Sunteți pe pagina 1din 81

MASAJ MEDICAL

PROCEDEE, METODIC Ă , INDICA ŢII TERAPEUTICE

INTRODUCERE

CAP. I:

-

CONDI ŢII SI REGULI PENTRU PRACTICAREA CORECTĂ A

MASAJULUI

APTITUDINILE UNUI BUN MASEUR

REGULI CE TREBUIE RESPECTATE DE

-

-

PERSOANA CARE DORESTE S Ă FIE MASATĂ

- SUBSTAN ŢE FOLOSITE PENTRU EXECUTAREA MASAJULUI

CAP. II:

- EXERCI ŢII DE MOBILIZARE A DEGETELOR SI A MÂINILOR PREG Ă TITOARE PENTRU MASAJ

- EXERCI ŢII PENTRU DEGETE

- EXERCI ŢII PENTRU PUMNI

EXERCI ŢII PENTRU ANTEBRA ŢE SI COATE

CAP. III:

-

- CONTRAINDICA ŢIILE MASAJULUI

CAP. IV:

- EFECTELE FIZIOLOGICE ALE MASAJULUI

EFECTELE LOCALE SI GENERALE

-

EFECTELE IMEDIATE SI TARDIVE

-

CAP. V:

- INFLUEN ŢELE MASAJULUI ASUPRA ORGANISMULUI

INFLUEN ŢELE MASAJULUI ASUPRA PIELII

-

INFLUEN ŢELE MASAJULUI ASUPRA ŢESUTULUI -

CONJUNCTIV

- INFLUEN ŢELE MASAJULUI ASUPRA APARATULUI LOCOMOTOR

INFLUEN ŢELE MASAJULUI ASUPRA CIRCULA ŢIEI SÂNGELUI SI A -

LIMFEI

INFLUEN ŢELE MASAJULUI ASUPRA SISTEMULUI NERVOS

-

INFLUEN ŢELE MASAJULUI ASUPRA ŢESUTURILOR SI ORGANELOR -

PROFUNDE

CAP. VI:

- PROCEDEELE DE MASAJ

PROCEDEELE PRINCIPALE DE MASAJ

-

PROCEDEELE SECUNDARE DE MASAJ

-

- MASAJUL SPECIAL

INDICA ŢIILE MASAJULUI

CAP. VII:

-

- MASAJUL PAR ŢIAL SI GENERAL – TEHNIC Ă

MASAJUL PAR ŢIAL

-

- MASAJUL TRUNCHIULUI

- MASAJUL MEMBRELOR INFERIOARE

- MASAJUL MEMBRELOR SUPERIOARE

MASAJUL GENERAL

CAP. VIII:

-

- MASAJUL ŢESUTURILOR SI AL ORGANELOR

- MASAJUL ŢESUTURILOR

- MASAJUL PIELII

- MASAJUL ŢESUTULUI CONJUNCTIV

- MASAJUL MUSCHILOR SI TENDOANELOR

- MASAJUL ARTICULA ŢIILOR

- MASAJUL VASELOR

MASAJUL NERVILOR

-

MASAJUL ORGANELOR PROFUNDE

- MASAJUL CAPULUI

MASAJUL GÂTULUI

MASAJUL TORACELUI

-

-

MASAJUL ABDOMENULUI

CAP. IX:

-

- MASAJUL TERAPEUTIC

-

- MASAJUL ÎN AFEC ŢIUNILE REUMATISMALE

- AFEC ŢIUNI REUMATISMALE CRONICE INFLAMATORII

- AFEC ŢIUNI REUMATISMALE CRONICE DEGENERATIVE

- AFEC ŢIUNI ALE TENDONULUI

- AFEC ŢIUNI TRAUMATICE ALE APARATULUI LOCOMOTOR

- AFEC ŢIUNI ALE SISTEMULUI NERVOS PERIFERIC

PAREZA SI PARALIZIA DE NEURON

-

- AFEC ŢIUNI CIRCULATORII

AFEC ŢIUNI MUSCULARE

-

- MASAJUL ÎN OBEZITATE SI CELULITĂ

MASAJUL ÎN AFEC ŢIUNI RESPIRATORII

-

- MASAJUL ÎN AFEC ŢIUNI ALE PIELII

CAP. X:

- MASAJUL FEMEII, PRE SI POST PARTUM

MASAJUL ÎN TIMPUL SARCINII

- MASAJUL LĂ UZEI

-

- MASAJUL FEMEII CARE ALĂ PTEAZĂ

CAP. XI:

- MASAJUL COPILULUI

CAP. XII:

- PARTICULARITĂŢI MORFOFUNC ŢIONALE NORMALE SI

PATOLOGICE ALE STRUCTURILOR CARE POT FI INFLUEN ŢATE DE

MASAJ

PARTICULARITĂŢI MORFOFUNC ŢIONALE ALE PIELII

INTRODUCERE

-

Masajul medical face parte din fizioterapie. Prin termenul de masaj se în ţelege o grupare sistematică si stiin ţifică de manipulări executate manual asupra ţesuturilor corpului uman, cu scopul

de a influen ţa ţesutul nervos ş i muscular ş i circulaţia generală. Cu excep ţia automasajului, masajul medical este o metod ă terapeutică pasiv ă.

Masajul medical se poate face si prin procedee mecanice, utilizându-se diverse aparate sau apa. Procedeele manuale – manevre sau manipulări de masaj – constă din miscări variate de alunecare a mâinilor la suprafaţa corpului ş i de presiune în profunzime, de strângere ş i stoarcere a ţesuturilor, de lovire ritmică pe părţile cărnoase, de scuturare a segmentelor.

Procedeele manuale sunt cele mai vechi, mai r ăspândite si mai eficace forme de executare a masajului, deoarece mâna omului dispune de multiple posibilităţi de adaptare si de perfecţionare a miscărilor.

Masajul mecanic se execută cu instrumente sau aparate miscate fie cu mâna, fie cu ajutorul unor surse diverse de energie. Există numeroase aparate care îns ă nu pot înlocui mâna omului. În practică, se foloseste numai masajul vibrator, care este mai bine executat cu aparate decât cu mâna. Procedeele de masaj se execută cu o anumită tehnică, dup ă reguli metodice bine stabilite, respectând toate condiţiile de igien ă si urmând cu stricteţe indicaţiile sau contraindicaţiile medicale.

Tehnica si metoda de masaj variază în raport cu forma si structura ţesuturilor sau ale organelor pe care dorim s ă le mas ăm si cu scopul pe care îl urmărim. În

ordinea dispoziţiei lor anatomice, de la suprafaţă spre profunzime, păr ţile moi ale corpului care sunt prelucrate prin masaj, sunt: tegumentele, straturile subtegumentare

( ţesut conjunctiv si gr ăsos), mu ş chii, vasele ş i nervii, ţesuturile ş i organele profunde.

Masajul poate fi superficial sau profund, par ţial sau general, de durată mai scurtă sau mai lung ă, calmant sau stimulant. În anumite cazuri, atunci când masajul nu poate fi executat de o persoan ă preg ătită, acesta poate fi înlocuit, în parte, cu automasajul.

Rezultatele ob ţinute prin masaj depind în mare măsur ă de folosire unei tehnici corecte.

Masajul – parţ ial sau general – executat pe ţesuturile de la suprafaţa corpului mai este cunoscut sub numele de masaj somatic. Dup ă ce am trecut în revistă tehnicile si metodele de masaj, am prezentat, în cadrul capitolului de masaj terapeutic, cele mai frecvente afecţiuni care beneficiază, alături de alte forme de tratament, de efectele locale si generale ale masajului.

