Sunteți pe pagina 1din 11

Asa cum apare in Dictionar de termeni pedagogici al lui Sorin

Cristea, invatarea reprezinta, din punct de vedere pedagogic, activitatea


proiectata de cadrul didactic pentru a determina schimbari comportamentale
la nivelul personalitatii prescolarului, elevului, studentului, prin valorificarea
capacitatii acestora de dobandire a cunostintelor, a deprinderilor, a
strategiilor si a atitudinilor cognitive.
De regula, in cercetarea practica si teoretica a procesului invatarii se
urmareste a se raspunde la intrebarea cum invatam, preocupare care a dus
la descoperirea legilor care stau la baza acestui proces sau la teorii ale
invatarii. Tot dupa Dictionar, aceste teorii reprezinta acele modele
conceptuale care imbina nivelul ipotezelor cu cel cel al principiilor in
vederea cunoasterii sistematice a activitatii de invatare printr-un ansamblu
de afirmatii stiintifice cu valoare functionala informativa, explicativa,
predicativa, rezumativa, normativa, realizabila in diferite variante specifice
unor autori sau scoli de gandire.
S-au elaborat multe teorii ale invatarii de la Ebbinghauss pana in
prezent perioada in care psihologia s-a integrat in sfera generala specifica
epocii informatizate prin matematizarea, formalizarea si cibernetizarea
fenomenului cercetat. S-au emis peste 30 de teorii care, prin aspectele lor
faptice si prin concluziile teoretice desprinse din rezultatele experimentale
nu pot fi contestate.
In general am putea afirma ca toate teoriile respective trateaza
invatarea probabilistic, considerand frecventa raspunsurilor ca etalon al
construirii unui model teoretic-operational; iar modelul construit este
considerat universal valabil desi, daca un model era adecvat unei situatii
scolare, nu corespundea decat partial altei situatii scolare.
Pornind de aici, ele pot fi considerate variatii ale uneia si aceleiasi
teme, bune si deschizatoare de drumuri pentru gasirea pe viitor a unui
model al invatarii scolare cu adevarat cuprinzator si posibil universal
valabil tuturor situatiilor scolare prin intermediul caruia scolarul sa fie
orientat sa asimileze eficient stiinta si cultura, sa-si proiecteze propria lui
personalitate.
Marea majoritate a teoriilor emise s-a limitat la construirea unui
esafodaj teoretic mai mult sau mai putin bine structurat dar n-a elaborat
instrumentul didactic care sa directioneze activitatea didactico-educativa a

invatatorilor si profesorilor, mai ales ca o mare parte din aceste teorii au fost
desprinse din experimente pe animale.
In Dictionar ni se ofera doua modalitati de grupare a teoriilor
invatarii. Dintr-un prim punct de vedere, teoriile invatarii pot fi analizate la
nivelul unor modele psihologice care descriu mai multe tipuri de activitati
aplicabile in cadrul scolii. Psihologia procesului educational organizeaza
aceste modele la nivelul unei piramide care sugereaza ierarhiile si legaturile
functionale posibile si necesare in contextul grupei de scolari si studenti.
La baza piramidei sunt patru modele psihologice de invatare:
1.Invatarea conditionala clasica (Pavlov, Watson) angajeaza relatia
stimul raspuns, aplicabila in scoala prin intarirea reactiilor emotive la
stimuli anteriori neutri, stimuli oferiti inaintea declansarii actiunii
didactice.
2.Invatarea prin asociatii contigue (Guthrie) implica memorarea
mecanica angajata in conditiile in care orice miscare sau element de
comportament, care urmeaza indeaproape un anume grup de stimuli, tinde
sa se ataseze de grupul respectiv, fara a mai solicita un stimul-raspuns
format anterior.
3.Invatarea conditional/instrumentala (Thornidike, Hull, Skinner)
defineste intarirea in termeni operationali, aceasta realizandu-se dupa
indeplinirea sarcinii didactice, ceea ce sporeste posibilitatea ca reactia
precedenta sa mai apara si in viitor
4.Invatarea prin imitatie (Bandura, Ross), considerata invatare mecanica,
valorifica modelul oferit de cadrul didactic care influenteaza
comportamentul elevului exprimat sub forma unor reactii noi: inhibitorii,
reduse sau intarite; dobandite, consolidate etc.
Al doilea nivel al piramidei include doua modele psihologice :
5.Invatarea prin generalizare (Kendler) valorifica similitudinile evidente
dintre un complex de stimuli si alt complex de stimuli, respectiv situatia in
care stimulii similari produc (sau daca sunt doar apropiati nu produc)
acelasi raspuns ca stimulul original.
6.Invatarea prin discriminare (Kendler) presupune reactualizarea unor
notiuni de baza care asigura diferentierea stimulilor apropiati de cei
originali.
Al treilea nivel al piramidei include tot un singur model:
7.Invatarea conceptelor (Piaget, Mc.Donald) angajeaza o clasificare a
stimulilor care au caracteristici comune, clasificare realizabila la diferite
niveluri ierarhice astfel incat un concept cu grad superior poate fi inteles
numai daca elevul stapaneste deja conceptele de grad inferior si percepe
relatiile dintre ele.
2

