Finante

- curs 6 -

02.04.2007
Criteriul riscului

Orice investire comporta un risc pt investitori; cu cat riscul este mai mare cu
atat creste pretentia remuneratiei
In principiu, riscul de investire poate fi economic si financiar.
Riscul economic este riscul de nerealizare la scadentele prevazute a
fluxurilor pozitive asteptate, investitia nu genereaza incasarile scontate, debitorii nu
ramburseaza catre creantieri sau rambursare cu intarziere.
Ca metoda de protectie impotriva acestui risc s-ar putea lua in considerare
aplicarea unei cote care sa majoreze rentabilitatea asteptata.
Riscul financiar este legat de lichiditatea investitiilor adica de capacitatea de
a transforma activele in bani intr-un termen cat maoi scurt si fara pierderi din valoarea
capitalului investit.
Indicatorul investitia specifica se exprima ca un raport intre valoarea totala a
investitiei si capacitatea de productie, desfacere sau de depozitare.
Indicatorul valoarea totala a investitiei este inscris in studiul economic si se
mai numeste deviz general. Acesta este hotarator pt adoptarea variantei optime a
investitiei intrucat angajeaza beneficiul de investitii respectiv posibilitatile financiare
ale acestuia.
Incidenta fiscala
Greutatea impozitului pe profit datorat statului sau TVA-ul poate constitui pt
investitor un element de referinta in optiunea pt o varianta sau alta a investitiei.
Sursele de finantare a investitiilor
Asigurarea la timp a resurselor pt acoperirea financiara a investitiilor este o
necesitate de prim ordin intrucat acestea presupun o imobilizare de capital astfel incat
este necesara procurarea sau asigurarea surselor la timp si in sume necesare evitarii
aparitiei de investitii neterminate din surse de finantare.
Surse de finantare pt societati comerciale:
1. fondul de amortizare este menit inlocuirii activelor imobilizate,
marimea sa stabilindu-se anual prin planul de amortizare, iar utilizarea este in
exclusivitate pt constituirea fondurilor destinate realizarioi investitiei.
2. beneficiul este o sursa importanta pt finantarea investitiilor atat in
cazul inlocuirii, dar mai ales pt dezvoltarea si largirea activelor existente cat si pt
obiective noi.
Cuantumul beneficiului prelevat anual pt finantarea investitiilor este
stabilit de catre consiliile de administratie in functie de valoarea totala a investitiilor,
ponderea beneficiului in total surse de finantare, marimea beneficiului de realizat.
3. alte surse sume obtinute din lichidarea activelor imobilizate, vanzari
de active, valorificarea unor materiale.
1

4. mobilizarea resurselor interne reprezinta o sursa care se consuma pe

parcursul aparitiei ei influentand direct necesarul de finantat.
Mobilizarea si imobilizarea resurselor interne pt investitii apar ca diferenta
intre valoarea investitiilor realizate la un moment dat si fondurile consumat la aceeasi
data.
Daca valoarea investitiei este mai mare decat suma cheltuielior efectuate,
diferenta se consemneaza ca imobilizari si se pot concretiza in : stocuri de materiale,
utilaje aprovizionate, dar care nu au fost integrate inca in lucrari de investitii sau in
achitarea unor creditori, furnizori proveniti din perioadele anterioare.
Daca valoarea investitiilor este mai mare decat cheltuielile efectuate,
diferenta reprezinta mobilizari si se datoreaza consumarii stocurilor imobilizate in
perioada precedenta sau unor antreprenori si furnizori neplatiti.
Amortizarea este un proces financiar de recuperare treptata a valorii
activelor imobilizate consumate in procesul economic sau numai ca urmare a detinerii
lor in patrimoniu si de constituire prin acumularea acestor valori a unui fond de
amortizare destinat inlocuirii activelor imobilizate atunci cand expira durata de viata
economica a acestora sau cand ating limita de uzura fizica si morala.
Metode de amortizare:
1. Metoda amortizarii constante sau proportionale presupune
calcularea amortizarii in mod uniform cu aceeasi norma de amortizare pe intreaga
perioada de functionare a activelor imobilizate.
Amortizarea constanta are la baza procesul normal obiectiv de uzare
fizica la care sunt supuse activele si care trebuie reflectata in valoarea produselor pe
masura producerii ei.
2. Metoda de amortizare regresiva se caracterizeaza prin scaderea
continua a normelor de amortizare pe masura cresterii gradului de uzura a activelor
imobilizate.
3. Metoda de amortizare pe unitatea de produs costa in impartirea
valorii activelor imobilizate la cantitatea totala de produse la a caror fabricare concura.
4. Metoda de amortizare progresiva presupune cresterea de la un an la
altul a fondului de amrtizare si se bazeaza pe ideea ca mijlocul de munca sufera o
uzare tot mai accentuata pe masura ce se apropie de limita de functionare normala.
Amortizarea mijloacelor fixe este un proces generalizat avand un rol
multilateral pe plan economic.
Contravaloarea amortizarii este un element component a cheltuieilor de
productie si are un rol bine stabilit in determinarea rentabilitatii productiei. Cu cat

suma amortizarii va scadea in costuri, cu atat vor creste profiturile si rata rentabilitatii
intreprinderii.