Masajul terapeutic, medical, reprezintă unul din mijloacele de tratament fizioterapic care, combinat cu kinetoterapia, poate contribui la vindecarea sau ameliorarea multor afecţiuni. Aria de aplicare a masajului medical este destul de vastă si dacă este indicat în timp util si aplicat corect, contribuie, alături de celelalte măsuri terapeutice la scurtarea timpului de recuperare a pacientului.

Masajul terapeutic poate fi indicat în:

leziuni ale pielii si ale structurilor con ţinute de aceasta;

leziuni ale muschilor si ale tendoanelor;

-

leziuni osoase, articulare sau sechele ale acestora;

leziuni ale nervilor periferici;

afecţiuni neurologice centrale;

-

-

-

-

- afecţiuni ale sistemului circulator;

afecţiuni organice.

-

Această carte se adresează în primul rând kinetoterapeu ţilor, care de nenumărate ori au posibilitatea de a îmbina, în beneficiul pacientului, tehnicile de tratament prin exerciţiul fizic cu masajul. De asemenea, există numeroase mijloace si tehnici specifice kinetoterapiei, care necesită masajul ca si manoper ă preg ătitoare.

1. CONDI Ţ II Ş I REGULI PENTRU PRACTICAREA CORECT Ă A MASAJULUI

Masajul este indicat si se aplică cu scopul de a se ob ţine cele mai bune rezultate. Pentru aceasta este nevoie de:

cunoasterea temeinică a tehnicii masajului;

-

cunoasterea influen ţelor masajului asupra organismului;

-

asigurarea unor condiţii optime de lucru;

-

respectarea unor condiţii de igien ă;

-

cunoaş terea contraindicaţiilor masajului.

-

1.1.1. LOCUL SI MOBILIERUL

Masajul se practică de preferin ţă într-o încăpere specială, numită sală sau cabinet de masaj; acesta va fi amenajat pe lâng ă cabinetul medical, sala de dusuri, în serviciile de balneofizioterapie si de recuperare medicală. Încăperea trebuie s ă îndeplinească toate condiţiile de igien ă:

s ă fie spaţioas ă, luminoas ă, călduroas ă si bine aerisită;

-

- temperatura aerului nu trebuie s ă coboare sub 20°C, pentru a nu expune la răceli pe cei masaţi, dar nici nu trebuie s ă fie prea ridicată pentru a nu obosi pe maseur;

cur ăţenia s ălii trebuie s ă fie perfectă, s ă se poată face si întreţine cu usurinţă;

-

în sala de masaj nu trebuie s ă existe decât mobilierul simplu, strict

necesar pentru executarea masajului;

-

existen ţa unei chiuvete cu apă curentă pentru sp ălatul mâinilor;

-

alături de sala de masaj s ă existe un vestiar, o sală de asteptare, o camer ă de odihn ă,

dusuri si instalaţii sanitare.

-

Mobilierul necesar pentru executarea masajului este constituit din: banchete de masaj, scaune sau taburete speciale, o măsu ţă pentru scris si un dulap. Banchetele si scaunele de masaj vor fi astfel dispuse încât cei care lucrează s ă aib ă spaţiu suficient pentru a se putea misca si a se deplasa în voie în jurul acestora.

Masajul se poate executa pe o banchetă simplă de lemn, vopsită în alb, tapisată cu o pânză tare, impermeabilă sau din material plastic, care se acoper ă cu un cearsaf alb, curat. Bancheta are un cap, care se poate ridica la nevoie. Dimensiunile obisnuite ale banchetei sunt: 2 m lungime, 70 cm lăţime si 70 - 75 cm în ălţime.

Există banchete speciale de masaj, de dou ă tipuri: înalte sau joase; la cele înalte se lucrează din poziţia stând, la cele joase din poziţia sezând pe un taburet.

Planul orizontal al acestor banchete este alcătuit din două segmente: unul anterior, mai scurt si altul posterior, mai lung. Segmentele sunt mobile si se articulează între ele; acestea se ridică si se coboar ă, permiţând culcarea si asezarea în poziţii foarte variate. Sub cap ătul anterior are un segment mobil (înainte si înapoi) care serveste la sprijinul picioarelor. Pentru sprijinul capului sau al membrelor în poziţii favorabile pentru executarea masajului, se folosesc suluri, perne sau saci de nisip de diferite mărimi.

1.1.2. APTITUDINILE UNUI BUN MASEUR

La baza profesiunii de maseur stau aptitudinile fizice si psihice

naturale; tehnica si metodele de masaj se învaţă si se des ăvârsesc prin practică. Un bun maseur trebuie s ă fie s ăn ătos si rezistent la oboseală, s ă aib ă o constitu ţie robustă si o abilitate manuală naturală. Oricine practică masajul, dar mai ales maseurul profesionist, trebuie s ă aib ă o în ălţime medie sau pu ţin deasupra mediei, o musculatur ă bine dezvoltată, o bun ă mobilitate articular ă, capacitatea de se încorda si relaxa cu usurin ţă, de a se adapta, concentra si orienta repede în orice situaţie, de a-si doza efortul, pentru a rezista cât mai mult la lucrul monoton ş i de lung ă durată. Deoarece poate fi pus în situaţia de a lucra mai multe ore, maseurul

trebuie s ă stea ş i s ă acţioneze cu calm, nefor ţat, f ăr ă grabă si cu cheltuială minimă de energie: mâinile vor fi folosite pe rând, pentru a nu le obosi si vor fi intercalate mici pauze dup ă fiecare regiune sau segment masat, dup ă fiecare subiect ş i or ă de lucru.

Printr-o bun ă preg ătire fizică generală si printr-un antrenament

profesional metodic, maseurul va ajunge s ă capete, pe lângă forţă ş i

rezisten ţă, supleţe ş i îndemânare în lucru. Lucrând cu mâna moale ş i mobilă, ritmic ş i uniform, maseurul va reu ş i s ă ob ţin ă rezultate mai bune prin îndemânare ş i nu prin for ţă. Pentru a rezista la oboseală, maseurul trebuie s ă se asigure de buna funcţionare a organelor, în special a celor ale aparatelor respirator ş i cardiovascular.

Maseurului i se cer un auz fin, o vedere bun ă, dar mai ales un simţ perfect al pip ăitului. Mâinile maseurului trebuie s ă aib ă o mărime potrivită, s ă fie largi ş i cărnoase, pielea de pe palme s ă fie cald ă, moale ş i uscată, degetele s ă fie suple ş i abile. Mâna maseurului trebuie s ă fie “u ş oar ă”, dar puternică la nevoie. Pentru profesiunea de maseur sunt nepotrivite o în ălţime a corpului prea mare sau prea mică, debilitatea ş i anemia, obezitatea, insuficien ţa muscular ă sau musculatura dezvoltată în exces.

Sunt contraindicate pentru această profesiune deficienţele fizice, organice sau psihice, asimetriile feţei, defectele nasului ş i gurii, deformaţiile corpului, deficien ţele motrice, bolile aparatelor respirator, cardiovascular, digestiv, renal; leziunile sau bolile cronice ale tegumentelor: eczeme, ulcere, transpiraţie exagerată a palmelor, cicatrice, defecte inestetice.

Maseurul trebuie s ă acorde o aten ţie deosebită cur ăţeniei corpului ş i a îmbr ăcămintei sale. Se va îmbrăca într-o uniformă alb ă lavabilă (pantaloni lungi ş i

bluză larg ă, cu mâneci scurte). Mâinile trebuie sp ălate înainte ş i dup ă fiecare sedin ţă, pentru a evita transmiterea germenilor patogeni de la o persoan ă la alta; unghiile sunt tăiate foarte scurt; nu poartă inele, br ăţări (îl stânjenesc în muncă sau irită ş i lezează pielea celui masat). Nu va folosi

parfumuri ş i pomade cu miros puternic; nu va fuma ş i nu va folosi b ăuturi alcoolice. Va evita muncile fizice grele ş i sporturile care-l obosesc, îi în ăspresc sau lezează pielea palmelor. Este necesar ca maseurul s ă - ş i însu ş ească cuno ş tinţe de bază despre forma ş i structura corpului, despre funcţiile organismului s ăn ătos ş i despre

semnele cele mai frecvente ş i mai caracteristice ale unor stări patologice. Aceste cunostin ţe îl ajută s ă în ţeleag ă importan ţa efectelor pe care le poate ob ţine prin masaj, s ă lucreze mai sigur pe sine ş i cu mai mare eficacitate. Maseurul trebuie s ă procedeze cu mult tact ş i îngăduinţă, cu discre ţie ş i constiinciozitate, în relaţiile cu persoanele pe care le masează.

