SCOALA NATIONALA DE STUDII POLITICE SI ADMINISTRATIVE

MASTERAT-ADMINISTRATIE PUBLICA
SPATIUL PUBLIC EUROPEAN

TEORIA ORGANIZARII ADMINISTRATIEI PUBLICE

Serviciile publice
Regimuri adminstrative
Regionalizarea administrativa

CUPRINS

1. PRIVIRE GENERALA ASUPRA ORGANIZARII POLITICO-ADMINISTRATIVE.

Scurt istoric al doctrinei ...................................................................................................... 3
2. NOTIUNEA DE ORGANIZARE................................................................................... 3
3. SERVICIILE PUBLICE ................................................................................................. 4
3.1 Notiunea de serviciu public .......................................................................................... 4
3.2. Consideratii generale privind teoria serviciului public in Franta................................ 5
3.3.Consideratii privind teoria serviciului public in literatura noastra de specialitate
interbelica ............................................................................................................................ 5
3.4. Serviciul public in prezent ........................................................................................... 5
3.5. Infiintarea si desfiintarea serviciilor publice................................................................ 6
3.6. Principiile de organizare si functionare a serviciilor publice....................................... 7
3.6.1.. Principiul continuitatii serviciilor publice ............................................................... 7
3.6.2.. Principiul egalitatii in fata serviciului public ........................................................... 8
3.6.3. Principiul adaptabilitatii la conditiile pietei ............................................................. 9
3.6.4. Principiul eficientei serviciului public ...................................................................... 9
3.7. Clasificarea serviciilor publice .................................................................................... 9
3.8. Gestionarea serviciilor publice .................................................................................. 11
4. REGIMURI ADMINISTRATIVE................................................................................ 12
4.1. Centralizarea administrativa ...................................................................................... 13
4.2. Deconcentrarea administrativ teritoriala .................................................................... 13
4.3. Descentralizarea administrativ teritoriala ................................................................ 14
5. REGIONALIZAREA ADMINISTRATIVA ................................................................ 14
BIBLIOGRAFIE: .............................................................................................................. 15

1. PRIVIRE GENERALA ASUPRA ORGANIZARII POLITICO-ADMINISTRATIVE.

Scurt istoric al doctrinei

Statul se poate defini ca fiind modul de organizare si manifestare a puterii publice

pe un anumit teritoriu exercitate asupra unei populatii aflate in acel loc si care realizeaza
conducerea sociala in ansamblul ei, sprijinindu-se, la nevoie, pe constrangerea proprie in
vedera aplicarii dreptului.
Statul reprezinta cel mai important fenomen social institutional care constituie si
cadrul organizat de conducere si guvernare al societatii avand si calitatea de reprezentant
oficial al acesteia. Cu toate acestea el nu se confunda cu societatea si cu intreaga
populatie, prin modul de compunere si structura autoritatilor sale, iar in cadrul unei
societati democratice statul nu este si nu trebuie sa fie deasupra sau in afara societatii nici
opusul acesteia sau individului, exercitand conducerea sociala atat in folosul societatii in
ansamblul ei, a diverselor colectivitati, cat si a membrilor ei luati in parte.1
Paul Negulescu considera ca un stat este mai puternic daca are un teritoriu
suficient, in care sa se poate dezvolta, daca teritoriul este mai fertil, daca are cursuri de
ape, daca se delimiteaza cu marea, daca are granite naturale, mai usor de aparat, daca are
o fericita configuratie, daca are o clima temperata.2
2. NOTIUNEA DE ORGANIZARE
Termenul a organiza provine din limba franceza (organizer) si inseamna a
intreprinde metodic masurile necesare pentru a asigura o desfasurare cat mai eficienta a
unei actiuni. Originea acestui termen se afla in limba latina, in cuvantul organum, care
desemneaza o unitate morfologica din corpul unei fiinte vii, ceea ce indeplineste una sau
mai multe functiuni.3
Administratia publica, ca subsistem al sistemului social global, pentru a servi
societatea, trebuie bine organizata si condusa in mod corespunzator.
Ideea de organizare este prezenta la orice nivel al vietii sociale. Organizarea este
conditia hotaratoare.
Din punct de vedere administrativ, organizarea teritoriului statului intereseaza in
aceeasi masura, atat puterea de stat, cat si colectivitatile locale, avand o deosebita
semnificatie politica si sociala. In principal, prin structurile sale administrativ-teritoriale,
statul urmareste sa-si creeze conditiile pentru a conduce si guverna mai usor societatea.4
Organizarea administratiei de stat, ca fenomen, apare fireste o data cu statul.
Teoriile stiintifice insa despre aceasta organizare se contureaza mult mai tarziu, odata cu
aparitia stiintei administratiei si a stiintei dreptului administrativ, deci prin secolul al
XIX-lea. Evolutia organizarii administrative este legata de evolutia organizarii armate,
1