Al patrulea nivel al piramidei include tot un model:


8.Invatarea principiilor (Bruner, Gagne) angajeaza un lant de concepte
integrate la nivelul cunostintelor incluse de regula in programele
scolare/universitare care solicita si aplicarea acestora in situatii noi.
Al cincilea nivel al piramidei include de asemenea un singur model:
9.Invatarea prin rezolvare de probleme (Ausubel) angajeaza practic
cunostintele
dobandite pentru umplerea unui gol , facilitand
aprofundarea informatiilor si perfectionarea deprinderilor, dar si
inzestrarea elevilor cu noi informatii, deprinderi, atitudini.
Al saselea nivel al piramidei, nivelul de varf, include un singur model:
10.Invatarea comportamentelor creatoare (Guilford, Hilgard, Ausubel)
angajeaza rezolvarea unui tip special de problema, situatia-problema, care
solicita flexibilitatea gandirii.
Dintr-un al doilea punct de vedere, analiza teoriilor invatarii permite
evidentierea a doua tendinte comlementare : tendinta conexionista si
tendinta functionala.
Teoriile invatarii integrate in categoria tendintelor conexioniste,
pleaca de la ideea ca persoana care invata face din acumularea experientei
singura sursa de rezolvare a problemei.
Teoriile invatarii integrate in categoria tendintelor functionale
urmaresc structurarea actuala a problemei .
Valorificarea celor doua tendinte este implicata la nivelul celor mai
importante teorii ale invatarii, dezvoltate ca sisteme de enunturi
stiintifice, care stimuleaza o anumita maniera de selectionare, proiectare si
realizare a continutului programelor scolare.
1.Teoria conditionarii operante ( B.F. Skinner) releva importanta
factorului de intarire a comportamentului dupa obtinerea raspunsului
pozitiv. Solutia pedagogica rezultata, instruirea programata, devine
revolutionara prin forta operanta a principiilor avansate : pasii mici,
participarea activa, individualizarea ritmului instruirii, autoreglarea
activitatii.
2.Teoria structuralismului genetic (Piaget) elaboreaza schema
psihogenezei operatiilor intelectuale, intr-un echilibru realizabil progresiv
intre asilmilare si acomodare . Geneza operatiilor si a cunostintelor
marcheaza trecerea unei structuri in alta, dar o trecere formativa care
conduce de la mai slab la mai tare :
- 6 luni 2 ani :inteligenta senzoriomotorie (perceptii, miscari simple)
- 2 6/ 7 ani :inteligenta preoperatorie/intuitiva
- 7/8 10/11 ani :inteligenta operatorie concreta
-10/11 14/15 ani :inteligenta operatorie formala/propozitionala
3

