Sunteți pe pagina 1din 18

FAMILIA PACIENTULUI INTRE DREPTUL LA ADEVAR SI SECRETUL MEDICAL

In cele ce urmeaza, prin "secret medical" se va intelege doar acel aspect al sau care
ingradeste accesul familiei pacientului defunct la dosarul medical al acestuia. Toate
sublinierile din citate imi apartin.
O paradigma veche ca si sistemul si secretul medical
Pacientul este adus la doctor de familia sa. Deodata strigate si alte zgomote ingrijoratoare
se aud din spatele usii incaperii medicale. La putin timp cadrele medicale anunta sinistru:
"Pacientul a decedat. Il puteti lua".
"Dar ce s-a intamplat?" " Nu va putem spune. E secret medical".
Familia pleaca cu durerea marita de gandul "Doctorii i-au luat viata".
Cine va aduce mangaiere familiei asigurandu-i ca nu doctorii au pus capat vietii
pacientului?
"Scrieti o sesizare si supuneti-o Consiliului Medical", sugereaza Statul.
"Doctorii au actionat corect si nu s-a gasit nici o eroare" este rezolutia Consiliului Medical.
"Dar am auzit strigate!" protesteaza familia.
"La ce v-ati asteptat, nu stiati ca doctorii se protejeaza unul pe altul?" raspunde
Intelepciunea Populara.
Isi va gasi vreodata rezolvarea aceasta problema aparent fara rezolvare?
All professions are conspiracies against laymen.
GEORGE BERNARD SHAW

Dreptul de acces al familei la dosarul medical al pacientului in cateva tari


Aparent, Ungaria este una din tarile in care atat pacientii, cat si familiile lor au castigat cele
mai avansate drepturi. Actul CLIV din 1997 asupra Sanatatii garanteaza accesul
neconditionat al familiei si al reprezentantilor legali la dosarul pacientului defunct.
Section 24 " The Right to Become Acquainted With the Medical Record
(11) In the case of a patient's death, his legal representative, close relative, or heir shall
have the right, upon written request, to become acquainted with health data that is, or may
be, related to the cause of death, and data that is related to the medical treatment
preceding death, furthermore to inspect the medical record and to be provided by copies
thereof, at his own cost.
In Arizona, legea introduce conceptul de health care decision maker si enumera
persoanele din aceasta categorie drept primele intre cele indreptatite de a avea acces la
1

dosarul pacientului defunct, alaturi de alte categorii care includ rudele apropiate.
12-2291. Definitions
3. "Health care decision maker" means an individual who is authorized to make health
care treatment decisions for the patient, including a parent of a minor or an individual who
is authorized pursuant to section ".
12-2294. Release of medical records and payment records to third parties
D. A health care provider may disclose a deceased patient's medical records or payment
records or the information contained in medical records or payment records to the patient's
health care decision maker at the time of the patient's death. A health care provider also
may disclose a deceased patient's medical records or payment records or the information
contained in medical records or payment records to the personal representative or
administrator of the estate of a deceased patient, or if a personal representative or
administrator has not been appointed, to the following persons in the following order of
priority, unless the deceased patient during the deceased patient's lifetime or a person in a
higher order of priority has notified the health care provider in writing that the deceased
patient opposed the release of the medical records or payment records:
1. The deceased patient's spouse, unless the patient and the patient's spouse were legally
separated at the time of the patient's death.
2. The acting trustee of a trust created by the deceased patient (...).
3. An adult child of the deceased patient.
4. A parent of the deceased patient.
5. An adult brother or sister of the deceased patient.
6. A guardian or conservator of the deceased patient at the time of the patient's death.
De remarcat ca legea statului Arizona admite existenta prezumata a consimtamantului
pacientului, afara numai de cazul cand pacientul s-a opus in mod explicit.
Legea statutului Washington prevede asumarea tuturor drepturilor pacientului defunct (in
particular, a dreptului de acces la propriul dosar medical prevazut in mod explicit) de catre
reprezentantii sai legali.
70.02.005 Findings.
(2) Patients need access to their own health care information as a matter of fairness to
enable them to make informed decisions about their health care and correct inaccurate or
incomplete information about themselves.
70.02.140 Representative of deceased patient.
A personal representative of a deceased patient may exercise all of the deceased patient's
rights under this chapter. If there is no personal representative, or upon discharge of the
personal representative, a deceased patient's rights under this chapter may be exercised
by persons who would have been authorized to make health care decisions for the
2

deceased patient when the patient was living under RCW 7.70.065.
In Franta, in confruntarea dintre societatea civila si secretul medical, cei dintai au obtinut
victorii, dar batalia este inca in curs de desfasurare; cel putin asa ni se da sa intelegem din
textele de lege in vigoare.
Legea 2002-303 din 4 Martie 2002 a fost anuntata ca o revolutie a sistemului medical
francez. Relativ la accesul familiei la dosarul medical al pacientului defunct, principalele
noutati sunt cuprinse in fragmentele reproduse mai jos.
Art. L. 1110-4." "Le secret medical ne fait pas obstacle " ce que les informations
concernant une personne decedee soient delivrees " ses ayants droit, dans la mesure o'
elles leur sont necessaires pour leur permettre de connaitre les causes de la mort, de
defendre la memoire du defunt ou de faire valoir leurs droits, sauf volonte contraire
exprimee par la personne avant son decis.
Art. L. 1111-7. " " En cas de decis du malade, l'acces des ayants droit " son dossier
medical s'effectue dans les conditions prevues par le dernier alinea de l'article L. 1110-4.
Nu este mai putin adevarat ca, la nici doua luni, apare decretul 2002-637 din 29 Aprilie
2002 care amendeaza textul legii.
Art. 7. " L'ayant droit d'une personne decedee qui souhaite acceder aux informations
medicales concernant cette personne, dans les conditions prevues au septi me" alinea de
l'article L. 1110-4 du code de la sante publique, doit preciser, lors de sa demande, le motif
pour lequel elle a besoin d'avoir connaissance de ces informations. Le refus d'une
demande oppose " cet ayant droit est motive. Ce refus ne fait pas obstacle, le cas
echeant, " la delivrance d'un certificat medical, d's lors que ce certificat ne comporte pas
d'informations couvertes par le secret medical.
Aceasta arata inca o data cat de crancena este lupta surda care se duce intre societatea
civila si sistemul medical si cat de greu este de cucerit un teritoriu aflat sub stapanirea
unor mentalitati adanc inradacinate. In La nouvelle democratie sanitaire, Herve Nabarette
citeaza comentariul lui Yvonne Lambert-Faivre, care rezuma esenta problemei in cateva
cuvinte spuse cu curaj si luciditate.
L'acces du malade " son dossier medical et hospitalier a longtemps ete quasi tabou, pour
de mauvaises raisons deontologiques, psychologiques et juridiques. En effet, le secret
medical etait concu comme un "droit" du medecin opposable au malade. Celui-ci etait
maintenu dans une ignorance infantilisante de son etat "pour son bien". Surtout,
l'inaccessibilite du dossier medical jetait sur les dysfonctionnements hospitaliers et sur les
fautes medicales un voile qui eludait les mises en responsabilite des professionnels de
sante.
Ca avem de a face cu o lupta rezulta si din acest pasaj preluat din L'information et le
3

