tratament la Trgu-Ocna, Slnic-Prahova i Praid, acestea fiind solicitate i de turitii
strini.
Potenialul turistic antropic
Cetile dacice din Munii Ortiei, bisericile de lemn din Maramure, Mnstirile din
Bucovina, Moldova i Oltenia, creaiile lui Eminescu, Brncui, Enescu, Grigorescu, pot fi
considerate unicate mondiale. Aceste resurse antropice sunt valoroase ntruct exprim
45

caracteristicile epocii n care au fost create i reprezint argumente n cunoaterea i nelegerea

unei perioade istorice.
Patrimoniul romnesc cuprinde vestigii ale antichitii ca ruinele cetilor nfiinate n
secolele VII VI i.d.C. de colonistii greci pe coasta Mrii Negre: Hristor (Istria), Tomis
(Constanta), Callatis (Mangalia) prin intermediul crora geto-dacii au venit n contact cu
civilizaiile persan i roman.
Fortificaiile militare i vechile aezri dacice de la Drobeta unde se afla i ruinele
podului lui Traian construit de Apolodor din Damasc (103- 105), Tibiscum (Jupa lnga
Caransebe), Potaissa, Porolissum, apoi ruinele centrelor urbane: Drobeta, Apullum, Napoca,
Romula, Sarmizegetusa, Colonia Ulpia Traina Augusta, Dacia de lnga Haeg, atesta gradul de
dezvoltare economic i social din perioada de mpletire a civilizaiilor dac i romn care au
condus la apariia poporului romn.
Vestigiile medievale Dabca (sec. XI XIII), Bihara (sec. XI XVII Bihor), Piatra
Craivii Alba i Severin Mehedini (sec. XIII XVI), Curtea de Arge (sec. XIII), atesta
nivelul vieii economico-sociale, tehnicile de construcii i stilurile arhitectonice din acele
vremuri.
Printre cele mai importante atracii turistice din ara noastra se numr i monumentele
istorice aparinnd stilului moldovenesc de arhitectur i pictur medieval: Vorone, Sucevia,
Arbore, Moldovia, care au mbogit patrimoniul artei universale prin arta construciilor i cea
Reeaua de cazare turistic din Romnia nsuma circa 2.900 de structuri de cazare - respectiv
hoteluri, baruri turistice, vile i/sau case de odihn, cabane i popasuri turistice, rspndite pe
ntreg teritoriul rii, n funcie de valoarea potenialului turistic al fiecrui jude.
Capacitatea total de cazare turistic era de 335.200 de locuri, fa de numai 35.000
de locuri existente n perioada antebelic, repartizat dup cum urmeaz:
- 156.450 de locuri (46,7%) pe Litoralul Mrii Negre (54% din capacitatea de cazare a rii);
diferena o administrau Sindicatele, Cooperaia, BTB;
- 50.000 de locuri (14,96%) n staiunile turistice balneare;
- 23.000 de locuri (6,9%) pentru turismul montan;
- 107.750 de locuri (31,5%) pentru turismul de tranzit.
Acestor structuri de cazare li se adaug o important baz material pentru servicii
turistice, constnd n numeroase uniti de alimentaie public cu deservire preponderent pentru
46

turiti, baze de tratament n unitile i staiunile balneoclimaterice, instalaii de protecie i

exploatare a resurselor minerale terapeutice, transport turistic auto (ca 800 "rent a car", cu i fr
ofer), mijloace auto proprii pentru transport marf, transport pe cablu (telecabine, telegondole,
jocuri, sli i centre multifuncionale pentru agrement, grupuri industriale pentru semipreparate
culinare, spaii frigorifice i de depozitare, gospodrii anexe, precum i baza material aferent
(hala de producie i de reparaii) ale ntreprinderilor de transport turistic, agrement, tipografii ale
Institutului de Cercetri pentru Turism, de calificare i perfecionare profesional, magazine
speciale i spaii de depozitare a produselor vndute pe valut, spaii i dotri ale ageniilor de
turism, ale birourilor de turism din strintate etc.

47