1.1.3. REGULI CARE TREBUIE RESPECTATE DE PERSOANA CARE DORESTE S Ă FIE MASAT Ă

Aceasta trebuie s ă respecte câteva reguli elementare de igien ă

individuală. Una dintre primele reguli este cur ăţenia corpului ş i a

îmbr ăcămintei. În majoritatea cazurilor, masajul se aplică direct pe piele. Înaintea ş edin ţei se scot hainele de pe regiunea ce urmează s ă fie masată ş i cele care stânjenesc circulaţia sângelui, respiraţia ş i miş cările segmentelor sau îl împiedică pe maseur s ă execute în voie manevrele necesare.

Masajul nu se poate aplica pe pielea neîngrijită sau bolnavă, cu r ăni sau inflamaţii. Numeroase boli de piele se pot transmite prin masaj de la o persoan ă bolnav ă la alta s ăn ătoas ă. Nu trebuie s ă -i dezbr ăcăm, pe cei pe care îi mas ăm, mai mult decât este necesar, pentru a nu le expune corpul la r ăceli ş i pentru a menaja, pe cât posibil, sentimentele de pudoare ale fiecăruia. P ăr ţile masate vor fi acoperite cu un cearsaf sau prosop înainte de a continua masajul. Oricine se prezintă la un masaj trebuie s ă- ş i satisfacă mai întâi nevoile de evacuare a intestinului ş i a vezicii urinare.

Orele cele mai potrivite pentru masajul igienic sunt cele de dimineaţă . Ş edin ţele de peste zi se fixează la 2-3 ore dup ă mas ă sau, în asa fel, încât s ă se termine cu cel pu ţin o jumătate de or ă înaintea meselor principale. Cel masat este sf ătuit s ă p ăstreze în timpul sedin ţei o poziţie de repaus, cu musculatura relaxată ş i s ă evite orice încordare fizică sau psihică.

Masajul se aplică, în general, pe por ţiuni bine delimitate ale corpului. Pentru a face cât mai accesibile p ărţile ce vor fi masate ş i pentru a aplica manevrele de masaj în condiţii tehnice cât mai bune, se vor alege poziţiile cele mai favorabile atât pentru cel care va fi masat, cât ş i pentru maseur. În principiu, pentru cel care va fi masat se

caută poziţii de repaus fiziologic si de destindere psihică, iar pentru executant poziţiile de lucru cele mai potrivite pentru a lucra liber, u ş or ş i nestingherit. Poziţiile cele mai odihnitoare sunt cele de decubit sau ş ezând rezemat, cu membrele superioare ş i inferioare în u ş oară flexiune, care asigur ă corpului o suprafaţă mare de sprijin, permite relaxarea musculaturii ş i las ă respiraţia liberă.

Maseurul poate lucra din poziţia stând sau ş ezând pe un scaun. Lucrând pe un scaun mai înalt ş i folosind greutatea trunchiului sau a membrelor superioare în timpul executării manevrelor de masaj, executantul îş i economiseste energia. Cele mai bune condiţii de lucru le ofer ă banchetele speciale de masaj. Pentru masajul p ă rţ ilor anterioare ale corpului este recomandată poziţia de decubit dorsal, cu capul sprijinit mai sus decât trunchiul si cu braţele întinse pe lâng ă corp. O poziţie mai comod ă este culcat rezemat pe planul cel lung al banchetei, ridicat într-o poziţie de 40° - 50°, cu membrele inferioare în usoar ă flexiune din sold ş i din genunchi, cu coapsele sprijinite pe planul cel scurt al banchetei, ridicat la 20° - 30° ş i cu tălpile sprijinite pe planul anterior al banchetei.

Pentru masajul p ă rţ ilor posterioare ale corpului este indicată poziţia de decubit ventral, cu faţa în jos, cu capul întors într-o parte. Pentru relaxarea mu ş chilor posteriori ai gambelor ş i coapselor se poate ridica pu ţin, cu 20° - 30°, planul cel scurt al banchetei.

Masajul capului, gâtului ş i al membrelor superioare se poate executa din decubit dorsal sau din sezând rezemat pe planul cel lung al banchetei, ridicat la 70° -

80°.

Masajul membrelor inferioare se poate executa din poziţia culcat, culcat rezemat ş i ş ezând rezemat. Efectele masajului depind în mare măsură de felul în care sunt orânduite ş i îmbinate între ele diversele procedee tehnice, acestea trebuind s ă fie adaptate caracterelor anatomofuncţionale ale fiecărei păr ţi a corpului ş i necesităţilor fiecărui caz. Masajul se începe prin manevre ample, suple ş i usoare, cu caracter preg ătitor ş i progresează încet în amplitudine ş i for ţă, pân ă ce ating intensitatea necesar ă; apoi încep s ă scad ă treptat, sedin ţa încheindu-se cu manevre largi, linistitoare. Intensitatea ş i durata manevrelor depind de sensibilitatea celui masat. Durerile, jena, contracturile, semnele de neliniş te ş i de încordare pe care le tr ădează cel masat sunt cauzate fie de executări defectuoase, fie de contraindicaţii ale masajului. Durata sedin ţei de masaj variază după preferin ţe ş i necesităţi. Uneori sunt utile manevrele lente ş i uş oare, care prelungesc durata masajului, alteori sunt preferate manevrele scurte, intense ş i vii, care scurtează ş edinţa.

Masajul local poate dura 10 - 15 minute, cel regional 15 - 30 minute, iar cel general 30 - 60 minute. Ş edin ţa de masaj nu trebuie s ă dep ăş ească durata de o or ă, deoarece devine obositoare atât pentru masor, cât ş i pentru cel masat. După ş edintele lungi de masaj, mai ales dup ă cel general, apare uneori nevoia de odihn ă ş i de liniş te, care poate s ă dureze de la 10 – 15 minute pân ă la 30 de minute. Efectele masajului se simt chiar dup ă prima sedin ţă, dacă este bine executat, dar efectele acestuia slăbesc treptat în orele care urmează. Pentru a ob ţine efecte de durată este nevoie de un număr mai mare de sedin ţe executate în serie. O serie minimă nu poate fi mai mică de 10 - 12 ş edin ţe. Numărul ş i frecvenţa ş edin ţelor dintr-o serie este determinat de necesităţile individuale. Se recomand ă ca ş edin ţele s ă fie r ărite spre sfârş itul seriei ş i eventual, s ă

fie înlocuite prin automasaj. Se recomand ă ca sedin ţele de masaj dintr-o serie s ă fie executate de aceeasi persoan ă, care s-a adaptat la particularităţile cazului. Atunci când doi executan ţi masează o singur ă persoan ă, manevrele acestora trebuie s ă fie identice, adică s ă lucreze simetric ş i simultan, efectuând manevre egale ca amplitudine, sens ş i intensitate. Masajul se poate asocia cu mobilizarea metodică a articulaţiilor, cu gimnastica respiratorie, cu miş cări de relaxare sau alte exerciţii fizice.

Masajul terapeutic face parte din complexul tratament recuperator ş i se asociază, de preferin ţă, cu agen ţi fizici naturali sau artificiali, care cresc eficacitatea masajului.

