ISDR CURS 8

Orasenii
Erau o colectivitate de persoane, in pricipiu libera dar neomogena: negustori, meseriasi, agricultori. Erau dependenti
financiar de domnie. Tocmai din aceasta cauza, in Tara Romaneasca si in Moldova nu era un patriciat orasenesc dezvoltat.
Robii
Aveau un statut juridic carmuit de acel drept al colopilor; mult timp nu au avut dreptul de a se casatori, casatoriile dintre ei
erau valabile doar ca uniuni de fapt. Aceste uniuni tind sa dobandeasca efecte juridice, fiind recunoscute filiatia si rudenia
robilor pentru a se cunoaste carui boier ii apartin descendentii unor robi. Desi la origine nu puteau incheia acte juridice, cu
timpul incep sa participe la viata juridica, si sa plateasca impozite; in acest sens documentele epocii mentioneaza juzii de
tigani (functionari care strangeau darile catre domnie, aplicate la veniturile realizate de gospodaria robilor). Conditia de
rob era una ereditara, robia putand insa inceta prin acte de iertare/eliberare date de catre stapan.
Persoane
Organizarea familiei
Principala institutie juridica este aceea a casatoriei. Nu reprezenta un act juridic ci unul cu caracter exclusiv religios.
Aceasta se incheia in biserica, fiind precedata de mai multe etape distincte, mai precis 4:
1. vederea in fiinta - cand se cunosteau viitorii soti;
2. urmarea de vorba - cand demarau discutiile, tratativele intre familiile viitorilor soti cu privire la
valoarea si continutul zestrei
3. intocmirea foii de zestre (actului de zestre) - se stabileau bunurile ce compuneau dota
4. binecuvantarea parintilor
Apoi se incheia casatoria, care putea fi uneori precedata de logodna. Logodna avea tot un caracter religios, era incheiata in
biserica pronuntandu-se si un blestem prin care se cerea sa cada pedeapsa divina pe corpul celuia care va indrazni sa strice
o asemenea legatura.
Potrivit dispozitiilor Legii Tarii obligatia de intretinere a familiei cadea in sarcina barbatului, a sotului. Cei care incalcau
aceasta obligatie erau supusii oprobiului public. Cel vinovat era purtat pe ulita sau dat prin targ uneori chiar cu
pielea.
Legea Tarii permitea si divortul care putea fi intentat fie de femeie, fie de barbat si care imbraca forma repudiului. In
acest caz fie barbatul, in prezenta unor mari boieri isi repudia femeia declarand ca nu o mai primeste; fie femeia declara ca
nu se mai intoarce la barbat.
Legea Tarii ii ingaduia barbatului un larg drept de corectie asupra femeii. In acest sens Codul Calimach reia unele
dispozitii din Legea Tarii in sectiunea cand si in ce chip poate barbatul sa-si bata muiearea; si unde se prevede ca
bataia trebuie sa fie micsoara si ca nu va fi micsoara atunci cand va da sangele sau cand se va sfarma lemnul.
Legea Tarii reglementa si institutia infierii, care era prevazuta ca o inrudire spirtuala, copii infiati fiind numiti copii de
suflet sau fii fara pacat. Era reglementat de asemenea statutul juridic al copilului nascut in afara casatoriei, despre
care se spunea ca era facut in saracie si care avea vocatie succesorala numai fata de mama sa.
1

