Finante

- curs 3 -

12.03.2007

STRUCTURA FINANCIARA A INTREPRINDERII

Prin structura financiara a intreprinderii se intelege raportul existent intre
finantari pe termen scurt si cele pe termen lung.
Aproape in toate cazurile, intreprinderea nu se finanteaza 100% din fonduri
proprii si apeleaza si la fonduri externe.
Capitalul permanent al intreprinderii se compune din fonduri proprii si
imprumuturi pe termen lung si mijlociu si acopera activele imobilizate si o parte a
stocurilor de exploatare (active circulante) sub denumirea de fond de rulment.
Resursele de trezorerie sunt formate din credite bancare pe termen scurt,
precum si credite comerciale, adica datoriile fata de furnizori.
Capital propriu
Active imobilizate
Capital permanent
Imprumuturi pe termen
mediu si lung
Credite pe termen scurt
Active circulante

Resurse de trezorerie
Credite furnizori

Alegerea unei anumite structuri financiare reprezinta o decizie importanta

de politica financiara.
Daca acoperirea finantarii prin obligatii pe termen scurt confera o anumita
suplete pt intreprinzator, finantarea cu capitaluri permanente este mai putin
costisitoare si deci mai avantajoasa.
Structura financiara este influentata si adesea determinata de actionari, de
banci, de alti imprumutatori, de stat, de conjuncture economico-financiara.
Adoptarea unei structuri financiare este determinate de creditori care are in
vedere riscul in momentul in care crediteaza intreprinderea.
Riscul creditorului poate fi:
- risc de pierdere de capital cand debitorul nu isi poate rambursa
obligatia;
- risc de dobanda cand debitorul nu isi poate plati dobanzile la termen;
- risc de imobilizari care exista chiar si atunci cand debitorul isi achita
obligatiile la termen.
Daca rentablitatea este scazuta, debitorul trebuie sa aiba o participare mai
mare cu fonduri proprii pt a-l asigura pe creditor, si invers.

In cazul in care rentabilitatea nesatisfacatoare, finantarea prin indatorare

accentueaza riscul de insolvabilitate si de lichiditate / ilichiditate.
Criteriul rentabilitatii in alegerea structurii financiare
Atat capitalul propriu cat sic el imprumutat comporta costuri. Diferenta
fundamentala dintre costul capitalului propriu si cel al capitalului imprumutat rezida
in faptul ca fondurile proprii nu sunt remunerate decat atunci cand intreprinderea
obtine beneficii, in timp ce capitalul imprumutat trebuie remenerat oricare ar fi
rentabilitatea intreprinderii.
O intreprindere puternic indatorata va avea sistematic cheltuieli financiare
mari (principal + dobanda) ceea ce micsoreaza posibilitatile de autofinantare. Prin
urmare, intreprinderea respective trebuie sa apeleze la noi credite care ii vor acoperi
nevoile de finantare si care, la randul lor, vor genera alte cheltuieli financiare.
In aceste conditii, hotarator este criteriul rentabilitatii. Daca intreprinderea
este rentabila, adica daca rata rentabilitatii este superioara ratei dobanzii este posibila
si de dorit apelarea la credite.
In opozitie, intreprinderea are alternative de a astepta sa acumuleze fonduri
proprii pt finantarea unui proiect.
Efectul de indatorare se obtine comparand rentabilitatea economica a
intreprinderii cu costul capitalului imprumutat.
Daca rentabilitatea economica este mai mare decat rata dobanzii rezulta un
efect de indatorare negative sau nefavorizat.
Re > Rd Ei (+)
Re < Rd Ei ()
Rentabilitatea financiara este direct proportional cu structura financiara
respective datorii raportate la capitalul propriu si cu diferenta dintre rata rentabilitatii
economice si rata dobanzii.
Practic, rentabilitatea financiara este cu atat mai mare cu cat structura
financiara este mai indatorata si totodata cu cat mai mare este diferenta dintre rata
rentabilitatii economice si rata dobanzii.
Este avantajos ca intreprinderea sa se finanteze concomitant cu fonduri
proprii si imprumutate cand rata rentabilitatii economice este superioara ratei
dobanzii, intrucat eficienta utilizarii capitalului propriu este mai mare, ritmul de
crestere a rentabilitatii financiare este mai mare la intreprinderile indatorate cu
conditia ca rata rentabilitatii economice sa fie mai mare decat rata dobanzii. In
schimb, structura financiara indatorata implica un risc financiar sporit determinat de
existenta cheltuielilor financiare fixe.
Criteriul destinatiei resurselor
in alegerea structurii financiare a intreprinderii
Activele imobilizate care reprezinta nevoi cu caracter permanent este
_________ cu capital permanent in timp ce activele circulane, respectiv cheltuielile