1.1.4. SUBSTAN Ţ E FOLOSITE PENTRU EXECUTAREA

MASAJULUI

Pentru executarea masajului se folosesc substan ţe care, aplicate pe piele, o fac mai neted ă ş i mai alunecoas ă. Cele mai utilizate sunt pulberile fine, lichidele ş i substan ţele grase. Masajul executat cu ajutorul lichidelor se numeste masaj “umed”. Substan ţele utilizate se întind atât pe palmele executantului, cât ş i pe zona care urmează a fi masată.

Pulberile folosite la masaj sunt de origine animală sau vegetală. Dintre pulberile minerale, cea mai bun ă, mai practică ş i igienică este pudra de talc. Talcul nu atacă ţesuturile ş i nici nu se combin ă cu alte substan ţe chimice; nu se alterează ş i poate fi p ăstrat mult timp; nu murd ăreş te pielea, ci o cur ăţă, absorbind secreţiile ş i alte impurităţi, căzând împreun ă cu acestea.

Dintre lichide, se folosesc, mai des, solu ţii alcoolizate, solu ţii medicamentoase sau ap ă de s ăpun.

Substan ţ ele grase cele mai utilizate sunt vaselina pur ă, parafina lichidă, lanolina, uleiul de cacao sau amidon, untdelemnul, untura. Glicerina este mai rar indicată, deoarece irită pielea. Substan ţele grase sunt îndep ărtate de pe piele dup ă fiecare masaj, prin sp ălare cu apă cald ă ş i s ăpun sau prin ş tergere cu un tampon îmbibat în alcool diluat. Pulberile, solu ţiile ş i uleiurile pot fi combinate între ele dup ă diferite formule. În acestea sunt cuprinse ş i substan ţe medicamentoase: antiseptice, antiinflamatorii, vasodilatatoare, excitante sau calmante. Dacă pielea pe care o mas ăm este neted ă, uscată ş i nepăroas ă, este bine s ă se renun ţe la aceste substanţe ş i s ă folosim un masaj denumit “uscat”. La fel se execută masajul atunci când pielea nu tolerează nici un fel de mijloace de alunecare.

2. EXERCI Ţ II DE MOBILIZARE PREGĂ TITOARE A DEGETELOR Ş I A MÂINILOR PENTRU MASAJ

Supleţea ş i for ţa mâinilor ş i a degetelor, abilitatea ş i adaptabilitatea acestora la necesităţile tehnice ale masajului se pot îmbun ătăţi, mai ales la începători, prin exerciţii preg ătitoare constând în miş cări active ş i pasive, executate amplu ş i în ritm rapid. Pentru degete ş i pumn se fac flexiuni ş i extensiuni, miş cări de lateralitate ş i

miş cări în cerc; pentru antebraţe se fac exerciţii de pronaţie ş i de supinaţie, iar pentru cot, flexiuni ş i extensiuni.

2.1. EXERCI Ţ II PENTRU DEGETE

Îndoirea, întinderea ş i dep ă rtarea degetelor. Degetele mâinilor se

flexează toate odată în pumn strâns, apoi se extind ş i se dep ărtează între ele, cu tensiuni active finale. Miş carea se poate executa simultan ş i alternativ ş i se repetă, la început rar, apoi din ce în ce mai repede. Tensiunile finale pot fi accentuate prin presiunea reciprocă a degetelor ambelor mâini.

Mi scă ri active ş i pasive ale fiecă rui deget. Fiecare deget se miş că activ

sau este miş cat pasiv în toate sensurile, urmărind s ă amplificăm mobilitatea prin tensiuni finale. Se îndoaie în palmă ş i apoi se întinde, fiecare deget în parte, unul dup ă altul, într-o miş care continu ă, care începe de la degetul mic spre cel mare ş i apoi,

invers.

Cu palma aplicată pe o suprafaţă plan ă, ridicăm pe rând în

extensiune fiecare deget, apoi le ridicăm pe toate împreun ă. Întorcând mâna cu palma în sus, flex ăm activ fiecare deget ş i apoi pe toate împreun ă, strângându-le cu putere în palmă.

Cu degetele înclestate se execută extensiuni cu tensiuni finale.

Degetul mare se exersează separat prin miş cări active, pasive ş i cu

rezisten ţă, în flexiune ş i extensiune, abducţie ş i adducţie ş i, mai ales, în opoziţie.

2.2. EXERCI Ţ II PENTRU PUMNI

Flexiunea ş i extensiunea pumnului se execută activ, la început cu

amândou ă mâinile deodată, apoi alternativ, într-un ritm din ce în ce mai viu, cu

degetele întinse sau usor flectate.

Extensiunea accentuat ă a pumnului se execută din poziţia cu palmele

lipite una de alta, ţinute cu degetele în sus, dep ărtând sau apropiind între ele coatele sau ducând mâinile într-o parte ş i în cealaltă.

Din poziţ ia cu mâinile lipite pe partea lor dorsală, ţinute pe orizontală în faţă, se duc înainte, înapoi sau lateral.

Îndoirea laterală din pumn, în sens medial sau lateral, se execută cu

palmele faţă în faţă, dep ărtate sau lipite; miş cările se execută liber ş i rapid, cu tensiuni finale. Miş carea se poate amplifica, ajutând-o cu mâna cealaltă.

Circumducţ ia pumnilor se poate executa cu degetele întinse sau îndoite.

Miş carea se execută cu o mân ă sau cu ambele mâini, simultan sau alternativ, în ambele sensuri. Se execută miş carea în “8”, cu o mân ă sau cu ambele, simultan sau alternativ.

2.3. EXERCI Ţ II PENTRU ANTEBRA ŢE Ş I COATE

Prona ţ ii ş i supinaţ ii active, executate simultan sau alternativ, cu degetele întinse sau strânse în pumn.

Flexiuni ş i extensiuni din coate, executate simultan sau alternativ.

În flexiune se poate executa pronaţia; în extensiune se execută supinaţia.

3. CONTRAINDICA Ţ IILE MASAJULUI

Contraindicaţiile masajului sunt cele generale care se aplică tratamentelor cu agen ţi fizici: bolile infectocontagioase acute, bolile venerice în stadiul acut ş i în faza de contagiozitate, stările casectice indiferent de cauza acestora, bolile parazitare, bolile organice decompensate sau la limita decompens ării, hemoragiile repetate, unele psihopatii, narcomaniile, alcoolismul cronic, sarcina.

Masajul mai are contraindicaţii legate direct de zonele supuse masajului:

bolile pielii de natur ă inflamatorie sau parazitară, plăgile, supuraţiile, erupţiile, eczemele;

abcesul, flegmonul, artrita supurată, osteita, osteomielita;

fragilitatea vascular ă, de diverse etiologii;

tumorile.

În masaj mai apar o serie de restricţii de natur ă tehnico -metodică. Astfel, la începutul sedin ţelor de masaj se produc unele reflexe de ap ărare, care se manifestă sub forma unor încord ări nervoase, a unor contracture musculare ş i a altor semne de intoleran ţă. Când aceste fenomene sunt prea intense, trebuie s ă renun ţăm la aplicarea masajului.

Masajul poate fi o cauză de oboseală ş i de enervare pentru persoanele care nu cunosc bine tehnica, sunt lipsite de for ţă ş i supleţe, de antrenament ş i de experien ţă; masajul poate deveni o metod ă plictisitoare ş i obositoare pentru cei lipsiţi de r ăbdare, perseveren ţă, voin ţă ş i energie. În toate cazurile în care masajul produce mai mult efecte negative sau incerte, decât pozitive ş i sigure, trebuie s ă renun ţăm la aplicarea acestuia. Masajul executat corect ş i repetat con ş tiincios o perioadă lung ă de timp, d ă organismului o senzaţie de bine, de s ăn ătate, de vigoare ş i de vioiciune.