Legea Tarii reglementa si institutia succesiunilor fiind reglementate atat succesiunea legala (ab intestat = fara
testament) cat si succesiunea testamentara. Existau diferente de reglementare intre Tara Romaneasca si Moldova. Daca in
Moldova fetele si baietii aveau vocatie succesorala egala, in Tara Romaneasca functiona principiul masculinitatii, conform
caruia doar baietii aveau vocatie succesorala, numai ei putand mosteni imobilele, cu referire speciala la ocine=terenuri.
In compensatie fetele primeau echivalentul in bani, in bunuri de pret sau in bunuri de cumparatura, pe care le primeau cu
titlul de zestre atunci cand se maritau; obligatia de inzestrare fiind prevazuta in sarcina parintilor sau in sarcina fratilor, in
cazul in care parintii ar fi predecedat
Stiutorii de carte (boieri, preoti) isi puteau intocmi un testament scris numit diata care reprezenta un document scris,
semnat si datat de testator. In cuprinsul acestui testament erau mentionati si martorii care asistasera la intocmire. In finalul
testamentului era prevazut si un blestem care sa cada asupra celui ce s-ar fi opus vointei testatorului.
Taranii nu aveau accesul la un testament scris, intrucat nu aveau carte, dar isi puteau intocmi un testament in forma orala
numit limba de moarte.
Legea Tarii reglementa si subinstitutiunea fideicomisara. Aceasta reprezenta un act de vointa realizat de testatorul care il
ruga pe succesor sa pastreze bunurile mostenite pentru ca la moarte sa le transmita unei persoane determinate numita
substituit, indicata de testator. Astfel, se asigura dezideratul pastrarii anumitor bunuri de valoare in cadrul familiei.
Raspunderea colectiva
O institutie importanta o reprezinta institutia raspunderii colective.
Aceasta se manifesta pe doua planuri : in materie fiscala si in materie penala.
In materie penala, institutia apare ca o reminiscenta a vechii razbunari a sangelui (legea talionului) avandu-si originea in
perioada de destramare a gintilor. Acest sistem primitiv a fost inlocuit cu unul avansat, care a aparut odata cu primii
germeni politici cand razbunarea sangelui a fost inlocuita cu sistemul compozitiunii voluntare, conform caruia
infaptuitorul era iertat daca platea o despagubire. Dupa formarea statului, cand reprimarea infractiunilor a intrat in
competenta statului si a organelor sale, compozitiunea voluntara a fost inlocuita cu compozitiunea legala, in care statul
era cel care stabilea cuantumul despagubirii pe care trebuia sa o plateasca victimei. Ideea de rascumparare s-a mentinut
timp indelungat inclusiv in terminologia din materia penala . Initial suma a fost numita
dusegubina
(rascumpararea/ispasirea sufletului). Acest termen a fost inlocuit ulterior cu acela de gloabe intrucat despagubirea se
realiza in vite (si cele mai slabe de obicei).
Mentinerea autonomiei obstii a generat, in favoarea acesteia, si dreptul de a identifica un infractor care comitea o fapta
penala pe teritoriul obstii. Obstea nu avea insa dreptul de a-l pedepsi pe infractor deoarece acest drept apartinea statului.
Daca infractorul era fugar, urmarirea era realizata slujitori domnesti, numiti gonitorii din urma. Daca el se refugia pe
teritotiul unei obsti, acestia nu aveau dreptul de a continua urmarirea si trebuiau sa indice reprezentantilor obstii locul din
hotarul obstii pe unde infractorul patrunsese pe teritoriul obstii, urmand ca obstea sa realizeze urmarirea. In caz contrar,
obstea era supusa unor amenzi mari, in bani sau in vite, stabilite de acesti dregatori domnesti. Ca regula generala amenda
era extrem de mare si erau frecvente cazurile in care membrii obstii nu o puteau achita, situatie in care obstea sfarsea prin
a pierde si pamantul si libertatea in favoarea domnului sau a boierului care prelua datoria. Acesta reprezinta inca un
exemplu de deturnare a atributiei obstii si de rasturnare a acesteia intr-un intrument de aservirea obstii.
Sistemul respunderii colective functiona si in materie fiscala prin intermediul sistemului cislei. Daca membrii obstei nu
puteau plati, sarcina lor era preluata de ceilalti, iar daca suma nu era platita iarasi, obstea era aservita domnului sau
boierului care prelua datoria.