consentement du patient.
L'article L 1111-7 nouveau du Code de la sante publique prevoit le droit " l'acces direct au
dossier medical. Introduit par la loi du 4 mars 2002, ce droit etait revendique de facon
constante par les malades et leurs familles.
In Elvetia, datele de care dispun pana in acest moment arata ca accesul celor indreptatiti
la dosarul pacientului defunct este permis, dar nu in mod direct , ci prin intermediul unui
cadru medical care examineaza dosarul si comunica concluziile celor interesati. Aceasta
limitare a exercitarii dreptului de acces liber la informatie este aspru criticata de Mauro
Poggia, avocat in Drept Sanitar, in cadrul unei dezbateri a Fundatiei de Medicina LouisJeantet. Mi-am permis sa includ mai jos intreaga sa interventie, pe care o consider ca
sustinand intru totul punctul meu propriu de vedere.
Question: Apres un decis, les proches ont-ils acces au dossier medical du patient
decede ?
MP: Le probleme du secret medical apres la mort, est un sujet eminemment important
quand on y est confronte, evidemment. Il faut savoir que pour le tribunal federal, le secret
medical perdure au-del de la mort du patient. Donc, le medecin lui doit le respect du secret
medical au-del? de sa mort. Je le sais parce que j'ai fait trois recours au Tribunal federal
pour tenter de faire changer cette jurisprudence. Je trouve inadmissible que l'on considere
que le medecin n'a pas le droit apres le decis de son patient de donner des informations,
meme aux proches. Donc, on a decide ? Geneve, et le tribunal federal, c'etait dans le
cadre d'un recours qui lui permettait uniquement de dire si c'etait acceptable ou non
acceptable, le Tribunal federal a dit qu'il etait acceptable de faire ce qu'on propose ?
Geneve, c'est-un-dire de choisir un medecin en tant que par exemple fils d'une personne
decedee. Ce medecin va recevoir le dossier, le consulter et ensuite, sans permettre ? son
interlocuteur de le lire ou d'en prendre des photocopies, va lui indiquer ce qui s'y trouve.
C'est un systeme qui est totalement boiteux puisque le medecin que l'on va designer pour
regarder le dossier n'a jamais obtenu de quiconque l'autorisation de regarder le dossier de
la personne decedee. Pire encore, on va meme jusqu?" demander l'heritier qui voudrait
voir le dossier, d'autoriser le medecin qui etait le medecin traitant de la personne decedee,
" transmettre le dossier " ce nouveau medecin que l'on parachute de je ne sais on pour
que l'on puisse le regarder. Donc, c'est une solution tres boiteuse. On considere qu'il peut
y avoir dans le dossier medical des informations sensibles que la personne decedee
n'aurait pas voulu queelles soient transmises. Je pense pour ma part, et j'ai fait une
proposition pour notre nouvelle loi de sante genevoise dans ce sens. Je pense qu'il
faudrait inverser la rigle et l'exception. La rigle, c'est que l'on veut que nos heritiers aient
acces " notre dossier medical, ce d'autant plus lorsque l'heritier met en cause le medecin
ou l'etablissement hospitalier comme etant responsable du decis. On a des cas absurdes
o" l'on considere que l'hopital est responsable du decis de son pere, mais on n'a pas
4

acces au dossier pour pouvoir demontrer qu'il y aurait une responsabilite medicale. Alors
je pense qu'il faudrait inverser la regle et l'exception. Et, " moins qu'il n'y ait dans
l'anamnese des elements qui permettent de penser que la personne defunte n'aurait pas
voulu que ses proches, et encore faut-il definir les proches, aient acces " son dossier
medical, il faut l'autoriser et cela devrait "tre la regle, parce qu'aujourd'hui personne ne
comprend que l'on utilise le secret medical pour proteger finalement le medecin. Parce
que quand la personne est decedee, c'est le medecin ou l'etablissement public que l'on
veut mettre en cause qui est protege. Autre est la question, si l'on veut avoir acces au
dossier medical dans d'autres buts. Par exemple, pour prouver que de son vivant, la
personne decedee aurait donne des biens alors quelle n'etait plus capable de
discernement. L', la question est beaucoup plus delicate. Mais je dirais que lorsque l'on
veut demontrer quil y a eu, ou pas, faute medicale ? l'origine du decis, opposer un secret
medical ne fait que generer des souffrances inutiles.
Care este situatia in Romania?
Am vazut mai sus exemple de felul in care problema accesului familiei la dosarul
pacientului defunct este in mod precis reglementata prin lege in alte tari. In respectivele
texte de lege sunt definite conditiile in care se exercita dreptul de acces, precum si
categoriile de persoane carora li se garanteaza acest drept.
In Romania, aceasta problema nu face obiectul explicit al vreunei legi. Autorul nu a fost in
masura sa gaseasca un text de lege din care sa rezulte in mod neechivoc care este pozitia
legiuitorului cu privire la accesul familei la dosarul medical al pacientului defunct. In lipsa
unei reglementari explicite, problema poate fi rezolvata in modul defavorabil pentru familia
pacientului prin interpretarea implicita a unor texte referitoare la secretul medical.
Iata ce spune legea 46/2003.
Art. 10 - Rudele si prietenii pacientului pot fi informati despre evolutia investigatiilor,
diagnostic si tratament, cu acordul pacientului.
Art. 21 - Toate informatiile privind starea pacientului, rezultatele investigatiilor, diagnosticul,
prognosticul, tratamentul, datele personale sunt confidentiale chiar si dupa decesul
acestuia.
Art. 22 - Informatiile cu caracter confidential pot fi furnizate numai in cazul in care pacientul
isi da consimtamantul explicit sau daca legea o cere in mod expres.
Legea nu face nici o referire la exercitarea dreptului de acces al pacientului la propriul
dosar prin intermediul reprezentantilor sai legali, asa cum am vazut in legile altor state
date ca exemple mai sus. Neexistand reglementarea explicita, din articolele citate putem
sa deducem in mod implicit ca, in masura in care un pacient defunct nu mai poate exprima
nici un fel de consimtamant, datele din dosarul sau raman secrete pentru oricine. In
particular, daca pacientul a fost transportat in stare de inconstienta la o unitate medicala si
5