Ioan Santai. Drept administrativ si stiinta administratiei. Partea I. Ed. Risoprint, Cluj-Napoca, Bucuresti
2004, p. 79
2
Paul Negulescu, Tratat de drept administrativ roman, vol.1, Editia a III-a, Bucuresti, 1925, p.100
3
Dumitru Brezoianu, Drept administrativ. Parte generala, p.57-58
4
Gheorghe T. Zaharia, Drept administrativ, Editia a IV-a revizuita, Ed.Junimea, Iasi, 2002, p. 58

insasi ideea de ierarhie vine de la ideea subordonarii specifice fenomenului militar. Este
de asemenea, de necontestat faptul ca geografia a avut rolul ei, fiind inclusi mai multi
factori. Mai intai vorbim de factori obiectivi de ordin economic, politic, cultural, religios,
lingvistic, iar apoi de o serie de factori subiectivi, cum ar fi patimile conducatorilor,
bolile conducatorilor, intrigile metreselor sau concubinelor oficiale, caprciile si interesele
curtenilor si ale ministrilor.5
Organizarea de stat reprezinta modul de constituire a puterii publice, respectiv
modalitatile existentei si infaptuirii acesteia. Studiul organizarii de stat si a sistemului de
autoritati presupune:6
- cercetarea modului de organizare sau constituire a componentelor ce alcatuiesc
organele publice
- cercetarea modului de functionare a raporturilor in care se afla autoritatile de stat
intre ele
- analiza sarcinilor, atributiilor si competentelor organelor in cauza
Teoria organizarii administratiei publice categorie de autoritati ce reprezinta o
institutie juridica de baza a dreptului administrativ reprezinta o totalitate de cunostinte
teoretice cu aplicabilitate practicata privind sistemulul autoritatilor administratiei publice
si structura acesteia, sub aspectul constituirii, organizarii, functionarii si a atributiilor
elementelor sale componente.
3. SERVICIILE PUBLICE
3.1 Notiunea de serviciu public
Serviciile publice considerate ocupatii ale unor persoane, functii, actiuni
sau munci prestate in interesul cuiva, organisme sau subdiviziuni ce fac parte dintrun ansamblu administrativ sau economic.7
Conceptul de serviciu public a aparut la sfarsitul secolului al XIX- lea atunci cand
interventiile statului s-au accentuat in domenii precum: transportul, sanatate, educatie.
Serviciul public este o notiune juridica ce are drept consecinta aplicarea regulii de
drept specifice si derogarii dreptului comun: regimul serviciului public compenseaza si
rezuma specificul dreptului administrativ.
Functionarea serviciilor publice se face dupa reguli specifice, care privesc atat
organizarea si functionarea acestora, cat si drepturile sau obligatiile uzagerilor.8
Notiunea de serviciu public a aparut si s-a dezvoltat in timp, pe fondul
multiplicarii si diversificarii nevoilor generale ale societatii umane, concomitent cu
dezvoltarea tot mai accentuata a functiilor statului in vederea asigurarii bunastarii
generale a oamenilor pe care ii reprezinta. Treptat, atingand o dezvoltare maxima la
mijlocul secolului XX, serviciul public s-a impus drept fundamentul activitatii sistemului
administratiei publice.
5

Antonie Iorgovan, Tratat de drept administrativ, vol.1, Editia a III-a. Ed. All Beck, Bucuresti, 2001, p.249
Idem 1, p. 80
7
Ioan Alexandru, Drept administrativ, Editia a II-a revizuita si adaugita, Ed. Lumina Lex, Bucuresti
8
Uzager acea persoana direct interesata in prestarea serviciilor publice de catre administratie, beneficiarul
serviciului. Trat de drept administrativ, Editura All Beck, Bucuresti 2001, p. 87
6

Astfel, pentru satisfacerea cerintelor - hrana, locuinta, transport, cultura, sanatate membrilor unei colectivitati umane sunt infiintate anumite organisme sociale, sub
denumirea de servicii publice.
3.2. Consideratii generale privind teoria serviciului public in Franta
La inceput, in dreptul francez, notiunea de serviciu public, a fost conceputa in
doua sensuri: in sens organic sau formal; serviciul public era caracterizat ca fiind o
organizatie , o ntreprindere girata de administratie; in sens material, serviciul public, era
socotit orice activitate care avea ca scop satisfacerea unui interes general.9
In diferite opinii se arata ca serviciul public este forma actiunii administrative
prin care o persoana isi asuma satisfacerea unor nevoi de interes general. Se arata ca nu
se poate concepe serviciul public fara a include in definita sa mentionarea prerogativelor
de putere publica datorita carora el poate fi asigurat. Serviciul public este o simpla
denumire, care nu corespunde nici unei realitati obiective, nici unui stat precis, iar dupa
altii, in optica neo-liberalismului, serviciul public este privit ca un instrument de reducere
a libertatilor in beneficiul Statului.
3.3.Consideratii privind teoria serviciului public in literatura noastra de specialitate
interbelica
Autorii din aceasta perioada au aratat ca statul are obligatia de a organiza anumite
activitati in vederea satisfacerii unor nevoi de interes general (cum sunt nevoia de
asistenta medicala, nevoia de siguranta, nevoia de cultura), activitati numite servicii
publice, fara de care societatea nu ar putea exista si progresa.
Plecandu-se de la aceste constatari, in literatura noastra de specialitate interbelica,
serviciul public a fost definit ca acea activitate a autoritatilor administratiei publice care
are ca scop satisfacera unei nevoi de interes general si care trebuie indeplinita regulat si
continuu ( spre exemplu, politia, transporturile pe calea ferata, invatamantul, asistenta
sociala).10
3.4. Serviciul public in prezent
In ceea ce priveste situatia actuala a serviciilor publice din Romania, intr-o opinie
se arata intemeiat ca trebuie discutat despre dezvoltarea serviciilor publice, ele fiind strict
necesare in sistemul nostru constitutional deoarece evoca obligatii ale statului fata de
drepturile fundamentale ale cetateanului.11
Notiunea de serviciu public o intalnim in primul rand in Constitutie. Astfel in
art.120 se prevede ca administratia publica din unitatile administrative teritoriale se
intemeiaza pe principiile descentralizarii, autonomiei locale si deconcentrarii serviciilor
publice; in art. 122, consiliul judetean este definit ca autoritatea administratiei publice,
pentru coordonarea activitatii consiliilor comunale si orasenesti in vederea realizarii
serviciilor publice de interes judetean; art. 123 alin 2 precizeaza ca prefectul conduce
9