Intr-un sens asemanator exista o institutie care se manifesta in dreptul international privat si care se numescte
raspunderea de la altul. Dreptul international privat este dreptul care reglementeaza relatiile pecuniare sau de alta
natura intre cetatenii unor state diferite.
Daca un romn avea o creanta fata de un strain iar debitorul nu platea, creditorul romn avea dreptul de a se despagubi
retinand bunurile oricarui alt concetatean al debitorului, aflat pe teritoriul oricarei tari romne. Autoritatile romane
eliberau astfel celui executat acte doveditoare ale acestei executii in baza carora , in tara sa cel executat se putea regresa
impotriva debitorului propriu-zis. Actiunea in regres este o actiune subsidiara.
Acelasi sistem era cunoscut si de alte tari din Europa- dovada fiind documentele care atesta cazul episcopului Decenat.
Acesta a facut o calatorie in Italia, unde a ajuns in Pavia si unde cetatenii de acolo au dovedit ca aveau o creanta fata de
episcopul de Oradea care trecuse anterior prin Pavia si care luase cu imprumut o suma de bani de la acestia. Creditorii din
Pavia au retinut banii, caii si alte bunuri ale episcopului Decenat dandu-i acte doveditoare in baza carora acesta s-a putut
despagubi in tara, fata de episcopul de Oradea.
Obligatii
Principalul izvor de obligatii il reprezinta contractele, iar dintre acestea cel mai important fiind contractul de vanzarecumparare. Elementele contractului de vanzare-cumparare erau:
-

consimtamantul
obiectul
pretul

Consimtamantul: in toate actele care mentioneaza contracte de vanzare-cumparare se precizeaza ca vanzarea s-a facut
fara sila; ceea ce inseamna ca vitierea consimtamantului reprezinta o cauza de nulitate a contractului incheiat in asemenea
conditii. De precizat ca in dreptul nostru feudal, vanzarea consensuala era translativa de proprietate, in sensul ca la
momentul realizarii acordului de vointe, cumparatorul devenea automat proprietar al lucrului vandut. La romani conventia
de buna credinta era numai generatoare de proprietate, vanzatorul asumandu-si numai obligatia de a transmite
proprietatea.
In dreptul nostru feudal s-a savarsit sinteza dintre contractul de buna credinta si mancipatiune fiind retinut mecanismul
conventiei de buna credinta, careia i s-a conferit efectul translativ al dreptului de proprietate al manciatiunii.
Obiectul vanzarii, il constituiau bunurile mobile si imobile, o importanta deosebita avand pamantul si robii, precum si
taranii aserviti, dar acestia din urma numai impreuna cu mosia.
Pretul: daca in dreptul roman pretul trebuia sa fie in pecunia numerata (exprimat si platit in bani), in dreptul nostru
feudal pretul putea consta in bani, intr-un alt lucru, sau in lucruri si bani; prin urmare nu s-a realizat o distinctie clara intre
vanzare si schimb. La romani daca aceasta distinctie nu era realizata, se schimba natura contractului care devenea
permutatio rerum .
Vanzarea pamantului in obstea sateasca prezinta particularitati - vanzarea se face cu recunoasterea dreptului de
protimis (ideea de precumparare si de rascumparare). Chiar in cadrul vanzarii catre un strain de obste, membrii obstii
aveau termen de un an in care se puteau razgandi si in care puteau intoarce pretul cumparatorului, rascumparandu-si
pamantul. Mai mult decat atat cei care fusesera impiedicati de imprejurari obiective sa ia cunostinta de actul de vanzare,
termenul de un an era luat in considerare efectiv din momentul in care puteau lua cunostinta.
Orice vanzare de pamant necesita si un act confirmativ de la domn, confirmare care se acorda prin hrisov domnesc. Ceea
ce insemna ca vanzarea pamantului necesita incheierea a doua acte: actul propriu-zis de vanzare si actul de confirmare a
domnului dat in baza dreptului acestuia de dominium eminens darea calului sau a cupei.
3