nu a avut prin urmare cum sa exprime vreun consimtamant inainte de a parasi aceasta
lume, va lua cu sine pentru totdeauna secretul sau medical pe care familia nu-l va afla
decat cel mult cand se vor reintalni in cealalta lume.
Si tot in mod implicit se poate considera ca, in lipsa unei prevederi contrare a legii
46/2003, pe teritoriul Romaniei inca actioneaza aceste prevederi ale Codului Deontologic
al Medicilor (sectiunea B, Secretul Profesional).
Art. 17 - Secretul exista si fata de apartinatori, de colegi si cadre sanitare neinteresate in
tratament.
Art. 18 - Secretul persista si dupa terminarea tratamentului sau moartea pacientului.
In lipsa unor prevederi legale in sensul favorabil familiei pacientului, unii autori se grabesc
sa completeze textul legilor in sensul defavorabil acesteia. Astfel, doamna consilier juridic
Dana Dicianu scrie urmatoarele.
Ca regula generala, toate informatiile privind starea pacientului, rezultatele investigatiilor,
diagnosticul, prognosticul, tratamentul, datele personale sunt confidentiale chiar si dupa
decesul acestuia (art. 21 din lege). Orice informatie referitoare la starea de sanatate poate
fi furnizata numai cu consimtamantul explicit al pacientului, chiar daca cei care doresc a fi
informati sunt persoane apropiate acestuia (apartinatori, prieteni etc.).
Este de observat ca, pentru a intari punctul de vedere conform careia familiei i se interzice
accesul la dosarul pacientului defunct, autoarea face apel la termeni care nici macar nu
apar in textul legii 46. Nicaieri in lege nu apare termenul "apartinator", intrucat, asa cum
am mai spus, legea nu se ocupa de exercitarea drepturilor pacientului la accesul la
informatie prin intermediul reprezentantilor. Prezenta acestui termen este probabil un ecou
al codului deontologic al medicilor, mai varstnic decat tanara lege 46/2003 si de aceea
mult mai inradacinat in mentalitatea sistemului medical opus societatii civile.
Mi se pare cel putin ciudat modul in care concepte esentialmente distincte, respectiv
apartinatori si prieteni, au fost puse pe acelasi plan. Un fiu al pacientului este legat de
acesta printr-o relatie de natura divina, iar dreptul sau de a afla adevarul despre parinte
este sacru. Prietenii sunt azi, maine pot fi dusmani. La fel de ciudata mi se pare prezenta
in textul legii 46 a termenului "prieten" (art. 10). Cum se poate dovedi prietenia sau
neprietenia cuiva in fata legii, daca legea nu ofera criterii bine definite pentru aceasta?
Legea statului Arizona, precizand sfera conceptului de "health care decision maker", are
grija sa defineasca in mod precis ce se intelege, in contextul medical, prin "prieten
apropiat" actionand in calitate de "health care decision maker".
36-3231. Surrogate decision makers; priorities; limitations
6. A close friend of the patient. For the purposes of this paragraph, "close friend" means an
6

adult who has exhibited special care and concern for the patient, who is familiar with the
patient's health care views and desires and who is willing and able to become involved in
the patient's health care and to act in the patient's best interest.
Din cele de mai sus putem trage concluzia ca, in Romania, sistemul medical considera ca
familia pacientului defunct nu este indreptatita de a avea acces la dosarul medical al
acestuia.
Fata de aceasta situatie, autorul articolului de fata exprima urmatoarea pozitie.
1) A inchide sub "secretul medical" adevarul despre ultimele clipe ale unui pacient fata de
un membru al familiei sale reprezinta un gest de impietate fata de membrii familiei si un
sacrilegiu fata de morala crestina si umanitate in general.
2) A inchide sub "secretul medical" adevarul stiintific despre un pacient fata de un membru
al familiei care totodata este si om de stiinta reprezinta o desconsiderare a statutului
omului de stiinta, a spiritului colegial, a spiritului interdisciplinar si o autosituare a
sistemului medical mai presus de stiinta, de adevar si de rigorile si principiile care deriva
din acestea.
3) Daca asistenta medicala a fost furnizata cu toata buna credinta, nu exista motiv de
secret pentru membrii familiei celui disparut. Cine nu se simte vinovat nu are de ce sa se
ascunda.
Ce fac in aceasta situatie pacientii din Romania? Se organizeaza in asociatii pentru a-si
revendica si a-si apara drepturile la fel ca in Franta sau Elvetia?
Nu. Societatea civila din Romania nu lupta pentru drepturile pacientului iar sistemul
medical nu tolereaza nici macar teoretic o astfel de lupta. Ceea ce se poate vedea de
exemplu dintr-un articol terifiant de la un capat la celalalt, scris de profesorul de medicina
legala George Cristian Curca.
In afara unitatii medicale, pacientii externati sau apartinatorii lor sunt liberi sa actioneze
dupa cum cred de cuviinta, dar fara a aduce atingere reputatiei spitalului sau medicului si
fara a-l aduce in stare de raspundere disciplinara pe acesta din urma. Medicul este obligat
sa se sesizeze de o astfel de desfasurare de evenimente si sa interzica accesul
massmedia spre informatie.
A se observa cu atentie: un profesionist al legilor indeamna cu buna stiinta la ingradirea
dreptului de acces liber la informatie.
Prin definitie, rolul unei asociatii pentru protectia drepturilor pacientului este a-l apara pe
acesta atunci cand societatea civila considera ca drepturile sale au fost incalcate, ceea ce
presupune opozitie intre pacient, societatea civila si unitatea medicala, cea din urma
avand de facut fata eventualitatii de a-si vedea reputatia scazuta in urma unei astfel de
confruntari.
Insa autorul articolului mentionat nu tolereaza nici un fel de eventualitate in care reputatia
vreunei unitati sau cadru medical ar fi diminuata de pe urma confruntarii cu societatea
civila. Ni se da sa intelegem ca pacientilor nu li se permite exprimarea nici unei pozitii
critice in massmedia cu privire la sistemul medical, asociatiilor pentru protectia drepturilor
7