T. Draganu, Introducere in teoria statului de drept, Bucuresti, p.150

R. N. Petrescu, Drept administrativ, Ed. Accent, 2004, Cluj-Napoca p.22-23
11
A. Iorgovan, Tratat de drept administrativ, vol.1, Ed. All Beck, Bucuresti, p. 257
10

serviciile publice deconcentrate ale ministerelor si ale celorlalte organe ale administratiei
publice centrale, din unitatile administrativ-teritoriale.
Notiunea de serviciu public o gasim si in Legea nr. 215/2001 Legea
administratiei publice locale, precum si in alte legi, ordonante ale Guvernului.12
In stadiul actual de dezvoltare a societatii, odata cu progresul culturii si
civilizatiei, nevoile umane cresc atat calitativ cat si cantitativ, ceea ce se reflecta in
organizarea de catre administratia publica a unor noi servicii publice, cum sunt
activitatile teatrelor, muzeelor, radioului, televiziunii si altele.
In statul modern, multitudinea nevoilor sociale este deosebit de mare, asa incat
administratia publica nu mai poate, ea insasi, sa le rezolve pe toate, ci recurge la
autorizarea anumitor persoane private sa presteze servicii de interes general sau public.
Ne vom afla in prezenta unui serviciu public in urmatoarele situatii:13
- daca o activitate de interes general sau public este desfasurata de o autoritate a
administratiei publice sau o persoana juridica publica autorizata de aceasta14
- daca persoana juridica privata este autorizata de administratia publica sa presteze unele
activitati de interes general.
3.5. Infiintarea si desfiintarea serviciilor publice
Administratia isi propune a satisface nevoi foarte variate, pentru care se apreciaza
insuficienta sau criticabila initiativa particulara.
Puterea politica este aceea care determina nevoile carora li se recunoaste un
caracter public si pentru satisfacerea carora nu se apeleaza la initiativa particulara.
Lista nevoilor a caror satisfacere trebuie asigurata prin interventia administratiei
publice sau direct de aceasta este fixata in functie de curentele ideologice, situatia
economica si sociala, posibilitatile financiare si tehnice ale locului si momentului.
Autoritatea publica poate decide crearea unor organisme care sa depinda de ea, sa
fie emanatia acesteia pentru realizarea sarcinii organismelor publice si semipublice. Cu
alte cuvinte, ea recurge fie la organisme care se inscriu strict in cadrul administrativ
obisnuit si actioneaza in intregime dupa procedee administrative, fie la organisme care au
numai caracter administrativ prin originile lor, prin prezenta unei mari parti din capitalul
folosit, prin anumite reguli de functionare, prin controlul la care ele sunt supuse, dar care,
din mai multe puncte, se apropie de intreprinderile comerciale si industriale obisnuite.
Se poate spune ca serviciile publice in sens larg, sunt ansambluri de persoane si
lucruri create in vederea satisfacerii unei nevoi publice de catre o colectivitate publice,
supuse autoritatii si controlului acesteia.
Aceasta definitie, insusita de majoritatea autorilor in materie, face sa apara ideea
de ansamblu de mijloace avute in vedere pentru satisfacerea unui scop.
12

Legea nr. 215/2001 publicata in Monitorul oficial al Romaniei, partea I, nr.204 din 23 aprilie 2001, cu
modificarile ulterioare.
13
R.N. Petrescu, Drept Administrativ, Ed. Accent, Cluj-Napoca, 2004, p.25
14
De exemplu, in cadrul gestiunii directe delegate a serviciilor publice de salubrizare a localitatilor
reglementate de O.G. nr.87/2001 (Monitorul oficial al Romaniei, partea I, nr.543 din 1 sept 2001,
aprobata cu modificari prin Legea nr. 139/2002), autoritatile administratiei publice locale isi asuma
nemijlocit toate sarcinile si responsabilitatile privind organizarea, conducerea, administrarea si gestionarea
acestor servicii)