Contractul de imprumut
Frecventa sa de utilizare a crescut odata cu sporirea importantei banilor. De regula, acest contract prevedea si o dobanda,
platibila lunar sau anual care era numita ba. Legea Tarii prevedea si anatocismul (dobanda la dobanda) si care se
numea ba pe ba. La inchierea contractului existau si unele clauze de garantie, care puteau fi reale sau personale.
Garantia reala se numea zalog. Daca se stipula o asemea clauza, in momentul incheierii contractului debitorul ii remitea
creditorului un anumit lucru, iar daca debitorul nu platea datoria la scadenta, se spunea ca zalogul devine stttor =
adica intra automat in proprietatea creditorului, fiind asadar un gaj cu deposedare, cu caracter executoriu.
Garantii personali se numeau chezasi si reprezentau debitori accesori care promiteau creditorului ceea ce i-a promis
acestuia si debitorul principal. In cazul in care erau mai multi chezasi , ei raspundeau solidar fata de creditor, in sensul ca
oricare dintre ei putand fi tinut sa plateasca intreaga datorie, daca creditorul nu platea la scadenta. In acest caz chezasul
care platea avea dreptul de a se regresa impotriva cochezasilor pentru a le cere partea lor contributiva din datorie. In
raporturile dintre garanti datoria devenea divizibila, nemaioperand principiul solidaritatii
Existau si alte tipuri de contracte: contractul de asociere, incheiat de regula pentru asocierea la terminarea unor lucrari;
contractul de depozit; contractul de comodat (imprumutul de folosinta); contractul de locatiune de servicii, incheiat
in special de mestesugari.
Infratirea pe mosie reprezinta o forma de rudenie ce produce efecte de testament sau de contract. Ideea de infratire
artificiala s-a configurat pe terenul descompunerii gintilor intr-o epoca in care desfiintandu-se relatiile de sange ca si
criteriu de apartenenta la comunitate, oamenii au resimtit un sentiment de insingurare, in urma caruia si-au manifestat
nevoia de a se asocia. Aceasta asociere s-a petrecut pe calea unor infratiri, care au fost practicate inca din Antichitate de
daci, de geti si de sciti; iar mai apoi infratirile au imbracat varii forme cum ar fi fratia haiduceasca sau fratia de arme, toate
acestea realizandu-se prin amestecarea sangelui celor infratiti. Acest ritual pagan a cunoscut transformari sub influenta
bisericii, suferind un proces de spiritualizare si transformandu-se in fratia de cruce, forma in care amestecarea sangelui
era inlocuita cu juramantul pe Biblie (intre boieri, caci intre tarani se practica tot amestecarea sangelui, dar taietura era
facuta sub forma de cruce).
Dupa cristalizarea relatiilor feudale a luat nastere o noua forma de infratire, care a dobandit natura juridica si care se
realiza pe mosie. Aceasta institutie imbraca forma unui act scris, care era emis de cancelaria domneasca si in care se
constatau declaratiile si drepturile celor infratiti. In virtutea unei asemenea infratiri mai multe persoane isi puneau in
comun propritatile pentru a forma un intreg si pentru ca realizatorii actului sa devina frati nedespartiti. Infratirea se
putea realiza fie pe mai multe mosii fie pe o singura mosie (in acest caz mai multe persoane infratindu-se pe o singura
proprietate apartinand uneia dintre ele).
Atunci cand infratirea se realiza pe mai multe mosii infratirea avea doua etape:
1. unirea ocinelor consta in punerea in comun a mosiilor, a proprietatilor
2. asezarea cand se stabileau care sunt drepturile infratitilor asupra bunurilor puse in comun, drepturi care in lipsa
unor prvederi derogatorii erau egale.
Atunci cand infratirea se realiza pe o singura mosie exista un singur moment, acela al asezarii.
Sub aspectul constituirii relatiilor de infratire, aceasta era de doua feluri:
-

directa
indirecta

Infratirea directa - atunci cand toti cei infratiti dobandeau anumite drepturi asupra mosiilor puse in comun. (Atunci cand
existau mai multe mosii infratirea era intotdeauna directa.)
4