pacientului ramanandu-le cel mult rolul de a elogia unitatile medicale si pe angajatii lor.
In mod logic, pe autorul articolului amintit il preocupa numai ce se intampla in afara unitatii
medicale (unde inca ni se permite "sa actionam dupa cum credem de cuviinta", drept
pentru care trebuie sa fim recunoscatori), pentru ca de ce se intampla inauntru are grija
unitatea insasi. Medicina dispune de suficiente mijloace pentru "reorientarea" eventualelor
ganduri critice ale pacientului.
Este oare aceasta emblematic pentru o "armata alba" care s-a separat de societatea
civila, considerandu-se mai presus de ea si in afara oricarei critici?
Vom ajunge sa vedem pacienti "saltati" de pe strada pentru ca au avut nesabuinta sa
exprime in public un punct de vedere critic la adresa armatei albe, la fel cum se intampla
cu cei care criticau sistemul comunist?
Vom ajunge sa vedem jurnalisti arestati de medici-politisti?
Romania este tara tuturor posibilitatilor.
Argumentul etic
Legea statului Arizona pune in evidenta un principiu cu deosebita valoare etica.
Legea recunoaste in mod formal existenta situatiilor obiective in care gradul de implicare a
persoanelor din jurul pacientului, care in mod benevol sau prin forta lucrurilor sunt
angrenate in ingrijirea sa, ajunge in mod necesar la nivelul deciziilor, depasind nivelul
executiei pasive a directivelor trasate de cadrele de specialitate (un exemplu tipic de
decizie fiind alegerea informata si responsabila a unui centru sau cadru medical, care de
multe ori se dovedeste a fi egala cu insasi hotararea viitorului pacientului). Legea
recunoaste ca persoanele care si-au asumat responsabilitatea unor asemenea decizii,
avand de multe ori o importanta pentru pacient cel putin egala cu deciziile luate de cadrele
medicale, sunt prin aceasta indreptatite la fel ca si cadrele medicale de a avea acces la
dosarul pacientului.
Se ridica atunci in mod logic intrebarea: acele state care nu recunosc dreptul de acces al
familiei la dosarul pacientului defunct, prin aceasta totodata neaga conceptul de "health
care decision maker?" Considera oare acele state ca nu exista transfer de raspundere din
interiorul cercului personalului de specialitate catre persoane din apropierea pacientului
dar exterioare acestui cerc? Considera oare ca intreaga raspundere a tratamentului poate
fi asumata exclusiv de cadrele medicale? Dispun oare acele state de un sistem medical
atat de performant incat sa-si permita sa preia intreaga raspundere a tratamentului, familia
ne mai avand a-si asuma vreo decizie cu implicatii majore?
Poate. Nu dispun de date din care sa deduc raspunsul. Ceea ce stiu este ca in Romania
lucrurile cu siguranta nu stau asa. In Romania, dificultatile cu care se confrunta sistemul
medical pun de multe ori familia pacientului in situatia de a-si asuma grele responsabilitati.
Iar daca situatia evolueaza catre un final nefericit, familiei nu i se acorda accesul la
dosarul pacientului din care ar putea sa inteleaga situatia reala, iar sistemul medical nu
este nicidecum incomodat de gandul ca familia va ramane vesnic impovarata de indoieli si
8

vinovatii.
Aceasta se va vedea si din filmul cazului din familia autorului defilat in mod succint in
continuare, ca sa se inteleaga de ce autorul si familia sa se considera indreptatiti sa
continue protestul lor si lupta pentru drepturile familiei pacientului in Romania.
Pacientul a fost internat in primele 17 zile ale lui decembrie 2002, timp in care s-a aflat
aproape tot timpul intr-o stare de letargie, consecinta a debitului cardiac scazut, motiv
pentru care a primit, intre multe alte diagnostice, si pe acela de "sindrom lacunar", cadrele
medicale dandu-ne a intelege ca nu se mai poate face mare lucru, avand in vedere ca
sistemul nervos este, dupa parerea lor, de asemenea afectat.
Este locul sa aduc aici un omagiu mamei mele, medic primar Dr. Valentina Vuza, care a
rezistat eroic ziua si noaptea doar pe un scaun langa patul pacientului, pentru a-l feri de
nepasarea si rautatea cadrelor medicale medii, prea putin dispuse spre a-l ajuta, insa mult
mai inclinate spre a ne adresa la toti trei cuvinte de ocara, dovedind astfel nu numai lipsa
oricarui elementar respect fata de parul alb al pacientului, dar si incapacitatea profesionala
de a intelege gravitatea conditiei sale.
Ni s-a spus ca externarea este obligatorie ca urmare a unei dispozitii atunci in vigoare care
limita perioada de internare pentru anumite categorii de persoane. Pacientul a fost trimis
acasa cu diagnosticul de insuficienta cardiaca si cu recomandarea de a urma un tratament
complex si controversat (Digoxin, Spironolactona, un inhibitor ACE).
Sustinatorii si oponentii tratamentului sunt de acord asupra unui punct, anume ca acest
tratament trebuie obligatoriu urmat sub stricta monitorizare.
A combination of ACE inhibitors and spironolactone should be considered with caution and
monitored closely in patients with renal insufficiency, diabetes, older age, worsening heart
failure, a risk for dehydration, and in combination with other medications that may cause
hyperkalemia.
H. SCHEPKENS et al.
Noi, familia pacientului, ne-am vazut dintr-odata investiti cu calitatea de "health care
decision maker" si cu o mare raspundere apasand pe umerii nostri, fara sa ne dam seama
si fara sa ne explice cineva la vremea respectiva. Noi am fost cei care am administrat
tratamentul timp de 6 saptamani, in locul cadrelor medicale care ar fi avut datoria sa o
faca, intr-o perioada dificila pentru noi, ramasi singuri cu aceasta grea responsabilitate,
lumea fiind cu gandul la petrecerea sarbatorilor, nicidecum la suferintele unei familii. Daca
s-a produs intr-adevar, ca urmare a lipsei oricarei monitorizari in conditiile tratamentului
aplicat acasa, o intoxicatie medicamentoasa pe care am motive sa o suspectez, pana la
proba contrarie, noi am contribuit fara sa ne dam seama la aceasta.
Cu putin timp inainte de externare am fost anuntat ca s-a incercat un nou medicament
asupra pacientului. Evident fara a mi se spune ce anume. Secret medical.
Starea de letargie a continuat si imediat dupa revenirea acasa, fara a se constata vreo
9