Adesea serviciile publice sunt create pentru prima data, necesitatile fiind noi,
alteori ele se adauga altora deja existente. Uneori ele au dreptul sa stabileasca, in cadrul
legii, propria amenajare generala, alteori doar cu aprobarea unei autoritati administraive
superioare.
Cheltuielile serviciilor sunt in principiu suportate de catre colectivitatea care a
instituit si organizat serviciul. Ele pot fi acoperite total sau partial din venituri provenite
din functionarea serviciului sau cu concursul particularilor si sunt intotdeauna sub control
si sub dependenta colectivitatii care le-a creat.
Separarea intre serviciile proprii administratiei si cele asimilate intreprinderilor
particulare are un caracter ferm in dreptul francez, dar nu si in alte sisteme de drept. In
general, ele sunt administrate dupa regulile administratiei publice existente in tarile unde
ele se afla.
Caracterul propriu-zis administrativ il au si serviciile publice organizate de
colectivitatile publice teritoriala si care au personalitate juridica si sunt constituite ca
stabilamente publice sau care au o anumita autonomie financiara. Ele sunt administrate
dupa regulile obisnuite ale administratiei publice.
Pentru aceste servicii publice se utilizeaza regimul juridic al societatii de drept
privat sau se creaza un statut special, similar celui al societatii de drept privat. Dar
totdeauna aceste organisme comporta o puternica participare financiara a colectivitatilor
teritoriale si raman supuse unui anumit control administrativ.
3.6. Principiile de organizare si functionare a serviciilor publice
Serviciilor publice le sunt comune trei principii, indiferent ca sunt prestate de stat,
de colectivitatile locale, de agentii privati sau de organisme neguvernamentale respectiv:
principiul continuitatii, principiul egalitatii si principiul adaptabilitatii serviciilor
publice.15
3.6.1.. Principiul continuitatii serviciilor publice
Teoretic este cel mai important principiu al serviciului public care decurge din
permanenta statului precum si din necesitatea asigurarii nevoilor de interes general fara
intreruperi.
Serviciul public raspunde prin definitie unor nevoi de interes general iar
satisfacerea interesului general nu poate fi discontinua, intreruperea putand cauza
tulburari in viata colectivitatii. Serviciile publice nu se infiinteaza pentru a raspunde unor
nevoi trecatoare ale cetatenilor ci pentru a raspunde unor nevoi permanente.
Principiul continuitatii serviciilor publice are in practica mai multe consecinte:
a) mult timp acest principiu a justificat interdictia dreptului la greva in functia publica si
justifica existenta legislatiei care restrange sau chiar suprima dreptul la greva pentru
anumiti agenti a caror activitate este vitala pentru tara. In anumite sectoare de activitate
se urmareste asigurarea unui serviciu minimal si in caz de greva.

15

Romulus Iulian Georghiu, Drept administrativ, Ed. Economica, Bucuresti, 2005, p.173

b) principiul contiunuitatii a fost cel care a dat nastere in jurisprudenta la teoria

impreviziunii potrivit careia, concesionarul este obligat sa continue prestarea serviciului
public chiar si in caz de dificultati financiare neprevazute.
c) cu ajutorul acestui principiu se poate explica de ce un guvern demisionar sau in general
o autoritate administrativa al carei mandat expira continua sa se ocupe de afacerile
curente.
Principiul continuitatii impune autoritatilor publice sa se asigure functionarea
regulata a serviciilor publice. Statul, in caz de refuz sau neglijenta din partea agentilor
obligati, poate sa presteze anumite servicii publice sau chiar sa se substituie acestora
pentru a asigura prestarea neintrerupta a serviciilor publice.
Functionarea regulata a serviciilor publice inseamna ca uzagerilor trebuie sa li se
asigure accesul la serviciile publice in mod satisfacator; este vorba de deschiderea
birourilor si cladirilor. Sunt unele servicii care trebuie deschise in mod constant
(serviciile de urgenta in spital), iar altele numai in anumite zile si ore. Acest principiu
presupune si o functionare punctuala a serviciului public, el trebuie deschis la ora
prevazuta si nu poate fi inchis inainte.
Desigur acest principiu al continuitatii nu trebuie absolutizat considerand ca
seviciul public odata infiintat este vesnic. Daca interesul public nu mai justifica un
asemenea serviciu public, el poate fi desfiintat.
3.6.2.. Principiul egalitatii in fata serviciului public
Principiul egalitatii tuturor in fata seviciului public reprezinta o adaptare in
domeniul serviciilor publice a principiului general de egalitate a cetatenilor in fata legii si
a autoritatilor publice, fiind vorba despre o egalitate concreta.
Egaliatea in drepturi a cetatenilor este principiul constitutional potrivit caruia
cetatenii romani fara deosebire de rasa, nationalitate, origine etnica, limba, religie, sex,
opinie sau apartenenta politica, avere sau origine sociala se pot folosi in mod egal de
toate drepturile prevazute in Constitutie si legi, pot participa in egala masura la viata
politica, economica, sociala si culturala fara privilegii si fara discriminare , fiind tratati in
mod egal de catre autoritatile publice cat si de catre ceilalti cetateni.
Acest principiu al egalitati in fata serviciului public explica ocuparea posturilor
prin concurs precum si organizarea licitatiilor pentru a-i pune in concurenta pe toti cei
indreptatiti.
Principiul egalitatii in fata serviciilor publice decurge din indatorirea
fundamentala prevazuta de Constitutie in art. 56 si anume obligatia pentru toti cetatenii
de a contribui la cheltuielile publice, obligatie prevazuta si in art.13 din Declaratia
drepturilor omului si cetateanului din 1789.
De principiul egalitatii beneficiaza toate persoanele fizice sau juridice care sunt in
relatie cu serviciul public. Serviciul public trebuie sa functioneze in aceleasi conditii
pentru toti , nu trebuie sa favorizeze dar nici sa defavorizeze o persoana sau o categorie
de persoane.
Principiul egalitatii nu inseamna o egalitate absoluta si abstracta ci mai degraba
absenta discriminarii. Situatiile identice trebuie tratate in aceeasi maniera iar situatiile
diferite justifca tratament diferit.