Infratirea indirecta - atunci cand o persoana infratea alte persoane pe mosia sa, fara sa participe si ea la aceasta infratire
(Aceasta persoana realiza in fapt o donatie.).
Actul juridic al infratirii avea 2 functii :
1. una in domeniul succesoral:
Trebuie sa avem in vedere doua ipoteze: ipoteza in care o persoana are mostenitori si ipoteza in care o persoana nu are
mostenitori.
In situatia in care o persoana nu avea mostenitori, sau in Tara Romaneasca, nu avea mostenitori pe linie masculina,
exista posibilitatea ca mosia sa intre in proprietatea domnului in virtutea dreptului sau de pradalica. Pentru a se evita
acest risc, proprietarul fara mostenitori se infratea cu altii pe mosia sa, in cazul unei infratiri directe, sau infratea pe
altii fara ca sa participe si el la infratire. In Tara Romaneasca proprietarul, daca avea numai fete, le aseza in locul
fiilor, infratindu-se cu acestea, avand loc ceea ce se numea schimbarea fetei in fecior fetele dobandind vocatie
succesorala in acest mod. Daca avea atat fete cat si baieti si voia sa le acorde si fetelor vocatie succesorala la imobile
putea infrati fetele cu baietii.
Cand o persoana avea mostenitori si acea persoana dorea sa gratifice si alte persoane, proprietarul ii infratea pe baieti
cu alte persoane care dobandeau si ele drept de proprietate asupra acelei mosii.
2. una in materia transmiterii proprietatii:
Infratirea reprezenta un act translativ de proprietate. Aceasta infratire a fost valorificata ingenios de boieri cu sprijinul
statului feudal pentru a deturna dreptul de preemtiune al obstilor de la valoarea sa originala. In acest scop, boierul se
infratea cu taranul dintr-o obste libera, devenea ruda cu taranul si coproprietar cu acesta pe pamantul taranului,
dobandind astfel acces la dreptul de protimis . Efectul acestei infratiri, care de regula nu era liber consimtita de
taran, (acesta fiind constrans de mizeria economica), era ca ii permitea boierului ca in scurt timp sa isi insuseasca
intregul teritoriu al obstei si in timp sa si-o aserveasca.
Dreptul penal
Dispozitiile Legii Tarii vadesc un profund caracter discriminatoriu in favoarea feudalilor, atat in privinta clasificarii
sanctiunii cat si in materia sistemului sanctionator.
Clasificare sanctiunii avea in vedere interesele marilor proprietari feudali iar pedepsele erau diferite in functie de pozitia
sociala a infractorului. Aceste dispozitii prezerva reminiscente puternice ale razbunarii private, in sensul ca in continuare
se recunostea celor vatamati prin infractiune dreptul de a declansa actiunea penala desi statul, prin intermediul domnului,
preluase in sarcina sa razbunarea pentru faptele antisociale. Este consacrata posibilitatea rascumpararii pedepselor, de
care, in practica, puteau beneficia doar cei avuti, boierii.
Infractiunile erau denumite vini sau fapte . Initial acestea au fost denumite dusegubine sau gloabe, ulterior insa
desemnand pedepsele aplicate.
Acestea se imparteau in:
-

vini mari
vini mici

Vinile mari

1. Hiclenia - cea mai importanta era (incalcarea de batre boieri a obligatiei de dreapta si credincioasa slujba fata
de domn). Putea fi comisa doar de catre boieri. Aceasta infractiune imbraca varii forme:
- conspiratia
- delapidarea
- rebeliunea
- fuga din tara
- refuzul acordarii de ajutor militar domnului etc.
Acestea erau pedepsite cu moartea si confiscarea averii.
2. Osluh - infractiunea de neascultare. Avea o arie larga de comitere putand crea confuzii atunci cand era savarsita
de boieri. Calificarea finala era data de simpatia de care se bucura boierul din partea domnului, caci in cazul
aceasta pedeapsa era mult mai usoara decat cea in cazul hicleniei si consta in gloabe (vite).
3. Furtul si talharia - erau pedepsite cu moartea prin spanzurare, existand chiar posibilitatea ca cei prinsi in flagrant
delict sa fie executati direct de catre cetateni (furt fata).
4. Omuciderea - era invariabil pedepsita cu moartea, fapt ce atesta o reminiscenta a legii talionului.
5. Infractiunile savarsite impotriva religiei si a moralei: erezia, sacrilegiul, sodomia, vrajitoria, violul, rapirea de
fete, bigamia sau opusul acesteia poliandria. Si acestea erau pedepsite tot cu moartea.
Vinile mici
1. limba stramba - desemna marturia mincinoasa si era pedepsita cu o amenda, iar in caz de recidiva era pedepsita
cu arderea cu fierul rosu.
2.

sudalma cea mare - desemna denuntul calomnios, faptuitorul fiind pedepsit cu aceeasi pedeapsa pe care ar fi
primit-o cel denuntat calomnios daca denuntul ar fi fost real.

3. ucisaturile - desemnau vatamarea corporala, lovirile simple si care erau pedepsite tot cu amenzi si cu despagubiri
pentru victima.
4. sfada (insultele, injuriile) - era pedepsita cu o amenda.