3.Teoria actiunilor mintale (Galperin) vizeaza accelerarea psihogenezei


piagetiene printr-o activitate de invatare care anticipeaza dezvoltarea si o
duce dupa sine contribuind la modificarea si chiar la anularea stadiilor.
Prin dirijarea instruirii, scoala formeaza actiuni mintale autentice .
Procesul pedagogic angajeaza urmatoarele 3 etape pricipale :
-etapa formarii actiunii materiale
-etapa formarii actiunii externe (prin limbaj extern)
-etapa formarii actiunii interne (prin limbaj intern)
4.Teoria educatiei intelectuale (Bruner) coreleaza ideea accelerarii
psihogenezei cu organizarea superioara a instruirii care il face pe cel ce
invata sa depaseasca simpla invatare. Dezvoltarea intelectuala poate atinge
stadii superioare, cu performante apreciabile la orice varsta, in masura in
care sunt stapanite cele 3 modele de raportare a copilului la mediu : modelul
activ, modelul iconic, modelul simbolic
5.Teoria conditiilor invatarii (Gagne) stabileste tipurile cumulativierarhice necesare in activitatea de instruire, in drumul de la simplu la
complex:invatarea de semnale, invatarea stimul-raspuns, invatarea de
lanturi verbale, invatarea unor asociatii verbale, invatarea prin discriminare,
invatarea de notiuni, invatarea de reguli, invatarea prin rezolvare de
probleme.
6.Teoria holodinamica a invatarii (Titone) completeaza modelul lui
Gagne cu sase noi tipuri de invatare : de atitudini, dispozitii si motivatii; de
opinii si convingeri; invatarea autocontrolului intelectual si volitiv; de
capacitati de selectare si decizie; invatarea sociala; de capacitati
organizatorice, conceptuale sau operativ-finalizabile. Rezulta o taxonomie
rationala bazata pe invatare tactica, invatare strategica, invatare
egodinamica toate orientate spre formarea unei personalitati deschise .
7.Teoria invatarii depline (Bloom, Carrol) vizeaza valorificarea factorilor
obiectivi si subiectivi ai instruirii la niveluri de proiectare capabile sa
asigure reusita scolara a tuturor elevilor. Factorii obiectivi sau externi
vizeaza timpul real disponibilizat pentru reusita invatarii, iar factorii
subiectivi sau interni vizeaza aptitudinea de invatare a elevului.
Teoriile clasice ale invatarii
Teoriile clasice ale invatarii si descoperirea legilor invatarii au pornit
de la experimente pe animale efectuate in cadrul diferitelor scoli
psihologice efectuate de la sfarsitul secolului al XIX- lea pana la inceputul
secolului XX si chiar in contemporaneitate.
Teoria asociationista a invatarii
4