ameliorare vizibila.
Insa in a treia zi s-a petrecut o minune. Pacientul s-a trezit de dimineata cu mintea clara,
asa cum il stiam de obicei. Nici urma n-a mai ramas din "sindromul lacunar" al doctorilor.
In mod bizar, pacientul nu-si mai amintea ca a trecut prin momente grele si ca a fost
internat. Nu vroia sa creada ca suferise o afectiune grava; a trebuit sa-l convingem noi.
"Asta insemna ca am inviat" au fost cuvintele dansului.
Procesul de ameliorare a continuat intr-un ritm lent, pacientul ajungand chiar sa aiba
initiativa si puterea de a intreprinde o scurta iesire pe strada. Pana in ziua cand, incomodat
de permanenta aritmie cauzata de fibrilatia atriala de care nu mai suferise pana atunci, sia manifestat dorinta de a se intoarce la vechiul tratament cu beta-blocante pe care il
urmase vreme de 18 ani dupa ce suferise un infarct si care fusese suspendat dupa
recenta internare. Eu m-am opus atat cat mi-a fost posibil acestei dorinte. Doctorul care a
avut in grija cazul, a fost informat si a autorizat o cantitate minima, mai mult pentru a nu
contrazice pe pacient. Trebuie inteles ca era vorba nu de un pacient oarecare, ci de unul
cu o personalitate iesita din comun. Domnul procuror George Pavel Vuza nu a ezitat sa-si
puna in pericol cariera si libertatea pentru a se opune abuzurilor comuniste, salvand viata
si redand libertatea multor oameni acuzati pe nedrept. Trebuie mult curaj si vointa pentru
asa ceva, iar o astfel de vointa nu poate fi usor contrazisa.
Asadar pacientul a facut incercarea pe care a voit-o; ne-am asigurat ca a luat o doza
minima, dupa cum s-a recomandat. Cu toate acestea, urmarile au fost neprevazut de mari:
o bradicardie urmata de pierderea puterilor pe care le redobandise cu greu. Cu atat mai
misterios cu cat multe lucrari recomanda in prezent asocierea beta-blocantelor la
tratamentul insuficientei cardiace.
Au urmat saptamani grele, pacientul pierzand tot mai mult puterile iar noi sperantele.
Am insistat sa fie vazut de un doctor dar pacientul refuza si nu putea fi contrazis. Asupra
noastra, in calitate de "health care decision makers", apasa teribila povara de a cantari
daca e bine sa il tinem acasa, unde ne are in preajma dar e lipsit de ingrijire medicala, sau
e mai bine sa-l supunem unei noi internari, expunandu-l insa duritatii cadrelor medicale
medii si rautatii celor ce nu sunt dispusi sa ajute.
In cele din urma, starea complicandu-se cu simptome nervoase cu manifestari dramatice,
mi-am asumat raspunderea de a pregati o noua internare intr-o unitate care dispunea de
cele necesare unei examinari neurologice tomografice.
Dar in penultima seara a lui ianuarie 2003, adaugandu-se unele simptome respiratorii iar
noi fiind la capatul puterilor dupa nenumarate nopti de veghe, am avut proasta inspiratie
de a apela la un serviciu de ambulanta privat, doar cu scopul de a-l ajuta pe pacient cu o
butelie de oxigen. Nu ne trecea nici un moment prin minte ca sfarsitul ar putea fi aproape.
Este cazul sa aduc aici acuzatii sistemului medical din Romania, prin "grija" caruia a fost
imposibil sa dispunem in mod permanent de o butelie de oxigen acasa (conform
informatiilor care ni s-au dat, un astfel de echipament era disponibil numai la un anumit
pret pe ora si obligatoriu insotit de un supraveghetor, noi neavand capacitatea de a
10

suporta nici pretul prohibitiv, nici prezenta persoanei straine), in timp ce in Franta de
exemplu, am avut ocazia sa constat personal existenta centrelor care inchiriaza astfel de
echipamente pentru a fi folosite la domiciliu.
In mod regretabil, centralista care a preluat apelul nu a retinut ca solicitam o butelie de
oxigen, drept care ambulanta s-a prezentat fara respectivul echipament. Datorita acestui
fapt si a altor considerente care nu ne-au fost clarificate, doctorul a hotarat ca este
obligatorie internarea intr-o unitate cu profil de urgenta pe care el a ales-o. Am respins
aceasta alegere, sugerand atat alternativa unitatii unde pregatisem deja internarea cat si a
unitatii unde pacientul fusese internat prima data si unde cazul sau era cunoscut. Doctorul
a respins ambele alternative. Ne-a oferit posibilitatea sa semnam o hartie prin care
declaram ca pacientul nu a fost internat la refuzul familiei. Mama mea, deja extenuata, nici
nu a inteles ce inseamna o astfel declaratie si a refuzat sa o semneze. La fel si eu am
refuzat, gandind sincer in acel moment ca totusi doctorii din unitatea unde pacientul era
dus impotriva vointei noastre il vor ajuta sa treaca cu bine noaptea, nicidecum sa intre in
noaptea vesnica. De altfel, cand am ajuns cu ambulanta la sediul unitatii, aceasta am si
precizat, ca dorim ca pacientul sa fie ajutat sa treaca cu bine noaptea pentru ca a doua zi
sa-l putem duce acolo unde pregatisem internarea sa.
Iar dupa aceea povestea continua la fel ca in "paradigma". S-au auzit strigate si s-au vazut
lucruri grave dincolo de "usile" departamentului de urgente maxime care nici macar nu
avea usi, pentru ca sa putem vedea, auzi si retine fara sa avem voie sa intrebam. La doar
jumatate de ora de la internare s-a auzit vociferarea pacientului, pentru care "angoasa"
este singura caracterizare, dupa care imediat s-a vazut cum era transportat in stare de
inconstienta, ceea ce nu i se intamplase niciodata cat a fost cu noi acasa. Zece ore mai
tarziu pacientul inceta din viata. Se pare ca in chinuri grele, fiind "extrem de agitat" dupa
cum era consemnat cu litere microscopice in dosarul medical pe care mi s-a dat sa-l vad
pentru scurta vreme.
Pana la aflarea adevarului vor ramane in constiintele noastre aceste obsedante intrebari.
A avut vreun rol in miraculoasa revenire la normal a conditiei mentale a pacientului in a
treia zi de la externare, medicamentul misterios al carui nume sta ferecat sub secretul
medical?
Daca da, ar fi fost oare benefic de a administra o noua doza din acel medicament?
A fost intr-adevar acea incercare facuta de pacient de a reveni la un tratament anterior
determinanta in declansarea regresului procesului de ameliorare?
S-a produs intr-adevar o intoxicatie medicamentoasa hiperkalemica, lucru sugerat de
nivelul crescut al potasiului consemnat in dosarul medical al ultimelor 10 ore?
A fost malefica slabiciunea noastra de a semna documentul prin care refuzam internarea?
Ce anume a cauzat producerea starii de inconstienta la scurt timp dupa internare?
Ar fi avut pacientul o soarta mai buna in alta unitate sau poate chiar acasa? Ar fi avut in alt
loc parte de un sfarsit mai bland si mai demn?
Si tot pana la aflarea adevarului, familia ramane cu suspiciunea ca, in graba invalmasita a
11