3.6.3. Principiul adaptabilitatii la conditiile pietei

Serviciile publice sunt supuse legii progresului adica prestatiile catre beneficiari
trebuie sa creasca neincetat atat cantitativ cat si calitativ. Pentru a functiona satisfacator,
serviciul public trebuie sa urmareasca nevoile publicului; mai mult, potrivit acestui
principiu administratia are obligatia de a imbunatati continuu prestarea serviciului public.
Pentru a asigura o buna adaptare a serviciului public administratia poate impune diferite
obligatii uzagerior, cum ar fi marirea tarifelor.
Principiul adaptabilitatii are implicatii variate:
- dreptul de a modifica unilateral si de a rezilia contractele de concesionare a servicilor
publice, recunoscut administratiei isi gaseste fundamentul si limitele in necesitatile de
adaptare ale serviciului public.
- administratia poate modifica oricand regulile de organizare si functinare ale serviciului
public, uzagerii serviciului public neavand un drept de a mentine conditiile de functionare
ale acestuia.
In ultima vreme se constata o alta situatie si anume, necesitatea adaptarii
serviciilor publice la regulile dreptului comunitar care acorda o deosebita importanta
cresterii concurentei si reducerii monopolurilor statului in serviciile publice.
3.6.4. Principiul eficientei serviciului public
Potrivit unor autori, 16 principiul eficientei serviciului public este impus de faptul
ca toate cheltuielile necesare se suporta din bugetul local, adica din taxele si impozitele
cetatenilor. Ca atare, administratia are obligatia de a gasi cel mai bun raport intre costuri
si cantitatea respectiv calitatea serviciilor prestate cetatenilor.
Acest principiu trebuie avut in vedere ori de cate ori se stabilesc capitolele de
cheltuieli bugetare necesare functionarii serviciilor publice. Pe de alta parte, eficienta
presupune satisfacerea cat mai completa a nevoilor cetateanului, astfel ca practic
cheltuielile prevazute in bugetul local sunt aproape intotdeauna depasite.
Un alt aspect al eficientei serviciului public ese strans legat de modul in care
administratia locala spriina prestatorii de servicii publice. In acest sens, administratia
publica are obligatia de a acorda intotdeauna prioritate unui agent economic prestator de
servicii fata de alt agent economic in acordarea de licente, autorizatii, concesiuni.
3.7. Clasificarea serviciilor publice
Exista in diferite tari, diferite categorii de servicii si este posibila o clasificare a
acestora dupa diferite criterii, cum ar fi natura lor sau colectivitatile publice de care
depind.17

16
17

I. Santai, Drept administrativ si stiinta administrativ, Ed. Risoprint, Cluj-Napoca, 2004, p.44
Romulus Iulian Gheorghiu, Drept administrativ, Ed. Economica, Bucuresi, 2005, p. 176

a. In functie de interesul satisfacut:

Serviciul public poate fi organizat fie la nivel national, pentru intreaga tara (serviciul
public al transportului aerian, feroviar), fie la nivel local (transportul in comun in cadrul
unei localitati).
Dupa colectivitatile angajate in conducerea acestor servicii, ele pot fi grupate in
trei categorii: serviciile nationale, regionale si locale:
- cele locale (create in cadrul legii) raspund unor nevoi locale, cele nationale unor
interese generale;
- pentru serviciile statului exista administratii centrale si, pe de alta parte, servicii
deconcentrate.
b. In functie de cadrul geografic putem distinge servicii publice interne si extrateritoriale. Intr-o maniera generala, toate serviciile sunt in cadrul geografic al statului, dar
sunt unele care se prelungesc in exterior (de exemplu: afacerile externe au o administratie
centrala si organe si agenti in exterior; serviciul marina-aviatie, care se executa in afara
granitelor). Cu toate acestea, distinctia prezinta putin interes din punct de vedere al
structurii generale si al regulilor de functionare a serviciilor.
c. In functie de natura sarcinilor: Importanta este de asemenea distinctia intre serviciile
civile si cele militare. Cele din urma sunt supuse unei discipline foarte stricte, si conduse
dupa regului care, partial, le sunt proprii. In multe tari, ele dispun, chiar in timp de pace,
de puterea de rechizitie a oamenilor obligati sa petreaca un anumit timp sub drapel si de
anumite puteri de rechizitie a bunurilor.
Pot fi distinse serviciile de administratie generala in opozitie cu cele tehnice.
Cand sunt luate in considerare amenajarea serviciilor tehnice, trebuie sa distingem
organisme de directie si de executie.
d. In functie de modalitatea de gestiune: serviciile sunt expolatate in regie proprie si
alteori direct de catre administratie sau de catre un presupus general, pe care ea il
supravegheaza, il numeste sau il demite.
e. Dupa modul de conducere: Conditiile de functionare, regulile aplicate sunt diferite.
Unele servicii sunt conduse de indivizi, altele de consilii sau de colegii.
f. In functie de natura serviciilor publice din punct de vedere juridic: Serviciile publice
pot fi organizate ca servicii administrative, industriale sau comerciale. Serviciilor
administrative li se aplica regimul juridic administrativ si sunt finantate de la bugetul
central sau local in timp ce serviciilor publice industriale sau comerciale li se aplica un
regim juridic de drept privat, respectiv civil, si sunt finantate din taxele platite de
consumatori.
g. Dupa gradul de organizare: Serviciile publice se pot organiza sub forma autoritatilor
administratiei publice, a institutiilor publice, regiilor autonome.