In plan istoric este prima teorie psihologica a invatarii. Conform


fundamentelor teoretice ale acestei scoli, cunoasterea si ca atare invatarea
porneste de la senzatii si se materilizeaza in combinatii de senzatii. Teoria
asociationista este totusi o teorie mecanicista prin excelenta, depasita prin
maniera simplista a conceptiei despre viata psihica in general si invatare in
special.
De pe pozitii diferite fata de asociationistii clasici, Sevarev ajunge la
elaborarea unor principii de tip asociativ care scoate asociatia din cadrul
restrans al memoriei si o plaseaza in sfera operatiilor gandirii si
demonstreaza convingator rolul lor in rezolvarea problemelor mai mult sau
mai putn complexe. El afirma : Noi concepem asociatia ca un ansamblu de
elemente structurate actional sau conceptual care interconditioneaza; deci,
concepem asociatia in viziune sistemica si cum teoria sistemelor studiaza
structura modelelor, asociatia fiind in sistem deschis si supraordonat este in
acelasi timp un complex de modele mintale, care se structureaza fie prin
interiorizarea experientei nemijlocite, fie prin transformarea si modificarea
calitativa a legaturilor neurofiziologice anticipative sau prin structurarea
combinatorica-creativa a vechilor structuri mintale .
Asociatiile joaca un rol foarte important in invatarea scolara numai in
conditiile in care sunt asimilate prinr-o tehnologie didactica operationala, de
tip taxonomic, unde actorul principal este elevul cu efortul lui intelectual,
care invata actionand si fixeaza conditia asociatica prin descoperire, dirijat
de profesor si nu prin receptare-reproducere.
Gestaltismul si teoria invatarii intuitive
Cercetarile lui Kohler pentru descoperirea mecanismelor invatarii si
care ulterior au bus bazele teoriei invatarii intuitive , au fost facute pe
maimute antropoide, creandu-le situatii problema din ce in ce mai
complicate, in asa fel incat drumul la alimente sa nu fie facut direct ci
printr-un complex de actiuni pentru depasirea situatiei problematice.
Concluzia lui este ca invatarea nu este altceva decat organizarea si
reorganizarea campului perceptiv intr-o configuratie cu inteles, urmata de o
solutie inteligenta care duce la rezolvarea situatiei problematice si ca atare
la realizarea scopului; iar mecanismul invatarii este intuitia, de unde si
teoria invatarii intuitive care devine teoria favorita a psihologiei gestaltiste
din momentul in care isi dirijeaza cercetarea asupra invatarii umane.
Experimentele lui Premarck pe cimpanzei demonstreaza ca aceste animale isi pot aminti situatiile vizuale si recunosc reprezentari ale situatiilor
absente . Piaget, comentand aceste rezultate afirma ca structura cauzala
care exista n actiunile cimpanzeilor se intalneste curent si la copiii din
prima jumatate a anului 2 de viata .
5

Kofka in Dezvoltarea intelectului arata ca punctul de referinta de


la care porneste el este ipoteza ca legile organizarii perceptiei pot fi aplicate
la invatarea intuitiva deoarece : un organism mai inteligent este mai capabil
sa realizeze intuitia decat altele mai putin inteligente; experienta anterioara
faciliteaza intuitia prin actiunea legilor perceptiei; procesele de cautare a
solutiilor de rezolvare a problemelor nu apartin metodologiei incercareeroare sau a unei dibuiri oarbe , ci cautarii inteligente prin
aproximare si cautare .
Teoria invatarii prin conexiune conditionata respondenta si
exercitiu
Conexiunea conditionata este legatura nervoasa ce se stabileste in
scoarta cerebrala intre un stimulent exterior sau chiar interior organismului
si o reactie a acestuia care este intotdeauna adecvata naturii si semnificatiei
stimulentului si care se consolideaza prin repetitie. Adeptii acestei teorii (cei
mai reprezentativi fiind : Watson, Thorndike, Pavlov) si-au elaborat
conceptia teoretica in urma rezultatelor experimentale pe animale avand
idei similare cu privire la fundamentele invatarii precum si o cauza comuna
reactia impotriva subiectivismului introspectionist.
Watson, creatorul scolii behavioriste clasice, este primul care pune in
evidenta teoria invatarii prin conexiunea S-R si prin legea exercitiului, ca o
prima concluzie a experimentelor pe soareci amplasati intr-un labirint cu
doua intrari. Concluzia lui este ca actiunea cea mai recenta si mai repetata
prin exercitiu constituie baza invatarii unui comportament util ca urmare a
consolidarii legaturii ce se stabileste intre stimul si reactie.
La putin timp dupa ce legea exercitiului fusese primita cu interes de
psihologia timpului, a fost contestata de Thorndike care pune in evidenta
faptul ca nu frecventa repetitiilor este cauza invatarii, ci utilitatea sub aspect
biologic a reactiilor, deoarece ele sunt urmate de placere (un efect
bun), in timp ce miscarile sau reactiile urmate de neplacere sunt
abandonate de unde si denumirea de lege a efectului. Experimentand legea
efectului in invatarea scolara (folosind recompensa sau sanctiunea in
procedeul incercare-eroare), Thorndike isi da seama ca singura lege a
efectului nu acopera invatarea scolara afirmand ca aceasta invatare este
produsul actiunii a 3 legi: legea preparatiei, legea exercitiului si legea
propriu-zisa a efectului .El intuieste marea importanta mai ales a
transferului asociativ pe care il pune in corelatie cun inteligenta, deoarece
cu cat un individ dispune de mai multe conexiuni pe care le poate
transforma asociativ, cu atat este mai inteligent. Legea efectului nu neaga
legea exercitiului si impreuna cu legea preparatiei o completeaza.

