Sunteți pe pagina 1din 2

"Ion" Liviu Rebreanu (relatia dintre personaje)

Opera Ion face parte din marile capodopere romanesti in care Liviu Rebreanu are o contributie
capitala la cunoasterea si intelegerea universului taranesc, a taranului prins in angrenajul luptei pentru
inavutire, suferind efectele dezumanizarii specifice unei societati intrate sub puterea banului. Publicata in
1920, opera lui Rebreanu se inscrie in specia literara a romanului, iar ca tipologie este un roman realist
obiectiv.
Ion este personajul titular si central al operei, dominand intreaga lume si fiind prezent la aproape
toate evenimentele din sat. Pesonajul are de la inceput un statut social si psihologic bine definit. Este
prezentat ca unul dintre feciorii de frunte ai satului, indragit de familia Herdelea, deoarece de mic se aratase
istet la invatatura. Cu toate acestea, pentru ca iubea mai mult munca pamantului, renunta la scoala. Pamantul
ii era drag ca o mama, placandu-i sa il munceasca datorita pasiunii tulburatoare ce il stapanea. Setea de
pamant este trasatura dominanta a personalitatii sale, canalizandu-si intreaga energie spre implinirea
scopului de a avea pamant, crezand ca astfel se va bucura de bunastare si de respect din partea celorlalti. In
acest sens, urzeste cu meticulozitate planul seducerii Anei care avea avere, desi o iubea pe Florica, fata cea
frumoasa, dar saraca. Dupa ce o lasa insarcinata pe Ana, atitudinea lui fata de ea devine rece, distanta, iar
fata de tatal ei este sfidator, stiind ca il poate sili as ii dea pamanturile. Dupa ce intra in posesia pamanturilor
Anei, sotia sa devine o povara jalnica si incomoda. Dupa moartea sotiei si a fiului lor, in Ion renaste
pasiunea pentru Florica, dar relatia lor adultera este descoperita de George care isi omoara rivalul.
Statului social al Anei este acela de fiica a bogatului Vasile Baciu. Pesonajul este sursprins in 3
ipostaze: cea de tanara femeie indragostita profund de Ion, cea de sotie, indurand cu umilinta vorbele grele si
loviturile barbatului si cea de mama, ca o femeie nefericita care crede ca odata cu nasterea fiului sau
lucrurile se vor indrepta. Ana este o femeie harnica, rusinoasa, supusa, desi din punct de vedere fizic este o
fata slabuta si uratica. Firava si lipsita de personalitate, ea se lasa sedusa de cuvintele dragastoase ale lui Ion,
interesat numai de averea ei. Ea rezista in fata satenilor care radeau de ea ca s-a lasat sedusa de Ion, dar ce o
distruge este toatala lipsa de afectiune din partea lui, pentru care sacrificase totul. De altfel, isi zicea mereu
ca fara el ar trebui sa moara, ceea ce se va si intampla, deoarece se va sinucide.
Un prim episod relevant pentru relatia dintre cele doua personaje il reprezinta momentul horei
duminicale, unde in sufletul lui Ion se da o lupta intre patima pentru pamant si cea pentru iubire, lupta in
care este angrenata Ana lui Vasile Baciu, fata bogata, dar urata. La hora duminicala, Ion o joaca pe
Ana,soptindu-i ca ii este draga, vazand in ea mijlocul prin care isi poate stapani setea de pamant. Lipsita de
dragostea materna, traind langa un tata violent care o considera vinovata de moartea sotiei sale, Ana se
refugiaza in dragostea pentru Ion, crezand cu tarie ca sentimentul este reciproc si lasandu-se sedusa de
acesta.
Un alt episod relevant il reprezinta sinuciderea Anei. Ea isi da seama ca dragostea lui Ion pentru
Florica este la fel de infocata si se instraineaza de familie. Rusinea si greata pentru viata ei umilita o hotarasc
sa se sinucida ca ultima solutie de iesire din cercul unor suferinte inutile. Moartea Anei prevede si provoaca
destinul lui Ion, principalul vinovat moral, care nu se va bucura nici de dragostea pentru fiul sau, nici de
dragostea pentru Florica, deoarece a incalcat princiupiul legaturii conjugale. Moartea Anei devine o crunta
pedeapsa pentru cel ce i-a distrus viata.
In opinia mea, relatia dintre cele doua personaje este ilustrata pe baza raportului de subordonare
reciproca. Ion este subordonat Anei din cauza pamantului pe care aceasta il va primi ca zestre, iar Ana i se
subordoneaza lui Ion in numele iubirii. Relatia dintre personaje se bazeaza mai mult pe gesturi si atitudini.
Ele vorbesc putin, replicile lor fiind mai mult chemari inabusite sau apostrofari din partea lui Ion. Atitudinea
lor reflecta antiteza dintre ei, deoarece Ana este mereu blanda, rugatoare, chiar plangacioasa, iar Ion ii
vorbeste iritat, la final avand accente de dispret si ura. Prin personajele sale, Rebreanu zugraveste, dincolo