10

h. Dupa regimul juridic aplicabil: Conform acestui criteriu avem servicii publice supuse
regimului administrativ care pot fi duse la indeplinire doar cu participarea statului si a
institutiilor acestuia si cele supuse unui regim mixt in care isi dau concursul atat statul cat
si sectorul privat.

3.8. Gestionarea serviciilor publice

In practica de specialitate si in doctrina juridica occidentala au fost identificate
mai multe moduri de gestiune a unui serviciu public, fie de catre o persoana juridica (stat,
comunitati locale, institutii) fie de catre o persoana fizica sau juridica de drept privat.
Se pot delimita astfel, urmatoarele forme de manifestare a gestiunii serviciilor
publice.18
a. Prestarea serviciului public in regie proprie
Se foloseste aceasta terminologie atunci cand serviciul este gestionat direct de
catre persoana publica, autoritatea care l-a infiintat. Ca urmare nu va avea personalitate
juridica distincta fata de persoana publica prin care s-a infiintat. Gestionarea serviciului
public in regie proprie poate fi directa, adica pe baza finantarii de catre administratie, sau
indirecta pe baza unei autonomii financiare. Pentru satisfacerea unor cerinte ale
populatiei nu se exclude faptul ca administratia locala sa-si organizeze serviciile publice,
fara personalitate juridica, sub forma unor departamente, directii, birouri.
b. Concesionarea serviciilor publice.
Termenul de concesiune este unul din cele mai vagi ale dreptului administrativ
folosit pentru a desemna anumite operatii ale administratiei care la prima vedere nu au
multe elemente in comun, insemnand ca exista o autorizare, o permisiune din partea
administratiei. Vorbim astfel de concesiune de spitale, concesiune de autostrazi,
concesiune de terenuri, de bogatii ale subsolului.
Din punct de vedere clasic, concesiune este definita ca un mod de gestionare a
serviciilor care consta in aceea ca autoritatea publica concesionar, printr-o conventie
incheiata cu acesta sa faca sa functioneze un serviciu public pe cheltuiala si riscul sau.
c. Asociatiile in participatiune
Asociatiunea in participatiune are loc atunci cand un comerciant sau o societate
comerciala acorda uneia sau mai multor persoane ori societati o participatiune in
beneficiile si pierderile uneia sau mai multor operatiuni, sau chiar asupra intregului
comert.
d. Arendarea serviciilor publice.
Contractul de arenda constiuie o forma a locatiunii fondurilor rurale, mai exact el
constituie o forma de inchiriere a terenurilor agricole, in mod temporar, in schmbul unui
pret arenda.
Prin contractul de arenda, conform legislatiei romane, se intelege contractul
incheiat intre proprietar, uzufactuar sau alt detinator legal de bunuri agricole denumit
18

Romulus Iulian Gheorghiu, Drept administrative, Ed. Economica, Bucuresti, 205, p.177-179

11

arendator si arendas, cu privire la exploatarea bunurilor agricole, pe o durata determinata