4. EFECTELE FIZIOLOGICE ALE MASAJULUI

Efectele masajului asupra organismului sunt multiple. Aceste efecte pot fi clasificate dup ă mai multe criterii:

4.1. EFECTE LOCALE Ş I GENERALE

Efectele locale sunt în general datorate acţiunii factorului mecanic. Acţionând asupra tegumentelor ş i a glandelor sudoripare, masajul creş te eliminarea permanentă ş i importantă a lichidelor de stază. Hiperemia produs ă duce la o irigare mai bun ă a pielii ş i a ţesuturilor subiacente, favorizând astfel ş i nutriţia tisular ă. Prin manevrele de masaj se deschid multe capilare, care ajung la 2500 mm faţă de cele 200 deschise în mod obiş nuit, rezultând fenomenul de capilarizare tisular ă. Masajul are o acţiune deosebită asupra structurilor colagene ş i elastice ale tegumentului, inducând absorb ţia spectaculoas ă a unor fibroze, miogeloze, hipertrofii cutanate sau aderen ţe. Masajul modifică presiunea intratisulară, favorizând procesele de difuziune prin membranele celulare. Astfel, în ţesutul subcutanat aceasta poate creş te de la 90 mm Hg la 220 mm Hg; dup ă un masaj profund, la nivelul vastului lateral al coapsei, această presiune creş te de la 100 mm Hg la 300 mm Hg, observându-se ş i o creş tere a temperaturii cutanate cu 2°C. Netezirea produce o scădere a presiunii intramusculare ş i pare a fi manevra de elecţie pentru relaxare. Dup ă masaj se observ ă o mai bună utilizare a O2 la nivel tisular ş i o epurare mai energică a cataboliţilor locali. Eliberarea de histamin ă ş i heparin ă prin degranularea mastocitar ă acreditează masajul ca fiind foarte util în tratamentul ş i profilaxia aterosclerozei. Substan ţele histaminice produc eritem ş i cresc irigaţia sanguin ă, dar, în cantităţi prea mari induc procesul de osteoporoză. Histamina, heparina ş i o serie de alţi produsi ai denatur ării proteice locale sunt responsabile, în parte, ş i de efectele generale ale masajului. Masajul accelerează procesele de resorb ţie ş i de regenerare la nivelul ţesuturilor inflamate aseptic. Ca rezultat al acestor acţiuni conjugate se ameliorează simptomatologia algică, iar hipertoniile ş i contracturile musculare scad, indiferent de cauza lor.

Efectele generale. Acestea au la bază mecanismul reflex, care se declan ş ează prin stimularea exteroceptorilor din tegumente ş i a proprioceptorilor din mu ş chi, tendoane, capsule articulare. La nivelul acestora iau nastere prin stimularea cu diverse intensităţi a receptorilor, impulsuri care ajung, pe căile ascendente, la sistemul nervos central; de aici pornesc impulsuri spre diverse sisteme ş i organe, influen ţându-le funcţia. Un rol important în efectele generale îl au mediatorii chimici eliberaţi la nivelul tegumentelor. În esen ţă, efectele generale ale masajului sunt:

- stimularea funcţiilor aparatelor cardiovascular ş i respirator;

creş terea metabolismului bazal;

-

efecte favorabile asupra stării generale a bolnavului, cu îmbun ătăţirea somnului ş i

îndep ărtarea oboselii musculare;

-

influen ţarea funcţiilor organelor interne afectate care se manifestă

-

prin senzaţii dureroase ale peretelui toracic sau abdominal (zone Head); acţionând prin masaj asupra acestor zone se acţionează reflex asupra funcţiilor organelor profunde.

În masajul “periostal” se întăreş te tonusul pereţilor organelor cavitare, creş te peristaltismul ş i se stimulează secreţiile intestinale. În urma masajului vibrator al toracelui creş te cantitativ ş i se fluidifică secreţia bron ş ică.

4.2. EFECTE IMEDIATE Ş I TARDIVE

Efectele imediate sunt strâns legate de natura, tehnica ş i intensitatea procedeului de masaj folosit, dar ş i de natura, sensibilitatea ş i întinderea ţesuturilor masate. Aceste efecte se produc ş i ţin tot timpul cât durează acţiunea masajului, dar scad ş i dispar destul de repede, dup ă ce această acţiune a încetat.

Efectele tardive sunt reacţii lente care se produc încet, în mod secundar fie în regiunea masată, fie în profunzime sau la distan ţă. Apar dup ă încetarea acţiunii mecanice, se men ţin un timp mai îndelungat ş i dispar mai lent.

4.3. EFECTE EXCITANTE Ş I CALMANTE

Masajul poate exercita asupra organismului efecte excitante, stimulatoare sau inhibitoare, calmante.

5. INFLUEN Ţ ELE MASAJULUI ASUPRA ORGANISMLUI

5.1. INFLUEN Ţ ELE MASAJULUI ASUPRA PIELII

Masajul exercită asupra pielii ş i a funcţiilor acesteia atât influen ţe directe, prin acţiunea sa mecanică, cât ş i efecte ob ţinute pe cale reflex ă. În continuare, v ă prezentăm efectele masajului asupra pielii:

- favorizează procesele de eliminare a sudorii ş i a secreţiilor

sebacee, ajutând detoxifierea organismului.

- favorizează trecerea sângelui din vasele cutanate ş i subcutanate în torentul circulator.

- vasodilataţia activă reflex ă, în concordanţă cu intensitatea stimulilor; se traduce

prin hiperemie locală (roseaţă), care determin ă creş terea elasticităţii pielii, prevenind astfel tendin ţa fiziologică de hipermineralizare a fibrelor elastice care se încarcă progresiv cu calciu. Prin creş terea calităţii structurilor colagene ş i elastice ale dermului, masajul ajută resorb ţia parţială sau totală a cicatricelor sau induraţiilor cutanate fibroase; stimularea penetrabilităţii cutanate a unor medicamente; mai buna nutriţie a pielii.

- iInfluen ţează reflex termoreglarea.

- favorizează într-o oarecare măsur ă funcţia respiratorie a pielii.

- favorizează exfolierea celulelor cornoase, stimulează noi diferen ţieri bazale,

scurtând timpul necesar reînnoirii epidermei ş i ameliorând astfel proprietăţile fizice

ale pielii.

- favorizează lipoliza, masajul ducând la scăderea stratului adipos.

5.2. INFLUEN Ţ ELE MASAJULUI ASUPRA ŢESUTULUI

CONJUNCTIV

Prin acţiunea directă, mecanică, masajul, ţesutului cellular subcutanat:

- întreţine supleţea ş i măreş te rezisten ţa fibrelor conjunctive ş i elastice;

ajută la desfacerea aderen ţelor, dezagreg ă celulitele, nodulii fibro ş i sau sclero ş i;

-

- influen ţează favorabil procesul de vindecare ş i de formare a cicatricelor;

activează resorb ţia infiltratelor patologice (aseptice); Prin mecanism reflex:

- activează circulaţia sângelui;

-

- influen ţează metabolismul, funcţiile neurovegetative

5.3. INFLUEN Ţ ELE MASAJULUI ASUPRA APARATULUI

LOCOMOTOR

Masajul influen ţează favorabil mu ş chii, tendoanele, fasciile, aponevrozele, tecile sinoviale, capsulele articulare, ţesuturile moi periarticulare ş i chiar periostul.

Masajul mu ş chilor influen ţează atât direct, prin acţiunea mecanică a manipulărilor, cât ş i reflex, structurile aparatului locomotor.

Prin presiune ş i relaxare se influen ţează tonusul ş i elasticitatea, - excitabilitatea ş i contractilitatea fibrelor musculare. Aceste proprietăţi sunt stimulate prin manevre rapide, intense, executate într-un ritm viu, excitant. Manevrele de masaj executate lent, usor, liniş titor, induc în mu ş chi o stare de relaxare.