de exploatare formate din stocuri de marfuri, crente asupra clientilor si diverse

lichiditati primare pot fi acoperite din fonduri de rulment care este un capital
permanent, dar si prin datorii pe termen scurt formate din credite de trezorerie si din
credite de trezorerie si din obligatii fata de furnizori.
1. cheltuielile ciclului de exploatare (active circulante) sunt formate din
fonduri de rulment + resurse de trezorerie;
2. fondul de rulment alcatuit din:
capital permanent + imobilizari din mijloace fixe
activele circulante resursele de trezorerie
3. capitalul permanent reprezinta:
fonduri proprii + datorii pe termen lung si mijlociu
Structura financiara a unei intreprinderi se exprima ca un raport intre
indatorare si capitalul propriu, precum si ca raport intre finantarile pe termen scurt si
cele pe termen lung.
Capacitatea de indatorare a intreprinderii
Daca consideram schematic ca activul unei intreprinderi este format din
active imobilizate, stocuri de marfuri si alte valori materiale, soldul clientilor si alte
lichiditati, iar pasivul este format din capitalul permanent si datorii pe termen scurt,
respective furnizori, credite de tezorerie, putem folosi ca instrumente de analiza a
structurii financiare, urmatorii indicatiri:
1. coeficientul de indatorare globala (CIG) il calculam raportand datorii
totale la total pasiv; coeficientul admis este mai mic sau egal cu 2/3; datoriile totale
la capital propriu, valoarea admisa este mai mica sau egala cu 2.
Indicatorul indatorare globala este exprimat in doua variante, dar este
sufficient numai una din cele doua.
Se prefera cea de-a doua varianta pt ca face referinta la uzantele bancare
conform carora datoriile totale nu trebuie sa fie mai mari decat de doua ori capitalul
propriu.
2. coeficientul de indatorare la termen se obtine raportand datoriile la
termen (datoriile pe termen mediu si lung) la capitalul propriu. Acest coefficient
trebuie sa incadreze la mai mic sau egal cu 1; se mai poate obtine raortand datoriile
la termen la capitaluyl permanent, coeficientul otim fiind mai mic sau egal cu 1/2.
Indicatorii prezentati exprima elementa esentiale ce caracterizeaza situatia
financiara a intreprinderii in relatie cu bancile, insa acestea se preocupa de situatia
clientilor si sub aspectul posibilitatii de achitare a obligatiilor in cuantumul si la
termenele stabilite.
Astfel spus, bancile sunt interesate sa cunoasca din timp daca rambursarea
si plata dobanzilor aferente pot fi realizate de debitori in conditiile normale, fara sa
le creeze dificultati de ordin financiar. Din acest scop se utilizeaza alti indicatori care
sa exprime posibilitati acceptate de banci, de onorare a obligatiilor de catre debitori.

- pt creditele de trezorerie intereseaza ponderea costului creditelor in

totalul beneficiului brut. Costul creditelor pe termen scurt la beneficiul brut,
coeficientul optim trebuie sa fie mai mic sau egal cu 1.
- in cazul datoriilor la termen, indicatorul care se utilizeaza este raportul
dintre cheltuieli financiare (principal + dobanda) care reprezinta efectul financiar
annual al debitorului si la numitor capacitatea de autofinantare formata din fondul de
amortizare; valoarea optima fiind mai mica sau egala cu 4.
Capacitatea de indatorare a unei societati exprima posibilitatile sale de a
primi credit care sa fie rambursate si garantate inclusive plata dobanzilor san u
creeze greutati financiare greu de suportat.
In analiza capacitatii de indatorare, interesul este pe o parte, al
intreprinzatorului de a-si achita obligatiile, si pe de alta parte al creditorului.