si la un pret stabilite de parti (Art. 2 Legea 16/1994 privind arenda).
e. Serviciile publice in sistem franchising
Contractul de franchising nu este reglementat de legislatia noastra si nici de
majoritatea legislatiilor tarilor cu economie dezvoltata. Cu toate acestea, sistemul de
franchising continua sa ocupe un procent din ce in ce mai insemnat in desfacerea
produselor catre consumatori.
Aplicabilitatea asupra serviciilor publice a acestui tip de contract se reflecta astfel,
administratia publica, producatoarea serviciului public, dat in distributie acest serviciu
unui agent economic privat, ea rezervandu-si doar dreptul de a stabili planul general de
marketing. O alta forma de manifestare a acestui contract consta in preluarea unui
contract la cheie, contract in baza caruia agentul privat aloca fonduri, proiecteaza si
construieste obiective de interes public pe care apoi le administreaza pe termen lung.
f. Serviciul public in locatie de gestiune
Contractul de locatie este contractul prin care o persoana, numita locator, se
obliga a asigura unei alte persoane, numita locatar, folosinta temporara a unui bun in
schimbul unei sume de bani, numita chirie.
Cele mai cunonscute in practica administrativa sunt contractele de locatie a
lucrarilor de constructii, prin care administratia publica incredinteaza unor anteprenori
specializati realizarea constructiei, care, dupa terminarea lucrarilor, beneficiaza in
continuare de exploatarea lor conform clauzelor stabilite prin contract.
g. Cesiunea serviciilor publice in procesul de privatizare
Reglementarile legale din tarile occidentale au prevazut posibilitatea transmiterii
gestiunii unui serviciu public nu numai pe baza actelor juridice bilaterale ci si a actelor
unilaterale. Autoritatile administratiei publice, in cele mai mule situaii locale, care detin
capitalul majoritar in cadrul unei societati comerciale pot realiza privatizarea acestora
prin act juridic unilateral. Se recurge astfel, la cedarea cotei majoritare de participare la
capital, sau doar a unei parti din aceasta, celorlalti actionari, in schimbul unui pret,
urmand ca serviciul public sa functioneze in regim de drept privat sau public, conditiile in
care s-a mai pastrat o cota parte, chiar daca nu majoritara.
4. REGIMURI ADMINISTRATIVE
Organizarea administratiei poate lua forme diferite in functie de interesele politice
majore sau interesele sociale, in raport de traditie si de gradul de democratizare a tarii.
Din acest punct de vedere statul poate proceda la organizarea centralizata a
administratiei, la descentralizarea administrativa sau la descentrarea unor servicii
administrative. Aceste forme ale organizarii administratiei poarta denumirea de regimuri
administrative sau moduri reale prin care administratia isi desfasoara activitatile in stat.
Profesorul Paul Negulescu afirma ca n orice tara sunt doua categorii de interese:
unele care au un caracter cu totul general privind totalitatea cetatenilor, ntreaga
colectivitate si altele care sunt speciale unei anumite localitati. Pentru armonizarea
acestor categorii de interese statul a creat regimuri juridice sau institutii speciale, fiecare

12

dintre ele asigurnd o rezolvare mai mult sau mai putin corespunzatoare situatiilor
concrete. n aceste conditii vorbim de centralizare, descentralizare, desconcentrare.
4.1. Centralizarea administrativa
Centralizarea in administratia publica inseamna in plan organizatoric,
subordonarea ierarhica a autoritatilor locale fata de cele centrale si numirea functionarilor
publici din conducerea autoritatilor locale de catre cele centrale, iar in plan functional,
emiterea actului de decizie de catre autoritatile centrale si executarea lui de catre cele
locale.
Centralizarea asigura o functionare coordonata, prompta si eficienta a serviciilor
publice. Functionarea pe principiul subordonarii ierarhice a serviciilor publice are drept
consecinta inlaturarea suprapunerilor de acelasi nivel, precum si a paralelismelor.
Conducerea centralizata, in principiul subordonarii ierarhice asigura pe planul exercitarii
dreptului de control, mai multe trepte de efectuare a controlului si de luare a masurilor
legale corespunzatoare, fapt ce se constituie in garantii suplimentare pentru apararea
intereselor celor administratiei. Pe langa avantajele prezentate mai sus, centralizarea n
administratia publica are si unele dezavantaje. In regimul organizarii si functionarii
centralizate a administratiei publice interesele locale nu-si pot gasi o rezolvare optima,
deoarece autoritatile centrale nu pot cunoaste in specificitatea lor aceste interese care
difera de la o localitate la alta. Concentrarea, la nivel central, a modului de conducere a
unor servicii publice de interes local are ca urmare supraaglomerarea autoritatilor centrale
ceea ce duce la rezolvarea cu ntrziere si superficialitate a problemelor care s-ar rezolva
mai operativ si mai bine de catre autoritatile locale.
Intr-un regim administrativ centralizat, bazat pe numirea functionarilor publici de
catre centru, cetatenii nu mai participa la administrarea treburilor lor, sunt lipsiti de
initiativa.
4.2. Deconcentrarea administrativ teritoriala
Deconcentrarea administrativa este o varianta a centralizarii, caracterizata prin
faptul ca reprezentantii locali ai puterii centrale capata unele drepturi de decizie proprii;
n realitate, tot statul decide, nsa nu de la nivelul autoritatii centrale, ci direct n unitatile
administrativ-teritoriale. Organele centrale exercita controlul ierarhic asupra celor
teritoriale. n Romnia sunt deconcentrate serviciile exterioare ale ministerelor n
teritoriu: Directii generale, inspectorate, agentii, etc.
In cazul deconcentrrii administrative, in teritoriu exist nu doar simpli
ageni, ci organe (instituii) administrative. Acestea sunt organe ale
administraiei statului, infiinate i raspunzatoare n
fata autorittilor
administraiei centrale de stat. Ele sunt inzestrate cu competenta proprie de decizie.
Organele administrative deconcentrate teritorial rmn organe ale statului,
subordonate ierarhic, chiar dac au dobandit competen proprie. Deconcentrarea se
defineste n mod clasic ca transfer al exercitiului puterii autoritilor centrale ale
statului ctre alte autoriti care sunt ierarhic subordonate