de tema imbogatirii, conditia familiei taranesti, ca un rezultat al luptei pentru interese materiale, in care
femeia este intotdeauna victima.
Cateva elemente de structura si compozitie sunt relevante pentru relatia dintre cele 2 personaje.
Incipitul sugereaza o cadere in infern, spre taramul de jos al existentei umane, presarat cu semne
emblematice. Este vorba despre drumul care trece peste dealuri stramtorate, pe podul batran de lemn, pe
langa Cismeaua-Mortului si Rapele-Dracului, da buzna in sat. La marginea satului este o cruce cu Hristosul
rastignit, simbolizand o lume care si-a pierdut valorile morale si ignora divinitatea. Drumul intra in satul
vazut mai intai ca un spatiu natural, mai apoi ca un spatiu social. Drumul reprezinta metafora anticipativa a
traseului existential pe care il va parcurge Ion.
Perspectiva narativa obiectiva, cu viziune dindarat si focalizare zero deriva din nararea
evenimentelor la persoana a IIIa de catre un narator omniscient si omniprezent care face radiografia
comportamentului taranului roman de la inceputul secolului XX in relatie cu ale personaje sau cu prilejul
unor momente importante din viata omului (botezul, nunta, inmormantarea), ilustrand si conflictele
satului( dintre tarani, dintre intelectualii satului, dintre romani si maghiari).
Conflictul este, in principal, exterior, de natura soociala, declansat intre taranii bogati si cei saraci.
Acest conflict este ilustrat inca de la hora duminicala: de o parte stau taranii instariti, iar de cealalalta parte
cei saraci. In centrul acestuia, conflictul principal deriva din dorinta lui Ion de a obtine pamant cu orice pret,
considerand ca asa va obtine bunastare si respect din partea celorlalti. Exista si un conflict interior, in
sufletul lui Ion,dat intre patima pentru bani, care poate fi stapanita de averea Anei cea urata, dar bogata si
patima iubirii pentru Florica cea frumoasa, dar saraca.
Finalul cuprinde rezolvarea conflictului prin sfarsitul eroului care, prin moarte, intra in pamantul care
i-a fost atat de drag. Sfintirea noii biserici semnifica reintoarcerea satului sub semnul sacralitarii,
reinstaurarea valorilor morale. Hristostul de pe cruce apare acum luminat de o raza, semn ca raul facut nu a
lasat urme de nesters. Drumul capata o alta semnificatie, inchizand un cerc in care s-a consumat tragedia
unui sat.
In concluzie, Rebreanu a creat, prin Ion, un personaj care, in lupta sa pt pamant, a dat dovada de
cruzime,iar prin Ana, fiinta care l-a iubit sincer, dar a reprezentat doar un mijloc pt atingerea scopului.
Moartea anei este o crunta pedeapsa pt cel ca i-a distrus viata, in timp ce Ion, condus de glasul pamantului,
moare din cauza glasului iubirii.