evenimentelor inca nedescifrate din ultima noapte a pacientului, viata acestuia a fost
scurtata deoarece s-a aplicat un tratament tipic intr-un caz atipic, cazul sau nefiind
cunoscut dinainte pentru a putea fi analizat temeinic. Asa cum scriam in Introducere,
medicina isi bazeaza in mare parte metodele pe statistica. Din nefericire pentru ei, nu toti
pacientii sunt suficient de "rezonabili" ca sa poata fi incadrati in cazul tipic evidentiat de
statistica.
Filmul cazului se sfarseste aici. Dar odata cu incheierea sa incepe un alt film, acela al
confruntarilor autorului cu secretul si sistemul medical. Dupa ce a avut loc tragicul
eveniment, ale carui detalii sunt inca tinute sub secret pentru membrii familiei, a trebuit sa
ma prezint impreuna cu o ruda la sediul unitatii de stat pentru a ridica corpul neinsufletit.
Aici un angajat mi-a permis sa privesc pentru scurt timp dosarul medical, dupa care a
emis, de fata cu martori, afirmatia ca voi putea obtine o copie dupa dosar in baza unei
cereri depuse la registratura; afirmatie contrazisa peste o luna de angajatii registraturii,
care au respins cererea mea spunand ca numai organele de justitie pot solicita accesul la
respectivele documente. Este adevarat ca la data aceea nu exista inca legea 46/ 2003,
dar am aratat ca nici aceasta lege nu a adus clarificari in problema de interes aici. De altfel
memoriile ulterioare catre organele de stat si ramase fara raspuns au fost trimise dupa
aparitia respectivei legi.
Si iata acum momentul care a declansat stradania de a vedea dincolo de secretul medical.
Am remarcat atunci doua echimoze pe fata neinsufletita a pacientului. Primul gand a fost
legat de o eventuala metoda de "calmare" rafinata si eficienta, alimentat si de mentiunea
"pacient extrem de agitat" din dosar. In definitiv n-ar fi fost nici prima nici ultima dovada de
brutalitate din partea sistemului medical din Romania: o mostra o gasim chiar in primul
numar din Medica, unde la pagina 10 este consemnata marturia unui pacient.
Am incercat sa ma ridic de pe masa de consult si m-a lovit.
Dar in memoria mea a ramas imprimata si imaginea unei pagini din dosarul medical, din
care mi-a atras atentia mentiunea criptica "BiPAP". Dupa cautari indelungi am ajuns sa ma
documentez despre aparatele de asistare a respiratiei "Bilevel Positive Airway Pressure",
iar din una din fotografiile cu acestea am dedus ca echimozele ar fi putut fi provocate de
benzile elastice cu care se ataseaza masca. Adevarul, evident, a fost ingropat o data cu
pacientul.
Intrebare pentru partizanii "secretului": cu ce ganduri as fi ramas daca nu mi s-ar fi permis
de a vedea pentru cateva clipe dosarul iar mentiunea BiPAP, scrisa cu litere aproape
indescifrabile, dupa bunul obicei al doctorilor, nu mi-ar fi ramas in memorie?
Stimate cadre medicale, daca puneti intre noi si adevar bariera secretului medical, atunci:
nu aruncati pe umerii nostri povara unui tratament complicat si riscant pentru ca ati limitat
12

perioada de sedere intr-o unitate medicala de stat; nu puneti pe mama mea in situatia de a
veghea nopti de-a randul pe un scaun langa patul pacientului pentru a suplini ceea ce
cadrele medicale medii nu erau dispuse sa faca si pentru a-l feri de duritatea acestora; nu
ne privati de dreptul de a avea o butelie de oxigen acasa; nu ma obligati sa fac munca de
detectiv ca sa clarific originea urmelor suspecte de pe fata pacientului;
nu-mi impovarati constiinta cu indoiala daca am facut bine ca am fost de acord cu
transportarea in acea unitate medicala.
Dar daca din diverse motive, unele obiective pentru care avem toata intelegerea, nu puteti
sa indepliniti cele de mai sus, atunci, stimate cadre medicale, moral si etic este ca, daca
noi am impartit cu dumneavoastra raspunderea si grijile tratamentului, atunci si
dumneavoastra sa impartiti cu noi dreptul de acces la dosarul medical! Nu este etic si
moral ca domniile voastre sa dormiti in liniste, avand din dosarele medicale asigurarea ca
ati facut ceea ce trebuia facut, in timp ce noi sa avem somnul tulburat de intrebarile care
nu-si gasesc raspuns pentru ca dumneavoastra ati hotarat ca nu trebuie sa aiba raspuns.
Din punct de vedere etic, mi se pare cu totul remarcabil faptul ca, in legea franceza,
"defendre la memoire du defunt" este inscrisa la loc de frunte intre ratiunile care justifica
accesul familiei la dosarul pacientului defunct. Nu am remarcat in legile, in scrierile pe
marginea legilor sau in luarile de pozitie din Romania o astfel de conexiune intre o
problema de onoare si un document cu caracter medical. In schimb am remarcat, prin
experienta trista a familiei mele, tendinta unor cadre medicale de a actiona in graba si
iresponsabil, cu urmari nefaste asupra memoriei celui disparut. Nu pot sa trec peste
usurinta cu care unele cadre medicale, dovedind iresponsabilitate si incompetenta, au
aplicat eticheta (care numai "diagnostic" nu se poate numi) de dementa senila exact unde
nu era cazul si cui nu merita. Domnul procuror George Pavel Vuza si-a pus in pericol
cariera si chiar libertatea luand apararea detinutilor politici si victimelor abuzurilor
sistemului comunist. Multi si-au recapatat, cu ajutorul sau, libertatea amenintata, insa
dansul a platit cu pretul sanatatii starea de vesnica tensiune cauzata de aceste ajutoare in
vadita opozitie cu intentiile "partidului". Fiind nevoit sa-si intrerupa cariera datorita
infarctului suferit cu 18 ani inaintea evenimentelor descrise aici, a continuat pana in
ultimele zile sa ajute, cu sfaturi de specialitate si cu fapte. Ceea ce nu prea corespunde
descrierii numitei maladii degenerative. In loc sa aiba parte de cinstirea cuvenita unui erou
al neamului, si-a sfarsit zilele tratat ca un "dement senil".
Este o rusine pentru o natie sa nu isi respecte eroii.
Argumentul bioetic
Dosarul medical al pacientului defunct poate contine date semnificative pentru acei
membri ai familiei legati de pacient prin ereditate. Solutia ca acest dosar sa fie analizat de
un expert care sa faca cunoscute rudelor interesate numai concluziile, nu prezinta
intotdeauna gradul cel mai mare de siguranta. In definitiv, expertul nu are un interes
13