13

Deconcentrarea este destinat echilibrrii tendintelor centralizatoare care vor

sa concentreze toate deciziile etatice, cu cele care doresc teritorializarea puterilor
pentru apropierea de nevoile reale ale unei ri.
4.3. Descentralizarea administrativ teritoriala
Descentralizarea in administratia publica este un regim juridic in care rezolvarea
problemelor locale nu se mai face de functionari numiti de la centru ci de catre cei alesi
de corpul electoral. In acest regim administrativ, statul confera unor autoritati publice si
dreptul de exercitare a puterii publice in unele probleme. Acest regim juridic se
fundamenteaza n plan material pe un patrimoniu propriu al unitatilor administrativteritoriale, distinct de cel al statului, care asigura mijloacele necesare pentru satisfacerea
intereselor locale.
Descentralizarea administrativa consta in recunoasterea personalitatii juridice
unitatilor administrativ-teritoriale, existenta autoritatilor publice care le reprezinta si care
nu fac parte dintr-un sistem ierarhic subordonat centrului, precum si transferarea unor
servicii publice din competenta autoritatilor centrale catre cele locale.
Descentralizarea cunoate dou forme: descentralizarea administrativ i
descentralizarea tehnic ce privete serviciile administraiei publice de stat.

5. REGIONALIZAREA ADMINISTRATIVA
Cresterea importantei regimurilor in Europa, oricare ar fi definitia pe care am
folosi-o pentru regiune, o definitie institutionala sau una politica, reprezinta un fenomen
marcant al ultimilor trei decenii.
Realizarea unei analize a fenomenului de afirmare regionala care se manifesta in
Europa ne conduce, la nivel institutional, catre un dublu dialog, vertical si orizontal.
Primul corespunde relatiilor pe care le dezvolta sau pe care le incearca sa le dezvolta
regiunile cu institutiile europene, Uniunea Europeana sau Consiliul Europei, al doilea
reiese din importanta pe care regimurile o acorda relatiilor directe pe care le stabilesc
intre ele. Anul 1975 marcheaza momentul de institutionalizare, din aceasta perspectiva,
atat a relatiilor cu institutiile europene, cat si, mai ales, a relatiilor directe dintre
regimurile frontaliere.
De trei sau patru decenii asistam, in toate tarile europene occidentale, la o
veritabila mutatie a mentalitatilor in ceea ce priveste rolul regiunilor si sistemele statale si
continentale. Incepand cu sfarsitul anilor 80, sistemul european s-a modificat sub
impactul a doua procese in parte contradictorii, in parte care s-au sprijinit reciproc.
Aceste procese care au pus in directie pozitia statelor ca unici actori relevanti pe plan
international sunt procesele de integrare si de fragmentare. Prin schimbarile pe care le-au
generat , aceste procese au facut sa creasca importanta regimurilor odata cu importanta pe
care au dobandit-o organismele societatii civile in detrimentul statelor pe plan
international. Se vorbeste din ce in ce mai mult despre o Europa a regiunilor si este
perceput din ce in ce mai pregnant faptul ca regiunea nu este doar un nivel intermediar
intre autoritatile centrale si cele locale, ci devine un al treilea punct ce defineste
triunghiul in care se dezvolt procesul de integrare europeana. Fiecare tara, in felul sau si

14

in functie de traditia ei istorica, incearca sa raspunda problemei regionale, curentelor

regionaliste care o traverseaza, orientandu-le, diminuandu-le, ignorandu-le sau
respingandu-le. Dar oricare ar fi raspunsul politic dat problemei regionale, este important
pentru toti cei care vor sa o descrie, sa o analizezesa o explice si char sa orienteze, sa
stapaneasca concepte care sa e permita ocat mai buna evaluare a acestui fenomen.19

BIBLIOGRAFIE:

1. TRATAT DE DREPT ADMINISTRATIV , Volumul I, Editia a III-a

Antonie Iorgovan
Editura All Beck, Bucuresti, 2001
2. DREPT ADMINISTRATIV
Rodica Narcisa Petrescu
Editura Accent, Cluj-Napoca, 2004
3. DREPT ADMINISTRATIV, Volumul I
Romulus Iulian Gheorghiu
Editura Economica, Bucuresti, 2005
4. DREPT ADMINISTRATIV, Editia a II-a revizuita si adaugita
Ioan Alexandru
Editura Lumina Lex, Bucuresti, 2007
5. DREPT ADMINISTRATIV. PARTE GENERALA
Dumitru Brezoianu
Editura Universitatii Independente Titu Maiorescu, Bucuresti, 2003
6. DREPT ADMINISTRATIV ROMAN
Tiberiu Pavelescu, Gabriel Moinescu
Editura Tritonic, Bucuresti, 2004
7. DREPT ADMINISTRATIV SI STIINTA ADMINISTRATIEI. Partea I
Ioan Santai
Editura Risoprint, Cluj-Napoca, 2004
8. DREPT ADMINISTRATIV Editia a IV-a revizuita si completata
Gheorghe T. Zaharia
Editura Junimea, Iasi, 2002

19

Ioan Alexandru, Drept administrative, Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 2007, p.154-156

15