Reflexul conditionat descoperit experimental de Pavlov este un


instrument neuro-cortical care ia nastere pe calea experientei nemijlocite
organizate a animalelor si a oamenilor in mediul lor existential si care
asigura dezvoltarea si o mai perfecta echilibrare la cerintele variate si
complexe ale mediului. Conditiile formarii reflexelor conditionate nu neaga
legea exercitiului si a efectului.
Anohin, pornind de la functia inelara a activitatii nervoase superioare
elaboreaza teoria aferentatiei inverse si a acceptorului actiunii . Teoria
are mari implicatii in psihologia invatarii in conditiile obiective ale scolii si
clasei scolare cu stmulenti situationali cu rol perturbator, care actioneaza
simultan cu stimulentii declansatori necesari invatarii. Aceasta teorie
explica fiziologic fazele formarii deprinderilor prin exercitii.
Invatarea conditionata prin legea exercitiului si a efectului si invatarea
intuitiva, puse in evidenta prin experimente pe animale, sunt prezente in
invatarea umana pe un plan superior, cu modalitati de complexitate si
calitativitate diferita de cea a animalelor, prin existenta limbajului si
constiintei, care dau actului invatarii o mai mare plenitudine.
Orientari noi in teoria invatarii
Cuceririle stiintei si tehnicii nu mai pot fi stapanite cu invatarea
memorial-reproductiva, de aceea alti parametri intelectuali trebuie sa devina
dominanti in formarea personalitatii sale. Aceasta necesitate de ordin
formativ, a facut ca preocuparea pentru o pedagogie practica sprijinita pe
cibernetica si psihologie actionala si informationala sa creasca .
Teoria invatarii prin conditionare operanta
Semnificatia conditionarii operante consta in faptul ca reactia cu efect
favorabil se declanseaza la un stimulent dependent de animal si nu la unul
impus de experimentator.
Skinner a devenit cel mai cunoscut in domeniul acestor cercetari si pe
baza datelor obtinute a ajuns la concluzia ca procesul invatarii umane poate
fi imbunatatit daca in prezentarea cunostintelor se realizeaza principiile
intaririi operante, pe care le formuleaza astfel:
1.Individul invata observand consecintele actiunilor sale.
2.Rezultatele bune ale unei activitati intaresc probabilitatea repetarii ei.
3.Cu cat mai scurt este intervalul dintre efectuarea actiunii cu rezultat bun si
intarire, cu atat mai probabila este repetarea actiunii.
4.Cu cat mai des apare intarirea cu atat mai mare este probabilitatea
repetarii actiunii.
5.Absenta sau intarzierea intaririi reduce probabilitatea repetarii actiunii
7