personal in aceasta problema, nu pe el il va afecta mostenirea ereditara, ca atare analizei


sale ar putea sa-i scape ceva. Vor spune partizanii secretului, "sa solicite fiul catre medicul
de familie analiza dosarului parintelui pentru a decide daca e posibila vreo influenta prin
ereditate". Unii vor fi de acord cu asta si asa vor face, pe raspunderea lor. Dar ma poate
convinge cineva ca un doctor, in special unul suprasolicitat, are rabdarea si disponibilitatea
de a analiza o ipoteza, o fantezie in legatura cu cineva care nici macar nu se afla in
postura de pacient? Nu-i va scapa un detaliu care s-ar putea manifesta peste ani? Cine va
raspunde atunci? (Evident nu sistemul medical). Cel in cauza, daca este realmente
interesat si informat, avand acces la intreaga istorie a familiei si a sa proprie, ar putea fi in
masura de a stabili la un moment dat o conexiune intre evenimentele familiale si un
element al dosarului medical care ar putea foarte posibil scapa analizei unui doctor, nu
deosebit de interesat intr-o problema care nu-l priveste personal.
Un argument suplimentar este acela ca peste un numar de ani, progresul stiintific ar putea
permite extragerea de semnificatii suplimentare din datele dosarului medical, avand
valoare pentru cei interesati, intr-un mod calitativ nou care nu era disponibil la momentul
imediat urmator incetarii din viata a pacientului. Dar, in conditiile in care cei interesati
continua sa fie privati de dreptul de acces la dosarul medical iar acesta continua sa fie
pastrat de unitatea medicala unde a fost internat pacientul, este foarte posibil ca la acel
moment, cand tocmai ar fi nevoie de datele din dosar, respectivul document sa fi fost deja
distrus ca vechi. Spre deosebire de alte tari unde acest lucru este precizat explicit in cadrul
legilor care reglementeaza accesul la dosar (in mod favorabil sau nu societatii civile), nu
am putut afla din legile statului roman care este perioada minima de pastrare obligatorie a
documentelor medicale sau daca nu cumva aceasta se afla la discretia fiecarei institutii.
Cine va raspunde atunci, in situatia ca datele din dosar, interpretate in lumina noilor fapte
puse la dispozitie de stiinta, ar fi putut ajuta pe cei ramasi in viata prin prevenirea unor
eventuale influente negative ale ereditatii, dar aceasta nu s-a putut face pentru ca dosarul
fusese intre timp distrus?
Consider de aceea ca, din punct de vedere bioetic, este corect ca dosarul pacientului
defunct sa fie incredintat rudelor legate direct prin ereditate, astfel incat sa poata fi analizat
si reanalizat in orice moment, fie de catre cei direct interesati daca au competenta
necesara, fie cu ajutorul unor experti alesi de cei interesati.
Punctul de vedere expus aici nu apartine exclusiv autorului. In alte tari precum Ungaria nu
constituie doar un "punct de vedere" ci o prevedere legala, asa cum se poate vedea in
lege.
Section 24 " The Right to Become Acquainted With the Medical Record
(9) During a patient's lifetime, or following his death, the spouse, a lineal kin, a sibling or
common law spouse shall have the right to become acquainted with the health care data,
upon written request, if
a) such health data is required in order to
14

aa) identify a reason that might influence the life or health of the spouse, a lineal kin, a
sibling or common law spouse (...).
Argumentul filosofic
Secretul medical, in acceptiunea sa de bariera intre adevar si familia pacientului, pare a fi
nu numai impotriva dreptului de acces liber la informatie, dar si a unui ideal cognitiv
fundamental al umanitatii.
Christoph Schiller scrie in Motion Mountain, cap. The Brain, Language And The Human
Condition, pag. 693:
The choice of moving away from the tremendum towards the fascinans stems from an
innate desire, most obvious in children, to reduce uncertainty and fear. This drive is the
father of all adventures. It has a well-known parallel in ancient Greece, where the first men
studying observations, such as Epicurus, stated explicitly that their aim was to free people
from unnecessary fear by deepening knowledge and transforming people from frightened
passive victims into fascinated, active and responsible beings.
Familia care a suferit o pierdere umana este o victima. Singura recomfortare rationala si in
spiritul demnitatii umane pe care o poate afla este de a incerca sa inteleaga ratiunile
adanci si ascunse ale nefericitului eveniment. Daca a fost vorba de o maladie, sa incerce
sa inteleaga maladia insasi. Daca un element potrivnic ne-a invins in fapt, demnitatea
umana ne cere sa nu ne lasam invinsi in ratiune.
Secretul medical se opune in mod fundamental acestei aspiratii. El pleaca de la premisa
implicita ca membrii familiei pacientului defunct sunt niste retardati care vor trebui sa-si
traiasca cel putin o parte din existenta ulterioara in intuneric si frica, in pozitia de "passive
victims".
Unde lumina cunoasterii nu patrunde, acolo superstitia si frica sunt la ele acasa.
Astfel, pierderea suferita de familie ar trebui sa fie resimtita ca totala si devastatoare,
sporita si incuviintata intr-un anume sens de sistemul medical si al sau secret care "au luat
in primire" viata pacientului, generand in sufletele familiei sentimentul terifiant ca stapani
asupra vietilor si corpurilor noastre suntem nu noi, ci aceia. Perspectiva de a ajunge
eventual sa fie tratati sub pecetea aceluiasi secret ca si pacientul care tocmai a decedat
umple sufletele celor ramasi cu spaima momentului si incertitudinea viitorului.
Sistemele medicale impovareaza astfel pe membrii societatii civile cu o presiune
psihologica generatoare de frica.
"And fear is the basis of all unjust authorities", concluzioneaza Christoph Schiller.
Se stie cat rau a adus lumii darwinismul social doua conflagratii mondiale si instaurarea
sistemelor totalitare.
Gertrude Himmelfarb, scrie in Darwin and the Darwinian Revolution:

15

" "it was a short step to the preservation of favored individuals, classes, a nations " and
from their preservation to their glorification. Social Darwinism has often been understood in
this sense: as a philosophy exalting competition, power, and violence over convention,
ethics, and religion. Thus it has become a portmanteau of nationalism, imperialism,
militarism, and dictatorship, or the cults of the hero, the superman, and the master race."
Plecand de la aplicarea mecanica si exaltata a conceptelor "lupta pentru existenta",
"selectia naturala" si "supravietuirea celui mai adaptat", darwinismul social a propagat
dominatia celor putini asupra celor multi, mentinuta prin elaborarea si aplicarea modelului
unui individ lipsit de personalitate, uniformizat, educat pentru a se integra cu supunere in
grupul social unde a fost plasat si pentru a-si indeplini fara impotrivire sarcinile trasate.
Sistemele medicale ale statelor totalitare au fost astfel concepute incat sa contribuie activ
la aplicarea "selectiei naturale", mai ales prin eliminarea indivizilor indezirabili politic.
Evident, in aceste conditii, secretul medical s-a aflat la mare cinste. Adevarul a fost
intotdeauna nesuferit statelor totalitare.
Acea unica comuniune intre cel plecat si cei ramasi, intre cosmic si terestru, care s-ar
realiza daca celor ramasi li s-ar da sa afle adevarul despre ultimele clipe ale celui plecat,
nu este privita cu ochi buni de statul totalitar. Acesta nu poate tolera nimic din cele ce ar
putea sugera individului ca adevarata sa origine este de natura divina, nu animalica dupa
cum sistemul vrea sa-l convinga. Membrii familiei nu trebuie sa-si consume energia
necesara muncii de sclav cu meditatii despre lumea de dincolo. Legaturile intre cel
disparut si familie trebuie retezate cat mai repede, pacientul defunct ingropat cat mai
grabnic sub secretul medical, pentru ca familia sa-l uite si sa-si poata relua fara pierdere
de vreme locul si indatoririle de rotita fara suflet sau drepturi care i-au fost atribuite in
cadrul mecanismului social.
Din acest punct de vedere, bariera intre pacient si familia sa ridicata de secretul medical
apare drept o ramasita anacronica a practicilor de tip totalitarist, incompatibila cu
Drepturile Omului si aspiratiile democratice.
Din nefericire, o astfel de mentalitate mai persista si azi atat in conceptia sistemului
medical din Romania, cat si a unor "oameni de bine" care inca imi sugereaza "Uita tot ce
s-a intamplat".
Cine uita, nu merita.
NICOLAE IORGA
"Dar celelalte state din Vestul Europei unde bariera secretului medical inca se interpune
intre pacientul defunct si familia sa? S-au aflat si ele sub influenta darwinismului social?",
ma vor intreba oponentii mei.
Poate. Cert este ca exista mari deosebiri de cultura si conceptie intre tari, deci fara a fi fost
la fata locului nu pot da un raspuns. Expertul cu care am discutat, la sediul O.M.S. din
Geneva, problema revendicarii accesului la dosarul medical al parintelui meu, mi-a spus in
16

final: "Doctorii din Romania desigur admira stradaniile dumneavoastra de a intelege din
punct de vedere stiintific cazul parintelui". Asa se vad lucrurile prin perspectiva culturii unui
locuitor al Vestului. In Romania insa, sistemul medical raspunde cu o tacere vexata
acestor stradanii pe care le asimileaza unei fapte rele, contrare legii.
Eu stiu doar atat, ca am avut dubla nesansa sa ma nasc in Romania. Dubla, pentru ca, in
primul rand, multi ani din existenta mea au fost irositi sub stapanirea bestialului sistem
comunist. Unii au dus-o bine in acei ani si continua si mai bine in prezent; eu nu m-am
numarat printre aceia. Mostenirea comunista inca atarna greu in Romania, scara valorilor
e inversata, oamenii de stiinta, cati au mai ramas si nu au plecat, nu sunt nici incurajati si
nici respectati de societate. Eu am ajuns sa-mi desfasor activitatea exclusiv in beneficiul
strainilor, pentru ca in tara nu intereseaza pe nimeni ce lucrez. Nici macar atunci cand miam oferit in mod benevol serviciile pentru elaborarea unui sistem electronic de
monitorizare, in calitate de actiune umanitara in favoarea pacientilor lipsiti de posibilitatea
monitorizarii continue, printre care s-a aflat si parintele meu.
Si in al doilea rand, pentru ca, iesita de sub stapanirea comunismului, Romania continua
sa se afle sub stapanirea secretului medical. Daca m-as fi nascut intr-o tara din Vest, as fi
dus acolo lupta impotriva secretului medical. Dar macar as fi avut poate satisfactia ca
activitatea mea profesionala este mai bine apreciata si sprijinita.
In loc de concluzii
Nu ma astept sa fiti de acord cu opiniile pe care le-am expus.
La fel dupa cum imi dau seama ca dreptul accesului liber la informatie va triumfa asupra
secretului medical in Romania nu datorita mie, daca va triumfa vreodata.
Expertul O.M.S. pe care l-am pomenit mai sus imi sugera sa infiintez o asociatie care sa
lupte pentru drepturile pacientului. Dar eu nu am nici calitati de conducator, nici calitati
organizatorice. Eu sunt doar un cercetator care nu doreste decat sa-si poata vedea in
liniste de cercetarile lui. Secretul medical nu aduce liniste. "Opposer un secret medical ne
fait que generer des souffrances inutiles", spune avocatul din Elvetia.
Si apoi, nici nu as avea cu cine sa infiintez asociatia sugerata. Un sondaj mentionat de
profesorul V. Astarastoae arata ca pacientul roman e deplin satisfacut de sistemul medical,
asa ca nu are pentru ce sa lupte.
Se va considera cumva ca aceste opinii sunt prea "tari?" Nu sunt singur, sunt si altii care
impartasesc convingerile mele. Un profesor din Germania, cunoscut in Europa ca expert in
informatica dar si ca militant pentru drepturile pacientului,
mi-a scris in raspunsul la scrisoarea pe care i-am trimis-o: "Obviously I have very strong
views in support of access to information in both public documents but also private
information, e.g. patient files. A patient must have (while alive) the possibility to give
relatives permission to access and relatives must have access after his/her death without
permission of the patient".
17

Stimati cititori, aceia dintre domniile voastre care, la fel ca si sistemul medical din
Romania, veti fi in continuare in dezacord cu opiniile mele si veti continua sa va opuneti
dreptului de acces al familiei la dosarul pacientului defunct, veti fi atunci implicit in
dezacord si cu profesorul din Germania, si cu avocatul din Elvetia ca si cu toate fortele
progresiste din lume care se lupta acum pentru garantarea acestui drept.

Prof. Dr., Cercetator principal gradul I ,Dan Tudor Vuza Institutul de Matematica al
Academiei Romane; e-mail: dan.vuza@imar.ro , www.imar.ro/~dvuza

18