Prin

mu ş chiului; se deschid capilarele de rezerv ă, creş te debitul circulator local. Aceasta se datorează acţiunii mecanice ş i reflexe a masajului.

- manevre de stoarcere se activează circulaţia în capilarele ş i venele

- Dup ă efort, masajul accelerează îndepărtarea oboselii musculare ş i refacerea resurselor energetice ale mu ş chilor.

Masajul influen ţează favorabil mu ş chii atrofici, traumatizaţi, paretici, contracturaţi.

-

Efectele masajului asupra sistemului muscular sunt stimulante, relaxante ş i decongestive.

- Efectele stimulante se induc prin manevre scurte, centripete, cu intensitate

progresiv crescând ă, aplicate muş chilor hipotrofici, atrofici sau neantrenaţi. Se încearcă “modelarea” mu ş chiului în forma sa, detaş ând fiecare mu ş chi sau grup de mu ş chi de planurile profunde prin insinuarea degetelor în interstiţiul muscular ş i presarea simultan ă a maselor musculare cu feţele palmare ale mâinilor. În felul acesta, se rup aderen ţele care determin ă retractura mu ş chiului ş i se înlătur ă staza venoas ă ş i limfatică determinate de inactivitate.

- Efectele relaxante se induc prin manevre lungi, blânde, neînso ţite de presiuni, ducând la scăderea excitabilităţii ş i a contractilităţii musculare.

- Efectele decongestive se induc prin manevre blânde; mâinile alunecă rapid,

centripet, dup ă care se prind strâns masele musculare cărora li se imprimă o miş care de jos în sus. Aceste efecte sunt evidente atunci când se aplică pe mu ş chii solicitaţi de efort, oboseala muscular ă intens ă putând fi înlăturată în 5 minute de masaj.

Masajul anexelor muschilor are ca scop întreţinerea supleţei acestor formaţiuni, prin activarea circulaţiei ş i prin influen ţa exercitată asupra terminaţiilor nervoase din aceste structuri.

Masajul articular

- ţesuturile moi periarticulare, sinoviala ş i cartilajul articular sunt influen ţate prin

stimularea circulaţiei sanguine ş i a terminaţiilor nervoase din ţesuturile periarticulare.

- ajută la resorb ţia rev ărs ărilor de lichide seroase sau sânge din cavitatea articular ă sau din bursele seroase periarticulare, ajutând la

p ăstrarea sau recuperarea mobilităţii normale.

- în tratamentul tulbur ărilor de mobilitate, masajul articular este necesar pentru preg ătirea articulaţiei înaintea exerciţiilor de mobilizare metodică.

- prin masaj se combat aderen ţele, retracturile, depozitele patologice periarticulare,

cicatricele ş i toate sechelele artritelor ş i periartritelor, inflamaţiilor ş i traumatismelor

ligamentelor, capsulei, cartilajului articular, entorselor, luxaţiilor ş i fracturilor.

masajul „periostal” provoacă reflex, reacţii calmante ş i hiperemiante.

-

5.4. INFLUEN Ţ ELE MASAJULUI ASUPRA CIRCULA ŢIEI

SÂNGELUI Ş I A LIMFEI

Masajul contribuie la activarea circulaţiei în întregul corp prin efectele pe care le produce.

- ajută la golirea venelor ş i a capilarelor, a limfaticelor ş i a spaţiilor intercelulare.

diminuează staza ş i tensiunea din ţesuturi.

-

- u ş urează circulaţia sângelui în artere, scăzând efortul cordului.

- masajul influen ţează circulaţia arterială ş i arteriolar ă: fluxul sanguin creş te ca

urmare a creş terii debitului sistolic, secundar ă activării circulaţiei de întoarcere.

- masajul profund ş i cel lent, centripet are ca efect scăderea tensiunii arteriale, pe când cel viguros are efecte hipertensive.

- manevrele de masaj efectuate centripet, în sensul circulaţiei de întoarcere, u ş urează

travaliul inimii stângi, dar supraîncarcă u ş or inima dreaptă ş i circulaţia pulmonar ă. Deci, se recomand ă precau ţie în cazul pacien ţilor cu insuficien ţă cardiacă dreaptă ş i globală. Influen ţa masajului asupra circulaţiei este datorată în primul rând acţiunii mecanice, sângele din vase ş i limfa fiind împins spre inimă. Efectele de durată ale masajului se datoreaza îns ă unor mecanisme reflexe si umorale. Aceste reacţii, pe lâng ă efectele hiperemice locale, pot contribui, prin efecte derivative, la repartiţia ş i la reglarea circulaţiei sângelui în organism.

Masajul poate interveni în mecanismele de echilibrare dintre circulaţia periferică ş i cea profund ă a corpului. Masajul general duce la creş terea numărului hematiilor ş i al leucocitelor, la creş terea cantităţii de hemoglobină, prin stimularea organelor hematopoetice ş i prin mobilizarea rezervelor de sânge din organism.

5.5. INFLUEN Ţ ELE MASAJULUI ASUPRA SISTEMULUI NERVOS

Oricare din procedeele masajului determin ă în organism reacţii fiziologice corespunzătoare, pe de o parte, naturii ş i funcţiei ţesutului masat, iar pe de altă parte, formei, intensităţii ş i duratei procedeului aplicat. Aceste reacţii ale organismului la manevrele masajului se produc prin intermediul sistemului nervos. Acţiunea mecanică excită terminaţiile nervoase ale extero - ş i proprioceptorilor; impulsurile ajung la centrii nervo ş i ş i apoi, pe cale reflex ă se determină reacţii ale diverselor organe. Acţiunea reflex ă a masajului constituie baza fiziologică a influenţelor acestuia asupra organismului. Masajul acţionează în mod diferit asupra terminaţiilor nervoase periferice.

executat energic ş i într-un ritm viu, masajul

sistemului nervos. Manevrele stimulatoare sunt folosite pentru activarea funcţiilor organelor, acestea mărind sensibilitatea, conductibilitatea ş i reactivitatea structurilor

nervoase.

- produce efecte stimulatoare asupra

- executat lent ş i uş or, masajul produce efecte calmante, liniş titoare, scade

sensibilitatea, conductibilitatea ş i reactivitatea elementelor nervoase. Manevrele

calmante sunt indicate împotriva încord ărilor excesive, a durerilor ş i a stării de neliniş te.

Masajul determin ă reacţii complexe ş i în domeniul motor, vasomotor ş i trofic. Masajul provoacă ş i o serie de efecte subiective atunci când se execută masajul general. Astfel, masajul stimulator determin ă o senzaţie de bun ă dispoziţie ş i de creş tere a energiei, pe când masajul liniş titor (sedativ) determină o stare de destindere nervoas ă, de relaxare muscular ă ş i de odihn ă.

Efectele masajului asupra sistemului neuropsihic sunt: efecte segmentare, efecte generale ş i psihologice.

- efectele segmentare se explică prin interrelaţiile dintre diferite regiuni metamerice, realizate prin conexiuni nervoase. Datorită acestora se evită, la nivel subcutanat, creş teri ale tensiunii ţesutului conjunctiv, responsabile de instalarea retracturilor. Interrelaţia metamerică permite perceperea mai mult sau mai pu ţin a durerii, fapt ce sus ţine teoria “masajului reflex”.

- efectele generale se datorează relaţiilor suprasegmentare ş i implicării sistemului

nervos central. Manevrele de masaj determin ă descărcarea, în terminaţiile senzitive, de impulsuri nervoase către centrii, care declan ş ează reacţii diferite, în funcţie de tehnica utilizată. Manevrele executate continuu, cu ritm lent ş i intensitate scăzută induc efecte sedative, analgezice. Manevrele scurte, energice, efectuate cu ritm viu ş i intensitate crescută induc efecte stimulante. Există p ăreri conform cărora ş i prin stimularea durerii se pot ob ţine reacţii paradoxale analgezice. Masajul are acţiune antialgică diferită, chiar dureroas ă pe moment, prin manevra îns ăş i (principiul masajului transversal profund a lui Cyriax).