6.Intarirea intermitenta a unei actiuni mareste intervalul de timp in care


cunostintele se mentin fara intarire.
7.In domeniul instruirii, comportarea poate fi dezvoltata sau formata treptat
prin intarire diferentiata, adica a comportamentelor reusite.
8.Intarirea mareste posibilitatea repetarii comportamentului reusit,
intensifica activitatea, accelereaza ritmul de invatare.
9.Comportamentul de invatat este o schema complexa de elemente.
Aceste principii se vor reflecta in totalitatea lor in invatamantul
programat linear , ca programare in care elevul trebuie sa-si formuleze el
insusi raspunsul, ghidat si intarit de manualul sau masina de invatat.
Psihologia actiunii si invatarea
Piaget, in problemele teoretice ale invatarii porneste de la rolul
actiunii in cunoastere si elaboreaza psihologia actiunii aprofundand teza
originii fenomenelor intelectuale in actiune. Pentru Piaget, dinamica
constiturii intelectuale porneste de la actiunea practica cu obiectele
realitatii, care se prelungeste in constiinta sub forma sistemelor operatorii
de ansamblu; problema esentiala a psihologiei invatarii, spune el, consta in
a desprinde legile constructiei si ale echilibrului acestor sisteme operatorii
de ansamblu.In mod experimental, el gaseste ca legile care guverneaza
constructia sunt cele exprimate de axiomele grupului numeric.
In plan pedagogic, teza fundamentala a psihologiei ne orienteaza
actiunea instructiv-educativa catre formarea unor operatii pe baza actiunii
sistematice cu obiectele, lucrurile si fenomenele realitatii daca vrem si
urmarim sa formam la copii o gandire operationala- reflexiv creativa.
Modelul lui este unul genetic in sensul ca fiecarei perioade de varsta ii
corespunde un anumit parametru functional mintal. Piaget demonstreaza ca
fiecare perioada superioara de varsta este pregatita de achizitiile anterioare,
dar aceasta trecere apare intotdeuna ca un salt calitati . El admite ca
printr-o actiune educationala bine orientata, competentele specifice unei
perioade superioare pot aparea mai de timpuriu, fapt ce autentifica adevarul
ca in afara invatarii nu exista dezvoltare in sensul specificitatii cerute fiintei
umane de catre societate si ca dezvoltarea poarta efigia educatiei si
invatarii.
Aplicarea principiilor psihologiei actiunii in invatarea in scoala
Piaget afirma la un moment dat ca educatirii nu reusesc intotdeauna
sa valorifice rezultatele psihologiei genetice. Aebli a fost insa un excelent
pedagog practician si ca atare a cunoscut foarte bine scoala si problemele
ei didactico-educative si in acelasi timp a fost si uin excelent
experimentator in psihologia propriu-zisa. Aebli pune in evidenta
8

principiile didactice active operand critic si pe verticala si pe orizontala


unele aspecte ale practicii metodologice clasice specifice invatamantului
traditional. El desprinde urmatoarele principii: invatamantul trebuie sa
urmareasca construirea operatiilor de catre elev prin propria sa activitate
asupra obiectului(teza fundamentala a pedagogiei); colaborarea activa a
elevilor in descoperirea continutului obiectului invatarii si in rezolvarea
problemelor de cunoastere cuprinse in programele de invatamant; elevii
trebuie sa aiba o mai mare libertate pentru a construi notiunile si operatiile
solicitate de lectii prin cercetari pe baza unui proiect.
Teoria invatarii stadiale si prin explorarea alternativelor
Bruner isi incepe eseul Pentru o teorie a instruirii plecand de la
scoaterea in evidenta a caracterului descriptiv al vechilor teorii. El arata in
continuare ca o teorie eficienta a invatarii trebuie sa fie prescriptiva, adica
sa enunte mijloacele si regulile necesare si eficiente de realizare a unui
anumit nivel de cunostinte si sa fie normativa, adica sa fixeze criterii si
conditii necesare pentru realizarea lor. Bruner pune accent pe ideea ca o
teorie a invatarii trebuie sa se ocupe atat de problemele invatarii cat si de
cele ale dezvoltarii si sa fie consecventa trasaturilor care o caracterizeaza.
O prima trasatura este aceea ca trebuie sa indice mijloacele prin care
sadim in copil predispozitia catre invatatura in general si catre anumite
directii de invatare in special. El considera ca sunt trei aspecte ale explorarii
alternativelor : activizarea, mentinerea activizarii si dirijarea.
A doua trasatura trebuie sa indice modul in care un continut de idei
urmeaza sa fie structurat pentru a fi mai repede si mai bine inteles si retinut
de cel ce invata. Aceasta este trasatura centrala a teoriei lui Bruner.
A treia trasatura se refera la determinarea ordinii sau a unei succesiuni
eficiente in care urmeaza sa fie prezentata materia de invatamant.
A patra trasatura se refera la precizarea naturii si ritmul recompenselor
si pedepselor in cadrul procesului de invatare, ca mijloc de intarire sau de
constientizare a succeselor.
O paradigma foarte valoroasa in directia actiunii corectoare a
profesorului este formulata de Bruner astfel :Orice tratament de corectare
implica primejdia ca elevul sa devina in permanenta dependent de
corectarea indrumatorului.
Bruner este propovaduitorul metodologiei descoperirii prin
problematizarea invatamantului. El are meritul de a fi marit interesul
cadrelor din cercetare si invatamant asupra ei ca procedeu euristic-didactic
cu mare valoare formativa, care nu poate fi nesocotit in educatia moderna.
Teoria formarii pe etape a actiunilor mintale
9