- efectele psihologice sunt induse tot prin stimularea terminaţiilor senzitive

cutanate. Masajul, prin apropierea psihologică dintre pacient ş i maseur, determin ă o stare de relaxare percepută ca o stare „de bine”. Masajul poate restructura imaginea statică ş i cinematică a regiunii bolnave care ş i-a pierdut par ţial sau total funcţiile motoare ş i senzitive, integrând segmentul afectat în schema corporală generală.

5.6 INFLUEN Ţ ELE MASAJULUI ASUPRA ŢESUTURILOR Ş I A ORGANELOR PROFUNDE

Ţesuturile ş i organele profunde ale corpului nu pot fi influen ţate de acţiunea mecanică a procedeelor obiş nuite de masaj. Pentru a le putea influen ţa trebuie folosite tehnici speciale, cu acţiune de profunzime sau la distan ţă sau s ă se utilizeze acţiunea sinergică a manevrelor de masaj.

Efectele sinergice se pot ob ţine prin masajul ţesuturilor care acoper ă cavităţile corpului: cranian ă, toracică ş i abdominală.

Masajul capului, prin procedee speciale, are un efect decongestionant ş i liniş titor asupra centrilor ş i a căilor nervoase.

Prin masajul spatelui ş i al pieptului se ob ţin efecte reflexe utile asupra organelor din torace.

- respiraţia este activată prin reflexe cu punct de plecare în peretele toracic, care stimulează, la distan ţă, centrii automatismului respirator.

- prin procedee speciale se poate accelera sau liniş ti funcţia cardiacă.

- se pot stabili sinergii funcţionale între circulaţie ş i respiraţie, între schimburile gazoase din plămâni ş i ţesuturi.

- prin masajul abdominal sunt stimulate, mai ales, funcţiile aparatului digestiv.

- se îmbun ătăţesc absorb ţia ş i digestia prin activarea circula ţiei intraabdominale ş i prin creş terea secreţiilor digestive.

- creş te peristaltismul tubului digestiv ş i al căilor biliare.

- creş te apetitul.

- se normalizează evacu ările.

Masajul influen ţează funcţiile de nutriţie, de excreţie, de eliminare a produ ş ilor de catabolism (cresc diureza, evacu ările intestinale ş i sudorale cutanate). Activitatea glandelor endocrine este influen ţată indirect, prin activarea circulaţiei sanguine la nivelul acestora.

Indica ţ iile de aplicare a masajului, în scop profilactic sau therapeutic se vor face numai dup ă examenul clinic general ş i numai dup ă stabilirea diagnosticului. În cazul examenului clinic general se va acorda aten ţie următoarelor structuri:

- piele, ţesut celular subcutanat, mu ş chi. Prin inspecţie se va observa prezen ţa unor

nevi, papule, afecţiuni vasculare, micoze, ulcere varicoase, eczeme, vergeturi, infecţii. Masajul se va indica numai în ulcere varicoase, escare, cicatrici, vergeturi, celelalte situaţii constituind contraindicaţii ale masajului. Prin palpare se pot eviden ţia hipotrofii, hepertrofii, contracturi, retracturi musculare sau induraţii ş i infiltrate.

- tendoane la palpare se pot evidenţia dureri ale inser ţiilor (dureri

tendinoperiostale) cauzate de tensionarea tendoanelor prin contracţii izometrice, rupturi ale tendoanelor (masajul este contraindicat).

- articulaţii se acord ă atenţie atât elementelor articulare, cât ş i păr ţilor moi periarticulare;

- sistem circulator se acord ă aten ţie vaselor, chestionând pacientul în leg ătur ă cu existen ţa edemelor sau a unei stări de greutate, tensiune, oboseală la nivelul membrelor inferioare.

- sistem nervos se caută eventualele tulbur ări de sensibilitate ş i tulbur ări trofice

care pot fi cauzate de afecţiuni neurologice. În funcţie de particularităţile subiectului se vor stabili procedeele de masaj care vor fi efectuate ş i modul de aplicare al acestora. Se va fixa durata sedin ţei de masaj, ritmicitatea acesteia ş i locul pe care îl va ocupa în programul de recuperare.

6. PROCEDEELE DE MASAJ

Dup ă importan ţa efectelor, procedeele de masaj manual clasic, au fost împ ărţite în dou ă grupe:

a. Procedee principale de masaj (fundamentale)

- alunecările (netezirea, efleurajul)

- fricţiunile

fr ământatul ş i stoarcerea (petrisajul)

-

- lovirile u ş oare ş i ritmice (baterea, tapotamentul)

- vibraţiile

b. Procedee secundare de masaj (ajutătoare):

- cernutul ş i rulatul

presiunile

-

- tracţiunile ş i tensiunile

scutur ările

-

- ciupirile ş i pens ările

- alte procedee

6.1. PROCEDEELE PRINCIPALE DE MASAJ

Manevrele principale nu pot lipsi din aplicaţiile practice mai importante ale masajului. Acestea realizează prelucrarea sistematică ş i metodică a p ăr ţilor moi ale corpului ş i se aplică în următoarea succesiune:

netezire (efleuraj)

- fricţiune

-

- fr ământat (petrisaj)

- batere (tapotament)

- vibraţii

6.1.1. Netezirea se adresează în special tegumentelor ş i constă în alunecă ri ritmice ş i u ş oare, aplicate cu diferite p ăr ţi ale mâinilor în sensul circulaţiei de întoarcere. De aceea, pe membre, alunecările se efectuează de la extremitatea distală spre cea proximală, pe trunchi urmează sensul circulaţiei de întoarcere spre inimă, iar pe gât ş i ceaf ă sensul manevrelor este dinspre cap spre umeri ş i omoplaţi.

Miş cările seamăn ă cu mângâierea, numai că se execută cu o anumită presiune ş i cu ritm variabil, în funcţie de efectele care trebuie induse.

Din punct de vedere al modului de aplicare al mâinilor, manevrele sunt:

a. simultane, atunci când se efectuează cu ambele mâini în acelaş i timp ş i în acelasi sens;

b. alternative, atunci când se efectuează cu mân ă dup ă mână, în acelaş i sens.

Din punct de vedere al direcţ iei sunt:

longitudinale (lungi)

-

-

oblice (medii)

transversale (scurte)

-

- în cerc

- în zig – zag

Din punct de vedere metodic, netezirea este iniţ ială ş i finală . Succesiunea manevrelor în funcţie de direcţia ş i modul de lucru al

mâinilor este următoarea:

a. pentru netezirea iniţ ială : - simultane lungi, medii ş i scurte

- alternative lungi, medii ş i scurte

b. pentru netezirea finală : - alternative scurte, medii ş i lungi

- simultane scurte, medii si lungi

Ritmul de execu ţie scade treptat spre sfârş itul sedin ţei.

Netezirea se execută cu faţa palmară sau dorsală a mâinilor, cu degetele apropiate sau dep ărtate, întinse sau u ş or îndoite. Pe suprafeţe mici, netezirea se poate executa cu o mân ă, iar pe suprafeţele mari cu ambele mâini. Pe membre, mâinile se aş ează la acelaş i nivel sau una mai sus decât cealaltă. Pe suprafeţele mici ş i rotunjite, netezirea

se execută cu vârful a dou ă sau trei degete, cuprinzând regiunea între police ş i celelalte degete. Pe suprafeţele mai întinse ş i plane, netezirea se poate executa cu palma întreag ă, cu laturile sau cu r ăd ăcina mâinii.