Modelul intelectual elaborat de Galperin este unul din cele mai


profunde modele euristice ale invatarii, care isi mareste considerabil
valoarea prin faptul ca este in acelasi timp si un model metodologic
didactic.Impletirea modificarilor diverse in plan mental se distribuie dupa 4
parametri ce se afla intr-o relatie functionala determinata genetic:
A. Etapele sau nivelurile formarii actiunii mentale :
-familiarizarea cu sarcina invatarii;
-infaptuirea actiunii solicitate conform instructiunilor sau a planului
secvential cuprins in baza de orientare a actiunii;
-transferul actiunii in planul vorbirii sau al limbajului extern, fara
sprijinul pe materialul cu care s-a operat in executarea actiunii solicitate
si ghidate orientativ;
-actiune in planul limbajului extern pentru sine;
-etapa limbajului interior sau al interiorizarii actiuni materiale in actiune
mintala
B. Completitudinea operatiilor (de cunoastere), prin desfasurarea si
prescurtarea actiunii
C. Generalizarea actiunii dupa tipuri de material si legitati
D. Asimilarea actiunii mintale
Teoria invatarii ierarhice si dirijate(conditiile interne si externe
ale invatarii)
Pozitia lui Gagne este neobehaviorista, iar in plan epistemologic
merge pe linia lui Aristotel (rationalism dogmatic), Hume si Lock
(empirism gnoseolgic) si chiar apropiat de Skinner prin importanta acordata
conditionarii operante.
Invatarea spune Gagne - este acea modificare a dispozitiei sau
capacitatii umane care poate fi mentinuta si care nu poate fi atribuita
procesului de crestere.
Pentru a se produce procesul invatarii trebuie cu necesitate sa se
indeplineasca doua categorii de conditii :
-conditiile interne apar si se dezvolta ierarhic, se obiectiveaza in existenta
unor capacitati prealabile
-conditiile externe sunt independente de cel ce invata si sunt tot atat de
variate cate categorii de invatare apar in viata unui om
In problema mult discutata in psihologie a raportului dintre
dezvoltare-invatare, Gagne le considera ca fiind corelate, diferind numai
ca sfera a comportamentului asimilat.

10

Teoria invatarii ierarhice si a conditiilor lor interne si externe este


completata de teoria transferului, careia Gagne ii acorda o importanta
deosebita. Sunt doua tipuri de transfer :
-transferul lateral, care se refera la un fel de generalizare ce se extinde
asupra unui ansamblu cuprinzator de situatii, cu aproximativ acelasi fel de
complexitate; producerea acestuia tine de conditiile interne specific
individuale
-transferul vertical, care se refera la efectele pe care capacitatile invatate
la un anumit nivel le produce asupra invatarii unor capacitati suplimentare
de niveluri superioare
Daca programele didactice s-ar elabora dupa principiile ierarhiei
invatarii si ale transferului lateral si vertical, precum si dupa principiile
structuralismului taxiologic formulate de savantul roman Gh. Zapan,
invatarea ar fi mult simplificata si usurata sub aspectul consumului de
energie nervoasa.

11