Presiunea netezirii este în funcţie de structura pe care dorim s ă o influen ţăm:

- alunecările u ş oare ş i superficiale acţionează asupra pielii;

- ţesutul subcutanat este influen ţat de alunecările mai ap ăsate;

- pentru ţesuturile profunde se folosesc manevre mai puternice executate cu r ăd ăcina mâinilor, cu marginea ulnar ă a mâinii sau cu pumnii închisi.

Alunecările executate cu faţa dorsală a mâinilor si cu degetele strânse în pumni au efecte mai profunde decât cele executate cu faţa palmar ă a mâinii.

- nervii ş i vasele din piele sunt influen ţate de ap ăsarea redus ă;

- circulaţia sângelui în vasele superficiale este activată de presiunile medii;

circulaţia din ţesuturile profunde este influen ţată de manevrele viguroase;

-

- circulaţia limfatică este activată de alunecările lente, dar destul de ap ăsate ş i efectuate sacadat.

Ca întindere, alunecările se aplică de preferin ţă segmentar, pe por ţiuni anatomice bine delimitate.

Se disting următoarele forme speciale de netezire:

netezire sacadată, aplicabilă segmentelor circulare (antebraţ, braţ, gambă, coaps ă);

netezire „în perie”, folosită în regiunile cu p ăr în exces;

-

-

netezire liniară, longitudinală executată cu vârful degetelor, - utilizată la nivelul tendoanelor ş i al spaţiilor interosoase;

- netezire în „cleş te”, aplicabilă la nivelul tendonului lui Achile.

Netezirile scurte ş i asociate cu presiuni sunt indicate în tratamentul induraţiilor ş i al nodozităţilor fibroscleroase, precum ş i în dezagregarea ş i împr ăş tierea infiltratelor din ţesuturile profunde.

Efectele netezirii sunt:

principalul efect al netezirii este activarea, pe cale reflex ă, a circulaţiei;

-

vasodilataţie locală de durată, consecinţă a acţiunii mecanice ş i reflexelor cu punct de

plecare cutanat;

-

- alunecările lungi ş i u ş oare reduc sensibilitatea, scad durerea ş i contractura

muscular ă pe regiunea masată, motiv pentru care netezirea este folosită ca manevr ă preg ătitoare în masaj, înaintea altor procedee mai puternice;

- alunecările lungi ş i u ş oare sunt calmante, relaxante;

manevrele mai viguroase activează circulaţia sângelui în ţesuturile - profunde, ducând la o mai bun ă oxigenare a mu ş chilor ş i la îndep ărtarea mai rapid ă a produ ş ilor de catabolism (combate oboseala ş i ajută refacerea funcţională dup ă efort);

- manevrele scurte ş i vii, în ritm rapid ş i energic, sunt stimulante.

6.1.2. Fricţ iunea se adresează în special ţesutului celular subcutanat; constă în presiuni ş i deplas ări ale ţesuturilor moi subcutanate pe ţesuturile dure sau pe un plan dur (osos sau cartilaginos), în limita elasticităţii proprii.

Din punct de vedere tehnic, fricţiunea se execută cu vârful degetelor în sens liniar (longitudinal sau transversal) ş i circular (concentric sau excentric), cu marginea cubitală, r ăd ăcina mâinii (eminen ţele hipotenară ş i tenar ă), palma sau pumnul.

Forme speciale:

a. transversală , “în fier ăstr ău” executată cu marginea cubitală a mâinii, se aplică la nivelul tendonului lui Achile;

b. în zig - zag , executată cu vârful a 2 - 3 degete (index, medius ş i inelar), se aplică

la nivelul coloanei vertebrale.

Vârful degetelor se aplică pe tegument, cu o anumită presiune ş i sub anumite unghiuri. Se execută miş cări circulare într-un sens ş i apoi în sens opus, deplasând mâinile în limita mobilităţii ş i a supleţei normale a ţesuturilor masate. Dup ă un număr oarecare de miş cări executate pe o mică por ţiune a pielii, mâna se deplasează încet în vecin ătatea locului masat, pân ă când este cuprins ă toată regiunea.

Presiunea ş i amplitudinea miş cărilor de fricţiune va fi la început mai redus ă ş i de durată mai scurtă, mărindu-se progresiv, dup ă necesit ăţi.

Dup ă intensitatea presiunilor ş i a mărimii unghiului, fricţiunea poate acţiona superficial sau profund. Astfel, cu cât intensitatea presiunilor creste, iar unghiul faţă de planul regiunii respective scade, cu atât acţionează mai profund.

Efectele fricţ iunii:

prin acţiunea mecanică mobilizează ţesuturile moi, le măreş te supleţea ş i elasticitatea,

asuplizează tegumentul;

-

tot prin acţiune mecanică se activează circulaţia locală (înro ş irea pielii), stimulând

nutriţia ţesuturilor;

-

- pe cale reflex ă are efecte de durată, circulatorii ş i trofice;

fricţiunea prelungită, executată într-un ritm lent, scade sensibilitatea locală, scade

contractura muscular ă, reduce

-

încordarea nervoas ă;

ritmul viu ş i miscările scurte, dar viguroase, stimulează sistemul nervos periferic;

-

- fricţiunile previn rupturile musculare ş i smulgerile de fibre, care pot ap ărea la nivelul joncţiunii miotendinoase.

6.1.3. Fră mântatul (petrisajul) reprezintă prinderea mu ş chilor ş i a altor ţesuturi profunde, ridicarea lor, atât cât permite elasticitatea proprie ş i stoarcerea prin comprimare (între degete sau între degete ş i palmă) sau prin presiune pe planul profund.

Din punct de vedere tehnic se realizează:

fr ământat „în cută” pe loc sau deplasabilă “în val”, care reprezintă - forma tradiţională aplicabilă tuturor segmentelor corpului;

fr ământat circular ş i ş erpuit, care reprezintă forma specială aplicabilă segmentelor

circulare sau tronconice;

-

fr ământat între marginile cubitale ale mâinii, care reprezintă forma specială aplicabilă

la nivelul peretelui abdominal;

-

fr ământat cu pumnii, se aplică regiunilor voluminoase ale corpului (fese, eventual coapse). -

Pe regiunile întinse ş i plate, fr ământatul constă în ridicarea ş i apucarea între

degete ş i răd ăcina mâinii a unei cute de ţesuturi, care este stoars ă prin ducerea

r ăd ăcinii mâinii spre degete ş i prin comprimarea acesteia pe planul dur, profund.

Miş carea se repetă de mai multe ori pe acelasi loc, apoi mâinile se deplasează din aproape în aproape, în axul lung al grupelor de mu ş chi.

Pe membre, fr ământatul se execută cu mâinile aplicate în cerc, perpendicular pe segment. Mu ş chii sunt prin ş i între degete ş i palme ş i strânsi cu putere; presiunea se slăbeş te apoi, iar mu ş chii se relaxează. Manevrele se execută de la r ăd ăcina membrelor spre extremităţi, presiunile fiind îns ă orientate spre sensul circulaţiei venoase a sângelui (distal proximal). Pe masele mari de mu ş chi, frământatul se

execută formând o cută lung ă de mu ş chi, care este prins ă între degete ş i podul palmei ş i strâns ă ca într-un cleş te; cuta este ridicată ş i apoi presată pe planul profund, f ăr ă a o scăpa din mâini ş i f ăr ă a desprinde palma de pe piele.

La nivelul abdomenului se fr ământă ţesuturile grase subcutanate, „în cută” sau „în val”; se execută o miş care de ridicare ş i presare între ele a ţesuturilor ori de ducere înainte ş i înapoi a cutei prinse între degete.

Fră mântatul este procedeul cel mai bun pentru masajul ţesuturilor profunde ş i în special al mu ş chilor.

Efectele fră